Brăila- oraş palimpsest

„În oraşul nou, cu blocuri de o monotonie copleşitoare, ieşi cu treburi; în oraşul vechi ieşi
să te plimbi savurând, de exemplu, aerul de distincţie al clădirilor de pe fosta stradă Regală.....în
faţă ai straturi suprapuse de var peste var. Dacă le raşchetezi, descoperi oraşul palimpsest, textul
originar, şi de abia atunci vei înţelege farmecul Brăilei de altădată, considerată „picior de
Paris”.” (Aleiul Cuza şi alte monumente, 2015)

În timp, farmecul oraşului a fost legat invariabil de vocaţia sa portuară, pentru că „La
Brăila, mai mult ca în orice port românesc, se trăise cu faţa la Dunăre” (Ioan Munteanu, 2013),
iar despre Dunăre, Grigore Antipa, afirma că este „cea mai mare dintre toate avuţiile naturale ale
ţării noastre”. Cu siguranţă, Dunărea a constituit elementul geografic dominant, ce a favorizat
dezvoltarea oraşului Brăila, pe malul stâng al fluviului, pe un promontoriu al Bărăganului, ce l-a
ferit adeseori de inundaţii.

Brăila - vedere aeriană

Sursa foto: www.debraila.ro

„Roma sau Iaşiul sunt aşezate pe şapte coline. Brăila, pe un pisc, pe un

promontoriu în care, în timp, s-au tăiat numeroase vaduri pentru accede la
Dunăre” (Portul Brăila- Mărire şi decădere, 2013)
Din punct de vedere geografic, municipiul Brăila este localizat pe următoarele coordonate:
45°16′9″N şi 27°57′27″E, în sud-estul ţării şi nord-estul Câmpiei Române, la cca. 200 km
distanţă de Bucureşti, în Câmpia Brăilei, unitate ce face parte din Bărăganul de Nord. Oraş de
rangul I, Brăila se află în subsectorul bălţilor, la o altitudine medie de 20 m.

Relieful municipiului Brăila nu face excepţie de la descrierea geografică generală a

judeţului, caracterizându-se prin uniformitate şi monotonie. Relieful este unul tipic de câmpie,
oraşul dezvoltându-se mai precis, pe un interfluviu al Bărăganului nordic, între 20-30 m înălţime,

1
precum şi pe terasa Dunării inferioare. Altitudinea medie de 20 m creşte uşor, dinspre fruntea
terasei Dunării, din est, spre nord-vest, unde, datorită acumulărilor eoliene, cartierele
Baldovineşti şi Pisc se află la altitudinea de 33 de metri. Spre Dunăre, oraşul se termină printr-
o pantă abruptă, dominând valea fluviului cu o medie de 10 metri. Oraşul se învecinează cu
Insula Mare a Brăilei, care reprezintă suprafaţa cuprinsă între cele două braţe ale Dunării:
Dunărea veche sau Braţul Măcin şi Dunărea Nouă.

Dacă Dunărea a determinat nu doar amplasarea strategică a oraşului, ci şi dezvoltarea sa

portuară, Lacul Sărat, aflat în proximitate şi cunoscut din vechime, era apreciat pentru
proprietăţile curative ale nămolului sapropelic, valorificat terapeutic, în baza de tratament din
staţiune. Se spune că până şi Vlad Ţepeş îşi vindeca oştenii aici, de bolile fără leac. În verile
secetoase, dat fiind că Brăila beneficiază de un climat continental, cu veri calde, caniculare şi
ierni relativ reci, cu viscol şi Crivăţ, precipitaţii reduse cantitativ, aproximativ 500 mm pe an, nu
de puţine ori, s-a întâmplat ca nivelul Lacului Sărat să scadă dramatic, crescându-i salinitatea, şi
periclitând în acelaşi timp, activităţile turistice, strict dependente de existenţa acestuia şi a
nămolului sapropelic.

Monotonia climatică este particularizată în est, spre Lunca Dunării de existenţa unui
topoclimat cu veri mai călduroase şi mai umede şi a unor ierni mai blânde, ceea ce favorizează
dezvoltarea unei vegetaţii specifice de luncă, alături de cea stepică, dezvoltată pe soluri de tip
cernoziom.

La întâlnirea dintre Bărăgan şi Dunăre, oraşul s-a dezvoltat în timp, nu doar teritorial, ci şi
demografic. Populaţia Municipiului Braila la 01 ianuarie 2016 era de 210602 locuitori, în
continuă scădere faţă de sfârşitul secolului XX.

„Brăila este, ca târg şi port, mai veche decât statul Ţării Româneşti...”
(Constantin C. Giurescu, 1968)
Pendulând între vocaţia cerealieră, dat fiind solurile fertile din Bărăgan şi vocaţia nautică,
datorită amplei deschideri la Dunăre şi bălţi, asediată, lovită şi arsă din temelii de mai multe ori,
Brăila a traversat timpul, renăscând sub mai multe denumiri, ce s-au schimbat pe rând, după
vremurile şi cerinţele istoriei. După cum afirmau Sotir Constantinescu şi George Buznea:”Istoria
Phoenixului este însăşi istoria Brăilei: de atâtea ori a fost arsă şi de atâtea ori a renăscut din
propria cenuşă. Va renaşte încă o dată”.

Brăila apare pentru prima dată cu numele "Drinago" într-o veche descriere geografică şi
de călătorii în limba spaniolă, "Libro del conoscimiento" în 1350, dar şi pe câteva hărţi
catalane, în jurul anilor 1300. Denumirea de Brayla, apare în 1368, într-un privilegiu de
transport şi comerţ acordat negustorilor braşoveni. Odată cu intrarea oraşului sub dominaţie
otomană, acesta a fost ocupat de turci între 1538-1540, devenind raia sau kaza, iar din 1554
până la sfârşitul războiului ruso-turc din 1828 - 1829, oraşul se numeşte Ibrail. În secolul al XV-

2
lea, numele Brăilei este prezent sub forma Breil, într-o menţiune a Cancelariei Voievodului
"Tibor din Transilvania". Se pare însă că toponimul « Brayla » este autohton, cu origini tracice
sud-dunărene (Bragylor-Bragiola), menţionat în limba greacă ca « Proilaba », în limba slavă ca
« Proilava », în limba turcă ca « Ibraila » , « Brilaga », « Braylaum ».

Orice denumire a avut, Brăila a continuat să crească, demografic, urban şi economic,

devenind peste secole, o cetate înfloritoare, falnică, ridicată de turci, în scopul aprovizionării
întregului sistem militar otoman, de la Dunărea de Jos, înconjurată de cinci incinte, din care trei
cu bastioane, ceea ce o făcea foarte greu de cucerit, fiind cea mai puternică, dintre cele trei cetăţi
de-a lungul Dunării, alături de raiaua Giurgiului şi raiaua Turnului. Dar nu atât de puternică
încât » Întrând în târg, Ion Vodă au tăiat pe turcii din Brăila, cât nici un câine nu a rămas viu şi
curgea sângele pârâu în Dunăre şi a dat foc de a ars târgul şi multă avere şi scule de aur şi
argint şi mărgăritar mult, că era tare bogat acel târg ». (Nicolae Costin, 1574)

După aproape trei secole de dominaţie otomană, Brăila iese de sub monopolul turcesc, odată
cu victoria ruşilor în 1828. Mândra citadelă de la Dunăre va fi dărâmată, metodic, perseverent,
timp de 2-3 ani, până când nici urmă de cărămidă nu va mai rămâne martora unor vremuri
orientale.

Brăila în 1826, chiar înainte de distrugerea sa de către ruşi

Sursa foto : www.brailapebune.net

Cumva, sfidător un zid de cărămidă medievală se mai păstrează în Grădina Publică. Dar ne-au
rămas hrubele, tunelurile subterane care puneau în legătură diversele părţi din cetate. Atât de
înalte, cât să încapă soldaţii turci, călare, atât de late, cât să se poată transporta tunuri, armament,
muniţie, sau după caz, alimente, grâu, provizii, atât de rezistente, încât seismele, să nu le

3
prăbuşească. Arcadele păstrate până în ziua de azi, mărturisesc tăcut, priceperea arhitecţilor
otomani. Se pare că tot subteranul Brăilei vechi, medieval, era brăzdat de o reţea de hrube, înalte
de măcar 6 metri, suficient de late, pavate cu cărămizi de lut, mici, înguste, bine arse şi dispuse
în aşa fel, încât să transmită cât mai puţin, şocul seismic.

Intrare în hrubă – zona Grădinii Publice Pulberăria nouă –hrubă în centrul istoric
Sursa :www.infobraila.ro www.brăiladealtădată.blogspot.ro

Unele hrube s-au păstrat până azi, tavanul altora s-a prăbuşit, ca urmare a lucrărilor de
construcţie, a diverselor clădiri şi blocuri. Câteva tuneluri subterane au devenit pivniţe private,
încăpătoare, crame cu vinuri scumpe sau boeme restaurante. Sistemul subteran de hrube
comunica invariabil cu malul Dunării. Nu doar ele. Mai târziu, în secolul XIX, întreaga tramă
stradală era orientată spre fluviu, având un aspect radiar concentric, ca o pânză de păianjen.

Planul oraşului Brăila-1892. Reţeaua radiar- concentrică

Sursa : www.mixdecultură.ro

4
„Oraşul a trăit prin grâu şi prin navigaţie. Oraş al Dunării şi al Bărăganului, cel
mai al Dunării şi cel mai al Bărăganului. Arhitectura oraşului este terestră,
spiritul său este însă nautic” (Radu Tudoran)

Vocaţia portuară şi comercială a Brăilei, apare în două documente, cel de –al doilea
fiind şi prima atestare documentară a aşezării: privilegiul regelui Ungariei, Ludovic cel Mare (20
iunie 1358) şi tratatul din 20 ianuarie 1368, al lui Vladislav I, prin care împuternicea negustorii
braşoveni să facă comerţ la Brăila. Traficul comercial era stimulat prin introducerea unei măsuri,
prin care negustorii nu plăteau vamă decât o singură dată, pentru import, în situaţia în care
exportau mărfurile prin Brăila. La început de secol XV, Brăila apare menţionată ca important
port pescăresc.

Radu I. Perianu afirmă în „Raiaua Brăilei”: „Brăila în afară de a fi o fortăreaţă

militară, servea ca centru de aprovizionare şi de export pentru Constantinopol. Prin Brăila se
exporta tot ce era de trebuinţă Porţii. La Brăila se strângeau corăbiile de la Constantinopol
pentru încărcare sau cele din susul Dunării care aduceau mărfurile, cerealele sau alte
încărcături. Brăila încetase să mai fie un centru comercial al Valahiei, devenise un antrepozit
general de mărfuri în folosul turcilor.”

În sec. XVI, la Brăila se preda către Poartă, zahereaua, adică cereale şi alte produse.
Împortanţa cerealelor în comerţul Brăilei este demonstrat şi de folosirea chilei brăilene, care,
după cum arăta istoricul C. G. Giurescu, se impunea pentru tranzacţiile şi furniturile din Ţara
Românească şi Moldova. Conform unui document din 1783, capacitatea chilei de Brăila era de
220 ocale iar ocaua, de trei funţi.

La început de sec.XIX, preţul grâului furnizat împărăţiei otomane, se fixa anual, în

schela Brăilei. S-a simţit nevoia construirii unui port corespunzător pentru schela
(debarcader/punct vamal langa port) Brăilei. În timp, oraşul a devenit un „apendice al
portului” şi nu invers. Activitatea economică din port a revigorat şi polarizat viaţa întregului
oraş, pentru că Dunărea era o cale sigură şi optimă de a transporta mărfuri, în special grâu, către
ţările importatoare din Europa de Vest şi Europa Centrală.

5
Europenizarea şi modernizarea portului Brăila s-a făcut după cucerirea oraşului de către ruşi, în
1828. În anii ce au urmat, s-au construit docuri, cheiuri, silozuri, depozite, rezervoare de petrol,
amenajări complexe şi o întreagă infrastructură gata să deservească operaţiunile de export-
import mărfuri.

Intrarea în docuri
Sursa foto: www.brailapebune.net

Lucrările s-au finalizat în perioada 1881-1900, contribuind la acestea, însuşi Anghel Saligny, cel
care a construit dealtfel şi podul de la Cernavodă. Pentru că Dunărea avea la Brăila 30 metri
adâncime sub etiaj şi pentru că terenul nu era prea solid, s-a folosit pentru prima oară în lume
betonul armat, ca soluţie ingenioasă la problemele întâlnite. În 1888, viaţa economică a Brăilei
era prosperă, excedentul traficului comercial fiind de 37 milioane lei aur, iar în 1911, de 105
milioane lei aur; în fiecare zi, intrau in port, în jur de 50 de vase comerciale.

După eliberarea oraşului de sub turci (1828) şi după Pacea de la Adrianopol (1829), când Ţara
Românească a fost scutită să mai predea zahereaua, Constantinopolului, chiar şi sub ocupaţia
rusă, până în 1834, Brăila devenise antrepozit de grâne pentru armata rusă.

Perioada de maximă înflorire a debutat odată cu declararea Brăilei, în 1836, ca

PORTO FRANCO, adică „port liber” sau „antrepo”, zonă în care regimul vamal prevedea

6
accesul liber al vaselor şi debarcarea, depozitarea, manipularea, prelucrarea şi exportarea
mărfurilor, fără a se percepe taxe vamale; totuşi, patru articole de comerţ făceau excepţie: tutun,
tabac-tutun măcinat, vin şi rachiu. Până în 1883, timp de 47 de ani, Brăila a valorificat această
oportunitate economică, integrându-se şi racordându-se comerţului internaţional, având tranzacţii
mai ales cu Franţa şi Anglia, către care trimiteau cereale şi de la care importau produse
industriale, distribuite apoi în tot perimetrul balcanic. Scutirea de taxe nu se mai aplica dacă
produsele erau scoase din acest teritoriu porto-franco. Pentru că era nevoie de supravegherea
atentă a drumurilor s-au înfiinţat trei, apoi cinci bariere, bine păzite şi cu funcţie de punct vamal,
pentru a evita contrabanda. Denumirea de „barieră” a rămas şi astăzi, pe Str. Călăraşi.

Că traficul comercial în portul Brăila,era generat în special de tranzacţii cu cereale,

nu este ceva nou. Că sacul de grâu a dus la dezvoltarea economiei Ţării Româneşti şi a Brăilei,
iarăşi nu este ceva nou. Cele mai multe tranzacţii se încheiau în birourile de pe strada Misiţiilor,
„mică stradelă paralelă cu cheiul portului” (La Roumanie contemporaine, 1904), unde misiţii,
numiţi şi samsari erau agenţi iscusiţi ce mijloceau afaceri negustoreşti, comisionând cereale.
Nicu Carandino, afirma că „firmele făceau afaceri de miliarde, dar, din calcul, din avariţie sau
din dispreţ, aveau sedii mizere”. Ligia Naum afirma despre această stradă:” În Misiţii, auzeai
ciripit de limbi străine: greacă, italiană, franceză, engleză, portugheză şi chiar norvegiană.
Căpitani de vase, marinari, misiţi sau lichele, totul dădea o larmă continuă, toţi se simţeau aici,
ca la ei acasă, căci aici era sufletul, pulsul activităţii portului....Puzderie de şlepuri, vase su
pavilion străin, cargouri ce încărcau cereale şi diferite mărfuri. O forfotă ce deborda de mişcare
şi de pitoresc...”

Strada Misiţiilor
Sursa: https://brailaveche.wordpress.com

7
 Însă, ceea ce făcut din Brăila, cel mai înfloritor oraş al epocii, „Regina comerţului Ţării
Româneşti”, „podoabă a Dunării muntene” a fost tocmai industria morăritului, realizată în acea
epocă de aur, în două mori celebre, cele mai mari din partea aceasta a Europei: moara
Lykiardopoulos şi moara Gabriel Violattos & Co.

Hamali încărcând un vapor în portul Brăila

Sursa: https://braila-portal.ro

Premisele unei economii înfloritoare au existat, căci Bărăganul, în generozitatea sa, livra
Europei de Vest, ceea ce aceasta avea cea mai mare nevoie : cereale. Vocaţia sa cerealieră a fost
îndelung exploatată de armatorii greci. Pretul graului se stabilea la Braila.

In 1862, registrul Căpităniei portului Brăila, înregistra 6 nave cu proprietari greci. Dar
comercianţii greci nu erau interesati doar de export, ci şi de industrializarea cerealelor. Aşa apar
primele mori şi mici întreprinderi de măcinat grâu şi produs pâine. În 1863, existau în Brăila, 5
astfel de întreprinderi, toate aparţinând grecilor. Industria se dezvoltă, astfel că la final de secol
XIX, tot antreprenorii greci sunt cei care au curaj şi viziunea de a construi cele mai inovative şi
grandioase mori din sud-estul Europei : Moara Galiatzatos (pe strada Rosiori, dispărută azi),
Moara Violattos şi Moara Lykiardopoulos, ultimele două fiind incluse în lista monumentelor
istorice, protejate ca elemente de patrimoniu cultural şi istoric naţional.

8
 Turist prin Brăila

„Brăila este un muzeu la scară naturală şi în

acest lucru stă unicitatea lui” (Maria Stoica)

Pentru un trecător oarecare, neatent şi grăbit, Brăila este doar un oraş gri, zgomotos,
degradat pe alocuri, cu malluri, vitrine, pieţe şi tramvaie. Pentru turistul curios, înarmat cu
aparat fotografic şi poftă de promenadă, şederea de o zi se transformă într-o aventură urbană,
pietonală, în care oraşul Brăila îşi dezvăluie onest şi nostalgic, poveştile, istoria, legendele,
taclalele, despre oamenii şi locurile de altădată.

Despre Brăila s-a vorbit mult şi s-a scris şi mai mult. Fiecare clădire ruinată sau
renovată, fiecare faţadă, fiecare vitraliu colorat, orice detaliu arhitectural specific secolului XIX,
frontoane, balustrade, balcoane, temple şi biserici vechi, străzile cu denumiri inspirate şi care
şerpuiesc agale, radiar către port, hrubele, statuile şi monumentele istorice, cărţile poştale
ilustrate în tonuri sepia, toate acestea mărturisesc tăcut, demn, la superlativ, o EPOCĂ DE AUR,
când Brăila era „picior de Paris”.

La Brăila, aurul şi Dunărea au curs deopotrivă.

Timpul şi istoria nu au iertat Brăila, deşi, în vremurile comuniste, norocul a făcut ca centrul
vechi să fie ferit cumva, de buldozerele şi macaralele, ce dărâmau şi construiau o nouă ţară, un
nou oraş, un om nou.

Şi totuşi, astăzi ne-au mai rămas câteva bijuterii arhitecturale urbanistice, cu caracter
de patrimoniu. Unele au devenit muzee şi teatre, altele au devenit case memoriale. Altele sunt
abandonate în ruine. Până şi unele străzi constituie monumente istorice declarate şi incluse în
Lista monumentelor istorice 2004, cazul străzii „Mihai Eminescu”, fostă ”Republicii”, fostă
„Regală”.

Fără pretenţia de a cuprinde totul, sintetic, pe scurt, aduc în faţa cititorului, pentru a nu
fi date uitării, frânturi din istoria şi poveştile oraşului palimpsest, ce se regăsesc în următoarele
repere urbane, cu caracter de obiective turistice. Într-o ordine aleatorie, fotografiile şi cărţile
poştale vor povesti mai mult decât aş putea eu.

9
 Panoramă asupra Brăilei vechi
Sursa: http://www.aionion.gr

1. Strada Regală
 cândva Calea Bucureştilor (1774 – 1828), Strada „Regele Ferdinand” (după
primul război mondial), „Strada Republicii” (1948), actualmente Strada „Mihai
Eminescu” (după Revoluţie), cu prelungire în „ 1 decembrie 1918”
 orientare V- E, dinspre Bărăgan spre Dunăre (cum altfel?)
 servea ca loc de promenadă, pentru lumea bună a Brăilei, fiind iniţial, podită cu
lemn; nivelul de călcare era mai jos decât acum, cu cca.70-80 cm; potrivit

10
 muzeografului şi arheologului N.Harţuche (1982), Strada Regală era de fapt, o
„uliţă podită”; mai târziu, străjuită de rânduri de salcâmi
 plimbarea cu trăsura, droşca sau şareta începea aici şi se termina la Lacul Sărat

Strada Regală
Sursă: www.brăilaveche.wordpress.com

Strada Regală
Sursa :www.brăiladealtădată.blogspot.com

11
2. Teatrul Maria Filotti

 iniţial, s-a numit ”Rally” (după numele proprietarului Ianachi Rally, ce deţinea un
han pe locul actualului teatru)
 construcţia imobilului este datată cu aproximaţie în anii 1849-1850, fiind
considerată la acea vreme cea mai frumoasă clădire a oraşului
 în 1878 – clădirea primeşte denumirea de Teatrul Regal, după spectacolul dat în
onoarea « M.S. Domnul Carol »
 în 1900, familia Rally cedează clădirea în stil baroc, lui Dumitru Ionescu, pentru
suma imensă de 985.000 lei aur
 în 1910, filantropul Dumitru Ionescu întocmeşte un testament, prin care toată
averea sa revenea primăriei, după moartea acestuia
 în 1919, după decesul său, clădirea întră în patrimoniul primăriei
 se numeşte Teatru Comunal până în 1949 (aparţinea Comunei Urbane Brăila)
 1949 - se înfiinţează Teatrul de Stat Brăila - Galaţi
 1969 – Teatrul de Stat primeşte numele numele de Maria Filotti, după marea
artistă ce a debutat aici, în toamna lui 1905, în piesa Gioconda, de Ponchielli
 timp de un secol, actori celebri au jucat pe scena teatrului : Matei Millo, Matei
Pascaly, Aristizza Romanescu, Constantin Notarra, Fanny Tardini, ba chiar şi
Sarah Bernhardt, în două rânduri (jucând în Dama cu camelii, de Al.Dumas fiul şi
Tosca de Victorien Sardou)

Teatrul Maria Filotti

Sursa : www.brăilapebune.net

12
 Teatrul Maria Filotti – cu vedere din Piaţa Sf.Arhangheli
Sursa: www.ioanmunteanu.ro

3. Cazinoul Armelin – Marele Hotel Francez – Muzeul Brăilei

 nucleul clădirii iniţiale se pare că datează dinainte de 1830

 extinsă în jurul anului 1850
 a devenit Cazinoul Armelin între 1850- 1897
 Nicoletto Armelin, exportator de cereale a fost primul proprietar cunoscut al clădirii care
avea în 1855, "case cu două caturi, cu prăvălii dedesupt", construite conform regulilor
impuse de planul Berroczyn (1834)
 sala de spectacole amenajata în „Cazinul Armelin” este menţionată printre primele în
care s-a jucat teatru la Brăila, înainte de 1860 (Nuntă ţărănească, Coana Chiriţa şi Piatra
din casă, de V. Alecsandri)
 între 1897 – 1945, clădirea funcţionează sub denumirea de „Marele Hotel Francez”,
adăpostind şi Restaurantul Francez
 anul 1897 este important pentru evoluţia clădirii; proprietarele A. Harcopol si H.Armelin
încep lucrările de reparaţii şi de extindere a imobilului
 în anul 1945, clădirea hotelului care cuprindea atunci 10 camere cu 2 paturi şi 15 camere
cu un pat, a fost rechiziţionată de trupele sovietice, dându-i-se diferite destinaţii
 şi atunci, ca şi acum, clădirea continua să fie reprezentativă pentru oraş, toţi oaspeţii de
seamă fiind găzduiti şi ospătaţi în acest stabiliment: principele Ferdinand (1902), regele
Ferdinand I (1925), Nicolae Iorga, I.L. Caragiale, Cezar Petrescu, M. Sebastian etc.
 începând cu 1958, parterul clădirii, iar din 1967 şi etajul au adăpostit colecţiile Muzeului
Brăilei
 astăzi, clădirea găzduieşte Muzeul de Istorie „Carol I”

13
 Marele Hotel Francez- actualul Muzeu de Istorie „Carol I”
http://brailadealtadata.blogspot.ro

4. Piaţa Traian
 centrul istoric, vechi al Brăilei, cartea de vizită a oraşului, inima acestuia
 fosta Piaţă Sf. Mihail, Piaţa Sf. Arhangheli, Piaţa Dumitru Ionescu, Piaţa Lenin şi, din
1990, Piaţa Traian
 primul plan al oraşului (Riniev, 1830) şi al doilea, cel al lui Borroczyn (1834) sugerează
edililor urbei, realizarea unei pieţe în jurul fostei geamii, devenită ulterior, biserică creştin
ordoxă cu hramul „Sf. Mihail”
 pavată din 1832
 prezintă 3 elemente de mobilier urban: ceasul, fântâna şi grupul statuar „Traian”
 sub Piaţa Traian şi biserica Sf. Mihail s-a descoperit între 1994-1995, cu ocazia unor
săpături şi lucrări de restaurare a bisericii, un important cimitir creştin, datand din sec.
XV
 astăzi poartă numele de Piaţa Traian

5. Ceasul din Piaţa Traian

 datat în 1909
 construit prin bunăvoinţa consilierului comunal Petru Naum, care în 1898 a lăsat prin
testament, primăriei, 10000 lei pentru construcţia acestui ceas public
 a fost comandat la Viena
 reper temporal al vieţii oraşului

14
Piaţa Traian, fostă Piaţă Sf. Arhangheli
Sursa: http://brailadealtadata.blogspot.ro

Ceasul din Piaţa Traian (1909)

15
 Detaliu la baza ceasului, înfăţişând un velier
http://www.hailabord.ro

6. Biserica Sf. Mihail - fostă geamie turcească

 fost lăcaş de cult musulman, loc de rugăciune
 a fost sfinţită ca biserică creştin- ordoxă, pe 8 martie 1831 (după cucerirea rusă), la
iniţiativa unui şef al armatei ruseşti
 i s-a dat hramul Sf. Mihail, deşi în tradiţia ortodoxă, cei doi arhangheli Mihail şi
Gavril sunt nedespărţiţi
 multă vreme, a fost numită de populaţie „biserica rusească”, fiindcă la început,
serviciul religios era oficiat în limba slavă
 a suferit de-a lungul timpului, mai multe transformări şi reparaţii
 este singura biserică din ţară, provenită dintr-o geamie şi care nu are turle

Biserica Sf.Mihail, fostă geamie

Sursa: https://instant-trips.blogspot.ro

7. Casa Embiricos

16
 clădirea de pe strada Belvedere nr.1 este o capodoperă a noului spirit din arhitectura
locală
 concepută în 1912, de către arhitectul Lazar I. Predinger
 prima destinaţie a fost cea de sediu al agenţiei de vapoare M. Embiricos & Co. şi de
locuinţă a marelui armator Menelaos Embiricos
 firma M. Embiricos & Co. efectua export de cereale şi import de cărbuni, deţinea
linia transatlantică de transport de călători, cu vapoare de lux
 clădirea a fost vândută în anul 1927, când afacerile firmei au scăzut
 după 1930, destinaţia clădirii a fost pe rand: sediul Societatii Meseriaşilor Brăileni
“Mihail Eminescu” (1930-1937), Dispensarul Casei Asigurarilor Sociale (1937)

Casa Embiricos
Sursa: https://brailaveche.wordpress.com

 a fost ocupată de trupele armatei sovietice, din august 1944 până la retragerea
acestora din ţară
 a adăpostit un spital şi o policlinică
 în 1987 s-a numit Casa Colecţiilor de Artă
 din 2002, până în prezent se numeşte Centrul Cultural Nicăpetre (sculptor)

17
 Detalii din interiorul Casei Embiricos
Sursa: https://brailaveche.wordpress.com

 deşi a avut destinaţii diverse, specificul arhitectural al clădirii nu s-a pierdut

 constituie o bijuterie splendidă, din punct de vedere arhitectural, fiind renovată recent.

8. Castelul de apă din Grădina Mare

 construit între 1912 si 1913, în stil modern, înlocuind vechiul rezervor de apă din Piaţa
Carantinei, prăbuşit în anul 1892
 situat pe faleza înaltă a Dunării, în punctul cel mai înalt al oraşului, la data ridicării lui,
fiind cea mai mare construcţie, de acest gen, din România.
 după prăbuşirea vechiului rezervor, edilii epocii au dispus realizarea unui castel de apă,
care să vizeze integrarea în stilul arhitectural al vremii
 a fost elaborat un proiect iniţial, de către inginerul Elie Radu, pentru Piaţa Spiridon, într-
un stil arhitectonic renascentist, dar care nu a mai fost pus în practică; construcţia
finalizată în anul 1913, nu mai respectă nimic din proiectul iniţial, fiind formată din
centuri si contraforţi, ce îmbracă la exterior, rezervorul cilindric cu o capacitate totală, de
2000 mc
 în 1982, când construcţia îsi pierduse destinaţia anterioară, a devenit spaţiu pentru
alimentaţie publică
 în partea superioară a construcţiei, s-a amenajat o cafenea, care se putea deplasa în jurul
axului său, cu ajutorul unui motor electric, într-o rotaţie completă, oferind privitorului,
panorama întregului oraş, dar mai ales asupra Dunării.

18
 Castelul de apă din Grădina Mare
Sursă: https://pavelionut.eu

9. Moara Violattos

 construită pe malul Dunării, aproape de port

 certificată în anul 1897, fiind la acea vreme, printre cele mai mari din Europa
 în 1921, avea un capital rulant de 20 de milioane lei aur, motoare aduse din
Braunschweig, ce consumau 8 tone de păcură zilnic şi o capacitate de producţie de
15 vagoane de făină, în 24 de ore
 construită în 1898 de către Anghel Saligny, Moara Violattos a reprezentat, pentru
perioada când a fost inaugurată, o realizare de excepţie – era cea mai mare moară
pe bază de abur din estul Europei şi devenise, astfel, mândria întregii Românii
 construită pe piloni de lemn, înfipţi în solul argilos, întăriţi cu elemente liniare din
beton, suprastructura fiind realizată din cărămidă, iar planşeele peste parter şi peste
5 nivele, fiind din profile metalice, cu placă din beton armat
 în timp, au fost efectuate mai multe lucrări de consolidare, cele mai importante
fiind realizate după cutremurul din 1977, prin montarea unor tiranţi de oţel beton.

19
 Moara Violattos
Sursa : www.brailaveche.wordpress.ro

 din anul 1912, moara a avut acces la calea ferată, racordându-se nu numai la cheiul
Brăilei, ci şi la drumul feroviar naţional
 clădirea avea şase niveluri, dintre care două, ocupate de “depozitele colosale de grâne de
toate calităţile“, fiind legată de fluviu printr-un tunel subteran, în care o instalaţie
mecanică asigura descărcarea cerealelor din şlepuri, direct în fabrică
 mecanicii-şefi şi maeştrii morari erau aduşi din străinătate
 odiseea celebrei mori a început în anii ’40 când, din pricina problemelor financiare, a fost
silită să intre în faliment

Moara Violattos, în prezent

Sursa: http://www.infobraila.ro

20
 în anul 1944, ruşii au demontat toată maşinăria şi-au transportat-o în Rusia, iar în 1948, a
fost naţionalizată, ulterior urmaşii celebrilor comercianţi greci fiind aruncaţi afară din
propriile case

10. Moara Valerianos & Lykiardopoulos

 construcţia ei s-a finalizat în 1912

 în urmă cu 100 de ani, moara construită de industriaşul grec Lykiardopoulos era una
dintre cele mai mari şi mai moderne construcţii industriale din partea de est a Europei
 clădirea ocupa o suprafaţă de peste 11.000 metri pătraţi iar capacitatea de producţie era
uimitoare pentru acele vremuri
 în 1920, la scurt timp după terminarea Primului Război Mondial, acolo se producea zilnic
cantitatea record, de 24 vagoane de făină
 moara Lykiardopoulos exporta făină în Turcia, Grecia, Algeria, Egipt
 după naţionalizarea comunistă, acolo a funcţionat fabrica de pâine a Brăilei, transformată
ulterior în SC “Demopan” SA, societate care a trecut în domeniul privat în anii '90 ;
privatizarea s-a dovedit a fi una nereuşită, în câţiva ani, fosta fabrică de pâine, biscuiţi şi
eugenii oprindu-şi producţia şi închizându-şi, rând pe rând, toate secţiile.

Moara Lykiardopoulos
Sursa : Sursa: http://www.aionion.gr

21
Bibliografie selectivă:

Volume

Munteanu, Ioan: Piaţa Traian. Emblema Brăilei moderne, Editura Ex Libris, Brăila, 2007
Munteanu, Ioan: Stradele Brăilei, Editura Ex Libris, Brăila, 2005
Munteanu, Ioan: Povestea unei străzi. Regala, Editura Ex Libris, Brăila, 2009
Munteanu, Ioan: Portul Brăila – Mărire şi decădere, Editura Proilavia, Brăila, 2013
Gorincu, Gh., Gorincu, F.: Brăila 625- în date cronologice, Editura Danubius, Brăila, 1992
Anastasiu F., Berian S., Bounegru S.: Braila. Monografie, Col. Judeţele patriei, Editura Sport-
Turism, Bucureşti, 1980
Alexandru, Ionel: Lacul Sărat, Editura Libertatea S.A., Brăila, 1997
Ştefănescu, Costin: Brăila. Mic îndreptar turistic, Editura Meridiane, Bucureşti, 1965
Gâştescu, P., Gruescu, I. S.: Judeţul Brăila, Editura Academiei Republicii Socialiste România,
Bucureşti, 1973
Munteanu, Ioan: Mihail Sebastian şi Brăila, Editura Proilavia, 2014

Studii

*** Studiu de valorificare a potenţialului balneo-turistic în Municipiul Brăila, 2012

Au mai fost consultate şi utilizate surse media, în special pentru fotografie:

www.ioanmunteanu.ro
www.brăilapebune.net
www.brailaveche.blogspot.ro
www.brailadealtadata.blogspot.ro
www.vechiul-regat.blogspot.ro
www.aionion.gr
www.pavelionut.eu
www.instant-trips.blogspot.ro
www.mixdecultură.ro
www.debraila.ro
www.braila-portal.ro
www.infobraila.ro
www.hailabord.ro

Prof. Mihaela Camelia Roşu, Gr.Did.I

Liceul Teoretic „Mihail Sebastian”

22