Boala plumbului

Denumire Chondrostereum purpureum (Pers.) Pouzar

ştiinţifică
(sin. Stereum purpureum (Pers. ex. Fr.)
Plombe du pommier; Plomb; Silver - leaf; Milchglanz, Bleiglanzkrankheit
Raspindire Boala se găseşte în toate zonele de cultură a speciilor seminţoase şi
sâmburoase; iniţial, a apărut pe vişin şi prun, apoi a trecut pe măr, păr, cais,
piersic, cireş, în livezi şi în pepiniere.
Biologie Agentul patogen: Boala este produsă de o ciupercă, Chondrostereum
purpureum (Pers.) Pouzar, care se dezvoltă în plantă, lent şi produce toxine
uşor difuzabile în interiorul organelor şi pe calea vaselor lemnoase (este o
traheo - micoză), determinând la distanţă o alterare a structurii ţesuturilor în
frunze şi apariţia anomaliilor cromatice.
Descriere Simptome: Pomii bolnavi se recunosc uşor, deoarece frunzele au culoarea
plumbului proaspăt tăiat, cu luciu argintiu; frunzele sunt cărnoase, mai
groase, deseori băşicate şi deformate, cu pigmentări antocianice pe margini;
coloraţia este tot timpul anului sau numai o parte (se maschează la un
moment dat), lemnul apare brun; lăstarii atacaţi sunt subţiri, mai scurţi şi
ramifică abundent, sub forma unei "mături de vrăjitoare".
Toamna, în condiţii de ploi abundente apar corpurile fructifere "carpoforii",
ca nişte console, înşirate pe scoarţa uscată, la început moi, elastice,
purpurii, apoi pieloase, alb - murdare; pe partea inferioară se formează
numeroase bazidii, care formează bazidiosporii, lunguieţi, incolori, puţin
turtiţi unilateral, sau arcuiţi.
Infecţia este determinată de bazidiosporii ce vin în contact cu rănile
proaspete, cauzate de factorii biotici sau abiotici. În rănile mai vechi de 7
-10 zile, infecţia se face mai greu; deşi ciuperca este termofilă, căldura din
timpul verii, defavorizează infecţia.
Ca reacţie la atacul ciupercii, în vasele şi razele medulare se formează
substanţe gomoase, care funcţionează ca o barieră, oprind evoluţia ciupercii
şi conferind o rezistenţă plantei la boală.
Fiind un parazit de rană, orice fisură sau leziune a scoarţei (cicatrice rămasă
după recoltat, după căderea frunzelor, tăieri în verde şi în uscat, etc.)
constituie o portiţă de pătrundere a ciupercii în plantă.
Combatere Combatere: măsuri de igienă culturală, distrugerea şi înlăturarea din livadă
a părţilor sau a pomilor cu atac; tratamente preventive pentru protejarea
tuturor porţilor de pătrundere a ciupercii în plantă (cu produse cuprice,
prefloral şi toamna după căderea frunzelor şi cu fungicide de sinteză
organice - ex. Befran 25 WP în timpul perioadei de vegetaţie).
Făinarea mărului
Denumire Podosphaera leucotricha
ştiinţifică
Oidium ou blanc du pommier; Powdery mildew of apple; Apfelmelthau;
Mucinistaia rosa iabloni.
Raspindire Semnalată în 1877 de către BESSEY în statul Yowa, s-a extins în toate
plantaţiile de măr; în 1959 s-a observat în toate regiunile ţării.
Biologie Agentul patogen: Boala este produsă de un parazit obligat, care este
Podosphaera leucotricha (Ell. et Ev.) Salm. F. C. Oidium farinosum. Pâsla
albicioasă ce se dezvoltă la suprafaţa organelor atacate este constituită din
miceliu, conidiofori şi conidiile ciupercii, care este ectoparazită. Miceliul
hialin, septat şi ramificat, diferenţiază haustorii sferici, care pătrund în
celulele epidermice şi conidioforii simpli, lungi, purtători de conidii
unicelulare, de formă elipsoidală, trunchiate la capete.
Forma conidiană Oidium farinosum Cke, asigură răspândirea ciupercii în
tot timpul perioadei de vegetaţie, cu un maxim de zbor în mai - iunie - iulie,
dimineaţa şi în orele de prânz (Cimanovski), precum şi de la un an la altul.
Forma perfectă a ciupercii o constituie cleistotecile (periteciile) care sunt
sferice, cu 3-11 apendici (fucre), de cele mai multe ori cu vârfurile
ramificate dicotomic, situaţi în partea superioară. Fiecare peritecie
diferenţiază o singură ască cu 8 ascospori, elipsoidali, unicelulari.
Ciuperca iernează sub formă de miceliu de rezistenţă, între solzii mugurilor,
pe lăstari (Sorauer, 1889; Tubeuf, 1910; Vonica, 1966); de peritecii şi de
conidii, din anul precedent, rămase la intersecţia ramurilor, mugurilor pe
suprafaţa lăstarilor atacaţi. Periteciile se formează, de obicei la sfârşitul
unor veri secetoase şi călduroase (sfârşitul lunii iunie). Când ajung la
maturitate cad uşor de pe plante.
Realizarea, atât a infecţiilor primare, cât şi secundare este asigurată de o
umiditate atmosferică foarte ridicată şi nu de pelicula de apă de pe frunze.
Descriere Simptome: Boala se manifestă pe muguri, frunze, inflorescenţe, lăstari şi
 fructe. La începutul dezmuguritului atât mugurii florali, cât şi cei vegetativi
de pe formaţiunile de rod infectaţi în anul precedent, prezintă atac de
făinare. Ei nu mai evoluează normal; se acoperă cu o pâslă pulverulentă,
albă cu aspect făinos, iar în cele din urmă se înroşesc, se usucă şi cad. O
parte din mugurii florali evoluează până în faza de răsfirare a inflorescenţei,
după care se usucă şi cad.
Florile atacate de ciupercă prezintă petale alungite, de culoare verzuie; sunt
sterile, se usucă repede şi cad; florile pot fi distruse 90 - 95%.
Frunzele cu făinare sunt mai mici, deformate, se brunifică uşor, se copăiesc,
sunt casante şi în cele din urmă cad.
Lăstarii atacaţi sunt acoperiţi de o pâslă alb - murdară, nu cresc normal,
lemnul nu se coace şi în majoritatea cazurilor degeră în timpul iernii.
Atacul pe fructe este foarte rar. Erikson, în Suedia a semnalat prima dată pe
mere (fructe), sub forma unor crăpături neregulate mai mult sau mai puţin
adânci, (asemănătoare celor produse de Venturia), acoperite cu aceeaşi
pâslă albicioasă, caracteristică speciei.
Combatere Prevenirea şi combaterea făinării mărului se realizează printr-o serie de
măsuri agrotehnice (tăierea şi distrugerea prin ardere a tuturor lăstarilor
atacaţi, arături de toamnă, etc), precum şi prin tratamente chimice, aplicate
la avertizare (în funcţie de biologia ciupercii, de fenofazele soiurilor şi
sensibilitatea lor, de rezerva biologică, de remanenţa produselor corelate cu
condiţiile de mediu). Acestea sunt între 4-8 tratamente; când în lunile mai -
iunie nu sunt condiţii favorabile înmulţirii făinării sunt suficiente 3-4
tratamente; dacă în perioadele aprilie - mai şi august - septembrie sunt
condiţii foarte favorabile atacului de Podosphaera leucotricha sunt necesare
7 - 10 tratamente; când condiţiile favorabile înmulţirii făinării au intervenit
în lunile martie - septembrie sunt necesare 10 - 12 tratamente în cazul
soiurilor sensibile.
Focul bacterian
Denumire Erwinia amylovora
ştiinţifică
Feu bacterien; fire blight; Feuerbrand; Ojog plodovîh dereviev
Raspindire Semnalată pentru prima dată în America (1817) s-a extins în Canada,
Mexic şi în ţările din vestul Europei (Anglia - 1957, Olanda - 1966,
Polonia - 1966, Danemarca - 1968, R.F.G - 1971, Franţa - 1972, Belgia -
1972, R.D.G. 1974). La noi în ţară, începând cu 1991 este semnalată in
livezile de seminţoase. Pierderile pricinuite de focul bacterian în zonele
în care a apărut sunt incomensurabile (uscarea pomilor şi pierderea
livezilor).
Biologie Agentul patogen: Celulele bacteriene au formă de bastonaşe, scurte,
peritriche cu capetele rotunjite.
Pe mediul nutritiv agarizat, coloniile sunt mici, rotunde, cu o lucire
caracteristică, de tipul S, albe. Sunt şi bacterii care formează colonii de
tipul R, dar acestea sunt avirulente. Atacul de Erwinia amylovora se
poate confunda uşor în natură cu cel de Pseudomonas spp., dar se
stabileşte precis prin determinări de laborator, prin cultivarea pe mediu
 artificial, pe rondele de cartof sau pară. (Severin, V., 1984).
Bacteria este destul de rezistentă în exsudatul organelor infectate când
este ferit de uscăciune şi de razele soarelui. Peste iarnă bacteriile rezistă
bine în zonele marginale ale ulcerelor care s-au format în sezonul
anterior pe ramuri şi pe trunchi, îndeosebi la păr şi păducel (Crataegus),
mai puţin în ulcerele de la măr. Primăvara, bacteriile care au supravieţuit
devin active, se înmulţesc, constituind inocul primar în contaminarea
unor noi ţesuturi.
Dintre factorii meteorologici, ploaia este cel mai important în
diseminarea patogenului, picăturile de ploaie realizând răspândirea
inocului primar şi secundar.
Deasemenea, insectele (albinele, viespile, muştele, furnicile, etc.) au un
rol important în răspândirea bolii, şi nu în ultimul rând, păsările.
Primăvara, în timpul înfloritului, bacteria transportată de diferiţi vectori,
pătrunde prin deschideri naturale, îndeosebi prin stomatele nectarigene,
stigmate necutinizate, antere nedeschise şi prin stomatele sepalelor.
Bacteriile multiplicându-se invadează spaţiile intercelulare. Aici se
realizează o afluenţă de masă lichidă, care după ce umple spaţiile
intercelulare, iese afară sub formă de exsudat; celulele plantei gazde se
necrozează, iar florile sunt complet distruse.
Din floare, infecţia prin peduncul trece în lăstar, în frunze şi ramuri, când
se exteriorizează prin producerea de ulceraţii.
În timpul perioadei de vegetaţie se pot produce infecţiile secundare,
bacteriile pătrund direct în ţesuturile plantei gazdă prin stomate,
trichome, hidatode, lenticele, dar mai frecvent prin rănile produse de
grindină sau vânt puternic, când acestea sunt proaspete.
Soiurile se comportă diferit la atacul de Erwinia amylovora, fiind mult
mai sensibile soiurile de gutui şi păr, decât cele de măr.
Descriere Simptome: Boala poate ataca toate organele aeriene ale plantelor. Arsura
inflorescenţelor este de obicei primul simptom şi apare primăvara
devreme. Poate fi afectată o singură floare sau toată inflorescenţa. Florile
apar hidrozate, apoi se ofilesc, se brunifică şi se înnegresc. Boala
progresează înspre peduncul care, în final se înnegreşte. Pe timp călduros
şi umed, uneori din peduncul exsudează picături de lichid. Boala se
extinde repede şi bacteriile invadează frunzele vecine. Pe lăstar, apare şi
o ulceraţie mică.
Frunzele se vestejesc şi întreg lăstarul se brunifică la măr sau se
înnegreşte la păr.
Inflorescenţele infectate pot să cadă sau să rămână ataşate de pom; după
inflorescenţe, lăstarii sunt organele cele mai sensibile, boala progresând
foarte rapid. Pe timp umed, începând cu perioada înfloritului, pe lăstarii
bolnavi apar de obicei picături de exsudat, care au culoare variabilă, de la
alb până la roşu - închis, cu diferite nuanţe de brun-galben sau
portocaliu.
Boala apare numai pe fructele verzi şi cu totul ocazional pot să apară
leziuni şi după recoltare. Penetrarea bacteriilor se realizează direct prin
 lenticele în scoarţă, prin răni sau prin vase. Perele prezintă de-a lungul
zonei necrotice o margine verde - închis, hidrozată, în timp ce pe mere se
produce o înroşire prematură, care înconjoară zona putredă. Fructele
atacate se înnegresc la păr şi se brunifică la măr.
La pomii mai sensibili la această boală, infecţia poate coborî de la
inflorescenţe, lăstari sau fructe la ramurile mai vechi, şarpante sau
trunchi producând leziuni, ulcere sau exsudări.
Leziunile sunt uşor cufundate, de forme diferite, înconjurate de crăpături
neregulate, bine delimitate de ţesut sănătos. Ulcerele formate pe tulpini
sunt mici, înconjurate de calus. Ele pot încercui întreaga şarpantă,
producând moartea părţii superioare sau dacă sunt localizate pe trunchi,
moare tot pomul.
Combatere Combatere: Se impun măsuri ca: folosirea materialului de înmulţire
sănătos, distrugerea prin ardere a întregului material infectat, tăierile
obişnuite ale pomilor se vor face în perioada de repaus. În livezile
contaminate, obligatoriu se va face dezinfectarea instrumentelor folosite
(clorură de var 3%, formalină 4%, hipoclorit de sodiu 10%); tratamentele
chimice preventive cu zeamă bordeleză 0,5%, Champion 50 wp,
Funguran 0,2-0,3%, Alcupral 50PU 0,2- 0,3 %; distrugerea insectelor
vectoare este o măsură importantă în prevenirea bolii (complexul de
prevenire şi combatere a atacului bacterian).
Monilioza
Denumire Monilinia fructigena
ştiinţifică
Brown root of apple; Monilia rot; Brunfäule, Schwarzfäule der Apfel,
Monilia Krankheit; Rot brun; Monililni Ojog iabloni.
Raspindire Boala se găseşte frecvent în livezile de măr şi păr neîngrijite; infecţiile
realizate în câmp evoluează şi în condiţii de depozit, pagubele ajungând la
peste 60% din producţia de fructe.
Biologie Agentul patogen: Boala este produsă de ciuperca Monilinia fructigena
(Aderh. et Ruhl.) Honey (sin. Sclerotinia fructigena (Pers.) Aderh. et
Ruhl.), F.C. Monilinia fructigena (Pers).
Miceliul se dezvoltă intercelular, este septat, hialin, neregulat ramificat. În
condiţii de temperatură şi umiditate corespunzătoare, filamentele miceliene
se împletesc strâns, formând aglomerări (sporodochiile), albe la început,
care presează şi erup la suprafaţă; pe sporodochii se formează numeroşi
conidiofori scurţi, simpli sau puţin ramificaţi, slab diferenţiaţi de miceliu.
În partea superioară a conidioforului apar şiraguri simple sau ramificate,
constituite din conidii incolore, elipsoidale sau în formă de butoiaşe.
Conidiile servesc la răspândirea ciupercii în timpul perioadei de vegetaţie;
filamentul de infecţie nu este în stare să pătrundă în ţesut, decât dacă acesta
prezintă leziuni (grindină, insecte, etc).
La flori, infecţia se realizează prin stigmat, fiind favorizată de temperaturi
 scăzute însoţite de ploi persistente.
Germinarea conidiilor are loc la temperaturi de 0 - 25 o C; conidiile rezistă
peste iarnă, numai în anii cu ierni blânde (Rafăilă şi Szekely, 1964). În
fructele bolnave prin împletirea miceliului, ciuperca formează strome
sclerotiforme, formă sub care iernează; pe aceste fructe în primăvară apar
perniţe cu conidii , principalele surse primare.
Pe fructele de sub pomi, după 1-2 ierni se formează apoteciile, lung
pedunculate, cu aspect de pâlnie, galben-brunii. Acestea se formează numai
pe ţesut stromatic pseudoscleroţial. Formarea apoteciilor este condiţionată
de umiditatea din sol şi apar 1-20 pe un fruct.
În apotecie se diferenţiază numeroase asce cilindrice, uşor pedunculate,
rotunjite la vârf, cu câte 8 ascospori fiecare, eliptici sau ovoidali,
unicelulari, dispuşi oblic sau uniseriaţi.
Infecţiile în primăvară sunt asigurate atât de conidiile formate pe stroma
pseudoscleroţială cât şi de ascospori.
Monilia fructigena atacă şi sâmburoasele (prun, vişin, cireş) destul de
frecvent.
Descriere Thumen încă din 1876 menţionează importanţa economică a bolii produsă
de Monilinia spp., arătând că parazitează specii din 11 familii diferite.
Simptome: Boala se manifestă pe flori, frunze, lăstari, ramuri şi fructe. În
primăverile reci şi ploioase, florile şi frunzele se veştejesc, se brunifică şi se
usucă. Pe organele atacate apar perniţe de mucegai (ca o gămălie de ac),
galben - cenuşii, formate din conidiofori şi conidii. Lăstarii atacaţi se usucă
şi atârnă cu vârful în jos.
Fructele atacate în stadiul tânăr se brunifică şi putrezesc în întregime,
acoperindu-se cu perniţe de mucegai; în final cad la pământ. Pe fructele
ajunse la maturitate apar pete galben - cafenii, mai mult sau mai puţin
circulare; pulpa se înmoaie şi putrezeşte; în dreptul petelor apar perniţe
pufoase, de 1-3 mm diametru, alb-gălbui, apoi cenuşii - brunii, dispuse
concentric.
În funcţie de condiţiile de mediu (temperatură şi umiditatea atmosferică),
boala se manifestă sub formă de:
- putregaiul brun = brown rot - apare pe timp umed şi călduros; fructele
putrezesc în 3 - 4 zile; se brunifică şi cad; prezintă perniţe alb - gălbui;
apare vara; este cel mai frecvent, mai evident, mai păgubitor.
- putregaiul negru = black rot - este mai rar, pe timp umed şi rece; apare pe
fructe mai coapte; fructele mumifiate putrezesc, se înnegresc, devin
pieloase şi nu mai prezintă fructificaţii.
- putregaiul inimii = core rot; apare în condiţii de uscăciune, fructele atacate
se zbârcesc, se usucă, se mumifică şi atârnă pe pom şi iarna; fenomenul se
numeşte mumifierea fructelor.
Combatere Combatere: Pentru prevenirea şi combaterea atacului de monilioză sunt
necesare o serie de măsuri de igienă culturală precum şi tratamente, aplicate
la avertizare.
Putrezirea coletului
Denumire Phytophthora cactorum
ştiinţifică
Mildiou du pommier, Pourriture du collet du pommier; Collar rot of apple,
Phytophthora rot; Phytophthorafäule, Kragefäule, Fitoftoroy iabloni.
Raspindire Putrezirea coletului şi fructelor mărului este o boală cunoscută în diferitele
zone de cultură a speciei măr din Europa şi America de Nord. Este o boală
foarte periculoasă, care s-a extins mult în ultimele două decenii.
Biologie Agentul patogen: Boala este produsă de ciuperca Phytophthora cactorum
(Leb. et Cohn.) Schröt. sin. Phytophthora omnivora De Bary, Phytophthora
fagi Hartig.
Miceliul intercelular este constituit din filamente continui, de grosime
neuniformă. La suprafaţa organului atacat se diferenţiază fructificaţiile
ciupercii (conidii şi conidiofori).
Conidioforii sunt simpli sau ramificaţi simpodiali, conidiile sunt elipsoidale
sau piriforme, prevăzute cu o papilă, hialine, cu peretele subţire. Ele
germinează dând naştere la zoospori sau la un filament germinativ.
În pulpa fructelor atacate ciuperca formează fructificaţiile sexuate-oosporii,
sferici, de culoare galben-deschis, cu peretele gros. La formarea oosporilor
participă anteridiile şi oogoanele (Blackweel şi Waterhouse, 1954).
Oosporii sunt organe de durată, prin care ciuperca iernează şi rămâne în sol
mai mulţi ani în stare viabilă.
Infecţiile se realizează de cele mai multe ori de către zoospori sau
 zoosporangi şi mai rar prin oospori. Ciuperca pătrunde prin crăpăturile şi
fisurile scoarţei în condiţii favorabile.
Pericol mare de infecţie este în aprilie-iunie. Un atac mai important s-a
observat în anii umezi, când se asigură o înmulţire în masă a zoosporilor.
Descriere În ţara noastră, a fost constatată pentru prima dată în 1936. În ultimii ani,
datorită extinderii în cultură a soiurilor şi portaltoilor sensibili s-a răspândit
mult, găsindu-se aproape în toate zonele de cultură ale mărului (Voineşti,
Vâlcea, Iaşi, Baia Mare, Prahova).
În literatura de specialitate se găsesc numeroase publicaţii, în care sunt
indicate ca plantă-gazdă pentru Ph. cactorum, în afară de măr, speciile: păr,
prun, cais, piersic, cireş, nuc, coacăz, agriş, afin şi căpşun (peste 160 plante-
gazdă, din diferite familii - Nienhaus, 1960.
Simptome: Boala se manifestă pe tulpină, pe ramuri, fructe. Atacul începe
frecvent deasupra punctului de altoire, sub forma unei pete umede. Scoarţa
se colorează în violet, ţesutul devenind aspru şi crustos. Cu timpul scoarţa
bolnavă devine brun - cenuşiu închis. Părţile atacate sunt spongioase şi moi,
putând fi îndepărtate uşor cu un cuţit. Locurile atacate, secţionate au miros
de lichid fermentat. Sub scoarţă, ţesutul este roşu sau bruniu alternând
adesea cu porţiuni galbene, nedelimitate clar.
În primăvară, când umiditatea solului favorizează mult atacul, ţesutul de
culoare brun-deschis, umed şi moale, se desprinde uşor. Limita între părţile
sănătoase şi cele bolnave se recunoaşte de obicei greu, ea fiind estompată
printr-un atac neuniform, care se extinde continuu.
Deseori, pomul prezintă o calusare puternică a rănilor, ca măsuri de
prevenire, iar scoarţa crapă. Atacul uneori rămâne localizat. În condiţii
foarte favorabile (căldură şi umiditate mare) poate ataca tulpina complet de
jur-împrejur (Kragenfäule sau Collar rot).
Pomii atacaţi parţial, se manifestă printr-o putere de lăstărire redusă,
căderea timpurie a frunzelor, fructe mici, care se maturizează mai rapid.
Atacul, de obicei este la punctul de altoire, dar în cazuri excepţionale se
poate localiza şi la înălţimea coroanei, la ramificarea şarpantelor. Ocazional
pot fi atacaţi şi lăstarii scurţi, când apar necroze şi crăpături ale scoarţei. În
zona atacată, scoarţa se colorează, se afundă şi apare sub forma unor pliuri
dispuse concentric (Amzăr, V.).
Boala se extinde în plantaţii, când pomii sunt în plină producţie
(aproximativ 8 ani); pomii tineri sunt predispuşi mai puţin.
Infecţia produsă de Ph. cactorum pe mere, se manifestă printr-o pată brună,
cu contur neregulat. Plecând de la epidermă, ciuperca se afundă în pulpă şi
ajunge repede în inima fructului. Când mărul este complet putrezit, are o
culoare brună, marmorată cu galben-verde, în funcţie de soi şi de gradul de
maturitate.
Mărul putred devine ferm în dreptul petei, îşi schimbă culoarea dar îşi
păstrează gustul dulce.
Phytophthora cactorum se întâlneşte adesea în livadă vara pe fructele căzute
şi pe fructele de pe ramurile de jos, care vin în contact cu solul; infecţia din
livadă evoluează in depozit (Amzăr, V.).
Combatere Combatere: Se recomandă tratamente chimice la avertizare când condiţiile
de mediu sunt optime pentru realizarea infecţiilor. De obicei, prin aplicarea
complexului de protecţia plantelor la specia măr, concomitent cu prevenirea
infecţiilor de Venturia inaequalis, care sunt frecvente pentru plantaţiile de
măr, se previne şi atacul de Phytophthora cactorum, boală atât de
importantă din punct de vedere economic.
Deasemenea infecţiile cu Phytophthora cactorum pot fi evitate printr-o
agrotehnică adecvată; îngrăşăminte echilibrate în N.P.K. (N-sensibilizează
plantele); irigarea corespunzătoare astfel încât să nu băltească apa pe rândul
de pomi; pentru înierbare să se folosească gramineele sau sfecla de zahăr
care nu constituie plantă - gazdă pentru Phytophthora cactorum, ca sursă de
infecţie; protejarea pomilor de diferite acţiuni mecanice, care pot provoca
leziuni şi deci porţi de pătrundere a ciupercii în plantă.

Rapănul
Denumire Venturia inaequalis
ştiinţifică
(sin. Endostigme cinerascens (Fleisch) Jorst.
Tavelure du pommier; Apple scab, Black spot; Scharfkrankheit
Apfelschorf; Parşa iabloni.
Raspindire Boala este cunoscută în toate ţările globului unde se cultivă mărul, fiind
foarte păgubitoare în zonele cu climat umed, atât în plantaţii cât şi în
depozitele de fructe (soiurile de măr depozitate pentru iarnă). Originară din
Europa, a fost semnalată pentru prima dată de FRIES (1819) în Suedia; în
SUA a apărut în 1834, în Anglia în 1945, iar în Austria în 1862.
Biologie Agentul patogen: Ciuperca este un parazit facultativ, ea prezentând două
faze, una parazitară şi una saprofită, fiecare având un rol în ciclul evolutiv
al bolii.
Faza parazitară corespunde cu dezvoltarea formei imperfecte (asexuată)
cunoscută sub numele de Fusicladium dendriticum (Wallr.) Fuck., iar faza
saprofită cu dezvoltarea formei perfecte - Venturia inaequalis (Cke.) Wint.
Ciclul evolutiv al ciupercii începe cu faza parazitară, din momentul
realizării infecţiei primare. Miceliul ciupercii se dezvoltă în frunze, sub
epidermă şi este constituit din filamente septate, cu ramificare abundentă,
caracteristică; miceliul hialin devine cu timpul olivaceu, iar mai târziu
capătă o culoare brun - olivacee - negricioasă. Miceliul pătrunde succesiv în
interiorul celulelor epidermice, ajungând în ţesuturile lacunos si palisadic.
În ramuri, hifele miceliului pătrund adânc în straturile parenchimului
cortical.
Subcuticular, miceliul formează strome, alcătuite din acumulări dense, la
început hialine, apoi de culoare închisă. Pe aceste strome se diferenţiază
conidioforii, care străbat cuticula, ajungând la suprafaţa ţesutului atacat,
unde în vârful lor formează conidii.
Conidioforii sunt aproape cilindrici, uniseptaţi, rareori biseptaţi, de culoare
brună, reuniţi în grupe compacte. Conidiile se dezvoltă una câte una, în
succesiunea acrogenă. După fiecare conidie formată şi desprinsă,
conidioforul creşte puţin la extremitatea sporiferă, formând o ridicătură
scurtă în formă de guler, unde se formează o nouă conidie.
Conidiile sunt piriforme sau fusiforme, subţiate la vârf şi trunchiate la bază,
uni sau bicelulare, la început hialine apoi brun - olivaceu.
Faza saprofită începe din toamnă când hifele miceliene tinere pătrund în
interiorul ţesutului, intercelular, unde dezvoltă un alt miceliu; el invadează
parenchimul frunzei, unde, în urma copulării organelor sexuale ale ciupercii
rezultă periteciile.
Acestea încep să se formeze încă din toamnă, evoluează în timpul iernii,
când se diferenţiază ascele şi ascosporii. Periteciile sunt globuloase, ovoide
sau piriforme, cu pereţii exteriori mai groşi, de culoare închisă la periferie
şi mai deschisă către interior. La început sunt cufundate în ţesut, iar când
ajung la maturitate sunt foarte puţin cufundate sau chiar superficiale.
Periteciile prezintă la vârf o ostiolă, în dreptul căreia se dezvoltă filamente
rigide, brune, scurte.
În peritecie se dezvoltă în medie 150 asce, oblong - clavate, uneori uşor
curbate, hialine, cu câte 8 ascospori, bicelulari, la început hialini, apoi de
culoare undelemnie.
Proiectarea ascosporilor începe de la sfârşitul lunii martie, eşalonându-se
până în iunie în funcţie de temperatura şi umiditatea mediului ambiant,
fiind mai mare în prima parte a perioadei de vegetaţie.
În cursul primăverii şi verii, ciuperca se mai poate înmulţi şi prin conidii de
vară, care pot produce infecţii primare în paralel cu infecţiile prin
ascospori. În cursul verii o parte din conidii pot pătrunde printre bracteele
mugurilor vegetativi şi de rod, altele rămân la inserţia ramurilor sau pe
frunzele moarte din pomi.
Forma de iernare a ciupercii o constituie forma perfectă (periteciile) şi
miceliul de rezistenţă, din ramuri, precum şi conidiile de vară rămase pe
organele pomului.
Descriere În ţara noastră este răspândită în toate bazinele pomicole unde sunt plantaţii
de măr. În livezile neîngrijite, în anii cu primăveri şi veri ploioase,
pierderile ajung la 30-98% (Şuta şi col.1974).
Simptome: Boala se manifestă pe frunze, pe peduncul, pe sepale, pe fructe
şi mai rar pe lăstari.
Frunzele atacate sunt acoperite de pete caracteristice, cafenii - olivacee, pe
ambele feţe, care cu timpul devin brun-negricioase, cu aspect catifelat; sunt
multe şi mici, confluează, ocupând mare suprafaţă din frunză, reducând
posibilitatea de hrănire a pomului. Forma de atac pe sepale şi peduncul se
întâlneşte în anii cu primăveri călduroase, cu ploi frecvente.
Fructele sunt atacate în toate stadiile de evoluţie prezentând pete de diferite
dimensiuni, brun - măslinii, catifelate. Fructele atacate se deformează,
crapă şi cele mai multe cad în lunile mai - iulie.
La soiurile sensibile, în anii cu ploi frecvente în lunile mai-iunie - iulie, se
înregistrează atac puternic de rapăn şi pe lăstari. Atacul, la început sub
formă de pete, de culoare măslinie - catifelată se exteriorizează sub formă
de ulceraţii, lăstarul având aspect crustos. Lăstarii atacaţi se usucă sau
degeră în timpul iernii.
Combatere Combatere: Rapănul se combate prin măsuri preventive: agrotehnice şi
chimice. Pentru distrugerea rezervei biologice o importanţă deosebită au
arăturile de toamnă pentru încorporarea frunzelor căzute pe sol, precum şi
adunarea tuturor fructelor şi tăierea lăstarilor atacaţi de rapăn şi înlăturarea
acestora din livadă.
Pentru prevenirea pagubelor prin măsuri chimice este necesar să se aplice
tratamentele, ţinând cont de biologia ciupercii corelată cu fenologia
soiurilor, cu condiţiile climatice, precum şi cu modul de acţiune şi cu
remanenţa fungicidelor folosite, determinate fiind de rezerva biologică a
ciupercii din livada respectivă.
Este necesar, după cercetările întreprinse de V. Şuta şi colab. (1974, 1982)
să se aplice 4 -18 tratamente chimice preventive, în cazul soiurilor sensibile
la avertizare din care 1 - 2 preflorale si 3 - 16 postflorale. În anii cu puţine
precipitaţii, pagubele se pot preveni prin 3 - 5 tratamente, aplicate la
avertizare.
Ideală este extinderea în cultură a soiurilor rezistente la rapăn, ca Prima,
Priscilla, Sir Prise, Florina, în toate zonele unde sunt condiţii climatice
foarte favorabile rapănului, care nu mai necesită tratamente speciale pentru
prevenirea bolii.
Ulceraţia ramurilor
Denumire Nectria galligena
ştiinţifică
Cancre du pommier, Chancre des arbres fruitiers a pepin; Nectriakrebs,
Apflekrebs, Apple canker; Rak stova i vetvei iabloni nektrioznîi.
Raspindire Este răspândită în toate zonele de cultură ale mărului; studiată pentru prima
dată de Wiltshire în 1914-1915, s-a extins mult în Germania, datorită
existenţei soiurilor sensibile (Cox Orange).
La noi în ţară se întâlneşte sporadic în livezile de măr neîngrijite, dar poate
apare şi în pepinieră, dacă nu se iau măsuri de carantină fitosanitară.
Biologie Agentul patogen: Boala este produsă de Nectria galligena Bres., F.C.
Cylindrocarpon mali (All.) WR. Miceliul trăieşte în scoarţă, în parenchimul
cortical şi pătrunde până la vasele conducătoare.
Sporodochiile care apar la suprafaţa organelor atacate sunt de culoare roz,
de consistenţă ceroasă, constituite din stromă şi conidiofori ramificaţi. Pe
conidifori se formează macroconidiile, alungite, cilindrice, drepte sau uşor
curbate, cu vârfurile rotunjite, hialine, pluricelulare (cu 2-6 septe). Adesea
se formează şi microconidii, ovoidale, unicelulare. Răspândirea ciupercii se
realizează numai prin macroconidii.
Forma sexuată a ciupercii o constituie periteciile, care apar împrăştiate sau
grupate, roşii, globuloase, puţin turtite, la vârf papilate; ele se formează la
3-4 luni de la realizarea infecţiilor (M. Saure).
În interiorul lor se diferenţiază asce alungite, cilindro - clavate, însoţite de
parafize articulate; fiecare ască conţine 8 ascospori, hialini, ovoidali,
bicelulari, uşor îngustaţi în dreptul septei.
La maturitate, ascosporii sunt proiectaţi afară prin ostiolă, tot timpul anului,
pe timp ploios, cu un maxim în ianuarie-februarie şi minim, vara.
 Pătrunderea ciupercii in ramuri se realizează cel mai mult în lunile
octombrie şi aprilie. Infecţiile se realizează prin cicatricile rămase în urma
recoltării fructelor, cât mai ales în urma căderii frunzelor, toamna şi prin
rănile produse de alte ciuperci (Venturia), de insecte (Eriosoma lanigerum),
de grindină şi în urma tăierilor.
Prin cicatricile foliare, infecţia se realizează cu atât mai uşor cu cât acestea
sunt mai proaspete.
Descriere Simptome: Atacul se manifestă pe tulpină, pe şarpante (de obicei la unghiul
de ramificare), pe ramuri şi mai rar pe fructe.
În locul unde s-a produs infecţia apare la început o pată mică, brun -
roşietică, cu suprafaţa puţin cufundată, care se extinde atât la suprafaţă, cât
şi în profunzime; scoarţa este la început netedă, apoi se zbârceşte şi se
brăzdează cu numeroase crăpături. Într-un stadiu mai avansat, se exfoliază,
lemnul rămâne descoperit. La periferia acestor porţiuni canceroase, scoarţa
sănătoasă reacţionează puternic, prin producerea în fiecare primăvară a unui
val de ţesut de acoperire cu marginea revărsată spre interior şi umflată, care
apare ca o îngroşare a marginilor plăgii. Când ţesutul de acoperire este oprit
din creştere, înainte de a reuşi să acopere rana, aceasta evoluează în "cancer
deschis".
Când ţesutul reuşeşte să acopere rana complet "plaga" are aspectul unui nod
umflat, canceros, care poate avea diferite dimensiuni "cancer închis".
Cu timpul zona canceroasă se extinde şi poate înconjura parţial sau total
ramura, care se usucă de la locul atacului în sus.
În cazul ramurilor tinere, cancerul se extinde de jur-împrejur, producând
uscarea acestora. De obicei, plăgile canceroase provocate de Nectria
galligena se formează în dreptul unui mugure sau al unei leziuni produse
mecanic, de grindină, de insecte (Eriosoma lanigerum) sau de alte ciuperci
(Venturia), ea fiind un parazit de rană (Saure, M, Amzăr Valentina).
La suprafaţa plăgilor tinere se formează perniţe sporodochiale de culoare
alb - rozii, pe care în condiţii de umiditate, se formează tot timpul conidii.
Pe suprafaţa plăgilor mai vechi, îndeosebi toamna şi iarna, apar nişte
punctişoare de formă globuloasă, de culoare brun - roşietică, vizibile
macroscopic, care sunt periteciile ciupercii.
Ciuperca mai atacă şi fructele ajunse la maturitate, atât pe pom, cât şi în
timpul păstrării, în depozite. Infecţia se realizează de obicei printr-o rană.
Atacul se manifestă printr-o pată mică, brună, cu suprafaţa puţin cufundată.
În condiţii favorabile, pata se extinde cuprinzând întregul fruct. Epiderma
atacată se zbârceşte şi se acoperă de perniţe sporifere. Ciuperca poate să
atace fructele nu numai de la exterior, ci poate pătrunde şi dezvolta şi in
casa seminală.
Combatere Combatere: Una din cele mai importante măsuri de igienă culturală este
eliminarea focarelor de infecţie, prin tăierea şi distrugerea lor prin ardere.
Necrozele şi cancerele de pe tulpini, şarpante, se vor extirpa, până la ţesut
sănătos, badijonând rănile create cu o soluţie de sulfat de cupru 2% şi cu
mastic sau cu fungicide sub formă de unguent (pastă) ca: Pancil Black sau
Santar.
 Pentru prevenirea infecţiilor prin conidii şi ascospori se vor aplica
tratamente chimice, imediat după recoltarea fructelor ca şi după căderea
frunzelor, cu un produs cupric.
De obicei prin efectuarea tratamentelor chimice pentru prevenirea
infecţiilor de Venturia inaequalis (în timpul perioadei de vegetaţie) sunt
protejate căile de infecţie de pătrundere a sporilor de Nectria galligena.

Gargarita florilor de mar

Denumire Athonomus pomorum
ştiinţifică
Raspindire Răspândire: Se găseşte răspândită în toate ţările europene, cultivatoare de
măr; la noi în ţară, frecvent întâlnită în plantaţiile neîngrijite; în anii când
nu se previne atacul, poate compromite total producţia de fructe.
Daune Daune: Gărgăriţa florilor de măr, este o insectă monofagă. Pagubele sunt
produse de adulţi, care se hrănesc cu mugurii vegetativi şi florali,
producând sterilitatea florilor şi de larve, care distrug organele interne ale
florilor.
Bobocii atacaţi nu se deschid, se brunifică, se usucă şi rămân atârnaţi pe
ramuri, fiind cunoscuţi sub numele de "cuişoare". Pierderile pot ajunge 90-
100%.
Biologie Biologie: Are o generaţie pe an; iernează în stadiul de adult în scoarţa
exfoliată a pomului. În primăvară, când temperatura ajunge la 5-6 gr C,
înainte de umflarea mugurilor florali de măr, adulţii părăsesc locurile unde
 au iernat şi se hrănesc cu muguri. Când temperatura ajunge la 100C,
gărgăriţele se răspândesc în toată livada prin zbor. După 10-12 zile de
hrănire suplimentară pentru maturarea organelor sexuale, începe copulaţia
şi apoi ponta.
Femelele cu rostru fac un orificiu în bobocii florali, depun 2-5 ouă într-o
inflorescenţă şi acoperă orificiu cu o substanţă cleioasă, care în contact cu
aerul se întăreşte. O femelă depune aproximativ 100 ouă.
Perioada de incubaţie este de 6-12 zile; larvele se dezvoltă în interiorul
florilor, consumând organele interne. În interiorul florii, larvele mature se
transformă în cocon.
Apariţia noilor adulţi are loc de obicei în perioada căderii fiziologice a
fructelor, în iunie. Aceştia se hrănesc 2-3 săptămâni cu frunze de măr, păr,
etc., iar în iunie-iulie se retrag în diapauza estivală.
Descriere Descriere: Adultul are corpul eliptic, de culoare cenuşie-brună, pe partea
superioară prezintă o pubescenţă castaniu-roşcată. Capul este negru.
Antenele şi picioarele sunt brun-roşcate. Femurele sunt prevăzute cu un
pinten puternic. Elitrele sunt lăţite în partea posterioară, si prezintă două
benzi transversale oblice, de culoare mai închisă. Oul este eliptic, alb -
lucios. Larva alb-gălbuie, arcuită este apodă. Pe partea dorsală prezintă 8
rânduri longitudinale de peri. Pupa e alb-gălbuie, de 3-4 mm lungime.
Combatere Combatere: Se recomandă măsuri de igienă culturală (tăierea ramurilor
uscate, răzuirea scoarţei la pomii bătrâni, etc.), iar în perioada apariţiei
adulţilor, scuturarea pomilor dimineaţa (când gândacii sunt amorţiţi) şi
distrugerea gândacilor adunaţi. Vara, când gândacii se retrag pentru
estivaţie, se vor aşeza brâie capcană. În perioada de hrănire a adulţilor se
vor efectua tratamente chimice cu Carbetox 37 CE, Sinoratox 35 EC,
Pyrinex 48 EC, Thionex 35 EC etc.

Inelarul
Denumire Malacosoma neustria
ştiinţifică
Raspindire Răspândire: Cu excepţia Australiei, se întâlneşte pe tot globul şi la noi, în
 toată ţara, frecvent în silvostepă şi în zona pădurilor de stejar.
Daune Daune: Este o specie polifagă, care atacă toţi pomii fructiferi; în anii
favorabili, inelarul poate provoca defolieri importante, pierderi de recoltă şi
debilitarea pomilor.
Biologie Biologie: Are o generaţie pe an; iernează ca ou, aşezate în rânduri
concentrice pe ramuri (sub formă de inel); omizile apar în aprilie - mai ,
eşalonat, timp de 2 săptămâni; la început larvele stau grupate în cuiburi
mătăsoase, care servesc ca adăpost; se hrănesc cu frunze şi flori; timp de
30-40 zile; larvele năpârlesc de 5 ori; omizile din primele vârste sunt foarte
rezistente la intemperii; în iunie se retrag in diferite locuri, transformându-
se în crisalide, în interiorul unui cocon mătăsos dublu, cel exterior mai rar;
cel interior mai compact; după 1-2 săptămâni, apar fluturii; după
împerechere, femelele depun ouăle în formă caracteristică de inel, care
conţine 25 - 60 ouă; atacul poate fi în vetre sau generalizat.
Descriere Descriere: Fluturele este de mărime mijlocie, cu anvergura aripilor de 20
-25 mm la mascul şi de 30-35 mm la femelă; culoarea aripilor este de
galben - roşcat, până la brun - roşcat, cele anterioare fiind mai închise la
culoare, şi cu o bandă transversală oblică, mai închisă la culoare decât
fondul; nervurile sunt puternice şi vizibile; corpul este voluminos, acoperit
cu perişori deşi; ouăle sunt cenuşii, aşezate în jurul ramurilor mai subţiri,
sub formă de manşon sau inel; omizile sunt albăstrui - cenuşii, cu corpul de
55mm,acoperit cu peri rari şi moi; dorsal prezintă o dungă longitudinală
albă, încadrată de dungi cărămizii şi albastre; lateral are o dungă lată,
albăstruie; corpul este albastru cu 2 pete negre; crisalidele sunt brun -
închis, aşezate în cocon alb - gălbui.
Combatere Combatere: Tăierea şi arderea lăstarilor cu pontă (cu inele) pentru
reducerea rezervei dăunătorului; distrugerea larvelor la eclozare printr-o
singură strivire; tratamente chimice cu insecticide la depunerea ouălor şi
eclozarea larvelor.
Paduchele din San Jose
Denumire Quadraspidiotus perniciosus
ştiinţifică
Raspindire Răspândire: Originar din China, s-a răspândit în toate zonele unde se
cultivă pomi fructiferi. La noi în ţară, semnalat în 1933, s-a extins în toate
zonele. Este considerat unul din cei mai importanţi dăunători ai pomilor
fructiferi, fiind dăunător de carantină.
Daune Daune: Păduchele de San Jose este polifag, atacând peste 200 specii de
arbori, arbuşti şi plante ierboase; preferă speciile lemnoase;
s-a semnalat pe căpşun, dar nu şi pe conifere.
Atacă atât părţile lemnoase, frunzele, cât şi fructele. Se fixează cu ajutorul
rostrului în ţesut şi suge conţinutul celular. O dată cu înţepătura este
introdusă şi saliva, care conţine o substanţă toxică sub acţiunea căreia se
produc o serie de modificări biochimice, din care cauză ţesuturile se
necrozează, se roşesc, formându-se pete caracteristice. Pomii atacaţi au o
vegetaţie redusă, frunze etiolate, fructe mici şi deformate.
Biologie Biologie: Păduchele din San Jose, în condiţiile ţării noastre, are 2-3
generaţii, frecvent 2 generaţii. Iernează ca larvă de vârsta I-a sub scut, pe
tulpinile şi ramurile pomilor. După o perioadă de hrănire, în aprilie,
năpârlesc şi trec în larve de vârsta II-a, diferenţiindu-se în femele şi
masculi. La sfârşitul lunii aprilie, începutul lui mai apar adulţii, care se
împerechează; la sfârşitul lui mai, începutul lui iunie femelele depun larve,
eşalonat timp de 6-7 săptămâni. Larvele neonate au o mobilitate foarte
mare, răspândindu-se pe diferitele organe ale pomului.
O data fixate, larvele îşi introduc rostrul în ţesutul plantelor, hrănindu-se cu
 seva. Concomitent, îşi formează scutul protector, constituit din fire de
mătase şi ceară, secretate de glande filiere. Primele 2-3 săptămâni scutul
larvar este mai puţin dens, larvele putând fi distruse prin tratamente
chimice. Larvele năpârlesc şi se transformă în larve de vârsta a II-a; se
hrănesc intens, îşi măresc scutul şi în 18-20 de zile se diferenţiază în femele
şi masculi. Masculii apar înaintea femelelor şi trăiesc numai pentru
copulaţie. Această generaţie se dezvoltă în lunile mai-iulie şi durează 65-70
de zile.
După împerechere, în iulie-august, femelele încep depunerea larvelor
generaţiei a II-a, care durează până în septembrie-octombrie. În stadiul
acesta iernează şi îşi continuă evoluţia în primăvara următoare. În zonele
mai călduroase din ţară se dezvoltă şi a III-a generaţie, din octombrie până
în mai. Larvele generaţiei a II-a şi a III-a se fixează şi pe fructe.
Păduchele din San Jose este parazitat natural de Prospaltella perniciosi, P.
fasciata şi Aphytis proclia, iar ca prădători are din ordinul Coleoptera pe
Chilocorus bipustulatus şi C. renipustulatus.
Descriere Descriere: Femela are corpul cordiform, de culoare galben-portocaliu,
acoperit cu un scut oval-circular, brun-cenuşiu, cu exuvia larvară conică,
centrală sau puţin excentrică; nu are ochi, antene, picioare şi aripi, în
schimb are un rostru bine dezvoltat. Pigidiul este prevăzut cu două perechi
de palete. Paletele mediane sunt bine dezvoltate cu marginile interne drepte,
iar cele externe cu o scobitură. De ambele părţi ale paletelor laterale există
câte trei piepteni laţi, scurţi, dinţaţi la vârf. Pe partea dorsală a pigidiului
sunt trei grupe de glande tubulare lungi şi subţiri, care secretă mătasea
necesară scutului.
Masculul are scutul de aceiaşi culoare, oval-alungit; corpul este galben-
portocaliu; antenele păroase, sunt formate din 10 articole; prezintă
picioarele bine dezvoltate şi o pereche de aripi membranoase; sunt şi forme
aptere.
Aparatul bucal este rudimentar şi nu se hrăneşte.
Larva primară este ovală, portocalie, cu ochi, antene, picioare şi două setole
anale lungi; larva secundară (vârsta a II-a) este apodă şi seamănă cu femela.
Combatere Combatere: Se recomandă măsuri preventive şi curative. Plantaţiile vor fi
înfiinţate numai cu material sănătos, liber de San Jose; se va aplica o
tehnologie corespunzătoare şi tratamente chimice la avertizare, 1-3 pentru
fiecare generaţie în perioada de vegetaţie. Tratamentul trebuie efectuat
înainte ca scutul larvar să se îngroaşe şi să se întărească; pentru forma
hibernantă - la pornirea pomilor în vegetaţie (martie - aprilie) se va face un
tratament cu Oleocarbetox, Oleodiazol, Oleoekalux, etc.
Paduchele verde al marului
Denumire Aphis pomi
ştiinţifică
Raspindire Răspândire: Se găseşte în regiunile mediteraneene ale Europei şi în
America de Nord; în România este semnalat ca unul din dăunătorii
periculoşi ai livezilor, dar şi în pepinierele pomicole.
Daune Daune: Păduchii se localizează de regulă pe partea inferioară a frunzelor,
colonizând vârfurile de creştere. Datorită modului de atac - înţepat şi supt
seva, frunzele se răsucesc, se îngălbenesc şi se usucă.
Păduchele acoperă adesea organele atacate cu aşa zisa "roua de miere"
(excrementele - dulci) pe care se dezvoltă diferite ciuperci saprofite
(fumagină - Capodium salicinum).
Biologie Biologie: Este un păduche nemigrator; tot timpul anului se înmulţeşte pe
plante lemnoase aparţinând speciilor: măr, păr, mai rar gutui, moşmon,
păducel, scoruş sau alte rosacee. Iernează ca ou, depus pe ramurile pomilor,
obişnuit, la baza mugurilor.
Primăvara, apare fundatrixul, care, pe cale partenogenetică vivipară dă
naştere la 35-40 larve. Acestea în 10-15 zile se transformă în femele aptere
şi aripate, care continuă să se înmulţească partenogenetic vivipar şi se
răspândesc pe diferite rozacee. În septembrie apar formele sexupare, care
dau naştere la masculi şi femele care, după împerechere, depun oul de
iarnă. Păduchele verde al mărului poate avea 8-12 generaţii pe an.
Descriere Descriere: Femelele aptere au corpul piriform, de culoare verde sau verde-
gălbui, cu capul galben sau negru. Antenele sunt mai scurte decât corpul.
Corniculele sunt negre, picioarele sunt verzi cu tibiile şi tarsele negre.
Femelele aripate sunt verzi cu capul, mezotoracele şi metatoracele,
corniculele, segmentul anal, tarsele, baza tibiilor şi a femurelor negre sau
fumurii. Articolele III şi IV ale antenelor sunt galbene, iar ochii roşii.
Oul este eliptic, verde la depunere, devenind apoi negru strălucitor.
Combatere Combatere: Se previne şi combate atacul de afide prin aplicarea
corespunzătoare a complexului de protecţia plantelor - emis de Institutul de
cercetări pentru Pomicultură - Mărăcineni, pentru specia respectiva.
Se fac tratamente la pornirea pomilor în vegetaţie şi mai multe în perioada
de vegetaţie, în funcţie de prezenţa dăunătorului, de fenologia soiului, de
remanenţa produselor, corelate cu condiţiile de climă (temperatură şi
umiditate) cu insecticide - aficide - ex - Pirimor.

Puricele melifer al marului

Denumire Psylla mali
ştiinţifică
Raspindire Răspândire: Este întâlnit în toată zona temperată, iar la noi în ţară frecvent
în plantaţiile din Muntenia şi Transilvania.
Daune Daune: În unii ani poate determina pagube mari; în urma înţepăturilor
provocate de larve şi adulţi, lăstarii se răsucesc, frunzele se deformează,
rămân mici şi capătă un aspect clorotic, iar butonii florali avortează, se
usucă şi rămân atârnaţi pe pom. În urma atacului de Psylla, datorită
excrementelor dulci ale insectei, se instalează diferite ciuperci saprofite (ex.
Capnodium salicinum).
Biologie Biologie: Are o singură generaţie pe an şi iernează în stadiu de ou pe
scoarţa pomilor; larvele apar în martie-aprilie fixându-se pe mugurii
vegetativi şi floriferi, apoi pe frunzele tinere şi fructele de măr, rareori pe
scoruş, păr, etc. Adulţii apar eşalonat în lunile mai-iunie; la început se
hrănesc pe măr, apoi trec pe alte plante lemnoase şi ierboase; în august se
reîntorc pe măr, se împerechează şi depun ouăle.
Descriere Descriere: Adultul are toracele verde - închis până la brun-gălbui, iar
abdomenul galben. Aripile sunt gălbui cu pterostigma verde spre bază.
Capul este lăţit, cu lobii frontali dezvoltaţi, conici. Oul este oval, alungit,
galben-portocaliu, pedunculat. Larva are corpul turtit, de culoare galbenă,
cu pete brun-negricioase pe partea dorsală a abdomenului; ochii sunt roşii,
iar extremitatea abdomenului este acoperită cu o secreţie ceroasă
filamentoasă.
Combatere Combatere: Prin aplicarea complexului de protecţia plantelor
corespunzătoare speciei cultivate (măr, păr, etc.) se previne şi se combate
concomitent şi atacul de Psylla mali.

Viermele merelor
Denumire Cydia pomonella
ştiinţifică
(sin. Carpocapsa pomonella L., sin. Lasperesia pomonella L.)
Raspindire Răspândire: Viermele merelor, se întâlneşte în toate zonele pomicole, fiind
frecvent în livezile de măr neîngrijite, unde determină pierderi importante,
atât cantitativ cât şi calitativ.
Daune Daune: Larvele de L. pomonella atacă fructele. Atacul se prezintă sub două
forme: primar - când fructele sunt roase superficial şi secundar când
fructele prezintă galerii cu excremente şi rosături în jurul orificiului de
penetrare.
Fructele atacate nu se mai dezvoltă normal, îşi pierd valoarea comercială şi
nu se pot păstra. În livezile neîngrijite pagubele ajung la 70-80%.
Biologie Biologie: În funcţie de zonă, în ţara noastră viermele merelor are 1-3
generaţii, frecvent 2 generaţii; iernează ca larvă în stadiul de cocon de
iarnă, cu pereţii groşi.
În primăvară larva construieşte o galerie spre exterior prin care va ieşi
fluturele şi apoi se transformă în pupă (împuparea se eşalonează pe o
perioadă de 40-45 zile). Din această cauză, şi apariţia fluturilor se face
eşalonat.
Obişnuit, primii fluturi apar în luna mai, crepusculari şi nocturni. Perioada
preovipozitară durează 5-6 zile la prima generaţie şi 3-4 zile la a doua
generaţie. Ouăle sunt depuse izolat sau în grupe mici, întotdeauna pe
suprafeţe netede. Prolificitatea femelelor este de 20-80 ouă, ajungând şi la
300. Larvele neonate migrează către fructe, parcurgând 2-3 cm într-un
minut.
După Steiner (1939), larvele sunt capabile să se deplaseze în căutarea
hranei până la 2 m distanţă de la locul eclozării. Larvele se hrănesc cu
epiderma frunzelor şi fructelor. Ajunsă la fruct, larva perforează fructul în
cavitatea calicială sau pedunculară. În momentul când larva a ajuns în casa
seminală şi începe să consume seminţele, fructul se opreşte din creştere şi
cade din pom, adesea cu larva care îşi continuă dezvoltarea. Obişnuit intr-
un fruct se dezvoltă o singură larvă. În cursul evoluţiei, larvele năpârlesc de
patru ori. Perioada de părăsire a fructelor este în funcţie de generaţie şi de
regiune (obişnuit la sfârşitul lunii iunie sau iulie). Multe larve cad direct pe
sol pe un fir de mătase şi apoi se retrag în diferite adăposturi. Larva trece în
cocon mătăsos, în care se împupează. Adulţii apar obişnuit la sfârşitul lunii
iunie şi dau naştere la generaţia a doua.
Fluturii generaţiei estivale depun ouăle direct pe fructe, mai rar pe frunze.
Larvele pătrund în fructe, obişnuit pe partea laterală unde de regulă se
găseşte lipită o frunză sau un fruct alăturat.
În toamnă, larvele ajunse la maturitate, părăsesc fructele şi migrează către
adăposturile de hibernare, unde stau în diapauză până în primăvara
următoare. Ca duşmani naturali ai acestei insecte sunt microorganismele.
Bacillus cereus, Beauveria bassiana şi o serie de viespi parazite:
Trichogramma embryophagum, Trichogramma cacoeciae.
Descriere Descriere: Adulţii au aripile anterioare largi, subrectangulare, cenuşii-
deschise cu numeroase striuri transversale sinuoase. Spre marginea externă
prezintă o pată brun-închis, încadrată de două benzi semilunare galbene, cu
luciu de bronz. Pe faţa ventrală, la masculi se observă o zonă de solzi,
neagră, sub forma unei pete; aripile posterioare sunt brune-arămii cu reflexe
aurii.
Oul este subcircular, puţin bombat, alb-opalescent, în timpul incubaţiei
 trece prin faza de "cerc roşu", apoi de "cap negru", iar înainte de ecloziune
are culoarea brun-închis.
Pupa este galben-brună sau brun închis.
Combatere Combatere: Se recomandă o serie de măsuri agrotehnice (arătura adâncă de
toamnă, tăieri de întreţinere corespunzătoare, adunarea fructelor
viermănoase căzute şi distrugerea lor, în vederea diminuării rezervei
biologice) şi măsuri chimice, la avertizare. În general se avertizează 1-2
tratamente pentru generaţia I-a în perioada mai-iunie şi 2-3 tratamente
pentru generaţia a II-a aplicate în iulie-august.
Şi în ţara noastră se fac cercetări intense pentru folosirea unor procedee
biologice în combaterea viermelui merelor, cum sunt:
- folosirea unor preparate biotice pe bază de Bacillus thuringiensis
(Thuringin);
- folosirea unor viespi oofage (Trichogramma embryophagum);
- folosirea feromonilor sexuali pentru stabilirea momentelor optime în
avertizarea tratamentelor fitosanitare şi chiar şi pentru combatere.

Viespea merelor
Denumire Hoplocampa testudinea
ştiinţifică
Raspindire Răspândire: Se întâlneşte frecvent în livezile de măr neîngrijite.
Daune Daune: Este o specie monofagă; pagubele sunt datorate galeriilor de larve
în fructe. Fructele rămân mici, pipernicite şi cad.
Biologie Biologie: Are o singură generaţie pe an; iernează ca larvă complet
dezvoltată (e o nimfă), intr-un cocon, în sol. Adulţii apar înainte de
înfloritul merilor. Femelele depun câte un ou în caliciul floral, într-o
 tăietură făcută cu ovipozitorul. Larvele apar în mai şi pătrund în fructele
abia formate; fac galerii până la seminţe pe care le distrug. La completa
dezvoltare, larvele cad odată cu fructele şi migrează în sol, unde şi iernează.
Descriere Descriere: Adultul are corpul brun-închis pe partea dorsală şi galben pe cea
ventrală. Capul şi antenele sunt roşcate. Toracele este galben, cu mezo şi
metanotul brun-închis. Picioarele sunt galbene. Larva este galben-cenuşie,
cu capul brun-roscat.
Combatere Combatere: Prin arătura adâncă de toamnă se diminuează mult rezerva
biologică a dăunătorului. În perioada căderii fructelor cu larve se vor
strânge zilnic fructele şi se vor distruge. Cele mai bune rezultate se obţin
prin tratamente chimice, la avertizare cu unul din insecticidele: Carbetox 37
CE, Sinoratox 35 CE, Diazinon 60 CE, Zolone 30 CE etc.
În livezile de păr, e frecvent întâlnită viespea perelor (Hopolocampa
brevis).

Cotarul verde
Denumire Operophtera brumata
ştiinţifică
(sin. Cheimatobia brumata L.)
Raspindire Răspândire: Se găseşte în Europa, Asia Centrală şi Siberia; la noi este
frecvent în zona pădurilor de stejar.
Daune Daune: Larvele sunt polifage, atacând toate speciile pomicole (şi arbuştii);
pomii dezmuguriţi se dezvoltă încet, fructele rămân mici şi producţia scade.
Biologie Biologie: Are o generaţie pe an; iernează ca ou, depus la baza mugurilor,
izolat sau în grupuri mici; în aprilie apar larvele care se hrănesc cu muguri,
cu frunze şi fructe; în mai-iunie, larvele mature coboară pe un fir mătăsos
în sol; la aproximativ 20-25 cm se transformă în crisalidă şi rămân 4 - 5
luni, când se transformă în adult; de obicei femelele apar mai târziu decât
masculii; după apariţia fluturilor, are loc copulaţia şi sunt depuse ouăle la
 baza mugurilor.
Descriere Descriere: Fluturii prezintă dimorfism sexual accentuat. Masculul are aripi
bine dezvoltate, cu anvergura de 25-30mm; aripile anterioare sunt de la
galben-cenuşiu-până la brun-cenuşiu, cu dungi transversale mai închise la
culoare, în zig - zag; aripile posterioare, rotunjite, sunt de culoare deschisă;
corpul este subţire. Femela prezintă rudimente de aripi, care trec de
jumătatea abdomenului, de culoare cenuşie-brunie, cu dungi transversale
mai închise; abdomenul este mai gros, de culoare cenuşie, cu pete
întunecate; femela nu poate zbura; oul este oval-alungit, galben-verziu, apoi
portocaliu, iar înainte de ecloziune, este întunecat; larva de 25-30mm,
verde-gălbuie, are o dungă dorsală de culoare închisă, cu 2 dungi laterale,
albe; corpul este gălbui sau brun-deschis, cu 5 perechi de picioare, din care
2 perechi abdominale.
Combatere Combatere: Arături şi discuiri pe rândul de pomi, pentru distrugerea
larvelor şi crisalidelor; inele cleioase instalate la baza pomilor pentru
captarea femelelor; tratamente pentru fluturii şi larvele eclozate cu diferite
insecticide.

Omida paroasa a stejarului sau fluturele stejarului

Denumire Lymantri
ştiinţifică
Raspindire Răspândire: Se găseşte pe întreg globul; la noi în ţară se întâlnesc focare
puternice în zona pădurilor de stejar.
Daune Daune: Larvele sunt foarte lacome şi polifage atacând atât pomii fructiferi,
 cât şi speciile ornamentale şi forestiere. Focarele se formează în păduri de
foioase, de unde se răspândesc şi în livezi; omizile distrug mugurii,
frunzele, florile şi în anii de invazie produc pagube importante; pomii pot fi
desfrunziţi, pierd recolta şi sunt debilitaţi.
Biologie Biologie: Are o generaţie pe an; iernează ca ou în ponte de 250-600 ouă, cu
embrionul format, acoperite cu perişori de pe abdomenul femelei; plante
gazdă sunt toate speciile pomicole ce se cultivă în zona stejarului.
Larvele apar în aprilie, când urcă în coroana pomilor hrănindu-se cu muguri
şi frunzuliţe, după 6-10 săptămâni se transformă în crisalide, într-un cocon
cu ţesătură rară.
În iunie-iulie, apar fluturii care zboară până în august. Masculii sunt mai
vioi decât femelele; după fecundare, femelele depun ouă pe partea
inferioară a tulpinilor; după 3-4 săptămâni se formează embrionul, care
rămâne în diapauză în interiorul oului, până în primăvara anului următor.
Descriere Descriere: Fluturii prezintă dimorfism sexual pronunţat; masculii sunt mai
mici decât femelele; anvergura aripilor ajungând la 35 - 40 mm; aripile
anterioare, brun-cenuşiu, prezintă 4-5 benzi transversale brun-negricioase,
dispuse în zig - zag şi franjuri cu pete întunecate; aripile posterioare sunt
brun-deschis, cu nuanţe mai închise spre exterior; franjurile sunt mai
deschise la culoare.
Femelele au anvergura de 60-65 mm; aripile anterioare sunt alb-gălbui, cu
benzi transversale cafenii, dispuse în zig-zag, aripile posterioare sunt
albicioase, cu o punctaţie marginală închisă. Oul este oval, turtit la capete,
roz-gălbui la început, brun apoi cenuşiu; ponta este acoperită cu perişori
bruni de pe abdomenul femelei; larva matură ajunge la 70mm lungime, de
culoare brun-cenuşiu, are trei dungi dorsale, subţiri, gălbui dispuse
longitudinal, segmentele 2-6 au câte o pereche de negi albăstrui, restul
având negi roşii. Negii poartă smocuri de peri lungi, urticanţi; capul e
galben cu două pete negre; crisalida are 20-28 mm, brună, într-un cocon
mătăsos alb-gălbui; crisalidele femelelor sunt mai mari decât ai masculilor.
Combatere Combatere: Adunarea şi strângerea pontelor de pe tulpini, prin răzuire şi
distrugerea lor, tratamente cu insecticide la apariţia omizilor în coroană
(larve tinere)
Sfredelitorul ramurilor
Denumire Zeuzera pyrina
ştiinţifică
(sin. Zeuzera aesculi L.)
Raspindire Răspândire: Sfredelitorul ramurilor este răspândit în Europa, Asia,
America; la noi în ţară este răspândit din zona de câmpie până la deal şi
zona submontană.
Daune Daune: Sfredelitorul ramurilor atacă peste 150 specii de arbori fructiferi şi
forestieri; ramurile atacate se usucă, pomii se degarnisesc de ramuri şi se
usucă.
Biologie Biologie: Are o generaţie la 1 - 2 ani; fluturii apar în iunie şi zboară în
lunile iunie şi iulie; împerecherea are loc imediat după apariţie, iar
depunerea ouălor este îndată după împerechere; o femelă depune aprox.
1000 de ouă, în grupe mari pe lăstari, pe peţiolul frunzelor sau pe scoarţa
ramurilor; incubaţia durează 1 - 3 săptămâni în funcţie de temperatură;
după eclozare, larvele îşi ţes un cuib din fire de mătase, din care ies după 2
- 3 zile şi se răspândesc către vârful ramurilor, pe nervura principală, peţioli
sau muguri, în care sapă galerii, unde se hrănesc cu ţesuturi vii; către
toamnă, larvele îşi sapă galerii mai mari, către baza ramurilor, se izolează
printr-un dop de rumeguş, unde iernează; în primăvară, larvele se dezvoltă
în aceleaşi galerii lungi, de 30 - 40 cm, de regulă în adâncime; în
primăvară, după 3 - 4 săptămâni de hrănire, se transformă în crisalide, de
regulă în apropierea orificiului de ieşire; stadiul de crisalidă durează 2 - 3
săptămâni, după care în iunie apar fluturii.
Descriere Descriere: Adultul este alb, cu aripile anterioare prevăzute cu macule negre
- albăstrui - deschis; toracele prezintă pe partea dorsală pete negre -
albăstrui, dispuse pe două rânduri longitudinale; deschizătura aripilor este
de 50 - 70 mm; ouăle sunt roşcate, iar omizile gălbui, cu puncte negre şi cu
capul, plăcile toracice şi ultimele segmente abdominale, de asemenea
negre.
Combatere Combatere: Când atacul este slab se recomandă tăierea şi arderea ramurilor;
în cazul unui atac puternic, preventiv, în perioada ecloziunii larvelor, se fac
tratamente cu insecticide.

Sfredelitorul tulpinilor
Denumire Cossus cossus L.
ştiinţifică
(sin. Cossus ligniperda L.)
Raspindire Răspândire: Se găseşte în toate ţările din Asia, Europa, Africa de Nord; la
noi în ţară - de la zona stepei până a fagului.
Daune Daune: Sfredelitorul tulpinilor se dezvoltă în tulpinile speciilor pomicole cu
lemn moale, cărora, prin galeriile produse, le provoacă uscarea.
Biologie Biologie: Are o generaţie la 2 - 3 ani; fluturii apar la sfârşitul lunii iulie;
ziua stau retraşi pe tulpini, ramuri groase şi alte locuri adăpostite, iar
noaptea zboară; împerecherea are loc după câteva zile de la apariţie, iar
depunerea ouălor după câteva zile de la împerechere; ouăle sunt depuse în
crăpăturile scoarţei în grupe de 15 - 50, îndeosebi la baza arborilor bătrâni.
În condiţii favorabile o femelă depune şi 1500 ouă; fiecare grupă de ouă e
acoperită cu o substanţă vâscoasă, care în prezenţa aerului se întăreşte; după
1 -2 săptămâni apar larvele care rod în scoarţă galerii comune, în care
iernează; în primăvara următoare, larvele sapă galerii individuale, dispuse
longitudinal sau în adâncime sub scoarţă, formând din loc în loc orificii
pentru eliminarea rumeguşului şi a excrementelor rezultate prin hrănire;
până toamna, larvele ajung la completa dezvoltare, iernând a II a oară în
galeriile individuale. În primăvara anului III rod un orificiu în scoarţă, apoi
în interior şi în apropierea lui îşi confecţionează un cocon din rumeguş de
lemn în care se transformă în crisalidă.
 Stadiul de crisalidă durează 3 - 6 săptămâni, astfel că în iunie - iulie, apar
fluturii.
Larvele sfredelitorului sunt prădate de ciocănitori, de Beauveria bassiana şi
virusuri poliedrice.
Descriere Descriere: Adultul, cenuşiu - albicios, cu aripile brun - cenuşii, prezintă
dungi negre sau brun - închis, ondulate, dispuse transversal; deschizătura
aripilor este de 65 - 100 mm; oul brun - roşcat, oval, are striuri
longitudinale negre; de 1 - 2 mm. Omida este roşcată sau galben - roşcată,
cu capul negru şi cu pete roşii-închis pe partea dorsală; lungimea corpului
este de 80 - 100 mm; crisalidele sunt brun - roşcate de 60 - 70 mm lungime.
Combatere Combatere: măsuri de igienă culturală, curăţarea scoarţei uscate, tăierea
ramurilor cu carii şi arderea lor, tratamente preventive - în perioada de zbor
a adulţilor - cu insecticide.