Eseu-Ultima noapte de dragoste intaia de

razboi
Romanul este o specie a genului epic, de dimensiuni mari, cu un număr mare de personaje
și o acțiune complexă ce se desfășoară pe mai multe fire narative.
Romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" este un roman modern,
realist deoarece prezintă toate calitățile acestei categorii și anume acţiunea este plasată în
mediul urban numit București, evenimentele narative fiind rememorate cu ajutorul
introspecției, iar perspectiva narativă valorificată este cea subiectivă, naratorul găsindu-se
în ipostaza de personaj.
Titlul romanului avertizează lectorul cu privire la tematica abordată iar opoziția
„ultima" – „întâia" evidențiază succesiunea celor două experienţe care își pun amprenta
asupra personalității protagonistului, adică iubirea și războiul.
În roman sunt valorificate două mari teme literare anume iubirea și războiul
regăsite în cele două părţi „ultima noapte de dragoste" și „întâia noapte de război" pe
lângă alte teme ca familia și moștenirea.
Romanul este unul subiectiv, naratorul regăsindu-se în ipostaza de personaj prin
valorificarea mărcilor subiectivității. Romanul este constituit din două părţi împărțite în
treisprezece capitole cu titluri sugestive. Prima parte valorifică sentimentul de gelozie trăit
de personajul narator pe nume Ștefan Gheorghidiu, iar a doua parte reprezintă experienţa
dramatică a războiului , unde sunt inserate pagini întregi din jurnalul de front al autorului,
prin care protagonistul a dobândit înțelesurile profunde ale vieții și ale chinurilor din
conștiința sa stăpânită de gelozie.
În incipitul romanului se prezintă reperele spațio-temporale, acţiunea petrecându-
se în București, Câmpulung, cât și pe front cuprinzând evenimentele trăite de protagonist
cu aproximativ doi ani și jumătate înainte de 1916, anul intrării României în război cât și
pe timpul acestuia. De asemenea incipitul romanului are un rol dublu, creându-i
protagonistului un portret psihologic sugerând că este mai inteligent decât alții fiind
singurul ofițer care își dă seama de superficialitatea pregătirii armatei române pentru
intrarea în război.
 Totodată, oferă pretextul rememorării poveștii de dragoste dintre Ștefan
Gheorghiu și Ela, declanșându-se de la discuția la care protagonistul asistă despre uciderea
unei femei de către soţul acesteia acuzate de adulter. Finalul este deschis lăsând loc unor
interpretări multiple, specific romanului modern. Ștefan Gheorghiu, obosit de
incertitudini, îi cedează averea și „tot trecutul său" Elei.
Personajele sunt prezentate din viziunea protagonistului, iar în conformitate cu
categoria din care face parte romanul, Ștefan Gheorghiu reprezintă tipul intelectualului
atât cât prin statutul său social, fiind student la filozofie, cât și prin statutul psihologic,
intelectual, lucid, dobândit prin introspecție. În relația cu Ela, ea e privită exclusiv din
perspectiva naratorului personaj. El o consideră eul său feminin, numele fiindu-i sugestiv
format din pronumele masculin „El" și partea feminină „a".
Construcția subiectului se realizează pe baza unei scene ulterioare care duce la
rememorarea unor acțiuni trecute. Discuția de la popota ofițerilor este pretextul
rememorării celor doi ani de căsnicie dintre studentul la filozofie Ștefan Gheorghiu și Ela,
studentă la litere. La baza căsătoriei stătuse orgoliul lui Ștefan care fusese flatat de atenția
pe care i-o acorda cea mai frumoasă studentă. După căsătorie, cei doi au petrecut câteva
luni fericite până când o moștenire neașteptată din partea unchiului Tache a făcut ca Ela să
apară într-o nouă lumină. Ea a intervenit în discuția pentru avere și a început să fie
interesată de modă și de lumea mondenă. În timpul unui picnic la Odobești,
comportamentul nepotrivit al Elei față de domnul avocat Grigoriade atrage bănuieli
asupra lui Ștefan. Pe parcursul a mai multor luni cei doi se despart și se împacă fără ca
protagonistul să aibă o dovadă clară a adulterului. Atunci când e trimis la Piatra Craiului,
Ela se mută la Câmpulung și, în timpul unei permisiuni, Ștefan îl întâlnește pe domnul G.
în același oraș. Convins că are dovada infidelităţii, el se hotărăște să îi omoare pe amândoi,
dar este rechemat pe front. În cea de-a doua parte sunt prezentate scenele de război care
sporesc autenticitatea romanului. Fiind rănit, protagonistul este trimis într-un spital din
București unde primește o scrisoare anonimă drept dovada adulterului. El nu dă curs
scrisorii și îi cere Elei divorțul, cedându-i toată averea sa.
Conflictul predominant este cel interior și se produce în conștiința personajului
narator, Ștefan Gheorghiu care trăiește stări și sentimente contradictorii în ceea ce o
privește pe soția sa, Ela. Acest conflict este generat de raporturile pe care protagonistul le
are cu realitatea înconjurătoare în legătură cu implicarea Elei în lumea mondenă ceea ce
prezintă principalul motiv al rupturii relației dintre Ștefan și Ela. Conflictul exterior pune
în evidenţă relația personajului cu societatea accentuând orgoliu respingerii și plasându-l
în câtegoria inadaptabilului social.
O secvenţă reprezentativă pentru mesajul textului este cea în care Ștefan Gheorghiu,
stăpânit de gelozie, ia hotărârea de a-și omorî soția împreună cu avocatul Gregoriade, dar
se răzgândește, evitând să facă un gest necugetat și se înrolează în armată.
O altă secvenţă reprezentativă este cea în care protagonistul trăiește și depășește cu
viaţă ororile războiului și realizează, în final când iubirea a dispărut, că Ela îi este o ființă
banală, respingătoare.
Consider că romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" este un
roman modern, realist întrucât îndeplinește toate calitățile acestui tip de roman, iar
viziunea despre lume se suprapune peste viziunea personajului, tipul intelectualului care își
creează propriul sistem de valori, văzând în iubire și război două experienţe de
autocunoaștere și paradoxală regenerare internă.