- Otilia!!

— Ce vrei? sunt dezbracata

— Vreau sa-ti vorbesc neaparat, trebuie.

— Nu esti cuminte deloc, ai sa-mi vorbesti miine.

— Acum, acum!

— Fii cuminte, Felix. Poate sa ne-auda cineva.

— Si lasa-i sa auda, eu te iubesc!

— stiu asta.Cine iubeste isi ascunde sentimentele, nu face rau celuilalt. Tu vrei sa ma ranesti?

— Sa ne casatorim, Otilia, sa plecam de aici. Avem cu ce trai. Tu vei munci.

— Oh, ce nebun esti, Felix.

— Niciodata.

— Nu e bine ca cei doi soti sa aiba aceeasi virsta, barbatii se plictisesc repede.

— Otilia, tu nu ma iubesti.

— Ba da, ba da, Felix. Tocmai fiindca te iubesc. Am visat pentru tine glorie, avere, si-ti cautam cu gindul
mai tirziu o fata draguta, blinda. Nu m-am gindit ca ma vei iubi pe mine, eu sunt o zapacita, nu stiu ce
vreau, eu sunt pentru oamenii care au nevoie de risetele tineretii, ca Pascalopol.

— il iubesti pe Pascalopol mai tare ca pe mine, el e bogat, fireste.

- Niciodata
- Niciodata sa nu spui niciodata

— O, nu, bietul Pascalopol e si el un fel de victima a mea, cum ar zice tanti Aglae. Un biet om singur, care
simte nevoia unui glas prietenos. Nici nu stiu daca nu se-nsala. Eu cred ca mai degraba ar voi sa fiu fata
lui. Nu-ti ascund ca mi-e drag, in anume inteles, imi trebuie …in sfirsit, nu e ce crezi. Voi toti, barbatii,
sunteti, batrini si tineri, niste copii.

— Otilia, nu se poate, nu se poate fara tine. Te astept cit vrei tu, voi tacea, voi face tot ce-mi spui tu, te
voi aptepta dar lasa-ma sa te iubesc.