Sunteți pe pagina 1din 15

Inotul aplicativ

Salvarea de la înec reprezintă ansamblul metodelor prin care o persoană aflată în pericol
de a se îneca este recuperată din apă şi, mai apoi, resuscitată.
Accidentarea prin înec poate fi întâlnită atât la cei care nu ştiu să înoate, cât şi la înotătorii
experimentaţi.
Dintre cele mai vechi forme ale înotului aplicativ utilitar amintim:
- salvarea de la înec;
- scufundările;
- pescuitul şi vânătoarea la adâncime;
- transportul diferitelor obiecte;
- înotul îmbrăcat, pentru parcurgerea diferitelor cursuri de apă.
Valurile, curenţii, vârtejurile, bancurile de nisip deplasabile sau fixe, apele repezi sau
foarte reci, cu plante acvatice agăţătoare, cu fund stâncos, mâlos sau cu maluri abrupte,
nerespectarea zonelor de restricţie (delimitate cu balize sau geamanduri) şi a regulamentelor
publice, diferitele accidentări, constituie fiecare în parte condiţii care pot favoriza sau declanşa
înecul.
REGULI DE PREVENIRE A ÎNECULUI:
- ţinem cont de vreme, de temperatura apei, de valuri;
- nu ne aventurăm în larg şi nu pierdem din vedere un refugiu, un loc sigur, pe care să ne
odihnim sau în care să ne adăpostim de valuri;
- suntem atenţi, lucizi şi nu intrăm în panică dacă am obosit;
- nu ridicăm braţele sau trunchiul pentru că ne scufundăm;
- ne dezbrăcăm, în cazul în care am înotat îmbrăcaţi;
- adoptăm o poziţie orizontală pe spate, cu faţa afară din apă;
- executăm mişcări lente, respirăm ritmic, ne relaxăm pe apă şi ne îndreptăm cât mai repede către
mal.
METODE DE SALVARE
În lucrările recente de specialitate, metodele de salvare sunt clasificate astfel:
- primul ajutor acordat de pe mal;
Dacă cel aflat în pericol se găseşte în apropierea noastră îi putem întinde foarte simplu
mâna, un prosop sau un tricou de care să se prindă. Atunci când avem la dispoziţie şi alte
materiale putem folosi un colac, o minge sau orice obiect flotor, pe care să se sprijine.
În această acţiune, regulile principale sunt:
- cel salvat trebuie să fie bine prins, pentru a nu fi scăpat;
- salvatorul trebuie să se găsească într-o poziţie echilibrată, pentru a nu fi tras în apă.

- salvarea cu barca;
Salvatorul nu trebuie să piardă din vedere victima, deoarece aceasta se poate scufunda.
Cea mai bună soluţie este de a vâsli, orientat fiind cu faţa către victimă. În cazul în care în barcă
sunt două persoane şi pericolul scufundării este iminent, unul dintre salvatori vâsleşte, iar celălalt
menţine cursul. Vâslaşul va întinde către victimă vâsla şi apoi se va pregăti să-l ridice în barcă.
Barca nu trebuie poziţionată lateral faţă de victimă, deoarece se poate prinde de copastie şi o
poate răsturna.
- salvarea prin înot.
Salvarea unui om de la înec este un act umanitar, ce trebuie întreprins de o persoană care
ştie bine să înoate, este puternică, lucidă în situaţii extreme şi curajoasă. De aceea, recomandăm
doar intervenţia înotătorilor iniţiaţi în acţiuni de salvare. Ei cunosc foarte bine cum trebuie să se
apropie de persoana aflată în pericol, cum trebuie să o prindă şi cum să o transporte pe apă, până
la mal.
În timpul pregătirii specifice, salvatorii voluntari nu trebuie să exagereze în privinţa
timpului alocat înotului subacvatic. Fiziologii consideră că, înotul în imersie timp prelungit poate
fi dăunător sănătăţii, prin producerea unui mare deficit de O2 şi, în timp, chiar a unor suferinţe
cardiovasculare.
Când apa este liniştită, pentru a interveni cât mai repede, se înoată craul. Când valurile
sunt mari se recomandă procedeul bras, cu menţinerea feţei la suprafaţă, sau spate.
Înotul de salvare poate fi realizat şi subacvatic.

PRIZELE AGRESIVE ŞI PARADA


Odată ajuns lângă victimă, salvatorul trebuie să evite poziţionarea cu spatele la aceasta.
El trebuie urmărească permanent persoana pe care o salvează şi să-i aprecieze starea fizică sau
psihică – victima este epuizată, înghite apă, este calmă sau înspăimântată, etc.
Salvatorul trebuie să pareze eventualele mişcări sau gesturi disperate. De exemplu, el trebuie să
ştie cum să scape, dacă victima se sprijină pe el şi îl scufundă.
În cazul în care salvatorul este prins energic din faţă, pentru a se elibera, el se scufundă,
iar dacă strânsoarea este prea puternică împinge cu palmele bărbia înecatului, pentru a-i da capul
pe spate.
Dacă este prins din spate, salvatorul se răstoarnă cu capul în jos în poziţie grupată,
aşezându-şi tălpile pe abdomenul victimei, în care împinge energic şi progresiv, dar cu mare
atenţie pentru a nu-i provoca o suferinţă în plus.
Când cel salvat este foarte agitat, braţele îi sunt prinse la spate.
Dacă salvatorul este strangulat, el va ridica coatele victimei, va împinge în ele, scufundându-se
pentru a se desprinde din această priză extrem de periculoasă.
Indiferent din ce parte este prins, salvatorul trebuie să se scufunde pentru a întrerupe
contactul dintre el şi victimă.
Chiar dacă victima disperată se prinde agresiv de salvator, acesta nu va scufunda şi nu va lovi
persoana aflată în pericol de înec.
PROCEDEE DE TRANSPORT
Pentru transport sunt folosite numeroase procedee, dar indiferent de tehnica adoptată, victima
trebuie deplasată pe spate, cu faţa afară din apă, salvatorul evitând trecerea braţului peste
pieptul accidentatului.
Procedeele de transport sunt practicate cu următoarele prize:
1) sub axilă – salvatorul îşi trece braţul pe sub axila victimei, pentru a-i susţine bărbia cu mâna,
încât faţa victimei să rămână la suprafaţă. Salvatorul poate înota pe o parte (over) sau pe piept,
vâslind cu braţul liber şi executând mişcări de picioare bras sau forfecări în plan lateral;
2) sub ambele axile – bărbia victimei este susţinută cu mâinile, iar salvatorul îşi trece braţele pe
sub axilele victimei, înălţând-o pe apă. El înoată pe spate cu mişcări de picioare bras;
3) la cap – se apucă cu mâinile faţa înecatului (degetele cuprind maxilarul inferior) şi se înoată
pe spate, cu mişcări de picioare bras. Acest procedeu este folosit când victima este uşoară şi
liniştită, fiind bine poziţionată pe apă.
Toate aceste modalităţi pot fi folosite când victima este foarte calmă şi colaborează cu
salvatorul, înţelegând că trebuie să adopte o poziţie relaxată pe orizontala apei. De asemenea, pot
fi practicate în cazul în care victima este inconştientă.

Dacă este necesară salvarea a două victime care sunt la distanţă mică de mal, salvatorul
împinge spre mal una dintre victime, după care revine la cea de-a doua.
Dacă distanţa până la malul apei este mai mare, se trag amândouă victimele spre mal în acelaşi
timp (victime uşoare, copii).
TEHNICI DE REANIMARE
Înecul se produce ca urmare a unui stop respirator sau cardiac, în special când apa este
rece. De asemenea, poate fi cauzat de oboseală, asociată cu frica de apă, de crampe musculare
sau traumatisme.
În aceste situaţii victima se sufocă, datorită blocării căilor respiratorii, apoi înghite apă,
suprapunându-se stării de asfixie şi diluarea sângelui (hemoliza). Moartea se produce datorită
unui edem pulmonar, unei fibrilaţii ventriculare sau anoxiei creierului.
Odată ce a scos din apă victima înecului, salvatorul trebuie să intervină rapid, în
maxim 6 minute de la declanşarea tulburărilor generate de înec, pentru a-l oxigena şi a-i
restabili funcţiile vitale.
De multe ori se pierd secunde preţioase pentru salvarea celui înecat. De aceea, este
utilizată şi reanimarea respiratorie în apa mică, din plutire. Salvatorul poziţionează victima
pe spate şi o sprijină, folosind mâna stângă ca suport pentru corpul acesteia.
El verifică respiraţia victimei şi încearcă să-i deschidă gura. Dacă victima nu respiră,
salvatorul întoarce capul victimei, îi pensează nasul şi execută două insuflaţii profunde gură la
gură. Apoi îi verifică pulsul. Dacă există puls, dar victima nu respiră, reanimarea continuă. Dacă
se constată apariţia pulsului, victima este scoasă din apă şi reanimată respirator.
După aspectul exterior, accidentatul poate fi:
- palid – el a înghiţit apă;
- cianotic, când apa i-a pătruns în plămâni şi în stomac; la nivelul gurii şi nasului el poate
prezenta o spumă aerată rozacee – semn al edemului pulmonar. Temperatura corpului este
scăzută.
salvatorul ocazional
- respiraţia gură la gură – sunt realizate insuflaţii scurte şi puternice, într-un ritm de 15-20
respiraţii/minut. Dacă victima nu începe să respire, aerul va fi insuflat o dată la 5 secunde.
Insuflarea aerului poate fi realizată şi cu o pompă de aer, cum este cea pentru saltelele
pneumatice;
- metoda Silvester – braţele înecatului sunt extinse prin lateral într-un ritm de 8-10
respiraţii/minut;
- metoda Schäffer – este presat spatele victimei într-un ritm de 12-15 respiraţii/minut.
În cazuri grave, acestor tehnici li se asociază masajul cardiac. Compresia toracelui se
realizează printr-o apăsare, exercitată pe extremitatea caudală a sternului, cu ambele mâini la
adulţi sau cu podul palmei la copii.
Salvatorul reperează apendicele xifoid al accidentatului şi aşează apoi palmele cu
degetele în hiperextensie şi întrepătruse, perpendicular pe stern. El execută compresii ritmice,
împingând sternul 4-5 cm către coloana vertebrală. Frecvenţa comprimărilor va fi de aproximativ
1 compresie/sec. Mişcările (60/minut) se execută energic, cu braţele extinse.
Aşezarea accidentatului se face în decubit dorsal, pe un plan dur, cu capul în
hiperextensie pentru împiedicarea obstrucţiei căilor aeriene.
Toate manevrele trebuie executate foarte rapid.
Manevrele de resuscitare cardio-respiratorie nu trebuie întrerupte pentru mai mult de 5-10
secunde şi atunci doar pentru verificarea pulsului, repoziţionarea accidentatului sau înlocuirea
salvatorului obosit.
- Execuţia lor încetează când apar primele semne de restabilire cardio-respiratorie.
Accidentatul nu trebuie lăsat să doarmă câteva ore după înec (circa 6 ore), pentru a preveni
eventualele complicaţii reflexe tardive.

Salvatorul trebuie să cunoască pericolele legate de înec, manevrele de salvare şi cele de


reanimare respiratorie şi cardiacă. Înainte de a intra în apă, el trebuie să se asigure că ţinuta
vestimentară nu-l împiedică în timpul înotului şi al intervenţiei sale. Este foarte important ca el
să anunţe accidentul, pentru a obţine eventuale ajutoare.
Intervenţia în scopul salvării unei persoane aflate în pericolul de a se îneca, presupune mai multe
etape:
- stabilirea locului de intrare în apă;
- alegerea unor obiecte ajutătoare – dacă există;
- apropierea de accidentat, păstrând un permanent contact vizual;
- imobilizarea şi evitarea prizelor agresive ale victimei;
- stabilirea celei mai eficiente modalităţi de transport;
- deplasarea spre mal şi alegerea locului de ieşire din apă;
- acordarea primului ajutor şi efectuarea manevrelor de reanimare respiratorie şi cardiacă, dacă
sunt necesare.

INFLUENTA INOTULUI ASUPRA APARATULUI LOCOMOTOR


Inotul asigura nu doar intretinerea starii de bine, de relaxarea locala si generala, ci si de
dezvoltarea fizica armonioasa" miscarile realizate in imersie prelucreaza diferentiat toate
grupurile musculare"
Combinarea adecvata a exercitiilor dinamice cu cele statice determina tonifierea structurii
musculare cu efect pozitiv asupra posturii corporale, la nivelul segmentelor inferioare si
trunchiului.
Adoptarea pozitiilor orizontale exercita influente pozitive asupra sistemului osteo-
articular prin favorizarea proceselor de crestere si dezvoltare celulara, astfel se remarca o
stimulare a secretiei somatotropului ( sth) care este raspunzator de cresterea oaselor si de sinteza
proteica.
Pozitia orizontala a corpului pune probleme mecanice si fiziologice deosebite astfel apare
un consum energetic de pana la 9 ori mai mare decat pe uscat dar totodata se asigura relaxarea
musculaturii scheletice si degreveaza coloana vertebrala de povara greutatii corporale.
Practicat in scop terapeutic, asigura reeducarea neuromotorie si osteo-articulare si
combate afectiuni ce sunt deviatiile coloanei vertebrare, deficientele globale sau segmentare si
tulburarile metabolice.
Remodelarea acvatică a segmentelor inferioare
INCEPATORI
Mersul și alergarea sunt îngreunate în funcție de ritmul pașilor, dar și de echipamentul
folosit.
Se lucrează cel puțin 32 timpi pentru fiecare structură motrică, adică aproximativ
20 sec, cu o pauză egală sau dublă, deci raport 1:2
1. acomodare cu apa – pășiri, mers ușor;
2. scufundări – minim 10 (pentru cei care reușesc scufundarea feței în apă);
3. alergare ușoară – 30 sec - 1 min;
4. mers cu mâinile pe șold – 30 sec - 1 min;
5*. mers amplu cu ajutorul brațelor care vâslesc scurt – 30 sec - 1 min
**IT (indicații terapeutice) în ambele exerciții de mers se evită extensia coloanei, corpul fiind de
regulă ușor înclinat;
6. scufundări sau exerciții de plutire pentru relaxarea întregului corp;
- exercițiile de mers și alergare spre înapoi nu sunt practicate cu persoanele care prezintă
dureri lombare sau reclamă oboseală localizată la nivelul segmentelor inferioare;
7. alergare cu ridicarea genunchilor către nivelul apei;
8. din stând cu spatele la perete și brațele extinse în sprijin pe marginea bazinului, deplasări
laterale stânga – dreapta;
9. mers sau alergare cu un flotor la spate, sub axile;
10. sărituri, basculând segmentele, lateral stânga-dreapta
11. din așezat pe flotor, pendularea gambelor;
12. călcarea apei din sprijin înainte pe macaroni;
13. exerciții de relaxare – scufundări și plutiri libere.

INTERMEDIARI
20 secunde lucru cu pauză egală, deci raport 1:1
1. sărituri de pe un picior pe celălalt, prin pendulare înainte-înapoi;
2. sărituri cu pendularea gambelor spre șezută;
3. sărituri cu ridicarea simultană sau alternativă a genunchilor la piept – apa este presată în jos –
călcare apei;
4. sărituri pe un singur picior și menținerea celuilalt întins la orizontala apei;
5. sărituri de pe un picior pe celălalt cu ridicarea piciorului liber prin înainte, cât mai sus, spre
oglinda apei;
6. sărituri pe ambele picioare și presarea apei cu palmele de jos în sus;
7. sărituri alternative stângul-dreptul și abducția amplă a segmentului liber, spre suprafața apei,
atât cât este confortabil;
8. sărituri ca mingea;
9. pas alergător prin sărituri cât mai înalte;
10. pas alergător prin sărituri cât mai rapide.

AVANSATI
40-60 sec lucru cu 20-30 sec pauză, raport 2:1
1. mers ușor cu alternarea lungimii pașilor;
2. mers accelerat cu ridicarea alternativă a picioarelor extinse spre nivelul apei;
3. sărituri alternative și simultane peste bastonul flotor;
4. sărituri cu răsucirea trunchiului stânga-dreapta;
5. exerciții de picioare cu și fără plută
- picioare craul cu pluta;
- picioare craul cu plută și labe de scafandru;
- picioare craul cu brățări-greutăți, la nivelul gleznelor;
- picioare craul cu mâinile prinse la spate;
- picioare bras cu pluta;
- picioare delfin cu labe
de scafandru.

Remodelarea acvatică a segmentelor superioare


Program pentru începători
1. din stând cu spatele la perete și brațele în sprijin pe marginea bazinului, cu genunchii ridicați,
deplasări laterale stânga – dreapta;
2. din stând cu spatele la perete și brațele în sprijin pe marginea bazinului, cu picioarele la
orizontală, deplasări laterale stânga – dreapta;
3. cu gantere flotoare, încrucișarea brațelor prin înainte sau prin înapoi, revenire cu brațele la nivel
orizontal, sub nivelul apei
4. Extinderea în lateral a brațelor revenire cu aducerea mâinilor la umeri
5. coborârea brațelor, prin extensie energică, înainte jos, în profunzimea apei revenire cu mâinile
la umeri, sub nivelul apei
6. Forfecarea brațelor extinse înainte - imediat sub oglinda apei revenire cu brațele în lateral
7. mers, folosind forța brațelor pentru a mări viteza Revenire cu brațele în lateral
8. alergare, folosind forța brațelor pentru a mări viteza Revenire cu brațele în lateral
9. exerciții de mers și alergare cu o minge ținută sub apă
10. Alergare cu menținerea unui obiect (pluta) deasupra capului.
11. Presarea apei în diverse planuri cu pluta
12. presarea bastonului în adâncime

Program pentru avansati


Din stând pe mâini, împingeri în fundul bazinului
• braţe din plutire pe piept, cu picioarele susţinute pe un obiect flotor DSBC;
• acelaşi exerciţiu coordonat cu respiraţie specifică DSBC;
• lucrul de braţe din alunecare pe piept, cu picioarele susţinute de flotor, cu respiraţie la
două braţe (numai pe o parte), apoi la trei braţe (respiraţie alternativă stânga-dreapta) C;
• braţe din alunecare pe piept, cu picioarele susţinute de flotor, cu respiraţie la unul, apoi la
două braţe D;
• brațe cu palmare sau mănuși DSBC;
• brațe cu brățări DSBC.
Tehnica inotului in procedeul “Craul”
 Poziţia corpului
Corpul este culcat pe piept, într-un unghi foarte mic cu orizontala apei (3°-5°), având
capul cu faţa scufundată până la nivelul frunţii, privirea înainte.
Greseli:
 capul prea ridicat faţă de corp - urmare: scufundarea picioarelor, instabilitate;
 capul cu bărbia în piept, în mod exagerat - urmare: tendinţă de rostogolire;
 picioarele îndoite din genunchi - urmare: dezechilibru, răsturnare, trecere spre verticală;
 braţele ridicate peste nivelul apei, poziţia corpului oblică -urmare: scufundarea
picioarelor;
 corp în echer;
 spate în hiperextensie;
 corpul încordat, inspiraţie insuficientă - urmare: scufundarea întregului corp, lipsa totală a
plutirii.
Mijloace de invatare:
 cu mâinile sprijinite pe sparge val, învăţarea poziţiei;
 cu picioarele sprijinite de sparge val, învăţarea poziţiei;
 pe o treaptă a scării bazinului, idem;

 Mişcarea picioarelor
Picioarele execută o mişcare alternativă de forfecare, în plan vertical, din articulaţia coxo-
femurală. Ele sunt întinse, dar nu încordate, având labele în flexie plantară, cu călcâiele uşor
depărtate.
Greşeli:
 înţeparea apei (labele picioarelor nu sunt întinse);
 lucrul din genunchi - labele picioarelor ies afară din apă;
 picioarele sunt încordate;
 încrucişarea picioarelor.
Mijloace de învăţare:
 pe uscat, din culcat facial pe bancă, din atârnat, din şezând pe marginea bazinului -
executarea lucrului de picioare;
 cu mâinile sprijinite pe sparge val sau pe un coleg - bătaie de picioare craul;
 bătaie de picioare craul, cu braţele în diferite poziţii (pe lângă corp, la spate, înainte);
 bătaie de picioare craul, cu mâinile sprijinite pe o plută sau pe un plutitor;
 jocuri: delfinii şi rechinii, ştafeta crocodililor, calul şi căruţa,etc
 pentru perfecţionare se înoată picioare craul pe diferite distanţe, cu labele de cauciuc,
folosind viteze diferite; combinaţii de procedee.
 Mişcarea braţelor
Braţele se mişcă alternativ. Ele au o traiectorie aeriană şi una acvatică. Un ciclu de braţe
este format din parcurgerea fiecărui braţ a celor două faze activă şi de revenire.
 Faza activa (drumul acvatic) – rol propulsiv
• intrarea bratului in apa si apucarea apei
• tractiunea
• Impingerea
 Faza de revenire ( drumul aerian al bratului)
Greşeli:
 intrarea braţului în apă şi apucarea apei
• intrarea braţului în apă lângă cap;
• intrarea braţului cu cotul îndoit;
• intrarea braţului în lateral;
 tracţiunea
• tracţiune cu braţul întins;
• palma taie apa;
• degetele sunt depărtate;
• nu se execută traiectoria sinusoidală;
• tracţiunea nu se face pe sub corp, ci în lateral;
 împingerea
• lipsa împingerii;
• palma orientată spre în sus cu faţa posterioară.

Mijloace de învăţare:
 pe uscat - executarea mişcărilor de braţe în oglindă;
 din culcat facial pe banca de gimnastică, lucru de braţe;
 cu picioarele în sparge val, executarea lucrului de braţe, idem din înot numai cu
picioarele şi mâinile pe un plutitor;
 alunecare craul cu respiraţie la fiecare braţ;
 alunecare craul cu respiraţie la două braţe pe dreapta;
 alunecare craul cu respiraţie la două braţe pe stânga;
 alunecare craul cu respiraţie la trei braţe;
 alunecare craul, vâslind numai cu braţul drept cu respiraţie la un braţ, două sau trei braţe;
braţul stâng se află în prelungirea corpului;
 alunecare craul, vâslind numai cu braţul stâng cu respiraţie la unu braţ, două sau trei
braţe; braţul drept se află în prelungirea corpului;
 alunecare craul asimetrică, cu respiraţie pe braţul care iese din apă;
 alunecare craul asimetrică cu respiraţie pe braţul care începe vâslirea;
 jocuri: morişca, etc
 pentru perfecţionare se înoată picioare craul pe diferite distanţe, cu labele de cauciuc,
folosind viteze diferite; combinaţii de procedee.
Tehnica inotului in procedeul “Spate”

 Poziţia corpului - Corpul este culcat pe spate, în plan aproape orizontal. Capul este
cufundat în apă până la nivelul urechilor, cu bărbia uşor coborâtă spre piept, privirea spre
labele picioarelor, şoldul uşor în extensie, picioarele întinse şi apropiate, cu călcâiele uşor
depărtate, labele picioarelor în flexie plantară. Pieptul trebuie să fie cu puţin deasupra
apei.

 Greseli:

 capul este pe spate - urmare: pătrunderea apei pe căile nazale, răsturnarea înapoi;
 corpul în echer - lipsa plutirii;
 braţele afară din apă şi îndoirea genunchilor - urmare: tendinţa de trecere spre poziţia
verticală;
 corpul încordat - urmare: scufundare, lipsă a plutirii.
Mijloace de invatare;
 Plutirea pe spate
 cu mâinile sprijinite pe sparge val, învăţarea poziţiei;
 cu picioarele sprijinite de sparge val, învăţarea poziţiei;
 pe o treaptă a scării bazinului, idem;

 Mişcarea picioarelor
Picioarele execută mişcări alternative în plan vertical. Amplitudinea bătăii picioarelor în
plan vertical este dată de diametrul antero-posterior al corpului. Ele lucrează în plan orizontal în
interiorul diametrelor biacromial şi bitrohanterian.

Greşeli:
 înţeparea apei (labele picioarelor nu sunt întinse);
 genunchii îndoiţi exagerat;
 încrucişarea picioarelor în timpul lucrului.
Mijloace de învăţare:
 atârnat la scara fixă, executarea lucrului de picioare;
 culcat pe o bancă - bătaie de picioare spate;
 cu mâinile sprijinite pe sparge val, pe scară sau pe un coleg - bătaie de picioare spate;
 bătaie de picioare spate, cu braţele în diferite poziţii (pe lângă corp, la spate, pe umeri, la
ceafă, sus);
 bătaie de picioare spate, cu mâinile sprijinite pe o plută (pluta poate fi pe picioare sau
ţinută deasupra capului);
 cu capul pe plutitor - executarea lucrului de picioare;
 jocuri: delfinii şi rechinii, ştafeta crocodililor, calul şi căruţa,etc.
 pentru perfecţionare se înoată picioare spate pe diferite distanţe, cu labe de cauciuc,
folosind viteze diferite; combinaţii de procedee.
 Mişcarea braţelor
Are caracter ciclic, alternativ.
 Faza activa (drumul acvatic) – rol propulsiv
• intrarea bratului in apa si apucarea apei
• tractiunea
• Impingerea
 Faza de revenire ( drumul aerian al bratului)
• braţul, care a terminat faza activă, iese din apă cu palma întinsă, degetul mare fiind
înainte. Prin aer braţul se răsuceşte treptat şi, când ajunge perpendicular pe umăr, palma
se orientează spre exterior şi se pregăteşte de o nouă fază activă.
Greşeli:
 faza activă
• braţul intră în apă peste linia mediană a corpului sau mult în lateral;
• tracţiune cu braţul întins sub apă;
• cotul este căzut;
• degetele sunt depărtate;
• lipsa împingerii;
 faza aeriană
• braţul nu se răsuceşte pe drumul aerian, palma intrând cu degetul mare în apă;
• braţul este dus paralel cu apă;
braţul este îndoit pe drumul aerian.
Mijloace de învăţare:
 pe uscat executarea lucrului de braţe;
 cu picioarele sprijinite pe sparge val, scară, pe culoar sau sprijinite pe un coleg -
executarea lucrului cu braţe;
 alunecarea spate vâslind cu braţul drept; braţul stâng se află în prelungirea corpului;
 alunecarea spate vâslind cu braţul stâng; braţul drept se află în prelungirea corpului;
 alunecarea spate vâslind alternativ cu braţul drept, apoi cu braţul stâng;
 alunecarea spate, vâslind simultan cu braţele (spate dublu);
 alunecarea spate asimetrică, menţinând un braţ jos şi celălalt sus;
 alunecarea spate asimetrică; la şase bătăi de picioare se schimbă braţele;
 alunecarea spate vâslind cu braţul drept, umărul stâng simulând mişcarea (braţul stâng se
află lângă coapsă);
 alunecarea spate vâslind cu braţul stâng, umărul drept simulând mişcarea (braţul drept se
află lângă coapsă);
 jocuri: morişca, ancora,etc
pentru perfecţionare se înoată picioare spate pe diferite distanţe, cu labele de cauciuc, folosind
viteze diferite; combinaţii de procedee.
Tehnica inotului in procedeul “Bras”
 Poziţia corpului
Corpul este întins orizontal pe suprafaţa apei, cu faţa în jos, poziţia având un unghi de
aproximativ 20° cu orizontala.
Respiraţia se face prin ridicarea şi coborârea capului în aşa fel încât poziţia orizontală a
trunchiului să se păstreze. Picioarele sunt întinse, unul lângă altul, cu labele picioarelor în flexie
plantară şi călcâiele uşor depărtate. Faţa şi trunchiul trebuie să fie în apă, în timpul fazei
propulsive a picioarelor. Braţele să fie aproape întinse când începe mişcarea activă a picioarelor
şi complet întinse când acestea este terminată.
Greşeli:
 cap în hiperextensie;
 corp în echer;
 umerii sunt ridicaţi în sus şi înainte peste apă şi nu în sus şi înapoi când se inspiră.

 Mişcarea picioarelor

În acest procedeu mişcarea de picioare este simultan simetrică şi se execută în acelaşi


plan (orizontal).
Ea are rol propulsiv, preluând momentul împingerii pe care braţele nu-l pot efectua.
În acţiunea picioarelor sunt două faze:
 faza pregătitoare - picioarele depărtate la lăţimea umerilor (în interiorul diametrelor); se
realizează flexia gambelor pe coapse (călcâiele sunt aduse la şezut).
Flexia coapselor pe abdomen este limitată. Ea nu trebuie să permită scoaterea labelor
picioarelor afară din apă. Faza pregătitoare se încheie când se atinge punctul maxim de flexie cu
orientarea labelor picioarelor spre lateral.
 faza activă (propulsivă) - mişcarea spre în afară - coapsele şi genunchii sunt flexaţi, iar
călcâiele se află deasupra feselor. Labele picioarelor se găsesc înăuntru lăţimii umerilor,
iar genunchii cu puţin în afară lăţimii umerilor.
Faza se efectuează prin împingerea spre înapoi şi uşor în lateral a apei cu tălpile, într-o
mişcare circulară, spre în afară şi înapoi; picioarele se întind progresiv, genunchii se află în
rotaţie internă, iar pe măsură ce picioarele se întind, genunchii trec în rotaţie externă. Împingerea
este terminată când picioarele sunt întinse complet cu tălpile orientate în sus şi în afară, iar
picioarele sunt apropiate.
Greşeli:
 faza pregătitoare
flexie exagerată a coapselor pe abdomen;
flexie cu călcâiele apropiate şi genunchii depărtaţi;
flexie cu călcâiele depărtate şi genunchii apropiaţi.
 faza activă
- împingerea cu labele în flexie plantară;
împingerea laterală;
împingerea asimetrică.
Mijloace de învăţare:
 pe uscat - culcat facial pe o bancă, executarea mişcării de picioare bras;
 pe uscat - aşezat cu sprijin pe coate, executarea mişcării de picioare bras;
 pe uscat - stând pe un picior, mâinile sprijinite pe perete sau pe un coleg, imitarea
mişcării de picioare bras cu piciorul liber;
 cu mâinile sprijinite pe sparge val, pe scara fixă sau pe un coleg, executarea mişcării de
picioare bras;
 cu mâinile sprijinite pe plutitor sau pe o plută executarea mişcării de picioare bras;
 alunecare bras (o mişcare completă de braţe şi picioare, urmate de o mişcare doar de
picioare);
 picioare bras pe spate;
 jocuri: delfinii şi rechinii, ştafeta crocodililor, calul şi căruţa ,etc
 braţe fluture, picioare bras;
 braţe craul, picioare bras;
 pentru perfecţionare se înoată picioare bras pe diferite distanţe, folosind viteze diferite.

 Mişcarea braţelor
Are rolul de a înălţa corpul pentru inspiraţie şi, în mai mică măsură, propulsiv, efectuând
numai apucarea apei şi tracţiunea.

Braţele execută mişcării simetrice şi simultane de tracţiune şi revenire pe sub apă,


alcătuind două faze:
 faza activa- mişcarea braţelor începe în momentul în care se termină mişcarea spre
înăuntru a picioarelor. Palmele sunt orientate spre în afară (exterior) şi înapoi pentru
momentul de apucare a apei (90° faţă de orizontala apei).
Pentru apucarea apei palmele sunt înclinate uşor în jos, schimbându-se direcţia mâinilor
dinspre în afară spre în jos. Acţiunea începe prin îndoirea treptată a braţelor în articulaţia cotului,
iar înotătorul îşi mişcă braţele spre în afară şi în jos (picioarele sunt întinse şi alunecă pasiv). Se
continuă mişcarea circulară până când palmele ajung la nivelul coatelor (într-un unghi de 90°
între antebraţ şi braţ), iar coatele la nivelul umerilor. În acest moment începe mişcarea spre
înăuntru, prin strângerea braţelor sub piept şi apropierea coatelor (acest moment are rol
propulsiv), iar antebraţele şi palmele sunt orientate înainte. Se inspiră; capul şi umerii sunt la
înălţimea cea mai mare în această fază.
 faza de revenire - are loc întinderea braţelor concomitent cu mişcarea spre în sus a
acestora. La mişcarea braţelor spre în sus, coboară şoldurile, iar genunchii încep să se
flexeze. Unii înotători îşi orientează palmele faţă în faţă, iar alţii întorc palmele spre în
sus atunci când braţele sunt extinse. Pe faza de revenire braţele nu au voie să fie scoase
din apă.
Greşeli:
 tracţiune cu braţele întinse la nivelul articulaţiei cotului;
 tracţiune largă în lateral;
 depăşirea liniei umerilor în faza activă.
Mijloace de învăţare:
 pe uscat - executarea mişcării de braţe bras, cu şi fără ajutor; se poate executa simultan cu
ambele braţe sau pe rând, cu fiecare braţ;
 cu picioarele sprijinite pe sparge val, scară, culoar sau ţinute de un coleg executarea
mişcării de bras braţe;
 cu o plută, un plutitor între picioare sau picioarele încrucişate, executarea mişcării de
braţe bras (se poate realiza cu braţul drept, cu braţul stâng, cu ambele braţe);
 alunecare bras (o mişcare completă de braţe şi picioare, urmate de o mişcare doar de
braţe);
 jocuri: morişca, ancora ,etc
 braţe bras, picioare craul;
 braţe bras, picioare fluture;
 pentru perfecţionare se înoată braţe bras pe diferite distanţe, folosind viteze diferite.

Tehnica inotului in procedeul “Flurure”


 Poziţia corpului
Corpul este orizontal pe apă, cu faţa în jos, formând un unghi de 10° cu orizontala apei.
În realitate există trei poziţii pe care le ia corpul în timpul unui ciclu de vâslire:
1. corpul este în poziţie orizontală, în timpul ce braţele execută mişcarea în jos, spre
înăuntru şi în sus;
2. bazinul se deplaseze în sus şi înainte, în timpul primei bătăi a picioarelor şi a mişcării
spre în afară a braţelor (capul şi trunchiul sunt scufundate). Dacă nu se întâmplă acest lucru,
înseamnă că bătaia picioarelor nu a fost propulsivă;
3. forţa celei de a doua bătăi de picioare ridică trunchiul peste apă. Ea nu trebuie să fie
foarte puternică încât să împingă şoldurile peste suprafaţa apei. Se foloseşte pentru a împiedica
bazinul să fie împins în jos când braţele se mişcă în sus.
Greşeli:
 ondularea mică - reduce propulsia;
 capul în extensie când mâinile intră în apă;
 ondularea prea mare - picioarele bat adânc pentru a ridica bazinul.
 Mişcarea picioarelor
Mişcare este ciclică şi simultană, realizată în plan vertical sub forma biciuirii apei.
Sunt două bătăi de picioare la un ciclu de braţe. Prima bătaie are rol propulsiv, faza
descendentă a celei de a doua bătăi ajută ca şoldurile să nu se scufunde din cauza forţei
braţelor, în timpul mişcării spre în sus a acestora.
Mişcarea este compusă din două faze:
 faza ascendenta(pregatitoare) - picioarele sunt duse simultan înapoi, în sus, având ca
efect coborârea bazinului; poziţie orizontală pe apă pentru vâslit.
 faza descendenta - se realizează din articulaţia coxo-femurală. Coapsele coboară,
genunchii sunt uşor îndoiţi, labele picioarelor sunt în flexie plantară cu vârfurile orientate
spre interior. Când coapsele ajung pe linia corpului, se opresc, mişcarea fiind continuată
de gambe şi, în final, urmează lovitura de „biciuire” ce trebuie să propulseze corpul în sus
şi înainte. Mişcarea spre în jos a picioarelor are ca efect ridicarea bazinului şi
reducerea rezistenţei la înaintare. De mare importanţă este flexibilitatea în articulaţia
gleznei, aceasta permiţând orientarea labelor picioarelor, mai uşor, spre înăuntru şi în sus.
 Pentru eficienţă mişcarea picioarelor trebuie să fie coordonată cu mişcările ondulatorii
realizate la nivelul umerilor şi bazinului.
Greşeli:
 faza ascendentă
• mişcarea se realizează direct cu picioarele îndoite şi nu din întins (nu coboară bazinul
pentru orizontalizarea corpului la vâslire);
 faza descendentă
• flexia accentuată a coapselor pe bazin sau a gambelor pe coapsă;
• labele picioarelor orientate spre exterior;
• lucru numai din gambe;
• lucru asimetric şi alternativ a picioarelor;
• amplitudine exagerată a bătăii.
Mijloace de învăţare:
 din culcat pe bancă sau din atârnat, mişcarea picioarelor;
 picioare fluture cu mâinile pe sparge val, scară sau pe umerii unui coleg;
 picioarelor fluture cu mâinile pe plutitor;
 picioarele fluture pe o parte, pe spate sau în imersie. Este bine ca exerciţiile să se execute
cu labele de cauciuc, pentru că acestea amplifică ondulaţia, măresc viteza de alunecare şi
nu permit flexia exagerată a picioarelor;
 jocuri: delfinii şi rechinii, ştafeta crocodililor, calul şi căruţa ,etc
 braţe craul, picioare fluture;
 braţe bras, picioare fluture;
pentru perfecţionare se înoată picioare fluture pe diferite distanţe, folosind viteze diferite
 Mişcarea braţelor
Braţele au rol propulsiv. Mişcarea este simultană şi ciclică, fiind executată
dinainte spre înapoi, pe o traiectorie imaginară.
Ele parcurg un drum :
 faza activa (prin apa)
• intrarea bratului in apa si apucarea apei
• tractiunea
• impingerea
 faza de revenire (prin aer)
Greşeli:
 fază acvatică
• palmele nu intră în apă în unghi de 45° cu orizontala;
• intrarea în apă se face în afara liniei umerilor;
• mâna flexată în articulaţia pumnului;
• vâslire liniară pe lângă corp;
• vâslire cu braţul întins;
• vâslire cu degetele depărtate;
• lipsa împingerii;
• cot căzut în drumul aerian;
 faza aeriană
• revenirea braţelor prin înainte sus, în plan vertical.
Mijloace de învăţare:
 cu pluta, un plutitor între picioare sau cu picioarele încrucişate, executarea mişcării de
braţe fluture;
 alunecarea fluture (o mişcare cu braţul drept, o mişcare cu braţul stâng, o mişcare cu
ambele braţe);
 semi-fluture (nu există drum aerian, braţul revenind prin apă înainte);
 braţe fluture, picioare craul;
 braţe fluture, picioare bras;
 jocuri: morişca, ancora ,etc.
 pentru perfecţionare se înoată braţe fluture pe diferite distanţe, folosind viteze diferite.
Musculatura pe care o dezvolta fiecare procedeu