Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
figurate (celulele) din sânge. Furnizează informații atât despre numărul tuturor tipurilor de celule
sanguine, cât și despre mărimea, forma și alte caracteristici fizice ale acestora. Termenul
desemnează și buletinul care cuprinde rezultatul unui astfel de examen de laborator[1].
Hemograma este una din analizele recomandate în mod uzual pentru evaluarea generală a stării
de sănătate. Prin intermediul ei se pot depista anumite disfuncționalități la nivelul organismului,
cum sunt anemiile, infecțiile sau diverse alte boli.
Pentru efectuarea unei hemograme complete este necesară recoltarea unei mici cantități de sânge
venos, de regulă prin puncție venoasă la nivelul unei vene superficiale. O hemogramă parțială se
poate realiza și dintr-o picătură de sânge periferic, recoltată de regulă de la nivelul unui deget al
mâinii (la adult) sau de la nivelul călcâiului (la sugari și copiii mici).
numar de leucocite;
numar de eritrocite;
concentratia de hemoglobina;
hematocrit;
indici eritrocitari: volumul eritrocitar mediu (VEM), hemoglobina eritrocitara medie (HEM),
concentratia medie de hemoglobina (CHEM) si largimea distributiei eritrocitare (RDW);
formula leucocitara;
Hemograma este un test screening de baza, fiind unul din cele mai frecvent cerute teste de laborator,
reprezentand adesea primul pas in stabilirea statusului hematologic si diagnosticul diverselor afectiuni
hematologice si nehematologice. Cuantificarea parametrilor hematologici asociata uneori cu examinarea
frotiului de sange aduce informatii pretioase, orientand in continuare spre efectuarea altor teste specifice 9.
Pregatire pacient
Hemograma se poate recolta à jeun (pe nemancate) sau postprandial (trebuie totusi evitate mesele bogate
in lipide care pot interfera cu anumiti parametri ai hemogramei).
Sexul, varsta pacientului, precum si anumite conditii cum ar fi: starea de soc, varsaturi incoercibile,
administrarea masiva de lichide i.v. etc., care pot duce la deshidratarea, respectiv hiperhidratarea
pacientului, precum si anumite tratamente urmate de pacient trebuie comunicate laboratorului.
Specimen recoltat, recipient si cantitate recoltata – sange venos recoltat pe anticoagulant: EDTA
tripotassium/dipotasium/disodium (vacutainer cu capac mov/roz – K3 EDTA); la copii mici se poate
recolta sange capilar din deget/calcai pe heparina (microtainer).
Tubul trebuie sa fie umplut cel putin trei sferturi pentru ca raportul sange/anticoagulant sa fie optim
(concentratia recomandata de EDTA este de 1.2 – 2.0 mg/mL de sange) 4;6;9;19.
tub incorect;
specimen coagulat;
specimen hemolizat;
cantitate insuficienta9.
Prelucrare necesara dupa recoltare – daca proba nu este trimisa imediat la laborator trebuie refrigerata 9.
Stabilitate proba – 36-48 ore la temperatura camerei (18-26°C) sau la frigider (2–8°C) – pentru
determinarea hemoglobinei si numaratorile de celule. Este recomandat ca probele sa fie analizate in
primele 6 ore de la recoltare. Nu se recomanda depasirea acestui interval pentru determinarea indicilor
eritrocitari si hematocritului. Daca proba a fost refrigerata, trebuie echilibrata la temperatura camerei
inainte de a fi analizata9.
Numarul de eritrocite reprezinta testul de baza pentru evaluarea eritropoiezei. Eritrocitele sunt investigate
in continuare prin masurarea concentratiei de hemoglobina si a hematocritului, iar pe baza lor analizorul
calculeaza indicii eritrocitari: VEM, HEM, CHEM si RDW, care caracterizeaza din punct de vedere
calitativ populatia eritrocitara.
Eritrocitele sunt cele mai numeroase celule din sange, sunt anucleate, fiind necesare pentru respiratia
tisulara. Eritrocitele sunt cele mai specializate celule ale organismului, principala functie constand in
transportul 02 de la plaman la tesuturi si transferul CO 2 de la tesuturi la plaman. Acest lucru se realizeaza
prin intermediul hemoglobinei continute in eritrocite. Forma eritrocitelor de disc biconcav confera
raportul volum/suprafata optim pentru schimbul de gaze si le asigura acestora deformabilitatea in timpul
traversarii microcirculatiei.
Valori de referinta – valori diferite in functie de varsta si sex (vezi anexa 7.1.1); se exprima in numar de
eritrocite x106/μL (mm3) sau numar de eritrocite x1012/L9.
Semnificatie clinica
Numarul de eritrocite ca singur parametru are valoare diagnostica mica; o evaluare corecta a masei de
eritrocite a organismului poate fi obtinuta doar in corelatie cu hematocritul. Numarul de eritrocite este
influentat de modificarile volumului plasmatic, ca de exemplu in sarcina sau in tulburari ale echilibrului
hidro-electrolitic4;6;14.
1. Scaderea numarului de eritrocite: determina anemie. Anemia este definita din punct de vedere
functional printr-o masa eritrocitara insuficienta pentru asigurarea unei cantitati adecvate de oxigen
tesuturilor periferice. In practica, se considera anemie atunci cand concentratia de hemoglobina,
hematocritul si/sau numarul de eritrocite sunt sub valorile de referinta 7. Diagnosticul este dificil daca doar
unul din parametri este sub valorile limita; in acest caz hemograma trebuie monitorizata in continuare
pentru stabilirea unui diagnostic corect.
In anemiile cronice volumul sanguin este aproape normal prin cresterea compensatorie a volumului
plasmatic, iar numarul de eritrocite si hematocritul sunt de obicei scazute. Totusi, in conditiile asociate cu
microcitoza marcata (anemie feripriva severa, talasemie), numarul de eritrocite poate ramane in limite
normale sau poate fi chiar crescut.
Anemia relativa este o conditie caracterizata prin masa normala de eritrocite, dar cu volum sanguin
crescut prin cresterea volumului plasmatic, ca de exemplu in sarcina, splenomegalie masiva. In aceasta
situatie proteinele totale plasmatice sunt la limita inferioara a normalului, spre deosebire de anemia
cronica in care proteinele totale sunt in limite normale 19.
Pentru a identifica cauza anemiei, informatiile privind istoricul bolii si examinarea fizica trebuie integrate
cu cateva teste de laborator cheie, cum ar fi determinarea numarului de reticulocite, indicilor eritrocitari,
examinarea frotiului de sange colorat si eventual a maduvei osoase. Prezenta altor anomalii hematologice
(trombocitopenie, anomalii ale leucocitelor) orienteaza diagnosticul spre o posibila insuficienta medulara
datorata anemiei aplastice, unei boli hematologice maligne sau dislocarii maduvei osoase prin procese
patologice de cauza extrahematologica. Pancitopenia poate aparea si ca urmare a distructiei periferice sau
sechestrarii celulare prin hipersplenism.
Clasificarea eritrocitozei
o eritrocitoza de altitudine;
o policitemia familiala.
o boli renale: carcinomul renal si alte tumori renale; rinichiul polichistic; rinichiul in
potcoava; hidronefroza; stenoza de artera renala;
o policitemia familiala.
3. Policitemie idiopatica.
Interferente
3. Staza venoasa prelungita >2 minute in timpul venopunctiei determina cresterea numarului de eritrocite
cu ~10% (si cresterea semnificativa a hematocritului). De asemenea, recoltarea dupa efort fizic intens
determina cresterea numarului de eritrocite cu pana la 10% (ca si cresterea concentratiei de hemoglobina).
Toate acestea se datoreaza hemoconcentratiei.
5. Prezenta aglutininelor la rece in titru mare determina, daca sangele este pastrat la temperatura camerei,
niveluri fals scazute ale numarului de eritrocite si un VEM fals crescut; in consecinta hematocritul este
fals scazut, iar HEM si CHEM sunt crescute.
Hematocritul masoara raportul dintre volumul ocupat de eritrocite si volumul sanguin total.
Valori de referinta – diferite in functie de varsta si sex (vezi anexa 7.1.1). Hematocritul se exprima ca
fractie decimala/ca procent9.
Semnificatie clinica
De obicei, atunci cand hematiile sunt de marime normala, modificarile hematocritului le urmeaza pe cele
ale numarului de eritrocite. Totusi in anemia micro-/macrocitara relatia poate sa nu se pastreze. De
exemplu, in talasemie hematocritul scade deoarece hematiile microcitare ocupa un volum mai mic, in
timp ce numarul de eritrocite poate fi normal/crescut.
1.Scaderea hematocritului:
eritrocitoza/policitemie;
hemoconcentratie (ex.: soc; aport insuficient de lichide: copii mici, varstnici; poliurie etc.).
Interferente
2. In sangele arterial Hct este cu ~2% mai mare decat in sangele venos.
4. Valori fals scazute ale Hct pot aparea in cazuri de hemoliza in vitro, autoaglutinare, microcitoza.
HEMOGLOBINA
Indicatii – impreuna cu Hct si numarul de eritrocite, este utila pentru detectarea si monitorizarea anemiei
si policitemiei.
Metoda de determinare – Hb este determinata automat prin metoda fotometrica in urma conversiei in
SLS-Hb cu ajutorul unui surfactant Sodium Lauryl Sulfate9.
Valori de referinta – diferite in functie de varsta si sex (vezi anexa 7.1.1). Hb se exprima in g/L sau g/dL.
In cazul exprimarii ca si concentratie in mmol/L se utilizeaza urmatorii factori de conversie 19:
Numarul de eritrocite, Hb si Hct pot fi analizate aplicand “regula lui trei” 4: daca eritrocitele sunt
normocitare/normocrome: nr. Er x3 ~ valoarea Hb.
Daca exista o deviere semnificativa de la aceasta regula trebuie verificata existenta de anomalii ale
indicilor eritrocitari si aspectul frotiului de sange 9.
Semnificatie clinica
1.Scaderea hemoglobinei sub nivelurile de referinta determina aparitia anemiei. Hb trebuie evaluata
impreuna cu Hct, numarul de eritrocite, indicii eritrocitari si morfologia celulara pe frotiu pentru
clasificarea anemiei. O valoare normala a concentratiei de Hb nu exclude anemia datorata hemoragiei
acute.
In sarcina concentratia de hemoglobina scade cu 2–3 g/dL datorita unei cresteri disproportionate a
volumului plasmatic fata de masa eritrocitara 19.
La nou-nascut masa eritrocitara este mai mare la nastere decat la adult si scade continuu in prima
saptamana de viata, Hb putand ajunge pana la 9 g/dL in saptamanile 11–12 de viata (anemie fiziologica).
Scaderea apare mai precoce si este mai pronuntata la prematuri. Nivelurile de la adult sunt atinse in jurul
varstei de 14 ani; la varstnici apare o scadere graduala a concentratiei de hemoglobina.
Interferente
4. Interferente medicamentoase6
INDICII ERITROCITARI
Evaluarea eritrocitelor din punct de vedere al volumului si continutului in hemoglobina se realizeaza prin
masurarea sau calcularea urmatorilor parametri:
Hct (%) x 10
VEM = –––––––
Nr.Er.(x106/μL)
Prin metoda automata VEM este determinat prin impartirea sumei volumelor eritrocitare la numarul de
eritrocite9.
Valori de referinta – VEM se exprima in micrometri cubi sau femtolitri (fL). La adult este cuprins intre 80
– 100 fL (valori mai mari la nou-nascuti, precum si la varstnici; valori mai mici la copii pana la 18 ani –
vezi anexa 7.1.1)9.
Semnificatie clinica
VEM este un indice util pentru clasificarea anemiilor si poate sugera mecanismul fiziopatologic al
afectarii eritrocitare. Impreuna cu ceilalti indici eritrocitari, poate permite detectarea precoce a unor
procese care vor cauza anemie. VEM depinde de osmolaritatea plasmatica si numarul diviziunilor
eritrocitare.
Anemie posthemoragica.
Anemie hemolitica (poate fi si usor macrocitara).
II. Anemie asociata cu secretie scazuta de eritropoietina:
Malnutritia protein-calorica.
Anemii mielodisplazice.
2. VEM scazut (<80 fL): anemie microcitara. Majoritatea anemiilor microcitare se datoreaza sintezei
deficitare de hemoglobina, adesea asociata cu deficitul de fier sau cu alterarea utilizarii fierului, precum si
cu unele conditii ereditare. Datorita acestei deficiente precursorii eritroizi parcurg mai multe diviziuni
decat in mod normal, ducand la formarea de eritrocite mature de dimensiuni mai mici. RDW este >15 7;19.
Anemia feripriva.
Anemia din bolile cornice.
Atransferinemia congenitala.
Alfa – si beta-talasemia.
Sindroamele de hemoglobina E (AE, EE, E-beta-talasemia).
Hemoglobinele instabile.
III. Boli ale sintezei de hem si porfirina:
Cea mai frecventa cauza este deficitul de fier, anemia feripriva fiind cea mai intalnita forma de anemie de
pe glob7.
3. VEM crescut (>100 fL): anemia macrocitara. Pe baza criteriilor biochimice si morfologice anemiile
macrocitare se pot imparti in doua grupuri: anemii megaloblastice si non-megaloblastice 3.
A. Dieta deficitara (rara: vegetarianismul strict, de lunga durata, fara oua si produse lactate; mai frecventa
la copiii nascuti din mame strict vegetariene sau la cei cu diete restrictive in fenilcetonurie).
Anemia pernicioasa (boala autoimuna caracterizata prin atrofie gastrica si pierderea factorului
intrinsec).
Deficienta ereditara de factor intrinsec (anemia pernicioasa ereditara).
Malabsorbtia vitaminei B12 din alimente (chirurgia gastrica, pacienti cu gastrita si aclorhidrie,
infectia cu Helicobacter pylori).
Insuficienta pancreatica.
Sindromul Zollinger-Ellison.
Competitia biologica pentru vitamina B12: proliferarea bacteriana a intestinului subtire (anomalii
structurale: diverticuli, stricturi, fistule, ansa oarba sau ale motilitatii: disfunctia autonoma din
diabet); infestarea cu Diphyllobothrium latum.
Boli ileale: sprue tropical, boli intestinale inflamatorii, boala celiaca, rezectii ileale, by-pass
jejuno-ileal pentru obezitate, radioterapia cu afectarea ileonului, boli ileale infiltrative (limfom,
sclerodermie).
Boli genetice: mutatii genetice care afecteaza metabolismul intracelular al cobalaminei (aciduria
metilmalonica si hiperhomocisteinemia); deficienta de transcobalamina II.
Toxicitatea oxidului nitros3;7.
A. Dieta deficitara (prematuri, dieta exclusiv lactata la sugari fara suplimentare cu folati, dieta restrictiva
din fenilcetonurie, abuzul de alcool).
B. Nevoi crescute: sarcina, alaptare, copii in perioada de crestere, anemia hemolitica cronica, boli
neoplazice, hipertiroidism.
D. Malabsorbtie de folati:
Boli intestinale: sprue tropical, boala celiaca, boli intestinale inflamatorii, rezectii jejunale.
Dermatita herpetiforma.
III. Boli mostenite ale sintezei de ADN: aciduria orotica, sindromul Lesch-Nyhan, anemia megaloblastica
responsiva la tiamina.
Zidovudina (AZT).
Arsenic.
II. Alcoolism (cresterea medie este ~5 fL, adica 5-10% peste valoarea medie a subiectilor de control;
normalizarea VEM se produce dupa 3-4 saptamani de abstinenta); VEM reprezinta un test screening util
pentru depistarea alcoolismului ocult.
IV.Sindroame mielodisplazice.
V. Anemia mieloftizica.
X. Hipotiroidism.
Interferente
1. Prezenta de dubla populatie eritrocitara (micro- si macrocitara, cand se asociaza anemia feripriva cu
anemia megaloblastica) poate determina un VEM normal. In aceasta situatie RDW este >15, pe
histograma efectuata de analizorul automat se observa aspectul caracteristic de “curba cu doua cocoase”,
iar confirmarea prezentei dublei populatii eritrocitare se face prin examinarea frotiului de sange. Dubla
populatie este caracteristica pentru anemiile sideroblastice (o populatie microcitara hipocroma si una
relativ normocitara) si anemiei feriprive dupa inceperea terapiei de substitutie cu fier.
2. VEM fals crescut: reticulocitoza marcata (>50%), leucocitoza marcata (>50000/µL) hiperglicemie
marcata (>600 mg/dl), prezenta de aglutinine la rece, intoxicatia cu metanol (si, in consecinta creste Hct,
iar CHEM scade).
3. VEM fals scazut: hemoliza in vitro, prezenta de eritrocite fragmentate, excesul de EDTA.
4. Daca pragul inferior al analizorului este fixat prea sus, este calculat un VEM mai mare deoarece
eritrocitele mai mici nu sunt masurate, iar daca pragul superior este prea mare sunt masurate si
leucocitele, iar VEM este crescut4;6;8;15;18.
Hemoglobina eritrocitara medie (HEM) – este o masura a continutului mediu de hemoglobina pe eritrocit.
Hb(g/dL) x 10
HEM = –––––––
Nr.Er.(x106/μL)
Valori de referinta – HEM se exprima in picograme (pg/10-12g). Valorile normale la adult sunt 26–34 pg
sau 0.4-0.53 fmol (valori mai mari la nou-nascut; vezi anexa 7.1.1).
Semnificatie clinica – in majoritatea anemiilor HEM se coreleaza cu VEM, astfel anemiile microcitare
sunt de obicei hipocrome (uneori hipocromia poate preceda microcitoza), cele normocitare sunt de obicei
normocrome, iar conditiile care cresc HEM determina in general, daca nu intotdeauna, VEM crescut,
deoarece continutul eritrocitar normal de Hb este ~95% din concentratia de Hb maxim posibila (anemiile
macrocitare, anemia regenerativa observata de exemplu in timpul substitutiei cu fier a anemiei feriprive,
la nou-nascut).
Interferente
1. Hiperlipidemia, leucocitoza >50000/μL determina HEM fals crescut (Hb fals crescuta).
Hb (g/dL) x 100
CHEM = –––––––
Hct (%)
Valori de referinta – CHEM se exprima in g/dL. Valorile normale la adult sunt 32-36 g/dL (320-360 g/L)
(vezi anexa 7.1.1)9.
Semnificatie clinica – VEM este un indice extrem de valoros in clasificarea anemiilor, dar HEM si
CHEM, de obicei, nu aduc in plus informatii relevante clinic. Totusi, au un rol important in controlul de
calitate al laboratorului, deoarece acesti indici variaza foarte putin de la o zi la alta pentru un specimen
dat, daca pacientul nu este transfuzat.
1. CHEM scazut (<30g/dL): apare in anemiile hipocrome (anemia feripriva, unele talasemii).
Interferente
1. CHEM poate fi fals crescut in hiperlipemie, prezenta de aglutinine la rece in titru mare, prezenta de
rulouri.
4;6;8;16;19
2. In hiperglicemia marcata (>600 mg/dL) CHEM poate fi fals scazut (VEM si Hct fals crescute) .
Largimea distributiei eritrocitare (RDW) – este un indice eritrocitar care cuantifica heterogenitatea
volumului celular (gradului de anizocitoza).
Metoda de determinare – RDW este calculat de analizorul automat in functie de prezenta de anomalii ale
frecventei relative la anumite niveluri de discriminare, existenta a doua sau a mai multor “peak”-uri si
largime de distributie anormala. Distributia VEM intr-o proba este prezentata sub forma unui grafic in
care pe abscisa se proiecteaza volumul eritrocitar, iar pe ordonata frecventa relativa 9.
VEM
Semnificatie clinica
RDW este util in caracterizarea initiala a anemiilor, in particular a anemiei microcitare, desi alte teste sunt
de obicei necesare pentru confirmarea diagnosticului. Astfel RDW este util in diferentierea beta-
talasemiei minore necomplicate, in care VEM este scazut, iar RDW normal de anemia feripriva, in care
VEM este scazut, iar RDW crescut (cresterea RDW este un semn precoce in deficitul de fier) 7. RDW este
usor crescut in beta-talasemia minora cu anemie usoara 4 . Unele studii au aratat ca RDW nu diferentiaza
beta-talasemia minora de anemia feripriva decat daca este utilizat un cut-off mai mare (17%) 4. De
asemenea permite diferentierea intre anemia din bolile cronice (VEM normal/scazut, RDW normal) si
anemia feripriva incipienta (VEM normal/scazut, RDW crescut) 7;16.
RDW crescut: anemia feripriva, anemia megaloblastica, diferite hemoglobinopatii (S, S-C, S-β-
talasemia), anemia hemolitica imuna, reticulocitoza marcata, prezenta de fragmente eritrocitare,
aglutinare, dimorfism eritrocitar (inclusiv pacientii transfuzati sau cei tratati recent pentru deficiente
nutritionale).
RDW normal: anemia din bolile cronice, beta-talasemia heterozigota, anemia hemoragica acuta, anemia
aplastica, sferocitoza ereditara, boala cu Hb E, siclemia.
Interferente:
RETICULOCITELE
Reticulocitele sunt eritrocite anucleate tinere, imature, care contin acizi nucleici reziduali (ARN). Dupa
expulzarea nucleului eritrocitele raman in maduva pana la 4 zile, timp in care are loc o scadere continua a
numarului de poliribozomi (care contin ARN) si a sintezei de hemoglobina. Aceste eritrocite tinere se
maturizeaza complet in circulatia periferica in cca. 1-2 zile dupa ce parasesc maduva osoasa, timp in care
pierd complet capacitatea de sinteza proteica (respectiv poliribozomii care contin ARN), iar sinteza de Hb
inceteaza. Reticulocitele apar pe frotiul colorat Wright-Giemsa ca celule policromatofile (materialul
nucleic reticular se coloreaza in albastru-gri) de volum mai mare decat cel al eritrocitelor mature.
Materialul reticular se coloreaza cu coloranti supravitali ca albastru cresil briliant/albastru de metilen. In
mod normal, in absenta anemiei, un numar mic de reticulocite este prezent in circulatie (in fiecare zi ~1%
din eritrocite sunt inlocuite cu eritrocite tinere eliberate din maduva). Determinarea numarului de
reticulocite ofera informatii despre capacitatea medulara de a sintetiza celule rosii ca raspuns la o
suprasolicitare fiziologica, cum este anemia 4;6-8;16;19.
Indicatii:
Metoda de determinare
Nou-nascut: 2.5-6.5% din nr. total de Er (scade la nivelul de la adult din a doua saptamana de viata).
In prezenta anemiei nr. de Rt trebuie corectat deoarece este fals crescut cand se raporteaza la nr. scazut de
Er al pacientului anemic5;7:
% Rt corectat = –––––––––––––-
45
In continuare trebuie facuta o corectie suplimentara deoarece Rt eliberate sub stimularea intensa a
eritropoietinei raman in circulatie un timp aproximativ dublu fata de timpul de supravietuire al Rt normale
(aproximativ o zi). Se calculeaza astfel indicele de productie reticulocitara (IPR)5 din %Rt corectat si un
factor de corectie care depinde de Hct pacientului:
40-45 1.0
35-39 1.5
25-34 2.0
15-24 2.5
<15 3.0
Un IPR <2 indica un raspuns medular inadecvat, in timp ce un IPR >2 sugereaza ca maduva osoasa
raspunde adecvat gradului de anemie5.
Semnificatie clinica – determinarea nr. relativ sau absolut de Rt reprezinta un indicator important al
activitatii eritropoietice medulare, furnizand o apreciere initiala daca anemia se datoreaza alterarii
productiei eritrocitare sau pierderii de eritrocite in circulatie (prin sangerare sau hemoliza) 1;4;5.
Tratamentul de substitutie cu fier, acid folic/vitamina B12 al anemiilor deficitare in acesti factori:
regenerarea eritropoiezei este marcata intr-o saptamana de tratament de cresterea numarului de
Rt, iar o reticulocitoza maxima de 10-20% apare dupa 2-4 saptamani de tratament.
Tratamentul cu eritropoietina: o crestere usoara a nr. de Rt apare dupa 24 ore (cu eliberarea din
maduva de Rt imature, mari, cu continut mare de ARN), nivelul maxim este atins dupa 4-6 zile,
iar normalizarea survine dupa 8-10 zile.
Aplazia medulara indusa de medicamente citotoxice: o crestere a nr. de Rt poate precede alti
parametri hematologici cu cateva zile.
Unele analizoare furnizeaza un parametru suplimentar: fractia reticulocitelor imature (IRF). Stabilirea
indexului de maturitate a reticulocitelor furnizeaza informatii complementare numarului de reticulocite in
evaluarea activitatii eritropoietice.
IFR reprezinta procentul de reticulocite care au un continut crescut sau intermediar de ARN. Valorile de
referinta specifice metodei de lucru a laboratorului nostru sunt diferite in functie de sex:
barbati: 2.3-13.4%
femei: 3.0-15.9%.
Studiile efectuate au aratat faptul ca IRF constituie un indicator mai sensibil si mai specific decat numarul
de reticulocite determinat izolat, in urmatoarele situatii clinice:
monitorizarea regenerarii medulare post transplant sau chimioterapie (ex. IRF scade la 2-3 zile
dupa incheierea chimioterapiei si creste inainte de o noua cura);
monitorizarea succesului transplantului renal (instalarea productiei de eritropoietina);
monitorizarea tratamentului anemiilor cu fier, vitamina B12 si folati;
stabilirea momentului prelevarii de celule stem dupa tratamentul cu factori de crestere sau
chimioterapie;
estimarea hipoxiei cronice in afectiuni pulmonare sau cardiopatii cianogene (este indusa o
activitate eritropoietica crescuta);
clasificarea anemiilor.
Referitor la clasificarea anemiilor, in tabelul de mai jos sunt prezentate modificarile numarului absolut de
reticulocite si al FRI in diverse tipuri de anemie:
In concluzie, IRF corelat cu numarul de reticulocite constituie un indicator util al activitatii eritropoietice,
furnizand informatii similare cu indicele productiei reticulocitare (IPR), care fiind insa un parametru
calculat si nu un rezultat al masurarii directe poate fi inlocuit de acestea 9
Trombocitele sunt fragmente citoplasmatice anucleate bogate in granule, rotund-ovalare, plate, in forma
de disc, cu diametrul de 2-4μ. Trombopoieza are loc in maduva osoasa incepand cu celula progenitoare
multipotenta, continua cu megakariocitopoieza care include proliferarea megakariocitara si maturarea
megakariocitelor cu formarea de trombocite. In mod normal, doua treimi din trombocite se gasesc in
circulatie, iar o treime sunt stocate in splina. Trombocitele sunt implicate in hemostaza si in initierea
proceselor de reparare tisulara si vasoconstrictie dupa injuria vasculara si in timpul proceselor
inflamatorii, aderarea si agregarea plachetara avand ca rezultat formarea trombusului plachetar care
astupa rupturile din peretii vaselor mici.
Indicatii
investigarea unei sangerari neexplicate, unei boli hemoragice sau a unei boli trombotice;
in cadrul unui profil de coagulare;
monitorizarea in timpul tratamentelor care pot induce supresie medulara (iradiere, chimioterapie
etc.) 4;6;8;10;12-14;16;17;19.
Metoda de determinare – trombocitele sunt numarate de analizorul automat prin aceeasi metoda ca
eritrocitele, in timpul directionarii lor intr-un singur rand printr-un orificiu, prin metoda de focusare
hidrodinamica9.
O estimare a numarului de trombocite pe un frotiu de sange bine efectuat constituie un control valoros al
numarului de trombocite determinat prin metoda automata. In general, cand frotiul este examinat cu
obiectivul de 100x fiecare trombocit observat/camp reprezinta ~10000 Tr x10 6/L. In consecinta, un frotiu
normal trebuie sa prezinte in medie cel putin 14 Tr/camp 15.
Semnificatie clinica
A. Trombocitoza tranzitorie – se datoreaza mobilizarii trombocitelor din pool-ul extravascular: efort fizic,
nastere, administrare de epinefrina.
B. Trombocitoza primara:
C. Trombocitoza secundara/reactiva (productia persistenta a unuia sau mai multor factori trombopoietici,
in special interleukina 6, care actioneaza asupra megakariocitelor):
boli infectioase;
boli inflamatorii;
boli maligne;
deficitul de fier;
postchirurgical13.
2. Scaderea numarului de trombocite (trombocitopenia): este cea mai frecventa cauza de sangerare.
Trombocitopenia poate aparea prin mecanisme diferite:
A. Distructie accelerata a trombocitelor: este cea mai frecventa cauza de trombocitopenie; aceasta
determina stimularea trombopoiezei ducand la cresterea numarului, marimii si maturatiei
megakariocitelor medulare.
Numeroase medicamente au fost asociate cu trombocitopenia imuna. Cele mai comune medicamente
incriminate sunt: heparina (1% din pacienti), quinidina, quinina, rifampicina, trimetoprim-sulfametoxazol,
danazol, metildopa, acetaminofen, digoxin, interferon-alfa etc.
Valori critice
Interferente
1. Trombocitele cresc la altitudine, in timpul iernii, dupa efort fizic intens, traume.
3. O falsa trombocitopenie poate fi indicata de analizorul automat si se datoreaza unei erori de numarare:
5. Interferente medicamentoase:
Semnificatie clinica – VTM poate fi utilizat impreuna cu PDW pentru distingerea conditiilor asociate cu
productie scazuta de trombocite de cele asociate cu distructie plachetara crescuta.
1. VTM crescut:
In general VTM variaza invers proportional cu numarul de trombocite, cu volume plachetare mai mari
observate la pacientii trombocitopenici la care trombocitele sunt scazute datorita distructiei periferice si
unui turn-over plachetar crescut (ca in purpura trombocitopenica idiopatica) 16.
VTM poate fi crescut dupa splenectomie; este crescut in pre-eclampsie, la fumatorii aterosclerotici
(cresterea VTM la fumatori a fost propusa ca factor de risc pentru ateroscleroza) 4.
Plachete mari sunt prezente in faza de recuperare dupa trombocitopenia indusa de alcool4. Exista cateva
forme de trombocitopenie ereditara caracterizate prin prezenta de trombocite gigante (VTM = 16-30 fL):
sindromul Bernard-Soulier si macrotrombocitopeniile ereditare cu transmitere autosomal dominanata
(sindroamele Fechtner, Sebastian, May-Hegglin si Epstein) 16;19.
In trombocitoza, VTM este de obicei crescut in bolile mieloproliferative (asociat cu morfologie anormala)
si normal in trombocitozele reactive (infectii, tumori, boli inflamatorii etc.) 13.
2. VTM scazut:
Numarul de trombocite si VTM sunt de obicei scazute in conditiile asociate cu alterarea productiei de
trombocite: hipoplazia megakariocitara, anemia aplastica, chimioterapie, de asemenea in trombocitopenia
septica4;16;17. Odata cu ameliorarea tabloului clinic si refacerea dupa chimioterapie, VTM creste inaintea
cresterii numarului de trombocite.
Pacientii cu hipersplenism au trombocite mai mici decat cei cu PTI, astfel marimea trombocitelor poate
servi ca mijloc pentru diferentierea intre trombocitopenia cauzata de distructia imunologica a plachetelor
fata de sindroamele cu splenomegalie4;16.
Prezenta de fragmente trombocitare (de ex. in leucemie) se poate asocia cu VTM scazut 4.
Exista dovezi ca VTM se coreleaza cu tendinta de sangerare la pacientii trombocitopenici: la VTM >6.4
fL scade semnificativ frecventa sangerarilor; astfel VTM ar putea fi util in aprecierea oportunitatii
administrarii de transfuzii de trombocite4.
Interferente
Plachetele tind sa se mareasca in primele doua ore in EDTA, micsorandu-se din nou o data cu prelungirea
stocarii probei, facand dificila standardizarea masuratorilor. De aceea interpretarea VTM si PDW trebuie
facuta cu precautie16. VTM si PDW pot avea valori false daca numarul de Tr este <10000/µL .
Metoda de determinare – leucocitele sunt determinate de analizorul automat (dupa ce hematiile sunt
lizate, iar leucocitele sunt colorate cu o substanta fluorescenta cu afinitate pentru acizii nucleici) prin
metoda de citometrie in flux cu fluorescenta utilizand LASER semiconductor. De asemenea, sunt
efectuate doua scatergrame bidimensionale. In scatergrama 4 DIFF axa x reprezinta intensitatea luminii
dispersate lateral (respectiv complexitatea interna a celulelor), iar axa y intensitatea fluorescentei laterale
(respectiv continutul de acizi nucleici), sunt proiectate cele cinci clase leucocitare si grupul de umbre
eritrocitare, precum si anumite semnale de avertizare. In scatergrama WBC/BASO axa x reprezinta
intensitatea luminii dispersate lateral, iar axa y intensitatea luminii dispersate frontal (respectiv marimea
celulelor) si sunt proiectate trei grupuri, respectiv grupul de umbre eritrocitare, grupul de bazofile si
grupul de alte leucocite9.
Semnificatie clinica
variatii climatice si sezoniere: caldura si radiatiile solare intense ar determina leucocitoza, iar
rezidenta prelungita in Antarctica determina leucopenie; lumina artificiala si ultravioleta
determina limfocitoza;
durerea, greata, varsaturile, anxietatea pot determina leucocitoza in absenta infectiei, prin
redistribuirea celulelor marginate spre circulatie;
anestezia cu eter determina leucocitoza, iar narcoza cu compusi barbiturici de obicei scade
numarul de leucocite;
in sarcina apare leucocitoza usoara, iar neutrofilia se accentueaza odata cu apropierea termenului;
de asemenea, in timpul travaliului apare neutrofilie uneori pronuntata, cu normalizarea valorilor
dupa 4-5 zile si asociata cu eozinopenie.
Majoritatea variatiilor fiziologice se explica prin stimularea cortexului adrenal. Administrarea de cortizon
si hidrocortizon se asociaza cu neutrofilie (datorata probabil scaderii efluxului din sange si cresterii
eliberarii medulare), urmata de eozinopenie si limfopenie 18.
2. Leucocitoza: L >10000/µL sau >10×109/L – se datoreaza de obicei unei cresteri a numarului de
neutrofile sau limfocite; mai rar celelalte clase de leucocite determina cresterea numarului absolut de
leucocite. O crestere proportionala a tuturor tipurilor de leucocite se datoreaza hemoconcentratiei.
o hemopatii maligne;
o hemoliza acuta;
o hemoragie acuta;
o postsplenectomie18.
3. Leucopenie: <4000/µL sau <4×109/L (valorile cuprinse intre 2500-4000/µL sunt considerate
borderline, in timp ce valorile <2500/µL sunt cert anormale) se poate datora urmatoarelor cauze:
Interferente
1. Numar fals crescut de leucocite: prezenta de eritrocite rezistente la liza (la nou-nascuti, reticulocitoza),
prezenta de eritroblasti circulanti in numar mare, trombocitele gigante (pot fi numarate ca leucocite),
prezenta de crioglobuline (la temperatura camerei se formeaza cristale proteice care sunt numarate ca
leucocite; dispar dupa incalzirea probei la 37°C), paraproteinemia, prezenta de aglutinine la rece.
2. Numar fals scazut de leucocite: prezenta de leucocite alterate (chimioterapie, sepsis) – nu sunt incluse
in numaratoare4;6;8;19.
Valori critice – numar de leucocite <500/µL, respectiv >30000/µL6.
Formula leucocitara consta in diferentierea numarului total de leucocite circulante in cele cinci tipuri de
leucocite, exprimate procentual si respectiv in numar absolut, fiecare dintre acestea indeplinind o functie
specifica. Actualmente este de preferat raportarea fiecarui tip de leucocite in valori absolute. Formula
leucocitara este efectuata automat de catre analizor. Exista anumite situatii insa in care este necesara
efectuarea manuala a formulei leucocitare: numar de leucocite prea mic/prea mare, prezenta de celule
anormale semnalizata de analizor prin anumite mesaje de avertizare/chiar esecul analizorului de a indica
formula leucocitara. In aceste cazuri se efectueaza numaratoarea microscopica: frotiu de sange venos
(recoltat pe EDTA; heparina poate produce deformari ale leucocitelor) sau frotiu de sange capilar 9.
Neutrofilele (granulocitele polimorfonucleare neutrofile) – cel mai numeros tip de leucocite, joaca un rol
major in apararea antiinfectioasa primara a organismului prin fagocitarea si digestia microorganismelor,
iar activarea lor necorespunzatoare poate duce la lezarea tesuturilor normale ale organismului prin
eliberarea de enzime si agenti piogeni. In momentul aparitiei infectiei sunt produsi agenti chemotactici
care determina migrarea neutrofilelor la locul infectiei si activarea functiilor defensive ale acestora, cu
fagocitarea agentului respectiv, urmata de eliberarea granulelor in vezicula de fagocitoza si distrugerea
agentului infectios. Acest efect este adesea asociat cu cresterea productiei si eliberarii neutrofilelor din
maduva osoasa.
Granulopoieza are loc la nivelul maduvei osoase, considerandu-se ca granulocitele neutrofile, eozinofile
si bazofile urmeaza acelasi model de proliferare, diferentiere, maturare si eliberare in sange. Mieloblastii,
promielocitele si mielocitele reprezinta compartimentul mitotic, celulele fiind capabile de replicare, iar
metamielocitele, neutrofilele nesegmentate si neutrofilele segmentate reprezinta compartimentul
postmitotic/de diferentiere. In afara maduvei osoase, granulocitele neutrofile se gasesc in tesuturi,
circulante la nivelul vaselor de sange si marginate care adera la endoteliul vascular. Cresterea
neutrofilelor circulante se datoreaza fie eliberarii din maduva osoasa, fie mobilizarii neutrofilelor
marginate. In cazul unei stimulari puternice metamielocitele si mielocitele pot ajunge in sangele
periferic18.
Semnificatie clinica
Infectii virale, fungice si parazitare: de obicei, neutrofilia este usoara si este prezenta doar in faza
initiala.
Sepsis neonatal.
Boli inflamatorii cronice: vasculite, artrita reumatoida, bronsita, colita, dermatita, pielonefrita,
pancreatita.
Boli metabolice: coma diabetica, coma uremica, coma hepatica, atacul acut de guta, eclampsia,
tireotoxicoza.
Hemoragia acuta (neutrofilie pana la 25000/µL in a 3 a-a 5a zi), proceduri chirurgicale majore,
anemia hemolitica, postsplenectomie.
B. Neutropenia dobandita:
Infectii bacteriene severe, septicemie in special cu bacterii Gram negative; infectii virale:
neutropenia survine in primele 1-2 zile si persista 3-7 zile, de obicei fara semnificatie clinica;
neutropenie prelungita poate aparea in infectii cu virusul hepatitic B, virusul Epstein-Barr, HIV;
infectii cu protozoare (malarie), fungi, rickettsii.
Substante chimice, toxice si medicamente:
Neutropenia nutritionala: casexie, stari debilitante, anorexie nervoasa, deficit de vitamina B12 si
folat, deficit de cupru.
neutropenia autoimuna primara (80% din cazuri apar la copii <1an; neutropenia autoimuna
cronica idiopatica) sau secundara (lupus eritematos sistemic, granulomatoza Wegener, artrita
reumatoida, hepatita cronica, limfocitoza T-γ, transplant medular, transfuzii);
Hipersplenism.
Radiatii ionizante.
Mielokathexis.
Valori critice – numar de neutrofile <200/µL sau agranulocitoza – risc de infectii sistemice fatale.
Limfocitele – reprezinta o populatie celulara heterogena care difera in functie de origine, durata de viata,
localizare la nivelul organelor limfoide si functie. Desi unele caracteristici morfologice ca: marimea,
granularitatea, raportul nucleo-citoplasmatic diferentiaza populatiile limfocitare una de cealalta, ele nu
ofera indicii privind tipul si functia lor. Majoritatea limfocitelor din sange sunt mici, desi sunt comune si
forme mai mari, cum ar fi limfocitele mari granulare care contin granulatii azurofile in citoplasma.
65-80% din limfocite sunt celule T, 8-15% sunt celule B, iar ~10% sunt celule natural killer (NK)
(celulele NK sunt morfologic distincte, unele dintre acestea fiind identice cu limfocitele mari granulare).
Numai 2% din limfocite sunt prezente in sange. Limfopoieza are loc la nivelul organelor limfoide.
Organele limfoide primare sunt maduva osoasa si timusul, unde are loc diferentierea antigen-
independenta a limfocitelor din precursorii imaturi (limfocitele B se matureaza in maduva, iar limfocitele
T in timus unde migreaza de la nivel medular). Dupa acest stadiu precoce de diferentiere, limfocitele
imunocompetente sunt eliberate si se localizeaza in arii specifice din organele limfoide secundare: splina,
ganglionii limfatici, placile Peyer de la nivelul intestinului si inelul Waldeyer, unde are loc stadiul final,
antigen-dependent al diferentierii limfocitare si distribuirea de celule efectoare complet diferentiate a
produsilor acestora spre alte zone ale organismului.
Plasmocitele reprezinta celule B complet diferentiate, cu citoplasma abundenta, intens bazofila, uneori
granulara si nucleu excentric, rotund-ovalar, cu cromatina densa cu aspect de “spite de roata”.
Plasmocitele nu sunt prezente in mod normal in sange. Frecvent sunt intalnite celule intermediare
(limfoplasmocite), ca in infectiile virale, inclusiv mononucleoza infectioasa sau in bolile imunologice cu
hipergamaglobulinemie.
Celulele B controleaza raspunsul imun umoral mediat de anticorpi specifici antigenului ofensator.
Celulele B cu memorie au durata lunga de viata si nu produc anticorpi pana in momentul restimularii
antigenice, cand raspund la doze mult mai mici de antigen, prolifereaza clonal si produc o cantitate de
anticorpi de 7-10 ori mai mare decat celule B neexperimentate antigenic.
Celulele T sunt implicate in raspunsul imun mediat celular si includ celulele T helper CD4 +, celulele T
supresor CD8+ si celulele T citotoxice6;15;19.
Semnificatie clinica
1. Limfocitoza: >4000/µL:
A. Cauze benigne:
Infectii virale:
Limfocitoza infectioasa (apare in special la copii).
Alte infecti virale: infectii virale ale tractului respirator superior, infectii cu citomegalovirus,
rujeola, oreion, varicela, hepatita acuta virala, infectie acuta cu HIV.
Alte infectii: infectii cronice (tuberculoza, sifilis), tuse convulsiva, toxoplasmoza, febra tifoida,
bruceloza.
Boala Addison.
Vasculite.
Limfocitoza policlonala persistenta (conditie benigna rara, care afecteaza tipic femei fumatoare
de varsta mijlocie, cu tendinta familiala, cu prezenta de limfocite binucleate cu citoplasma
abundenta).
B. Cauze maligne:
2. Limfopenie: <1000/µL:
Chimioterapia (in special analogii nucleozidici: fludarabina, cladribina – produc scaderea marcata
a celulelor CD4+, care poate persista ani de zile), radioterapia, medicatia imunosupresoare.
Lupus eritematos sistemic (sunt prezenti anticorpi anti-limfocitari care produc liza complement
mediata a limfocitelor); boala mixta de tesut conjuctiv; dermatomiozita.
Anemia aplastica.
Pierderi crescute la nivelul tractului intestinal prin obstructia drenajului limfatic: tumori, boala
Whipple, limfangiectazie intestinala; boli inflamatorii intestinale.
Uremia.
Diverse: sarcoidoza, insuficienta cardiaca congestiva, boli debilitante severe, muscaturi de sarpe,
arsuri, anestezie, proceduri chirurgicale, by-pass cardiopulmonar.
Ciroza.
Boala serului.
Interferente – vezi variatii fiziologice ale leucocitelor; efortul fizic, stresul, menstruatia pot produce
limfocitoza.
Interferente medicamentoase6:
Valori critice – numar de limfocite <500/µL creste riscul de infectii, in special virale6.
Numar de celule CD4+ sever scazut este cel mai bun indicator unic de infectii oportuniste 18.
Monocitele – sunt cele mai mari celule din sange; fac parte din sistemul fagocitic
mononuclear/reticuloendotelial compus din monocite, macrofage si precursorii lor medulari. Monocitele
sunt eliberate in sange si, dupa un scurt timp in circulatie, migreaza in diferite tesuturi, intamplator sau
specific, ca raspuns la diferiti factori chemotactici. In tesuturi, ca raspuns la diferiti stimuli solubili, ele se
diferentiaza in macrofage tisulare, cu calitati morfologice si functionale caracteristice, proces care a fost
denumit activare si care este reversibil (“dezactivare”). Celulele sistemului fagocitic mononuclear sunt
foarte primitive filogenetic, nici un animal neputand trai fara ele. Indeplinesc o varietate larga de functii
importante in organism, incluzand indepartarea particulelor straine si celulelor senescente, moarte sau
alterate, reglarea functiilor altor celule, procesarea si prezentarea de antigene in reactiile imune,
participarea in diferite reactii inflamatorii, distrugerea bacteriilor si celulelor tumorale. Monocitele si
macrofagele produc numerosi factori bioactivi: enzime, factori ai complementului, factori de coagulare,
specii reactive de oxigen si azot, factori angiogenetici, proteine de legare (transferina, transcobalamina II,
fibronectina, apolipoproteina E), lipide bioactive (derivati ai acidului arahidonic), factori chemotactici,
citokine si factori de crestere (IFN α si γ, IL 1,3,6,8,10,12, FGF, PDGF, TNF, M-CSF) 1;6;16.
Semnificatie clinica
1. Monocitoza: >1000/µL:
Cele mai frecvente cauze sunt infectiile bacteriene, tuberculoza, endocardita bacteriana subacuta,
sifilisul, bruceloza.
Leucemia mielomonocitara cronica, leucemia monoblastica acuta, boli mieloproliferative cronice.
Postchirurgical, postsplenectomie.
Reactii medicamentoase.
Intoxicatie cu tetracloretan.
Infectie HIV.
Anemie aplastica1;4;8;19.
Interferente medicamentoase:
Eozinofilele (granulocitele eozinofile)– au fost initial descrise pentru granulatiile lor intracitoplasmatice
caracteristice care manifesta afinitate crescuta pentru colorantii acizi, cum ar fi eozina, si care apar
colorate rosu-stralucitor in microscopia optica. Eozinofilele sunt celule mobile, cu originea in maduva
osoasa, urmand acelasi model de proliferare, diferentiere, maturare si eliberare in sange ca si granulocitele
neutrofile; nucleul lor este de obicei bilobat, dar sunt adesea observati si trei sau mai multi lobi.
La indivizii sanatosi se gasesc in numar mic in sange, dar devin predominante in sange si tesuturi in
asociere cu diferite boli alergice, parazitare sau boli maligne. Prezenta eozinofilelor in caile respiratorii si
mucoasa intestinala, numarul cat si starea lor de activare, a fost asociata atat cu maifestarile IgE-
dependente cat si IgE-independente ale bolilor alergice. Totusi, rolul imunologic si importanta
eozinofilului in patogeneza astmului nu sunt pe deplin clarificate. Eozinofilele contin cel putin cinci tipuri
diferite de granulatii intracitoplasmatice; granulatiile cristaloide contin cea mai mare parte a proteinelor
cationice cu incarcatura mare, incluzand proteina bazica majora, peroxidaza, proteina cationica
eozinofilica si neurotoxina derivata din eozinofil, implicate in alterarile tisulare observate in astm si alte
boli alergice. Eozinofilia indusa de alergeni sau paraziti este dependenta de celula T si este mediata de
citokine eliberate de limfocitele sensibilizate. Eozinofilul produce si stocheaza pana la 29 de mediatori
cunoscuti, citokine, chemokine si factori de crestere, importante in reactiile inflamatorii in care este
implicata aceasta celula (produsi ai acidului arahidonic, interleukine 1α-6, 8, 9-13, 16, IFNγ, TNF, TGFα,
TGFβ1, NGF, PDGF-B,SCF, GM-CSF, eotaxina, MIP-1α, RANTES).
Valori de referinta: 0-700/µL sau 0-0.7×109/L (0-7% din leucocite); valori mai mici la copiii pana la 1 an
(vezi anexa 1).
1. Eozinofilia >700/µL:
Boli alergice:
o Astmul bronsic: exista o corelatie intre hiperreactivitatea bronsica si gradul eozinofiliei;
biopsia bronsica identifica prezenta eozinofilelor in caile respiratorii; in astmul
intrinsec/nonatopic in care lipseste dependenta de un raspuns imun dependent de IgE,
exista o crestere similara a eozinofilelor in caile aeriene.
o Vasculita de hipersensibilizare.
Boli neoplazice:
o Sindromul hipereozinofilic idiopatic: rar, mai frecvent la barbati (B:F=9:1), eozinofilie
pana la 50000/µL, diferentiat de leucemia eozinofilica prin absenta blastilor, determina
afectare organica multipla, alterare nervoasa centrala si deces de obicei prin disfunctie
cardiaca.
o Leucemia eozinofilica.
!Cele mai mari valori ale numarului de eozinofile (>1500/µL) apar in sindromul hipereozinofilic
idiopatic, leucemia cu eozinofile, trichineloza si dermatita herpetiforma 6;18.
2. Eozinopenia se datoreaza in general unei productii crescute de steroizi, care acompaniaza majoritatea
conditiilor de stres si se asociaza cu:
Sindromul Cushing.
Medicamente: ACTH, corticosteroizi, epinefrina, tiroxina, prostaglandine.
Infectii acute.
1. Ritmul circadian: numarul de eozinofile este minim dimineata si creste de la pranz pana dupa miezul
noptii.
3. Interferente medicamentoase:
Bazofilele (granulocitele bazofile) si mastocitele – sunt doua populatii de leucocite bazofile care prezinta
multe asemanari, dar si unele diferente. Ambele tipuri de celule contin granulatii intracitoplasmatice care
se coloreaza metacromatic cu coloranti bazici. De asemenea, ambele exprima pe suprafata lor o isoforma
tetramerica (αβγ2) a receptorului cu afinitate mare pentru IgE. Cand acest receptor cu afinitate mare este
legat de alergenul sensibilizant sau de anticorpii anti-IgE, atat bazofilele, cat si mastocitele sunt activate,
fiind indusa sinteza si secretia de mediatori. Prin aceste mecanisme bazofilele si mastocitele sunt factori
importanti in inflamatiile alergice si alte fenomene imune si inflamatorii.
Bazofilele sunt celule avand kinetica si istoria naturala a granulocitelor, care se matureaza in maduva,
circula in sange si retin anumite trasaturi ultrastructurale caracteristice dupa migrarea in tesuturi in timpul
proceselor inflamatorii si imunologice (hipersensibilitate cutanata bazofilica, astm). Nu exista evidente
convingatoare ca bazofilele se metamorfozeaza in mastocite dupa migrarea in tesuturi.
Mastocitele se matureaza in mod obisnuit in afara maduvei osoase sau circulatiei – in general in tesutul
conjunctiv si cavitatile seroase. Exista anumite conditii in care numarul de progenitori mastocitari din
circulatie poate fi crescut.
Bazofilele si mastocitele difera semnificativ in ceea ce priveste fenotipul de suprafata, forma si structura
nucleului; bazofilele au in general mai putine granule si o morfologie mai omogena decat mastocitele.
Exista, de asemenea, diferente in ceea ce priveste mediatorii stocati si cei nou sintetizati dupa activare.
Ambele celule contin histamina, PAF si metaboliti ai acidului arahidonic, considerate importante in
patogeneza bolilor inflamatorii, cum ar fi astmul. O distinctie majora consta in proteinazele care sunt
continute in cantitate abundenta in mastocite. Ambele celule produc citokine, spre exemplu bazofilele
produc cantitati mari de IL-4 si IL-13, in timp ce repertoriul mastocitelor include un spectru larg de
citokine, asociate cu fenotipurile Th1 si Th2 (cum ar fi TNF).
De asemenea, rolul bazofilelor si mastocitelor in inflamatiile alergice difera in functie de stimulii care
activeaza fiecare celula. Cateva populatii mastocitare raspund la unele neuropeptide, iar asocierea
anatomica stransa dintre mastocite si nervi constituie evidenta componentei neurogenice-dependente de
mastocite a reactiilor alergice.
Degranularea anafilactica survine dupa stimularea receptorului pentru IgE sau prin alti stimuli cum ar fi
componente ale complementului. Degranularea anafilactica poate fi extensiva implicand majoritatea
granulelor. Dar in numeroase reactii inflamatorii in care apare infiltrare mastocitara si bazofilica, cum ar
fi hipersensibilitatea cutanata intarziata, poate aparea o degranulare si secretie de mediatori mult mai
putin exploziva (“piecemeal degranulation”). Dupa degranulare, celule sunt capabile sa se refaca si sa
functioneze din nou2.
Semnificatie clinica
1. Bazofilia: >200/µL:
Numarul de bazofile si precursori mastocitari este crescut in boli alergice: rinita alergica, polipoza
nazala, sinuzita cronica, astm, dermatita atopica, alergii medicamentoase.
In leucemia megakarioblastica din sindromul Down (trisomia 21) exista diferentiere bazofilica
(care poate include mastocitele) din progenitorii leucemici.
Leucemie bazofilica.
Boala Hodgkin.
Postradiatii ionizante.
Hipotiroidism.
2. Bazopenia: <20/µL:
Hipertiroidism.
Urticarie, astm.
Soc anafilactic.
Insuficienta corticosuprarenaliana
Osteoporoza 4;6;8;19.
Interferente medicamentoase: