Sindromul de panică in orașul luminilor

-Recenzie-

Autor: Matei Vișniec

An apariție: 2009

Număr pagini: 312

Editura: Polirom

Prezentarea conținutului:

,, Sindromul de panică in orașul luminilor’’ prezintă o lume imaginată, negativă și vie, fiind
o scriere complexă, în care realitatea și fantezia se combină armonios. În ciuda faptului că
sunt abordate aspecte variate precum dragostea,politica, problemele sociale, tema
principală rămâne literatura- în principal locul acesteia în societatea de azi- și destinul
scriitorului ce o creionează.

Astfel, majoritatea întâmplărilor din roman îl au în centrul lor pe domnul Cambreleng –

un editor ce încearcă să încurajeze si să promoveze diverșii scriitori cu care se intâlnește
mereu in aceeași cafenea și care se dovedesc, de fapt, a fi ratați si ahtiați după succesul
propriu. Matei Vișniec – un alter ego al scriitorului- se află în aceeași situație cu alți câțiva
autori neîmpliniți ce au intâlnit acest personaj hotărâtor al morții cuvintelor și excedat de
lectura manuscriselor primite. Devenit celebru după publicarea poeziei ,,Corabia’’,
personajul narator emigrează în Franța, orașul luminilor ce încet, încet devine un cimitir
pentru artiștii lumii. Dorește să-și sporească astfel renumele si începe să frecventeze
cafeneaua Saint-Medard descrisă ca fiind ,,o agora a literelor, un turn Babel contemporan, în
jurul căruia gravitează doar autori si personaje’’.

Sindromul de panică reliefat în titlu face referire la temerea de eșec subliniată de-a
lungul creației prin episoade semnificative precum cel al prezentării plecării la Paris sau
structuri ca și: ,,acum ce fac, oare o să reușesc sau o să devin unul dintre personajele mele,
pierdute în lumea uitării?’’.

Totuși, prin intermediul alternanței, cartea evidențiază și alte relatări ale altor naratori
sau voci cu caracter aparte, prin urmare remarcându-se povestea unui scriitor ratat cu origini
multiple ce nu are o limbă maternă, a unei pisici ce își alungă stapânul și devine proprietara
apartamentului și a unei cocoașe cu o originalitate marcantă. Toate acestea formează o
operă completă si fascinantă, care dezvăluie condiția scriitorului la Paris și, mai mult de atât,
condiția acestuia în comunism, dar, de asemenea, accentul cade și pe conceptele de comic
si tragic, realitate si ficțiune, individualitate si colectivitate.

Prezentarea personajelor:

Personajele din roman impresionează lectorul prin ineditul elementelor componente,

care conferă lecturii un caracter perfecționist prin ceea ce naratorul dorește să sublinieze
de-a lungul ei. Fiecare participant la acțiune are ceva de reliefat, niciunul nu se dovedește a
fi întamplător. Chiar și cele cu apariții scurte sau vocile narative neobișnuite- cea a pisicii și
cea a cocoasei- ,,contribuie la conturarea unei atmosfere boeme’’. Astfel, se remarcă
personajele: Francois Compte, domnul Cambreleng, personajul narator Matei Vișniec
(alter-egoul scriitorului), Georges, Dinu, Gogu Boltanski, Faviola, Borges, Hung Fao , domnul
Lajournade, Herina, Eyron.

Citate preferate:

,,Literatura este un lucru misterios, în timp ce scrii şi te afli în raport direct, mistic aproape,
cu pagina albă de hârtie, îţi dai seama că eşti supus unor forţe imposibil de definit cu
precizie. Cuvintele, odată eliberate, au dreptul la anumite iniţiative. Ce orgoliu, să crezi că
poţi construi tu însuţi o carte, când de fapt, cuvintele te scriu pe tine şi te construiesc!’’

,,– Suntem consumatori de moarte, spunea atunci Georges. Înţelegi? Consumăm ştiri despre
moarte, iar când nu le avem ne lipsesc. O zi în care nu ni s-a dat o listă de morţi este ca o zi
lipsă, o zi în care ne lipseşte ceva.’’

,,Dacă am putea să privim Parisul de sus, printr-o lupă uriașă concepută să ne facă să
descoperim doar corpurile artiștilor ratați, toate străzile Parisului ar apărea acoperite
complet de cadavre… De altfel, din această cauză și simțim o senzație de elasticitate când ne
plimbăm prin Paris, pentru că, de fapt, pășim pe cadavre…’’

Opinia personală:

De-a lungul parcurgerii textului, trebuie să recunosc că stilul autorului de a scrie mi s-a
părut dificil de urmărit, mai ales datorită relatărilor care intereferează sau a unelor
întâmplări și personaje surprinzătoare. Narațiunea deși devine alambicată și copleșitoare,
este evident că ascunde un sâmbure de profunzime si originalitate, care dezvăluie gândirea
aparte a autorului. De asemenea, prin faptul că participanții la acțiune conferă descrierii
Parisului o abordare diferită, a unui oraș al cărui sublim se dizolvă si ai cărui locuitori
anihilează importanța ancestrală, creația este mai mult decât captivantă, este realistă si
conține informații verosimile, observate îndeaproape de ochiul atent al scriitorului. Așadar,
per total cartea este de o importanță autentică pentru cei ce doresc să observe Parisul în
actualul și adevăratul tipar, Matei Vișniec surprinzând cu măreție detaliile și transpunându-le
perfecționist pe hârtie.
 ,,De ce iubim femeile’’

-Recenzie-

Autor: Mircea Cărtărescu

An apariție: 2004

Loc apariție: București

Număr pagini: 192

Editura: Humanitas

Prezentarea conținutului:

Creația este o colecție formată din 20 de povești, prin care Mircea Cărtărescu dezvăluie
cititorului 16 femei iubite, mereu diferite din punct de vedere al personalității. Prin acestea
evidențiază că două femei nu sunt niciodată la fel, fiecare este construită cu un strop aparte
de ingeniozitate de către marele prozator, astfel relevându-se nu numai relații perfecte,
ideale, ci și unele fade, bazate pe apropriere carnală. Alături de ele, naratorul descoperă de
fiecare dată alt tip de iubire, trecând de la cea epuizantă, mult prea intensă și care conduce
la extenuare la cea putin sărată, cu gust de spumă de val și palidă pe sub creier.

De asemenea, de-a lungul creației lectorul descoperă copile, fete și doamne care se
îndrăgostesc și adoră diferit. Ființe minunate care iubesc virilitatea lumesc sau interplanetar,
egal sau inegal sunt analizate din cele mai apropiate unghiuri, scriitorul incercând să
răspundă inițial indirect la întrebarea desprinsă din titlu, pentru ca apoi să reliefeze în
propoziții concise și clare, motivele pentru care femeile sunt și trebuie să fie iubite.

Cartea comprimă și 4 povestiri strict despre scriitor, care permit cititorului să cunoască
psihologic omul din spatele narațiunilor surprinzătoare și, în aceleasi timp, cât se poate de
plauzibile. Probabil că cea mai interesantă relatare dintre acestea 4 este cea în care se face
o referire la obiectul care îl inspiră pe Mircea Cărtărescu. Stilul său original determină
suspansul lectorului, întrucât descrierea obiectului este captivantă, dar finalul rămâne
deschis spre a fi interpretat. Probabil că expunerea este integrată astfel pentru a spori subtil
misterul virilității ca și completare a misterului femeii în genere.
Prezentarea personajelor:

În operă sunt evidențiate personaje care rămân sau nu sub nuanța anonimatului, precum
doamna care mirosea a bomboanele numite ,,cerceluși’’ sau cea blondă, întâlnită pe plajă.
Pe lângă personajul narator- vocea lui Mircea Cărtărescu în creație- sunt menționate și femei
cu numele de Irina- membră a Uniunii Scriitorilor, Adriana- sora Irinei, Rodica- o adolescentă
de 18 ani, care se distinge prin repetarea asiduă a expresiei ,,cu urechile pe spate’’, Victor și
Ingrid –protagoniștii unicei povestiri în care personajul narator nu este implicat, Petruța-
fetiță întâlnită în primii ani de școală, Ester, Zaraza- femeie tânără cunoscută în localul
Vulpea Roșie.

Citate preferate:

,, Şi totuşi, orele de singurătate, clipele de nefericire, crizele din viaţă, visele şi reveriile,
depresia, situaţiile limită, obsesiile, muzica, îndrăgostirea – toate ne spun altceva. Tot ce te
scoate din rutina vieţii tale “reale” îţi arată că, trăind fără reflecţie despre tine însuţi, te duci
de fapt în jos pe un tobogan de senzaţii, satisfacţii, imagini, bârfe, obiecte, minciună şi
strălucire, tot mai departe de nucleul viu al fiinţei tale. Eşti un simplu consumator care se
consumă în primul rând pe el însuşi. Şi vei rămâne mereu aşa dacă viaţa nu se hotărăşte o
dată să te dea cu capul de pragul de sus.”

,, Interiorul nostru nu e însă un album de fotografii. Noi nu suntem obiecte, ci procese. Eu

sunt, în cele din urmă, căutarea mea de sine. Exist pentru că mă caut pe mine însumi. Nu mă
caut ca să mă găsesc: faptul că mă caut pe mine însumi este semnul că deja m-am găsit.’’

Opinia personală:

Nu sunt sigură dacă am ales această carte pentru că am vrut să descopăr viziunea
prozatorului contemporan Mircea Cărtărescu asupra conceptelor de ,,iubire’’si ,,etern
feminin’’ sau pur și simplu pentru că port însemnul de viitoare femeie și aceasta este văzută,
in general, ca o esență a vieții. Totuși, realizez că în creație am descoperit mai mult decât
m-am așteptat, întrucât scriitorul, prin unicitatea stilului specific, aduce un elogiu femeii
pentru simplul fapt că există. Consider cartea o creație completă, chiar dacă povestirile ce o
alcătuiesc sunt scurte și fără legătură una cu alta. Ele posedă o anumită însemnătate pentru
mine. Chiar mi-am dorit să înțeleg gândirea unor categorii de femei și, în special, a bărbaților
despre acestea. Vreau să recitesc opera după un anumit număr de ani și să analizez evoluția
mea și totodată a cărții prin ochii mei. Sunt sigură că nu mă va dezamăgi nici atunci.
 ,,REM’’

-Recenzie-

Autor: Mircea Cărtărescu

An apariție: 2008

Număr pagini: 184

Editura: Humanitas

Prezentarea continutului:

În această relatare, ce reprezintă, de fapt, un fragment din opera mult mai complexă
numită,,Nostalgia’’, Mircea Cărtărescu reușește să dezvăluie cititorului prin arta jocului
descrisă în creație, ,,un text creat în spiritul jocului, prin îmbinarea categoriilor narative și a
tehnicilor literare’’.

Prin urmare, opera debutează cu privirea de ansamblu a unei garsoniere de la periferia

Bucureștiului. În mod surprinzător, naratorul mai întai intradiegetic (“imi intind labele
transparente prin camera”) și apoi extradiegetic este reprezentat de un paianjen, ce
devine, de fapt, simbolul Creatorului care țese o lume captivantă cu multe întâmplări de-a
lungul intregului text. În mod fantastic el pătrunde în mintea lui Vali și relatează din punctul
de vedere al personajului.

Astfel, pe parcursul creației sunt remarcate mai multe lumi în care se prezintă diverse
întâmplări, tehnica utilizată fiind cea a narațiunii ,,în ramă’’. Inițial, Vali o conturează pe
Svetlana pentru ca apoi aceasta să devină naratorul unui propriu Univers al copilăriei ce
depășește granițele realității. Însă nici de această dată naratorul nu rămâne același,
deoarece femeia de 32 de ani cu viziune matură și atitudine nostalgică față de perioada
inocenței este înclocuită de fetița drăgălașă de vreo 12 ani ce o definea în lumea aceea a
naivității descrisă magic. Aceasta vorbește despre prietenele sale și jocurile alături de ele ,
despre Elgor, un personaj întâlnit pe când era la o mătușă și care, la rândul său,
caracterizează o altă lume și are un rol marcant. La sfârșit, iar are loc un transfer de funcții
naratoriale, de la Svetlana la Vali, apoi la naratorul paianjen:,, M-ai uitat, iubit cititor?
Sunt eu,naratorul.’’
 Acest joc al intercalărilor pe deplin original precum și tehnicile narative utilizate fac din
fragmentul ,,REM’’ ,, o adevărată capodoperă a literaturii românești, înscriindu-se în
universalitate.’’

*REM- mișcarea ochilor în somn, reprezintă procesul iniţiatic pe care îl parcurge Nana.

Prezentarea personajelor:

Fiecare personaj are un rol esențial în fragment, îmbunătățind acțiunea și întâmplările

uluitoare. Prin urmare, acestea sunt: Zvetlana(Nana)-personajul principal, Vali, păianjenul,
Elgor, Puia, Ester, Garoafa, Balena, Ada, Carmina- ultimele 6 sunt prietenele protagonistei
din copilărie.

Citate preferate:

,,Noi suntem REM-ul, lumea noastră e o ficţiune, suntem eroi de hârtie şi ne-am născut în
inima şi creierul şi mintea lui, pe care eu l-am văzut. Că poate până şi el, în lumea lui, nu este
decât un produs al unei minţi mult mai vaste, din altă lume. Şi el caută cu înfrigurare o
Intrare către acea lume superioară, căci visul nostru al tuturor este să ne întâlnim Creatorul,
să privim în ochi fiinţa care ne-a dat viaţă.’’

,, M-am trezit în plină noapte și mi-am dat seama că sunt indrăgostită[…].M-au izbit deodată
sutele de mii de stele răsfirate pe cer,arzând și scânteind în toate culorile. Între ele ,
declinând pe boltă, marea cometă alburie își flutura pletele prevestitoare de cataclisme,
potopuri, incendii, dezastre.’’

Opinia personala:

,,Unii sustin ca in REM ar fi un aparat infinit, un creier colosal care reglează și

coordonează, după un anume plan și într-un anume scop, toate visele viețuitoarelor, de la
visele de neconceput ale amibei și ale brândușei, până la visele oamenilor. Visul ar fi, după
ei, adevărata realitate în care se revelează voința Divinității ascunse în REM.’’
Pornind de la aceasta ipoteză si făcând o conexiune cu romanul lui Mircea Cărtărescu, pot
preciza că incă din primele pagini am devenit confuză și am crezut că nu voi ințelege
romanul, fiind probabil una dintre cele mai grele cărți ale acestui autor. Totuși, mi-am format
o părere și am decis sa scriu ca ,,REM’’ este, pentru mine, mai degrabă o lume infinită decât
o carte, o lume a viselor ce se împlinesc și a oamenilor care visează utopic . Jocurile și
inocența pe care se pune accent sunt un fel de legături între lector și Creator (ce poate fi al
operei sau al Universului în viziunea mea). Cel puțin astfel simt acest amalgam colorat de
aspirații curajoase și întâmplări oculte.
 ,, Travesti’’
-Recenzie-

Autor: Mircea Cărtărescu

An apariție: 1994

Număr pagini: 161

Editura: Humanitas

Prezentarea continutului:

Creația ,,Travesti’’ prezintă un adolescent tulburat, ce se consideră aflat la granița dintre

un băiat tipic și unul cu potențial diferit, ,,de scriitor total, hipergenial, de demolator al
cosmosului’’. Acțiunea evidențiază cum, într-o tabară cu clasa la Budila, acesta pare ca nu
vede nimic frumos în oameni, îi consideră inferiori, dar, tototadă, caracterul său aduce cu cel
al unui schizofrenic prin faptul că dorește să fie transpus din realitatea mult prea josnică
pentru el.

Interesant este cum cel care ilustrează atât de viu în paginile sale trăirile tânărului de 17
ani, este același personaj, de două ori mai bătrân. Experiența acumultă și trecerea
ireversibilă a timpului au reușit să îl determine să nu mai creadă în ceea ce este mereu ideal
și mereu absolut sau în satisfacția care vine din condiția geniului neînțeles.

În această operă, Mircea Cărtărescu reliefează perioada adolescenței ca întotdeauna

într-o manieră specifică și inegalabilă, accentuând prin povestea protagonistului- Victor-
caractere umane și gânduri care se regăsesc în fiecare dintre noi fie permanent, fie pentru
un scurt timp în viață.

Prezentarea personajelor:

Personajele regăsite în text au mai mult rolul de a creiona personalitatea protagonistului și

de a accentua tipuri moderne și adolescentine decât de a pune în lumină prototipuri umane
originale ca în alte opere ale lui Mircea Cărtărescu. Participanții la acțiune sunt: Victor, Lulu,
Clara, Savin, Cici, Buzdugan, Măgălie (toți sunt colegii lui Victor).
Citate preferate:

“Singur în odaia încinsă, poți coborî în fine în lumea ta, în adevărul tău, în tot ce există adânc
și enigmatic în tine, dacă ești în stare să-ntâmpini cu același curaj abjecția și sublimul,
dezastrul și mântuirea, arhanghelul și estropiatul...”

“Și, ca întotdeauna, paradisul mi s-a parut o rătăcire la fel de teribilă ca și infernul. Niciodată
nu le opusesem unul altuia, dimpotrivă, știusem mereu că infernul și paradisul erau aliate și
luptau impreună pentru distrugerea ființei, țară torturii si țară plăcerii fiind învecinate în
regiunile de jos ale minții, asemenea zonei întunecate, ano-genitale, de sub labirintul
intestinal.”

Opinia personala:

Consider că Mircea Cărtărescu subliniază greutatea de a fi acel geniu neînțeles care se

resemnează cu mediocritatea lumii și vulgaritatea ei. El exprimă și incapacitatea obținerii
statutului privilegiat al autorului în această lume lipsită de sens, sentiment pe care viitorul
scriitor îl resimte încă din adolescență: „Și uite că au trecut de mult zece ani și nu am scris
marea carte. Nici măcar nu am înnebunit. Am ajuns un bărbat care a avut destule femei, un
autor de succes, cu prieteni, cu un apartament deloc asemanator mansardei". Din paginile
acestui roman reiese că singurul refugiu și mod de supraviețuire este scrisul, el reprezentând
„adevărata existență".