Elemente de ELECTROCINETICĂ (SINTEZĂ)

1. ELECTROSTATICA (noțiuni de bază)

1.1. Sarcina electrică

Electrostatica studiază fenomenele produse de sarcinile electrice aflate în repaus. Sarcina
electrică Q este o mărime scalară ce caracterizează starea de electrizare a unui corp. Sarcină Q a unui
corp poate fi exprimată ca multiplu al sarcinii elementare (a electronului). , unde
iar N Є Z. Din punct de vedere microscopic electrizarea reprezintă modificarea
stării neutre a unui corp prin suplimentarea/diminuarea numărului său de electroni. În acest fel
corpul se electrizează negativ/pozitiv. (Electrizarea prin frecare contact sau inducție (influență))
. . . ( )
1.2. Legea lui Coulomb
Enunț: Forţa F de interacţiune dintre două corpuri punctiforme încărcate cu sarcinile q 1 şi q2
aflate la distanţa r unul de celălalt este proporţională cu produsul sarcinilor adică q1 · q2 și invers
proporţională cu pătratul distanţei dintre sarcini r2;
Se exprimă sub forma:
(expresie vectorială) (expresie scalară)

Forța de interacțiune are orientarea vectorului de poziţie al sarcinii q2 în raport cu q1 când cele
două au același semn (respingere) și orientare inversă pentru sarcini cu semne opuse (atracție).
Constanta ε este o mărime caracteristică mediului în care decurge interacţiunea şi se numeşte
constantă dielectrică a mediului. În SI permitivitatea vidului este practic egală cu aceea a aerului şi are
valoarea: . Pentru un mediu oarecare (mică petrol parafină) lege lui Coulomb
rămâne valabilă cu observaţia că unde εr este permitivitatea dielectrică relativă (în raport
cu vidul) a mediului respectiv (εr ≥ 1).

1.3. Câmpul electrostatic (mărime vectorială de stare).

Prezența sarcinii Q într-o zonă a spațiului modifică proprietățile acestuia în sensul că asupra
oricărui corp electrizat cu sarcina q plasat în acea zonă se exercită o forță de atracție sau respingere.
Această acțiune la distanță este determinată de câmpul generat de sarcina Q. Dacă sarcina generatoare
Q se află în repaus și este punctiformă atunci tăria câmpului electrostatic într-ul punct al acestuia se
măsoară prin parametrul de stare vectorial Intensitatea a câmpului în acel punct definită prin
( )
relația ( ) . Dacă există mai multe corpuri punctiforme încărcate acestea generează un câmp
electric a cărui intensitate E într-un punct este suma vectorială a intensităţilor produse separat de
fiecare corp (legea/principiul suprapunerii efectelor).
Câmpul electric al unei sarcini punctiforme are o simetrie sferică.

Reprezentarea câmpului sursei

punctiforme prin vectori intensitate ai
câmpului electric

a) Sursă pozitivă, b) Sursă negativă

a) b)

1
 Linia tangentă la vectorul intensitate a câmpului electric în fiecare punct al său se numeşte linie
de câmp electric. Mai jos, sunt prezentate liniile de câmp electric formate la două surse punctiforme
încărcate cu sarcini de acelaşi semn respectiv de semne contrare și de asemenea pentru două
distribuții plane uniforme infinite de sarcini de semne contrare (câmp uniform).

a) b)
Liniile de câmp electric determinate de două corpuri punctiforme încărcate cu sarcini: a) de acelaşi
semn; b) de semne contrare

Liniile de câmp electric ale unui câmp electric uniform

1.4 Potenţialul electric. Tensiune electrică (mărimi scalare de stare)

Câmpul electric în poate fi descris fiecare punct al său şi cu ajutorul unor mărimi scalare una dintre
acestea fiind potenţialul electric definit ca fiind egal cu lucru mecanic efectuat împotriva câmpului pentru
deplasarea unui corp de probă încărcat cu sarcină unitară între punctul respectiv și cel de la infinit. (Prin
convenție acțiunea câmpului la distanță infinită de sursă este neglijabilă.):

( ) . ( . . 1 1 ( ))

O mărime scalară de stare importantă legată de definiția de mai sus este tensiunea electrică (diferența
de potențial) dintre două puncte ale câmpului electrostatic ca fiind egală cu lucru mecanic efectuat împotriva
câmpului pentru deplasarea unui corp de probă încărcat cu sarcină unitară între cele două puncte:

. ( . . 1 1 ( ))

În cazul unui câmp electric uniform (cum este cel care se stabilește în conductoarele dintr-un
circuit electric), deoarece E este constant şi forţa electrică ce acţionează asupra corpului de sarcină q
pe o distanţă l (lungimea unui conductor) este constantă: F q · E. Tensiunea electrică adică
diferenţa de potenţial dintre capetele unui conductor are expresia: U F · d / q E · d.

Un conductor electrizat a cărui sarcină electrică liberă este în repaus se află în echilibru
electrostatic. Acest echilibru este posibil numai dacă sarcina electrică nu se deplasează în interiorul
conductorului. Dacă sarcina nu se deplasează în interiorul conductorului rezultă că în interiorul
conductorului intensitatea câmpului electrostatic este nulă.

2
Ce se întâmplă dacă conductorul se electrizează ? Unde se va repartiza sarcina electrică ? Desigur nu
în interiorul conductorului ci pe suprafaţa acestuia. Această situaţie permite în practică realizarea
unor ecrane electrostatice. Acestea sunt corpuri metalice goale în interior şi legate la pământ.

2. ELECTROCINETICĂ. CURENTUL CONTINUU.

2.1. Curentul continuu
„Un material dielectric” (izolant) supus unui câmp electric staţionar (continuu) nu este străbătut
de curent electric datorită faptului că nu dispune de o deplasare ordonată de electroni liberi. Curentul
electric poate circula în mod normal numai prin conductoare datorită existenţei de electroni liberi în
structura acestor materiale.
Dacă se consideră o porţiune de conductor A-B între capetele căruia se aplică o tensiune U VA-VB,
se constată că electronii se vor deplasa de la punctul B cu potenţial scăzut spre punctul A cu potenţial
mai ridicat sub forma unui curent de electroni I. Acest curent circulă prin sursă de la borna + (cu
sarcini pozitive) spre borna – (cu sarcini negative).
Această deplasare de sarcini electrice prin conductoare formează curentul electric sau mai precis
curentul electric de conducţie.

Curentul electric printr-un conductor

Mărimea care caracterizează transportul de sarcină prin conductor (curentul electric) este
intensitatea curentului I, care măsoară cantitatea de electricitate Q care trece prin conductorul
considerat în unitatea de timp:
și unitatea sa de măsură . . , sau 1A = 1C / 1s
. .
Deoarece numărul de electroni (corespunzător sarcinii Q) care trece prin conductor este acelaşi
în orice secţiune a conductorului rezultă că intensitatea curentului electric este aceeaşi în toate
punctele conductorului.
O mărime locală atașată curentului electric este densitatea de curent j care reprezintă raportul
dintre intensitatea curentului I (A) şi secţiunea conductorului S (m2) adică:

De menţionat că viteza de deplasare a electronilor nu corespunde cu viteza de deplasare a

curentului electric. Dacă prima este de ordinul a 10-5 m/s, viteza curentului corespunde cu viteza
undei electromagnetice adică 3·108 m/s.
Curentul electric staţionar corespunde deplasării electronilor în metale cu o viteză constantă
independentă de timp.
Conductoarele de legătură dintre sursă şi consumatori ghidează câmpul electric şi ele alcătuiesc
împreună cu acestea din urmă aşa numitul circuit electric.
Pentru producerea câmpului electric avem nevoie de surse numite generatoare de curent
continuu. Acestea pot fi:
elemente galvanice şi acumulatoare care transformă energia chimică în energie electrică;
dinamuri şi alternatoare care transformă energia mecanică în energie electrică
fotoelemente care transformă energia luminoasă în energie electrică.
Un circuit electric reprezintă un contur poligonal alcătuit din generatoare de curent
consumatoare întrerupătoare și conductoare de legătură (ghidaje de câmp).

3
 2.2. Efectele curentului electric.

Trecerea curentului electric printr-un conductor poate fi pusă în evidenţă prin următoarele
efecte:
- efectul termic (efect Joule); conductoarele parcurse de curent electric se încălzesc degajând o
anumită cantitate de căldură în mediul exterior. Din punct de vedere microscopic acest efect este
determinat de ciocnirile purtătorilor de sarcină (electroni) cu elementele fixe din structura internă a
conductorului în deplasarea lor sub acțiunea câmpului. În urma acestor ciocniri fluxul de electroni
cedează structurii interne a materialului conductor o parte din energia lor cinetică acest transfer
conducând la creșterea energiei interne a rețelei cristaline adică a temperaturii acesteia;
- efectul luminos (caz particular al efectului termic); când densitatea de curent este foarte mare
încălzirea este atât de puternică încât conductorul ajunge la incandescenţă;
- efectul chimic; dacă curentul electric traversează o soluţie de apă cu acid sulfuric apa se
descompune în elementele sale componente şi anume: oxigen la borna minus şi hidrogen la borna
plus. De menţionat că în soluţiile chimice curentul electric se datorează nu numai deplasării
electronilor ca şi la metale ci şi datorită deplasării ionilor pozitivi. Datorită acestei diferenţe metalele
se numesc conductoare de speţa întâi iar soluţiile chimice conductoare de speţa a doua;
- efectul magnetic; dacă se apropie acul magnetic al unei busole de un conductor parcurs de
curentul electric, acesta nu mai arată nordul ci se orientează perpendicular pe direcţia conductorului.

2.3. Circuit electric: Tensiune electromotoare; Cădere de tensiune pe un consumator;

Tensiune la borne

În circuitul alăturat generatorul de curent continuu

pune în mișcare electronii prin întregul circuit. Din
+
punctul de vedere al generatorului, circuitul este
format din circuitul exterior format de porțiunea
dintre bornele ale sursei prin exteriorul acesteia și
A circul interior, format dintre bornele ale sursei
B
prin interiorul acesteia. Pentru deplasarea sarcinii Q
. prin circuit, Generatorul efectuează lucrul mecanic
total L = .+ . . Prin împărțirea acestei relații la

sarcina Q transportată obținem: = + în care conform definițiilor de la 1.4 fiecare

. .
termen are dimensiune de tensiune electrică și anume:

. (tensiune la borne/cădere de tensiune externă/tensiunea pe consumatorul

.
extern)

. (cădere de tensiune internă/ tensiunea pe rezistența internă a generatorului)

.

(tensiunea electromotoare a generatorului/t.e.m a sursei)

Așadar pentru întregul circuit: . + . +

Obs.: Tensiunea electrică dintre două puncte ale circuitului se reprezintă între cele două puncte
printr-o curbă orientată spre punctul cu potențialul mai negativ

4
 2.4. Legile circuitului electric
2.4.1. Circuite electrice neramificate (simple)

Legea lui Ohm:

a) pentru o porțiune de circuit; Rezistența electrică

Este o lege experimentală care constată proporţionalitatea dintre cauză (tensiunea U aplicată la
capetele conductorului) și efect (curentul electric prin acesta) adică:
I = G U, unde G este un factor de proporţionalitate numit conductanţă electrică.
Enunț: Raportul dintre Tensiunea electrică aplicată la capelele unui conductor și Intensitatea
electrică determinată prin acesta este o constantă caracteristică respectivului conductor:

Constanta se numește rezistenţă electrică R și reprezintă inversa factorului de proporționalitate G,

adică: sau .

. . ( ); . .
. . . .
Rezistența electrică a unui conductor (care măsoară opunerea structurii interne a materialului
conductorului la deplasarea purtătorilor de sarcină) este dependentă de parametrii geometrici ai
acestuia (l – lungimea conductorului, S – aria secțiunii conductorului) și de structura internă a
conductorului ( – rezistivitatea conductorului), conform relației:
; . .
.
Valoarea rezistivității a unui conductor depinde de temperatura acestuia:
( + ) în care este rezistivitatea conductorului la temperatura , este
rezistivitatea conductorului la temperatura t iar este coeficientul de variație al rezistivității cu
temperatura. ( . . )
Prin urmare folosind cele două dependențe obținem: ( + ) ( + )
Din punct de vedere microscopic, teoria electronilor liberi consideră că un cristal ideal este
construit prin repetarea regulată infinită în spațiul tridimensional a unor unități structurale identice
(paralelipiped elementar) caracterizate prin 3 distanțe (a b c – mărimile muchiilor) și 3 unghiuri
( - unghiurile dintre unghiuri). Colțurile paralelipipedului elementar se numesc nodurile rețelei
cristaline iar planurile care conțin fețele paralelipipedului se numesc plane reticulare.
În teoria electronilor liberi la o temperatură foarte coborâtă ionii cristalului metalic (atomi
cărora le lipsesc electronii de valență) sunt dispuși în nodurile rețelei iar electronii de valență sunt
cvasiliberi în interiorul cristalului alcătuind așa numitul „gaz al electronilor liberi” și realizând liantul
rețelei (Ionii rețelei interacționează între ei prin forțe de respingere și cu norul electronilor liberi prin
forțe atractive). Se folosește expresia „rețeaua ionică a cristalului este scufundată în norul electronilor
liberi”.
La echilibru în lipsa unui câmp electric extern electronii puşi în comun în reţeaua cristalină a
metalului au o mişcare termică dezordonată caracterizată de viteza v. Deoarece orientarea vitezei v
este absolut întâmplătoare se poate considera că gazul electronic în ansamblu se află în repaus faţă de
reţeaua cristalină. Astfel densitatea de curent j transportată de electroni este egală cu zero. Dacă
aplicăm un câmp electric de intensitate , peste mișcarea de agitație termică a electronilor liberi, se va
suprapune o mișcare de antrenare (de transport) în direcţia câmpului aceștia căpătând o viteză
suplimentară u. Astfel se formează un flux de electroni în direcţia câmpului deci un curent electric.
Mişcarea electronilor în câmpul electric este o mişcare accelerată aşa că viteza u ar trebui să crească
continuu şi odată cu ea intensitatea j a curentului de electroni transportaţi ar trebui să tindă la infinit;
acest lucru nu se produce. În realitate se stabileşte un curent constant de conducție iar explicaţia dată
fenomenului se bazează pe ciocnirile care au loc între electronii acceleraţi în câmpul electric şi

5
nodurile reţelei cristaline formată din ionii metalului. Astfel energia acumulată de electroni sub
acţiunea câmpului electric este transmisă ionilor din nodurile reţelei în momentul ciocnirii şi este
acumulată de aceştia ducând la creşterea energiei mişcării termice proprii adică se produce încălzirea
metalului. Acest fenomen a fost descoperit în 1841 de către fizicianul englez James Prescott Joule şi
este cunoscut sub numele de efect termic al curentului electric sau efect Joule. Ionii rețelei sub
influența forțelor de interacțiune prezintă o mișcare compusă din 3 oscilații pe cele 3 direcții
caracteristice rețelei în jurul pozițiilor lor de echilibru care sunt nodurile rețelei cu o amplitudine
care crește cu temperatura. Mișcarea rezultată este o mișcare pe o sferă a cărei rază este dependentă
de temperatura rețelei. În acest fel la temperaturi foarte coborâte ionul rețelei ocupă un volum
comparabil cu cel ocupat când se află în stare liberă în timp ce cu creșterea temperaturii volumul
ocupat de ion este tot mai important. Corelând acest fenomen cu dilatarea mult mai slabă a solidului
rezultă că spațiul pus de rețea la dispoziția transportului de electroni liberi este tot mai restrâns cu
creșterea temperaturii (în relația de mai sus ( + ) este de ordinul în timp ce
în legea dilatării liniare ( + ), este de ordinul ). În acest fel pe măsură ce
temperatura crește numărul de ciocniri din unitatea de timp ale electronilor liberi cu ionii rețelei
(mult mai voluminoși) crește ca și rezistența conductorului. La fiecare ciocnire cu ionii reţelei viteza
electronilor scade foarte mult şi ei sunt acceleraţi din nou în câmpul electric până la viteza u suferă
din nou o ciocnire şi aşa mai departe. Astfel se poate explica curentul constant și stabilirea regimului
staţionar de transport al electronilor sub influenţa câmpului electric.

b) pentru un circuit electric simplu (neramificat)

Revenind la legea bilanțului energetic scris pentru transportul unității de sarcină printr-un
circuit neramificat dedusă la pag. 4: .+ . + , și aplicând legea lui Ohm pentru o
porțiune de circuit: U = R I, , unde R este rezistența consumatorului din circuitul extern iar este
rezistența internă a generatorului obținem:
( + )
+
Enunț: Intensitatea curentului electric care se stabilește într-un circuit neramificat este direct
proporțională cu tensiunea electromotoare a generatorului și invers proporțională cu rezistența totală
a circuitului.

2.4.2. Circuite electrice ramificate

La circuitele ramificate distingem:

– noduri de circuit puncte ale circuitului în care se întâlnesc cel puțin trei conductori
– ramură de circuit porțiune a circuitului dintre două noduri
– ochi (buclă) de circuit = contur poligonal închis care conține cel puțin două noduri

Legile lui Kirchhoff:

Legea 1. (se aplică în n-1 din cele n noduri ale circuitului)
(Este o lege de conservare a sarcinii transportate în unitatea de timp prin ochi. Ea pune în
evidență că ochiul nu reprezintă nici punct de acumulare și nici sursă de sarcină):
Enunț: Suma algebrică a intensităților curenților care traversează un nod de circuit este nulă:

Convenții de semn: – Un curent 0 (1 ) dacă curentul intră în nod

– Un curent 0 (1 ) dacă curentul iese în nod

6
 Ținând cont de convențiile introduse legea 1 a lui Kirchhoff are enunțul echivalent:
Într-un nod de circuit suma curenților care intră este egală cu suma curenților care ies.

Legea 2. (Se aplică numai pentru ochiurile independente. Numărul lor este dat de relaţia:
o = l – n + 1, unde: o – este numărul ochiurilor independente, n – numărul de noduri
l – numărul de laturi.)(Este o lege de conservare a energiei la transportul unității de sarcină prin ochiul
respectiv)
Enunț: De-a lungul unui ochi de circuit suma algebrică a t.e.m. ale generatoarelor este egală cu
suma algebrică a produselor dintre intensitățile curenților prin fiecare consumator și rezistența
acestuia:

Pentru aplicarea Legii 2, pentru fiecare ramură se alege un sens al curentului electric și pentru
fiecare ochi se adoptă un sens convențional de parcurs.
Convenții de semn: – Tensiunea electromotoare a unei surse 0 (1 ) dacă sensul de
parcurgere adoptat străbate sursa intrând prin borna negativă (-) şi ieșind din borna pozitivă (+).
– Pentru fiecare consumator, produsul este pozitiv dacă sensul de
parcurgere adoptat coincide cu sensului curentului .
Exemplu de aplicare a Legii 1 și 2 într-un circuit ramificat:

L. 1. A: + +

B: + , ...
I
E: +

L. 2. :

Ochiul I: + +
II
Ochiul II: +

2.5. Aplicații ale legilor circuitului electric

2.5.1. Gruparea rezistoarelor: serie și paralel

Rezistor echivalent unei grupări date din punct de vedere al rezistenței electrice este acel
rezistor care montat între aceleași două puncte ca și gruparea înlocuită va determina aceeași
tensiune U când este parcurs de aceeași intensitate I.

a) Conexiunea serie a rezistoarelor

+ +
A M N B A B

7
 Pentru conexiunea serie, + + + + . Conform
legii lui Ohm, pentru fiecare rezistor se poate scrie: ; ; . Și atunci:
( + + ). Conform legii lui Ohm, pentru rezistorul echivalent: . Impunând
condițiile de echivalență: ; + + și prin generalizare pentru n rezistențe:

; (Caz particular: rezistențe identice )

Observație: Rezistența echivalentă a unei grupării serie este mai mare decât oricare dintre
rezistențele conexiunii.

b) Conexiunea paralel (derivație) a rezistoarelor

Aplicând legea lui Ohm pentru fiecare rezistor al conexiunii: . De

asemenea pentru aceeași conexiune Legea I Kirchhoff ne dă 1 + 2 + 3. Prin urmare,
1 1 1
+ + + + .
1 2 3 1 2 3

Pe de altă parte pentru circuitul echivalent . Impunând condițiile de echivalență: ;

+ + și prin generalizare pentru n rezistențe:

; (Caz particular: rezistențe identice )

Observație: Rezistența echivalentă a unei grupării paralel este mai mică decât oricare dintre
rezistențele conexiunii.

2.5.2. Gruparea generatoarelor: serie și paralel

Generator echivalent unei grupări date este acea sursă care, montată între aceleași două puncte
ca și gruparea înlocuită va determina aceeași tensiune U când este parcursă de aceeași intensitate I.

a) Conexiunea serie a generatoarelor

+ + + +
R
B I A B R A
Aplicăm L. II Kirchhoff pe ochiul din stânga și din dreapta:
+ + + ( + + + + ); ( + )

+ + +
Impunând condiția de echivalență: I ; ă ;
+ + +

8
 Caz particular: surse identice: ș

b) Conexiunea paralel (derivație) a generatoarelor

+ Legea I a lui Kirchhoff în nodul A:
+ + + ; În această
ecuație se introduc curenții
+
din relațiile scrise pentru aplicarea Legii +
a II-a în ochiurile din figură:
: + ;

+ : + ; Pentru circuitul echivalent:

( + )
............................... (**)

: + ;

+ + + + + + + adică: 1+ + + + + + + , de unde:

(*). Pentru a identifica (*) cu (**) scriem (**) astfel încât să fie compatibilă cu (*)

din punct de vedere dimensional î ă ț ( ) ș . Astfel, (**). Prin

identificarea termenilor cu aceeași dimensiune

+ + +
ș :
+ + +

Caz particular: surse identice: ș

c) Conexiunea mixtă: m grupe paralel a câte n generatoare identice (E, r)

+ + + +

+ + + +

cu
+ + + +

B R I A B R

Sursa echivalentă grupării de m grupe paralel a câte n generatoare identice (E, r) va fi caracterizată

prin parametrii: , ca urmare,

9
 2.5. Energia şi puterea electrică. Legea lui Joule-Lenz

Revenind la legea lui Ohm pentru un circuit neramificat, (care reprezintă legea conservării
energiei la transportul unității de sarcină prin întregul circuit): ( + ) prin înmulțirea
egalității cu sarcina transportată Q = se obține o egalitate între niște termeni cu dimensiuni de
energie:
+ , unde
( + ) – reprezintă energia consumată
+
de sursă pentru transportul sarcinii Q prin întreg circuitul;

ă – reprezintă energia electrică

transformată în căldură în consumatorul extern energie Joule;
– reprezintă energia electrică
transformată în căldură în interiorul generatorului, energie internă Joule.
Raportând egalitatea energetică de mai sus la timp obținem un bilanț al puterilor pe circuitul
neramificat:
+ , unde
( + ) – reprezintă puterea consumată de sursă pentru
transportul sarcinii Q prin întreg circuitul;
ă – reprezintă puterea electrică preluată de
consumatorul extern, putere Joule;
– reprezintă puterea electrică consumată în interiorul generatorului
putere Joule.
De asemenea circuitul electric se poate caracteriza și prin randamentul său
ă ă
1
ă ă ( + ) + +
Pentru o sursă dată (E r) puterea preluată de un consumator este dependentă de rezistența
acestuia:
( )
ă ( ); + )
( ) 4
Deoarece 0 și pentru capetele domeniului de definiție al R
puterea se anulează este clar că pentru o anumită valoare a R
puterea are un maxim ale cărui coordonate de determinăm:
( )
( + ) ( + )
( + )
( + )( + ) R = r, pentru care, .
( )
O altă informație caracteristică unei surse date (E r) este cea
legată de valorile rezistențelor unor consumatoare care preiau de la
acea sursă aceeași putere: ( ) ( )
( ) ( )
. Deoarece 0 se extrage rădăcina pătrată din egalitatea de mai sus:
( + ) ( + )
Prin urmare rezistența internă a sursei este media geometrică a rezistențelor care preiau aceeași putere de
la sursă:

10
 2.7. Caracterizarea unei surse:

Parametrii uzuali: E,r pot fi înlocuiți (oricare dintre ei) cu alți parametri (derivați din primii)
care pot fi:

 numit curent de scurtcircuit. Reprezintă intensitatea curentului printr-o sursă ale

cărei borne sunt scurtcircuitate (legate printr-un fir de rezistență neglijabilă în raport cu
rezistența internă a sursei: )
 numită tensiune de gol. Reprezintă căderea de tensiune la bornele sursei ale cărei
borne sunt în aer (în gol) (Rezistența aerului se poate considera infinită) ( =

= )

 numită putere utilă maximă (vezi demonstrația de mai sus)

2.6. Alte aplicații ale legilor lui Kirchhoff

2.6.1. Măsurarea intensității și tensiunii electrice

Ampermetrul (Șuntul ) – aparat construit pentru măsurarea intensității curentului electric
dintr-o ramură a circuitului. Se montează în serie cu ramura în care se dorește măsurarea I (astfel
încât curentul să-l străbată de la borna sa “+” la cea “ ”. Rezistența ampermetrului este mică în
raport cu rezistența ramurii cu care se înseriază (pentru ca influența asupra intensității să fie
neglijabilă) iar acest aparat poate măsura curenți dintr-un domeniu limitat. Dacă valoarea curentului
de măsurat depășește valoarea maximă admisă de aparat pentru măsurarea acestuia se modifică

+
Aplicând: - Legea I Kirchhoff în unul din noduri: +
- Legea a II-a a lui Kirchhoff în ochi: +
și
construcția ampermetrului montând în paralel cu acesta un
- impunând așa numit
o condiție de “ș
citire (ușoară a)”curentului
de valoare .,

Observație: Aparatul măsoară curentul dar, în conformitate cu condiția impusă ( ), se poate

citi direct valoarea dacă se alege n un multiplu al numărului 10 (10 10 . ).

Voltmetrul (Rezistența adițională ) – aparat construit pentru măsurarea tensiunii electrice

dintre două puncte ale circuitului. Se montează în paralel cu ramura cuprinsă între cele două puncte
(astfel încât curentul să-l străbată de la borna sa “+” la cea “ ” ). Rezistența voltmetrului R este
foarte mare în raport cu rezistența ramurii la bornele căreia se montează (pentru ca influența asupra
tensiunii măsurate să fie neglijabilă) iar acest aparat poate măsura tensiuni dintr-un domeniu limitat.
Dacă valoarea tensiunii de măsurat depășește valoarea maximă admisă de aparat pentru măsurarea
acesteia se modifică construcția voltmetrului montând în serie cu acesta o așa numită “rezistență
adițională” de valoare R .

11
 + Aplicând: - Legea a II-a a lui Kirchhoff în ochiul
alăturat: + și
- Legea lui Ohm pentru porțiunile AM și
MB:
- impunând o condiție de citire ușoară a
+ tensiunii U,
( )

Observație: Aparatul măsoară tensiunea dar, în conformitate cu condiția impusă ( ), se

poate citi direct valoarea dacă se alege n un multiplu al numărului 10 (10 10 . ).

2.6.2. Măsurarea rezistenței electrice

Măsurarea directă se realizează prin intermediul aparatului numit Ohmmetru
Măsurarea indirectă:. Conexiunea celor doua aparate de măsura se poate face în doua moduri
în următoarele doua montaje:
a) Metodele amonte și aval - se realizează prin măsurarea tensiunii U cu un voltmetru
conectat in derivație cu rezistorul și a curentul I cu un ampermetru conectat in serie cu acesta.
Cuvântul amonte indică poziția voltmetrului care se afla înaintea ampermetrului în sensul ”curgerii”
curentului electric; cuvântul aval indica poziția voltmetrului care se afla după ampermetru.
Rezistentele aparatelor de măsură introduc însă o eroare sistematica diferită pentru cele doua
montaje; în montajul amonte voltmetrul măsoară nu numai tensiunea la bornele rezistorului ci și o
tensiune care include și pe ceea de la bornele ampermetrului, iar in montajul aval, ampermetrul
măsoară nu numai curentul ce trece prin rezistor ci și curentul ce trece prin voltmetru. Din aceste
considerațiuni rezultă corecțiile ce trebuie făcute în fiecare caz.

+ +
Montajul amonte Montajul aval
+ 1
ă 1+ ă
+ 1+

ă 1+ ă 1 ă 1
ă ă ă ă
ă
1+ 1

Diferența reprezintă eroarea Eroarea sistematică a măsurării ă

ă
sistematică a măsurării care este cu atât mai mică cu
cât rezistența proprie a ampermetrului este mai
mică sau în orice caz neglijabilă față de R
rezistența de măsurat (rezistența ampermetrului
este foarte mică). Deci montajul amonte este
preferabil pentru măsurarea rezistențelor mari.
este cu atât mai mică cu cât rezistența
proprie a voltmetrului este mai mare față de R
rezistența de măsurat (rezistența voltmetrului
este foarte mare). Deci montajul aval, este
preferabil pentru măsurarea rezistențelor mici
în comparație cu rezistența voltmetrului.

12
 b) Metoda în punte:
- puntea lui Wheatstone
Puntea Wheatstone (fig. alăturată) este o reţea completă
C formată din patru laturi patru noduri şi două diagonale.
Laturile sunt formate din patru rezistenţe a, b, , R, pe
R diagonala de măsurare (C, D) există un galvanometru şi pe
diagonala de alimentare (A, B) o sursă de curent continuu.
[Galvanometrul este un aparat sensibil (rezistență foarte
I A B mică) cu zeroul pe mijloc folosit nu pentru a măsura
+
curentul ci pentru a pune în evidență existența și sensul
acestuia. Din această cauză se apasă pentru scurt timp
a b
întrerupătorul , pentru a se constata sensul curentului].
Principiul metodei de punte constă în echilibrarea schemei,
D adică în atingerea situaţiei în care prin modificarea
corespunzătoare a valorilor celor trei rezistenţe variabile a,
b și R din laturile punţii curentul prin diagonala de
+ măsurare este nul ( 0). În aceste condiții:

0, deci . Pe de altă parte

(*). Folosind aceeași idee dar pe partea dreaptă a punții:

( ) +( )
( ) ( + ) ( )
( + ) +( + )

Din relațiile (*), (**) și condiția de echilibrare a punții ( 0) ( ) ( )

. În acest fel valoarea rezistenței se determină din

- puntea cu fir
Puntea cu fir (fig. alăturată) este o reţea Wheatstone în care
D
laturile de jos ale rețelei sunt înlocuite printr-un fir (din
nichelină cu lungimea 1 m) pe care culisează un cursor C
care separă două porțiuni cu lungimi ce se măsoară și .
R
În acest fel în noul montaj rezistența de valoare se
înlocuiește cu rezistența firului de lungime adică cu
iar rezistență cu cu rezistența firului de lungime
C +
A B adică . Prin modificarea corespunzătoare a

I valorii rezistenţei variabile R și a cursorului C, la echilibrarea

punții ( 0) obținem valoarea rezistenței necunoscute:
+
( )

Principiul metodei de punte constă în echilibrarea schemei,

adică în atingerea situaţiei în care prin modificarea
corespunzătoare a valorilor celor trei rezistenţe variabile a, b 13
 2.6.3 Transfigurarea stea - triunghi

Transfigurările circuitelor electrice urmăresc substituirea unor elemente de circuit cu altele în

așa fel încât efectul noilor configurații asupra circuitului să fie neschimbat. În configurația stea
rezistoarele sunt notate cu și iar în configurația triunghi acestea sunt și .
Teoremele de trecere de la o configurație la alta sunt reprezentate de relațiile de calculul ale
și funcție de și și cele ale și funcție de și .
La transfigurare este important ca cele două configurații să asigure aceeași curenți în nodurile
A B și C. Cu alte cuvinte este necesar ca rezistențele echivalente între nodurile AB AC și BC să fie
aceleași.
Rezistențele echivalente dintre punctele A – B, B – C și respectiv C – A din configurația triunghi
și respectiv stea sunt date de sistemele de ecuații de mi jos:
( )

+
( )
triunghi: stea: +
( ) +

Prin identificarea rezistențelor echivalente dintre punctele indicate obținem relațiile de

echivalență ale rezistențelor celor două configurații și anume:
+ +

: : + +

+ +

14