Sunteți pe pagina 1din 2

Cap. 1.

Considerente generale privind sistemul de control intern la


nivelul unei entități

Controlul, în general, constă în supravegherea, analiza şi verificarea permanentă sau


periodică a unei activităţi sau a unei situaţii pentru a urmări mersul ei şi pentru a lua măsuri de
stăpânire a eventualelor riscuri şi pentru îmbunătăţirea activităţii1.

La nivel internaţional, cea mai utilizată definiţie a controlului intern este cea formulată de
COSO2, respectiv „controlul intern este un proces implementat de consiliul de administraţie,
conducere şi alţi membrii ai personalului unei entităţi, care îşi propune să furnizeze o asigurare
rezonabilă cu privire la atingerea următoarelor obiective: eficacitatea şi eficienţa funcţionării
controlului intern, fiabilitatea informaţiilor financiare, respectarea legilor şi
regulamentelor”.

Sistemele de control intern sunt recunoscute ca instrumente in asigurarea performantei


companiilor. În ţara noastră este întâlnit destul de rar un sistem de control care sa aiba in vedere
toate funcţiile interne ale unei companii. Sunt companii mari care au adoptat regulile impuse de
Actul Sarbanes-Oxley. Aceste reguli prevăd includerea in rapoartele financiare anuale a unei
certificări din partea conducerii a faptului că au fost aplicate reguli de control intern.
Evaluarea controlului intern este o etapă foarte importantă într-o misiune de audit
financiar. Chiar dacă entitatea nu realizează un audit al situaţiilor financiare, aceasta trebuie să-şi
organizeze un control intern. Într-o misiune de audit financiar, este necesară evaluarea controlului
intern deoarece auditorul apreciază în ce măsură se poate baza pe rezultate evaluării.
Dacă auditorul consideră că activitatea de control intern a fost realizată în condiţii de
eficienţă, rezultatele acesteia pot fi folosite de către auditor astfel încât misiunea de audit să aibă
un grad ridicat de operativitate.
În situaţia în care auditorul consideră că nu se poate baza pe rezultatele activităţii, acesta
trebuie să cuprindă în misiunea sa de audit şi activitatea de control intern, implicând o perioadă
mai mare de timp şi volum de muncă crescut.
Pentru a realiza programul propriu de control al conturilor, auditorul trebuie să realizeze
un studiu al sistemelor semnificative ale entităţii pentru a identifica ce controale interne urmează
să fie efectuate, dar şi riscurile la care este supusă atât entitatea cât şi echipa de auditare.
Auditorul trebuie să ţină cont dacă entitatea deţine proceduri de control intern pe care le
utilizează şi dacă rezultatele lor sunt eficiente.

Procesul de apreciere a controlului intern este structurat in doua componente:

1
Florin Marcu şi Constant Mânecă - Dicţionar de neologisme, Editura Academiei, Bucureşti, 1978.
2
COSO - The Committee of Sponsoring Organizations of the Treadway Commission: Enterprise Risk Management
– Integrated Framework
 aprecierea conceptiei sistemului de control intern;
 aprecierea modului de functionare a sistemului intern la nivelul entitatii economice.

În misiunea sa de audit, auditorul trebuie sa decida asupra urmatoarelor elemente:


 stabilirea procedurilor de control intern ţinând cont de sectorul de activitate al
entităţii
 riscurile cu care entitatea se confruntă
 caracterul informaţiilor controlate (repetitive sau nerepetitive)
 identificarea tranzacţiilor realizate în perioada auditată şi analizarea soldurilor cu
valori mari sau care prezinta o importanta deosebita pentru activitatea entitatii
 prezentarea tehnicilor de control intern
 aprecierea faptului dacă se poate baza pe procedurile deja existente la nivelul
entităţii economice
 aplicarea tehnicilor şi procedurilor de control
 utilizarea rezultatelor obţinute prin aplicarea procedurilor.

Pentru aprecierea controlului intern al unei entităţi, auditorul trebuie să cunoască o serie
de proceduri de control, ce trebuie aplicate în funcţie de specificul activităţii desfaşurate de entitate.
Astfel, auditorul poate concepe programul de control al conturilor în două variante:
1. restransa – in situatia in care controlul intern existent la nivelul unui agent economic
permite un nivel de asigurare a faptului ca inregistrarile contabile sunt realizate in mod corect si
cuprind totalitatea tranzactiilor realizate in perioada auditata; volumul de timp si munca implicata
sunt mai reduse deoarece si testele de apreciere necesita un volum de informatii de studiat mai
mic, iar marimea sondajelor este, de asemenea, mai mica;

2. extinsa – in situatia in care auditorul nu se poate baza pe informatiile furnizate de


controlul intern; volumul de timp si munca sunt mai mari, iar numarul sondajelor realizate este, de
asemenea, mai mare.