Analiza comparativa a politicii monetare din zona euro si Romania

POLITICA MONETARĂ A ZONEI EURO

În cadrul politicii monetare pe care o promovează, BCE dispune de un set de instrumente şi

proceduri specifice:
• conduce operaţiunile de open-market;
• oferă facilităţi de creditare permanente;
• stabileşte regimul rezervelor minime obligatorii pe care băncile trebuie să le menţină în conturi
deschise la aceasta.
Pentru aplicarea operaţiunilor de open-market, Eurosistemul dispune de 5 tipuri de instrumente:
- cumpărări/vânzări reversibile de active eligibile pentru tranzacţionare;
- tranzacţii complete (outright);
- emitere de certificate de depozit;
- swap valutar;
- atragere de depozite la termen.
Procedurile utilizate pentru realizarea operaţiunilor de politică monetară ale Eurosistemului
sunt:
• licitaţii standard (în interval de 24 de ore, participanţi fiind băncile care îndeplinesc criteriile de
eligibilitate);
• licitaţii rapide (în interval de 1 oră, număr limitat de participanţi);
• proceduri bilaterale (prin care Eurosistemul îşi derulează o tranzacţie cu una sau mai multe bănci fără a
apela la licitaţie).
Obiectivul principal al Sistemului European al Băncilor Centrale, aşa cum este definit în Statutul
SEBC şi al BCE (art. 2) îl reprezintă menţinerea stabilităţii preţurilor. Fără prejudicierea acestui obiectiv,
SEBC sprijină politicile economice generale în UE, urmărind respectarea principiilor economiei de piaţă cu
competiţie liberă şi favorizând o alocare eficientă a resurselor.
Sarcina principală a BCE este aceea de a stabili ce politică monetară va fi abordată, în timp ce
băncile centrale naţionale trebuie să aleagă strategia economică care să le orienteze eforturile în îndeplinirea
obiectivelor astfel stabilite.
Pe data de 13 octombrie 1998, Consiliul Guvernator al BCE a anunţat strategia de politică monetară
a Eurosistemului pentru a orienta deciziile de politică monetară în stadiul trei al unificării monetare europene.
Aceasta constă în definirea cantitativă a stabilităţii preţurilor şi stabilirea celor două metode utilizate pentru
atingerea acestui obiectiv:
- urmărirea cantităţii de monedă, pornind de la valoarea de referinţă a ratei de creştere a agregatului
monetar M3;
- urmărirea inflaţiei, pe baza unei evaluări a tendinţelor de creştere a preţurilor şi a riscurilor privind
stabilitatea preţurilor în întreaga zonă euro.
În prezent, Banca Centrală Europeană aplică o politică prin care combină cele două tipuri de
strategii.
Urmărirea cantităţii de monedă se referă la tehnica prin care banca centrală estimează viitoarele
presiuni inflaţioniste, supraveghind masa monetară dintr-o economie. Termenul monedă include în acest caz
mai mult decât bancnotele şi monedele aflate în circulaţie, oferta de monedă fiind folosită în sens sinonim cu
termenii tehnici utilizaţi pentru agregatele monetare M1, M2 şi M3. Agregatul monetar M3 este cel mai
cuprinzător şi este aproximativ egal cu totalul sumelor în numerar de care dispune populaţia, la care se
adaugă suma totală a conturilor la vedere (operabile prin cecuri), depozitele la termen şi titlurile negociabile
emise de instituţii monetar-financiare rezidente. Într-o exprimare simplă, agregatul M3 reflectă suma totală de
bani dintr-o economie, sumă disponibilă imediat pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii.
Oferta de monedă constituie un indicator principal utilizat pentru măsurarea nivelului inflaţiei, pe
baza căruia băncile centrale pot să îşi formeze o idee asupra eventualei creşteri sau descreşteri a
consumului în viitorul apropiat. Dacă cererea de monedă este mare în comparaţie cu oferta de monedă
stabilită în fiecare an de către Banca Centrală Europeană, atunci aceasta poate proceda la mărirea ratelor
de dobândă cu scopul de a descuraja împrumuturile şi cheltuielile.
Banca Centrală Europeană defineşte modificarea nivelului preţurilor ca o creştere de la an la
an a indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC), indicele oficial al costului vieţii în Europa. Mai precis,
Banca Centrală Europeană a anunţat că va lua toate măsurile necesare în planul politicii monetare pentru a
asigura o rată a inflaţiei în limita a 2% sau chiar mai puţin.

1
 Componentele principale ale indicelui armonizat al preţurilor de consum sunt:
preţurile bunurilor de consum (61,1%);
-
preţurile serviciilor (38,9%).
-
Evoluţia indicelui armonizat al preţurilor de consum în zona euro pe cele două componente în
perioada 1999-2004 este prezentată în tabelul următor.

Indicele armonizat al preţurilor de consum în zona euro în perioada 1999-2004

.
Total Bunuri de consum Servicii
Indicele Indicele
Indicele
armonizat al Variaţie preţurilor Variaţie Variaţie
Anul preţurilor
preţurilor de anuală bunurilor de anuală anuală
serviciilor
consum (%) consum (%) (%)
1996=100
1996=100 1996=100
1999 103,8 1,1 102,7 0,9 106,0 1,5
2000 106,1 2,3 105,5 2,7 107,8 1,7
2001 108,4 2,3 108,1 4,5 110,4 1,8
2002 110,9 2,3 109,9 3,1 113,9 2,4
2003 113,2 2,1 113,0 2,8 116,3 2,3
2004 115,7 2,1 115,8 2,3 118,6 2,4
Sursa: BCE – „Raport anual 2000-2004”

Strategia Băncii Centrale Europene în domeniul politicii monetare este una flexibilă, bazată pe trei
piloni: (1) controlul ofertei de monedă în euro, (2) monitorizarea directă a ratelor inflaţiei din zona euro, (3)
examinarea altor indicatori referitori la nivelul preţurilor.
Pe baza consideraţiilor conceptuale şi a studiilor empirice, Eurosistemul defineşte
agregatele M1 (cel mai restrâns), M2 (intermediar) şi M3 (cel mai larg). Aceste agregate diferă din punct de
vedere al lichidităţii activelor pe care le conţin, astfel:
- M1 include moneda efectivă (bancnote şi monedă divizionară) şi alte active care pot fi rapid
transformate în lichidităţi, respectiv depozitele la vedere;
- M2 cuprinde, pe lângă M1, alte depozite la termen cu o durată sub 2 ani;
- M3 cuprinde, pe lângă M2, active negociabile emise de instituţii monetar-financiare rezidente (acorduri
de răscumpărare, titluri ale pieţei monetare, valori mobiliare cu o scadenţă mai mare de 2 ani).
Valoarea de referinţă a agregatului monetar M3 reprezintă un element important de strategie
monetară. În scopul obţinerii unor informaţii relevante care să fie luate în considerare la formularea deciziilor
de politică monetară, BCE nu se bazează numai pe modificările lui M3 faţă de valoarea de referinţă, ci şi pe
alte variabile monetare şi financiare, de exemplu modificarea componenţei agregatului M3.

2
 Nivelul mediu trimestrial de creştere al lui M3 în perioada noiembrie 2000 - ianuarie 2001 a fost de
4,9%, apropiindu-se de valoarea de referinţă. În perioada septembrie-decembrie 2001 s-a înregistrat o
creştere a nivelului mediu al agregatului M3 de la 6,8% la 8,0%, datorată în principal incertitudinii pieţelor
financiare după atacurile teroriste din 11 septembrie din SUA.
Menţinerea acestei creşteri în anul 2002 a avut ca bază preferinţa investitorilor pentru active lichide
şi sigure în contextul incertitudinilor economice, geopolitice şi ale pieţelor financiare din acea perioadă.
Rezultatul a fost un exces de lichiditate acumulat în zona euro, care dacă nu era corectat, putea să afecteze
pe termen mediu stabilitatea preţurilor.
În România, în raport cu gradul de integrare a diferitelor active în structura masei monetare s-au
construit agregatele monetare simbolizate cu M1 şi M2, în care:
 M1 grupează toate mijloacele de plată sub forma monedei efective (bilete la bancă şi moneda
divizionară) şi a depunerilor în conturi curente nepurtătoare de dobânzi şi care reprezintă partea cea
mai activă a masei monetare sau lichiditatea primară. Această componentă mai poartă denumirea şi
de masa monetară propriu-zisă sau baza monetară.
 M2 include, în plus faţă de M1, ansamblul plasamentelor la termen şi în vederea economisirii
susceptibile de a fi mobilizate, denumit cvasimonedă sau lichiditate secundară. Aceste plasamente
sunt făcute sub forma depozitelor la termen în cadrul băncilor, depozitelor în conturile de economii,
depozitelor cu destinaţie specială, cum sunt depozitele pe certificate de depozit la bănci, depuneri pe
termen fix la bănci şi alte instituţii de credit, bonurile de tezaur.

Instrumentele de politică monetară ale Eurosistemului

Cu scopul de a îndeplini obiectivele, Eurosistemul dispune de un set de instrumente de politică

monetară:
A. conduce operaţiunile de open-market;
B. oferă facilităţi de creditare permanentă;
C. cere instituţiilor de credit să menţină în contul lor rezerve minime obligatorii.

Operaţiunile de politică monetară ale Eurosistemului

Instrumente de Tipul tranzacţiei

politică Alimentare cu Absorbţie de Scadenţă Frecvenţă Procedură
monetară lichiditate lichiditate
A. OPERAŢIUNI DE OPEN-MARKET
Operaţiuni tranzacţii - 2 săptămâni săptămânal licitaţii
principale de reversibile standard
refinanţare
Operaţiuni de tranzacţii - 3 luni lunar licitaţii
refinanţare pe reversibile standard
termen lung
- tranzacţii - swap valutar nestandardizat neregulat - licitaţii rapide
reversibile - atragere - proceduri
- swap valutar depozite la bilaterale
Operaţiuni de termen
reglare - tranzacţii
reversibile
cumpărări outright vânzări outright - neregulat proceduri
bilaterale
tranzacţii emitere standardizat/ regulat/ licitaţii
Operaţiuni reversibile certificate depozit nestandardizat neregulat standard
structurale cumpărări outright vânzări outright - neregulat proceduri
bilaterale
B. FACILITĂŢI PERMANENTE
Facilitate de tranzacţii - overnight acces nelimitat
creditare reversibile
Facilitate de - depozite overnight acces nelimitat
depozit
C. REZERVE MINIME

Operaţiuni de open-market

3
 Operaţiunile de open-market joacă un rol important în cadrul politicii monetare a Eurosistemului,
având drept scop asigurarea stabilităţii ratelor de dobândă, a lichidităţii, precum şi orientarea politicii
monetare.
Din punct de vedere al scopului, regularităţii şi procedurilor, operaţiunile de open-market efectuate de
BCE se împart în 4 categorii:

1. Operaţiuni principale de refinanţare, care reprezintă tranzacţii reversibile cu scop de asigurare a

lichidităţii, jucând un rol important în realizarea obiectivelor Eurosistemului şi în asigurarea volumului de
refinanţare a sectorului financiar.
Caracteristicile acestora sunt:
- sunt operaţiuni de alimentare cu lichiditate;
- se execută săptămânal;
- au o scadenţă de 2 săptămâni (Consiliul Guvernator a decis ca începând cu anul 2004 scadenţa să se
reducă la o săptămână);
- se realizează descentralizat de către băncile centrale naţionale;
- se execută prin licitaţii standard;
- toate părţile care îndeplinesc criteriile de eligibilitate pot participa la licitaţii;
- activele de pe ambele nivele sunt eligibile pentru astfel de operaţiuni.
2. Operaţiuni de refinanţare pe termen lung, care reprezintă tranzacţii reversibile cu scop de
asigurare a lichidităţii, având o frecvenţă lunară (în prezent într-o zi de miercuri) şi o scadenţă de 3 luni,
efectuate pentru susţinerea refinanţării sectorului financiar.
Aceste operaţiuni se execută de obicei sub forma licitaţiilor la o rată variabilă şi, din când în când,
BCE indică volumul operaţiunilor permise. În condiţii excepţionale, Eurosistemul poate să execute operaţiuni
de refinanţare pe termen lung prin licitaţii la o rată fixă a dobânzii.
Caracteristicile operaţiunilor de refinanţare pe termen lung sunt:
- sunt operaţiuni de alimentare cu lichiditate;
- se execută în fiecare lună;
- au scadenţă la 3 luni;
- se execută în mod descentralizat de către băncile centrale naţionale;
- se realizează pe baza licitaţiilor standard;
- toate instituţiile de credit care îndeplinesc criteriile generale de eligibilitate pot participa la licitaţie;
- ambele categorii de active sunt eligibile pentru astfel de operaţiuni.

3. Operaţiuni de reglare, care au scopul de a regla lichiditatea pe piaţă şi de a controla ratele de

dobândă, în vederea calmării efectelor fluctuaţiilor neaşteptate de lichiditate. Aceste operaţiuni se
desfăşoară, în principal, sub forma tranzacţiilor reversibile, dar pot lua şi forma tranzacţiilor complete, swap-
ului valutar sau atragerii de depozite la termen.
Procedurile şi trăsăturile operaţionale ale acestor operaţiuni sunt:
- pot lua forma atât a operaţiunilor de alimentare, cât şi a celor de absorbţie de lichiditate;
- frecvenţa lor nu este standardizată;
- nu au scadenţă standardizată;
- tranzacţiile cu scop de alimentare cu lichiditate se execută prin licitaţii rapide, deşi nu este exclusă
posibilitatea utilizării procedurilor bilaterale;
- tranzacţiile cu scop de absorbţie de lichiditate, se execută, de regulă, prin proceduri bilaterale;
- se realizează într-o manieră descentralizată de către băncile centrale naţionale, Consiliul Guvernator al
BCE putând decide dacă, în cazuri excepţionale, aceste operaţiuni pot fi executate de BCE;
- Eurosistemul poate selecta, pe baza criteriilor de eligibilitate, un număr limitat de instituţii care să
participe la astfel de operaţiuni;
- ambele tipuri de active sunt eligibile pentru aceste operaţiuni.

4. Operaţiuni structurale, utilizate în cazul în care BCE doreşte ajustarea poziţiei structurale a
Eurosistemului faţă de sectorul financiar. Pot lua forma atât a tranzacţiilor reversibile şi emisiunii de
certificate de depozit, caz în care aceste operaţiuni se execută de către băncile centrale naţionale prin
licitaţii standard, cât şi a tranzacţiilor complete, realizându-se prin proceduri bilaterale.
Caracteristicile acestor operaţiuni sunt:
- sunt operaţiuni de alimentare cu lichiditate;
- frecvenţa lor poate fi regulată sau nu;
- scadenţa nu este standardizată;
- se execută sub forma licitaţiilor standard;
- toate părţile care îndeplinesc criteriile de eligibilitate pot participa la licitaţie;

4
- ambele tipuri de active sunt eligibile pentru astfel de operaţiuni.
Pentru aplicarea operaţiunilor de open-market, Eurosistemul dispune de 5 tipuri de instrumente:
a. cumpărări/vânzări reversibile de active eligibile pentru tranzacţionare (pe baza acordurilor de
răscumpărare sau a creditelor colateralizate);
b. tranzacţii complete (outright);
c. emitere de certificate de depozit;
d. swap valutar;
e. atragere de depozite la termen.

Facilităţi permanente

Deşi sunt mai puţin importante în tabloul politicii monetare europene, instituţiilor bancare le mai sunt
oferite şi două tipuri de facilităţi permanente. Scopul lor este acela de a asigura lichiditatea pe termen scurt şi
de a surprinde caracterul politicii monetare.
Pentru participanţii eligibili sunt valabile două astfel de facilităţi:
1. Facilitatea de creditare (facilitatea împrumutului marginal) - băncile pot apela la această
modalitate de creditare pentru a obţine lichiditatea pe termen foarte scurt de la băncile centrale prin
colateralizarea creditului cu active eligibile pentru garantare. Dacă o bancă datorează fonduri unei alte bănci,
dar nu are lichidităţi pentru a achita instrumentele de plată sau dacă trebuie să întreprindă acţiuni de urgenţă
pentru a îndeplini necesarul său minim de rezervă, ea poate retrage o sumă nelimitată de bani sub formă de
împrumut peste noapte, fără a fi implicate nici un fel de răscumpărări.
În condiţii normale, nu există limitări ale creditului sau alte restricţii privind accesul la astfel de
facilităţi, independent de cerinţa privind existenţa unor active suficiente. Deoarece facilitatea împrumutului
marginal este disponibilă numai pe perioade extrem de scurte, ea funcţionează ca un fel de plafon asupra
ratelor dobânzilor interbancare. De exemplu, nici o bancă nu va plăti o dobândă anuală de 4% pentru a
împrumuta bani de la o altă bancă dacă ea poate plăti o dobândă de 3,5% pentru un împrumut de urgenţă
obţinut din partea Băncii Centrale Europene. In consecinţă, rata dobânzii la tranzacţiile repo practicată de
Banca Centrală Europeană este aproape întotdeauna mai mică decât aceea oferită de facilitatea
împrumutului marginal.
Prin facilitatea de creditare, băncile centrale naţionale pot injecta lichiditate pe baza acordurilor de
răscumpărare (de exemplu, proprietatea activelor eligibile este transferată creditorului, cu angajamentul
debitorului de răscumpărare a acestora a doua zi) sau a creditelor overnight colateralizate cu active eligibile
pentru garantare (de exemplu, proprietatea activelor eligibile aduse drept garanţie rămâne debitorului).
Prevederile referitoare la acordurile de răscumpărare sunt specificate în aranjamentele contractuale
aplicate de fiecare bancă centrală naţională. În ceea ce priveşte acordurile sub forma creditelor colateralizate
trebuie să se ţină cont de procedurile şi formalităţile diferite care se aplică în cazul garanţiilor.
Toate instituţiile care îndeplinesc criteriile de eligibilitate pot apela la facilitatea de creditare. Accesul
se face prin intermediul băncilor centrale naţionale din fiecare stat membru în care acea instituţie îşi are
sediul şi numai în zilele în care sistemele de plăţi sunt operaţionale. Un participant poate obţine accesul la
facilitatea împrumutului marginal printr-o cerere adresată băncii centrale naţionale din statul membru unde îşi
are sediul. Pentru ca banca centrală să proceseze cererea în aceeaşi zi, aceasta trebuie să fie primită cel
mai târziu cu 30 de minute după închiderea sistemului TARGET (în general ora 18,00). La sfârşitul fiecărei
zile, soldurile debitoare ale băncilor sunt considerate automat bază pentru cererea de creditare.
Scadenţa (termenul de răscumpărare) pentru astfel de operaţiuni este overnight. Pentru participanţii
în cadrul sistemului de plăţi TARGET, creditul este plătit în ziua următoare. Rata dobânzii este prestabilită de
Eurosistem şi se calculează ca dobândă simplă, BCE putând modifica rata dobânzii în orice moment, cu
efect din ziua următoare.
2. Facilitatea de depozit - băncile pot apela la această facilitate pentru a constitui depozite pe
termen scurt la băncile centrale naţionale. Opusă facilităţii împrumutului, aceasta permite băncilor să
depoziteze peste noapte la Banca Centrală Europeană, la cerere, o sumă nelimitată de fonduri, în
eventualitatea în care dispun de lichidităţi mai mari decât au nevoie. Banca Centrală Europeană plăteşte o
rată mică a dobânzii la aceste depozite şi reprezintă pentru bănci o ultimă opţiune de investire a fondurilor
disponibile. Deoarece orice bancă ar împrumuta bucuroasă mai degrabă Băncii Centrale Europene decât
altei bănci, la orice rată dată a dobânzii, rata dobânzii plătită de Banca Centrală Europeană pentru facilitatea
sa de depozitare peste noapte este considerată rata minimă pentru împrumuturile interbancare.
În condiţii normale, nu există limite sau restricţii privind accesul la această facilitate, termenele şi
condiţiile fiind identice pentru întreaga zonă euro.
Instituţiile care întrunesc criteriile de eligibilitate au acces la facilitatea de depozit prin intermediul
băncilor centrale naţionale din statele membre unde îşi au sediul şi numai în acele zile în care sistemele
naţionale de plăţi sunt deschise. Pentru ca accesul să aibă loc în aceeaşi zi, cererea trebuie trimisă băncii
centrale naţionale cel mai târziu cu 30 de minute după închiderea sistemului de plăţi TARGET.
5
 Scadenţa pentru facilitatea de depozit este overnight. Rata de dobândă este prestabilită de
Eurosistem şi se calculează ca dobândă simplă.
Facilităţile permanente (de creditare şi de depozit) sunt administrate descentralizat de către băncile
centrale naţionale.

Rezerve minime

Activitatea de bază a oricărei bănci constă în atragerea de depozite de la clienţi (de regulă sub formă
de conturi operabile prin cecuri şi conturi de economii) şi acordarea de credite diferiţilor solicitanţi. Diferenţa
dintre dobânzile pe care banca le încasează pe baza creditelor acordate şi cele pe care le plăteşte
deponenţilor săi reprezintă profitul băncii.
Băncile nu împrumută însă toate fondurile atrase sub formă de depozite. Pentru a putea răspunde
nevoilor de lichiditate ale deponenţilor, fiecare bancă trebuie să păstreze un anumit procent în numerar
pentru a opera retragerile zilnice. De fapt, necesarul de rezervă minimă reprezintă instrumentul
fundamental al politicii monetare a Băncii Centrale Europene, deoarece se cere băncilor să depoziteze o
anumită sumă de bani în conturile sale. Ca urmare, necesitatea constituirii rezervei minime ţine în afara
circulaţiei o sumă de bani şi, astfel, reduce oferta de monedă în euro.
Banca Centrală Europeană plăteşte băncilor o dobândă redusă pentru rezervele minime deţinute în
conturi, dar banii băncilor centrale nu pot fi împrumutaţi sub nici o altă formă. Deţinerile sub forma rezervelor
minime ale instituţiilor de credit sunt remunerate la rata dobânzii utilizată în cazul operaţiunilor principale de
refinanţare.
Deşi necesarul de rezervă minimă reprezintă un instrument important de politică monetară, el joacă
un rol secundar în operaţiunile zilnice ale Băncii Centrale Europene.
Sistemul rezervelor minime se aplică instituţiilor de credit din zona euro şi are drept scop asigurarea
stabilităţii ratelor de dobândă şi a lichidităţii structurale.
BCE cere instituţiilor de credit menţinerea rezervelor minime obligatorii în conturi la băncile centrale
naţionale în cadrul sistemului rezervelor minime al Eurosistemului. Cadrul legal este stabilit de art. 19 al
Statutului SEBC, Regulamentul Consiliului nr. 2531 din 23 noiembrie 1998 privind aplicarea rezervelor
minime de BCE şi Regulamentul BCE nr. 15 din 1 decembrie 1998 privind rezervele minime, modificat prin
decizia Consiliului Guvernator din data de 18 aprilie 2002 care a intrat în vigoare în 24 mai 2002. Toate
aceste reglementări asigură o aplicare uniformă a termenilor şi condiţiilor sistemului de rezerve minime în
zona euro.
În aplicarea rezervelor minime, BCE este obligată să acţioneze în concordanţă cu obiectivele
Eurosistemului definite prin art. 105 (1) din Tratat şi art. 2 din Statutul SEBC.
Conform art. 19.1. din Statutul SEBC, BCE cere instituţiilor de credit din ţările membre să deţină
rezerve minime. Această obligaţie o au şi filialele sau sucursalele constituite în zona euro ale unor instituţii
bancare din afara acesteia. Filialele sau sucursalele instituţiilor de credit din zona euro localizate în afara ei
nu fac obiectul sistemului rezervelor minime.
BCE poate scuti instituţiile aflate în reorganizare sau cu dificultăţi financiare de obligaţia menţinerii
rezervelor minime. În concordanţă cu reglementările în vigoare, BCE poate, de asemenea, să scutească şi
alte tipuri de instituţii pe bază nediscriminatorie, dacă acea instituţie de credit:
- îndeplineşte funcţii speciale;
- nu desfăşoară funcţii active în competiţie cu alte instituţii de credit;
- are constituite depozite cu scopul de a asigura asistenţa pentru dezvoltarea regională sau internaţională.
Banca Centrală Europeană stabileşte lista instituţiilor financiar-monetare care fac obiectul sistemului
rezervelor minime, făcând publică şi lista instituţiilor pentru care nu este obligatoriu acest lucru din alte
motive decât cel al reorganizării, pe baza art. 3.2. din Regulamentul BCE nr. 16/1998 şi art. 2.3. din
Regulamentul BCE nr. 15 din 1 decembrie 1998 privind rezervele minime, modificate începând cu 1 ianuarie
2002 prin Regulamentul BCE nr. 13 din 22 noiembrie 2001 privind balanţa consolidată a instituţiilor financiar-
monetare, care nu afectează definiţia şi clasificarea acestora.
Baza de calcul pentru rezervele minime cuprinde:
 pasive pentru care se aplică o rată a dobânzii pozitivă:
- depozite (overnight, cu scadenţă până la 2 ani);
- emisiuni de obligaţiuni, cu scadenţă până la 2 ani;
- instrumente ale pieţei monetare;
 pasive pentru care se aplică o rată a dobânzii zero:
- depozite (cu scadenţă peste 2 ani, repo);
- emisiuni de obligaţiuni, cu scadenţă peste 2 ani.

6
 Nu se includ în baza de calcul:
- datoriile faţă de alte instituţii care fac obiectul sistemului rezervelor minime;
- datoriile faţă de BCE şi băncile centrale naţionale.
Baza de calcul pentru rezervele minime ale instituţiilor de credit din zona euro în perioada 2003-2004
este prezentată în tabelul următor:

Baza de calcul pentru rezervele minime ale instituţiilor de credit din zona euro (miliarde euro)

pasive pentru care se aplică o rată a dobânzii pasive pentru care se aplică o rată a
pozitivă (2%) dobânzii zero
depozite emisiuni de emisiuni de
Anul Total depozite (cu
(overnight, cu oblig. cu instr. ale pieţei oblig. cu
scadenţă peste repo
scadenţă până la scadenţă până monetare scadenţă peste
2 ani)
2 ani) la 2 ani 2 ani
2003 11.538,7 6.283,8 412,9 - 1.459,1 759,5 2.623,5
2004 12.415,9 6.593,7 458,1 - 1.565,2 913,7 2.885,3
Sursa: BCE – „Raport anual 2003-2004”

Necesarul rezervei minime poate fi modificat de BCE în orice moment, nivelul său ţintă situându-se
între 1,5-2,5% din pasivele relevante bancare. Băncile nu trebuie să îndeplinească necesarul rezervei
minime în fiecare zi a săptămânii, Banca Centrală Europeană analizând mediile lunare.
Rezervele deţinute la Banca Centrală Europeană aduc un venit mic din dobândă, în prezent la o rată
echivalentă cu rata dobânzii pentru operaţiunile principale de refinanţare. Rata rezervelor minime se
determină de BCE respectând limita maximă specificată în Regulamentul privind aplicarea rezervelor minime
obligatorii de către BCE. Pentru cea mai mare parte a componentelor bazei de calcul se aplică o rată a
rezervelor uniformă şi pozitivă, care este prevăzută în Regulamentul BCE privind rezervele minime, în timp
ce pentru alte categorii rata dobânzii este zero. BCE poate modifica în orice moment nivelul ratei rezervelor
minime, situaţie în care trebuie să anunţe în prealabil.

Rezervele minime constituite de instituţiile de credit din zona euro în perioada 2002- 2004

rata rezervelor
Perioada de necesar de deficit
rezerve minime excedent minime
referinţă* rezerve minime (miliarde
(miliarde euro) (miliarde euro) (% anual, media
(miliarde euro) euro)
perioadei)
2002 128,8 129,6 0,8 0 3,06
2003 131,8 132,6 0,8 0 2,00
2004 137,9 138,5 0,6 0 2,05
Sursa: BCE – „Raport anual 2002-2004”
* - a 24-a zi a lunii în curs până în a 23-a zi a lunii următoare

Deţinerile de rezerve minime sunt remunerate la nivelul mediu al ratei de dobândă pentru operaţiunile
principale de refinanţare în perioada de referinţă.
Deţinerile de rezerve minime peste necesar nu sunt remunerate.
Proceduri utilizate în desfăşurarea operaţiunilor de politică monetară

Procedurile utilizate pentru realizarea operaţiunilor de politică monetară ale Eurosistemului sunt:
- licitaţii standard (în interval de 24 de ore, participanţi fiind băncile care îndeplinesc criteriile de
eligibilitate);
- licitaţii rapide (în interval de 1 oră, număr limitat de participanţi);
- proceduri bilaterale (prin care Eurosistemul îşi derulează o tranzacţie cu una sau mai multe bănci fără a
apela la licitaţie).
Derularea operaţiunilor prin licitaţii

Sistemul European al Băncilor Centrale decide în primul rând cât de mulţi sau cât de puţini bani
doreşte să acorde sistemului bancar ca întreg, pentru a răspunde propriului obiectiv de creştere a ofertei de
monedă. Apoi, el intră în acorduri de răscumpărare prin licitaţii standard, ceea ce înseamnă că instituţiile
financiare europene fac licitaţii pe lângă propriile bănci centrale, precizând suma de bani de care au nevoie
şi dobânda pe care sunt dispuse să o plătească pentru suma respectivă. Băncile centrale acceptă apoi
licitaţiile de pe piaţa liberă pe baza celei mai bune oferte primite.
Operaţiunile de open-market se desfăşoară sub forma licitaţiilor: standard şi rapide.
7
 a. Licitaţii standard
Se execută în 24 de ore de la data anunţării licitaţiei. Operaţiunile principale de refinanţare, cele de
refinanţare pe termen lung şi cele structurale (cu excepţia tranzacţiilor complete) se realizează sub forma
licitaţiilor standard. Toate părţile care îndeplinesc criteriile generale de eligibilitate pot participa la astfel de
licitaţii.

b. Licitaţii rapide
Se execută într-o oră de la data anunţării licitaţiei. Aceste licitaţii se utilizează numai pentru
operaţiunile de reglare. Eurosistemul poate selecta pe baza criteriilor de eligibilitate un număr limitat de
participanţi în cadrul licitaţiilor rapide.
Proceduri bilaterale utilizate în derularea operaţiunilor de politică monetară

În general, băncile centrale naţionale din statele membre desfăşoară operaţiuni pe baza procedurilor
bilaterale. Consiliul Guvernator al BCE poate decide dacă, în condiţii excepţionale, operaţiunile de reglare a
masei monetare pot fi executate de către BCE însăşi. Procedurile bilaterale pot fi utilizate pentru operaţiunile
de reglare şi cele structurale.
Procedurile bilaterale sunt definite în sens larg ca proceduri prin care Eurosistemul poate derula o
tranzacţie cu una sau mai multe bănci participante, fără licitaţie. Astfel, se disting două tipuri de proceduri
bilaterale:
 operaţiuni în care băncile participante sunt contactate direct de Eurosistem.
 operaţiuni executate prin intermediul burselor de valori şi brokerilor.

Principalele decizii de politică monetară ale BCE în perioada ianuarie 1999 – martie 2003

Cu scopul de a ilustra anumite aspecte referitoare la politica monetară a BCE, în continuare sunt
prezentate datele şi deciziile Consiliului Guvernator al BCE referitoare la ratele de dobândă aplicate
instrumentelor de politică monetară începând cu stadiul trei al Uniunii Monetare Europene.

Ratele de dobândă aplicate operaţiunilor de politică monetară ale Eurosistemului în perioada

ianuarie 1999-iunie 2003

Facilitatea de depozit Operaţiuni principale de refinanţare (%) Facilitatea de creditare

(%) (%)
Cu efect din licitaţii la licitaţii la
data de rată fixă rată
nivel modificare modificare nivel modificare
variabilă
rată fixă rată min.
1999
1 ian 2,00 - 3,00 - - 4,50 -
4 ian* 2,75 0,75 3,00 - - 3,25 -1,25
22 ian 2,00 -0,75 3,00 - - 4,50 1,25
9 apr 1,50 -0,50 2,50 - -0,50 3,50 -1,00
5 noi 2,00 0,50 3,00 - 0,50 4,00 0,50
2000
4 feb 2,25 0,25 3,25 - 0,25 4,25 0,25
17 mar 2,50 0,25 3,50 - 0,25 4,50 0,25
28 apr 2,75 0,25 3,75 - 0,25 4,75 0,25
9 iun 3,25 0,50 4,25 - 0,50 5,25 0,50
28 iun** 3,25 0 - 4,25 0 5,25 0
1 sept 3,50 0,25 - 4,50 0,25 5,50 0,25
6 oct 3,75 0,25 - 4,75 0,25 5,75 0,25
2001
4 ian 3,75 0 - 4,75 0 5,75 0
8 ian 3,75 0 - 4,75 0 5,75 0
1 feb 3,75 0 - 4,75 0 5,75 0
1 mar 3,75 0 - 4,75 0 5,75 0
11 mai 3,50 -0,25 - 4,50 -0,25 5,50 -0,25
31 aug 3,25 -0,25 - 4,25 -0,25 5,25 -0,25
18 sept 2,75 -0,50 - 3,75 -0,50 4,75 -0,50
9 noi 2,25 -0,50 - 3,25 -0,50 4,25 -0,50
2002
3 ian 2,25 0 - 3,25 0 4,25 0

8
 7 ian 2,25 0 - 3,25 0 4,25 0
5 dec 1,75 -0,50 - 2,75 -0,50 3,75 -0,50
2003
6 feb 1,75 0 - 2,75 0 3,75 0
9 feb 1,75 0 - 2,75 0 3,75 0
6 mar 1,50 -0,25 - 2,50 -0,25 3,50 -0,25
6 iunie 1,00 -0,50 - 2,00 -0,50 3,00 -0,50
Sursa: BCE - „Rapoarte anuale 1999-2003”
* - Pe data de 22 decembrie 1998, BCE a anunţat ca măsură excepţională pentru perioada 4-21 ianuarie 1999,
menţinerea unei limite de 0,5% între rata dobânzii pentru facilitatea de creditare (a împrumutului marginal) şi cea pentru
facilitatea de depozit.
** - Pe data de 8 iunie 2000, BCE a anunţat aplicarea unei rate variabile pentru licitaţiile legate de operaţiunile
principale de refinanţare desfăşurate începând cu 28 iunie 2000.

Începând cu data de 1 ianuarie 1999, Sistemul European al Băncilor Centrale şi-a asumat
responsabilitatea în ceea ce priveşte definirea şi implementarea unei politici monetare unice în zona euro.
În acest context, Consiliul Guvernator a stabilit ca din 3 decembrie 1998, toate băncile centrale
naţionale participante la politica monetară unică să-şi reducă ratele de dobândă la 3% (cu excepţia Băncii din
Italia, a cărei reducere a fost la 3,5%). Aceste decizii au avut la bază consensul privind evaluarea comună a
situaţiei economice, monetare şi financiare în zona euro.
În acelaşi timp, Consiliul Guvernator a decis practicarea unei rate fixe la licitaţiile privind operaţiunile
principale de refinanţare (3%).
În ceea ce priveşte ratele dobânzii practicate pentru facilităţile permanente, începând cu 1 ianuarie
1999, Consiliul Guvernator a stabilit o rată de 4,5% pentru facilitatea împrumutului marginal şi de 2% pentru
facilitatea de depozit.
Ca o măsură tranzitorie, între 4-21 ianuarie 1999, rata dobânzii pentru facilitatea împrumutului
marginal a fost stabilită la 3,25% iar pentru facilitatea de depozit la 2,75%. Această decizie a avut drept scop
adaptarea mai rapidă a participanţilor la condiţiile unei pieţe monetare integrate încă din primele zile ale fazei
a treia a Uniunii Monetare Europene.
Pe data de 5 noiembrie 1999, Consiliul Guvernator al BCE a hotărât o creştere cu 0,5% a ratelor de
dobândă pentru operaţiunile de politică monetară ale Eurosistemului, acestea ajungând la 2,0% pentru
facilitatea de depozit, 3,0% pentru operaţiunile principale de refinanţare şi 4,0% pentru facilitatea
împrumutului marginal. Ca răspuns la cererea autorităţilor greceşti, miniştrii de finanţe din statele membre,
BCE şi guvernatorii băncilor centrale din Danemarca şi Grecia au decis reevaluarea ratei de schimb a
drahmei greceşti în cadrul Mecanismului Ratelor de Schimb – ERM II cu 3,5%, cu efect din 17 ianuarie 2000.
În 20 ianuarie 2000, Consiliul Guvernator a stabilit valoarea ofertei pentru o operaţiune de
refinanţare pe termen lung la 20.000 milioane euro, luând în considerare nevoile de lichiditate ale
Eurosistemului pentru următoarea perioadă (ianuarie-iunie 2000).
Pe data de 4 februarie 2000, Consiliul Guvernator al BCE a hotărât creşterea cu 0,25% a ratelor
dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare, la facilitatea de depozit şi la facilitatea împrumutului
marginal, acestea ajungând la nivelul de 3,25%, 2,25% şi respectiv 4,25%.
Pe data de 8 iunie 2000, Consiliul Guvernator al BCE a adoptat următoarele decizii de politică
monetară:
- rata dobânzii pentru operaţiunile principale de refinanţare ale Eurosistemului desfăşurate prin licitaţii la o
rată fixă a crescut cu 0,5% ajungând la nivelul de 4,25%;
- rata dobânzii pentru facilitatea împrumutului marginal a crescut cu 0,5%, ajungând la 5,25% începând cu
data de 9 iunie 2000;
- operaţiunile principale de refinanţare desfăşurate după 28 iunie 2000 au la bază licitaţiile la o rată
variabilă a dobânzii, al cărei nivel minim se menţine la 4,25%.
Trecerea de la regimul ratei fixe a dobânzii la cel al ratei variabile a dobânzii pentru operaţiunile
principale de refinanţare nu a avut drept scop modificarea statutului politicii monetare a SEBC şi nu exclude
opţiunea pentru viitor de revenire la principiul ratei fixe. Mecanismul ratei variabile a fost un răspuns la
supralicitările desfăşurate prin procedura ratei fixe.
Conform art. 8 din Regulamentul CE nr. 2818/1998 şi Regulamentului BCE nr. 15/1998 privind
rezervele minime, rata marginală a dobânzii pentru operaţiunile principale de refinanţare este utilizată pentru
calculul dobânzii la rezervele minime menţinute la Banca Centrală Europeană.
În data de 19 iunie 2000, în concordanţă cu art. 122(2) din Tratatul asupra UE, ECOFIN a decis că
Grecia îndeplineşte criteriile de convergenţă pentru participarea la Uniunea Monetară Europeană şi a
adoptat rata de schimb irevocabil fixată între drahma grecească şi euro cu efect din 1 ianuarie 2001.
Pe data de 21 iunie 2000, Consiliul Guvernator a stabilit valoarea ofertei pentru o operaţiune de
refinanţare pe termen lung la 15.000 milioane euro, luând în considerare nevoile de lichiditate ale
Eurosistemului pentru următoarea perioadă (iulie-decembrie 2000).
9
 În 14 decembrie 2000, Consiliul Guvernator al BCE a reconfirmat valoarea de referinţă a agregatului
monetar M3 la 4,5%.
În data de 1 ianuarie 2001, Grecia a intrat în Uniunea Monetară Europeană, Banca Greciei devenind
membră a Eurosistemului şi subscriind diferenţa la capitalul BCE şi partea din rezerve.
Pe data de 4 ianuarie 2001, Consiliul Guvernator a stabilit valoarea ofertei pentru o operaţiune de
refinanţare pe termen lung la 20.000 milioane euro, ea luând în considerare nevoile de lichiditate ale
Eurosistemului pentru următoarea perioadă (ianuarie-iunie 2001).
Pe data de 4 ianuarie 2001 şi apoi în 8 ianuarie, 1 februarie, 15 februarie, 1 martie, 15 martie, 29
martie, 11 aprilie şi 26 aprilie 2001, Consiliul Guvernator al BCE a decis menţinerea ratelor dobânzii la
operaţiunile principale de refinanţare, la facilitatea de depozit şi la facilitatea împrumutului marginal la nivelul
de 4,75%, 3,75% şi respectiv 5,75%.
În data de 11 mai 2001, Consiliul Guvernator al BCE a hotărât reducerea ratelor dobânzii la
operaţiunile principale de refinanţare, la facilitatea de depozit şi la facilitatea împrumutului marginal cu
0,25%, ajungând la 4,50%, 3,50% şi respectiv 5,50%.
În data de 31 august 2001, Consiliul Guvernator al BCE a decis reducerea ratelor dobânzii la
operaţiunile principale de refinanţare, la facilitatea de depozit şi la facilitatea împrumutului marginal cu
0,25%, ajungând la 4,25%, 3,25% şi respectiv 5,25%.
Pe data de 18 septembrie 2001, Consiliul Guvernator al BCE a hotărât diminuarea ratelor dobânzii la
operaţiunile principale de refinanţare, la facilitatea de depozit şi la facilitatea împrumutului marginal cu
0,50%, ajungând la 3,75%, 2,75% şi respectiv 4,75%.
În 28 septembrie 2001 şi apoi în 12 octombrie şi 26 octombrie 2001, Consiliul Guvernator al BCE a
decis menţinerea ratelor dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare, la facilitatea de depozit şi la
facilitatea împrumutului marginal la 3,75%, 2,75% şi respectiv 4,75%.
Pe data de 9 noiembrie 2001, Consiliul Guvernator al BCE a stabilit diminuarea ratelor dobânzii la
operaţiunile principale de refinanţare, la facilitatea de depozit şi la facilitatea împrumutului marginal cu
0,50%, ajungând la 3,25%, 2,25% şi respectiv 4,25%.
În 6 decembrie 2001, Consiliul Guvernator al BCE a reconfirmat valoarea de referinţă a agregatului
monetar M3 la 4,5%.
În 3 ianuarie 2002, Consiliul Guvernator a stabilit valoarea ofertei pentru o operaţiune de refinanţare
pe termen lung la 20.000 milioane euro, luând în considerare nevoile de lichiditate ale Eurosistemului pentru
următoarea perioadă.
Pe data de 3 ianuarie 2002 şi apoi în 7 februarie, 7 martie, 4 aprilie, 2 mai, 6 iunie, 4 iulie, 1 august,
12 septembrie, 10 octombrie, 7 noiembrie 2002, Consiliul Guvernator al BCE a decis menţinerea ratelor
dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare, la facilitatea de depozit şi la facilitatea împrumutului
marginal la nivelul de 3,25%, 2,25% şi respectiv 4,25%.
În 5 decembrie 2002, Consiliul Guvernator al BCE a adoptat următoarele decizii de politică
monetară:
- scăderea cu 0,5% a ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit şi pentru facilitatea împrumutului marginal
(începând cu 6 decembrie 2002) precum şi pentru operaţiunile principale de refinanţare ale
Eurosistemului (începând cu 11 decembrie 2002);
- reconfirmarea valorii de referinţă a agregatului monetar M3 la 4,5%.
Pe data de 9 ianuarie 2003 şi apoi în 6 februarie şi 9 februarie 2003, Consiliul Guvernator al BCE a
decis menţinerea ratelor dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare, la facilitatea de depozit şi la
facilitatea împrumutului marginal la nivelul de 2,75%, 1,75% şi respectiv 3,75%.
În data de 6 martie 2003, Consiliul Guvernator al BCE a hotărât reducerea cu 0,25% a ratei de
dobândă la operaţiunile principale de refinanţare (cu efect din 12 martie), la facilitatea de depozit şi la
facilitatea împrumutului marginal (cu efect din 7 martie), ajungând la nivelul de 2,50%, 1,50% şi respectiv
3,50%.
La data de 6 iunie 2003, Consiliul Guvernator al BCE a hotărât reducerea cu 0,50% a ratei de
dobândă la operaţiunile principale de refinanţare, la facilitatea de depozit şi la facilitatea împrumutului
marginal, ajungând la nivelul de 2,00%, 1,00% şi respectiv 3,00%. Aceste rate s-au menţinut şi se menţin în
continuare în zona euro.
În ciuda rezultatelor pozitive înregistrate se impune adoptarea unor măsuri pentru îmbunătăţirea
eficienţei cadrului operaţional al politicii monetare, şi anume:
- modificarea perioadei de referinţă pentru rezervele minime;
- reducerea scadenţei operaţiunilor principale de refinanţare de la 2 săptămâni la o săptămână;
- suspendarea operaţiunilor de refinanţare pe termen lung.
În concluzie, pentru menţinerea stabilităţii preţurilor în zona euro, Eurosistemul dispune de un set de
instrumente de politică monetară: operaţiuni de open-market, facilităţi permanente, rezerve minime. Scopul
acestor operaţiuni este acela de influenţare a ratelor de dobândă, de control al lichidităţii şi de semnalare a

10
direcţiei generale a politicii monetare. De la 1 ianuarie 1999, politica monetară unică în zona euro este
formulată de Banca Centrală Europeană, fiind constituită totodată şi o piaţă monetară unică.

POLITICA MONETARĂ A ROMÂNIEI

Obiectivele generale ale politicii monetare şi de credit sunt:

 stabilitatea preţurilor;
 creşterea economică;
 asigurarea echilibrului balanţei de plăţi;
 ocuparea forţei de muncă.
Politica monetară devine astfel o soluţie a unei probleme dinamice de control într-un mediu economic
aflat în mişcare. Astfel spus, banca centrală reuşeşte atingerea unei ţinte propuse a cărei formulare depinde
de preferinţele băncii în raport cu variabilele din mediul economic (de exemplu inflaţia), utilizând şi
acţionând asupra unei variabile de control, cum ar fi agregatele monetare, rata dobânzii, etc
În şedinţa din 28 decembrie 2006, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât:
 Menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 8,75 la sută pe an;
 Controlul lichidităţii în vederea asigurării condiţiilor monetare compatibile cu atingerea obiectivelor
de dezinflaţie pe termen mediu.
Potrivit celor mai recente date statistice, evoluţiile indicatorilor macroeconomici relevă continuarea
procesului de dezinflaţie - rata inflaţiei situându-se la nivelul de 4,67 la sută în luna noiembrie 2006 faţă de
aceeaşi perioadă a anului precedent - şi accelerarea semnificativă a creşterii economice pe fondul sporirii
investiţiilor şi menţinerii unei dinamici înalte a consumului, susţinute şi de expansiunea rapidă a creditului.
Reducerea substanţială a inflaţiei, de la 8,6 la sută în decembrie 2005 la mai puţin de 5 la sută la
sfârşitul acestui an, s-a datorat conduitei restrictive a politicilor monetară şi fiscală, precum şi diminuării
dinamicii preţurilor administrate şi a celor alimentare volatile. Consolidarea unei rate medii a inflaţiei sub 5
la sută pe an - componentă importantă a continuării procesului de integrare în Uniunea Europeană -
necesită însă eforturi economice şi financiare susţinute de-a lungul unei perioade mai îndelungate, sprijinite
de un ansamblu de politici macroeconomice adecvate.
Perspectivele pe termen scurt sunt de continuare a procesului dezinflaţionist în condiţiile estimării unor
presiuni moderate induse de ajustarea preţurilor administrate şi previzionării unui impact restrâns asupra
preţurilor unor produse alimentare drept consecinţe ale aderării României la Politica Agricolă Comună şi
aplicării Tarifului Vamal Comun de la 1 ianuarie 2007, însă perpetuarea excedentului de cerere pe fondul
unor ritmuri înalte de creştere a investiţiilor şi consumului - susţinute inclusiv de politicile bugetară şi de
venituri - face necesară menţinerea unor condiţii monetare restrictive care să asigure sustenabilitatea
dezinflaţiei pe termen mediu.
Pe baza datelor disponibile în prezent, Consiliul de administraţie al BNR a hotărât menţinerea ratei
dobânzii de politică monetară la nivelul de 8,75 la sută pe an şi controlul lichidităţii în vederea asigurării
condiţiilor monetare compatibile cu atingerea obiectivelor de dezinflaţie pe termen mediu.
Evoluţia inflaţiei în perioada 2004 – octombrie 2006 este reprezentată în graficul următor, unde se
poate observa un trend descrescător al inflaţiei începând cu iulie 2004, crescând uşor începând cu aprilie
2005; iar începând cu iulie 2006 inflaţia are un trend descrescător.

11
 Consiliul de administraţie al BNR reiterează că va continua să monitorizeze evoluţiile economice,
monetare şi fiscale astfel încât prin adecvarea instrumentelor sale să se asigure îndeplinirea obiectivelor de
dezinflaţie pe termen mediu, corespunzătoare ţintelor asumate de BNR de 4,0 la sută +/- 1 punct procentual
pentru anul 2007 şi 3,8 la sută +/- 1 punct procentual pentru anul 2008.

12
 Banca Naţională a României defineşte modificarea nivelului preţurilor ca o creştere de la an la an a
indicelui armonizat al preţurilor de consum. Astfel evoluţia preţurilor de consum în perioada 2005 – 2006
este reprezentată în tabelul de mai jos:

Rata dobânzilor

Variaţiile ample ale lichidităţii de pe piaţa interbancară – generate pe de o parte de majorarea ratei
RMO pentru pasivele în lei şi de puternicul efect contracţionist sezonier exercitat de factorii autonomi ai
lichidităţii şi, pe de altă parte, de tactica excesiv de prudentă de gestionare a rezervelor adoptată în acest
context de instituţiile de credit – au imprimat o volatilitate sporită randamentelor depozitelor interbancare în
prima parte a trimestrului III. Prin urmare, acestea au preluat cu o relativă întârziere impulsul creşterii la
începutul lunii iulie a ratei dobânzii de politică monetară; media lor trimestrială şi-a stopat astfel tendinţa
ascendentă din prima jumătate a anului, înregistrând chiar o diminuare de 0,3 puncte procentuale (până la

13
7,7 la sută). Acumularea unui excedent substanţial de lichiditate a imprimat o mişcare continuu descendentă
randamentelor ON, acestea atingând la finele perioadei de constituire a RMO nivelul ratei dobânzii facilităţii
de depozit. Amplificarea peste aşteptări a absorbţiilor efectuate de către Trezorerie în această lună, dar şi
creşterea cererii de rezerve necesare îndeplinirii nivelului prevăzut au împins şi au menţinut ulterior
randamentele depozitelor interbancare la un nivel sensibil superior ratei dobânzii de politică monetară.
Precauţia manifestată în acest context de instituţiile de credit în efectuarea de plasamente la termen la BNR
a avut însă ca efect restrângerea rapidă a deficitului de rezerve în a doua parte a lunii august şi apariţia la
nivelul unor bănci a unor oferte de plasamente interbancare pe termen foarte scurt; pe acest fundal,
dobânzile ON s-au reînscris pe o traiectorie abrupt descendentă, apropiindu-se din nou în ultimele zile ale
perioadei de constituire a RMO de randamentul facilităţii de depozit31.

Majorarea ratei dobânzii de politică monetară a fost receptată la nivelul curbei randamentelor
BUBOR care şi-a amplificat pasul de glisare ascendentă (valoarea medie a acestor cotaţii s-a plasat în
septembrie cu 0,5 puncte procentuale peste cea consemnată la finele trimestrului precedent). Creşterile cele
mai pronunţate s-au localizat la nivelul scadenţelor lungi (+0,6 puncte procentuale în cazul ratei BUBOR),
relative aplatizare a pantei descendente a curbei randamentelor sugerând modificarea anticipaţiilor
operatorilor în favoarea unei încetiniri a coborârii ratelor dobânzilor interbancare în următoarele 12 luni. În
schimb, cotaţiile pe scadenţele inferioare (ON şi 1W) au coborât în medie cu 0,6 puncte procentuale, această
ajustare putând fi interpretată mai degrabă ca o normalizare după creşterea puternică pe care au înregistrat-
o în luna iunie.

14
 Ratele medii ale dobânzii pe piaţa interbancară
Se poate observa o descreştere a acestor rate faţă de aceeaşi perioadă a anului 2006.

Se poate observa evoluţia volumului depozitelor şi al tranzacţiilor în luna decembrie a anului 2006
compartiv cu jumătatea lunii ianuarie a anului 2007.

Se poate observa în tabelul următor evoluţia titlurilor de stat – operaţiuni pe piaţa secundară, în
luna decembrie 2006 comparativ cu a treia saptamâna a lunii ianuarie 2007

Rata rezervelor minime obligatorii;

Sistemul rezervelor minime obligatorii, instituit din grija de a asigura o lichiditate minimală, constă din
obligaţia băncii comerciale care constituie depozite să consemneze în conturile sale deschise la banca de
emisiune o sumă dimensionată, de regulă, prin cote procentuale. Are loc astfel un transfer de resurse de la
băncile de depozit la banca de emisiune.

Multiplicatorul creditului = 1/rata rezervelor minime obligatorii

Elemente de diferenţiere a sistemelor rezervelor minime:

- baza de calcul pentru rezervele minime, respectiv suma asupra căreia se aplică rata rezervelor
minime;
- rata rezervelor minime, care poate fi unică sau eşalonată diferenţiat;
- modul de constituire a rezervelor.

În tabelul următor se poate observa evoluţia ratelor rezervelor minime obligatorii:

15
 Indicatori ai pieţei monetare
Se poate observa în tabelul următor evoluţia indicatorilor monetari în perioada noiembrie 2005 –
decembrie 2006.

16
 Ratele medii ale dobânzilor practicate de instituţiile de credit (pentru operaţiunile în RON)
În tabelul următor sunt prezentate ratele medii ale dobânzilor în perioada 2001 – 2006.

Operaţiunile monetare ale Băncii Naţionale a României

În tabelul următor sunt prezentate depozitele atrase de către BNR şi certificatele de depozit emise
de către BNR, precum şi rata dobânzii de referinţă pentru perioada noiembrie 2005 – decembrie 2006.

17
 Facilităţi permanente acordate instituţiilor
de credit de către BNR

Evaluarea de politică monetară

Evoluţiile economice recente, precum şi rezultatele actualei proiecţii macroeconomice pe termen

scurt şi mediu relevă plasarea în luna decembrie a ratei anuale a inflaţiei în proximitatea punctului central al
ţintei stabilite pentru 2006. Performanţa este rezultanta accelerării peste aşteptări a dezinflaţiei în a doua
jumătate a anului 2006 atribuibilă, în cea mai mare parte, scăderii considerabile a ritmului anual de creştere
a preţurilor volatile. Sporirea restrictivităţii politicii monetare, precum şi menţinerea în cea mai mare parte a
anului a austerităţii politicii fiscale au contribuit, de asemenea, la procesul dezinflaţiei, prin acţiunea
exercitată de acestea în direcţia prevenirii exacerbării potenţialului inflaţionist al cererii, precum şi pe latura
ancorării anticipaţiilor inflaţioniste. În ceea ce priveşte, însă, perspectiva pe termen mediu a dezinflaţiei,
ipotezele şi rezultatele proiecţiei actualizate a evoluţiilor macroeconomice pun în evidenţă intensificarea în
trimestrele următoare a acţiunii unor factori potenţial generatori de inflaţie, atât pe partea cererii, cât şi a
ofertei; aceasta sporeşte gradul de dificultate a atingerii ţintelor de inflaţie pe termen mediu asumate de
BNR. Riscul inflaţionist major identificat în contextual evaluării implicaţiilor noii prognoze îl constituie
creşterea, comparativ cu nivelul prognozat în exerciţiul trimestrial precedent, a excedentului de cerere
proiectat pentru următoarele trei trimestre, chiar în condiţiile revizuirii ascendente a nivelului PIB potenţial
pentru următorii câţiva ani. Amplificarea prognozată a deviaţiei pozitive a PIB se datorează, pe de o parte,
accelerării peste aşteptări a creşterii economice în perioada anterioară, şi, pe de altă parte, relaxării politicii
fiscale preconizată a fi iniţiată spre sfârşitul anului curent şi apoi continuată cel puţin pe parcursul anului
2007. Riscul creşterii potenţialului inflaţionist al cererii în acest context este ridicat în condiţiile în care este de
aşteptat ca dinamica consumului populaţiei să se menţină excesiv de înaltă. Cererea de consum al populaţiei
va fi stimulată suplimentar de creşterea programată în 2007 a gradului de relaxare a politicii fiscale. Pe lângă
acţiunea directă pe care o va exercita prin intermediul majorărilor de salarii şi de transferuri de asistenţă
socială prevăzute în proiectul programului bugetar, relaxarea fiscală va potenţa indirect comportamentul de
consum atât pe calea deteriorării anticipaţiilor inflaţioniste şi, implicit, a posibilei majorări excesive a
câştigurilor salariale din sectorul privat, cât şi prin efectul de multiplicare pe care-l va produce în continuare
sporirea cheltuielilor pentru investiţii, până la manifestarea unui răspuns pozitiv al ofertei agregate. Indicele
preţurilor de consum a avut un trend crescător atât în România cât şi în zona euro. În schimb inflaţia în zona
euro este cu mult scăzută spre deosebire de România.
Banca Centrală Europeană plăteşte băncilor o dobândă redusă pentru rezervele minime deţinute în
conturi spre deosebire de Banca Naţională a României care oferă o rată a dobânzii mai mare pentru
rezervele minime deţinute în contul său. Modul de calcul al ratei rezervei minime obligatorii este diferit în

18
zona euro faţă de România. De asemenea se poate observa din această analiză că şi facilităţile de creditare
în România sunt într-un procent mai mare decât în zona euro.
Nivelul ratei de dobândă în zona euro este de 2,00%, 1,00% şi respectiv 3,00% pe când în România este
mult mai mare.
În ciuda rezultatelor pozitive înregistrate în zona euro se impune adoptarea unor măsuri pentru
îmbunătăţirea eficienţei cadrului operaţional al politicii monetare, şi anume:
- modificarea perioadei de referinţă pentru rezervele minime;
- reducerea scadenţei operaţiunilor principale de refinanţare de la 2 săptămâni la o săptămână;
suspendarea operaţiunilor de refinanţare pe termen lung
Orientări ale politicii monetare în anii 2007 ŞI 2008 în România:
 reducerea inflaţiei trebuie să fie continuă, de durată şi să beneficieze de sprijinul active al tuturor
politicilor economice
 ţintele pentru anii 2007 şi 2008 pot fi atinse chiar în condiţiile unui climat inflaţionist dificil;
presiunile inflaţioniste cunoscute şi riscul apariţiei de şocuri asupra preţurilor agregate s-au
reflectat totuşi în configurarea unei ţinte mai puţin ambiţioase în 2008;
 chiar dacă şi anul 2007 va fi un an agricol bun, supra performanţa din anul 2006 va genera un
efect de bază care poate îngreuna atingerea ţintei
 Ajustările de preţuri administrate vor continua să genereze presiuni inflaţioniste
 Rata dobânzii va avea o importanţă mai mare în instrumentarul politicii monetare
 Măsurile de limitare a creditului în valută au avut efectul urmărit, ponderea creditului în valută în
total credit neguvernamental diminuându-se semnificativ (de la 59 la sută în septembrie 2005 la
46,9 în septembrie 2006), ceea ce permite o eficacitate sporită a ratei dobânzii, în condiţiile
creşterii intermedierii financiare
Hotărârile Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României pentru anul 2007 sunt următoarele:
 menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 8,75% pe an
 eliminarea limitei impuse instituţiilor de credit privind gradul de concentrare a expunerilor din
creditele în valută începând cu data de 1 ianuarie 2007
 continuarea exercitării unui control ferm al lichidităţii de pe piaţa monetară prin intermediul
operaţiunilor de piaţă

19
 BIBLIOGRAFIE

 www.ecb.int
 www.infoeuropa.ro
 www.bnr.ro
 www.bis.org
 Petria N – „Monedă, credit, bănci, burse”, Ed. Alma Mater Sibiu, 2003

20