Rădăcini

Sunt fiul lui Gheorghe şi Ana,

doi oameni, ca lacrima, sfinţi.
Ei sunt cântecul, dorul şi rana
veşniciei numită părinţi

Am văzut lumina fără prihană

pe un petec de rai, numit Mehedinţi.
Cea mai frumoasă Ană
mi-a pus Voroneţul în ochii fierbinţi

Sunt liber în fapte, în vorbe,

curge prin mine un sânge curat.
Din cel mai frumos Gheorghe
sufletul meu s-a-ntrupat

Într-o noapte de Paşte,

o noapte înaltă, de Înviere,
strigătul mamei, spre a mă naşte,
a iertat întreaga lumii durere

Sunt fiul lui Gheorghe şi Ana,

botezat într-un rece izvor.
Ştergare aduse de la Tismana
din apă m-au luat în liniştea lor

Am învăţat că, prin vreme, se frâng

numai cei răsăriţi la-ntâmplare,
peste mine au nins Munţii Parâng
îndelungă şi sfântă răbdare

Lacrimile mele din ceruri s-au rupt,

am trecut prin moarte şi prin deşert.
Tata m-a învăţat să fiu drept şi să lupt,
mama, să iubesc şi să iert

Sunt fiu dintr-un Gheorghe şi-o Ană,

un copil dintr-o ţară de dor,
ţărâna aceasta mi-i vatră şi hrană,
cât ea mă cunoaşte nu pot nici să mor