Reeditare electronică cu acceptul direct al autorului

NELLY SAMBRIŞ şi al Bibliotecii Cronopedia, realizată de

Ioan Muntean

Reproducerea - integrală sau parţială - a lucrării şi difuzarea ei pe

cale electronică sunt autorizate pentru folosul privat al cititorului
şi pentru scopuri necomerciale.
 NELLY SAMBRIŞ

DOAMNA
RONDELULUI
ROMÂNESC
Nelly Sambriş

Redactor: Lenuş Lungu

Coperta: Ioan Muntean (prelucrare foto web)
Tehnoredactare şi corectură: Ioan Muntean

Ediţie apărută şi îngrijită sub egida administraţiei reţelei

Cronopedia (http://lenusa.ning.com)
Toate drepturile asupra acestei ediţii aparţin autorului şi
reţelei Cronopedia.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

SAMBRIŞ, NELLY
Doamna rondelului românesc/Nelly Sambriş.
- Iaşi : StudIS, 2018

ISBN
978-606-775-905-1

821.135.1

Toate drepturile asupra acestei ediţii aparţin autorului

Gabriela Mimi Boroianu şi reţelei Cronopedia.

Tipărit la Editura StudIS

Adi Center® Iaşi

2
 Doamna rondelului românesc

NELLY SAMBRIŞ

DOAMNA RONDELULUI
ROMÂNESC

Editura StudIs
~ Iaşi, 2018 ~

3
Nelly Sambriş

În semn de preţuire pentru autor oferim ca

premiu de excelenţă prezentul volum, apreciind astfel
contribuţia sa la dezvoltarea şi promovarea
amintirilor temporale din faptul serii prin intermediul
reţelei sociale „Cronopedia” (http://lenusa.ning.com/).

Biblioteca Cronopedia

Doamna rondelului românesc

„Nu simte oare orice om adevărat că se înalţă pe sine

cînd respectă ceea ce stă într-adevăr deasupra lui.”
Thomas Carlyle (1795 -1881)

4
 Doamna rondelului românesc

INTRODUCERE

Orice drum de creaţie începe altfel decît cele

precedente, pentru că naşte o noua sensibilitate, o altă forţă
magică apare pe cerul infinit al Universului. O nouă entitate
energetică îşi pregăteşte deschiderea spre lumea literaturii şi
experienţele ei, reînnoirea tradiţiei şi reechilibrarea axiologică
cu literatura anterioară. Originalitatea unui om de creaţie
porneşte de la lipsa fricii de absolut şi a golului abisal care îl
clădeşte cunoaşterea, căci „limita unei dureri este o durere și
mai mare”,(1) cum spunea filosoful român, Emil Cioran.
Drumul literar care a ales-o pe poeta Galina Furdui,
născută pe data de 21 iunie, 1946, la Vărăncău, Soroca, este
diametral diferit de altele, din cadrul arealului nostru cultural
autohon, fapt semnalat de critica literară, încă la debut.
Opiniile criticilor literari, a oamenilor de artă, a scriitorilor,
confirmă seriozitatea conceptului creator (ce s-ar preta,
teoretic, celui al generaţiei „ochiul al treilea”), cît și motivele
tratate în reluare, de fiecare dată în alte perspective ideatice.”
Nu știm dacă Galina Furdui este o iniţiată în materie de știinţe
deosebite, înalt vibraţionale, dar materia lirică pe care o
denotă inspiratele sale rondeluri ca suflu vădit atemporal și
aproape nepămîntesc vorbește-n cauza ei ca la nimeni dintre

5
Nelly Sambriş

poeţii noștri contemporani”(2), afirmă criticul literar, Ion

Vornicu. O altă părere pune profetic accent pe ineditul din
creaţia poetei: „Versurile Galinei Furdui posedă, din interior, o
forţă modernă, modernistă chiar, venind a comasa în mod
artistic diverse discipline, printre care matematica,
astronomia, filosofia, psihologia, etica, etc. E formula care cere
nu doar încîntare, ci și logică, rezolvare, disecare atentă. Prin
aceasta, cred, se și deosebește scrisul autoarei de cel al
tuturor poeţilor de la noi, ba chiar și din Țară”,(3), spune
scriitorul, Mina Lozanu.
Aceste motive și-au cerut dreptul la existenţă în primele
cicluri de versuri publicate în presa periodică a anilor 1970 –
1980, cicluri de versuri despre care cunoscutul scriitor
postbelic Andrei Lupan spunea: „Glasul Galinei Furdui rămîne
distinct, cu intonaţii proprii, chiar și unele ticuri de manieră
stilistică trădează nu atît ucenicia, cît accidentala alunecare de
specifică personală”.(4)
Am amintit despre motivele cheie ale creaţiei poetei,
unul ar fi cel al corelaţiei terestru – sideral, care alcătuiește
axa întregii opere de pînă acum, semnată de autoare. În titlul
primei sale cărţi „Omul către om” (Chișinău, 1987), poeta se
întreabă și ne întreabă ce este un om pentru celălalt om, din
aproapele și departele său. Trăirile interioare pînă la paroxism
ne redau spectacolul unei lumi suspendate în vid, o lume care
(își) demonstrează o luptă activă între oameni, purtată la
diferite nivele și pe diveste planuri. Anume această dramă
profund existenţialistă se revarsă ca un fluviu adiacent în
oceanul care își păstrează tainele la mari adîncimi în acestă
carte de debut a autoarei. „Omul către om” definește stilul și

6
 Doamna rondelului românesc

esenţa mesajului artistic care va traversa mai apoi întreaga

creaţie a poetei. Galina Furdui este un scriitor care izbucnește
matur, dintr-o dată, încă de la prima carte, cu multe resurse
interioare, cu un mesaj artistic clar, bine închegat și profund
filosofic.

Modul de exprimare anunţă un stil viguros, dramatic,

concis, aforistic, lucru atestat și de critica literară. Regretatul
critic literar, doctor habilitat în filologie, Mihail Dolgan, autorul
volumului „Literatura română postbelică”, a avut intuiţia să
pretuiască chiar de la început harul artistic al poetei, talentul
căreia urma să cucerească lumea nu întotdeauna perfectă a
scrisului. Lucru care s-a și întîmplat în continuare. În recenzia
sa, cel mai prolific și laborios critic literar basarabean, Mihail
Dolgan, nota pe atunci: „E salutabil faptul că Galina Furdui, în
tentativa ei persistentă de a evita clișeul din gîndire și
expresie, caută să-și înnoiască viziunile și formula lirică,
punîndu-le în concordanţă cu sensibilitatea omului
contemporan. În vederea acestui scop, ea intuiește raporturi
nebănuite între microcosmos și macrocosm, plăsmuiește
metafore și simboluri pe baza unor asociaţii surprinzătoare.
Impresionează atitudinea autoarei de a trata pe nou temele și
motivele cele mai frecvente din poezia contemporană – de a
trata prin optici proprii, prin imagini sugestive, prin paradoxuri
și poante revelatoare”.(5)
Astfel, poeta Galina Furdui își propune să atingă sferele
înalte ale incogniscibilului prin creaţie: „rămînînd mereu
înfiorată de o neliniște maternă în preajma a tot ce contravine
firii”.(6) Deci, a tot ce nu corespunde standardelor
adevărurilor adevărate venite dintr-o cunoaștere interioară a
7
Nelly Sambriş

lumii, din știinţa resorturilor pe care se sprijină aceasta. Și

acest enorm și permanent pilon al omenirii este la poeta
Galina Furdui, credinţa.
Cartea pe care v-o propun este un microstudiu, îndemn
spre lectură pentru iubitorii de poezie, de rondel, în special.
Este bazată și inspirată din creaţia unuia dintre cei mai mari
autori de rondeluri din spaţiul românesc, Galina Furdui.
Volumul scoate în evidenţă virtuţile poeziei cu formă fixă și
anexează odată cu aceasta, opiniile unor cercetători în
domeniu.
Primul capitol (trei de toate) așa și se intitulează:
„Virtuţile estetice ale poeziei cu formă fixă”, și conţine o
scurtă istorie despre evoluţia acestui gen de poezie în
literatura universală. Rondelul pereclitează cu forma lui fixă la
dezvoltarea în profunzime a unui conţinut etic, moral, filosofic
și disciplinează gîndurile prin structură și expresie constantă.
Cel de-al II-lea capitol, „Motivul sacrului în poezia românească.
Sentimentul religiozităţii în rondelurile Galinei
Furdui”cuprinde sinteze și modeste investigaţii literare (care
au atras spre sine, mai multe surse moderene în domeniu), cu
privire la creaţia Galinei Furdui. Al III-lea compartiment al
acestei cărţi intitulat „Transubstanţierea artistică a motivelor
biblice în rondelurile Galinei Furdui”, își propune să extragă
„reminiscenţe”din ortodoxie cu elemente și simboluri biblice
ce au contribuit la formarea unui mod particular și original de
participare la actul creator.

Autoare a mai multor romanţe de succes, scriitoarea se

identifică în tabloul literar basarabean, cu forma de poezie fixă

8
 Doamna rondelului românesc

– rondelul. A practicat acest gen de poezie mai mulţi ani la

rînd, reușind să-i surprindă din interior, cele mai neînsemnate
detalii tehnice, să-l reînvioreze în literatura română, dîndu-i
valoare etică și filosofică.
Filosoful german, Nietzsche afirma cu seninătate că
trebuie să scriem pentru cei mai deștepţi oameni ai timpului
care vine. Fiecare creator își are replica sa în Univers.
Îndemnurile sunt infinite, competiţiile – spectaculoase, finalul
– cărţile bune care au șansa de a trece testul timpului. Or, eu
cred cu toată tăria că opera Galinei Furdui este creată pentru
generaţiile viitoare, pentru „oameni deștepţi ai timpului care
vine”.

Dedic această carte memoriei regretatului profesor

universitar, doctor habilitat în filologie, Mihail Dolgan, unul
dintre cei mai valoroși critici literari din Basarabia postbelică,
cel care a citit cu mulţi ani în urmă manuscrisul pregătit pentru
această apariţie editorială.

9
Nelly Sambriş

10
 Doamna rondelului românesc

Capitolul I
Virtuțile estetice ale poeziei cu formă fixă

11
Nelly Sambriş

12
 Doamna rondelului românesc

Vitalitatea poeziei cu formă fixă decurge din uimitoarea

ei mobilitate spirituală materializată în capacitatea de a
reformula cele mai diverse teme în cadrul unor structuri
asemănătoare și bine geometrizate. Astfel, sonetul a fost
practicat de mai mulţi scriitori români: Gh. Asachi, I. Heliade
Rădulescu, M. Eminescu, V. Voiculescu, M. Codreanu ș.a.
Poezie cu formă fixă alcătuită din două catrene și două terţete,
numele sonetului indică la început un „piccolo suono” (7) sau
cîntec. Cele două rime din catrene alternau (abab/abab), dar
puteau fi și îmbrăţișate (abba/abba), așa cum se întîlneau la
Petrarca, iar mai tîrziu, la Ronsard. Cu vremea, poeţii au găsit
și alte combinaţii fericite, printre care și tipul abba/baab,
specifice sonetului românesc, dar utilizat și de scriitorul
francez Charles Baudelaire.
Versul sonetului este endecosilabul, dar metrul variază și
el în funcţie de literaturile care l-au adoptat. În literatura
română este menţinut, după modelul italian, endecosilabul,
dar versul sonetului este alexandrinul în literatura franceză și
decasilabul în cea engleză.
În mod obișnuit, sonetul clasic are, sub aspect
compoziţional, trei părţi distincte: ideea din catrene nu se
repetă în terţete, iar versul final este cel mai adesea și
concluzia întregii poezii, putînd exprima o idee morală sau o
sentinţă general-umană. Originea sonetului, deși îndepărtată,
este în mod cert de provenienţă italiană. La început,
denumirea de sonetto indica și acompaniamentul muzical al
poeziei – ca în lamento dell – amante del crociato (în
13
Nelly Sambriş

traducere din italiană: jeluirea iubirii cruciatului), compus de

Rinaldo d’ Aquino, sonet al cărui final conţine versurile:

„De aceea, te rog, Dulcele meu,

Care-mi cunoști chinul,
Să-mi faci un sonet
Și să-l trimiți în Soria”. (8)

Rinaldo d’ Aquino este unul din principalii exponenţi ai

Școlii Siciliene din prima jumătate a secolului al XII-lea, ca și
notarul Jacopo da Lentini, considerat părintele sonetului. Deși
Dante în „De vulgari elocnentia”, scrisă în primii ani ai exilului
(1303 – 1304), plasează sonetul după canţonă și baladă, el are
cuvinte de admiraţie pentru Iacopo da Lentini, care va fi
considerat mai tîrziu autorul unei „maniere false și afectate.”
(9)
Iniţial la baza sonetului au stat două „strambotti”
siciliene, avînd rimele încrucișate. Dar dacă forma de
„strambotto” a fost păstrată pentru catrene (schema abab a
devenit abba), terţinele au apărut ca urmare a trunchierii unui
„strombatto”, rimele fiind cdc/dcd. S-a susţinut, de asemenea,
că „schema sonetului corespunde cu cea a canţonei, prin
contrapunerea a două părţi cu rime diferite, respectiv
catrenele și terţetele”. (10)

Destinat iniţial „să cuprindă într-o formă scurtă un gînd

amabil de iubire”,(11) sonetul nu s-a limitat doar la tematica
erotică. Sonetul moral – cum este scris de regele Enzo (și el
reprezentant al Școlii Siciliene), apare tot în secolul al XII-lea.

14
 Doamna rondelului românesc

Caracteristic pentru această perioadă de timp „a fost schimbul

de sonete”. (12) Procedeul schimbului exista deja, în poezia
provansală fiind în vogă disputele, adesea sub forma a doua
„canzone”, dintre doi parteneri (iubit – iubită) sau
reprezentanţii unor clase sociale opuse (stăpîn – slugă).
Disputele pe teme erotice (Jacopo de Mastacci, Pier della
Vigna, Jacopo da Lentini) au fost urmate de altele, pe teme
politice și literare.
Experineţele pe care le-a cultivat însuși Dante, au dus la
apariţia sonetului dublu sau întreit, care se caracteriza prin
inserţia „unui septenar după fiecare vers impar al catrenelor
și după fiecare vers par al terţetelor”.(13)
S-a lăsat observată de timpuriu marea capacitate a
sonetului de a schimba cu ușurinţă registrele, trecînd de la
descriere la tabloul dramatic. Dar abia cu poeziile din
„Cantonierul” lui Francesco Petrarca (1304 – 1374), sonetul
italian avea să capete strălucirea deplină. Ulterior, în sonete
au apărut elemente baroce, ca urmare a frecvenţei și
insistenţei cu care erau tratate sentimentele și trăirile galante.
Dacă primii romantici l-au ignorat, sonetul reintră în a doua
jumătate a secolului al XIX-lea, prin Giovani Prati, Giacomo
Zanella și Gabriele D’ Annunzio.
Sonetul pătrunde în lirica franceză în 1563, prin Clement
Marot, care utilizează pentru una din poeziiile sale schema
abba/abba/ccd/eed. Această „formă primitivă a sonetului”(14)
este specifică lui Du Bellay și Ronsard. În ceea ce privește
metrul, endecasilabul italian este înlocuit cu alexandrinul de
12 silabe, devenind specific sonetului francez. În veacul al
XVIII-lea, schema rimelor din terţete devine ede în loc de eed,
dar în secolul următor sonetul cunoaște o eclipsă aproape
15
Nelly Sambriş

totală. Romanticii au faţă de el o atitudine diferită. Dacă Alfred

de Vigny îl ignoră, iar opera lui Hugo numără doar trei sonete,
Alfred de Musset îl cultivă sporadic. În schimb, parnasienii prin
Thephile Gautier, Leconte de Lisle și Jose Maria de Heredia îi
acordă un interes deosebit. Ca și Baudelaire, de altfel, autorul
„falsului sonet”, care folosește 32 de scheme, vizînd „un efort
serios de reînnoire formală”.(15) Verlaine utilizează schema:
abab/cdcd/eff/egg, dar tot el este și creatorul sonetului „a
rebours”, avînd schema: abb/acc/deed/deed.
În Anglia, Shakespeare i-a dat strălucire, dar primii care l-
au cultivat în această ţară au fost Thomas Wyat și Earl Surrey.
Ei menţin, după modelul sonetului italian, numărul versurilor
(14 la număr), dar nu și structura strofelor. În cele trei catrene
și un distih, rimele sunt dispuse astfel: abab/cdcd/efef/gg.
Trecerea de la o metrică nouă împusă de folosirea
decasilabelor și endecasibilabilor nu s-a făcut ușor:
„Shakspeare acceptă această formulă, inovaţiile sale vizînd
fondul sunetului, acesta fiind utilizat și de Milton, nu numai în
poeziile sale erotice, ci și pentru a vorbi despre el însuși”.(16)
Dacă alăturăm numele italienilor Dante și Petrarca de
alte nume ilustre ale poeziei universale: Shakespeare, Geothe,
Baudelaire, Eminescu, ne dăm mai bine seama de forţa de
pătrundere a sonetului și de iradiere, explicabilă mai ales prin
atracţia pe care o exercită și astăzi, aspiraţia acestuia continuă
spre perfecţiune și muzicalitate.
Drept exemplu aducem sonetul „Trecut-au anii” de
Mihai Eminescu, „castul sonet”(17) care evocă „o vreme
fabuloasă, pierdută dincolo de pragul timpului nostru
mișcător, în care copilăria își păstrează modul ei alb, prin o

16
 Doamna rondelului românesc

nealterare la nici o iluzie de maturitate”. (18) În schimb,

criticul literar George Călinescu remarcă la Eminescu
„halucinaţii ale simţului de timp”. (19) Așadar, o meditaţie
despre timp, în care totul, de la copilărie, pînă la imaginea lirei
și a femeii iubite, se transformă într-o dureroasă amintire:

„Trecut-au anii ca nori lungi pe șesuri

Și niciodată n-or să vie iar,
Căci nu mă-ncîntă azi cum nu mă mișcă
Povești și doine, ghicitori, eresuri,

Ce fruntea-mi de copil o-nseninară

Abia-nțelese, pline de-nțelesuri
Cu-a tale umbre azi în van mă-npresuri,
O, ceas al tainei, asfințit de sară.

Să smulg un sunet din trecutul vieții,

Să fac, o, suflet, ca din nou să tremuri
Cu mîna mea în van pe liră lunec,
Pierdut e totu-n zarea tinereții

Și mută-i gura dulce-a altor vremuri

Iar timpul crește-n urma mea… mă-ntunec.”(20)

Rondelul este un alt gen de poezie cu formă fixă, care

apare în literatura franceză un pic mai tîrziu decît sonetul, în
secolul al XIV-lea și este ilustrat mai apoi de Charles d’
Orleans, poet delicat al iubirii: „Le printemps ou le renouveau”
(în traducere din franceză „Primăvara sau reînnoirea”), dar și
de iluștrii Villon, Clement Marot.

17
Nelly Sambriş

Ca și structură, rondelul este alcătuit din treisprezece

versuri grupare în trei catrene și un vers indepenedent.
Primele două versuri sunt identice sau aproape identice cu
versurile șapte și opt, iar versul independent este identic cu
primul vers, versificaţia limitîndu-se la două rime. Există și
rondeluri din douăsprezece versuri: un catren, o terţină și un
cvintet. Primele două versuri sintetizează motivul liric.
Încă o restricţie destul de dură în cadrul acestei forme
fixe de poezie este rima: se lucrează doar cu două rime pe
parcursul întregii poezii, moment care crează suficiente
dificultăţi în procesul de exprimare a mesajului, pentru că de
dragul rimelor, uneori, suferă în complexitatea lui, mesajul.
Schema clasică a rimelor este: ABba/abAB/abba/A. Sigur că pe
parcursul anilor atitudinea rimelor a fost încălcată.
Venind de la fracezul „rondel”și de la italianul
„rondello”, rondelul încheie două cercuri care unesc sau
generalizează într-un cerc comun mesajul comunicat. De cele
mai dese ori rondelul este confundat cu rondoul, care are în
principiu cincisprezece versuri împărţite în trei strofe, la
sfîrșitul cărora se repetă parţial primul vers, mai scurt decît
celelalte. Rondoul poate avea și treisprezece sau chiar
douăzeci de versuri (rondoul dublu). Ilustrat de Charles d’
Orleans, de Clement Marot, rondoul a fost reînnoit de Vincint
Voiture în prima jumătate a secolului al XVII-lea.
Să revenim, însă, la rondel. Cultivat cu predilecţie în
secolul al XIX-lea de către unii parnasieni de la Theodore de
Banville pînă la D’ Annunzio, această formă de poezie este
ilustrată în literatura română la sfîrșitul secolului XIX și
începutul celui de-al XX-lea de către poetul Alexandru

18
 Doamna rondelului românesc

Macedonski, iar la sfîrșitul celui de-al XX-lea și începutul celui

de-al XI-lea de scriitoarea basarabeană, Galina Furdui. În timp
ce rondelurile lui Alexandru Macedonski sunt împresărate cu
simboluri romantice, iar motivul naturii și contopirea emoţiei
umane cu aceasta sunt primordiale, pentru formarea unui tot
întreg, al omului cu materia care îl înconjoară, creaţia Galinei
Furdui se axează pe simboluri mitice, biblice, oferindu-le
acestora o mantie siderală și un mesaj cognitiv-spiritual inedit.
Inspiraţia poetei apare dintr-o paletă infinita de simblori
cosmice dictate parcă de însăși providenţa, închegate si
materializate într-un mesaj cifrat, aparent aritmetic care se
poate preta prin stralucirea Cunoașterii la exprimarea precisă
pe care o cere poezia cu formă fixă. Și dacă la simbolistul
Alexandru Macedonski, spre exemplu, omul nu poate fi rupt
din contextul său intim, unde culorile peisajului și frumuseţile
sinistre fascinează prin contradicţie, la scriitoarea Galina
Furdui, fiinţa umană urcă treptele spirituale și descoperă un
potenţial energetic echivalent cu cel al fiinţei divine, care se
armonizează deplin, contopindu-se, unul fiind altul, și invers,
celălalt fiind primul, împreună formînd corelaţia și puntea
transcedentală om - univers. Pentru exemplificare,
reproducem două rondeluri scrise de poeţii luaţi în vizor:

„Rondelul rozelor din Cișmegi”

„De flăcări, de aur, pembe, argintate,

Nebună orgie de roze oriunde,
De bolți agățate, pe ziduri urcate,
Și printre frunzișuri de pomi ce le-ascunde.

19
Nelly Sambriş

Pe ritmuri persane în strofe-așezate

Melodic, coloarea, coloarei răspunde…
De flăcări, de aur, pembe, argintate,
Nebună orgie de roze oriunde.

Un neamț a fost magul grădinei uitate.

Răpit fu de visul cu tainice unde,
Și dîndu-le viață ce-n suflet pătrunde,
Lăsatu-le-a-n urmă, în roze-nchegate,
De flăcări, de aur, pembe, argintate.”(21)
Alexandru Macedonski

„Am conștiința unei lumi strălucitoare”

„Am conștiința unei lumi strălucitoare.

Se răsucește viu în ochiul-al treilea. Doare.
Singură-n Templu, îngenunchez o floare
Lîngă tristețea Preasfintei Fecioare.

Sunt eu cea care chem din înălțimi culoare.

Lumina chem. Să plouă calm cu soare.
Am conștiința unei lumi strălucitoare.
În ochiul cel de taină se zbate-adînc și doare.

Acest pămînt rotind, în răni de foc tresare –

Carbuncul în tuneluri ce-ascund forțe contrare
În vrerea lor. Aud zboruri precare….
Singură-n Templu, încondeiez o floare.

Am conștiința unei lumi strălucitoare.”

Galina Furdui

20
 Doamna rondelului românesc

CAPITOLUL II
Motivul sacrului în poezia românească.
Sentimentul religiozității în rondelurile
Galinei Furdui

21
Nelly Sambriş

12 „Pentru a scăpa de ispitele orgoliului, nu există decît o

atitudine, cea pe care o recomandă Ignaţiu de Loyla: să
considerăm că toate darurile, toate izbînzele le datorăm nu
meritelor proprii ci bunăvoinţei lui Dumnezeu, chiar și operele
nostre le datorăm ocrotirii, harului, milosteniei sale. Dacă
suntem excepţionali, această desăvîrșire e voită în ceruri, ne e
dăruită, nu avem nici un drept să ne împăunăm. Iată, poate,
singura cale ce duce la smerenie. Numai că, pentru a putea
merge pe ea, trebuie să crezi.”
Emil Cioran 13

22
 Doamna rondelului românesc

Atunci cînd istoria a pus capacul pe era demonică

comunistă care promova o gîndire liniară falsă și plină de
prejudecăţi existenţialiste, actul creator devine liber iar poezia
scapă de încorsetările ideologice și încearcă să-și revigoreze
ţinuta sa estetică. Pînă în 1989, literaţii duceau o viaţă deloc
ușoară, prinsă în tipare ideologice marxist-leniniste, în care
oamenii iluștri de creaţie si-au sacrificat deseori operele și au
plătit tribut pentru cele nenăscute încă, fiind trecuţi prin sita
Patului lui Procoust. Inchiziţiei comuniste au fost supuși
exponenţii din toate domeniile artei. Ba o carte e ţinută la
editură, ba alta apare dar este imediat retrasă din vînzare, ba
niște poezii dispar în nu știu care sertare, ba niște picturi nu
pot fi expuse pentru că nu conţin și nu expun și nu transmit
maselor, elementele unei epoci „edificatoare”, sortită unor
utopii nemuritoare și goale.
În acest context, poezia basarabeană își revendică, pe de
o parte tradiţiile folclorice și ale literaturii clasice, iar pe de
alta, aspiră la modernizarea viziunii și a expresiei poetice.
Întoarcerea în mod firesc spre religie și izvorul primordial al
creaţiei care nu dispare niciodată, indiferent de tentativele de
intervenţie a concepţiilor elaborate periculos de specia umană
de-a lungul secolelor, a cauzat disecţii pe conștiinţa umană, pe
care a ajustat-o în albia iniţială a credinţei.
Mai receptivi la aceste modificări în verticalitatea
spirituală a unui neam – poeţii, mereu sensibili, neafectaţi de
virusul înstrăinării de sine, de Dumnezeu (și prin asta, de tot),
au rămas constanţi prin menirea lor de a explora adîncul
23
Nelly Sambriş

insondabil al fiinţei umane. Scriitorul Tudor Arghezi afirma în

acest sens: „Ce-i poezia? O stare religioasă a sufletului nostru,
sentimentul care, indiferent de credinţă și indiferecnt dacă
crezi sau nu crezi (…) afirmă blînd și primește dulce prezenţa
lui Dumnezeu în frumuseţile suave ale existenţei.”(23)
Un șir de opere de artă, atît din sfera muzicii, cît și din
pictură, sculptură, alimentează în permanenţă credinţa în
Dumnezeu: „O melodie veșnică, adevărată, nu este altceva
decît o sinteză supremă, un aforism sonor, un punct ardent al
multiplelor sunete din preajmă. După cum în rază se
concentrează întregul spectru al luminilor din jur, la fel în
melodie se concentrează pînă la tensiune supremă și
inversează legea gravităţii terestre. Punctul ei de gravitaţie
este cerul, și nu pămîntul. În acest sens, muzica nu este un
fenomen pămîntesc. Nicio melodie nu se simte bine, cînd
coboară în jos. Or, visul oricărei melodii este de a se mișca în
sus, spre ceruri. Muzica este întruchiparea absolută a spirirului
care, la fel, gravitează spre ceruri”,(24) constată inspirat
profesorul universitar de la Bălţi, Ion Gagim.
Alături de celelalte arte, scrisul artistic are la bază mai
multe motive ce ţin de credinţa în Dumnezeu – un act creator
și de cunoaștere, totodată, care împlinește rostul existenţei
omului. Arta înseamnă, în primul rind, preferinţă pentru
frumos, iar frumosul, în chintesenţa sa, se află în compania
Absolutului.
Conceptul de „sacru”, așa cum a fost interpretat de către
teologul și filosoful german Rudolf Otto, la începutul secolului,
în lucrarea sa „Sacrul”: „este dependent de sentimentul de
spaimă și de acel misterium trementum, manifestîndu-se sub

24
 Doamna rondelului românesc

forma „terorii sacre”.” (25) Scriitorul român Mircea Eliade

privește fenomenul mai amplu, adăugînd la descrierile lui Otto
o serie de categorii bazate pe conceptul de „hierofanie”, prin
care înţelege „arătarea”, „dezvăluirea” sacrului. Mircea Eliade
constată că sacrul a cunoscut o contaminare cu profanul,
ajungînd să fie depistat chiar din profan: „Prin dialectica
hierofaniei profanul se poate transforma în sacru. Pe de altă
parte, numeroase procese ale desacralizării retransformă
sacrul în profan.”(26)
Problema sacrului rămîne, deci, în continuare deschisă.
O dovadă este și complexitatea ariei din care diverși autori au
desprins definiţia noţiunii în cauză. După cum afirmă Mircea
Eliade, experienţa sacrului poate fi numită mai exact cu
ajutorul religiei, deoarece sacrul s-a aflat pe parcursul istoriei
în legătură directă cu sentimentul religiozităţii. Să luăm în
calcul și faptul că în Vechiul Testament noţiunile de sfînt și
sfinţenie se aplică în primul rînd la Dumnezeu.
Poetul Tudor Arghezi consideră că poezia este o stare
religioasă a sufletului, sentimentul care afirmă și primește în
același timp, iar teologul și filosoful român, Nichifor Crainic
definește poezia drept o formă a misticii, datorită apropierii ei
de Absolut. Există, deci, o anumită coincidenţă a valorilor
superioare ale culturii, un entuziasm comun (pe care și ilustrul
gînditor Goethe îl pune la baza credinţei), ce le unește și
permite artei să regăsească sau, cel puţin, să pregătească
atitudinea religioasă. Contemplaţia artei crează o stare de
suflet favorabilă religiei, căci binele, frumosul, adevărul, sunt,
printr-o dragoste sfîntă, valorile de bază ale religiei. Arta și
religia sunt două momente continue ale aceluiași proces
dialectic al spiritului. Esteticul e foarte apropiat de religie – îl
25
Nelly Sambriş

pune pe om în relaţia cu o manifestare a Absolutului –

frumosul, în toată varietatea sa de nuanţe posibile și dincolo
de spectrul variabil și mișcător al acestora. În aceeași categorie
spirituală poate fi inclus și poetul Nichifor Crainic, considerat
un adevărat misionar al credinţei bisericești în mijlocul
intelectualilor români. Propunem spre lectură, în acest sens,
un fragment din poezia „Întuneric”:

„Nedestula mea credință,

Cîrtiță fără vedere,
Ce tot dibuie-n tăcere
Ca-ntr-o smoală nepătrunsă
Uriaș în intuneric
Fără chip și arătare,
Mă atragi din depărtare,
Dar de-aproape mă cutremuri.”(27)

Și în opera geniului poeziei românești, Mihai Eminescu

este atestat, frecvent, motivul dragostei ca îndumnezeire,
concentrat metaforic și în acest catren:
„Cînd ființele se-mbină,
Cînd confund pe tu cu eu,
E lumină din lumină
Dumnezeu din Dumnezeu.”(28)

Poetul este în permanentă căutare a perfecţiunii, a stării

de dumnezeire, pentru că altfel creaţia sa ar fi lipsită de
conţinutul sacrului care îi oferă valoare intrinsecă. Nu în zadar
exegetul ieșean Petru Ursachi vorbea în contextul diferenţierii
dimensiunii și gravităţii sentimentului religios de la un creator

26
 Doamna rondelului românesc

la altul, de senin și înseninare. În timp ce seninul pare static și

monoton, ca un sfîrșit ce nu mai indică un nou început,
înseninarea este dinamică, spectaculoasă și exprimă intenţia
spiritului de a se apropia de divinitate. Antologistul și eseistul
român, Ion Pillat, spre exemplu, aparţine sub raportul
credinţei ortodoxe, prin excelenţă tipului senin și echilibrat. Și
prozatorul român Liviu Rebreanu spunea că darul creaţiei e un
dar divin și clipele de adevărată inspiraţie ale scriitorului sunt
o împărtășire din duhul marelui creator, o adevărată pogorîre
a Duhului Sfînt.
În arealul basarabean, cel mai concludent în acest sens
ar fi, poate, scriitorul Ion Druţă cu „Frumos și sfînt”, „Biserica
Albă”, „Clopotniţa”, „Apostolul Pavel” ș.a., scriitorul de vază al
generaţiei șaizeciste, Victor Teleucă cu „Piramida singurătăţii”,
poeţii Magda Isanos, Nicolai Costenco, Ion Buzdugan, Grigore
Vieru, care au practicat mai mult sau mai puţin poezia de
facutură religioasă. Generaţiile de mai încoace, dar mai ales,
cele de după 1989, apelează mai frecvent la tematica biblică:
găsim în acest sens, poeme întregi semnate de Grigore Vieru,
Nicolae Dabija și alţii.
Creaţia poetei basarabene Galina Furdui, deși reprezintă
curentul optzecist, depășește prin mesajul filosofic și religios
cîteva decenii de literatură și se axează preponderent pe
motivul sacrului. Cele peste 35 de titluri de cărţi ilustrează cu
elocvenţă predilecţia și chemarea autoarei spre texte cu
conţinut metafizic: „Omul către om”(1987), „O umbră
cîntînd”(1991), „Crucifix”(1993), „Ne caută o veste”(1995),
„Întoarcere în Marele Volum”(1998), „Vorbește
Semnul”(2000), „În cercuri de Apel”(2000), „Aud

27
Nelly Sambriş

Preludiul”(2001), „Contactul cu Lumina”(2001), „Monolog

pentru Maica Maria”(2002).
În toate volumele enumerate mai sus, iese în evidenţă, o
traiectorie în ascendenţă a sentimentului religios, pornind de
la cartea de debut „Omul către om”(1987), în care este căutat
răspunsul la întrebarea antagonistă, ce este un om pentru alt
om, motiv preluat și tratat mai pe larg în volumul publicat în
limba rusă „O umbra cîntînd”(1991), umbra care prin cîntec se
autoanulează, cîntecul simbolizînd lumina.

Apariţia cărţii „Crucifix”(1993), este un moment

definitoriu în evoluţia literară e poetei. Concepută în cheie
modernă, placheta are, totuși, drept sursă de inspiraţie,
motivele biblice. Galina Furdui simte necesitatea de a-și
mărturisi convingerea despre existenţa Forţei Supreme, de a-i
spune pe nume în poezie și de a împărtăși acest adevăr cu
cititorul. Să urmărim îndemnul/invocaţie din poezia
„Autosugestie”:

„Nu lăsa Dumnezeul din tine să se schimbe la față.

Chiar dacă șuieră șerpii, tu durează, înalță.
Frumusețea ia naștere din bunătate și suferință.
Nu lăsa Dumnezeul din tine să se schimbe la față.

Iubire tu, singura mea rugăciune din apus pînă la răsărit,

Am vîrsta celui mai tînăr îndrăgostit
Dar și cea a bătrînului de sute de ani încărunțit.
Iubire tu, unica mea rugăciune din răsărit pînă în asfințit.

28
 Doamna rondelului românesc

E viața ca și amintirea – o rană, apoi cicatrice

Și totul devine mai trist, sus acolo, și-aice.
Sentința nu ți-o anulează nici dușmanii și nici amicii.
E viața ca și amintirea – o rană, apoi cicatrice.

Nu lăsa pomul din tine să-nvețe a muri.

A cunoaște înseamnă din totdeauna a cuceri.
Precum lumina deprinde apusul prin a răsări.
Nu lăsa pomul din tine să învețe a muri.”(29)

Crucifixul este în accepţiunea biblică, crucea pe care a

fost răstignit Iisus Hristos. Crucea și Crucifixul sunt două
motive ce ţin de sacru, des întîlnite în poezie. Prin crucificarea
lui Iisus Hristos a fost sfinţit și purificat întreg pămîntul, iar
Crucea, simbol al mîntuirii, are menirea de a-l reface pe om
după chipul lui Dumnezeu. „Fiecare om trebuie să-și ducă
crucea pînă la capăt”, spune un proverb românesc. A-ţi asuma
destinul, a înfrunta greutăţile înseamnă a te apropia de
Dumnezeu, a-i urma cele zece porunci. Suferinţa întărește și,
totodată, purifică. Mesajul pornește de la „piatra - întrebare”,
piatra semnificînd existenţa terestră, iar întrebarea fiind
săgeata care insistă să spargă din interior peretele existenţei și
să răzbată în afară, spre alte tărîmuri ale cunoașterii, frămînt
interiorizat în poezia „Această închidere în sine”: Și acea de
piatră întrebare/De ce mă doare? „(30) Durerea odată
explicată, e ca și încetăţenită.” Citim în aceeași poezie:
„Înălţarea dacă e putere/e și cădere.”(31)

Cele trei capitole ale „Crucifix”-ului, intitulate:

„Presimţire”, „Monolog pentru Maica Maria” și „Răscruce”,

29
Nelly Sambriş

sunt alcătuite dintr-un monolog interior căruia i se mai spune

soliloc. Maica Maria este personajul care rămîne în
permanenţă alături de firea iteriorizată și profundă a
scriitoarei. Pe ultima filă a cărţii, autoarea subliniază că „o altă
viaţă dă-n zidiri eterne”și că „o lumînare în templu o fi să
însemne viaţa.” „Monolog pentru Maica Maria” este
performanţa și chintesenţa spirituală a întregului volum de
versuri nominalizat, de unde reproducem prima secvenţă:

I
„Pustiu. S-au dus toți. Crucifixul se-nclină.
Ajută-mi, Părinte, să-i susțin
Rădăcina.

Picură stropi grei din cruce. De sînge Lumina.

Îngerul meu, ia Lumina
De mînă.

Plînge-o. Și-o cîntă. Adu-o aproape.

Să-i spălăm rănile
Rănile-pleoape.

Sunt maica acestui băiat răstignit.

Prin voi, oameni, prin voi și Crucea Lui
Sînt,

Strigăt ce leagă Cer de Pămînt,

Rugă nescrisă.
Și Sfîntul Cuvînt.

30
 Doamna rondelului românesc

Dar nu mă auziți, voi care mă știți.

O cum mă-nțeleg cei
Demult osîndiți.

Pustiu. S-au dus toți. Crucifixul se-nclină.

Îngerul meu, ia Lumina
De mînă. (31)

Vom sublinia aici că în cartea „Crucifix” sunt inserate

doar secvenţe din poemul extins ulterior pînă la 21 de părţi
componente. Lucrarea, în integritatea ei a fost (și mai e)
comentată plenar de către criticii literari de la noi și din
România, Macedonia și Rusia. Poemul e tradus în limba
franceză de Sergiu Guţu și apare în cartea „Răbdarea
Văzduhului”(Labirint, 2015). Compozitorul Teodor Zgureanu
creează în baza acestui poem o pânză coral – simfonică de
proporţii interpretată de Corul „Moldova” și Orchestra
Simfonică a IPNA „Teleradio – Moldova”. În variantă muzicală
poemul este editat la editura „Pontos” în 2016 cu o
substanţială prefaţă a compozitorului.
„Ne caută o veste” este titlul celei de-a patra cărţi de
poezie semnată de Galina Furdui în anul 1995, volum apărut la
Editura Uniunii Scriitorilor din Moldova. Alcătuit în întregime
din rondeluri, volumul încetăţenește în arealul nostru forma
fixă – rondelul: „Poeta are simţul întregului, este un bun
constructor, fapt care o și face să abordeze specia Rondelului.
Să amintim că este o specie dificilă! Că au practicat-o puţini
autori? Galina Furdui a avut ideea (ambiţia?) să încerce specia
și n-a greșit.”(32). Cartea „Ne caută o veste” are priză la cititor
chiar începînd cu primul rondel:

31
Nelly Sambriş

„Azi e să mă-ntîlnesc cu mine,

Cea care urmează să mă nege.
Trist, va păși pe ghimpi printre lumine,
Trudită, sîngerînd să mă dezlege,

De umbră și de patimi, deci de sine,

Să mă cuprindă într-o sacră lege.
Azi e să mă-ntîlnesc cu mine –
Acea care urmează să mă nege.

Mă strigă-o presimțire. Blîndă, vine

culoare din suflarea-mi să închege
Și simt în preajmă-aripi de taină pline.
Mă-nalț. Și cad. Au cine mă culege?

Azi e să mă-ntîlnesc cu mine.”

Galina Furdui nu solicită, ca alţi poeţi, să fim teribili sau

melancolici, autoarea face apel la raţiune. E imposibil să
pătrunzi în esenţa versului de la prima lectură, pentru că:
„poate niciodată forma fixă a rondelului nu a purtat o atît de
intensă încărcătură culturală. Exegeţii (și invidioșii) pot
consacra multe pagini acestor rondeluri, fără a izbuti, însă, să
le explice misterul, care ţine, desigur, de talentul autoarei, și
nicidecum de ingeniozitatea vreunui rebus verbal.”(33)
Rondelurile poetei pronunţă gîndul modern că scriitura,
avînd o atît de veche tradiţie scripturală, mai ales cea sacră,
este astăzi un arhetip al salvării umane. Rondelul rotungește
gîndul, îl strunește, îl intensifică, îl vibrează la limită și-l face
preaplin de emoţie. Anume prin acest gen de poezie Galina
32
 Doamna rondelului românesc

Furdui reușeșete să-și sintetizeze ideea, exprimînd-o în

aforisme memorabile. Sacrificiul este pentru autoare unul
dintre modurile de valorificare a sacrului pierdut, pe care
trebuie sa-l redobîndim prin credinţă. Omenirea a ratat, prin
semnătura lui Pilat, condiţia dată de către Creatorul Divin, de a
intra în spaţiul sacral, producînd în mod fatal o vină și intrînd
în contingentul profan. Cităm:

„Pe-acest sfîrșit de secol răsturnat

Stă inscrustată semnătura lui Pilat.
Sunt Patimile. File ce ne bat
După-un scenariu mai desfășurat.

Pe scenă suntem toți. Deși demult prescris,

Ne-alegem rolul. Lucrăm oral, lucrăm în scris.
Pe acest sfîrșit de secol răsturnat
Stă răsucită semnătura lui Pilat.

Se zbate-n vînt copacul - nimeni nu s-a decis

Să-și joace eu-l adevărat, deschis.
Cu funia în palme și capul aplecat
Pășește înspre creangă adînc îndurerat

Acest sfîrșit de secol răsturnat.”(34)

Pregătirea estetică, capacitatea intelectuală și

sensibilitatea naturii cititorului e pusă la grea cumpănă, or,
„apelul la personaje biblice nu face decît să concentreze un
adînc și veșnic adevăr într-o singură strofă, faptul confirmînd
tendinţa scriitoarei de a spune mult și concret în puţine
cuvinte și prin mijlocirea unor simboluri doldora de sens”,

33
Nelly Sambriş

constată într-un articol din „Literatura și arta” din noiembrie,

1992, criticul literar Ion Ciocanu (35).
Chiar și în poeziile care nu conţin simboluri și metafore
atît de încăpătoare, Galina Furdui demonstrează o altă
înţelegere a vieţii și, respectiv, a poeziei, decît la începuturile
sale, dominate de excesul de claritate, convigere și elan,
pentru că: „penetrată de o realitate interceptată și cernută
prin sensibilitatea deosebită a trăirii personale, lumea poeziei
Galinei Furdui se constituie într-un limbaj ce pune în lumină în
special intenţia nobilă de a-i reîntoarce capacitatea de a-și
vedea zariștea interiorului, ceea ce ar întregi astăzi scructura
spirituală a omului, i-ar da stabilitate psihologică”(36),
punctează cu fină observaţie, profesorul universitar, Tamara
Cristei. Să nu uităm, însă, că lucrurile temeinice se fac încet,
astfel, așa cu observă și criticul literar Ion Vornicu: „Galina
Furdui, preocupată mai mult de laborator, de stările reale ale
energiilor lirice dospite îndelung, lasă la voia sa pegasul
inspiraţiei, ca, pînă la urmă, acesta să o răsplătească cu
produse finite de valoare.”(37)

Un alt atu al poetei este acela că a descoperit un teren

situat la intersecţia ideii și a sentimentului, o zonă care
alunecă fascinant spre lumea infinită a fanteziei. Creaţia
Galinei Furdui, aduce cu sine: „o formă gnomică de sinteze
aforistice, în timp ce rămîne mereu înfiorată de o neliniște
maternă în preajma a tot ce contravine firii”(38) constată
criticul literar Mihai Cimpoi. Poeta se concentrează asupra
temei, privind identitatea fiinţei umane și a nenumăratelor ei
valori, în special eu-l simbolizant în drum spre Marele Volum,

34
 Doamna rondelului românesc

prin imagini reflexive, dar contemplativ-meditative, care

capătă conţinut metaforic și simbolic. Valoarea versurilor
denotă două planuri: selen și terestru, însă acestea nu sunt ca
două linii poetice paralele, ci se întrepătrund, eu-l poetic
vibrează prin cuvîntul luminos, deci printr-o contopirea eu-lui
poetic cu lumina, adică cu Geneza. Să citim:

„Se-aude în geneză trosnet de-Apocalipsă

Și-i să-atestăm în jur o lipsă-a a ceva, lipsă.
Săpăm pămînt crispat. Ne răsucim în șapte
Cauză căutînd și-n prunci cu glas de lapte.

Vino aproape. Vorbește-mi simplu, -n șoapte

Că stelele ard viu, că va să plouă-n noapte.
Se-aude în Geneză trosnet de-Apocalipsă
Și rece, ‘n jur e-o lipsă-a ceva, lipsă.

Mai spune-mi că ți-e dor de-un crîng cu frunze coapte,

Că-s oamenii frumoși la gînduri și la fapte,
Că nu în orice naștere se-ascunde și-o eclipsă,
Chiar dacă frige rece o lipsă-a ceva, lipsă…

Se-aude în Geneză trosnet de-Apocalipsă.”(39)

Imagistica și procedeele stilistice utilizate de poeta

Galina Furdui, ar părea, la prima lectură, indefinite. Disecate
atent, însă, și sincronizate emotiv, ele capătă contur
convingător, valoare expresivă certă, semnificaţii estetice
durabile, care se cristalizează în aforisme, precum: „Nevinovaţi
că ne-am născut/Și vinovaţi pentru tot restul”(40) sau „Și-i

35
Nelly Sambriş

adevărul îngropat printre morminte./În palmele luminii se bat

ţinte.”(41)

Din noţiuni preponderent abstracte, autoarea reușește

să „extragă” învăţături înţelepte asupra vieţii. O cale dificilă de
exprimare a eului poetic este aceea de a înfrunta
incomodităţile, explorînd avantajele și efectele acestei forme
fixe a expresiei lirice – rondelul. Astfel încît senzaţia indecisă a
ceva sofisticat, inefabil, care necesită un efort pentru a fi
pătruns mai mult raţional decît intuitiv, dispare: „modalităţile
stilistice, păstrîndu-și sensul și efectul figurativ, devin clare
prin duritatea lor, prin laconismul, precizia asociaţiilor
surprinse neostentativ, prin patosul demascator
dominant.”(42)
Prin alte două cărţi de rondeluri: „Contactul cu Lumina”,
apărută la Editura „Ruxanda” din Chișinău în 2001 și „Aud
Preludiul”, editată la „Augusta” la Timișoara, Galina Furdui
intenţionează să îndemne omul „să vadă” tot ce simte în
propria-i lume, să-și realizeze din interior scopul și menirea.
„Semnul „vorbitor” semnifică acumularea descărcîndă a
energiei luminilor ce relevă în plan simbolic experienţa
subiectivă a poetei: frămîntări, avînturi, erupţii sufletești.
Nume biblice și istorice identificabile, folosite ca nume
generice, sunt integrate printr-o tehnică poetică definitorie în
scopul organizării viziunii poetice cu funcţii simbolice
(semnătura lui Pilat, Golgota, Einstein, Heraclit și altele)”(43)
afirmă profesorul universitar Nelu Vicol. Poeta simte prezentul
și e capabilă să prefigureze viitorul: „de aceea atrage atenţia
Demiurgului în stil blagian: „Vezi cum se tulbură istoria,

36
 Doamna rondelului românesc

Părinte,/Păcatul greu bîntuie-n jur fierbinte.” Aflată

permanent în dialog cu sinele, autoarea caută un răspuns la
problemele vitale care o frămîntă în aspirarea spre Înalt.”(44)
Poeta încearcă să evadeze din timp, din lumea
aparenţelor, pentru a atinge absolutul și unitatea fiinţei în
dialectica contradicţiilor dictate de viaţă. Poezia posedă cheia
enigmei lăuntrice a firii umane și este singurul răspuns posibil
la spaima primordială a făpturii închisă în existenţa temporală.
Or, creator poate fi doar omul, „deoarece numai el poate să
adauge naturii ceea ce natura, fără om, n-ar ajunge să producă
niciodată: semnificaţii.”(45) Și scriitorul român Mircea Eliade,
istoric al religiilor, reafirmă prin conceptul de homo religiosus
ca modalitate specifică de a fi în univers, dimensiunea
metafizică a fiinţei umane. Comportamentul existential al
omului implică anumite principii antologice. Omul este
structurat ca ceva ce transcede lumea. El a fost creat după
chipul și asemănarea lui Dumnezeu și este, la origini, o fiinţă
sacră, fiind astfel superior tuturor formelor de viaţă de pe
pămînt. Sacrul este o parte constitutivă a omului, de aceea
homo religious nu ajunge la înţelegerea sacrului pornind de la
lume, de la ratio.
Cartea „Întoarcerea în Marele Volum”, apărută la
editura unui preot din București, este în întregime o carte
religioasă, conţinînd idei care vizează direct atît creștinismul,
cît și alte religii, budhistă sau musulmană. Cu toate acestea,
întreaga creaţie a poetei Galina Furdui se adresează unui
Dumnezeu Unic, divinităţii în general, izvor viu, energizant, din
care „iau” hrană spirituală toate naţiile de orice coloratură
religioasă.

37
Nelly Sambriş

Lirica Galinei Furdui nu este doar o delectare pentru

suflet ci și o iniţiere în materie de ezoterie. Aici sunt
prezentate laconic și concis, „căile de contact” cu Forţele
Supreme, simbolică fiind în acest sens și denumirea unei cărţi
– „Contactul cu Lumina”, apărută la Chișinău în 2001. Astfel
este asigurată „colaborarea pe verticală” ale acestora cu omul
terestru, minuscule în raport cu Forţele Superioare, pentru
care „colaborarea pe orizontală” este una tradiţională – prin
imposibilitatea depășirii sinelui. Este extrem de dificil, însă, a
încerca să dezlegi misterul sacrului. Pe de o parte, e ca și cum
a-i încerca „să strici” o minune, iar pe de alta, raţiunea umană
nu poate pătrunde iraţionalul. În acest sens poetul Lucian
Blaga a făcut o întreagă apologie a dogmei ca metodă de
cunoaștere a transcendentului fără a-i răpi, însă, caracterul de
mister.
Pentru a înţelege o operă de artă, spre exemplu, nu
trebuie neapărat să „desfaci” conţinutul ei. Trebuie doar să
pătrunzi în altă lume, cea a esteticului. E vorba de o percepţie
în totalitate. Tot astfel e și în cazul scrisului – trebuie „să treci
pragul” (un prag antologic) în sfera Infinitului. Pătrunderea în
sacru comportă o ruptură de realitate care duce într-o lume
specifică a Transcendentului. Sacrul, ca și frumosul, reprezintă
inefabilul, întrunind sensuri ce nu pot fi „desprinse” niciodată
pînă la capăt.
Dar să revenim la nobila intenţie „de înnoire interioară”,
într-un mileniu pe care criticul literar Ion Vornicu îl declară „un
purgatoriu enorm”, ceea ce ar veni în contrasens cu învăţătura
creștină, purgatoriul fiind o etapă de trecere de la iad spre rai,
la catolici. În literatura ortodoxă împărăţia Luminii este

38
 Doamna rondelului românesc

descrisă în funcţie de apropierea de Cer, în timp ce în

literatura contemporană oamenii au văzut Lumina înainte de a
trece graniţa tainică ce separă lumea de Dincolo de lumea
noastră. Mai există, însă, și o „lumină a diavolului” care aduce
cu sine sentimentul unei liniști confuze. Ea inspiră omului
sentimentul superiorităţii, promite înţelepciune, dar ea nu e
dragoste, aceasta e o lumină rece.”(46)
La poeta Galina Furdui nu se întîlnește pesimismul
individual al suferinţei și al morţii din expresia religiilor
orientale, pentru că autoarea crează, pentru și în numele
Luminii, cea care vine de la Dumnezeu ca mijloc de
comunicare a iubirii, de îmbogăţire a existenţei
interpersonale. „Nutrită din impulsuri lirice diferite, poezia
Galinei Furdui transmite și un mesaj diferit: elanul eului
îndrăgostit de viaţă și sentimentul scindării fiinţei umane,
bucuria împlinirii și veghea, teama, îndoiala, un impuls adînc
spre armonie și o sete adîncă de stabilitate,”(47) scrie despre
creaţia autoarei, într-un articol din „Moldova Literară”, criticul
literar Eliza Botezatu.
Poezia Galinei Furdui nu conţine numai „convingeri”
creștine ortodoxe, precum cea a scriitorului Nichifor Crainic,
spre exemplu. Și nici, doar, interferenţe din religiile orientale.
Religia prevede „re-legarea” omului cu Dumnezeu, iar
daoismul nu denumește divinitatea, pe care nici nu o
presupune deloc accidental. Dar aceste teorii ţin de alte
știinţe.

Creaţia poetei Galina Furdui se concentrează pe

Divinitate în general și e determinată de „un univers în care
sîntem invitaţi să ne regăsim poate de vreme ce numai o viaţă
39
Nelly Sambriş

marcată și de patimi, și de derute ar constitui o condiţie a

dezvoltării, depășirii și autodepășirii”(48), scrie criticul literar
Ion Ciocanu.
Pentru un astfel de „orizont de așteptare” s-ar preta mai
mult poezia Galinei Furdui, și de înaintarea ei perseverentă în
miezul fiinţei sale, iar prin aceasta în ontologicul existenţei
noastre. Autoarea posedă măiestria de a găsi un început
fericit, de regulă, aforistic, și de a-l juca. Uneori acest început e
modificat dialectic în ultimul rînd, aceasta, însă, nu scade din
intensitatea mesajului incifrat în forma fixă – rondelul – cea
mai indicată modalitate de relevare a sacrului. Or, așa cum
remarcă într-un articol din „Literatura și Arta” și profesorul
universitar Tamara Cristei: „Conștiinţa trăirii vîrfului
catastrofic, formula poetei, îi esenţializează scrisul, îi
scaralizează versul. O cîntare a sacrului în contingent este ceea
ce se vor în tendinţa lor poemele Galinei Furdui.”(49). Drept
argument pentru aceste afirmaţii e și rondelul „Scriu în văzduh
cu lumini”:

„Și scriu în văzduh cu lumini

Albi îngeri mă-ndeamnă la drum,
Dar mă rătăcesc printre spini
În rugul cu brațe de fum.

Mi-s ochii de lacrimi plini

Și-aripa-mi miroase a scrum,
Dar scriu în văzduh cu lumini,
Albi îngeri mă cheamă la drum.

40
 Doamna rondelului românesc

Sucite cuvinte adun,

Le trag către cer. Rădăcini
Cu muguri în strigăt postum…
Și, alerg printre lacrimi de crini,

Și scriu în văzduh cu lumini.”(50)

41
Nelly Sambriş

42
 Doamna rondelului românesc

Capitolul III
Transubstanțierea artistică a motivelor
biblice în rondelurile Galinei Furdui

43
Nelly Sambriş

44
 Doamna rondelului românesc

Majoritatea apariţiilor editoriale semnate de Galina

Furdui au ca motto pe primele pagini cîte un verset biblic:
„Cred, Doamne, ajută necredinţei mele!”– Marcu 9,24
(„Întoarcere în Marele Volum”, București, 1998), …; „și
adevărul vă va face liberi”– Ioan 8.32 („Vorbește Semnul”,
Chișinău, 2000), „Îmbrăcaţi-vă cu iubire… Ea este legătura
perfectă a unităţii”– Coloseni 3,14, („Aud Preludiul”,
Timișoara, 2001), „și iată perdeaua templului s-a rupt în două,
de sus pînă jos pămîntul s-a cutremurat, stîncile s-au
despicat…”– Matei, 27:51 („Monolog pentru Maica Maria”,
Chișinău, 2002). Celelalte cărţi ale autoarei au pe prima pagină
citate din Tr. Schiller, C. G. Iung, Michelangelo Buonarroti și
alţii.
Pe lîngă idei creștine de apartenenţă ortodoxă, în creaţia
Galinei Furdui, se întîlnesc și elemente specifice filosofiei
orientale. Deși din punct de vedere teoretic conceptele și
dogmele religiilor menţionate mai sus se află la poli opuși: „în
ortodoxie omul fiind chipul lui Dumnezeu, capabil de
asemănare cu el, în timp ce filosofia îl plasează (pe om) într-un
stadiu mai evoluat al făpturii”, precizează preotul Savatie
Baștovoi într-un articol din revista „Ekklesia”, apărută în 1999,
în lirica raţională a poetei coexistă într-un mod pașnic, atît
simbolurile biblice, cît și cele de provenienţă păgînă. Poezia
Galinei Furdui nu se bazează doar pe concepte ortodoxe de
înţelegere și interpretare a existenţei în Spaţiu și Timp, nici pe
trasături definitorii ale religiilor orientale, ci pe divinitatea
cosmică impersonală, în totalitatea ei.
45
Nelly Sambriş

În filele ce urmează intenţionăm să scoatem în evidenţă

cîteva „remeniscenţe” din ortodoxism, elemente și simboluri
biblice care au „intervenit” la formarea unui mod particular și
inedit al actului creator în cazul poetei Galina Furdui.
„Omul către om”(1987), prima apariţie editorială a
poetei, este inspirată dintr-o înţelegere creștină a existenţei
umane, aducînd cititorului, cum afirma și criticul literar Mihail
Dolgan: „o imagine poetică generoasă, deschisă spre oameni,
spre tot ce e adevăr și frumos, spre tot ce e demn și nobil, spre
lumină, dragoste și pace.”(51). Axată pe ideea evoluţiei
interioare în raport cu metafizicul prin cheia autocunoașterii,
dar și a lui Dumnezeu prin aceasta, poezia Galinei Furdui simte
o necesitate totală de dăruire: „Omul către om să-l știm
alergînd”, scrie poeta în volumul de debut. Scriitoarea trece
printr-un examen al conștiinţei de sine, unul în faţa sensului
propriei existenţe, dar și în faţa vieţii, în general:

„Te oprești să-ți asculți inima și cuvîntul,

Să te întrebi de flacăra lor
Pe care trebuie s-o duci
Tot mai dincolo de sine,
Tot mai dincolo de propriile ruine.”

Cartea începe cu o „Invitaţie” la lectură: „Ia loc lîngă

Raza de Stea”, ceea ce semnifică atingerea de Stea, de
Divinitate, este, de fapt, echivalentă cu atingerea de Cuvîntul
artistic. Tot în acest sens vine și „solul Credinţei să renască”
odată ce a pornit gîndul spre om, spre fapta și trecerea lui pe
acest Pămînt. Doar astfel se poate produce Înălţarea în cadrul

46
 Doamna rondelului românesc

existenţei umane. Din acest sol al provenienţei perpetue,

semnalate convingător în Cartea Cărţilor: „Iată, semănătorul a
ieșit să semene. O altă parte a căzut în pămînt bun și a dat
roadă: un grăunte a dat o sută, altul șaizeci, și altul treizeci.
Cine are urechi de auzit, să audă.”(Matei, 12,13).
Poeta conștientizează rostul trecerii prin viaţă și povara
destinului anulată treptat, odată cu trecerea anilor: „văzduhul
mai cald îl voi face”, pentru că „e pustiu cînd inima nu trece să
ardă în alţii”(poezia „Popas”). Galina Furdui evidenţiază
motivul sacrificării în numele celui apropiat, tendinţa de a
menţine vie lumina primită ca pe un dar ceresc, căci: „Lumina
aceasta este adevărata Lumină, care, venind în lume
luminează pe orice om.”(Ioan 1:9). Cel care pledează pentru și
în numele Binelui, îl primește pe acesta drept adevăr
atotcuprinzător iar „omul e marginea” în cadrul evoluţiei
universale.
Existenţa terestră rămîne mereu proprie, mereu la
ordinea de zi, în creaţia Galinei Furdui, confirmînd teza că
nimic nu moare – totul se transformă: „problema veșnicei
căutări, a cunoașterii ca temelie a oricărei evoluţii”, e tratată
de autoare în cheia autocunoașterii.
Autoarea reușește să descopere raporturi nebănuite
între microcosmos și macrocosmos: „Ești/cît e nevoie de
Sufletul tău”(poezia „A fi”). Sintagma sugerează că măsura
noastră e cea pe care ne-o alcătuim dăruindu-ne altora. Poezia
este pentru poetă, starea lăuntrică de lumină, Dumnezeul,
flacăra spiritului ascunsă în inimă, care se cristalizează în
cuvînt. Viziunile cosmice rămîn călăuză continuă în creaţia
poetei:

47
Nelly Sambriş

„Cît verde, cît verde

Prevede
Sufletul pentru cărările
dintre Planete?”
(poezia „Conferință”).

Întrebarea cu tentă existenţialistă este precedată de o

alta, la fel de interogativă și logică, în textul aceleeași poezii:
„Cît cîntec se cere
cîntat împreună
ca raza de lună
să țină în veci
Iubirii cunună?”

În poezia „Omul” scriitoarea îl vede pe acesta susţinînd

Universul, aidoma Acelui care l-a născut după asemănarea Sa.
Pagina 51 din cartea „Omul către om”, oferă un adevărat
rebus matematic, prin care se încearcă demostrarea eternităţii
lumii, iar cea de-a 52-a pagină prezintă un fragment de bandă
radiofonică derulată prin care sunetele inversate crează starea
de inversare a mersului firesc, un fel de Apocalipsă, după care
urmează: „Tăcere./Întuneric în Univers”, pentru că zilele
acelea vor fi un necaz așa de mare, cum n-a fost de la
începutul lumii, pe care a făcut-o Dumnezeu, pînă azi, și cum
nici nu va mai fi niciodată.”(Marcu 12, 13:19). Chiar și în
poezia cu titlul simbolic „Maternitate”, scriitoarea abordează
tematica nemuririi.
Corelaţia terestru – sideral, conștientizată pagină cu
pagină inundă creaţia Galinei Furdui cu simboluri și stări
emotive profunde, trăite pînă la paroxism:
48
 Doamna rondelului românesc

„Pămîntul mi-ascultă, grăbită,

Trecerea,
Iar la margini de zare arde o stea,
Fir magic de rază coboară din ea.”

Galina Furdui este poeta care reușește prin excelenţă să

suprapună tonalitatea dură a raţiunii cu cea a blîndeţii
generată de Iubire. Viziunile cosmice rămîn o călăuză
permanentă în creaţia scriitoarei. Deși folosește multe noţiuni
abstracte, poeta reușește să surprindă veșnicia prin cîteva
frînturi de secundă, pe calea imaginii simbolice, cea a
adevărurilor universale:

„Mărul discordiei se zvîrcolește, trasînd hotare

Între fraţi.
Și-s fraţii porniţi să se omoare.
Aleargă pe cîmp chipul lui Cain, pliabil,
Și-atît de moldovenește, chipul lui Abel.”

Cartea de debut a poetei, este dedicată anume acestei

lupte permanente între efemer și etern, iar cea mai eficientă
armă de luptă aleasa de aceasta împotriva timpului, este
iubirea:

„Fiul meu, clipa ce trece

Iubire-i

Și veșnicia că-i azi,

că rămîne

49
Nelly Sambriş

prin mine-i.
Prin tine.
Fiul meu.”

Interesantă ca modalitate de redare a mesajului biblic

care zice că omul plătește pentru orice faptă și gînd, este
poezia „Totul ce te atinge”, în care autoarea susţine cu
fermitate că:

„Nu există uitare.

Nu există întîmplare (rînd omis în procesul de editare, potrivit mărturisirilor poetei)
Totul ce te atinge și pare că-n pulberi se stinge te-ajunge odată, te-a ajunge.”

Viaţa terestră în plan cosmic, este dezvăluită de autoare

în cea de-a 73 pagină, drept: „o pulbere a luminii/rază din
steaua pe care, chemînd-o,/o înalţi”(poezia „Pulbere”). Și
versurile concepute în stil folcloric, din poezia „Pasăre cu aripa
arsă” susţin, de asemenea, motivul Marea Trecere:

„Albă-i noaptea, pînă-n zori

Calea Laptelui pe Cer
Doar că-a mea mai albă-mi pare
Căci mi-e ziua trecătoare.”

Atestăm aici, ca și în alte poezii, predilecţia autoarei

pentru culoarea albă, care le conţine cromatic, pe toate
celelalte culori, și care va alcătui un fir semantic deosebitor în
opera analizată. E ansamblul cromatic generalizator, purtător
de lumină. E starea activă policromă sugerată și în versul:

50
 Doamna rondelului românesc

„Steaua frigea
Peste ochiul meu aplecată.”

Prin natura și esenţa sa, „albul” neutralizează celelalte

culori iar lumea materială echivalează cu neantul, cu pustiul,
cu tăcerea de gheaţă din Univers și, în ultimă instanţă, cu
moartea. În versurile de mai sus „albul” reprezintă cealaltă
parte a monedei: puritatea, bunăvoinţa, asociindu-se cu
lumina zilei, adică cu viaţa. Culoarea „albă” întreţine Lumina,
Legea și Ordinea în Univers. În tradiţia creștinească, aceasta
semnifică vestea Luminii cerești, măreţia îngerilor și sfinţilor
înveșmîntaţi în alb.
Poezia „La ora cuvîntului” este o odă a rugăciunii, a
revărsării sinelui peste tiparele firești de contur ale viselor. E
timpul creaţiei pentru poetă, cînd se prind a lega între ele
cuvintele, întocmai ca și Geneza, cînd Dumnezeu a creat
făptura umană:

Nu lăsa Dumnezeul din tine să se schimbe la față.

Chiar dacă șuieră șerpii, tu – durează, înalță.
Frumusețea ia naștere din bunătate și suferință.
Nu lăsa Dumnezeul din tine să se schimbe la față.
(„Autosugestie”)

„Șerpii” sugerează ispita care nu trebuie lăsată să ne

anuleze pornirile spre cele sfinte. Or, „Nu lăsa Dumnezeul din
tine să se schimbe la faţă” e „mai mult decît un program – un
crez – osie, care se menţine echivalent în toată creaţia Galinei
Furdui.” (52)

51
Nelly Sambriş

Cartea „Întoarcere în Marele Volum”, apărută la

București, în 1998, conţine versuri de o tensiune covîrșitoare:

„Pe-acest sfîrșit de secol răsturnat

Stă încrustată semnătura lui Pilat.
Sunt Patimile. File ce ne bat
După- un scenariu mai desfășurat.”

Pilat sau „semnătura lui Pilat” reprezintă în creaţia

Galinei Furdui un simbol al sentinţei prin moarte, al răstignirii
lui Iisus. Scenariul care a adunat de la începuturi un
conglomerat de „patimi” trebuiesc ispășite, deoarece:

„… nimeni nu s-a decis

Să-și joace eu-l adevărat, deschis.”

Un alt simbol al Mîntuitorului este „Vulturul” („O,

Doamne, Vulturul plînge în pumni”), ca pasăre a înălţimilor,
deși este simbol de provenienţă păgînă. Ca și simbolurile de
provenienţă biblică, cele de origine păgînă, care-l înfăţișează
pe Iisus Hristos, au devenit cu timpul, elemente decorative în
pictura și arta bisericească. „Chipul obștei învieri” este
întruchipat prin Pasărea Phoenix, la fel și prin Cocoș, care prin
strigătul său, trezește din somnul metaforic. Ca simbol al
nemuririi este folosit „Păunul”, al cărui carne, potrivit unei
vechi credinţe, nu este supusă putreziciunii. Tot simbol al
Mîntuitorului este și „Rîndunica”, vestitoare a primăverii și a
reînnoirii.
Invocarea personajelor mitologice își are și ea pornirea
în cartea de debut a scriitoarei. La fila 80 este invocat chipul
52
 Doamna rondelului românesc

copilului cu arc și săgeţi, Eros, zeul Dragostei, care îi

recunoaște, în concepţia poetei, doar pe cei care iubesc,
adunînd prin iubire, întreaga esenţă a vieţii omenești. Chipul
lui Manole va simboliza la pagina 81(„Cetate”) sacrificiul
creaţiei, autoarea transpunînd-și eul, asemenea Anei, în
„Zidirea veșnic vie”, care crește din „tainele firii”. Arsenalul de
figuri mitologice din creaţia poetei nu se termină nici pe
departe aici. Îi vom întîlni în celelalte cărţi pe Danae, Hades,
Icar, Prometeu, Narcis, Pontos, Sisif, Orion, Poseidon, Zeus,
Krishna și alţii.

Nuanţele atestate într-un registru variat se

esenţializează prin ramificaţii definitorii în creaţia Galinei
Furdui. Motivul căutării sinelui în sine, este dominant în
creaţia autoarei, indiferent de simbolurile biblice sau mitice la
care apelează pentru a-și materializa gîndul. „Omul pentru
om” este un doar un preludiu pentru volumele care urmează,
atît în plan tematic, cît și artistic.
Galina Furdui este unul dintre puţinii poeţi basarabeni
contemporani, care a tratat într-un spectru atît de larg și
profund motivul sacrului, în toate apariţiile editoriale care au
apărut pînă în prezent. Motivaţia pornește de la faptul că
unicul refugiu, unde poţi scăpa de boala lucidităţii este
Dumnezeu. Trebuie ca urmare să facem un avans „iluziei” și să
încheiem zilnic „contracte” cu aceasta:

„Nimic mai greu, nimic mai complicat

Decît a renunța la visul romanțat,
Deci zilnic încheiem contracte cu iluzia –
Noi înșine-n castelul devansat.”

53
Nelly Sambriş

Parafrazîndu-l pe ziaristul francez Andre Malraux, se

poate afirma că secolul XXI ori va fi religios, ori nu va fi deloc.
Sacrul permite omului să facă ordine în univers, căci o lume
fără temei este o lume suspendată în abis, susţine și filosoful
german Martin Heidegger.

54
 Doamna rondelului românesc

Epilog

55
Nelly Sambriş

56
 Doamna rondelului românesc

Sacrul este ideal prin sine însuși, de aceea fără

sublimarea sa prin estetic, printr-o încărcătură semantică sub
formă lirică, riscă să rămînă la nivelul sacrului elementar, care,
uneori, poate aluneca în profan.
Sacrifitatea poeticii Galinei Furdui „trădează” o apetenţă
pentru temele majore, eterne, pentru înţelepciunea sacrului și
pentru sacrul înţelepciunii. Poeta folosește simboluri și mituri
biblice, valorificate în cheie personală, fiecărui simbol fiindu-i
adăugată o nuanţă proprie, inedită. Simbolurile biblice sunt
atrase în contexte lirice nebănuite, unde cuprind sugestii noi
încărcate de metafizic. Anumiţi eroi biblici, aduc cu sine, în
contextul unei opere literare, propria lor valoare estetică. În
creaţia poetei Galina Furdui, prezenţa simbolurilor biblice este
intesificată semnatic și atinge conotaţii ideatice la cel mai înalt
grad metafizic.
Deși, uneori, se vede osificatura, partea tehnică a poeziei
(or, aceasta este ascunsă, de obicei, pentru a ceda locul
creaturii), rondelurile Galinei Furdui sunt foarte etice,
înzestrate cu o purificare a gîndurilor și o sublimare a trărilor
lirice.
Galina Furdui face un apel la conștiinţa supremă a
omului, care încă nu s-a pătruns de sacrul autentic. Un
element instructiv pe calea imaginii poetice este cel de „a
sonda” profund în conștiinţa umană, pentru a o familiariza cu
adevăratele valori spirituale, fructificate în Cartea Cărţilor.
În interiorul unei societăţi deschise, în care indormaţia
circulă aproape instantaneu la scară planetară a vorbi despre
57
Nelly Sambriş

sacru, e ca și cum ai vorbi despre Coca-Cola. Toată lumea este

în relaţii impersonale cu toată lumea, și fiecare se simte singur
solitar și frustrat de prezenţa vie și comprehensivă a celuilalt.
În alt fel, mai sigur se simte fiinţa umană, fără îndoială, dacă se
atinge cu sufletul de cele sfinte, de Dumnezeu.
Spiritul religios la Galina Furdui e mai mult decît sacru.
Poeta cultivă dragostea, iar unde este multă dragoste, există și
mult spirit religios. „Puterea omului izvorăște din dragoste”–
spune un vechi proverb person. Sursa acestei puteri are încă
destule zone enigmatice ce ar putea permite oricărui muritor
„o angajare” în elucidarea acestui fenomen atît de complex
prin care secole de-a rîndul am cautat și mai continuăm să
căutăm ieșire din noi înșine spre Absolut.

58
Doamna rondelului românesc

59
Nelly Sambriş

BIBLIOGRAFIE:
1. 1. Cioran, Emil. Amurgul gîndurilor. – București:
Editura Humanitas, 1994.
2. 2. Vornicu, Ion. Progres pe verticală//„Literatura și
arta”, 2000, 5 octombrie.
3. 3. Lozanu, Mina. Introducere în Marele
Volum//„Literatura și arta”, 1999, 11 noiembrie.
4. 4. Lupan, Andrei. Introducere. În cartea: Galina
Furdui. Omul către om. – Chișinău: Literatură artistică, 1987.
5. 5. Dolgan, Mihail. O revărsare lirică a
sufletului//„Nistru”, 1987, nr.12.
6. 6. Cimpoi, Mihai. Galina Furdui, poeta luminii și a
umbrii//„Literatura și arta”, 2001, 21 iunie.
7. 7. Panzini, A., Vicinelli, A. La parola e la vita. –
Milano: Edizione scolastiche Mondadori, 1959, p. 357.
8. Sanctis, Francesco. Istoria literaturii italiene. –
București: E.P.L.U., 1965, p. 40.
9. 9. Sanctis, Francesco. Istoria literaturii italiene. –
București: E.P.L.U., 1965, p. 45.

1. 10. Fubini, Mario. Metrica e poesia, y, dal Duccento

al Petrarca. – Milano: Feltrinelli, 1962, p. 146.
2. 11. Fubini, Mario. Metrica e poesia, y, dal Duccento
al Petrarca. – Milano: Feltrinelli, 1962, p. 151.
3. 12. Fubini, Mario. Metrica e poesia, y, dal Duccento
al Petrarca. – Milano: Feltrinelli, 1962, p. 152.
4. 13. Panzini, A., Vicinelli, A. La parola e la vita. –
Milano: Edizione scolastiche Mondadori, 1959, p. 357.

60
 Doamna rondelului românesc

5. 14. Morier, Henri. Dictionnaire de poetique et de

rhetorique. – Paris: P.U.F., 1961.
6. 15. Morier, Henri. Dictionnaire de poetique et de
rhetorique. – Paris: P.U.F., 1961.
7. 16. Evan, Ifor. Histoire de la litterature anglaise. –
Paris: Payot, 1965.
8. 17. Călinescu, George. Opera lui Mihai Eminescu, I,
II. – București: Editura Minerva, 1976, p.114.
9. 18. Călinescu, George. Opera lui Mihai Eminescu, I,
II. – București: Editura Minerva, 1976, p.114.
10. 19. Călinescu, George. Opera lui Mihai Eminescu, I,
II. – București: Editura Minerva, 1976, p.115.
11. 20. Eminescu, Mihai. Opere, III. – București: F.R.M.,
1944.
12. 21. Macedonski, Alexandru. Poezii. – Galaţi: Editura
Porto-Franco, 1992.
13. 22. Furdui, Galina. Nihil Sine Deo. – Chișinău:
Editura Cartea Moldovei, 2005.
14. 23. Arghezi, Tudor. Ars Poetica. – București:
Humanitas, 1997.
15. 24. Gagim, Ion. Omul în faţa muzicii. – Bălţi: Presa
universitară bălţeană, 2000.
16. 25. Rudolf, Otto. Sacrul. – Cluj – Napoca: Editura
Dacia, 1992.
17. 26. Eliade, Mircea. Nostalgia originilor. – București:
Editura Humanitas, 1994. 32
18. 27. Crainic, Nichifor. Puncte cardinale în haos. – Iași:
Editura Timpul, 1996.
19. 28. Eminescu, Mihai. Poezii. – București: Editura
fundaţiei culturale române, 1995.
20. 29. Furdui, Galina. Crucifix. – Chișinău: Editura
Hyperion, 1993, p. 29.

61
Nelly Sambriş

21. 30. Furdui, Galina. Crucifix. – Chișinău: Editura

Hyperion, 1993.
22. 31. Furdui, Galina. Crucifix. – Chișinău: Editura
Hyperion, 1993, p.76.
23. 32. Furdui, Galina. Ne caută o Veste. – Chișinău:
Editura Uniunii Scriitorilor, 1995.
24. Țurcanu, Ianoș. O bijuterie lirică//„Literatura și
arta”, 1996, 27 iunie.

1. 34. Furdui, Galina. Întoarcere în Marele Volum. –

București: Editura Gnosis, 1998.
2. 35. Ciocanu, Ion. Însemnele evoluţiei//„Literatura și
arta”, 10 noiembrie, 1994.
3. 36. Cristei, Tamara. Marea întîlnire cu
sine//„Literatura și arta”, 27 iunie, 1996.
4. 37. Vornicu, Ion. Din spuma valului sărat//„Știinţa”,
nr. 2, aprilie, 1992.
5. 38. Cimpoi, Mihai. O formulă artistică bine
înghegată//„Literatura și arta”, 27 iunie, 1996.
6. 39. Furdui, Galina. Întoarcere în Marele Volum. –
București: Editura Gnosis, 1998.
7. 40. Furdui, Galina. Întoarcere în Marele Volum. –
București: Editura Gnosis, 1998.
8. 41. Furdui, Galina. Întoarcere în Marele Volum. –
București: Editura Gnosis, 1998.
9. 42. Suveică, Raisa. Impresii pe marginea „Întoarcerii
în Marele Volum”//„Glasul Naţiunii”, 1998, 16 decembrie.
10. 43. Vicol, Nelu. Semnul vorbește – ne caută o
Veste//„Literatura și arta”, 1998, 26 ianuarie.
11. 44. Boaghe, Gheorghe. Galina Furdui – o visătoare
lucidă//„Mileniu”, anul V, 2002, nr. 25-26.

62
 Doamna rondelului românesc

12. 45. Wald, Henri. Expresivitatea ideilor. – București:

Editura Universitară, 1986.
13. 46. Preotul Savatie Baștovoi. Aspecte ale
religiilor orientale//„Ekklesia”, 1998, nr.3-4.
14. 47. Botezatu, Eliza. Ne caută o Veste//„Moldova
Literară”, 1997, 5 februarie.
15. 48. Ciocanu, Ion. „Galina Furdui, o treaptă nouă și
noi”//„Viaţa satului”, 1996, 23 noiembrie.
16. 49. Cristei, Tamara. Marea întîlnire cu
sine//„Literatura și arta”, 1996, 27 iunie.
17. 50. Furdui, Galina. Nihil Sine Deo. – Chișinău:
Editura Cartea Moldovei, 2005.
18. 51. Dolgan, Mihail. O revărsare lirică a
sufletului//„Nistru”, 1987, nr. 12.
19. 52. Vornicu, Ion. Din spuma valului sărat//„Știinţa”,
1992, nr.2.

63
Nelly Sambriş

CUPRINS
INTRODUCERE 5
CAPITOLUL I 11
VIRTUȚILE ESTETICE ALE POEZIEI CU FORMĂ FIXĂ 11
CAPITOLUL II 21

MOTIVUL SACRULUI ÎN POEZIA ROMÂNEASCĂ. SENTIMENTUL

RELIGIOZITĂȚII ÎN RONDELURILE GALINEI FURDUI 21

CAPITOLUL III 43
TRANSUBSTANȚIEREA ARTISTICĂ A MOTIVELOR BIBLICE ÎN RONDELURILE
GALINEI FURDUI 43
EPILOG 55
BIBLIOGRAFIE: 60
CUPRINS 64

64
http://lenusa.ning.com/forum/categories/biblioteca-cronopedia/

 Gabriela Mimi Boroianu – Efemeride (poezii)

 Vorbe de vis - „Metamorfozele naturii – simfonii albastre”
 Dandu Briel – Cum descoperi o crimă călătoare
 Florin T. Roman – Omnia vincit amor!
 Cristian Ţîrlea, Nicu Doftoreanu - Mordicus tango
 Revista Taifas literar nr. 3 (19) – martie 2018
 Revista Cronos nr. 3 (37) – martie 2018
În curs de apariţie la Biblioteca Cronopedia:
 Florin T. Roman - ROMÂNIA, ETERNA POVESTE - volumul II
 Cepeha Mihai – În Derivă 1997

Colecţiile Bibliotecii Cronopedia:

Vieţile sfinţilor
Călătorii virtuale
Tradiţii
Originea numelor
Gastro&Literatura
Gânduri altfel
Mirific
Revista „Cronos – peniţa de aur”
Povestiri cu tâlc
Revista „Taifas literar”
Folclor internistic

Ne puteţi vizita şi aici: https://issuu.com/johnnyem

Contact editura Biblioteca Cronopedia:

mail: fabulatortemporis@gmail.com, izvordecultura@yahoo.com,
boroianugabriela@gmail.com
tel: 0771647750, 0770406865