Sunteți pe pagina 1din 37

ISSN 2285-8245

ISSN-L 2285-8237

ÎMBĂTRÂNIREA POPULAŢIEI ROMÂNIEI

2012
CUPRINS

1. Introducere ......................................................................................................................................... 5

2. Contextul internaţional ....................................................................................................................... 8

3. Populaţia vârstnică ........................................................................................................................... 17

4. Populaţia vârstnică activă................................................................................................................. 28

Glosar....................................................................................................................................................... 34

Bibliografie................................................................................................................................................ 38

3
TABELE

1. Structura populaţiei ţărilor din UE-27, în anii 2000 şi 2010.............................................................. 10


2. Speranţa de viată la naştere şi speranţa de viaţă la 65 ani în ţările din UE, în anul 2010 ............. 14
3. Populaţia vârstnică (de 65 ani şi peste) pe sexe şi medii, la 1 ianuarie, în perioada
1990-2012 ......................................................................................................................................... 19
4. Raportul de masculinitate al populaţiei vârstnice pe grupe de vârstă, în anii 1990 şi
2012 (1 ianuarie) ............................................................................................................................... 20
5. Rata mortalităţii vârstnicilor pe grupe de vârstă şi sexe, în anii 1990 şi 2010 ................................ 24
6. Mortalitatea vârstnicilor pe principalele cauze de deces, în anii 1990 şi 2010 ............................... 25
7. Mortalitatea vârstnicilor pe principalele cauze de deces, pe medii, în anii 1990 şi 2010 ............... 25
8. Speranţa de viaţă la unele vârste exacte, în anii 1990 şi 2010 ....................................................... 27

GRAFICE

1. Ponderea populaţiei de 60 ani şi peste şi a populaţiei de 80 ani şi peste în profil continental,


la 1 ianuarie 2012 ............................................................................................................................... 9
2. Ponderea populaţiei de 65 ani şi peste, din ţările din UE, în anii 2000 şi 2010 ............................. 11
3. Rata totală de fertilitate în ţările din UE, în anii 2002 şi 2010 ......................................................... 13
4. Structura populaţiei pe grupe mari de vârstă, în perioada 1990-2012 (1 ianuarie) ........................ 18
5. Structura populaţiei vârstnice de 65 ani şi peste, în perioada 1990-2012 (1 ianuarie)................... 19
6. Structura populaţiei vârstnice pe medii, în perioada 1990-2012 ..................................................... 20
7. Piramida populaţiei pe vârste şi sexe, la recensământul din 1992 şi 1 ianuarie 2012 ................... 21
8. Vârsta medie a populaţiei pe medii, în perioada 1990-2012 ........................................................... 22
9. Raportul de dependenţă demografică, în perioada 1990-2012....................................................... 22
10. Indicele de îmbătrânire demografică, în perioada 1990-2012 ......................................................... 23
11. Speranţa de viaţă la vârsta de 65 ani, pe sexe, în perioada 1990-2010 ......................................... 26
12. Ratele de activitate a populaţiei de 55-64 ani şi populaţiei de 65 ani şi peste, în perioada
2002-2011 ......................................................................................................................................... 29
13. Ratele de activitate a populaţiei de 65 ani şi peste, pe medii de rezidenţă, în perioada
2002-2011 ......................................................................................................................................... 29
14. Ratele de ocupare a populaţiei de 65 ani şi peste, pe sexe, în perioada 2002-2011 ..................... 30

4
1. INTRODUCERE

Motto:

”A îmbătrâni este singurul mijloc de a trăi mai mult”

Voltaire

În secolul XXI-lea una din cele mai mari probleme ale omenirii va fi cea a
îmbătrânirii demografice a populaţiei, care va determina importante schimbări
asupra dezvoltării socio-economice a diferitelor regiuni ale Terrei.
Atât în ţările dezvoltate economic, cât şi în majoritatea ţărilor în curs de
dezvoltare, ponderea persoanelor vârstnice în structura populaţiei creşte
într-un ritm rapid, impunând necesitatea elaborării unor politici specifice în
acest domeniu.
În ultimele decenii, majoritatea ţărilor europene s-au confruntat cu acest
fenomen demografic îngrijorător, având ca principale caracteristici reducerea
natalităţii şi îmbătrânirea populaţiei. Cu o cauzalitate diferită de la ţară la ţară,
în funcţie de condiţiile economico-sociale concrete, acest fenomen îngrijorător
în special prin consecinţele sale pe termen mediu şi lung, a fost abordat cu
deosebită seriozitate de autorităţile naţionale din cadrul ţărilor membre ale
Uniunii Europene, care, pe baza unor complexe analize multidisciplinare, şi-au
elaborat propriile politici sociale în domeniul populaţiei.

Deja primul val al generaţei “baby boom” a ajuns în pragul pensionării, lucru
ce marchează începutul unei noi ere pentru guvernele din întreaga lume. Se
aşteaptă ca în următorii ani, indicele de dependenţă, calculat ca raportul dintre
numărul populaţiei potenţial active (15-64 ani) şi numărul copiilor (0-14 ani) şi
vârstnicilor (65 ani şi peste), să crească în majoritatea ţărilor dezvoltate.
Numeroşi factori, precum rata scăzută a natalităţii şi numărul scăzut al
persoanelor active din rândul populaţiei, determină creşterea dramatică a
gradului de dependenţă în ţările dezvoltate.

5
Într-o populaţie dată, procesul de îmbătrânire demografică poate îmbrăca trei
forme:

- îmbătrânirea demografică a populaţiei totale, care înseamnă creşterea


ponderii persoanelor vârstnice în totalul populaţiei, paralel cu reducerea celei
a persoanelor tinere, în timp ce proporţia persoanelor adulte înregistrează
schimbări nesemnificative.

- îmbătrânirea demografică a forţei de muncă sau îmbătrânirea populaţiei


adulte este un proces care, de regulă, precede pe cel al îmbătrânirii
demografice şi semnifică creşterea ponderii persoanelor vârstnice active în
vârstă de 40-59 sau 45-64 ani, în totalul populaţiei adulte active (15-59 sau
15-64 ani), în timp ce greutatea specifică a populaţiei active tinere (20-39 sau
25-44 ani) este în scădere sau rămâne aproape neschimbată.

- îmbătrânirea „bătrânilor”, care poate fi definită ca un proces de creştere a


ponderii persoanelor foarte vârstnice (75 sau 80 ani şi peste) în totalul
populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste). Procesul are în vedere un segment
distinct de populaţie cu particularităţi specifice.

În februarie 1991, Organizaţia Naţiunilor Unite a hotărât ca ziua de


1 octombrie să fie ziua internaţională a persoanelor în vârstă, iar câteva luni
mai târziu, pe 16 decembrie 1991, Adunarea Generală a ONU a adoptat
rezoluţia 46/91 cu titlul “Principiile Naţiunilor Unite pentru persoanele în vârstă
destinate a le permite să trăiască mai bine în anii câştigaţi”. Principiile
enumerate sunt: dreptul persoanelor vârstnice la hrană, la condiţii de locuit şi
îngrijire medicală, libertatea de a decide asupra vieţii personale şi
profesionale, dreptul de a se exprima şi de a participa la activităţi sociale după
pensionare, precum şi accesul la oportunităţi de învăţare adecvate vârstei.

În anul 2005 Comisia Comunităţilor Europene a lansat: Cartea Verde


„Confruntarea cu schimbările demografice, o nouă solidaritate între generaţii”1,
un document extrem de important privind situaţia demografică în Uniunea
Europeană. Scopul acestui document era de a sonda opinia guvernelor
referitor la necesitatea elaborării unor politici demografice la nivel European
privind îmbătrânirea populaţiei. În urma discuţiilor, majoritatea guvernelor
europene s-au pronunţat că nu este nevoie de o politică demografică comună
la nivel european, dat fiind faptul că realităţile demografice ale ţărilor membre

1
European Commission,, “Green Paper: Confronting demographic change: a new solidarity between the generations”,
2005

6
sunt diferite, inclusiv, situaţia socio-economică şi politică, astfel încât se
impune adoptarea unor politici naţionale, menite să diminueze consecinţele
negative.

Anul 2012 a fost declarat de către Consiliul Uniunii Europene şi de Parlamenul


European „Anul European al Îmbătrânirii Active şi Solidarităţii între Generaţii”.

Iniţiativa Uniunii Europene are menirea de a sensibiliza opinia publică şi


autorităţile ţărilor membre asupra faptului că speranţa de viaţă a cetăţenilor
europeni este în continuă creştere şi că, în acelaşi timp, aceştia îmbătrânesc
în condiţii mai bune de sănătate – oportunităţi pe care societatea ar trebui să
le valorifice. Astfel, principiile ONU şi obiectivele Planului Internaţional de
Acţiune privind Îmbătrânirea sunt dezvoltate de Uniunea Europeană într-un
registru adaptat tendinţelor demografice actuale, punându-se accentul pe
îmbătrânirea activă, prin care persoanele vârstnice sunt încurajate să rămână,
cât mai mult timp posibil, în câmpul muncii pentru a-şi împărtăşi bogata
experienţă profesională şi de viaţă, să joace în continuare un rol activ în
societate, în comunitate şi în propria familie, să ducă o viaţă cât mai
sănătoasă şi împlinită.

În plus, într-o societate în care numărul persoanelor vârstnice este în creştere


continuă, îmbătrânirea activă este direct corelată cu solidaritatea dintre
generaţii. Avem datoria de a crea condiţiile favorabile îmbătrânirii active şi
asigurării unui mod de viaţă autonom, prin asigurarea pensiilor, menţinerea
lucrătorilor vârstnici pe piaţa muncii, acordarea unor servicii medicale, de
îngrijire şi asistenţă socială echitabile şi de calitate, încurajarea învăţării pe tot
parcursul vieţii, sprijinirea implicării în activităţi de voluntariat, adaptarea
locuinţelor la nevoile persoanelor vârstnice, crearea unui mediu de viaţă
favorabil vârstnicilor (infrastructură, transporturi, clădiri, etc.), facilitarea
accesului la utilizarea tehnologiilor informatice.

7
2. CONTEXTUL INTERNAŢIONAL

Îmbătrânirea populaţiei este un fenomen global, care în ultimele decenii


afectează toate ţările lumii. Reducerea globală a natalităţii şi scăderea
numărului de copii în paralel cu sporirea constantă a numărului vârstnicilor
duce la schimbarea echilibrului dintre generaţii.
Îmbătrânirea populaţiei este un fenomen de lungă durată. În secolul trecut
ponderea persoanelor vârstnice în structura populaţiei totale a fost în creştere
constantă. Această tendinţă se va păstra şi în secolul XXI. Dacă în anul 1950
ponderea vârstnicilor în lume a fost de 8%, conform prognozelor realizate de
ONU - Divizia Populaţie2, în anul 2050 ponderea vârstnicilor va creşte la 22%
din populaţia totală a globului. Se consideră că este puţin probabil ca nivelul
natalităţii să revină la valorile din perioada de după cel de-al doilea război
mondial şi de aici rezultă că procesul de îmbătrânire a populaţiei este un
proces ireversibil şi ponderea populaţiei tinere va scădea.
Conform datelor ONU, ponderea populaţiei de vârsta a treia va creşte, pe
termen lung, chiar şi în regiunile unde natalitatea este superioară ratei de
reproducere (2,1 copii).
Numărul persoanelor care îmbătrânesc, la nivel mondial, este în creştere mai
rapidă decât la alte grupe de vârstă. Astfel, dacă la începutul anului 2012
numărul persoanelor de 60 ani şi peste a fost de 810 milioane de persoane la
nivel mondial, în 2050, conform proiectărilor populaţiei realizate de ONU,
numărul persoanelor de 60 ani şi peste va fi de 2 miliarde de locuitori.
Conform prognozelor, în anul 2047 numărul persoanelor vârstnice pe glob va
depăşi numărul copiilor. Dacă în 2011 din 10 persoane o persoană era de 60
ani şi peste, în 2050, se estimează că o persoană din cinci va avea peste 60
de ani.
Îmbătrânirea populaţiei este un rezultat important al progresului social obţinut
în diferite domenii: medicină, calitatea vieţii, protecţia socială, şi se datorează
reducerii mortalităţii în special la persoanele vârstnice şi creşterii duratei medii
a vieţii. În acelaşi timp, modificarea structurii populaţiei este determinată de
scăderea semnificativă a natalităţii.
Ţările cele mai afectate de îmbătrânirea demografică sunt Japonia, Statele
Unite şi Rusia. La nivel continental fenomenul îmbătrânirii este prezent în mod
deosebit în Europa şi America de Nord. Aceste diferenţieri pe continente pot fi

2
„Estimări privind populaţia lumii”, Divizia pentru Populaţie a Departamentului Afacerilor Socio-Economice din cadrul
Naţiunilor Unite, Ediţia revizuită 2010

8
explicate în primul rând prin nivelurile diferite ale ratelor de natalitate şi
fertilitate, dar nu în ultimul rând şi prin fenomenele de migraţie şi nivelul
duratei medii a vieţii, a ratei mortalităţii generale, îndeosebi infantile.

Total

Figura 1 America de Nord

Ponderea America Latină


populaţiei de 60
ani şi peste şi a Oceania
populaţiei de 80
ani şi peste în Europa
profil continental,
la 1 ianuarie 2012 Asia

Africa

0 5 10 15 20 25
ponderea populaţiei de 80 ani şi peste în total populaţie de 60 ani şi peste
ponderea populaţiei de 60 ani în total populaţie

Sursa datelor: United Nations-Population Division, 2012

O mare parte dintre ţările Europei Centrale şi de Est se confruntă deja cu un


declin demografic, iar multe dintre ţările occidentale îl vor cunoaşte într-un
viitor apropiat.
Ţările din Europa Centrală şi de Est aveau la începutul anilor ‘90 un grad de
îmbătrânire demografică redus în raport cu ţările occidentale. Aceste ţări au
înregistrat un nivel mai ridicat al natalităţii, determinat de politicile familiale ale
vechilor regimuri, iar pe de altă parte un nivel ridicat al mortalităţii la vârstele
avansate (peste 70 ani) şi o speranţă de viaţă redusă.
După 22 de ani, schimbările politice, economice şi sociale au modificat radical
peisajul economic şi social al ţărilor central şi est europene, iar aceste
schimbări şi-au pus amprenta pe evoluţiile demografice.
Două fenomene demografice au contribuit la accelerarea rapidă a îmbătrânirii
demografice în aceste ţări - scăderea natalităţii şi creşterea migraţiei externe,
care au determinat o îmbătrânire demografică nu departe de nivelul
îmbătrânirii demografice din ţările occidentale dezvoltate. Există însă o
diferenţă care nu poate fi neglijată. Desfăşurarea continuă dar lentă a
îmbătrânirii în ţările occidentale a facilitat adaptarea vieţii economice şi sociale
la noile realităţi demografice şi a favorizat identificarea resurselor financiare
necesare acoperirii necesităţilor crescânde impuse de îmbătrânire. Ţările în
tranziţie economică şi socială au cunoscut încă din prima parte a anilor ‘90 un

9
proces mai rapid de îmbătrânire demografică, în condiţiile în care deteriorarea
situaţiei economice şi sociale a diminuat considerabil capacitatea de
constituire a resurselor financiare reclamate de implicaţiile îmbătrânirii.
Populatia Uniunii Europene la 1 ianuarie 2012 număra 503,7 milioane locuitori.
Aproape trei sferturi din populaţia Uniunii Europeane este localizată în doar
şase dintre cele 27 ţări componente (Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia,
Spania, Polonia). Acest aport de populaţie vine pe fondul unui declin
demografic cu care se confruntă aproape toate statele membre ale Uniunii.
Din punct de vedere al structurii populaţiei, în 2010, ponderea populaţiei tinere
0-14 ani (15,6%) a fost devansată de ponderea populaţiei vârstnice de 65 ani
şi peste (17,4%).

Tabelul 1 2000 2010


Ţări 0-14 15-64 65 ani şi 0-14 15-64 65 ani şi
Structura ani ani peste ani ani peste
populaţiei ţărilor UE-27 17,2 67,2 15,6 15,6 p 67,0 p 17,4 p
din UE-27, în anii Belgia 17,6 65,6 16,8 16,9 65,9 17,2
2000 şi 2010 Bulgaria 15,9 67,9 16,2 13,6 68,9 17,5
Cehia 16,6 69,6 13,8 14,2 70,6 15,2
Danemarca 18,4 66,8 14,8 18,1 65,6 16,3
Germania 15,7 68,1 16,2 13,5 65,8 20,7
Estonia 18,3 66,7 15,0 15,1 67,8 17,1
Irlanda 21,9 66,9 11,2 21,3 67,4 11,3
Grecia 15,5 68,0 16,5 14,4 66,7 18,9
Spania 14,9 68,4 16,7 14,9 68,3 16,8
Franţa 19,1 65,1 15,8 18,5 p 64,9 p 16,6 p
Italia 14,3 67,6 18,1 14,1 65,7 20,2
Cipru 22,8 66,0 11,2 16,9 70,0 13,1
Letonia 18,0 67,2 14,8 13,8 68,8 17,4
Lituania 20,2 66,1 13,7 15,0 68,9 16,1
Luxemburg 18,9 66,8 14,3 17,7 68,3 14,0
Ungaria 16,9 68,1 15,0 14,7 68,7 16,6
Malta 20,4 67,5 12,1 15,6 69,6 14,8
Olanda 18,6 67,8 13,6 17,6 67,1 15,3
Austria 17,1 67,5 15,4 14,9 67,5 17,6
Polonia 19,6 68,3 12,1 15,2 71,3 13,5
Portugalia 16,2 67,8 16,0 15,2 66,9 17,9
România 18,5 68,3 13,2 15,2 69,9 14,9
Slovenia 16,1 70,0 13,9 14,0 69,5 16,5
Slovacia 19,8 68,8 11,4 15,3 72,4 12,3
Finlanda 18,2 67,0 14,8 16,6 66,4 17,0
Suedia 18,5 64,2 17,3 16,6 65,3 18,1
Marea Britanie 19,1 65,1 15,8 17,5 66,0 16,5

Sursa datelor: Eurostat


p - date provizorii

Irlanda şi Franţa sunt ţările cu ponderea cea mai mare a populaţiei tinere, la
polul opus aflându-se Germania, Bulgaria şi Letonia. În topul ţărilor cu cea mai
numeroasă populaţie vârstnică (65 ani şi peste) sunt Italia şi Germania.
În Italia, Franţa, Germania şi Suedia s-a înregistrat cea mai mare pondere (de
peste 5%) a persoanelor de 80 ani şi peste.

10
Figura 2 Germania

Ponderea Italia
populaţiei de 65
Grecia
ani şi peste, din
ţările din UE, în Suedia
anii 2000 şi 2010
Portugalia

Austria

Bulgaria

Letonia

UE-27

Belgia

Estonia

Finlanda

Spania

Ungaria

Franţa

Marea Britanie

Slovenia

Danemarca

Lituania

Olanda

Cehia

România

Malta

Luxemburg

Polonia

Cipru

Slovacia

Irlanda

0 5 10 15 20 25

2000 2010

Sursa datelor: Eurostat

Proporţia populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) în UE-27 a fost, în 2010,


de 67,0% (ponderea populaţiei de 25-49 ani fiind de 35,8%, iar cea a
populaţiei de 50-64 ani de 19,1%). Populaţia în vârstă de 25-49 ani este cel
mai bine reprezentată în Spania, Luxemburg, Slovenia şi Irlanda (cu ponderi
între 38,0% şi 40,0%), la cealaltă extremă situându-se Finlanda şi Suedia (cu
ponderi de 32,3% şi respectiv 32,9%). În cadrul ţărilor cu o populaţie activă

11
potenţial îmbătrânită pot fi menţionate Malta şi Finlanda cu ponderi ale grupei
de vârstă 50-64 ani de peste 21,0%.

Natalitatea în Europa a început să scadă încă din secolul al XIX-lea, iar în


secolul al XX-lea acest proces a devenit un fenomen general. Diminuarea ratei
brute de natalitate continuă până în prezent, fiind cea mai mică comparativ cu
celelalte continente ale lumii (10,4‰p în anul 2011). Cauza principală a
acestui fenomen este trecerea de la regimul tradiţional de reproducere a
populaţiei cu rate înalte de natalitate, la regimul contemporan cu rate scăzute
a natalităţii.

Rata totală a fertilităţii a scăzut sub nivelul necesar înlocuirii simple a


populaţiei (aproximativ 2,1 copii la o femeie), ajungând în UE-27 la 1,59 copii
la o femeie (2010).

Tinerele cupluri au mai puţini copii şi aceştia născuţi la o vârstă mai înaintată.
Ţările membre, în special Franţa, Irlanda şi ţările nordice, care au încurajat
politicile „prietenoase” de susţinere a familiei şi copilului au înregistrat în
acelaşi timp ratele cele mai mari de fertilitate cât şi o participare crescută a
femeilor pe piaţa muncii.

Succesul acestor politici depinde de măsura în care vor reuşi să contracareze


factorii care au contribuit la declinul semnificativ al fertilităţii de la bun început.
Numărul de copii pe care o femeie sau o familie se hotărăşte să îl aibă este
rezultatul unei combinaţii complexe de factori, printre care şi costurile de
creştere a copiilor, oportunităţile femeilor de a avea parte de o educaţie
superioară şi o poziţie profesională cât mai bună, statutul economic al familiei,
statutul marital (inclusiv divorţul sau convieţuirea în afara căsătoriei) şi de
gradul de reconciliere al vieţii profesionale cu cea de familie.

p
Valoare provizorie

12
Irlanda
Figura 3
Franţa
Rata totală de
Marea Britanie
fertilitate în ţările
din UE, în anii Suedia
2002 şi 2010
Finlanda
Danemarca

Belgia *
Olanda
Luxemburg
Estonia
UE-27 *

Slovenia
Lituania
Grecia
Cehia
Bulgaria
Austria

Cipru
Italia
Slovacia
Germania
Polonia

Malta
Spania
Portugalia
România
Ungaria
Letonia

0 0.5 1 1.5 2 2.5

2002 2010
Sursa datelor: Eurostat
)
* - anul 2009

Scăderea ratei fertilităţii corelată cu creşterea speranţei de viaţă (76,7 ani


pentru bărbaţi şi 82,6 ani pentru femei în 2010) la nivelul Uniunii Europene, a
condus în ultimii 30-40 de ani la îmbătrânirea progresivă a populaţiei, proces
care va continua să se amplifice în următorii 50 de ani.

13
Pe plan mondial s-a înregistrat o creştere majoră a speranţei de viaţă la
naştere, din anul 1950 acest indicator crescând cu aproape 20 de ani, fiind în
prezent de 67,2 ani (65 ani la bărbaţi şi 69,5 la femei)3.
În ultimele două decenii s-a observat că speranţa de viaţă la naştere a crescut
în toate ţările europene, însă viteza cu care se desfăşoară acest proces este
diferită.
În UE-27 valoarea acestui indicator a fost de 77,2 ani în 2002 şi a crescut la
79 ani în 2010. Cea mai ridicată valoare a acestui indicator se înregistrează în
Europa de Vest (80 de ani) şi cea mai scăzută în Europa de Est (69 de ani).
Speranţa de viaţă la vârstele mature a crescut cu o viteză relativ mare în
Europa. Datorită creşterii calităţii vieţii, ameliorării serviciilor sociale şi
asistenţei medicale, speranţa de viaţă la bărbaţii în vârstă de 65 ani a crescut
de la 15,9 ani (2002) la 17,3 ani (2009), iar speranţa de viaţă la femeile de 65
ani a crescut de la 19,5 ani (2002) la 20,9 ani (2009).

Tabelul 2 Speranţa de viaţă la naştere Speranţa de viaţă la 65 ani


Ţări (ani) (ani)
Speranţa de viată Masculin Feminin Masculin Feminin
la naştere şi UE-27 76,7*) 82,6*) 17,3*) 20,9*)
speranţa de viaţă Belgia 77,6 83,0 17,6 21,3
la 65 ani în ţările Bulgaria 70,3 77,4 13,6 17,0
din UE, în anul Cehia 74,5 80,9 15,5 19,0
2010 Danemarca 77,2 81,4 17,0 19,7
Germania 78,0 83,0 17,8 20,9
Estonia 70,6 80,8 14,2 19,4
Irlanda 78,7 83,2 18,1 21,1
Grecia 78,4 82,8 18,5 20,4
Spania 79,1 85,3 18,6 22,7
Franţa 78,3 85,3 18,9 23,4
Italia 79,4*) 84,6*) 18,3*) 22,1*)
Cipru 79,2 83,9 18,3 21,0
Letonia 68,6 78,4 13,3 18,2
Lituania 68,0 78,9 13,5 18,4
Luxemburg 77,9 83,5 17,3 21,6
Ungaria 70,7 78,6 14,1 18,2
Malta 79,2 83,6 18,4 21,1
Olanda 78,9 83,0 17,7 21,0
Austria 77,9 83,5 17,9 21,4
Polonia 72,1 80,7 15,1 19,5
Portugalia 76,7 82,8 17,1 20,6
România 70,1 p 77,6 p 14,0 p 17,2 p
Slovenia 76,4 83,1 16,8 21,0
Slovacia 71,7 79,3 14,0 18,0
Finlanda 76,9 83,5 17,5 21,5
Suedia 79,6 83,6 18,3 21,2
Marea Britanie 78,7 82,6 18,3 20,9

Sursa datelor: Eurostat


)
* - anul 2009
p - date provizorii

3
„World Population Prospects, The 2006 Revision”, United Nations New York, 2007

14
La nivel mondial şi în special european, deplasarea mortalităţii spre vârstele
înaintate şi creşterea duratei medii de viaţă au determinat creşterea ponderii
persoanelor bătrâne (de 75 ani şi peste) în ansamblul populaţiei.
Conform clasificării Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, persoanele din grupa de
vârstă 60-70 de ani sunt considerate persoane în vârstă; cele de 75 de ani şi
peste - persoane bătrâne, iar persoanele cu vârsta de peste 90 de ani -
persoane longevive.
În prezent, o particularitate importantă a îmbătrânirii populaţiei lumii este
creşterea populaţiei de 75 de ani şi peste. Acest segment de populaţie
creează şi va crea probleme suplimentare pentru serviciile de asigurare
socială. Conform datelor Departamentului de Probleme Economice şi Sociale
ale SUA3, persoanele cu vârsta de 80 ani şi peste reprezintă 13% din
populaţia de peste 60 de ani. Valoarea acestui indicator până în anul 2050 va
creşte în ţările industrial dezvoltate de la 19% la 29%, în ţările în curs de
dezvoltare - de la 10% la 18%. Cea mai mare creştere a ponderii persoanelor
de 80 ani şi peste se va înregistra în Japonia - de la 19% la 37% .
Numărul centenarilor (de 100 ani şi peste) se estimează să crească de 13 ori,
adică de la aproximativ 287000 în 2006 la 3,7 milioane în 20504.
O altă problemă importantă a procesului global de îmbătrânire a populaţiei
este creşterea ponderii femeilor în ansamblul populaţiei vârstnice, apărând un
fenomen de „feminizare a bătrâneţii”.

Pe plan mondial, raportul de masculinitate a populaţiei de peste 60 ani este de


82 bărbaţi la 100 femei. După această vârstă numărul femeilor devine mai
mare, ajungând la grupele de vârstă de peste 80 ani de 1,8 ori mai mare decât
cel al bărbaţilor.

Scăderea natalităţii în a doua jumătate a secolului XX şi începutul secolului


actual a condus la schimbarea structurii populaţiei şi deci raportului între
populaţia tânără de 0-14 ani şi cea adultă de 15-64 ani, tendinţă, care conform
prognozelor populaţiei, se va păstra până la mijlocul secolului actual, dacă nu
se va reuşi creşterea natalităţii.
Rata de dependenţă (ponderea persoanelor de 65 de ani şi peste în populaţia
cu vârste cuprinse între 15 şi 64 de ani), era în 2011 la nivelul de 21,4%, adică

4
„World Population Prospects, The 2006 Revision”, United Nations New York, 2007

15
aproape cinci persoane în vârstă de muncă corespundeau unei persoane
retrase de pe piaţa muncii.

În aceeaşi perioadă s-a constatat majorarea treptată a sarcinii demografice


prin persoanele vârstnice, a cărei creştere se prognozează după anul 2015,
atingând către anul 2050 valori extrem de mari, în special în ţările europene
dezvoltate economic, ca Spania, Italia, Franţa (cu 63, 60 şi respectiv 45 de
persoane în vârstă de 65 de ani şi peste la 100 de persoane în vârstă de 15-
64 ani).

În perspectivă se prognozează că vârsta mediană a populaţiei din Europa va


creşte de la 38 ani la 49 în anul 2050. Cele mai îmbătrânite ţări vor fi Spania
(unde jumătate din populaţie va avea peste 55 de ani în 2050), Austria şi Italia.

Cea de-a treia componentă a evoluţiei populaţiei este migraţia externă. Ţările
europene în tranziţie socio-economică se confruntă şi cu o puternică migraţie
externă, care, pe lângă scăderea drastică a natalităţii, are implicaţii importante
asupra structurii de vârstă a populaţiei datorită faptului că migraţia este
specifică populaţiei tinere aptă de muncă. Conform aprecierilor Organizaţiei
Internaţionale a Muncii, ritmul de majorare a numărului emigranţilor
internaţionali este în continuă creştere şi depăşeşte 3% anual.
Menţinerea unui decalaj important între standardul de viaţă din ţările în
tranziţie şi cel din ţările economic dezvoltate determină vectorul fluxurilor de
migraţie şi valorile pozitive ale sporului migraţiei înregistrate în ţările europene
occidentale.

Creşterea ponderii persoanelor vârstnice în structura populaţiei, modificarea,


păstrarea şi valorificarea capacităţilor lor funcţionale deschid noi posibilităţi
pentru acest grup al populaţiei din punctul de vedere al activităţii economice,
sociale, culturale şi spirituale. Se ştie însă că îmbătrânirea populaţiei implică şi
un şir de dificultăţi, legate, în primul rând, de asigurarea stabilităţii financiare a
sistemelor de asigurare cu pensii, de creşterea cheltuielilor pentru asistenţa
medicală, precum şi de crearea condiţiilor pentru valorificarea potenţialului
persoanelor vârstnice. În acest context, fenomenul îmbătrânirii populaţiei
atrage tot mai mult atenţia societăţii şi a guvernelor.

16
3. POPULAŢIA VÂRSTNICĂ

La fel ca majoritatea ţărilor europene, România se confruntă deja cu


consecinţele economice şi sociale complexe ale unei populaţii aflate într-un
proces lent, dar continuu, de îmbătrânire demografică.
În ultimul secol, ca urmare a industrializării, urbanizării şi modernizării, scala
de valori a fost schimbată. De la familia extinsă, care oferea membrilor ei
stabilitate şi siguranţă, s-a trecut la familia nucleală. Astăzi membrii ei au
independenţă, dar nu mai au siguranţă şi stabilitate. Şi cei mai afectaţi sunt
bătrânii. Înainte, locul lor era în familie, astăzi tot mai des ei se confruntă cu
izolarea, abandonul, instituţionalizarea.
Lent, fără să atragă atenţia, dar inevitabil, populaţia ţărilor europene suferă în
prezent o a doua evoluţie majoră: apariţia unei noi grupe „vârsta a patra” („cei
mai bătrâni bătrâni”, de peste 80 de ani) cu pondere mare, în continuă
creştere.
Modificările majore în structura populaţiei necesită schimbări structurale în
societate: la nivel economic, de infrastructură, de îngrijire a sănătăţii şi de
asistenţă socială specifică „vârstei a patra”. În toată lumea, se recunoaşte că
există o slabă înţelegere a implicaţiilor acestor tendinţe şi există o slabă
pregătire a societăţii şi economiei pentru a face faţă acestei noi presiuni.
Lipseşte infrastructura de asistenţă socială necesitată stringent de „noua
structură a populaţiei”.
Ultimii 22 de ani s-au caracterizat prin continuarea scăderii numerice a
populaţiei cu aproape 1,9 milioane de locuitori. Schimbarea comportamentului
demografic al cuplurilor faţă de propria reproducere, creşterea mortalităţii
precum şi migraţia externă, au făcut ca populaţia ţării să se reducă constant.

La 1 ianuarie 2012, populaţia1 României a fost de 21355,8 mii locuitori, din


care 103694,4 mii bărbaţi (48,7%) şi 10961,4 mii femei (51,3%). Structura pe
vârste a populaţiei poartă amprenta caracteristică a unui proces de
îmbătrânire demografică, datorat în principal scăderii natalităţii, care a
determinat reducerea absolută şi relativă a populaţiei tinere (0-14 ani).

1
Populaţia a fost calculată prin metoda componentelor folosind datele de natalitate, mortalitate şi migraţie externă.
Datele privind migraţia externă sunt obţinute din surse administrative care nu acoperă întregul fenomen migratoriu, mai
ales la nivelul emigraţiei. Aceste surse cuprind doar persoanele care şi-au schimbat domiciliul în străinătate. Ca atare,
există o subevaluare a acestui fenomen care duce la o supraevaluare a populaţiei României.

17
În paralel, creşterea speranţei de viaţă a determinat creşterea numărului şi
ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste).
Se remarcă reducerea ponderii populaţiei tinere, de 0-14 ani, de la 23,7% (în
1990) la 15,0% (în 2012) şi creşterea ponderii celei vârstnice, de 65 ani şi
peste, de la 10,3% (în 1990) la 15,0% (în 2012). Populaţia adultă, de 15-64
ani, a crescut constant de la 66% (în 1990) la 70% (în 2012).

100%

90%

80%

70%
Figura 4
60%
Procente

Structura
50%
populaţiei pe
grupe mari de 40%
vârstă, în
perioada 30%
1990-2012
20%
(1 ianuarie)
10%

0%
1990 1992 1994 1996 1998 2000 2002 2004 2006 2008 2010 2012

0-14 ani 15-64 ani 65 ani şi peste

Pentru prima oară în ultimele patru decenii, la 1 ianuarie 2012 ponderea


populaţiei populaţiei tinere este egală cu ponderea populaţiei vârstnice
(15,0%).

Efectele procesului de îmbătrânire asupra desfăşurării vieţii economice şi


sociale, cât şi asupra evoluţiilor demografice viitoare, vor apare în timp,
determinând perturbaţii la nivelul populaţiei şcolare, populaţiei fertile şi
populaţiei în vârstă de muncă.
Populaţia vârstnică nu poate fi privită ca o entitate omogenă, ea incluzând
subgrupa de vârstnici „mai tineri“ (65-74 ani), subgrupa de vârstnici „mai
bătrâni” (75-84 ani) şi longevivii (85 ani şi peste).
În ultimii ani se observă tendinţa de creştere mai mare a numărului vârstnicilor
„mai bătrâni” (de la 820,7 mii în 1990, la 1,2 milioane în 2012), faţă de
subgrupa de vârstnici „mai tineri” (de la 1,4 milioane în 1990, la 1,8 milioane în
2012).

18
100%
Figura 5
90%
Structura 80%
populaţiei
vârstnice de 65 70%
ani şi peste, în
60%
perioada

Procente
1990-2012 50%
(1 ianuarie)
40%

30%

20%

10%

0%
1990 1992 1994 1996 1998 2000 2002 2004 2006 2008 2010 2012

65-74 ani 75-84 ani 85 ani şi peste

Din totalul de 822,4 mii persoane, cu care a crescut populaţia vârstnică în


perioada 1990-2012, peste 60,4% revine grupei de vârstă 75 ani şi peste.
În anul 2012 „longevivii”, segmentul populaţiei de 85 ani şi peste, reprezintă
8% din populaţia de 65 ani şi peste, în creştere comparativ cu anul 1990
(5,1%).

-mii persoane-
Tabelul 3 Ani Total Masculin Feminin Urban Rural
1990 2383,4 988,9 1394,5 914,9 1468,5
2
Populaţia 1992 2507,5 1039,2 1468,3 939,8 1567,7
vârstnică (de 65 1994 2630,0 1095,0 1535,0 1004,3 1625,7
ani şi peste) pe 1996 2754,2 1149,2 1605,0 1069,6 1684,6
sexe şi medii, la 1998 2865,9 1196,2 1669,7 1126,3 1739,6
1 ianuarie, în 2000 2961,4 1233,9 1727,5 1177,5 1783,9
perioada 2002 3043,3 1262,0 1781,3 1212,7 1830,6
1990-2012 2004 3133,0 1291,7 1841,3 1281,7 1851,3
2006 3198,2 1311,3 1886,9 1380,1 1818,1
2008 3205,6 1306,7 1898,9 1397,5 1808,1
2010 3206,4 1298,0 1908,4 1416,7 1789,7
2012 3505,9 1298,6 1915,3 1442,6 1763,3

Fenomenul de îmbătrânire demografică este mai accentuat în mediul rural


decât în urban. Astfel, la începutul anului 1990, ponderea populaţiei de 65 ani
şi peste în rural a fost de 13,5% din populaţia totală şi a crescut, în 2012, la
18,3%.

2
Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor, 1992

19
20
18
16
14
Figura 6 12

Procente
Structura 10
populaţiei 8
vârstnice pe
medii, în perioada 6
1990-2012 4
2
0
1990 1992 1994 1996 1998 2000 2002 2004 2006 2010 2012
Urban Rural

O manifestare importantă a procesului de îmbătrânire este creşterea


numărului femeilor în cadrul populaţiei persoanelor vârstnice, adică un proces
de „feminizare a bătrâneţii”. Femeile sunt mai longevive, numărul lor fiind
aproape de două ori mai mare decât cel al bărbaţilor. Structura populaţiei
vârstnice evidenţiază această disproporţie: la 1000 femei de 65 ani şi peste
revenind 674 bărbaţi vârstnici (în 2012). În timp ce în grupa de vârstă de
65-74 ani raportul de masculinitate a fost de 737 bărbaţi la 1000 femei, în
grupa de vârstă 85 ani şi peste, populaţia feminină a fost de aproape două ori
mai mare decât cea masculină (522 bărbaţi la 1000 femei).

Tabelul 4
-bărbaţi la 1000 femei-
Raportul de 65-69 ani 70-74 ani 75-79 ani 80-84 ani 85 şi peste
masculinitate al 1990 767 676 671 670 665
populaţiei 2012 781 696 640 590 522
vârstnice pe
grupe de vârstă,
în anii 1990 şi
2012 (1 ianuarie) Ponderea populaţiei feminine de 80 ani şi peste este superioară populaţiei
vârstnice masculine (4,2% la femei faţă de 2,5% la bărbaţi în 2012) şi în
special în mediul rural. Ponderea femeilor longevive din rural (5,4%) este
superioară celei din urban (3,2%).

Piramida vârstelor este o adevărată „radiografie” a populaţiei în care fiecare


vârstă are propria sa istorie. Ea reflectă tendinţele pe termen lung ale fertilităţii
şi mortalităţii, cât şi efectele de scurtă durată ale migraţiilor, politicilor
demografice ori schimbărilor intervenite într-un secol de istorie demografică.
Menţinerea de lungă durată a natalităţii la un nivel scăzut a îngustat şi mai
mult baza piramidei.

20
Figura 7

Piramida
populaţiei pe
vârste şi sexe,
la recensământul
din 1992 şi
1 ianuarie 2012

Efectele demografice şi economice ale acestei evoluţii se vor resimţi în timp şi


vor atrage schimbări la nivelul diferitelor subpopulaţii (populaţia şcolară,
populaţia de vârstă fertilă, populaţia în vârstă de muncă).
Astfel, în cazul ţării noastre, în timp ce reducerea numărului populaţiei tinere a
îngustat şi mai mult baza piramidei, creşterea ponderii vârstnicilor a dus la
îngroşarea vârfului piramidei.
În perioada 1990-2012 vârsta medie a cunoscut o creştere semnificativă, de
la 33 ani la 40 ani, reflectând un proces lent dar continuu de îmbătrânire
demografică. Creşterea vârstei medii a fost mai accentuată la femei (41,5 ani),
decât la bărbaţi (38,5 ani).

21
45
40
Figura 8
35
Vârsta medie a 30
populaţiei pe
medii, în perioada 25
1990-2012 Vârsta 20
15
10
5
0
1990 1992 1994 1996 1998 2000 2002 2004 2006 2008 2010 2012

Urban Rural

La 1 ianuarie 2012, populaţia rurală, mai îmbătrânită, a avut o vârstă medie


cu 1,2 ani mai mare decât cea din urban, în special datorită populaţiei
feminine rurale (41,7 ani). În mediul urban, vârsta medie a populaţiei feminine
este cu 2,7 ani mai mare decât cea a populaţiei masculine, iar în mediul rural
cu 3,3 ani.
Efectele pe care procesul de îmbătrânire le are asupra desfăşurării vieţii
economice şi sociale, cât şi asupra perspectivelor evoluţiei demografice sunt
evidenţiate şi de rapoartele de dependenţă3. La începutul anului 2012, la 1000
persoane adulte reveneau 430 persoane tinere şi vârstnice (din care populaţia
vârstnică reprezenta 50%), faţă de 515 persoane tinere şi vârstnice în 1990
(când ponderea populaţiei vârstnice era de 30%). Această reducere s-a
realizat în primul rând pe seama scăderii populaţiei tinere (0-14 ani).

600
Vârstnici şi vârstnici+tineri

500
Figura 9
400
la 1000 adulţi

Raportul de
dependenţă 300
demografică,
în perioada 200
1990-2012
100

0
1990 1992 1994 1996 1998 2000 2002 2004 2006 2008 2010 2012

Raportul de dependenţă total


Raportul de dependenţă al vârstnicilor

3
Raportul de dependenţă total reprezintă numărul de persoane tinere şi vârstnice raportat la 1000 persoane adulte
Raportul de dependenţă al vârstnicilor reprezintă numărul persoanelor vârstnice raportat la 1000 persoane adulte

22
Numărul persoanelor vârstnice de 65 ani şi peste care revin la 1000 persoane
adulte a crescut de la 156 (în 1990), la 215 (în 2012), generând în timp o
sarcină socială sporită pentru adulţi.

1200

1000
Vârstnici la 1000 tineri

Figura 10
800
Indicele de
îmbătrânire 600
4
demografică ,
în perioada 400
1990-2012
200

0
1990 1992 1994 1996 1998 2000 2002 2004 2006 2008 2010 2012

Indicele de îmbătrânire4 a crescut de la 433 persoane vârstnice la 1000


persoane tinere (1990), la 998 (în 2012).

Diferenţieri în structura pe vârste a populaţiei apar mai pregnant în profil


teritorial, determinate de variaţia teritorială a fenomenelor demografice şi a
mişcării migratorii a populaţiei. În anul 2012, Vaslui a fost judeţul cel mai
„tânăr”, cu o pondere a populaţiei 0-14 ani de 18,4%, urmat de judeţul
Suceava (18,0%), la polul opus situându-se judeţele Brăila, Cluj, Olt,
Hunedoara, Teleorman şi Municipiul Bucureşti, cu ponderi de sub 14%.

Judeţele Buzău, Giurgiu şi Teleorman au înregistrat un procent ridicat al


populaţiei vârstnice (de peste 18,0%), în timp ce în judeţele Constanţa, Iaşi şi
Satu Mare ponderile au fost sub 13%. Comparativ cu anul 1990, ponderea
populaţiei de 65 ani şi peste a crescut în toate judeţele.

Cele mai „îmbătrânite” au fost regiunile Sud-Muntenia şi Sud-Vest Oltenia, cu


ponderi ale populaţiei vârstnice de 16,8% şi respectiv 16,5%.

Reculul natalităţii şi deteriorarea mortalităţii generale, plus o migraţie externă


negativă şi-au pus amprenta pe ponderea populaţiei vârstnice în ansamblul
populaţiei.

4
Indicele de îmbătrânire demografică reprezintă numărul de persoane vârstnice raportat la 1000 persoane tinere

23
Perioada 1990-2010 a cunoscut o scădere accelerată a natalităţii de la 13,6
născuţi-vii la 1000 locuitori (1990) la 9,9 născuţi-vii la 1000 locuitori (2010).
Prin scăderea natalităţii România s-a aliniat tendinţei generale europene,
totuşi multe ţări occidentale au o situaţie ceva mai bună, în contextul în care
au politici de suport al familiei cu copii.

Analiza pe medii de rezidenţă pune în evidenţă faptul că natalitatea a fost mai


scăzută în mediul urban în comparaţie cu mediul rural cu excepţia ultimilor ani,
2009 şi 2010 când rata natalităţii a fost superioară celei din rural. În mediul
urban se observă o proporţie mai redusă a familiilor cu mulţi copii, un număr
destul de mare de cupluri familiale limitându-se la un singur copil sau cel mult
doi.

Tinerele cupluri doresc copii mai puţini (unul de preferinţă) şi aduşi pe lume la
o vârstă mai ridicată. Aceasta a devenit regula care guvernează
comportamentul reproductiv al tânărului cuplu.
Scăderea natalităţii ca şi menţinerea unui nivel scăzut al fenomenului pe o
perioadă lungă de timp, determină deteriorarea structurii pe vârste a
populaţiei.

În perioada 1990-2010 se manifestă o scădere a mortalităţii vârstnicilor la


toate grupele de vârstă, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei.

-la 1000 persoane vârstnice-


Tabelul 5 65-69 ani 70-74 ani 75 ani şi peste
1990 Total 28,3 44,4 112,3
Rata mortalităţii Masculin 36,1 54,5 120,3
vârstnicilor pe Feminin 22,2 37,5 106,9
grupe de vârstă 2010 Total 24,5 37,2 96,3
şi sexe, în anii Masculin 34,8 50,6 107,5
1990 şi 2010 Feminin 16,5 27,9 89,5

Bolile aparatului circulator, în special bolile ischemice ale inimii şi cele


cerebro-vasculare, constituie principala cauză de deces care afectează cea
mai mare parte a populaţiei vârstnice, deşi mortalitatea datorată acestei cauze
a scăzut din 1990 de la 4811,2 decese la 100000 de persoane vârstnice la
4212,7 decese la 100000 persoane vârstnice în 2010. Asistăm la o reducere a
numărului deceselor cauzate de bolile aparatului respirator, bolile aparatului
genito-urinar şi a celor datorate leziunilor traumatice, otrăvirilor şi altor cauze
externe. În schimb, a crescut mortalitatea datorată tumorilor, bolilor aparatului
digestiv şi bolilor infecţioase şi parazitare.

24
-la 100000 persoane vârstnice-
Tabelul 6 1990 2010
Cauze de deces
Total Masculin Feminin Total Masculin Feminin
Mortalitatea Total 6394,5 7136,0 5944,0 5933,1 6896,4 5279,9
vârstnicilor pe Bolile ap. circulator 4811,2 4974,4 4694,8 4212,7 4524,8 4001,0
principalele cauze Tumori 589,9 762,1 460,1 874,6 1231,5 632,5
de deces, în anii Bolile infecţioase şi
1990 şi 2010 11,2 19,5 5,3 27,0 39,7 18,4
parazitare
Bolile ap. respirator 547,5 724,0 414,6 268,0 393,5 182,9
Bolile ap. digestiv 195,9 247,3 159,2 250,0 324,4 199,5
Bolile ap. genito-urinar 80,2 130,2 44,5 58,6 77,9 45,5
Leziuni traumatice,
otrăviri şi alte cauze 119,3 176,1 78,8 96,7 151,4 59,7
externe

Ratele mortalităţii specifice pe principalele cauze de deces au continuat să


difere pe sexe. Mortalitatea feminină a avut valori inferioare celei masculine la
toate cauzele de deces. Dar, în cazul tumorilor, bolilor aparatului digestiv,
bolilor aparatului respirator, aparatului genito-urinar şi mai ales a leziunilor
traumatice, otrăvirilor şi altor cauze externe, valorile masculine au fost cu mult
superioare celor feminine (de peste 1,5 ori). Diferenţa cea mai mare se
înregistrează în cazul mortalităţii prin leziuni traumatice (de 2,5 ori), iar cea
mai mică prin afecţiuni ale aparatului circulator (de 1,1 ori).
Dacă s-ar elimina cel puţin jumătate din decesele prin bolile cerebro-vasculare
şi boala ischemică a inimii, rata mortalităţii vârstnicilor s-ar reduce de 1,6 ori.

Tabelul 7 -la 100000 persoane vârstnice-


1990 2010
Mortalitatea Cauze de deces
Urban Rural Urban Rural
vârstnicilor pe Total 6067,6 6667,0 5695,1 6123,2
principalele cauze Bolile ap. circulator 4289,5 5158,6 4071,2 4597,6
de deces, pe Tumori 777,3 472,4 1050,1 734,3
medii, în anii Bolile infecţioase şi parazitare 10,1 11,9 26,6 27,3
1990 şi 2010 Bolile ap. respirator 416,8 629,5 337,0 279,8
Bolile ap. digestiv 253,3 159,9 272,9 231,7
Bolile ap. genito-urinar 103,8 65,3 71,7 48,1
Leziuni traumatice,
135,7 109,0 95,4 97,8
otrăviri şi alte cauze externe

25
Comparativ cu anul 1990, în anul 2010 mortalitatea vârstnicilor a scăzut atât în
mediul urban, cât şi în rural, mai ales pe seama reducerii mortalităţii cauzate
de bolile aparatului circulator, bolile aparatului respirator, bolile aparatului
genito-urinar şi de leziunile traumatice, otrăviri şi alte cauze externe. În
schimb, faţă de 1990, în anul 2010 tumorile au determinat o creştere a
mortalităţii în rândul vârstnicilor (cu 35% în urban şi cu 57% în rural), valorile
din urban continuând să fie superioare celor din rural.
Decesele prin bolile aparatului respirator au înregistrat o scădere în ambele
medii, dar intensitatea a fost mai mare în mediul rural. Totodată, mortalitatea
vârstnicilor cauzată de bolile aparatului digestiv şi bolile infecţioase şi
parazitare a fost în creştere atât în urban cât şi în rural.

Speranţa de viaţă la vârsta de 65 ani este un indicator sintetic care reflectă


concret influenţa condiţiilor de viaţă ale populaţiei asupra numărului de ani pe
care îi mai poate trăi o persoană.

18 3.5
Figura 11 16 3.0
14

Diferenţa F-M (ani)


Speranţa de viaţă

Speranţa de viaţă 2.5


la vârsta de 65 12
ani, pe sexe, în 10 2.0
(ani)

perioada 8 1.5
1990-2010 6
1.0
4
2 0.5
0 0.0
1990 1992 1994 1996 1998 2000 2002 2004 2006 2008 2010

Masculin Feminin Diferenţa F-M

Comparativ cu anul 1990, în anul 2010 speranţa de viaţă la 65 ani a crescut,


atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi. În anul 2010, comparativ cu anul 1990,
creşterea speranţei de viaţă a fost mai accentuată la femeile vârstnice, decât
la bărbaţii vârstnici (cu 2,2 ani la femei, faţă de 0,9 ani la bărbaţi). Aceasta a
făcut ca şi diferenţa între sexe la speranţa de viaţă la 65 de ani să se
accentueze (de la 1,91 ani la 3,22 ani), principala cauză fiind
supramortalitatea masculină la vârstnici (în creştere în perioada 1990-2010).

26
Anul Vârsta (ani) Masculin Feminin Diferenţa (F-M)
Tabelul 8
1990 65 13,01 14,92 1,91
70 10,10 11,40 1,30
Speranţa de viaţă
75 7,57 8,33 0,76
la unele vârste
80 5,42 5,77 0,35
exacte, în anii
85 3,80 3,90 0,10
1990 şi 2010
2010 65 13,91 17,13 3,22
70 11,08 13,36 2,88
75 8,58 10,00 1,42
80 6,39 7,18 0,79
85 4,63 5,03 0,40

O îmbunătăţire a condiţiilor de viaţă, şi mai ales a nivelului serviciilor


medicale specifice oferite acestei categorii de populaţie, ar duce implicit la o
creştere a speranţei de viaţă la 65 de ani.
Creşterea speranţei de viaţă la vârstele avansate şi masiva migraţie pentru
muncă a persoanelor tinere şi adulte, ca şi migraţia populaţiei tinere din rural
în urban, a determinat majorarea numărului gospodăriilor compuse din
persoane singure în vârstă avansată, îndeosebi în mediul rural.
Între recensămintele din anii 1992 şi 2002 numărul gospodăriilor formate
dintr-o singură persoană având vârsta mai mare de 60 de ani a crescut cu
14%, ajungând la 860 de mii, ceea ce reprezintă 62% din ansamblul
gospodăriilor compuse dintr-o singură persoană şi 12% din totalul
gospodăriilor. În mediul rural, cele două proporţii sunt şi mai ridicate de 75%
şi, respectiv, 15%.
În ultimii ani se remarcă o tendinţă de creştere a numărului de persoane
vârstnice singure care sunt mai vulnerabile, în special a femeilor, ceea ce
determină creşterea cerinţelor privind servicii sociale şi medicale destinate
îngrijirii personale.

27
4. POPULAŢIA VÂRSTNICĂ ACTIVĂ

Îmbǎtrânirea populaţiei totale are o influenţǎ puternicǎ asupra pieţei muncii, în


sensul micşorǎrii numǎrului populaţiei active tinere, menţinerii la cote ridicate a
populaţiei active adulte şi creşterea numǎrului persoanelor vârstnice care fie
participǎ la activitatea economică, fie devin persoane beneficiare de asistenţă
socială (pensionari).
Schimbările socio-economice pe care le-a impus transformarea economiei
româneşti într-o economie de piaţă a generat mutaţii în domeniul calităţii şi
structurii populaţiei active.
Conform rezultatelor “Anchetei forţei de muncă în gospodării (AMIGO)”
începând cu anul 2002, populaţia activă de 10079 mii persoane a înregistrat o
perioadă de scădere, ajungând la 9868 mii persoane în 2011, rata de
activitate modificându-se de la 56,0% la 54,3%.
Analizând ratele de activitate pe structura de vârstă a persoanelor adulte, din
2011, se poate observa că cele mai active persoane sunt în grupa de vârstă
25-54 ani (79,1%) în timp ce tinerii de 15-24 ani şi persoanele care se apropie
de pensionare de 55-64 ani au înregistrat rate de numai 31,1% şi respectiv
41,5%.
Numărul persoanelor vârstnice (65 ani şi peste) active din punct de vedere
economic a fost, în 2011, de 388 mii, ceea ce constituie 3,9% din totalul
persoanelor active şi 12,2% din populaţia totală din aceeaşi categorie de
vârstă. Persoanele vârstnice inactive (65 ani şi peste) din punct de vedere
economic au alcătuit 87,8% din numărul total al persoanelor din această
categorie de vârstă.
În perioada 2002-2011 rata de activitate a populaţiei în prag de pensionare, de
55-64 ani, a crescut de la 38,3% (2002) la 41,5% (2011). Pe sexe rata de
activitate a evoluat diferit, astfel rata de activitate a bărbaţilor a crescut, de la
44,2% (2002) la 51,6% (2011), iar în cazul femeilor rata a scăzut de la 33,2%
(2002) la 32,7% (2011). La nivelul mediilor de rezidenţă, în mediul urban s-a
înregistrat o creştere a ratelor de activitate de la 18,2% (în 2002) la 33,1%
(2011) în paralel cu scăderea ratelor în mediul rural de la 56,5% (2002) la
53,6% (2011).

28
50
Figura 12
40
Ratele de

Procente
activitate 30
a populaţiei de
55-64 ani şi 20
populaţiei de 65
10
ani şi peste, în
perioada 0
2002-2011
2002 2004 2006 2008 2010 2011

55-64 65 şi peste

O situaţie aparte se constată în cazul persoanelor de 65 ani şi peste. Astfel,


rata de activitate în perioada 2002-2011 a scăzut de la 18,5% la 12,2%, acest
fenomen înregistrându-se atât la nivelul populaţiei masculine cât şi al

Figura 13 populaţiei feminine.

Ratele de
activitate a 35
populaţiei de
30
65 ani şi peste,
pe medii de 25
Procente

rezidenţă, în 20
perioada
2002-2011 15
10
5
0
2002 2004 2006 2008 2010 2011

Urban Rural

Se remarcă însă diferenţe foarte mari între ratele de activitate a persoanelor


de 65 ani şi peste din mediul rural şi cel urban (de 16 ori mai mare în rural faţă
de urban în anul 2011).

Cea mai importantă componentă a populaţiei active este populaţia ocupată.


Ea este producătoare efectivă a bunurilor şi serviciilor necesare existenţei
întregii societăţi. În acelaşi timp, populaţia ocupată dă măsura cererii de forţă
de muncă pe piaţa muncii.

În perioada 2002-2011 rata de ocupare a populaţiei de 55-64 ani a înregistrat


o tendinţă de scădere atât pe total, de la 37,7% la 40,0%, cât şi pe sexe.

29
Populaţia ocupată de 65 ani şi peste a fost în 2011 de 387,8 mii, reprezentând
4,2% din totalul populaţiei ocupate, în scădere faţă de populaţia ocupată
înregistrată în 2002, de 563,3 mii persoane care reprezenta 6,1% din
populaţia totală ocupată. Ratele de ocupare a populaţiei de 65 ani şi peste au
urmat o tendinţă de scădere pentru ambele sexe, menţinându-se un decalaj
situat în intervalul 2,5÷4,6 puncte procentuale în favoarea populaţiei
masculine.

25 5.0
Figura 14 4.5
20 4.0

Diferenţa F-M (ani)


Ratele de ocupare 3.5
a populaţiei de
Procente

15 3.0
65 ani şi peste, pe
2.5
sexe, în perioada
10 2.0
2002-2011
1.5
5 1.0
0.5
0 0.0
2002 2004 2006 2008 2010 2011

Masculin Feminin Diferenţa F-M

În anul 2011, peste 95% din persoanele ocupate de 65 ani şi peste au fost
înregistrate în zonele rurale. Persoanele ocupate din mediul rural muncesc în
agricultură, din care 68% în gospodăria auxiliară proprie.

În distribuţia populaţiei vârstnice după statutul profesional au predominat


lucrătorii pe cont propriu (67% în 2011), urmaţi de lucrătorii familiali
nerenumeraţi în gospodăriile proprii (31,3% în 2011) şi doar 1,7% (2011)
salariaţi. Din punct de vedere al programului de lucru, 64% au lucrat program
complet şi doar 36% au preferat un program parţial.

Conform datelor din Ancheta Bugetelor de Familie din 2011, dimensiunea


medie a unei gospodării a fost de 2,879 persoane, gospodăriile formate din
1-3 persoane reprezentând peste 68%. Repartizarea gospodăriilor după
vârsta capului gospodăriei arată că ponderea cea mai mare a gospodăriilor
(40,2%) sunt conduse de persoane în vârstă de până la 50 ani, urmate de
gospodăriile conduse de persoane din grupa de vârstă 50-64 ani (30,7%) şi
cele de 65 ani şi peste (29,1%). Din totalul gospodăriilor de pensionari, 33%
au drept cap de gospodărie o persoană din grupa de vârstă de 50-64 ani şi
64,9% din grupa de vârstă 65 ani şi peste. În mediul rural unde fenomenul de

30
îmbătrânire este mai accentuat, aproximativ 38% din gospodării sunt conduse
de persoane de 65 ani şi peste.

Repartizarea gospodăriilor de vârstnici după numărul de persoane în


gospodărie relevă o preponderenţă a celor formate dintr-o singură persoană
de 65 ani şi peste (54,9%), gospodăriile formate din 2 persoane fiind prezente
în proporţie de 33,9%.

În anul 2011, veniturile realizate în gospodăriile de pensionari din toate sursele


(veniturile totale) au fost de 2017 lei lunar pe gospodărie şi de 824,4 lei pe
persoană. Veniturile din prestaţii sociale constituie peste jumătate (53,6% în
2011) din veniturile gospodăriilor care au drept cap al gospodăriei un
pensionar.

Situaţia vârstnicilor diferă în funcţie de componenţa gospodăriei. Astfel,


gospodăriile formate numai din vârstnici sunt într-o situaţie mai bună decât
vârstnicii care locuiesc cu persoane tinere, în gospodării extinse. O explicaţie
ar fi faptul că aceste gospodării sunt numeroase, iar veniturile vârstnicilor sunt
o sursă de venit pentru toată gospodăria.

Cheltuielile de consum ale gospodăriilor cu vârstnici sunt determinate de


mărimea veniturilor disponibile. În medie, cheltuielile totale lunare ale unei
gospodării conduse de un pensionar au fost, în 2011, de 1805 lei pe
gospodărie şi 737,9 lei pe persoană, cu un nivel mai mare al cheltuielilor de
consum în mediul urban. Trei sferturi din cheltuielile gospodăriilor de
pensionari o reprezintă cheltuielile de consum, urmate de cheltuielile pentru
producţia gospodăriei (12,4%) şi cheltuielile privind impozitele, contribuţiile şi
taxele (9%). Conform clasificării standard pe destinaţii a cheltuielilor de
consum, produsele alimentare şi băuturile nealcoolice deţin în medie 43% din
consumul gospodăriilor de pensionari, urmate de cheltuielile legate de locuinţă
(18%) şi numai 8% cheltuieli pentru sănătate. Din totalul gospodăriilor de
pensionari, 52,2% fac faţă cu dificultate sau mare dificultate la cheltuielile
curente.

Rata sărăciei relative estimată pe baza veniturilor totale disponibile, exclusiv


contravaloarea consumului din resursele proprii ale gospodăriei, a fost în anul
2011 de 22,2%. Populaţia vârstnică (65 ani şi peste) este afectată într-o
măsură mai redusă de sărăcie, nivelul ratei fiind sensibil inferior mediei pe
ansamblul populaţiei (14,1% în anul 2011).

31
Rata sărăciei în rândul vârstnicilor a scăzut semnificativ în perioada
2008-2011, aproape cu 12 puncte procentuale în anul 2011 faţă de 2008.
Totuşi, la această grupă de vârstă, deosebirile sunt foarte pronunţate, femeile
în vârstă fiind mult mai afectate de sărăcie decât bărbaţii. Astfel, rata sărăciei
aferentă femeilor a fost de 17,7% în anul 2011, iar cea a bărbaţilor de numai
8,7%.
În cazul vârstnicilor singuri: una din trei persoane din această grupă de vârstă
se află sub incidenţa acestui risc. În această situaţie se află pensionarii din
sistemul de asigurări sociale de stat cu pensii mici, pensionarii de urmaş şi
pensionarii agricultori.

* *
*

Creşterea numărului de persoane vârstnice este considerată o povară pentru


populaţia tânără şi activă. Şi totuşi, în ziua de azi, starea de sănătate a
persoanelor în vârstă este din ce în ce mai bună. În plus, acestea au acumulat
experienţă şi competenţe care pot fi utile pentru cei tineri. Soluţia la problema
îmbătrânirii demografice este menţinerea persoanelor vârstnice în activitate,
fie că este vorba despre viaţa profesională, fie de alte activităţi în cadrul
comunităţii în care trăiesc.

Pentru a ajuta persoanele vârstnice să rămână active, este necesar să le


oferim şansa de a participa pe deplin la viaţa societăţii, să le creăm
oportunităţi de angajare, să le facilităm accesul la activităţi de voluntariat
(îngrijirea membrilor familiei), să le creăm condiţiile pentru a duce o viaţă
autonomă, prin adaptarea locuinţelor, a mijloacelor de transport, a
infrastructurii, etc.

Îmbătrânirea activă este acel proces prin care persoanele vârstnice sunt
încurajate să rămână în câmpul muncii şi să împărtăşească din experienţa lor
celorlalte generaţii. Totodată, presupune încurajarea seniorilor societăţii de a
se implica voluntar în diverse activităţi culturale, comunitare şi economice ce
contribuie la dezvoltarea societăţii în care trăiesc. Îmbătrânirea nu presupune
retragerea individului din societate, ci posibilitatea de a juca un rol activ prin a
duce o viaţă sănătoasă, independentă şi împlinită.

Populaţia îmbătrâneşte, iar media de vârstă va creşte de la 40 de ani la 47 de


ani până în anul 2050. Spre deosebire de decadele anterioare, populaţia

32
vârstnică are şansa de a trăi mai mult, ceea ce îi conferă şansa de a rămâne
activă în societate pentru a-şi îndeplini ţelurile şi aşteptările.

Pentru a îmbătrâni activ, populaţia trebuie să recurgă la metode de prevenire


a bolilor bătrâneţii prin îngrijire medicală supravegheată, prin schimbarea
stilului de viaţă într-unul sănătos şi prin menţinerea activă a funcţiilor fizice şi
intelectuale. Traiul independent prin furnizarea de venituri suplimentare
pensiei le va oferi şansa de a-şi exprima liber opinia în societate.

În unele ţări ale Uniunii Europene, deja sunt elaborate programe de adaptare
a capacităţilor profesionale deţinute de persoanele vârstnice pentru a putea fi
integraţi uşor pe piaţa muncii sau pentru a rămâne timp îndelungat activi din
punct de vedere profesional.

Dezvoltarea strategiilor de promovare a îmbătrânirii active şi a solidarităţii între


generaţii va fi intensă în perioada 2010-2020, fiind una dintre principalele teme
de lucru de pe agenda Uniunii Europene. Aceste strategii se vor axa pe
următoarele obiective: diminuarea barierelor impuse persoanelor vârstnice pe
piaţa muncii; schimbarea atitudinii cu privire la vârsta pensionării şi la perioada
de pensionare (pensiei îi pot fi adăugate venituri suplimentare prin continuarea
activităţii profesionale); crearea unei politici „age-friendly”; schimbarea
percepţiei asupra persoanelor vârstnice şi a capacităţilor lor de către
generaţiile mai tinere; definirea clară a termenilor „tinereţe” şi „bătrâneţe”.

33
GLOSAR

Populaţia tânără - cuprinde numărul persoanelor în vârstă de 0-14 ani.

Populaţia adultă (sau în vârstă de muncă) - cuprinde numărul persoanelor în vârstă de 15-64
ani.

Populaţia vârstnică - cuprinde numărul persoanelor în vârstă de 65 ani şi peste.

Indicele de îmbătrânire demografică - reprezintă numărul persoanelor vârstnice (65 ani şi peste)
care revin la 100 persoane tinere (0-14 ani).

Raportul de dependenţă demografică - reprezintă numărul persoanelor tinere (0-14 ani) şi


vârstnice (65 ani şi peste) care revin la 100 persoane în vârstă de muncă (15-64
ani).

Rata generală a natalităţii - reprezintă numărul născuţilor-vii din cursul unei perioade de timp,
raportat la populaţia medie din aceeaşi perioadă (la 1000 locuitori).

Indicatorul conjunctural al fertilităţii - exprimă numărul mediu de copii pe care i-ar naşte o
femeie în decursul perioadei fertile, în condiţiile menţinerii intensităţii
fenomenului din anul de referinţă.

Rata generală a mortalităţii - reprezintă numărul persoanelor care au decedat în cursul unei
perioade de timp, raportat la populaţia medie din aceeaşi perioadă (la 1000
locuitori).

Rata specifică de mortalitate - reprezintă numărul persoanelor care au decedat într-o anumită
perioadă de timp, repartizat după sexe, vârstă sau grupe de vârstă, raportat la
populaţia medie din aceeaşi perioadă, structurată după aceleaşi caracteristici (la
1000 locuitori).

Rata mortalităţii populaţiei vârstnice - reprezintă numărul persoanelor vârstnice (65 ani şi peste)
care au decedat într-o anumită perioadă de timp, raportat la populaţia medie
vârstnică (65 ani şi peste), din aceeaşi perioadă (la 1000 locuitori).

34
Speranţa de viaţă la naştere - reprezintă numărul mediu de ani pe care îi poate trăi un nou-
născut, dacă ar trăi tot restul vieţii în condiţiile mortalităţii pe vârste din perioada
de referinţă.

Speranţa de viaţă la 65 ani şi peste - reprezintă numărul mediu de ani pe care îi poate trăi o
persoană de 65 ani şi peste, dacă ar trăi tot restul vieţii în condiţiile mortalităţii
pe vârste din perioada de referinţă.

Sporul natural - reprezintă diferenţa dintre numărul născuţilor-vii şi numărul persoanelor decedate
din aceeaşi perioadă de timp.

Rata sporului natural - reprezintă diferenţa dintre rata natalităţii şi rata mortalităţii generale din
aceeaşi perioadă de timp, sau raportul dintre sporul natural (număr) raportat la
populaţia medie din aceeaşi perioadă de timp (la 1000 locuitori).

Sporul migratoriu - reprezintă diferenţa dintre numărul persoanelor imigrante (sosite) şi numărul
persoanelor emigrante (plecate) din aceeaşi perioadă de timp.

Populaţia în vârstă de muncă include toate persoanele cu vârsta cuprinsă între 15-64 ani. Pentru
asigurarea comparabilităţii, la definirea acestei categorii de populaţie, sunt
folosite limitele de vârstă utilizate pe plan internaţional.

Populaţia activă din punct de vedere economic cuprinde toate persoanele care furnizează forţa
de muncă disponibilă pentru producţia de bunuri şi servicii în timpul perioadei
de referinţă, incluzând populaţia ocupată şi şomerii.

Populaţia ocupată - cuprinde toate persoanele de 15 ani şi peste care au desfăşurat o activitate
economică producătoare de bunuri sau servicii de cel puţin o oră1 în perioada de
referinţă (o săptămână), în scopul obţinerii unor venituri sub formă de salarii,
plată în natură sau alte beneficii. În afara persoanelor care au un loc de muncă
şi au lucrat în cursul săptămânii de referinţă, indiferent de statutul profesional,
se consideră persoane ocupate şi cele care fac parte din următoarele
categorii:

1
Pentru lucrătorii pe cont propriu şi lucrătorii familiali neremuneraţi care lucrează în agricultură, durata minimă este de
15 ore.

35
- persoanele care în cursul săptămânii de referinţă au desfăşurat o muncă
oarecare, plătită sau aducătoare de venit, chiar dacă erau în curs de
pregătire şcolară obligatorie, erau la pensie sau beneficiau de pensie, erau
înscrise la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM),
primind sau nu indemnizaţie de şomaj;
- ucenicii şi stagiarii remuneraţi, care lucrează cu program de lucru complet
sau parţial;
- membrii forţelor armate (cadre active şi militari în termen).

2
Şomerii BIM sunt persoanele de 15 - 74 ani care în cursul perioadei de referinţă îndeplinesc
simultan următoarele condiţii:
- nu au un loc de muncă şi nu desfăşoară o activitate în scopul obţinerii unor
venituri;
- sunt în căutarea unui loc de muncă, utilizând în ultimele 4 săptămâni diferite
metode active pentru a-l găsi: contactarea agenţiei (naţionale sau judeţene)
pentru ocuparea forţei de muncă sau a unei agenţii particulare de plasare
în vederea găsirii unui loc de muncă, contactarea directă a patronilor sau a
factorilor responsabili cu angajarea, susţinerea unor teste, interviuri,
examinări, demersuri pentru a începe o activitate pe cont propriu,
publicarea de anunţuri şi răspunsuri la anunţuri, studierea anunţurilor din
mica publicitate, apel la prieteni, rude, colegi, sindicate, altă metodă în
afara celor menţionate;
- sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni (inclusiv
săptămâna în care s-a desfăşurat interviul), dacă s-ar găsi imediat un loc de
muncă.

De asemenea, în rândul şomerilor BIM, sunt incluse şi:


- persoanele care în mod obişnuit fac parte din populaţia inactivă (elevi,
studenţi, pensionari), dar care au declarat că au căutat un loc de muncă
prin metode active şi sunt disponibile să înceapă lucrul;
- persoanele fără loc de muncă, disponibile să lucreze, care nu au căutat un
loc de muncă în ultimele 4 săptămâni (inclusiv săptămâna de referinţă)
pentru că l-au găsit deja sau au întreprins anterior demersuri pentru o
activitate pe cont propriu şi urmează să înceapă lucrul în mai puţin de trei
luni.

2
Conform criteriilor Biroului Internaţional al Muncii

36
Rata de activitate pentru persoanele de 15 ani şi peste - reprezintă ponderea populaţiei active
în vârstă de 15 ani şi peste în populaţia totală în vârstă de 15 ani şi peste.

Rata de activitate pentru persoanele în vârstă de muncă (15-64 ani) - reprezintă ponderea
populaţiei active în vârstă de 15-64 ani în populaţia totală în vârstă de 15-64 ani.

Rata de ocupare pentru persoanele de 15 ani şi peste - reprezintă ponderea populaţiei ocupate
în vârstă de 15 ani şi peste în populaţia totală în vârstă de 15 ani şi peste.

Rata de ocupare pentru persoanele în vârstă de muncă (15-64 ani) - reprezintă ponderea
populaţiei ocupate în vârstă de 15-64 ani în populaţia totală în vârstă de 15-64
ani.

Rata şomajului BIM - reprezintă proporţia şomerilor BIM în populaţia activă.

37
BIBLIOGRAFIE

ƒ Vladimir Trebici, “Populaţia lumii”, Editura Tehnică, 1998;


ƒ Vasile Gheţău, “Populaţia României la sfârşit de secol şi mileniu. Ce perspective?”
Populaţie & Societate, Nr.1/2001, Nr.2/2001;
ƒ Vasile Gheţău, “Evoluţia fertilităţii în România. De la transversal la longitudinal”,
Revista de cercetări sociale, Nr.1/1997;
ƒ Cornelia Mureşan, “Evoluţia demografică a României. Tendinţe vechi, schimbări
recente, perspective”, Presa Universitară Clujană,1999;
ƒ “Situaţia demografică a României în perioada 1990-1998”, Oficiul de studii şi
proiecţii demografice, Institutul Naţional de Statistică, 1999;
ƒ “Proiectarea populaţiei României pe medii şi regiuni”, Oficiul de studii şi proiecţii
demografice, Institutul Naţional de Statistică, 2005;
ƒ “Anuarul demografic al României”, Institutul Naţional de Statistică, 2006;
ƒ “Tendinţe sociale”, UNICEF, Institutul Naţional de Statistică, 2001;
ƒ “Green Paper: Confronting demographic change: a new solidarity between the
generations”, European Commission, 2005;
ƒ ”Estimări privind populaţia lumii”, Divizia pentru Populaţie a Departamentului
Afacerilor Socio-Economice din cadrul Naţiunilor Unite, Ediţia revizuită, 2010;
ƒ ”World Population Prospects. The 2006 Revision”, United Nations New York, 2007;
ƒ Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor 1992, Vol.I Institutul Naţional de
Statistică,1994;
ƒ „Active ageing and solidarity between generations. A statistical portrait of the
European Union 2012”, Eurostat, 2012.

38

S-ar putea să vă placă și