Zidurile vorbesc

Braşov, cetatea celor şapte bastioane

Bastionul Postăvarilor şi Bastionul Cojocarilor (dreapta)

• În Braşovul medieval, fortificaţiile de apărare erau arondate celor mai puternice bresle ale
oraşului
Braşovul medieval trebuie să fi fost un tîrg animat, cu negustori şi muşterii, cu nobili şi
cîrciumari, adunaţi mai ales în piaţa centrală, în care găseai cele mai diverse mărfuri din
spaţiul românesc. De fapt, era cel mai important nod comercial al Transilvaniei. Tocmai
pentru că în cetate se vehiculau produse şi bani, invaziile tătare şi turceşti din secolele XIII-
XV au ţintit Braşovul, apărat la vremea aceea doar de şanţuri şi valuri de pămînt.
Constituirea unui sistem de apărare serios a devenit o necesitate şi astfel, în secolul XV, s-
au ridicat primele fortificaţii cu scop defensiv. În Evul Mediu, Braşovul era numit cetatea celor
şapte bastioane, după numărul construcţiilor de apărare aflate în grija cîte unei bresle.
Aceste asociaţii meşteşugăreşti, mai numeroase decît ne putem imagina, erau adevărate
carteluri, cu regulamente proprii, implicate în viaţa economică pe timp de pace şi foarte bine
organizate în timp de război. Zidurile bastioanelor care mai pot fi văzute astăzi vorbesc de
vremurile cînd breslele meseriaşilor braşoveni erau corporaţii respectate de la Istanbul pînă
la Viena.

Oraşul meşteşugarilor şi negustorilor

În secolul XVI, Braşovul era o fortăreaţă înconjurată de trei kilometri de ziduri groase, duble
şi chiar triple, înalte de 12 metri. Cam din 100 în 100 de metri, erau amplasate bastioane.
Mai existau şi 4 turnuri de apărare, 28 de turnuri de pulbere, fiecare apărate de cîte o
breaslă. Plus porţile de intrare, adevărate turnuri de apărare şi ele. Cetatea era înconjurată
de o reţea de şanţuri umplute cu apă. Un regulament de apărare a oraşului de la 1491
consemna că Braşovul dispunea de 7 bastioane, fiecare cu cîte 20 de luptători. Bastioanele
erau încredinţate breslelor, fiecare primind numele breslei care întreţinea construcţia pe timp
de pace şi furniza ostaşi şi armament, în caz de atac. Dar nu numai şapte bresle funcţionau
la Braşov. Documentele atestă prezenţa a cel puţin 35 de domenii manufacturiere, dintre
care 22 erau organizate în corporaţii, cu statut propriu. Numărul impresionant de meşteşugari
şi negustori din Braşov este consecinţa autonomiei acordată de regii Ungariei. Calitatea şi
diversitatea produselor au dus faima meşteşugarilor braşoveni, transformînd oraşul în cel
mai important centru de producţie şi export între Occident şi Orient. Încă din 1364, cetatea
obţinuse privilegiul de a ţine tîrg anual (la 1 noiembrie) şi dreptul de depozit pentru
postavurile negustorilor polonezi şi germani (1369). Dreptul comerţului peste hotare exista
încă din 1358 cu ţările româneşti şi părţile răsăritene, iar din 1374, cu Apusul Europei.
Centrul negoţului era Piaţa Sfatului unde se organizau piaţa de peşte, tîrgul de vite, cel de
grîne. Perimetrul comercial s-a extins şi pe străzile laterale şi s-au construit clădiri speciale:
Casa Negustorilor, Casa Cerii, Casa Hirscher.

Fiecare breaslă, cu bastionul ei

Primele atestări documentare ale breslelor în care se practicau cele mai uzitate meserii
locale au apărut în secolul XV. Statutul acestor organizaţii profesionale preciza reguli pentru
procurarea de materii prime, desfacerea produselor, apărarea intereselor membrilor. Aveau
personalitate juridică, consiliu de meşteri, sediu, întruniri periodice, serbări specifice.
Coordonau viaţa religioasă a membrilor, iniţiau acţiuni caritabile. Breslaşii se organizau şi
acţionau în caz de război, incendii şi catastrofe naturale. Fiecare breaslă deţinea o ladă cu
însemne proprii în care se depozitau statutul, sigiliul, privilegiile, convocatorul de întruniri. Tot
în regulamente erau precizate şi îndatoririle membrilor în ceea ce priveşte întreţinerea
bastionului avut în custodie. Aici, breslele îşi depozitau mărfurile, iar la vreme de asediu, îl
transformau în fortăreaţă. Din ansamblul fortificaţiilor medievale, astăzi mai putem vedea
şase, Bastionul Aurarilor fiind demolat în 1886, iar cel al Curelarilor, în 1887. Macheta din
Bastionul Ţesătorilor reproduce aidoma Braşovul secolului XVI.

Şelarii stăpîneau Bastionul Graft

Bastionul Graft, construit între anii 1515-1521, apărat şi întreţinut pe costurile breslei
şelarilor, făcea legătura între Turnul Alb şi incintele de apărare ale oraşului. În secolul XVI, s-
a construit în această zonă zidul de apărare cu opt turnuri şi tot atunci a fost săpat canalul
Graft pentru drenarea apelor scurse de pe pantele dealului Warthe. Bastionul era construit în
arcadă, cu o latură sprijinită pe zidul de apărare şi cu cealaltă situată pe un pinten stîncos.
Podul de deasupra celor două etaje era prevăzut cu guri de tragere şi guri pentru smoală
clocotită. Astăzi, după restaurarea din 2005, Bastionul Graft găzduieşte o secţie a Muzeului
Judeţean de Istorie Braşov. Expoziţia permanentă are ca tematică „Meşteşugarii din Braşov-
apărători ai cetăţii“. Inscripţia de pe peretele nordic, iniţial în opt rînduri, nu a mai putut fi
restaurată, deoarece nu s-a identificat nicio copie a ei. Dar cine erau şelarii, cei care
stăpîneau acest bastion? Erau prelucători de piei, breasla lor fiind cea mai puternică.
Producţia lor era consistentă, astfel că, la 1553, voievodul Moldovei, Alexandru Lăpuşneanu,
a comandat 4.000 de cingători la Braşov. Statutul şelarilor braşoveni cuprindea numele
tuturor maiştrilor şi calfelor plătitori de taxă. Durata zilei de muncă a calfei era de 12 ore.
Disciplina era strictă, controlul sever. Calfa nu avea voie să înnopteze la străini sau în locuri
rău famate, în caz contrar era amendată cu 4 săptămîni de muncă. Sau două săptămîni de
lucru dacă se comporta necivilizat în locuri publice sau se afla în compania persoanelor care
nu se bucurau de un bun renume în comunitatea locală. Nu avea voie să blesteme, să se
jure, să înjure, să bea peste măsură. Îngrijirea bolnavilor se făcea prin rotaţie, în cadrul
breslei. Participarea la liturghie era obligatorie.

Ţesătorii aveau cel mai mare bastion

Bastionul Ţesătorilor a fost ridicat pe cheltuiala ţesătorilor din oraş. Atestat documentar în
1522, este cea mai bine păstrată fortificaţie a oraşului şi cea mai mare, adăpostind astăzi un
muzeu al Braşovului medieval. Zidurile au o grosime cuprinsă între 4 m la bază şi 1 m la cel
de-al patrulea nivel al construcţiei. Sînt prevăzute cu goluri de tragere, guri de păcură şi cu
două turnuri de strajă. Arhitectura e unică în sud-estul Europei. În 1908, după ce a slujit mult
timp numai ca depozit, bastionul a căpătat clădirea adiacentă (sediul breslei), şi a început să
găzduiască petreceri şi concerte de operă, datorită acusticii deosebite. Tavanul sălii mari e
casetat. Curtea interioară putea adăposti cîteva sute de breslaşi şi bunurile acestora, în
vreme de restrişte. Din cele două turnuleţe erau urmărite manevrele inamicului. În bastion, se
depozitau documentele breslei, se ţineau întruniri pentru instrucţia militară, se confirmau
ucenicii în tainele ţesătoriei. În 1850, în bastion s-a amenajat o mică baie publică. La 1769,
breasla număra 135 de meseriaşi. Statutul ţesătorilor prevedea excluderea meşterilor care
cumpărau fire de ţesătură de la alţi furnizori decît cei stabiliţi de conducerea breslei. Cu toată
stricteţea, extrabreslaşii s-au înmulţit, în special ţăranii din Codlea au început să reprezinte o
concurenţă serioasă. În afara breslei erau permise doar două pive, la Zărneşti şi Tohan, ce
produceau postav cît să ajungă nevoilor proprii ale casei. La 1748, i se permitea pivei din
Codlea să producă numai zeghe. Orice altă stofă putea fi confiscată de breasla ţesătorilor din
Braşov. Postavul se prelucra în Dîrste. În centrul Cetăţii, breasla avea un punct de desfacere
numit tîrgul straielor.

Pentagonul meşterilor de arme

Bastionul Fierarilor apare menţionat în documente pentru prima oară în 1529. Avînd formă
pentagonală, este construit pe trei nivele, cu guri pentru păcură şi goluri de tragere, în care
se puteau instala şi tunuri de calibru mic (bombarde). A suferit numeroase distrugeri, dar a
fost refăcut şi chiar extins. Era situat între turnurile olarilor şi franzelarilor, neidentificate
astăzi. În interior, bastionul avea galerii din lemn sprijinite pe console. După 1734, a fost
folosit doar ca depozit de grîne şi locuinţe. În 1923 în bastion au fost aduse Arhivele
Braşovului din Casa Sfatului. În 1938, clădirea a fost renovată. În registrul de socoteli al
Braşovului din perioada 1450-1550, sînt atestaţi 23 meşteri fierari, din breasla lor
desprinzîndu-se şi alţi meşteri care prelucrau metale: săbieri (27), arcari (39), arbaletari (7),
scutari (26), archebuzieri (3), turnători de tunuri (16). Aceşti meşteri în fier erau extrem de
apreciaţi de municipalitate, care îi plătea periodic pentru repararea şi întreţinerea armelor
depozitate în toate turnurile cetăţii. Încă din anul 1491, conducătorii Braşovului au elaborat
un regulament, care pe lîngă prevederile interne ale fiecărei bresle cu privire la apărarea
fortificaţiilor oraşului, preciza şi obligaţiile cetăţenilor de rînd. Fiecare bărbat era dator să
posede o arghebuză, o sabie, un arc şi o lance de tipul celor folosite la vînarea mistreţilor.
Fiecare poartă urma să fie apărată de 50 de oameni cu armele lor, bastioanele din colţuri, de
cîte 10 oameni. La fiecare poartă şi fiecare bastion era obligatoriu să fie prezent un meşter
specialist în confecţionarea armelor de foc.

Cojocarii au făcut un bastion şi Casa Sfatului

Bastionul Funarilor (Frînghierilor) este cel mai vechi bastion al Braşovului menţionat în
documente (1416). De formă hexagonală, construcţia avea iniţial 10-12 m în înălţime şi era
dotată cu guri de tragere pentru piese mobile. Arcurile plate din cărămidă, ale căror urme se
mai văd şi astăzi, au fost construite ceva mai tîrziu. Bastionul a avut de suferit din pricina
incendiilor, dar a fost refăcut, ca depozit pentru materiale. În 1794, frînghierii au construit şi o
casă. În 1894, bastionul a fost vîndut cu 2.000 de fiorini, sumă importantă la acea vreme,
trecînd în posesie privată. A fost renovat în 2006. Îl putem vedea în faţa zidurilor dinspre
Tâmpa. Bastionul Cojocarilor (Tăbăcarilor) a fost menţionat mai tîrziu decît restul fortificaţiilor
din Cetatea Braşov, dar se pare că a fost construit în jurul anului 1452 şi încredinţat spre
întreţinere breslei „tăbăcarilor roşii“. Avea formă de turn semicircular, cu o parte deschisă
înspre Bastionul Postăvarilor, cu care comunica printr-o galerie. A fost renovat în 2005.
Situat la extremitatea dinspre Şchei a străzii Nicolae Bălcescu de astăzi, a servit pînă în
1525 ca poartă a cetăţii. Tot cojocarii au construit în Piaţa Sfatului, lîngă turn, cîteva hale
pentru comerţ. Acestea au fost incluse în 1420 într-o construcţie nouă, cea pe care o ştim azi
sub numele de Casa Sfatului. În acele hale, cojocarii îşi vindeau produsele, în zilele de tîrg.

Aurarii au avut două bastioane

Bastionul Postăvarilor n-a fost construit de postăvari, ci de breasla aurarilor, între 1450 şi
1455. Aceştia l-au înzestrat cu bombarde de la Praga, cu trei tunuri mici şi cu 16 archebuze.
Postăvarii, însă, au preluat, în 1640, punctul de apărare. Avea 20 m în înălţime. Zidurile
aveau la bază 2 m grosime şi prezentau la primul nivel găuri pentru instalarea tunurilor de
calibru mic. Bastionul s-a păstrat relativ bine pînă astăzi, fiind consolidat în anii 1961-1962 şi
renovat în 2005. A fost unul dintre cele mai puternice puncte de apărare ale cetăţii. Aurarii nu
s-au lăsat şi au ridicat alt bastion, în 1632, cu îngăduinţa judelui Michael Weiss, pe locul
dintre Poarta Vămii şi Poarta Principală. Construit în doi ani, Bastionul Aurarilor, cel mai nou
bastion din dispozitivul de apărare a cetăţii, a fost făcut cu ajutorul locuitorilor din Ţînţari (azi
Dumbrăviţa), Zărneşti şi Tohan, care au turnat fundaţia, al celor din satele învecinate, care
au adus nisipul, iar pietrele şi varul au fost transportate de cei din Braşovechi şi satele
săcelene. Locuitorii din Cetate şi din cartierele Şchei şi Blumăna au lucrat cu mîinile la
ridicarea bastionului. La 20 octombrie 1646, Sfatul Oraşului Braşov a predat noul bastion şi
spaţiul de apărare învecinat, „pentru întreţinere şi apărare pe veci“, breslei aurarilor. Era, se
pare, singurul bastion cu stema Braşovului pe frontispiciu. În secolul XIX, în incintă funcţiona
un restaurant. În 1871, breasla aurarilor, tot mai diminuată, a vîndut oraşului bastionul şi
spaţiul de apărare anexat. Bastionul Aurarilor a fost demolat în 1886.

Bastionul Curelarilor a fost demolat

Breasla aurarilor din Braşov a fost atestată în 24 ianuarie 1511 printr-un statut ce cuprindea
11 puncte. Era o breaslă puternică, de oameni îmbogăţiţi din confecţionarea de obiecte de
aur pentru biserici de diferite rituri, podoabe, accesorii vestimentare, printre care vestitele
brîie cu paftale ale şcheienilor, butoni, dar şi obiecte de uz casnic. Stilul lor respecta
specificul românesc, deoarece multe comenzi veneau de la domnitori şi boieri români.
Dezvoltarea breslei aurarilor, deşi puţin numeroasă, i-a propulsat pe aurari în viaţa publică,
diplomatică, militară. În secolul XV, din 16 meşteri aurari, 3 erau aleşi în Sfatul Oraşului.
Înfloritoare a fost şi arta meşterilor argintari, breaslă care a fost dominată de o adevărată
dinastie, familia May, autoarea unui stil ce-i poartă numele. Motivul specific acestor meşteri
era laleaua înflorită, iar tehnica de lucru a fost puternic influenţată de arta orfevrarilor
germani. Bastionul Curelarilor avea formă de potcoavă. Perimetrul exterior măsura 102 m, iar
înălţimea zidurilor era de 15 m. Zidurile erau groase de peste 4 m la bază. Potrivit
inventarului armamentului orăşenesc din anul 1562, în Bastionul Curelarilor existau la acea
dată 31 de puşti grele (bombarde), 5 puşti de mînă, un tun mic şi 1,5 chintale praf de puşcă.
Prima menţiune documentară a fortificaţiei datează din 1525. Ca şi Bastionul Ţesătorilor şi
cel al Fierarilor, Bastionul Curelarilor avea trei nivele şi un turn de observaţie. Ruinat în mare
parte, a fost demolat în 1887, pe locul lui construindu-se actuala Casă Baiulescu.

Bresle ale prestatorilor de servicii

În Braşovul medieval au funcţionat şi prestatori de servicii, asociaţi, la rîndul lor, în bresle.
Cea a bărbierilor era printre cele mai respectate. Aceştia bărbiereau şi tundeau, dar mai
scoteau şi măsele, tratamentul stomatologic cel mai frecvent. Erau consideraţi profesioniştii
medievali ai sănătăţii. Primul statul al bărbierilor braşoveni a fost emis la 28 aprilie 1572.
Corporaţia era condusă de starosti, aleşi din rîndul meşterilor bărbieri. Ucenicii petreceau o
perioadă de probă de 4 săptămîni, iar dacă voiau să continue, trebuiau să plătească breslei 2
florini şi să achite jumătate din ospăţul pe care îl ofereau. Perioada de ucenicie dura 4 ani,
după care deveneau calfe. Meşterul trebuia să îi dea ucenicului său o vestă sau un florin, o
geantă cu 3 brice, 1 pieptene de fildeş şi o foarfecă. Calfa era salariatul care a dat meşterului
4 florini, vin în valoare de 4 denari, cozonac şi peşte de 6 denari. Calfa bărbier din Braşov, la
1550, trebuia să ştie să-şi ascută instrumentele, să facă venesecţii (deschiderea venelor, ca
să se scurgă sîngele) şi să scoată dinţi. Meşterul, proprietarul de drept al unui atelier, trebuia
să dovedească naşterea lui legitimă şi îndeplinirea cu succes a perioadei de ucenicie. Nicio
calfă nu putea deveni meşter fără a fi căsătorită. Proba de măiestrie se dădea în faţa întregii
corporaţii şi însemna: să şlefuiască o foarfecă de tuns părul şi un brici nou, să facă un decoct
pentru răni, un pansament uscat simplu şi o alifie, să realizeze o hemostază, un tratament cu
praf, un pansament pentru arsură şi să imobilizeze o fractură de picior. Deşi aceşti
„specialişti“ în servicii medicale percepeau taxă, dacă un bolnav era prea sărac, atunci
trebuia vindecat „din dragoste creştinească pe seama breslei“, serviciile fiind plătite din
amenzile aplicate membrilor, depozitate în lada breslei.

Cele 35 de bresle din Braşovul medieval

Iată care au fost breslele care au funcţionat în Braşovul secolelor XV-XVI, în ordinea
cronologică a înfiinţării acestora: blănari (1420), ţesători de postav (1444), funari (1446),
tunzători de postav (1462), cizmari (1463), croitori (1476), dulgheri (1476), fierari (1478),
pielari (1478), curelari (1478), zidari (1478), armurieri (1480), butnari (1490), sticlari (1496),
mănuşari (1498), ţesători de pînză (1498), arcari (1505), aurari (1511), ceasornicari (1512),
măcelari (1518), pictori şi tîmplari (1520), sculptori în lemn (1523), rotari (1528), strungari în
lemn (1536), săbieri (1536), lăcătuşi şi arămari (1542), bărbieri (1550), cositorari (1555),
scutari (1561), franzelari, şelari şi pîslari (1562), olari (1564), brutari (1564), săgetari (1571),
morari (1571) şi făurari de cuie (1573). În 1798 la Braşov fiinţau 43 de bresle, deservite de
1.227 meşteri.

Făuritorii de arme
Scutarii erau extrem de apreciaţi din moment ce în anul 1433 Vlad Ţepeş comanda scuturi la
Braşov. Arcarii aveau scutire de vamă pentru arcurile vîndute exclusiv în Ţara Românească.
Statutul breslei arcarilor din Braşov de la 1505 preciza că erau primiţi în breaslă doar cei
născuţi din căsătorie legitimă şi numai după ce parcurgeau treptele obligatorii, taxa de
ucenicie fiind fixată la suma de 2 florini. Staroştii breslei erau Clemens, Stephen şi Kristel.
Apariţia arbaletei ca armă mecanică a înlocuit treptat arcul din arsenalul armatelor, dispărînd
definitiv odată cu apariţia armelor de foc. Arbaletarii şi săbierii n-au avut o breaslă a lor, cu
toate că meseriaşi existau. Ştefan cel Mare a trimis în mai multe rînduri la Braşov după săbii.
În 1502, l-a trimis pe spătarul Trotuşan să cumpere scări de şa, arme şi funii. Moldovenii au
achiziţionat de la meşteşugarii din Braşov, în anul 1503, 5.000 de săbii şi pumnale. Turnarea
fontei pentru armele de foc a cunoscut o mare dezvoltare, Braşovul, ca principal centru de
făurire a armelor de foc din Transilvania, devenind unul din principalii furnizori de armament
ai voievodului Ioan de Hunedoara. În cadrul breslei armurierilor, erau atestaţi meşteri făuritori
de puşti (archebuze), de bombarde (tunuri) şi cei care făceau clopote. Mattia Corvin, în anul
1471, a cerut să i se trimită 100 de puşti (pixidae), 5 chintale praf de puşcă şi 1.000 de
ghiulele de la Braşov.
Autor: Camelia Onciu
Data: 18.10.2013