Junimea a fost o grupare literar-culturală înfiinţată la jumătatea secolului al XIX-lea de 5 mari

personalitati : Titu Maiorescu, Petre Carp, Theodor Rosetti, Vasile Pogor si Iacob Negruzzi, care a dat
naştere curentului literar junimist. Activitatea ei a reprezentat un moment de efervescenţă creatoare,
susţinută de un spirit critic remarcabil, impunându-i în viaţa culturală pe scriitorii care au transformat
această perioadă în epoca marilor clasici.
Junimismul se particularizeaza printr-o serie de trasaturi simbolice, precum spiritul filosofic,
junimistii fiind oameni de idei generale, gustul pentru clasic si academic, intrucat, adeptii fiind de formatie
umanista, sunt inclinati in a judeca operele dupa canoane si folosesc ratiunea drept solutionare, spiritul
oratoric, ce presupune perfecta stapanire de sine sau ironia, dovedita prin pedantism, devize glumete si
porecle. Nu in ultimul rand, se remarca principala trasatura a acestui curent literar, anume spiritul critic,
Tudor Vianu afirmand ca este “poate cea mai de seama întregului şi în tot cazul aceea care a definit
criticismul junimist drept rezerva ideologică faţă de schimbările intervenite în viaţa publică a poporului
român” si care se manifesta prin respectul fata de veridicitatea istorica si cultivarea simplicitatii. In
ansamblu, rolul Junimii era sa corecteze excesele si sa traseze justa delimitare intre noutatile fertile si
imitatie.
Activitatea societatii Junimea cunoaste mai multe etape, in functie de scopurile vizate de scriitorii
implicati. Astfel, Prima etapa este cuprinsa intre anii 1863 - 1874 si marcheaza preocuparile scriitorilor
junimisti pentru literatura, limba si cultura. Este o perioada de clarificare a principiilor estetice si culturale,
sub influenta criticii lui Titu Maiorescu. In cea de-a doua etapa se desfasoara apogeul societatii, prin
descoperirea si impunerea marilor clasici : Eminescu, Creanga si Caragiale, care vor publica masiv in
paginile Convorbirilor literare. A treia etapa incepe in 1885, cand revista Convorbiri literare isi va stabili
sediul la Bucuresti. Preocuparile junimistilor nu vor mai fi preponderent literare, ci isi vor largi sfera de
actiune, dobandind un caracter cultural si stiintific.
Studiul lui Titu Maiorescu “În contra direcţiei de astăzi în cultura română” lanseaza teoria
„formelor fără fond”, cu mare impact în epocă. Analizând cu luciditate modul în care generaţia paşoptistă
a conceput şi a înfăptuit modernizarea societăţii şi culturii române, prin imitarea formelor civilizaţiei
occidentale, fără să se preocupe de o pregătire corespunzătoare a fondului autohton în vederea unei
astfel de transformări, Titu Maiorescu identifică problemele de fond şi propune soluţii. Teoria exprimă
viziunea autorului asupra culturii române, şi are un fundament filozofic, dezvoltând trei principii:
autonomia valorilor, unitatea între cultură şi societate si unitatea între fond şi formă, atât în cultură, cât şi
în dezvoltarea socială. Concordanta intre forma si fond formuleaza concomitent necesitatea adoptării
alfabetului latin şi a principiului fonetic în ortografie în cazul unei limbi de origine latină, cum este limba
română. In lucrarea lui Titu Maiorescu “Despre scrierea limbei romane”, autorul pledează pentru scrierea
fonetică, susținând ideea, novatoare pentru vremea aceea, că scrierea trebuie să reflecte schimbările
survenite în evoluția sunetelor limbii. Respinge alfabetul chirilic, susținând folosirea literelor latine.
Argumentează și probează necesitatea îmbogățirii limbii, pe căi externe, prin introducerea neologismelor,
combătând, în același timp, calcul lingvistic și tendințele de stricare a limbii.
In concluzie, date fiind domeniile în care s-a desfăşurat activitatea membrilor societăţii junimiste şi
contribuţia lor semnificativă la dezvoltarea culturală a societăţii române la sfârşitul secolului al XIX-lea, se
poate afirma că această grupare a creat premisele dezvoltării unei literaturi originale şi valoroase, care a
menţinut un contact rodnic cu literatura universală a momentului.