Sunteți pe pagina 1din 12

PROIECT DE EDUCAȚIE ȘI CONSILIERE

PENTRU PĂRINȚI
TITLUL PROIECTULUI:
ARMONIA FAMILIALĂ - ECHILIBRU SUFLETESC
PENTRU DEZVOLTAREA COPILULUI.
STRESUL ÎN FAMILIE - PAȘI SPRE REZILIENȚĂ.

DEFINIREA PROBLEMELOR:

Liniștea și armonia din familie se răsfrânge puternic asupra dezvoltării

personalității copilului. ”O inimă liniștită este viața trupului” (Biblia, Proverbele lui Solomon,
15, p.625.) Această afirmație aparține înțeleptului Împărat Solomon. Copilul care primește
feedback-uri pozitive și suport emoțional va ajunge să atingă în viitor maximum potențialului
său. În antiteză cu această descriere, un mediu familial ostil, încărcat cu cuvinte negative,
reproșuri, certuri, va determina la nivelul copilului o dezadaptare emoțională, care va trasa
traiectoria unei neadaptări la viața socială și chiar la producerea unor traume.

Proiectul propus are ca scop principal conștientizarea părinților de impactul

stresului familial asupra dezvoltării fizice, emoționale și psihice a copilului și provocarea
acestora de a dărui copiilor optimism, curaj, gânduri pozitive și o inimă liniștită. Această
provocare este lansată prin parcurgerea a mai multor etape prin care părinții să fie îndrumați
și motivați de a avea o influență pozitivă asupra propriilor copii.

DESCRIEREA PROBLEMELOR:

”Pesimismul este cancerul sufletului.”( Augusto Cury, 2005, pag. 27) Această
imagine reflectă foarte plastic situația unor familii în care părinții sunt ”vînzători de
pesimism”, condamnându-i astfel pe copii la o viață mediocră , lipsită de pasiune și stimă de
sine scăzută. Un copil care nu reușește să-și exprime emoțiile și nici NU ESTE ÎNCURAJAT
să o facă, nu va putea nici să le gestioneze. Funcțiile executive ale creierului, autocontrolul,
flexibilitatea gândirii și memoria de lucru, vor avea de suferit, în esență, dezvoltarea cognitivă
a copilului va fi deficitară.

Într-un mediu ostil și sănătatea fizică a copilui va avea de suferit, deoarece, ”o

inimă liniștită este viața trupului, dar pizma( cearta,ostilitatea) usucă oasele(Biblia,14,p.652).

Pentru o dezvoltare fizică, psihică și, în special emoțională armonioasă, ființa

umană are nevoie de liniște, relații bazate pe dragoste ți înțelegere, de gânduri bune și vorbe
prietenoase!

1
IDENTIFICAREA POSIBILILOR FACTORI DE FORMARE ȘI DEZVOL-
TARE A PROBLEMEI :

 Un climat familial nefavorabil educației copiilor, caracterizat de stres.

 Incapacitatea de sprijin pe un tutore de reziliență în cazul unei
persoane aflate într-o situație de stres toxic.
 Părinți neglijenți, neinteresați de educația copiilor lor.
 Condiții materiale precare,lipsa religiozității.

IDENTIFICAREA FACTORILOR DE MENȚINERE:

 Neconștientizarea de către părinți a influenței negative a stresului toxic asupra

dezvoltării cognitive ale copiilor.
 Neidentificarea rolului exprimării și gestionării emoțiilor în dezvoltarea
emoțională a copiilor.
 Lipsa comunicării asertive.
 Lipsa unor obiective concrete stabilite pentru menținerea armoniei familiare și
combaterea stresului în familie.

PLANUL DE INTERVENȚIE:
Obiectiv de lungă durată:
Conștientizarea părinților de impactul stresului familial asupra dezvoltării fizice,
emoționale și psihice a copilului și provocarea acestora de a dărui copiilor optimism, curaj,
gânduri pozitive și o inimă liniștită.
Obiective specifice:
- conștientizarea influenței puternic negative a stresului în dezvoltarea cognitivă
a copilului;
- importanța oferirii unui suport emoțional și a unei vieți lipsite de stres;
- importanța comunicării în menținerea armoniei în familie–ASERTIVITATEA;
- identificarea unui plan strategic de menținere a armoniei familiare si de evitare
a stresului.

STRATEGII DE INTERVENȚIE:
Ședința nr.1
Cum influențează stresul toxic viața emoțională a copiilor ?
- vizionarea unui film Toxic Stress: http://developingchild.harvard.edu ;
- rezumat pe baza documentarului (discuții):
 în stare de stres corpul și creierul intră în alertă (corpul eliberează mai
multa adrenalină, cresc bataile inimii și nivelul hormonului de stres);
 când stresul este atenuat după un scurt timp sau când copilul primește un
suport de la un adult care îl îngrijește, răspunsul la stres dispare și corpul
revine la normal.
 în cazuri severe, abuz sau neglijare, când nu este un adult care să atenueze
situația conflictuală, răspunsul la stres rămâne activat.

2
 activarea constantă a răspunsului la stres afectează dezvoltarea cu
consecințe serioase pe toată durata vieții => STRES TOXIC.
 în aria creierului dedicată învățării și rațiunii, conexiunile neuronale care
formează arhitectura creierului sunt mai slabe și mai puține la număr.
 știința arată că activarea prelungită a hornomilor de stres, în copilăria
timpurie pot să reducă conexiunile neuronale în aceste arii importante ale
creierului chiar în timpul când ar trebui să se dezvolte altele noi .
 stresul toxic poate fi evitat dacă ne asigurăm că mediul în care cresc și se
dezvoltă copiii este benefic, stabil, antrenant. (Consiliul Știiințific Național
în dezvoltarea copilului, Harvard University ).

CHESTIONAR ACORDAT PĂRINȚILOR ( vezi Anexa 1)

Ședința nr.2:
Importanța oferirii unui suport emoțional și a unei vieți lipsite de stres
copiilor. În cadrul acestei ședințe se va viziona povestea Fetița cu chibriturile de
H.C.Andersen (https://www.youtube.com/).
 Se va completa o grila prin care se urmărește identificarea trăirilor emoționale
ale părinților din vizionării desenului animat (vezi Anexa nr.2).
 După completarea grilei se vor identifica care sunt nevoile copilului pentru o
bună dezvoltare fizică, emoțională și psihică.
 Reziliența, prezentarea unui ppt prin care se evidențiază definirea conceptului.
 Prezentarea succintă a cărții Murmurul fantomelor de Boris Cyrulink, prin care
se evidențiază rolul tutorilor de reziliență care oferă copiilor proveniți din
medii cu stres toxic, capacitatea de a depăși problemele, de a-și restructura
viața în viitor( discuții).
 Încheierea activității se va realiza prin prezentarea din partea părinților a unor
cazuri concrete a unor copii care au demonstrat capacitatea de reziliență (dacă
este cazul).

Ședința nr.3:
Comunicare eficientă – ASERTIVITATEA
 Prezentarea unui ppt. pentru definirea conceptului și a beneficiilor practicării
unui comportament asertiv (vezi anexa nr.3).
 Rezolvarea unor exerciții de identificare a unui comportament pasiv, asertiv și
agresiv. (vezi anexa nr.4)
 Aplicarea unui test de asertivitate pentru părinți.(aceste surse fiind preluate din
sursa www.asertivitate.ro)
 Discuții libere.

Ședința nr.4:
Cum se poate menține armonia familială? Cum să devin un părinte
inteligent?
3
Întâlnirea va avea loc pornind de la lecturarea de către părinți a cărții Părinţi străluciţi,
profesori fascinanţi, de Augusto Cury.

 Augusto Cury, în cartea sa ,,Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi” dezbate

problema părinţilor buni, în comparaţie cu părinţii inteligenţi. Acţiunile pe
care le promovează, şi o categorie şi alta, fac diferenţa dintre ,,a fi bun” şi
,,a fi inteligent”. Nu este sufient, în societatea actuală să fii un părinte bun,
ci schimbările contemporane ne obligă la a căuta performanţă, calitate şi
aceasta poate fi realizată de către părinţi care sunt ,,inteligenţi”, ,,care
dispun de suficientă pace lăuntrică, pentru a se goli şi de sensibilitate,
pentru a învăţa”(Augusto Cury, 2005, pag. 13).
Ce fac părinţii buni pentru copii? Ce fac părinţii inteligenţi pentru copii?

Părinţii buni: Părinţii inteligenţi:

- alimentează corpul copiilor; - alimentează personalitatea copiilor;
- corecteză greşelile copiilor; - îşi învaţă copiii cum să gândească;
- îşi pregătesc copiii pentru aplauze; - îşi pregătesc copiii pentru eşecuri;
- vorbesc cu copiii; - dialoghează ca nişte prieteni;
- dau informaţii copiilor; - povestesc istorioare copiilor;
- nu renunţă niciodată în arta
- oferă oportunităţi copiilor;
educaţiei.

 Sfaturi practice pentru părinţii care sprijină copiii, care le oferă un

mediu familial armonios:
 Părintele trebuie să conştientizeze importanţa implicării lui în educarea copiilor.
 Acordarea ajutorului la efectuarea temelor pentru acasă.
 Monitorizarea temelor de acasă.
 Comunicarea eficientă şi permanentă a părintelui cu cadrul didactic.
 Aportul părintelui la dezvoltarea stimei de sine a propriului copil.

4
 Diagnosticarea şi orientarea copilului, în funcţie de talentul acestuia.
 Încurajarea copiilor de a deveni ascultători.
 Reabilitarea elevului după un posibil eşec şcolar (program de reabilitare).
 Utilizarea disciplinei în mod constructiv şi consecvent.
 Încurajarea comportamentelor responsabile ale copiilor.

Citate celebre – sfaturi pentru părinţi

Încurajează și oferă suport copiilor tăi pentru că

aceștia sunt capabili să trăiască la un nivel la fel
de înalt, precum este încrederea pe care le-o
oferi. – Lady Bird Johnson

Atunci când copilul tău are o slăbiciune, învață-l

să transforme slăbiciunea în putere. Singurul
eșec este să nu încerci să faci asta – Kevin
Heath

Dacă vrei ca și copiii tăi să viseze mai mult, atunci visează mai mult. Dacă vrei să învețe mai
mult, atunci învață mai mult. Iar dacă vrei să facă mai mult, atunci fă mai mult! Fii inspirația
lor! – Kevin Heath

EVALUAREA INTERVENȚIEI
Se va realiza prin rezolvarea unui exercițiu prin intermediul căruia se urmărește
consolidarea ordonării informațiilor în ordinea în care au fost prezentate.(vezi ANEXA NR.5)

5
ANEXA NR.1
CHESTIONAR
1.Ce se transformări au loc în organismul uman atunci când corpul și creierul intră în
alertă?
.......................................................................................................................................................
.................................................................................................................................................

2. Când dispare răspunsul la stres iar corpul revine la normal?
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.................................................................................................................................................
3. În ce situații răspunsul la stres activat în corpul copilului rămâne activat?
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
................................................................................................................................................
4. Ce este stresul toxic?
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.....................................................................................................................................................
5. Ce arii ale creierului sunt afectate de stresul toxic?
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
6. Cum poate fi evitat stresul toxic la nivelul dezvoltării copilului?
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................

7. Vi s-au părut utile aceste informații? Vă rog argumentați răspunsul!

.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................

Vă mulțumesc!
6
ANEXA NR.2

GRILĂ- IDENTIFICAREA EMOȚIILOR TRĂITE ÎN TIMPUL VIZIONĂRII FILMULUI

FETIȚA CU CHIBBRITURILE, de HANS CHRISTIAN ANDERSEN

EVENIMENTE PETRECUTE EXPRIMAREA EMOȚIEI PĂRINȚILOR

1.Relația fetiță- bunică.

2.Moartea bunicii fetiței.

3.Agresivitatea tatălui fetiței.( min. 6)

4. Fetița îndură frigul, vinde chibrituri,

primește bani din partea necunoscuților.(min
8)
5. Violența fizică- fetița nu a reușit să vândă
chibrituri.( min.8)
6.Amenințarea tatălui.(min.9)

7.Plecarea din nou a fetiței să vândă

chibrituri.
8.Moartea fetiței, reacția trecătorilor- o mare
durere!(min.24)

Întrebări:

1.Ce fel de emoții predominante ați experimentat în timpul vizionării filmului?

.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
2. Ce stare sufletească v-a insoțit spre finalul filmului?

.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
3. Ce repercursiuni credeți dumneavoastră că au asupra vieții emoționale a copilului
violența fizică și cea verbală?

.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................
.......................................................................................................................................................

Vă mulțumesc!
7
ANEXA NR.3

Asertivitatea reprezintă calea de mijloc între două extreme: pasivitatea și

agresivitatea.
Reţineţi:
Sentimentele, nevoile si dorințele tale nu sunt nici mai mult nici mai puțin importante
decât cele ale altor oameni: sunt egal de importante.

Care sunt drepturile pe care le avem atât noi, cat și ceilalți?

-Să decidem care sunt scopurile si prioritățile noastre.
-Să avem valori, convingeri, opinii proprii.
-Să nu ne justificăm și să nu dam explicații referitoare la viața noastră.
-Să le explicăm celorlalți cum dorim să se poarte cu noi.
-Să spunem NU, NU ȘTIU, NU ÎNȚELEG, NU MĂ INTERESEAZĂ.
-Să cerem informații si ajutor.
-Să facem greșeli.
-Să ne răzgândim.
-Să fim imperfecți.
-Să ne dezvoltăm viața așa cum dorim.

Soluțiile se regăsesc în principiile comportamentului asertiv:

-Spune NU atunci când este încălcat un drept sau o valoare personală.
-Acordă-ţi răgazul de care ai nevoie pentru a face o alegere conștientă.
-Motivează-ți refuzul fără să te justifici – nu te scuza.
-Exprimă-ți opiniile personale specific și clar – evită formulările generale!
-Concentreaza asupra comportamentului pe care-l are celălalt la un moment dat, și nu
asupra persoanei lui - nu transforma refuzul într-o jignire sau un atac personal.
-Acceptă și oferă complimente.
-Fii direct.
- Cere feed-back pentru a fi sigur că mesajul tău a fost corect înțeles.
-Schimbă discuția sau evită persoana atunci când nu poți comunica asertiv.
-Însoțește observația legată de comportamentul neadecvat al unei persoane cu o
remarcă pozitivă.

Beneficiile adoptării comportamentului asertiv sunt ușor de imaginat:

Persoanele pasive se simt eliberate.
- Cele pasiv-agresive reușesc să aibă contacte mai oneste, mai apropiate cu cei din jur.
- Persoanele agresive ajung să îi facă pe cei cu care interacționează să se simtă respectați și
acceptați.

8
ANEXA NR. 4

9
ANEXA NR. 5

10
ANEXA NR. 6

 Cum se poate
Comunicare
menține armonia
eficientă– familială?
ASERTIVITATEA  Cum să devin un
părinte inteligent?

ARMONIA
FAMILIALĂ-
COMBATEREA
STRESULUI
FAMILIAL

Importanța oferirii unui suport Cum

emoțional și a unei vieți lipsite influențează stresul toxic
de stres copiilor. viața emoțională a
copiilor ?

APLICAȚI NR.SEDINȚEI CORESPUNZĂTOR TITLULUI POTRIVIT FIECĂREI ÎNTÂLNIRI:

ȘEDINȚA NR.1 ȘEDINȚA NR.2

ȘEDINȚA NR.3 ȘEDINȚA NR.4

11
BIBLIOGRAFIE:

Augusto Cury (2005), Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi, Editura For You, Bucureşti.
Biblie
(https://www.youtube.com/).
http://developingchild.harvard.edu

www.asertivitate.ro

12

S-ar putea să vă placă și