Scrisoarea unui tata pentru fiul sau

Învață, băiatul meu, că dacă nu o să ajungi ministru

Bunica avea patru clase. Şi nici un regret,

pentru că săptămânal mergea la preotul din sat şi îl consulta în legătură cu faptele ei.
La fel şi bunicu’, Dumnezeu ierte-l! Pe vreme aia, popa din cătunul natal avea rolul
nu numai al unuia ce oficiază slujbele lumeşti ci şi acela de a-i consilia pe oameni în
a face bine, în a fi cinstiţi, oneşti cu alţii şi ei înşişi, modeşti şi cu frica Celui de sus.
Şi seară de seară, stand în cerdacul ce dădea spre Rafo Oneşti, pe scaunele şubrede
de lemn ne învăţa şi pe noi cei mai mici ce însemnau aceste “valori”. Ne vorbea
blând dar repezit, după cum îi era graiul, iar noi ascultam cuprinşi ca de o vrajă.

“Învăţaţi mama, că o să plecaţi la casele voastre,

şi-o să creşteţi copii şi o să trăiţi şi voi în lume printre oameni şi să vă aveţi bine
cu ei”, ne spunea aproape mereu când încheia vreo povestire cu tâlc, chiar dacă noi
“copchii de atunci” ne mai hlizeam şi înghionteam veseli în chiotul jocului
copilăriei.

Acum, la 20 de ani după aceste frumoase poveşti, după ce am umblat ani de-a rândul
prin lume, căpătuit la casa mea, cu copilul măricel, stau uneori şi mă întreb ce să-l
învăţ. Onoarea, cinstea, modestia au devenit nişte lucruri desuete, un subiect tabu de
care se vorbeşte rar spre deloc. De-a lungul celor 20 de ani de peregrinări prin diferite
oraşe ale patriei, ba chiar din afara acesteia, lumea aceea frumoasă a copilăriei, în
care valorile bunicii aveau rangul sfânt de îndreptar mi-a fost călcată în picioare
repetat, smulsă şi ponegrită de lupta pentru supravieţuire, de tertipurile mizerabile a
unei societăţi în care cel mai “şmecher” supravieţuieşte. Căci brusc, parcă prin nu
ştiu ce procedeu cataclismic, între lumea aceea de basm în care oamenii străluceau
de bunătate şi cea de astăzi în care, copleşiţi de rate, muncă şi dorinţa de innavutire
s-a căscat o prăpastie teribilă. O prăpastie care înghite lent întreaga țară.
 Cinstea a devenit o noţiune desuetă plimbată ca sfintele moaşte prin campanii
electorale, modestia este sinonimul sărăciei iar patriotismul un ceva nesemnificativ
cântat în manifestările forţate de 1 decembrie.

Aşadar, copilul meu,

te privesc gândindu-mă că am două posibilități. Să te învăț valorile etice care dăinuie

în familia noastră de at\ta timp și care ne-au forțat de-a lungul timpului să trăim curat
dar greu, sau să te învăț tupeul, șmecheria și parvenitismul și să te las să te descurci
trăind “pe barosăneală” din munca altora. Era o vorbă din popor, ca un fel de clișeu
absurd care spunea “dacă eram mai prost eram mai fericit”. Poate că da. N-am crezut
niciodată în asta dar culmea că trăim niște vremuri atât de anormale în care ajung
să pun în balanță cinstea cu abilitatea de a da țepe, meritul cu nepotismul și omenia
cu hoția. Paradoxal, cumva cele din urmă atârnă mai greu. Poate aș fi curios cum
gândesc ceilalți părinți dacă n-aș vedea zilnic ultimele modele de mașini la oameni
care n-au muncit o zi în toată viața lor sau oameni care au făcut facultăți la fără
frecvență și ajung în funcții puternic remunerate din banii noștri, funcții din care ne
conduc.

Ești mic încă și poate nu înțelegi toate cele dar la TV apare aproape zilnic un nene
care e Ministru al Educației dar abia leagă două vorbe când uită secretara (cu care e
rudă) să îi facă discursul sau o tanti habarnistă care ne explică ce măsuri formidabile
poate lua guvernul condus de dânsa într-o limbă română mai pocită decât cea vorbită
de refugiații orientali. Drama e că după legile încropite de dânșii o crești și se
presupune că o să înveți carte. Și-atunci, adevărata dilemă este dacă să te invăț să fii
cinstit și cuviincios cu speranța că vei ajunge să construiești poate cândva un lucru
frumos în țara ta sau să accept că valorile noastre morale au murit pentru totdeauna
și doar tupeul, viclenia și nepotismul îți vor asigura toate pârghiile posibile astfel ca
într-o zi să devii ministru, la fel ca nenea de la televizor.

Mai e încă timp să mai creşti, mai e încă timp să mai reflectez.

Pentru ceilalţi însă nu mai e timp.

Vei creşte alături de o generaţie de copii crescuți, o parte de bunici, o parte de banii
furnizaţi de părinţii care nu au avut timp pentru ei aşa cum am eu timp pentru ţine.
O generație al cărei viitor este ciuntit din fașă. Ar fi în zadar să te învăţ ce înseamnă
modestia, când, la şcoală, colegii tăi vor veni cu ultimul tip de maşină nemţească şi
îşi vor etala hainele scumpe cumpărate de parinții la fel de miniștri. Tot inutil ar fi
să te învăţ ce înseamnă cinstea, când alţii te vor înşela, te vor ponegri, doar că să
urce ei o treaptă mai sus în faţa ta. Cum să te învăţ adevăratele valori, când societatea
şi mass-media promovează idoli falşi, caractere compromise, bogaţii şi opulenţe
trecătoare ca adevărate modele de viață?! N-aş putea să te trimit aşa în lume,
chinuindu-te să te adaptezi în lupta cu societatea tot mai meschină şi în lupta
interioară cu tine însuţi. Ai fi sortit eşecului.

În schimb, în clipa în care am hotărât să vii pe lume, ţi-am promis că la noi în casă,
va fi ca într-un templu în care până la 10 ani îţi voi fi maestru, până la 20 de ani îţi
voi fi părinte iar după această vârstă prieten tot restul vieţii. Că să cunoşti răul va
trebui întâi să înveţi binele, astfel că poveţele bunicii şi lumea aceea pe care eu am
trăit-o demult va reveni în casa noastră, poveţele mele şi ale stabunicii te vor lumina
şi însoţi mai apoi de-a lungul călătoriilor tale.

Aşadar, învaţă tată, că o să pleci la casa ta, şi-o să creşti copii, şi o să trăieşti şi
tu în lume printre oameni şi să te ai bine cu ei altfel… o să devii ministru.