Proiect de Semestru Psihologia

Dezvoltării

Student: Lucaci Andreea

Profil: Asistenta Sociala

An: 2
 Referindu-vă la intervalul de vârstă 0-6 ani, argumentați în minim 2 – maxim 4 pagini
următoarea afirmație: ,,Dezvoltarea abilității de a regla și controla propriile emoții este un
proces ce implică transferul controlului de la cel care îngrijește copilul la copil, proces care
ocupă întreaga perioadă a copilăriei timpurii și implică achiziția de strategii diverse pentru
reglarea emoțiilor și a expresiei acestora.”

In cursul copilariei acumulam o serie de strategii pentru reglarea sentimentelor noastre si a

exprimarii lor, si cu cat e mai mare aceasta serie si individul devine mai flexibil in utilizarea lor
cu atat se va descurca mai bine in adaptarea sociala.(Schaffer, R., H., 2010, pg 143)
Momentul in care diferite strategii devin utilizabile depinde de dezvoltarea senzorio motorie si
cognitive, iar Schaffer (2010) ne prezinta un rezumat al acestui curs de dezvoltare pe care il
structureaza in patru perioade.
In primul an de viata, foarte devreme, Schaffer ne spune ca bebelusii incep sa utilizeze
tehnici de auto-reglare, iar prima data le identifica probabil la intamplare si dupa aceea vor
deveni parte a repertoriului comportamentului de reglare. Bebelusii foarte mici reactioneza la
anumiti stimuli care ii deranjeaza intorcand privirea in alta parte, iar mai tarziu ei reactioneaza
prin acoperirea ochilor sau a urechilor. (Schaffer, 2010)
Acest exemplu oferit de Schaffer imi este foarte familiar deoarece lucrez cu copii mici si aceste
‘’raspunsuri’’ la anumite actiuni deranjante imi sunt cunoscute. Un exemplu din familia mea este
un bebelus de vreo 3-4 luni care este foarte deranjat de vocea unei matusi care vorbeste foarte
tare. Doar la auzul vocii sale, reactia bebelusului era intotdeauna de incruntare si plans.
Copilaria mica (1-3 ani)- procesul reglarii emotionale se muta acum la un nivel mai
simbolic, pe masura ce copii devin capabili sa se gandeasca la evenimente. Copii pot sa utilizeze
jocul simbolic ca pe un canal de evacuare a sentimentelor lor, pot sa inceapa sa discute
experientele lor si, ceea ce e mai important sa dezvolte un simt al sinelui ca agent autonom care
poate controla evenimentele. (Schaffer, 2010)
Perioada prescolara(3-5 ani)- in aceasta perioada copiii devin tot mai capabili sa utilizeze
limbajul si ideiile pentru a se gandi la emotii si din aceasta cauza sa obiectiveze aceste fenomene
si sa puna distanta intre acestea si ei insisi.{…} Abilitatea lor de a mima emotiile in joc creste,
iar ei devin mai capabili sa-si mascheze sau sa minimizeze emotiile pe care le traiesc. (Schaffer,
2010)
 Si ultimul stadiu, copilaria tarzie (de la 5 ani) in care abilitatea cognitive le permite
copiilor sa aiba o atitudine tot mai abstracta fata de emotii si sa reflecteze asupra lor intr-un mod
mai impersonal. Ei pot sa dea dovada de constiinta de sine privind modul in care emotiile sunt
gestionate si, in consecinta sa, se intrebe ‘’Cum pot sa ma adaptez mai bine la frica/ furie/ rusine,
etc? Tot in aceasta perioada ei dezvolta modalitati de reglare a emotiilor altora. (Schaffer, 2010)

Autorul defineste atasamentul ca o legatura emotionala, repsectiv ca o relatie in care copiii

intalnesc cateva din cele mai intense experiente emotionale din anii timpurii ai vietii lor.
Sensibilitatea maternala in gestionarea expresiilor emotionale ale copilului asigura securitatea
atasamentului; insensibilitatea ne spune Schaffer, pe de alta parte duce la insecuritate.
Atasamentul este ca un fel de temelie pe care copilul construieste apoi o cladire.

Schaffer ne prezinta trei forme de atasament:

Atasamentul securizant
Atasamentul evitant.
Atasamentul rezistent
Tipul de atasament nu este innascut ci se formeaza in functie de caracteristicile si
atitudinile parintilor, persoanelor semnificative din jurul copilului. Un parinte sensibil,
disponibil, responsiv, previzibil, accesibil va favoriza construirea unui tip securizat de atasament
care va da copilului siguranta relationala, sociabilitate si capacitatea de a rezista unor situatii
dificile. Capacitatea mamei si a celorlalte persoane semnificative din jur de a percepe si de a
interpreta de o maniera adecvata semnalele si cererile implicite ale copilului, si de a le raspunde
intr-un mod apropriat si sincron este de natura sa securizeze copilul.
Parintii care au o atitudine de respingere a copilului, de ignorare sau o atitudine intruziva
contribuie la formarea unui atasament de tip evitant, in timp ce parintii cu o atitudine
imprevizibila contribuie la formarea unui atasament de tip anxios-rezistent.
(http://cristinatohanean.ro/Home/Articol?res=tipatasament )

Strategiile de reglare a emoțiilor copilului folosite de părinți sunt antrenamentul,

modelarea si invatarea contingentelor. (Schaffer, 2010)

Atunci cand parintii spun copiilor ‘’Baietii nu plang’’ sau ‘’Nu trebuie sa iti fie teama de un
caine’’ ei le ofera instructiuni directe asupra modului de a reactiona. (Schaffer, 2010, pg 144)
Felul in care adultii isi arata emotiile va influenta modurile de expresie ale copiilor. Parintii sunt
un exemplu pentru copii, astfel ei ii imita in mod inevitabil.
In invatarea contingentelor se realizeaza un schimb de semnale afective faciale, gestuale, si
de alte tipuri, indiferent daca sunt insotite de cuvinte sau nu. (Malatesta, Culver,
Tesman&Shepard, 1989).

Pentru a reduce intensitatea emotiilor care le produce disconfort, la varsta de 3-4 ani, copiii
recurg de cele mai multe ori la cautarea apropierii fizice fata de adulti. Dupa varsta de 4 ani,
copiii incep sa isi reorienteze atentia catre o alta situatie atunci cand retraiesc o emotie negativa,
la inceput cu ajutorul unui adult, iar dupa varsta de 6-5 ani, reusesc sa faca acest lucru fara
interventia acestuia.

Bibliografie

 Schaffer, R. D. (2010). Introducere în psihologia copilului, Cluj-Napoca, Editura ASCR;

 http://cristinatohanean.ro/Home/Articol?res=tipatasament
