Universitatea de Științe Agronomice și Medicină

Veterinară
Facultatea de Biotehnologii

Titlul lucrării
Referat
Muramidaza
 Cuprins

Introducere ............................................................................................. 2
Cap. I : Prezentarea generală a muramidazei
1.1. Codul enzimei și denumirea sistematică ...................................... 4
1.2. Reacții catalizate de muramidază ................................................. 4
1.3. Răspândire și rol ........................................................................... 4
1.4. Structura lizozimului .................................................................... 6
Cap. II : Metode de determinare a activității enzimatice(A.E. ).............8
2.1. Determinarea activității enzimatice a muramidazei / lizozimului
din hemolimfa de la Manduca sexta......................................................8
2.2. Metoda de determinare a activității enzimatice după Petterson și
Porath………………………………………………………………….10
Cap. III : Utilizări ale muramidazei......................................................12
Concluzii.................................................................................................14
Bibliografie.............................................................................................15

1
 Introducere

Parte integrantă a biochimiei, enzimologia se ocupă cu studiul răspândirii și localizăii

enzimelor în organsmele vii, structurii lor chimice, cineticii reacțiilor enzimatice , mecanismelor
de acțiune și reglării activității enzimelor, utilizării practice a acestora etc. ¹

Primele referiri asupra enzimelor au apărut încă din cărțile vechi care s-au axat pe descrierea
modului de preparare a unor alimente (pâine, brânzeturi), băuturi nealcolice sau frăgezirea cărnii.

În antichitate, aplicațiile în care se foloseau enzime se bazau pe observațiile empirice din

folclor. Cea mai veche consemnare referitoare la utilizarea enzimelor este ilustrată de o descriere
a procedeului de fabricare a vinului în vechiul Babilon (cca 2100 îC).
Microorganismele (surse enzimatice) au fost folosite în diverse procese de fermentație. Un
exemplu este procedeul de obținere a oțetului (utilizat drept conservant sau în scopuri
medicinale) prin conversia enzimatică a alcoolului etilic la acid acetic. De asemenea, una dintre
sursele de bază în nutriția popoarelor antice a constituit-o produsele lactate. De exemplu, brânza
era preparată de cca 7000 de ani îC, prin închegarea laptelui, prin actiunea unor enzime. Aceștia
utilizau ficina (obținută dintr-un extract de smochin) și renina (obținută sub forma unui precursor
din stomacul bovinelor, oilor sau caprelor tinere). Cele două procedee au fost descrise de Homer
(în Iliada) și Aristotel. Procedeul de creștere a aluatului (în cazul producerii pâinii) este de fapt
datorat producerii dioxidului de carbon pe cale enzimatică. Un procedeu de fragezire a cărnii era
folosit de locuitorii din insulele Pacificului. Acestia utilizau sucul de papaia (care conține o
protează numită papaina). Exploratorii din armata navală britanică foloseau sucul de papaia atât
pentru frăgezirea cărnii cât și pentru tratamentul împotriva viermilor. 1

Denumirea de enzimă provine de la grecescul “en zimă” care înseamnă “în levură” și a fost
dată de Kuhne în 1978 deoarece drojdiile au reprezentat prima sursă de extracție a acestor
compuși biochimici.
Enzimele sunt molecule biologice deosebit de importante pentru lumea vie, având rol
catalitic bine definit prin accelerarea vitezei reacțiilor chimice. Ele sunt prezente în celulele,
țesuturile și organele tuturor animalelor, plantelor și microorganismelor. Acești biocatalizatori
de natură proteică intermediază procesele de sinteză și de degradare din celulele vii, făcând
posibilă realizarea unor reacții chimice, care, in vitro nu se pot realiza decât în condiții
incompatibile cu viața celulară. Proprietatea lor cea mai importantă, care le deosebește categoric
de catalizatorii chimici, este specificitatea față de substrtul asupra căruia acționează, dar și asupra

1
https://robi74ro.files.wordpress.com/2010/03/en1.pdf

2
reacției pe care o catalizează. Ele au rol fundamental în reglarea proceselor de creștere și
regenerare tisulară.

Enzimele sunt substanțe de natură proteică și îndeplinesc rol de catalizatori ai transformarilor

biochimice din celula vie. Acestea se clasifică în șase clase principale, enzimele cuprinse într-o
clasă catalizând același tip de reacție:

1. oxidoreductazele – enzime care catalizează reacțiile de oxidoreducere ce au loc în

organismele vii ;
2. transferazele - enzime ce catalizează reacții de transfer ale unor grupe de atomi ce pot fi
și grupe funcționale de la un substrat la altul, fără ca aceste grupări să existe libere în
timpul procesului ;
3. hidrolazele - enzime ce catalizează scindarea diferitelor legături covalente din molecula
substratului cu participarea moleculelor de apă ;
4. liazele – enzime ce catalizează reacții de adiție a unor grupe de atomi la molecula
substratului sau clivarea acestor grupări cu rearanjarea ulterioară a valențelor ;
5. izomerazele-enzime care catalizează diferite reacții de izomerizare a substratelor ;
6. ligazele sau sintetazele - enzime ce catalizează formarea unor noi legături chimice
carbon-carbon sau carbon- heteroatom, în majoritatea cazurilor utilizându-se energia
stocată în legăturile macroenergice ale moleculelor de ATP. 2

2
Israel-Roming F.,-Noțiuni fundamentale de enzimologie, Ed. Ars Docendi 2014 – Universitatea din București,
pagg. 7, 11;

3
 Capitolul 1
Prezentarea generală a muramidazei
1.1. Codul enzimei și denumirea sistematică

Muramidaza are codul E.C.3.2.1.17, ceea ce înseamnă că face parte din clasa
HIDROLAZE, subclasa GLICOZIDAZE.3

Denumirea sistematică este N- acetilmuramidglucanhidrolază. În literatura de specialitate

mai este întâlnită și denumirea de lizozim. 4

1.2. Reacțiile catalizate de muramidază

Muramidaza catalizează hidroliza legăturilor β- 1,4 dintre resturile acidului N- acetil-
muramic și 2-acetamido-2-deoxi-D-glucozei din mucopolizaharide, mucopolipeptide și
chitină. Această enzimă hidrolizează, de asemenea, pereții celulari a numeroaselor bacterii
Gram- pozitive (de exemplu, Micrococcus lysodeikticus), ai unor bacterii Gram- negative (de
exemplu, Escherichia coli și Salmonella typhosa), precum și izomeri ai N- acetil
glucozaminei. 5

1.3. Răspândire și rol

Lizozimul (muramidază) este o enzimă bacteriolitică cu greutate moleculară de 14,4

kiloDaltoni(kDa), alcătuită din 129 resturi de aminoacizi (centrul activ fiind format din
resturile Glu35 și Asp52 ) Are capacitatea de a distruge peretele celular al bacteriilor Gram-
pozitive (în special), prin hidrolizarea legăturii glicozidice β-1,4 dintre acidul N-
acetilmuramic (NAM) și N-acetilglucozamină (NAG) (carbohidrați prezenți în peretele
bacterian).
Se găsește în salivă, sânge, lacrimi, mucus, intestinul insectelor, mamiferelor, păsărilor și
peștilor, în citoplasma neutrofilelor polinucleomorfe (PMN), dar cea mai mare cantitate se
află în albușul de ou. (Hultmark, 1996) 6

3
Thomas E. Barman – Enzyme Handbook II, Springer- Verlag Berlin Heidelberg New York 1969
4
https://en.wikipedia.org/wiki/Lysozyme
5
Zarnea G.,Mencinicopschi Gh., Brăgărea St. –Bioingineria preparatelor enzimatice microbiene , Ed.Tehnică
București, pag. 199
6
Daiwu Kang – Identification of Immune Genes in the Insects Trichoplusia ni and Anopheles gambiae, Stockholm
University 1997

4
 “ Lizozimul părea să fie unul dintre acele mijloace naturale de apărare și, presupunând că
ipoteza se va verifica, era posibil ca această substanță, sau altele de aceeași natură, să se
găsească în toate părțile unui corp animal, fie el de om, pasăre sau pește, și chiar în lumea
vegetală.
Fleming a început , deci, o serie de experiențe destinate să dovedească că mai există și alte
secreții sau chiar țesuturi care conțin lizozim. O bucățică de unghie, de piele, saliva, părul –
introduse într-un tub de experiență exercitau aceeași lungime de undă, uimitor de lizantă.
(…). Fleming găsea lizozim peste tot : în secrețiile mucoasei bucale, în sperma tuturor
animalelor, în icrele de știucă, în laptele femeii, într-un segment de tulpină, în Frunze.
Toate plantele din grădină au fost, pe rând, încercate. Laleaua ca și floarea broștească,urzica,
la fel ca bujorul, conțineau lizozim. Remarcabilă este concentrația de lizozim din nap. Dar
depozitul cel mai bogat îl constituia albușul de ou. Fleming a arătat că albușul de ou, diluat
într-un volum de apă de șaizeci de milioane de ori mai mare, mai avea încă puterea să lizeze
unii microbi.” 7
În medicina veterinară lizozimul a fost cu precădere dozat pentru aprecierea laptelui de
consum și a celui destinat sugarilor în corelație cu rolul în prevenirea infecțiilor la aceștia. 8
Alte roluri pe care le are lizozimul :
- putere bactericidă – albușul de ou și chiar gălbenușul sunt admirabile medii de cultură
pentru microbi, dar coaja de ou este impermeabilă pentru aceștia, deci este un tip de apărare
naturală, efectul manifestându-se asupra aproape tuturor germenilor patogeni, și, mai ales,
asupra streptococilor, stafilococilor, meningococilor și bacilului difteric;
- antiseptic natural – primul mijloc de apărare al celulei împotriva invaziilor microbiene;9
- este uneori folosit în infecții digestive și oculare, iar cel din albușul de ou se întrebuințează
în tratamentul arsurilor de grade diferite;
- în industria alimentară se utilizează pentru conservarea alimentelor;10
- lizozimul este probabil cea mai importantă proteină salivară cu rol de apărare care poate
iniţia liza celulelor microbiene, această acţiune având ca efect desprinderea plăcii bacteriene.
Astfel, lizozimul joacă un rol important în prevenirea acumulării plăcii dentare şi a mucoasei
orale . Concentraţia crescută a lizozimului salivar a fost asociată cu prevalenţa hipertensiunii
arteriale, de oarece concentraţia lizozimului salivar este într-o relaţie directă atât cu
patogenitatea de natură infecţioasă, cât şi cu dereglări ale metabolismului glucidic. Având în
vedere acest fapt, s-a studiat relaţia dintre lizozimul salivar şi procesele pro-infl amatorii
implicate în ateroscleroză atât în ceea ce priveşte procesul infecţios, cât şi dereglările
metabolice şi rolul lizozimului plasmatic, nivelul acestuia fi ind un biomarker al bolii
cardiovasculare.11

7
Andre Maurois- Alexander Fleming, Ed. Medicală, pag 104
8
http://www.creeaza.com/familie/medicina/LIZOZIMUL-ENZIMA-ACTIVA-IcircN164.php
9
Andre Maurois- Alexander Fleming, Ed. Medicală, pag 105
10
http://www.interferente.ro/lizozimul-substanta-antiseptica-si-bactericida.html
11
http://www.medica.ro/reviste_med/download/stoma/2012.2/Stoma_Nr-2_2012_Art-16.pdf

5
 12

1.4. Structura lizozimului

Fiind o proteină, lizozimul prezintă trei nivele de organizare a structurii sale :

Structura primară
Structura primară a lizozimului este un polipeptid care conține 129 aminoacizi aranjați într-o
secvență liniară. Cele opt resturi de cisteină participă la formarea a patru legături disulfurice
dispuse la diferite distanțe ale lanțului. Acei aminoacizi care fac parte din situsul aparent de
legare al substratului sunt mascați.

Structura secundară
Lizozimul are 5 regiuni helicale (3 sunt α helix standard, în timp ce două sunt intermediari între
3-10 helix și α helix), 5 regiuni de foi β pliate, la întâmplare și β turns.

12
http://elte.prompt.hu/sites/default/files/tananyagok/BevProkariotakVilagaba/ch03s04.html

6
Structura terțiară
În condiții fiziologice, lizozimul se împachetează într-o structură compactă, globulară, după
principiul: partea hidrofobă în interior iar partea hidrofilă la exterior, cu o despicătură lungă pe
suprafața proteinei. Această crăpătură este situsul activ implicat în legarea de carbohidratul
bacterian (NAM / NAG) și în cele din urmă în scindarea acestuia. 13

13
https://ro.wikipedia.org/wiki/Lizozim#cite_note-3