de Mihail Sadoveanu
Lizuca are 6 ani și este o fetiță orfană pentru că mama ei a murit. Tatal ei s-a
recăsătorit cu doamna Mia Vasilian. Mama vitregă nu o iubește pe Lizuca și se se poartă urât
cu ea.
Într-o zi când domnul Vasilian era plecat la București, mama vitregă a Lizucăi, are
musafiri: pe cucoana Emilia și (fiica) madam Neicu. În așteptarea cafelei, doamnele discută.
Mia Vasilian mărturisește că este fericită, deși se află la a doua căsătorie. Soțul ei, care este
mai bătrân decât ea cu 15 ani, o răsfașă și îi satisface toate capriciile.
În drumul ei, Lizuca vorbește cu Sora Soarelui și cu Sfânta Miercuri, care îi spun că
e foarte bine că a plecat de la mama vitregă și că vre să locuiscă la bunici.
Când soarele apune, Lizuca intră în lumea magică a poveștilor, unde se întâlnește
viețuitoarele (animalele) pădurii, care o primesc cu drag.
Fiindcă (pentru că) se înnoptează și numai luna luminează, fetița își găsește
culcuș(loc de dormit) împreună cu Patrocle în scorbura unei răchite (copac) bătrâne. Lizuca îi
spune lui Patrocle că se teme de fantoma cu coarne lungi.
Când se trezește a doua zi, Lizuca vede cu bucurie că este în camera micuță și curată
de la casa bunici. Este camera în care s-a născut și a trăit cu mama ei. Liniștea este spartă de
vocea mamei vitrege și a slujnicei care cer fetița să o ducă acasă. Bunicul le spune că Lizuca
va rămâne la el. Gesticulând, femeile atrag spre ele albinele care le alungă din livadă.
https://www.youtube.com/watch?v=WuRuLIVCTZY