Sunteți pe pagina 1din 115

UNIVERSITATEA „AL. I.

CUZA” IAŞI
FACULTATEA DE FILOZOFIE SPECIALIZAREA
ASISTENŢĂ SOCIALĂ

LUCRARE DE LICENŢĂ

Asistența socială şi religioasă a familiilor în stare de


criză

Coordonator, Student,
Prof.Univ.Dr. Nicu Gavriluță Horlescu Simona

1
Iaşi
Iulie, 2017

UNIVERSITATEA „AL. I. CUZA” IAŞI


FACULTATEA DE FILOZOFIE SPECIALIZAREA
ASISTENŢĂ SOCIALĂ

Asistența socială şi religioasă a familiilor în stare de


criză

Coordonator, Student,
Prof.Univ.Dr. Nicu Gavriluță Horlescu Simona

Iaşi
2
Iulie, 2017

Cuprins
Argument ....................................................................................................................................... 5
Capitolul I : Familia. Aspecte teoretice....................................................................................... 9
I.1 Familia- Definiții, caracteristici, tipologie funcții ..................................................................... 9
I.1.1 Ce este familia? ...................................................................................................................... 9
I.1.2 Caracteristicile familiei......................................................................................................... 11
I.1.3 Tipuri de familie ................................................................................................................... 12
I.1.4 Structura familiei .................................................................................................................. 13
I.1.5 Funcţiile familiei................................................................................................................... 14
I.1.6 Funcţia socială a familiei. Explicaţie şi rol........................................................................... 15
I.1.7 Teorii sociologice ale familiei .............................................................................................. 16
I.1.8 Familia din punct de vedere religios..................................................................................... 18
I.2 Starea de criză .......................................................................................................................... 26
I.2.1 Ce este criza familială? ......................................................................................................... 26
I.2.2 Dificultăţi şi crize familiale .................................................................................................. 31
I.2.2.1 Monoparentalitate .............................................................................................................. 31
I.2.2.2 Divorţul .............................................................................................................................. 47
I.2.2.2.1 Divorţul din punct de vedere religios ............................................................................. 50
Capitolul II :Metodologia cercetării privind familiile în situație de criză ............................. 52
II.1 Obiective ................................................................................................................................ 52
II.2Tipul Cercetării ....................................................................................................................... 53
II.3 Universul social al cercetării ................................................................................................. 54
II.4 Ghidul de Interviu .................................................................................................................. 54
Capitolul III: Desfăşurarea cercetării privind familiile în stare de criză în cadrul centrului
Caritas, Iași .................................................................................................................................. 55
III.1 Interpretarea interviurilor ...................................................................................................... 55
Interviu nr. 1.................................................................................................................................. 55
Interviu nr.2................................................................................................................................... 61
Interviu nr.3................................................................................................................................... 66
Interviu nr. 4.................................................................................................................................. 71

3
Interviu nr.5................................................................................................................................... 76
Interviu nr. 6.................................................................................................................................. 82
Interviu nr. 7.................................................................................................................................. 86
Interviu nr.8................................................................................................................................... 90
III.2 Concluziile cercetării. Soluţii şi strategii de intervenţie. ...................................................... 94
Concluzii ...................................................................................................................................... 98
Anexă 1 : Ghid de interviu ......................................................................................................... 102
Anexa 2: Fişa postului din cadrul Centrului de Resurse pentru Familii Caritas Iaşi ............... 103
Anexa 3: Fotografii activităţi din cadrul centrului Caritas ......................................................... 106
Anexa 4: Serviciile acordate de cătreCentrul de Resurse pentru Familii Caritas Iaşi ................ 108
Anexa 5: Perspective legislative în ceea priveşte familiile în situaţie de criză .......................... 110
Bibliografie ................................................................................................................................ 114

4
Argument

Lucrarea prezentă abordează tema asitenţei sociale şi religioase a famaliilor în situaţie de


criză . Studiile din domeniul asistenţei sociale a familiei au motivat alegerea temei ca subiect
pentru teza de licență.
Fɑmiliɑ еѕtе еlеmеntul fundɑmеntɑl ɑl ѕοϲiеtăţii, ϲеlulɑ dе bɑză ɑ ɑϲеѕtеiɑ întruϲât
dеzvοltɑrеɑ umɑnităţii еѕtе indiѕοlubil lеgɑtă dе ϲοnѕtituirеɑ şi еvοluţiɑ fοrmеlοr dе
ϲοlеϲtivitɑtе umɑnă, dintrе ϲɑrе fɑmiliɑ rерrеzintă unɑ dintrе vеrigilе ѕοϲiɑlе ϲеlе mɑi vеϲhi şi
mɑi ѕреϲifiϲе în ɑѕigurɑrеɑ ϲοntinuităţii şi ɑfirmării dерlinе ɑ fiinţеi umɑnе.
Аtunϲi ϲând vοrbim dеѕрrе fɑmiliе ɑvеm imрrеѕiɑ ϲă vοrbim dеѕрrе luϲruri dе lɑ ѕinе
înţеlеѕе, реntru ϲă fiеϲɑrе dintrе nοi ϲunοɑştе ϲе еѕtе ο fɑmiliе, ϲɑrе ѕunt tiрurilе dе rudеniе,
rеlɑţiilе dintrе mеmbri.
Aceasta еѕtе ϲοndiţiοnɑtă şi dеtеrminɑtă în οrgɑnizɑrеɑ şi еvοluţiɑ ѕɑ, dе mοdul dе
οrgɑnizɑrе ɑ ѕοϲiеtăţii ре ϲɑrе ο rеflеϲtă, dеşi еѕtе rеlɑtiv indереndеntă în rɑрοrt ϲu ɑϲеɑѕtă
ѕοϲiеtɑtе.
Familia, ca entitate centrală a unei societăţi reprezintă un concept răspândit şi studiat în
foarte multe discipline şi interdiscipline datorită multiplelor sale roluri, semnificaţii, implicaţii,
repercusiuni, şi nu numai, pe care le are într-o societate.
Ea este diferită în funcţie de tipul de societate din care face parte. Gradul de evoluţie al
unei societăţi implică automat situarea familiei pe o anumită treaptă de evoluţie, nu doar
materială sau spirituală, ci mai ales afectivă.
Un exemplu elocvent îl constituie perioada de tranziţie a României. Modificările
survenite în plan economic, financiar, istoric, politic, administrativ etc, au determinat un fel de
„mutaţie” atât la nivelul structurii cât şi la nivelul funcţional al unei familii. Lipsurile financiare
duc din ce în ce mai mult la deteriorarea imaginii „familiei fericite” şi a familiei în general, ceea
ce determină fie creşterea divorţurilor, despărţirilor, fie evitarea tinerilor să-şi întemeieze familii.
Pe lângă toate acestea, apariţia unui copil în familie presupune o serie de responsabilităţi pe care
părinţii trebuie să şi le asume încă înaintea apariţiei copilului.

5
„Fără a-şi diminua importanţa ca instituţie socială, familia nu mai reprezintă o instituţie
conservatoare, ci una tot mai adaptată transformărilor de la nivelul societăţii, democratică şi
deschisă. Familia este tot mai integrată în dinamica societăţii, tot mai mult condiţionată de
schimbările economice şi sociale, influenţând, la rândul ei, evoluţia de ansamblu. Schimbările
din ultimele decenii din societatea occidentală au născut ideea că ne aflăm în faţa unei noi
civilizaţii, diferită de cea industrială şidenumită postindustrială, postmodernă, a doua
modernitate sau modernitate reflexivă (Beck, 1995), modernitate târzie, înaltă, radicalizată
(Giddens, 1990), modernitate lichidă” (Bauman, 2000).”1
Instituţiile care se dezvoltaseră încă din modernitate au continuat să preia tot mai mult din
funcţiile care odinioară erau asigurate de familia tradiţională: educativă, economică, culturală,
chiar şi cea de solidaritate.
„Dezvoltarea sferei serviciilor a promovat activitatea femeilor în afara domiciliului şi a
favorizat emanciparea femeii atât în plan social cât şi familial. Individualizarea, independenţa
economică şi autonomia personală au determinat indivizii şi în special femeia să fie tot mai puţin
dispuşi să se sacrifice pentru unitatea familiei. Femeile au continuat să se afirme şi să îşi
dovedească competenţele pe piaţa muncii, să militeze pentru egalitatea între sexe şi să infirme
„mitul superiorităţii capitalului intelectual al bărbaţilor”(Vlăsceanu, 2007)2. Angajarea femeilor
pe piaţa muncii a contribuit la oreevaluare a rolurilor de gen, dar şi la o colaborare economică
din perspective egale între bărbaţi şi femei.Sub aspectul calităţii relaţiilor din familie a apărut o
mutaţie consideratăfundamentală: relaţia pură (Giddens, 2000), o relaţie care există prin ea
însăşi, fărăconstrângeri exterioare.”3
Tipul relaţiei pure nu se rezumă doar la relaţiile dedragoste, ci este valabil şi pentru
celelalte: părinţi – copii, rude, prieteni. Aparstrategiile alternative de creştere a copilului, în care
calitatea relaţiei este pe primulplan, şi care se fundează pe sensibilitate şi înţelegere reciprocă,
intimitateaînlocuind autoritatea părintească.
Părinţii sunt mai degrabă „prietenii” copilului,ocrotitorii, confidenţii şi sfătuitorii lui.
Prietenii devin la fel de importanţi carudele, un fel de „familie pe care ţi-o creezi”, o „familie la
alegere” (Hardyment,2000).4

1
Apud R.Popescu, Profilul familiei româneşti contemporane, Calitatea Vieţii, 2010, pp.5-6
2
Ibidem
3
Ibidem
4
Ibidem, p.7
6
Pe lângă suportul afectiv şi emoţional, ei asigură legături cruciale culumea economică şi
socială exterioară (Broderick, 1988).Teza individualizării a lui Beck (1995) a fost invocată în
explicarea acestorevoluţii în sfera familiei şi a relaţiilor intime. În prima etapă, modernitatea a
fost oforţă eliberatoare pentru o minoritate, a descătuşat indivizii de structuriletradiţionale, dar i-
a încătuşat în alte structuri. De exemplu, în modernitatea simplă,femeile au fost integrate în
sistemul familial, fiindu-le atribuite roluri care leîndepărtau de piaţa muncii. A doua modernitate
– modernitatea reflexivă – esterezultatul unui proces general de destructurare, fără să fie urmat
de un alt proces dereconstrucţie structurală. 5
În planul biografiei personale, aceasta înseamnă căindivizii sunt conduşi doar de alegerile
lor libere.Indivizii experimentează de-a lungul vieţii mai multe aranjamente familiale,chiar de
tipuri diferite, adaptabile în funcţie de context. Starea de diversitate şi de„tatonare” devine una
permanentă, care nu se va finaliza într-un nou model alechilibrului familial. Vieţile indivizilor au
devenit autonome, autoconstruite şiautoreflexive. „Mai mult ca niciodată, indivizii trebuie să se
autosusţină, să-şicreeze biografia prin propriile lor mijloace” (Beck, Beck – Gernsheim,
2002).Schimbarea, instabilitatea, diversitatea devin caracteristici ale vieţii cotidiene.6
„Bauman vorbeşte despre „sindromul turistului” (Bauman, 2005), care ar caracterizaviaţa
individului în contemporaneitate, confruntată cu instabilitate pe toateplanurile: îşi schimbă
frecvent locul de muncă, rezidenţa, prietenii, partenerul deviaţă, fiind un „turist” prin propria
viaţă. Omul contemporan are faţă de propriaviaţă detaşarea călătorului care se află într-un loc
căruia nu îi aparţine.”7
Postmdernitatea familială „desemnează caracterul indecis al aranjamentelor de rudenie şi
al relaţiilor de gen” (Stacey, 1990). Familia traversează o perioadă contestabilă, nefiind posibil să
fie caracterizată în termeni clari. Familia postmodernă nu desemnează un nou model de familie şi
nici o nouă etapă de evoluţie a familiei, ci doar una în care însăşi ideea de evoluţie nu mai stă în
picioare. „Provocând o ruptură în modelul evoluţionist al familiei din punct de vedere istoric,
încorporând atât elemente noi, experimentale, cât şi nostalgice, familia postmodernă pendulează
înainte şi înapoi într-un viitor nesigur, prinsă într-o uşă rotativă fără ieşire” (Stacey,1990).8

5
Ibidem
6
Ibidem
7
Ibidem
8
Ibidem, p.8

7
Mitul declinului sau al disoluţiei „familiei aşa cum o ştim” este vehiculat atât în discursul
ştiinţific, cât şi în cel politic sau public, deşi datele demonstrează că motivele de îngrijorare sunt
mai puţine.
Asistenţa socială desemnează un ansamblu de instituţii, programe, măsuri, activităţi
profesionalizate, servicii specializate de protejare a persoanelor, grupurilor, comunităţilor cu
probleme speciale, aflate temporar în dificultate, care, datorită unor motive de natură economică,
socio-culturală, biologică sau psihologică nu au posibilitatea de a realiza prin mijloace şi eforturi
proprii un mod normal, decent de viaţă.
Obiectivul intervenţiei în asistenţa socială este de a sprijini pe cei aflaţi în dificultate să
obţină condiţiile necesare unei vieţi decente, ajutându-i să-şi dezvolte propriile capacităţi şi
competenţe pentru o funcţionare social corespunzătoare.
În lucrarea de faţă mi-am propus să abordez o serie de aspecte ce ţin de domeniul
asistenţei sociale a familiei: familia aflată în situaţie de risc, divorţul, familia monoparentală,
pentru a veni în sprijinul studenţilor şi al absolvenţilor care vor aborda în activităţile de
intervenţie în asistenţa socială aceste probleme cu o frecvenţă din ce în ce mai mare în societatea
contemporană.
Domeniul de activitate al asistentului social, indiferent de nivelul la care acţionează în
structura sistemului asistenţei sociale, este unul profund, mechanism care are în centrul atenţiei
sale fiinţa umană cu trebuinţele sale materiale, sociale şi spirituale.

8
Capitolul I : Familia. Aspecte teoretice

I.1 Familia- Definiții, caracteristici, tipologie funcții

Renumitul filosof, Jean Jacques Roussea, spunea în una dintre maximele sale: „Familia este cea
mai veche dintre toate societățile și singura naturală.”9

I.1.1 Ce este familia?

Potrivit Dicționarului Limbii Române, cuvântul familie are urmatoarea semnificație: „Totalitatea
persoanelor înrudite, care sunt din același neam; rude de sânge, rude, neamuri; (spec.) grup social
care are la bază căsătoria și este alcătuit din soți șicopii .”10
Din perspectivă sociologică, familia reprezintă „acea instituţie fundamentală a oricărei
societăţi umane care constă într-un grup de persoane legate prin relaţii de rudenie şi/sau prin
incluziune domestică.”11
George Peter Murdock (1949) definea familia drept „grupul social ai cărui membri sunt
legaţi prin raporturi de vârstă, căsătorie sau adopţie şi care trăiesc împreună, cooperează sub
raport economic şi au grijă de copii.”12
Anthony Giddens consideră că familia reprezintă „un grup de persoane legate direct prin
relaţii de rudenie, ai cărei adulţi îşi asumă responsabilitatea pentru creşterea copiilor.”13
E. Burgess şi H. Locke delimitează în cadrul familiei unitatea de intercaţiuni şi
intercomunicări personale, cuprinzând rolurile sociale de soţ şi soţie, mamă şi tată, fiu şi fiică,

9
Jean Jacques Roussea, Contractul Social, Ed. Antet, Bucureşti, 2006, p.6
10
http://dexonline.net/definitie-familia , accesat la 15.03.2017
11
Lazăr Vlăsceanu, Sociologie, Ed.Polirom, Iaşi, 20011, p. 650
12
George Peter Murdock , 1949, apud Maria Voinea, Familia Contemporană. Mică enciclopedie, Ed.
Focus, Bucureşti, 2005, p. 10
13
Anthony Giddens,Sociologie, Ed. All, Bcureşti, 2007, p. 154

9
frate şi soră, iar A. Berge, prin comparaţie cu personalitatea individuală, defineşte familia ca un
fel de personalitate colectivă a cărei armonie generală influneţează armonia fiecărei dintre
părţi.14
Pentru C. Levi Strauss în „Les structures elementaires de la parente”(1949), familia
constituie un grup care îşi are originea în căsătorie, fiind alcătuit din soţ şi soţie şi copii născuţi
din unirea lor (grup căruia i se pot adăuga şi alte rude), pe care îi unesc drepturi şi obligaţii
morale, juridice, economic, religioase şi sociale (inclusiv drepturi şi interdicţii sexuale).
Relaţiile din cadrul familiei pot fi reduse la următoarele categorii: relaţiile dintre soţi
(parteneri) reglementate prin căsătorie sau prin consens, relaţiile dintre părinţi şi copii (dintre
ascendenţi şi descendenţi), relaţiile dintre ascendenţi (copiii aceluiaşi cuplu), relaţiile de rudenie
între membrii cuplului familial şi alte persoane (părinţii din familia de origine, socri, cumnaţi).
În orice societate familia s-a distins ca grup specific, caracterizat printr-o puternică
sudură internă, menţinută datorită forţelor interne. Forţele interne care unesc familia sunt
sentimentele puternice şi ataşamentul emoţional al soţilor, precum şi al părinţilor şi copiilor,
respectul reciproc, solidaritate. „La această coeziune sentimentală se va adăuga o împletire de
dependenţe rezultate din funcţiile economice, sociale şi culturale, din îndatoririle faţă de copii,
faţă de părinţi.”15
Principalul mecanism de construire a familiei este căsătoria, având două aspecte: legal
(sancţionarea uniunii conjugale printr-o decizie luată de persoane autorizate şi transcrierea
acestei decizii în acte de stare civilă) şi religios (sancţionarea unei uniuni conjugale de către un
cleric). În reglementările juridice contemporane, căsătoria are ca scop întemeierea unei familii,
ea are la bază liberul consimţământ al partenerilor, este monogamă (cu excepţia unor ţări
islamice), are caracter solemn, şi se bazează pe egalitatea în drepturi ale soţilor.

14
E.W Burgess, H.J Locke, M.M Thomes, 1993, apud Maria Voinea, Familia Contemporană. Mică
enciclopedie, Ed. Focus, Bucureşti, 2005, p. 10
15
C. Levi Strauss, Les structures elementaires de la parente, 1949, apud Maria Voinea, Familia
Contemporană. Mică enciclopedie, Ed. Focus, Bucureşti, 2005, p. 10

10
I.1.2 Caracteristicile familiei

Familia se deosebeşte de alte forme de asociere umană prin următoarele caracteristici:


Aceasta este formată din persoane unite prin relaţii de căsătorie, sânge sau adopţie.
Membrii familiei, de regulă, locuiesc sub acelaşi acoperiş, alcătuind un singur menaj.
Familia reprezintă o formă de asociere umană care este compusă din persoane ce
interacţionează, comunică în cadrul rolului de soţ – soţie, mamă – tată.
O familie menţine şi perpetuează o cultură comună, derivată în principal din cultura
societăţii date.
Familia constituie singurul grup social caracterizat prin determinări naturale, bilogice, în
care legăturile de dragoste şi consangvinitate dobândesc o importanţă primordială. În societatea
contemporană, familia reprezintă unicul grup care este întemeiat pe iubire. Condiţiile juridice sau
normele practice nu intervin în general decât pentru a consolida legăturile reciproce de
înţelegere, unitate de aspiraţii şi scopuri. În prezent, afecţiunea şi iubirea nu îţi au locul la
serviciu, de exemplu, sau la şcoală, sau atunci când facem cumpărături. Multe dintre relaţiile pe
care le avem cu ceilalţi oameni în afara familiei sunt impersonale.16
În secolele trecute, (dar şi în multe societăţi tradiţionale contemporane) lucrurile stau cu
totul altfel: viaţa publică era impregnată de afecţiune sau ură, în timp ce viaţa familială se
desfăşura în mare măsură din datorie sau din nevoie, nu neapărat din iubire. Mai mult, după cum
arată istorici ai familiei precum Philippe Aries sau Jean – Louis Flandrin (1998) , iubirea
pasională şi sexuală era rezervată exclusiv legăturilor extraconjugale; era imoral şi dovedea lipsă
de respect să îţi tratezi soţia ca pe o amantă.
Putem defini familia şi ca „un grup de persoane între care există drepturi şi obligaţii care
izvorăsc din căsătorie, rudenie (inclusiv adopţii) precum şi din alte raporturi asimilate relaţiilor
de familie.”17 În acest caz, accentul cade pe elementele juridice implicate în viaţa de familie.

16
Ibidem, p.11
17
Ibidem, p. 12

11
I.1.3 Tipuri de familie

În limbajul comun, termenul de familie este utilizat în mod nediferenţiat, atât pentru familia din
care provine un individ, cât şi pentru propria familie construită prin căsătorie. Analiza
sociologică impune însă distincţia dintre tipurile de familii existente, o primă diferenţă fiind cea
dintre familia de origine şi familia de procreare.
Familia de origine desemnează „familia în care te naşti şi creşti, aceasta fiind formată din
mamă, tată, fraţi, surori.”18 Această famile mai este cunocută sub numele de familie de orientare,
familie consanguină.
Familia de origine reprezintă grupul din ca face parte individul prin naştere, iar în acest
caz raporturile parentale şi filiale sunt dominate, familia de origine asigurând protecţia şi
socializarea descendenţilor.
Familia de procreare mai poartă numele de familie proprie, familie conjugală, fiind
stabilită prin propria căsătorie şi incluzând soţul, soţia, fii şi ficele lor. Acest tip de faimilie este
cunoscut ca fiind forma elementară, baza sistemului de înrudire în orice societate. Pornind de la
relaţiile existente în interiorul acestei familii, putem delimita conceptul de familie extinsă sau
lărgită, care vizează unirea mai multor familii nucleare în linie verticală, cu generaţii succesive
adiacente.19
Familia conjugală este construită prin alegrea partenerului şi are ca fundament căsătoria,
înţealeasă ca „uniune liber consimţită între două persoane de sex opus, în condiţiile legii şi cu
scopul întemeierii unei familii.” În studiile antropologice efectuate de Radcliffe – Brown acest
tip de familie numită elementară este considerată bază a sistemului de înrudire în orice societate.
Existenţa familiei elementare produce trei feluri speciale de relaţii sociale: aceea dintre parinţi şi
copii, dintre copii aceloraşi părinţi şi dintre soţ şi soţie ca părinţi ai aceloraşi copiii.20
Pentru definirea tipurilor de familie, un alt criteriu poate fi locuinţa, distingând familiile
de rezidenţă (persoanele care locuiesc în aceeaşi casă, au locuinţă comună şi desfăşoară unele

18
Ibidem
19
Ibidem
20
Ibidem

12
activităţi economico gospodăreşti în comun) şi familiile de interacţiune care semnifică, relaţii de
întrajutorare, schimburi reciproce, vizite cu celelalte rude. 21
În raport cu modul de exercitare a autorităţii în cadrul familiei, sistemele familiale pot fi
patriarhale, matriarhale, sau egalitare. În sistemul patriarhal, autoritatea în cadrul familiei este
deţinută de bărbatul cel mai în vârstă (aspect valabil pentru familiile extinse), sau de soţ, în cazul
familiilor nucleare. În sistemul matriarhal, autoritatea este deţinută de femeia cea mai în vârstă
sau de soţie. În societăţile moderne este răspândit sistemul egalitar: puterea şi autoritate sunt
sensibil egal distribuite între soţ şi soţie.22
Mai există un criteriu după care putem distinge între tipurile de familii existente, acesta
fiind criteriul normalităţii vieţii de familie, înţelegând prin aceasta „îndeplinirea tuturor funcţiilor
pe care familia şi le- a asumat; delimităm în acest sens familii normaleşi familii carenţele,
dezorganizate, vulnerabile.”23

I.1.4 Structura familiei

Alături de funcţiile familie, structura constituie o coordonată esenţială în definirea şi descifrarea


mecanismului complex al familiei. Cele două elemente sunt considerate concepte cheie ale
înţelegerii evoluţiei formelor istorice de organizare familială.
Structura familieie vizează caracteristicile permanente ale familiei considerată în
ansamblul ei şi pe care nu le identificăm la membrii acesteia. Conceptul de structură are două
semnificaţii, care la rândul lor, cuprind mai multe elemente componente.
Ca grup social primar, familia are o anumită structură ce poate fi caracterizată în raport
cu două criterii: cantitativ (componenţa numerică, structura pe generaţii, reţeaua de statusuri şi
roluri familiale), calitativ (diviziunea rolurilor în cadrul familiei şi modul de exercitare a
autorităţii).

21
Ibidem, pp. 12 - 13
22
Ibidem, p. 13
23
Ibidem

13
În fapt, fiecare dintre aceste elemente au cunoscut diferite particularităţi care au avut o
importanţă semnificaţie pentru istoria familiei, diferenţiind formele de constituiere şi organizare
familială în diferite perioade istorice şi în contexte naţionale diverse.
Componenţa numerică, talia variază de la tipul larg al familiei extinse (unde sunt reunite
30 – 40 de persoane într-o singură unitate familială) la tipul restrâns – nuclear, alcătuit din 3 – 4
persoane.
Familia extinsă (sau largă, compusă) cuprinde pe lângă nucleul familiei şi alte rude şi
generaţii, astfel încât alături de cuplul conjugal şi copiii lui mai pot figura părinţii soţului şi/sau
ai soţiei, fraţii şi surorile soţului şi/sau ai soţiei (cu soţii, soţiile şi copiii lor), precum şi mătuşi
sau unchi de-ai cuplului. De regulă, într-o familie extinsă trăiesc şi gospodăresc împreună trei
generaţii: părinţi, copiii acestora şi părinţii părinţilor.24
Familia nucleară(sau simplă) reprezintă „unitatea compusă dintr-o pereche maritală (soţ,
soţie) şi copiii dependenţi de ei, care locuiesc şi gospodăresc împreună. Această combinaţie este
considerată unitatea minimală panumană a organizării sociale.Familia nucleară constituie
„nucleul” tuturor celorlalte forme de structuri familiale.25
În societatea modernă, ca urmare a unor puternice mutaţii economice şi scociale, întâlnim
tot mai des familiile monoparentale (mama cu copil/copii sau tată cu copil/copii).

I.1.5 Funcţiile familiei

Familia îndeplineşte anumite funcţii pentru cei care fac parte din ea, dar şi pentru societate în
general.
Specifitatea familiei în raport cu alte grupuri sociale este evidenţiată prin complexitatea
funcţiilor îndeplinite de ea de-a lungul istoriei, prin rolul ei decisivi pentru indivizi şi pentru
societate. S-au formulat o serie de opinii privitoare la aceste funcţii, s-au pus acccente şi nuanţe
diferite, au fost identificate criterii şi tipologii diverse, dar cele mai multe au fost convergente,
subliniind semnficţiile lor în viaţa grupului şi în integrarea socială a indivizilor.

24
Petru Iluţ, Sociopsihologia şi Antropologia Familiei, Ed. Polirom, Iaşi, 2005, p. 72
25
Ibidem

14
G.P.Murdock, pornind de la afirmarea caracterului universal al familiei nucleare,
consideră că aceasta îndeplineşte în esenţă patru funcţii: sexuală, reproductivă, economică şi
educaţională sau socializatoare. W. F. Ogburn apreciază că în sociatăţile tradiţionale familia
îndeplinea funcţiile de: reproducere, economică, educaţională, recreaţională, religioasă şi social
psihologică.26
Din punctul de vedere al lui T. Parsons funcţiile fundamnetale şi exclusive ale familiei
sunt cea de socializare primară a descendenţilor cu scopul integrarii corespunzătoare a acestora
în societate şi cea de asigurare a securităţii emoţionale a adulţilor. O încercare de clasificare a
funcţiilor familiei o întâlnim la Jacques Sabran, care sugerează următorul model:
a. Funcţii fizice, în care include funcţia de reproducere, economică, şi funcţia de
protecţie,
b. Funcţii culturale, care vizează dimensiunile afective şi sociale concretizate în funcţie
de educaţie şi în cea de asigurare a bunăstării fiecărui membru al familiei.27

I.1.6 Funcţia socială a familiei. Explicaţie şi rol.

Potrivit lui Vlăsceanu,procesul de socializare este unul de transmitere şi asimilare a atitudinilor,


valorilor, concepțiilor, comportamentelor specifice grupului, în vederea formării și integrării
sociale a unei persoane. Astfel, în cazul familiei are loc procesul de socializare primară, copilul
identificându-se cu persoanele cele mai apropiate, părinții. Copilul va împrumuta foarte mult din
conduitele părinților.
Socializarea în cadrul familiei se face prin două moduri: direct (prin acțiuni organizate,
folosindu-se tehnici și metode speciale) și indirect (metode de conduită oferite de părinți).28
Potrivit lui M. Ludușan, în lucrarea sa,Familia în societatea contemporană, se
delimitează patru elemente care compun funcția socială a familiei:
„Integral-formativă. În fazele de început ale ontogenezei, copiii primesc răspuns la o
întreagă avalanşă de întrebări fiind recunoscută curiozitatea vie şi setea lor de cunoaştere. Tot în

26
Maria Voinea, Familia Contemporană. Mică enciclopedie, Ed. Focus, Bucureşti, 2005, p.24
27
Ibidem
28
Lazăr Vlăsceanu, Dicţionar de Sociologie, Ed. Babel, Bucureşti, 1998, pp.546 - 547

15
cadrul familiei copiii primesc o amplă informaţie în legătură cu utilizarea diferitelor obiecte,
unelte etc., formându-şi o serie de deprinderi, priceperi şi atitudini. Modalităţile de comunicare şi
posibilităţile intelectuale şi afective sunt determinate în mare parte de influenţele exercitate de
părinţi;
Psiho-morală. O mare importanţă pentru copii reprezintă modelele de conduită oferite de
părinţi, pe care copiii le preiau prin imitaţie şi învăţare, precum şi climatul educativ în care se
exercită influenţele educaţionale;
Social-integrative. Nivelul de adaptare şi integrare este direct dependent de “achiziţiile”
realizate în cadrul grupului familial de apartenenţă. Astfel, modul de abordare interpersonal,
modul de raportare la diferite norme şi valori sociale, modul de implicare în viaţa de grup pot fi
mult influenţate de modelele educaţionale parentale;
Cultural-formativă. Constă în formarea atitudinilor şi sentimentelor estetice.”29
În contextul actual, sistemul şcolar a înlocuit în mare măsură procesul instructiv-educativ
al familiei. În acest sens, părinţii nu mai pot asigura transmiterea de cunoştinţe copiilor lor, nu le
mai pot satisface nevoile de instrucţie la standardul exigenţelor actuale.
Socializarea se manifestă pe tot parcursul vieţii individului, părinţii fiind ei înşişi supuşi
influenţelor socializatoare, dincolo de influenţele pe care le exercită asupra copiilorlor.

I.1.7 Teorii sociologice ale familiei

Perspectiva structural-funcţionalistă şi sistemică

„Nici o altă instituţie nu mai este responsabilă de desfăşurarea la fel de multor funcţii”30 ceea ce
face ca familia să reprezinte „unitatea de bază a societăţii”. Perspectiva funcţionalistă se axează
pe proprietăţile structurale şi pe funcţiile sistemelor familiale.
Explicaţiile perspectivei – funcţionaliste asupra familiei sunt comune cu
explicaţiile analizei sistemice. Conform celor două teorii, „familia poate fi considerată un sistem

29
Ludușanu, M., Familia în societatea contemporan, Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia, pp. 7-
8
30
Coleman şi Cressey, 1990, p. 148, apud Popescu R., Introducere în sociologia familiei, Ed. Polirom,
Iaşi, 2009, p.21

16
finalist, care este influenţat şi influenţează la rândul său mediul mai general societatea, într-un
echilibru relativ”31. Teoria sistemică susţine că fenomenele de la nivelul familiei se petrec la
nivelul structurii şi al funcţiilor, al relaţiilor dintre sisteme şi subsisteme, şi nu la nivelul
indivizilor.
Familia întruneşte toate caracteristicile necesare unui subsistem 32:
- elementele familiei sunt legate între ele, sunt interrelaţionate;
-un element al familiei nu poate fi înţeles izolat la întreg sistemul;
-funcţionarea familiei nu se realizează doar prin înţelegerea fiecărui element în parte;
-structura şi organizarea familiei sunt factori importanţi în determinarea
comportamentului membrilor familiei;
-patternurile tranzacţionale ale familiei modelează comportamentul membrilor acesteia.
Asemeni celorlalte instituţii sociale, familia trebuie să realizeze anumite funcţii, care, în
general pot fi reduse la următoarele:33 reproducere (prin copii familia asigură perpetuarea unei
comunităţi sau societăţi), socializarea copiilor (transmiterea modelelor culturale dominante în
societate), îngrijire, protecţie şi sprijin emoţional (îngrijirea şi protecţia copiilor, a bătrânilor, a
persoanelor bolnave, dragoste, securitate, sentiment de bunăstare), conferirea unui status (prin
intermediul relaţiilor de rudenie şi a altor relaţii de grup) şi reglementarea comportamentului
sexual.

Perspectiva interacţionist simbolică

Conform perspectivei interacţionist simbolice, indivizii reacţioneză în funcţie de semnificaţiile


atribuite lucrurilor înconjurătoare, iar pentru a înţelege comportamentul lor social, cercetătorii
trebuie să înţeleagă aceste semnificaţii.
Teoria interacţionist simbolică se bazează pe faptul că „simbolurile care sunt atribuite
obiectelor sunt construite în urma interacţiunilor sociale în care sunt implicaţi indivizii, fiind
adaptate şi modificate printr-un proces interpretativ, iar familia constituie o unitate de

31
Popescu R., Introducere în sociologia familiei, Ed. Polirom, Iaşi, 2009, p.22
32
Morgan, 1985, p. 134, apud Popescu R., Introducere în sociologia familiei, Ed. Polirom, Iaşi, 2009, p.
22
33
Vander Zanden, 1988, p. 336, apud R. Popescu, Introducere în sociologia familiei, Ed. Polirom, Iaşi,
2009, p. 22

17
personalităţi aflate în acţiune ale căror roluri sunt construite ca urmare a negocierilor din
interiorul familiei.”34
Blumer (1969) susţine că „interacţionismul simbolic se concentrează asupra modurilor de
formare a semnificaţiilor prin intermediul interacţiunii, oamenii fiind fiinţe sociale care atribuie
sens acţiunilor lor prin relaţionarea cu ceilalţi”35 Iar familia este văzută de acesta ca „o entitate
dinamică în cadrul căreia oamenii îşi modelează continuu relaţiile şi construiesc o existenţă de
grup.”36.

Teoria ciclului vieţii familiale

Teoria ciclului vieţii familiale face referire la „trecerea individului, în timp, prin anumite etape
semnificative în cadrul vieţii de familie, fiecare etapă conferindu-i anumite drepturi şi obligaţii
prescrise social.”37 Astfel, în evoluţia familiei se disting câteva momente-cheie care implică
schimbări: apariţia copiilor, căsătoria şi plecarea lor din sânul familiei, moartea soţului sau a
soţiei, etc.
„Teoria ciclului de viaţă constituie o abordare dinamică, viaţa de familie dezvoltându-se
în timp şi traversând mai multe stadii.”38

I.1.8 Familia din punct de vedere religios

Familia a fost instituită de către Dumnezeu, încă din paradis. Sfânta Scriptură notează faptul că,
după ce l-a creat pe primul om, pe Adam, „a văzut Dumnezeu că nu este bine ca omul să fie
singur” şi, din acest motiv, „i-a făcut ajutor potrivit pentru el” (Facerea 2,18) în persoana Evei,
prima femeie. Numele acesteia înseamnă în limba ebraică „viaţă”, pentru că femeia, soţia, mama
este cea care dă viaţă copiilor, îi aduce pe lume. Prin urmare, familia constituie cea mai veche

34
R. Popescu, Introducere în sociologia familiei, Ed. Polirom, Iaşi, 2009, p.23
35
apud R. Popescu, Introducere în sociologia familiei, Ed. Polirom, Iaşi, 2009, p.23
36
Ibidem
37
Ibidem, p.26
38
Ibidem, p.27

18
instituţie umană, leagănul vieţii şi al civilizaţiei, mediul cel mai prielnic al afirmării şi împlinirii
de sine, al mântuirii şi desăvârşirii. Din dragostea sa infinită, Dumnezeu l-a aşezat pe om ca rege
şi preot al lumii pe care a zidit-o pentru el şi pe care i-a dat-o în administrare, poruncindu-i
primei perechi: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi îl supuneţi!” (Facerea
1,28). Interpretând aceste cuvinte ale Sfintei Scripturi, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că, la
început, scopurile generale ale familiei erau: înmulţirea neamului omenesc şi înfrânarea sau
temperarea dorinţelor de natură trupească. La acestea, însă, se mai adaugă ajutorarea reciprocă a
soţilor, în cadrul legăturii create prin căsătorie, şi a copiilor lor; şi sfinţirea sau desăvârşirea lor,
prin comuniune şi prin ajutor reciproc. Cel dintâi scop l-
a constituit, aşadar, înmulţirea neamului omenesc, perpetuarea fiinţei umane, iar aceasta nu poate
fi concepută la modul deplin în afara cadrului cald şi propriu, pe care îl oferă familia, sub
privirea şi grija plină de dragoste şi bunătate a mamei şi prin vegherea şi cu sprijinul tatălui.39
Familia are, astfel, şi rostul de a pune stavilă pornirilor spre satisfacerea plăcerii trupeşti
şi desfrânării fără o rânduială şi o disciplină, manifestată şi prin schimbarea partenerilor, fără
asumarea unor responsabilităţi morale precise. Precum „partenerul sexual” este considerat un
obiect, o jucărie erotică, având datoria de împlinire a poftelor celui pătimaş, tot astfel, relaţia lor
este de cele mai multe ori „o aventură”, adăugată la un palmares, situându-se sub semnul
efemerului. Legătura dintre soţi, însă, dă altă profunzime relaţiei lor, tocmai prin latura
de responsabilitate. Cea dintâi este impregnată de egoism şi de dorinţa de satisfacere a propriilor
plăceri, cea din cadrul familiei, caracterizată de stabilitate, presupune nu numai iubire, trupească,
ci şi sufletească, dăruire, jertfă de sine şi responsabilitate. Un alt scop important al familiei îl
constituieajutorul reciproc al soţilor. Căsnicia este însoţirea acestora „la bine şi la greu”, până
când moartea îi va despărţi, iar convieţuirea fericită presupune sprijin şi jertfă, ajutor şi
îngăduinţă. Din primele clipe ale relaţiei lor şi nu doar din momentul întemeierii căsniciei,
prietenii, iar mai apoi soţii, sunt datori să îşi ofere sprijin şi ajutor reciproc, pentru a putea
înfrunta toate încercările şi ispitele legate de fiecare dintre ei sau de viaţă în comun şi de fa- milia
căreia i-au pus bază. Ajutorul, la care îi obligă Taina Cununiei, este unul atât material, cât şi
spiritual, sufletesc şi duhovnicesc. Şi nu în ultimă instanţă, pentru că acesta le include pe toate
celelalte, scopul esenţial şi ultim al familiei îl constituie mântuirea sufletului sau sfinţirea.
Familia, spre deosebire de relaţiile păcătoase „deschise” sau „libere”, lipsite de
39
Ioan Cristinel Teşu, Familia creştină, şcoală a iubirii şi a desăvârşirii, Ed.Doxologia, Iaşi, 2012, p. 14

19
perspectivă, moralitate şi responsabilitate, nu vizează doar împlinirea unor plăceri trupeşti
şi trecătoare, ci dobândirea fericirii soţilor, unul alături de celălalt, şi a întregii familii, nu numai
aici şi acum, adică în lumea aceasta, ci şi în veşnicie.40
Din acest motiv, Biserica Ortodoxă apără unitatea şi indisolubilitatea familiei. În clipa în care
optează pentru întemeierea unei familii, tinerii trebuie să aibă permanent ferma convingere că nu
se căsătoresc pentru un ceas sau pentru o noapte, nici pentru o zi, un an sau o viaţă, ci o fac
pentru veşnicie, iar căminul sau familia lor trebuie să fie o anticipare a fericirii veşnice din
Împărăţia lui Dumnezeu.
a)Adulterul ca tradare a fidelitatii conjugale. Păcat împotriva fidelităţii, adulterul este
căderea din harul căsătoriei. Iubirea dintre soţ şi soţie are originea în iubirea divină, ea însăşi
fiind o participare la iubirea lui Dumnezeu faţă de lume. Prin iubire soţii sunt în comuniune
spirituală cu Dumnezeu. De fapt, nu există decât o singură iubire, iar celalalte nu sunt decât
fulgurante sau continue participări. Căsătoria face din actul iubirii o realitate nouă, conferindu-i o
structură fundamentală. Totuşi, soţii nu posedă iubirea, aşa cum posedă alte lucruri, ci o au aşa
cum îl au şi pe Dumnezeu. Tocmai din această cauză că nu exprimă o stare fixă, un orizont
închis, o realitate încremenită în imobilitate. În conceptul de iubire personală, care dobândeşte în
căsătorie un caracter de fidelitate, e vorba de o unitate harică dată şi, totodată, de un proces de
daruire şi asimilare în necontenita creştere, o viaţî de continuă modelare după chipul lui Hristos.
E vorba despre o relaţie vitală de împlinire reciprocă a madularelor ce fac parte din unitatea unui
întreg pecetluit cu harul căsătoriei. Această „naştere din nou” presupune menţinerea iubirii în
flăcărilc necontenite ale purificării, implică necesitatea unei asceze. Expcrienţa trăirii împreună e
situată la nivelul vieţii celei mai înalte, căci numai adeziunea la descoperirea tainelor mântuirii
poate să însemne pentru soţi o autentică împărtăşire de lumină. Până când căsătoria, ca fapt de
viaţă spirituală, intră defmitiv în marele viitor al Împărăţiei lui Dumnezeu, cu alte cuvinte, se mai
afla inca in aceasta lume, in viata conjugala ramane posibilitatea destramarii unirii intemeiate pe
dragoste, posibilitatea desfacerii binomului spiritual. Acest lucru se săvârşeşte prin adulter. E
adevarat insa ca ramane si posibilitatea concilierii celor doi soti in acelasi "trup tainic" care a fost
dezmembrat.
Din punct de vedere spiritual şi tainic, adulterul este un fenomen abominabil, o
tradare si o apostazie, un rau care incepe in lumea spirituala si tot aici se consuma. Infidelitatea

40
Ibidem,pp.15 - 16

20
este atragerea voinţei unui soţ spre neanţ, o tăgăduire a fiinţei, a creaţiei lui Dumnezeu, o negaţie
în care este cuprinsă împotrivirea faţă de har, caruia voinţa răzvrătirii i se opune cu îndărătnicie.
Gravitatea acestui păcat nu apare în conştiinţa soţului trădător în toată amploarea şi profunzimea
lui, decât atunci când estc privit din perspectiva efectelor sale ultime, in eternitate. Dintr-un
parazit al firii, pacatul adulterului devine o tagadă, devine anti-har: Împărăţia lui Dumnezeu este
astfel respinsă de către natura căzută. Sensul iubirii sponsale se referă la biruinţa veşniciei, mai
bine-zis, la patrunderea eternităţii în timp sau la introducerea temporalului în eternitate,
echivalând cu o victorie asupra infernului şi a puterilor sale. Dimpotrivă, adulterul e o înfrangere,
o dărâmare a unui templu. Păcatul se introduce acolo unde a domnit harul şi în locul plinătăţii
dumnezeieşti se cască o prăpastie de nefiinţa în însăşi zidirea lui Dumnezeu, deschizandu-se
astfel în viaţa conjugală porţile iadului. Adulterul mai înseamnă şi dezagregare cosmică, uciderea
naturii.
b) Nelegiuirea adulterului privita in continuturile ei. Adulterul este legatura
nelegiuita a unui barbat casatorit cu alta femeie decat a sa sau al unei femei casatorite cu un
barbat, altul decat sotul sau. Se deosebeste de desfrau, intrucat acesta este un raport nelegiuit
intre persoane libere de orice angajamente matrimoniale. El se refera la unirea trupeasca, la
consumarea faptului rusinos, iar la natura acestor crime de ordin spiritual participa si dorintele
rusinoase, îmbrăţişărilc neoneste şi chiar, dupa unii, abuzul egoist de corpul partenerului de
casatorite. Adulterul poate fi simplu sau dublu, dupa cum numai unul din cei doi soti vinovati
este casatorit sau amandoi.
Oricare ar fi forma ei, infidelitatea conjugala este una din crimele cele mai grave care
pot murdari constiinta religioasa. Caracterul abominabil al adulterului apare mai ales cand e
privit in lumina eternitatii, neavand din acest punct de vedere nimic banal in el. Dar gravitatea lui
e marcata si din alte considerente. Calcand in picioare drepturile cele mai sacre inscrise in suflet
de Dumnezeu insasi, adulterul, pe cale de tradare si sperjur, rapeste si prostitueaza un trup ce este
propietatea altuia, aduce dezolare si ruina in societatea domestica, otraveste izvoarele vietii,
dispretuind legile privitoare la propagarea neamului omenesc, corupe bucuriile si satisfactiile
paternitatii, ruineaza natura. După toate acestea, nu-i de mirare că popoarele, care au ajuns
conştiente de efectele adulterului, chiar acelea care priveau la început desfrâul ca pe un act
indiferent din punct de vedere moral, l-au urmarit si pedepsit fara crutare. (Fenomenele
orgiastice, care sunt si ele fapte deosebit de grave, dupa cum am vazut intr-o lucrare anterioara,

21
apartin unui alt registru social), La romani, inaintc de a fi vorba de instaurarea codului lor juridic,
pacatul adulterului se pedepsea cu implacabila severitate. August face o legc in carc declara
adulterul ca o crima sociala, dictand exilul celor care se faceau vinovati. Mai tarziu, nu se stie in
ce epoca, pentru acest pacat a fost prevazuta pedeapsa cu moartea.
c) Sensul adulterului consemnat in Evanghelie. Dupa cuvintele Mantuitorului din
predica de pe munte, adulterul distruge insasi relitatea esenta tainica a casatoriei. "Ati auzit ce s-a
zis celor de demult: sa nu savarsiti adulter. Eu insa va spun voua ca, oricine se uita la femeie,
poftind-o, a si savarsit adulter cu ea in inima lui" (Mat V, 27-28) Iisus nu se opreste la
condamnarea faptului material. Ca totdeauna, cuvantul Sau priveste o intelegere ce urca de la
trup la suflet, de la carne la vointa, de la ceea ce se vede la ceea ce nu se vede, de la temporal la
etern. In dorinta tradarea e deplina, pentru ca ea se refera la un fapt de ordin spiritual. Barbatul
nu se uneste doar cu trupul femeii, ci si cu sufletul ei. Daca acest suflet este pierdut pentru
barbat, barbatul a pierdut cea mai pretioasa parte din femeia sa, am putea spune ca a pierdut
totul. Totul e spiritual. Cine vrea sa se pastreze curat, trebuie sa alunge din sufletul lui umbra
oricarei pofte trecatoare. Numeroase texte din Noul Testament condamna adulterul, dar nici unul
nu patrunde atat de adanc.
d) Atitudinea fata de adulter in lumea crestina rasariteana. Parintii primelor
secole crestine sunt intr-un glas stigmatizind adulterul ca o crima din cele mai grave. Clement
Romanul, in Epistola catre Corinteni, numeste adulterul "crima infioratoare" si asemenea lui
Parintii bisericesti, in deosebi Sfantul Vasile si Sfantul Grigorie de Nyssa. Insa consensul lor se
intrerupe cand e vorba de stabilit pedeapsa ce trebuie aplicata adulterilor. Ciprian, in Epistola
catre Antonian, ne spune ca, inainte de el, unii episcopi nu admiteau deloc pe adulteri la
pocainta. El insa admitea ca fiecare episcop ar fi liber sa trateze acest pacat dupa constiinta sa,
avand a de seama de hotararea ce o ia numai lui Dumnezeu. Deci disciplina penitentiala a variat
in primele trei secole dupa loc si dupa timp. In general insa, aproape toti Parintii socoteau ca
adulterii care fac pocainta suficienta sa fie primiti in Biserica, dupa cxemplul pc care il da
Sfantul Apostol Pavel cu incestuosul din Corint (1 Cor, V, 5: II Cor 5-1 1). Tertulian se arata mai
sever in aceasta privinta, el refuza primirea adulterilor in Biserica. Origen este de acceasi parere
si spune ca episcopii care iarta pacatul adulterului si ii impaca pe cei vinovati cu Biserica,
depasesc puterea lor sacerdotala. Hipolit se tine cam de acelasi limbaj, ridicandu-se cu severitate
impotriva relaxarii pe care o masura a vremii sale o introduce in Biserica. Tot la fel, Sinodul de

22
la Elvira are o atitudine foarte severa cu privire la adulteri, nu le da acces la impartasanie nici
chiar in ceasul mortii. Abia episcopul Romei Calist a schimbat aceasta disciplina severa zicand:
"Ego et moechinae et fornicaticonis delicta paenitentiae functis dimitto". Aceasta atitudine a luat-
o in numelc pacii ce trebuie sa domneasca in Biserica lui Hristos.
Adulterul detine un loc important si in legislatia Imparatilor crestini, putand urmari
astfel atitudinea morala fata de acest pacat. Constantin cel Mare a marit pedeapsa cu privire la
adulter. Sotul vinovat era pasibil de exil si chiar de pedeapsa cu moartea, iar complicele sau
trebuia sa fie decapitat daca era liber si ars daca era sclav. Aceasta legislatie a fost agravata in
339 de fiul lui Constantin, care a interzis apelul contra sentintei si a stabilit impotriva adulterilor
pedeapsa rezevata paricizilor. Sub Teodosie, vinovatii erau condusi public intr-un loc de
prostitutie. Acest Imparat a prescris sa se grabeasca instructia proceselor dc adulter. Tot influenta
crestinismului a tins sa aplice sotului vinovat de adulter o pedeapsa de la care nu avea dreptul sa
se sustraga. Din punct de vedere civil, el devine pasibil de pedeapsa cu moartea si numai in cazul
in care avea descendenti pana la al treilea grad i se cruta averea. In acelasi timp, legislatia aceasta
se arata mai putin severa fata de sotie, care va fi de aici inainte inchisa intr-o manastire vreme de
doi ani. Daca dupa acesti doi ani, sotul nu o primea, casatoria era considerata desfacuta, femeia
era tunsa si inchisa in manastire pentru restul vietii sale. Manastirea primca averea sa, dupa ce
sotul isi lua partea, suma egala cu o treime din zestrea sotiei. Nu avem dovezi ca femeia trebuia
sa primeasca lovituri de vergi inainte de a fi inchisa in manastire. Imparatul Leon Filozoful a
decretat, la randul sau, ca vinovatilor de adulter sa li se taie nasurile si sa nu se mai poata casatori
niciodata. Cu privire la inchidcrca in manastire, a fost adusa o usurare in sensul ca cei doi ani de
sedere in manastire nu aduceau si ruperea casatoriei, iar sotia indcpartata putea fi reluata de sot.
Totusi, tatal pastra dreptul sau vechi de a pedepsi cu moartea fiica sa vinovata.
e) Condamnarea adulterului de catre canoanele Bisericii Ortodoxe. Din aceste
nenumarate dispoziţii juridice emise în decursul vremii. Ceea ce e important de a reţine nu e
rigoarea pedepselor ce s-au aplicat adulterului, ci intentia legiuitorilor de a arata fidelitatea in
casatorie ca fiind o norma de viata crestina. Pentru a-si apara credinciosii de primejdiile
adulterului, ca si a tuturor formelor pe care le poate imbratisa acest pacat, Biserica Ortodoxa si-a
formulat principiile de conduita morala in anumite canoane. Canoanele sunt legi pentru cler si
popor, desi nu cuprind in ele insele intreaga lege morala. Prin cuprinsul ei, legea morala crestina
e un adevarat univers religios, un organism tainic, ca si Sfanta Biscrica, iar canoanele nu ajung

23
decat in mod partial sa o exprime. Cu toate acestea, numai prin ele se afirma functiile normative
ale legii morale. Dintre canoanele care se refera la adulter, amintim canonul 58 al marelui Vasile,
care opreste de la Impartasanie 15 ani pe cel care a savarsit acest pacat, precum si canonul 81 al
aceluiasi Sfant Parinte care opreste de la cele sfinte pe preotul cazut in adulter. Dar Biserica s-a
mai folosit si de anumite legi ale societatii organizate juridic in care a trait, pe care le-a turnat in
tiparul unor forme spcciale. Din imbinarea normelor bisericesti propriu-zise sau a canoanelor cu
legi de stat au rezultat "nomocanoanele". In nomocanoane sunt cuprinsc cele mai multe dispozitii
si pedepse privitoare la adulter, din care reiese cu limpezime adevarul ca Biscrica a tinut
totdeauna in mod strict la curatia vietii conjugale.
f) Condamnarea adulterului prin cultul adresat Maicii Domnului. Caderea in
adulter are aceeasi gravitate la barbat ca si la femeie, dupa cum am mai spus, neputand vorbi, in
gandirea ortodoxa de existenta a doua morale deosebite. Cu toate acestea, pacatul femeii pare a
avea un caracter si mai grav, in functie de inaltimea la care a fost ridicata femeia-sotie in
crestinism „Minunat este Dumnezeu intru sfintii Sai”, exclama credinciosii nostri intr-o
doxologie, iar intre sfinti, Maica Domnului este considerata „mai cinstita deeat Heruvimii si mai
marita fara de asemanare decat Serafimii”. Cinstirea Fecioarei Maria ridică ea însăşi sufletul
barbatului la înălţimea femeii desăvârşite, sfintita de catre Duhul lui Dumnezeu inca de la
Bunavestire. In noua alianta a Tainei Casatoriei, sotia este aceea care detine locul pe care Maria
il are in Alianta Rascumpararii. Intrucat sensul oricarei "bune vestiri" este si sensul iubirii,
femeii-sotie ii revine menirea de a fi preoteasa acestei iubiri. Odata pangarita iubirea nimic nu-i
mai poate lua locul. Pacatul specific al femeii devine astfel adulterul. Intr-o veche rugaciune
liturgica, credinciosul se adreseaza Preacuratei Fecioare cu aceste cuvinte. „Prin iubirea ta, leaga
sufletul meu”. Acestea sunt cele mai curate cuvinte pe care mirele le adresează în clipele Nunţii
alesei inimii sale. Mireasa care-şi pierde castitatea îşi pierde toată puterea de integrare a
sufletului bărbătesc în ordinea existenţei fericite la care aspiră, iar soţia care îşi pierde cinstea
dărâmă un cult şi lasă loc unei închinări la idoli.
g) Gravitatea infidelitatii conjugale privita social, in mod distinct la femei si
barbati. Gravitatea adulterului pentru femei prezinta şi alte aspecte, care privesc mai ales laturile
comunitare ale vietii omenesti si asupra carora se insista mai mult in zilele noastre. "Orice sot
necredincios este un om nedrept si barbar. Dar femeia necredincioasa face si mai mult: ea
distruge familia si rupe legaturile firesti. Dand barbatului copii care nu sunt ai lui, il tradeaza si

24
pe el si pe copii, unind perfidia cu necredinta. Nu se poate inchipui pe lume o situatie mai
groaznica decat a unui nenorocit care, fara incredere in nevasta sa, nu poate asculta cele mai
dulci mangaieri ale vietii, caci imbratisandu-si copilul se teme sa nu imbratiseze copilul altcuiva,
dovada rusinii sale si rapitorul bunurilor adevaratilor lui copii. In acest caz, familia devine o
societate de dusmani ascunsi, pe care o femeie vinovata ii inarmeaza pe unul impotriva altuia,
silindu-i pe toti sa se prefaca cum ca se iubesc. Prin urmare, nu e destul ca femeia sa fie
credincioasa, trebuie sa fie socotita ca atare de barbatul ei, de neamuri si de toata lumea".
Asadar, accentul de data aceasta se pune pe consecintele sociale ale pacatului savarsit de femeie,
pentru care reputatia este tot atat de necesara ca insasi nevinovatia ei. Fara sa aplicam relatiilor
de casatorie principiul primordialitatii ordinii naturale, socotind ca unicul scop al unirii dintre
barbat si femeie procrearea, suntem constransi sa constatam ca efectele infidelitatii conjugale
trec dincolo de raporturile personale ale celor doi soti, in actualitatea vie a realitatii sociale.
Caderea in adulter isi are gravitatea sa si pentru barbati, putand fi urmarita mai ales in
configuratia pe care o prezinta moravurile in destramare. Despre adulter s-a spus ca el modeleaza
ceea ce pare prea ecxcesiv in ordinea fidelitatii, pentru acei soti pe care o tinerete prea
inzvapaiata, sau cel putin lasata totdeauna pe seama unei fantezii capricioase, i-a pregatit prost
pentru o credinciosie exacta. Frecvenţa adulterului la bărbaţi e mult mai mare decât la femei,
uneori ajunge până acolo încât în multe medii, cu toată propovăduirea preceptelor evanghelice, e
considerată ca o greşeală mică de tot şi soţul crede ca e achitat de obligaţiile sale dacă salvează
aparenţele. Aceste aparenţe pot fi constituite de observarea exterioară a unor obiceiuri şi „practici
tradiţionale”. Astfel, este admis că femeia este obligată să păstreze faţă de soţ fidelitatea inimii şi
a trupului, dar soţul se crede despovarat de ele, mai mult, „soţia prudentă nu trebuie să caute să
cunoască aventurile soţului ei şi e chiar bine să ţină ochii închişi. Şi dacă în dauna acestei
recomandări ea ajunge să cunoască poznele soţului, morala practică îi creează obligaţia de a
răbda, de a ierta şi de a lucra ca şi când nu s-ar fi întamplat nimic. Din contră, în caz de adulter
săvârşit de femeie, nimeni nu crede că barbatul trebuie să rabde şi să ierte”. Morala care pretinde
soţului încornorat să scape de ridicol, să ceară imediat înlăturarea legăturii nepermise sau să
pedepsească cu străşnicie pe vinovat, are legături organice cu concepţia care face din femeie un
simplu partener necesar bărbatului în vederea potolirii concupiscentei. Taina iubirii sponsale e
redusă la un contract inserat într-un context juridic, în care părţile sunt condiţionate de
elementele naturii lor specifice.

25
Învăţătura de credinţa ortodoxă e vocea eclezială care atestă continuarea în istoria
creştinismului a unei tradiţii vii şi putemice. Această învăţătură a vazut totdeauna în adulter o
cădere din har. Mai presus de toate a ţinut la respectul pentru iubirea care atârnă de Taina
Căsătoriei, pe care n-a schimbat-o niciodată cu un contract al cărui statut nu exprimă decât
obligaţii seculare.

I.2 Starea de criză

Putem spune că noi trăim astăzi într-o societate globală, plină de evenimente generatoare de crize
de tot felul atât la nivel social, cât și la nivel familial sau individual. Episoadele de criză au
devenit situația prevalentă în lumea de astazi. Din punct de vedere epistemologic evoluția
fenomenolor de astăzi, fie ele sociale, economice, poltice nu mai este liniară ci se realizează
printr-o succesiune de crize. Însăși teoria evoluționistă postulează că trecerea de la un nivel la
altul al evoluției unui fenomen, de la un ciclu la altul, s-a facut și se face în continuare printr-un
proces cataclismic, prin crize care au rolul de a segrega și purifica o variabilă adaptativă față de
balastul nefolositor. Milioane de oameni se confruntă zilnic cu evenimente care nu le pot face
față cu capacitățile proprii, fie ele dezastre naturale, foamete, secetă, probleme financiare, șomaj,
incertitudini politice, revolte sociale sau cel mai des, crize personale.

I.2.1 Ce este criza familială?

Dicționarul Explicativ al Limbii Române dă următoarele definiții ale crizei:


1. Manifestare a unor dificultăți (economice, politice, sociale etc.); perioadă de tensiune, de
tulburare, de încercări (adesea decisive) care se manifestă în societate;
2. Moment critic, culminant, în evoluția care precedă vindecarea sau agravarea unei boli;
declanșare bruscă a unei boli sau apariția unui acces brusc în cursul unei boli cornice;
3. Tensiune, moment de mare depresiune sufletească, zbucium.
Dicționarul Oxford dă următoarea definiție a crizei: un moment de dificultate intensă sau
pericol; un moment când o dificultate sau o decizie importantă trebuie sa fie facută; un punct de

26
cotitură a evoluției unei boli, când se produce o schimbare importantă indicand fie recuperarea,
fie moartea.
Criza, în Dicționarul de Sociologie este definită ca o perioadă în dinamica unui sistem
caracterizată prin acumularea accentuată a dificultăţilor, izbucnirea conflictuală a tensiunilor,
fapt care face dificilă funcţionarea sa normală, declanşîndu-se puternice presiuni spre
schimbare.Aceasta reprezintă manifestarea unor dificultăţi temporare sau cronice ale modului de
organizare a unui sistem, exprimând incapacitatea acestuia de a funcţiona în modalitatea
existentă.
Există mai multe cuvinte pe care oamenii le folosesc pentru a descrie evenimente
negative de viață, precum stres, necaz, urgență sau criză și uneori acestea se folosesc impropriu,
lucru ce generează confusie sau o suprapunere de semnificații. Stresul nu este criză, este un
eveniment care declanșează o reacție nespecifică de apărare a organismului față de o situație
amenințătoare, necazul este o situație neplăcută, percepută ca periculoasă sau jenantă, iar urgența
este o combinație de circumstanțe care solicită acțiune imediată. Necazul sau urgența conduc la
stres și stresul în sine are potențialul de a deveni o “criză”. Dacă necazurile sau stresurile devin
crize depinde de abilitatea fiecăruia de a trata astfel de circumstanțe ale vietii (Hoff, 1978).
“Finalmente, criza nu este o tulburare mentală sau emoțională. Criza poate fi definită ca o
situație serioasă sau un punct de cotitură generat de un pericol sau de o oportunitate.41” (Hoff,
1995). Ca și construct, conceptul de criză nu are un ințeles foarte bine conturat sau o baza
teoretică formală (Auerbach si Kilmann, 1977). Korchin (1976) spunea că “în acest moment,
conceptul de criză este mai mult o orientare și un mod de gândire decât o teorie.”42 Cu toate
acestea, de-a lungul anilor acest concept a devenit din ce în ce mai popular și a condus la
formularea, organizarea și dezvoltarea de programe de intervenție la nivelul servicilor de
sănătate mentală comunitară. Ulterior, teoria crizei și a intervenției în criză a căpătat mai multă
consistență și astăzi există o literatură întreagă care abordează această problemă și aproape că nu

41
Hoff, 1995, apudRadu Vrasiti, Ghid practic de intervenţie în criză, Huron Perth Healthcare Alliance
Mental Health Programs Crisis Intervention Program Stratford, Ontario, Canada, 2012, p. 7
42
Korchin , 1976, , apudRadu Vrasiti, Ghid practic de intervenţie în criză, Huron Perth Healthcare
Alliance Mental Health ProgramsCrisis Intervention Program Stratford, Ontario, Canada, 2012, p. 7

27
există comunitate din țările vestice care să nu aibă organizată o structură de răspuns și prevenție
la situațiile de criză.
Cuvântul „criză” derivat de la grecescul κρίσις (krisis) înseamnă decizie sau “punct de
cotitură”. El a fost introdus în domeniul sănătății mentale de Erik Lindemann (1944) descriind
reacția de doliu la pierderile suferite după un incendiu petrecut într-o discotecă și ulterior de
Gerald Caplan (1964) și echipa lui de la Universitatea Harvard care au studiat reacția familiilor
de emigranți evrei în Israel imediat dupa cel de-al II-lea război mondial. Lindemann descrie
reacția de doliu la familiile celor decedați în incediul de la Boston's Coconut Grove Club în
1942, reacție acută și constantă la toți cei examinați de el și care se caracteriză prin tulburări
somatice, preocupare cu imaginea celui decedat, vinovație, reacții ostile și manifestări
comportamentale disfuncționale. Readaptarea după reacția la doliu a condus la formarea de noi
relații cu cei din jur și astfel el a pus bazele teoretice ale crizei si a rezolvării ei.
Percepută la nivel colectiv, criza afectează indivizii şi destinul lor, aceştia făcând efortul
de a înţelege şi a găsi moduri de rezolvare. Criza este o ocazie sau un instrument de cunoaştere,
astfel analiza crizelor poate permite realizarea unor moduri de intervenţie care variază în funcţie
de situaţii, moment sau natura cererii. Ele pot fi un ajutor în elaborarea unor strategii pentru
grupuri sau indivizi care, cu ocazia unor schimbări neaşteptate, sunt motivaţi pentru realizarea
unor modificări, individuale sau colective.43

Criza familială

Aceasta poate fi definită ca efect al întreruperii temporare a conduitelor normale de viaţă ale
cuplului, caracterizându-se prin niveluri ridicate de tensiune. Comportamentul unui membru al
familiei produce gânduri, convingeri, emoţii şi comportamente la ceilalţi membrii ai familiei,
care la rândul lor generează efecte asupra primului membru al familiei. Pe măsură ce această
ciclicitate continuă, dinamica familială se modifică, accentuând vulnerabilitatea familiei la
conflicte.

43
Jaqueline Barus-Michel, Crize. Abordare psihosocială clinică, Ed.Polirom, Iaşi, 1998, p. 18

28
Criza familială constituie „orice situaţie care induce apariţia stresului în familie, a
tensiunilor între membrii ei, ameninţând coerenţa familiei sau având ca rezultat ruperea ei.”44
Criza este provocată/ determinată de o serie de factori, numiţi agenţi/ factoristresanţi care
solicită membrii cuplului să-şi modifice modalitatea de interacţiune, precum şi modelele
individuale de a face faţă acestor solicitări. Factorii stresanţi principali care provoacă o criză
familială sunt problemele apărute în cadrul relaţiilor de cuplu, având o importanţă majoră care
conduce chiar la tulburări psihopatologice cum ar fi depresia şi anxietatea.
Prezenţa unor factori stresanţi poate exercita o presiune asupra membrilor familie,
forţându-i să realizeze schimbări majore în relaţiile dintre ei, schimbări de obiective, roluri şi şi
modele de interacţiune. Aceştia perturbă echilibrele familiei pentru că destructurează rutinele
zilnice şi pun în faţa acesteia obstacole care trebuie depăşite prin eforturile depuse de către
familie.45
Crizele familiale depind de tipul de famile, de stabilitatea şi resursele emoţionale şi
financiare.
După Kaplan, crizele se autolimitează, ele au un început, un mijloc şi un sfârşit. În faza
de început are loc o creştere a tensiunii, o reacţie a impactului produs de stres, în această
perioadă făcându-se apel la modalităţile obişnuite de rezolvare a problemei. Dacă acest prin efort
eşuează, tensiunea creşte, persoana devine tulburată de ineficienţă metodei de rezolvare aleasă.
Această stare de spirit conduce la faza finală în care problema este fie rezolvată, fie redefinită ca
ceva mai puţin ameninţător, fie ignorată.
Crizele au un punct culminant sau de inflexiune, şi s-a observat că pe măsură ce tensiunea
creşte persoana îşi mobilizează energiile pentru a-i face faţă. În faza de recuperare persoanele
sunt mai puţin defensive şi acceptă mai uşor ajutorul decât în situaţiile de tensiune maximă.
Plecând de la stadialitatea lui Caplan, alţi cercetători ai domeniului prezintă cinci faze ale crizei,
şi anume:
1. şoc la aflarea unei veşti sau la observarea unor evenimente sau fapte; apar sentimente de
incredibil, de ireal, de negare a celor auzite sau întâmplate. Cei care trec prin această fază se simt

44
Ciofu, Carmen, 1998, p.110, apud Petru Bejan, Asistenţă socială, Vol. V, Ed. Universităţii Al. I.
Cuza, Iaşi, 2008, p.30
45
Irina Holdevcici, Consiliere psihologică şi psihoterapie în situaţii de criză, Ed. Dual Teach,
Bucureşti, 2006, pp. 288 - .289, 323-324

29
depăşiţi de situaţie şi au reacţii de fugă şi luptă. Fuga reprezentând negarea, iar lupta încercarea
de a controla situaţia. Reacţiile pe care le experimentează o persoană la aflarea unei veşti sunt
diferite în funcţie de gradul de vulnerabilitate al persoanei respective;
2. confuzie, persoana are tendinţa de a se retrage şi de a se izola, fiind furios, anxios şi incapabil
de a înţelege anumite comportamente. Intervenţia în această fază nu este recomandată deoarece
nu se ating efectele scontate şi i se întăreşte persoanei credinţa că nu poate fi ajutată;
3. mânie, resentimente, vină, ruşine pentru pierderea suferită;
4. acomodarea la schimbare – persoana începe să vorbească despre eveniment şi să accepte idei
noi. Este un stadiu superior în evoluţia crizei, putându-se începe intervenţia, oferirea
alternativelor sau susţinerea persoanei în luarea deciziei;
5. decizii şi planuri de viitor.46
O persoană / familie poate ieşi din criză la un nivel superior (a învăţat modalităţi de
rezolvare şi de adaptare la schimbare, poate face faţă cu uşurinţă unei noi situaţii stresante), la
acelaşi nivel sau la un nivel inferior (are loc instalarea unei forme de depresie). Persoanele /
familiile nu experimentează în mod obligatoriu aceste stadii în ordinea prezentată, existând
posibilitatea ca o stare să fie experimentată de mai multe ori. De exemplu, unele peroane / familii
trăiesc în mod repetat negarea, rămân blocate în acest stadiu, blocaj ce poate conduce la tulburări
psihice.
Crizele pot fi:
Maturaţionale sau normative – apar ca urmare a dezvoltării bio-psihosociale, ca parte
normală a vieţii
Situaţionale – reprezentate de situaţii neaşteptate (spitalizarea îndelungată, deces,
handicap definitiv, sarcina nedorită etc.).
De asemenea, criza mai poate fi:
Acută – după 6 săptămâni persoana / familia parcurge perioada de şoc şi începe să
găsească soluţii de rezolvare;
Cronică – după o perioada de 4-6 săptămâni nu au apărut soluţii sau cele care s-au ivit au
fost refuzate. Putem vorbi de cronicizare şi atunci când persoana rămâne blocată într-o fază a
crizei. Există familii care trec dintr-o stare de haos în alta şi care par să trăiască într-o stare de

46
Petru Bejan, Coord., Asistenţă socială, Vol. V, Ed. Universităţii Al. I. Cuza, Iaşi, 2008, p. 30

30
criză continuă. Această stare cronicizată poate fi parte a stilului de viată şi nu trebuie confundată
cu criza teoretizată până acum. 47
Deseori cuvântul criză a avut ca sinonim pe cel de stres. Ori, stresul are doar conotaţii
negative sub presiunea căruia oamenii pot ceda, în timp ce termenul de criză nu are neapărat
acest rezultat uneori remarcându-se o creştere, o maturizare. Persoanele vulnerabile la stres au
dificultăţi de adaptare, dar nu trebuie să uităm că, ceea ce pentru o persoană reprezintă un stres
insuportabil poate fi pentru altă persoană un eveniment mai puţin stresant. Ceea ce contează este
semnificaţia pe care persoana o asociază cu diferite evenimente
În familie, pierderea unei legături semnificative înlocuită cu o altă relaţie inadecvată stă
la o originea stresului ducând în cele din urmă la criză. Pedopsihiatrii evidenţiază o serie de
factori anti-stres care contribuie la eliminarea stării de criză: relaţia bună mamă-copil, relaţia
bună tată-copil, interes pentru un anumit domeniu de activitate (hobby), recompense pentru
reuşite şcolare, relaţii bune cu fraţii, relaţii bune cu un adult din afara familiei, relaţii cu un coleg
de şcoală.48
Posibilitatea ca o familie să cunoască criza ca urmare a conflictelor dintre subsistemele
familiale este corelată cu o serie de factori precum: vârsta şi maturitatea părinţilor, dificultăţile
materiale, problemele de sănătate, planificarea familială

I.2.2 Dificultăţi şi crize familiale

I.2.2.1 Monoparentalitate

În literatura anglo-saxonă se utlizează termenul de one (single) – parent family încă din 1960, iar
zece ani mai târziu, termenul are un corespondent şi în literatura franceză, famille
monoparentale.

47
Ciofu, Carmen, 1998, p.111, apud Petru Bejan, Asistenţă socială, Vol. V, Ed. Universităţii Al. I.
Cuza, Iaşi, 2008, p.31
48
Ciofu, Carmen, 1998, p.137, apud Petru Bejan, Asistenţă socială, Vol. V, Ed. Universităţii Al. I.
Cuza, Iaşi, 2008, pp. 31- 32

31
Desemnând unităţi sociale formate din unul sau mai mulţi copii şi un singur părinte, acest
concept s-a impus repede în faţa altor concepte precum: părinţi izolaţi, menajae conduse de
femei, mame singure în dificultate, mame necăsătorite, menaje ambientale.
La început, monoparentalitatea, a fost considerată un comportament marginal sau chiar
deviant, generator de tulburări sociale sau psihologice, însă, copil (copii) – părinte este văzut ca o
alternativă şi devine normal pe măsură ce se înregistrează o creştere a frecvenţei, şi pe măsură ce
devine o conduită familială pentru membrii societăţii actuale.
Conceptul de familie monoparentală defineşte „familia prin relaţia perentală şi nu prin
cea conjugală, oferind posiblitatea ca cele două tipuri de raporturi familiare – conjugal şi
parental, să apară şi să funcţioneze separat unul faţă de celălalt.”49
Familia parentală reprezintă „o structură familială asimetrică formată dintr- un părinte şi
copilul (copiii) său (săi), fie prin decesul celuilalt părinte, fie prin divorţ, fie prin abandonarea
familiei de către un părinte, fie prin decizia de a nu se căsători a părintelui, fie prin a dopţia
realizată de o persoană singură, fie prin naşterea „întâmplătoare” a unui copil dintr-o relaţie
liberă, în afara căsătoriei, cu referire în special la părinţii adolescenţi.”50
De-a lungul timpului au existat mai multe concepţii privind funcţionalitatea acestui tip de
familie. În societatea tradiţională, bazată pe familia extinsă, monoparentalitatea era dezaprobată
şi se încuraja stigmatizarea şi etichetarea celor ce alegeau în mod voit acest stil de viaţă. Pe de
altă parte, în societatea modernă, datorită generalizării familiei nucleare, s-a realizat mai uşor
ruptura faţă de comunitate schimbându-se şi percepţia asupra monoparentalităţii.
În trecut, se considera că familiile cu căsătorii nereuşite trebuie să rămână împreună de
dragul copiilor, dar în prezent mulţi cred că este mai bine pentru copii dacă părinţii se despart, în
loc să-i supună unui permanent conflict în familie. Cercetările indică faptul că, în esenţă, este
mai indicat pentru un copil o familie monoparentală,decât una bântuită de certuri şi probleme.
Încă din 1970 s-au efectuat studii (de către Wilson, J., şi Hernnestein, R.,) privind rata
delincvenţei la infractorii care proveneau din familii destrămate. Cercetătorii se aşteptau să
găsească o legătură cauzală între cele două variabile: copii crescuţi în familii cu un singur părinte
şi riscul de a comite mai târziu delicte, însă concluzia studiul a fost că bărbaţii aflaţi în închisori

49
Petru Bejan, Coord, Asistenţă socială, Vol. V, Ed. Universităţii Al. I. Cuza, Iaşi, 2008, p. 37
50
Mitrofan, Iolanda, Ciupercă, C, 1997, p.41, apudPetru Bejan, Coord, Asistenţă socială, Vol. V, Ed.
Universităţii Al. I. Cuza, Iaşi, 2008, p. 37

32
proveneau din familii dezbinate, dar în acelaşi timp aveau părinţi care comiseseră delicte,
proveneau din medii sociale minoritare şi sărace. Nu s-a putut realiza o corelaţie directă între
tipul familiei şi actul delictual independent de temperament şi circumstanţe psihologice şi
sociale. Alte studii au ajuns la concluzia că băieţii proveniţi din familii monoparentale prezintă o
rată mai mare a comportamentelor deviante, comparativ cu fetele provenite din acelaşi tip de
familie. În schimb căsătoriile fetelor au o stabilitate mai redusă decât a băieţilor.
Există, însă, şi o serie de aspecte asupra cărora au căzut de acord majoritatea
cercetătorilor, în ceea ce priveşte familia monoparentală. De exemplu, se consideră că pentru
bărbaţi costurile psihologice sunt mai mari, în timp ce pentru femei prevalează costurile
materiale. Se susţine, de asemenea, că familiile monoparentale se confruntă cu dificultăţi
economice şi socializatoare mai mari decât familiile complete, şi în special de redimensionare a
funcţiilor pe care trebuie să le îndeplinească. Părintele rămas cu un copil nu mai poate realiza la
nivel optim funcţiile familiale. De exemplu, funcţia sexual şi cea reproductivă sunt minimizate,
îndeplinirea în condiţii optime a funcţiei economice presupune eforturi deosebite din partea
părintelui, iar funcţia de socializare şi de integrare a viitorilor adulţi în societate este defectuos
realizată.
Redimensionarea funcţiilor în cadrul familiei monoparentale trebuie privită cu
relativitate, deoarece acest proces apare şi în cadrul familiilor clasice, doar motivele ce stau la
baza ei diferind. Ca atare, nu se poate afirma cu certitudine că familia monoparentală nu este
indicată pentru evoluţia ulterioară a copilului, din moment ce familia clasică se confruntă cu
probleme similare.
Experienţa de a fi părinte singur nu este neapărat devastatoare pentru adult şi copil
(copii), dar nu este confortabilă în permanenţă.
Cercetările făcute în Europa, S.U.A., Canada au sintetizat factorii care au determinat
schimbări în comportamentele nupţiale şi în modelele familiale:
 diminuarea funcţiilor familiei prin preluarea unora de către societate;
 creşterea gradului de ocupare a femeilor şi dorinţei femeilor de promovare
socială;
 creşterea independenţei economice a tinerilor;
 creşterea veniturilor prin care s-a asigurat unor persoane posibilitatea de a trăi
singure şi reducerea masivă a frecvenţei căsătoriilor pe motive de constrângere economică;

33
 creşterea diversităţii politice, culturale şi spirituale;
 schimbări în moravuri şi creşterea permisivităţii sociale la noile forme de
comportament;
 efecte de contagiune, de împrumut a unor modele comportamentale de la un
grup la altul şi chiar de la o societate la alta.51
Raluca Popescu, cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii,
identifică unele cauze ale modificării modelului familiei:
- criza nupţialităţii în România era de 62 %, o valoare în continuă scădere faţă de
anul 1990 când valoarea era de 83 %;
- banalizarea divorţului, rata divorţului fiind de 15,3 %;
- scăderea natalităţii;
- frecvenţa natalităţii nelegitime
Schimbările produse la nivel nupţial şi sexual ce s-au asociat cu factori economici,
sociali şi culturali, au determinat apariţia unor noi tipuri familiale sau extinderea unora care
înainte erau marginalizate.
Datorită diminuării ponderii familiilor nucleare în totalul familiilor există situaţii în
care, în anumite societăţi, mai puţin de jumătate din populaţia adultă face parte dintr-o familie
dezorganizată. Dacă ponderea familiei nucleare a scăzut în Europa, ponderea familiilor
consensuale, a menajelor nefamiliale şi cea a familiilor monoparentale a crescut.
Familia monoparentală este considerată de unii specialişti ca fiind un tip special de
familie, pe când alţii nu consideră acest grup social o familie.
Familia monoparentală are câteva particularităţi organizatorice şi funcţionale
specifice, diferite faţă de familia cu ambii părinţi. Pentru fiecare dintre cei doi apar noi tipuri de
solicitări ce conduc la schimbări comportamentale. Relaţiile copil-părinte capătă diferite forme,
iar efectele asupra procesului de creştere şi maturizare psihologică a acestora sunt diferite.
Diferenţa între familiile monoparentale şi cele clasice, nucleare este de natură structurală, pentru
că din punct de vedere interacţional şi psihologic este la fel de complexă ca şi o familie cu ambii
părinti. Există cazuri în care o familie monoparentală nu diferă de o familie cu ambii părinţi în

51
Zamfir, Elena şi Zamfir, Cătălin, Politici sociale. România în context European, Editura
Alternative, Bucureşti, 1995, pagina 165.

34
care tatăl lipseste pentru o perioadă mai lungă de timp. În plus, dacă tatăl din familia
monoparentală îşi vede regulat copiii el poate avea o influenţă mai mare asupra acestora decât
tatăl care lipseste mai mult timp de lângă copii.
Familia monoparentală este analizată diferit în modele teoretice diferite. Astfel, în
modelul tradiţional este considerată o exceptie, o situaţie limită (prin care unul din soţi a murit,
este plecat pentru perioade mai lungi de timp, sau, foarte rar, este separat sau divorţat), în care
femeile şi copiii (bărbaţii- părinţi singuri sunt cazuri rare) riscă să rămână fără suport financiar şi
să fie nevoite să ceară sprijinul familiei de origine.
Modelul contractualist, ce consideră că libertatea indivizilor presupune doar
obligaţiile asumate, pleacă de la premisa că soţii pot decide modul de administrare a relaţiilor
personale şi financiare în timpul căsătoriei. În cazul divorţului, acest model consideră că
părintele singur a dorit să devină părinte şi este compatibil cu această situaţie, fiind capabil să
abordeze pozitiv problemele ce pot apărea.
Modelul comunitar arată că nici o persoană nu devine independentă decât după o
perioadă de dependenţă. Din perspectiva acestui model, ajutorul pentru familiile monoparentale
va veni din partea familiilor extinse sau a comunităţii.
Modelul bazat pe drepturi şi responsabilităţi relaţionale consideră că importante sunt
relaţiile dintre viaţa de familie şi ordinea politică şi economică, acordarea vieţii indivizilor cu
modelele culturale.
Cristina Ştefan52 consideră că „familia monoparentală pare să fie asemenea unui
întreg din care, deşi lipseste un element, nu încetează să funcţioneze ca un sistem, în care
întregul este mai mult decît suma părţilor.”
Conştientizarea fenomenului monoparental nu s-a făcut brusc, ci odată cu creşterea
lui şi cu intuirea problemelor pe care le ridică. La jumătatea anilor 1960 în literatura anglo-
saxonă apare termenul de „ single parent family.”
Problema familiilor monoparentale este din ce în ce mai des luată în discuţie pentru
că reprezintă o proporţie însemnată în totalul familiilor din fiecare ţară. În România, numărul
copiilor care s-au născut în afara căsătoriei era, la Recensământul din 2002, de 296802. În ciuda
acestui fapt aceste familii trebuie să îşi rezolve singure problemele pentru că statul se ocupă de
familiile nucleare care deţin proporţia majoritară. Datorită acestui lucru pe lângă problemele

52
Cristina Ştefan, Familia Monoparentală, Ed. Arefeana, Bucureşti, 2001, p. 5
35
psihologice şi cele interacţionale mai apar şi probleme economice şi sociale care transformă
membrii familiei monoparentale într-o categorie de dezavantajaţi.
Dificultăţile pe care familia monoparentală le întîmpină pot fi:
1.de ordin material: risc mare la sărăcie;
2.de ordin biologic: legate de sexualitate şi restrângerea descendenţei;
3. de ordin afectiv: datorate absenţei partenerului, a dragostei conjugale etc..
Familiile cu copii sunt predispuse, în România, la sărăcie pentru că fiecare copil conduce
la sporirea cheltuielilor, având în vedere că acesta nu contribuie la venitul familiei, iar alocaţia
este nesemnificativă în raport cu costurile necesare creşterii. Astfel, 70 % din familiile
monoparentale cu unul sau doi copii trăiesc sub limita de subzistenţă. Doar cca. 20 % din cele cu
un copil şi cca. 10 % din cele cu doi copii pot fi plasate peste nivelul minim de trai decent. De
abia în 24 X 2003 Guvernul a aprobat legea prin care reprezentantul familiei monoparentale
cucopii şi cu venituri mai mici de 1500000 lei/ membru poate depune o cerere tip pentru
acordarea unei alocaţii de susţinere. Astfel, pentru un copil se acordă suma de 450000, pentru doi
copiii – 525000, pentru 3 copii – 600000 lei, iar pentru 4 copii – 675000. Un alt motiv al riscului
sărăciei ar putea fi lipsa contribuţiei unui părinte la bunăstarea familiei fie datorită faptului că
este şomer sau divorţat, fie datorită faptului că a decedat sau este bolnav. Pentru Doru Buzducea
„marginalizarea şi excluderea socială se referă la „împingerea” anumitor indivizi sau grupuri
sociale spre izolare şi acces limitat la formele de putere socială, economică, politică şi la
resursele comunităţii respective.”53 Excluderea socială reprezintă fenomenul social major al
contemporaneităţii pentru că el relevă apariţia unor noi probleme sociale şi necesitatea de a
schimba ceva din punct de vedere social.
Cristina Ştefan54 defineşte familia monoparentală ca fiind „un tip de familie format dintr-
un părinte şi copilul său/copiii săi”. Acest tip de familie este considerat deseori o abatere de la
familia nucleară care este formată din soţ, soţie şi din copiii lor care sunt minori.
Familia monoparentală se caracterizează printr-o asimetrie a membrilor săi rezultată din
raportul dintre statusul părintelui (de ocrotire) şi cel al copilului (de dependenţă). Din punct de
vedere cantitativ, familia monoparentală poate fi compusă din părinte şi unul sau mai mulţi copii.

53
Doru, Buzducea, Geopolotica sărăciei- politici sociale în sfera grupurilor umane, aflate în risc de
exclufere socială , Ed.Astrobios, Bucureşti, 1999, p.55
54
Cristina Ştefan, Familia Monoparentală, Ed. Arefeana, Bucureşti, 2001, p. 6

36
Din punct de vedere calitativ, aceasta poate avea forme democratice (adultul este prieten al
copilului) sau forme în care autoritatea adultului este incontestabilă.
În analiza familiei monoparentale s-au conturat două puncte de vedere. Din punct de
vedere sociologic această familie este considerată un grup social ce se constituie pe baza
relaţiilor de rudenie legate între un părinte (cel singur) şi copilul/copiii săi. Este un grup primar
ai cărui membrii întreţin relaţii directe şi formale. Acest grup se caracterizează prin stări afective,
aspiraţii şi valori comune.
Al doilea punct de vedere, cel juridic, consideră familia monoparentală ca fiind grupul de
persoane între care se stabilesc drepturi şi obligaţii, reglamentate prin norme legale.
Între familia tradiţională şi cea monoparentală se înregistrează deosebiri fundamentale.
Spre deosebire de familia traditională, care îndeplinea funcţii cu un impact pozitiv asupra
societăţii, familia monoparentală, deşi oferă protecţie şi îngrijire membrilor, precum şi un climat
de strânsă afectivitate, este deficitară în ceea ce priveşte mediul securizant şi modul în care
conferă statusul.
Datorită faptului că familia monoparentală este ignorată în ceea ce priveşte politicile
sociale, apar o serie de efecte: majoritatea copiilor instituţionalizaţi provin din familii
monoparentale, dificultăţi de adaptare ale copiilor etc..
În ziua de azi divorţează mai mulţi oameni decât în trecut. Dacă în urmă se considera că
soţii, chiar dacă nu se înţeleg trebuie să rămână împreună de dragul copiilor, în prezent, percepţia
globală a societăţii asupra divorţului s-a schimbat în mod radical. Divorţul nu mai este privit
negativ, ci ca o soluţie la o situaţie critică. La Recensământul din martie 2002 numărul femeilor
divorţate cu copii era de 392668. S-a observat faptul că cu cât numărul copiilor este mai mic cu
atât divorţurile sunt mai frecvente. Separarea afectează existenţa partenerilor prin resursele
economice, statutul rezidenţial, proiectele sau stilul de viaţă, determinând schimbări importante
pe plan spiritual şi afectiv. Motivele divorţului pot fi foarte diferite în funcţie de vârsta
partenerilor, de statusul economic şi socio-profesional, de resursele lor spirituale etc.. De cele
mai multe ori motivele se bazează pe existenţa unor resentimente, pe conştientizarea faptului că
relaţiile maritale au devenit stresante, intolerabile şi singura modalitate de a le pune capăt este
divorţul. În general femeile sunt părinţi singuri şi asigură custodia copiilor. Există totuşi şi câteva
situaţii în care femeile divorţate încredinţează custodia copiilor.
Divorţul cuprinde mai multe etape:

37
o disoluţia şi eroziunea;
o separarea premergătoare;
o disoluţie legală;
o acomodarea în perioada de după divorţ
Cristian Ciupercă55 a identificat cele trei motive pentru care un cuplu se desparte:
o banii;
o sexul;
o dragostea
În figura 2 este redată relaţia dintre bani – dragoste – sex.

cuplu

D S
Figura 2 : relaţia bani (B) – dragoste (D) – sex (S)
Divorţul are efecte traumatizante asupra foştilor parteneri, dar mai ales asupra
copiilor, din cauza:
 sentimentului inerţial de dependenţă prin obisnuinţa reciprocă a acestora;
 panicii specifice golului relaţional în care rămân aceştia, generaţiile lor fiind
căsătoriţe, având alte obiective şi preocupări;
 complexelor de stigmatizare şi inferioritate socială trăite de aceştia;

55
Cristian Ciupercă , Cuplul modern, între emancipare şi disoluţie, Ed. Tipoalex, Bucureşti, 2000, p.
107

38
 dificultăţilor privind încredinţarea şi creşterea copiilor, locuinţa, bunurile
materiale, veniturile, locul de muncă, relaţiile cu anturajul comun şi eventual, rezidenţa;
 receptării sale amplificate, prin sensibilitatea specifică, de către copii,
repercutându-se, prin fragmentarea şi distorsionarea socializării acestora pentru modelele de
familie, soţ şi părinte, atât asupra formării personalităţii, cât şi asupra capacităţilor de a-şi
socializa urmaşii, efectele fiind deci transgenerationale.56
Abandonul familiei reprezintă, din punct de vedere juridic, fapta celui care, deşi are
obligaţia legală de a întreţine o persoană, o părăseşte sau o alungă, expunând-o astfel implicit la
suferinţe fizice şi morale, sau nu asigură timp de două luni pensia de întreţinere.
Cele mai multe familii monoparentale au ca susţinător unic femeile (9 din 10 părinţi sunt
femei). Mamele singure prezintă câteva caracteristici comune:
o extinderea unor sarcini ce nu le sunt specifice şi care necesită timp şi energie.
Aceste sarcini ale rolului nu pot fi îndeplinite cu maximă eficienţă. Femeile cu un nivel ridicat de
şcolarizare şi cu posibilităţi financiare întâmpină, de obicei, mai puţine dificultăţi decât cele cu
un nivel de pregătire scăzut. Acestea din urmă rezolvă mai greu problemele legate de absentarea
de la serviciu datorată îmbolnăvirii copilului, îngrijirii şi supravegherii copiilor mici;
o apar schimbări în relaţia cu copilul. În multe cazuri, mama împreună cu
primul copil îşi împart rolul parental pentru că îi face confidenţe, consolidându-i astfel rolul
părintelui absent. Consecinţa este că maturizarea copilului se petrece înainte ca acesta să fie
pregătit.
În ceea ce priveşte familia monoparentală condusă de tată putem spune că aceasta
constituie o minoritate. Caracteristicile comune ale taţilor singuri sunt:
o au o mai mare libertate financiară decât mamele singure datorită nivelului mai ridicat
de şcolarizare;
o au abilitatea de a satisface nevoile emoţionale ale copiilor;
o cer mai multă independenţă de la copiii lor spre deosebire de alţi părinţi;
o preferă să facă noi cunostinţe, dar evită activităţile sociale unde sunt prezente cupluri
căsătorite. Creşte totuşi implicarea în activităţi politice, de studiu sau de antrenament
formativ suplimentar;

56
Nicolae Grosu, Tratat de Sociologie. Abordarea teoretică. Ed. Expert, Bucureşti, 2000, p. 57
39
o taţii singuri divorţaţi sunt satisfăcuţi de statutul lor şi se consideră bine adaptaţi spre
deosebire de cei văduvi care întâmpină dificultăţi datorită lipsei de pregătire pentru
aceasta experienţă.
Comparând familiile monoparentale conduse de taţi şi cele conduse de mame s-a observat
că taţii îşi îndeplinesc rolul parental într-o manieră competitivă care are efecte pozitive asupra
profilului psihocomportamental al copilului. Copiii din aceste familii apreciază şi evaluează
gradul de investiţie afectivă al acestuia în mod superior faţă de cei care aparţin unei familii cu
ambii părinţi.

a) Monoparentalitatea maternă

Cele mai multe familii monoparentale sunt alcătuite din femei cu unul sau mai mulţi copii
aflaţi în întreţinere. Principalele probleme care apar în cazul mamelor singure sunt:
Dificultăţi financiare– copilul devine uneori un suport economic sau sursă de venit de la
serviciile sociale.
Extinderea rolului cu sarcini auxiliare nespecifice rol-sexului – această extindere de
roluri parentale necesită timp şi energie. Ca rezultat, individul este incapabil să obţină
performanţă în îndeplinirea eficientă şi efectivă a anumitor sarcini (suprasolicitarea de rol);
Schimbări în relaţia cu copilul– unele mame divorţate îşi schimbă maniera de
relaţionare cu copilul, ceea ce poate conduce la inversarea rolurile de adult şi copil. În multe
cazuri mama împarte rolul parental cu primul născut şi aşteaptă de la acesta să gândească şi să
acţioneze mai matur decât vârsta sa. Treptat şi subtil mama îi atribuie copilului rolul de partener,
de suport emoţional, substitutiv al părintelui absent. Copilul este forţat în cadrul patern-urilor
interacţionale să se maturizeze prematur. Dacă mama atribuie copilului rolul părintelui absent
conflictele părinte-copil ajung până la a imita conflictele maritale ale mamei cu fostul soţ. Unii
cercetători atrag atenţia asupra unor probleme particulare ale relaţiei mamă – fiică. În mod
primar sunt implicate aici sentimente de gelozie şi competiţie, în arii psihologice cum ar fi
întâlnirile şi realizările şcolare, iar copii nu sunt capabili să-şi exprime sentimentele conflictuale,
tensiunile şi resentimentele faţă de plasarea în această poziţie.57

57
Mitrofan, Iolanda, Ciupercă, C, 1997, apud Petru Bejan, Asistenţă socială, Vol. V, Ed. Universităţii
Al. I. Cuza, Iaşi, 2008, p. 38

40
b) Monoparentalitatea paternă

Familia monoparentală condusă de tată reprezintă o minoritate în cadrul acestui tip


familial. Motivaţiile care stau la baza acceptării statutului de părinte singur sunt diferite: pe de o
parte se situează bărbaţii care-şi susţin dreptul lor de a-şi exercita parentalitatea (se simt capabili
şi motivaţi afectiv), iar pe de altă parte avem taţii obligaţi să consimtă la exercitarea custodiei ca
urmare a faptului că mama se dovedeşte a fi incapabilă să-şi îngrijească copii din punct de vedere
fizic şi emoţional. Monoparentalitatea paternă prezintă următoarele caracteristici:
Taţii dispun de o mai mare libertate financiară decât mamele singure, ca urmare a
nivelului, în general, mai crescut de educaţie, care le permite asigurarea unei securităţi
economice şi o mai mare flexibilitate în folosirea resurselor financiare;
Dilatarea rolului parental este o experienţă diferită de cea a mamelor singure. În
general, nu sunt implicaţi în sarcini domestice mai mult decât asumarea rolului de bază, multe
dintre sarcini fiind îndeplinite cu ajutor din afară. Dacă se compară familia cu doi părinţi cu cea
monoparentală paternă se poate constata că, în cazul familiei monoparentale participarea copiilor
la treburile casei este redusă din cauza neimplicării intenţionate de către tată, în efortul de a
dovedi competenţă în conducerea căminului sau datorită dificultăţilor copilului de a obţine
performanţe în două cămine succesive (cel al tatălui şi cel al mamei);
Se observă anumite diferenţe între patern-urile interacţionale ale familiilor cu
părinte singur şi cele ale familiilor cu ambii părinţi. Părinţii singuri cer maimultă
independenţă din partea copiilor comparativ cu alţi părinţi. Taţii singuriabandonează
tradiţionalismul, sunt mai directivi în disciplinare şi maipreocupaţi de calitatea îngrijirii şi a
experienţelor educaţionale, chiar maiprotectivi. O preocupare deosebită o au taţii – singuri pentru
fiicele lor.Cercetările remarcă o anumită preocupare anxioasă pentru o socializareadecvată a
fetelor şi a dezvoltării lor sexuale;
Modificări în stilul de viaţă– apare un declin al experienţelor în activităţi sociale,
preferă să-şi facă cunoştinţe bărbaţi sau femei, dar evită activităţile sociale care implică prezenţa
unor cupluri căsătorite ca şi activităţile de grup unde ar putea întâlni alţi taţi aflaţi în situaţii
similare. Participarea lor la evenimente suportive este mai redusă, în schimb creşte implicarea în
activităţi politice, de studiu sau de antrenament formativ suplimentar. Activitatea sexuală este

41
recunoscută, dar majoritatea bărbaţilor simt că trebuie să fie discreţi în privinţa acestui
comportament şi că orice coabitare cu o femeie necăsătorită nu este un model pentru copii.58
Problematica indusă de monoparentalitate este foarte complexă, greutăţile fiind cu atât
mai mari cu cât vârsta părinţilor este mai mică, însă familia monoparentală rămâne, dincolo de
efecte, o opţiune, o alternativă, o realitate socială.

Consecinţe asupra copiilor

Familia monoparentală are multiple consecinţe asupra copiilor. S-a constatat că structura familiei
are efecte semnificative asupra acestora. Când vorbim despre structură ne referim fie la
componenta numerică (structura pe generaţii şi setul de statusuri şi roluri aferente), fie la
componenta referitoare la diviziunea rolurilor în interiorul familiei şi exercitarea autorităţii.
Cercetările asupra efectelor pe care familia monoparentală le are asupra copiilor au
condus la concluzii diferite. Pe de o parte se consideră că există riscuri mari pentru copil datorită
faptului că atunci când unul din părinţi lipseşte pentru o perioadă mai lungă de timp familia nu
mai funcţionează într-o manieră sănătoasă. Pe de altă parte S. Hanson 59 consideră că suportul
social şi comunicarea eficientă conduc la sănătatea fizică şi mentală a copiilor din familiile
monoparentale.
Reacţia copiilor la separare este variabilă, în funcţie de mai mulţi factori: vârstă,
timpul care a trecut de la divorţul părinţilor, climatul ce caracterizeză relaţiile părinţilor în timpul
divorţului şi după etc. .
În funcţie de vârstă, copiii mici vor fi cei mai afectaţi. Dezvoltarea lor generală e
bulversată, pe de o parte devenind neascultători, chiar agresivi, mai puţin afectuoşi, iar pe de altă
parte par a deveni dependenţi. La copiii de şase-opt ani se constată existenţa unor sentimente de
tristeţe, frustrare, anxietate şi confuzie. Ei trăiesc acut un conflict de loialitate, cautând contactul
cu părintele absent. La această vârstă băieţii par mai vulnerabili, având probleme şcolare şi de
integrare socială. La copiii de 9-12 ani conştiinţa separării părinţilor este mai clară, iar ei se
manifestă mai discret, fiind capabili să lupte împotriva stărilor psihologice care-i domină. Totuşi,

58
Mitrofan, Iolanda, Ciupercă, C, 1997, apud Petru Bejan, Asistenţă socială, Vol. V, Ed. Universităţii
Al. I. Cuza, Iaşi, 2008, pp. 39 - 40
59
Mitrofan, Iolanda, Ciupercă, Cristian, operă citată, p. 235
42
ei trec adesea prin stări de anxietate, ruşine, durere şi un sentiment al neputinţei care se poate
exprima prin furie la adresa părintelui considerat de ei vinovat sau împotriva ambilor părinţi. În
adolescenţă, reacţiile la separarea părinţilor îmbracă o gamă mai diversă; de la furie, tristeţe şi
sentimente de ameninţare şi nelinişte în privinţa viitorului, la decepţie, indignare sau chiar
dispreţ pentru părinţi.
Fiind pus în situaţia de a rămâne cu un părinte (de cele mai multe ori cu mama) el îl
va învinovăţi pe celălalt sau se va învinovăţi pe sine însuşi pentru că sentimentele sale vor fi de
respingere, vinovăţie, neputinţă. Aceste sentimente îl vor face antisocial, revoltat, nevrotic sau
complexat.
O diferenţă între familiile monoparentale şi cele cu ambii părinţi este aceea că în al
doilea tip de familie există o distribuire a responsabilităţilor. În cazul familiei monoparentale
condusă de mamă există o tensiune în adoptarea rolului parental care creşte pentru că
responsabilităţile tatălui trebuie acum îndeplinite de mamă. Încercarea acesteia de a îndeplini
ambele roluri parentale conduce fie la restrângerea sferei comportamentale specifice fiecarui rol,
fie la exagerarea unor tipuri de conduită din sfera rolului matern. Sarcinile familiale şi
extrafamiliale răpesc mai mult timp mamei şi consecinţa este diminuarea timpului disponibil
pentru relaţionarea cu copilul/copiii săi. Este adevărat că funcţia socializatoare este diminuată
din cauza absenţei unui părinte (care determină lipsa afectivităţii), dar trebuie să ţinem seama şi
de faptul că şi în familiile cu ambii părinţi această funcţie este din ce în ce mai puţin îndeplinită.
Acest lucru se datorează faptului că şcoala intervine din ce în ce mai mult în acest proces
preluând atribuţiile familiei. Nu putem afirma că familia monoparentală are o influenţă negativă
asupra copilului datorită diminuării unor funcţii din moment ce şi familia clasică se confruntă cu
astfel de probleme.
Unii specialişti consideră că şansele copiilor de a avea rezultate slabe la testele de
inteligenţă sau de a avea un comportament criminal depind în foarte mare masură de situaţia din
familie, situaţie care este influenţată de prezenţa tatălui. Totuşi, doar pentru că tatăl nu este
vizibil nu înseamnă că este absent pentru că un părinte divorţat poate avea contacte cu copiii săi
şi îi poate influenţa deşi nu este prezent în familie. Chiar şi părintele decedat poate avea o
influenţă asupra copiilor prin amintirea pe care aceştia i-o poartă. Dacă tatăl este absent în timpul
copilăriei există posibilitatea ca dorinţa de realizare a acestuia să fie reprimată. Copilul nu va
avea încrederea de sine care este necesară pentru a-şi fixa obiective şi pentru a încerca să le

43
atingă. Din acest motiv structurarea personalităţii lui va rămâne deficitară, mai ales din punct de
vedere al orientării către un viitor personal şi al relaţiilor extrafamiliale. Insuficienţa paternă lasă
amprente crude asupra copilului, iar socializarea lui are şanse foarte mari să fie deficitară.
Concluzia generală este aceea că absenţa părinţilor poate genera probleme de identitate pentru
copil.
Părintele nu trebuie să-şi arate niciodată superioritatea faţă de copil pentru că acest
lucru îi poate descuraja sau intimida foarte mult. Copiii simt nevoia să fie mereu în atenţia
adulţilor, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să-i lăsăm să cunoască efectele reale ale acţiunilor
lor. Libertatea de mişcare este un factor deosebit de important pentru dezvoltarea şi pentru
maturizarea lor socială.
Efectele familiei monoparentale pe termen scurt şi mediu asupra copiilor sunt diferite
de cele asupra părinţilor. Părinţii care asigură custodia manifestă o influenţă, dar această
influenţă nu se manifestă în toate privinţele. Chiar dacă relaţiile părintelui cu rudele fostului soţ
nu se mai manifestă din punct de vedere legal şi se diminuează din punct de vedere al
interacţiunii şi comunicării, nu acelaşi lucru se întamplă cu relaţiile dintre copii şi rude.
Copiii continuă să se considere ai ambilor părinţi pentru că în ciuda faptului că rolul
părintelui ce locuieşte cu ei creşte, nu înseamnă că rolul ceiluilalt se diminuează din punct de
vedere psihologic pentru copii. Părintele este absent din familie numai din punct de vedere
interacţional nu şi din punct de vedere psihologic. Comunicarea dintre copil şi acesta se
păstrează fie chiar şi numai prin intermediul telefonului sau al timpului pe care îl petrec
împreună la sfârşit de săptămână sau în vacanţe.
În Romania, justitia nu permite întotdeauna ambilor părinţi să păstreze legătura cu
copiii lor şi uneori chiar părintele care asigură custodia încearcă să împiedice orice interacţiune
între fostul partener şi copii. Iată motivul pentru care unii specialişti consideră că ceea ce
dăunează copilului nu este faptul că trăieşte într-o familie monoparentală, ci mediul familial al
acestuia.
Copiii din familiile monoparentale conduse de mamă se caracterizează printr-o
maturizare timpurie datorită faptului că de la vârste mici trebuie să rezolve diferite sarcini
domestice şi sunt investiţi cu rolul de parteneri. Datorită faptului că mama singură abdică uneori
de la rolul de părinte şi devine un fel de partener al celui mai în vârstă copil sunt sporite
raporturile de comunicare privitoare la aspecte legate de viaţă. Mama găseşte în copilul cel mai

44
în vârstă un suport emoţional, determinându-l pe acesta să se maturizeze înainte de vreme.
Copilul preia treptat rolul părintelui absent, iar conflictele ce apar tind să le imite pe cele vechi.
Datorită faptului că cel mic poate fi pedepsit pentru că se comportă ca fostul soţ, copiii nu îşi pot
exprima sentimentele şi trăirile tensional-conflictuale. În timp, pot apărea însă reacţii mascate
sub forma unor somatizări sau conduite nevrotice.
În cazul în care familia monoparentală este condusă de tată, copiii au mai puţine
atribuţii în ceea ce priveşte treburile casei pentru că părintele caută ajutor în afara cadrului
familial şi de aceea sprijinul copiilor este mai redus decât în familiile conduse de mamă. Acest
lucru se datorează:
o neimplicării voluntare a copiilor de către tată;
o încercării de a uşura tranziţia copiilor la stilul de viaţă al familiei
monoparentale;
o dificultăţii în planificarea muncilor casnice
Experienţa unui părinte singur aduce schimbări în relaţia părinte-copil, schimbări ce
se pot produce în funcţie de timpul petrecut de mamă (tată) în familie, de modul în care separarea
a afectat pe copii sau pe părinti, de modul în care părinţii şi copiii au adoptat noi stiluri de viaţă.
Altă constatare a cercetărilor specialiştilor este aceea că reducerea numărului de
membrii ai familiei are o influenţă asupra copiilor în ceea ce priveşte gradul satisfacţiei produse
de comunicare. Se intensifică interacţiunea copil-părinte singur, creşte gradul de afecţiune şi
scade ostilitatea. Totuşi, conform lui P. A. Gongla, E. H. Thompson 60„performanţele intelectuale
şi şcolare ale copiilor sau dezvoltarea lor psihologică nu sunt influenţate de structura familiei.
Odată cu separarea dispar conflictele anterioare dintre părinţi şi se îmbunătăţeşte climatul
familial. În familia monoparentală va scădea inegalitatea de status dintre părinte şi copil şi se va
instaura echilibrul în relaţiile familiale, echilibru ce va favoriza evolutia psiho-sociala a
copilului.”
În ceea ce priveşte impactul pe care divorţul îl are asupra copiilor, precum şi
sentimentul că a pierdut un părinte, s-a constatat că ceea ce influenţează fundamental copilul este
contextul în care se petrece separarea. Dacă atmosfera este ostilă, copiii vor fi încercaţi de
sentimente negative (teamă, vinovăţie) şi comportamente negative (iritabilitate, agresivitate).
Majoritatea cercetărilor au avut ca subiecţi copii care proveneau atât din familii “intacte”, cât şi

60
P. A. Gongla, E. H. Thompson (1985)
45
din familii destrămate şi au căutat să evidentieze diferenţe statistice între grupuri. Totuşi,
rezultatele obţinute nu au fost concludente datorită mai multor factori:
- despărţirea se poate produce înaintea divorţului, iar copiii,
reacţionează mai puternic la despărţire decât la divorţul propriu-zis;
- despărţirea poate avea loc în diferite moduri: fie printr-o despărţire
bruscă, fie datorită deselor plecări şi reveniri, astfel încât măsurarea reacţiilor copiilor trebuie să
fie corelată cu scala de timp a separării, respective divorţului;
- separarea părinţilor se poate petrece în diferite momente ale dezvoltării
fizice şi emoţionale ale copiilor. Datorită acestui fapt, dar şi datorită diferenţelor de temperament
este aproape imposibil ca cei mici să reacţioneze in acelasi fel.
Odată ce copilul începe să conştientizeze căutarea de sine, rătăcirea valorică şi
spirituală apar întrebări de genul: “De ce tocmai eu am ajuns în această situaţie?, Pentru ce s-a
întâmplat?, Ce voi face?”. Deşi se pot separa de părinţi din punct de vedere valoric, din cauza
faptului că nu vor găsi explicaţii coerente la întrebări ei pot deveni frustraţi şi hotărâţi să nu îşi
asume paternalitatea.
Copilul se va identifica cu părintele “bun”. Consecinţa constă în apariţia unor efecte
psihologice legate de identificarea de rol de sex. Băiatul rămas cu mama va fi supus fenomenului
de supraprotecţie maternal. Fata ar putea fi socializată negativ, educată în spiritul aversiunii faţă
de bărbaţi.
Cercetările efectuate au demonstrat faptul că divorţul poate conduce la diminuarea şi
ignorarea sarcinilor parentale în ceea ce priveşte creşterea şi educaţia copilului: controlul
anturajului, supravegherea performanţelor şcolare, a modului de petrecere a timpului liber etc..
Eşecul grupului familial este de fapt eşecul procesului de socializare datorită faptului că, absenţa
unui părinte, determină identificarea cu un singur model parental al copilului. Conflictele
parentale, abandonarea rolurilor parentale vor afecta personalitatea copilului care va trăi
sentimentul abandonului şi insecurităţii. Aceste sentimente pot genera, la rândul lor, tulburări de
comportament, manifestări de devianţă şi conduite delicvente.
Pe termen lung efectele familiei monoparentale asupra copiilor pot fi negative. De
cele mai multe ori odată cu schimbarea structurii familiale sunt adoptate unele măsuri de
adaptare la noua situaţie. În România, situaţia veniturilor părinţilor singuri este gravă. Datorită
faptului că salariul reprezintă principala sursă de venit, iar copiii un factor principal care

46
facilitează instalarea sărăciei, majoritatea familiilor din această categorie trăiesc sub nivelul
minim de subzistenţă. O astfel de măsură este schimbarea locuinţei cu una mai mică şi care
necesită cheltuieli mai mici. Deşi apar avantaje financiare, evoluţia copilului poate fi influenţată
negativ. Mutarea într-un cartier mai ieftin caracterizat de sărăcie şi delicvenţă va influenţa
comportamentul membrilor familiei. Datorită faptului că părintele singur îşi va putea
supraveghea mai puţin copiii decât ambii părinţi există o posibilitate foarte mare ca cei mici să
cadă pradă unor influenţe negative.
Efectele familiei monoparentale asupra copiilor sunt multiple şi nu sunt în totalitate
cunoscute. Tocmai de aceea ele rămân o permanentă provocare pentru cercetători.

I.2.2.2 Divorţul

După Maria Bulgaru, divorţul poate fi definit ca fiind „un fenomen psihic şi social complex,
determinat de o mulţime de factori economici, sociali, culturali şi religioşi, care acţionează la
nivelul indivizilor, în interiorul cuplurilor şi în a fara acestora. Unii factori, condiţionează direct
sau indirect, creşterea divorţialităţii, în timp ce alţii o frânează, direct sau indirect.”61
Buhanon (1970), identifică şase etapeîn procesul de disoluţie a cuplurilor conjugale:
1. divorţul emoţional: cu mult înainte de separarea fizică a cuplului;
2. divorţul legal: dizolvarea juridică a căsătoriei;
3. divorţul economic: separarea bunurilor;
4. divorţul parental: îngrijirea copiilor minori şi eventualele drepturi la vizită;
5. divorţul social: se referă la contactele cu prietenii şi cunoştinţele;
6. divorţul psihic: priveşte restabilirea individului ca persoană independentă în
urma divorţului.62
Încercând să răspundă la întrebarea: „De ce divorţează atât de multe cupluri?”, Petru Iluţ
(2005) găseşte următorii factori responsabili pentru creşterea ratei divorţialităţii:

61
Bulgaru, Maria,Metode şi tehnici de Asistenţă Socială, Ed, Universităţii de Stat Moldova, Chişinău,
2002, p.109
62
Enache, Rodica, Asistenţa socială a copilului şia familiei, Ovidius University Press, Constanţa, 2011,
p.60

47
Sistemul marital fundamentat pe nevoi expresive şi mai puţin pe celeinstrumentale, ceea
ce duce la o mai mare libertate de dizolvare oficială acuplurilor carenţate, urmată de alegerea
unui nou partener sau posibilitatea de a opta pentru o alternativă de viaţă nonmaritală;
Emanciparea economică a femeii (fiind independentă din punct de vedere financiar,
femeia poate spune „stop” în momentul în care lucrurile „nu mai merg” între cei doi parteneri);
Distanţarea dintre habitat şi locul de muncă (un teren favorabil cunoaşterii altor persoane
şi stabilirii unor relaţii extraconjugale, care duc la divorţ bineînţeles);
Democratizarea şi liberalizarea vieţii sociale de ansamblu (materializată înscăderea
influenţei bisericii, „îndulcirea” legislaţiei, etc.).63
La baza unui proces finalizat cu divorţul, stau mai multe etape:
a) stările conflictuale- frecvenţa crescută, consistenţa şi violenţa acestora au de cele mai
multe ori efecte de disoluţie şi eroziune a vieţii conjugale. Primul indicator al disoluţiei căsătoriei
este manifestarea insatisfacţiei faţă de convieţuirea în cuplu.
b) separarea premergătoare divorţului- nu toate separările duc la disoluţia
căsătoriei,dar majoritatea disoluţiilor sunt premise de separare. Separarea se realizează în funcţie
şi de aspecte independente de relaţiile dintre parteneri: nivelul veniturilor, posibilitatea de a găsi
o locuinţă etc. Ca o consecinţă firească a stărilor conflictuale o reprezintă încetarea relaţiilor
sexuale.
c) disoluţia legală- este forma definitivă a rupturii relaţiei conjugale, consfiinţirea
juridică a acestei stări de fapt. Legăturile care au unit soţii prin căsătorie vor înceta odată cu
divorţul, cei doi parteneri devin foşti soţi. Divorţul duce la încetarea relaţiilor de familie, la
distorsiunea legăturii parentale, la pierderea sau redeterminarea unor funcţii ale familiei.
d) acomodarea în perioada de după divorţ- după disoluţia căsătoriei, foştii soţi trebuie
să se adapteze unui nou stil de viaţă: viaţa într-o nouă locuinţă şi o nouă vecinătate, stabilirea de
noi relaţii şi prietenii, refacerea în urma stresului provocat de divorţ.64
Acest model al dezorganizării cuplului nu apare în complexitatea sa în toate cazurile.
Cuplurile aflate în divorţ pot să se confrunte cu probleme din toate aceste domenii în acelaşi

63
Enache, Rodica, Asistenţa socialăa copiluluişi afamiliei,Ovidius University Press, Constanţa, 2011,
pp.60-61
64
Ibidem, pp. 62- 63

48
timp, iar conflictul poate să se răspândească repede dintr-un domeniu în altul. Invers înţelegerea
şi cooperarea într-un domeniu pot încuraja cooperarea şi în altele.
Un alt aspect ce tine de divorţ este acela că în fiecare societate, legislaţia familiei
cuprinde reglementări specifice privitoare la disoluţia cuplurilor. Trebuie să discutăm puţin
despre instituţia juridică a divorţului, aceasta reprezentând forma legală de desfacere a căsătoriei
sau, desfacerea căsătoriei prin hotărâre judecătorească.
În ţările europene, divorţul este reglementat de trei tipuri de legislaţii:
a) divorţul sancţiune- prevede că disoluţia căsătoriei se face în urma constătării culpei
unuia dintre soţi;
b) divorţul faliment- apare când legăturile dintre soţi sunt puternic afectate, încât cei doi
soţi sunt conştienţi (deşi nu în egală măsură) că uniunea lor nu mai poate continua;
c) divorţul remediu- constituie soluţia unei căsătorii complet compromise pentru a
permite partenerilor să se recăsătorească.65
Principalele probleme care intervin în cazul divorţului sunt: stresul emoţional,
încredinţarea şi îngrijirea copiilor, divizarea proprietăţii.
Analizând divorţul, vom realiza că la baza lui stau diverşi factori economici, culturali,
psihologici, morali, religioşi care acţionează la nivelul partenerilor, în interiorul cuplurilor şi în
afara acestora. Factorii sociali care pot limita divorţurile sunt: starea de prosperitate a sănătăţii,
protecţia socială a populaţiei, atitudinea profamilistă a populaţiei, intoleranţa faţă de divorţ,
interdicţii morale, religioase şi juridice. Dar divorţul, în ciuda factorilor enumeraţi mai sus,
rămâne hotărârea partenerilor de a se despărţi, de a pune capăt uniunii conjugale existente, de a
încerca o altă formă de convieţuire, contractarea altei căsătorii sau viaţa fără partener.
Printre factorii interni care pot genera divorţul voi enumera: lipsa experienţei premaritale,
insuficienta cunoaştere a partenerului, absenţa dragostei, căsătoria precoce, difernţe mari de
vârstă între parteneri, diferenţe privind instrucţia şi educaţia pertenerilor, incompatibilităţi
psihice şi temperamentale ale partenerilor, comportamente agresive, alcoolismul unuia dintre
parteneri, divergenţe privind educaţia copiilor, şi lista poate continua. Se pot adăuga mereu noi
factori care să acţioneze asupra cuplului.66

65
Ibidem, p. 63
66
Ibidem, p.64

49
I.2.2.2.1 Divorţul din punct de vedere religios

Dacă citim Biblia, vom observa că idealul lui Dumnezeu pentru omenire este o căsnicie fericită,
nu una nefericită, şi în nici un caz divorţul. El nu doreşte ca oamenii să aibă parte de căsnicii
nefericite. În acelaşi timp, El urăşte divorţul. Dumnezeu urăşte divorţul din cel puţin două
motive: este o trădare a celuilalt şi este o violare sau o rupere a jurămintelor maritale.
Aşadar, din perspectivă creştină, divorţul este socotit o încălcare a legământului familial,
un păcat şi o rană gravă la adresa familiei, efectele lui fiind destul de puternice pentru toţi
membrii ei.Se apreciază că, din punctul de vedere al impactului emoţional şi al urmărilor
psihologice produse, divorţul se situează pe locul al doilea ca efecte, după pierderea partenerului.
Iar mai mult decât la cei doi soţi, dornici de evadare din iadul pe care şi l-au creat şi în care au
trăit, urmările divorţului se resimt mult mai grav asupra copiilor rezultaţi din respectiva familie.
Lipsiţi de afecţiunea ambilor părinţi, aceştia rămân, de nenumărate ori, traumatizaţi
pentru întreaga lor viaţă, cu o infirmitate afectivă şi o vulnerabilitate psihică sporită.
Biserica Ortodoxă, în calitatea ei de for moral călăuzitor, înţelegând sufletul uman şi
dramele sale, acceptă pronunţarea divorţului doar într-o singură circumstanţă: infidelitatea sau
adulterul dovedit. Însă, chiar şi într-o astfel de situaţie dramatică, recomandă mai întâi epuizarea
tuturor formelor şi încercărilor de conciliere şi întoarcere în sânul casei şi al familiei a persoanei
care a greşit, reintegrarea ei în mediul familial, prin pocăinţă, iertare şi îndreptare.
Sfântul Ioan Gură de Aur, subliniind vocaţia comunitară a omului, precum şi faptul că
familia are instituire divină, consideră că ruperea acestei legături, prin divorţ, este un lucru atât
împotriva firii, cât şi a legii. Este „împotriva firii, pentru că se taie trupul; împotriva legii, pentru
că cei ce vor să divorţeze fac lucrul acesta împotriva lui Dumnezeu, Care i-a unit şi a poruncit să
nu se despartă”. Prin urmare, divorţul este păcat împotriva propriei persoane, a partenerului de
căsătorie şi împotriva lui Dumnezeu, pentru că în urma lui sunt afectate deplin relaţiile omului cu
sine, cu aproapele său, dintre care în mod deosebit, soţul sau soţia cu care a alcătuit un singur
trup, ce a avut vocaţia de a trăi în unitate şi nicidecum de a se dezmembra, dar şi cu Dumnezeu.
Este o încălcare a propriei personalităţi şi demnităţi, de către însuşi subiectul lor, pentru că, prin
divorţ, nu se respectă vocaţia esenţială a omului de a trăi în comuniune şi nu „liber”, ci
asumându-şi responsabilităţi în cadrul unei familii. Faţă de aproapele său şi în mod deosebit faţă
de celălalt partener, pentru că prin divorţ, este tăiat fără milă trupul acesta al căsniciei, neţinându-

50
se cont de durerile provocate şi de efectele lor. Iar faţă de Dumnezeu, divorţul este o flagrantă
lezmajestate, pentru că, prin pronunţarea lui, este călcată voia lui Dumnezeu „de a se însoţi
bărbatul cu femeia”, caracterul sacru al legământului lor, proclamat înaintea lui Dumnezeu, şi
demnitatea Sfintei Taine a Cununiei. De aceea, Biserica, în mod deosebit prin persoana
duhovnicului şi în scaunul Sfintei Spovedanii, recomandă soţilor aflaţi în ispite şi conflicte
săredescopere motivele care i-au unit şi i-au ţinut apropiaţi, să caute să descopere căile cele mai
potrivite de împăcare şi iertare, de schimbare în bine a fiecăruia dintre ei, spre redescoperirea
armoniei conjugale, dar mai ales pentru supravieţuirea relaţiei create şi în folosul întregii familii,
îndeosebi a copiilor.67

67
Ioan Cristinel Teşu, Familia creştină, şcoală a iubirii şi a desăvârşirii, Ed.Doxologia, Iaşi, 2012,
pp.67-68

51
Capitolul II :Metodologia cercetării privind familiile în situație de criză

Prin „metodă” (gr. methodos, cale, mijloc, mod de expunere), ca şi în celelalte ştiinţe, şi în
filolosofie, se înţelege modul de cercetare, sistemul de reguli şi principii de cunoaştere şi de
transformare a realităţii obiective. Conform Dicţionarului de Filosofie (1978, 457), metoda
reprezintă „aspectul teoretic cel mai activ al ştiinţei, care jaloneză calea dobândirii de cunoştinţe
noi.”68 Gândirea metodică asigură adequatio intellectus ad intellecti (coerenţa logică internă) şi
adequatio intellectus ad rei (concordanţa imaginilor noastre mintale cu realitatea obiectivă).69
Conform etimologiei, metodologia (gr. methodos + logos) desemnează „ştiinţa
metodelor”. În sens literal, metodologia este ştiinţa integrată a metodelor, metoda fiind demersul
raţional al spiritului pentru descoperirea adevărului sau rezolvarea unei probleme.”70
Metodologia în ştiinţele sociale şi comportamentale are două laturi: analiza critică a
activităţii de cercetare şi formularea unor propuneri pentru perfecţionarea acestei activităţi. Paul
Lazarsfeld (1959) considera că metodologia are şase teme principale: delimitarea obiectului de
studiu în cercetările empirice, analiza conceptelor, analiza metodelor şi tehnicilor de cercetare,
analiza raportului dintre metodele şi tehnicile utilizate, şi stematizarea datelor obţinute în
cercetarea empirică şi formalizarea raţionamentelor.71
Conform lui Silverman, metodologia se referă la „alegerile pe care le facem cu privire la
natura cazurilor ce vor fi studiate, metodele de culegere a datelor, formele de analiză a acestora
ȋn planificarea şi executarea unei cercetări.ˮ72

II.1 Obiective

68
Chelcea, Septimiu , Curs: Tehnici de cercetare sociologică, București, 2001, pag.17
69
Ibidem
70
Ibidem, pag. 18
71
Ibidem, pp. 18-19
Silverman, David, Interpretarea datelor calitative. Metode de analiza a comunicării textului şi interacţiunii,
72

Ed. Polirom, Iaşi, 2004, p.41

52
Ele specifică ce anume se intenţionează să se realizeze: „explorarea”, „descrierea”, „explicarea”,
„înţelegerea”, „predicţia”, „schimbarea”, „evaluarea”, ori „stabilirea” impactului social al unor
aspecte ale fenomenului aflat sub investigare.73
Obiectivele acestei cercetări sunt următoarele:
1.Care suntimplicațiile psiho-sociale ale familiilor aflate într-o situaţie de criză?
2.Cum ajută Asistenţa Socială din România familiile defavorizate aflate în situaţii de
dificultate?
3.Care este rolul religiei în rezolvarea crizelor familiale?

II.2Tipul Cercetării

Tipul de cercetare pe care l-am folosit este unul de tip calitativ. Pierre Paillé consideră că
expresia cercetare calitativă designeză acele cercetări empirice din ştiinţele sociale şi umane care
corespund unui număr de cinci caracteristici: 1) cercetarea este realizată în mare parte într-o
viziune comprehensivă; 2) abordează obiectul de studiu într-o manieră deschisă şi larg
cuprinzătoare; 3) include date culese cu ajutorul metodelor calitative, adică prin intermediul
metodelor care nu implică nici o cuantificare; 4) analizează datele calitativ sau altfel supus
cuvintele sunt analizate direct prin utilizarea altor cuvinte, fără a trece printr-o operaţie de
numărare; 5) conduce în final la o povestire sau la o teorie, nu la o demonstraţie.74
Ca instrument de cercetare am utilizat interviul semistructurat, temele care urmează a fi
discutate fiind stabilite anterior aplicării acestuia. În plus, dată fiind nevoia de a culege date în
profunzime, interviul folosit în analiză este intensiv și personal, fiecărei persoane fiindu-i alocat
timpul necesar acoperii tuturor temelor discutate.
Definit de Chelcea ca “tehnică de obţinere, prin întrebări şi răspunsuri, a informaţiilor
verbale de la indivizi şi grupuri umane în vederea verificării ipotezelor sau pentru descrierea

73
Agabrian, Mircea, Cercetarea calitativă a socialului. Design şi performare, Institutul European, Iaşi,
2004, pag. 22
74
Chelcea, Septimiu , Curs: Tehnici de cercetare sociologică, București, 2001, pag.23

53
ştiinţifică a fenomenelor socioumane”75, utilizarea interviului permite spre deosebire de celălalte
tehnici nu doar acumularea unui număr mai mare de informații, ci și obținerea unor răspunsuri
personale și spontane. Mai mult, această tehnică îi asigură cercetătorului un mai mare control nu
doar asupra numărului și succesiunii întrebărilor, ci și asupra calității răspunsurilor pe care cei
intervievați le oferă. Dar există şi dezavantaje ale interviului calitativ, tehnica interviului calitativ
produce mai mult subiectivism decât interviurile cantitative deoarece cercetătorul decide ce
citate sau exemple specifice relatează în raportul de cercetare.76

II.3 Universul social al cercetării

Universul cercetării este reprezentat deopt familii defavorizate aflate în situaţii de dificultate care
fac parte din Centrul de Resurse pentru familii din cadrul Centrului Diecezan Caritas Iaşi.

II.4 Ghidul de Interviu

Francois de Singly defineşte ghidul de interviu ca fiind„un ansamblu de funcţii, operatori şi


indicatori, care structurează activitatea de ascultare şi de intervenţie a celui care intervievează.”77
Ghidul de interviu pe care l-am realizat pentru cercetarea de faţă cuprinde 12 întrebări.
Prin intermediul celor 12 întrebări am urmărit să ating teme precum viaţa familială
(relaţia cu familia), criza familială şi modul în care aceasta s-a desfăşurat (factori declanşatori,
efectele sociale şi emoţionale), rolul asistenţei sociale şi al religiei în cazul familiilor aflate într-o
situaţie de criză.

75
Chelcea, Septimiu ,Metodologia cercetării sociologie. Metode Cantitative şi calitative, Ed. Economică,
București, 2001, pag. 267
76
Agabrian, Mircea, Cercetarea calitativă a socialului. Design şi performare, Institutul European, Iaşi,
2004, pag. 57
77
Singly, Francois de, Ancheta şi metodele ei: chestionarul, interviul de producere a datelor, interviul
comprehensiv, Ed. Polirom, Iaşi, 1998, pag. 152

54
Capitolul III: Desfăşurarea cercetăriiprivind familiile în stare de criză în
cadrul centrului Caritas, Iași

III.1 Interpretarea interviurilor

Interviu nr. 1: Ghe. R., 59 ani, văduv

Domnul Ghe. R. ne-a spus care este releţia sa cu familia în acest moment şi ne-a povestit despre
criza familială prin care dânsul a tecut.
„La momentul actual am o relaţie bună cu familia mea. După moartea soţiei nu m-am
recăsătorit, dar la scurt timp mi-am găsit o concubină care m-a ajutat să îmi cresc cei doi copii.
La început copiii nu au fost de acord cu ea, dar în timp au acceptat-o de dragul meu.”
Vorbiţi-mi, vă rog, despre criza familială prin care aţi trecut. Cu ce dificultate familială v-
aţi confruntat?
„Soţia mea a decedat în anul 2005 şi am rămas singur cu 2 copii: o fată de 20 de ani şi
un băiat de 14 ani. După ce a murit soţia, fata a trebuit să preia atribuţiile gospodăreşti şi
pentru a face faţă cheltuielilor, s-a angajat ca vânzătoare. Situaţia economică a familiei a
devenit precară deoarece trebuia să ne întreţinem din pensia mea mică şi salariul modest al ficei
mele.”
Care a fost momentul care a declanşat situaţia de criză în familia dumnevoastră?
„Toate problemele au început să apară din momentul în care a murit soţia mea.”
Care au fost factorii care au determinat declanşarea acesteia?
„Moartea soţiei, situaţia financiară precară, apariţia unei alte femei în viaţa mea la
scurt timp după ce a murit mama copiilor mei, toate acestea au determinat declanşarea unei
crize familiale.”
Cum v-a afectat pe dumneavoastră din punct de vedere emoţional şi social această criză?
Dar pe ceilalţi membrii ai familiei?

55
„Cei mai afectaţi au fost copiii, o bună perioadă de timp nu au vrut să vorbească cu
nimeni. Iar eu după moartea soţiei am început să consum alcool zilnic. Mă simţeam foarte
singur. Soţia murise, copiii nu mai vroiau să vorbească cu mine.”
Vă rog să imi spuneţi care au fost urmările crizei asupra familiei dumneavoastră, dacă v-a
afectat relaţia cu ceilalţi membrii (copii) şi cum anume.
„În primele două săptămâni, după ce a murit mama lor, copiii s-au închis în ei şi nu au
mai vorbit cu nimeni, nici măcar cu mine, care eram tatăl lor. Apoi a apărut concubina mea care
a înrăutăţit situaţia deoarece au început să apară certurile, mai ales cu fiica mea.”
La momentul actual această criză mai persistă sau aţi găsit o soluţie?
„În timp am reuşit să depăşim această criză familială. Copiii au înţeles că am nevoie de
cineva lângă mine, şi de dragul meu au acceptat să am o concubină.”
Cum aţi reuşit să o depăşiţi?
„Prin comunicare. Am început să comunicăm foarte mult unii cu alţi şi astfel am reuşit
să am o discuţie serioasă cu ambi copii şi să le explic că am nevoie de cineva care să mă ajute
să îi cresc, şi că nu pot trăi toată viaţa singur. Ei vor creşte mari, îşi vor întemeia o familie, şi eu
ce fac, rămân singur?!”
Aţi avut nevoie de consiliere socială/psihologică? Dar religioasă?
„Pentru a depăşi mai uşor situaţia, am cerut ajutor celor de la Caritas. Am avut mari
emoţii, mai ales cu băiatul care era la o vârstă dificilă şi îmi era foarte greu să mă înţeleg cu
el.”
Asistentul social/psihologul, a avut o implicare constantă în tot acest timp?
„De două ori pe săptămână veneau la noi un asistent social împreună cu un psiholog
pentru a discuta cu mine şi copiii mei, iar în weekend eram vizitaţi de către un părinte din cadrul
centrului Caritas. Ne-au ajutat foarte mult prezenţa lor, fără ei nu cred că am fi reuşit.”
Cum v-a ajutat consilierea socială/psihologică şi cea religioasă să depăşiţi această criză
familială?
„Părintele m-a ajutat să îmi recapăt încrederea în Dumnezeu. Nu eram eu foarte
credincios nici înainte, dar după ce a murit soţia, îmi pierdusem definitiv încrederea în El. Şi
faptul că mi-am recăpătat încrederea în Dumnezeu mi-a dat puterea să rezist tuturor situaţiilor
grele prin care a trebuit să trec împreună cu copiii mei. Cei de la Caritas au fost foarte drăguţi
cu noi, ne-au oferit sprijin emoţional, dar şi material pentru a trece mai usor peste această criză

56
care ne-a lovit. Datorită lor, acum suntem bine cu toţii. Fata a absolvit o facultate, s-a căsătorit,
are un copil, iar băiatul este student. Amândoi copiii au avut rezultate şcolare bune şi au fost
admişi la facultatea la care au dorit să intre. Deşi nu au avut sprijinul mamei, copiii mei s-au
realizat.”

Studiu de caz

Nume şi prenume: Radu Gheorghe


Data şi locul naşterii: 02.05.1958 Iasi
Domiciliu: Iaşi
Ocupaţia: Pensionar
Motivul solicitării/ Probleme existente
Beneficiarul întampină dificultăţi în cadrul familiei. Nu face faţă în ceea ce privește îngrijirea
copiilor săi și în ceea ce privește cheltuielile. Soţia beneficiarului a decedat în 2005. Acesta
rămâne cu doi copii: o fată de 20 de ani şi un băiat de 14 ani.
Soluţii propuse
Vizita specialiştilor CRF la domiciliul beneficiarului astefl încât să se poată observa situaţia
actuală. Cunoaşterea membrilor familiei şi a situaţiei acestora.
Observaţii
Beneficiarul a manifestat un comportament deschis, povestind despre situaţia în care se află.
Starea economico-financiară: 500 lei
Istoricul social al clientului
Beneficiarul locuieşte cu cei doi copii în Iași, iar l-a scurt timp după moartea soției și-a găsit
concubină.
Probleme speciale cu care se confruntă clientul.
La scurt timp după moartea soției, beneficiarul și-a găsit o concubină și tensiunile între el și cei
doi copii s-au accentuat.
Observații:
Cei doi copii frecventează cursurile şcolare , respectiv facultatea, sprijinind tatăl în limita
posibilităţilor.
Propuneri:

57
Se propune intervenţia specialiştilor cât şi procesul de înbunătăţire a situaţiei familiare, aceştia
sprijinind material ori informaţional. Totodată este necesară etapa de consiliere psihologicaă
pentru cei doi copiii, dar și pentru tatăl lor.

În urma intreviului am aflat că soţia subiectului a decedat în 2005. Acesta rămâne cu doi
copii: o fată de 20 de ani şi un băiat de 14 ani. La început fiica sa preia atribuţiile gospodăreşti şi
munceşte pentru a suplini deficitul economic. Situaţia materială a familiei era precară datorită
faptului că trebuiau să facă faţă cheltuielilor zilnice doar din pensia primită de tată şi din salariul
modest al fetei. Baiatul, fiind încă în liceu, nu contribuia la veniturile familiei decât cu alocaţia
care reprezenta o suma mult prea mică pentru nevoile ce trebuiau acoperite. Nu au primit sprijin
din partea rudelor pentru că bunicii nu mai erau în viaţă, iar celelalte rude nu locuiau în Iaşi:
„Soţia mea a decedat în anul 2005 şi am rămas singur cu 2 copii: o fată de 20 de ani şi un băiat
de 14 ani. După ce a murit soţia, fata a trebuit să preia atribuţiile gospodăreşti şi pentru a face
faţă cheltuielilor, s-a angajat ca vânzătoare. Situaţia economică a familiei a devenit precară
deoarece trebuia să ne întreţinem din pensia mea mică şi salariul modest al ficei mele.”
În prezent subiectul are o relaţie bună cu familia sa. La scurt timp după decesul soţiei,
acesta îşi găseşte o concubină şi petrece din ce în ce mai mult timp în apartamentul acesteia.
Copiii nu sunt de acord, nu au relaţii de simpatie cu aceasta, dar o acceptă de dragul tatălui.
Atribuţiile casei (curăţenia, cumpărăturile şi uneori chiar hrana) rămân responsabilitatea copiilor
care se gospodăresc singuri. Uneori, concubina găteşte şi face curăţenie pentru a-i ajuta pe
aceştia: „La momentul actual am o relaţie bună cu familia mea. După moartea soţiei nu m-am
recăsătorit, dar la scurt timp mi-am găsit o concubină care m-a ajutat să îmi cresc cei doi copii.
La început copiii nu au fost de acord cu ea, dar în timp au acceptat-o de dragul meu.”
Moartea soţiei în anul 2005 a reprezentat momentul principal care a declanşat criza
familială: „Toate problemele au început să apară din momentul în care a murit soţia mea.”
Factorii care au determinat apariţia unei crize familiale au fost: decesul soţiei, situaţia financiară
precară şi aparţia unei alte femei în viaţa tatălui la scurt timp după decesul mamei celor doi copii:
„Moartea soţiei, situaţia financiară precară, apariţia unei alte femei în viaţa mea la scurt timp
după ce a murit mama copiilor mei, toate acestea au determinat declanşarea unei crize
familiale.”

58
Criza familială a avut efecte negative atât asupra copiilor, cât şi asupra tatălui lor: „Cei mai
afectaţi au fost copiii, o bună perioadă de timp nu au vrut să vorbească cu nimeni. Iar eu după
moartea soţiei am început să consum alcool zilnic. Mă simţeam foarte singur. Soţia murise,
copiii nu mai vroiau să vorbească cu mine.”
Relaţiile tatălui cu copiii săi se schimbă: certurile cu fiica sunt frecvente la început din cauza
concubinei cu care acesta se afisează din ce în ce mai des. Cu timpul, însă aceasta începe să
accepte situaţia: „În primele două săptămâni, după ce a murit mama lor, copiii s-au închis în ei
şi nu au mai vorbit cu nimeni, nici măcar cu mine, care eram tatăl lor. Apoi a apărut concubina
mea care a înrăutăţit situaţia deoarece au început să apară certurile, mai ales cu fiica mea. În
timp am reuşit să depăşim această criză familială. Copiii au înţeles că am nevoie de cineva
lângă mine, şi de dragul meu au acceptat să am o concubină.”Pe măsură ce tensiunea a crescut,
subiectul a reuşit să îşi mobilizeze energiile pentru a face faţă crizei familiale.
Criza familială a fost depăşită prin comunicare şi cu ajutorul asitentului social, psihologului şi
părintelui din cadrul centrului Caritas. Aceştia le-au oferit sprijin emoţional şi material: „În timp
am reuşit să depăşim această criză familială. Copiii au înţeles că am nevoie de cineva lângă
mine, şi de dragul meu au acceptat să am o concubină. Am început să comunicăm foarte mult
unii cu alţi şi astfel am reuşit să am o discuţie serioasă cu ambi copii şi să le explic că am nevoie
de cineva care să mă ajute să îi cresc, şi că nu pot trăi toată viaţa singur. Ei vor creşte mari, îşi
vor întemeia o familie, şi eu ce fac, rămân singur?!Pentru a depăşi mai uşor situaţia, am cerut
ajutor celor de la Caritas. Am avut mari emoţii, mai ales cu băiatul care era la o vârstă dificilă
şi îmi era foarte greu să mă înţeleg cu el.De două ori pe săptămână veneau la noi un asistent
social împreună cu un psiholog pentru a discuta cu mine şi copiii mei, iar în weekend eram
vizitaţi de către un părinte din cadrul centrului Caritas. Ne-au ajutat foarte mult prezenţa lor,
fără ei nu cred că am fi reuşit.” Părintele m-a ajutat să îmi recapăt încrederea în Dumnezeu. Nu
eram eu foarte credincios nici înainte, dar după ce a murit soţia, îmi pierdusem definitiv
încrederea în El. Şi faptul că mi-am recăpătat încrederea în Dumnezeu mi-a dat puterea să rezist
tuturor situaţiilor grele prin care a trebuit să trec împreună cu copiii mei. Cei de la Caritas au
fost foarte drăguţi cu noi, ne-au oferit sprijin emoţional, dar şi material pentru a trece mai usor
peste această criză care ne-a lovit. Datorită lor, acum suntem bine cu toţii.”
Amândoi copiii au avut rezultate şcolare bune şi au fost admişi la facultatea la care au
visat. După casătoria fiicei, şi mutarea acesteia la soţul său, baiatul rămâne aproape singur în

59
apartament. Tatăl s-a mutat definitiv cu concubina, dar îşi vizitează fiul săptamânal. Cheltuielile
casei le acoperă în totalitate tatăl, însă de apartament (curăţenie, spălat, hrană) se ocupă fiul.
Totuşi, pentru că are nevoie de „bani de buzunar” băiatul munceşte temporar atunci când
serviciul nu îi afectează timpul alocat pentru facultate. Are prieteni mulţi care l-au susţinut moral
la decesul mamei şi cu care îşi petrece aproape tot timpul liber.
Astăzi, după ce fiica a absolvit o facultate, s-a căsătorit, are o fetiţă, iar băiatul este
student.
În urma interviului am observat că asistenţa socială, psihologică şi religioasă au un rol
foarte important în depăşirea unei crize familiale. Oamenii depăşesc mult mai uşor aceste crize
dacă au parte de asistenţă socială, psihologică, chiar şi religioasă. De asemenea am realizat că
întotdeauna, într-o criză familială, cei mai afectaţi sunt copiii, şi apoi adulţii.

Legendă: - Persoană de gen masculin

- Persoană de gen feminin

- Persoană de gen masculin decedată

- Persoană de gen feminin decedată

- Relaţie de căsătorie

60
Școală

Rudele
Asistent materne
social

Psiholog
Rudele paterne

Biserica
Medicu de
familie
Vecini

Legendă:
- Relaţie unilaterală
- Relaţie bilaterală
-Relaţie inexistentă
- Relaţie strânsă

Interviu nr.2: A.S. 26 ani, necăsătorită

Doamna A.S ne-a vorbit despre releţia sa cu familia în acest moment şi ne-a povestit despre criza
familială prin care dânsa a tecut.
„La vârsta de 8 ani tata a părăsit-o pe mama şi nu l-am mai văzut de atunci. Nu am
discutat niciodată cu ea deschis despre el, dar bănuiesc că a fost vorba de altă femeie. Am avut o
copilărie grea deoarece rudele nu ne-au ajutat, iar mama a trebuit să ma crească singură. Deşi

61
muncea, câstiga foarte puţin. În prezent mă înţeleg foarte bine cu mama mea care mă ajută să
îmi cresc fetiţa.”
Vorbiţi-mi, vă rog, despre criza familială prin care aţi trecut. Cu ce dificultate familială v-
aţi confruntat?
„Recunosc, nu mi-a plăcut şcoala, abia am terminat liceul. La 18 ani l-am cunoscut pe
C.S., iar câteva luni am rămas însărcinată. Când am rămas însărcinată am hotărât să amânăm
cununia civila pentru că nu aveam bani suficienţi. După naşterea fetiţei, relaţiile s-au înrăutăţit
din cauza lipsei banilor deoreace doar el muncea. Am început să ne certam din ce în ce mai des,
şi după aproape doi ani ne-am despărţit deoarece nu a mai vrut să îşi asume responsabilitatea
de tată.”
Care a fost momentul care a declanşat situaţia de criză în familia dumnevoastră?
„Criza familială s-a declanşat în momentul în care am aflat că sunt însărcinată, şi s-a
adâncit şi mai mult după ce a apărut pe lume fetiţa noastră.”
Care au fost factorii care au determinat declanşarea acesteia?
„Ruptura dintre noi doi s-a produs din cauza lipsei banilor.”
Cum v-a afectat pe dumneavoastră din punct de vedere emoţional şi social această criză?
Dar pe ceilalţi membrii ai familiei?
„Pentru mamă, fără servici, cu un copil de aproape doi ani, totul mi se părea fără
speranţă. Eram speriată şi nu ştiam ce să fac. Fiica mea nu a fost aşa de afectată pentru că fiind
micuţă, nu înţelegea ce se întâmplă între părinţii ei.”
Vă rog să imi spuneţi care au fost urmările crizei asupra familiei dumneavoastră, dacă v-a
afectat relaţia cu ceilalţi membrii (copii) şi cum anume.
„Am rămas singură, fără serviciu şi cu un copil pe care trebuia să-l cresc doar
eu..Relaţia cu fetiţa mea nu a fost afectată. Avem o relaţie foarte apropiată şi petrecem destul
mult timp împreună când nu sunt la serviciu. Ne jucăm, mergem la plimbare, la grădina
zoologică.”
La momentul actual această criză mai persistă sau aţi găsit o soluţie?
„Şi eu şi fetiţa mea am depăşit situaţia. Între timp mi-am găsit un serviciu şi chiar dacă
programul este încărcat şi lipsesc de acasă 4 zile/ săptămână, sunt mulţumită că pot câştiga bani
pentru creştere fetiţei mele. De asemnea am reuşit să îmi dau fetiţa la grădiniţă. Ea are rezultate
foarte bune şi şi-a făcut foarte mulţi prieteni.”

62
Cum aţi reuşit să o depăşiţi?
„Mama mea m-a ajutat foarte mult, s-a implicat în creşterea fetiţei. Ea are grijă să
meargă la grădiniţă şi să nu-i lipsească absolut nimic. Şi fac tot posibilul să-i asigur un trai
decent, dar din păcate sunt multe lucruri pe care nu i le pot oferi.”
Aţi avut nevoie de consiliere socială/psihologică? Dar religioasă?
„Pentru că mă simţeam singură şi neajutorată, chiar dacă mama mea era lângă mine,
am început să caut pe internet diferite centre care oferă asistenţă socială familiilor aflate în
dificultate şi aşa i-am găsit pe cei de la Caritas. Aici mi s-a oferit consiliere psihologică, socială,
chiar şi religioasă.”
Asistentul social/psihologul, a avut o implicare constantă în tot acest timp?
„Mergeam la centru de 3 ori pe săptămână, deci pot spune că într-adevăr s-au implicat
constant.”
Cum v-a ajutat consilierea socială/psihologică şi cea religioasă să depăşiţi această criză
familială?
„Cei de la Caritas m-au ajutat să îmi găsesc un serviciu şi mi-au oferit suport psihologic
şi social. Prin participarea la şedinţele de consiliere psihologică şi socială am reuşit să capăt
încredere în mine şi să realizez că pot să imi îndeplinesc orice vis, numai să vreau. Consilierea
religioasă m-au ajutat să devin mai liniştită şi mai raţională.”

Studiu de caz

Nume şi prenume: Alina Stan


Data şi locul naşterii: 02.04.1991, Iasi
Domiciliu: Iaşi
Ocupaţia: Femeie de serviciu
Motivul solicitării/ Probleme existente
Beneficiara întampină dificultăţi în cadrul familiei. Nu face faţă cheltuielilor. După nașterea
copilului, s-a despărţit de tată copilului ei și își crește singură copilul.
Soluţii propuse
Vizita specialiştilor CRF la domiciliul beneficiarului astefl încât să se poată observa situaţia
actuală.

63
Observaţii
Beneficiara a manifestat un comportament deschis, povestind despre situaţia în care se află.
Starea economico-financiară: 800 lei
Istoricul social al clientului
Beneficiara locuieşte cu fetița sa și mama sa.
Probleme speciale cu care se confruntă clientul.
Tânăra este divorțată și își crește singură copilul. Singurul ajutor pe care îl primește este din
partea mamei.
Observații:
Bunica este cea care se ocupă de creşterea copilului, atât în ceea ce priveşte frecventarea
grădiniţei, cât şi în ceea ce priveşte satisfacerea celorlalte nevo
Propuneri:
Se propune intervenţia specialiştilor cât şi procesul de înbunătăţire a situaţiei familiare, aceştia
sprijinind material ori informaţional. Totodată este necesară etapa de consiliere psihologică și
socială pentru beneficiară.

A.S are 26 de ani şi este necăsătorită. Tânăra ne-a povestit că la vârsta de 8 ani, tatăl său
părăseşte familia. Cu mama ,,nu am discutat niciodată deschis despre el, dar bănuiesc că a fost
vorba de altă femeie.” A avut o copilărie grea, lipsită de orice contact cu tatăl pe care ,,nu l-am
mai văzut de atunci”. Rudele nu i-au ajutat, iar mama sa, deşi muncea, câştiga putin. Nu i-a
plăcut şcoala, abia a terminat liceul , iar la 18 ani îl cunoaşte pe C. S. cel cu care va face o fetiţă.
,,Când am rămas însărcinată am hotărât să amânăm cununia civila pentru că nu aveam bani
suficienţi”. După naşterea fetiţei, relaţiile se înrăutăţesc din cauza lipsei banilor, având în vedere
că numai el muncea. Certurile devin frecvente, iar ruptura se produce pentru că tatăl nu mai
doreşte să-şi asume responsabilitatea unui copil.
Pentru mamă, fără servici, cu un copil de aproape doi ani, „totul mi se părea fără
speranţă. Eram speriată şi nu ştiam ce să fac.” Primeste ajutorul mamei care se implică în
creşterea fetiţei şi în cele din urmă găseşte şi servici. Deşi programul este încărcat şi lipseşte de
acasă 4 zile /săpt. este mulţumită că poate câştiga bani pentru creşterea fetiţei. Fetiţa a obţinut
rezultate foarte bune la grădiniţă şi s-a integrat repede în colectivul grupei, făcându-şi foarte
mulţi prieteni

64
Bunica este cea care se ocupă de creşterea copilului, atât în ceea ce priveşte
frecventarea grădiniţei, cât şi în ceea ce priveşte satisfacerea celorlalte nevoi. Mama încearcă să
îi asigure fetiţei un trai decent, însă ,, sunt multe lucruri pe care nu pot să i le ofer.”
Deşi avea parte de susţinerea mamei ei, tânăra a apelat la consiliere socială şi
psihologică: „mă simţeam singură şi neajutorată”. Ea merge de trei ori pe săptămână la centrul
Caritas din Iaşi, oraş în care tânăra şi locuieşte. Cei de la Caritas au ajutat-o să îşi găsească un
serviciu şi i-au oferit consiliere psiologică, socială şi chiar religioasă:Prin participarea la
şedinţele de consiliere psihologică şi socială am reuşit să capăt încredere în mine şi să realizez
că pot să imi îndeplinesc orice vis, numai să vreau. Consilierea religioasă m-au ajutat să devin
mai liniştită şi mai raţională.”

Legendă:

- Persoană de gen masculin

- Persoană de gen feminin

-Persoană de gen masculin decedată

-Persoană de gen feminin decedată

- Relaţie de căsătorie

- Relaţie de concubinaj

65
Interviu nr.3: C.D, 45 de ani, căsătorită

Doamna C.D a fost de acord să ne vorbească despre releţia sa cu familia în acest moment şi
despre criza familială prin care dânsa a tecut.
„M-am căsătorit la vârsta de 18 ani, şi pentru că eram din provincie m-am mutat
împreună cu soţul meu într-un apartament dăruit de soacra mea în Iaşi. La vârsta de 19 ani am
născut primul copil, o fetiţă. Pentru că nu aveam o situaţie economică bună, soţul meu s-a
hotărât să muncească în diferite oraşe din toată ţara, fiind foarte mult timp plecat de acasă. Am
fost nevoită să cresc aproape singură fetiţa” [...] „în prezent, din cauza problemelor familiale,
nu am o relaţie foarte apropiată cu copiii mei, iar de soţul meu m-am distanţat foarte mult, nu
mai comunicăm unul cu celălalt, fiecare îşi vede de viaţa lui. Nu ne-am gândit să divorţăm
pentru că suntem căsătoriţi de atâţea ani, dar nu ne mai leagă nimic.”
Vorbiţi-mi, vă rog, despre criza familială prin care aţi trecut. Cu ce dificultate familială
v-aţi confruntat?
„Când fetiţa a împlinit şase ani soţul meu a părăsit ţara pentru a munci în străinătate,
deşi aşteptam al doilea copil. Timp de doi ani a trebuit să mă descurc singură cu copiii: ,,Mi-a
fost foarte greu, dar nu am avut încotro. Cu soţul comunicam doar prin corespondenţă şi nu mă
puteam sfătui cu el în problemele importante. Faptul că am fost şi tată şi mamă pentru copii m-a
făcut să fiu foarte dură şi rece cu copiii mei, ceea ce mi-a afectat relaţia cu ei.”
Care a fost momentul care a declanşat situaţia de criză în familia dumnevoastră?
„O dată cu plecarea soţului meu în străinătate au apărut toate problemele.”
Care au fost factorii care au determinat declanşarea acesteia?
„Neajunsurile materiale a fost factorul principal care a decalnşat criza familială.”
Cum v-a afectat pe dumneavoastră din punct de vedere emoţional şi social această criză?
Dar pe ceilalţi membrii ai familiei?
Situaţia m-a determinat să fiu foarte dură cu copiii mei, nu am avut o relaţie foarte
apropiată cu ei . Nu aveam timp foarte mult pe care să-l petrec cu copiii mei. Aveam servici, o
casă de întreţinut şi doi copii de crescut. Problemele mă copleşeau, dar nu aveam voie să mă
plâng.”
Vă rog să imi spuneţi care au fost urmările crizei asupra familiei dumneavoastră, dacă v-a
afectat relaţia cu ceilalţi membrii (copii) şi cum anume.

66
„Copiii s-au îndepărtat de mine. Ei nu mi-au împărtăşit niciodată gânduri, frământări,
secrete, aşa cum poate alţi copii fac cu mamele lor.Dar acum, când mi-am dat seama, este mult
prea târziu să mă mai pot apropia de ei . Nici de tatăl lor nu suunt apropiaţi.”
La momentul actual această criză mai persistă sau aţi găsit o soluţie?
„În prezent criza s-a ameliorat, dar nu a dispărut definitiv, ne înlegem bine unii cu alţii,
dar nu avem relaţii apropiate. Copiii au crescut, fata a devenit asistentă medicală, s-a căsătorit
şi aşteaptă un copil, iar băiatul este student. Sentimentele dintre mine şi soţul meu s-au stins, s-
au deteriorat din lipsa de comunicare. Am acceptat situaţia şi ne vedem fiecare de viaţa
noastră.”
Cum aţi reuşit să o depăşiţi?
„O dată cu trecerea timpului, am reuşit să depăşesc această ciză.”
Aţi avut nevoie de consiliere socială/psihologică? Dar religioasă?
„În încercarea de a găsi o soluţie, am apelat la serviciile celor de la Caritas.”
Asistentul social/psihologul, a avut o implicare constantă în tot acest timp?
„Cel puţin o dată pe săptămână mă întâlneam cu asistentul social care s-a ocupat de
cazul nostru.”
Cum v-a ajutat consilierea socială/psihologică şi cea religioasă să depăşiţi această criză
familială?
„Chiar dacă nu am reuşit să rezolv problemele pe care le-am cu soţul meu, consilierea
psihologică, socială, inclusiv cea religioasă m-au ajutat să mă regăsesc pe mine, să conştinetizez
greşelile pe care le-am făcut în ceea ce priveşte relaţia cu copiii mei, şi astfel încerc să îndrept
cât se mai poate îndrepta. În ceea ce priveşte relaţia cu soţul meu, m-am liniştit şi am acceptat
situaţia aşa cum este, fiecare ne vedem de viaţa noastră.”

Studiu de caz

Nume şi prenume: Corina Dobre


Data şi locul naşterii: 03.08.1972, Iasi
Domiciliu: Iaşi
Ocupaţia:Profesor
Motivul solicitării/ Probleme existente

67
Beneficiara întampină dificultăţi în cadrul familiei. Nu face faţă cheltuielilor și are o relație
deficitară cu cei doi copiii și soțul ei . După nașterea primului copil, pentru a asigura o situaţie
economică mai bună a familiei, soţul munceşte în diferite oraşe din ţară fiind plecat foarte mult
timp de acasă. Când fetiţa împlineşte şase ani, tatăl părăseşte ţara pentru a munci în străinătate,
deşi cuplul aştepta al doilea copil. Timp de doi ani subiectul creşte singură copiii.
Soluţii propuse
Vizita specialiştilor CRF la domiciliul beneficiarului astefl încât să se poată observa situaţia
actuală.
Observaţii
Beneficiara a manifestat un comportament deschis, povestind despre situaţia în care se află.
Starea economico-financiară: 2000 lei
Istoricul social al clientului
Beneficiara locuiește cu cei doi copii.
În prezent fata a devenit asistentă medicală, s-a căsătorit şi aşteaptă un copil, iar băiatul este
student și locuiește încă cu mama lui.
Probleme speciale cu care se confruntă clientul.
Cu copiii a fost foarte dură, nu au avut o relaţie foarte apropiată pentru că, fiind nevoită să
suplinească lipsa tatălui, nu avea timp foarte mult pe care să-l petreacă cu copiii săi
Observații:
Relaţia dintre tată şi copii a fost una formală pentru că, fiind rar acasă, nu aveau ocazia să
petreacă mult timp împreună, să aibă relaţii apropiate.
Propuneri:
Se propune intervenţia specialiştilor cât şi procesul de înbunătăţire a situaţiei familiare, aceştia
sprijinind informaţional. Totodată este necesară etapa de consiliere psihologică și socială pentru
beneficiară.

Doamna C.D are 45 de ani şi este căsătorită. Se căsătoreşte la vârsta de 18 ani şi, fiind din
provincie, se mută împreună cu soţul într-un apartament dăruit de mama acestuia în Iaşi. La
vârsta de 19 ani naşte o fetiţă. Pentru a asigura o situaţie economică mai bună a familiei soţul
munceşte în diferite oraşe din ţară fiind plecat foarte mult timp de acasă. C.D. este nevoită să
crească aproape singură copilul având în vedere că tatăl lipseşte de acasă cu lunile. Situaţia

68
financiară a familiei este relativ bună şi asta pentru că primesc ajutoare şi de la ţară unde locuiesc
părinţii ei şi ai soţului. Când fetiţa împlineşte şase ani tatăl părăseşte ţara pentru a munci în
străinătate, deşi cuplul aştepta al doilea copil. Timp de doi ani subiectul creşte singură copiii:
,,Mi-a fost foarte greu, dar nu am avut încotro”. Avea servici, un copil de care trebuia să se
ocupe îndeaproape, pentru că de abia începuse şcoala, şi un nou născut.
Cu copiii a fost foarte dură, nu au avut o relaţie foarte apropiată pentru că, fiind
nevoită să suplinească lipsa tatălui, nu avea timp foarte mult pe care să-l petreacă cu copiii săi.
,,Aveam servici, o casă de întreţinut şi doi copii de crescut. Problemele mă copleşeau, dar nu
aveam voie să mă plâng”.Subiectul regretă că relaţia cu copiii a fost una superficială, rece.
Aceştia nu i-au împărtăsit gânduri, frământări, secrete ,,aşa cum poate alţi copii fac cu mamele
lor. Dar acum, când mi-am dat seama, este mult prea târziu să mă mai pot apropia de ei.”
În prezent criza s-a ameliorat, dar nu a dispărut definitiv. Se înţelege bine cu copiii ei,
dar nu sunt apropiaţi unul de altul. Fata a devenit asistentă medicală, s-a căsătorit şi aşteaptă un
copil, iar băiatul este student. Relaţia dintre tată şi copii a fost una formală pentru că, fiind rar
acasă, nu aveau ocazia să petreacă mult timp împreună, să aibă relaţii apropiate.
Pentru a remedia situaţia familială, doamna C.D a apelat la serviciile de asistenţă socială,
psihologică si religioasă oferite de centrul Caritas. Cel puţin o dată pe săptămână mergea la
consiliere ceea ce a ajutat-o foarte mult: „chiar dacă nu am reuşit să rezolv problemele pe care
le-am cu soţul meu, consilierea psihologică, socială, inclusiv cea religioasă m-au ajutat să mă
regăsesc pe mine, să conştinetizez greşelile pe care le-am făcut în ceea ce priveşte relaţia cu
copiii mei, şi astfel încerc să îndrept cât se mai poate îndrepta. În ceea ce priveşte relaţia cu
soţul meu, m-am liniştit şi am acceptat situaţia aşa cum este, fiecare ne vedem de viaţa noastră.

69
Legendă:

- Persoană de gen masculin

- Persoană de gen feminin

- Persoană de gen masculin decedată

-Persoană de gen feminin decedată

- Relaţie de căsătorie

- Căsătorie în care soţii sunt separaţi în fapt

Școală
Asistent
social Rudele
materne

Psiholog Rudele
paterne

Medic de
familie
Biserica
Vecini

70
Legendă:
- Relaţie unilaterală
- Relaţie bilaterală
-Relaţie inexistentă
- Relaţie strânsă

Interviu nr. 4: M.N., 38 ani, divorţată.

Doamna M.N a acceptat invitaţia mea de a îmi povesti despre relaţia dânsei cu familia în acest
moment şi despre criza care i-a acaparat familia.
„M-am căsătorit la 20 de ani, deşi îl cunoşteam doar de 7 luni. Am ştiut că are un
temperament impulsiv, dar nu am crezut că asta ne va despărţi. Avem un copil împreună, dar
suntem divorţaţi în prezent. Copilul locuieşte cu mine. Avem o relaţie foarte bună unul cu
celălalt.”
Vorbiţi-mi, vă rog, despre criza familială prin care aţi trecut. Cu ce dificultate familială v-
aţi confruntat?
„Timp de doi ani ne-a mers foarte bine. Dar după ce am născut, soţul meu a început să
absenteze de acasă şi nu se preocupa deloc de copilul nostru, considera că aceasta era doar
sarcina mea. De multe ori ajungea târziu, după miezul nopţii, deşi programul lui se termina mult
mai devreme, salariul nu îl aducea în totalitate acasă, şi eu am început să-i reproşez toate aceste
lucruri şi astefel începeau scandulurile din partea lui deoarece el considera că nu am nici un
drept să-i cer socoteală pentru ceea ce face el. După un an de la naşterea copilului a apărut
prima palmă, au urmat şi altele, le-am acceptat pentru copil, deşi şi-a cerut scuze după prima şi
a promis că nu se va mai întâmpla. Când copilul a crescut l-a lovit şi pe el pentru că a încercat
să intervină în certurile noastre.”
Care a fost momentul care a declanşat situaţia de criză în familia dumnevoastră?
„Toate problemele au început o dată cu naşterea băiatului nostru şi a absentismului lui
de acasă.”
Care au fost factorii care au determinat declanşarea acesteia?
„Criza s-a adâncit o dată cu prima palmă.”

71
Cum v-a afectat pe dumneavoastră din punct de vedere emoţional şi social această criză?
Dar pe ceilalţi membrii ai familiei?
„Mi-am pierdut încrederea în bărbaţi, nu mai am încredere în absolut nimeni. Nu vreau
să mă mai căsătoresc. A fost de ajuns o dată.”
Vă rog să imi spuneţi care au fost urmările crizei asupra familiei dumneavoastră, dacă v-a
afectat relaţia cu ceilalţi membrii (copii) şi cum anume.
„Nu am mai acceptat comportamentul violent al soţului meu atât faţă de mine, cât şi faţă
de băiat şi am divorţat. Până la pronunţarea divorţului eu şi băiatul meu ne-am mutat la părinţii
mei, deşi soţul a insistat să ne împăcăm, promiţând că nu se va mai întâmpla. Ne-a fost greu o
perioadă să ne adaptăm la noua viaţă şi am avut probleme financiare deoarece băiatul avea
nevoi din ce în ce mai mari, iar aveam un salariu foarte mic şi nu le puteam face faţă. Părinţii
mei ne-au susţinut doar moral, nu aveau posibilitatea să ne susţină financiar pentru că au o
pensie mică În ceea ce priveşte relaţia cu fiul meu, este foarte apropiată, bazată pe respect
reciproc.”
La momentul actual această criză mai persistă sau aţi găsit o soluţie?
„Soluţia crizei a fost divorţul. Soţul meu a încetat după un timp să mai creadă în
posibilitatea unei reconcilieri, iar familia lui m-a învinuit pentru situaţia pe care am creat-
o.După ce s-a pronunţat divorţul, nu a mai luat contact cu noi” […] „ Nu-mi pare rău de decizia
pe care am luat-o, sunt de părere că este cea mai bună, băiatul meu poate trăi acum într-un
mediu liniştit şi sănătos, departe de scandaluri şi bătăi.”
Cum aţi reuşit să o depăşiţi?
„Susţinerea morală din partea părinţilor mei şi din partea fiului meu m-au ajutat foarte
mult să depăşesc această situaţie.”
Aţi avut nevoie de consiliere socială/psihologică? Dar religioasă?
„Şi înainte să iau decizia de a divorţa, şi după divorţ am mers la centrul Caritas. Aic am
întâlnit nişte omeni minunaţi care mi-au oferit consiliere psihologică, socială, şi religioasă.”
Asistentul social/psihologul, a avut o implicare constantă în tot acest timp?
„Merg de 4 ori pe săptămână la Caritas şi stau de vorbă cu asistentul care a ales să se
ocupe de cazul meu. Uneori mă vizitează şi în weekend pentru a vedea ce mai fac. S-a implicat
foarte mult în acest caz.”

72
Cum v-a ajutat consilierea socială/psihologică şi cea religioasă să depăşiţi această criză
familială?
„Participările la şedinţele de consiliere socială, psihologică şi religioasă m-au ajutat să
îmi recapăt încrederea în mine, în Dumnezeu, şi mi-au oferit o perspectivă optimistă asupra
viitorului, m-au ajutat să iau decizia cea mai bună pentru mine şi băiatul meu şi să nu-mi pară
rău. Pe lângă asta, am primit şi sprijin material.”

Studiu de caz

Nume şi prenume: Maria Nistor


Data şi locul naşterii: 01.09.1987, Iasi
Domiciliu: Iaşi
Ocupaţia:Casier
Motivul solicitării/ Probleme existente:
Beneficiara întampină dificultăţi în cadrul familiei. Nu face faţă cheltuielilor și are o relație
deficitară cu soțul ei. După nașterea copilului, au apărut certurile cu soțul, acesta a devenit
violent atât cu beneficiara, cât și cu copilul. Tânăra a divorțat de soțul ei.
Soluţii propuse:
Vizita specialiştilor CRF la domiciliul beneficiarului astefl încât să se poată observa situaţia
actuală.
Observaţii:
Beneficiara a manifestat un comportament deschis, povestind despre situaţia în care se află.
Starea economico-financiară: 1000 lei
Istoricul social al clientului:
Beneficiara locuiește cu băiatul ei și părinții ei. Are o relație foarte bună cu băiatul ei.
Probleme speciale cu care se confruntă clientul:
Tatăl a încetat după un timp să mai creadă în posibilitatea unei reconcilieri, iar familia acestuia a
învinuit-o pentru situaţia ,,pe care a creat-o”.
Observații:
După pronunţarea divortului au încetat să mai ia contact cu fosta soţie sau cu băiatul.
Propuneri:

73
Se propune intervenţia specialiştilor cât şi procesul de înbunătăţire a situaţiei familiare, aceştia
sprijinind informaţional. Totodată este necesară etapa de consiliere psihologică și socială pentru
beneficiară.

M.N are 30 de ani şi este divorţaţă. S-a căsătorit la 20 de ani deşi pe soţ îl cunoştea doar de 7
luni. Ştia că are un temperament impulsiv, dar era convinsă că asta nu le va destrăma căsnicia.
Le-a mers foarte bine timp de doi ani, până la naşterea copilului când absenteismul soţului de
acasă a început s-o deranjeze: ,,nu se preocupa deloc de copil, considera că aceasta era numai
sarcina mea.” În grija sa era totul: casa, îngrijirea copilului, deciziile importante. Soţul ajungea
acasă uneori la miezul nopţii, deşi programul său de lucru se termina mult mai devreme şi nu
aveau timp să se sfătuiască pentru a rezolva problemele zilnice ale oricărei familii. În plus, banii
pe care acesta îi câştiga nu erau aduşi în totalitate acasă. Reproşurile soţiei generau scandaluri
din partea soţului care considera că aceasta ,,nu are dreptul să-i ceară socoteală pentru ceea ce
face el.” După un an a lovit-o prima dată. Şi-a cerut scuze, a promis că nu se va mai întampla şi
viaţa şi-a reluat cursul normal. Soţul nu şi-a ţinut însă promisiunea, bătăile au devenit frecvente,
iar subiectul le-a acceptat pentru că ,,am fost nevoită să merg mai departe pentru copil. Acum îmi
pare rău, trebuia să plec de la început, să nu accept umilinţele.”
Când băiatul a mai crescut a început să intervină în certurile părinţilor pentru a aplana
conflictele. Tatăl a considerat într-o zi intervenţia acestuia drept ,,lipsită de respect” şi a
reacţionat violent. M.N. a hotărât că nu mai poate accepta comportamentul soţului atâta timp cât
fiul său este în pericol. Până la pronunţarea divorţului s-a mutat împreună cu băiatul la părinţii
săi, deşi soţul a insistat să se împace pentru că ,,nu se va mai întâmpla”. Le-a fost greu o
perioadă să se adapteze la noua viaţă şi au avut probleme financiare pentru că nevoile băiatului
erau din ce în ce mai mari, iar mama nu le putea face faţă din salariul pe care îl câştiga. Cu toate
neajunsurile copilul nu s-a plâns niciodată şi a sprijinit-o moral atât cât a putut. A avut în băiat
un sprijin de nădejde pentru că acesta s-a maturizat brusc şi a înţeles că mama sa nu va face faţă
singură greutăţilor. Si-au împărtăşit unul altuia necazuri şi bucurii, au împărtit atribuţiile casei
astfel încât totul să fie bine. Relaţia lor a fost foarte apropiată, bazată pe respect reciproc.
Bunicii nu le puteau oferi decât sprijin moral nu şi financiar pentru că ,,aveau şi aşa o
pensie foarte mică”. Tatăl a încetat după un timp să mai creadă în posibilitatea unei reconcilieri,

74
iar familia acestuia a învinuit-o pentru situaţia ,,pe care a creat-o”. După pronunţarea divortului
au încetat să mai ia contact cu fosta soţie sau cu băiatul.
Astazi, subiectul consideră ca divortul a fost o decizie bună, pentru că baiatul ei
traieşte acum într-un mediu liniştit ,,departe de scandalurile şi bătăile soţului”. Nu se gândeste
la recăsătorie pentru că are un copil de crescut şi ,,a fost de ajuns o dată. Nu mai am încredere în
nimeni şi oricum sunt fericită acum.”
Doamna M.N a avut nevoie de consiliere socială, psihologică şi religioasă şi înainte şi
după divorţ. Participările la şedinţele de consiliere au ajutat-o să îşi recapete încrederea în sine şi
în Dumnezeu, i-au dat puterea să meargă mai departe oferindu-i o perspectivă optimistă a
viitorului şi au determinat-o să ia decizia cea mai bună pentru ea şi băiatul ei şi să nu-i pară rău
că a luat-o.

Legendă:

- Persoană de gen masculin

- Persoană de gen feminin

-Persoană de gen masculin decedată

-Persoană de gen feminin decedată

- Relaţie de căsătorie

- căsătorie încheiată de divorţ

75
Rudele
materne
Asistent social

Psiholog Rudele
paterne

Biserica
Legendă:
- Relaţie unilaterală
- Relaţie bilaterală
-Relaţie inexistentă
- Relaţie strânsă

Interviu nr.5: S.P, 61 ani, căsătorit

Domnul S.P ne-a povesti despre viaţa sa familială din acest moment şi despre criza prin care
trece familia sa.
„Locuiesc cu nepoţii mei. Am o relaţie foarte bună cu ei. Ei mă ajută în activităţile
casnice, gătit, spălat, cumpărături, igiena locuinţei. Soţia este plecată în afară, iar mama celor 3
copii, adică fiica mea, şi-a părăsit copii şi a plecat într-o altă localiatate.”
Vorbiţi-mi, vă rog, despre criza familială prin care aţi trecut. Cu ce dificultate familială v-
aţi confruntat?
„Mă confrunt cu probleme atât în plan financiar, deoarece am o pensie foarte mică şi nu
pot acoperi toate cheltuielile casei, dar şi în plan familial, sunt în plin proces de a îmi lua cei 3

76
nepoţi în plasament familial după ce fiica mea şi-a părăsit copiii şi a fugit cu concubinul. Şi
parcă nu era de ajuns, soţia mea a plecat să muncească în străinătate.”
Care a fost momentul care a declanşat situaţia de criză în familia dumnevoastră?
„Toate problemele au apărut după ce fiica mea a decis să îşi părăsească cei trei copiii şă
să fugă cu concubinul.”
Care au fost factorii care au determinat declanşarea acesteia?
„Lipsa banilor a fost factorul care a declanşat criza familială.”
Cum v-a afectat pe dumneavoastră din punct de vedere emoţional şi social această criză?
Dar pe ceilalţi membrii ai familiei?
„Mă simt foarte singur şi abandonat de toată lumea.”
Vă rog să imi spuneţi care au fost urmările crizei asupra familiei dumneavoastră, dacă v-a
afectat relaţia cu ceilalţi membrii (copii) şi cum anume.
„După cum am mai spus, am o relaţie foarte bună cu nepoţii mei, ne susţinem moral
reciproc. În schimb, relaţia cu fiica mea s-a deteriorat, nu mai ştiu absolut nimic de ea.”
La momentul actual această criză mai persistă sau aţi găsit o soluţie?
„Criza familială cu care mă confrunt este în proces de rezolvre, încerc să găsesc cât mai
multe soluţii care să mă ajute să o ameliorez.”
Cum aţi reuşit să o depăşiţi?
„Încă nu am reuşit să o depăşesc.”
Aţi avut nevoie de consiliere socială/psihologică? Dar religioasă?
„Am acceptat ajutorul celor de la Caritas care mi-au oferit şi îmi oferă în continuare
consiliere socială, psihologică, chiar şi religioasă.”
Asistentul social/psihologul, a avut o implicare constantă în tot acest timp?
„Beneficez de servicii sociale din partea celor de la Caritas timp de 6 luni de zile. În tot
acest timp am întâlniri periodice cu asistentul social care se ocupă de acest caz.”
Cum v-a ajutat consilierea socială/psihologică şi cea religioasă să depăşiţi această criză
familială?
„Pe lângă faptul că m-au susţinut moral, cei de la Caritas mi-au oferit sprijin material şi
financiar în limita posibilităţilor, suport educaţional pentru nepoţii mei şi suport în procesul de
luare în plasament al nepoţilor mei, aceştia implicându-se foarte mult în procesul de identificare

77
a resurselor necesare depăşirii acestei perioade. Consilierile religioase m-au motivat să merg
mai departe şi să nu renunţ la nepoţii mei.”

Studiu de caz

I. Sofrone Petruţ
Data nasterii: 03.03.1954
Sex: masculin
Varsta: 61 ani
Ocupatia: pensionar
Studii: liceale
Stare civila: casatorit
Copii: 5 copii
Familia care solicita ajutor este compusa din membrii:

Copii minori: Savin Andreea (24.11.2004)


Savin Dumitru (20.10.2009)
Savin Mihai (08.11.2005)
Certificat handicap: nu
Decizie invaliditate: nu
Asigurare de sanatate: nu
II. Locuinta clientului
A. Tipul locuinţei: Casa temporară
B. Mediul ambiant:
-aerisire
-luminozitate
-umiditate
-temperatura
-igiena locuintei
(neadecvate)
C. Facilitati ale locuinţei:

78
Nr. Camera: 2 camere, WC curte
Încălzire: sobă lemne
Apa: apă curentă
Gatit: butelie
Iluminat: current electric
Dotări: aragaz, maşină de spălat, maşină automată, frigider, TV, telefon
D. Riscuri pentru client:
Bucătarie: improvizată, în aceiași cameră cu dormitorul
Baie: improvizată de către beneficiar
Starea economica-financiara:
Pensia de asigurari sociale de stat, pensia militari, IOVR, pensia pentru cinstirea eroilor martiri si
a urmasilor acestora ( 773.00 RON)
Venitul net pe membru de familie: 193.25 RON
III. Istoricul social al clientului
Beneficiarul locuieşte în chirie, într-o casă cu 2 camere alături de nepoţii acestuia, copiii care
încearcă sa îi ia în plasament, din cauza faptului că mama acestora i-a abandonat plecând într-o
altă localitate.
IV. Relaţiiile cu familia şi comunitatea
Locuieste cu nepotii
Este ajutat in activitatile casnice, gatit, spalat, cumparaturi, igiena locuientei.
Relatii bune cu familia
Nu primeste servicii de la alte organizatii
V. Probleme speciale cu care se confrunta clientul
Sotia beneficiarului a decis să părăsească România în vederea înbunătăţirii situaţiei financiare a
familiei ea fiind cea care susţine practic nepoţii în procesul educational, împreună cu bunicul
acestora.
Beneficiarul suferă de singurătate, minorii fiind singurele persoane cu care comunică zilnic.
Observaţii:
Gabi- medicamente pentru memorie pe care le ia frecvent
Andreea- clasa a 4-a, necesită intervenţie (suport educaţional)
Cristi- Astm, grădiniţa grupa mare, clasa 0 din toamnă

79
Toti cei 3 copii necesitand sprijin educational.
Propuneri:
Implicarea beneficiarilor în activităţile centrului de Resurse pentru Familii.
Sprijin material şi cu alimente în limita posibilităţilor.
Implicarea copiilor în activităţi educaţionale.

Domnul P.S locuieşte în comuna Tibana, judeţul Iaşi. Dânsul are 61 de ani şi este pensionar.
Locuieşte cu chirie, într-o casă cu 2 camere alături de nepoţii acestuia.
Beneficiarul are o relaţie foarte bună cu cei 3 nepoţi, îl ajută la treburile casnice, gătit,
cumpărături, igiena locuinţei: „„Locuiesc cu nepoţii mei. Am o relaţie foarte bună cu ei. Ei mă
ajută în activităţile casnice, gătit, spălat, cumpărături, igiena locuinţei.”
Se confruntă cu o situaţie dificilă atât în plan familia cât şi financiar. Are o pensie foarte
mică şi se află în plin proces de a-i lua pe nepoţi în plasament familia, după ce fiica acestuia şi-a
părăsit copii, plecând cu concubinul. Soţia lui este plecată să lucreze în străinătate: „Mă confrunt
cu probleme atât în plan financiar, deoarece am o pensie foarte mică şi nu pot acoperi toate
cheltuielile casei, dar şi în plan familial, sunt în plin proces de a îmi lua cei 3 nepoţi în
plasament familial după ce fiica mea şi-a părăsit copiii şi a fugit cu concubinul. Şi parcă nu era
de ajuns, soţia mea a plecat să muncească în străinătate.”
Bătrânul afirmă că lipsa banilor a reprezentat factorul principal care a determinat
declanşarea crizei familiale. El se simmte foarte singur şi abandonat. Relaţiile cu fiica sa s-au
deteriorat din momentul în care şi-a părăsit cei trei copii.
Situaţia de criză încă persistă, aceasta fiind în proces de rezolvare. Se caută soluţii care să
o amelioreze. Domnul S.P a acceptat ajutorul celor de la Caritas care îi oferă consiliere socială,
psihologică şi religiaosă pe o periodă de 6 luni de zile. În tot acest timp domnul S.P are întâlniri
periodice cu asistentul social care se ocupă de cazul lui.
Cei de la Cariats l-au susţinut moral, i-au oferit sprijin material şi financiar în limita
posibilităţilor, suport educaţional pentru nepoţi şi suport în procesul de luare în plasament
alacestora, aceştia implicându-se foarte mult în procesul de identificare a resurselor necesare
depăşirii acestei perioade. Consilierile religioase l-au motivat să meargă mai departe şi să nu
renunţe la nepoţii lui.

80
Legendă:

- Persoană de gen masculin

- Persoană de gen feminin

-Persoană de gen masculin decedată

-Persoană de gen feminin decedată

- Relaţie de căsătorie

81
Interviu nr. 6: I.S, 39 de ani, casnică

Domna I.S a acceptat invitaţia mea de a îmi povesti despre relaţia dânsei cu familia în acest
moment şi despre criza care i-a acaparat familia.
„Sunt căsătorită, am 4 copiii, dintre care doar unul este biologic, ceilalţi sunt ai soţului
meu. M-am intors din Italia anul acesta şi locuies cu doi dintre copii mei, fata în vârstă de 16
ani şi băiatul de 4 ani. Cu familia nu mă înţeleg foarte bine.”
Vorbiţi-mi, vă rog, despre criza familială prin care aţi trecut. Cu ce dificultate familială v-
aţi confruntat?
„Întoarsă de curând din Italia, am probleme majore în ceea ce priveşte încălzirea
locuinţei, alimentaţia mea şi a celor 2 copii. De asemnea am mari probleme de sănătate şi nu am
bani pentru medicamente.”
Care a fost momentul care a declanşat situaţia de criză în familia dumnevoastră?
„Criza prin care trec în acest moment s-a declanşat o dată cu întoarcerea mea din Italia
împreună cu soţu şi cu cei doi copii, în România.
Care au fost factorii care au determinat declanşarea acesteia?
„Din cauza lipsei unui venit, a unui loc stabili de muncă pentru mine şi soţul meu nu
avem cu ce să ne hrănim copiii, şi nici cu ce să îi îmbrăcăm.”
Cum v-a afectat pe dumneavoastră din punct de vedere emoţional şi social această criză?
Dar pe ceilalţi membrii ai familiei?
„Toate aceste probleme cu care mă confrunt eu şi familia mea au determinat apariţia
unor depresii majore, iar relaţiile cu familia au devenit problematice.”
La momentul actual această criză mai persistă sau aţi găsit o soluţie?
„Criza persistă deorece încă nu am reuşit, nici eu, nici soţul meu să ne gaăsim un loc de
muncă.”
Cum aţi reuşit să o depăşiţi?
„Încă nu am reuşit să o depăşesc.”
Aţi avut nevoie de consiliere socială/psihologică? Dar religioasă?
„Deorece simţeam că nu mai puteam face faţă situaţiei, am mers la centrul Caritas din
Iaşi pentru a solicita consiliere socială, psihologică, chiar şi religioasă.”
Asistentul social/psihologul, a avut o implicare constantă în tot acest timp?

82
„Da, ne vedem săptămanal, ori merg la centru, ori prim vizite la domiciliu.”
Cum v-a ajutat consilierea socială/psihologică şi cea religioasă să depăşiţi această criză
familială?
„Cei de la Caritas ne-au oferit sprijin material, consiliere în vederea găsirii unui loc de
muncă, consiliere în vederea îmbunătăţirii relaţiei membrilor familiei.”

Studiu de caz

I. Sava Irina Mihaela


Data nasterii: 11.04.1978
Sex: Feminin
Varsta: 39 ani
Ocupatia: Casnica
Stare civila: Casatorita
Copii: 4 copii
Familia care solicita ajutor este compusa din membrii:
Sot: Schiana Salvatore (04.10.1961)

Copii: Schiana Maria(08.09.1992)


Schiana Ana (03.01.1998)
Schiana Gennaro (18.04.2001)
Schiana Stefano (02.07.2009)
Certificat handicap: nu
Decizie invaliditate: nu
Asigurare de sanatate: nu
II. Locuinta clientului
A. Tipul locuintei: Casa permanenta
III. Istoricul social al clientului
Doamna Sava a revenit in Romania dupa o lunga perioda in care a trait in Italia, tara in care si-a
intemeiat familia. Este absolventa a facultatii de psihologie. In trecut, evenimentele traite de
catre aceasta au dus la aparitia unor depresii majore, depresii ce se pot observa si astazi.

83
IV. Relatiiile cu familia si comunitatea
Locuiește cu copii.
Este ajutată de familie ocazional (financiar, cu produse alimentare).
Relațiile cu membrii de familie sunt problematice.
Are prieteni care o vizitează.
Nu primește servicii de la alte organizații.
V. Probleme speciale cu care se confruntă clientul
În prezent lipsa unui loc de muncă este singura problemă care ar rezolva impasul în care familia
se află.
Observații:Doamna Sava își dorește să găsească loc de muncă pentru a înbunătăți starea
materială a copiilor săi, făcând eforturi vizibile în acest sens. Momentan este casnică.
Propuneri:
Se propune depasirea situatiei de criza mai ales prin sustinerea active a doamnei in demersurile
de a-si gasi un loc de munca, dar si prin sustinerea in limita posibilitatilor cu alimente,
imbracaminte si lemne oentru perioda de iarna.

Doamne S.I are 36 de ani, este căsătorită şi are 4 copiii, dintre care doar unul este biologic,
ceilalţi trei sunt ai soţului ei: „Sunt căsătorită, am 4 copiii, dintre care doar unul este biologic,
ceilalţi sunt ai soţului meu.”
Ea s-a întors din Italia şi locuieşte în Iaşi împreună cu soţul ei, şi 2 dintre copiii ei, fata în
vârstă de 16 ani şi băiatul de 4 ani. Nu are o relaţie foarte bună cu familia sa. Problemele majore
cu care se confruntă sunt lipsa venituri insuficiente, lipsa unui loc de muncă stabil pentru ea şi
soţul ei, probleme care la rândul lor au determinat o altă serie de probleme cum ar fi lipsa
medicamentelor, a alimentaţiei, lipsa de îmbrăcăminte adecvată pentru copii. Toate aceste
probleme au determinat apariţia unei depresii majore care au condus la o relaţie problematică cu
familia: „Întoarsă de curând din Italia, am probleme majore în ceea ce priveşte încălzirea
locuinţei, alimentaţia mea şi a celor 2 copii. De asemnea am mari probleme de sănătate şi nu am
bani pentru medicamente. Toate aceste probleme cu care mă confrunt eu şi familia mea au
determinat apariţia unor depresii majore, iar relaţiile cu familia au devenit problematice.”
Situaţia doamnei S.I încă nu s-a rezolvat, se caută soluţii. Pentu că nu mai puteau face
faţă situaţiei au mers la centru Caritas din Iaşi pentru a solicita consiliere socială, psihologică,

84
chiar şi religioasă şi aici au şi găsit ajutor: „Deorece simţeam că nu mai puteam face faţă
situaţiei, am mers la centrul Caritas din Iaşi pentru a solicita consiliere socială, psihologică,
chiar şi religioasă.”
În privinţa acestor consilieri, merg săptămânal la centru sau primesc vizite la
domiciliu.Cei de laCaritas le-au oferit sprijin material, consiliere în vederea găsirii unui loc de
muncă, consiliere în vederea îmbunătăţirii relaţiei membrilor familiei.

Legendă:

- Persoană de gen masculin

- Persoană de gen feminin

-Persoană de gen masculin decedată

-Persoană de gen feminin decedată

- Relaţie de căsătorie

85
Interviu nr. 7: C.Z, casnică

Doamna C.Z mi-a a acceptat propunerea de a îmi povesti despre viaţa sa familială şi despre criza
cu care se confruntă familia sa.
„Sunt căsătorită şi am 4 copiii. Soţul meu este bolnav de cancer în ultimul stadiu. La
început am locuit toţi şase, dar după ce boala soţului s-a agravat, ne-am mutat cu sora mamei şi
soţul acesteia. Între timp soţul meu a decedat. Nu am o relaţie bună cu mătuşa mea deoare are
un comportament agresiv şi vulgar.”
Vorbiţi-mi, vă rog, despre criza familială prin care aţi trecut. Cu ce dificultate familială v-
aţi confruntat?
„Am îmtâmpliant dificultăţi în cadrul familiei, nu am făcut faţă chletuielilor, cheltuielile
sunt mult mai mari comparativ cu veniturile.”
Care a fost momentul care a declanşat situaţia de criză în familia dumnevoastră?
„Vestea că soţul meu are cancer în stadiu final a reprezntat momentul declanşării crizei
familiale.”
Care au fost factorii care au determinat declanşarea acesteia?
„Problemele medicale ale soţului meu, veniturile instabile, lipsa de comunicare cu
rudele apropiate au determinat declanşarea crizei familiale.”
Cum v-a afectat pe dumneavoastră din punct de vedere emoţional şi social această criză?
Dar pe ceilalţi membrii ai familiei?
„Am suferit o depresie. Am fost izolată de familia soţului deoarece m-au acuzat că eu am
fost cea care a cauzat boale soţului meu.”
La momentul actual această criză mai persistă sau aţi găsit o soluţie?
„În prezent am rămas doar eu cu cei patru copii, soţul meu a decedat. Deci nu pot spune
că situaţia este sub control. Se încearcă găsirea unor soluţii pentru a remedia problemele cu
care mă confrunt eu şi copiii mei.”
Cum aţi reuşit să o depăşiţi?
„Încă nu am reuşit să o depăşesc.”
Aţi avut nevoie de consiliere socială/psihologică? Dar religioasă?
„Am ‚fost mers la centrul Caritas din Iaşi pentru a solicita ajutor şi am primit.”
Asistentul social/psihologul, a avut o implicare constantă în tot acest timp?

86
„Asistentul social care a preluat cazul nostru s-a implicat constant. Ne vizitează cel
punţin de 2 ori pe săptămână”
Cum v-a ajutat consilierea socială/psihologică şi cea religioasă să depăşiţi această criză
familială?
„Cei de la Caritas mi au oferit în primul rând consiliere psihologică, am participat la
şedinţe de consiliere şi grupuri de suport, m-au ajutat să îmi găsesc un loc de muncă, ne-au
sprijinit cu alimente, rechizite, îmbrăcăminte şi ne ajută să ne construim propria casă pentru a
nu mai locui cu sora mamei. De asemenea am avut parte şi de consiliere religioasă care m-a
ajutat să îmi găsesc liniştea interioară şi sa fiu mai optimistă în ceea ce priveşte rezolvarea
situaţiei.”

Studiu de caz

Nume şi prenume: Zaharescu Cristina


Data şi locul naşterii: 06.05.1973 Iasi
Domiciliu: Sat Cotu lui Ivan, com. Golăieşti, Iaşi
Ocupaţia: casnică

Motivul solicitării/ Probleme existente


Beneficiara întampină dificultăţi în cadrul familiei. Nu face faţă cheltuielilor, astefl încât
aceastea sunt mai mari comparative cu veniturile.
Dna Zaharescu are 4 copii minori, iar soţul acesteia este bolnav de cancer în ultimul stadiu.
Soluţii propuse
Vizita specialiştilor CRF la domiciliul beneficiarei astefl încât să se poată observa situaţia
actuală. Cunoaşterea membrilor familiei şi a situaţiei acestora.
Observaţii
Beneficiara a manifestat un comportament deschis, povestind despre situaţia în care se află.
Starea economico-financiară: 336 lei
Istoricul social al clientului

87
Beneficiara locuieşte cu soţul acesteia şi cei 4 copii în satul Cotu lui Ivan, com Golăieşti, casa
fiind proprietatea soacrei. Soţul suferă de cancer în faza finală, dna reuşind să facă faţă situaţiei
actuale.
Clientul locuieşte cu soţul şi copii.
Primeşte servicii de la alte organizaţii: Biserica penticostală îi sprijină ocazional.
Probleme speciale cu care se confruntă clientul.
Soţul beneficiarei suferă de cancer în stadiu final, având relaţii defectuase cu membrii familiei
esterne.
Beneficiara este expusă izolării în comunitate, fiind acuzată că boala soţului este cauzată de
dumnaei.
Observaţii:
Cei patru copii frecventează cursurile şcolare respectiv grădiniţa, sprijinind părinţii în limita
posibilităţilor.
Propuneri:
Se propune intervenţia specialiştilor cât şi procesul de înbunătăţire a situaţiei familiare, aceştia
sprijinind material ori informaţional. Totodată este necesară etapa de consiliere psihologicaă pt
dna Zaharescu.

Doamna C.Z locuieşte în satul Cotu lui Ivan, comuna Galoieşti, judeţul Iaşi. Dânsa are 44 de ani
este căsătorită şi are 4 copii. Soţul ei este bolnav de cancer în ultimul stadiu.
La început au stat doar ei şase, dar după ce boala soţului s-a agravat şi a fost internat în
spital, unde a şi decedat, doamna C.Z şi copiii s-au mutat împreună cu sora mamei şi soţul
acesteia cu care nu a au avut o relaţie foarte bună deoarece avea un comportament agresiv şi
vulgar.
Vestea că soţul doamnei C.Z are cancer în stadiu final a reprezntat momentul declanşării
crizei familiale: „Vestea că soţul meu are cancer în stadiu final a reprezntat momentul
declanşării crizei familiale.”
Problemele medicale ale soţului, veniturile instabile, lipsa de comunicare cu rudele
apropiate au determinat declanşarea crizei familiale. Nu au reuşit să facă faţă cheltuielilor,
acestea erau mult mai mari în comparaţie cu veniturile: „Problemele medicale ale soţului meu,

88
veniturile instabile, lipsa de comunicare cu rudele apropiate au determinat declanşarea crizei
familiale.”
Relaţiile cu membrii familiei externe sunt defectuase: „Am fost izolată de familia soţului
deoarece m-au acuzat că eu am fost cea care a cauzat boale soţului meu.”Beneficiara a intrat în
depresie: „Am suferit o depresie.”
În prezent soţul a decedat şi a rămas doar ea cu cei 4 copiii, doamna C.Z nu a reuşit încă
să depăşească în totalitate criza. Încă se caută soluţii pentru remedierea situaţiei. A mers la
centrul Caritas din Iaşi pentru a solicita ajutor psihologic,social, chiar şi religios şi l-a găsit.
Asistentul social care a preluat cazul vizitează familia constant, de cel puţin de 2 ori pe
săptămână.
Cei de la Caritas i-au oferit în primul rând consiliere psihologică, doamna C.Z a participat
la şedinţe de consiliere şi grupuri de suport, au ajutat să îşă găsească un loc de muncă, i-au
sprijinit cu alimente, rechizite, îmbrăcăminte şi îi ajută să îţi construiască propria casă pentru a
nu mai locui cu sora mamei. De asemenea a avut parte şi de consiliere religioasă care a ajutat-o
să îşi găsescă liniştea interioară şi sa fie mai optimistă în ceea ce priveşte rezolvarea situaţiei.

Legendă:

- Persoană de gen masculin

- Persoană de gen feminin

-Persoană de gen masculin decedată

89
-Persoană de gen feminin decedată

- Relaţie de căsătorie

Interviu nr.8: P.C , 42 de ani, şomer neînregistrat

Doamna P.C a acceptat să fie intervievată şi ne-a povestit despre criza de familie prin care trece
şi despre relaţia sa cu familia la momentul actual.
„Nu sunt căsătorită legal, trăiesc în concubinaj de 20 de ani. Împreună avem 7 copiii.
Mă înţeleg bine cu partenerul meu şi copiii mei. Relaţiile sunt foarte strânse între noi.”
Vorbiţi-mi, vă rog, despre criza familială prin care aţi trecut. Cu ce dificultate familială v-
aţi confruntat?
„Sufăr de cancer de col uterin, deţin şi un certificat de handicap în acest sens. Din
cauza bolii am întâmpinat probleme în procesul de menţinere a locului de muncă şi încadrarea
legală pe piaţa muncii.”
Care a fost momentul care a declanşat situaţia de criză în familia dumnevoastră?
„Îmbolnăvirea de cancer a reprezentat momentul în care s-a declanşatcriza.”
Care au fost factorii care au determinat declanşarea acesteia?
„Resursele materiale limitate, starea de sănătate precară, inexistenţa unui loc de muncă
au agrăvat criza familială.”
Cum v-a afectat pe dumneavoastră din punct de vedere emoţional şi social această criză?
Dar pe ceilalţi membrii ai familiei?
„Toate problemele au început să mă apase şi am devenit instabilă emoţional. Situaţia
financiară s-a agravat şi mai rău, nu mai aveam nici să le cumpărăm haine şi alimente copiilor
pentru că mi-am pierdut locul de muncă.”
La momentul actual această criză mai persistă sau aţi găsit o soluţie?
„Criza încă persistă, dar nu mă dau bătută, caut soluţii pentru a ieşi mai repede din
situaţia de dificultate împreună cu familia.”

90
Cum aţi reuşit să o depăşiţi?
„Încă nu am reuşit să o depăşesc, dar urmează.”
Aţi avut nevoie de consiliere socială/psihologică? Dar religioasă?
„Am fost ajutaţi de către asistenţii sociali şi psihologii care lucrează în cadrul centrului
Caritas. M-au ajutat să particip la cursuri de calificare şi să le şi finalizez, au identificat pentru
mine şi partenerul meu locuri de muncă, şi tot datorită lor am aparticipat la grupuri de suport
din cadrul CRF. Am avut parte şi de consiliere religioasă care m-au ajutat să văd viaţa cu alţi
ochi, să deviniz mult mai optimistă şi plină de viaţă.”

Studiu de caz

Nume şi prenume: Panaite Catălina-Tatiana


Data şi locul naşterii: 11.01.1975, Iaşi
Domiciliu: Str. Valea Miroslava
Ocupaţia: şomer neînregistrat
Motivul solicitarii/ Probleme existente
Dna Panaite se confruntă cu probleme de tip medical şi financiar. Pe partea medicală, dna suferă
de cancer de col uterin, care este şinut sub control, ea fiind o persoană foarte activă, deschiă şi
pozitivă. În ceea ce priveşte problemele financiare, dna are nevoie de un loc de muncă stabil care
să o ajute să-şi întreţină familia (cei 7 copii) . Soţul lucrează ca zidar iar salariul acestuia nu
poate acoperi cheltuielile membrilor familiei.
Soluţii propuse
-îmbunătăţirea situaţiei prin ajutorul din partea CRF cu alimente şi haine
-găsirea unui loc de muncă
-ajutor cu rechizite pentru copii
-participarea dnei Panaite la cursuri de integrare pe piaţa muncii
Observaţii
Dna Panaite are nevoie şi de un loc sigur unde să locuiască împreună cu familia, din cauza
faptului că proprietarul actual nu are un comportament care să faciliteze comunicarea.
Starea economico-financiară: 700 lei
Casa temporară cu 2 camere.

91
-curent electric
-dotări: frigider, TV, maşina automată, telefon
Nu există o bucătărie amenajată
Toaleta se află în curte cu riscuri de infecţie
Surse de încălzire: nu există o sursă sigură şi stabilă de încălzire.
Istoricul social al clientului
Doamna Panaite nu este casatorită legal, având împreună cu concubinul 7 copii. Cei doi sunt
împreună de aproximativ 20 de ani, timp în care s-au legat relaţii de suport între membrii
familiei.
Probleme special cu care se confrunta clientul.
Doamna Panaite suferă de cancer, având şi un certificate de handicap în acest sens. Relaţiile în
cadrul familiei sunt strâns, mai ales după ce mama a revenit în ţară, în urma unei absenţe de 1 an.
Observaţii:
Doamna Panaite caută soluţii pentru a ieşi din situaţia de dificultate în care se află împreună cu
familia, de asemenea a dorit să se înscrie în cadrul cursurilor de calificare derulate în Caritas.
Propuneri:
Participarea la cursurile de calificare şi finalizarea lor;
Identificarea şi ocuparea unui loc de muncă pentru beneficiară şi concubinul acesteia.
Participarea la grupuri de suport în cadrul CRF.
Plan de interventie:
Probleme identificate
Dificultăti în procesul de menţinere a locului de muncă şi încadrarea legală pe piaţa muncii.
Resurse materiale limitate
Stare de sănătate precară
Obiective/ Acţiuni
Integrarea legală pe piaţa muncii
Participarea la grupuri de suport ţn cadrul centrului.
Planificarea unor acţiuni de îmbunătăţire a resurselor familiare existente.
Perioada
6 luni
Responsabil

92
Asistent social
Psiholog
Beneficiar
Resurse
Sediul CRF
Lista beneficiarilor de muncă disponibilă la nivel local.
Materiale de informare.
Evaluare
După finalizarea celor 6 luni.

Doamna P.C are 42 de ani. Locuieşte în Iaşi, nu este căsătorită, dar trăieşte în concubinaj de 20
de ani. Dânsa împreună cu partenerul ei au 7 copii: „Nu sunt căsătorită legal, trăiesc în
concubinaj de 20 de ani. Împreună avem 7 copiii.”
Relaţiile familiale sunt foarte strânse. Se înţelege forte bine cu partenerul ei şi cu cei 7
copiii: „Mă înţeleg bine cu partenerul meu şi copiii mei. Relaţiile sunt foarte strânse între noi.”
Viaţa i s-a schimbat în momentul în care s-a îmbolnăvit de cancer la col uterin. Deţine şi
un certificat de handicap în acest sens. Din cauza bolii a întâmpinat probleme în procesul de
menţinere a locului de muncă şi încadrarea legală pe piaţa muncii. Astfel şi-a pierdut locul de
muncă, criza a început să se adâncescă, resursele materiale au devenit limitate, nu mai aveau bani
nici să le cumpere alimente şi haine copiilor. Şi de parcă nu veau destule probleme, doamna P.C
a devenit instabilă emoţional: „Sufăr de cancer de col uterin, deţin şi un certificat de handicap
în acest sens. Din cauza bolii am întâmpinat probleme în procesul de menţinere a locului de
muncă şi încadrarea legală pe piaţa muncii.”
În prezent criza încă persistă, dar doamma P.C caută soluţii pentru a ieşi din această
situaţie împreună cu familia ei şi le-a şi găsit. Au fost ajutaţi de către asistenţii sociali şi
psihologii care lucrează în cadrul centrului Caritas să depăşească situaţia. I-au ajutat să participe
la cursuri de calificare şi să le şi finalizeze, au identificat pentru ea şi partenerul său locuri de
muncă, şi tot datorită lor au aparticipat la grupuri de suport din cadrul CRF. A avut parte şi de
consiliere religioasă care au ajutat-o să vadă viaţa cu alţi ochi, să devină mult mai optimistă şi
plină de viaţă.

93
Legendă:

- Persoană de gen masculin

- Persoană de gen feminin

-Persoană de gen masculin decedată

-Persoană de gen feminin decedată

- Relaţie de căsătorie

- Relaţie de concubinaj

III.2 Concluziile cercetării. Soluţii şi strategii de intervenţie.

Cele 8 interviuri pun în evidenţă faptul că familia, după cum afirmam şi în partea teoretică,
îndeplineşte anumite funcţii, în special pentru cei care fac parte din ea. Vom observa că în cele 8
interviuri sunt descirse mai mult sau mai puţin funcţii precum cea de reproducere, economică,
educaţională, religioasă, şi social psihologică.
De asemenea, acestea confirmă faptul că orice situaţie care determină apariţia stresului în
familie, provoacă conflicte între membrii ei de cele mai multe ori se transformă într-o criză
familială care poate ameninţa coerenţa familiei şi să se finalizeaze cu destrămarea acesteia.

94
Am mai observat în cele 8 interviuri pe care le-am realizat că presiunea asupra membrilor
familiei se datoreză unor factor stresanţi care îi determină să realizeze schimbări majore în
relaţiile dintre ei, schimbări de obiective, roluri şi şi modele de interacţiune. Aceştia crează un
dezichilibru la nivelul familiei deoarece distrug structurile rutinelor zilnice ale acesteia şi îi
plasează în faţă obstacole greu de depăşit. Cele mai multe crize familiale se datoreză problemelor
economice. Starea materială precară determină conflicte între membrii familiei. Alţi factori care
pot provoca conflictele sunt: vârta şi maturitatea părinţilor, majoritatea subiecţilor s-au căsătorit
de foarte tineri; problemele de sănătate, planificarea familială.
Interviurile au demonstrat faptul că de foarte multe ori dacă în familie, o legătură
semnificativă este înlocuită cu o altă relaţie inadecvată provoacă o stare de stress care se
transformă într-o criză.
În majoritatea cazurilor prezentate mamele au rămas cu copiii, iar unul dintre factorii care
i-a ajutat să depăşească criza a fost relaţia bună mamă- copil. Dar dacă ne uităm la toate cazurile
vom vedea că deobicei relaţia bună între un adult şi copii contribuie la eliminarea stării de criză
din familie.
Crizele familiale cel mai des întâlnite în cele 8 interviuri sunt divorţul şi
monoparentalietatea maternă.
Procesul de socializare a copiilor care provin din familii monoparentale se face defectuos
numai daca absenta unui parinte are loc la varste fragede ale copilului, atunci cand acesta inca nu
si-a insusit norme de comportament, convingeri si nu si-a format principii. Daca in familia
monoparentala parintele singur nu primeste ajutor din partea rudelor, a prietenilor atunci va
trebui sa resolve si sarcinile care reveneau inainte paritelui care este acum absent sin u mai are
timp si pentru a se ocupa de copil, pentru a-i transmite acestuia normele și valorile sociale. De
aceea copiii ajung cu timpul să aibă comportamente violente față de cei din jur și chiar față de
mamă. Nu reușesc să se integreze foarte bine în colectivul clasei de elevi sau al grupei de copii și
nu obțin rezultate școlare foarte bune. În cazul în care familia devine monoparentala atunci cand
copiii sunt destul de mari si si-au format deja personalitatea atunci acestia devin un sprijin pentru
mama si preiau o parte din atributiile parintelui absent (se ocupa de curatenia casei, fac
cumparaturile necesare etc.).
Lipsa unui părinte micşorează vizibil veniturile familiei. Celălalt părinte este nevoit să
găsească soluţii pentru a suplini deficitul financiar. Alocaţia de susţinere care a fost acordată

95
familiilor monoparentale constituie un ajutor necesar. Există situaţii în care aceste familii nu
primesc ajutor moral sau financiar din partea rudelor, părintele singur fiind nevoit să se descurce
singur. Timpul pe care părintele îl petrece cu copiii se diminuează şi de aici apar alte probleme.
Riscul influenţării negative a minorilor este mare având în vedere că minorul nu mai este
supravegheat şi mamele îşi schimbă comportamentul, devenind autoritare în relaţia cu copiii.
Sexul părintelui singur influenţează gradul de sărăcie al familiei monoparentale. De multe
ori, mamele întâmpină dificultăţi în găsirea unui loc de muncă, fiind descurajate la angajare
datorită statutului lor de mame. Imposibilitatea acestora de a absenta de la servici atunci când
copiii au probleme de sănătate, le descurajează atunci când caută un loc de muncă.
Relaţia dintre mamă şi copil se schimbă după producerea rupturii cu tatăl. Având în
vedere că mama este nevoită să preia toate atribuţiile pentru ca familia să funcţioneze normal,
acesta are nevoie de sprijin pentru ca să le poate îndeplini. Încercarea ei de a duce la bun sfârşit
sarcinile determină fie restrângerea sferei comportamentale specifice fiecărui rol, fie exagerarea
unor tipuri de conduită din sfera rolului matern. De foarte multe ori copilul cel mare este cel care
se implică în rezolvarea unor sarcini, devenind un sprijin important pentru mamă, un suport
emoţional, preluând rolul părintelui absent. Acest lucru determină o maturizare timpurie a
copilului.
În schimb, relaţia tatălui (părinte singur) cu copiii nu se schimbă radical pentru că acesta
caută de obicei sprijin în afara familiei (rude, prieteni, concubine), încercând să-şi protejeze
copiii.
Copiii care provin din familii monoparentale întâmpină probleme în procesul de
socializare pentru că ei nu au cunoscut decât un singur model parental. De foarte multe ori cei
care provin din acest tip de familii se adaptează foarte greu vieţii de cuplu şi există riscul major
ca să divorţeze. Fetele pot fi socializate negativ, în spiritul aversiunii faţă de bărbati, astfel încât
căsnicia lor este sortită eşecului încă de la început.
De asemenea, aceşti copii simt nevoia de afecţiune, pentru că nu au decât un părinte.
Insuficienţa paternă lasă amprente crude asupra copiilor, iar socializarea lui are şanse foarte mari
să fie deficitară. Concluzia generală este aceea că absenţa părinţilor poate genera probleme de
identitate pentru copil. Părintele singur este prea ocupat să le asigure un trai decent şi uită să mai
ofere afectiune copiilor.

96
Timpul petrecut de parteneri departe unul de altul datorită faptului că serviciul presupune
puţin timp liber sau este în alt oraş duce la destrămarea căsniciei care poate însemna sau nu un
divorţ. Există situaţii în care cuplul preferă, datorită copiilor, să ramână împreună şi să păstreze
aparenţele în ciuda faptului că nu îi mai leagă nimic.
Familiile monoparentale sunt predispuse, în România, la sărăcie pentru că fiecare copil
conduce la sporirea cheltuielilor, având în vedere că acesta nu contribuie la venitul familiei, iar
alocaţia este nesemnificativă în raport cu costurile necesare creşterii. Astfel, 70 % din familiile
monoparentale cu unul sau doi copii trăiesc sub limita de subzistenţă. Doar cca. 20 % din cele cu
un copil şi cca. 10 % din cele cu doi copii pot fi plasate peste nivelul minim de trai decent.
Asistenţa socială şi religioasă a familiei reprezintă o formă importantă de redresare
medico-socială a acestei unităţi de bază a oricărei colectivităţi. După cum putem observa din
analiza celor 8 cazuri prezentate anterior, asistenţa familiei constă în sprijin pentru obţinerea unei
locuinţe, alimentelor, îmbrăcămintei, asistenţă în caz de boală, asistenţă educaţională,
psihologică.
Pentru rezolvarea crizeleor familiale propun următoarele soluţii:
1.Participarea beneficiarilor la şedinţe de consiliere şi grupuri de suport,
2.Acolo unde este cazul să se relaizeze inserţia beneficiarilor pe piaţa muncii pentru a nu
mai avea probleme materiale,
3.Sprijin cu alimente, rechizite, îmbrăcăminte în limita posibilităţilor.

97
Concluzii

Lucrarea a început prin a prezenta definiţiile, tipurile de familie, caracteristicle, structura


funcţiile, teorii sociologice în ceea ce priveşte familia şi cum este percepută familia din punct de
vedere religios.
Familia este nucleul elementar şi fundamental al sоcietăţii umane civilizate, оrganizate,
întemeiată рrin căsătоrie, care uneşte рe sоţi (рărinţi) şi рe descendenţii acestоra рrin raроrturi
strânse de оrdin biоlоgic, ecоnоmic şi sрiritual şi care îndeрlineşte funcţia biоlоgic de рrоcreare
şi рerрetuare a sрeciei umane.
Familia reрrezintă unul din factоrii fundamentali рentru fоrmarea şi dezvоltarea
рersоnalităţii umane. Relaţiile de familie sunt reglementate de nоrme mоrale şi јuridice care
stabilesc dreрturi şi оbligaţii cоrelative ale membrilоr acesteia.
Potrivit Dicționarului Limbii Române, cuvântul familie are urmatoarea semnificație:
„Totalitatea persoanelor înrudite, care sunt din același neam; rude de sânge, rude, neamuri;
(spec.) grup social care are la bază căsătoria și este alcătuit din soți șicopii .”78
Din perspectivă sociologică, familia reprezintă „acea instituţie fundamentală a oricărei
societăţi umane care constă într-un grup de persoane legate prin relaţii de rudenie şi/sau prin
incluziune domestică.”79
Familia se deosebeşte de alte forme de asociere umană prin următoarele caracteristici:
Aceasta este formată din persoane unite prin relaţii de căsătorie, sânge sau adopţie.
Membrii familiei, de regulă, locuiesc sub acelaşi acoperiş, alcătuind un singur menaj.
Familia reprezintă o formă de asociere umană care este compusă din persoane ce
interacţionează, comunică în cadrul rolului de soţ – soţie, mamă – tată.
O familie menţine şi perpetuează o cultură comună, derivată în principal din cultura
societăţii date.
Din punctul de vedere al lui T. Parsons funcţiile fundamnetale şi exclusive ale familiei
sunt cea de socializare primară a descendenţilor cu scopul integrarii corespunzătoare a acestora

78
http://dexonline.net/definitie-familia , accesat la 15.03.2017
79
Lazăr Vlăsceanu, Sociologie, Ed.Polirom, Iaşi, 20011, p. 650

98
în societate şi cea de asigurare a securităţii emoţionale a adulţilor. O încercare de clasificare a
funcţiilor familiei o întâlnim la Jacques Sabran, care sugerează următorul model:
a. Funcţii fizice, în care include funcţia de reproducere, economică, şi funcţia de
protecţie,
b. Funcţii culturale, care vizează dimensiunile afective şi sociale concretizate în funcţie
de educaţie şi în cea de asigurare a bunăstării fiecărui membru al familiei.80
În subcapitolul 1.2 am vorbit despre criza familială. Am prezentat definiţiile crizei
familiale, tipurile de dificultăţi şi crize (divorţul şi monoparentalitatea) şi am pus în evidenţă cum
percepe Biserica, divorţul.
Viaţa de familie se dezvoltă în timp şi traversează mai multe stadii, unul dintre ele fiind
crizele familiale.
Criza familialăconstituie „orice situaţie care induce apariţia stresului în familie, a
tensiunilor între membrii ei, ameninţând coerenţa familiei sau având ca rezultat ruperea ei.”81
Tipurile de crize cele mai des întâlnite în cadrul familiilor sunt: monoparentalitate şi
divorţul.
Conceptul de familie monoparentală defineşte „familia prin relaţia perentală şi nu prin
cea conjugală, oferind posiblitatea ca cele două tipuri de raporturi familiare – conjugal şi
parental, să apară şi să funcţioneze separat unul faţă de celălalt.”82
Maria Bulgaru defineşte divorţul ca fiind „un fenomen psihic şi social complex,
determinat de o mulţime de factori economici, sociali, culturali şi religioşi, care acţionează la
nivelul indivizilor, în interiorul cuplurilor şi în a fara acestora. Unii factori, condiţionează direct
sau indirect, creşterea divorţialităţii, în timp ce alţii o frânează, direct sau indirect.”83
Capitolele 3 şi 4 reprezintă partea aplicată a lucrării unde am pus în evidenţă rolul
asistenţei sociale şi religioase în rezolvarea crizelor familiale. Cercetarea este calitativă. Ca

80
Ibidem
81
Ciofu, Carmen, 1998, p.110, apud Petru Bejan, Asistenţă socială, Vol. V, Ed. Universităţii Al. I.
Cuza, Iaşi, 2008, p.30
82
Petru Bejan, Asistenţă socială, Vol. V, Ed. Universităţii Al. I. Cuza, Iaşi, 2008, p. 37
83
Bulgaru, Maria,Metode şi tehnici de Asistenţă Socială, Ed, Universităţii de Stat Moldova, Chişinău,
2002, p.109

99
metoda de cercetare am utilizatancheta pe bază de interviu, ca tehnică, interviul semistructurat,
iar ca instrument am folosit ghidul de interviu.
Obiectivele acestei cercetări sunt următoarele:
1.Care suntimplicațiile psiho-sociale ale familiilor aflate într-o situaţie de criză?
2.Cum ajută Asistenţa Socială din România familiile defavorizate aflate în situaţii de
dificultate?
3.Care este rolul religiei în rezolvarea crizelor familiale?
Prin această cercetare am pus în evidenţă faptul că asistentul social are un rol important
în rezolvarea crizelor familiale. Acesta poate interveni la nivel individual sau la nivelul întregii
familiei.
Terapia de familie ne învaţă că „familia este mult mai mult decât suma indivizilor luaţi
separat; ea constituie un sistem, un tot organic ale cărui părţi funcţionează într-un fel care
transcende caracteristicile individuale.”84
Este important să subliniem importanţa asistenţei sociale în istoria terapiei de familie.
Prin profilul meseriei asistenţii sociali se ocupau de familie ca centru de intervenţie. Şi astăzi,
rolul lor principal este de a interveni în rândul familiilor defavorizate, care se confruntă cu
diverse probleme.
Intervenţiile asistenţilor sociali în cazul familiilor în situaţie de criză presupun ajutor
material, emoţional, chiar şi consiliere religioasă. Asistenţa socială şi religioasă a familiei este o
formă importantă de redresare medico-socială a acestei unităţi de bază a oricărei colectivităţi.
Asistenţii sociali oferă persoanelor şi familiilor aflate în dificultate sprijin material, psihologic şi
relicgios, asistenţă educaţională.
De asemenea cercetrea prezentă confirmă faptul că o criză familială este provocată/
determinată de o serie de factori, numiţi agenţi/ factoristresanţi care solicită membrii cuplului să-
şi modifice modalitatea de interacţiune, precum şi modelele individuale de a face faţă acestor
solicitări. Factorii stresanţi principali care provoacă o criză familială sunt problemele apărute în
cadrul relaţiilor de cuplu, având o importanţă majoră care conduce chiar la tulburări
psihopatologice cum ar fi depresia şi anxietatea.

N. Schwartz, 2005, apud H. Dumitraşcu, Consilierea în Asistenţă Socială, Ed.Polirom, Iaşi,


84

2012, p.93
100
Prezenţa unor factori stresanţi poate exercita o presiune asupra membrilor familie,
forţându-i să realizeze schimbări majore în relaţiile dintre ei, schimbări de obiective, roluri şi şi
modele de interacţiune. Aceştia perturbă echilibrele familiei pentru că destructurează rutinele
zilnice şi pun în faţa acesteia obstacole care trebuie depăşite prin eforturile depuse de către
familie.85

85
Irina Holdevcici, Consiliere psihologică şi psihoterapie în situaţii de criză, Ed. Dual Teach,
Bucureşti, 2006, pp. 288 - .289, 323-324

101
Anexă 1 : Ghid de interviu

Acest ghid a stat la baza celor 8 interviuri pe care le-am realizat:

1.Povestiti-mi, vă rog, despre viaţa dumneavoastră familială. Care este relaţia dumneavoastră cu
familia?
2.Vorbiti-mi, vă rog, despre criza familială prin care ati trecut. Cu ce dificultate familială v-ati
confruntat?
3.Care a fost momentul care a declanşat situaţia de criză în familia dumnevoastră?
4.Care au fost factorii care au determinat declanşarea acesteia?
5. Cum aţi realizat că vă confruntaţi cu o criză familială?
6.Cum v-a afectat pe dumneavoastră din punct de vedere emoţional şi social această criză? Dar
pe ceilalţi membrii ai familiei?
7.Vă rog să imi spuneţi care au fost urmările crizei asupra familiei dumneavoastră, dacă v-a
afectat relaţia cu ceilalţi membrii (soţ, copii) şi cum anume.
8.La momentul actual această criză mai persistă sau aţi găsit o soluţie?
9.Cum aţi reuşit să o depăşiţi?
10.Aţi avut nevoie de consiliere socială/psihologică? Dar religioasă?
11.Asistentul social/psihologul, a avut o implicare constantă în tot acest timp?
12.Cum v-a ajutat consilierea socială/psihologică şi cea religioasă să depăşiţi această criză
familială?

102
Anexa 2: Fişa postului din cadrul Centrului de Resurse pentru Familii Caritas Iaşi

Mai jos veţi regăsi fişa postului a asistenţiolor sociali care activează în cadrul Centrului de
Resurse pentru Familii Caritas Iaşi.

I. Denumirea postului de muncă: Asistent social

II. Numele şi prenumele angajatului: ........

III. Integrarea în structura organizatorică:

Relaţii de subordonare:
- Directorii Centrului ....................
- Coordonator Centrul .......................
Relaţii de colaborare:
- coordonatorii de proiecte din cadrul Instituției
Relaţii de coordonare:
- voluntarii

IV. Responsabilităţi (atribuţii):

A. Responsabilități în legătură directă cu beneficiarii:

1. Primirea, ascultarea și consilierea persoanelor aflate în dificultate la sediul Centrului,


în cadrul programului, atât personal cât și telefonic.
2. Realizarea de anchete sociale și vizite la domiciliul beneficiarilor în orice zi de luni
până vineri
3. Coordonarea, dezvoltarea şi implementarea planurilor de intervenţie de caz pentru
persoanele şi familiile cu nevoi sociale cum ar fi: persoane aflate în sărăcie extremă,
persoane cu venituri mici/fără venituri, persoane fără loc de muncă, mame singure,
familii cu mulţi membri împreună cu coordonatorul Centrului;
4. Oferirea de consiliere individuală şi de grup precum şi suport material pentru
persoanele dezavantajate social;

103
5. Organizarea de grupuri de suport pentru părinţi dezavantajaţi pentru a-i ajuta să-şi
educe mai bine copiii;
6. Dezvoltarea și implicarea beneficiarilor în activități ale Centrului menite a crește
gradul de integrarea a acestora;
7. Elaborarea listelor cu persoanele ce pot beneficia de diferite modalități de ajutor si
gestionarea acestor activitati;
8. Menținerea la zi a bazei de date cu beneficiarii,

B. Responsabilități în legătură cu buna desfășurare a activităților Centrului

1. Înregistrarea, analiza și rezolvarea corespondenței Centrului împreună cu


coordonatorul programului;
2. Elaborarea, împreună cu coordonatorul programului, a statisticilor și rapoartelor în ce
privește situația persoanelor defavorizate;
3. Elaborarea şi scrierea proiectelor de finanţare pentru acest grup ţintă împreună cu
coordonatorul programului
4. Realizarea de activități de strângere de fonduri pentru beneficiarii Centrului împreună
cu coordonatorul diecezan.
5. Realizarea de parteneriate cu diferite ONG-uri și instituții publice din domeniul
asistentei sociale.
6. Colaborarea cu asistenții sociali din cadrul proiectelor Instituției în vederea rezolvarii
cazurilor sociale
7. Menținerea spațiului de muncă curat și ordonat

V. Competenţele de muncă:

- abilitatea de a comunica cu adulţii şi familiile în diverse tipuri de nevoi;


- abilitatea de a colabora într-o echipă pluridisciplinară;
- abilitatea de a forma adulţi;
- abilităţi manageriale;
- abilitatea de a realiza şi implementa planuri de intervenţie complexă;
- abilitatea de a elabora rapoarte şi analize;

104
- flexibilitate;
- creativitate;
- operare PC.

VI. Contextul muncii:

- lucrul in echipa pluridisciplinara;


- lucru in conditii de stres

VII. Pregătirea necesară postului de munca (studii):

Studii superioare in asistenta sociala


Studii postuniversitare in domeniul lucrului cu familii si adulti in dificultate

VIII. Continuarea perfecţionării prin:

Participarea la cursuri de perfectionare in domeniul asistentei sociale organizate de Instituție,


precum si de alte organizatii sau institutii din domeniul social

IX. Programul de muncă:

8 ore/zi

X. Loc de desfăşurare a activităţii:

Sediul Centrului...........................
Activități de teren în orasul Iași și împrejurimi

105
Anexa 3: Fotografii activităţi din cadrul centrului Caritas

În aceste poze am surpins momente din cadrul activătăţilor care au loc în Centrul de Resurse
pentru Familii Caritas Iaşi.

106
107
Anexa 4: Serviciile acordate de cătreCentrul de Resurse pentru Familii Caritas Iaşi

Serviciile oferite prin intermediul Centrului de Resurse pentru Familii au în în vedere


dezvoltarea și îmbunătățirea abilităților de viață, formarea socio-educațională a familiilor aflate
în dificultate astfel încât să devină persoane independente și active, capabile să se autoîntrețină și
să-și depășească în acest mod statutul de persoane aflate în situații de risc social.86

Serviciile acordate în cadrul Centrului De Resurse pentru Familii87

 Terapie ocupațională și dezvoltare personală pentru beneficiarii proiectului


Terapia ocupațională are drept scop ajutorarea oameniilor să își recâștige independența în
majoritatea ariilor de existență; această terapie îmbunătățește abilitățile cognitive ale persoanelor
aflate în dificultate și contribuie la creșterea încrederii de sine și la reintregrarea socială a unui
individ.
Activităţile de terapie ocupațională din cadrul centrului vor avea ca scop dezvoltarea imaginației,
a creativităţii şi aptitudinilor prin intermediul artei.
 Servicii de informare, orientare și consiliere pentru persoanele şi familiile aflate în
dificultate
În cadrul acestui serviciu se vor derula sesiuni de consiliere psihologică individuale prin care se
va urmări dezvoltarea însuşirilor personale, a respectului şi a încrederii de sine şi implicarea în
diferite activităţi ale proiectului pentru sporirea sentimentului de utilitate, de valorizare personală
şi de încredere în forţele proprii pentru beneficiarii proiectului.Prin consiliere se urmăreşte
clarificarea problemelor cu care se confruntă clienţii şi sprijinirea acestora, în descoperirea
resurselor proprii pentru a le soluţiona.
 Servicii de sprijin pentru familii defavorizate
O problemă frecventă a persoanelor care se adresează proiectului nostru este reprezentată de
situația financiară precară. Nevoile stict materiale ale persoanelor îi împiedică de multe ori să
depășească situația de dificultate. În cadrul acestui serviciu se va acorda suport material

86
http://www.caritas-iasi.ro, accesat la 23.06.2017
87
Ibidem
108
familiilor aflate în dificultate pentru a depaşi situaţia de criză materială constând în alimente,
îmbrăcăminte, medicamente şi materiale şi mijloace ajutătoare şi compensatorii.
 Terapie suportivă prin organizarea unor grupuri de suport
Scopul terapiei suportive este : redobândirea abilităților sociale (relaționare interumană mai
ușoară), dobândirea unui sentiment de participare la viața colectivă și înțelegerea situației pe care
o traversează. Scopul grupurilor de suport este ca membri săi să se ajute reciproc, bazându-se pe
experienţa lor proprie, de a lupta împreună pentru drepturile lor. Prin participarea la grupurile de
suport realizate persoanele aflate în dificultate dobândesc un sentiment de apartenenţă la un grup
şi totodată dobândesc abilităţi şi cunoştinţe care le ajută să depaşească situaţia de criză.
 Integrare socio-profesională și educațională
Scopul acestui serviciu este de a acorda consultanță pentru găsirea ori menținerea unui loc de
muncă pentru acei beneficiarii care se confruntă cu lipsa unui loc de muncă. În cadrul acestui
serviciu are loc îndrumarea, sprijinirea și consilierea persoanelor care vor să-și găsească sau să-și
mențină locul de muncă. Se vor organiza sesiuni de formare și informare pentru orientare
profesională precum și identificarea unor potențiali colaboratori în vederea angajării persoanelor.
Activitățile educaționale se referă la diferite sesiuni de instruire în funcție de nevoile
beneficiarilor.
 Promovarea intereselor familiilor aflate în dificultate
Scopul muncii de promovare este de a lansa mesaje şi a antrena societatea civilă în direcţia unei
mai bune cunoaşteri a realităţilor din teritoriu. Formele prin care se urmăreşte realizarea
conştientizării efectelor sărăciei şi ale excluziunii sociale şi de a încuraja implicarea şi
angajamentul, pentru ca fiecare segment al societăţii să ia parte activ în găsirea de soluţii pentru
eradicarea sărăciei pot fi campanii, evenimente, acţiuni în colaborare cu mass-media, colaborare
cu instituţii, familii.

109
Anexa 5: Perspective legislative în ceea priveşte familiile în situaţie de criză

Acestea sunt o parte din legile care stau la baza desfăşurării activităţii Centrului de Resurse
pentru Familii Caritas Iaşi. Aceste legi prezintă drepturile pe care le au persoanele şi familiile
defavorizate.
LEGE nr. 248 din 28 octombrie 2015 (*actualizată*)privind stimularea participării în
învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate88
Articolul 1
(1) În scopul stimulării participării în învăţământul preşcolar a copiilor din familii defavorizate şi
al creşterii accesului la educaţie a acestora, se instituie stimulentul educaţional, sub formă de
tichete sociale.
(2) Stimulentul educaţional se acordă în cadrul unui program de interes naţional, potrivit
prevederilor art. 9 alin. (2) şi (5) din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările
ulterioare.
(3) Finanţarea acordării stimulentului educaţional se face din bugetul de stat prin sume defalcate
din taxa pe valoarea adăugată, alocate pentru bugetele locale cu această destinaţie.

LEGE Nr. 292 din 20 decembrie 2011


EMITENT: PARLAMENTUL ROMÂNIEI PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR.
905 din 20 decembrie 201189

CAPITOLUL IV Măsuri integrate de asistenţă socială


SECŢIUNEA 1 Prevenirea şi combaterea sărăciei şi riscului de excluziune socială
ART. 53
(1) Măsurile de prevenire şi combatere a sărăciei şi riscului de excluziune socială se înscriu în
cadrul general de acţiuni multidimensionale ale procesului de incluziune socială prin care se
asigură oportunităţile şi resursele necesare pentru participarea persoanelor vulnerabile în mod
deplin la viaţa economică, socială şi culturală a societăţii, precum şi la procesul de luare a
deciziilor care privesc viaţa şi accesul lor la drepturile fundamentale.

88
http://legislatie.just.ro, accesat la 25.06.2017
89
http://www.mmuncii.ro/, accesat la 25.06.2017
110
(2) Pentru prevenirea şi combaterea sărăciei şi a riscului de excluziune socială, prin politicile
publice iniţiate, statul: a) asigură accesul persoanelor vulnerabile la unele drepturi fundamentale,
cum ar fi: dreptul la locuinţă, la asistenţă socială şi medicală, la educaţie şi la loc de muncă; b)
instituie măsuri de sprijin conform nevoilor particulare ale persoanelor, familiilor şi grupurilor
defavorizate.
(3) Armonizarea politicilor destinate cunoaşterii, prevenirii şi combaterii situaţiilor care
determină sărăcia şi riscul de excluziune socială se realizează în cadrul mecanismului naţional
pentru promovarea incluziunii sociale, constituit conform legii, cu participarea autorităţilor
administraţiei publice centrale şi locale şi a reprezentanţilor organizaţiilor societăţii civile.
(4) În cadrul acţiunilor multidimensionale ale procesului de incluziune socială se înscriu şi
activităţile din domeniul economiei sociale, orientate spre generarea sau asigurarea de locuri de
muncă pentru persoanele prevăzute la alin. (1). Organizarea şi funcţionarea sectorului economiei
sociale se reglementează prin lege specială.
ART. 54
(1) Persoanele singure şi familiile care nu dispun de resursele necesare pentru satisfacerea unui
nivel de trai minimal au dreptul la beneficii de asistenţă socială şi servicii sociale, acordate în
funcţie de nevoile identificate ale fiecărei persoane sau familii.
(2) Nivelul de trai minimal reprezintă limita exprimată în lei care asigură nevoile de bază cum ar
fi: hrană, îmbrăcăminte, igienă personală, menţinerea şi salubrizarea locuinţei şi se calculează în
raport cu pragul sărăciei conform metodologiei utilizate la nivelul statelor membre ale Uniunii
Europene.
ART. 55
(1) Beneficiile de asistenţă socială pentru prevenirea şi combaterea sărăciei şi riscului de
excluziune socială sunt destinate asigurării mijloacelor financiare minime necesare traiului
zilnic, precum şi suplimentării veniturilor sau mijloacelor persoanei ori familiei aflate în situaţia
prevăzută la art. 54 alin. (1) şi se bazează pe testarea mijloacelor de trai.
(2) Beneficiile de asistenţă socială acordate pentru prevenirea şi combaterea sărăciei şi riscului
de excluziune socială sunt cele prevăzute la art. 11.
(3) Principala formă de sprijin pentru prevenirea şi combaterea sărăciei şi riscului de excluziune
socială este venitul minim de inserţie acordat din bugetul de stat ca diferenţă între nivelurile
prevăzute prin lege specială şi venitul net al familiei sau al persoanei singure realizat ori obţinut

111
într-o anumită perioadă de timp, în scopul garantării unui venit minim fiecărei persoane din
România.
ART. 56
(1) Principalele categorii de servicii sociale având drept scop exclusiv prevenirea şi combaterea
sărăciei şi riscului de excluziune socială sunt adresate persoanelor şi familiilor fără venituri sau
cu venituri reduse, persoanelor fără adăpost, victimelor traficului de persoane, precum şi
persoanelor private de libertate.
(2) Familiile şi persoanele singure fără venituri sau cu venituri reduse pot beneficia de o gamă
diversificată de servicii sociale adaptate nevoilor individuale, cum ar fi servicii de consiliere şi
informare, servicii de inserţie/reinserţie socială, servicii de reabilitare şi altele asemenea.
ART. 57
Serviciile sociale adresate persoanelor fără adăpost au drept scop asigurarea de găzduire pe
perioadă determinată, asociată cu acordarea unor servicii de consiliere şi de reinserţie sau
reintegrare socială, în concordanţă cu nevoile individuale identificate.
ART. 58
(1) Autorităţile administraţiei publice locale au responsabilitatea înfiinţării, organizării şi
administrării serviciilor sociale pentru persoanele fără adăpost.
(2) Pentru copiii străzii, pentru persoanele vârstnice singure sau fără copii şi persoanele cu
dizabilităţi care trăiesc în stradă, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a
înfiinţa pe raza lor teritorială servicii sociale adecvate şi adaptate nevoilor acestora.
(3) Pentru persoanele care trăiesc în stradă, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia
de a organiza adăposturi de urgenţă pe timp de iarnă.
ART. 59
(1) Serviciile sociale adresate persoanelor care trăiesc în stradă pot fi organizate ca: a) echipe
mobile de intervenţie în stradă sau servicii de tip ambulanţă socială; b) adăposturi de noapte; c)
centre rezidenţiale cu găzduire pe perioadă determinată.
(2) În scopul prevenirii şi combaterii riscului ca tinerii care părăsesc sistemul de protecţie a
copilului să devină persoane fără adăpost, precum şi pentru promovarea integrării sociale a
acestora, autorităţile locale pot înfiinţa centre multifuncţionale care asigură condiţii de locuit şi
de gospodărire pe perioadă determinată.

112
ART. 60
(1) Pentru persoanele care trăiesc în stradă serviciile sociale se acordă gratuit sau, după caz,
contra unei contribuţii modice din partea beneficiarului.
(2) Calculul şi nivelul contribuţiei beneficiarului, prevăzute la alin. (1), se stabilesc de către
furnizorul public sau privat care administrează serviciile.
ART. 61
(1) Persoanele fără venituri sau cu venituri reduse beneficiază de masă acordată de cantine
sociale.
(2) Cantinele sociale sunt unităţi publice de asistenţă socială, cu sau fără personalitate juridică,
înfiinţate, organizate şi administrate de autorităţile administraţiei publice locale, precum şi de
furnizori de servicii sociale privaţi.
(3) Cantinele sociale acordă masă caldă şi rece, gratuit sau contra cost, în condiţiile prevăzute de
lege.

113
Bibliografie

1. Agabrian, Mircea, Cercetarea calitativă a socialului. Design şi performare, Institutul


European, Iaşi, 2004,
2. Barus, Jaqueline, Michel, Crize. Abordare psihosocială clinică, Ed.Polirom, Iaşi, 1998,
3. Bejan, Petru , Asistenţă socială, Vol. V, Ed. Universităţii Al. I. Cuza, Iaşi, 2008,
4. Bulgaru, Maria, Metode şi tehnici de Asistenţă Socială, Ed, Universităţii de Stat
Moldova, Chişinău, 2002,
5. Buzducea, Doru, Geopolotica sărăciei- politici sociale în sfera grupurilor umane, aflate
în risc de exclufere socială , Ed.Astrobios, Bucureşti, 1999,
6. Chelcea, Septimiu , Curs: Tehnici de cercetare sociologică, București, 2001,
7. Chelcea, Septimiu ,Metodologia cercetării sociologie. Metode Cantitative şi calitative,
Ed. Economică, București, 2001
8. Ciupercă , Cristian, Cuplul modern, între emancipare şi disoluţie, Ed. Tipoalex,
Bucureşti, 2000,
9. Dumitraşcu, Hanibal, Consilierea în Asistenţă Socială, Ed.Polirom, Iaşi, 2012,
10. Enache, Rodica, Asistenţa socială a copilului şia familiei, Ovidius University Press,
Constanţa, 2011
11. Gavriluţă, Nicu, Sociologia religiilor. Credinţe, ritualuri, ideologii, Ed. Polirom, Iaşi,
2013
12. Gidden , Giddens,Sociologie, Ed. All, Bcureşti, 2007,
13. Grosu, Nicolae,Tratat de Sociologie. Abordarea teoretică. Ed. Expert, Bucureşti, 2000,
14. Holdevcici, Irina,Consiliere psihologică şi psihoterapie în situaţii de criză, Ed. Dual
Teach, Bucureşti, 2006, Asistenţa socială a familiei şi a copilului,
15. Iluţ, Petru, Sociopsihologia şi Antropologia Familiei, Ed. Polirom, Iaşi, 2005,
16. Irimescu, Gabriela, Asistenţa socială a familiei şi a copilului, în Asistenţă socială, Vol.
V, Ed. Universităţii Al. I. Cuza, Iaşi, 2008
17. Jaqueline Barus-Michel, Crize. Abordare psihosocială clinică, Ed.Polirom, Iaşi, 1998,
18. Ludușanu, Mărioara., Familia în societatea contemporan, Universitatea „1 Decembrie
1918” Alba Iulia, 2010,
19. Popescu, Raluca, Introducere în sociologia familiei, Ed. Polirom, Iaşi, 2009,
20. Popescu, Raluca, Profilul familiei româneşti contemporane, Calitatea Vieţii, 2010

114
21. Roussea, Jean Jacques, Contractul Social, Ed. Antet, Bucureşti, 2006,
22. Silverman, David, Interpretarea datelor calitative. Metode de analiza a comunicării textului
şi interacţiunii, Ed. Polirom, Iaşi, 2004,
23. Singly, Francois de, Ancheta şi metodele ei: chestionarul, interviul de producere a
datelor, interviul comprehensiv, Ed. Polirom, Iaşi, 1998,
24. Ştefan, Cristina, Familia Monoparentală, Ed. Arefeana, Bucureşti, 2001,
25. Teşu, Ioan Cristinel, Familia creştină, şcoală a iubirii şi a desăvârşirii, Ed.Doxologia,
Iaşi, 2012,
26. Vlăsceanu, Lazăr, Sociologie, Ed.Polirom, Iaşi, 20011,
27. Voinea, Maria, Familia Contemporană. Mică enciclopedie, Ed. Focus, Bucureşti, 2005,
28. Vrasiti, Radu, Ghid practic de intervenţie în criză, Huron Perth Healthcare Alliance
Mental Health Programs Crisis Intervention Program Stratford, Ontario, Canada, 2012,
29. Zamfir, Elena şi Zamfir, Cătălin, Politici sociale. România în context European, Editura
Alternative, Bucureşti, 1995.
30. http://dexonline.net/definitie-familia , accesat la 15.03.2017
31. http://www.caritas-iasi.ro, accesat la 23.06.2017
32. http://legislatie.just.ro, accesat la 25.06.2017
33. http://www.mmuncii.ro/, accesat la 25.06.2017

115