Sunteți pe pagina 1din 3

Canoanele Bisericii:

schimbabile sau neschimbabile?

O temăă de măre interes printre teologii contemporăni este ăplicăbilităteă unor


cănoăne căre nu măi ău niciun fundăment pentru societăteă din zilele noăstre. Aceăstăă
discutție îîmpărte publicul, îîn generăl, îîn douăă tăbere: cei ultră-conservători, căre spun căă
trebuie respectătăă fiecăre literăă ă cănoănelor, ăsț ă cum ne îînvătțăă Sfintții Păă rintți ăi Bisericii,
sț i cei liberăli, căre sunt de păă rere căă ăceste cănoăne trebuie scoăse din uz, deoărece nu
măi ău fundămentul necesăr.

Dăr căre este răă spunsul corect? Săă renuntțăăm lă cănoăne pentru căă nu măi sunt
ăctuăle? ÎÎn ăceăstăă situătție, căre este criteriul obiectiv căre ne spune ce cănoăne ău
devenit îîntru-totul inutilizăbile? Îăr dăcăă le păă străă m, ce făcem îîn situătțiă îîn căre
fundămentul pentru căre ele ău fost dăte nu măi existăă (măă refer ăici lă cănoăne căre
privesc treptele clerului inferior căre nu măi existăă )?

Păă rintele Nikolăi Afănăsiev, îîntr-un studiu intitulăt Canoanele Bisericii:


schimbabile sau neschimbabile?1, vine cu căî tevă precizăă ri despre ce îînseămnăă cănoănele,
de căî te feluri sunt ele sț i cum trebuie săă îîntțelegem răportăreă noăstrăă lă ele.

Păă rintele pleăcăă de lă premisă stătorniciei Bisericii exprimătăă de Măî ntuitorul prin
cuvintele pe căre i le ădreseăzăă Sf. Ap. Petru: „Pe ăceăstăă piătrăă voi zidi Biserică Meă sț i
portțile iădului nu o vor birui” (Mătei 16, 18). Îătăă cum se prezintăă Biserică lui Hristos:
stăbilăă sț i neschimbăă toăre fătțăă de restul lucrurilor căre sunt vremelnice, schimbăă toăre sț i
trecăă toăre. Dăr, dăcăă ăm ăfirmă căă cele neschimbăă toăre se ăflăă îîn Bisericăă sț i cele
schimbăă toăre îîn lume, ăm ăfirmă sț i căă Biserică se ăflăă îîn totălăă sepărăre fătțăă de lume, ori,
Biserică este trimisăă săă slujeăscăă lumii.

De ăceeă, îîn ceeă ce privesț te cănoănele Bisericii, ele sunt de douăă feluri, distinctțiă
îîntre cele douăă feluri fiind sț i de năturăă terminologicăă : îîn limbă greăcăă , distingem
termenul νόό μός, -όι căre se referăă lă ăcele hotăă răî ri dogmătice ce privesc ădevăă rurile
tăinice ăle credintței, ce sunt neschimbăă toăre sț i obligătorii pentru totți, ăfărăă de timp sț i
ăbsolute, sț i măi existăă termenul de κανώόν, -ες căre se referăă lă ăcele hotăă răî ri cănonice ce
legiuiesc răî nduiălă din ăfărăă sț i ălcăă tuireă Bisericii.
1
Nikolai N. Afanasiev, „The Canons of the Church: Changeable or Unchangeable?”, în St. Vladimir’s Theological
Quarterly 11, nr. 2 (1967).
1
Dăcăă îîn Cătolicism sț i Protestăntism se făce distinctție îîntre jus divinum sț i jus
humanum, Ortodoxiei îîi sunt străă ini ăcesț ti termeni. Noi ăm păă străt vie memoriă celor
sț ăpte Sinoăde Ecumenice îîn căre Sfintții Păă rintți ău îîntăă rit de fiecăre dătăă hotăă răî rile
cănoănelor ădoptăte lă Sinoădele precedente: „Nimăă nui săă nu-i fie îîngăă duit ă strică cele
măi îînăinte ărăă tăte cănoăne său ă le lepăă dă (ăbrogă) său ă primi îîn ăfărăă de cele de fătțăă
stăbilite (ărăă tăte) ălte cănoăne...” (cănonul 2 Trulăn). Noi ăfirmăă m căă Biserică este un
orgănism divino-umăn. Din ăcest motiv, noi nu putem vorbi despre decizii fundămentăle,
ce făc părte din dreptul divin.

Măi mult decăî t ătăî t, Biserică ă luăt fiintțăă îîn timpul ăcestă creăt, nefiind măi presus
de timp sț i, de ăceeă, sț i orgănizăreă ei s-ă dezvoltăt tot îîn timp, pe părcursul istoriei. ÎÎn
ăcelăsț i fel se îîntruchipeăzăă sț i îînvăă tțăătură dogmăticăă îîn formele istorice ăle vietții
bisericesț ti. Îăr unde îînvăă tțăătură dogmăticăă suferăă modificăă ri, implicit sț i orgănizăreă
bisericeăscăă se schimbăă ; ăstfel ău ăpăă rut ătăî t de multe schisme sț i ău luăt năsț tere
numeroăse confesiuni sț i denominătțiuni, căre odătăă cu ruptură de ădevăă rătă îînvăă tțăăturăă ă
intervenit sț i ruptură de Biserică Apostolicăă .

Spre deosebire de îînvăă tțăăturile dogmătice, formele istorice ăle Bisericii sunt
impregnăte foărte mult de îîmprejurăă rile istorice ăle epocii îîn căre se ăflăă . Existentță
istoricăă ă Bisericii este îînsăă sț i formă îîn căre eă se îîntruchipeăzăă îîn istorie. Dăcăă ăr fi
existăt o singurăă formăă ăr fi îînsemnăt ruptură Bisericii de timp, deci sepărăreă de viătță
istoricăă , obsț teăscăă . Aceăstăă legăă turăă îîntre esentță Bisericii, ădicăă îînvăă tțăăturile dogmătice
căre constituie fundămentul ei (νόό μόι) sț i formele vietții bisericesț ti, istorice, se
stătornicesț te prin decizii cănonice (κανώόνες). Aceste cănoăne sunt un fel de tăî lcuiri
cănonice ăle dogmelor pentru un moment ănume ăl existentței istorice ă Bisericii.

Deosebireă îîntre îînvăă tțăăturile dogmătice sț i deciziile cănonice nu stăă îîn modul îîn
căre ău luăt năsț tere ci îîn făptul căă dogmele sunt ădevăă ruri ăbsolute, iăr cănoănele sunt
ăplicăă ri ăle ăcelor ădevăă ruri îîn existentță istoricăă ă Bisericii. Cănoănele, putem spune,
sunt decizii căre privesc vietțuireă vremelnicăă , istoricăă , pe căî nd îînvăă tțăăturile dogmătice
sunt măi presus de istoricităte. Vremelniciă se referăă ăici lă ăplicăbilităteă lor lă ceeă ce
este vremelnic, nu lă nătură lor. „Cănoănele, spune păă rintele Nikolăi, îînfăă tțisț eăzăă vesț nicul
îîn vremelnic. Vremelnicul este «cum»-ul, modul de îîntrebuintțăre, pe căî nd vesț nicul este
ceeă ce se îîntrebuintțeăzăă ”.

2
Revenind lă ipoteză de lă căre ăm plecăt lă îînceput, chestiuneă schimbăbilităă tții
său nu ă cănoănelor, ăceăstă se rezolvăă prin cărăcterul vesț nic său vremelnic ăl lor. Astfel,
formele istorice ăle Bisericii sunt flexibile, ele putăî nd fi modificăte îîn functție de ăspectele
perioădei istorice. Hotăă răî rile cănonice urmăă resc ăceste forme îîntrucăî t scopul lor este
deplină îîntruchipăre ă esentței Bisericii sț i se schimbăă deoărece sț i viătță bisericeăscăă
suferăă schimbăă ri de-ă lungul timpului. Dăcăă vremurile istorice nu ăr suferi modificăă ri,
nici hotăă răî rile cănonice nu ăr ăveă nevoie de modificăă ri. Păă rintele ne ilustreăzăă ăcest
ăspect printr-un exemplu foărte ilustrătiv: „ÎÎntocmăi cum îîn fizicăă o fortțăă poăte ăctționă
număi dăcăă ăre un punct de sprijin, ăsemeneă sț i cănoănele sunt lucrăă toăre doăr căî nd ău
un punct de sprijin îîn îîmprejurăă rile vietții bisericesț ti pentru căre ău fost dăte. Căî nd
punctul de sprijin nu măi dăă inuie, cănoănele ăjung ă fi nelucrăă toăre”.

Sinodul Trulăn, căre îîn primele cănoăne ăprobă sț i îîntăă reă toăte hotăă răî rile
celorlălte Sinoăde de dinăinteă lui sț i chiăr dezăprobă pe cei căre ăr îîndrăă zni săă le
modifice său săă le ăbroge, ăduce modificăă ri unui cănon precedent prin cănonul 12 cu
privire lă căă săă toriă episcopilor; îînsăă ăceăstăă îîndreptăre nu se făă ceă „spre răă sturnăreă său
surpăreă celor măi îînăinte legiuite ăpostolicesț te, ci purtăî nd grijă măî ntuirii sț i ă propăă sț irii
spre măi bine ă popoărelor sț i pentru ă nu se dă (prilej) de vreo prihănăă îîmpotrivă stăă rii
preotțesț ti”. Lă fel si îîn căzul reprimirii îîn Bisericăă ă celor căă zutți, îîn căzul unor trepte
clericăle căre nu măi existăă său ău fost îînlocuite cu ăltele etc.

ÎÎn ăcest fel, Biserică nu poăte vietțui număi cu legislătțiă cănonicăă îîn vigoăre.
Biserică ăre dreptul de ă-sț i săă văî rsț i lucrăreă cănonicăă creătoăre îîn toăte timpurile, nu
doăr îîntr-o ănumităă perioădăă de timp. Noile forme de viătțăă istoricăă presupun o lucrăre
cănonicăă creătoăre.

Emanoil-Robert MANOLE
An ÎÎÎ Păstorălăă , grupă 5
Lucrăre de seminăr lă disciplină DREPT CANONÎC ORTODOX