Sunteți pe pagina 1din 7

Grupul Şcolar Charles Laugier, Craiova

Comisia metodică: Limbă şi Comunicare

Cercul de teatru şi interpretare dramatică


PREAMBUL:
Educaţia este un proces dificil care îmbină într-o doză inefabilă ştiinţa şi intuiţia, experienţa
şi spontaneitatea, este un veritabil act de magie pentru care dascălul trebuie să găsească mereu
alte şi alte soluţii, născute din competenţă, din studiu, dar şi dintr-o inepuizabilă creativitate.
Schimbările de esenţă din învăţământul romanesc lansează multiple provocări în conceperea
unor noi conţinuturi, strategii, oferte curriculare, în acord cu orizontul de aşteptare al elevilor. În
faţa educatorilor se află mereu grupuri, colectivităţi omogene sau eterogene, cu diferite
aptitudini, calităţi intelectuale sau disponibilităţi afective. Arta profesorului este de a descoperi
talente, de a stimula interesul pentru domenii de studiu, de a identifica motivaţii, fără a uita ca
fiecare copil are o anumită individualitate, un univers interior specific ce se refuză înserierilor si
uniformizărilor.
Liceul, prin specificul activităţii, oferă posibilitatea şi flexibilitatea aplicării, a adaptării unor
trasee curriculare alternative. Diversele cercuri adună într-un corolar simbolic experienţe
didactice, constatări şi proiecţii interesante pentru o zonă didactică inedită, uneori neexplorată,
dar bogată în posibilităţi si provocări. Şcoala, şi mai mult această unitate de învăţământ care pune
bazele culturii individului, trebuie să ofere un cadru coerent şi flexibil în care cooperarea
(profesor-profesor, elev-elev, elev-profesor, elev-profesor-părinte), opinia liber exprimată,
capacitatea de a face corelaţii intra- şi transdisciplinare, gândirea flexibilă, imaginaţia, dorinţa de
afirmare şi valorile asumate să constituie dimensiuni definitorii.
Activitatea teatrală în cadrul Cercului de specialitate de la Grupul Şcolar Charles Laugier
creează cadrul favorabil exprimării libere a copiilor, antrenează lucrul în echipă, se adaptează la
cerinţele scenei afirmând o atitudine degajată, lipsită de emoţii şi îşi propune educarea lor ca
spectatori. Plecând de la simple exerciţii de atenţie în care sinceritatea şi expresivitatea artistică,
până la jocuri de memorie, creează acţiunea scenică şi imaginea artistică. Pentru a pătrunde
regulile comportării scenice privim atenţi în jurul nostru şi ne dăm seama că şi exprimarea
sentimentelor ia forme diferite de la a impulsiona până la a captiva pe cei din jur.
Arta teatrală se materializează într-o operă de artă pe care o numim spectacol şi care este
rezultatul unei munci de creaţie la care participă mai mulţi factori: dramaturgul, actorul, regizorul
şi publicul. Teatrul presupune interpretarea unui text de către actori (copii - actori) pe o scenă,
indiferent unde este amplasat spaţiul de joc, dar neapărat în faţa publicului spectator. Una dintre
caracteristicile artei teatrale este deci spectacolul. La baza muncii complexe, colective a
factorilor componenţi ai spectacolului dramaturg, actor, regizor şi public, stă opera dramatică,
adică piesa.

MOTIVAŢIE:
De ce elevi în formaţiile teatrale?
Răspunsul nu este altul decât a oferi soluţii sigure la frământările vârstei lor, la orientarea lor
etică, intelectuală şi morală.

1
Teatrul poate contribui la îmbogăţirea culturii elevilor, la dezvoltarea gustului lor pentru
arta autentică, la educarea posibilităţii de a înţelege, de a pătrunde profunzimea, frumuseţile şi
subtilităţilor operelor marilor dramaturgi, de a emite judecăţi de valoare, dezvoltarea spiritului
colectiv, trezirea spiritului de iniţiativă, a responsabilităţii şi a spiritului civic. Prin spectacol,
elevul îşi manifestă şi dezvoltă înclinaţiile şi aptitudinile, capătă încredere în posibilităţile sale.
Prin teatru, elevul poate fi cunoscut şi sub raportul personalităţii, pe care şi-o poate forma şi
desăvârşi. Apropiind tineretul şcolar de teatru, formam si publicul de mâine care, înarmat cu o
temeinică cultură estetică va trăi teatrul şi-l va face sa trăiască. Figura centrală a spectacolului
este actorul, ca şi regizorul, care interpretează opera dramatică. Spectacolul înglobează şi alţi
creatori dintre care mai importanţi sunt: scenograful, ilustratorul muzical şi, după caz, maestrul
de dans.
Munca actorului - elev asupra rolului începe chiar de la prima lectură a piesei, când el
începe să-şi gândească personajul conturându-i viitoarea înfăţişare în imagini pe care le are de
întruchipat şi continuând până la premieră.
Vorbirea scenică întruchipează trăirea lăuntrică a actorului - elev. O altă preocupare legată de
vorbirea scenică şi de vorbire în general este pronunţarea clară şi corectă a enunţurilor memorate
sau formate de ei înşişi.
Exprimarea prin gesturi, mimică sau mişcarea stării personajului pe care-l întruchipează,
adaptându-şi vocea, duce la crearea rolului.
Dacă teatrul n-ar fi existat, omul de azi, omenirea de astăzi nu ar fi ceea ce sunt, ar fi mai
săraci. în decursul anilor de activitate la liceu s-au jucat piese de factură diferită, plecând de la
clasici la contemporani.
Rezultatele obţinute de elevii claselor a X-a A, trupa Molyille ce o include pe Andreea
Drăgoianu care a obţinut marele premiu de interpretare la Festivalul judeţean „Thalia merge
înainte”, iar trupa – Premiul I la Concursul naţional „Marin Sorescu…” de la Vâlcea, apoi, elevii
clase a XII-a C, cu rezultate remarcabile la nivelul şcolii, în cadrul serbărilor sau concursurilor,
cu piesa „Inspecţiune”, trupa de teatru a clasei a XI-a A care a prezentat un text dramatizat
original (parodie) a scenei balconului din „Romeo şi Julieta”.
La aceste piese au participat elevi pe categorii de vârstă IX-XII. Entuziasmul pe care-l
afişează elevii participanţi la activităţile creativ - educative denotă interes şi creativitate. Teatrul
nu a dat omenirii decât frumuseţe, adevăr bunătate şi sete sporită de conştiinţa normală, nobilă si
înaltă. Lumea se lasă şi vrea să fie condusă de teatru, pe calea descoperirii acelor valori din care
se constituie şi se îmbogăţeşte patrimoniul său spiritual, temeiul alcătuirii morale a lumii.
Teatrul este deschizătorul unui drum, e un mijloc ca orice artă de realizare a destinului
omului.

OBIECTIVE:
Prin activităţile practice de mimică, dicţie, interpretare se urmăreşte:
- să dezvolte elevilor capacitatea de exprimare orală,
- să le stimuleze gândirea autonomă, reflexivă şi critică,
- să le stimuleze curiozitatea şi imaginaţia în crearea şi rezolvarea unor probleme,
- să le dezvolte o gândire deschisă, creativă şi un spirit de obiectivitate şi imparţiabilitate,
- să-i determine să manifeste flexibilitate în cadrul schimbului de idei în diferite situaţii de
comunicare.

2
LOCAŢII UTILE: Biblioteca şcolii, sala de festivităţi

TIMP DE DESFĂŞURARE: anul şcolar 2007-2008, întâlniri săptămânale, miercuri 17.00-


19.00

MATERIALE UTILE/NECESARE: Aparatură video, ecran, cărţi de specialitate, scenă,


costumaţie, coli, flip-chart, markere

BUGET: autofinanţare (estimativ, cca. 2000 RON, mai ales pentru necesităţile specifice
participării la competiţii şcolare);

CONCLUZII:
Participând la activităţile propuse în cadrul acestui cerc, elevii vor fi capabili să realizeze
interacţiuni în comunicarea orală sau scrisă, să se raporteze critic la alte civilizaţii, să accepte
diferenţele şi să manifeste toleranţa, să deprindă şi să folosească în mod corect terminologia
specifică domeniului. Cercul urmăreşte şi dezvoltarea simţului estetic şi critic ca şi toleranţă faţă
de opiniile exprimate de alţii.
Obiectivul va fi promovarea talentului încă de la vârste fragede, cultivarea dezinvolturii în
diferite situaţii existenţiale şi a unor valori culturale prin înscrierea elevilor la concursuri şi
festivaluri de specialitate.

Profesor îndrumător al cercului,


Prof. Liliana Popescu

3
PROGRAMA/PLANIFICAREA ÎNTÂLNIRILOR DE CERC
Bibliografie necesară

I. ISTORIA TEATRULUI ROMÂNESC

Septembrie/octombrie 2007
Începuturile teatrului românesc. Forme de teatru popular religios şi laic. Reprezentanţi de
seamă din literatura teatrală
[• Vasile Alecsandri, un creator fermecător
• B. P. Hasdeu, teoretician şi dramaturg
• I. L. Caragiale. Reflecţii despre teatru. Comediile. Drama Năpasta
• Al. Davila – omul de teatru, adept al înnoirilor. Autor al unei capodopere: Vlaicu Vodă
• Barbu Delavrancea şi trilogia lui istorică
• Victor Eftimiu – omul de teatru şi dramaturgul de o neobişnuită fecunditate
• Mihail Sorbul. Patima roşie şi alte drame. Trecerea la epoca modernă a dramaturgiei naţionale.
• Camil Petrescu – teoretician de performanţă. Conceptul de „dramă absolută
• Lucian Blaga – dramaturgul ca filosof ]

Aplicaţii: Urmărirea unor piese de teatru de mai sus sau scenete la Teatrul Naţional sau pe casete

Bibliografie:
– Vasile Alecsandri – Iaşii în carnaval; Chiriţa în Iaşi; Sânziana şi Pepelea; Despot-Vodă; Fântâna Blanduziei;
– B. P. Hasdeu – Răzvan şi Vidra;
– I. L. Caragiale – O noapte furtunoasă; O scrisoare pierdută; D-ale carnavalului; Conul Leonida faţă cu
reacţiunea; Năpasta;
– Al. Davila – Vlaicu Vodă;
– Barbu Delavrancea – Apus de soare; Hagi-Tudose;
– Victor Eftimiu – Înşir-te, mărgărite...; Omul care a văzut moartea;
– Mihail Sorbul – Patima roşie;
– Camil Petrescu – Jocul ielelor; Act veneţian; Suflete tari; Mitică Popescu;
– Lucian Blaga – Zamolxe; Meşterul Manole; Arca lui Noe;

BIBLIOGRAFIE generală
----------------------------
– G. Călinescu – Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Bucureşti,
Editura Minerva, 1982;
– T. T. Burada – Istoria teatrului în Moldova, Bucureşti, Editura Minerva, 1975;
– Ioan Massoff – Teatrul românesc, I-VIII, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1961-1981;
– Istoria teatrului în România, I-III, Bucureşti, Editura Academiei, 1965-1973;
– Virgil Brădăţeanu – Istoria literaturii dramatice şi a artei spectacolului, I, Bucureşti, Editura
Didactică şi Pedagogică, 1966;
– Ileana Berlogea – Teatrul românesc. Teatrul universal. Confluenţe, Iaşi,
Editura Junimea, 1983;
– Mircea Ghiţulescu – Istoria dramaturgiei române contemporane, Bucureşti,
Editura Albatros, 2000.

4
II. INTRODUCERE ÎN TEORIA DRAMEI

Noiembrie/decembrie 2007
Teoria frumosului şi teoria artei
• Dicţionar de terminologie estetică.
• Arta actorului din perspectivă estetică
• Relaţia actorului cu textul dramatic. Armonia artei actoriceşti
• Despre intuiţie, luciditate şi sentiment în arta actorului; Actorul în contextul spectacolului
• Actorul şi regizorul
• Elementele constitutive ale spectacolului teatral
• Forma epică a teatrului
• Căutări şi direcţii înnoitoare în arta spectacolului în sec. al XX-lea.

Aplicaţii: opere celebre puse în scenă de mari regizori.

BIBLIOGRAFIE selectivă
----------------------------
– Tudor Vianu – Studii de estetică (Opere VI, VII), Ed. Minerva, 1976, 1978;
– Benedetto Croce – Estetica, Ed. Univers, Bucureşti, 1982;
– Nikolai Hartmann – Estetica, Ed. Univers, Bucureşti, 1974;
– Camil Petrescu – Modalitatea estetică a teatrului, Ed. Enciclopedică, 1971;
– Dicţionar de estetică Generală, Ed. Politică, Bucureşti, 1972;
– Pagini din istoria gândirii teatrale româneşti (antologie de texte – Ileana Berlogea,
G. Muntean) Ed. Meridiane, 1972.

III. IMPROVIZAŢIA SCENICĂ


Februarie/martie 2008
TEATRUL – formă specifică de cunoaştere şi reprezentare artistică a vieţii, născut din nevoia de a comunica, de a
descoperi, de a semnifica
• Problema adevărului în Teatru, „Minciuna adevărată” a teatrului
• Adevărul personal, adevărul uman, adevărul de viaţă – ADEVĂR SCENIC. INTENŢIA – punct de pornire a unei
acţiuni spontane
• Conflictul dramatic şi proiecţia mentală
• ACŢIUNEA SCENICĂ. Componenta fizică şi psihologică a acţiunii. Raţiune şi simţire. - CONTRAACŢIUNEA –
Conflictul. Premiza teatralităţii
• COMPORTAREA SCENICĂ şi cunoaşterea
• Fantezia creatoare. Realitatea în diversitatea ei, imaginată pe MEMORIA emoţională, afectivă a faptelor şi a
evenimentelor
• SCENA – convenţia scenică şi realitatea obiectivă. Raportarea adevărată, efectivă, afectivă şi convingătoare la
realitatea scenică. Rolul specific al actorului
• Tehnica dramatizării şi a transpunerii scenice a unui text în proză.
• Actorul şi rolul
• Realizarea rolului pe baza textului dramatic
• Ficţiunea şi realitatea scenică
• Partenerul.
• Procesul de creaţie al actorului. (Re)prezentarea, realizare personajului pe scenă
• Elementul psihologic în interpretare
• EFORTUL CREATOR. Esenţializarea expresiei.
• Procesualitatea actului creator
• Transpunerea în personaj
• Condiţia de personaj a actorului
• Esenţa umană a personajului jucat şi întruchipat de actor

5
• Eu, rolul, personajul.
• Arta actorului şi arta spectacolului teatral
• Exigenţele reprezentării scenice a textului integral
• De la text la interpretare
• Elementele componente ale spectacolului teatral
• Distribuţia – act artistic de creaţie. Distribuţia ideală, reală, posibilă
• Universul probabil creat în spectacol – energiile personajelor

Aplicaţii: jocuri scenice clasice bazate pe imitaţie

BIBLIOGRAFIE selectivă
----------------------------
– Ion Sava – Teatralitatea teatrului, Editura Eminescu, Bucureşti, 1984;
– Mihaela Tonitza, George Banu – Arta teatrului, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1975;
– Ion Cojar – O poetică a artei actorului, UNITEXT, Bucureşti, 1996;
– Peter Brook – Spaţiul gol, UNITEXT, Bucureşti, 1999;
– Antonin Artaud – Teatrul şi dublul său, Editura Echinocţiu, Constanţa 1997;
– Bertold Brecht – Scrieri despre teatru, Editura Univers, Bucureşti, 1977;
– Jeryz Grotowski – Spre un teatru sărac, UNITEXT, Bucureşti, 1998.

IV. VORBIRE SCENICĂ


APRILIE/MAI

• Dicţia
• Elemente fundamentale ale tehnicii vorbirii scenice: a) Însuşirea conştientă a respiraţiei costo-diafragmatice
(artistice); b) Pronunţarea corectă a vocalelor şi consoanelor; c) Coordonarea între respiraţie, vorbire, mişcare;
• De la textul dramatic literar la transpunerea scenică (interpretare)
• Jocul verbal - rolul improvizaţiei în compoziţia de voce
• Rolul imaginaţiei în acţiunea verbală
• Despre personajul dramatic – modalităţi de abordare a vorbirii expresive. Exerciţii de antrenament respirator pentru
susţinerea efortului fizic şi vocal
• Exerciţii privind vorbirea nonliterară (rostire zonală, accente din limbi străine, rostire cu defecte - ca sursă de
comic; limbajul inventat)
• Studierea modalităţilor de expresie vocală şi atitudine corporală în funcţie de factorii de stil dramatic/literar
• Arta vorbirii expresive aplicată la interpretarea personajelor de basm, inclusiv prin păpuşi şi marionete; exerciţii de
imaginaţie vocală.
• Corecţii şi sugestii de abordare vocală. Tehnica alcătuirii repertoriului

Aplicaţii: jocuri scenice clasice bazate pe imitaţie, personaje tip.

BIBLIOGRAFIE selectivă
----------------------------
– Sandina Stan – Tehnica vorbirii scenice, Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1972;
– Tudor Vianu – Arta actorului, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1977;
– Valeria Covătaru – Cuvinte despre cuvânt, Casa de editură Mureş, Tg. Mureş, 1996;
– Jerzy Grotowski – Spre un teatru sărac, Ed. Unitext, Bucureşti, 1998;
– Cojar, Ion – O poetică a artei actorului, Ed. Paideia, 1999;
– Andrei Şerban – Lumea magică din spatele cortinei, Ed. Unitext, Bucureşti, 1999.