Sunteți pe pagina 1din 15

PARTEA 2

Tipuri de Materiale

1. INTRODUCERE

Metale
Metalele sunt materiale caracterizate de proprietati specifice datorate fortelor
de legatura specifice dintre atomii dispusi in forme geometrice spatiale regulate
numite retele cristaline (structura metalografica).
Metale pure de uz general – Fe, Co, Ni, Al, Cu, Zn, Mg, Sn, etc.
Aliaje – sunt materiale complexe care con!in mai multe elemente
metalice in diverse combina!ii controlate. Propriet%!ile acestora sunt
dependente de num%rul, tipul &i compozi!ia componentelor. Exemple:
o!elurile carbon, o!elurile carbon de calitate (aliate &i înalt aliate), aliaje
speciale, etc.
Metale de aliere –Mn, Mo, Cr, Si, W, Ti, V, Nb, etc.

Materiale plastice-Polimeri
Polimerii sunt materiale caracterizate de o greutate usoara, rezistenti la coroziune,
usor de prelucrat la temperaturi normale si in general accesibili. Proprieteti
importante ca: rezistenta buna la coroziune, slabi conductori de electricitate (deci
izolatori buni), tenacitatea ridicata, deformarea plastic% buna insotita de o rigiditate
corespunzatoare, etc., au impus aceasta categorie de materiale in cele mai diverse
domenii de utilizare.

Ceramica si sticla
Sunt materiale caracterizate ca si materiale anorganice nemetalice, iar cele care nu
au o structura cristalina (amorfe) sunt denumite sticle. Proprietati importante ca:
punctul de topire ridicat, rezistenta la uzura buna, rigiditate si duritate buna,
rezistenta la coroziune, densitate scazuta, etc., permit utilizarea acestor materiale in
cele mai diverse domenii de utilizare. Faptul ca sunt relativ casante si au o
rezistenta mecanica relativ buna (dependenta de tipul si conditiile de solicitare)
constituie un dezavantaj major al acestor categorii de materiale.

1
Materiale Composite
Sunt materiale compuse din doua sau mai multe tipuri de materiale asezate prin
fabricare in diferite forme si combinatii. In general proprietatile finale ale
compozitului sunt superioare celor specifice fiecarui component in parte. Exemplu:
polymer/metal/ceramica are carcateristici superioare polimerului dar nu este atat de
fragil ca si ceramica.

2. PROPRIETETILE MATERIALELOR SI ALEGEREA LOR

Principalele propriet%!i ale materialelor se pot grupa pe baza urmatoarelor criterii:

Proprietati fizice
densitatea
conductibilitatea termica si electrica
magnetismul
Proprietati chimice
rezistenta la coroziune
refractaritatea
Proprietati mecanice
rezistenta mecanica – reprezinta proprietatea materialelor de a se
opune actiunii de deformare sau de rupere datorata unor forte
exterioare.
elasticitatea - reprezinta proprietatea materialelor de a reveni la forma
si dimensiunile initiale dupa inlaturarea fortelor care au produs aceste
efecte
rigiditatea - reprezinta proprietatea materialelor de a se opune
deformarilor elastice
plasticitatea - reprezinta proprietatea materialelor de a permite
deformatii permanente fara ca in material sa se produca degradari
rezistenta la rupere - reprezinta tensiunea care corespunde valorii
maxime a sarcinii pentru care dupa depasirea capacitatii de deformare
apare ruperea acestora
rezistenta la oboseala - reprezinta proprietatea materialelor de a rezita
la solicitari variabile si repetate in timp
tenacitatea - reprezinta proprietatea materialelor de a se deforma
plastic (permanent) inainte de aparitia ruperii
ductilitatea - reprezinta proprietatea materialelor de a se deforma in
sens transversal (a se contracta) la solicitari datorata unor forte
exterioare
fragilitatea - reprezinta proprietatea materialelor de a nu permite
deformatii plastice inaintea ruperii
duritatea - reprezinta proprietatea materialelor de a opune rezistenta la
patrunderea in ele sub actiunea unor forte a unor corpuri din alte
materiale

2
rezistenta la uzarea - reprezinta proprietatea materialelor de a se opune
degradarii suprafetelor superficiale prin frecare cu alte materiale
fluajul - reprezinta proprietatea materialelor de a se deforma lent si
continuu in timp sub actiunea unor sarcini constante
relaxarea - reprezinta proprietatea materialelor de a prezenta in timp o
scadere a tensiunilor sub o deformatie constanta
Proprietati tehnologice – reprezinta modul de comportare a materialelor la diferite
metode de prelucrare: turnabilitatea, forjabilitatea, aschiabilitatea, sudabilitatea, etc.

Other......

Fig. 1. Exemplu de comparare a materialelor pe baza unor proprietati

Fig. 2. Exemple de alegere combinata a materialelor pe baza unor proprietati

3
4
5
6
3. METALE. ALIAJE FEROASE

Aliajele fierului (aliajele feroase) sunt cele mai intrebuintate materiale metalice in
toate domeniile de activitate. La scara microscopica aliajele sunt alcatuite din
constituenti structurali omogeni numiti si faze ca metale pure, solutii solide,
amestecuri de faze si compusi eterogeni ca amestecuri mecanice de faze (eutectice,
eutectoide, etc.). Pentru simplitate in cele ce urmeaza prin faza vom intelege in sens
restrictiv compusi intermetalici constitutivi ai aliajele feroase.Propriet%!ile acestor
aliaje feroase sunt strans dependente de acesti constituenti structurali. Din acest
motiv o succinta trecere in revista a echilibrului dintre aceste faze este oportuna. In
general in aceasta situatie se vor analiza diagrame Fe-C (Fig. 3). Diagrama prezinta
transformari in stare solida care se datoresc:
• tranformarilor alotropice ale Fe
• variatiei cu temperatura a solubilitatii C in solutiile solide si
Aceste diagrame sunt cunoscute si sub denumirea de: diagrama fazelor, diagramele
de echilibru sau diagramele constitutionale. Diagramele descriu echilibrul pentru
diferite combinatii intre concentatiile de C si temperatura.

Fig. 3 . Diagrama simplificata de echilibru a solutiilor solide Fe-C


(combinatii ale fazelor solide de Fe in functie de concentratia de C – la sfarsitul
diagramei ca un caz cu utilitate tehnica limita continut de 6.67%C)

Solutie solida – amestec intim la nivel atomic de difuzie intre componentii A


si B in care atomii componenetilor A si B se atrag aproape la fel ca atomii A intre
ei sau B intre ei.

7
Punct eutectoid (punct de tranformare eutectoida) – punctul care corespunde
continutului de C (0.77 % C) la care este atinsa temperatura de formare a fazei
austenita.
Punct eutectic (punct de tranformare eutectica) – punctul care corespunde
continutului de C (4.3 % C) la care este atinsa temperatura de formare a fazei
ledeburita.

Constituenti de echilibru (faze) ai diagramei Fe-C

Alpha (?-Fe) este o solutie solida de C in Fe ? denumit ferita. Aceasta faza apare
ca o prima solutie solida pentru concentratia de C sub punctul eutectic la
temperaturi relativ joase (T < 911.5 °C). Ferita dizolva foarte putin C (0.002 % la
temperatura ordinara si 0.0218% la temperatura de 727°C). Ferita are o structura
cristalina de tip retea cubica cu volum centrat. Aceasta solutie solida este foarte
apropiata de Fe pur (ca si compozitie chimica) deci proprietatile feritei sunt
apropiate de ale Fe. Prezenta feritei in structura aliajelor Fe-C determina proprietati
feromagnetice bune (T < 727 °C ) contribuind la obtinerea unei plasticitati ridicate
dar cu rezistenta la rupere si duritate mai scazuta.

Atunci cand temperatura creste in intervalul 1396 °C < T < 1538 °C


(in special pentru aliajele feroase inalt aliate) se formeaza constituent denumit C-
Ferita (C-Fe) cristale de solutie solida de tip retea cubica cu volum centrat. Aliajele
feroase caracterizate de aceste faza fac parte din categoria otelurilor carbon
obisnuite.

Gama (D-Fe) este numele unui constituent denumit austenita. Acest constituent
este o solutie solida de patrundere a C in fierul D care apare la temperaturi relativ
ridicate de peste 727°C (uzual 911.5 °C < T < 1396 °C). Austenita, numita si
solutie solida D, are o structura cristalina de tip retea cubica cu fete centrate.
Austenita dizolva mai mult C decat ferita pana la maxim 2.11% , punct care
reprezinta frontiera dintre oteluri carbon si fonte.

Este o faza care in combinatie cu alte elemente de aliere in conditii de


procesare bine precizate conduce la realizarea unor aliajele feroase cu caracteristici
bune si proprietati anticorozive. Fata de ferita austenita are caracteristici superioare.
Din punct de vedere magnetic austenita este paramagnetica.

8
Fe3C este numele unui compus chimic denumit cementita. Spre deosebire de
ceilalti constituenti care sunt caracterizate de rapoarte relativ clare intre
componenti, cementita este o faza caracterizata de o formula chimica specifica
(carbura de Fe) continanad 6.67% C. Prezenta dominanata a acestei faza in aliajele
feroase desii asigura cresterea rezistentei mecanice si a duritatii conduce la
scaderea tenacitatii datorita fragilitatii ridicate a acestei faze. Cementita are o
structura cristalina orthorhombica. Din punct de vedre magnetic cementita este
feromagnetica pentru temperaturi sub 210 °C si paramagnetica peste aceasta
temperatura.

Perlita este un amestec mecanic de faze ( amestec eutectiod de ferita (?-Fe) si


cementita (Fe3C)) de anumite concentratii. Microstructura de tip perlitic, avand o
structura cristalina de tip lamelar, se formeaza ca urmare atransformarii eutectoide
D(0.77%) E ?(0.22%) + Fe3C (6.7%)
Perlita este feromagnetica.

Fig. 4 . Diagrama complexa de echilibru a solutiilor solide Fe-C

Ledeburita este o microstructura rezultata printr-o transformare eutectica la 4.3%


C in jurul temperaturii de 1130 °C. La temperatura ordinara este formata din perlita

9
si cementita. Aliajele care contin acest constituent in cantitati insemnate sunt dure
si fragile (fontele albe) deci foarte greu nprelucrabile. Ledeburita este
feromagnetica.

Figura 4 prezinta o diagrama complexa de echilibru a solutiilor solide Fe-C


avand domenii distincte de interes tehnic si puncte critice caracteristice.

Partea stanga a diagramei (%C < 2% - tehnic domeniul este caracterizat


prin 0.005 to 1.5 – 2.11% C) reprezinta combinatii ale C su Fe care conduc la aliaje
feroase cunoaste sub denumirea de oteluri.
Partea dreapta a diagramei (%C > 2% - tehnic domeniul este caracterizat
prin 1.5 to 4.5(...6.7) % C) reprezinta combinatii ale C su Fe care conduc la aliaje
feroase cunoaste sub denumirea de fonte.
La solidificarea aliajelor cu continut de carbon intre 0.5....4.3 % C, pe
masura scaderii temperaturii are loc o imbogatire in C a solutiei solide.
La solidificarea aliajelor cu continut de carbon intre 4.3....6.67 % C, pe
masura scaderii temperaturii are loc o saracire in C a solutiei solide

Punctele critice ale diagramei Fe-C.

A1 (727°C), corespunzand asa numitului punct eutectoid –transformarea


eutectoida (perlitica). La racire austenita se transforma in perlita.
A2 (727...770°C), punct de transformare magnetica a solutiei solide . La
incalzire solutia solida feromagnetica trece in solutie solida ? paramagnetica.
A3 (727...912°C), sfarsitul transformarii ? D la incalzire. Este o limita
inferioara a domeniului austenitic care reprezinta de fapt limita fazelor /// + ?.
Acm (727...1148°C), separarea prin precipitare a cementitei secundare din
austenita la racire. Este o limita superioara a domeniului austenitic.

OBSERVATII

De mentionat ca in toate situatiile, solutiile solide contin pe langa Fe si C si


alte elemente ca P, S. Atunci cand prezenta lor nu este intentionata – rezulta din
motive obiective ale procesului tehnologic de obtinere acestea se numesc
impuritati.
Atunci cand se urmareste obtinerea de proprietati superioare, prin adaugare
intentionata solutiile solide contin pe langa Fe si C si alte elemente ca: Si, Mn, cr,
Ni, etc. ecestea se numesc elemente de aliere.
Prin adaugarea elementelor de aliere pozitia limitelor A1, A2, A3, Acm si
compozitia eutectoidului se schimba. In general sunt prezente urmatoarele efecte:
cele mai multe elemente de aliere conduc la scaderea continutului de
carbon la punctul eutectoid

10
elementele stabilizatoare pentru faza austenitica ca Mn, Ni conduc la
scaderea limitelor A1
elementele stabilizatoare pentru faza ferita ca Cr,Si, Mo, Tg conduc la
cresterea limitelor A1
Din diagrama se observa atat regiuni cu o singura faza distincta cat si regiuni
cu amestecuri de faze ca ferita + cementita, austenita + cementita, si ferita +
austenita.
La cele mai inalte temperaturi se regasesc combinatii intre faze lichide si
solide ca lichid + austenita, lichid + cementita, si lichid + C-ferita

Un interes tehnic important il reprezinta in special aliajele care constau majoritar


din solutie solida tenace, deformabila plastic avand bune proprietati de utilizare.

4. ALIAJE FEROASE. OTELURILE

In functie de continutul de C, din punctul de vedere al utiliatii tehnice, se pot


deosebi doua categorii mari de aliaje feroase:

Otelurile – aliaje de Fe cu pana la 1.5 % C


Fontele – aliaje feroase cu pana la max 4.5 % C

Fontele au fost si mai sunt utilizate datorita unor avantaje ca: (1) preturilor de
cost mai scazute, (2) usurinta in obtinerea formelor complexe, (3) rezistenta buna la
uzura, (4) atenuare buna a vibratiilor, fontele sunt utilizabile cu succes locuind
oteluruile. Principalele dezavantaje care limiteaza utilizarea fontelor sunt: (1)
compozitia chimica ridicata in C si Fe, (2) sensibilitate mare la socuri, (3)
caracteristici (structura, retea cristalina, proprieteati, etc) sensibile la regimul de
turnare si racire, probleme de prelucrabilitate si rezistenta la coroziune.
Avand in vedere utilizarea larga in industriile de proces (aproape dominanta)
a otelurilor in cele ce urmeaza ne vom referi doar la aceasta categorie de aliaje
feroase. Otelurile se pot clasifica dupa numeroase criterii : (1) criteriul utilizarii, (2)
natura prelucrarii, (3) dupa structura lor, (4) dupa continutul de C, etc.
Deoarece toate proprietatile otelurilor sunt influentate in primul rand de continutul
de C (de variatia cantitaiva a constituentilor structurali) in cele ce urmeaza vom
trece in revista pe scurt otelurile clasificate dupa dupa continutul de C.

A. Oteluri carbon obisnuite si de calitate


Acestea sunt oteluri cu continut de C pana la 0.6 %C. Aceste oteluri nu contin de
regula, in mod voit, alte elemente inafara de C, Fe si cele provenite din procesul de
elaborare (impuritati) Mn, Si, Al, S, P, N...etc. Aceste oteluri au in general
proprietati si caracteristici bune; dezavantaje ar fi greutatea specifica relativ mare si
rezistenta la coroziune. Oteluri carbon obisnuite se simbolizeaza prin OL iar cele de
calitate prin OLC.

11
B. Oteluri carbon slab aliate
Aceste oteluri contin si alte elemente introduse voit (elemente de aliere) in
compozitie pentru a le creste calitatile. In aceasta categorie de oteluri suma totala a
elementelor de aliere este sub 5 %.
C. Oteluri carbon mediu aliate
Se considera oteluri mediu aliate acele oteluri in care cel putin unul dintre
elementele de aliere este intr-o concentratie mai mare decat limita superioara
admisa la otelurile slab aliate si suma lor este cuprinsa in intervalul 5...10%.

C. Oteluri carbon inalt aliate


Se considera oteluri inalt aliate acele oteluri in care cel putin unul dintre elementele
de aliere este intr-o concentratie mai mare decat limita superioara admisa la
otelurile mediu aliate sau suma lor este mai mare decat 10%.

OBSERVATII

1. Pentru a imbunatatii proprietatile si caracteristicile otelurilor si a


usura prelucrabilitatea acestora aliajele-otelurile sunt supuse unor procedee
prin care sa se aduca aceste aliaje in stari de neechilibru sau in stari in afara
de echilibru. Aceste stari prezinta structuri metalografice avand proprietatile
imbunatatite. Principalele procedee utilizate pentru a imbunatatii
proprietatile si caracteristicile otelurilor sunt:

Tratamentele termice – procedee care utilizeaza factorul temperatura


pentru obtinerea de proprietatile imbunatatite (recoacerea, calirea,
revenirea).
Tratamentele termochimice - procedee care utilizeaza atat factorul
temperatura cat si difuzia superficiala de elemente chimice pentru
obtinerea de proprietatile imbunatatite (carburarea, nitrurarea,
carbonitrurarea, etc.).
Tratamentele termofizice - procedee care utilizeaza atat factorul
temperatura cat si/sau diferite campuri de actiune exterioare
(presiunea, campuri electrice, campuri magnetice, etc.) pentru
influentarea transformarilor de faza (deci a structurii metalografice) si
obtinerea de proprietatile imbunatatite.

2. Compozitia si raportul dintre elemetele de aliere, elaborarea,


simbolizarea, proprietatile si caracteristicile tuturor otelurilor sunt
reglementate prin standarde (STAS) sau alte normative. In functie de
constituentul (faza) dominant de echilibru otelurile pot fi austenitice, feritice,
martensitice, perlitice, ledeburitice. Bineinteles ca toate proprietatile acestora
difera uneori in mod consistent.

12
Efectele elementelor de aliere asupra otelurilor

Prezenta Mn – mareste duritatea, rezistenta la uzare si calibilitatea dar


sunt mai greu prelicrabile. Otelurile aliate numai cu Mn au o
sensibilitate la supraincalzire – fisureaza la supraincalzire.
Prezenta Mo – influenteaza pozitiv aproape toate proprietatile fizico-
chimice-mecanice si tehnologice ale otelurilor. Acestea sunt
consecinte ale faptului ca Mo este un element alfagen-se poate dizolva
in fier formand carburi dure si stabile cu o structura metalografica fina.
Prezenta Cr – determina o structura fina, mareste rezistenta si
duritatea, elasticitatea si micsoreaza pericolul la supraincalzire.
Otelurile fritice cu peste 13% cr sunt rezitente la coroziune.
Prezenta Ni – determina o structura metalografica fina, rezistenta
mecanica, elasticitate si tenacitate buna, ridicand si rezitenta la oxidare
si la coroziune. Ni mareste calibilitatea dar micsoreaza sudabilitatea.
In combinatie cu Cr conduce la aliaje cu rezistenta deosebita la
oxidarea si coroziunea la temperaturi inalte. In combinatie cu Co
conduce la rezistenta chimica ridicata.
Prezenta Ti – determina o structura metalografica fina stabilizata care
ridica rezistenta mecanica la rupere, rezilienta si limita de elasticitate.
Aliajele cu Ti sunt ductile si se prelucreaza bine. Limitarea majora in
ceea ce priveste utilizarea Ti este data de reactivitatea sa chimica
ridicata cu alte metale la temperaturi ridicate. Prezenta Ti in otelurile
cu Cr si Ni confera si o rezistenta buna la coroziune in conditii variate
(aer, mediu marin, etc.).
Prezenta W – influenteaza modificarea structurii metalografice
(rezultand o structura foarte fina) mult mai puternic decat Cr,
conducand la cresterea rezistentei la rupere si a duritatii. Totusi
prezenta W micsoreaza alungirea, sudabilitatea si conductibilitatea
termica. Se utilizeaza de regula in combinatie cu Cr si Ni.
Prezenta Si – coboara puternic temperatura de topire In combinatie cu
Cr, Mn, V mareste rezistenta la curgere, la uzare si la oboseala,
precum si limitele de elasticitate, permeabilitate magnetica si
termostabilitate.
Prezenta Co –imbunatateste semnificativ rezistenta la oxidare si
temperaturi ridicate. Co ridica insa unele probleme de prelucrare din
cauza duritatii ridicate. Se utilizeaza numai in combinatie cu alte
elemente ca Cr, Mo, Tg, V etc.
Prezenta V – care este si el un element alfagen, deci se poate dizolva
in ferita, conduce la structuri dure si stabile. Este mult mai puternic
activ asupra transformarilor structurale decat Mo sau W. V mareste
limita de elasticitate, rezistenta la rupere, oboseala si la uzare si reduce
sensibilitate la supraincalzire. Se utilizeaza numai alaturi de alte
elemente de aliere ca: Cr, ni, W, Mo, etc.

13
5. OTELURI ANTICOROZIVE OTELURI INOXIDABILE

Otelurile inoxidabile fac parte din categoria otelurilor inalt aliate fiind o
denumirea generica pentru o clasa de oteluri aliate care contin cel putin 5 % Cr
(frecvent peste 10.5%Cr) dar si alte elemente de aliere. Asa cum spune denumirea
lor principala proprietate este rezistenta la coroziune. Aceasta se datoreste unui strat
superficial compact la suprafata aliajului bogat in oxizi sau elemente de aliere,
precum si capacitatii de refacere a acestuia.

Dupa elementele dominante de aliere otelurile inoxidabile sunt de doua


feluri: (A) oteluri inoxidabile cu Cr si (B) oteluri inoxidabile cu Cr si Ni.

A. Oteluri inoxidabile cu Cr

Aceste oteluri aliate contin frecvent 11 ... 14%Cr. Sunt oteluri magnetice si au o
mare rezistenta la coroziune in vapori si apa, si in unii acizi (azotic, acetic, boric,
etc.) dar nu rezista in solutii de acizi clorhidric si sulfuric. Otelurile inoxidabile cu
Cr sunt in acelasi timp si refractare putanf fi folosite timp indelungat la temperaturi
cuprinse intre 500...750°C. Au insa o sensibilitate mare la supraincalzire.
Reducerea sensibilitati la supraincalzire se combate prin aliere cu Mo si Ti marind
concomitent si refractaritatea si sudabilitatea.

B. Oteluri inoxidabile cu Cr si Ni

Aceste oteluri aliate contin frecvent 1 ... 25%Ni. Ni introdus in aceste oteluri le
confera o structura austenitica. Compozitia de baza a acestor oteluri austenitice
cuprinde 18 % Cr si 8 % Ni (asazisele oteluri 18-8). Otelurile inoxidabile cu Cr si
Ni au refractaritate, rezistenta mecanica, rezilienta la temperaturi scazute si
rezistenta la coroziune (acizi organici si mediu marin) bune si foarte bune, atat la
temperaturi ridicat cat si scazute. Otelurile aliate cu Cr (16...26%Cr) si Ni
(3.5...22%Ni) sunt foarte rezistente si la temperaturi foarte scazute (-10... -200°C)
fiind denumite si oteluri criogenice (oteluri utilizabile sub 0°C). Sunt oteluri
nemagnetice cu sudabilitate buna dar prelucrarile prin aschiere si deformare
plastica la rece sunt deficitare. Deoarece Ni este un element scump si deficitar un
dezavantaj major este costul relativ. Atunci cand este posibil se apeleaza la oteluri
inoxidabile austenitice de tipul Cr-Mn sau Cr-Mn-Ni. Prezenta unor cantitati mici
de elemente de aliere ca Mo, Ti, Al, Cu imbunatateste atat proprietatile mecanice
cat rezistenta la coroziune si sudabilitatea.

Dependent de concentratia elementelor de aliere, continutul de C si in functie


de constituentul (faza) dominant de echilibru se pot identifica urmatoarele categorii
importante de oteluri inoxidabile: (A) oteluri inoxidabile austenitice (B) oteluri
inoxidabile feritice, (c) oteluri inoxidabile martensitice si (D) oteluri inoxidabile
austenito-feritice.

14
A. Otelurile inoxidabile austenitice – cu o compozitie de baza cuprinzand 18 %
Cr si 8 % Ni. Ca si caracteristici principale ale acestor oteluri se pot mentiona:
excelenta rezistenta la coroziune in acizi organici si mediu marin, sudabilitate
foarte buna, ductilitate si prelucrabilitate buna. Acestor oteluri nu li se pot aplica
tratamente termice de calire prin incalzire pentru cresterea duritatii.

B. Otelurile inoxidabile feritice– avand in compozitia de baza doar Cr ca si


element de aliere, cu concentratii variind intre 12 si 18%Cr dar cu un continut
scazut de C (uzual sub 0.15...0.35%C). Aceste oteluri au o ductilitate mai slaba
decat cele austenitice si de asemenea lor nu li se pot aplica tratamente termice de
calire prin incalzire pentru cresterea duritatii. Au o buna rezistenta mecanica (pana
pe la 800-850°C) la coroziune (crescatoare cu cresterea continutului de Cr) in acizi
minerali si organici (ex. Acid azotic-acetic), in amestecuri sulfonitrice si chiar in
amestecuri de saruri oxidante. Aceste oteluri in conditii normale au o sudabilitate
slaba. Cu toate ca au o prelucrabilitate buna prin deformare plastica indeosebi la
temperaturi ridicate, sunt sensibile la supraincalzire.

Otelurile inoxidabile austenitice si feritice acopera circa 95 % dintre


necesitatile actuale in industriile de proces.

C. Otelurile inoxidabile martensitice – sunt caracterizate de o compozitia de


baza continand doar Cr ca si element de aliere, cu concentratii variind intre 12 si
18%Cr si cu un continut relativ scazut de C (0.1...1.2%C). Au o rezistenta la
coroziune medie si o sensibilitate la coroziune intercristalina mai ales dupa
incalzire la peste 475°C. Sunt oteluri magnetice carora li se pot aplica tratamente
termice de calire prin incalzire pentru cresterea duritatii. Si aceste oteluri in conditii
normale au o sudabilitate slaba.

D. Otelurile inoxidabile austenito-feritice – sunt oteluri inoxidabile avand un


continut ridicat de C (18 ... 218%) in prezenta unei concentatii de Ni sub 8%Ni
(uzual 4.5 ... 8%Ni).). Majoritatea acestor oteluri inoxidabile contin Mo in
concentratie de 2.5 - 4% si respectiv Si (3...4%) ca elemente de aliere. Aceste
oteluri au o limita ridicata de curgere (superioara celor austenitice) si sunt sudabile
in bune conditii. Au o sensibilitate mica la coroziunea intercristalina chiar la
temperaturi inalte(700...1100°C) si o buna rezistenta la coroziunea fisuranta sub
sarcina (chiar la atacul ionilor de Cl).

15

S-ar putea să vă placă și