Sunteți pe pagina 1din 2

Plumb – G Bacovia

„Dormeau adânc sicriele de plumb Dormea întors amorul meu de plumb


Şi flori de plumb şi funerar vestmânt- Pe flori de plumb, şi-am început să-l strig
Stam singur în cavou...şi era vânt... Stam singur lângă mort... şi era frig...
Şi scârţâiau coroanele de plumb Şi-i atârnau aripile de plumb.”

Simbolismul, curent literar apărut spre sfarșitul secolului al XIX-lea, ca reactie impotriva
parnasianismului ce dusese versul la perfectiune formala, dar il deliricizase si a romantismului retoric, a
promovat conceptul de poezie moderna in dorinta de a redescoperi esenta poeziei. Simbolismul isi propune
sa redea creatiei lirice emotia si sensibilitatea, dar nu direct, ci prin intermediul simbolurilor, al sugestiei, al
analogiei. La baza tehnicii simboliste sta cultivarea unor sentimente ambigue, neconturate pe deplin,
(reverie, melancolie, spleen, scepticism, pesimism) evidente prin simboluri cu semnificatii multiple, prin
imagini sinestezice, prin corespondente, raportul dintre realitatea interioara si simbol fiind doar sugerat si
nu dezvaluit. De asemenea, specifice simbolismului sunt si anumite principii compozitionale: simetria,
recurenta amplificata prin tehnica refrenului ce confera muzicalitate versurilor. Simbolismul românesc
este primul curent sincron cu cel european şi nu a fost o simplă imitaţie a şcolii simboliste franceze, ci o
atitudine estetică modernă prin care poeţii încercau să depăşească romantismul minor, epigonismul
eminescian şi idilismul rustic promovat de sămănătorişti. Simbolismul romanesc cunoaste doua directii.
Prima e constituita de simbolismul decadent reprezentat de Bacovia, Barbu Fundoianu, D. Botez, temele
abordate fiind tristetea, moartea, tema uratului cotidian, tema monotoniei provinciale, a uniformitatii vietii.
Orasul ca simbol al acestui curent ia forma targurilor lipsite de orizont cultural, cu dughene, cocioabe umile,
carciumi sordide, cafenele sarace, spitale, vagabonti. Sentimentul dominant este deprimarea. A doua directie
este simbolismul evazionist, ai carui reprezentanti sunt Ion Minulescu, Stefan Petica, ce imortalizeaza
privelisti ale civilizatiei (palate, temple, catedrale, fantani, havuzuri, statui, tablouri, simfonii). Tema
exoticului este fundamentala fiind exprimata la nivelul imaginarului poetic prin diverse motive: nave, iahturi,
arhipelaguri, corali, pasari exotice, constelatii din cealalta emisfera, zapezi nordice, fabuloase paduri
tropicale, predominad muzica si rafinamentul.

G Bacovia este un scriitor de referinta al simbolismului romanesc, impunandu-se ca autor al unei


atmosfere lirice fara precedent, poet al toamnelor reci si umede, al amurgurilor obscure, al verilor toride, al
targurilor de provincie anoste, aculturale, expresie originala a viziunii sale despre lume. (Opera acestuia se
naşte la confluenţa simbolismului, cu decadentismul şi expresionismul, marcând deschiderea lirismului
românesc spre modernitate.)

Semnificativă in acest sens este si Plumb. Poezia a dat numele primului volum de versuri al lui
Bacovia, aparut in 1916. ,,Plumb” poate fi considerata expresia concentrata a creatiei bacoviene si a
originalitatii lirismului celui mai mare poet simbolist al literaturii romane. Poezia este, ca specie lirica, o
elegie existentială, concetrandu-si semnificatiile in simbolul preluat in titlu.

Arg1.Opera, prin temele mortii si a solitudinii ce dau expresie esecului existential, se


circumscrie esteticii simboliste. Instrainarea, împietrirea, izolarea sunt stari sufletesti confuze care
constiutuie constant obiectul poeziei simboliste bacoviene si care sustin viziunea sumbra despre lume a
scriitorului.

Opera apartine liricii subiective, a eului. Marcile instantei lirice in text sunt verbele si adjectivele
pronominale de persoana I: ,,Stam, ,,amorul meu”. Discursul poetic este conceput sub forma unui monolog
tragic în care poetul exprima o stare sufleteasca marcata de disperare, lipsita de orice speranta.

Arg.2 La nivel compozitional, remarcam alte caracteristici simboliste. Astfel, poezia este
alcatuită din două catrene simetrice, construite cu ajutorul paralelismului sintactic. In maniera specifică
acestui curent literar, datele realității exterioare alternează cu cele referitore la realitatea psihologica,
aflandu-se in relatie de corespondenta, tehnica folosita fiind cea a analogiei. Imaginarul poetic este, de
asemenea, de factura simbolista si intretine starea de spirit prin cultivarea sentimentului de oprimare.
Realitatea exterioara este prefigurata de cimitir, cavou, simboluri ale unei univers rece, ostil, care îl împing
pe poet la izolare si disperare.

Strofa întâi configurează deci un spațiu închis, sufocant în care traiește ființa umana. Forma de
monolog tragic din aceasta elegie sporește drama lumii interioare a eului liric. Intreaga stare de spirit se
concentreaza in semnificatiile celor trei cuvinte-cheie: plumb-cavou-singur. Pretextul sentimentului elegiac
aparține realitatii exterioare si este moartea. Aceasta idee este sustinuta la nivel lexical prin selectarea unor
cuvinte din aria semantica a acestei notiuni: sicrie, funerar, cavou, mort, plumb.

Arg 3.Specific poeziei simboliste, datele lumii exterioare devin prin analogie simboluri ale vietii
sufletești, ravășite de durere: cavoul poate conota societatea, lumea meschina, in care locuieste poetul sau
chiar propriul trup in care- si afla salas un suflet de plumb. Aceeasi metafora poate sugera, de asemenea,
imposibilitatea iesirii eului dintr-un spatiu inchis, in care i se refuza realizarea aspiratiilor sale spirituale. In
poezia simbolistă, simbolurile capata o valoare implicit si nu explicit simbolica, semnificatiile lor fiind
dezvaluite partial pe calea sugestiei.

In structura poeziei, cuvantul ,,plumb” este un element de recurenta poetica, fiind repetat de cate trei
ori in fiecare strofa si asezat chiar in rima versului intai si al patrulea. El devine metafora-simbol care
sintetizeaza, prin variate conotatii, semnificatiile intregului imaginar artistic. Astfel, plumbul poate sugera
apăsare sufleteasca sfâșietoare (prin greutate), monotonie si plictis (prin culoarea cenusie), precum si
impresia de cadere grea, fara ecou, catre un abis al sufletului - cavoul. Determinant al substantivului
concret, in trei situatii (,,sicriele de plumb”, ,,coroanele de plumb”, ,,flori de plumb”) cuvantul dezvaluie o
realitate obiectiva austera si dezolanta, care copleseste sufletul, condamnându-l la solitudine perpetuă.
Insoțind substantive ce au contextual conotații abstracte, în doua cazuri (,,amor de plumb”, ,,aripile de
plumb”) simbolul conferă versului sensurile unei meditații profunde asupra condiției umane, a unei
imposibilități în comunicarea cu universul de afară. Cromatica este numai sugerată în această poezie, prin
prezenţa elementelor funerare: veşminte, flori, coroane şi plumb, iar olfactivul prin simbolul „mort”. In acest
spațiu constrangator, nici macar iubirea nu e o cale spre libertatea spiritului, ea fiind contaminata de răul
existential. Amorul de plumb sugereaza cantonarea in limitele contingentului, a temporalului.

Arg.4 Poezia Plumb este o poezie simbolistă, nu numai prin corespondenţele dintre universul
interior si cel exterior, prezenta analogiei și a simbolurilor, ci si prin muzicalitatea versurilor. La toate
nivelurile, lexical, fonetic, morfosintactic, poetul exteriorizeaza ideea de alunecare spre neant. Verbele la
imperfect dormeau, dormea, stam sugereaza persistenta atmosferei deprimate. Repetitia conjunctiei ,,si”
(polisindetonul) amplifica atmosfera macabra: Si flori de plumb si funerar vestmânt - / …si era vânt… / Si
scârtâiau coroanele… si-am început sa-l strig… si era frig… si-i atârnau aripile de plumb…. Epitetele
adânc, întors, funerar, singur contribuie la realizarea unei nelinisti metafizice. Aliteratiile in m, b, v, l,
asonantele in u sugereaza foarte bine plânsetul, vaietul, ca ecou al atmosferei insuportabile. La nivelul
prozodic, se constata folosirea iambului, a cezurii prin care se sustine tonalitatea elegiaca a versurilor.

Viziunea bacoviană despre lume este tragică, întregul univers stă sub semnul claustrării, al
morții. Consider ca /Semnificativ în acest sens este motivul izolarii totale, expresie poetica a starii de
spirit a tuturor poetilor simbolisti și care devine liantul confesiunii lirice. Astfel, prin repetarea, la
începutul versului al treilea al fiecărei strofe, a construcției: ,,Stam singur…”, precum si prin frecvența
persoanei I, inclusa in desinența verbelor: ,,stam”, ,,am inceput”, ,,sa(-l) strig”, se sporeste emoția poetica,
materializandu-se lumea abstracta a simbolurilor. In plus, imperfectul verbelor sugerează lipsa optimismului,
impietrirea, lipsa de finalitate (,,dormeau”, „stam”, „era”, „atârnau”). In plus, tensiunea lirica se adanceste
treptat, urmand o linie ascendentă sugerată de efectele auditive ale cuvintelor: ,,scarțâiau”, ,,să strig” ce
amplifică starea de spirit. Același rol îl are si paralelismul dintre elementele naturii, a lumii exterioare și
lumea sufletului său ravașit de durere: “si era vant (…) si era frig”.

In concluzie, poemul bacovian dezvoltă stări simboliste precum înstrăinarea, împietrirea, izolarea,
lipsa speranţei, nevroza. Acestea sunt redate pe baza sugestiei realizate cu ajutorul simbolului sinestezic
plumb, prin corespondenţa instituită între planul interior şi cel exterior şi prin muzicalitatea dizarmonică.