Sunteți pe pagina 1din 2

Titu Maiorescu și criticismul junimist

Există în fiecare cultură momente de grație și oameni exemplari, a căror


personalitate influențează timpurile în care trăiesc. O astfel de personalitate se ivește în
cultura română în a doua jumătate a secolului al XIX-lea (19) și impune o nouă direcție
culturală, favorizând apariția și receptarea celor mai importanți scriitori din Epoca
Marilor Clasici. Este vorba de Titu Maiorescu, mentorul societății “Junimea”.
Acesta a înființat societatea amintită în anul 1863, alături de el fiind Iacob
Negruzzi, Petre P. Carp, Vasile Pogar și Theodor Rosetti. Titu Maiorescu a fost liderul
necontestat al mișcării și promotorul criticismului junimist. Noua orientare pe care o
impune se datorează unor factori importanți, printre care se numără nevoia de delimitare
a ramurilor culturii și de dezvoltare a mijloacelor de cercetare științifică.
Criticismul junimist se diferențiază de epocile anterioare prin câteva trăsături. Mai
întâi, cei de la “Junimea” promovează spiritul critic, care presupune obiectivitate și
respect pentru adevărul istoric, cultivarea simplității, combaterea falsității, rigoare,
rațiune și respingerea formelor fără fond reprezintă alte forme importante ale
junimismului. Pe lângă spiritul critic, se manifestă spiritul filozofic, cel oratoric,
promovat ca o reacție împotriva “beției de cuvinte” a pașoptiștilor.
Titu Maiorescu activează în calitate de critic cultura în domeniul limbii, al
literaturii și al folclorului, abordând direct operele unor scriitori reprezentativi: Vasile
Alecsandri, I.L. Caragiale, Ioan Slavici, Ion Creangă și Mihai Eminescu.
Unul dintre studiile reprezentative pentru spiritul critic junimist este “ În contra
direcției de azi în cultura română”, care apare inițial în revista “Convorbiri literare” ,
fiind publicat apoi în volumul “Critice”. Studiul face o analiză a limbajului publicațiilor
ardelene în special revistele “Familia” și “Transilvania”, care sunt un exemplu negativ al
unui viciu general în cultura română: neadevărul. Analiza făcută generează una dintre
cele mai cunoscute teorii maioresciene, cea a formelor fără fond. Pe un ton de ironie
amară, criticul constată anomaliile societății românești: “Înainte de a avea învățători
sătești, am făcut școli prin sate și înainte de a avea profesori capabili, am deschis
universități […] am falsificat ideea Academiei”. Maiorescu acuză “pretențiile fără
fundament și adâncirea prăpastiei între clasele superioare, fascinate de “fantasmagorii”
și singura clasă socială reală, țărănimea. Domeniul în care Titu Maiorescu și junimistii
au contribuit decisiv a fost literatura. Aceștia au ajutat scriitori valoroși, pe cei patru
clasici: Eminescu, Caragiale, Slavici si Creangă. Pe lângă aceasta, junimistii au pus
bazele ortografiei limbii romane, prin scrierile lor, oferind un exemplu de corectitudine.
În plus, junimiștii au dezvoltat critica literară, bazată pe principii estetice clare.
Un alt studiu important a fost “O cercetare critică asupra poeziei române de la
1867”. Acesta are două părți: “Condițiunea materială a poeziei” și “Condițiunea ideală a
poeziei” Prima se referă la forma, la cuvintele alese, iar a doua se referă la conținut, la
ideile transmise.

1
Studiul “Comediile domnului Caragiale” este primul elogiu adus marelui
dramaturg, într-o perioadă în care comediile stârneau reacții controversate, fiind acuzat
de “imoralitate în artă”. Maiorescu îl apără în fața celor care spun că aduce exemple
negative. El afirmă că: “Numai arta proastă este imorală” și apreciază calitatea estetică a
operelor lui Caragiale.
[introduc în eseu -1 pagină despre “O scrisoare pierduta”].
Piesa “O scrisoare pierduta”, scisa de I.L.Caragiale in anul 1883 si reprezentata pe
scena in anul 1884, este o bine-cunoscuta comedie, care evidentiaza viziunea realist-
critica la adresa societatii. Alaturi de “ O noapte furtunoasa”, “Conu Leonida fata cu
reactiunea”, “D'ale carnavalului”, dezvaluie un univers comic, in spatele caruia se
ascunde tragicul. Personajele au o trasatura dominanta de caracter, par niste marionete
lipsite de profunzime. In spiritul junimismului, acestea reprezinta o concretizare ironica
a “formelor fara fond” din societatea timpului sau. Viziunea despre lume ii confera
actualitate, caracterele sunt inspirate de politicienii vremii, care, din pacate se regasesc si
azi in societate.
În concluzie, Titu Maiorescu a fost o mare personalitate și a contribuit decisiv la
dezvoltarea culturii, în general și a literaturii, în special. Este suficient să insistăm pe
ideea că i-a susținut pe Eminescu și Caragiale și a dezvoltat principiile estetice în critica
literară. Așa cum spune Ioana Pârvulescu: “Maiorescu a introdus exigența în literatură
[…] a fost modern în gândire”.