am uitat totul

despre marii poeți ai lumii.

cărțile lor au migrat

într-o singură imagine:

chipul lui dumnezeu.

cu cât îl caut mai atent

cu atât dispare mai repede.

privesc.
mă simt asemenea șenilei de tanc –
tot ce strivesc devine istorie.

la nord de Río Negro

oamenii traversează viața
spre moarte
în bărci lungi și subțiri.

vâslesc doar cu mâinile

vâslele rămân acasă –
lemnul pentru cruci
este foarte scump.

la sud de Río Grande del Norte

moartea traversează oamenii
peste munți
ținându-i de mâini
până învață drumul vieții.

în mod sigur
voi scrie cândva
un ghid turistic
căci am deja prefața:

îmblânzită de moarte
viața este o pisicuță
care se visează
leoaică.
 mii de ani am citit
– toate cărțile lumii –
amânând clipa în care
voi adăuga lumii
propria mea carte.

am tras de timp
mileniu după mileniu
recitind toate cărțile lumii
doar spre a nu vedea cum se naște
propria mea carte.

limbile tuturor neamurilor

se deschideau privirii mele
atinse parcă de iarba fiarelor
așa că nu mi-a scăpat
nicio carte a lumii.

când a trebuit să adaug lumii

propria mea carte
toate cărțile lumii au dispărut
și cartea mea a rămas
cumplit de singură.

am înțeles atunci
că nu există alte cărți
există doar Cartea mea
cu milionele ei de ani
între pagini.