5.

Comparații între fraudarea legii și alte instituții juridice

5.1. Fraudarea legii în dreptul intern și în dreptul internațional privat
Există fraudă la lege în dreptul intern atunci când părțile unui raport juridic fără
element de extraneitate aplică o normă legală prin deturnarea ei de la scopul pentru care a fost
edictată de către legiuitor, eludând, astfel, prevederile unei alte legi interne, care le este însă
defavorabilă.
Asemănările dintre frauda la lege în dreptul internațional privat și frauda la lege în
dreptul intern constau în condițiile pentru existența fraudei legii comune în cele două instituții
și anume: un act de voință al părților, un mijloc licit, un scop licit și un rezultat ilicit1.
O primă deosebire dintre cele două instituții este reprezentată de obiectul fraudei: în
dreptul intern, se fraudează o lege internă în favoare altei legi interne, rămânându-se însă în
cadrul aceluiași sistem de drept, pe când în dreptul internațional privat se fraudează norma
conflictuală a forului și, prin aceasta, un sistem de drept în favoarea altui sistem de drept.
O altă deosebire care apare între cele două instituții este dată de mecanismul fraudei.
În cazul fraudei la lege în dreptul intern se schimbă se schimbă conținutul faptic al raportului
juridic, fapt ce conduce la aplicarea în mod fraudulos a unei alte legi decât cea competentă. În
cazul fraudei la lege în dreptul internațional privat, se schimbă conținutul faptic conflictual,
fapt ce conduce la fraudarea sistemului de drept normal competent.2

5.2. Fraudarea legii și ordinea publică

Între cele două instituții există deosebiri fundamentale chiar dacă, aparent, prin
ambele se urmărește eludarea legii competente.
O primă deosebire între cele două instituții constă în natura diferită a cauzei
neaplicării legii normal competente. Astfel, în situația fraudării legii, cauza este subiectivă,
adică legea este înlăturată prin activitatea frauduloasă părților, pe când în situația ordinii
publice, cauza este una obiectivă, adică legea străină, prin conținutul său, încalcă principiile
de drept ale statului forului.
O a doua deosebire se referă la mecanismul diferit de acțiune al celor două instituții.
Astfel, în fraudarea legii, activitatea frauduloasă este îndreptată spre atragerea competenței
unei anumite legi (care nu este cunoscut până la momentul fraudării), iar ordinea publică este
invocată în raport de legea străină desemnată de norma conflictuală a forului (în acest caz,

1
V. Babără, Drept internațional privat, Ed. Camera Națională a Cărții, Chișinău, 2007, p. 110.
2
Ibidem., p. 110.
legea străină fiind cunoscută).
O a treia diferență dintre cele două instituții o reprezintă sancționarea diferită: în
fraudarea legii, se înlătură legea (română sau străină) a cărei incidență a fost atrasă prin
fraudă și se aplică legea normal competentă, iar în cazul ordinii publice se înlătură legea
străină, aplicându-se în locul acesteia legea forului.
În fine, o a patra diferență dintre fraudarea legii și ordinea publică este dată de
implicarea diferită a instanței. Astfel, în cazul fraudării legii nu este neapărat necesar – cum
este în situația ordinii publice de drept internațional privat – ca instanța să cunoască legea
străină sub aspectul conținutului acesteia, întrucât ceea ce se sancționează este însăși
activitatea frauduloasă3.
5.3. Fraudarea legii și abuzul de drept
Abuzul de drept presupune folosirea unui drept în alt scop decât cel pentru care legea
îl recunoaște și anume, pentru satisfacerea unor interese legitime ale titularului său.
Abuzul de drept se săvârșește, așadar, pe temeiul existenței unui drept subiectiv și în
cadrul exercitării acelui drept ale cărui limite sunt însă încălcate, voit sau nu, de către titularul
său. În cazul dreptului internațional privat, dreptul subiectiv este supus legii desemnate de
norma conflictuală, astfel că manevrele frauduloase ale părților se realizează prin modificarea
coordonatelor care indică limitele în care trebuie exercitat dreptul subiectiv.
Spre deosebire de abuzul de drept, care poate fi comis atât cu intenție, cât și din
imprudență sau neglijență, în ipoteza fraudării legii, manevrele prin care se înlătură de la
aplicare legea normal competentă se realizează întotdeauna cu intenție.
Din punctul de vedere al sancțiunilor aplicabile, observăm că fraudarea legii este
sancționată, de regulă, numai pe planul dreptului civil, pe când abuzul de drept poate atrage și
alte măsuri sancționatorii, precum cele disciplinare, administrative ori penale4.

3
D. Lupașcu, op. cit., p. 106.
4
S. Deleanu, Drept internațional privat, Ed. Universul Juridic, București, 2013, p. 209-210.