FUDAŢII PE PILOŢI.

1.Generalităţi

Fundaţiile de adâncime reprezintă fundaţiile a căror bază se găseşte la o adancime de peste 4-

5m. Sistemul de fundare de adâncime pote fi considerat un sistem de fundare indirect adică transmiterea
eforturilor nu se face doar pe la baza acestora ci şi pe suprafaţa laterală a elementelor de fundare pe
adâncimea acestora.
Alegerea unui tip de fundaţii de adâncime se face pentru a putea rezolva problemele create de
existenţa unor straturi de pământ care nu pot satisface condiţiile legate de starea limită de rezistenţa,
deformaţie sau de stabilitate necesare pentru realizarea obiectivelor propuse.

Condiţii de rezistenţă şi deformaţii:

• Existenţa unor strate puternic compresibile de grosime mare care în urma încărcărilor exterioare
au deformaţii mari care pun în pericol siguranţa construcţiilor.
• Terenul bun de fundare se găseşte la adâncimi foarte mari inaccesibile din punct de vedere
economico-tehnologic iar adoptarea unui sistem de fundare de adâncime permite transmiterea
eforturilor la teren prin frecare laterală.
• Datorita unor încărcări foarte mari provenite de la construcţii înalte eforturile nu pot fi transmise
într-un singur plan orizontal terenului de fundare şi se adoptă concomitent cu sistemul de
fundare directă şi un sistem de transmitere a eforturilor la o adâcime mai mare prin creerea unui
sistem mixt de fundare.
Condiţii de stabilitate:
• Posibilitatea declanşării sau existenţa unor alunecări de teren care nu permit amplasarea
fundaţiilor la suprafaţa terenului iar eforturile trebuie transmise sub planul de alunecare.
• Amplasarea construcţiilor în zona unor ape curgătoare sau stătătoare unde există riscul prăbuşirii
malurilor datorită eroziunii data de mişcarea apei.

La calculul piloţilor se pun două probleme de princpiu: una de capacitate portantă şi una de
deformaţie. Pentru asigurarea unei stabilităţi corespunzătoare a construcţiei respective se cere, deci,
alegerea unui model de calcul care să reflecte cât mai exact modul de comportare a piloţilor în condiţii
de conlucrare cu terenul de fundare, precum şi determinarea cât mai precisă a tasărilor probabile ale
fundaţiilor pe piloţi.

2. Cazuri de proiectare

Conform SR EN 1997-1 piloţii trebuie verificaţi la stările limită de cedare care pot apare :

EQU - starea limită a echilibrului static sau al tuturor deplasărilor pentru structuri şi teren.
In proiectarea geotehnică verificarea EQU apare în urmatoarele cazuri:

dimensionarea fundaţiilor asezate pe roci stâncoase (tari);

verificarea structurilor de fundare la stabilitate locală şi generală;

verificarea structurilor la forţe ascensionale,etc.
STR - cedare internă şi deformaţii excesive în structuri sau în elemente structurale (structuri de
fundare , perete de subsol, etc) în care rezistenţa materialelor structurale (componente) este
semnificativă la asigurarea rezistenţei generale;
GEO - cedare sau deformaţii excesive ale terenului, în care rezistenţa terenului de fundare este
semnificativă în asigurarea rezistenţei structurii;
UPL - pierderea echilibrului structurii sau a terenului datorită subpresiunii induse de presiunea
apei subterane sau datorită unei înmuieri verticale ascensionale;
HYP - umflarea hidraulică, eroziune internă şi afânarea pământurilor cauzate de gradiente
hidraulice.
Pentru stările limită definite mai sus se aplică cazurile de proiectare din tabelul 1 ţinând cont de
coeficienţii parţiali de siguranţă pentru fiecare combinaţie si stare limită la care se face proiectarea.

Tabelul 1. Combinaţii de încărcări şi coeficienţii parţiali de siguranţă.

Parametrii
Caz de proiectare Încărcări Rezistenţe
terenului
UNU
Combinaţia 1 A1 + M1 + R1
Combinaţia 2 A2 + M2 sau M2 + R4
DOI A1 + M1 + R2

TREI A1 sau A2 + M2 + R3

SEISM A3 + M3 + R4
A - coeficienţii parţiali de siguranţă pentru acţiuni conform SR EN 1997-1 amexa A.
M – coeficienţii parţiali de siguranţă pentru parametrii terenului conform SR EN 1997-1 anexa A.
R – coeficienţii parţiali de siguranţă pentru rezistenţele terenului conform SR EN 1997-1 anexa A

Observaţie:
Dacă este evident că una din cele două combinaţii ale cazului 1 de proiectare dictează dimensiunile
elementelor nu mai este necesar să se realizeze alt calcul pentru alte combinaţii. Există posibilitatea ca
alte aspecte să fie critice asupra situaţiei de proiectare.

4. Predimensionarea fundaţiei pe piloţi:

Predimensionarea fundaţiei pe piloţi porneşte de la evaluarea capacităţii portante a unui pilot conf.pct. 5

1. Stabilirea numărului de piloţi

1.1.Evaluarea încărcării verticale:

Vdp = (1,2 ÷ 1,5)( Pk + Qk ) (1)
1.2.Numărul de piloţi:
Vdp
n= (2)
Rc ,d
1.3.Distanţa între piloţi:
3
s = 2⋅d + ⋅D (3)
100
unde: d diametrul sau latura mică a pliotului
D fişa reală a pilotului

1.4. Incastrarea in TBF

t ≥2d, unde: d - diametrul sau latura mică a pliotului

 1.5d s 1.5d 1.5d s 1.5d
1.5d
1.5d
s
s
s
1.5d s
d
d 1.5d d

1.5d s 1.5d
a b c
1.5d s s 1.5d 1.5d s 1.5d
s
1.5d
d
s

s s s
1.5d s
1.5d d d
s
1.5d s s

1.5d 1.5d
d e f
Figura 1. a-radier cu 3 piloţi; b-radier cu 4 piloţi; c-radier cu 5 piloţi; d- radier cu 6 piloţi e,f – radier cu
7 piloţi.
Radier

D=fisa pilotului
L=lungimea pilotului

Figura 2. Pilot cu radier amplasa în pământ.

5. Calculul Piloţilor la starea limită de capacitate portantă

Piloţii pot transmite efoturile la teren prin forţele de frecare dezvoltate la suprafaţa de contact
dintre pământ si pilot şi prin presiunile acceptate care se dezvoltă la varful pilotului.
Piloţii care transmit eforturile la teren numai la baza acestora poarta numele de piloţi purtători
pe vârf şi capacitatea portantă a acestora se atinge în momentul atingerii presiunii maxime acceptate în
teren la baza pilotului.
Piloţii care transmit eforturile atât prin forţele de frecare dezvoltate pe suprafaţa de contact
dintre pilot şi teren cât şi prin presiunea acceptată pe vârful pilotului poartă numele de piloţi flotanţi iar
capacitatea portantă se atinge când se ating valorile limită pentru frecarea pe suprafaţa laterală şi
presiunea acceptată pe vârf.
 V V

qs

qb qb

a. b.
Figura 3. a- pilot flotant; b- pilot purtător pe vârf.

Metode de calcul a capacităţii portante a piloţilor la încărcări vericale

În stabilirea capacităţii portante a piloţilor se pot aplica următoarele metode:

• metode bazate pe încercări sub sarcini statice aplicate piloţilor care trebuie confirmate printr-un
model de calcul sau experienţe anterioare legate de condiţii similare de amplasament.
• metode bazate pe relaţii de calcul empirice sau analitice ale căror rezultate trebuie confirmate
prin încercări statice.
• metode bazate pe încercări sub sarcini dinamice ale piloţilor care trebuie confirmate prin
încercări sub sarcini statice sau un model de calcul legat de condiţii similare de amplasament.
• metode bazate pe observaţii privind comportarea în timp a unei fundaţii pe piloţi ţinând cont de
parametrii geotehnici ai terenului de fundare şi modificarea acestora în timp.

Metode empirice de calcul a capacităţii portante a piloţilor

Metoda empirică sau metoda prescriptivă are la bază recomandările NP 123 (STAS 2561) şi
este o metodă bazată pe valori tabelare ale rezistenţei pământului stabilite pe baza experienţelor în
domeniu şi prin încercări experimentale.

1. Calculul capacităţii portante a piloţilor flotanţi

1.1. Valorile caracteristice ale rezistenţelor pământului .

1.1.1.Valoarea caracteristică a rezistenţei la frecare pe suprafaţa laterală a pilotului este dată de relaţia:
Rs ;k = U ⋅ ∑ q s ;i ;k ⋅ li (4)
unde : U - perimetrul secţiunii transversale a pilotului.
li - lungimea pilotului în contact cu stratul i
qs;k - valoarea caracteristică a rezistenţei de frecare laterală a sratului i.

Stabilirea valorii caracteristice pentru rezistenţa la frecare pe suprafaţa laterală se face pe baza
valorilor date în tabelul 2 şi a observaţiilor 1-5.

Tabelul 2.Valorile rezistenţei caracteristice la frecare pe suprafaţa laterală a pilotului

Pământuri coezive
Adancimea

Pământuri necoezive
stratului
medie a

Ic

mari si medii fine prăfoase >0,8 0,7 0,6 0,5 0,4 0,3
 (m) qs;k (kPa)
1 35 23 15 35 23 15 12 5 2
2 42 30 20 42 30 20 17 7 3
3 48 35 25 48 35 25 20 8 4
4 53 38 27 53 38 27 22 9 5
5 56 40 29 56 40 29 24 10 6
7 60 43 32 60 43 32 25 11 7
10 65 46 34 65 46 34 26 12 8
15 72 51 38 72 51 38 28 14 10
20 79 56 41 79 56 41 30 16 12
25 86 61 44 86 61 44 32 18 -
30 93 66 47 93 66 47 34 20 -
35 100 70 50 100 71 50 36 22 -
Observaţii
1. Valorile qs;k se adoptă pentru adâncimile medii, corespunzatoare distanţei de la mijlocul stratului i
până la suprafaţa terenului ţinând cu condiţia ca pilotul să se afle în teren stabil care nu este
susceptibil de afuiere sau alunecare.
2. În cazul unor straturi cu grosimi mai mari de 2m, determinarea valorilor se face prin impărţirea în
straturi elemntare cu grosimea maximă de 2 m.
3. Pentru valori intemiediare ale adâncimilor sau consistenţei pământului valorile qs;k se obţin prin
interpolare lineară.
4. Dacă în limitele lungimii pilotului există o intercalaţie de pământ puternic compresibil, de
consistenţă redusă (turbă, mâl, nămol etc.) cu o grosime de cel puţin 30 cm iar suprafaţa terenului
urmează a fi încărcată (în urma sistematizării sau din alte cauze) valorile qs;k se determină astfel:
- când supraîncărcarea este până la 30 kPa, pentru toate straturile situate până la limita
inferioară a stratului putemic compresibil (inclusiv umpluturile) se ia qs;k=0;
- când supraîncărcarea este cuprinsă între 30 şi 80 kPa, pentru straturile situate deasupra
stratului foarte compresibil (inclusiv umpluturile) se ia valoarea q s ;k → (− 0,4 ⋅ q s ;k ) cu
qs;k din tabel, iar pentru stratul putemic compresibil qs;k = -5 kPa;
- când supraîncărcarea este mai mare de 80 kPa, pentru straturile situate deasupra stratului
foarte compresibil se ia qs;k din tabel cu semn negativ, iar pentru stratul putemic
compresibil qs;k = -5 kPa;
5. Dacă pilotul străbate umpluturi recente, straturi argiloase în curs de consolidare sau straturi
macroporice sensibile la umezire, cu grosimi mai mari de 5 m, valorile qs;k se iau din tabel cu semn
negativ.

1.1.2.Valoarea caracteristică a rezistenţei la baza pilotului este dată de relaţia:

Rb;k = Ab ⋅ qb;k (5)
unde: Ab - aria pilotului la bază.
q b;k - valoarea caracteristică a presiunii acceptate la baza pilotului
( )
Obs: Ab = (π ⋅ d 2 ) 4 pentru piloţi cu secţiune circulară constantă şi Ab = 0,9 ⋅ π ⋅ d b 4 pentru piloţi cu
2

baza lărgită când se poate controla diametrul piloţilor; d b - diametrul lărgit al piloţilor. Stabilirea
valorii caracteristice pentru valoarea presiunii acceptate la baza pilotului q b;k se face astfel:
- pentru piloţi executati pe loc care reazmă cu bază pe pământuri coezive unde nu există valori ale
coeziunii stratului de bază se admit valorile din tabelul 3
- pentru piloţi de dislocuire executaţi pe loc care reazemă cu vârful pe pământuri coezive cu
relaţia:
q b;k =  c ⋅ cud + γ d ;1 ⋅ D (7)
unde:
 c factor de capacitate portantă  c = 9 .
cud valoarea de calcul a coeziunii determinată în condiţii nedrenate.
γ d ;1 media ponderată a greutăţilor volumice ale straturilor străbătute de pilot.
D fişa a pilotului măsurată de la nivelul terenului natural sau nivelul fundului albiei(ţinând
cont de adâncimea de afuiere) la baza pilotului.

- pentru piloţii de dislocuire care reazemă cu vârful pe straturi necoezive:

q b;k = α ⋅ (γ d ⋅ d b ⋅  γ + γ d ;1 ⋅ Dc ⋅  q ) (8)
unde:
α- coeficient determinat în funcţie de gradul de îndesare I D al pământului de la baza
pilotului
γ d - valoarea de calcul a greutăţii volumice a pământului de dub vârful pilotului.
γ d ;1 media ponderată a greutăţilor volumice ale straturilor străbătute de pilot.
db - diametrul pilotului la vârf
Dc fişa de calcul a pilotului: Dc = β ⋅ d b dacă D ≥ β ⋅ d b şi Dc = D dacă D < β ⋅ d b unde
valoarea lui β se ia din tabelul 11.
 γ ,  q factori de capacitate portantă determinaţi în funcţie de valoarea de calcul a unghiului de
frecare interioară ϕ ' d al stratului de la baza pilotului conform tabelului 12.

Tabelul 3. Valorile caracteristice ale presiunii acceptate pe vârf pentru piloţi de dislocuire.
Adâncimea Ic
bazei pilotului ≥1 0,9 0,8 0,7 0,6 0,5 0,4
(m) q b;k (kPa)
3 700 600 500 400 300 250 200
5 800 700 600 500 400 300 300
7 900 800 700 600 500 400 350
10 1100 950 850 750 650 550 500
12 1250 1100 1000 900 750 650 550
15 1450 1300 1200 1050 900 800 650
18 1700 1500 1350 1200 1050 900 750
20 1850 1700 1500 1300 1150 1000 850
30 2650 2400 2100 1850 1600 - -
40 3600 3200 2800 2400 2000 - -

Tabelul 4. Valorile coeficienţilor α şi β . Tabelul 5. Valorile factorilor de capacitate portantă.

ID α β ϕ 'd 26° 28° 30° 32° 34° 36° 38° 40°

0.00÷0.35 0.5 10 γ 9.5 12.6 17.3 24.4 34.6 48.6 71.3 108.0
0.36÷0.65 0.4 15
q 18.6 24.8 32.8 45.5 64.0 87.6 127.0 185.0
0.66÷1.00 0.3 20
 V

sol vegetal
h1
h2

l1
qs1
Argila roscata
h3 plastic moale

l2
h4 qs2

h5
h6

l3
qs3
h7

D=fisa pilotului
h8

l4
qs4
h9

l5
qs5 Nisip fin afanat

l6
qs6

l7
qs7

l8
qs8

qs9

l9
qb

Argila marnoasa vinetie

Figura 4. Calculul rezistenţei la la frecare pe suprafaţa laterală.

1.2. Valoarea de calcul a capacităţii portante a pilotului este dată de relaţia:

Rb k Rs k
Rc , d = , + , (6)
γb γs
unde: γ b - coeficient parţial de siguranţă pentru rezistenţa pe bază a pilotului conform SR EN 1997-
1, anexa A.
γs- coeficient parţial de siguranţă pentru rezistenţa pe suprafaţa laterală a pilotului conform
SR EN 1997-1, anexa A.

5.1. Calculul capacităţii portante a piloţilor care lcrează în grup

Valoarea de calcul a capacităţii portante a pilotului din grup este dată de relaţia:
R c ; g = m u ⋅ Rc ; d (9)
unde: Rc;d valoarea de calcul a capacităţii portante a unui pilot izolat
mu coeficient de utilizare considerat astfel:
mu = 1 -piloţi purtători pe vârf
-piloţi flotanţi de îndesare executați integral în pământuri necoezive
mu → f (r r0 )
r -distanţa minimă între 2 piloţi
r0 -raza de influenţă a pilotului izolat la baza acestuia
r0 = ∑ l i ⋅ tan ε i (10)
unde: l i grosimea stratului stratului i prin care trece prin care trece pilotul.
ε i = ϕ di ' 4
Tabelul 4. Valorile coeficientului de utilizare mu în funcţie de rarportul r / r0 .
r / r0 ≥2,00 1,80 1,60 1,40 1,20 1,00 0,80
mu 1,00 0,95 0,90 0,85 0,80 0,70 0,60
6.Stabilirea solicitărilor de calcul în piloţi

Eforturile de calcul în piloţi sunt date de relaţia :

Vd M xf ,ed ⋅ yi M yf ,ed ⋅ xi
S id = + G p ,d ± ± (11)
∑ i ∑x
2 2
n y i

unde:
Si solicitarea din pilotul i
Vd solicitarea de calcul la baza radierului
n numărul de piloţi
G p,d greutatea proprie a pilotului
M xf ,ed momentul de calcul după axa x la baza radierului
M yf ,ed momentul de calcul după axa x la baza radierului
xi distanţa de la centrul de greutate al grupului de piloţi la pilotul i
yi distanţa de la centrul de greutate al grupului de piloţi la pilotul i

Încărcarile de calcul la baza radierului:

Vd = γ G ⋅ (Pk + G pad ,k ) + γ Q ⋅ Qk (12)
G pad , k = D fr ⋅ Lr ⋅ Br ⋅ γ med (13)
M xf ,ed = γ G ⋅ (M xp ,ek + H r ⋅ T yp ,ek ) + γ Q ⋅ (M xq ,ek + T yq ,ek ) (14)
M yf ,ed = γ G ⋅ (M yp ,ek + H r ⋅ Txp ,ek ) + γ Q ⋅ (M yq ,ek + Txq ,ek ) (15)
Greutatea pilotului:
π ⋅d 2 
G p , d = γ G ⋅  ⋅ L ⋅ γ beton  (16)
 4 

7.Verificarea piloţilor la capacitate portantă (GEO)

Se face într-unul din cazurile de proiectare menţionate la punctul 1 cu relaţia

S i ,d ≤ Rci ,d (17)
unde:
S i,d solicitarea de calcul din pilotul i
Rci ,d capacitatea portanta de calcul a pilotului i

8.Armarea piloţilor (STR)

Se face conform SR EN 1992 pentru secţiunea pilotului şi eforturile care acţionează pe pilot
(compresiune centrică , compresiune excentrică)
Armarea se face cu carcase de armătură formate din bare longitudinale şi armătură transversală din
etrieri sau fretă. Cu inele de rigidizare şi distanţieri.

Figura 5. Detalii de armare pilot.

9. Alcătuirea constructivă a radierului

Adâncimea de fundare:
condiţionată de existenţa subsolurilor şi instalaţiilor subterane
condiţii geologice şi hidrogeologice ale amplasamentului
posibilitatea de umflare a pământului prin îngheţ D fr ≥ H ing + 10 ÷ 20cm
Piloţii trebuie să pătrundă în radier cu capetele intacte
• Pe o lungime de 50 mm la fundaţii unde piloţii sunt solicitaţi la compresiune
• Pe o lungime de 150 mm la fundaţii unde piloţii sunt solicitaţi la forţe orizontale sau de
smulgere
Înălţimea radierului
H r ≥ 30cm
H r condiţii de rezistenţă: înălţimea se stabileşte în funcţie de eforturile maxime care apar în radier.

Dimensiunile în plan ale radierului:

 • dimensiunile în plan ale radierului sunt date de aşezarea în plan a piloţilor respectând
următoarele:
• Distanţa de la faţa exterioară a piloţilor marginali şi extremitatea radierului este de
1d dar nu mai mică de 25 cm

10. Armarea radierului. Modelul radierului în consolă.

Radierul este considerat ca o consolă încastrată la faţa stâlpului acţionată de solicitările din piloţi. Cu
eforturile maxime din piloţi (Smax) se calculează momentele la faţa stâlpului cu ajutorul cărora se
dimensionează secţiunea de beton.

MeD

lc
Si
Fig. 7 Schema de calcul pentru un radier pe piloţi.

Cazul radierului pe patru piloti aşezaţi în vârfurile unui triunghi echilateral

2 3

S1 S4
1 l
c1 1

4 lc2 lc3 4
l c4
S2 S3

2 3
Fig. 8 Radier cu 4 piloţi

M 1−1 = ( S1 + S 2 ) ⋅ l c1 ; M 4−4 = ( S 2 + S 3 ) ⋅ l c 4 ; - momentele de armare după direcţia y;

M 2−2 = ( S1 + S 2 ) ⋅ l c 2 ; M 3−3 = ( S 3 + S 4 ) ⋅ l c 3 - momentele de armare după direcţia x.
Armătura după direcţia x-x se calculează cu M y max = max(M 2− 2 , M 3−3 ) ; (16)
Armătura după direcţia y-y se calculează cu M x max = max(M 1−1 , M 4− 4 ) ; (17)

Armătura se va conforma următoarelor prescripţii:

• Procentul minim de armare a radierului este de p = 0,15% .
• Diametrul minim al barelor este φ min ≥ 10mm .
• Distanţa minimă între bare max 12φ / m .
• Distanţa maximă între bare s ≤ 250mm .
• Stratul de acoperire c ≥ 25mm .
 În zonele de descărcare a încărcărilor din piloţi sau stâlpi pe radier se va face verificare la
străpungere conform SR EN 1992.

11.Calculul tasării probabile a fundaţiilor pe piloţi

Pentru un grup de piloţi se pot folosi următoarele metode:

- Metode de echivalare bazate în principal pe metoda fundaţiei echivalente (sau a radierului
echivalent) şi metoda coloanei echivalente.
- Metode bazate pe răspunsul pilotului individual cu aplicarea factorilor de interacţiune pentru
grupul de piloţi.

Metoda fundaţiei echivalente care asimilează grupul de piloţi cu o fundaţie care urmăreşte
conturul exterior al piloţilor şi este situată la adâncimea de rezemare a piloţilor în stratul bun de fundare
(baza acestora).
Pentru piloţi verticali dimensiunile fundaţiei echivalente se pot stabili astfel:
L' = L + 2 ⋅ ro ; B' = B + 2 ⋅ r0 (18)
unde:
L' , B ' dimensiunile fundaţiei echivalente.
L, B dimensiunile conturului exterior al grupului de piloţi
r0 raza de influenţă a pilotului
În cazul fundaţiilor realizate cu piloţi înclinaţi dimensiunile fundaţiei echivalente vor fi
determinate în funcţie de conturul exterior la baza grupului de piloţi.
V V

r0 B r0 r0 B r0
B' B'
Figura.9. Fundaţia echivalentă pentru un grup de piloţi.

Calculul tasării se face prin metoda însumării pe straturi elementare.

Presiunea medie pe talpa fundaţiei echivalente este dată de relaţia:
V
pn = (19)
L'⋅B '
unde: V- este încărcarea totală verticală la talpa fundaţiei echivalente calculată conform SR EN 1990 şi
SR EN 1991.
Limitarea zonei de influenţă a fundaţiei pe piloţi se face până la adâncimea la care este satisfăcută
relaţia:
σ zi ≤ 0.1 ⋅ σ gzi (20)
unde:
 σ zi efortul unitar mediu pe stratul elementar i dat de fundaţia echivalentă
σ gzi valoarea presiunii geologice de la cota terenului natural la adâncimea la care se
calculează valoarea σ zi
În situaţia în care limita inferioară a zonei active rezultă în cuprinsul unui strat având modulul de
deformaţie liniară mult mai redus decât al straturilor superioare, sau având E<5000kPa, adâncimea Z0 se
majorează prin includerea acestui strat, sau până la îndeplinirea condiţiei:
σ z < 0.05 ⋅ σ gz (21)
În cazul în care în cuprinsul zonei active stabilită apare un strat practic incompresibil (E >
100.000 kPa) şi există siguranţa că în cuprinsul acestuia, pana la adâncimea corespunzatoare atingerii
condiţiei (19) nu apar orizonturi mai compresibile, adâncimea zonei active se limitează la suprafaţa
acestui strat.
Efortul unitar la adâncimea z faţă de talpa fundaţiei echivalente se calculează cu relaţia:
σ z = α 0 ⋅ pn (22)
cu α 0 → f ( z B ; L B ) cu valori din tabelul 5
Tabelul 5. Valorile coeficientului α 0 .
L/B
z/B 1 2 3 >10
α0
0 1,00 1,00 1,00 1,00
0,2 0,96 0,96 0,98 0,98
0,4 0,80 0,87. 0,88 0,88
0,6 0,61 0,73 0,75 0,75
0,8 0,45 0,53 0,63 0,64
1,0 0,34 0,48 0,53 0,55
1,2 0,26 0,39 0,44 0,48
1,4 0,20 0,32 0,38 0,42
1,6 0,16 0,27 0,32 0,37
2,0 0,11 0,19 0,24 0,31
3,0 0,05 0,10 0,13 0,21
4,0 0,03 0,06 0,08 0,16
5,0 0,02 0,04 0,05 0,13
6,0 0,02 0,03 0,04 0,10

Tasarea absolută probabilă se calculează cu relaţia:

n
σ zimed ⋅ hi
s = 10 ⋅ β ⋅ ∑
3
(mm) (23)
i =1 E si
În care:
β - coeficient de corecţie egal cu 0,8;
σ zimed - efortul vertical mediu în stratul elementar i, calculat cu relaţia:
σ zisup + σ ziinf
σ zimed = , [kPa] (24)
2
σ zisup , σ ziinf este efortul unitar la limita superioară , respectiv limita inferioară a stratului
elementar i calculat cu relaţia (18) [kPa].
hi – grosimea stratului elementar i , [m];
Ei - modulul de deformatie liniara al stratului elementar i [kPa]
n – numărul de straturi elementare în limita zonei active.