Sunteți pe pagina 1din 5

GRĂDINILE RENAȘTERII ITALIENE

Std. Luciana ZECA

Rezumat
Acest articol abordează tema Renașterii în raport cu stilul de amenajare al grădinilor –
apariția artei grădinilor. Articolul cuprinde o scurtă descriere a ceea ce a însemnat Epoca
Renascentistă și care a fost contextul cultural-istorica care a favorizat apariția acestui curent, o
încercare de definire a Omului Renașterii și a relației lui cu natura, însă accentul este pus pe
materializarea principiilor promovate de Renaștere în amenajarea grădinilor. Sunt descrise etapele
care au marcat modificări în evoluția artei grădinilor, pe principiile de amenajare ale acestora,
finalizând cu descrierea unei grădini renascentiste iconice, Villa d’Este din Tivoli.
Cuvinte-cheie: Renașterea, Omul Renașterii, contextul cultural-istoric, arta grădinilor,
evoluția grădinilor renascentiste, principii de amenajare, Villa d’Este.

Renașterea dezvoltarea economică. Florența și întreaga


regiune Toscana a reprezentat avangarda
umanismului renascentist, datorat în mare parte
Renașterea reprezintă o epocă din istoria
organizării instituționale moderne și a puterii
Europei, situată între Evul Mediu și Baroc care s-
economice, dar și protecției și sprijinirii artelor
a desfășurat în mare între perioada secolelor
de către familia de Medici (Ioniță-Niculescu, Nr.
XIV-XVI. A luat naștere în Italia și s-a răspândit
1/2010, pp. 202-205).
în mediul european. Renașterea s-a dezvoltat
diferit de la o țară la alta, în funcție de etapa
istorică și situația specifică (Dicționar
Omul Renașterii și raportul său cu
enciclopedic, 2006).
natura
Renașterea reprezintă o reafirmare a
omului și a valorilor umane în domenii multiple:
artă, științe, filosofie (Ioniță-Niculescu, Nr. Omul Renașterii, al cărui intelect trebuie
1/2010, pp. 202-205). să se reflecte asupra posesiunilor sale, nu poate
înțelege natura decât atunci când ea este logică,
organizată, lucrată. Natura, pentru a fi frumoasă,
Condiții cultural-istorice trebuie să fie încărcată cu podoabe și să aducă
glorie posesorului și creatorului ei. Această
gândire matematică a naturii a dus la apariția
Apariția Renașterii este legată de “trei tipului de grădină arhitectonică în care aceasta
mari evenimente: mișcarea intelectuală a era văzută ca un obiect de artă desăvârșit.
umanismului, Reforma religioasă și mișcarea Grădina devenea astfel o demonstrație a ceea ce
artistică (și literară)” (Drimba, vol. 4, 1995). poate realiza omul modelând natura. Natura-
operă de artă era un obiect de contemplație
Condițiile care au favorizat apariția
estetică. Aceasta nu este însă o imitație a naturii,
Renașterii au fost legate e descoperirile
ci o recreere a naturii de către intelectul artistului
geografice, progresele științifice și tehnice și

Pagina 1
în ideea realizării peisajului absolut aedificatoria” (1452) a arhitectului florentin Leon
(Constantinescu, 1992, pp. 150-156). Battista Alberti, care aduce în prim plan interesul
pentru apropierea de natură. El aduce în discuție
principii după care trebuia amplasată locuința și
Arta grădinilor în perioada Renașterii relația acesteia cu grădina. Astfel, locul de
amplasare a clădirii trebuie să raspundă unor
criterii estetice (panorama) și climatice (bună
Caracteristica principală a Renașterii este ventilație, expoziție la soare) și altitudinale
întoarcerea la idealurile antichității clasice și a (clădirea trebuia amplasată pe nivelul cel mai
avut ca rezultat o mare înflorire a culturii și înalt, pentru a domina peisajul înconjurător).
civilizației. Ea s-a manifestat în domenii precum Funcția de agrement a grădinii era îndeplinită
literatură, arte, arhitectură, știință, dar și în prin utilizarea de porticuri, pergole, grote și
domeniul artei grădinilor. prezența apei sub toate formele.
A apărut înițial în Florența, promovată Grădina și casa trebuiau să formeze un tot unitar.
fiind de umaniștii secolului al XV-lea și a Grădina era percepută ca o tranziție către casă.
culminat în secolul al XVI-lea, răspândindu-se
apoi în toată Italia, în Franța, Germania, Anglia,
Olanda, Suedia, Norvegia, Elveția, Spania, Cea de-a treia etapă (sfărșitul secolului al
Portugalia și alte țări ale Europei (Iliescu, 2006, XV-lea) este marcată de apariția romanului
p. 43). alegoric “Visul lui Poliphilus”
(“Hypnerotomachia Poliphili”) scris de către
Fenomenul Renașterii a fost în primul
călugărul dominican Francesco Collona. Un
rând italian, înainte de a fi european, la fel cum și
întreg capitol este dedicat unei grădini imaginare
grădina, ca artă, a fost mai întâi italiană. Relieful
pe insula lui Venus. Originea divină a insulei este
și clima Italiei, dar și caracterul vegetației au fost
susținută de forma perfect circulară a insulei-
parcă create pentru a da naștere acestui curent
grădina înconjurată de un canal de apă. Ea
atât de firesc pentru caracterul locului.
întruchipează perfecțiunea, frumusețea și
armonia în care elementele vegetale se impletesc
cu cele minerale. Elementele de arhitectură
Evoluția grădinilor renascentiste poartă semnificații alegorice, iar grădina are rol
filozofic. “Visul lui Poliphilus” aduce - prin
intermediul influenței literaturii - în grădina
Prima etapă a grădinilor renascentiste se
renascentistă elemente arhitecturale precum ruine,
poziționează în timp în secolul al XV-lea,
inscripții antice, statui, pergole, scări, balustrade
păstrând încă trăsături medievale. Grădina era
dar și modificări asupra vegetației utilizate – sunt
împrejmuită de ziduri și detașată de clădire.
introduse arta topiară, gardurile și zidurile vii,
Forma pătrată, împărțită la rândul ei în alte patru
chiparoșii piramidali, plantele în vase, parterele
pătrate egale dimensiune și în centrul căreia se
decorative cu buxus tuns.
afla o piesă de apă aduce aminte de “grădina
paradisiacă”.
Secolul al XVI-lea este marcat de epoca
manieristă prin care grădina devine un complex
Cea de-a doua etapă o reprezintă a doua
arhitectural care oglindește puterea posesorului ei.
jumătate a secolului al XV-lea, când apare o
Astfel sunt realizate proiecte care necesită
nouă viziune asupra raportului dintre clădire și
implicarea științelor precum ingineria, hidraulica,
grădină. Aceasta nouă viziune apare sub
arhitectura, sunt realizare lucrări speciale de
influența tratatului de arhitectură “De re

Pagina 2
modelare a reliefului – sunt introduse zidurile de Axele secundare au un caracter mai puțin
sprijincu nișe care adăpostesc statui, grote impozant, produc o schimbare în peisaj fără a
încastrate în ziduri, fântâni monumentale, diminua forța vizuală a axei principale și aduc
nimfeum-uri (locuri umbrite și răcoroase varietate decorului.
destinate odihnei și unde erau amplasate statui
mitologice). Prin intermediul hidraulicii apa este
proiectată sub forme diverse realizând Vegetația este tratată arhitectural și se
mecanisme hazlii (jocuri de apă de diferite puteri subordonează compoziției geometrice: forme
și mărimi, cascate, bazine și in principal prezența tunse, arbori plantați în linie dreaptă, ziduri verzi,
apei sub toate fomele ei) (Iliescu, 2014, pp. 87- garduri și borduri tunse. Sunt folosite cu
104). preponderență specii semperviriscente, arbori
coniferi, arbuști cu frunziș persistent, caracterul
dominant fiind dat de frunzișul permanent verde.
Principiile de amenajare a grădinilor Accentele de culoare sunt realizate cu ajutorul
renascentiste arborilor de lămâi și portocali. Tot în perioada
renascentistă apare conceptul de “grădină
secretă”, de obicei amplasată la cel mai înalt
Întoarcerea la tradițiile și idealurile antice nivel, la care se afla clădirea, poziționată fiind
greco-romane au impus grădinilor principii de-a dreapta și/sau de-a stânga acesteia. Această
precum simetria, organizarea arhitecturală a grădină secretă era creată pentru intimitate,
spațiilor, legătura dintre clădire și grădină se meditație, contemplare și era singurul loc în care
făcea prin elemente decorative construite, erau prezente florile (Iliescu, 2006, p. 46).
sculpturile ocupau un loc important în grădină, se
practica arta topiară. Grădinile renascentiste erau
de dimensiuni mici, de formă rectangulară și Villa d’Este – un exemplu
închise între ziduri. Acestea se subordonau
clădirii, iar forma refielului de cele mai multe ori
accidentată presupunea sistematizări (realizarea Villa d’Este de la Tivoli este cea mai
de terasamente), realizarea de ziduri ornamentale, renumită dintre vilele secolului al XVI-lea și este
scări și rampe (Iliescu, 2006, p. 44). situată la 30 km est de Roma. A aparținut
cardinalului Ippolito d’Este și a fost realizată de
În grădinile renascentiste apa joacă un rol
arhitectul Pirro Ligorio.
foarte important, ea regăsindu-se sub o
mutitudine de forme și dominând decorul prin Grădina, în unitate cu casa, se încadrează
murmur, mișcare și senzația de răcorire (fântâni, în tipul de grădină arhitectonică, guvernată de
jeturi, cascade, bazine, orgi de apă). geometrie și legile perspectivei și are ca formă
fundamentală de design pătratul, reprodus și
multiplicat.
Compoziția grădinii renascentiste este
Edificul este situat pe terasa cea mai
subordonată unor axe de perspectivă ca elemente
înaltă, între terasa cea mai joasă și edificiu
de fortă: axa principală și axele secundare,
înșiruindu-se o succesiune de terase cu rampe,
perpendiculare pe cea principală.
scări și alei.
De-a lungul axei principale se succed
Compoziția are la bază o schemă regulată
partere decorative cu gard viu tuns realizat din
cu o axă principală și două axe secundare care
buxus, bazine de apă, canale, fântâni, statui, vase,
separă grădina în trei părți.
balustrade și alte elemente decorative cu referite
la mitologia antică.

Pagina 3
Sub terasele superioare înguste se află Terasa inferioară este caracterizată de o
prima axă secundară (perpendiculară pe cea amenajare simetrică tipic renascentistă, cu un
principală), o alee îngustă denumită “aleea celor careu central împărțit de patru alei acoperite. La
100 de fântâni” care are la extremitatea Nord- intersecția celor patru alei exista un pavilio de
Vestică “Fântâna Ovalului” - ea reprezintă o lemn, astăzi o rotondă. În mijlocul fiecăruia
fântână situată la baza unui masiv stâncos dintre cele patru partere exista un mic pavilion
artificial, dominată de statuia Sibilei și de unde se putea admira de la înălțime
înconjurată de grote cu statui alegorice. La compoziția vegetală a grădinii. Pe laturile de
capătul opus al axei se află terasa “micii Rome” Nord-Vest și Sud-Est erau propuse câte două
care expunea monumente din orașul antic la o labirinturi din gard viu tuns la mică înălțime (s-
scară mică și o fântână simbolizând Roma. au realizat doar labirinturile din partea Sud-
Estică).
Din mijlocul acestei alei se coboară pe
axa principală către fântâna Dragonului, iar de Întreg ansamblul era flancat pe margini
aici, până jos la terasa inferioară, printr-o serie de cu rânduri multiple de arbori (Iliesscu, 2014; pp.
scări. 104-108).
Cea de-a doua axă secundară are ca și Grădina Villei d’Este reprezintă o
capăt de perspectivă în Nord-Vest fântâna amenajare iconică, caracterul decorativ este
“Păsărilor și Bufniței”, sculpturi de bronz dotate susținut prin multitudinea de statui antice - unele
cu instalații hidaulice care scoteau sunete dintre ele provenind de la villa împăratului
specifice. Pe direcția opusă, axa se continuă cu Hadrian - dar și prin geometria planului și a
trei bazine rectangulare dispuse în linie. La baza vegetației. Ea poate fi considerată totodată o
acestei terase se află orga de apă care oferea un bijuterie inginerească prin sistemele hidraulice de
spectacol vizual și sonor uimitor. care dispunea, creând un spectacol vizual și
sonor complex dominat de apă.

Villa d’Este, Tivoli, gravură


(Iliescu, 2014, p. 107)

Pagina 4
Bibliografie
1. Constantinescu, Viorica, Arta grădinii,
Editura Meridiane, București, 1992,
2. Dicţionar enciclopedic, Vol. VI,
Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2006
3. Drimba, Ovidiu, Istoria culturii și
civilizației, Vol. IV, Editura Științifică,
București, 1995
4. Iliescu, Ana-Felicia, Arhitectură
peisageră, Editura Ceres, București, 2006
5. Iliescu, Ana-Felicia, Istoria artei
grădinilor, Editura Ceres, București,
2014
6. Ioniță-Niculescu, Mihaela, “NICCOLO
MACHIAVELLI – OM AL
RENAŞTERII”,, Analele Universității
“Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu,
Seria Litere și Științe Sociale, Nr. 1/2010

Pagina 5