Sunteți pe pagina 1din 9

2018-01-06 Predica – Cum clădim rezilienţa – Maniabilitate 2

Cum clădim rezilienţa –


Maniabilitate
Partea a doua

Un studiu ţinut de
Sabat, 06 ianuarie, 2018 Andreas Dura

Cum clădim rezilienţa – Maniabilitate


Page 0
2018-01-06 Predica – Cum clădim rezilienţa – Maniabilitate 2

Partea a doua
Maniabiliate pentru copii
Bine aţi venit în această după-amiază. Astăzi vom studia un alt aspect al maniabilităţii şi
factorii care promovează sănătatea şi rezilienţa, îndeosebi rezilienţa în timp de necaz. Am fost
ajutat în pregătirea studiului şi sunt sigur că aceia care m-au ajutat vor contribui şi ei.
Vrem să
începem cu o
imagine
introductivă.
Înfăţişează o fetiţă
înconjurată de
foarte multe jucării.
Totuşi, ea arată ca
şi când ar chema-o
ceva într-o altă
direcţie. Ce are de-
a face această
imagine cu
maniabilitatea?
Sunt date mai
multe răspunsuri din partea auditoriului, consimţind cu toţii că nu este bine pentru copil să aibă
atât de multe jucării, căci nu are capacitatea de a se juca cu toate.
Andreas: Lipsa maniabilităţii înseamnă stres, şi dacă te confrunţi mereu cu lucruri cărora nu le
poţi face faţă, aceasta conduce la stres. De exemplu, dacă trebuie să hrăneşti o familie, dar ai un
venit prea mic, nu te poţi descurca. Acesta este stres. Sau atunci când trebuie să dai un examen şi
nu ştii ce să înveţi, sau cum să închei ceva. Acesta este de asemenea stres.
Este fata din imagine stresată din cauza jucăriilor?
Auditoriul: A construit deja un turn, deci nu este stresată.
Andreas: Aş dori să ştiu ce criterii pot fi folosite pentru a cunoaşte dacă este ceva ce poate
mânui sau nu. Probabil că am putea determina câte jucării poate folosi un copil în funcţie de vârsta
sa. Ar fi o soluţie.
Joachim crede că sunt prea multe jucării iar culorile lor vii atrag atenţia. Are loc o dezbatere
între el şi Andreas, după care este menţionat simţul practic ca şi criteriu.
Cordula: Când copiii noştri erau mici, am observat că atunci când aveau prea multe jucării se
plictiseau mai repede decât atunci când aveau una sau două. Erau prea multe stimulente. Nu ştiau
ce să facă cu toate. Acesta este stres. Se plictiseau şi nu ştiau ce să facă cu jucăriile.
Andreas: Aceasta ne oferă o idee despre cum să evaluăm o situaţie. Putem privi la rezultat. Care
este urmarea faptului că are această jucărie? Dacă urmarea nu este bună, ştim că ceva este greşit.
Avem deci un criteriu după care să judecăm. Să adunăm toate criteriile. Ne putem întreba, ce
criteriu trebuie luat în considerare ca jucăriile să poată fi uşor de mânuit? Un criteriu este să nu se
plictisească copilul – însă nu aş face din acesta o prioritate.
Auditoriul: Dacă i-am cere fetiţei să pună în ordine jucăriile, ar fi problematic şi probabil că ar
crea stres. Nu ar fi ceva natural.

Page 1
2018-01-06 Predica – Cum clădim rezilienţa – Maniabilitate 2

Andreas: Deci, prima întrebare ar fi: Poate să facă ordine copilul? Ce alte criterii mai sunt?
Auditoriul: Când eram copil, camera mea arăta de regulă în felul acesta, şi mă bucuram când
venea femeia care făcea curăţenie în fiecare săptămână. Este acelaşi lucru. Au jucăriile un loc, sau
sunt mereu împrăştiate?
Uta: Poate copilul să se joace cu toate jucăriile fără să le rupă?
Andreas: Vă pot spune o istorie despre aceasta. Când eram copil, tatăl meu a făcut o figurină ce
reprezenta un bărbat cu o undiţă. Era atât de frumoasă, încât doream să mă joc cu ea, dar tatăl meu
a spus, „Nu!” Când a plecat la lucru, i-a spus mamei să nu mi-o dea, şi a pus-o undeva sus pe un
raft, unde nu puteam ajunge. Ce am făcut eu atunci? Am tot sâcâit-o pe mama, cerându-i să mi-o
dea, până ce ea a cedat. După care am rupt-o. Nu am ştiut cum să mă joc cu ea, şi am stricat-o. Nu
am putut să o mânuiesc. Iar când s-a întors tata seara, a fost stresant. Deci, este o întrebare
importantă dacă un copil poate să folosească o jucărie fără să o strice.
De regulă, jucăriile au în vedere o anumită sarcină pentru copil, cum ar fi clădirea unui turn sau
a unei clădiri, de exemplu. Întrebarea este: Poate copilul să îndeplinească sarcina? Sau am putea
întreba care este sarcina?
Auditoriul: Jucăriile nu sunt doar pentru distracţia copiilor. Ele sunt create cu scopul ca ei să
înveţe ceva. Când copiii se joacă, ei învaţă ceva. Întrebarea este, ce poate să înveţe copilul cu toate
aceste jucării.
Andreas: Exact. Ce învaţă copilul? Sunt întrebări importante pe care să le punem pentru a şti
dacă o jucărie poate fi mânuită sau nu. Este foarte simplu. Putem privi la rezultat. Jucăriile îi pot
face pe copii mai ascultători sau mai puţin ascultători. Îi pot plictisi sau le poate stârni interesul.
Vrem să vă arătăm o aplicaţie practică acum. Copiii se vor putea juca.
Andreas aşează o pătură pe jos şi răstoarnă pe ea o găleată mare plină cu piese de Lego. Apoi
îi invită pe copiii din sală să se joace. Vin imediat câţiva copii. Însă după câteva clipe, Andreas le
spune că nu au prea mult timp la dispoziţie şi că trebuie să facă ordine. Ei încep să pună piesele
de Lego în găleată, însă durează mult, pentru că sunt prea multe piese. În cele din urmă, Andreas
îi cheamă pe adulţi să ajute. Ei au strâns pătura, apucând-o de colţuri şi au vărsat repede toate
piesele de Lego în găleată.
Acesta a fost un mic experiment. Adulţii au înţeles la ce m-am gândit când am folosit pătura. A
funcţionat bine. Acum Antje ne va spune ceva.
Antje: Am avut o mică grădiniţă de copii aici, pe care am închis-o acum deoarece copiii vor
merge la o grădiniţă publică. Astfel că avem multe resurse, dar nu o grădiniţă de copii. Am văzut
că este nevoie să facem ordine şi să dăm la o parte multe lucruri. Am privit la rafturile pline cu
materiale, jucării şi jocuri de bună calitate. M-am gândit să chem mamele şi să ia ce au nevoie, iar
restul urma să le dau unei grădiniţe publice. Voi ce părere aveţi de această idee? Ce are de-a face
cu maniabilitatea? Am avut această experienţă la începutul lunii şi se potriveşte foarte bine cu
tema noastră.
Auditoriul: Primejdia este ca părinţii să ia lucruri de care nu au nevoie în realitate. Le iau pentru
că sunt, şi vor avea acasă grămezi de jucării şi jocuri. Nu mai este uşor de mânuit.
Antje: Da, aceasta este ispita, pentru că vezi toate acele lucruri bune şi te gândeşti că atunci
când copiii vor creşte se vor putea juca cu ele. Ispita este să iei prea mult şi să le depozitezi acasă.
Andreas: Şi cum a rămas până la urmă cu grădiniţa?
Lydia: Am făcut ordine şi am decis că nu vom păstra lucrurile de care nu avem nevoie. Am dus
lucrurile de care nu aveam nevoie la depozit. Am văzut acolo o mulţime de jucării. Aceasta arată
că trăim într-o societate care posedă prea mult.
Antje: Am putut să văd că nu am oferit o conducere bună. Am spus celorlalţi să ia ce vor, fără
să iau în considerare nevoia reală a copiilor. Când am discutat despre aceasta, am văzut că trebuie
să păstrăm în minte versetul biblic, „Pâinea noastră zilnică, dă-ne-o nouă astăzi.” Matei 6,11.

Page 2
2018-01-06 Predica – Cum clădim rezilienţa – Maniabilitate 2

Tindem să adunăm pentru viitor, gândindu-ne că s-ar putea să ne folosim de aceste lucruri. În
urma acestei discuţii, am avut întâlniri cu părinţii pentru a vedea cum să procedăm în astfel de
situaţii. De aici s-a dezvoltat mai mult.
Andreas: Bine.
Se potrivesc criteriile noastre la experimentul cu piesele de Lego? Au putut copiii să le strângă?
Vom pune un semn de întrebare în dreptul acestui punct.
Au putut copiii să folosească jucăriile fără să le rupă? Probabil că da, în cea mai mare parte.
Însă nu este întotdeauna astfel, aşa că vom pune un semn de întrebare şi în dreptul acestui punct.
Au putut copiii să ducă la bun sfârşit sarcina? Nu le-am dat o sarcină. Dacă le-aş fi spus să
construiască o casă, probabil că ar fi putut să o facă.
Ce au învăţat copiii?
Uta: Au învăţat să arunce lucrurile într-o cutie mare, şi să fie gata.
Andreas: Probabil că am putea folosi piesele de Lego la următoarea noastră prezentare despre
proteine, care sunt formate din mai mulţi aminoacizi.
Avem o altă ilustraţie. Aici este o cutie cu haine. Vedem în ea o piesă de îmbrăcăminte pentru
copii de culoare roz. A fost purtată de mai mulţi copii care sunt acum adulţi, cum ar fi Reinhard.
[Se aud râsete.] Nu a fost aruncată, deoarece putea fi folosită de altcineva.
Vrem să întrebăm dacă este eficace să procedăm astfel. Aceasta este marea întrebare. Le putem
folosi, însă este eficient? Le putem folosi cât mai bine? Este mai bine să avem doar o pereche de
pantaloni care ni se potrivesc, decât să avem zece care nu ni se potrivesc.
Care sunt criteriile în ce priveşte îmbrăcămintea? Ce este util în îmbrăcăminte?
Un punct este dacă hainele pot fi păstrate curate şi în ordine.
Auditoriul: Se potriveşte acel articol de îmbrăcăminte persoanei respective? Nu cred că
costumaşul roz se potriveşte pentru un băieţel.
Andreas: De aceea vi l-am arătat. Deci un criteriu este dacă îmbrăcămintea se potriveşte
persoanei şi dacă piesele de îmbrăcăminte se potrivesc între ele. Sunt în armonie culorile, sau sunt
la întâmplare?
Auditoriul: Cineva poate să primească lucruri de vară în timpul iernii. Acesta este un alt punct.
Andreas: Am putea apoi întreba dacă să potriveşte cu sezonul.
Auditoriul: Cât timp îi ia copilului să se îmbrace? Dacă are prea multe haine, nu se poate decide
ce să îmbrace.
Andreas: Cu alte cuvinte, există un conflict în ce priveşte alegerea. Ce să alegem dintr-atâtea?
Avem o vedere de ansamblu?
Am putea întreba şi dacă hainele menţin demnitatea şi sănătatea. Sunt durabile şi de calitate?
Acestea sunt întrebări importante. Vă puteţi gândi şi la alte întrebări care ne ajută să determinăm
eficacitatea îmbrăcămintei.
Aceleaşi întrebări pot fi puse şi în privinţa hranei. Este hrana eficientă? De exemplu, dacă
mâncăm o varietate mare de alimente la o singură masă, poate sistemul nostru digestiv să
funcţioneze bine? Poate să extragă substanţele nutritive necesare? Dacă mâncăm mereu între
mese, poate corpul nostru să asimileze substanţele nutritive? Este hrana potrivită? Acestea sunt
întrebări pe care să le luăm în considerare. Dacă mâncăm laolaltă alimente dulci şi sărate, sau
vegetale împreună cu fructe, este potrivit? Acestea sunt întrebări importante când considerăm
maniabilitatea.
Să vorbim acum despre folosirea eficientă a timpului. Aceasta presupune să mergem la culcare
din timp, să folosim cât mai bine timpul în general şi timpul de închinare. Este timpul de închinare
folositor pentru copii? Dacă durează prea mult, nu este folositor.
Este căminul nostru sau camera noastră cât mai folositoare cu putinţă? Dacă avem o mulţime
de ornamente în încăpere, care trebuie curăţate mereu, şi nu avem timp pentru aceasta, atunci nu
este deloc eficient.

Page 3
2018-01-06 Predica – Cum clădim rezilienţa – Maniabilitate 2

Trebuie să ne întrebăm ce este eficient sau nu în viaţa noastră zilnică. Să citim o declaraţie din
Divina vindecare, capitolul „Alegerea şi pregătirea căminului”. Este un capitol foarte bun.
„Evanghelia simplifică într-un mod minunat problemele vieţii…” Aceasta este important. Ce
înseamnă că simplifică? Face lucrurile să fie utile şi folositoare. Simplifică problemele vieţii. Cu
alte cuvinte, face ca problemele vieţii să fie rezolvabile. Maniabilitatea este un aspect de
importanţă vitală în ce priveşte sănătatea mintală şi fizică – rezilienţa. Să citim mai departe.
„Ascultată, învăţătura ei ar risipi cu uşurinţă multe nedumeriri şi ne-ar feri de multe greşeli. Ea
ne învaţă să apreciem lucrurile la justa lor valoare şi să depunem cele mai statornice eforturi
pentru lucrurile care sunt de cel mai mare preţ – cele ce nu vor trece. De această lecţie au nevoie
cei asupra cărora apasă răspunderea alegerii unui cămin. Ei nu ar trebui să-şi îngăduie să se abată
de la cel mai înalt ţel…” Cuvântul „abată” este foarte important aici. Abaterea complică lucrurile
şi le face greu de controlat. În momentul când te abaţi, ai pierdut maniabilitatea. Dacă ai o sarcină
de îndeplinit într-un timp specific, şi atenţia ta este atrasă în altă parte, nu o mai poţi îndeplini.
Ştim aceasta foarte bine. Ştim cum este atunci când avem ceva de făcut, iar mintea noastră este în
altă parte. Cât de bine putem îndeplini sarcina? Nu prea bine. Este ineficient. Nu este maniabil.
„Ei nu ar trebui să-şi îngăduie să se abată de la cel mai înalt ţel. Să-şi aducă aminte că familia
de pe pământ trebuie să fie un simbol al celei din ceruri, iar în cadrul ei, să se facă pregătirea
pentru familia de sus. Viaţa este o şcoală a pregătirii, din care părinţi şi copii trebuie să promoveze
pentru a urma cursurile şcolii superioare în locurile pregătite de Dumnezeu. Când căutăm un loc
pentru viitorul nostru cămin, acest ţel să stea la baza alegerii. Să nu fiţi stăpâniţi de dorinţa după
bogăţie, de dictatele modei sau de obiceiurile societăţii. Aveţi în vedere ceea ce va favoriza
simplitatea, curăţenia, sănătatea şi adevăratele valori.” Divina vindecare, cap. Alegerea şi
pregătirea căminului, par. 1 (MH 363.1).
Trebuie să ne concentrăm la ţintă pentru ca lucrurile să fie eficiente. „Ea [Evanghelia] ne învaţă
să apreciem lucrurile la justa lor valoare şi să depunem cele mai statornice eforturi pentru lucrurile
care sunt de cel mai mare preţ.” Cu ale cuvinte, puneţi priorităţi. Ce are prioritate? Pentru ca o
situaţie să fie rezolvabilă, trebuie să avem nişte priorităţi foarte clare, şi să nu deviem de la ele.
Acesta este un principiu important, care determină atmosfera din cămin. Dacă ai o casă plină de
lucruri nefolositoare – mici obiecte de decor, amintiri, imagini, flori şi aşa mai departe – care nu
sunt necesare traiului zilnic şi necesită mult timp pentru curăţat, atunci nu ai un cămin uşor de
întreţinut. Este mai degrabă o povară. Te poate distrage de la lucrarea lui Dumnezeu, pentru că vei
fi mereu ocupat cu căminul tău, şi nu mai ai timp să slujeşti altora. Aceasta este problema. Copiii
care cresc într-un astfel de mediu, vor avea o gândire complicată. Le va fi greu să aibă o viaţă
ordonată.
Să vedem acum, cum ne educă Dumnezeu, Părintele nostru. Desigur, El ne face viaţa ordonată.
Să citim un verset despre aceasta. „Pâinea noastră zilnică, dă-ne-o nouă, astăzi.” Matei 6,11.
Este o cerere foarte simplă, dar conţine tot ce este necesar pentru maniabilitate. Când Isus i-a
învăţat pe ucenicii Săi să se roage astfel, ce a avut în minte? A fost o perioadă în timpul Vechiului
Testament în care izraeliţii au primit pâinea zilnică – mana. Primeau mană în fiecare zi. În fiecare
noapte mana cădea din cer, iar dimineaţa se putea găsi pe pământ. Ei o adunau şi aveau suficient
pentru acea zi. Dacă adunau pentru două zile de teamă că nu o să le ajungă în ziua următoare,
mana se strica. În ziua următoare nu o puteau mânca. Dumnezeu nu le dădea pâine pentru două
zile, ci doar pentru o zi. Singura excepţie era în ziua de vineri, când trebuiau să adune şi pentru
Sabat. Prin această pildă, Dumnezeu i-a învăţat pe copiii lui Israel să facă lucrurile uşor de mânuit.
El le-a făcut astfel pentru ei. Acesta este textul pentru maniabilitate: „Pâinea noastră zilnică, dă-
ne-o nouă … astăzi.” Matei 6,11.

Page 4
2018-01-06 Predica – Cum clădim rezilienţa – Maniabilitate 2

Nu spune mâine. Nu ni se spune să cerem pâine pentru o săptămână sau un an, ci pentru o zi.
Trebuie să cerem doar cât avem nevoie pentru ziua în curs. Cu alte cuvinte, cerem porţia pe care o
putem folosi. Dacă Dumnezeu ne-ar da totul dintr-o dată, nu am putea face faţă. Ar fi imposibil.
Dacă ne-ar da toată moştenirea dintr-o dată, am strica-o şi am pierde-o. Dar Dumnezeu ne dă o
parte din moştenire în fiecare zi. Când pierdem binecuvântarea pentru această zi, El ne dă o altă
binecuvântare în ziua următoare. În felul acesta face lucrurile uşor de mânuit pentru noi. Aşa
procedează Dumnezeu, şi la fel ar trebui să procedăm şi noi cu copiii noştri. Ar trebui să le oferim
porţii pe care pot să le folosească.
Cum putem ajuta copilul să crească în capacitatea de folosinţă a lucrurilor? Maniabilitatea este
capacitatea de folosinţă. Cum poate să crească? Dacă le dăm copiilor aceeaşi porţie de hrană zilnic
la orice vârstă, vor creşte? Nu. Trebuie să le dăm o porţie mai mare. Nu îi dai cât unui bebeluş.
Bebeluşul are nevoi diferite faţă de un băiat de 14 ani, care este foarte activ afară. Este o diferenţă
clară. Ştim aceasta.
Capacitatea de folosinţă trebuie să crească, fie că este vorba de hrană, sarcini sau alte domenii.
Deci, cum creşte această capacitate? Nu este nici o altă cale decât aceea de a oferi uneori
provocări. Aceste provocări înseamnă să depui un efort mai mare, până la limită. Dacă am da unui
adult o hrană moale, ca un piure pentru bebeluş, nu ar avea un beneficiu de pe urma ei. Însă unii
oameni preferă o hrană moale toată ziua, fără să aibă ceva de mestecat, cum s-ar spune. Este mai
uşor. Dar ce spune Pavel? Hrana tare este pentru adulţi, pentru cei care nu mai sunt copii. În Evrei
5,12-14, Pavel spune că evreii încă aveau nevoie de lapte. El a spus că aceia care trebuiau să
consume hrană tare, încă aveau nevoie de lapte. Aceasta nu era bine. Deci, cum creşte această
capacitate?
Pentru a răspunde la această întrebare putem să privim la Dumnezeu. Cum face El aceasta?
Vrem să vedem cum s-a raportat Dumnezeu la Isus pentru a face să crească capacitatea Sa de
folosinţă. În acest scop ne vom întoarce din nou la Biblie. „Atunci Isus a fost dus de Duhul în
pustie, ca să fie ispitit de diavolul. Isus a postit timp de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi şi
apoi a flămânzit. Atunci ispititorul s-a apropiat de El şi I-a zis: ,Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu,
porunceşte ca aceste pietre să devină pâini!’ Însă Isus i-a răspuns: ,Este scris: Omul nu trăieşte
numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.’” Matei 4,1-4.
Isus a fost condus de Duhul. De ce a mers El în pustiu? Ca să se roage. Nu a mers acolo ca să
fie ispitit de Satana. Putem fi siguri de aceasta. În Hristos, Lumina lumii citim că a mers acolo să
se roage. Însă Dumnezeu ştia că acolo avea să fie ispitit de diavol, şi de aceea Biblia exprimă
lucrurile în felul acesta. Dar Isus a mers acolo ca să se roage. Acesta a fost scopul Său. Ştia că
avea în faţă un timp greu şi nu era sigur că avea capacitatea de a face faţă la răstignire. Putea El să
facă faţă ostilităţii propriului Său popor? Avea capacitatea de a-i conduce pe ucenicii Săi ca să
continue lucrarea după plecarea Sa? Avea nevoie de această asigurare. Desigur, avea asigurarea lui
Dumnezeu. A primit-o mai înainte de aceasta, când a fost botezat. Dumnezeu a spus atunci:
„Acesta este Fiul Meu preaiubit în care-Mi găsesc plăcerea!” Matei 3,17.
Însă acum Isus avea nevoie de asigurarea că El avea capacitatea de a face faţă acestei lucrări
extraordinare ce îi stătea în faţă. Pe scurt, avea El capacitatea de a fi Mântuitorul omenirii? Avea
nevoie să se roage şi să fie în legătură cu Dumnezeu. Şi după ce s-a rugat 40 de zile, Satana a venit
la El şi L-a întrebat dacă îi era foame. Pretindea că era un înger de lumină, pe care Tatăl l-a trimis
să-i aducă mâncare. A spus lui Hristos că era timpul să mănânce, însă trebuia să-L supună unui test
ca să vadă dacă era într-adevăr Fiul lui Dumnezeu. Isus arăta foarte slăbit şi stors de puteri. Satana
a spus: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, poţi să faci din pietre pâini. Dacă vei face aceasta, te voi
ajuta. Dumnezeu te va ajuta dacă te ajuţi singur.” Acesta a fost mesajul său. Dar Isus a rămas ferm.
El l-a recunoscut pe ispititor chiar de la început. L-a recunoscut când a folosit cuvântul „dacă”.

Page 5
2018-01-06 Predica – Cum clădim rezilienţa – Maniabilitate 2

Satana a aruncat îndoială asupra a ceea ce a spus Dumnezeu la botez: „Tu eşti Fiul Meu preaiubit
în care îmi găsesc plăcerea.” Hristos şi-a dat seama că era Satana, pentru că se îndoia de declaraţia
Tatălui. „Însă Isus i-a răspuns: ,Este scris: Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care
iese din gura lui Dumnezeu.’” Matei 4,4.
Chiar dacă Hristos era atât de flămând, când a fost ispitit cu hrană, nu a mâncat. De ce? Pentru
că voia să fie Mântuitorul nostru şi ştia că nu mai putea fi dacă avea să facă pâine pentru Sine.
Pentru a fi Mântuitorul nostru, trebuia să depindă de Tatăl şi să-şi biruiască apetitul. Apetitul este
un mare ispititor. Este ispita de bază pe care o întâmpinăm cu toţii. Orice altă ispită pe care o
întâmpinăm are la bază apetitul într-un fel sau altul. Poate fi într-un alt domeniu sau se poate
exprima diferit. Însă orice ispită are la bază apetitul. Lăcomia şi toate problemele de felul acesta
au la bază apetitul. Să citim un text despre aceasta.
„Având natura omului asupra Sa şi fiind apăsat de povara teribilă a păcatelor sale,
Răscumpărătorul nostru s-a împotrivit puterii Satanei în această mare ispitire, care primejduieşte
sufletele oamenilor. Dacă omul biruieşte această ispită, va birui în orice alt punct.” Ellen White, În
locurile cereşti, pag. 196, par. 4 în limba engleză. Este o declaraţie extraordinară, nu-i aşa? Dacă
biruim această ispită, vom birui în orice punct. Aceasta arată că apetitul este ispita de bază. Dacă îl
biruim, vom putea birui în orice punct.
Doresc să vă arăt un film de scurt metraj intitulat „Testul Marshmallow”. Este un experiment
foarte binecunoscut care s-a făcut spre sfârşitul anilor 1960’ şi începutul anilor 1970’. Să-l
vizionăm. https://www.youtube.com/watch?v=QX_oy9614HQ
Testul acesta a scos la iveală faptul că acei copii care au putut aştepta 15 minute ca să
primească încă o prăjitură, au dezvoltat o capacitate mult mai bună de a învăţa. Ei au avut mai
puţine şanse să devină dependenţi de droguri sau alte substanţe. Dimpotrivă, cei care nu au putut
să aştepte, au avut probabilităţi opuse. Putem vedea de aici cât de puternic este apetitul. În mod
evident, aceasta este doar o pildă – un experiment ştiinţific – care nu arată totul. Dar ce lecţie ne
învaţă? Să considerăm aceasta în lumina experienţei lui Isus, care a fost dispus şi în stare să nu
mănânce de dragul nostru. Nu a făcut-o pentru El, ca să primească o a doua prăjitură. A doua sa
prăjitură – răsplata Sa – a fost că a putut să ne mântuiască. Să citim câteva versete din Noul
Testament care arată aceasta.
„Prin credinţă a ascultat Avraam când a fost chemat să plece şi să se ducă într-un loc pe care
urma să-l primească drept moştenire şi a ieşit fără să ştie unde se duce. Prin credinţă a stat el în
ţara promisă, ca într-o ţară străină, locuind în corturi, cu Isaac şi Iacov, care erau moştenitori,
împreună cu el, ai aceleiaşi promisiuni. Căci el aştepta cetatea care are temelii, al cărei arhitect şi
constructor este Dumnezeu.” Evrei 11,8-10. Avraam a aşteptat. Să citim câteva versete mai
departe.
„Toţi aceştia au murit crezând, însă fără să primească lucrurile promise, ci doar le-au văzut de
departe, le-au salutat şi au mărturisit că sunt străini şi peregrini pe pământ. Cei care vorbesc în
acest fel arată că sunt în căutarea unei patrii. Dacă ei s-ar fi gândit la ţara din care au plecat, ar fi
avut ocazia să se întoarcă în ea, însă ei aspirau după o ţară mai bună, adică una cerească. De aceea,
lui Dumnezeu nu-I este ruşine să fie numit Dumnezeul lor, pentru că El a pregătit o cetate pentru
ei.“ Evrei 11,13-16. Ar fi putut să aibă multe posesiuni pe acest pământ în timpul lor, însă dorinţa
lor reală a fost după patria cerească. Aceasta aşteptau ei şi pentru aceasta au suferit tot ce au
întâmpinat – pentru că aşteptau o ţară mai bună.
Să citim de la versetul 24. „Prin credinţă a refuzat Moise, când a crescut, să fie numit ,fiul fiicei
lui Faraon’, alegând mai degrabă să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu, decât să se bucure
de păcat pentru puţin timp. El a considerat abuzul suferit pentru Hristos ca fiind o bogăţie mai
mare decât bogăţiile Egiptului, pentru că el îşi aţintise privirea la răsplata viitoare.” Evrei 11,24-

Page 6
2018-01-06 Predica – Cum clădim rezilienţa – Maniabilitate 2

26. Moise a privit la răsplată. Aceasta a fost mult mai importantă pentru el decât plăcerile
trecătoare ale acestei lumi. El a putut să aştepte şi de aceea a avut atâta succes în lucrarea sa.
Legat de aceasta, este important să înţelegem că Dumnezeu permite să vină asupra noastră
unele teste şi încercări pentru ca să se descopere ce este în inima noastră. Unde vrem să fim? Ce
este cel mai important pentru noi? Am pus priorităţile cum trebuie? Este Evanghelia un
simplificator al vieţii noastre? Aceasta este întrebarea. Din acest motiv permite Dumnezeu testele
şi ispitele.
Fiecare test trecut cu bine şi fiecare încercare suportată ne oferă capacitatea de a trece prin
încercări şi mai mari. Cu alte cuvinte, aceasta face să crească maniabilitatea – abilitatea noastră de
a ne descurca. Maniabilitatea creşte prin teste şi încercări. Dacă oferim copiilor porţiile unor
bebeluşi atunci când au crescut – dacă le dăm lapte, când ar trebui să consume hrană tare – nu le
facem o favoare. Nu facem să crească maniabilitatea lor, şi trebuie să crească, deoarece vor sta
pentru sine când vor merge în lume. Cât de competenţi vor fi? Vor fi capabili să se descurce? Să
mai citim încă un text care vorbeşte despre aceasta.
„Lucrarea este în faţa ta, aceea de a îmbunătăţi restul vieţii tale prin reformarea şi înălţarea
caracterului. În sufletul reînnoit începe o viaţă nouă. Hristos este Mântuitorul care locuieşte
înăuntru. Trăsăturile rele de caracter, la care se crede că este greu să renunţi, trebuie supuse.
Cuvântul arogant, dictatorial, trebuie să rămână nespus, iar atunci va fi câştigată o biruinţă
preţioasă. Fericirea va fi rezultatul oricărei lepădări de sine, oricărei răstigniri a eului. O victorie
câştigată face ca următoarea să fie mai uşor de obţinut. Dacă ar fi neglijat ocaziile şi privilegiile
acordate de Dumnezeu, Moise ar fi neglijat lumina din cer şi ar fi fost un om dezamăgit şi
nenorocit. Păcatul este în firea omului, şi dacă este îngăduit, Satana este astfel cinstit în suflet,
urmând ca acolo să aprindă chiar focul iadului. Dumnezeu n-a dat Legea Sa ca să împiedice
mântuirea sufletelor, ci doreşte ca toţi să fie mântuiţi.” Mărturii pentru comunitate, vol. 4, cap.
Pastori care se îngrijesc de ei înşişi, par. 11 (4T 345.3).
De ce este atât de preţioasă biruinţa? Pentru că fiecare biruinţă câştigată este un pas înainte
pentru următoarea biruinţă. Din acest motiv trebuie să câştigăm biruinţe. Ele pot fi câştigate doar
atunci când sunt încercări. Altfel, nu sunt nici biruinţe. Dacă nu avem nimic de mestecat, nu vom
învăţa niciodată să mestecăm hrana şi nu se vor dezvolta dinţii.
Vom mai citi încă o declaraţie: „Dumnezeu, în marea Sa iubire, caută să dezvolte în noi
preţioasele daruri ale Duhului Său. Dumnezeu îngăduie să întâmpinăm piedici, persecuţii şi
greutăţi, nu ca un blestem, ci ca cea mai mare binecuvântare a vieţii noastre. Fiecare ispită învinsă,
fiecare încercare suportată cu bărbăţie ne dă o nouă experienţă şi ne face să progresăm în lucrarea
de formare a caracterului. Sufletul, care prin puterea lui Dumnezeu rezistă în faţa ispitei,
descoperă lumii şi universului întreg puterea harului lui Hristos.” Cugetări de pe Muntele
Fericirilor, cap. 6, Rugăciunea Domnului, subcap. "Şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel
rău.", par. 3 (MB 117.1)
De aceea Dumnezeu îngăduie „testul marshmallow” asupra noastră. El îl îngăduie pentru că
piedicile, persecuţiile şi greutăţile pe care le întâmpinăm, nu sunt menite să fie un blestem, ci cea
mai mare binecuvântare a vieţii noastre. „Fiecare ispită învinsă, fiecare încercare suportată cu
bărbăţie ne dă o nouă experienţă şi ne face să progresăm în lucrarea de formare a caracterului.” Cu
alte cuvinte, fiecare încercare căreia i-am rezistat ne face în stare să trecem cu bine şi de alte
încercări. Aceasta face să crească abilitatea noastră. Maniabilitatea va creşte şi de aceea trebuie să
îngăduim „testul marshmallow” şi asupra copiilor noştri. Nu trebuie să le creăm necazuri în mod
artificial. Aici nu ni se porunceşte acest lucru. Necazurile vin în mod natural. Când copiii sunt
mereu protejaţi în cămin, şi dintr-o dată trebuie să plece în lume, ce li se va întâmpla atunci? Vor fi
copleşiţi. Nu se vor descurca, pentru că nu li s-a dat niciodată ocazia de a învăţa să se descurce. Le

Page 7
2018-01-06 Predica – Cum clădim rezilienţa – Maniabilitate 2

lipseşte în mare măsură maniabilitatea. Nu sunt obişnuiţi cu obstacole, persecuţii şi greutăţi din
partea lumii.
Trebuie să facem o diferenţă clară între ispitele subtile şi cele vizibile şi directe. Când biserica
lui Dumnezeu a fost persecutată în primul secol, ispitele şi încercările au fost directe şi pe faţă. A
existat ostilitate şi vrăjmăşie pe faţă. După un timp, Satana şi-a dat seama că va eşua şi mai mult
dacă va încerca să persecute şi mai tare biserica. Aceasta a spus Tertullian, vă amintiţi? „Cu cât
suntem seceraţi mai des de voi, cu atât creştem la număr; sângele creştinilor este o sămânţă.”
Tragedia veacurilor, cap. 2, Persecuţiile din primele veacuri, par. 7 (GC 41.3). El a arătat clar că
Satana nu avea nici o şansă să câştige în felul acesta, şi Satana a înţeles mesajul. Astfel că el şi-a
schimbat tacticile. El a oferit recunoaştere bisericii, precum şi bunăstare, poziţii şi alte avantaje.
Aceasta a fost o încercare căreia nu i-au putut face faţă. Au căzut în apostazie. De aceea, şi noi
trebuie să ne dăm seama la ce ispite şi încercări pot face faţă copiii noştri.
Vreau să accentuez din nou că nu-i putem salva de la toate încercările şi ispitele. Nu este
posibil. Acest lucru este valabil atât în ce priveşte ispitele subtile, cât şi cele pe faţă. Însă trebuie să
ne temem mai degrabă de cele subtile, decât de cele pe faţă. De exemplu, când copiii noştri sunt
bătuţi la şcoală, putem fi recunoscători pentru această încercare, căci, dacă o suportă cu bine,
aceasta îi va pregăti pentru încercări mai mari. Dacă li se vorbeşte urât şi sunt porecliţi, aceasta nu
constituie o problemă. Însă atunci când ispitele sunt subtile, trebuie să ne temem. De exemplu,
atunci când copiii primesc recunoaştere şi sunt mereu lăudaţi. Ar trebui ca aceasta să ne alerteze.
Nu-i putem salva întotdeauna de la astfel de încercări. Însă trebuie să fim veghetori. În locul
reacţiei normale de bucurie în ce priveşte recunoaşterea, ar trebui să ni se aprindă beculeţul.
Trebuie să realizăm primejdia. Apoi trebuie să-l ajutăm pe copil să-i facă faţă, căci este mai greu
de suportat decât persecuţia. Este interesantă că lucrurile menţionate cel mai mult sunt piedicile,
persecuţia şi greutăţile. Ele sunt ispite de care nu trebuie să ne temem. Trebuie să ne temem mai
degrabă de ispitele subtile.
Doresc să încheiem studiul nostru. Subiectul nostru de azi a fost maniabilitatea pentru copii,
însă cred că poate fi aplicat cu uşurinţă şi la adulţi, la fiecare dintre noi. Putem să ne împărtăşim
experienţele în ce priveşte binele pe care ni l-au făcut încercările şi ispitele, atât nouă, cât şi
copiilor noştri, şi drept urmare a crescut capacitatea de a le face faţă. Amin.

Page 8