Cum să devii mai atrăgătoare?

Curs de înfrumuseţare

Imaginea de sine este expresia vieţii tale. Cum arată viaţa ta de seducătoare?
Trăieşti ceea ce vrei?
Încă aştepţi vremuri mai bune?
Imaginea de sine este asigurarea ta pe viaţă, calea regală spre iubire, carieră, bani,
spre o viaţă ca-n filme.
Află de ce nu ai parte de iubire, bani, carieră, călătorii, diamante.
5 complexe care stau în calea fericirii tale
Complexul inferiorităţii Ştiai că 95% dintre oameni suferă de complexul
inferiorităţii?
Şi tu faci parte din aleasa categorie? Nu sunt destul de bună. Nu merit! Sunt
o ratată?!
Mă obseda gândul că nu am o memorie sistemică şi talent oratoric, mă găseam de
multe ori în faţa unei adunări şi nu-mi găseam cuvintele să exprim ceea ce doar eu
ştiam.
Sunt bună! Am atâtea de transmis şi parcă sunt tâmpită în faţa publicului, rămân
mută.
Mă treceau toate transpiraţiile, mă bâlbâiam, eram incoerentă şi pentru primele 10
minute nu auzeam ceea ce spuneam. Care-i diferenţa dintre mine şi un orator? Nu
sunt destul de bună! Nu am talent! Îmi lipseşte ceva…cum devin un excelent
orator? Asta e misiunea mea!
Cum m-am vindecat? Cum am devenit un excelent orator?
Mi-am schimbat convingerea care mă handicapa prin simpla schimbare a credinţei
că nu pot, nu sunt bună, nu sunt în stare, nu merit, în pot, ştiu, merit!!
Creierul nu te contrazice, el ia de bună orice informaţie îi trimiţi, şi mai mult decât
atât el nu face diferenţa dintre o imagine reală şi una imaginată, astfel că e foarte
uşor să-l păcăleşti, înlocuieşte imaginea proastă ce-o ai despre tine cu una pozitivă.
Nu trebuie să aştepţi să ţi se întâmple un lucru bun, ca să-l înmagazinezi în sertarul
cu amintiri, ci este îndeajuns să creezi imagini pozitive, de succes cu tine, în
domeniul în care vrei să excelezi.
Bâlbâitul de la începutul prezentărilor s-a transformat într-un discurs fluent, la fel
şi teama a fost înlocuită cu îndrăzneală şi am dat dovadă de-un discurs
impresionant. O simplă răsturnare a credinţelor m-a adus mai aproape de visul
meu, şi azi sunt un excelent orator.
Te poţi vindeca de complexul de inferioritate singură.
“Îmi schimb credinţele şi viaţă de vedetă voi avea? Atât? E prea simplu..”
Ai dreptate, nu e chiar atât de simplu, mai trebuie şi să crezi cu toată fiinţa că
meriţi, că poţi, cucereşti, vrăjeşti.
Ce ai de făcut este la fel de simplu ca şi schimbarea credinţei ce se află la baza
imaginii de sine, şi anume:
În fiecare zi, timp de 30 de minute retrage-te într-o încăpere, unde nimeni nu te
poate deranja, relaxează-te şi simte-te cât mai confortabil. Închide ochii şi pune la
treabă imaginaţia. Mulţi oameni au observat că obţin rezultate mai bune dacă-şi
imaginează că stau în faţa unui ecran enorm de cinema şi se gândesc că văd un film
cu ei ca protagonişti, şi eu procedez la fel când lucrez la imaginea mea personală.
Şi pornesc gradat, de la realitatea de aici şi acum, emit imagini care seamănă cu
viaţa mea, cu felul în care mă simt şi merg mai departe spre cea care vreau să
devin, folosind imagini vii şi amănunţite, sunete, mirosuri, fraze, impresii, obiecte
care te înconjoară. Ce faci în această scenă, ce ţi-ar plăcea să faci? Explorează
bogăţia imaginilor şi a detaliilor. Creează, tu eşti regizorul şi actorul, e filmul tău şi
are finalul stabilit de tine, trece în revistă lucruri pe care le-ai face într-o astfel de
imagine pe care ai creat-o. Foarte bine! Vizualizează! Continuă, azi mai puţin,
mâine mai mult, nu uita, vizualizarea este un proces care evoluează gradat, şi cu
practica vei ajunge la panorame mult mai cuprinzătoare, lasă-te purtată de starea de
flux, continuă să pluteşti, nu analiza, rămâi un spectator curios şi încântat de
imaginile ce rulează pe ecran, lasă gândurile, senzaţiile, imaginile să curgă liber, cu
încredere pune în scenă un film de Oscar, poţi orice, limita e cerul!
Este îndeajuns să văd acest film o singură dată şi să mă vindec de complexul de
inferioritate?
Vizionează periodic filmul. Ce s-a schimbat pe peliculă şi ce s-a schimbat în viaţa
de zi cu zi?
Ce a rămas la fel?
Ce alte elemente vizuale ţi-ar plăcea să adaugi?
Adaugă-le!
Eu vizualizez de câte ori am nevoie ca să mă simt pregătită înaintea unui work-
shop.
Seara şi dimineaţa sunt momentele ideale şi asta fiindcă eşti în stare alfa, undele
alfa sunt cele mai bune ca să reprogramezi mintea conştientă şi inconştienţa, îţi
reeduci mentalul şi-l aprovizionezi cu imagini sănătoase care-ţi aduc satisfacţie,
reuşită în orice domeniu al vieţii tale. Succes!
Complexul superiorităţii - e cealaltă faţă a monedei inferiorităţii. Încerci să
compensezi prin abundenţa de imagini şi atitudini de femme fatale? Pe scena
socială vezi atâtea modele nereuşite ale pseudo divelor încât ţi-e teamă pentru
viitorul femeilor.
Ştiu ce vorbesc, şi eu am făcut parte din categoria frumoase, atrăgătoare, dive
aplaudate de bărbaţi, femei şi orice organism viu. N-am trecut niciodată
neobservată, nepozată, nedorită, necurtată, necopiată, neurmărită..bărbaţii îmi
cădeau la picioare, unul după altul.
M-am jucat de-a femme fatale destui ani ca să văd astăzi ce se ascunde sub masca
divei, tristeţe, stimă de sine scăzută, sentimentul neputinţei, al durerii, al depresiei,
anxietăţii mascat de farduri şi o aparentă voie bună. Mi-a scris acum câteva zile o
tânără că nu mai poate să se ascundă sub farduri, nu mai vreau, nu mai pot, sunt
disperată, masca e grea, mă sufocă, vreau să am curajul să mă arăt aşa cum sunt dar
mi-e teamă că o să fiu respinsă, toţi mă iubesc pentru că sunt frumoasă şi
atrăgătoare, cum să-i dezamăgesc?
Bărbaţii se uită după femei frumoase, forme, gene lungi şi buze colorate, sunt
vizuali şi au pretenţii de la un chip şi trup de femeie, este obositor să fii tot timpul
aranjată, petrec prea mult timp în saloane de înfrumuseţare, manichiură, bronzat,
pedichiură, cosmetică, coafură, masaj, sală, make-up, shopping, regim alimentar,
ieşit, dansat, e un job cu normă întreagă. Şi-mi mai spune prietena mea că nu fac
nimic toată ziua, e nebună, nu-nţelege. Toată ziua alerg de la stânga la dreapta ca
să nu mi se aşeze niciun rid, pistrui pe faţă.
Nu e uşor să trăieşti o viaţă de divă, te cred dar nici nu e greu să te aranjezi fără să
exagerezi. Eu mă duc la coafor o dată pe săptămână, câteodată de două ori, la sală
merg în fiecare dimineaţă de la 8 şi la manichiură, pedichiură tot o dată pe
săptămână, de cinat o fac cu iubitul, prietenii şi-n rest am timp să lucrez, să citesc,
să dansez, să iubesc, să fac masaj şi toate într-o zi dacă am chef. Eu am zile de
manichiură, de masaj, de cosmetică, îmi place să fiu mai organizată, timpul e
preţios şi am grijă să nu-l irosesc. Nu plâng dacă într-o zi n-ajung la cosmetică
fiindcă intervine ceva şi am destul talent să mă aranjez şi singură, şi asta fiindcă mi
l-am dezvoltat. La fel şi Geny, prietena mea, care e o artistă, se aranjează singură
de la 13 ani, păr, unghii, vopsit, tuns, coafat, machiat, croit rochii, etc.
E important să arăţi îngrijit, să-ţi pese de tine dar fără să ajungi sclava saloanelor şi
trend-urilor sezoniere. Blond platin, gene false, volum la buze, tatuaj la ochi şi mai
ştiu eu ce savantă descoperire în ale frumuseţii şi tinereţii.
Ce ascunzi sub mască?
E normal să ajungi disperată şi angoasată de presiunea de afară, toată lumea cere şi
tu nu mai poţi da nimic nimănui, fiindcă nu ţi-ai dat niciodată mai mult decât un
fard pe ochi.
Pentru a trăi cu adevărat e nevoie să te atingi, să te strângi în braţe tu pe tine, nu el,
sau alţi curtezani, amatori de-o noapte, sau de-un sezon..Trebuie să te stimezi, să ai
încredere în tine, să te exprimi liber, şi cu fard şi fără fard, trebuie să te arăţi aşa
cum eşti fără să-ţi fie teamă că vei fi analizată, judecată. E obositor să menţii o
mască fără să o dai jos..
Nu trebuie să fii mai mult decât eşti, dar nici mai puţin decât eşti, cum am spus,
complexul superiorităţii ascunde realitatea ta, personalitatea şi unicitatea ta.
Ce s-ar face plasticienii fără complexele noastre? Nu prea bine, cec-uri mai puţine..
Şi nici atunci tratamentul nu funcţionează, ţi-ai corectat nasul, dar tot stimă de sine
scăzută ai, am o cunoştinţă care se operează în fiecare an, la sâni, la nas, urechi,
botox, buze şi la fel de nemulţumită e de ea, de viaţă.
De cicatricile tale emoţionale cine se ocupă? Cine le operează? Tot
plasticianul?
Eu am suferit o operaţie estetică când mi-era zdruncinată rău stima de sine şi
crede-mă că nu mi-am câştigat-o în drum spre casă, aplecată şi îndurerată în urma
intervenţiei.
Au mai trecut mulţi ani până să ajung la adevărata mea faţă, şi a fost o cucerire
dobândită pe alte căi, nicidecum chirurgicale. Operaţia a fost o reuşită, dar eu tot
desfigurată mă simţeam, nimic nu-mi putea opri sângerarea interioară, nicio mască
nu mă împlinea, nici estetica nu dădea rezultate, nici iubiţii nu-mi dăruiau fericirea
permanentă, alergam după leacuri, eram în sevraj, ani buni de rătăcire şi durere
…abia după un lifting spiritual şi emoţional mi-am redobândit încrederea pierdută.
A fost un drum greu, nicio recuperare chirurgicală nu seamănă cu cea emoţională
şi spirituală.
Imaginea de sine este cheia spre viaţa care ţi-ai dorit-o de mică, perfect de acord.
Ce-nseamnă asta? Nicidecum o reparaţie totală a feţei şi trupului tău, ci o bună
imagine de sine, ca expresie a unei stime de sine crescute, a unui stil de viaţă
sănătos, a unei credinţe în trupul, mintea şi sufletul tău, eu merg pe o abordare
holistică, nu privesc niciodată doar carcasa unei persoane, chiar dacă am maxim
respect pentru trupul meu.
La fel procedează şi bărbaţii, adevărat că ei îşi mişcă privirea după forme, nuanţe,
frumuseţe şi tinereţe, dar nu le-ajunge ca să se aşeze..:-)
Ce ai de vânzare? Faţă de păpuşă şi trup de balerină?
Atât?
Vezi că vecina de la 4 are un bust mai generos, fugi la augmentare dacă vrei să
câştigi marele loz. Şi iarăşi întâlnim un complex faimos, complexul comparării.
Complexul comparării – Se poartă slabele vara asta, tinerele vomită în
restaurante de 5 stele, se hrănesc cu apă plată ca să-ncapă în ţinutele lui
Dolce&Gabbana, cu număr extra small de nici să respiri nu poţi. Reviste,
televiziune, cinema, vedete, care îţi vând o imagine în care nu încapi. Ce te faci? Îţi
tai din şolduri? Mănânci doar castraveţi şi apă plată? Vomiţi şi tu pe la colţuri ca să
te încapă bustiera de sâmbătă seara? Nu e de râs, pe mine mă apucă plânsul, mă-
ntorc de afară de fiecare dată tot mai întristată, parcă nimeni nu vede cât de frumos
e sufletul.
Şi eu am fost sclava modei, ani buni, dacă nu aveam poşeta Chanel pe sezon, nu
ieşeam din casă, mă tăvăleam pe jos până-l impresionam pe sclav să mi-o
achiziţioneze, şi-l lămuream de fiecare dată cu lacrimi şi suspine, aproape leşinată
pe mocheta tapiţată cu Elle şi Vogue magazine. Ce-o să zică fetele mele snoabe şi
superficiale dacă apar fără piesele de rezistenţă? Cu poşeta de anul trecut nu poţi
ieşi în lume, te faci de rahat, n-ai cumpărat noua colecţie? Înseamnă că n-ai înţeles
nimic de la viaţă, nu faci parte din categoria dive irezistibile şi eşti alungată pe
insula banalelor care n-au înţeles nimic de la viaţă…încă o dată zâmbesc la viaţă.
Încă o lecţie de viaţă preţioasă..şi azi îmi plac poşetele şi pantofii dar ies şi cu cei
de anul trecut, fiindcă-mi plac şi-am dat bani pe ei, şi nu-mi pasă că scrie pe talpă
colecţia primăvară-vară 2009, înţelegi?
Am prietene care schimbă la poşete săptămânal şi la diamante, ceasuri şi alte pietre
preţioase, le iubesc aşa cum sunt, şi mă rog se-ntâlnească şi fericirea emoţională,
spirituală, fiindcă asta materială nu ţine de cald, nu te ia de mână, nu te hrăneşte pe
termen lung.
Am mai povestit treaba asta, cred, eu sunt tot timpul admirată pentru felul în care
îmbrac o rochie, şi am multe, asta ca rezultat al prieteniei mele cu Geny, care are
un mare talent, la a croi rochii de mătase pe parchetul din sufrageria mea. Cu o
foarfecă, aţă, ace şi câteva accesorii sclipicioase reuşeşte să îmbrace pe oricine.
De câte ori n-am răsturnat dulapul în pragul unui eveniment monden şi-am
îmbrăcat rochii de seară ce numai pe covorul roşu le vedeai, la decernarea
premiilor Oscar, şi toată lumea, wow, e de la Versace sau Valentino? Da. Despre
asta e vorba, despre atitudine. Orice zdreanţă pun pe mine îi dau valoare, n-am
nevoie să arunc mii de euro pe-o rochie, sau mai bine zis, nu mai am nevoie…încă
o dată m-am vindecat. Mulţumesc, viaţă pentru încă o lecţie preţioasă predată.
Nu mă compar niciodată, chiar de-s îmbrăcată într-un tricou cu 20 de lei şi crede-
mă că se-ntâmplă, nici când se aşează o geantă scumpă şi-un diamant strălucitor nu
mă simt mai puţin valoroasă. Comparaţia e moarte sigură, spirituală. Nu-ţi dai
seama că-ntotdeauna o să fie una mai slabă, înaltă, brunetă decât tine? Ce-o să
faci? O să umbli cu bisturiul după tine?
Complexul perfecţiunii – cum te împiedică să ai viaţa ce ţi-o doreşti?
Urâţenia imaginară şi tu suferi de complexul perfecţiunii?
Sunt prea mică, am sânii prea mici, prea mult păr pe faţă, urechile prea mari, ochii
prea mici, tăieturi, cusături, şi mult fond de ten. Ce nu înlătură bisturiul, ascunde
binecuvântatul fond de ten, nu-i aşa?
Nefericirea femeii perfecte – e plină lumea de exemple, sunt cele care nu sunt
niciodată mulţumite, de cum arată, ce îmbracă, ce spun, ce fac, ce gândesc, ce
trăiesc.
Bărbaţii sunt dobitoci.
Ele sunt prea grase.
Societatea stă pe loc.
Dumnezeu nu există.
Oglinda oglinjoară, cine-i cea mai frumoasă din ţară?
Andreea Papp
Pe naiba! Eu întrebam şi eu răspundeam, dar nu credeam ceea ce-mi spuneam,
vedeam o fată urâtă, mică, speriată, tristă în spatele măştii perfect confecţionate.
În plimbarea mea spre perfecţiune am întâlnit un prieten, un adevărat doctor al
frumuseţii, care mi-a arătat că n-am nevoie de încă o tăietură fiindcă sunt frumoasă
şi m-a învăţat să mă împrietenesc cu mine şi să mă iubesc. Astăzi, ne-am deschis
un institut de înfrumuseţare împreună, Le Studio, şi nu e un salon ca restul, e un
salon de înfrumuseţare a sufletelor, se ocupă de faţa şi de sufletul tău, nu separat.
Te ajutăm să te uiţi în oglindă şi să găseşti un trup şi-un suflet perfect. Avem
rezultate miraculoase, şi asta fiindcă ne pasă, avem o misiune, să lăsăm lumea mai
frumoasă.
E mare lucru să dai de oameni care să te pună în faţa oglinzii şi să-ţi spună, eşti
perfectă aşa cum eşti, nu mai decupa feţele modelelor din reviste, acceptă-te aşa
cum eşti, iubeşte-te dacă vrei să întâlneşti vreodată iubirea şi fericirea.
De mult aveam ideea asta în cap, de când l-am citit pe Noica şi al lui Jurnal
filozofic, unde scria, toată lumea deschide saloane de înfrumuseţare dar nimeni nu
s-a gândit vreodată să deschidă un salon de Înfrumuseţare a Sufletelor, şi m-am
oprit şi mi-am zis, mulţumesc Noica, te iubesc şi-ţi promit că eu îl voi deschide şi
voi înfrumuseţa suflete. Zis şi făcut. Încă un vis realizat!
Degeaba toată lumea îţi zice că eşti frumoasă când tu te vezi urâtă.
Se fac sondaje prin şcoli şi-n proporţie de 90% tinerii nu sunt mulţumiţi de cum
arată, şi băieţi şi fete, sunt ruşinaţi de imaginea lor fizică, îţi dai seama ce ne-
aşteaptă? Cu ce luptăm? Să ne acceptăm aşa cum suntem, să ne preţuim şi iubim
pare a fi cel mai greu lucru în ziua de azi. Aşa o fi fost tot timpul?..mă interesează
să-mi spui ce simţi când te uiţi în oglindă? Chiar şi cu cele 4 kg ce le-ai pus pe talie
în iarnă, cum te simţi? Ce vezi? Un trup cu forme sau o bucată de slănină?
Treci la oglindă, şi nu te mişti de acolo, până ce nu te accepţi aşa cum eşti, pune
mâna pe abdomenul tău generos, da, atinge-te cu dragoste şi acceptare, mă iubesc
profund şi-n totalitate. Nu fi superficială, atinge zona corpului care te enervează cel
mai tare, ai pus 4 kg pe tine, ce faci până slăbeşti, te urăşti, te respingi? Nu-nţelegi
că n-o să slăbeşti un gram dacă nu te tratezi cu respect şi iubire? Priviri masculine
n-o să se întoarcă după tine, bărbaţii iubesc femeile care se preţuiesc şi se iubesc,
ştiai?
Am o cunoştinţă care are 80 de kg şi e persoana cea mai sexi pe care o cunosc, e
superbă. Gândeşte-te că eu la 55 de kg mă vedeam grasă şi mă înfometam cu zilele.
Ea se răsfăţa cu dulciuri şi iubire, avea parte de sex şi răsfăţuri cât era de lungă
ziua şi noaptea..Câtă feminitate emana, nu o poţi pune lângă o manechină care n-a
mâncat de-o săptămână, ea ar putea să ţină un seminar pe senzualitate şi feminitate,
nu vreo anorexică ori bulimică.
Contează cum te vezi, nu câte kg ai, contează să trăieşti azi, nu când vei pierde 4
kg.
Complexul aşteptării
 să trăiesc când slăbesc!
 să fiu fericită când mă mărit!
 să mă relaxez când fac primul milion de euro.
 să iubesc când mă realizez profesional.
Şi am o frumoasă poveste pentru tine, povestea fluturelui albastru.
Viaţa ca un fluture albastru
A fost odată un bărbat căruia i-a murit soţia, astfel încât el locuia împreună cu cele
două fete ale sale, care erau din fire foarte curioase şi inteligente. Fetele îi puneau
mereu multe întrebări… la unele ştia să le răspundă, la altele nu…
Tatăl lor îşi dorea să le ofere cea mai bună educaţie, de aceea într-o zi şi-a trimis
fetele să petreacă o perioadă de timp în casa unui înţelept. Acesta ştia întotdeauna
să le răspundă la întrebările pe care ele le puneau.
La un moment dat una dintre ele a a adus un fluture albastru pe care plănuia să îl
folosească pentru a înşela înţeleptul.
-Ce vei face? o întrebă sora ei.
-O să ascund fluturele în mâinile mele şi o să întreb înţeleptul dacă e viu sau mort.
Dacă va zice că e mort, îmi voi deschide mâinile şi îl voi lăsa să zboare. Dacă va
zice că e viu, îl voi strânge şi îl voi strivi. Şi astfel orice răspuns va avea, se va
înşela!
Cele două fete au mers într-o clipă la înţelept şi 1-au găsit meditând.
-Am aici un fluture albastru. Spune-mi, înţeleptule, e viu sau mort?
Foarte calm, înţeleptul surâse şi îi zise:
-Depinde de tine… fiindcă e în mâinile tale!
Aşa este şi viaţa noastră, prezentul şi viitorul nostru. Nu trebuie să învinovăţim pe
nimeni când ceva nu merge: noi suntem responsabili pentru ceea ce dobândim sau
nu. Viaţa noastră e în mâinile noastre, ca şi fluturele albastru. De noi depinde să
alegem ce vom face cu ea.
Trăieşte azi, draga mea!!
Iubeşte azi, eşti perfectă aşa cum eşti!!
Foloseşte-te de tehnica vizualizării de mai sus în toate aspectele vieţii tale şi viaţă
frumoasă şi bogată vei avea!
Imaginaţia creatoare îţi aparţine şi ţie, nu doar poeţilor sau filozofilor, imaginaţia
stabileşte imaginea ce-o ai despre tine.
Acţionează, simte şi înfăptuieşte cu ajutorul imaginaţiei o sculptură demnă de
atenţie, admiraţie, iubire. Şi adu-ţi aminte, creierul tău nu face diferenţa dintre o
imagine reală sau una imaginată. În ambele cazuri, el reacţionează automat la
informaţia pe care i-o transmiţi prin creier.
Cine eşti?
Cum te vezi?
Ce gândeşti despre tine?
Spor la treabă!! În zilele ce urmează vei primi un pdf gratuit despre leacuri de
înfrumuseţare, de vindecare, de transformare, rămâi aproape şi viaţa adevărată ţi se
arată.