Beneficiile kinetoterapiei pentru copiii cu sindrom Down

CAPITOLUL I - PARTEA GENERALĂ

1.Particularităti anatomo-funcţionale şi biomecanice ale regiunii

studiate

Sindromul Down (mongoloidism, idioţenie mongoliană, Seguin, Trisomia 21).

Boala a fost descrisă de Langdon Down (1866) sub numele de idioţenie mongoliană.

K. Blessing a constatat ca 60% din cazuri sunt la nivelul imbecilităţii sau al deblităţii
mintale, deci numai 40% prezintă idioţenie.

Aspectul anatomic

Capul este mic -diameterul anteroposterior micşcorat şi occiputplat.Fontanelele se închid

cu întărziere.

Faţa rotundă, lăţită excesiv şi plată,nereliefată.Pomeţii si ridicăturile orbitale sunt relativ

absente ,ceea ce face ca faţa să fie în acelaşi plan cu oasele frunţii.Coloratura obrajilor şi a
vârfului nasului îi dă aspect de ’’mască de clown’’.

Ochii sunt implantaţi la distanţă (hipertelorism) cu globi mici (hipogenezia orbitei),fantă

palpebrală oblică in sus şi în exterior (mongoloidiană) şi epicantus.Lăcrimare permanentă ,
cu infecti palpebrale cronice.Strabism la 1-3 din cazuri.Pupilele sunt excentrice.La
periferia irisului se observă nişte pete albe sau cenusii-irizaţii (pete Bronhshfield).

Nasul este gros şi turtit ,cu rădăcina seroasă.Narinele sunt largi şi proiectate înainte.

Gura este mică, cu fisură comisurală,permanent întredeschisă lăsând să atârne o limbă

neobişnuit de mare,plicaturată sau geografică.Subiectul îsi suge în permanentă
limba.Maxilarul superior este mic şi bolta este ogivală.Mandibula este glosică.Cavitatea
bucala este mică Amigdalele şi vegetaţiile adenoide sunt voluminoase şi contribuie la
stâmtorarea faringelui.Malformaţiile foselor nazale determină insuficenţă respiratorie
cronică.Dinţii apar cu întârziere ,inegali,aliniaţi neregulat,înreunând masticaţia. Şi fisurată
din cauza căreia se scurge permanent salivă.

Urechile sunt mici, asimetrice,implantate neregulat,uneori nelobulate sau cu lobul aderent.

1-Pledoarie pentru demnitate/Anca Rîsnicu,Lucreţia Ivan,Daniela Tonigar,Lorant

Varga.Suceava:Muşatinii,2010
Gâtul este scurt şi gros,capul părînd implantat în torace. Din cauza lipsei şantului cefei
,occipitalul,gâtul şi toracele sunt într-un singur plan. Toracele este mult lărgit,iar coloana
vertebrală hiperlordotică în poziţie şezând şi rectilinie în decubit.

There are no sources in the current document.staturala.Mâinile sunt mici,scurte,late,cu

degete divergente,aparent de aceeasi lungime cu excepţia policelui şi auricularului,care
sunt mai scurte.Policele este implantat mai sus şi segmentul este foarte scurt,subţiat şi
încurbat(sub forma unei paranteze). Palma are un aspect caracteristic:prin fuzionarea plicii
mijlocii şi celei inferioare ,se formează o plică palmară transversă unică,linia Crooksnank
sau plica simiană.Această linie este prezentă la 68% din cazuri ,fată de 1% la
normali.Picioarele sunt scurte şi plate cu degete mici.Există o distribuţie divergentă a
halucelui,al II-lea deget fiind separat de un spaţiu larg şi profund care se continuă pe planta
cu şanţ caracteristic .În multe cazuri este prezentă sindactilia între al II-lea şi al III-lea
deget.

Pielea este uscată,aspră,slab irigată,flască,neobişnuit de elastică,roşie pe obraji,cianotică la

extremităţi.musculatura este hipotonă iar organele genitale subdezvoltate.

Dezvoltarea neuropsihică

În general,întârzierea în dezoltarea psihomotricăare o componentă de deficienţă

mintală(oligofrenie)care poate merge de la o debilitate mintală lejeră (IQ-65) până la
idioţenie profundă.După literatura de specialitate cei mai mulţi mongoloidieni sunt în
limita IQ-35-50.Când mecanismul genetic este de tip msaic celular la care nedisjuncţia
mitotică a cromozomului 21 a survenit după primele diviziuni ale sexului ,se întâlnesc
cazuri de dezvoltare normală.După cum cea mai gravă întârziere mintală în cazul
mongoloidienilor este aceea care are mozaic triplo 21(tetraplo-21).

Dezvoltarea psihomotricităţii

Toate componentele,staţiune,aprehensiune,,mersul ca şi toata gama de mişcări ale corpului

cu maladia Down sunt întârziate ca apariţie şi cunosc un rirm de dezoltare lent.La orice
vârstă copilul cu sindromul Down este lent,apatic,pasiv,poate sta ore întregi în aceeaşi
poziţie sau are pendulări monotone ale capului şi ale membrelor.Instabilitatea psiho-
afectivă este marcată iar uneori este transformată într-o agitaţie sterilă.

Afectivitatea:la nivelul afectelor este foarte puternică.Emotivitatea exagerată prin lipsa

controlului cortical.În general afectuos,vesel,bine dispus.Se întâlnesc rar cazuri de
iritabilitate sau agresivitate.Manifestă in general tendinţa de sociabilitate,fără o formulă
axiologică.Are puternice reacţii de gelozie cauzate de infantilismului afectiv.Uneori are o
pudoare exagerată.

Comunicarea:spre deosebire de alte categorii de oligofreni.mongoloidienii sunt foarte

comunicativi,au iniţiativă în stabilirea comunicării verbale sau a comunicării paraverbale.

1-Pledoarie pentru demnitate/Anca Rîsnicu,Lucreţia Ivan,Daniela Tonigar,Lorant

Varga.Suceava:Muşatinii,2010
Limbajul se dezvoltă târziu(după 3 ani)şi foarte lacunar.Pe toata perioada dezvoltării sale,
latura semantică şi cea expresivă sunt la grade diferite afectate.Cei mai mulţi dintre acestia
nu depăşesc faza de infantilism în comunicare prin simboluri grafice(tesr bonhomme).

Activităţi de cunoaştere

Chiar când nu există forme de tulburări senzoriale grave,prelucrarea informaţiei la nivel

cortical este foarte disritmică şi prezintă un mare grad de entropie.Memoria raţională este
foarte redusă din cauza deteriorării structurale şi funcţionale a creierului secundar a
instabilităţii fenomenelor de atenţie .Întelegerea relaţiilor cauzale şi a legilor generale
dintre fenomene ramâne o imposibilitate.În general gândirea este concretă şi operaţională
(în cazurile fericite).

2. Descrierea afecțiunii:
2.1 Definiţie
Sindromul Down este o boală genetică,cromozomială,caracterizată prin
triada:dismorfie particulară,,întârziere în dezoltarea psihică şi aberaţie cromozomială (un
cromozom suplimentar la perechea 21);durează toată viaţa şi nu se poate vindeca.Tabloul
clinic este prezent la naştere. 1

2.2 Etiopotogenie

Deficienţa mintală poate avea ca multe posibilităţi etiologice dar înainte trebuie să
studiem raportul dintre sindromul studiat şi cauzele care stau la bază.

În ceea ce priveşte maladia Landon-Down se poate vorbi de o deficienţa mintală

prin anomalii cromozomiale care porneşte de la meioză în care se produc procese de
nondisjuncţie,adică pot fi plusuri şi minusuri în ceea ce priveşte materialul genic.

Referitor la mecanismele etiopatogenetice în sindromul Down au fost preconizate

multiple opinii,cum ar fii:

Vârsta înaintată a mamei la naşterea copilului poate fi una din cauze,acest raport s-a
putut observa de catre Turner care spune atunci aceasta are factorul de vârstă care implică
diviziunea reducţională are loc în timpul vieţii intrauterine şi până la desăvârşirea ovulaţiei
trec minim 15 ani,deci nu este indiferent vârsta în acest caz pentru că poate reprezenta un
risc de nedisjunţie.

O altă ipoteză emisa de Haldane în 1951 zice că această nedisjunţie poate fi

provocată de numeroase mecanisme care au provocat desfăşurarea normală a
meiozei(factori fizici,chimici,radiaţii,infecţii toxice).

2.3 Epidemiologie

1-Pledoarie pentru demnitate/Anca Rîsnicu,Lucreţia Ivan,Daniela Tonigar,Lorant

Varga.Suceava:Muşatinii,2010
 Neuropatologia copilului este diferită de cea a adultului prin faptul S.N.C a acestuia
din cauza faptului ca este incomplet dezvoltat are o reactivitatea particulară pe parcursul
stadiilor de dezvoltare .Aceste leziuni au substrat genetic-adică primar prin involuţia
cerebrală.

Ca şi câştig al umanităţii avem şcoala lui Eduard Seguin(1812-1880), care a reuşit

să demonstreze că orice copil cu un restant în ceea ce priveşte intelectul, se pot recurge la
găsirea unor metode şi procedee terapeutice care fac posibilă educarea într-o anumită
măsură.

2.4 Tablou clinic: simptome,semne

(http://www.consultatii-medicale.ro/sanatatea-ta/567-sindromul-down-
mongolismul.html)

În ceea ce priveşte semnele maladiei Langdon-Down la nivel macroscopic se pot

observa că emisferele cerebrale sunt mai mici decât la copii normali care determină
reducerea cortexului şi a substanţei albe.La nivel microscopic se poate observa o rarefiere
celulară şi un ţesut slab întărit din punct de vedere a pereţilor vasculari.

Referitor la gravitatea întârzierii mintale aduc o serie de semne neurologice

asociate şi comportamentul copilului în ceea ce priveşte limbajul,partea
neuromotorie,controlul sfincterian.O altă absenţă notabilă ar fi la nivelul
motricităţii(menţinerea capului,prehensiunea,statul în şezut,mersul),la nivel
motor(asimetrii de tonus muscular sau prelungirea unor reflexe din perioada neonatală).

1-Pledoarie pentru demnitate/Anca Rîsnicu,Lucreţia Ivan,Daniela Tonigar,Lorant

Varga.Suceava:Muşatinii,2010
 Talia şi greutatea sunt sub limita normală corespuntătoare vârstei
cronologice,hipotonia musculară şi articulaţii flexibile dar care se vor ameliora odată cu
vârsta.

Faţa copilului cu sindromul Down este rotundă,plată din cauza aplatizării nasului
cu fruntea bombată.Ochii bebeluşilor cu acest sindrom au un unghi de înclinare spre
direcţia sus şi spre exterior.

Pleoapele au un pliu suplimentaral pielii care exagerează această pantă.Nu e nimic

în neregulă cu ochii doar că acestia au un aspect definitoriu pentru această
maladie.Urechile sunt mici,rotunde,displazice,inserate mai jos.

Craniul mic şi rotund cu partea posterioară aplatizată şi fontanelele largi care se vor
închide cu întârziere.Conduitul auditiv este mic,iar surditatea poate afecta 50% din aceşi
pacienţi,la orice vârstă.

Gura este mică şi deschisă din cauza limbii care are dimensiuni mai mari şi este
brazdatăde şanţuri,dinţi sunt implantaţi neregulat,mâna este mică cu degete care dau
impresia de aceeaşi lungime.

Alte afecţiuni asociate

Copilul poate prezenta şi alte afecţiuni asociate sindromului Down, cum ar fi:

 Nivelul de inteligenţă este sub normal. În cadrul proceselor cognitive, principalele

dificultăţi sunt cauzate de caracterul inconstant al stilului de învăţare şi specificul
procesării informaţiei. În comparaţie cu un copil normal, copilul cu sindrom Down necesită
mai mult timp pentru a procesa informaţia, trebuie să privească timp mai îndelungat
obiectele pentru recunoaste .

 Pe baza unor studii s-a demonstrat faptul că scorul testelor de inteligenţă scade o dată cu
vârsta, dar în realitate copiii cu sindrom Down fac progrese, învaţă diferite lucruri şi
dobândesc noi deprinderi, dar totuşi progresele lor sunt mai lente decât în cazul copiilor
normali, astfel explicându-se scorul scăzut la testele de inteligenţă. Această lentoare se
poate datora de asemenea lipsei motivaţiei şi nereuşitelor repetate a noilor deprinderi

 Capacitatea mnezică este scăzută, strategiile de memorare sunt limitate (domină

memorarea mecanică) memoria de scurtă durată este limitată din cauza întârzierilor de
limbaj. Există cercetări care atestă faptul că se poate vorbi de o relaţie semnificativă între
capacităţile memoriei şi deprinderile de citire, astfel activităţile de lecturare pot oferi
ocazia utilizării unor strategii, ducând la îmbunătăţirea capacităţilor de memorare (în
citirea unui text spre exemplu, capacitatea de a memora cuvintele în cadrul memoriei de
scurtă durată este foarte importantă pentru înţelegerea textului)

1-Pledoarie pentru demnitate/Anca Rîsnicu,Lucreţia Ivan,Daniela Tonigar,Lorant

Varga.Suceava:Muşatinii,2010
 Adesea copiii cu sindrom Down au dificultăţi în menţinerea concentrării atenţiei sau în
diferenţierea anumitor stimuli mai mult sau mai puţin asemănători între ei, atenţia lor poate
fi menţinută atâta timp cât aceştia pot face faţă sarcinilor primite.
 Dezvoltarea limbajului rămâne în urma altor arii de dezvoltare, în special în urma
dezvoltării cognitive, iar în cea mai mare parte a cazurilor limbajul expresiv este mai
întârziat decât cel impresiv, având consecinţe asupra comunicării cu cei din jur. S-a
dovedit practic faptul că în cele mai multe situaţii, copilul trisomic preferă limbajul
nonverbal în rezolvarea unor sarcini, şi mai puţin sarcinile în care i se cere să verbalizeze
răspunsul, cu alte cuvinte, vorbirea nu reflectă obiectiv nivelul lor de înţelegere, iar
potenţialul lor intelectual şi aptitudinal poate fii subestimat din cauza dificultăţilor pe care
le întâmpină în organizarea şi oferirea unor răspunsuri verbale, chiar şi atunci când înţeleg
bine sensul întrebărilor şi soluţiile unor sarcini de lucru,
 Afecţiuni ale inimii: aproximativ 50% dintre copiii cu sindrom Down se nasc cu afecţiuni
ale inimii. Majoritatea sunt diagnosticate la naştere sau la puţin timp după aceasta,
 Boli precum hipotiroidism, boala celiacă şi afecţiuni oculare,
 Există diverse situaţii în care copiii cu sindrom Down pot fi afectaţi de modificările care
se produc în preajma lor, în special dacă acestea apar brusc şi în mod inexplicabil. Pe de
altă parte au nevoie de un mediu unde aceştia să simtă apartenenţă, unde se pot manifesta
liberi în încercarea de a deveni independenţi,
 Este necesar să fie susţinuţi pentru a reuşi să se bucure de succes, de asemenea este
nevoie de încurajări şi de feed-back-uri pozitive pentru a se evita insuccesele şi preveni
comportamentele agresive, pasive, absente.

Problemele de sănătate şi tulburările în dezvoltare pot contribui la apariţia problemelor

comportamentale. De exemplu un copil poate dezvolta opoziţionism provocator, în mare
parte datorită dificultăţilor de comunicare sau de interpretare a cerinţelor celorlalţi.
Răbdarea cu care părinţii trebuie să înfrunte situaţia, oportunităţile educaţionale şi de
socializare, precum şi activităţile fizice adecvate, pot fi de ajutor în prevenirea sau
rezolvarea problemei de comportament. În cazul în care un copil prezintă probleme
mentale, cum sunt anxietatea sau depresia, pot fi necesare consilierea şi tratamentul
medicamentos.

2.5 Investigații clinice și paraclinice

În ceeea ce priveşte diagnosticul clinic este relativ, simplu pentru toate formele
severe(idioţenie,imbecilitate). Pentru stabilirea diagnosticului clinic se va face
anamneza(dezvoltarea psihomotorie,performaţele şcolare ,adaptarea socială), convorbirea
cu bolnavul,examinarea somatică şi neuropsihică,testele psihomotrice.

1-Pledoarie pentru demnitate/Anca Rîsnicu,Lucreţia Ivan,Daniela Tonigar,Lorant

Varga.Suceava:Muşatinii,2010
 În elaborarea prognosticului se pot folosi investigaţiile paraclinice care includ
analize biochimice, radiologice, E.F.G, E.M.G.

Investigaţii înainte de a rămâne însărcinată

Testarea genetica se recomandă a se face când viitoare mămică are în familie un istoric în
ceea ce priveşte această afecţiune.Aceasta poate confirma dacă viitorii părinţi poartă
cromozomul care creşte riscul de a avea copil cu Sindromul Down dar validitatea acestei
testări nu poate fi confirmată.

Screening-ul prenatal poate oferii date desprte posibilitatea ca fătul să aibă acestă
afecţiune.

Investigaţii realizate după naştere

Dacă sindromul Down nu a fost diagnosticat înainte de naştere pe baza unei testări a
cariotipului, în cele mai multe cazuri trăsăturile fizice pot confirma prezenţa acestei
afecţiuni, dar totuşi aceste trăsături pot fi discrete la nou-născuţi.

În ceea ce priveşte expectanţele de viaţă, în trecut, statisticile arătau faptul că 50%

dintre subiecţi nu trăiau mai mult de 5-6 ani datorită infecţiilor respiratorii şi a problemelor
cardiace relativ fregvente. În prezent, durata vieţii acestor persoane a crescut, dar riscurile
apar în mare parte datorită fregventelor anomalii congenitale ale inimii a rezistenţei scăzute
faţă de infecţii şi faţă de schimbările de temperatură.

Caracteristic adulţilor cu sindrom Down este îmbătrânirea prematură. Pe de altă parte,

înainte sau în jurul vârstei de 40 de ani pot apărea simptome asemănătoare sindromului
Alzheimer.

Dacă până nu demult, copiii cu sindrom Down erau consideraţi irecuperabili şi plasaţi în
structuri educaţionale rigide, de tipul căminelor-spital sau căminelor-şcoală, în prezent se
acordă o atenţie sporită includerii acestora într-o formă de educaţie incluzivă, ca o
consecinţă a recunoaşterii drepturilor fundamentale ale acestor copii şi a asumării
premiselor de unicitate, diversitate şi educabilitate în învăţământul românesc.

Dincolo de imaginea caracteristică a persoanelor trisomice se află o altă realitate. În

multe alte aspecte, sunt asemenea unor oameni obişnuiţi, dispun de un potenţial afectiv
aparte pe care doresc să-l manifeste mai mereu, sunt foarte sociabili, dornici să participe
alături de ceilalţi la diferite activităţi, unde îşi pot pune în valoare propria personalitate

2.6 Diagnostic pozitiv

Ecografia fetală -Aceasta poate depista semne ale Sindromului Down în prima
parte a sarcinii;

1-Pledoarie pentru demnitate/Anca Rîsnicu,Lucreţia Ivan,Daniela Tonigar,Lorant

Varga.Suceava:Muşatinii,2010
 O imagine de ecografie fetală poate arăta o proieminenţă mai mare decât normal în
partea posterioră a gâtului fetal, proieminenţă care poate fi detectată prin grosimea pliului
cutanat pentru a preconiza dintanţa dintre suprafaţa pielii şi oasele gâtului.

Un alt test important care poate da un diagnostic pozitiv este triplul test al serului
matern, acesta poate releva prezenţa a trei substanţe :alfa –
fetoproteina(AFP),gonadotropina corionică umană(hCG),estriolul(uE3).

Se poate realiza un alt test mult mai exact majoritatea cazurilor cu Maladia
Down,cvadruplul test al serului matern care include un test pentru inhibina A(este o
proteină produsă de fetus şi de placentă).

La fel de precis este combinarea ecografiei fetale cu un test serologic care măsoară
nivelele de gonadotropină corionică umană şi proteină plasmatică.

2.7 Diagnostic diferențial

Acesta se impune în puţine situaţii.Macroglosia din sindromul Down trebuie
diferenţiată de hipotiroidia congenitală sau de sindromul Beckwith-Wiedemann;dismorfia
cranio-facialăse întâlneşte şi în sindroamele Smith-Magenis,Zellweger sau triplo-X.Prin
efectuarea cariotipului ce implică recoltarea prin amniocenteză sau biopsie a vilozităţilor
corionice realizate pentru certificarea diagnosticului de sindrom Down.

Analiza Cito-genetică este esenţială pntru diagnostic şi obligatorie în fiecare caz

pentru că în funcţie de analiza cromozomială se calculează riscul de apariţie a acestei
maladii.Analiza cromozomială poate evidenţia:

1. Trisomie 21 liberă si omogenă,în circa 92-95% dintre cazurile de sindrom Down;ele se produc
prin nedisjuncţie meiotica,cel mai frecvent maternă şi in special meioza I.

2. Trisomie 21 liberă si in mozaic cromozomial, în circa 2-3% dintre cazuri;rezultă prin

nedisjunctie mitotică postzigotică sau foarte rar prin pierderea unui cromozom 21 în celulele ce
derivă dintr-un zigot trisomic.

3. Trisomie 21 prin translocaţie Robertsoniana neechilibrata - între cromozomul 21 şi un alt

cromozom acrocentric–poate fi observată în 4-5% dintre cazuri;cel mai frecvent se întalneşte
translocaţia t care în jumătate din cazuri este mostenita de la unul dintre parinţi(cel mai adesea
de la mamă dar fără nici o legatura cu vârsta maternă);translocaţiile t(21q;22q) sau t (21q; 21q)
sunt mult mai rare şi majoritatea sunt de novo.

4. Trisomia 21 partială ,în mai puţin de 1% dintre cazuri;rezultă prin segregarea meiotica a
cromozomilor derivaţi,formaţi în urma unor translocaăii reciproce echilibrate(ce implica un
segment din cromozomul 21),prezente la unul dintre parinţi.

1-Pledoarie pentru demnitate/Anca Rîsnicu,Lucreţia Ivan,Daniela Tonigar,Lorant

Varga.Suceava:Muşatinii,2010
 2.8 Evoluție, prognostic, complicaţii fără tratament
În ceea ce priveşte prognosticul este important ca diagnosticul sa fie pus individual pentru că
orice copil cu sindromul Down se află într-un stadiu diferit deoarece materialul său genetic este
genetic este normal şi patologic şi are valori diferite de la caz la caz.
Asadar în realizarea prognosticului trebuie să avem în vedere ca şi kinetoterapeuţi de:
 Anamneză care implică cunoaşterea trecutului patologic şi a istoricului bolii
 Examenul clinic(semne obiective,subiective,locale şi generale-legate de partea
somaticăneurologică,psihiatrică)
 Investigaţii paraclinice(biochimice,radiologice,,E.F.G, E.M.G)
 Rezultatele investigaţiilor psihologice(acestea au legatură gradul tulburarii psihice şi pot
determina progresul programului kinetic)
 Trebuie sa avem în vedere extinderea leziunilor neurologice,existenţa simptomatologiei
somatice asociate
 Aplicarea tratamentului adecvat ca urmare a evaluării corecte realizate
 Modul cum este integrat în familie care va da o altă valoare şi eficienţă terapiei.
Prognosticul în cazul copiilor cu Sindromul Down depinde de mai mulţi factori pe ca re i-am
enumerat mai sus şi se poate realiza pe masură ce timpul va soluţiona parţial problemele acestei
maladii pentru ca dupa cum ştim nu putem fi decât rezervaţi din cauza substratului anatomo-
patologic şi mecanismului etiopatogenetic poate agrava starea ducând uneori la involuţii.

3. Tratament general, farmacologic, chirurgical, recuperator

Uneori atunci când situţia o impune din cauza incidenţei ridicate privind instabilitatea
psihomotorie se poate apela la o terapie sedativă sau tranchilizantă,printre medicamentele
utilizate amintim:Levomepromazin,Tioridazin.
Alte medicamente administrate bolnavului cu sindromul Down depind
de:hipercolesterolemie,hiperlipoproteinemie,hipoproteinemie,hipocalcemie,fosfatază acidă
leucocitară crescută,transaminază glutami-oxal-acetică-eritrocitară crescută.

În aceasta deficienţa partea motorie este mai afectată cel puţin în primii ani de viaţa atunci când
este un deficit motor pronunţat apelându-se la:
 Gimnastică medicală sistematică
 Metode fizioterapeutice
 Masaj
 Ludoterapie
 Meloterapie

4.Kinetoterapia în afecțiunea studiată

Kinetoterapia exercitată prin educaţia senzorială

1-Pledoarie pentru demnitate/Anca Rîsnicu,Lucreţia Ivan,Daniela Tonigar,Lorant

Varga.Suceava:Muşatinii,2010
 Kinetoterapia prin educaţia senzorială a copiilor cu această afecţiune doreşte să
evidenţieze punerea în lucru a simţurilor în favoarea dezvoltării şi perfecţionării acestora.

Pe de altă parte îşi propune asimilarea de noi informaţii concrete, cât mai bogate şi mai
variate cu putinţă, pentru a servi drept suport intuitiv în cadrul activităţilor desfăşurate la
nivel cognitiv.

Dezvoltarea simţurilor nu reprezintă un scop în sine, dar se leagă de dezvoltarea

cognitivă a copilului cu Down,

Acesta se poate aplica cu succes şi copiilor cu această afecţiune. Se au în vedere două

scopuri:

- biologic şi psihologic: pentru a ajuta copilul în dezvoltarea sa;

- sociologic: care doreşte să pregătească copilul pentru adaptarea la mediu;

Activitatea senzorială este predominantă în jurul vârstei preşcolare, precedând

activitatea cognitivă. În acest sens, primul scop al educaţiei senzoriale, devine prioritar.
Atenţia copilului asupra lumi, se îndreaptă prin prisma simţurilor sale, sub forma
curiozităţii pasive. Suportul intuitiv oferit de senzaţii şi percepţii, trebuie să devină un
fundament pe care să se dezvolte mentalitatea şi gândirea copilului.

Scopul iniţial al educaţiei senzoriale este de a procura stimulenţi cât mai mulţi şi mai
variaţi, însă nu vom atribui copilului stimulenţi la voia întâmplării sau fără metodă de
rezolvare. Dorinţa este de a conduce copilul la o analiză şi raţionament de nivel superior,
expunându-l unor obstacole faţă de care prezintă interes, pe care astfel le poate învinge.

În cadrul educaţiei senzoriale se doreşte să se urmărească reacţia provocată de un

stimulent interesant. Este eronat să se practice observaţia asupra unor lucruri care nu
prezintă nici un interes pentru cel mic, deoarece nu ridică obstacole, pe care copilul să le
depăşească cu plăcere.

Este important să existe un scop de urmărit. Pentru a-l atinge copilul trebuie să rezolve
o problemă, să depăşească obstacole, să observe raportul dintre obiecte, asemănările şi
deosebirile ceea ce la copii cu sindrom Down este mai puţin realizabil. Mânuirea
materialului capătă astfel interes, provocând o observaţie mai activă şi mai intensă. În acest
sens se realizează fişe de lucru individuale.

Inteligenţa se conturează în primele ei etape din educaţia simţurilor prin propria

activitate a copiilor.

Exerciţiul simţurilor este un autoexerciţiu, care prin repetiţie duce la progresul

activităţii psihosenzoriale a copilului cu dificultăţi, la o modelare treptată a observaţiei,
spre o gândire din ce în ce mai abstractă. Intervenţia educatorului (profesorului) este

1-Pledoarie pentru demnitate/Anca Rîsnicu,Lucreţia Ivan,Daniela Tonigar,Lorant

Varga.Suceava:Muşatinii,2010
necesară, pentru a îndruma copilul la trecerea de la senzaţii şi percepţii, la gândirea
concretă, iar mai apoi la cea abstractă.

Educarea proceselor cognitive se încadrează în principalele sarcini ale educaţiei

senzoriale a copiilor cu sindrom Down. Aşadar senzaţiile şi perceptiile se integrează în
procesele cognitive.

Prin cunoaşterea directă a diferitelor obiecte şi fenomene din mediul înconjurător,

senzatiile dar mai ales perceptiile şi reprezentările se îmbogăţesc.

Kinetoterapia prin joc în cadrul procesului de recuperare

Jocul rămâne pentru copiii cu sindrom Down forma permanentă a procesului de

recuperare, pentru că această modalitate constituie o structură unitară între stimul–întărire–
răspuns–modificare. Studierea mecanismelor interioare ale jocului poate aduce mari
servicii unei teorii a terapiei recuperatorii.
Dienes, care a descoperit valenţele intime ale jocului ca formă de învăţare, a detaşat trei
categorii de forme:
1. Forma de joc-învăţare explorator-manipulativ. Deşi considerată ca formă
amorfă din punct de vedere al jocului, explorarea prin manipulare de obiecte stabileşte, de
la formele incipiente până la formele consacrate de cunoaştere, relaţia obiectuală.
Obiectele lumii înconjurătoare constituie sursa cea mai importantă de stimulare. Pe
toată perioada copilăriei, această sursă este dotată cu un mare grad de eterogenitate şi de
entropie (dezorganizare). Organizarea mintală a persoanei se produce ca un rezultat al
antrenamentului pe care copilul îl face organizând stimulii. Organizarea stimulilor trece şi
ea prin mai multe faze:
a).Recepţia-recunoaşterea dimensiunilor stimulatorii ale obiectelor. Mecanismele de
recunoaştere sunt structurări neuronale pe baza exerciţiului de cunoaştere, pe baza relaţiilor
obiectuale. Vederea în spaţiu (tridimensională) este rezultatul unei colaborări senzitive,
motorii, vizuale, auditive etc., a unei experienţe cu obiectele. Pentru a exista un clasor de
recunoaştere, trebuie să existe elementele care determină în sistemul nervos acest clasor.
Experienţa de manipulare simplă, de lovire, de zguduire, de distribuire, de organizare a
obiectelor constituie o activitate de cunoaştere şi organizare a potenţialelor stimulatorii
ale lucrurilor şi acţiunea ca atare face parte din învăţare-dezvoltare.
S-a constatat că la anumite vârste (peste 7 ani) deficienţii mintali nu pot deosebi
formele, mărimile, sau că prezintă forme incomplete ale stimulării, atribuind în întregime
aceste „defecte” de cunoaştere inteligenţei. Desigur, tulburarea fundamentală care priveşte
organizarea mintală determină modificări de cunoaştere, dar nu-i mai puţin adevărat că
fenomenele primare ale jocului-învăţare lipsesc la deficient, pentru că el nu are un exerciţiu
de lungă durată în exploatarea-manipularea obiectelor.
b). Diferenţierea obiectelor după unele însuşiri se obţine numai în cadrul acestui tip
de învăţare-joc. Când copilul pune laolaltă trei cuburi roşii şi de altă parte cinci cilindri
albi, el face cel puţin două-trei tipuri de diferenţiere: între mărimea (volumul) cuburilor,
forma lor şi culoare. Dacă prin aceeaşi mişcare simplă, cu satisfacţie primară de plăcere, va
constata că este posibilă o schimbare permanentă a culorii şi a mărimii şi că rămâne

1-Pledoarie pentru demnitate/Anca Rîsnicu,Lucreţia Ivan,Daniela Tonigar,Lorant

Varga.Suceava:Muşatinii,2010
constantă forma, copilul începe să opereze diferenţieri fundamentale pentru o viitoare
cunoaştere.
c).O identificare după criterii de identitate a obiectelor şi a acţiunilor de manipulare a
acestora se instalează ca o operaţie de cunoaştere prin învăţare-joc. În mecanismul de
recunoaştere, un rol important îl joacă identitatea obiectelor în conştiinţa persoanei.
Manipularea obiectelor determină mecanismul de stabilire a distincţiei eu-lume.
Identitatea obiectelor induce o formulare a identităţii biofizice a propriei persoane.
Obiectul cu care acţionează, după ce a fost unit în acţiune cu mâna, se distinge încet-
încet, până devine opozabil corpului. Este prima mare distincţie între obiectele lumii,
obiectele pe de o arte, eul de cealaltă parte. Această distincţie stă la baza tuturor
clasificărilor.
Rezumându-ne la aceste câteva caracteristici ale etapei de joc-învăţare de tip explorare-
manipulare, vom puncta unele observaţii.
Acest tip de joc-învăţare continuă formele de învăţare latentă, constituind o structură
mai complexă, mai evoluată. Ea face parte dintr-o continuare al procesului de învăţare şi
lipsa ei produce grave tulburări ale cunoaşterii. Raportată la categoriile stabilite de
deficienţa mintală, constatăm că acest tip de joc-învăţare nu a fost consumat într-un
interval adecvat. Orice tentativă de învăţare şi terapie care nu reface această etapă se
bazează pe vid şi nu poate deveni eficientă.
În afară de elementele de cognaţie, trebuie să menţionăm elementele de întărire şi
motivaţie. Sistemul de întărire este un rezultat al relaţiilor obiectuale şi deci se învaţă
învăţând. Încet, încet, acesta se constituie ca o energie potenţială motivaţională pentru
comportamentul de explorare şi cunoaştere.
Tot atât de importantă ca şi latura cognitivă, latura motivaţională – până la un anumit
punct – constituie un mecanism format de la acest nivel de învăţare.
2. A doua formă de organizare a învăţării-joc-terapie o constituie ceea ce Dienes
numeşte jocul reprezentativ. Jocul reprezentativ va apărea de îndată ce obiectele cu care se
joacă copiii încep să ţină locul a ceea ce nu sunt.
Dacă un copil se joacă „de-a trenul”, aceasta presupune câteva fapta. Mai întâi
cunoaşterea funcţională a obiectului numit tren – adică a unei realităţi concrete. În al doilea
rând, presupune că s-a format la copil un spaţiu mintal care poate conţine nu numai
imagini-copie după tipul celor reale, ci şi imagini reprezentate după tipul de organizare
mintală. În al treilea rând, se demonstrează existenţa unui mecanism de comutare de la
realitatea mintală, rezultatul fiind învăţarea.
Mecanismul acesta de comutare este, în fond, funcţia semiotică şi exprimă gradul de
organizare mintală.
Primele forme ale învăţării sunt modalităţi de fond şi în mare parte difuze, fără un mare
grad de diferenţiere. De la acest nivel începe activitatea de învăţare specific umană, care se
bazează pe simboluri, nu pe însumări de acumulări concrete.
După opinia noastră, acesta este nivelul prim de diferenţiere între organizarea mintală a
normalului şi a deficientului care poate duce la un diagnostic. Formarea simbolurilor,
fenomen demonstrat de J.Piaget are o importanţă fundamentală în evoluţia mintală a
copilului. Literatura privitoare la deficienţii mintali este săracă în asemenea studii.

1-Pledoarie pentru demnitate/Anca Rîsnicu,Lucreţia Ivan,Daniela Tonigar,Lorant

Varga.Suceava:Muşatinii,2010
 În mecanismul învăţării la copilui cu sindrom Down avem nevoie de un sistem de
antrenament specific pentru formarea şi dezvoltarea simbolurilor. Date fiind limitele
biofiziologice ale deficientului mintal, nu vom obţine structuri de simboluri de grade
superioare, dar vom forma un mecanism de bază al învăţării.
3. Al treilea tip de joc-învăţare este cel cu reguli. Primele forme ale categoriei
„reguli” sunt constituite de legile de asemănare, deosebire, asamblare, succesiune, situare
în spaţiu etc.
Orice copil cu organizare mintală normală, jucându-se cu obiectele, „descoperă” aceste
legităţi interne care corespund unor concepte sau noţiuni integratoare. Realitatea se
ordonează prin clasificări, serieri etc.
Intervenţia organizării mintale „pune ordine” în haosul realităţii prin instituirea unor
categorii: gen, specii, clase etc., rezultate din experienţa cu obiectele şi cu sistemul de
referinţe logico-sociale (limbajul, procesul de învăţare etc.).
A doua serie de reguli sunt cele privitoare la modul de utilizare şi deci de restructurare
a realităţii, care constituie celălalt pol al învăţării-integrare, adică cel al integrării valorii
conferită social acţiunilor comportamentale.
Jocul-învăţare, în viziunea contemporană, este net distinct de termenul utilizat în
literatura pedagogică de joc didactic (care în fond este o specie de joc), care limitează
acţiunea ludică la consolidarea, precizarea şi verificarea cunoştinţelor predate.
Studiile contemporane sunt centrate pe implicaţiile intelectuale, jocul fiind o acţiune de
cunoaştere, de organizare a cunoaşterii. Organizaţii speciale sunt consacrate problematicii
jocului, ca de exemplu Consiliul Internaţional pentru Jocurile Copiilor1 cu numeroase
filiale, din care amintim „Asociaţia franceză pentru Educaţia prin joc” (fondată în 1970),
sau experimentele de mai mare întindere desfăşurate în şcoli, ca de exemplu şcoala
„Delcroy” din Saint-Mandé, Belgia, unde începând cu anul 1973 – 1974 se reia aplicarea
principiilor decroliene privind centrele de interes, acordând jocului un loc fundamental,
jocul devenind un „Centru de interes”.
În acest mod, jocul devine un instrument principal, preponderent şi nu complementar în
strategia didactică.
În această viziune, orice situaţie de joc trebuie convertită într-o situaţie de învăţare a
unor modele cognitive, comportamentale sau de altă natură.
Noua viziune a jocului-învăţare are repercusiuni asupra întregii metodologii de învăţare
specifică, cu implicaţii directe în dispunerea piramidală a principalelor modele de învăţare
destinate deficienţilor mintal.
Dacă jocul, în general, are atât o forţă predictivă, cât şi una propulsoare pe planul
dezvoltării personalităţii deficientului mintal, aserţiunea de joc-învăţare trebuie completată
şi cu cea de joc-terapie. Jocul este învăţare şi terapie recuperatorie. Obiectivul imediat al
jocului este educaţional, dar cel final mediat este terapeutic, ameliorarea deficitului primar
al deficitului mintal, imaturitatea cognitivă. Jocul este o formă de psihoterapie, care se
realizează prin metode şi procedee educaţionale, valorificând valenţele terapeutice oferite
de conţinutul programelor şcolare elaborate pentru această categorie de handicapaţi, în
scopul recuperării deficientului mintal – în limitele sale.

1
- în S.U.A.- International Council for Children’s Play

1-Pledoarie pentru demnitate/Anca Rîsnicu,Lucreţia Ivan,Daniela Tonigar,Lorant

Varga.Suceava:Muşatinii,2010
 Schemele exercitate în joc sunt scheme pe care se bazează structurile şi funcţiile
personalităţii. Ne interesează gradul de organizare a personalităţii pe care jocul îl
generează, începând cu organizarea eului acţional (jocurile funcţionale) şi sfârşind cu
organizarea categoriilor logice şi cu structurile personalităţii; acţiunea ludică şi
comportamentul psiho-motor, acţiunea ludică şi organizarea mintală, acţiunea ludică şi
organizarea proceselor afectiv-motivaţionale, acţiunea ludică şi organizarea structurilor
raţionale ale personalităţii.
Bazaţi pe o asemenea concepţie, putem vorbi de un comportament ludic, care poate fi
definit prin mecanismele fundamentale neuropsihologice, afectiv-motivaţionale şi
relaţionale organizate conform necesităţii de dezvoltare a personalităţii. Investigaţiile
privind comportamentul ludic al deficientului mintal au condus la stabilirea unor indicatori
care se consideră ca factori de organizare ai comportamentului ludic, permit organizarea
personalităţii deficientului mintal.

Se propune un plan de intervenţie pe termen lung.

Pe lângă acesta copilul participă în continuare la şedinţele de şedinţele de kinetoterapie

şi logopedie, 1-2 ore pe săptămâna.

Obiective:

 Stimularea simţului termic

 Stimularea atenţiei
 Stimularea structurii perceptiv motrice de culoare
 Stimularea structurii perceptiv motrice de formă
 Stimularea motricităţii fine

Obiective Obiective Nr. Tipuri de exerciţii Materiale specificaţii

operaţionale ore utilizate necesare

Stimularea simţului Identificarea 2 ore Bălăceală cu mâinile Lighean, apă

termic şi intr-un lighean cu apa caldă, călduţă
discriminare şi rece.
a gradelor
de
temperatură
prin
comparare

Stimularea atenţiei 1oră Contact cu diverse Jucării care

jucării, obiecte din cântă,
jur, manevrarea maşinuţe cu

1-Pledoarie pentru demnitate/Anca Rîsnicu,Lucreţia Ivan,Daniela Tonigar,Lorant

Varga.Suceava:Muşatinii,2010
 acestora sau fără
telecomandă,
jucării cu
luminiţe

Stimularea Recunoaşter 2 ore -Exerciţii de asociere -Planşe -Iniţial se

structurii perceptiv ea şi a culorilor cu obiectul ilustrate cu poate folosi
motrice de culoare discriminare căreia îi aparţine, obiecte un număr mai
a culorilor (exemplu: lămâie- colorate redus de
galben, măr-roşu, natural, culori pentru a
castravete-verde) uşura
-Fişe discriminarea,
-Exerciţii de individuale de
recunoaştere a lucru pentru -Fişele de
culorilor cu ajutorul colorat, lucru pentru
jetoanelor diferit activitatea
colorate. -Jetoane independentă
colorate vor fi iniţial
-Exerciţii de colorare simple, mai
a unor desene ce apoi din ce în
reprezintă diferite ce mai
obiecte. complexe.

Utilizarea 2 ore -Exerciţii de sortare a Piese „Lego” Se va oferi

culorii drept unor piese „Lego” divers sprijin în
criteriu de după criteriul culoare colorate realizarea
culoare acestor
-Exerciţii cu ajutorul -Jetoane ce exerciţii
unor jetoane care reprezintă
reprezintă diverse diverse fructe,
obiecte diferit legume, piese
colorate de
îmbrăcăminte
-Exerciţii de utilizare diferit
a culorii ca şi simbol. colorate

-Patru
cartoane
colorate în
verde, galben,
maro, şi alb,
Fiecare
ilustrând
simbolul unui
anotimp.

1-Pledoarie pentru demnitate/Anca Rîsnicu,Lucreţia Ivan,Daniela Tonigar,Lorant

Varga.Suceava:Muşatinii,2010
Stimularea Identificarea 2 ore -Exerciţii de -Piese „Lego” Se va oferi
structurii perceptiv şi recunoaştere o sprijin în
motrice de formă discriminare formelor geometrice -planşe de realizarea
a formelor simple: pătrat, decupare, activităţilor
prin dreptunghi, triunghi, colorare,
comparare, cerc, lipire a -Materialul va
suprapunere diferitelor fi iniţial mai
si încastrare. -Exerciţii de asociere forme simplu iar
a formelor cu geometrice, apoi se va
obiectele din mediu merge spre
(exemplu: paharul -Ilustraţii cu complex,
este rotund, uşa este obiecte de
dreptunghiulara etc.) diferite forme, -Este necesar
să existe un
-Exerciţii de -Încastrare cu număr sporit
decupare, colorare, diferite forme, de exersări
lipire a diverse forme -Fişe pentru fiecare
geometrice, individuale tip de
exerciţiu
-Exerciţii de pentru
comparare după identificarea
criterii: grosime, unei forme
mărime, dimensiuni, dintr-o
mulţime
-Exerciţii de
încastrare sau
suprapunere,

-Exerciţii de
identificare a unei
forme dintr-o mulţime

Identificarea 2 ore -Exerciţii de Piese „Lego” Activitatea se

si identificare a săculeţ poate
discriminare formelor geometrice desfăşura sub
a formelor prin pipăit cu ochii formă de
cu ajutorul închişi, competiţie,
simţului „Cine
tactil -Exerciţii de descoperă mai
identificare a multe forme?”
formelor dintr-un
săculeţ cu ajutorul
simţului tactil.

Stimularea 2 ore -Exerciţii de înşirare Fire de nailon,

motricităţii fine de mărgele pe un fir mărgele,
biluţe, o

1-Pledoarie pentru demnitate/Anca Rîsnicu,Lucreţia Ivan,Daniela Tonigar,Lorant

Varga.Suceava:Muşatinii,2010
 de nailon sticlă, placaj
cu orificii,
-Exerciţii de şnur.
introducere a
biluţelor într-o sticlă

-Exerciţii de înşirare
a unui şnur pe un
placaj cu orificii

1-Pledoarie pentru demnitate/Anca Rîsnicu,Lucreţia Ivan,Daniela Tonigar,Lorant

Varga.Suceava:Muşatinii,2010
1-Pledoarie pentru demnitate/Anca Rîsnicu,Lucreţia Ivan,Daniela Tonigar,Lorant
Varga.Suceava:Muşatinii,2010