Sunteți pe pagina 1din 5

Ce ascunde nevoia (exagerata) de atentie




Cat de normala este nevoia de atentie si de ce unii oameni fac tot


posibilul sa o capete prin orice mijloace? Cum sa ne comportam cu
copiii care fac boacane din ce in ce mai mari? Cateva repere ne
ofera psihoterapeutul Alexandru Cojocaru.
Goana dupa atentie
La nivel inconstient, inca de la primele batai de inima, viata noastra depinde de
capacitatea de a comunica si capta atentia mamei. Tot universul nostru timpuriu este
legat de a fi vazuti si auziti.

De exemplu, la varsta de doi-trei ani ai copilului, se recomanda ca parintii sa aiba macar


30 de minute pe zi petrecute in exclusivitate cu acesta, neintrerupti de nimic, astfel incat
bateriile eului sa se incarce. Dar putini dintre noi facem aceste lucruri ca la carte.

Atunci cand copiii primesc fie prea putina atentie, fie excesiv de multa, in interiorul lor se
dezvolta reprezentari simbolice distorsionate despre propria persoana si cresc cu un
complex de supracompensare, de tip buricul pamantului, sau cu un grad ridicat de
indiferenta si nepasare.

Ei vor fi apasati de sentimente de insecuritate, neincredere in sine, teama de esec


si vor avea comportamente exagerate.

Sigur ca in momentul in care o astfel de persoana se loveste de realitatile zilnice,,


derapajele vor fi si mai mari.. Sa ne imaginam niste copii crescuti de o mama-closca,
supraprotectoare: cand se vor confrunta cu diverse greutati, vor alerga inapoi dupa
atentia mamei.

Apoi, sa ne imaginam o mama indiferenta si exagerat de exigenta, care seamana in


sufletele copiilor teama si insecuritate: oare atunci cand acestia vor descoperi lumea, o
vor aborda cu sufletul deschis sau cu teama, prejudecati si insecuritate?
Cum te simti tu cand cineva iti ofera atentie autentica si este receptiv la ce spui si
ce exprimi? Banuiesc ca te simti valorizat, respectat, important, ca reprezinti ceva
in ochii celuilalt, contezi.

Dar cum te simti cand cineva iti acorda toata atentia si este receptiv tot timpul, in fiecare
moment? Cu siguranta, in acest caz, senzatia asociata va fi mai degraba de sufocare,
de control exagerat.

Si ultimul scenariu: cum te simti cand cineva nu te vede, nu contezi pentru el?
Efectul va fi de reducere a increderii in sine, de devalorizare, de furie, depresie,
frustrare.

Daca nu am avut atentie deloc in cadrul familiei si am supracompensat sau daca am


avut mereu si ne-am obisnuit sa fim buricul pamantului, sunt sanse foarte mari sa ne
trezim intr-o goana nebuna dupa atentie.

Boacanele copiilor…
… sunt metoda cea mai eficienta de captare a atentiei, chiar daca nu vorbim de o
atentie pozitiva.

Cand copilul ii spune parintelui ca ar vrea sa stea cu el, sa se joace impreuna, dar
adultul nu da curs cerintelor celui mic, atunci piticul sparge o vaza de valoare si, cu
siguranta, va avea intreaga atentie indreptata spre el.

Copilul vrea sa comunice, sa aiba parte de caldura, sa se simta important si sa


aiba un loc in familia lui, dar, de cele mai multe ori, nu face diferenta intre tipul de
atentie pe care il atrage.

El considera ca in momentul in care ti-a captat atentia, va primi recompensa de timp pe


care o astepta, nicidecum cearta care urmeaza.

De cele mai multe ori, mecanismele care duc la acest comportament depind de
incapacitatea micutului de a-si comunica fricile, emotiile si trairile pe intelesul
celor mari.

Or, putem sa ne confruntam cu nevoia de putere a copilului, iar modul in care acesta
vrea sa-si exprime independenta, este un razboi al nazdravaniilor si boacanelor.

Cum sa reactionam la boacane?


Cu claritate, cu caldura si cu fermitate! Felul in care ne exprimam, in care respectam
ceea ce comunicam, creeaza premisele unei reusite.
Pedepsele nu sunt utile, ci mai degraba forteaza copiii sa adopte mecanisme
improprii de supravietuire.

De asemenea, eu nu sunt adeptul metodelor de astazi, in care trebuie sa fim pozitivi si


totul numai lapte si miere, indiferent de ce se intampla. Cand ii spunem copilului ceva, el
trebuie sa inteleaga ce vrem, ce consecinte vor avea boacanele lui daca vor continua.

Daca el stie dinainte consecintele faptelor sale, ii dam posibilitatea alegerii, a


asumarii responsabilitatii.

De exemplu, daca nu i-am spus niciodata copilului ca nu are voie sa se joace cu


bibelourile si el sparge unul, reactia potrivita este intai sa-l linistim pe copil, apoi sa-i
spunem de ce nu e bine sa se joace cu obiecte care se pot sparge si-l pot rani.

In schimb, daca micutul stie ca nu are voie sa traga cu prastia in pasari, dar nu tine cont,
iar noi i-am explicat ca, daca face acest lucru, consecinta este confiscarea prastiei
pentru o zi sau o saptamana, atunci vom aplica consecinta si vom explica, din nou,
motivul pentru care am facut asta.

Daca suntem clari si consistenti in comunicare, daca ne pastram calmul, ramanem


verticali si fermi, copiii vor invata limitele, simtind ca sunt respectati si iubiti.

Efecte emotionale
Daca nimeni nu ti-ar acorda atentie, nu s-ar deranja sa-ti ofere din timpul sau, daca nu i-
ar pasa de reactiile tale, cum crezi ca te-ar afecta? Sau, mai mult, cand ai incerca sa te
exprimi, ai fi batut, umilit si respins, ce impact ar avea asupra ta?

S-ar putea ca la multe persoane nivelul de sensibilitate emotionala sa coboare


spre zero, nicidecum sa creasca, dar increderea in sine va fi afectata, urmarea
fiind o axa eu-sine disfunctionala.

O ruptura intre ceea ce simt si ceea ce sunt si pot sa exprim. Neprimind atentie, ti se
ofera „cadou“ un „nu existi“, „nu contezi“, greu de purtat pe umeri de-a lungul vietii.

In consecinta, cum ai putea sa ai incredere in ceilalti primind un astfel de dus rece si


cum ai putea sa-ti construiesti un eu puternic si matur?

Daca ai avut parte de asemenea istoric si te confrunti cu probleme de incredere in


sine, poti corecta si imbunatati lucrurile – terapia ajuta la reconstruirea unei axe
sanatoase eu-sine.

Igiena ta emotionala
In relationarea cu persoane care au o nevoie excesiva de atentie, este bine sa iti
pastrezi modul de abordare echilibrat, sa acorzi atentie cauzelor si nu efectelor, sa
iti aperi teritoriul si granitele emotionale, sa nu devii santajabil.

Daca oferi prea mult si cazi in capcana, alergi precum hamsterul, pe roata, in incercarea
inutila de a satisface o sete de atentie fara de sfarsit.

Daca ignori, adancesti si mai mult rana care a dus la comportamentele respective
si trauma din copilarie.

Este foarte dificil si te vei confrunta cu multe momente de indoiala; de aceea, daca esti
prins intr-o relatie cu o persoana de acest tip, este important sa cauti ajutor si din afara.
Ceea ce conteaza, este sa intelegi si sa abordezi corect radacina nevoii de atentie.

Nevoia normala de atentie


Suntem fiinte eminamente sociale, care au nevoie de statut, dragoste, de atingere,
prietenie, afectiune. De aceea, este important sa intelegem cat de necesara este
atentia pentru ceilalti, pentru noi, cand si cum sa cerem atentie.

Daca nu te mai poti tine la suprafata apei, daca nu mai ai putere sa inoti spre mal, dar
nici nu ceri ajutorul nimanui, este foarte posibil sa te ineci.

Este la fel de nefast sa nu ceri ajutorul cand ai nevoie de el, dar sa nu il ceri mereu fara
sa fie cazul. Stim povestea lui Petrica, cel care pazea oile si striga mereu ca vine lupul,
pacalindu-si consatenii, si la fel de bine stim ce s-a intamplat cand lupul chiar a venit.

Tipare comportamentale
Da, exista tipare comportamentale care au ca substrat o nevoie sporita de
atentie. Comportamentele histrionice, dramatice, manipulative, de tip narcisic,
sunt o parte dintre acestea, ele incadrandu-se in categoria abuzator.

Salvatorii, pe de alta parte, se hranesc din nevoia de ajutor a celorlalti, pentru a-i
subjuga in lantul dependentei. Pana si inofensivul organizator poate ascunde un avid
cautator de atentie – asta, daca organizeaza totul de dragul organizarii, cu mult aplomb
si in exces.

Pentru victimele si persoanele care se victimizeaza, avem, pe de-o parte,


mentalitatea de tip victima, care sustine ca totul se intampla din pricina celorlalti
si nimic pe spuza ei, si, pe de alta parte, falsa victima.

Prima stie ce drepturi are, dar este corijenta la responsabilitati, cea de-a doua
inventeaza situatii pentru a se victimiza.
Si ar mai fi o tipologie arhicunoscuta: ipohondria, ce poate fi categorisita ca o afectiune
in sine. Paranoia este, de asemenea, o tulburare psihica care se incadreaza in tiparele
comportamentale de tip nevoie de atentie.

Alexandru Cojocaru este psihoterapeut de orientare analitica

alexandru.g.cojocaru@gmail.com

www.alexandrucojocaru.ro

A consemnat Catalina Cristescu

Foto: shutterstock.com