Sunteți pe pagina 1din 21

UNIVERSITATEA ,,AL. I.

CUZA” IAŞI
FACULTATEA DE GEOGRAFIE ŞI GEOLOGIE

ESTIMAREA POTENŢIALUL TURISTIC AL


RELIEFULUI DIN MUNTII POIANA RUSCA

Student, Huza Marian-Alexandru

IAŞI 2015-2016
Cuprins:

1. Considerații generale ......................................................................... 3


1.1. Pozitia geografica ....................................................................... 3
2. Condiții naturale ................................................................................ 6
2.1. Alcătuirea si structura geologică ................................................. 6
2.2. Relief ............................................................................................ 8
2.3.Clima ........................................................................................... 11
2.4. Hidrologia .................................................................................. 12
2.5. Vegetația și modul de utilizare al terenurilor ............................ 15
3. Potențialul turistic natural ................................................................ 16
3.1. Estimarea potenţialului turistic brut (Pb) .................................. 16
3.2. Estimarea potenţialului turistic pozițional (Pp) ......................... 17
3.3. Estimarea potențialului de atractivitate absolută (Pa) ............... 20
4. Concluzii .......................................................................................... 20
Bibliografie .......................................................................................... 21
1. Considerații generale

1.1. Pozitia geografica


Munții Poiana Ruscă sunt o grupă montană extinsă
aparținând Carpaților Occidentali făcând tranziția intre grupa
majoră nordică a acestora, Munții Apuseni si grupa majoră
sudică, Munții Banatului. Se intind pe o suprafață de cca
2.640 km2, având altitudini medii in jur de 700 – 1000 m.

Către nord, poiana Ruscă se invezinează cu munții


Metaliferi si cu dealurile Lipovei. Limita nordică urmărește
lunca Mureșului intre Deva si Dobra, de unde continuă spre
vest-sud-vest in lungul văilor Ohaba, Icuța si Bega până in
apropierea Lugojului.

La vest, masivul este mărginit de depresiunea


Caransebeșului. Limita este marcată de lunca Timișului, de la
localitatea Maciova până la comuna Costeiu, situată la nord de
Lugoj.

Spre sud, limita urmarește valea Bista, de la localitatea


Maciova până la Porțile de Fier ale Transilvaniei. Lunca
Bistrei separă munții Poiana Ruscă de masivele Vatful Pietrii
si Muntele Mic.

Limita estică este marcată de zonele depresionare ale


Hațegului si Streiului, urmând o linie care ar uni orașele
Hațeg, Hunedoara si Deva. In această regiune relieful muntos
al masivului Poiana Ruscă coboara treptat printr-o zona de
dealuri până in luncile Streiului , Cernei si Mureșului. La est
de această zonă joasă se ridică munții Șureanu. Pe aproape
toate aceste laturi, munții Poiana Ruscă sunt incadrați de linii
tectonice, fapt care se remarcă pe unele aliniamente prin
denivelări de câteva sute de metri.

Valea Mureșului si depresiunea Făget, pe direcția nord-


vest, prin altitudinea joasă si lărgimea lor, prin evoluția
comună, se subliniază individualitatea munților, separându-i
evident de munții Apuseni. Sectoare de limite, marcate prin
abrupturile muntelui cu văile Timișului, Bistrei, Zeicani
Mureșului si Valea Mare, corespund, in general, unui contact
morfostructural. Bordura montană este separată de o serie de
dealuri piemontane ( piemonturile Hunedoarei, Hațegului,
Lipovei,Lugojului).
2. Condiții naturale

2.1. Alcătuirea si structura geologică


Masivul Poiana Ruscă se caracterizează printr-un relief
nivelat in trepte si fragmentat in culmi lungi, ale căror inălțimi
oscilează in jur de 1300m. In zona muntoasă propriu-zisă se
disting două unități geomorfologice principale:

 In partea de vest, de la depresiunea Caransebeșului până la


bazinele superioare ale râurilor Bega si Cerna se conturează
un relief puternic modelat, cu pante accentuate, care urcă
relativ repede, mai ales din câmpiile aluviale ale Timișului
si Bistrei, spre partea centrala a munților;
 Jumătatea estică a masivului se prezintă sub forma unui
platou inalt, ferăstruit adânc de ape. Platoul constituie una
dintre particularitățile reliefului din munții Poiana Ruscă.
Se disting trei ansambluri de formațiuni litologice:
 Formațiuni metamorfice, răspandite in cea mai mare parte
a ariei cu relief muntos; in jumătatea sudică a munților
aflorează roci intens metamorfozate cunoscute si sub
denumirea de ”cristalul getica”. Aceste sisturi cristaline
sunte reprezentate prin micasisturi, amfibolite si gnaise.
Vârsta acestor formațiuni metamorfice se estimează la
850-1000 milioane ani.
Jumătatea nordică a reliefului muntos se dezvoltă pe
rocile cristaline mai slab metamorfozate care formează
Cristalul de Poiana Ruscă. Sisturile cristaline,
reprezentate prin sisturi sericitocloritoase, cuarțite si
sisturi cloritoase, conțin numeroase intercalații dolomitice
si de calcare, care ating grosimi de ordinul a 3000m,
formând masive mari de roci carbonatice, cum sunt cele
de la Hunedoara-Runcu-Lelese, Luncani-Poieni, Gros si
Nandru.
 Formațiuni magmatice, cu răspândire limitată in acest
masiv, reprezentate de:
 Masive intrusive de granodiorite-datorită alterării
superficiale mai intensive a rocilor granodioritice in
comparație cu sisturile cristaline.
 Stâlpi vulcanici de andezite, in zona de vest de Deva, unde
cu andezitele neogene formează proeminente evidente in
relief, cum ar fi Dealul Cetății si Dealul Cozia.
 Piroclastite si aglomerate vulcanice andezitice, care
generează, de obicei, forme de relief pozitive cu pante
abrupte.
 Formațiunea ignimbritică cretacică este marcată intre văile
Loznișoara si Ciotorogu de o serie de abrupturi impădurite
corespunzatoare pricipalelor bancuri de tufuri sudate.
 Formațiuni sedimentare, care apar in zonele periferice,
deluroase si in bazinul sedimentar Rusca Montană. Acest
bazin este marginit in cea mai mare parte de sisteme
importante de dislocații tectonice marcate in releif prin
denivelări, in special in regiunile Lunca Cernei si Rusca
Montană.

In subsolul regiuni există importante zăcăminte de minereu de


fier constituite mai ales din siderită, care, in zona de oxidație,
s-a transformat in limonită si, intr-o măsură mai mică, in
hematită. Ca minerale secundare sunt: magneita, pirita,
calcopirita, galena, cuarțit si caleit.

2.2. Relief
Se intind pe o suprfață de 2640 km2 . Impreună cu munții
Șureanu, Cândrel din est si munții Aninei, Semenic,
Dognecei, Almaj si Locva, Poiana Ruscă se inscrie intr-un
brâu muntos cu altitudini medii in jur de 700-1000m, care
urmărește curbura Carpaților Meridionali inconjurând pe la
nord-vest zona axială inaltă cu relief alpin a munților
Retezat, Țarcu si Godeanu si se conturează ca o treaptă de
relief intermediară intre zonele periferice, depresionare si
partea centrală, mai inaltă, a Meridionalilor.

In jumătatea estică se găsește o zonă de platou, care


reprezintă o peneplenă pretortoniană, se recunosc mai multe
trepte de nivelare situate la altitudini de 400-500 m in
parțile marginale, la 600-800 m in partea mediană si la 900-
1 000 m in aria centrală a masivului. Culmile largi din zona
inalta a Munților Poiana Rusca, la altitudini de peste
1.100 m, conservă un relief vechi, îmbatrinit, parțial
reactivat, sincron cu platoul fosil situat la est.

Munţii Apuseni se constituie intr-o zonă renumită pentru


dezvoltarea carstului, sub toate formele sale de manifestare,
prin extensiunea şi personalitatea reliefului carstic fiind unic
in ţara noastră, unde se inregistrează şi câteva superlative sau
elemente singulare; cea mai lungă peşteră (peştera Vântului,
cu peste 21 de galerii, lungimea totală explorată fiind de circa
43.000 m); cel mai adânc aven - Avenul din Stanu Foncii de
11,35 km, cu izbucul Aştileu; singurele peşteri cu gheaţă
fosilă, de mare interes ştiinţific, la Scărişoara, Focul Viu,
Vârtop, Barsa, Borţig, toate in Munţii Pădurea Craiului.
Datorită evoluției paleogeografice care scoate in evidență
o etapă a modelării primare (danian-paleogen), când uscatul a
fost supus unui proces de eroziune intensă, rezultând o
peneplenă tipică, reprezentată de suprafața de nivelare Poieni
cu altitudinea generală de 1000 – 1300 m, fiind specifice
vârfurile Padeș ( 1374m), Rusca (1355m), Chicioara (1160m),
Gruiu (1146m). Etapa modelării montane (miocen-pliocen) s-a
caracterizat prin formarea suprafețelor de nivelare Pădureni
(600-900m) si Deva (400-550m). Etapa modelării piemontane
cuaternar) si-a pus amprenta pe latura nordică si vestică ale
regiunii, ca efect al mișcărilor tectonice de ridicare a spațiului
montan si de intensificare a eroziunii acestuia. Nivelul
piemontan se desfășoară in ansamblul lui la altitudinea de 300-
400m.

In comparație cu munții Retezat, munții Poiana Ruscă se


infățișează ca un masiv coborât cu peste 1000m. Desi puțin
inalt, relieful este destul de puternic fragmentat, densitatea
fragmentării oscilând intre 2-3 km/km2, iar energia de relief
ajungând la 225m/km2. Valori foarte mari ale energiei de relief
(300-400 m/km2) există acolo unde râurile Bega, Padeș,
Nădrag, Rusca, Șoimu, Cerna si altele, prin afluenții lor, se
adâncesc puternic.
2.3.Clima
Datorită suprafeței mari pe care o ocupă, munții Poiana
Ruscă au un climat diferențiat, influențat in sud de zona inaltă
a Meridionalilor, in vest de zona depresionară, iar in nord si
est de microclimatul luncii Mureșului si al bazinului Strei.
Această situație si diferența inălțimilor determina o distribuție
zonală etajată a principalelor elemente climatice in jurul zonei
centrale inalte a masivului.

Temperatura medie anuală variază intre 9 si 11C in


zona muntoasă. Amplitudinea termică anuală este de 10-20
C in zona centrală si de 22-23C in zonele marginale si
periferice.

Precipitațiile sunt mai abundente tot timpul anului, in


partea centrala inaltă a masivului, in regiunile Padeș, Rusca,
Ruschița, Vadu Dobrii, Poiana Răchițele, Alun si scad treptat
spre zonele periferice. Durata medie anuală de stralucire a
soarelui variază de la 1800 ore, in zona inaltă a culmii Padeș-
Rusca, până la 1900-2000 ore in regiunile marginale din est si
vest, si 1800-1900 ore in partea de nord a masivului si in lunca
Mureșului. In decursul unui an, media zilelelor cu cer senin
este de 40, iar innourări totale se inregistrează timp de 120-
140 zile anual. Se inregistrează precipitații atmosferice intre
700-800 mm in nord-est, iar in sectorul central ajung la 1300-
1350mm. Cantitatea maximă a fost inregistrată la poalele sud-
vestice ale munților Nădrag (141,4 mm la 26. V. 1912).

Numărul zilelor de ninsoare variază intre 20, la periferia


muntelui și 70-80 de zile, in zona inaltă, frecvența mare a
zilelor cu ninsoare fiind in intervalul noiembrie-februarie.

In munții Poiana Ruscă, luna septembrie poate fi


recomandată ca fiind cea mai indicată pentru practicarea
turismului. In această perioadă nu se inregistrează călduri
apăsătoare, ca in august si iulie, mai ales in drumețiile prin
zona de platou, lipsită de pădure; nebulozitatea este mai mica,
favorabilă fotografiatului. Pentru turismul si sportul de iarnă
sunt indicate lunile ianuarie si februarie, când in zona
Padeșului se poate practica schiatul.

2.4. Hidrologia

Apele care drenează Munții Poiana Ruscă sunt tributare


râurilor Timiș si Bega in vest. Cumpăna de ape dintre bazinul
Mureșului si celelalte două bazine hidrografice majore
traversează masivul pe direcția nord-sud, separându-l in două
părți aproximativ egale. Culmea despărțitoare coboară din
vârful Rusca spre sud prin vârfurile Chiciora, Paiușul si
Măgura Frunții până la Bucova, iar spre nord prin vârfurile
Găilor, Chiciora, Piriul, până la Cosevița. Cumpăna apelor
dintre bazinele Bega si Timiș urmărește culmea Rusca-Padeș,
din care descinde prin vârfurile Balaurul, Daia, Brainul Mare
si Pohia spre Lugoj.

Văile principale străbat masivul muntos pe distanțe de ordinul


a 20-65 km, trecând prin regiuni cu tipuri de relief diferite si
prin raza mai multor așezări, situate atât in interiorul cât si in
zonele marginale ale masivului. Această situație a condus la
uzanta unor denumiri diferite pentru aceeasi albie majoră, in
funcție de parcursul ei prin diferite unități geomorfologice sau
sectoare administrative.

Bazinul hidrografic al Mureșului drenează pe o suprafață de


1452 km2 întreaga jumătate estică a munților Poiana Ruscă.
Principalele colectoare din această arie sunt Cerna, Streiul si
Dobra.

Cerna este, după distanța pe care o parcurge prin masiv, 65km,


și suprafața de colectare, 740 km2, râul cel mai mare al
masivului. Izvorăște de sub vf. Rusca, fiind cunoscut până în
amonte de localitatea Lunca Cernii sub denumirea de Valea
Bordului. In aval de Lunca Cernii traversează Cheile Cernei,
apoi seșul aluvial pe care se află vetrele așezărilor Hasdău și
Dobaca, pentru a ajunge, printr-o vale săpată adânc, în lacul de
acumulare Cinciș.

Streiul își adună apele din masiv prin câțiva afluenți de pe


stânga, situați între localitățile Subcetate și Simeria. Lunca
Streiului marchează limita estică a masivului. Din zona
muntoasă primește ape prin Valea Silvașului și Valea Galbenă,
văi accesibile pe drumuri forestiere și comunale.

Bazinul hidrografic Bega colectează apele din partea de nord-


vest a munților Poiana Ruscă. In ordinea mărimii, principalele
bazine de drenare sunt cele ale văilor Bega Poienilor, Bega
Luncanilor, Apa Gladnei și Sarazul.

Bistra marchează, prin lunca ei largă, limita sudică a munților


Poiana Ruscă. Afluenții Bistrei colectează toate apele din
regiunea sudică a culmii principale Padeș-Rusca. Valea Rusca,
cu care confluează în dreptul localității Vaislova, este
afluentul cel mai însemnat.
2.5. Vegetația și modul de utilizare al terenurilor

Cadrul fizico-geografic a creat condiții bune pentru


existența unei faune bine reprezentate și de interes cinegetic (
căprioara, cerbul lopătar, mistrețul, fazanul), la care se adaugă
fauna frunzarului, peștii din apele curgătoare (lipan și scobar),
reptile, etc. Dintre mamifere sunt mai frecvente: vulpea,
viezurele, mistrețul, lupul, râsul și veverița.

Distribuția zonală a vegetației este determinată de variația


condițiilor de climă, de altitudine și de constituție a solului.
Astfel, pe culmea centrală, la altitudini in jur de 1300m, se
intalnesc zone inguste de pajiști alpine presărate cu tufărișuri
de ienupări. Coborând până la 800-900m, intalnim păduri de
fag, brad și molid. Mai in exterior, se conturează o zonă
extinsă de păduri montane și colinare de fag și carpen.
Esențelor lemnoase principale din aceste păduri li se adaugă
local mesteacănul. Pe platoul masivului se dezvoltă pajiști
montane cu păiuș roșu și iarba vântului, care odată cu scăderea
treptată a înălțimii trec spre est in pajiști colinare.

Dintre fructele pădurii intâlnim fragii, zmeura, mura,


coacăzele, merișoarele și afinele. Pe versanții sudici ai văilor
din partea de est se intâlnește rar liliacul sălbatic.
Covorul floral este bogat mai ales in pajiști montane și
colinare și in luncile văilor. Câmpurile cu brândușe pătrund pe
alocuri in pădurea rară de foioase sau in luminișuri,
completând cu gingășie peisajul de toamnă sau inveselind prin
coloritul lor, peisajul de primăvară timpurie.

3. Potențialul turistic natural

3.1. Estimarea potenţialului turistic brut (Pb)

a) F1 - indice 5 (național)

Potențialul turistic al Munților Poiana Ruscăi este puțin


valorificat deși există numeroase elemente peisagistice
deosebit de valoroase, iar in partea de est se remarcă existența
unor importante obiective de arhitectură feudală, dintre care se
detașează manastirea de la Prislop. Ca element distinct in
fondul turistic se remarcă “Monumentul turismului” ridicat la
Ruschița in anul 1936, reprezentaând o opera unică in lume
prin semnificația sa. Obiectivele turistice sunt concentrate la
Deva (inclusiv Cetatea Devei), Hunedoara, Hațeg (inclusiv
rezervația de zimbri), Cala (inclusiv băile cu caracter local,
folosite incă din timpul Imperiului Roman), Sarmizegetusa
Ulpia Traiana (fosta capitală a Daciei romane), zona Ruschița,
“Ținutul Pădurenilor”, Lacul Cinciș și Lacul Surdus (Fardea)

b) F2 - Geneza- indice 3

Munții Poiana Ruscă sunt formați in totalitate din șisturi


cristaline, cu un relief puternic modelat și cu pante accentuate.

Complexitate – 3

Munții Poiana Ruscă prezintă o complexitate accesibilă,


tuturor categoriilor de vârstă.

c) F3 – indice 6 (zile)

Cererea turistică este satisfacută timp de 6 zile. In tot


acest timp poți vizita toată zona munților, însă se poate sta și
mai mult, asta ținând cont de condițiile atmosferice si de
persoana în cauză.

3.2. Estimarea potenţialului turistic pozițional (Pp)

F4 – indice 4 (ușor realizabil)

Accesul în Munții Poiana Ruscă se realizeaza prin


centrele urbane Deva, Hunedoara, Simeria, Calan, Hațeg,
Caransebeș, Lugoj, precum și prin Faget și Ilia - situate țn
jurul masivului și legate de principalele căi ferate și drumuri
naționale din țară. Această rețea dublă de căi de comunicație
înconjoară masivul muntos, permițând un acces ușor spre
punctele de plecare pe traseele turistice montane. Pătrunderea
în masiv este de asemenea ușurată de numeroase drumuri
forestiere, județene, comunale și parțial modernizate, care se
desprind din centura rutieră avansând până în zona centrală a
masivului. Punctele de plecare pe traseele turistice montane
sunt accesibile și cu autobuzele.

Motelurile,cabanele și popasurile turistice cu locuri


amenajate pentru camping sunt concentrate in lungul centurii
rutiere din jurul masivului, in zonele marginale ale Munților
Poiana Ruscă.

In zona muntoasă se află in prezent patru cabane și


complexe turistice, dintre care însă numai cabana "Capriorul"
este situată la altitudine, aproape de partea centrală a munților,
in zona de platou nu există posibilitați de cazare decât la
localnici.

Cabana "Capriorul", amplasată la altitudinea de 884 m,


dispune de 44 locuri și 20 locuri în casuțe, restaurant, terasă,
bar și spațiu pentru instalarea corturilor sau a unei tabere pe
Dâmbul Fierului. Cabana "Capriorul" este legată de comuna
Nădrag printr-un drum carosabil de 18 km și o poteca bine
marcată, iar de comunele Fardea, Luncani, Tomești, Gladna
Romana și Ruschița prin trasee turistice în cea mai mare parte
marcate.

Cabana "Caprioara" se află amplasată în zona dealurilor


împadurite din imprejurimile orașului Deva, într-o poiană sub
vârful Cozia (688 m). Este legată de oraș printr-un drum direct
de 4 km în curs de modernizare și un drum ocolit,
nemodernizat, care se desprinde din șoseaua E 64, în apropiere
de comuna Mintia. Cabana nu constituie un punct de plecare
in trasee turistice spre centrul masivului, ci este un loc de
odihnă și agrement. Dispune de 19 locuri in cabană și de 10
casuțe cu câte două paturi, restaurant, spațiu pentru camping
cu cortul și instalare de tabere. Langă cabană se află o bază
sportivă a orașului Deva.

In vestul masivului șoseaua modernizată E70 urmărește lunca


Timișului intre orașele Lugoj și Caransebeș. In partea sudică
se află DN68, care face legatura intre orașele Caransebeș și
Hațeg pe valea Bistrei, valea Zeicani și țara Hațegului. In est,
rețeaua rutieră din jurul munșilor Poiana Ruscă se inchide prin
drumul E79, care unește, in lungul văii Streiului, orașele
Hațeg și Simeria. In dreptul localității Călan se desprinde o
ramificație modernizată spre Hunedoara, unde un alt drum
național, DN68, face legătura spre Deva sau Simeria pe valea
Cernei și prin comuna Santuhalm.

3.3. Estimarea potențialului de atractivitate

absolută (Pa)
Pb+Pp=Pa

Pb (5+3+3+6) + Pp (4) = Pa (21)

4. Concluzii

Activitățile de turism care se pot dezvolta în zona


Munților Poiana Ruscă ar oferi ocazia de a sta în mijlocul
naturii și de a o cunoaște, de a cunoaște caracteristicile
ecologice, culturale și istorice ale regiunii, oferind în acest
timp oportunități speciale de cazare în structuri de cazare
ecoturistice, în pensiuni sau ferme locale.
Bibliografie:

1. Glavan, V, (2000), Turismul montan, Edit. Uranus,


Bucuresti.
2. Cosmescu, I, (1998), Turismul- Fenomen complex
contemporan, Edit. Economica, Bucuresti.
3. Krautner, H, G, (1984), Muntii Poiana Rusca. Ghid
turistic, Edit. Sport- Turism, Bucuresti.
4. Volumul III, Tratatul de Geografie al României.

http://www.carpati.org

http://www.scritub.com