Acizi nucleici

Ce sunt acizii nucleici?

Acidul nucleic este o macromoleculă complexă ce conține informația genetică din celula
dată. Acesta este alcătuit din mii de nucleotide. Termenul de acid nucleic a fost propus pentru
prima dată de Richard Altmann, pentru a desemna substanțele complexe pe care acesta le
observase în nucleu.

Acizii nucleici reprezintă lanțuri polinucleotidice, formate din nucleotide, care la rândul
lor sunt formate dintr-un radical fosforic, o pentoză și o bază azotată. În cadrul acidului nucleic
sunt prezente legături covalente și legături de hidrogen.

Clasificare:

-acizi nucleici naturali

-acizi nucleici artificiali

CHAPTER 1 ACIZI NUCLEICI NATURALI

A. ADN- Acid dezoxiribonucleic
Acidul deoxiribonucleic (ADN pe scurt) este materialul genetic al organismelor celulare si
al celor mai multi virusi.

1. Proprietati chimice

Din punct de vedere chimic, ADN-ul este un acid nucleic. Este o polinucleotidă, adică un
compus în structura căruia se repetă un set limitat de macromolecule numite nucleotide; în acest
sens, el este definit ca fiind un „copolimer statistic”:

 un „copolimer” este un polimer în compoziția căruia se repetă mai multe „motive”

(monomeri); în cazul ADN-ului, monomerii sunt nucleotidele.
 iar „statistic” înseamnă că monomerii se repetă de manieră aleatorie în lanțul polimer, fără ca
ei să fie dispuși alternativ sau după oricare alt aranjament repetitiv.
Nucleotida, ce reprezintă unitatea de bază a ADN-ului, este o macromoleculă organică (o N-
glicozidă) compusă (prin policondensare) din:

 o glucidă (mai exact o monozaharidă) de tipul „pentoză” (în formă furanozică)

 o bază azotată heterociclică („inel” sau „ciclu” aromatic în 5 atomi) de tipul pirimidinei
(citozina si timina), sau a purinei (adenine si guanine).
 și un rest de acid fosforic (esterificat cu unul din hidroxilii pentozei), adică un „grup fosfat”.
 2. Model simplificat

O formă simplificată de reprezentare a ADN-ului:

 ADN-ul este „rețeta” necesară sintezei de proteine, molecule organice esențiale pentru
organismele vii;
 O moleculă de ADN conține zone numite gene, zone fără funcție, precum și zone cu un rol
încă necunoscut;
 Acidul dezoxiribonucleic are o structură de dublu helix. „Scara” este alcătuită din două
lanțuri organice elastice ce sunt conectate prin „treptele” realizate de legăturile de hidrogen.
 „Treptele” sunt de fapt doar de patru feluri, unind perechi de baze azotate, ce pot fi patru
tipuri diferite de molecule organice, adenină (notată A), citozină (C), guanină (G)
și timină (T);
 Cele patru baze (A, C, T și G) nu se pot combina decât într-un anumit mod, și
anume: adenina doar cu timina (A + T sau T + A), și citozina doar
cu guanina (G + C sau C + G); cu alte cuvinte, o bază de tip A, în orice parte a lanțului s-ar
afla ea, nu se poate combina decât cu o bază de tip T, și invers; în mod similar, G nu se poate
combina decât cu C, și invers;
 Ordinea contează: A + T nu este același lucru cu T + A; vezi codul genetic care e preluat de
la ARN.
 Având în vedere că orice bază se poate combina într-un singur fel, pentru notație se poate
alege prin convenție doar o catenă a dublei elici (secvența celeilalte catene rezultă din
regulile de combinare);
 Secvența de baze este forma canonică a informației, altfel spus, pentru a descrie în mod
complet o secvență ADN nu este nevoie de nimic altceva;
 Duplicarea moleculei de ADN este posibilă prin „desfacerea” secvenței „de-a lungul” ei (se
dezintegrează „treptele”) prin acțiunea unor proteine; cele două catene rezultante sunt copiate
de un complex proteic numit ADN-polimerază. Cum fiecare bază de pe catena inițială nu se
poate combina decât cu perechea ei predeterminată, rezultatul final constă din două secvențe
ADN identice, în afară de cazul în care apar unele erori ce determină mutațiile genetice;
 Trei perechi de baze azotate formează în mod normal un „codon”. Acesta codifică un
aminoacid. Mai mulți codoni la un loc codifică o proteină.
 Mutațiile nu sunt altceva decât imperfecțiuni în procesul de sinteză al ADN-ului: o bază este
în mod accidental ignorată („sărită”), introdusă sau copiată imperfect, sau lanțul este tăiat
prea devreme sau i se adaugă baze la capete; aceste „operații” de bază generează toate
mutațiile posibile.
 Mutațiile genetice sunt practic o alterare a unei părți din informația din molecula ADN. Este
suficient ca, de exemplu, să se șteargă doar o pereche de baze azotate dintr-o genă, pentru ca
toată funcția genei să fie abolită. Dacă este ștearsă o pereche de baze azotate, codonul din
care făcea parte aceasta va codifica alt aminoacid, care va codifica altă proteină, fapt ce, în
cele din urmă (așa se întâmplă probabil cel mai adesea, însă nu în mod obligatoriu), poate să-
i altereze acesteia din urmă funcția biologică. Mutațiile pot avea trei feluri de efecte:
negative, pozitive sau neutre (nu influențează funcțiile nici în bine, nici în rău).
 Aceste mutații sunt provocate fie de așa numiții factori mutageni (radiațiile cosmice,
substanțe chimice ș.a.), fie de imperfecta fidelitate a sintezei enzimatice (ADN-polimeraza) a
ADN-ului.
 Mutațiile genetice pot fi și induse intenționat de către specialiști.
 ADN-ul se găsește practic în orice celulă (excepții: hematiile (eritrocitele) și celulele
(fibrele) cristalinului ocular sunt celule care nu devin funcționale decât după ce pierd (prin
expulzare, ejecție) nucleul (și alte organite), moment în care însă încetează să mai răspundă
la criteriile care definesc o celulă vie (pentru că nu se mai pot nici divide, nici întreține
("repara") structural vorbind):
 de la organisme unicelulare cum ar fi bacteriile sau protozoarele,
 până la organismele pluricelulare (fungi, vegetale sau animale),
 precum și în structura internă a unor virusuri.
 Structura ADN-ului este unică nu numai pentru o specie anume ci și pentru orice individ al
oricărei specii animale sau vegetale.
 La om ADN-ul conține circa 3,27 miliarde de perechi de baze (3,27 miliarde de „trepte” în
helixul dublu).
 Cantitatea de ADN conținută în celule (numită uneori și patrimoniu genetic) nu este corelată
cu complexitatea organismului. Astfel, de exemplu, există specii mai puțin „complexe” decât
omul, dar cu un patrimoniu genetic mai bogat cantitativ decât cel al omului.
 3. Istoric

Structura ADN-ului a fost decodificată la începutul anilor 1950. Americanul James D.

Watson și britanicul Francis Crick sunt considerați drept primii care au descifrat structura de
dublă spirală a ADN-ului. Conform propriilor afirmații, saltul calitativ al descifrării „secretului
vieții” s-ar fi produs în ziua de 23 februarie 1953.
Aflați în competiție contra cronometru cu alte echipe, mult mai celebre și mult mai bine
dotate, așa cum a fost cea a chimistului american Linus Pauling, laureat al
premiului Nobel pentru chimie în 1954, aparentul „cuplu ciudat” a învins tocmai
datorită orizontului lor intelectual foarte larg în care operau, a solidei și universalei lor pregătiri
interdisciplinare precum și a minților lor flexibile și deschise oricărei ipoteze confirmabile de
către realitate, dar și datorită datelor de primă calitate furnizate comunității în premieră
de Rosalind Franklin, asta deși, motivați probabil de sexism, Watson și Crick vor aminti în
articolul lor din Nature de autorul celebrei "fotografii 51" în ultima poziție și doar înainte de "și
alții"..
Este demn de remarcat faptul că impecabilele imagini luate unor molecule „iluminate” prin
difracția razelor X de către Rosalind Franklin[4], specialistă în fotografii de difracție create
cu raze X, l-a făcut pe Watson și Crick să întrevadă structura de dublă elice a ADN-ului. Colegul
acesteia, Maurice Wilkins, a contribuit de asemenea decisiv la luarea unor fotografii edificatoare.
Din păcate Franklin a murit de cancer în 1958, în vârstă de numai 37 de ani, probabil din
cauza prea intensei iradieri. Cum premiul Nobel nu se conferă post-mortem, în 1962 doar
Watson, Crick și Wilkins au fost răsplătiți cu aceasta prestigioasă cunună de lauri științifică, mult
dorită de către toți savanții din lume.

B. ARN- Acid ribonucleic

Acidul ribonucleic (ARN) este, ca și ADN-ul, un polinucleotid format prin
copolimerizarea ribonucleotidelor. Un ribonucleotid este format dintr-o bază
azotată (adenină A, guanină G, uracil U și citozină C), o pentoză (D-2-dezoxiriboză) și un fosfat.
În molecula de ARN uracilul înlocuiește timina.

1. Structura

Molecula de ARN este monocatenară (este alcătuită dintr-un singur lanț polinucleotidic).
Este un complex macromolecular similar, structural și funcțional, în multe privințe ADN-ului.
ARN-ul rezultă din copolimerizarea ribonucleotidelor, care determină formarea unor lanțuri
lungi, monocatenare.
Un ribonucleotid este format dintr-o bază
azotată (adenină A, guanină G, uracil U și citozină C), o pentoză (D-2-dezoxiriboză) și un fosfat.
În molecula de ARN uracilul înlocuiește timina). Polimerizarea ribonucleotidelor se realizează
prin legături fosfodiesterice în pozițiile 3’- 5’.
Pliere și apariția unei regiuni din molecula unui ARN ce conține o secvență repetată inversată cu
formarea unei regiuni dublu catenare terminată cu o buclă.
Compoziția nucleotidică (sau secvența, ordinea nucleotidelor în moleculă)
definește structura primară a moleculei de ARN. Datorită complementarității bazelor în unele
regiuni mai mari sau mai mici ale moleculei de ARN, în soluție și în funcție de temperatură, prin
pliere și aparierea regiunilor complementare, molecula poate capăta, formând o buclă, o structură
parțial bicatenară. Această structură” secundară este deosebit de importantă în funcția unor
tipuri de ARN, ca, de exemplu, ARN-ul de transfer. Molecula de ARN poate adopta o structură
tridimensională numită structură terțiară ce rezultă din aparieri între bazele azotate diferite de
aparierile clasice A-T și C-G.
2. Sinteza

ARN-ul este sintetizat prin procesul numit transcripție. În acest proces, ADN-ul are rol
de matriță. Molecula dublu catenară de ADN este desfăcută, pe intervalul care urmează a fi
transcris, de anumite complexe proteice prin ruperea punților de hidrogen între bazele
azotate complementare. Un complex proteic cu funcție enzimatică numit ARN
polimerază copiază una din catenele de ADN pentru a produce un ARN complementar. Catena
de ADN care funcționează ca matriță pentru sinteza ARN-ului se numește catenă sens.
Sinteza ARN-ului (transcripția) se realizează pe baza complementarității bazelor
azotate ca și în cazul replicării moleculei de ADN cu o singură excepție: în dreptul adeninei de
pe catena matriță a ADN-ului se va atașa uracilul în catena nou sintetizată de ARN.
Polimerizarea ribonucleotidelor în transcripție se desfășoară în același sens ca reacția de
polimerizare a dezoxiribonucleotidelor din cadrul replicării ADN-ului și anume de la 5' spre 3'.
3. Functii

SUPORT TEMPORAR AL INFORMAȚIEI GENETICE

Acest rol este realizat de ARN-ul mesager ce transportă informația genetică necesară sintezei de
proteine de la ADN-ul localizat nuclear la ribozomii localizați în citoplasmă.
CATALIZATOR ENZIMATIC
Unele molecule de ARN au capacitatea de a cataliza reacții chimice modificând
atât aminoacizi sau proteine cât și acizi nucleici.
GHID PENTRU ENZIME
Unele molecule de ARN sunt componente ale unor complexe ribonucleoproteice ce participă la
ghidarea lor spre secvențele specifice. În această categorie pot fi încadrate moleculele mici de
ARN nucleolar (snoARN – small nucleolar ARN în engleză) ce participă la clivarea ARN-ului
ribozomal sau ARN telomeric ce reprezintă matrița folosită de complexul ribonucleoproteic
numit telomerază pentru sinteza extremităților moleculelor de ADN (numite telomere).
REGLAREA EXPRESIEI GENELOR
Unele molecule de ARN (ARN antisens, spre exemplu) sunt implicate în represia uneia sau mai
multor gene.
ROL ÎN TRANSLAȚIE
ARN-ul de transfer transportă aminoacizii și îi poziționează în cursul sintezei proteice.
SUPORT AL INFORMAȚIEI GENETICE
Genomul unor virusuri este constituit din ARN. În această categorie intră virusul gripei,
virusul hepatitei C sau virusul SIDA. Replicarea acestor virusuri se face cu o fidelitate mult mai
redusă, deoarece în cazul ARN-ului nu există un proces de corijare a erorilor, frecvența mare a
erorilor ducând la o mare variabilitate genetică.

Tipuri de ARN
În celule se găsesc diferite tipuri de ARN. Proporția lor este diferită: o mare cantitate este
reprezentată de ARNr (80-90% din ARN-ul celular), ARNt în proporție de 10-15% și doar o
cantitate mică de ARNm (mai puțin de 5%).
ARN MESAGER - ARNM

Matisarea exonilor și formarea ARN-ului mesager matur.

Structura ARN-ului mesager matur: "capul" situat la extremitatea 5' (în roșu), regiunea 5'UTR (în
galben), regiunea codantă (în verde), regiunea 3'UTR (în violet) și coada poli-A (în negru).
ARN-ul mesager este ARN-ul ce va servi ca tipar pentru sinteza proteinelor. Complexul
enzimatic ARN polimerază sintetizează inițial un ARN mesager precursor ce conține
secvențele corespunzătoare exonilor și intronilor genei. Prin procesul ulterior de maturare ARN-
ul premesager este modificat pentru a duce la formarea ARN-ului mesager matur:

 la capătul 5’ se adaugă un „cap” (o moleculă de 7-metil-guanozină);

 la capătul 3’ se adaugă o serie de 100-200 de ribonucleotide conținând adenină ce
formează coada poli-A;
 sunt eliminate secvențele corespunzătoare intronilor prin procesul
numit matisare (splicing în engleză) fiind păstrate doar secvențele corespunzătoare
 exonilor, secvențe ce conțin informația necesară sintezei de proteine prin procesul
numit translație.
ARN-ul mesager matur este format din trei regiuni : regiunea 5’ netranscrisă (5’UTR – 5'
untranslated region – în engleză), regiunea 3’ netranscrisă (3’UTR – 3' untranslated
region –în engleză) și regiunea codantă.

Vedere spațială a unui ARNt. Situl de fixare a aminoacidului este în portocaliu, bucla ce
conține anticodonul în albastru și anticodonul în negru.
ARN DE TRANSPORT - ARNT
ARN-ul de transport (notat ARNt) este un ARN scurt, de 75-100 nucleotide, cu o structură
terțiară „în treflă” (cu patru regiuni scurte dublu catenare și trei bucle) ce fixează un
anumit aminoacid la capătul 3’ și care are o regiune specifică de trei nucleotide
numită anticodon în bucla opusă capătului 3’. Acest ARN fixează un aminoacid pe care îl
transportă și în poziționează în dreptul unui codon (prin complementaritatea codon (de pe
molecula de ARNm) – anticodon (de pe molecula de ARNt) în cursul procesului
de translație.
ARN RIBOZOMAL - ARNR
ARN-ul ribozomal este un constituent principal al ribozomilor, structuri celulare la nivelul
cărora se realizează sinteza proteinelor. ARN-ul ribozomal este sintetizat prin
transcripția genelor corespunzătoare situate în anumite regiuni ale cromozomilor numite
organizatori nucleolari (sau NOR în engleză). Prin transcripție sunt sintetizați precursori de
talie mare ce vor fi ulterior scindați în patru tipuri de ARNr: ARNr 28S, ARNr 5.8S, ARNr
5S (ce intră în compoziția subunității mari, 60S, a ribozomului) și ARNr 18S (ce intră în
compoziția subunității mici, 40S, a ribozomului).
ARN REGULATORI
Unele molecule de ARN au ca rol regularea expresiei genelor:

 ARN antisens, ARN ce conține regiuni complementare ARN-ului mesager și care,

prin apariere, poate determina formarea de regiuni dublu catenare ARN-ARN, regiuni
ce pot fie modifica capacitatea ARNm de a fi translat , fie pot duce la degradarea
moleculei de ARNm. Acest proces de degradare este numit interferență ARN și a
 fost descoperit de Andrew Z. Fire și Craig C. Mello (premiul Nobel de Fiziologie și
Medicină în 2006).
 ARN regulator de talie mare ce determină modificări epigenetice (condensare a
cromatinei și oprirea expresiei genelor localizate în regiunea respectivă). Un exemplu
îl reprezintă ARN-ul Xist la mamifere ce intervine în procesul de inactivare a
unui cromozomul X la organismele de sex feminin.
ARN CATALITIC (RIBOZIME
Unele molecule de ARN (numite și ribozime, prin contracția cuvintelor ribonucleotid
și enzime) au capacitatea de a cataliza reacții chimice de clivare sau de transesterificare
în absența proteinelor enzimatice. Un exemplu îl reprezintă siturile
active (peptidil și aminoacil) ale ribozomilor care sunt formate exclusiv din segmente
de ARN ribozomal. Ribozimele pot cataliza și reacții de modificare ale acizilor nucleici,
spre exemplu spliceozomii, complexe ribonucleoproteice implicate în procesul de
matisare al ARN-ului premesager. Pentru identificarea ribozimelor Thomas Cech și
Sidney Altman au primit premiul Nobel pentru Chimie în 1989.
ARN VIRAL
Este prezent numai la ribovirusuri, alcătuind de fapt genomul viral.
2. Acizi nucleici artificiali

Clonarea

Clonarea este procesul prin care se produce un organism identic din punct de vedere genetic.
Pentru aceasta este necesară prelevarea unei mostre de ADN dintr-o celulă adultă, de pildă o celulă
a epidermei, şi plasarea acesteia într-un ovul neferitilizat, al cărui ADN a fost îndepărtat. Celulele
sunt apoi supuse unui şoc electric, care le face să fuzioneze (imitând modul prin care ovulul şi
spermatozoidul de contopesc, în procesul reproducerii), iar celula începe să se dividă. Motivul
pentru care clonarea este un proces dificil de realizat este că celula din ţesutul epidermic din care
este prelevat ADN-ul trebuie să fie readusă în stadiu embrionar, pentru a permite ovulului să
crească, formând un fetus. Aceasta este provocarea.

Stiati ca?
 Fiecare dintre noi suntem purtătorii a aproximativ 6 gene deficiente, dar nu suferim efectele
negative ale acestor mutaţii pentru că avem o singură copie a genei deficiente.
 Fiecare un om din 10 va dezvolta o tulburare genetică moştenită, într-un anumit moment
al vieţii sale
 Nu toate defectele genetice sunt în detrimentul sănătăţii noastre. În anemia celulelor în
formă de semilună, o copie a celulei în formă de semilună conferă organismului rezistenţă
la malarie.
 Există aproximativ 100 de trilioane (100,000,000,000,000) de celule în organismul nostru
 Genomul uman conţine 3164,7 de milioane de baze chimice (A, C, T, and G).
 Dacă am desfăşura şi lega între ele fâşiile de ADN conţinute de o singură celulă, am obţine
o fâşie lungă de aproape 2 metri
 Dacă fâşiile de ADN din toate celulele organismului nostru ar fi puse cap la cap, ar parcurge
de peste 600 de ori distanţa dintre Pământ şi Soare.
 Pentru a scrie codul întregului genom uman, o persoană ar trebui să tasteze 60 de cuvinte
pe oră, opt ore pe zi, timp de aproximativ 50 de ani.