Sunteți pe pagina 1din 190

ALEXANDRU ŢICLEA

DREPTUL SECURITĂŢII SOCIALE

CURS UNIVERSITAR

2007
CAPITOLUL I .......................................................................................................6
INTRODUCERE ÎN DREPTUL SECURITĂŢII SOCIALE......................................6
1. Definiţia şi obiectul dreptului securităţii sociale..............................................6
2. Asigurările sociale-instituţie a dreptului securităţii sociale .............................8
3. Asistenţa socială – instituţie a dreptului securităţii sociale ..........................10
4. Principiile dreptului securităţii sociale ..........................................................12
5. Izvoarele dreptului securităţii sociale...........................................................13
CAPITOLUL II ....................................................................................................21
ASIGURĂRILE SOCIALE DE SĂNĂTATE .........................................................21
1. Noţiunea şi trăsăturile asigurărilor sociale de sănătate ...............................21
2. Principiile asigurărilor sociale de sănătate ..................................................22
3. Asiguraţii sistemului de asigurări sociale de sănătate .................................23
4. Drepturile şi obligaţiile asiguraţilor...............................................................26
5. Constituirea fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate ...........28
6. Răspunderi şi sancţiuni ...............................................................................33
7. Asigurările voluntare de sănătate ................................................................34
8. Concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate......................36
9. Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă...............................39
10. Concedii şi indemnizaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea
capacităţii de muncă........................................................................................41
11. Concediul şi indemnizaţia de maternitate..................................................42
12. Concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului.................................43
13. Concediul şi indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav ......................50
14. Concediul şi indemnizaţia de risc maternal ...............................................51
15. Ajutorul de deces.......................................................................................51
CAPITOLUL III ...................................................................................................52
ASIGURAREA PENTRU ACCIDENTE DE MUNCĂ ŞI BOLI PROFESIONALE.52
1. Noţiunea şi principiile asigurării pentru accidente de muncă şi boli
profesionale.....................................................................................................52
2. Raporturile de asigurare şi riscurile asigurate .............................................54
3. Persoanele asigurate (asiguraţii).................................................................55
4. Asigurătorul .................................................................................................56
5. Obiectivele asigurării ...................................................................................57
6. Prestaţii şi servicii de asigurare pentru accidente de muncă şi boli
profesionale.....................................................................................................57
7. Comunicarea şi constatarea accidentelor de muncă şi a bolilor
profesionale.....................................................................................................58
8. Contribuţia de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale.....60
9. Veniturile şi cheltuielile asigurărilor pentru accidente de muncă şi boli
profesionale.....................................................................................................62
10. Răspunderea juridică ................................................................................63
CAPITOLUL IV ...................................................................................................64
ASIGURĂRILE PENTRU ŞOMAJ ŞI MĂSURILE PENTRU PREVENIREA
ŞOMAJULUI .......................................................................................................64
1. Şomajul – fenomen social ...........................................................................64

2
2. Măsuri prevăzute de Legea nr. 76/2002 în vederea protecţiei persoanelor
împotriva riscului de şomaj ..............................................................................65
3. Beneficiarii sistemului asigurărilor pentru şomaj..........................................66
4. Categoriile de asiguraţi în sistemul asigurărilor pentru şomaj .....................67
5. Persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj..............................68
6. Persoanele asimilate şomerilor ...................................................................69
7. Persoanele care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj.........................70
8. Condiţii pentru naşterea dreptului la indemnizaţia de şomaj .......................70
9. Data de la care se dobândeşte dreptul de a primi indemnizaţia de şomaj ..71
10. Cuantumul indemnizaţiei de şomaj............................................................72
11. Obligaţiile persoanelor care beneficiază de indemnizaţie de şomaj ..........72
12. Suspendarea plăţii indemnizaţiilor de şomaj acordate beneficiarilor .........73
13. Încetarea plăţii indemnizaţiei de şomaj......................................................74
CAPITOLUL V ....................................................................................................75
SISTEMUL PUBLIC DE PENSII .........................................................................75
1. Caracteristici ale sistemului naţional public de pensii şi alte drepturi de
asigurări sociale ..............................................................................................75
2. Persoanele asigurate (Asiguraţii) ................................................................76
3. Angajatorii ...................................................................................................78
4. Declaraţia de asigurare ...............................................................................78
5. Contribuţia de asigurări sociale ...................................................................79
6.Stagiul de cotizare........................................................................................83
7. Prestaţiile de asigurări sociale.....................................................................85
8. Noţiunea şi categoriile de pensii..................................................................85
9. Principiile dreptului la pensie .......................................................................85
10. Pensia pentru limită de vârstă ...................................................................86
11. Pensia anticipată şi pensia anticipată parţială ...........................................95
12. Pensia de invaliditate ................................................................................97
13. Pensia de urmaş .....................................................................................100
14. Stabilirea şi plata pensiilor.......................................................................103
15.Cumulul pensiei cu alte venituri................................................................107
CAPITOLUL VI .................................................................................................107
AJUTORUL SOCIAL, SERVICIILE SOCIALE ŞI CANTINELE DE AJUTOR
SOCIAL.............................................................................................................107
1. Consideraţii generale privind ajutorul social ..............................................107
2. Beneficiarii ajutorului social .......................................................................108
3. Condiţiile necesare pentru atribuirea ajutorului social ...............................110
4. Stabilirea cuantumului şi plata ajutorului social .........................................111
5. Obligaţiile titularilor şi ale beneficiarilor de ajutor social ............................113
6. Suspendarea şi încetarea plăţii ajutorului social........................................114
7. Alte categorii de prestaţii familiale .............................................................114
8. Serviciile sociale........................................................................................121
9. Cantinele de ajutor social ..........................................................................129
CAPITOLUL VII ................................................................................................131
DREPTURI DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ALE COPIILOR ..................................131
1. Prestaţiile familiale.....................................................................................131

3
2. Noţiunea şi caracteristicile alocaţiei de stat pentru copii ...........................132
3. Titularul dreptului la alocaţia de stat pentru copii şi beneficiarul acesteia .133
4. Categoriile de copii care au dreptul la alocaţie ..........................................134
5. Procedura de stabilire şi plată a alocaţiei ..................................................135
6. Noţiunea şi specificul alocaţiei familiale complementare şi alocaţiei de
susţinere pentru familia monoparentală ........................................................136
7. Titularul dreptului la alocaţia familială complementară şi alocaţia de
susţinere pentru familia monoparentală ........................................................137
8. Categoriile de familii care beneficiază de alocaţia familială complementară şi
alocaţia de susţinere pentru familia monoparentală ......................................137
9. Stabilirea şi plata drepturilor ......................................................................139
10. Noţiuni introductive privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului .140
11. Beneficiarii dreptului la protecţie şi asistenţă...........................................141
12. Principiile respectării şi garantării drepturilor copilului .............................141
13. Drepturile şi libertăţile copilului ................................................................142
14. Mediul familial şi îngrijirea alternativă......................................................150
15. Sănătatea şi bunăstarea copilului............................................................153
16. Educaţie, activităţi recreative şi culturale.................................................154
17. Protecţia specială a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea
părinţilor săi ...................................................................................................155
18. Protecţia copilului care a săvârşit o faptă penală şi nu răspunde penal ..156
19. Protecţia copilului împotriva exploatării ...................................................157
20. Protecţia copilului împotriva exploatării economice .................................158
21. Protecţia copilului împotriva consumului de droguri ................................159
22. Protecţia copilului împotriva abuzului sau neglijenţei ..............................160
23. Protecţia copilului împotriva răpirii sau oricăror forme de traficare şi
împotriva altor forme de exploatare...............................................................161
CAPITOLUL VIII ...............................................................................................162
ASISTENŢA SOCIALĂ A PERSOANELOR VÂRSTNICE ................................162
1. Noţiunea de persoană vârstnică................................................................162
2. Reglementarea măsurilor de asistenţă socială a persoanelor vârstnice....162
3. Evaluarea situaţiei persoanelor vârstnice care necesită asistenţă socială 163
4. Servicii comunitare pentru persoanele vârstnice .......................................165
5. Organizarea şi funcţionarea căminelor pentru persoane vârstnice............167
6. Procedura de stabilire, suspendare şi încetare a drepturilor de asistenţă
socială pentru persoanele vârstnice ..............................................................168
CAPITOLUL IX .................................................................................................169
PROTECŢIA ŞI PROMOVAREA DREPTURILOR PERSOANELOR CU
HANDICAP .......................................................................................................169
1. Noţiunea de persoană cu handicap...........................................................169
2. Încadrarea în grad de handicap.................................................................169
3. Principiile care stau la baza protecţiei şi promovării drepturilor persoanelor
cu handicap ...................................................................................................170
4. Drepturi de care beneficiază persoanele cu handicap...............................171
5. Obligaţiile persoanelor cu handicap, ale familiei sau reprezentanţilor legali
......................................................................................................................171

4
7. Prestaţii sociale pentru persoanele cu handicap .......................................173
8. Orientarea şi formarea profesională ..........................................................174
9. Încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap ......................................175
CAPITOLUL X ..................................................................................................178
PROTECŢIA SOCIALĂ A VETERANILOR, INVALIZILOR, ORFANILOR ŞI
VĂDUVELOR DE RĂZBOI, PRECUM ŞI A FOŞTILOR DEŢINUŢI POLITICI ..178
1. Calitatea de veteran de război...................................................................178
2. Văduva de război ......................................................................................180
3. Drepturile veteranilor şi văduvelor de război, potrivit Legii nr. 44/1994 .....180
4. Drepturile acordate invalizilor, orfanilor şi văduvelor de război,
potrivit Legii nr. 49/1999 ................................................................................185
5. Indemnizaţii acordate invalizilor de război, veteranilor de război şi văduvelor
de război, potrivit Legii nr. 49/1991 ...............................................................187
6. Drepturile foştilor deţinuţi politici................................................................187

5
CAPITOLUL I
INTRODUCERE ÎN
DREPTUL SECURITĂŢII SOCIALE

1. Definiţia şi obiectul dreptului securităţii sociale

Securitatea socială nu este numai o activitate, o preocupare a


statelor, ci ea este şi un ansamblu de norme juridice, care
reglementează această activitate, măsurile de protecţie, specificul lor,
beneficiarii acestora.
Într-adevăr, normele juridice, care reglementează relaţiile de
securitate socială, formează (alcătuiesc) ramura de drept, cunoscută
în lume sub denumirea de dreptul securităţii sociale.
Tot aşa cum dreptul muncii s-a desprins de disciplina mamă –
dreptul civil, dreptul securităţii sociale s-a desprins, la rândul său, din
dreptul muncii pentru a deveni o disciplină autonomă, o nouă ramură
de drept.
Până nu demult, raporturile juridice din domeniul securităţii
sociale au fost socotite ca fiind conexe raporturilor juridice de muncă,
stabilite prin încheierea contractului individual de muncă şi incluse şi
ele dreptului muncii. S-a apreciat că raporturile juridice privind
asigurările sociale de stat au faţă de raportul de muncă o poziţie
derivată pe considerentul că se găsesc grefate pe acesta1.
Concluzia de mai sus, justă în momentul formulării ei, era
corespunzătoare configuraţiei sistemului nostru de drept la acea dată
când covârşitoarea majoritate a drepturilor de asigurări sociale şi de
asistenţă socială se acordau în considerarea calităţii de salariat a
beneficiarului.
În prezent însă, dispoziţiile legale din domeniul securităţii
sociale au evoluat către dobândirea unei specificităţi proprii care le
conferă individualitatea necesară constituirii într-o ramură de drept
distinctă, de sine stătătoare2.
Această nouă ramură, deşi desprinsă din dreptul muncii,
aparţine dreptului public şi nu dreptului privat3.

1 Sanda Ghimpu, Ion Traian Ştefănescu, Şerban Beligrădeanu, Gheorghe Mohanu, Dreptul muncii, tratat, vol. I, Editura ştiinţifică şi
enciclopedică, Bucureşti, 1978, p. 13-15; Sanda Ghimpu, Dreptul Muncii, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1985, p. 4.
2 Gheorghe Brehoi, op. cit., p. 17.
3 Diviziunea dreptului în drept public şi drept privat moştenită din dreptul roman. Celebrul jurisconsult Ulpian arăta: publicum jus est

quand ad statum rei Romanae spectat privatum quod ad singularum utilitatem pertinent, adică în timp ce dreptul public priveşte
interesele generale ale societăţii, dreptul privat se referă la interesele individuale (Benone Puşcă, în Benone Puşcă, Valerică Nistor,

6
Într-adevăr, dreptul securităţii sociale este dominat de interesul
general, în raporturile juridice reglementate prevalează voinţa
statului, a colectivităţilor publice şi nu cea a persoanelor particulare.
Subiectele unui asemenea raport nu sunt egale, ci unul dintre ele,
reprezentând statul, îşi impune voinţa juridică asupra celuilalt. De
altfel, sistemele de securitate socială sunt concepute să funcţioneze
ca servicii publice pentru îndeplinirea unor misiuni în folosul
societăţii1.
Dreptul securităţii sociale poate fi definit în considerarea mai
multor criterii.
Astfel, având în vedere evenimentele care constituie riscuri
sociale, el poate fi definit ca dreptul indemnizaţiilor pentru
consecinţele acestor evenimente.
Plecând de la scop, adică de la împrejurarea că prin securitatea
socială se urmăreşte de fapt securitatea economică a indivizilor,
dreptul securităţii sociale este dreptul redistribuirilor destinat să
garanteze această securitate economică; el înglobează şi dispoziţiile
legale de protecţie a angajatului contra concedierii şi de protecţie a
salariului2.
Aceste definiţii, se poate constata, sunt în mare parte
unilaterale, ele ţin seama numai de finalitatea securităţii sociale şi
anume acoperirea concretă a riscurilor sociale în cazul apariţiei lor.
Sigur că acesta este scopul suprem, cel mai important, dar până să
se ajungă efectiv la împlinirea lui sunt necesare complexe măsuri
organizatorice, activităţi, instituţii şi acţiuni de pregătire şi punere în
practică a măsurilor de securitate socială. Cu alte cuvinte, relaţiile
sociale, care se nasc în acest domeniu, sunt mult mai complexe. Ele
nu mai au dependenţă cvasitotală faţă de raporturile juridice de
muncă şi nu reprezintă doar o consecinţă a asigurărilor sociale pe
care aceste raporturi le presupun. Într-adevăr, securitatea socială
este aplicabilă tot mai mult altor categorii de persoane care au nevoie
de protecţie în afara oricărei asigurări şi nu doar salariaţilor; este
vorba de aşa numita asistenţă socială.
În considerarea celor ce preced, definim dreptul securităţii
sociale ca acea ramură autonomă a sistemului dreptului alcătuită din

Ioan Apostu, Drept public şi privat, Editura „Evrika“, Brăila, 1997, p.3). Aparţin dreptului public: dreptul consituţional, dreptul
administrativ, dreptul financiar şi fiscal etc., iar dreptul privat: dreptul civil, dreptul comercial, dreptul muncii etc. Desigur că nu
trebuie absolutizată distincţia dintre cele două diviziuni, de multe ori se produc „imixtiuni“ şi într-un sens şi în altul; dreptul public şi
dreptul privat se interferează şi se influenţează reciproc pentru că sunt părţi ale aceluiaşi sistem de drept cu multe trăsături comune.
1 Alexandru Athanasiu, op. cit., p. 25.
2 Ibidem, p. 8 şi 12.

7
ansamblul normelor juridice care reglementează atât relaţiile de
asigurări sociale, cât şi pe cele de asistenţă socială1.

2. Asigurările sociale-instituţie a dreptului

securităţii sociale

Conform Dicţionarului explicativ al limbii române, prin


asigurările sociale se înţelege forma de ocrotire a persoanelor
încadrate, constând în acordarea de ajutoare materiale şi asistenţă
medicală în caz de boală, în trimiterea la odihnă sau tratament (p.
64).
În mod curent, noţiunea de asigurare se foloseşte în legătură
nu numai cu asigurările sociale, dar şi cu asigurările de stat. În acest
caz, elementul comun al ambelor instituţii este însăşi noţiunea
generală de asigurare, care, aşa cum s-a arătat, implică în mod
necesar existenţa a trei elemente: riscul, prima şi prestaţia
asigurătorului.2 Dar, dincolo de aceste asemănări, cele două instituţii
se deosebesc prin trăsături fundamentale proprii, care, de altfel, au
fost evidenţiate3.
În literatura juridică au fost exprimate mai multe puncte de
vedere în legătură cu noţiunea asigurărilor sociale.
Astfel4, ele sunt o verigă importantă a sistemului financiar şi de
credit, cuprinzând acele relaţii economice, exprimate în formă
bănească, prin mijlocirea cărora se repartizează şi se utilizează
fondurile băneşti necesare ocrotirii personalului muncitor,
cooperatorilor şi membrilor lor de familie în caz de pierdere
temporară sau definitivă a capacităţii de muncă, la bătrâneţe şi în
multe alte cazuri.
Prin raporturile de asigurări sociale se au în vedere relaţiile
juridice care se nasc, se modifică şi se sting în legătură cu acoperirea
unor riscuri sociale ca atare determinate de lege5.
1 A se vedea şi Alexandru Athanasiu, op. cit., p. 24.
2 A se vedea Şerban Viorel Stănoiu, Accidentele de muncă şi bolile profesionale în legislaţia României, Editura Academiei,
Bucureşti, 1977, p. 45.
3 Pentru a dezvoltări în legătură cu raporturile juridice din domeniul asigurărilor, a se vedea Francisc Deak, Tratat de drept civil,

Contracte speciale, Editura ACTAMI, Bucureşti, 1999, p. 486-497; Gh. N. Iosif, Al. Gherasim, N. Crişan, I, Galiceanu, G. Sauer, P.
Tănăsescu, Sistemul asigurărilor în România, Editor Tribuna Economică Bucureşti, 1997; Iulian Văcărel, Florian Bercea, Asigurări şi
reasigurări, Coediţie Grupul de marketing şi management Marketer şi Editura Expert, Bucureşti, 1993.
4 A se vedea Gh.D. Bistriceanu, Sistemul asigurărilor sociale din România, Editura Academiei României, Bucureşti, 1968, p. 109-

110.
5 A se vedea Alexandru Athanasiu, Dreptul securităţii sociale, Editura ACTAMI, Bucureşti, 1995, p. 29.

8
Se precizează că asigurările sociale sunt cel mai important
mijloc de realizare a protecţiei populaţiei active (în special a
salariaţilor) în caz de pierdere a veniturilor din cauză de şomaj,
maternitate, îmbolnăviri, invaliditate, bătrâneţe sau decesul
asiguratului cu moştenitor dependenţi (fără posibilităţi de a se
întreţine pe cont propriu).1
Ca instituţie juridică, asigurările sociale constituie un ansamblu
de norme obligatorii privind asigurarea materială de bătrâneţe, boală
sau accident a persoanelor care sunt subiecte într-un raport juridic de
muncă sau a altor categorii de persoane prevăzute de lege, precum
şi a urmaşilor acestora. Din conţinutul acestei instituţii fac parte şi
dispoziţiile legale privind structura, funcţionarea şi atribuţiile organelor
înfiinţate în scopul înfăptuirii dreptului la asigurare materială, precum
şi cele referitoare la constituirea şi utilizarea fondurilor băneşti
necesare2.
De asemenea, în noţiunea de asigurări sociale se cuprind şi
normele juridice privind recuperarea socială şi profesională a
persoanelor care, fiind încadrate în muncă, nu mai pot lucra în
meseria sau profesia lor, ca urmare a unor accidente, boli
profesionale sau altor boli care produc invaliditate3.
În sfârşit, asigurările sociale cuprind şi reglementările privind
asigurările sociale de sănătate, pe cele privind măsurile pe care
unităţile sunt obligate să le ia pentru calificarea şi încadrarea în
muncă a persoanelor cu handicap4, precum şi pe cele ce se referă la
asigurările de şomaj5.
În România, anterior anului 1989, asigurările sociale s-au
realizat prin mai multe sisteme de asigurări sociale, respectiv prin:
asigurările sociale de stat; asigurările sociale ale agricultorilor;
meşteşugarilor; artiştilor plastici, scriitorilor, muzicologilor şi
compozitorilor; cultelor şi avocaţilor.
După 1990 au fost integrate în sistemul asigurărilor sociale de
stat majoritatea sistemelor independente de asigurări sociale

1 A se vedea Elena Zamfir, Cătălin Zamfir (coordonatori), Politici sociale, România în context european, Editura Alternative,
Bucureşti, 1995, p. 80.
2 A se vedea Sanda Ghimpu, Ion Traian Ştefănescu, Şerban Beligrădeanu, Gheorghe Mohanu, op. cit, p. 269.
3 Art. 148 alin. 1 din Codul Muncii.
4 A se vedea art. 148 alin. 2 din Codul Muncii; Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu

handicap (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1006 din 18 decembrie 2006), modificată ulterior, inclusiv prin
Legea nr. 275/2007 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 700 din 17 octombrie 2007).
5 A se vedea Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, publicată în

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 6 februarie 2002, modificată ulterior.

9
precizate mai sus, rămânând în afara acestora doar cele ale
avocaţilor şi cele ale militarilor.
Raporturile de asigurări sociale reprezintă aşadar relaţiile
juridice care se nasc, se modifică şi sting în legătură cu acoperirea
unor riscuri sociale.
Trăsăturile lor caracteristice sunt considerate următoarele:1
– subiectele raportului de asigurare sunt, pe de o parte,
persoana fizică (asiguratul), iar pe de altă parte organizaţia de
asigurări prin organismele competente;
– conţinutul raporturilor de asigurare este în esenţă alcătuit din
dreptul asiguratului la primirea indemnizaţiei de asigurări sociale şi
obligaţia corelativă a instituţiei de asigurări de a o plăti şi din obligaţia
asiguratului de a vira contribuţia de asigurări sociale corelativă cu
dreptul instituţiei de asigurare de a pretinde plata contribuţiei (raport
juridic de tip comutativ);
– raportul de asigurare se naşte, ca regulă, ex lege neavând la
bază voinţa subiectelor sale;
– conţinutul raportului de asigurare este prestabilit prin lege;
– obiectul raportului de asigurare constă, în principal, din
furnizarea unor prestaţii ce reprezintă venituri de înlocuire a câştigului
profesional (salariu, alte forme de venit profesional).
Intră în categoria acestor raporturi cele privind:
– pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale;
– asigurările sociale de sănătate;
– protecţia şomerilor.

3. Asistenţa socială – instituţie a dreptului

securităţii sociale

Conform Dicţionarului explicatul al limbii române, asistenţa


socială este un sistem de ajutorare materială a persoanelor care nu
sunt apte de muncă şi nu dispun de mijloacele necesare traiului (p.
57).
Într-un alt dicţionar2, se reţine că asistenţa socială reprezintă o
prestaţie realizată cu banii statului care se adresează celor aflaţi în

1 Alexandru Athanasiu, op. cit., p. 29.


2 Sergiu Tămaş, Dicţionar politic, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Casa de editură şi presă „Şansa“, Bucureşti, 1996, p. 221.

10
stare de sărăcie. Prin natura sa, asistenţa socială este un ajutor
acordat de stat.
Considerăm că asistenţa socială este o componentă esenţială
a securităţii sociale reprezentată de un sistem de norme juridice prin
care se pun în aplicare măsurile de protecţie şi acordare a unor
prestaţii familiilor cu copii, diferitelor categorii de minori şi bătrâni,
persoanelor cu handicap şi altor beneficiari, suportate, după caz, din
bugetul de stat sau bugetele locale.
După cum se constată, elementele principale ale definiţiei sunt
date de sfera persoanelor aflate în nevoie, de structura de organizare
şi funcţionare, precum şi de modul de finanţare a sistemului de
asistenţă socială.
Nevoia socială constituie ansamblul necesităţilor a căror
satisfacere este indispensabilă pentru asigurarea unui nivel şi stil de
viaţă adaptate nivelului de dezvoltare şi statutului celor vizaţi.
Într-o clasificare, evident sumară, nevoile pot fi: primare, adică
acelea care sunt indispensabile vieţii, cum ar fi hrana, îmbrăcămintea
etc.; secundare, care sunt necesare, dar nu indispensabile pentru a
supravieţui: lectură, recreere; terţiare sunt cele nesemnificative, de
exemplu cadourile.
Sărăcia absolută, sau marea sărăcie, este o situaţie în care
nevoile fundamentale nu sunt satisfăcute.
Sărăcia relativă este definită în raport cu nevoile sociale
comparative; astfel, Uniunea Europeană consideră că sunt sărace
persoanele care dispun de resurse atât de reduse încât nu pot
accede la modul de viaţă pe care oamenii îl găsesc normal pentru
societatea în care trăiesc.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 47/20061,
asistenţa socială, componentă a sistemului de protecţie socială, este
ansamblul de instituţii şi măsuri prin care statul, prin autorităţile
administraţiei publice centrale şi locale, colectivitatea locală şi
societatea civilă intervin pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea
efectelor temporare ori permanente ale unor situaţii care pot genera
marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei,
grupurilor ori comunităţilor.
În vederea promovării procesului de incluziune socială, legea
reglementează coordonarea şi organizarea unitară a sistemului de
servicii sociale şi prestaţii sociale.

1 Privind sistemul de asistenţă socială (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 16 martie 2006).

11
Scopul este de a crea condiţiile necesare implementării
măsurilor şi acţiunilor sociale pentru garantarea dreptului fiecărei
persoane aflate într-o situaţie de nevoie socială, datorată unor motive
de natură economică, fizică, psihică sau socială, de a beneficia de
servicii sociale şi prestaţii sociale.
Spre deosebire de raporturile de asigurări sociale, care au o
sferă de cuprindere mai redusă datorită calităţii de asigurat şi care, la
rândul său, este condiţionată de o anumită situaţie juridică, de
exemplu, cea de salariat, raporturile de asistenţă socială au o arie de
cuprindere mult mai extinsă, derivată din noţiunea de nevoie. Într-
adevăr, asistenţa socială are o vocaţie universală pentru că nevoia,
odată dovedită, permite accesul tuturor categoriilor de persoane
defavorizate, adică a celor aflaţi în situaţii dificile din punct de vedere
material, la prestaţiile ce se acordă în astfel de situaţii.
Asistenţa socială este finanţată pe principiul solidarităţii
naţionale, iar din sumele alocate se plătesc diverse ajutoare şi
alocaţii şi se acordă prestaţii în natură (masa la cantinele de ajutor
social, întreţinerea în şcoli speciale, creşe, maternităţi, cămine de
bătrâni, cămine spital etc.).
Raporturile de asistenţă socială se caracterizează, în principal,
prin următoarele:1
– sunt reglementate exclusiv prin lege;
– subiectele lor sunt persoanele fizice aflate în nevoie, pe de o
parte şi statul, prin organismele sale specializate, pe de altă parte;
– în conţinutul acestor raporturi intră dreptul persoanelor
asistate social de a primi prestaţiile în bani sau în natură stabilite de
lege, precum şi obligaţia organelor specializate ale statului de a le
acorda;
– prestaţiile au un cuantum forfetar şi ele nu sunt în mod
obligatoriu succesive ca cele de asigurări sociale.

4. Principiile dreptului securităţii sociale

Termenul de principiu îşi are originea în grecescul arhe, pe


care latinii l-au tradus cu principium2. El înseamnă început, obârşie,
având şi sensul de element fundamental. Orice principiu este deci un

1 A se vedea Alexandru Athanasiu, op. cit., 29-30.


2 Gheorghe Mihai, Radu I. Motica, Fundamentele dreptului. Teoria şi filozofia dreptului, Editura ALL, Bucureşti, 1997, p. 119.

12
început, în plan ideal sau, de asemenea, o sursă, o cauză de
acţiune1.
Principiile dreptului sunt acele idei generale, postulate
călăuzitoare sau precepte directoare care orientează elaborarea şi
aplicarea normelor juridice într-o ramură de drept sau la nivelul
întregului sistem de drept. Ele au forţa şi semnificaţia unor norme
superioare, generale ce pot fi formulate în textele actelor normative,
de regulă în legea fundamentală, sau, dacă nu sunt formulate expres,
sunt deduse în lumina valorilor promovate de societate2.
Şi în dreptul securităţii sociale se întâlnesc două categorii de
principii:
– principii generale fundamentale ale sistemului dreptului;
– principii proprii dreptului securităţii sociale.
Principiile generale, fundamentale, sunt idei de bază ce se
regăsesc în întreaga legislaţie naţională. Aceste principii, se
apreciază3, a fi următoarele:
– principiul asigurării bazelor legale de funcţionare a statului;
– principiul libertăţii şi egalităţii;
– principiul responsabilităţii;
– principiul echităţii şi justiţiei.
Fiind principii ale întregului sistem de drept, se regăsesc în
fiecare ramură, deci şi în dreptul securităţii sociale.
Dar, aşa cum am menţionat, fiecare ramură de drept se
caracterizează prin anumite principii specifice.
Principiile cele mai importante ale dreptului securităţii sociale
pot fi considerate următoarele:
–principiul egalităţii;
–principiul universalităţii;
–principiul asigurării obligatorii;
–principiul finanţării de la bugetul statului a prestaţiilor
necontributive;
–principiul indexării şi compensării cuantumului prestaţiilor.

5. Izvoarele dreptului securităţii sociale

1 Nicolae Popa, Mihail-Constantin Eremia, Simona Cristea, Teoria generală a dreptului, Ediţia a II-a, Editura All Beck, Bucureşti,

2005, p. 99.
2 Ion Craioveanu, Teoria generală a dreptului, Editura Militară, Bucureşti, 1997, p. 126.
3 Nicolae Popa, op. cit., p. 120-130.

13
În doctrina juridică se fac referiri la două categorii de izvoare
ale dreptului: izvoare materiale şi izvoare formale1.
Prin izvoare materiale se au în vedere sursele, factorii de
determinare şi creare, geneza dreptului.
Prin izvoare formale sau juridice se înţeleg mijloacele cu
ajutorul cărora se exprimă izvoarele materiale, forma pe care o
îmbracă dreptul în ansamblul normelor sale. În acest sens, Hegel
arăta că dreptul trece în existenţa faptică mai întâi prin formă, prin
faptul că este pus ca lege2.
Într-adevăr, pentru a-şi îndeplini rolul lor în organizarea şi
funcţionarea societăţii, normele juridice trebuie exprimate în anumite
forme, proprii dreptului, care poartă denumirea de acte normative. În
funcţie de organul emitent, ele pot fi legi, ordonanţe, hotărâri, ordine
etc. În accepţiunea juridică, aceste acte normative constituie izvoare
de drept.
Aşadar, actele normative care reglementează relaţiile de
securitate socială constituie izvoarele dreptului securităţii sociale.
Actele normative ale dreptului comunitar pot fi izvoare ale
dreptului securităţii sociale. Avem în vedere Regulamentului (CEE)
nr. 1408/71 referitor la sistemele de securitate socială care se aplică
angajaţilor, lucrătorilor independenţi şi membrilor lor de familie care
se deplasează în interiorul Comunităţii,3 Regulamentului (CEE) nr.
574/72 care stabileşte modalităţile de aplicare a Regulamentului
(CEE) nr. 1408/714, Regulamentul (CE) nr. 883/2004 privind
coordonarea sistemului de securitate socială5, Regulamentul (CE) nr.
458/2007 privind Sistemul european de statistici integrate privind
protecţia socială6 etc.
Pot fi izvoare ale dreptului securităţii sociale convenţiile,
tratatele etc. încheiate sau ratificate de ţara noastră.
Unele din aceste norme sunt adoptate de Organizaţia
Internaţională a Muncii. România a ratificat Convenţia nr. 24/1927
privind asigurările în caz de boală (în industrie) şi Convenţia nr.
117/1962 privind politica socială (obiective şi norme de bază).
Totodată, urmează să ratifice Convenţia nr. 102/1952 privind

1 A se vedea, de exemplu: Nicolae Popa, Mihail-Constantin Eremia, Simona Cristea, op. cit., p. 162-163; Ion Craioveanu, op. cit., p.
162.
2 Hegel, Principiile filozofiei dreptului, Editura Academiei, Bucureşti, 1969, p. 242.
3 Publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 149 din 5 iulie 1971.
4 Publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 74 din 27 martie 1972.
5 Publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 166 din 30 aprilie 2004.
6 Publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 113 din 30 aprilie 2007.

14
securitatea socială, Convenţia 183/2000 privind revizuirea Convenţiei
(revizuită) asupra protecţiei maternităţii din 1952, adoptată la cea de-
a 88-a sesiunea a Conferinţei Generale a Organizaţiei Internaţionale
a Muncii la Geneva la 15 iunie 20001.
Convenţiile şi acordurile bilaterale, încheiate de ţara nostră, în
domeniul asigurărilor sociale sunt de asemenea izvoare ale dreptului
securităţii sociale:
- Convenţia între România şi Cehoslovacia privind colaborarea
în domeniul problemelor sociale, şi Protocolul privind aplicarea
acesteia, semnate la 2 mai 1957, ratificată prin Decretul Consiliului
de Stat nr.430/19572, aplicabilă în relaţiile dintre România şi
Republica Slovacă;
- Convenţia între Romănia şi Bulgaria privind colaborarea în
domeniul problemelor sociale şi Protocolul privind aplicarea acesteia,
semnate la Bucureşti, 14 martie 1960, aprobate prin Hotărârea
Consiliului de Miniştri nr. 548/19603;
- Convenţia între România şi U.R.S.S. privind colaborarea în
domeniul prevederilor sociale, încheiată la Bucureşti, 24 decembrie
1960, aprobatã prin Decretul nr. 165/19614;
- Conventia interguvernamentală între România şi Ungaria
privind colaborarea în domeniul prevederilor sociale semnată la
Budapesta, 7 septembrie 1961, aprobatã prin Hotărârea Consiliului
de Miniştri nr.732/19615;
- Convenţia interguvernamentală între România şi Albania
privind colaborarea în domeniul problemelor sociale şi Protocolul
privind aplicarea acesteia, semnate la Bucureşti, 3 mai 1961,
aprobată prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr.865/19626;
- Conventie între România şi Franţa privind asigurările sociale,
încheiată la Paris, 16 decembrie 1976, aprobată prin Decretul
82/19777;
- Conventie între Guvernul România şi Algeria privind
asigurările sociale, semnată la Alger la 29 decembrie 1981, ratificată
prin Decretul nr.261/1982 şi Aranjamentul Administrativ pentru
aplicarea conventiei, semnat la 5 noiembrie 1982;8
1 Ratificat prin Legea nr. 452/2000 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 23 iulie 2000).
2 Publicat în Buletinul Oficial nr. 30/1957.
3 Publicată în Culegerea de Hotărâri şi Decrete ale Consiliului de Miniştri nr.17/1960.
4 Publicat în Buletinul Oficial nr. 7/1961.
5 Publicată în Culegerea de Hotărâri şi Decrete ale Consiliului de Miniştri nr.31/1961
6 Publicată în Culegerea de Hotărâri şi Decrete ale Consiliului de Miniştri nr.1/1965.
7 Publicat în Buletinul Oficial nr. 34/35/1977.
8 Publicat în Buletinul Oficial nr. 66 din 16 iulie 1982.

15
- Convenţie între România şi Marele Ducat de Luxemburg în
domeniul securităţii sociale, semnat la Bucureşti, la 18 noiembrie
2004, ratificat prin Legea nr. 298/2005;1
- Convenţie între România şi Spania în domeniul securităţii
sociale, semnată la madrid, la 24 ianuarie 2006, ratificată prin Legea
nr. 408/2006;2
- Acord între România şi Iugoslavia pentru colaborarea în
domeniul asistenţei medicale a asiguraţilor, încheiat la Bucureşti, la
20 martie 1976, aprobat prin Decretul nr.217/19763;
- Acord între România şi Republica Peru în domeniul
asigurărilor sociale, semnat la Bucureşti, 20 noiembrie 1982, ratificat
prin Decretul nr.482/19834;
- Acord între România şi Republica Populară Democrată
Coreenă privind colaborarea în domeniul asigurărilor sociale, semnat
la Phenian, 20 aprilie 1982, ratificat prin Decretul Consiliului de Stat
nr.100/19835;
- Acord între România şi Jamahiria Arabă Libiană Populară
Socialistă în domeniul asigurărilor sociale, semnat la Tripoli, la 18
aprilie 1977, ratificat prin Decretul Consiliului de Miniştri nr.
389/1977,6 şi Acordul între România şi Jamahiria Arabă Libiană
Populară Socialistă în domeniul asigurărilor sociale, semnat la Tripoli
la 5 martie 1985, ratificat prin Decretul Consiliului de Miniştri nr.
189/1986, Aranjamentul Administrativ pentru aplicarea acordului si
Protocolul privind încheierea Aranjamentului Administrativ, semnate
la 9 august 1986;7
- Acord între România şi Guvernul Republicii Elene pentru
reglemenarea compensarii contribuţiilor de asigurări sociale ale
refugiaţilor politici greci repatriaţi din România, semnat la Atena la 23
februarie 1996, ratificat prin Legea nr.63/19968;
- Acord între Romania şi Turcia în domeniul securităţii sociale,
semnat la Ankara, la 6 iulie 1999, ratificat prin Legea nr. 551/20029;

1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963 din 31 octombrie 2005.
2 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 949 din 24 noiembrie 2006.
3 Publicat în Buletinul Oficial nr. 70/1976.
4 Publicat în Buletinul Oficial nr. 106 din 27 decembrie 1983.
5 Publicat în Buletinul Oficial nr. 23/1983.
6 Publicat în Buletinul Oficial nr. 119 din 17 noiembrie 1977.
7 Publicat în Buletinul Oficial nr. 34 din 6 iunie 1986.
8 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 23 aprilie 1997.
9 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 29 octombrie 2002.

16
- Acord între România şi Regatul Ţărilor de Jos pentru exportul
prestaţiilor de securitate socială, semnat la Bucureşti, la 13 noiembrie
2001, ratificat prin Legea nr. 477/20021;
- Acord între România şi Republica Cehă în domeniul securităţii
sociale, semnat la Bucuresti, la 24 septembrie 2002, ratificat prin
Legea nr. 223/20032;
- Acord între România şi Republica Federală Germania privind
securitatea socială, semnat la Bucureşti, la 8 aprilie 2005, ratificat
prin Legea nr. 406/2005;3
- Acord între România şi Ungaria în domeniul securităţii sociale,
semnat la Bucureşti, la 20 octombrie 2005, ratificat prin Legea nr.
296/2006;4
- Acord între România şi Bulgaria privind securitatea socială,
semnat la Sofia, la 21 octombrie 2005, ratificat prin Legea nr.
409/2006;5
- Acord între România şi Austria în domeniul asigurărilor
sociale, semnat la Bucureşti, la 28 octombrie 2005, ratificat prin
Legea nr. 295/2006;6
- Acord între România şi Macedonia în domeniul securităţii
sociale, semnat la Bucureşti, la 27 februarie 2006, ratificat prin Legea
nr. 326/2007;7
- Acord între România şi Republica Portugheză în domeniul
securităţii sociale, semnat la Bucureşti, la 1 august 2006, ratificat prin
Legea nr. 327/2007.8
Sunt asemenea izvoare: Constituţia, alte legi, decretele,
ordonanţele şi hotărârile Guvernului, normele internaţionale, diferite
acte normative.
Cel mai important izvor al dreptului, în general, deci şi al
dreptului securităţii sociale, este legea fundamentală. Într-adevăr,
Constituţia înscrie, printre drepturile fundamentale ale cetăţenilor, şi
pe cele privind securitatea socială. Astfel, ea prevede:
– dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat. Statul este obligat
să ia măsuri pentru asigurarea igienei sau a sănătăţii publice;

1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 30 iulie 2002.
2 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 29 mai 2003.
3 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1194 din 30 decembrie 2005.
4 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 12 iulie 2006.
5 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 21 noiembrie 2006.
6 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 14 iulie 2006.
7
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 817 din 30 noiembrie 2007.
8
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 30 noiembrie 2007.

17
– salariaţii au dreptul la protecţia socială a muncii, în sensul că
măsurile de protecţie care privesc securitatea şi igiena muncii,
regimul de economie, repausul săptămânal, concediul de odihnă
plătit, prestarea muncii în condiţii grele şi alte situaţii specifice trebuie
normate cu prioritate şi în conformitate cu anumite prevederi
minimale sau maximale (art. 38);
– statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de
protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai
decent. Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate
plătit, la asistenţă medicală, la ajutor de şomaj şi alte forme de
asistenţă socială stabilite de lege (art. 43);
– statul acordă alocaţie de stat pentru copii şi ajutoare pentru
îngrijirea copiilor bolnavi şi handicapaţi (art. 45).
Toate aceste dispoziţii au valoare de principiu pentru dreptul
securităţii sociale; ele sunt dezvoltate şi concretizate prin diferite acte
normative care reglementează relaţiile de securitate socială.
În dreptul securităţii sociale este utilizată metoda reglementării
directe prin acte ale puterii, mai exact prin lege. Potrivit dispoziţiilor
art. 72 alin. 3 lit. i din Constituţie, în legislaţia noastră orice
reglementare în materia securităţii sociale face obiectul legii
organice1.
Sunt foarte multe acte normative, având rangul de lege, care
constituie izvoare ale dreptului securităţii sociale, de exemplu:
–Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii2;
–Legea nr. 49/1999 privind pensiile I.O.V.R.3;
–Legea nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor
vârstnice4;
–Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte
drepturi de asigurări sociale etc5.;
–Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat6;
–Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi
stimularea ocupării forţei de muncă.7
–Legea nr. 47/2006 privind sistemul naţional de asistenţă
socială1;
1 Alexandru Athanasiu, op. cit., p. 30.
2 Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 8 februarie 1999.
3 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 1 aprilie 1999, modificată ulterior.
4 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 9 martie 2000, modificată ulterior prin Legea nr. 281/2006

(publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 11 iulie 2006).
5 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, modificată ulterior.
6 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 20 iulie 2001, modificată ulterior.
7 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 6 februarie 2002, modificată ulterior.

18
-Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii2 etc.;
În conformitate cu prevederile art. 115 din Constituţie,
Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitate a Guvernului
pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor
organice; ele conţin de fapt norme cu putere de lege, urmând ulterior
să fie aprobate de Parlament potrivit procedurii legislative, până la
împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage
încetarea efectelor ordonanţei.
Ordonanţele pot fi izvoare ale dreptului securităţii sociale dacă
îndeplinesc condiţia de a reglementa relaţii de securitate socială. Are
un astfel de caracter, de exemplu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a
persoanelor cu handicap3, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului4,
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2006 privind concediile şi
indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate5, Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 67/2007 privind egalitatea de tratament între
femei şi bărbaţi în cadrul schemelor de securitate socială etc6.
Hotărârile Guvernului pot fi excepţional izvoare ale dreptului
securităţii sociale. Ele se emit în baza şi în vederea executării legii.
Au un asemenea caracter, de pildă, hotărârile prin care sunt indexate
pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale, precum şi alocaţiile de
hrană pentru consumurile colective din unităţile de asistenţă socială
etc.
Pot avea calitatea de izvoare ale dreptului securităţii sociale
ordinele şi instrucţiunile miniştrilor, diferite norme metodologice sau
tehnice, date în aplicarea unor dispoziţii legale care reglementează
relaţii de securitate socială.
Intră în această categorie, de exemplu:
- Ordinul nr. 340/2001 al ministrului muncii, solidarităţii sociale
şi familiei pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii
nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de
asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare7.

1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 16 martie 2006.
2 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006.
3 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 310 din 30 iunie 1999, modificată ulterior.
4 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1008 din 14 noiembrie 2005, modificată ulterior.
5 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074 din 29 noiembrie 2005, modificată ulterior.
6 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 29 iunie 2007.
7 Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 10 mai 2001. Acest ordin a fost modificat şi completat prin Ordinul nr.

518/2001, (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 14 august 2001), prin Ordinul nr. 718/2001 (publicat în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 834 din 27.XII.2001), prin Ordinul nr. 516/2002, (publicat în Monitorul Oficial al României,

19
- Ordinul nr. 469/2001 al preşedintelui Casei Naţionale de
Asigurări de sănătate pentru aprobarea Listei cuprinzând bolile de
care asiguraţii beneficiază în tratament ambulatoriu, de medicamente
eliberate fără contribuţie personală, decontate din Fondul de asigurări
sociale de sănătate;1
- Ordinul nr. 653/2000 al ministrului sănătăţii, privind asistenţa
medicală a preşcolarilor, elevilor şi studenţilor.2
- Ordinul nr. 79/2002 al Secretariatului de Stat pentru
Persoanele cu Handicap privind aprobarea costului mediu lunar de
întreţinere în instituţiile de protecţie specială a persoanelor cu
handicap pe baza căruia se stabileşte contribuţia de întreţinere
datorată de persoanele cu handicap asistate de susţinătorii legali ai
acestora3.
- Ordinul nr. 383/2005 al ministrului muncii, solidarităţii sociale
şi familiei, pentru aprobarea standardelor generale de calitate privind
serviciile sociale şi a modalităţii de evaluare a îndeplinirii acestora de
către furnizori;4
- Ordinul nr. 95/2006 al Agenţiai Naţionale pentru Protecţia
Drepturilor Copilului, pentru aprobarea Metodologiei de lucru privind
colaborarea dintre direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia
copilului şi serviciile publice de asistenţă socială/persoane cu atribuţii
de asistenţă socială, în domeniul protecţiei drepturilor copilului;5
- Ordinul nr. 280/2006 al ministrului muncii, solidarităţii sociale
şi familiei, privind aprobarea Procedurii de lucru în vederea
constituirii, actualizării şi accesării Registrului electronic unic al
serviciilor sociale; 6
- Ordinul nr. 61/2007 al ministrului muncii, familiei şi egalităţii de
şanse pentru aprobarea metodologiei de autorizare a interpreţilor
limbajului mimico-gestual şi a interpreţilor limbajului specific
persoanei cu surdocecitate etc.7

Partea I, nr. 886 din 9 decembrie 2002), prin Ordinul nr. 7/2004 (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 20
ianuarie 2004), prin Ordinul nr. 134/2004 (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 8 aprilie 2004), prin Ordinul
nr. 46/2005 (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 15 februarie 2005), prin Ordinul nr. 595/2005 (publicat în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 26 august 2005), prin Ordinul nr. 95/2006 (publicat în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 170 din 22 februarie 2006).
1 Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 6 septembrie 2001.
2 Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 777 din 5 decembrie 2001.
3 Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 554 din 29 iulie 2002.
4 Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 709 din 5 august 2005.
5 Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 305 din 5 aprilie 2006.
6 Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 330 din 12 aprilie 2006.
7 Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 662 din 27 septembrie 2007.

20
CAPITOLUL II

ASIGURĂRILE SOCIALE DE SĂNĂTATE

1. Noţiunea şi trăsăturile

asigurărilor sociale de sănătate

21
Asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de
finanţare a ocrotirii sănătăţii populaţiei care asigură accesul la un
pachet de servicii de bază pentru asiguraţi1.
Art. 34 din Constituţia României prevede:
– dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat;
– statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a
sănătăţii publice;
– organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări
sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul
exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum
şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se
stabilesc potrivit legii.
Asigurările sociale de sănătate, ca instituţie a dreptului,
reprezintă un ansamblu de norme juridice prin care se reglementează
îngrijirea medicală a salariaţilor şi a altor categorii de persoane prin
intermediul serviciilor medicale, medicamentelor şi materialelor
sanitare.
Protecţia (ocrotirea) sănătăţii face parte integrantă din sistemul
securităţii sociale, fiind o nouă formă de asigurări sociale de stat2.
Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii, protejează
practic toată populaţia ţării şi anume atât salariaţii, cât şi pensionarii,
şomerii, precum şi persoanele care lucrează pe bază de convenţii
civile, dar şi persoanele care nu sunt salariate, dar au obligaţia să îşi
asigure sănătatea. Datorită faptului că asigurările sociale de sănătate
funcţionează în regim obligatoriu, consecinţa imediată este aceea că
plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate este obligatorie,
atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru cele juridice, în
cuantumurile şi la termenele prevăzute.
În afara asigurărilor sociale de sănătate menţionate, pot
funcţiona şi alte forme de asigurări de sănătate în diferite situaţii
speciale. Aceste asigurări nu sunt obligatorii (art. 208 alin. 4).

2. Principiile asigurărilor sociale de sănătate

1 A se vedea art. 1 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006), modificată ulterior, inlusiv prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2007 (publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 659 din 26 septembrie 2007).
2 A se vedea în acest sens, Şerban Beligrădeanu, Ion Traian Ştefănescu, Dicţionar de drept al muncii, Editura Lumina Lex,

Bucureşti, 1997, p. 15.

22
Art. 208 alin. 3 din Legea nr. 95/2006 reglementează anumite
principii pe baza cărora funcţionează sistemul asigurărilor sociale de
sănătate şi anume:
a) alegerea liberă de către asiguraţi a casei de asigurări;
b) solidaritate şi subsidiaritate în constituirea şi utilizarea
fondurilor;
c) alegerea liberă de către asiguraţi a furnizorilor de servicii
medicale, de medicamente şi de dispozitive medicale;
d) descentralizarea şi autonomia în conducere şi administrare;
e) participarea obligatorie la plata contribuţiei de asigurări
sociale de sănătate pentru formarea Fondului naţional unic de
asigurări sociale de sănătate;
f) participarea persoanelor asigurate, a statului şi a
angajatorilor la managementul Fondului;
g) acordarea unui pachet de servicii medicale de bază, în mod
echitabil şi nediscriminatoriu, oricărui asigurat;
h) transparenţa activităţii sistemului de asigurări sociale de
sănătate;
i) libera concurenţă între furnizorii care încheie contracte cu
casele de asigurări de sănătate.

3. Asiguraţii sistemului

de asigurări sociale de sănătate

Asigurarea socială de sănătate poate fi:


- obligatorie;
- facultativă.
Sunt asiguraţi, toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, precum
şi cetăţenii străini şi apatrizii care au solicitat şi obţinut prelungirea
dreptului de şedere temporară sau au domiciliul în România şi fac
dovada plăţii contribuţiei la fond(art. 211 alin. 1).
Următoarele categorii de persoane beneficiază de asigurare,
fără plata contribuţiei:
a) toţi copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la
vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenţii de liceu,
până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni,
ucenici sau studenţi şi dacă nu realizează venituri din muncă;

23
b) tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul
de protecţie a copilului şi nu realizează venituri din muncă sau nu
sunt beneficiari de ajutor social acordat în temeiul Legii nr. 416/2001
privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările
ulterioare; soţul, soţia şi părinţii fără venituri proprii, aflaţi în
întreţinerea unei persoane asigurate;1
c) persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege
nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate
din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie
1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în
prizonieri, prin Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea
unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate
în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie
1945 din motive etnice, prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de
război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război,
prin Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor
drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei
Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, precum şi
persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea recunoştinţei
faţă de eroii martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei
române din decembrie 1989 nr. 341/2004, dacă nu realizează alte
venituri decât cele provenite din drepturile băneşti acordate de aceste
legi, precum şi cele provenite din pensii;
d) persoanele cu handicap care nu realizează venituri din
muncă, pensie sau alte surse, cu excepţia celor obţinute în baza
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/1999 privind protecţia
specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap;
e) bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de
sănătate stabilite de Ministerul Sănătăţii Publice, până la vindecarea
respectivei afecţiuni, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie
sau din alte resurse;
f) femeile însărcinate şi lăuzele, dacă nu au nici un venit sau au
venituri sub salariul de bază minim brut pe ţară (art. 213 alin. 1).
Sunt asigurate persoanele aflate în una dintre următoarele
situaţii, pe durata acesteia, cu plata contribuţiei din alte surse:
a) satisfac serviciul militar în termen;
b) se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă,
acordat în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale;

1 Lit. b a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernuluzi nr. 72/2006.

24
c) se află în concediu pentru creşterea copilului până la
împlinirea vârstei de 2 ani şi în cazul copilului cu handicap, până la
împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani;
d) execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest
preventiv;
e) persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj;
f) sunt returnate sau expulzate ori sunt victime ale traficului de
persoane şi se află în timpul procedurilor necesare stabilirii identităţii;
g) persoanele care fac parte dintr-o familie care are dreptul la
ajutor social, potrivit Legii nr. 416/2001;
h) pensionarii, pentru veniturile din pensii până la limita supusă
impozitului pe venit;
i) persoanele care se află în executarea măsurilor prevăzute la
art. 105, 113, 114 din Codul penal1; persoanele care se află în
perioada de amânare sau întrerupere a executării pedepsei privative
de libertate, dacă nu au venituri (art. 213 alin. 2).
Persoanele care au calitatea de asigurat fără plata contribuţiei
vor primi un document justificativ special, carnet sau adeverinţă de
asigurat fără plata contribuţiei eliberat de casa de asigurări de
sănătate, care atestă această calitate în urma prezentării la casa de
asigurări a documentelor care dovedesc că se încadrează în
prevederile de mai sus. Acest document va fi vizat periodic, în urma
prezentării, de către persoana interesată, la casa de asigurări, a
documentelor care dovedesc menţinerea condiţiilor de încadrare în
categoria asiguraţilor fără plata contribuţiei(art. 213 alin. 3).
Categoriile de persoane care nu sunt prevăzute mai sus au
obligaţia să se asigure şi să plătească contribuţia la asigurările
sociale de sănătate (art. 213 alin. 4).
Persoanele asigurate din statele cu care ţara noastră a încheiat
documente internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii
beneficiază de servicii medicale şi alte prestaţii acordate pe teritoriul

1 Art. 105 prevede internarea într-un institut medical educativ: „Măsura internării într-un institut medical-educativ se ia faţă de

minorul care, din cauza stării sale fizice sau psihice, are nevoie de un tratament medical şi de un regim special de educaţie.”
Art. 113 prevede Obligarea la tratament medical: „Dacă făptuitorul, din cauza unei boli ori a intoxicării cronice prin alcool,
stupefiante sau alte asemenea substanţe, prezintă pericol pentru societate, poate fi obligat a se prezenta în mod regulat la
tratament medical până la însănătoşire.
Când persoana faţă de care s-a luat această măsură nu se prezintă regulat la tratament, se poate dispune internarea medicală.
Dacă persoana obligată la tratament este condamnată la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la pedeapsa închisorii, tratamentul se
efectuează şi în timpul executării pedepsei.
Măsura obligării la tratament medical poate fi luată în mod provizoriu şi în cursul urmăririi penale sau al judecăţii.”
Art. 114 prevede internarea medicală: „Când făptuitorul este bolnav mintal ori toxicoman şi se află într-o stare care prezintă
pericol pentru societate, se poate lua măsura internării într-un institut medical de specialitate, până la însănătoşire.
Această măsură poate fi luată în mod provizoriu şi în cursul urmăririi penale sau al judecăţii.”

25
României, în condiţiile prevăzute de respectivele documente
internaţionale.
Asigurarea socială de sănătate este facultativă pentru
următoarele categorii de persoane:
a) membrii misiunilor diplomatice acreditate în România;
b) cetăţenii străini şi apatrizii care se află temporar în ţară, fără
a solicita viză de lungă şedere;
c) cetăţenii români cu domiciliul în străinătate care se află
temporar în ţară(art. 214).
Obligaţia virării contribuţiei pentru asigurările sociale de
sănătate revine persoanei juridice sau fizice care angajează
persoane pe bază de contract individual de muncă ori în baza unui
statut special, precum şi persoanelor fizice.
Persoanele juridice sau fizice la care îşi desfăşoară activitatea
asiguraţii sunt obligate să depună lunar la casele de asigurări alese
în mod liber de asiguraţi declaraţii nominale privind obligaţiile ce le
revin faţă de fond şi dovada plăţii contribuţiilor.
Prevederile de mai sus se aplică şi persoanelor care exercită
profesii libere sau celor care sunt autorizate să desfăşoare activităţi
independente(art. 215).
În cazul neachitării la termen a contribuţiilor datorate fondului
de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea
veniturilor se face de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin
casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate,
procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru
încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului şi a majorărilor de
întârziere în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind
Codul de procedură fiscală(art. 216).

4. Drepturile şi obligaţiile asiguraţilor

Asiguraţii au următoarele drepturi:


a) să aleagă furnizorul de servicii medicale, precum şi casa de
asigurări de sănătate la care se asigură;
b) să fie înscrişi pe lista unui medic de familie pe care îl solicită,
suportând cheltuielile de transport dacă opţiunea este pentru un
medic din altă localitate;
c) să îşi schimbe medicul de familie ales numai după expirarea
a cel puţin 6 luni de la data înscrierii pe listele acestuia;

26
d) să beneficieze de servicii medicale, medicamente, materiale
sanitare şi dispozitive medicale în mod nediscriminatoriu;
e) să efectueze controale profilactice;
f) să beneficieze de servicii de asistenţă medicală preventivă şi
de promovare a sănătăţii, inclusiv pentru depistarea precoce a bolilor;
g) să beneficieze de servicii medicale în ambulatorii şi în spitale
aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate;
h) să beneficieze de servicii medicale de urgenţă;
i) să beneficieze de unele servicii de asistenţă stomatologică;
j) să beneficieze de tratament fizioterapeutic şi de recuperare;
k) să beneficieze de dispozitive medicale;
l) să beneficieze de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu;
m) să li se garanteze confidenţialitatea privind datele, în special
în ceea ce priveşte diagnosticul şi tratamentul;
n) să aibă dreptul la informaţie în cazul tratamentelor medicale;
o) să beneficieze de concedii şi indemnizaţii de asigurări
sociale de sănătate (art. 218 alin. 2).
Asiguraţii prevăzuţi în Legea nr. 80/1995 privind statutul
cadrelor militare1, şi în Legea nr. 360/2002 privind Statutul
poliţistului2, beneficiază de asistenţă medicală gratuită, respectiv
servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, suportate din
fond, în condiţiile contractului-cadru şi din bugetele ministerelor şi
instituţiilor respective, în condiţiile plăţii contribuţiei de asigurări
sociale de sănătate.
Personalităţile internaţionale cu statut de demnitar primesc
asistenţă medicală de specialitate în unităţi sanitare nominalizate prin
ordin al ministrului sănătăţii publice.
Tarifele serviciilor hoteliere pentru persoana care însoţeşte
copilul internat în vârstă de până la 3 ani, precum şi pentru însoţitorul
persoanei cu handicap grav internate se suportă de către casele de
asigurări, dacă medicul consideră necesară prezenţa lor pentru o
perioadă determinată(art. 221).
În sfârşit, fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puţin o
dată pe an, prin casele de asigurări, asupra serviciilor de care
beneficiază, a nivelului de contribuţie şi a modalităţii de plată, precum
şi asupra drepturilor şi obligaţiilor sale (art. 222).

1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 20 iulie 1995, modificată ulterior, inclusiv prin Ordonanţa de urgenţă
a Guvernului nr. 77/2007 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 29 iunie 2007).
2 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, modificată ulterior, inclusiv prin Legea nr. 24/2005

(publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 7 martie 2005).

27
Obligaţiile asiguraţilor sunt următoarele:
a) să se înscrie pe lista unui medic de familie;
b) să anunţe medicul de familie ori de câte ori apar modificări în
starea lor de sănătate;
c) să se prezinte la controalele profilactice şi periodice;
d) să anunţe în termen de 15 zile medicul de familie şi casa de
asigurări asupra modificărilor datelor de identitate sau a modificărilor
referitoare la încadrarea lor într-o anumită categorie de asiguraţi;
e) să respecte cu stricteţe tratamentul şi indicaţiile medicului;
f) să aibă o conduită civilizată faţă de personalul medico-
sanitar;
g) să achite contribuţia datorată fondului şi suma reprezentând
coplata;
h) să prezinte furnizorilor de servicii medicale documentele
justificative care atestă calitatea de asigurat(art. 219).
Pe lângă drepturile şi obligaţiile menţionate, asiguraţii au
dreptul la un pachet de servicii de bază care cuprinde servicii
medicale, servicii de îngrijire a sănătăţii, medicamente, materiale
sanitare şi dispozitive medicale.
Persoanele care nu fac dovada calităţii de asigurat beneficiază
de servicii medicale numai în cazul urgenţelor medico-chirurgicale şi
al bolilor cu potenţial endemo-epidemic şi cele prevăzute în
Programul naţional de imunizări, monitorizarea evoluţiei sarcinii şi a
lăuzei, servicii de planificare familială, în cadrul unui pachet minimal
de servicii medicale(art. 220).

5. Constituirea fondului naţional unic

de asigurări sociale de sănătate

Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate se


formează din:
a) contribuţii ale persoanelor fizice şi juridice;
b) subvenţii de la bugetul de stat;
c) dobânzi, donaţii, sponsorizări, venituri obţinute din
exploatarea patrimoniului CNAS şi caselor de asigurări, precum şi
alte venituri.
Cota de contribuţie pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări
sociale de sănătate, destinată exclusiv finanţării cheltuielilor cu plata

28
acestor drepturi, este de 0,75%, aplicată la fondul de salarii sau, la
drepturile reprezentând indemnizaţie de şomaj ori asupra veniturilor
supuse impozitului pe venit, şi se achită la bugetul Fondului.
Persoana asigurată are obligaţia plăţii unei contribuţii băneşti
lunare pentru asigurările de sănătate, cu excepţia persoanelor
asigurate fără plata contribuţiei.
Contribuţia lunară a persoanei asigurate se stabileşte sub
forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra:
a) veniturilor din salarii sau asimilate salariilor care se supun
impozitului pe venit;
b) veniturilor impozabile realizate de persoane care desfăşoară
activităţi independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest
venit este singurul asupra căruia se calculează contribuţia, aceasta
nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim
brut pe ţară, lunar;
c) veniturilor din agricultură supuse impozitului pe venit şi
veniturilor din silvicultură, pentru persoanele fizice care nu au
calitatea de angajator şi nu se încadrează la lit. b);
d) indemnizaţiilor de şomaj;
e) veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor, veniturilor din
dividende şi dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate
intelectuală realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere
şi altor venituri care se supun impozitului pe venit numai în cazul în
care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a)-d), dar
nu mai puţin de un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar;
f) veniturilor realizate din pensii.
În cazul persoanelor care realizează în acelaşi timp venituri de
natura celor prevăzute mai sus la lit. a)-d) şi f), contribuţia se
calculează asupra tuturor acestor venituri.
În cazul persoanelor care realizează venituri de natura celor
prevăzute lit. c) sub nivelul salariului de bază minim brut pe ţară şi
care nu fac parte din familiile beneficiare de ajutor social, contribuţia
lunară de 6,5% datorată se calculează asupra sumei reprezentând o
treime din salariul de bază minim brut pe ţară.
Contribuţiile prevăzute mai sus se plătesc după cum urmează:
a) lunar, pentru cele prevăzute la lit. a), d) şi f);
b) trimestrial, pentru cele prevăzute la lit. b) şi la alin. (4);
c) anual, pentru cele prevăzute la lit. c) şi e).
Contribuţia de asigurări sociale de sănătate nu se datorează
asupra sumelor acordate în momentul disponibilizării, venitului lunar

29
de completare sau plăţilor compensatorii, potrivit actelor normative
care reglementează aceste domenii, precum şi asupra indemnizaţiilor
reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005
privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate.
Obligaţia virării contribuţiei de asigurări sociale de sănătate
revine persoanei juridice sau fizice care plăteşte asiguraţilor veniturile
prevăzute la lit. a), d) şi f), respectiv asiguraţilor pentru veniturile
prevăzute la lit. b), c) şi e).
Termenul de prescripţie a plăţii contribuţiei de asigurări sociale
de sănătate se stabileşte în acelaşi mod cu cel prevăzut pentru
obligaţiile fiscale(art. 257).
Persoanele juridice sau fizice la care îşi desfăşoară activitatea
asiguraţii au obligaţia să calculeze şi să vireze la fond o contribuţie de
7% asupra fondului de salarii, datorată pentru asigurarea sănătăţii
personalului din unitatea respectivă.
Prin fond de salarii realizat, se înţelege totalitatea sumelor
utilizate de o persoană fizică şi juridică pentru plata drepturilor
salariale sau asimilate salariilor.
Nerespectarea prevederilor de mai sus duce la diminuarea
pachetului de servicii de bază. Aceasta are loc după 3 luni de la
ultima plată a contribuţiei.
Pentru perioada în care angajatorii suportă indemnizaţia pentru
incapacitate temporară de muncă, aceştia au obligaţia de a plăti
contribuţia de 7% raportată la fondul de salarii, pentru salariaţii aflaţi
în această situaţie(art. 258).
Pentru beneficiarii indemnizaţiei de şomaj contribuţia se
calculează şi se virează odată cu plata drepturilor băneşti asupra
cărora se calculează de către cei care efectuează plata acestor
drepturi.
Pentru pensionari contribuţia datorată de aceştia se aplică
numai la veniturile din pensiile care depăşesc limita supusă
impozitului pe venit, se calculează pentru diferenţa între cuantumul
pensiei şi această limită şi se virează odată cu plata drepturilor
băneşti asupra cărora se calculează de către cei care efectuează
plata acestor drepturi.
Contribuţia pentru veniturile din pensii aflate sub limita sumei
neimpozabile se suportă de bugetul de stat se datorează şi se
calculează începând cu 1 ianuarie 2009.1

1 Art. 259 alin. 3 din Legea nr. 95/206 a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2007.

30
Persoanele care nu sunt salariate, dar au obligaţia să îşi
asigure sănătatea, sunt obligate să comunice direct casei de
asigurări alese veniturile, pe baza contractului de asigurare, în
vederea stabilirii şi achitării contribuţiei de 6,5%.
Pentru lucrătorii migranţi care îşi păstrează domiciliul sau
reşedinţa în România, contribuţia lunară la fond se calculează prin
aplicarea cotei de 6,5% la veniturile obţinute din contractele încheiate
cu un angajator străin.
Pentru persoanele care se asigură facultativ, contribuţia lunară
la fond se calculează prin aplicarea cotei de 13,5% la valoarea a
două salarii de bază minime brute pe ţară, pentru un pachet de
servicii stabilit prin contractul-cadru.
Persoanele care au obligaţia de a se asigura şi nu pot dovedi
plata contribuţiei sunt obligate, pentru a obţine calitatea de asigurat:
a) să achite contribuţia legală lunară pe ultimele 6 luni, dacă nu
au realizat venituri impozabile pe perioada termenelor de prescripţie
privind obligaţiile fiscale, calculată la salariul minim brut pe ţară în
vigoare la data plăţii, calculându-se majorări de întârziere;
b) să achite pe întreaga perioadă a termenelor de prescripţie
privind obligaţiile fiscale contribuţia legală lunară calculată asupra
veniturilor impozabile realizate, dacă au realizat venituri impozabile
pe toată această perioadă;
c) să achite atât contribuţia legală lunară şi obligaţiile fiscale
accesorii pentru perioada în care au realizat venituri impozabile, cât
şi contribuţia legală lunară, precum şi majorările de întârziere sau,
după caz, obligaţiile fiscale accesorii, pentru perioada în care nu au
fost realizate venituri impozabile pe o perioadă mai mare de 6 luni.
Se aplică situaţiilor în care în cadrul termenelor de prescripţie fiscală
există atât perioade în care s-au realizat venituri impozabile, cât şi
perioade în care nu s-au realizat astfel de venituri. În cazul în care
perioada în care nu s-au realizat venituri impozabile este mai mică de
6 luni, se achită contribuţia legală lunară proporţional cu perioada
respectivă, inclusiv majorările de întârziere şi obligaţiile fiscale
accesorii, după caz.1
Termenele de prescripţie privind obligaţiile fiscale se calculează
începând cu data primei solicitări de acordare a serviciilor medicale.2

1 Art. 259 alin. 7 din Legea nr. 95/206 a fost modificat prin Legea nr. 264/2007 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,

nr. 503 din 27 iulie 2007).


2 Art. 259 alin. 8 din Legea nr. 95/206 a fost modificat prin Legea nr. 264/2007.

31
Persoanele care au obligaţia să se asigure, altele decât cele
prevăzute mai sus şi care nu se încadrează în categoriile de
persoane care beneficiază de asigurarea de sănătate fără plata
contribuţiei, plătesc contribuţia lunară de asigurări sociale de
sănătate calculată prin aplicarea cotei de 6,5% la salariul de bază
minim brut pe ţară.
Contribuţia datorată pentru persoanele asigurate fără plata
contribuţiei se suportă după cum urmează:
a) de către bugetul de stat, pentru persoanele prevăzute la art.
213 alin. (2) lit. a), c), d), f) şi i), iar pentru persoanele prevăzute la
art. 213 alin. (2) lit. h) începând cu 1 ianuarie 2009;1
b) de către bugetul asigurărilor sociale de stat, pentru
persoanele prevăzute la art. 213 alin. (2) lit. b);
c) de către bugetul asigurărilor de şomaj, pentru persoanele
prevăzute la art. 213 alin. (2) lit. e);
d) de către bugetele locale, pentru persoanele prevăzute la art.
213 alin. (2) lit. g).
Contribuţiile pentru persoanele prevăzute la art. 213 alin. (2) lit.
a), c), d), f) şi i) se stabilesc prin aplicarea cotei de 6,5% asupra
sumei reprezentând valoarea a două salarii de bază minime brute pe
ţară.
Contribuţiile pentru persoanele care se află în concediu pentru
incapacitate temporară de muncă, acordat în urma unui accident de
muncă sau a unei boli profesionale şi persoanele care beneficiază de
indemnizaţie de şomaj, se stabilesc prin aplicarea cotei de 6,5%
asupra indemnizaţiei pentru incapacitate de muncă datorată unui
accident de muncă sau unei boli profesionale, respectiv asupra
indemnizaţiei de şomaj.

1 Art. 260 alin. 1 lit. a a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2007.

Art. 213 alin. 2:


a) satisfac serviciul militar în termen;
b) se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, acordat în urma unui accident de muncă sau a unei boli
profesionale;
c) se află în concediu pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani şi în cazul copilului cu handicap, până la
împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani;
d) execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv;
e) persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj;
f) sunt returnate sau expulzate ori sunt victime ale traficului de persoane şi se află în timpul procedurilor necesare stabilirii
identităţii;
g) persoanele care fac parte dintr-o familie care are dreptul la ajutor social, potrivit Legii nr. 416/2001, cu modificările şi
completările ulterioare;
h) pensionarii, pentru veniturile din pensii până la limita supusă impozitului pe venit;
i) persoanele care se află în executarea măsurilor prevăzute la art. 105, 113, 114 din Codul penal; persoanele care se află în
perioada de amânare sau întrerupere a executării pedepsei privative de libertate, dacă nu au venituri.

32
Contribuţiile pentru persoanele care fac parte dintr-o familie
care are dreptul la ajutor social, se stabilesc prin aplicarea cotei de
6,5% asupra ajutorului social acordat, pentru asigurarea venitului
minim garantat(art. 260).
Angajatorii şi asiguraţii care au obligaţia plăţii contribuţiei în
condiţiile prezentei legi şi care nu o respectă datorează pentru
perioada de întârziere majorări de întârziere.
CNAS aprobă norme privind desfăşurarea activităţii de
executare silită a creanţelor datorate fondului de către persoanele
fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de
ANAF.
Persoanele asigurate şi persoanele fizice şi juridice la care îşi
desfăşoară activitatea asiguraţii au obligaţia de a pune la dispoziţia
organelor de control ale ANAF sau ale caselor de asigurări,
documentele justificative şi actele de evidenţă necesare în vederea
stabilirii obligaţiilor la fond (art. 261).

6. Răspunderi şi sancţiuni

Încălcarea prevederilor legii atrage răspunderea materială,


civilă, contravenţională sau penală(art. 301).
A. Infracţiuni
Fapta persoanei care dispune utilizarea în alte scopuri sau
nevirarea la fond a contribuţiei reţinute de la asiguraţi constituie
infracţiunea de deturnare de fonduri (art. 303).
Completarea declaraţiei nominale privind obligaţiile ce le revin
faţă de fond, cu date nereale, având ca efect denaturarea evidenţelor
privind asiguraţii, stadiul de cotizare sau contribuţiile faţă de fond,
constituie infracţiunea de fals intelectual (art. 304).
B. Contravenţii
Constituie contravenţii următoarele fapte:
a) nedepunerea la termen a declaraţiei;
b) nevirarea contribuţiei datorate de către persoanele fizice şi
juridice angajatoare;
c) refuzul de a pune la dispoziţia organelor de control ale ANAF
şi ale caselor de asigurări a documentelor justificative şi a actelor de
evidenţă necesare în vederea stabilirii obligaţiilor la fond;

33
d) refuzul de a pune la dispoziţie organelor de control ale
caselor de asigurări documentele justificative şi actele de evidenţă
financiar-contabilă privind sumele decontate din fond(art. 305).
Contravenţiile prevăzute la art. 305 se sancţionează după cum
urmează:
a) cele prevăzute la lit. a) şi c), cu amendă de la 5.000 lei la
10.000 lei;
b) cele prevăzute la lit. b) şi d), cu amendă de la 30.000 lei la
50.000 lei(art. 306).
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de
către organele de control ale ANAF şi ale caselor de asigurări.
Amenzile contravenţionale aplicate constituie venituri la bugetul
de stat(art. 307).
Prevederile de mai sus se completează cu dispoziţiile
Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravenţiilor(art. 308).
Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult
48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, de la data
comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii, agentul
constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-
verbal.
Dispoziţiile Legii nr. 95/2006 referitoare la obligaţiile faţă de
fond se completează cu prevederile Legii nr. 241/2005 pentru
prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale(art. 309).

7. Asigurările voluntare de sănătate

Asigurările voluntare de sănătate sunt reglementate prin Legea


nr. 95/2006, în Titlul nr. X.
Asigurările voluntare de sănătate reprezintă un sistem facultativ
prin care un asigurător1 constituie, pe principiul mutualităţii, un fond
de asigurare, prin contribuţia unui număr de asiguraţi2 expuşi la

1 Asigurător este persoana juridică sau filiala autorizată în condiţiile Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi

supravegherea asigurărilor, să exercite activităţi de asigurare, să practice clasele de asigurări de sănătate din categoria asigurărilor
de viaţă şi/sau generale şi care îşi asumă răspunderea de a acoperi cheltuielile cu serviciile medicale prevăzute în contractul de
asigurare voluntară de sănătate, precum şi sucursala unei societăţi de asigurare sau a unei societăţi mutuale, dintr-un stat membru
al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European, care a primit o autorizaţie de la autoritatea competentă a statului
membru de origine în acest sens (art. 339 lit. b).
2 Asigurat este persoana care are un contract de asigurare încheiat cu asigurătorul şi faţă de care asigurătorul are obligaţia ca la

producerea riscului asigurat să acorde indemnizaţia sau suma asigurată conform prevederilor contractului de asigurare voluntară de
sănătate (art. 339 lit. a).

34
producerea riscului de îmbolnăvire, şi îi indemnizează, în
conformitate cu clauzele stipulate în contractul de asigurare, pe cei
care suferă un prejudiciu, din fondul alcătuit din primele încasate,
precum şi din celelalte venituri rezultate ca urmare a activităţii
desfăşurate de asigurător şi fac parte din gama asigurărilor
facultative conform Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi
reasigurările în România.
Asiguraţii pot primi indemnizaţii atât pentru acea parte a
cheltuielilor cu serviciile medicale care excedează pachetului de
servicii medicale de bază1 acoperite de sistemul de asigurări sociale
de sănătate, cât şi pentru coplăţi2, dacă acest lucru este prevăzut în
contractul de asigurare voluntară de sănătate.
Nu fac obiectul prezentei legi asigurările pentru boli
profesionale şi accidente de muncă şi serviciile medicale furnizate
sub formă de abonament3(art. 340).
Asigurările voluntare de sănătate pot fi, asigurări de tip
complementar şi suplimentar.
Asigurările de tip complementar suportă total sau parţial plata
serviciilor neacoperite parţial din pachetul de servicii medicale de
bază, coplăţi.
Asigurările de tip suplimentar suportă total sau parţial plata
pentru orice tip de servicii necuprinse în pachetul de servicii medicale
de bază, opţiunea pentru un anumit personal medical, solicitarea unei
a doua opinii medicale, condiţii hoteliere superioare, alte servicii
medicale specificate în poliţa de asigurare(art. 341).
Sunt eligibile pentru serviciile oferite de sistemul de asigurări
voluntare de sănătate orice persoane, cetăţeni români, cetăţeni
străini sau apatrizi care au dreptul la pachetul de servicii medicale de
bază în temeiul asigurărilor sociale de sănătate(art. 342).
Angajatorii, persoane fizice sau juridice, pot să încheie
contracte de asigurare voluntară pentru angajaţii lor, individual sau în
grup, acordate ca beneficii adiţionale la drepturile salariale ale
acestora, în scopul atragerii şi stabilizării personalului angajat.

1 Pachet de servicii medicale de bază sunt acele servicii şi produse destinate prevenirii, diagnosticării, tratamentului, corectării şi

recuperării diferitelor afecţiuni, la care asiguraţii au acces în totalitate, parţial sau cu anumite limitări în volum ori în suma acoperită
(art. 339 lit. f).
2 Coplata pentru asigurări voluntare de sănătate de tip complementar diferenţa între tariful decontat de casa de asigurări de

sănătate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi tariful maximal stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice, ca
autoritate naţională în politica de preţuri a serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale (art. 339 lit. c).
3 Servicii medicale furnizate sub formă de abonament sunt acele servicii medicale preplătite pe care furnizorii le oferă în mod direct

abonaţilor şi nu prin intermediul asigurătorilor, în afara serviciilor din pachetul de servicii medicale de bază din sistemul de asigurări
sociale de sănătate (art. 339 lit. i).

35
8. Concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate

Drepturile de asigurări sociale, sunt reglementate de Ordonanţa


de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în
vederea creşterii copilului1 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de
sănătate2, care prevăd că asiguraţii au dreptul la:
a) concediu şi indemnizaţie pentru incapacitate temporară de
muncă, cauzată de boli obişnuite sau de accidente în afara muncii,
boli profesionale şi accidente de muncă;
b) prestaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea
capacităţii de muncă;
c) concediu şi indemnizaţie pentru maternitate;
d) concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului;
e) concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav;
f) ajutor de deces.
Conform art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
158/2005, asiguraţii, au dreptul, pe perioada în care au domiciliul sau
reşedinţa pe teritoriul României, la concedii medicale şi indemnizaţii
de asigurări sociale de sănătate, dacă:
- desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de
muncă sau în baza raportului de serviciu;
- desfăşoară activităţi în funcţii elective sau sunt numite în
cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata
mandatului, precum şi membrii cooperatori dintr-o organizaţie a
cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror drepturi şi obligaţii sunt
asimilate, cu ale persoanelor de mai sus;
- beneficiază de drepturi băneşti lunare ce se suportă din
bugetul asigurărilor pentru şomaj.
De aceleaşi drepturi beneficiază şi persoanele care nu se află
în una dintre situaţiile de mai sus, dar sunt:
- asociaţi, comanditari sau acţionari;
- administratori sau manageri care au încheiat contract de
administrare ori de management;

1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1008 din 14 noiembrie 2005, modificată ulterior, inclusiv prin Legea nr.

7/2007 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 17 ianuarie 2007).
2 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074 din 29 noiembrie 2005, modificată ulterior, inclusiv prin Ordonanţa de

urgenţă a Guvernului nr. 91/2006 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 28 noiembrie 2006).

36
- membri ai asociaţiei familiale;
- autorizate să desfăşoare activităţi independente;
- persoane care încheie un contract de asigurări sociale
pentru concedii şi indemnizaţii pentru maternitate şi concedii şi
indemnizaţii pentru îngrijirea copilului bolnav, în condiţiile în care au
început stagiul de cotizare până la data de 1 ianuarie 2006.1
Aceştia, dacă au calitatea de pensionari, nu sunt asigurate
conform Ordonanţei de urgenţă, a Guvernului nr. 158/2005 cu
excepţia pensionarilor de invaliditate gradul III şi a pensionarilor
nevăzători.
Începând cu data de 1 ianuarie 2006, cota de contribuţie
pentru concedii şi indemnizaţii, destinată exclusiv finanţării
cheltuielilor cu plata drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de
urgenţă, este de 0,75%, aplicată la fondul de salarii sau, la drepturile
reprezentând indemnizaţie de şomaj ori asupra veniturilor supuse
impozitului pe venit, şi se achită la bugetul Fondului naţional unic de
asigurări sociale de sănătate.
Persoanele juridice sau fizice au obligaţia să calculeze şi să
vireze casei de asigurări de sănătate cota de contribuţie pentru
concedii şi indemnizaţii; acestea au obligaţia să anunţe lunar casei de
asigurări de sănătate schimbările de natură să modifice elementele
de calcul pentru plata contribuţiei.
Stagiul minim de cotizare pentru acordarea drepturilor este o
lună realizată în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acordă
concediul medical. El se constituie din însumarea perioadelor:
- pentru care s-a achitat contribuţia pentru concedii şi
indemnizaţii de către angajator sau de către asigurat respectiv de
către fondul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli
profesionale sau bugetul asigurărilor pentru şomaj2;
- pentru care plata contribuţiei de asigurări sociale de
sănătate se suportă din alte surse;
- pentru care, până la data intrării în vigoare a Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, plata contribuţiei de asigurări
sociale de sănătate s-a făcut din alte surse.
Se asimilează stagiului de cotizare perioadele în care
asiguratul beneficiază de concediile şi indemnizaţiile prevăzute de
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005.

1 Art. 1 alin. 2 lit. e a fost introdusă prin Legea nr. 399/2006 (Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 6

noiembrie 2006).
2 Text modificat prin Legea nr. 399/2006.

37
Se mai asimilează stagiului de cotizare şi perioadele în care
asiguratul:
- a beneficiat de pensie de invaliditate;
- a urmat cursurile de zi ale învăţământului universitar, pe
durata normală a studiilor respective, cu condiţia absolvirii acestora.
Aceste perioade se asimilează stagiului de cotizare numai
dacă în aceste perioade asiguratul nu a realizat stagii de cotizare în
înţelesul prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
Asiguraţii au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru
incapacitate temporară de muncă, fără condiţii de stagiu de cotizare,
în cazul urgenţelor medico-chirurgicale, tuberculozei, bolilor
infectocontagioase din grupa A, neoplaziilor şi SIDA. Lista cuprinzând
urgenţele medico-chirurgicale, precum şi bolile infectocontagioase din
grupa A este stabilită prin hotărâre a Guvernului.
Baza de calcul a indemnizaţiilor se determină ca medie a
veniturilor lunare din ultimele 6 luni din cele 12 luni din care se
constituie stagiul de cotizare, până la limita a 12 salarii minime brute
pe ţară lunar, pe baza cărora se calculează contribuţia pentru concedii
şi indemnizaţii.1
În cazul în care stagiul de cotizare este mai mic de 6 luni,
baza de calcul a indemnizaţiilor o constituie media veniturilor lunare
la care s-a calculat contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii, din
lunile respective sau, venitul lunar din prima lună de activitate pentru
care s-a stabilit să se plătească contribuţia.
Din duratele de acordare a concediilor medicale, exprimate în
zile calendaristice, se plătesc zilele lucrătoare.
La stabilirea numărului de zile ce urmează a fi plătite se au în
vedere prevederile legale cu privire la zilele de sărbătoare declarate
nelucrătoare, precum şi cele referitoare la stabilirea programului de
lucru, prevăzute prin contractele colective de muncă.
Asiguraţii beneficiază de concedii şi de indemnizaţii, în baza
certificatului medical eliberat de medicul curant, acesta fiind orice
medic aflat în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate,
şi orice alt medic cu autorizaţie de liberă practică valabilă şi care
încheie o convenţie în acest sens cu casele de asigurări de sănătate,
în condiţiile Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei
medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.

1 Text modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2006.

38
9. Indemnizaţia pentru

incapacitate temporară de muncă

Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă se


suportă:
- de către angajator, din prima zi până în a 5-a zi de
incapacitate temporară de muncă;1
- din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de
sănătate, începând cu:
a) ziua următoare celor suportate de angajator, şi până la data
încetării incapacităţii temporare de muncă a asiguratului sau a
pensionării acestuia;
b) prima zi de incapacitate temporară de muncă, în cazul
persoanelor asigurate care beneficiază de drepturi băneşti lunare ce
se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, asociaţi, comanditari
sau acţionari, administratori sau manageri care au încheiat contract
de administrare ori de management, membri ai asociaţiei familiale,
autorizate să desfăşoare activităţi independente.
Durata de acordare a concediului şi a indemnizaţiei pentru
incapacitate temporară de muncă, este de cel mult 183 de zile în
interval de un an, socotit din prima zi de îmbolnăvire.2
Începând cu a 91-a zi concediul se poate prelungi până la 183
de zile, cu avizul medicului expert al asigurărilor sociale. 3
Durata de acordare a concediului şi a indemnizaţiei pentru
incapacitate temporară de muncă este mai mare în cazul unor boli
speciale şi se diferenţiază după cum urmează:
- un an, în intervalul ultimilor 2 ani, pentru tuberculoză
pulmonară şi unele boli cardiovasculare, stabilite de Casa Naţională
de Asigurări de Sănătate, denumită în continuare CNAS, cu acordul
Ministerului Sănătăţii;
- un an, cu drept de prelungire până la un an şi 6 luni de către
medicul expert al asigurărilor sociale, în intervalul ultimilor 2 ani,
pentru tuberculoză meningeală, peritoneală şi urogenitală, inclusiv a
glandelor suprarenale, pentru SIDA şi neoplazii, în funcţie de stadiul
bolii;

1 Text modificat prin Legea nr. 399/2006.


2 Text modificat prin Legea nr. 399/2006.
3 Text modificat prin Legea nr. 399/2006.

39
- un an şi 6 luni, în intervalul ultimilor 2 ani, pentru tuberculoză
pulmonară operată şi osteoarticulară;
- 6 luni, cu posibilitatea de prelungire până la maximum un an,
în intervalul ultimilor 2 ani, pentru alte forme de tuberculoză
extrapulmonară, cu avizul medicului expert al asigurărilor sociale.
Medicul primar sau, medicul specialist în afecţiunea principal
invalidantă poate propune pensionarea de invaliditate dacă bolnavul
nu a fost recuperat la expirarea duratelor de acordare a indemnizaţiei
pentru incapacitate temporară de muncă.
În situaţii temeinic motivate de posibilitatea recuperării, medicul
poate propune prelungirea concediului medical peste 183 de zile, în
scopul evitării pensionării de invaliditate şi menţinerii asiguratului în
activitate.
Medicul expert al asigurărilor sociale decide prelungirea
concediului medical pentru continuarea programului recuperator,
reducerea programului de lucru, reluarea activităţii în raport de
pregătirea profesională şi de aptitudini ori pensionarea de invaliditate.
Prelungirea concediului medical peste 183 de zile se face
pentru cel mult 90 de zile, în raport cu evoluţia cazului şi cu
rezultatele acţiunilor de recuperare (art. 14 alin. 4).
În cazul în care medicul expert al asigurărilor sociale a emis
avizul de pensionare de invaliditate, plata indemnizaţiei pentru
incapacitate temporară de muncă se face până la sfârşitul lunii
următoare celei în care s-a emis avizul, fără a se depăşi durata
maximă de acordare a concediului.
Asiguraţii a căror incapacitate temporară de muncă a survenit
în timpul concediului de odihnă sau al concediului fără plată
beneficiază de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă,
concediul de odihnă sau fără plată fiind întrerupt, urmând ca zilele
neefectuate să fie reprogramate.
Beneficiază de indemnizaţii pentru incapacitate temporară de
muncă, în aceleaşi condiţii ca şi ceilalţi asiguraţi, pensionarii, precum
şi pensionarii de invaliditate gradul III sau, pensionarii nevăzători,
membri ai asociaţiei familiale sau autorizaţi să desfăşoare activităţi
independente.
Cuantumul brut lunar al indemnizaţiei pentru incapacitate
temporară de muncă se determină prin aplicarea procentului de 75%
asupra bazei de calcul.
Cuantumul brut lunar al indemnizaţiei pentru incapacitate
temporară de muncă, determinată de tuberculoză, SIDA, neoplazii,

40
precum şi de o boală infectocontagioasă din grupa A şi de urgenţe
medico-chirurgicale, este de 100% din baza de calcul.

10. Concedii şi indemnizaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor

şi recuperarea capacităţii de muncă

În scopul prevenirii îmbolnăvirilor şi recuperării capacităţii de


muncă, asiguraţii pot beneficia de:
- indemnizaţie pentru reducerea timpului de muncă;
- concediu şi indemnizaţie pentru carantină;
- tratament balnear, în conformitate cu programul individual de
recuperare.
Indemnizaţia pentru reducerea timpului de muncă cu o pătrime
din durata normală se acordă asiguraţilor care, din motive de
sănătate, nu mai pot realiza durata normală de muncă.
Indemnizaţia se acordă, la propunerea medicului curant, cu
avizul medicului expert al asigurărilor sociale, pentru cel mult 90 de
zile în ultimele 12 luni anterioare primei zile de concediu, în una sau
mai multe etape.
Cuantumul brut lunar al indemnizaţiei pentru reducerea timpului
de muncă este egal cu diferenţa dintre baza de calcul şi venitul
salarial brut realizat de asigurat prin reducerea timpului normal de
muncă, fără a depăşi 25% din baza de calcul.
Concediul şi indemnizaţia pentru carantină se acordă
asiguraţilor cărora li se interzice continuarea activităţii din cauza unei
boli contagioase, pe durata stabilită prin certificatul eliberat de direcţia
de sănătate publică.
Cuantumul brut lunar al indemnizaţiei pentru carantină
reprezintă 75% din baza de calcul.
Asiguraţii aflaţi în incapacitate temporară de muncă pe o
perioadă mai mare de 90 de zile consecutive beneficiază de
tratament balnear şi de recuperare a capacităţii de muncă, pe baza
prescripţiilor medicale, cu sau fără contribuţie personală, în condiţiile
prevăzute în Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei
medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.
Tratamentul balnear şi de recuperare a capacităţii de muncă se
desfăşoară în conformitate cu prevederile programului individual de

41
recuperare întocmit de medicul curant, cu avizul obligatoriu al
medicului expert al asigurărilor sociale, în funcţie de natura, stadiul şi
prognosticul bolii, structurat pe etape.
În funcţie de tipul afecţiunii şi de natura tratamentului, durata
tratamentului balnear este de 15-21 de zile şi se stabileşte odată cu
avizul obligatoriu al medicului expert.
Programul individual de recuperare este obligatoriu şi se
realizează în unităţi sanitare specializate aflate în relaţie contractuală
cu casele de asigurări de sănătate.
După fiecare etapă prevăzută în programul individual de
recuperare asiguraţii sunt supuşi reexaminării medicale. În funcţie de
rezultatele acesteia medicul expert actualizează programul individual
de recuperare, recomandă reluarea activităţii profesionale sau
propune pensionarea de invaliditate.
Plata indemnizaţiilor nu se cuvine pe perioadele în care
asiguratul, din motive imputabile lui, nu îşi îndeplineşte obligaţia de a
urma şi de a respecta programul individual de recuperare.

11. Concediul şi indemnizaţia de maternitate

Aşa cum prevede art. 23 din Ordonanţa de urgenţă a


Guvernului nr. 158/2005, asiguratele au dreptul la concedii pentru
sarcină şi lăuzie, pe o perioadă de 126 de zile calendaristice,
perioadă în care beneficiază de indemnizaţie de maternitate.
De aceleaşi drepturi beneficiază şi femeile care din motive
neimputabile lor, nu mai au calitatea de asigurat, dacă nasc în termen
de 9 luni de la data pierderii acestei calităţii. Faptul că pierderea
calităţii de asigurat nu s-a produs din motive imputabile persoanei în
cauză se dovedeşte cu acte oficiale eliberate de către angajatori sau
asimilaţii acestora.
În această situaţie, baza de calcul a indemnizaţiei de
maternitate se constituie din media veniturilor lunare pe baza cărora
s-a calculat contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii, din ultimele 6
luni anterioare datei pierderii calităţii de asigurat.
Concediul pentru sarcină se acordă pe o perioadă de 63 de zile
înainte de naştere, iar concediul pentru lăuzie pe o perioadă de 63 de
zile după naştere.
Concediile pentru sarcină şi lăuzie se pot compensa între ele,
în funcţie de recomandarea medicului şi de opţiunea persoanei

42
beneficiare, în aşa fel încât durata minimă obligatorie a concediului
de lăuzie să fie de 42 de zile calendaristice.
Persoanele cu handicap asigurate beneficiază, la cerere, de
concediu pentru sarcină, începând cu luna a 6-a de sarcină.
În situaţia copilului născut mort sau dacă acesta moare în
perioada concediului de lăuzie, indemnizaţia de maternitate se
acordă pe toată durata acestuia.
Cuantumul brut lunar al indemnizaţiei de maternitate este de
85% din baza de calcul.

12. Concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului

Conform art. 1 din Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.


148/20051, începând cu data de 1 ianuarie 2006, persoanele care, în
ultimul an anterior datei naşterii copilului, au realizat timp de 12 luni
venituri profesionale supuse impozitului pe venit beneficiază de
concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în
cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum şi de o
indemnizaţie lunară în cuantum de 800 lei. Începând cu data de 1
ianuarie 2007, cuantumul indemnizaţiei este de 600 lei.
Prin venituri profesionale supuse impozitului pe venit se
înţelege: venituri din salarii, venituri din activităţi independente,
venituri din activităţi agricole.
În calculul celor 12 luni se includ şi perioadele în care
persoanele s-au aflat în una sau mai multe dintre următoarele situaţii:
- şi-au însoţit şoţul/soţia trimis/trimisă în misiune permanentă în
străinătate;
- au beneficiat de indemnizaţie de şomaj;
- au beneficiat de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale
de sănătate;
- au realizat perioade asimilate stagiului de cotizare în sistemul
public de pensii;
- au realizat perioade de stagiu de cotizare în sistemul public de
pensii în condiţiile prevăzute de actele normative cu caracter special
care reglementează concedierile colective;

1 Privind susţinerea familiei în vederea creşterii copiilor (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1008 din 14

noiembrie 2005), modificată ulterior, inclusiv prin Legea nr. 7/2007 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 17
ianuarie 2007).

43
- au realizat în sistemul public de pensii, anterior datei intrării în
vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, perioade
de stagiu de cotizare pe bază de contract de asigurare socială;
- au beneficiat de indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului
până la vârsta de 2 ani, respectiv până la vârsta de 3 ani în cazul
copilului cu handicap;
- au beneficiat de pensii de invaliditate;
- au beneficiat de concediu fără plată pentru a participa la
cursuri de formare şi perfecţionare profesională din iniţiativa
angajatorului sau la care acesta şi-a dat acordul;
- au lucrat cu contract individual de muncă în străinătate, pe
baza acordurilor guvernamentale bilaterale încheiate de România cu
alte state;
- se află în perioada de întrerupere temporară a activităţii, din
iniţiativa angajatorului, fără încetarea raportului de muncă, pentru
motive economice, tehnologice, structurale sau similare;
- se află în perioada de 60 de zile de la absolvirea cursurilor de
zi ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, cu examen de
licenţă sau de diplomă, în vederea angajării ori, trecerii în şomaj,
potrivit legii.1
În perioadele în care beneficiarii acestor drepturi realizează
venituri profesionale supuse impozitului pe venit, se acordă un
stimulent în cuantum lunar de 300 lei, situaţie în care plata
indemnizaţiei de 800 lei se suspendă.
Începând cu data de 1 ianuarie 2007, cuantumul stimulentului
lunar este de 100 lei.
Conform art. 4 din acest act normativ, începând cu data de 1
ianuarie 2007, cuantumul alocaţiei de stat pentru copii, este
următorul:
- 200 lei lunar, în situaţia copiilor în vârstă de până la 2 ani,
respectiv 3 ani în cazul copiilor cu handicap;
- 24 în situaţia copiilor în vârstă de peste 2 ani, respectiv 3 ani
în cazul copiilor cu handicap2.
Indemnizaţia sau stimulentul, se cumulează cu alocaţia de stat
pentru copii.

1Articol modificat prin Legea nr. 7/2007.


2 Aşa cum prevede art. 3 din Legea nr. 61/1993 privind alocaţiile de stat pentru copii (republicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 145 din 28 februarie 2007). A se vedea şi Hotărârea Guvernului nr. 57/2007 privind stabilirea cuantumului lunar al
alocaţiei de stat pentru copii (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 26 ianuarie 2006).

44
De indemnizaţie şi stimulent beneficiază, una dintre
persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a încredinţat copilul în
vederea adopţiei sau care are copilul în plasament ori în plasament în
regim de urgenţă, cu excepţia asistentului maternal profesionist,
precum şi persoana care a fost numită tutore.
Acordarea drepturilor, se face ţinându-se seama de 12 luni
anterioare datei de la care, s-a aprobat adopţia, a fost făcută
încredinţarea, s-a instituit plasamentul sau tutela.1
Concediul, drepturile şi indemnizaţia lunară se cuvin pentru
fiecare dintre primele 3 naşteri sau, pentru primii 3 copii.
Cei care îndeplinesc condiţiile au dreptul la concediu fără plata
indemnizaţiei pentru creşterea copilului după primele 3 naşteri sau,
după caz, după primii 3 copii.
Durata concediului este de 3 luni şi se acordă integral, o
singură dată, în perioada până la împlinirea de către copil a vârstei
de 2 ani, respectiv a vârstei de 3 ani în cazul copilului cu handicap.
Cererea pentru acordarea acestui concediu se depune şi se
înregistrează la angajator, pe baza livretului de familie sau a
certificatului de naştere al copilului.
Drepturile se acordă în situaţia în care solicitantul îndeplineşte
cumulativ următoarele condiţii:
- este cetăţean român, cetăţean străin sau apatrid;
- are domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul României;
- locuieşte împreună cu copilul/copiii pentru care solicită
drepturile şi se ocupă de creşterea şi îngrijirea acestuia/acestora.
Drepturile reprezentând indemnizaţie, stimulent sau alocaţie de
stat pentru copii, se acordă, la cerere, în baza următoarelor
documente:
- actul de identitate al solicitantului;
- certificatul de naştere al copilului şi, livretul de familie;
- certificatul de persoană cu handicap al copilului, după caz;
- adeverinţă eliberată de autorităţile competente sau de către
angajator, din care să rezulte calitatea de asigurat;
- adeverinţă eliberată de plătitorul indemnizaţiei de maternitate
sau, alte dovezi, din care să reiasă ultima zi de concediu de
maternitate;

1 Art. 5 a fost modificat prin Legea nr. 7/2006.

45
- declaraţie pe propria răspundere din care să reiasă că
solicitantul nu beneficiază în acelaşi timp de indemnizaţie de
maternitate;
- declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că
celălalt părinte natural sau, o altă persoană care a adoptat copilul,
cărora li s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care au copilul
în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, precum şi
persoana care a fost numită tutore, nu beneficiază de drepturile
prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005;
- declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că
solicitantul se ocupă de creşterea şi îngrijirea copilului şi că acesta nu
este încredinţat sau dat în plasament nici unui organism privat
autorizat sau serviciu public autorizat ori unei persoane fizice;
- dovada eliberată de autorităţile competente, de angajatori
sau, declaraţie pe propria răspundere, din care să rezulte că
solicitantul se află în concediu pentru creşterea copilului - pentru
acordarea drepturilor;
- dovada eliberată de autorităţile competente sau, declaraţie pe
propria răspundere, din care să rezulte că solicitantul realizează
venituri profesionale supuse impozitului pe venit, pentru acordarea
drepturilor;
- dovada eliberată de autorităţile competente sau de către
angajator, din care să rezulte că se încadrează în situaţiile legale
pentru a beneficia de concediu şi indemnizaţia pentru creşterea
copilului.
- dovada eliberată de autorităţile competente pentru realizarea
veniturilor din activităţi independente sau, după caz, din activităţi
agricole şi a plăţii impozitului pentru acestea;
- alte acte necesare stabilirii dreptului, prevăzute în normele
metodologice.
Concediul pentru creşterea copilului se acordă, la cerere, de
către persoanele juridice sau fizice, denumite angajatori, la care îşi
desfăşoară activitatea persoanele.
Cererile pentru acordarea drepturilor reprezentând
indemnizaţie, stimulent sau alocaţie de stat pentru copii, şi
documentele din care rezultă îndeplinirea condiţiilor legale de
acordare a acestora se depun, la primăria comunei, oraşului,
municipiului, respectiv sectoarelor municipiului Bucureşti, pe raza
căreia/căruia solicitantul îşi are domiciliul sau reşedinţa.

46
Până la data de 10 a fiecărei luni, primăriile au obligaţia de a
transmite pe bază de borderou cererile înregistrate în luna anterioară,
însoţite de documentele justificative, la direcţiile judeţene de muncă,
solidaritate socială şi familie, respectiv la direcţia de muncă,
solidaritate socială şi familie a municipiului Bucureşti, denumite în
continuare direcţii teritoriale.
Cererile se soluţionează în termen de 15 zile lucrătoare de la
data înregistrării la direcţia teritorială, prin decizie de admitere sau, de
respingere, emisă de directorul executiv.
Decizia se comunică solicitantului în termen de 5 zile lucrătoare
de la data emiterii.
Drepturile reprezentând indemnizaţie şi stimulent, se cuvin şi
se plătesc după cum urmează:
- începând cu ziua următoare celei în care încetează, conform
legii, concediul de maternitate, dacă cererea este depusă în termen
de 60 de zile lucrătoare de la acea dată;1
- începând cu data naşterii copilului, dacă cererea este depusă
în termen de 60 de zile lucrătoare de la acea dată, în cazul
persoanelor care nu îndeplinesc condiţiile, pentru acordarea
concediului de maternitate şi a indemnizaţiei aferente;
- începând cu data adopţiei, a instituirii tutelei, plasamentului
sau încredinţării, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile
lucrătoare de la data la care s-au aprobat ori, s-au instituit măsurile
de protecţie a copilului;
- de la data depunerii cererii, pentru toate celelalte situaţii,
inclusiv pentru cazul în care cererea a fost depusă peste termenele
prevăzute mai sus.
Plata alocaţiei de stat pentru copii se face începând cu luna
următoare celei în care s-a născut copilul.
Pentru fracţiunile de lună, cuantumul drepturilor se stabileşte
proporţional, în funcţie de numărul zilelor calendaristice din luna
respectivă pentru care acestea se cuvin şi se acordă.
Plata drepturilor încetează cu ziua următoare celei în care:
- copilul a împlinit vârsta de 2 ani, respectiv de 3 ani, în cazul
copilului cu handicap;
- a avut loc decesul copilului.

1 Art. 10 a fost modificat prin Legea nr. 7/2007.

47
Plata drepturilor prevăzute de Ordonanţă de urgenţă a
Guvernului nr. 148/2005 se suspendă începând cu luna următoare
celei în care:
- beneficiarul este decăzut din drepturile părinteşti;
- beneficiarul este îndepărtat, de la exercitarea tutelei;
- beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile în vederea
încredinţării copilului spre adopţie;
- beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile în vederea
menţinerii măsurii de plasament;
- beneficiarul execută o pedeapsă privativă de libertate sau se
află în arest preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile;
- copilul este abandonat ori este internat într-o instituţie de
ocrotire publică sau privată;
- beneficiarul a decedat;
- se constată că, timp de 3 luni consecutive, se înregistrează
mandate poştale returnate.
Plata indemnizaţiei se suspendă începând cu ziua următoare
celei în care beneficiarul realizează venituri profesionale supuse
impozitului pe venit.
Aceasta nu se suspendă în situaţia în care beneficiarii acestei
indemnizaţii primesc diverse sume în baza legii, contractului colectiv
de muncă sau a contractului individual de muncă, acordate în
perioada concediului pentru creşterea copilului, altele decât cele
rezultate din desfăşurarea efectivă a unei activităţi profesionale.
Plata stimulentului se suspendă începând cu ziua următoare
celei în care beneficiarul nu mai realizează venituri profesionale
supuse impozitului pe venit.
În situaţia în care beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile
plata drepturilor se suspendă începând cu ziua următoare celei în
care condiţiile respective nu mai sunt îndeplinite.
Reluarea plăţii drepturilor suspendate se face la cerere,
începând cu data depunerii cererii1.
Drepturile se cuvin şi se acordă noului beneficiar de la data
suspendării, dacă cererea a fost depusă în termen de 60 de zile
lucrătoare de la data la care a operat suspendarea, respectiv de la
data cererii, dacă cererea a fost depusă după acest termen (art. 13
alin. 2).

1 Art. 12 a fost modificat prin Legea nr. 7/2007.

48
Beneficiarul drepturilor este obligat să comunice în scris
primăriei orice modificare intervenită în situaţia sa, de natură să
determine încetarea sau suspendarea plăţii drepturilor, în termen de
15 zile lucrătoare de la apariţia acesteia. Comunicarea se transmite
de către primărie direcţiei teritoriale în termen de 5 zile lucrătoare de
la data înregistrării1.
Drepturile de care beneficiază persoana conform Ordonanţei
de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, prin nu pot fi urmărite silit
decât în vederea recuperării sumelor încasate necuvenit cu acest titlu
(art. 15).
Sumele încasate necuvenit se recuperează de la beneficiarii
acestora, pe baza deciziei emise de directorul executiv al direcţiei
teritoriale, cu respectarea termenului general de prescripţie. Decizia
prevăzută constituie titlu executoriu şi poate fi contestată conform
prevederilor Legii nr. 544/2004. Sumele rămase nerecuperate de pe
urma beneficiarilor decedaţi nu se mai urmăresc.
Sumele încasate necuvenit ca urmare a unei infracţiuni
săvârşite de beneficiar se recuperează de la acesta (art. 21).
Pe perioada în care se beneficiază de indemnizaţie, contribuţia
individuală de asigurări sociale de sănătate se calculează prin
aplicarea cotei prevăzute de lege asupra sumei reprezentând
valoarea a de două ori salariul de bază minim brut pe ţară, garantat
în plată, şi se suportă de la bugetul de stat.
Cuantumul drepturilor se poate actualiza în condiţiile stabilite
prin hotărâre a Guvernului.
Perioada în care o persoană beneficiază de drepturile
prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005,
constituie perioadă asimilată stagiului de cotizare în vederea stabilirii
drepturilor prevăzute de Legea nr. 19/2000 şi de Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 158/2005.
În situaţia asimilării stagiului de cotizare în vederea stabilirii
drepturilor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
158/2005 la stabilirea cuantumului indemnizaţiilor de asigurări sociale
de sănătate se ia în calcul salariul de bază minim brut pe ţară
garantat în plată din perioada respectivă.
Perioada concediului pentru creşterea copilului în vârstă de
până la 2 ani sau de până la 3 ani în cazul copilului cu handicap

1 Art. 14 a fost modificat prin Legea nr. 7/2007

49
constituie vechime în muncă şi în serviciu, care se are în vedere la
stabilirea drepturilor ce se acordă în raport cu aceasta.1
Calculul şi plata se fac de către direcţiile teritoriale.
Drepturile se achită lunar beneficiarului, reprezentantului legal
ori mandatarului acestora, împuternicit prin procură, pe bază de
mandat poştal sau, în cont curent personal.

13. Concediul şi indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav

Conform art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.


158/2005, asiguraţii au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru
îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani, iar în cazul
copilului cu handicap, pentru afecţiunile intercurente, până la
împlinirea vârstei de 18 ani.
Beneficiază de indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav,
opţional, unul dintre părinţi, dacă solicitantul îndeplineşte condiţiile de
stagiu de cotizare.
Beneficiază de aceleaşi drepturi, dacă îndeplineşte condiţiile
cerute pentru acordarea acestora, şi asiguratul care, a adoptat, a fost
numit tutore, căruia i s-au încredinţat copii în vederea adopţiei sau i-
au fost daţi în plasament (art. 27).
Indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până
la 7 ani sau a copilului cu handicap cu afecţiuni intercurente până la
împlinirea vârstei de 18 ani se acordă pe baza certificatului de
concediu medical eliberat de medicul de familie şi a certificatului
pentru persoanele cu handicap (art. 28).
Durata de acordare a indemnizaţiei este de maximum 45 de
zile calendaristice pe an pentru un copil, cu excepţia situaţiilor în care
copilul este diagnosticat cu boli infectocontagioase, neoplazii, este
imobilizat în aparat gipsat, este supus unor intervenţii chirurgicale;
durata concediului medical în aceste cazuri va fi stabilită de medicul
curant, iar după depăşirea termenului de 90 de zile, de către medicul
specialist, cu aprobarea medicului expert al asigurărilor sociale (art.
29).2
Cuantumul brut lunar al indemnizaţiei pentru îngrijirea copilului
bolnav este de 85% din baza de calcul (art. 30).

1 Art. 18 a fost modificat prin Legea nr. 7/2007.


2 Text modificat prin Legea nr. 399/2006.

50
14. Concediul şi indemnizaţia de risc maternal

Conform art. 31 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.


148/2005, dreptul la concediul de risc maternal se acordă în condiţiile
prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2003 privind
protecţia maternităţii la locurile de muncă.
Pe durata concediului de risc maternal se acordă o
indemnizaţie de risc maternal care se suportă integral din bugetul
Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.
Concediul şi indemnizaţia de risc maternal se acordă fără
condiţie de stagiu de cotizare.
Cuantumul indemnizaţiei reprezintă 75% din baza de calcul
stabilită.

15. Ajutorul de deces

Potrivit art. 126 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, în cazul decesului
asiguratului sau al pensionarului beneficiază de ajutor de deces o
singură persoană care face dovada că a suportat cheltuielile
ocazionate de deces. El poate fi, după caz:
–soţul supravieţuitor;
–copilul;
–părintele;
–tutorele;
–curatorul;
–moştenitorul în condiţiile dreptului comun, sau, în lipsa
acestuia persoana care face dovada respectivă.
În sistemul public, asiguratul sau pensionarul beneficiază de
ajutor de deces în cazul decesului unui membru de familie aflat în
întreţinerea sa şi care nu are un drept propriu de asigurări sociale1.
În sensul Legii nr. 19/2000, se consideră membru de familie:
– soţul;
– copiii proprii, copiii adoptaţi, copiii aflaţi în plasament familial
sau cei încredinţaţi spre creştere şi educare familiei, în vârstă de
până la 18 ani sau, dacă îşi continuă studiile, până la terminarea
acestora, fără a depăşi vârsta de 26 ani precum şi copiii incapabili de

1 A se vedea art. 127 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2001.

51
muncă, indiferent de vârstă, dacă şi-au pierdut capacitatea de muncă
înaintea vârstelor menţionate;
– părinţii şi bunicii oricăruia dintre soţi.
În sistemul public, ajutorul de deces cuvenit unui membru de
familie reprezintă jumătate din cuantumul prevăzut la art. 126 alin. (2)
din Legea nr. 19/2000 stabilit anual prin legea bugetului asigurărilor
sociale de stat (art. 127 alin. 2).

CAPITOLUL III

ASIGURAREA PENTRU ACCIDENTE DE MUNCĂ


ŞI BOLI PROFESIONALE

1. Noţiunea şi principiile

asigurării pentru accidente de muncă şi boli profesionale

52
Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, este
reglementată de Legea nr. 346/20021 şi reprezintă o formă nouă de
asigurări sociale de stat2.
În temeiul art. 1 din lege, asigurarea pentru accidente de muncă
şi boli profesionale reprezintă o asigurare de persoane, face parte din
sistemul de asigurări sociale, este garantată de stat şi cuprinde
raporturi specifice prin care se asigură protecţia socială a salariaţilor
împotriva diminuării sau pierderii capacităţii de muncă şi decesului
acestora ca urmare a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale.
Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale
garantează un ansamblu de servicii şi prestaţii în beneficiul
persoanelor asigurate, în vederea:
a) promovării sănătăţii şi a securităţii în muncă şi prevenirii
accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale;
b) diminuării şi compensării consecinţelor accidentelor de
muncă şi ale bolilor profesionale (art. 2).
Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale se
fundamentează pe următoarele principii:
a) asigurarea este obligatorie pentru toţi cei ce utilizează forţă
de muncă angajată cu contract individual de muncă;
b) riscul profesional este asumat de cei ce beneficiază de
rezultatul muncii prestate;
c) constituirea resurselor de asigurare pentru accidente de
muncă şi boli profesionale din contribuţii diferenţiate în funcţie de risc,
suportate de angajatori sau de persoanele fizice care încheie
asigurare;3
d) creşterea rolului activităţii de prevenire în vederea reducerii
numărului accidentelor de muncă şi al bolilor profesionale;
e) solidaritatea socială, prin care participanţii la sistemul de
asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale îşi asumă
reciproc obligaţii şi beneficiază de drepturi pentru prevenirea,
diminuarea sau eliminarea riscurilor;
f) asigurarea unui tratament nediscriminatoriu pentru
beneficiarii drepturilor prevăzute de lege;
g) asigurarea transparenţei în utilizarea fondurilor;

1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 27 iunie 2002, modificată ulterior, inclusiv prin Ordonanţa de

urgenţă a Guvernuui nr. 91/2007 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 1 octombrie 2007).
2 A se vedea Şerban Beligrădeanu, Legislaţia muncii, comentată, vol. 2/2002, Editura „Lumina Lex”, Bucureşti, 2002, p. 116-117.
3 Modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2003.

53
h) repartiţia fondurilor în conformitate cu obligaţiile ce revin
sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli
profesionale prin prezenta lege (alin. 3).
Prin asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale
răspunderea civilă a persoanei fizice sau juridice pentru prestaţiile
prevăzute în prezenta lege şi pentru care s-a plătit contribuţia de
asigurare este preluată de asigurător.
În situaţia în care se face dovada unor prejudicii care nu sunt
acoperite prin prevederile prezentei legi, în mod subsidiar şi
complementar, intră în funcţiune răspunderea civilă, potrivit dreptului
comun (art. 4).

2. Raporturile de asigurare

şi riscurile asigurate

Raporturile de asigurare, rezultate în temeiul şi din contractele


de asigurare, se stabilesc între:
a) angajatori şi asigurător, pentru persoanele asigurate
prevăzute la art. 5 şi 7;
b) asiguraţi şi asigurător, pentru persoanele asigurate
prevăzute la art. 6.
Calitatea de asigurat se dobândeşte, iar raporturile de
asigurare se stabilesc la data: încheierii contractului individual de
muncă, stabilirii raporturilor de serviciu în cazul funcţionarilor publici,
validării mandatului pentru persoanele care desfăşoară activităţi în
funcţii elective, numirii în cadrul autorităţii executive, legislative ori
judecătoreşti, depunerii adeziunii în cazul membrilor cooperatori,
începerii practicii profesionale pentru şomeri, ucenici, elevi şi studenţi
sau încheierii contractului individual de asigurare, (art. 9)1.
În vederea încheierii asigurării şi a stabilirii cotei contribuţiei
datorate, angajatorul are obligaţia de a comunica asigurătorului,
printr-o declaraţie pe propria răspundere, domeniul de activitate,
numărul de angajaţi, fondul de salarii, precum şi orice alte informaţii
solicitate în acest scop.
Declaraţia se depune la sediul asigurătorului, în termen de 30
de zile de la data dobândirii personalităţii juridice sau a începerii
raporturilor de muncă ori de serviciu între părţi.
1 A se vedea art. 3 lit. c) din Legea nr. 346/2002, modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2003.

54
În cazul modificării uneia sau mai multor informaţii din
declaraţia prevăzută mai sus, angajatorul are obligaţia să anunţe
asigurătorul în termen de 15 zile(art. 10).1
Dreptul la prestaţiile şi serviciile de asigurare pentru accidente
de muncă şi boli profesionale se naşte de la data stabilirii raporturilor
de asigurare şi încetează o dată cu aceste raporturi (art. 13).
În cazul în care din culpa angajatorului sau a persoanei
asigurate pe bază de contract individual de asigurare nu s-a plătit
contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli
profesionale, costul prestaţiilor şi al serviciilor de asigurare prevăzute
de prezenta lege şi efectuate de către asigurător se recuperează de
la angajator sau de la persoana asigurată pe bază de contract
individual de asigurare2.
În cazul bolilor profesionale, declarate în condiţiile legii, în
timpul activităţii profesionale, dreptul la prestaţiile şi serviciile de
asigurare se menţine şi ulterior încetării raporturilor de
muncă/serviciu şi a contractelor individuale de asigurare.
În cazul bolilor profesionale, declarate în condiţiile legii, ulterior
încetării raporturilor de muncă şi a contractelor de asigurare, dreptul
la prestaţiile şi serviciile de asigurare se acordă dacă fostul asigurat
face dovada, cu acte medicale eliberate conform legii, că boala a fost
cauzată de factori profesionali specifici locului de muncă (art. 15)3.
Riscurile asigurate sunt accidentele de muncă şi bolile
profesionale cercetate, declarate, înregistrate şi evidenţiate (art. 16).

3. Persoanele asigurate

(asiguraţii)
Sunt asigurate obligatoriu:
a) persoanele care desfăşoară activităţi pe baza unui contract
individual de muncă, indiferent de durata acestuia, precum şi
funcţionarii publici;
b) persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective
sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori
judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrii cooperatori
dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror drepturi şi
obligaţii sunt asimilate, cu ale persoanelor prevăzute mai sus;
1 Modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2003.
2 A se vedea art. 14 aşa cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 171/2005 (publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 1126 din 13 decembrie 2005).
3.Modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2003.

55
c) şomerii, pe toată durata efectuării practicii profesionale în
cadrul cursurilor organizate potrivit legii;
d) ucenicii, elevii şi studenţii, pe toată durata efectuării practicii
profesionale.
Prevederile de mai sus sunt aplicabile şi angajaţilor români care
prestează muncă în străinătate din dispoziţia angajatorilor români.
Au calitatea de asigurat şi cetăţenii străini sau apatrizii care
prestează muncă pentru angajatori români, pe perioada în care au,
potrivit legii, domiciliul sau reşedinţa în România (art. 7).
Se pot asigura, pe bază de contract individual de asigurare,
persoanele care se află în una sau mai multe dintre următoarele
situaţii:
a) asociat unic, asociaţi, comanditari sau acţionari;
b) comanditaţi, administratori sau manageri;
c) membri ai asociaţiei familiale;
d) persoane autorizate să desfăşoare activităţi independente;
e) persoane angajate în instituţii internaţionale;
f) proprietari de bunuri şi/sau arendaşi de suprafeţe agricole şi
forestiere;
g) persoane care desfăşoară activităţi agricole în cadrul
gospodăriilor individuale sau activităţi private în domeniul forestier;
h) membri ai societăţilor agricole sau ai altor forme de asociere
din agricultură;
i) alte persoane interesate, care îşi desfăşoară activitatea pe
baza altor raporturi juridice decât cele menţionate anterior.
Persoanele asigurate aflate în situaţiile de mai sus, o dată cu
încheierea contractului individual de asigurare, au obligaţia de a
depune o declaraţie de venituri şi de a comunica, în termen de 15
zile, asigurătorului orice modificare intervenită cu privire la situaţia şi
statutul lor (art. 12).

4. Asigurătorul

Are calitatea de asigurător, Casa Naţională de Pensii şi Alte


Drepturi de Asigurări Sociale, denumită în continuare CNPAS.
Atribuţiile specifice de asigurare pentru accidente de muncă şi
boli profesionale se exercită de casele teritoriale de pensii.
Atribuţiile specifice de asigurare pentru accidente de muncă şi
boli profesionale, în calitate de prestatori de servicii, pot fi realizate, şi

56
de asociaţii profesionale de asigurare, constituite în acest scop pe
sectoare de activitate ale economiei naţionale.
Asociaţiile profesionale de asigurare funcţionează pe bază de
statut propriu, şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 26/20001 cu privire la
asociaţii şi fundaţii (art. 8)2.

5. Obiectivele asigurării

Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale are


următoarele obiective:
a) prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale;
b) reabilitarea medicală şi socioprofesională a asiguraţilor,
victime ale accidentelor de muncă şi ale bolilor profesionale, precum
şi recuperarea capacităţii de muncă a acestora;
c) acordarea de prestaţii în bani pe termen lung şi scurt, sub
formă de indemnizaţii şi alte ajutoare (art. 17).
Asigurătorul are obligaţia de a-şi organiza activitatea pentru
realizarea obiectivelor, precum şi de a păstra confidenţialitatea tuturor
informaţiilor la care are acces (art. 18).

6. Prestaţii şi servicii de asigurare

pentru accidente de muncă şi boli profesionale

Enumerare
Asiguraţii sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi
boli profesionale au dreptul la următoarele prestaţii şi servicii:
a) reabilitare medicală şi recuperarea capacităţii de muncă;
b) reabilitare şi reconversie profesională;
c) indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă;
d) indemnizaţie pentru trecerea temporară în alt loc de muncă
şi indemnizaţie pentru reducerea timpului de muncă
e) compensaţii pentru atingerea integrităţii;
f) despăgubiri în caz de deces;
g) rambursări de cheltuieli3.

1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 31 ianuarie 2000, modificată şi completată prin Legea nr. 246/2005

de aprobare a acestei ordonanţe (publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 656 din 25 iulie 2005).
2 Modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2003.
3 A se vedea art. 19 aşa cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2003.

57
Baza de calcul a indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară
de muncă, pentru reducerea timpului de muncă sau pentru trecerea
temporară în alt loc de muncă se calculează ca medie a veniturilor
brute realizate lunar de către salariat în ultimele 6 luni anterioare
manifestării riscului, respectiv a veniturilor stipulate în contractele
individuale de asigurare, pe baza cărora s-a stabilit contribuţia de
asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.
În cazul în care stagiul de cotizare este mai mic de 6 luni, baza
de calcul a indemnizaţiilor o constituie media veniturilor brute
realizate lunar, respectiv a veniturilor stipulate în contractul individual
de asigurare, pe baza cărora s-a stabilit contribuţia de asigurare
pentru accidente de muncă şi boli profesionale.
Dacă stagiul de cotizare este mai mic de o lună, baza de calcul
a indemnizaţiilor o constituie venitul lunar brut din prima lună de
activitate pentru care s-a stabilit să se plătească contribuţia.
Pentru calculul indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de
muncă sau pentru reducerea timpului de muncă se utilizează numărul
de zile lucrătoare din luna în care se acordă concediul medical sau,
se solicită alte drepturi de asigurări sociale.
La stabilirea numărului de zile lucrătoare din luna în care se
acordă dreptul de asigurări pentru accidente de muncă şi boli
profesionale se vor avea în vedere prevederile legale cu privire la
zilele de sărbători legale în care nu se lucrează (art. 20)1.

7. Comunicarea şi constatarea accidentelor de muncă

şi a bolilor profesionale

Angajatorii au obligaţia de a comunica asigurătorului


accidentele soldate cu incapacitate de muncă sau cu decesul
asiguraţilor.2
Comunicarea trebuie realizată de îndată ce angajatorul a luat
cunoştinţă despre accident.
Obligaţia privind comunicarea revine şi persoanelor asigurate
conform art. 6 sau urmaşilor acestora, în cazul în care accidentul de
muncă s-a soldat cu decesul asiguratului (art. 51).

1 Modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 129/2004 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1228 din 21

decembrie 2004) şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2007.


2 A se vedea şi art. 77-86 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 346/2002.

58
Dacă în urma controalelor medicale periodice personalul din
structurile de medicina muncii, care asigură servicii medicale
angajatorului, constată că există riscul unei îmbolnăviri profesionale,
acesta are obligaţia de a semnala de îndată cazul asigurătorului.
Declararea bolilor profesionale se realizează conform
prevederilor Legii nr. 319/2006, iar un exemplar din formularul de
declarare a bolii respective va fi înaintat CNPAS de către autoritatea
competentă (art. 52)1.
Pentru constatarea cazului asigurat şi stabilirea drepturilor de
asigurare, asigurătorul are acces şi recurge la procesul-verbal de
cercetare întocmit, potrivit legii, de autoritatea competentă care
efectuează cercetarea accidentelor soldate cu incapacitate temporară
de muncă, invaliditate şi deces.
Asigurătorul verifică şi decide asupra modalităţii în care a fost
efectuată cercetarea accidentului care a determinat incapacitatea
temporară de muncă.
În scopul stabilirii caracterului profesional al accidentului urmat
de incapacitate temporară de muncă, asigurătorul poate coordona
direct cercetarea accidentului, poate efectua o anchetă proprie sau
poate evalua dosarul de cercetare întocmit de comisia angajatorului2.
Drepturile de asigurare se acordă astfel:
a) pentru accidente de muncă, în baza procesului-verbal de
cercetare a accidentului de muncă, întocmit, de autoritatea
competentă;
b) pentru boli profesionale, în baza formularului de declarare
finală a bolii profesionale, întocmit, de autoritatea competentă (art.
54).
Până la stabilirea caracterului de muncă al accidentului sau
caracterului profesional al bolii, contravaloarea serviciilor medicale
acordate va fi suportată din bugetul Fondului naţional unic de
asigurări sociale de sănătate, urmând ca decontarea să se realizeze
ulterior din contribuţiile de asigurare pentru accidente de muncă şi
boli profesionale.3

1 Modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2003.


2.Ase vedea art. 53 din Legea nr. 346/2002, aşa cum a fost modificat t prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 129/2004.
3 Art. 541 a fost introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2003.

59
8. Contribuţia de asigurări

pentru accidente de muncă şi boli profesionale

Datorează contribuţii de asigurare pentru accidente de muncă


şi boli profesionale următorii:
a) angajatorii, pentru persoanele asigurate obligatoriu, angajaţii
români care prestează muncă în străinătate din dispoziţia
angajatorilor români, cetăţenii străini sau apatrizii care prestează
munca la angajatori români, pe perioada cât au domiciliul sau
reşedinţa în România;
b) asiguraţii - persoanele care se află în una sau mai multe
dintre următoarele situaţii: asociat unic, asociaţi, comanditari sau
acţionari; comanditaţi, administratori sau manageri; membri ai
asociaţiei familiale; persoane autorizate să desfăşoare activităţi
independente; persoane angajate în instituţii internaţionale;
proprietari de bunuri şi/sau arendaşi de suprafeţe agricole şi
forestiere; persoane care desfăşoară activităţi agricole în cadrul
gospodăriilor individuale sau activităţi private în domeniul forestier;
membri ai societăţilor agricole sau ai altor forme de asociere din
agricultură; alte persoane interesate, care îşi desfăşoară activitatea
pe baza altor raporturi juridice decât cele menţionate anterior.
Contribuţia de asigurări pentru accidente de muncă şi boli
profesionale, în cazul şomerilor, se suportă integral din bugetul
asigurărilor pentru şomaj, se datorează pe toata durata efectuării
practicii profesionale în cadrul cursurilor organizate şi se stabileşte în
cotă de 1% aplicată asupra cuantumului drepturilor acordate pe
perioada respectivă.
Prin excepţie angajatorii nu datorează contribuţii pentru ucenici,
elevi şi studenţi pe toata durata practicii profesionale1.
Contribuţia se stabileşte astfel încât să acopere costul
prestaţiilor şi serviciilor pentru cazurile asigurate, cheltuielile pentru
prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, precum şi
cheltuielile administrative (art. 97).
Contribuţiile se stabilesc în funcţie de tarife şi clase de risc.
Tariful de risc se determină pentru fiecare sector de activitate în
funcţie de riscul de accidentare şi de îmbolnăvire profesională din
cadrul sectorului respectiv.

1 A se vedea art. 96 aşa cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.129/2004.

60
În cadrul tarifelor de risc diferenţierea pe categorii de activităţi
se realizează prin clase de risc (art. 98).
Pentru prima perioadă de funcţionare a sistemului de asigurare
pentru accidente de muncă şi boli profesionale, tarifele şi clasele de
risc se pot modifica şi la un interval de timp mai scurt de 4 ani, dar
numai o singură dată (art. 99)1.
Încadrarea în clasele de risc se face de către asigurător,
corespunzător activităţii principale desfăşurate în fiecare unitate. Se
va considera activitate principală activitatea cu numărul cel mai mare
de angajaţi.2
Baza lunară de calcul la care angajatorul datorează contribuţia
de asigurări o constituie:
a) suma veniturilor brute realizate lunar;
b) salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată,
corespunzător numărului zilelor lucrătoare din concediul medical, cu
excepţia cazurilor de accident de muncă sau boală profesională.
Cotele de contribuţie datorate de angajatori în funcţie de clasa
de risc se stabilesc prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat şi
se aplică asupra bazei lunare de calcul.
Contribuţia nu se aplică asupra sumelor reprezentând:
a) prestaţii suportate din bugetul asigurărilor sociale de stat,
inclusiv cele acordate pentru accidente de muncă şi boli profesionale;
b) diurnele de deplasare şi de delegare, indemnizaţiile de
delegare, detaşare şi transfer, precum şi drepturile de autor;
c) participarea salariaţilor la profit.
Sumele asupra cărora nu se datorează contribuţia nu se iau în
considerare la stabilirea prestaţiilor din sistemul de asigurare3.
Contribuţia datorată de persoanele fizice este unică, în valoare
de 1%, aplicată asupra venitului lunar asigurat, indiferent de
activitatea prestată.
Baza lunară de calcul pentru aceste contribuţii o reprezintă
venitul lunar prevăzut în contractul individual de asigurare, care nu
poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară (art. 102).4
Clasa de risc şi cota de contribuţie datorată se comunică de
către asigurător angajatorului anual sau ori de câte ori este nevoie
(art. 103).

1.Modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2003.


2 A se vedea art. 100 aşa cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.129/2004.
3 Art. 101 a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2007.
4 Modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.107/2003.

61
Asigurătorul are dreptul de a verifica, prin serviciile proprii de
control, datele comunicate de angajator pentru încadrarea în clasele
de risc (art. 104).
Contribuţiile de asigurare pentru accidente de muncă şi boli
profesionale, după calculare şi reţinere, se virează până la data de 25
inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează drepturile
salariale (art. 106)1
Neplata contribuţiei de asigurare de către persoanele asigurate
obligatoriu la termenul stabilit atrage neacordarea drepturilor la
prestaţii şi servicii de asigurare pentru accidente de muncă şi boli
profesionale. Neplata pe o perioadă de 3 luni consecutive constituie
pentru asigurător motiv de reziliere de drept a contractului individual
de asigurare.2
Asigurătorul poate să aprobe anual majorări sau reduceri ale
cotelor contribuţiilor de asigurare pentru accidente de muncă şi boli
profesionale.
Nivelul majorării sau al reducerii cotelor se stabileşte în
principal după următoarele criterii:
a) numărul accidentelor de muncă şi al bolilor profesionale pe o
perioadă de referinţă;
b) gravitatea consecinţelor accidentelor de muncă şi a bolilor
profesionale;
c) volumul cheltuielilor pentru prestaţii şi servicii de asigurare
pentru accidente de muncă şi boli profesionale;
d) existenţa locurilor de muncă încadrate în condiţii deosebite
sau speciale (art. 113)3.

9. Veniturile şi cheltuielile asigurărilor pentru

accidente de muncă şi boli profesionale

Veniturile se constituie din:


a) contribuţii de asigurare pentru accidente de muncă şi boli
profesionale datorate de persoanele juridice, precum şi de
persoanele fizice care încheie asigurare;
b) dobânzi şi penalităţi de întârziere;
1.A se vedea art. 106 aşa cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.129/2004.
2 A se vedea art. 111 aşa cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.129/2004 şi Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 91/2007.
3 Modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2003.

62
c) alte venituri, potrivit legii (art.114)1.
Veniturile din contribuţiile de asigurări pentru accidente de
muncă şi boli profesionale datorate de persoanele fizice şi juridice, se
prevăd distinct la partea de venituri a bugetului asigurărilor sociale de
stat.
Veniturile sunt destinate în exclusivitate pentru finanţarea
prestaţiilor şi serviciilor de asigurare pentru accidente de muncă şi
boli profesionale precum şi pentru finanţarea organizării şi funcţionării
sistemului de asigurare (art. 115)2.
Cheltuielile pentru prestaţii şi servicii de asigurare pentru
accidente de muncă şi boli profesionale se efectuează pentru:
a) reabilitarea medicală şi recuperarea capacităţii de muncă;
b) reabilitarea şi reconversia profesională;
c) indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă;
d) indemnizaţia pentru trecerea temporară în alt loc de muncă
şi indemnizaţia pentru reducerea timpului de muncă;
e) compensaţiile pentru atingerea integrităţii;
f) despăgubirile în caz de deces;
g) rambursările de cheltuieli;
h) activitatea de prevenire a accidentelor de muncă şi bolilor
profesionale;
i) servicii medicale acordate în clinici şi secţii de boli
profesionale sau în sistem ambulatoriu prin cabinetele de medicina
muncii aflate în structura spitalelor, persoanelor care suferă de boli
profesionale.

10. Răspunderea juridică

Încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 346/2002, atrage răspunderea


disciplinară, materială, civilă, contravenţională sau penală(art. 121)3.
Fapta persoanei care utilizează sumele destinate asigurării
pentru accidente de muncă şi boli profesionale în alte scopuri decât
cele prevăzute de lege constituie infracţiune şi se pedepseşte cu
închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă (art. 122).
Furnizarea de informaţii false la stabilirea contribuţiilor datorate
sau a prestaţiilor cuvenite potrivit prezentei legi constituie infracţiunea

1 Modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2003.


2 Modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2003.
3 Modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2003.

63
de fals intelectual şi se pedepseşte potrivit dispoziţiilor Codului penal
(art. 123).
Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu sunt
săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie
infracţiuni, şi se sancţionează cu amendă de la 2.000.000 lei la
5.000.000 lei:
a) nedepunerea la termen a declaraţiei prevăzute la art. 10 şi
12;
b) nerespectarea obligaţiei de comunicare prevăzute la art. 10
12 şi 51;
c) refuzul de a pune la dispoziţie organelor de control
informaţiile solicitate;
d) nerespectarea metodologiei de încadrare în clasele de risc;
e) nerespectarea prevederilor privind baza de calcul a
contribuţiilor;
f) nerespectarea prevederilor privind stabilirea contribuţiei de
asigurare şi a cotelor acestei contribuţii;
g) furnizarea de informaţii eronate la stabilirea contribuţiilor
datorate sau a prestaţiilor cuvenite, dacă fapta nu este săvârşită cu
intenţie;
h) nerespectarea obligaţiei de plată.

CAPITOLUL IV

ASIGURĂRILE PENTRU ŞOMAJ ŞI


MĂSURILE PENTRU PREVENIREA ŞOMAJULUI

1. Şomajul – fenomen social

Cuvântul şomaj provine din termenul francez chomage, preluat


la rândul său din latinescul caumare şi grecescul cauma. La origine,
el însemna „căldură mare“, din cauza căreia înceta orice fel de
activitate.

64
Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi
stimularea ocupării forţei de muncă1 prevede în art. 5 pct. IV, că
şomer este persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele
condiţii:
a) este în căutarea unui loc de muncă de la vârsta de minimum
16 ani şi până la îndeplinirea condiţiilor de pensionare;
b) starea de sănătate şi capacităţile fizice şi psihice îl fac apt
pentru prestarea unei munci;
c) nu are loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează,
din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât
indemnizaţia de şomaj;
d) este disponibilă să înceapă lucrul în perioada imediat
următoare dacă s-ar găsi un loc de muncă;
e) este înregistrat la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei
de Muncă sau la alt furnizor de servicii de ocupare.
Şomajul este un fenomen negativ pentru orice economie
deoarece produce un dezechilibru important al pieţei muncii, rezultat
din faptul că cererea de locuri de muncă este mai mare decât oferta
de forţă de muncă.

2. Măsuri prevăzute de Legea nr. 76/2002

în vederea protecţiei persoanelor

împotriva riscului de şomaj

Legea nr. 76/20022 garantează fiecărei persoane dreptul de a-


şi alege liber profesia şi locul de muncă şi dreptul la asigurările pentru
şomaj (art. 1).
Ea exclude, în aplicarea prevederilor sale, orice fel de
discriminări pe criterii politice, de rasă, naţionalitate, origine etnică,
limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex şi vârstă (art. 4 alin.
1).
Măsurile în discuţie au drept scop realizarea următoarelor
obiective pe piaţa muncii:
a) prevenirea şomajului şi combaterea efectelor sociale ale
acestuia;
1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 6 februarie 2002, modificată ulterior.
2 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 103 din 6 februarie 2002, modificată ulterior, inclusiv prin Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 91/2007 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 1 octombrie 2007).

65
b) încadrarea sau reîncadrarea în muncă a persoanelor în
căutarea unui loc de muncă;
c) sprijinirea ocupării persoanelor aparţinând unor categorii
defavorizate ale populaţiei;
d) asigurarea egalităţii şanselor pe piaţa muncii;
e) stimularea şomerilor în vederea ocupării unui loc de muncă;
f) stimularea angajatorilor pentru încadrarea persoanelor în
căutarea unui loc de muncă;
g) îmbunătăţirea structurii ocupării pe ramuri economice şi zone
geografice;
h) creşterea mobilităţii forţei de muncă în condiţiile schimbărilor
structurale care se produc în economia naţională;
i) protecţia persoanelor în cadrul sistemului asigurărilor pentru
şomaj (art. 3).

3. Beneficiarii sistemului asigurărilor pentru şomaj

Beneficiari ai sistemului asigurărilor pentru şomaj sunt


persoanele în căutarea unui loc de muncă, aflate în una din
următoarele situaţii:
a) au devenit şomeri pentru că nu au loc de muncă, nu
realizează venituri sau realizează, din activităţi autorizate potrivit legii,
venituri mai mici decât indemnizaţia de şomaj;
b) nu au putut ocupa loc de muncă după absolvirea unei
instituţii de învăţământ sau după satisfacerea stagiului militar;
c) ocupă un loc de muncă şi, din diferite motive, doresc
schimbarea acestuia;
d) au obţinut statutul de refugiat sau altă formă de protecţie
internaţională, conform legii;
e) străini sau apatrizii care au fost încadraţi în muncă sau au
realizat venituri în România;
f) nu au putut ocupa loc de muncă după repatriere sau după
eliberarea din detenţie (art. 16)1.
Aceştia sunt asiguraţi în sistemul asigurărilor sociale de stat şi
în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi beneficiază de toate

1 Modificat prin Legea nr. 107/2004 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 19 aprilie 2004).

66
drepturile prevăzute de lege pentru asiguraţii acestor sisteme (art. 48
alin. 1)1.

4. Categoriile de asiguraţi

în sistemul asigurărilor pentru şomaj

Asiguraţii în sistemul asigurărilor pentru şomaj sunt următoarele


categorii de persoane fizice:
a) cetăţeni români care sunt încadraţi în muncă sau realizează
venituri în ţara noastră cu excepţia celor care au calitatea de
pensionari;
b) cetăţeni români care lucrează în străinătate, în condiţiile legii;
c) cetăţenii străini sau apatrizii care, pe perioada în care au
domiciliul sau reşedinţa în România, sunt încadraţi în muncă sau
realizează venituri.
Asiguraţii au obligaţia să plătească contribuţiile de asigurări
pentru şomaj şi au dreptul să beneficieze de indemnizaţie de şomaj
(art. 18)2.
Asiguraţii în sistemul asigurărilor pentru şomaj pot fi asiguraţi
obligatoriu sau facultativ.
Intră în prima categorie:
a) persoanele care desfăşoară activităţi pe bază de contract
individual de muncă sau pe bază de contract de muncă temporară,
cu excepţia persoanelor care au calitatea de pensionari;
b) funcţionarii publici şi alte persoane care desfăşoară activităţi
pe baza actului de numire;
c) persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective
sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori
judecătoreşti, pe durata mandatului;
d) militarii angajaţi pe bază de contract;
e) persoanele care au raport de muncă în calitate de membru
cooperator;
f) alte persoane care realizează venituri din activităţi
desfăşurate potrivit legii şi care nu se regăsesc în una din situaţiile
prevăzute la lit. a)-e) (art. 19).

1 A se vedea Ordinul nr. 406/2004, pentru aprobarea Procedurii de evaluare şi selecţie a angajatorilor care beneficiază de
prevederile art. 48¹ din Legea nr. 76/2002 (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 721 din 10 august 2004), modificat
ulterior.
2 Modificat prin Legea 107/2004.

67
În cea de a doua categorie se pot asigura următoarele
persoane:
a) asociat unic, asociaţi;
b) administratori care au încheiat contracte de administrare;
c) persoane autorizate să desfăşoare activităţi independente;
d) membri ai asociaţiei familiale;
e) cetăţeni români care lucrează în străinătate;
f) alte persoane care realizează venituri din activităţi
desfăşurate şi care nu se regăsesc în una din situaţiile prevăzute la
lit. a)-e) (art. 20).
Angajatorii la care îşi desfăşoară activitatea persoanele
asigurate obligatoriu prin efectul legii, sunt obligaţi să depună, până
la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează
drepturile salariale şi/sau veniturile de natura acestora, la agenţia
pentru ocuparea forţei de muncă în raza căreia îşi au sediul sau
domiciliul, declaraţia lunară privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi
a obligaţiilor de plată la bugetul asigurărilor pentru şomaj.
Persoanele asigurate facultativ pot încheia contract de
asigurare pentru şomaj cu agenţia pentru ocuparea forţei de muncă
în a cărei rază teritorială îşi au domiciliul sau, reşedinţa, dacă au cel
puţin vârsta de 18 ani şi sunt asigurate în sistemul public de pensii şi
în sistemul asigurărilor sociale de sănătate.
Venitul lunar pentru care se asigură aceste persoane nu poate
fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară.1

5. Persoanele care beneficiază de

indemnizaţie de şomaj

Persoanele care nu au loc de muncă, nu realizează venituri sau


realizează, din activităţi autorizate, venituri mai mici decât
indemnizaţia de şomaj şi au devenit şomeri, sunt persoanele care se
pot găsi în una dintre următoarele situaţii:
a) le-a încetat contractul individual de muncă sau contractul de
muncă temporară din motive neimputabile lor;
b) le-au încetat raporturile de serviciu din motive neimputabile
lor;

1 Art. 22 a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/2005.

68
c) le-a încetat mandatul pentru care au fost numiţi sau aleşi,
dacă anterior nu au fost încadraţi în muncă sau dacă reluarea
activităţii nu mai este posibilă din cauza încetării definitive a activităţii
angajatorului;
d) a expirat durata pentru care militarii au fost angajaţi pe bază
de contract sau li s-a desfăcut contractul din motive neimputabile lor;
e) le-a încetat raportul de muncă în calitate de membru
cooperator, din motive neimputabile lor;
f) au încheiat contract de asigurare pentru şomaj şi nu
realizează venituri sau realizează din activităţi autorizate venituri mai
mici decât indemnizaţia de şomaj ce li s-ar fi cuvenit;
g) au încetat activitatea ca urmare a pensionării pentru
invaliditate şi care, ulterior, au redobândit capacitatea de muncă şi nu
au reuşit să se încadreze în muncă;
h) le-au încetat raporturile de muncă sau de serviciu din motive
neimputabile lor, în perioada de suspendare a acestora;
j) reintegrarea în muncă, dispusă prin hotărâre judecătorească
definitivă, nu mai este posibilă la unităţile la care au fost încadrate în
muncă anterior, din cauza încetării definitive a activităţii, sau la
unităţile care au preluat patrimoniul acestora;
k) le-a încetat activitatea desfăşurată exclusiv pe baza
convenţiei civile..1

6. Persoanele asimilate şomerilor

Conform art. 17 alin. 2, sunt asimilate şomerilor, persoanele ce


nu au putut ocupa loc de muncă după absolvirea unei instituţii de
învăţământ sau după satisfacerea stagiului militar, dacă îndeplinesc
următoarele condiţii:
a) sunt absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ, în vârstă de
minimum 16 ani care, într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire, nu
au reuşit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale;
b) sunt absolvenţi ai şcolilor speciale pentru persoane cu
handicap în vârstă de minimum 16 ani, care nu au reuşit să se
încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale;

1 A se vedea art. 17 alin. 1 aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 107/2004.

69
c) sunt persoane care, înainte de efectuarea stagiului militar, nu
au fost încadrate în muncă şi care într-o perioadă de 30 de zile de la
data lăsării la vatră nu s-au putut încadra în muncă. 1

7. Persoanele care nu beneficiază

de indemnizaţie de şomaj

Nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj, persoanele care, la


data solicitării dreptului, refuză un loc de muncă potrivit pregătirii sau
nivelului studiilor, situat la o distanţă de cel mult 50 km de localitatea
de domiciliu sau refuză participarea la servicii pentru stimularea
ocupării sau de formare profesională oferite de agenţiile pentru
ocuparea forţei de muncă.
De asemenea, nu beneficiază de indemnizaţie absolvenţii care
la data solicitării dreptului urmează o formă de învăţământ (art. 42).

8. Condiţii pentru naşterea dreptului la

indemnizaţia de şomaj

Şomerii care potrivit Legii nr. 76/2002 sunt consideraţi


persoane ce beneficiază de indemnizaţie de şomaj, au dreptul la
această prestaţie, dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) au un stagiu de cotizare de minimum 12 luni în ultimele 24
de luni premergătoare datei înregistrării cererii;
b) nu realizează venituri sau realizează, din activităţi autorizate,
venituri mai mici decât indemnizaţia de şomaj;
c) nu îndeplinesc condiţiile de pensionare;
d) sunt înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă
în raza cărora îşi au domiciliul sau, după caz, reşedinţa, dacă au avut
ultimul loc de muncă sau au realizat venituri în acea localitate.
La stabilirea perioadei de 24 de luni, prevăzută mai sus nu se
iau în calcul:
a) perioada de suspendare a raporturilor de muncă sau de
serviciu, cu excepţia perioadei de incapacitate temporară de muncă,
dacă aceasta nu depăşeşte 30 de zile;

1 Modificat prin Legea nr. 107/2004.

70
b) perioada de pensionare pentru invaliditate, dacă aceasta nu
depăşeşte 12 luni, pentru persoanele prevăzute la art. 17 alin. (1) lit.
g);
c) perioada cuprinsă între data suspendării raporturilor de
muncă sau de serviciu şi data încetării motivului pentru care acestea
au fost suspendate, pentru persoanele prevăzute la art. 17 alin. (1) lit.
h);
d) perioada cuprinsă între data încetării raporturilor de muncă
sau de serviciu şi data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de
reintegrare în muncă, dacă această perioadă nu depăşeşte 12 luni,
pentru persoanele prevăzute la art. 17 alin. (1) lit. j).
Persoanele asimilate şomerilor beneficiază de indemnizaţii de
şomaj dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) sunt înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă
în raza cărora îşi au domiciliul;
b) nu realizează venituri sau realizează, din activităţi autorizate
potrivit legii, venituri mai mici decât indemnizaţia de şomaj;
c) nu îndeplinesc condiţiile de pensionare (art. 34)1.
Dovada vechimii în muncă, se face cu carnetul de muncă sau
cu alte acte prevăzute de lege.
Certificarea stagiului de cotizare, realizat anterior intrării în
vigoare a prezentei legi, se face de către agenţiile pentru ocuparea
forţei de muncă (art. 36).

9. Data de la care se dobândeşte

dreptul de a primi indemnizaţia de şomaj

Indemnizaţia de şomaj se acordă beneficiarilor acestei prestaţii


potrivit Legii nr. 76/2002, la cerere, de la data:
a) încetării contractului individual de muncă sau a contractului
de muncă temportară;
b) încetării raporturilor de serviciu;
c) încetării mandatului pentru care au fost numiţi sau aleşi;
d) expirării duratei sau desfacerii contractului militarilor angajaţi
pe bază de contract2;

1Modificat prin Legea nr. 107/2004.


2Modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 124/2002, (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 740 din 10
octombrie 2002).

71
e) încetării calităţii de membru cooperator;
f) încetării contractului de asigurare pentru şomaj;
g) încetării motivului pentru care au fost pensionate;
h) încetării motivului pentru care au fost suspendate raporturile
de muncă sau de serviciu;
j) rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti;
k) încetării activităţii desfăşurate exclusiv pe baza convenţiei
civile;
l) expirării perioadei de 60 de zile de la absolvire;
m) absolvirii, pentru absolvenţi ai şcolilor speciale pentru
persoane cu handicap în vârstă de minimum 16 ani, care nu au reuşit
să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale;
n) expirării perioadei de 30 de zile de la data lăsării la vatră.

10. Cuantumul indemnizaţiei de şomaj

Cuantumul indemnizaţiei de şomaj este o sumă fixă,


neimpozabilă, lunară, reprezentând 75% din salariul de bază minim
brut pe ţară, în vigoare la data stabilirii acestuia (art. 39 alin. 2).
Indemnizaţia de şomaj pentru persoanele asimilate şomerilor
se acordă pe o perioadă de 6 luni şi este o sumă fixă, neimpozabilă,
lunară, al cărei cuantumum reprezintă 50% din salariul de bază
minim brut pe ţară, în vigoare la data stabilirii acesteia.
Se plăteşte lunar în cuantumurile prevăzute mai sus.
Pentru fracţiuni de lună, ea se calculează proporţional cu
numărul de zile calendaristice din luna respectivă (art. 43).

11. Obligaţiile persoanelor care beneficiază

de indemnizaţie de şomaj

Persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj, au


următoarele obligaţii:
a) să se prezinte lunar, pe baza programării sau ori de câte ori
sunt solicitate, la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă unde sunt
înregistrate, pentru a primi sprijin în vederea încadrării în muncă;

72
b) să comunice în termen de 3 zile agenţiei pentru ocuparea
forţei de muncă unde sunt înregistrate orice modificare a condiţiilor
care au condus la acordarea drepturilor;
c) să participe la serviciile pentru stimularea ocupării şi de
formare profesională oferite de agenţia pentru ocuparea forţei de
muncă unde sunt înregistrate;
d) să caute activ un loc de muncă.
Angajatorii care au încadrat în muncă persoane din rândul
beneficiarilor de indemnizaţii de şomaj, au obligaţia de a anunţa, în
termen de 3 zile, agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă la care
aceştia au fost înregistraţi.
Obligaţia de mai sus revine şi caselor teritoriale de pensii care
au stabilit şi pus în plată pensiile cuvenite beneficiarilor de
indemnizaţie de şomaj (art. 41).

12. Suspendarea plăţii indemnizaţiilor de şomaj

acordate beneficiarilor

Suspendarea plăţii indemnizaţiilor de şomaj acordate


beneficiarilor are loc, după cum urmează:
a) la data la care nu şi-a îndeplinit obligaţia de a se prezenta
lunar, pe baza programării sau ori de câte ori sunt solicitate, la
agenţia pentru ocuparea forţei de muncă unde sunt înregistrate;
Repunerea în plată, se face de la data depunerii cererii beneficiarului,
dar nu mai târziu de 60 de zile calendaristice de la data suspendării;
b) pe perioada îndeplinirii obligaţiilor militare;
c) la data încadrării în muncă, pe o perioada de cel mult 12 luni;
d) la data plecării din ţară pe o perioadă mai mică de 3 luni, la
cererea persoanei;
e) pe perioada în care este arestat preventiv sau pentru
executarea unei pedepse privative de libertate de până la 12 luni;
f) la data pensionării pentru invaliditate;
g) pe perioada acordării indemnizaţiei pentru incapacitate
temporară de muncă, a indemnizaţiei de maternitate şi a
indemnizaţiei pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de
2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap;
h) pe perioada incapacităţii temporare de muncă mai mare de 3
zile datorită accidentelor survenite în perioada cursurilor de calificare,

73
recalificare, perfecţionare sau, la alte forme de pregătire profesională,
în timpul şi din cauza practicii profesionale;
i) pe perioada acordării plăţilor compensatorii.
Repunerea în plată, după suspendarea plăţii se face de la data
depunerii cererii beneficiarului, dar nu mai târziu de 30 de zile
calendaristice de la data încetării situaţiei care a condus la
suspendare (art. 45)1.

13. Încetarea plăţii indemnizaţiei de şomaj

Încetarea plăţii indemnizaţiei de şomaj acordate beneficiarilor


are loc după cum urmează:
a) la data încadrării în muncă, pentru o perioadă mai mare de
12 luni;
b) la data când realizează, din activităţi autorizate, venituri
lunare mai mari decât indemnizaţia de şomaj;
c) la 90 de zile de la data emiterii autorizaţiei de funcţionare
pentru a desfăşura activităţi independente sau a certificatului de
înmatriculare, dacă realizează venituri lunare mai mari decât
indemnizaţia de şomaj;
d) la data refuzului nejustificat de a se încadra conform
pregătirii sau nivelului studiilor într-un loc de muncă, situat la o
distanţă de cel mult 50 km de localitatea de domiciliu;
e) la data refuzului nejustificat de a participa la servicii pentru
stimularea ocupării şi de formare profesională sau la data întreruperii
acestora din motive imputabile persoanei;
f) dacă perioada de pensionare pentru invaliditate depăşeşte 12
luni;
g) la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare pentru limită de
vârstă, de la data solicitării pensiei anticipate sau la data când pensia
de invaliditate devine nerevizuibilă;
h) la data plecării în străinătate a beneficiarului pentru o
perioadă mai mare de 3 luni;
i) la data începerii executării unei pedepse privative de libertate
pentru o perioadă mai mare de 12 luni;
j) în cazul decesului beneficiarului;

1 Modificat prin Legea nr. 107/2004.

74
k) la expirarea termenelor de 60 de zile calendaristice de la
data suspendării şi 30 de zile calendaristice de la data încetării
situaţiei care a condus la suspendare;
l) la expirarea termenelor de 6 luni, pentru persoanele cu un
stagiu de cotizare de cel puţin un an; 9 luni, pentru persoanele cu un
stagiu de cotizare de cel puţin 5 ani; 12 luni, pentru persoanele cu un
stagiu de cotizare mai mare de 10 ani; de 6 luni pentru absolvenţi ai
instituţiilor de învăţământ, în vârstă de minimum 16 ani, care într-o
perioadă de 60 de zile de la absolvire nu au reuşit să se încadreze în
muncă potrivit pregătirii profesionale, absolvenţi ai şcolilor speciale
pentru persoane cu handicap în vârstă de minimum 16 ani, care nu
au reuşit să se încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale, şi
persoanele care, înainte de efectuarea stagiului militar, nu au fost
încadrate în muncă şi care într-o perioadă de 30 de zile de la data
lăsării la vatră nu s-au putut încadra în muncă.
m) la data admiterii într-o formă de învăţământ, în cazul
persoanelor asimilate şomerilor, absolvenţi ai instituţiilor de
învăţământ, în vârstă de minimum 16 ani, care într-o perioadă de 60
de zile de la absolvire nu au reuşit să se încadreze în muncă potrivit
pregătirii profesionale, absolvenţi ai şcolilor speciale pentru persoane
cu handicap în vârstă de minimum 16 ani, care nu au reuşit să se
încadreze în muncă potrivit pregătirii profesionale1.

CAPITOLUL V

SISTEMUL PUBLIC DE PENSII

1. Caracteristici ale sistemului naţional public de pensii şi alte


drepturi de asigurări sociale
Actul normativ în materie este Legea nr. 19/2000 privind
sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.
Potrivit acestuia, dreptul la asigurări sociale este garantat de
stat (art. 1), iar sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări
sociale se organizează şi funcţionează având ca principii de bază:

1 Art. 44 a fost modificat prin Legea nr. 107/004 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/2005.

75
a) principiul unicităţii, potrivit căruia statul organizează şi
garantează sistemul public bazat pe aceleaşi norme de drept;
b) principiul egalităţii, care asigură tuturor participanţilor la
sistemul public, contribuabili şi beneficiari, un tratament
nediscriminatoriu în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute
de lege;
c) principiul solidarităţii sociale, conform căruia participanţii la
sistemul public îşi asumă reciproc obligaţii şi beneficiază de drepturi
pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor sociale
prevăzute de lege;
d) principiul obligativităţii, potrivit căruia persoanele fizice şi
juridice au obligaţia de a participa la sistemul public, drepturile de
asigurări sociale exercitându-se corelativ cu îndeplinirea obligaţiilor;
e) principiul contributivităţii, conform căruia fondurile de
asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiei datorate de
persoanele fizice şi juridice, participante la sistemul public, drepturile
de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuţiilor de
asigurări sociale plătite;
f) principiul repartiţiei, pe baza căruia fondurile realizate se
redistribuie pentru plata obligaţiilor ce revin sistemului public;
g) principiul autonomiei, bazat pe administrarea de sine
stătătoare a sistemului public.

2. Persoanele asigurate

(Asiguraţii)

Potrivit art. 4 din Legea nr. 19/2000 sunt asigurate în sistemul


public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale:
• cetăţenii români;
• cetăţeni ai altor state sau apatrizi, pe perioada în care au
domiciliul sau reşedinţa în România.
Asigurarea este obligatorie sau facultativă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 5 din aceeaşi lege1, sunt
asigurate obligatoriu:
I. persoanele care desfăşoară activităţi pe bază de contract
individual de muncă şi funcţionarii publici;

1Modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2003, (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 167 din 17 martie 2003) şi
prin Legea nr. 250/2007 (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 19 iulie 2007).

76
II. persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective
sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori
judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrii cooperatori
dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror drepturi şi
obligaţii sunt asimilate, în condiţiile prezentei legi, cu ale persoanelor
prevăzute la pct. I;
III. persoanele care beneficiază de drepturi băneşti lunare, ce
se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile legii,
denumite în continuare şomeri;
IV. persoanele care se află în una dintre situaţiile următoare:
a) asociat unic, asociaţi, comanditari sau acţionari;
b) administratori sau manageri care au încheiat contract de
administrare sau de management;
c) membri ai asociaţiei familiale;
d) persoane autorizate să desfăşoare activităţi independente;
e) persoane angajate în instituţii internaţionale, dacă nu sunt
asiguraţii acestora;
f) alte persoane care realizează venituri din activităţi
profesionale;
V. persoanele care realizează prin cumul venituri brute pe an
calendaristic, echivalente cu cel puţin 3 salarii medii brute, şi care se
regăsesc în două sau mai multe situaţii prevăzute la pct. IV.
Asigurarea facultativă este posibilă, pe bază de contract de
asigurare, în cazul celorlalte persoane, care nu se regăsesc în
situaţiile prevăzute mai sus, cele care nu se află în plata unor prestaţii
de asigurări sociale în sistemul public, cele care nu se regăsesc în
situaţiile de la art. 38 alin. (1) lit. b) şi c), precum şi cele care nu sunt
asigurate în alte sisteme de asigurări sociale, neintegrate în sistemul
public.
În esenţă, deci, prin Legea nr. 19/2000 se creează un regim
dublu de asigurări sociale şi anume:
• obligatoriu, prin efectul legii, pentru persoanele care îşi
desfăşoară activitatea în situaţiile prevăzute la art. 5 alin. 1
• facultativ, în temeiul contractului de asigurare dacă nu
realizează venitul brut menţionat.
Fiecărui asigurat i se atribuie un cod de asigurări sociale, pe
baza căruia se ţine evidenţa drepturilor şi obligaţiilor respective.

77
3. Angajatorii

Au calitatea de angajatori, în sensul Legii nr. 19/2000,


persoanele juridice sau fizice la care îşi desfăşoară activitatea
asiguraţii menţionaţi la art. 5 alin. 1 pct. I şi II, adică:
• patronii (unităţile), în cazul salariaţilor (asiguraţi);
• organele autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti
pentru persoanele alese sau numite în funcţie în aceste organe;
• cooperativele meşteşugăreşti, pentru membrii
cooperatori.

4. Declaraţia de asigurare

În temeiul art. 6 din Legea nr. 19/20001, angajatorii, precum şi


agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă care efectuează plata
drepturilor de şomaj sunt obligate să depună în fiecare lună,
declaraţia privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de
plată către bugetul asigurărilor sociale de stat la casa teritorială de
pensii, respectiv a municipiului Bucureşti, în raza căreia se află sediul
lor.
De asemenea, persoanele prevăzute la art. 5 alin. 1, pct. IV şi
V (asociaţii, administratorii, managerii etc.), care au împlinit vârsta de
18 ani sunt obligate să depună declaraţia de asigurare la casa
teritorială de pensii în raza căreia se află domiciliul asiguratului, în
termen de 30 de zile de la încadrarea în situaţiile menţionate.
Persoanele prevăzute la art. 5 alin. 1 pct. IV şi V din Legea nr.
19/2000, se exceptează de la obligativitatea depunerii declaraţiei de
asigurare, dacă se regăsesc şi în una dintre situaţiile prevăzute la art.
5 alin. 1 pct. I, II şi III din lege şi anume:
• desfăşoară activităţi pe bază de contract individual de
muncă şi funcţionarii publici;
• desfăşoară activităţi în funcţii elective sau sunt numite în
cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata
mandatului, precum şi membrii cooperatori dintr-o organizaţie a

1 Modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2001, (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 30

martie 2001), aprobată cu modificări de Legea nr. 338/2002 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 25 iunie
2002).

78
cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror drepturi şi obligaţii sunt
asimilate, cu ale persoanelor care desfăşoară activităţi pe bază de
contract individual de muncă;
• beneficiază de drepturi băneşti lunare ce se suportă din
bugetul asigurărilor pentru şomaj.
Declaraţiile de asigurare pot fi depuse personal sau trimise prin
poştă.
Persoana asigurată este obligată să comunice Casei teritoriale
de pensii ori de câte ori intervin modificări asupra elementelor care au
stat la baza declaraţiei de asigurare. În caz de modificare a
declaraţiei este obligatorie depunerea unei noi declaraţii de asigurare,
în termen de 30 de zile de la apariţia modificării respective.
Asiguraţii care fac dovada că nu se mai regăsesc în situaţiile
pentru care asigurarea este obligatorie, potrivit art. 5 alin. (1) pct. IV
şi V trebuie să depună la casele teritoriale de pensii un formular-tip
de retragere a declaraţiei de asigurare, în termen de 30 de zile de la
modificarea situaţiei respective.

5. Contribuţia de asigurări sociale

Sistemul public presupune plata contribuţiei de asigurări


sociale.
Sunt contribuabili:
a) asiguraţii care datorează contribuţii individuale de asigurări
sociale;
b) angajatorii;
c) persoanele juridice la care îşi desfăşoară activitatea
asiguraţii prevăzuţi la art. 5 alin. (1) pct. II şi V1 din Legea nr.
19/2000, asimilate angajatului, şi anume:
• persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii
elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative
ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrii
cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror
drepturi şi obligaţii sunt asimilate, cu ale persoanelor care desfăşoară
activităţi pe bază de contract individual de muncă;

1Modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2003, (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 17
martie 2003) şi prin Legea nr. 250/2007.

79
• persoanele care realizează prin cumul venituri brute pe
an calendaristic, echivalente cu cel puţin 3 salarii medii brute, şi care
se regăsesc în două sau mai multe situaţii prevăzute la pct. IV.
d) Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă care
administrează bugetul asigurărilor pentru şomaj;
e) persoanele care doresc să îşi completeze venitul asigurat şi
altele care nu se află în plata unor prestaţii de sigurări sociale în
sistemul public de pensii, care încheie contract de asigurare,
respectiv alte persoane.
Cotele contribuţiei de asigurări sociale sunt diferenţiate în
funcţie de condiţiile de muncă în care îşi desfăşoară activitatea
persoanele asigurate. Ele se aprobă anual prin legea bugetului
asigurărilor sociale de stat1. Astfel, conform art. 22 din Legea
nr.487/2006, cotele de contribuţie de asigurări sociale, după cum
urmează:
• 29% pentru condiţii normale de muncă;
• 34% pentru condiţii deosebite de muncă;
• 39% pentru condiţii speciale de muncă.
Cotele de contribuţii de asigurări sociale sunt diferenţiate în
funcţie de condiţiile de muncă normale, deosebite sau speciale.
Locurile de muncă normale sunt constituite din majoritatea
locurilor de muncă existente la agenţii economici pentru care Legea
nr. 19/2000 nu menţionează în mod expres criteriile pe care trebuie
să le îndeplinească.
Locurile de muncă în condiţii deosebite sunt stabilite prin
Hotărârea Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a
avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite2.
Locurile de muncă în condiţii deosebite se stabilesc prin
contractul colectiv de muncă sau, în cazul în care nu se încheie
contracte colective de muncă, prin decizia organului de conducere.
În toate cazurile, avizul inspectoratului teritorial de muncă este
obligatoriu pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite.
Cota contribuţiei individuale de asigurări sociale, datorată
potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, este de 9,5%, indiferent
de condiţiile de muncă.3

1 A se vedea Legea nr.486/2006, privind bugetul asigurărilor sociale de stat pentru anul 2007 (publicată în Monitorul Oficial al

României, Partea I nr. 1047 din 29 decembrie 2006).


2 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 9 martie 2007.
3 Art. 21 alin. 2 din Legea nr. 487/2006.

80
Contribuţia datorată de angajatori1, reprezintă diferenţa dintre
nivelul cotelor de contribuţii de asigurări sociale stabilite diferenţiat, în
funcţie de condiţiile de muncă, prin legea anuală a bugetului
asigurărilor sociale de stat, şi nivelul cotei contribuţiei individuale de
asigurări sociale.
Calculul şi plata contribuţiei de asigurări sociale, datorată de
asiguraţii prevăzuţi la art. 5 alin. (1) pct. I şi II, şi de angajatorii
acestora, se face lunar de către angajatori2.
Calculul şi plata contribuţiei pentru şomeri se face lunar de
către instituţia care administrează bugetul asigurărilor pentru şomaj3.
Plata contribuţiei, datorată de asiguraţii prevăzuţi la art. 5 alin.
(1) pct. IV şi V şi alin. (2) din Legea nr. 19/2000, se face lunar de
către aceştia, pe baza calculului efectuat şi comunicat de către
casele teritoriale de pensii şi asigurări sociale la care sunt asiguraţi4.
Baza lunară de calcul a contribuţiei individuale de asigurări
sociale în cazul asiguraţilor o constituie:
• salariile individuale brute, realizate lunar, inclusiv
sporurile şi adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul
colectiv de muncă, în cazul asiguraţilor prevăzuţi la art. 5 alin. (1) pct.
I, sau veniturile brute de natura drepturilor salariale realizate lunar de
asiguraţii prevăzuţi la art. 5 alin. (1) pct. II.
• venitul lunar asigurat, prevăzut în declaraţia sau
contractul de asigurare, care nu poate fi mai mic de o pătrime din
salariul mediu brut.
Pentru şomeri, baza lunară de calcul a contribuţiei o constituie
cuantumul drepturilor băneşti lunare ce se suportă din bugetul
asigurărilor pentru şomaj5.
Contribuţia nu se datorează pentru sume care reprezintă:
• prestaţii de asigurări sociale care se suportă din fondurile
asigurărilor sociale sau din fondurile angajatorului şi care se plătesc
direct la acesta, potrivit Legii nr. 19/2000;
• drepturile plătite potrivit dispoziţiilor legale, în cazul
încetării contractelor individuale de muncă, al încetării raporturilor de
serviciu ale funcţionarilor publici, încetării mandatului sau al încetării

1 Modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2003, (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 17
martie 2003).
2 A se vedea art. 22 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2003.
3 Art. 22 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2003.
4 Art. 22 alin. 3 din Legea nr. 19/2000, modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2003.
5 Art. 25 din Legea nr. 19/2000, modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2001 (publicată în Monitorul Oficial al

României, Partea I, nr. 16 din 30 martie 2001).

81
calităţii de membru cooperator, altele decât cele acordate pentru
perioada de preaviz;
• diurnele de deplasare şi de delegare, indemnizaţiile de
delegare, detaşare şi transfer, precum şi drepturile de autor;
• sumele reprezentând participarea salariaţilor la profit;
• premii şi alte drepturi exceptate prin legi speciale.
Sumele asupra cărora nu se datorează contribuţia nu se iau în
considerare la stabilirea cuantumului prestaţiilor de asigurări sociale1.
Angajatorul este obligat să calculeze şi să vireze lunar
contribuţia pe care o datorează bugetului asigurărilor sociale de stat2,
împreună cu contribuţiile individuale reţinute de la asiguraţi. În cazul
în care contribuţia lunară achitată de contribuabili este mai mare
decât contribuţia datorată, sumele plătite în plus se reglementează
ulterior, conform procedurilor stabilite de Casa Naţională de Pensii şi
Alte Drepturi de Asigurări Sociale.
Termenele de plată a contribuţiei de asigurări sociale sunt
următoarele:
• data stabilită pentru plata drepturilor salariale pe luna în
curs, în cazul angajatorilor care efectuează plata drepturilor salariale
lunar, dar nu mai târziu de data de 20 a lunii următoare celei pentru
care se datorează plata;
• data stabilită pentru plata chenzinei a 2-a, în cazul
angajatorilor ce efectuează plata drepturilor salariale chenzinal, dar
nu mai târziu de data de 20 a lunii următoare celei pentru care se
datorează plata;
• până la sfârşitul lunii, pentru luna în curs, în cazul
asiguraţilor prevăzuţi la art. 5 alin. (1) pct. IV, pct. V si alin. (2) din
Legea nr. 19/2000;
– până la data de 20 a lunii următoare celei pentru care se
efectuează plata drepturilor ce se suportă din bugetul asigurărilor
pentru şomaj, în cazul asiguraţilor prevăzuţi la art. 5 alin. (1) pct. III
din Legea nr. 19/2000.3

1 Art. 26 din Legea nr. 19/2000, modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2003.
2 A se vedea Ordinului ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei nr. 340/2001, pentru aprobarea Normelor de aplicare a
prevederilor Legii nr. 19/2000, (publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 237 din 5 octombrie 2004) modificat ulterior, inclusiv prin
Ordinul nr. 680/2007 (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1575 din 22 august 2007). Curtea Constituţională prin
Decizia nr. 353 din 23 septembrie 2004 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor pct. 46 din secţiunea VIII
“Dispoziţii tranzitorii privind pensiile”, din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000, aprobate prin Ordinul ministrului
muncii, solidarităţii sociale şi familiei nr. 340/2001, (publicată în Monitorul Oficial al României; Partea I, nr. 916 din 7 octombrie
2004), a constatat că textul pct. 46 este conform cu legea fundamentală.
3 Art. 29 din Legea nr. 19/2000, modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2003.

82
Nereţinerea şi nevărsarea de către angajatori a contribuţiei
individuale de asigurări sociale constituie stopaj la sursă şi generează
plata unor penalităţi care se fac venit la bugetul asigurărilor sociale
de stat.
Neplata contribuţiei de către asiguraţii cu declaraţie sau
contract de asigurare la termenele stabilite atrage neacordarea
drepturilor de prestaţii până la achitarea contribuţiilor datorate şi a
majorărilor de întârziere aferente acestora1.

6.Stagiul de cotizare

Potrivit art. 8 din Legea nr. 19/2000, constituie stagiu de


cotizare perioadele în care persoanele au plătit contribuţii de asigurări
sociale în sistemul public din România, precum şi din alte ţări, în
condiţiile stabilite prin acordurile sau convenţiile internaţionale la care
ţara noastră este parte.
El se constituie din însumarea perioadelor în care s-a plătit
contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de stat, atât de asigurat cât
şi de angajator sau, numai de către asigurat, în situaţiile prevăzute la
art. 5 alin. (1) pct. IV, pct. V, şi alin. (2) din Legea nr. 19/2000.
În perioada în care asiguratului i s-a reţinut contribuţia de
asigurări sociale, iar angajatorul nu şi-a achitat, contribuţia datorată în
calitatea sa de contribuabil, pe o perioadă mai mică de 6 luni,
asiguraţii beneficiază de toate drepturile prevăzute de Legea nr.
19/2000.
Stagiul de cotizare corespunzător contribuţiei de asigurări
sociale datorate în condiţiile art. 21 alin. 6 se determină prin aplicarea
asupra perioadei de cotizare a raportului dintre cota de contribuţie
individuală de asigurări sociale şi cota de contribuţie de asigurări
sociale aprobată pentru locurile de muncă în condiţii normale2.
Sunt asimilate stagiului de cotizare şi perioadele necontributive
în care asiguratul:
• a beneficiat sau beneficiază de drepturi de asigurări
sociale, cu excepţia pensiei pentru limită de vârstă, pensiei anticipată,
pensiei anticipată parţială şi pensiei de urmaş;
• a urmat cursurile de zi ale învăţământului universitar, pe
durata normală a studiilor respective, cu condiţia absolvirii acestora.;
1 Art. 33 din Legea nr. 19/2000.
2 Art. 37 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2003.

83
• a satisfăcut serviciul militar în termen sau cu termen
redus, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat.
Asiguraţii care au absolvit mai multe instituţii de învăţământ
superior, beneficiază de asimilare, ca stagiu de cotizare, a unei
singure perioade de studii, la alegere.
Persoanele care au urmat cursurile de zi ale învăţământului
superior, pe durata normală a studiilor respective, cu condiţia
absolvirii acestora, beneficiază de perioade asimilate, ca stagiu de
cotizare, a unei singure perioade de studii, la alegere.
Aceştia beneficiază de perioadele asimilate, dacă în aceste
perioade nu au realizat stagii de cotizare în condiţiile Legii nr.
19/2000.
Perioadele asimilate se valorifică pentru obţinerea prestaţiilor
de asigurări sociale.
Se exceptează pensia anticipată şi pensia anticipată parţială, în
cazul cărora nu se valorifică perioadele asimilate prevăzute la alin.
(1) lit. b) şi c), precum şi perioadele în care s-a beneficiat de pensie
de invaliditate1.
Conform art. 3 din Legea nr. 226/2006,2 asiguraţii care
realizează un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani în condiţiile
speciale beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea
cu 15 ani a vârstelor standard de pensionare.
Pentru aceşti asiguraţi punctajul mediu anual se determină prin
împărţirea la 25 a numărului de puncte rezultat din însumarea
punctajelor anuale realizate în perioada de cotizare (art. 5 alin. 1 din
Legea nr. 226/2006).
Stagiul de cotizare se poate constitui şi din însumarea lor.
Cei care au realizat un stagiu de cotizare mai mic decât cel
prevăzut la art. 3 beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, cu
reducerea proporţională a vârstelor standard de pensionare, în
condiţiile realizării stagiilor totale de cotizare necesare (art. 4 din
Legea nr. 226/2006).
În situaţia acestor asiguraţi la stabilirea punctajului mediu anual
se iau în considerare stagiile totale de cotizare necesare (art. 5 alin. 2
din Legea nr. 226/2006).

1 Art. 38 din Legea nr. 19/2000, modificat prin Legea nr. 338/2002. Curtea Constiuţională prin Decizia nr. 405/2004, publicată în

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 27 octombrie 2004, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 38 alin. 4 din Legea nr. 19/2000, a constat că textul articolului este conform cu legea fundamentală.
2 Privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 13

iunie 2006).

84
7. Prestaţiile de asigurări sociale

Prestaţiile de asigurări sociale reprezintă venit de înlocuire


pentru pierderea totală sau parţială a veniturilor profesionale, ca
urmare a bătrâneţii, invalidităţii, accidentelor, bolii, maternităţii sau
decesului.
Potrivit art. 7 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, aceste prestaţii se
acordă sub formă de pensii, indemnizaţii, ajutoare şi alte tipuri de
prestaţii prevăzute de lege, corelativ cu obligaţiile privind plata
contribuţiei de asigurări sociale de către persoana asigurată.
În sistemul public, asiguraţii nu pot beneficia concomitent de
două sau mai multe prestaţii pentru acelaşi risc asigurat, cu excepţia
celor pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de
muncă.

8. Noţiunea şi categoriile de pensii

În sistemul public reglementat prin Legea nr. 19/2000, noţiunea


de pensie are un înţeles şi conţinut nou.
Astfel, ea reprezintă venit de înlocuire acordat pentru pierderea
totală sau parţială a veniturilor profesionale, ca urmare a bătrâneţii
sau atingerii unei vârste, invalidităţii sau decesului persoanei
asigurate.
Potrivit art. 40 din Legea nr. 19/2000, în sistemul public se
acordă următoarele categorii de pensii:
a) pensia pentru limită de vârstă;
b) pensia anticipată;
c) pensia anticipată parţială;
d) pensia de invaliditate;
e) pensia de urmaş.
În conformitate cu art. 7 alin. 3 din Legea nr. 19/2000 în
sistemul public, asiguraţii nu pot beneficia concomitent de două sau
mai multe prestaţii de asigurări sociale pentru acelaşi risc asigurat, cu
excepţia celor pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea
capacităţii de muncă.

9. Principiile dreptului la pensie

85
În afară de principiile generale ale sistemului public,
funcţionează şi principii specifice dreptului la pensie, la care ne vom
referi în continuare.
a) Unicitatea pensiei
b) Indexarea, compensarea şi recorelarea pensiilor
c) Principiul solidarităţii sociale
d) Inadmisibilitatea cesiunii dreptului la pensie
e) Imprescriptibilitatea dreptului la pensie
f) Scutirea de taxă de timbru a cererilor care au ca obiect
drepturi de pensii

10. Pensia pentru limită de vârstă

Condiţiile privind vârsta şi stagiul de cotizare


Vârsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei
şi 65 de ani pentru bărbaţi. Atingerea vârstei standard de pensionare
se va realiza în 13 ani de la data intrării în vigoare a Legii nr.
19/2000, prin creşterea vârstei de pensionare, pornindu-se de la 57
ani pentru femei şi de la 62 ani pentru bărbaţi.
Stagiul complet de cotizare este de 30 de ani pentru femei şi 35
de ani pentru bărbaţi. Atingerea acestui stagiu se va realiza în acelaşi
termen de 13 ani.
Stagiul minim este de 15 ani, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru
femei.
Vârstele standard de pensionare şi stagiile minime şi complete
de cotizare pentru femei şi bărbaţi, pe ani şi pe luni, pe perioada
aprilie 2001 – martie 2015 sunt, potrivit Anexei 3 la Legea nr.
19/2000, următoarele:

86
FEMEI BÅRBAº I
Vârsta Vârsta Stagiul Stagiul
Stagiul Stagiul asigura-
PERIOADA asiguratei complet minim tului la complet minim
la ie¿irea de de de de
la pensie cotizare cotizare ie¿irea la cotizare cotizare
ani/luni ani/luni ani/luni pensie ani/luni ani/luni
ani/luni
aprilie 2001 – martie 2002 57 25 10 62 30 10
aprilie 2002 – septembrie 2002 57/1 25/1 10/1 62/1 30/1 10/1
octombrie 2002 – martie 2003 57/2 25/2 10/2 62/2 30/2 10/2
aprilie 2003 – septembrie 2003 57/3 25/3 10/3 62/3 30/3 10/3
octombrie 2003 – martie 2004 57/4 25/4 10/4 62/4 30/4 10/4
aprilie 2004 – septembrie 2004 57/5 25/5 10/5 62/5 30/5 10/5
octombrie 2004 – martie 2005 57/6 25/6 10/6 62/6 30/6 10/6
aprilie 2005 – iulie 2005 57/7 25/7 10/7 62/7 30/7 10/7
august 2005 – noiembrie 2005 57/8 25/8 10/8 62/8 30/8 10/8
decembrie 2005 – martie 2006 57/9 25/9 10/9 62/9 30/9 10/9
aprilie 2006 – iulie 2006 57/10 25/10 10/10 62/10 30/10 10/10
august 2006 – noiembrie 2006 57/11 25/11 10/11 62/11 30/11 10/11
decembrie 2006 – martie 2007 58 26 11 63 31 11
aprilie 2007 – iulie 2007 58/1 26/2 11/2 63/1 31/2 11/2
august 2007 – noiembrie 2007 58/2 26/4 11/4 63/2 31/4 11/4
decembrie 2007 – martie 2008 58/3 26/6 11/6 63/3 31/6 11/6
aprilie 2008 – iulie 2008 58/4 26/8 11/8 63/4 31/8 11/8
august 2008 – noiembrie 2008 58/5 26/10 11/10 63/5 31/10 11/10
decembrie 2008 – martie 2009 58/6 27 12 63/6 32 12
aprilie 2009 – iulie 2009 58/7 27/2 12/2 63/7 32/2 12/2
august 2009 – noiembrie 2009 58/8 27/4 12/4 63/8 32/4 12/4
decembrie 2009 – martie 2010 58/9 27/6 12/6 63/9 32/6 12/6
aprilie 2010 – iulie 2010 58/10 27/8 12/8 63/10 32/8 12/8
august 2010 – noiembrie 2010 58/11 27/10 12/10 63/11 32/10 12/10
decembrie 2010 – martie 2011 59 28 13 64 33 13
aprilie 2011 – iulie 2011 59/1 28/2 13/2 64/1 33/2 13/2
august 2011 – noiembrie 2011 59/2 28/4 13/4 64/2 33/4 13/4
decembrie 2011 – martie 2012 59/3 28/6 13/6 64/3 33/6 13/6
aprilie 2012 – iulie 2012 59/4 28/8 13/8 64/4 33/8 13/8
august 2012 – noiembrie 2012 59/5 28/10 13/10 64/5 33/10 13/10
decembrie 2012 – martie 2013 59/6 29 14 64/6 34 14
aprilie 2013 – iulie 2013 59/7 29/2 14/2 64/7 34/2 14/2
august 2013 – noiembrie 2013 59/8 29/4 14/4 64/8 34/4 14/4
decembrie 2013 – martie 2014 59/9 29/6 14/6 64/9 34/6 14/6
aprilie 2014 – iulie 2014 59/10 29/8 14/8 64/10 34/8 14/8
august 2014 – noiembrie 2014 59/11 29/10 14/10 64/11 34/10 14/10
decembrie 2014 – martie 2015 60 30 15 65 35 15

Pensia pentru persoanele care au lucrat în condiţii deosebite de


muncă, pensia anticipată şi pensia anticipată parţială sunt
reglementate ca excepţii de la regulile generale, avându-se în vedere
situaţiile speciale în care se află anumite categorii de persoane.
Vârstele de pensionare reduse, nu pot fi mai mici de 50 de ani
pentru femei şi de 55 de ani pentru bărbaţi.
Potrivit art. 43 din Legea nr. 19/20001 asiguraţii care şi-au
desfăşurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art. 20 lit. a),

1 Modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2001, şi modificat prin Legea nr. 338/2002.

87
care au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 20 de ani în aceste
condiţii, beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, începând cu
vârsta de 45 de ani.
Asiguraţii care au realizat în condiţii speciale de muncă un
stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani, respectiv, asiguraţii care şi-
au desfăşurat activitatea în unităţile miniere, beneficiază de pensie
pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstelor standard de
pensionare cu 15 ani.
Cei care şi-au desfăşurat activitatea în locurile de muncă
prevăzute la art. 20 lit. b) din Legea nr. 19/2000, respectiv în
activităţile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a
materiilor prime nucleare, zonele I şi II de expunere la radiaţii, şi care
au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 15 ani în zona I de
expunere la radiaţii sau de 17 ani în zona II de expunere la radiaţii
beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, indiferent de vârstă.
Începând cu luna iunie 2001, conform art. 1 din Hotărârea
Guvernului nr. 583/2001 privind stabilirea criteriilor de încadrare a
activităţilor de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a
materiilor prime nucleare din zonele I şi II de expunere la radiaţii1,
zonele I şi II de expunere la radiaţii sunt definite astfel:
a) zona I – locuri de muncă situate permanent în zona
controlată;
b) zona II – locuri de muncă în care se lucrează intermitent în
zona controlată, restul activităţii desfăşurându-se în zona
supravegheată.
Asiguraţii prevăzuţi la art. 20 lit. a), c), d) şi e), care au realizat
stagii de cotizare mai mici decât cele prevăzute la alin. (1) şi (2) ale
art. 43, beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea
proporţională a vârstelor standard de pensionare, în condiţiile
realizării stagiilor totale de cotizare necesare.
Cazurile de reducere a vârstelor de pensionare
Persoanele asigurate care au realizat un stagiu de cotizare în
condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat, în funcţie de
gradul handicapului, beneficiază de reducerea stagiilor de cotizare şi
a vârstelor de pensionare prevăzute în anexa nr. 3 din Legea nr.
19/2000, după cum urmează:

1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 29 iunie 2001.

88
a) cu 15 ani, reducerea vârstei standard de pensionare, dacă
au realizat cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare, pentru
cei cu handicap grav;
b) cu 10 ani, reducerea vârstei standard de pensionare, dacă
au realizat două treimi din stagiul complet de cotizare, pentru cei cu
handicap accentuat;
c) cu 10 ani, reducerea vârstei standard de pensionare, dacă
au realizat stagiul complet de cotizare, pentru cei cu handicap mediu.
Potrivit art. 48 alin. 3 din Legea nr. 448/2006, încadrarea în
grad şi tip de handicap a adulţilor se face de comisia de evaluare a
persoanelor adulte cu handicap.
Beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 6
luni pentru fiecare an de privare de libertate, de deportare în
străinătate după data de 23 august 1994 şi/sau de prizonierat
asiguraţii cu stagiu complet de cotizare, cărora li s-au stabilit drepturi
privind vechimea în muncă în condiţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit.
a), b) şi c) şi alin. 2 din Decretul – lege nr. 118/1990 privind
acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice
de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi
celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, (art. 48 din
Legea nr. 19/2000).
Asiguraţii care au realizat stagii de cotizare în una sau mai
multe dintre următoarele situaţii: în condiţii de muncă speciale, în
condiţii de muncă deosebite, în condiţiile prevăzute la art. 47 şi 48,
precum şi în condiţiile prevăzute de legi speciale beneficiază
cumulativ de reducerea vârstei standard de pensionare1.
Vârsta de pensionare redusă conform celor de mai sus, nu
poate fi mai mică decât vârstele prevăzute la art. 42, 43 şi 47,
respectiv în anexele nr. 4 şi 5, sau decât reducerea maximă
1
prevăzută la art. 46, după caz (art. 48 alin. 2).
Asiguraţii care au realizat stagii de cotizare în condiţii normale
de muncă, precum şi în condiţiile prevăzute de legi speciale sau,
după caz, în condiţiile prevăzute la art. 48 beneficiază de reducerea
vârstei standard de pensionare până la 50 de ani pentru femei,
respectiv până la 55 de ani pentru bărbaţi (art. 481 alin. 3).
Femeile care au realizat stagiul complet de cotizare şi care au
născut cel puţin 3 copii şi i-au crescut până la vârsta de 10 ani

1 A se vedea art. 48 alin. 1 din Legea nr. 19/2000 introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2001.

89
beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare, după cum
urmează:
a) cu un an – pentru 3 copii;
b) cu doi ani – pentru 4 sau mai mulţi copii.
Reducerea astfel a vârstei nu poate fi cumulată cu o altă
reducere prevăzută de Legea nr. 19/2000 sau de o lege specială.
Vârsta respectivă nu poate fi mai mică de 55 de ani (art. 482).
Reglementări specifice pentru pensionarea unor categorii
profesionale
În afară de regulile generale prevăzute de Legea nr. 19/2000,
prin diferite acte normative sau statornicit unele condiţii speciale
pentru pensionarea anumitor categorii profesionale: cadre didactice,
medici, farmacişti, magistraţi, avocaţi.
Astfel, potrivit art. 127 din Statutul personalului didactic, aprobat
prin Legea nr. 128/19971, personalul didactic poate fi pensionat la
cerere, cu 3 ani înainte de limitele de vârstă prevăzute de legislaţia în
vigoare, dacă are o vechime în învăţământ de cel puţin 25 de ani
femeile, respectiv 30 de ani bărbaţii.
Pensionarea poate interveni numai la data încheierii anului
şcolar sau universitar şi doar pentru motive temeinice în timpul anului
şcolar sau universitar, cu aprobarea inspectoratului şcolar, respectiv
a senatului universitar.
Cadrele didactice pensionate pot desfăşura activităţi didactice,
salarizate prin cumul sau prin plata cu ora, după împlinirea vârstei de
pensionare.
Personalul didactic din învăţământul preuniversitar de stat, cu
gradul didactic I sau cu titlul ştiinţific de doctor, care dovedeşte
competenţă profesională deosebită, poate fi menţinut ca titular în
funcţia didactică până la 3 ani peste vârsta de pensionare, la cerere,
cu avizul consiliului profesoral (art. 128).
Profesorii universitari şi conferenţiarii universitari cu titlul
ştiinţific de doctor pot rămâne în activitate până la vârsta de 65 de
ani.
La împlinirea vârstei de pensionare, profesorii şi conferenţiarii
universitari cu titlul ştiinţific de doctor, cu excepţiile care dovedesc
competenţă profesională deosebită, pot fi menţinuţi ca titulari în
funcţia didactică, la cerere, cu acordul consiliului facultăţii şi cu

1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158/1997, modificată ulterior.

90
aprobarea anuală a senatului universitar, prin vot nominal deschis,
până la împlinirea vârstei de 70 de ani.
Profesorii universitari, membri ai Academiei Române sau ai
academiilor de ştiinţe organizate pe domenii ştiinţifice, pot rămâne în
activitate ca titulari, ceea ce înseamnă cu normă întreagă în
învăţământ, până la vârsta de 70 de ani. Peste această vârstă pot fi
menţinuţi în activitate numai cu acordul instituţiei în care lucrează,
prin prelungiri anuale(art. 129).1
Cei în cauză beneficiază de o recalculare suplimentară a
pensiei pe baza stagiului de cotizare realizat în sistemul public (art.
130).
Aceste cadre didactice beneficiază în continuare de limita de
vârstă superioară şi în sistemul public de pensii alte drepturi de
asigurări sociale, şi după data de la care se aplică Legea nr. 19/2000.
Medicii, în temeiul art. 384 din Legea nr. 95/20062 privind
reforma în domeniul sănătăţii, medicii se pensionează la vârsta de 65
de ani indiferent de sex.
La cerere, medicii se pot pensiona anticipat, la vârstele
prevăzute în Legea nr. 19/2000 dacă îndeplinesc condiţiile de stagiu
de cotizare prevăzute în lege pentru pensia anticipată sau pentru
pensia anticipată parţială.
În unităţile sanitare publice, medicii membri titulari sau membri
corespondenţi ai Academiei Române şi ai Academiei de Ştiinţe
Medicale, profesorii universitari şi cercetătorii ştiinţifici gradul I,
doctorii în ştiinţe medicale, care desfăşoară activităţi medicale, pot
continua, la cerere, activitatea medicală până la împlinirea vârstei de
70 de ani. Peste această vârstă medicii, membri titulari şi membri
corespondenţi ai Academiei de Ştiinţe Medicale, pot fi menţinuţi în
activitate conform dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 264/2004
privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Medicale. De
acelaşi drept pot beneficia şi medicii, membri titulari şi membri
corespondenţi ai Academiei Române.
Medicii care au depăşit limita de vârstă pot profesa în
continuare în unităţi sanitare private. Desfăşurarea activităţii se face
în baza certificatului de membru şi a avizului anual al Colegiului
Medicilor din România, eliberat pe baza certificatului de sănătate şi a

1Art. 129 modificat prin Legea nr. 481/2006 (publicată în Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 1025 din 29 decembrie 2006).
2 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, modificată ulterior, inclusiv prin Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr.90/2007 (publicată în Monitorul Oficial al României; Partea I, nr.659 din 26 septembrie 2007).

91
asigurării de răspundere civilă, pentru greşeli în activitatea
profesională, încheiată pentru anul respectiv.
În cazul unităţilor sanitare publice care înregistrează deficit de
personal medical, precum şi al unităţilor sanitare publice aflate în
zone defavorizate, medicii îşi pot continua activitatea peste vârsta de
pensionare, până la ocuparea posturilor prin concurs, la propunerea
autorităţilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti,
cu avizul Colegiului Medicilor din România şi cu aprobarea
Ministerului Sănătăţii Publice.
Potrivit art. 565 din Legea nr. 95/2006, farmaciştii se
pensionează la vârsta 65 de ani indiferent de sex.
În unităţile sanitare publice farmaciştii membri titulari şi
corespondenţi ai Academiei Române, profesori universitari,
cercetători ştiinţifici gradul I, doctori în ştiinţe farmaceutice care
desfăşoară activităţi farmaceutice pot continua, la cerere, activitatea
până la împlinirea vârstei de 70 de ani.
Farmaciştii pot cere pensionarea dacă sunt îndeplinite condiţiile
prevăzute de legislaţia de asigurări sociale de stat.
În cazul unităţilor sanitare publice care înregistrează deficit de
farmacişti, precum şi al unităţilor sanitare publice aflate în zone
defavorizate, farmaciştii îşi pot continua activitatea peste vârsta de
pensionare, până la ocuparea posturilor prin concurs, la propunerea
autorităţilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti,
cu avizul Colegiului Farmaciştilor din România şi cu aprobarea
Ministerului Sănătăţii Publice, pe baza certificatului de sănătate.
Conform Legii nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi
procurorilor1, cei cu o vechime de cel puţin 25 de ani în magistratură
se pot pensiona şi pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de
pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul
reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară şi sporurile
avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.
Judecătorii şi procurorii se pot pensiona la cerere înainte de
împlinirea vârstei de 60 de ani şi beneficiază de pensie, dacă au o
vechime de cel puţin 25 de ani numai în funcţia de judecător şi
procuror.
De pensia de serviciu beneficiază, la împlinirea vârstei de 60 de
ani, şi judecătorii şi procurorii cu o vechime în magistratură între 20 şi

1 Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, (republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din

13 septembrie 2005), modificată ulterior, inclusiv prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2007 (publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 684 din 8 noiembrie 2007).

92
25 de ani, în acest caz cuantumul pensiei fiind micşorat cu 1% din
baza de calcul, pentru fiecare an care lipseşte din vechimea integrală
în magistratură.
Pentru fiecare an care depăşeşte vechimea în magistratură la
cuantumul pensiei se adaugă câte 1% din baza de calcul fără a o
putea depăşi.
Persoanele care îndeplinesc condiţiile de numai în funcţia de
judecător sau procuror se pot pensiona şi pot beneficia, la împlinirea
vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, chiar dacă la data
pensionării au o altă ocupaţie. În acest caz, pensia se stabileşte dintr-
o bază de calcul egală cu indemnizaţia de încadrare brută lunară pe
care o are un judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice
de funcţie, vechime şi grad al instanţei sau parchetului, şi sporurile, în
procent, avute la data eliberării din funcţie. De această pensie de
serviciu pot beneficia numai persoanele care au fost eliberate din
funcţia de judecător sau procuror din motive neimputabile.
De aceste prevederi legale pot beneficia şi judecătorii şi
procurorii pensionaţi anterior, care beneficiază de pensie în sistemul
public şi care îndeplinesc condiţiile pentru acordarea pensiei de
serviciu. În acest caz, pensia se stabileşte dintr-o bază de calcul
egală cu indemnizaţia de încadrare brută lunară pe care o are un
judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie,
vechime şi nivel al instanţei sau parchetului unde a funcţionat
înaintea eliberării din funcţia de judecător sau procuror, şi sporurile,
în procent, avute la data eliberării din funcţie.
Judecătorii şi procurorii pot opta între pensia de serviciu şi
pensia din sistemul public. Judecătorii şi procurorii militari pot opta
între pensia de serviciu şi cea militară.
Aceştia, precum şi magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie şi personalul de specialitate juridică pot fi menţinuţi
în funcţie după împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege,
până la vârsta de 65 de ani, cu avizul anual al Consiliului Superior al
Magistraturii.
Cei care au fost eliberaţi din funcţie prin pensionare pot cumula
pensia de serviciu cu veniturile realizate dintr-o activitate
profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective.
Reîncadrarea în funcţia de judecător, procuror sau magistrat-
asistent se face până la vârsta de 65 de ani, fără concurs şi cu avizul
anual al Consiliului Superior al Magistraturii, numai la judecătorii şi
parchetele de pe lângă acestea, cu păstrarea gradului profesional

93
avut la data pensionării. În acest caz, numirea în funcţia de magistrat-
asistent se face de către Consiliul Superior al Magistraturii, iar
numirea în funcţia de judecător sau procuror se face de către
Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al
Magistraturii.
Judecătorii şi procurorii pot fi pensionaţi anticipat, cu reducerea
vârstei de pensionare prevăzute de prezenta lege cu până la 5 ani, în
cazul în care depăşesc vechimea în magistratură cu cel puţin 5 ani.
Cei care îndeplinesc atât aceste condiţii, cât şi cei care au o vechime
de cel puţin 25 de ani in funcţie de judecător sau procuror pot opta
între cele două pensii.
Acesta are regimul unei pensii anticipate de serviciu.
Beneficiarii ei nu pot cumula pensia de serviciu cu veniturile
realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor
respective, până la vârsta de 60 de ani.
Constituie vechime în magistratură perioada în care
judecătorul, procurorul, personalul de specialitate juridică sau
magistratul-asistent a îndeplinit funcţiile de judecător, procuror,
personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, magistrat-
asistent, auditor de justiţie, judecător financiar, judecător financiar
inspector, procuror financiar, procuror financiar inspector şi consilier
în secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi, grefier cu studii superioare
juridice sau personal de specialitate juridică precum şi perioada în
care a fost avocat, notar, asistent judiciar, cadru didactic în
învăţământul juridic superior acreditat, jurisconsult, consilier juridic,
ofiţer de poliţie judiciară cu studii superioare juridice, personal de
probaţiune cu studii superioare juridice sau în care a îndeplinit funcţii
de specialitate juridică în Institutul de Cercetări Juridice al Academiei
Române, Institutul Român pentru Drepturile Omului sau în aparatul
Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului, Curţii
Constituţionale, Avocatului Poporului, Curţii de Conturi, Consiliului
Legislativ.
La calculul vechimii în magistratură sau, a vechimii în funcţia de
judecător sau de procuror, în vederea stabilirii pensiei în condiţiile
prezentului regulament, se vor lua în considerare perioadele în care
persoana s-a aflat în oricare dintre următoarele situaţii:
- concediu de maternitate şi concediu paternal;
- concediu de creştere a copilului în vârstă de până la 2 ani
sau, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3
ani;

94
- concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă;
- concediu de studii pentru pregătirea examenului de
capacitate;
- concediu de studii plătit pentru formare profesională;
- detaşare şi delegare.

Valoarea unui punct de pensie se stabileşte prin legea


bugetului asigurărilor sociale de stat.
Pentru anul 2007, valoarea punctului de pensie va fi de 541 lei
şi se va aplica începând cu data de 1 noiembrie 2007. 1
Valoarea punctului de pensie nu poate fi mai mică de 37,5% din
salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor
sociale de stat, începând cu 1 ianuarie 2008, respectiv de 45% din
salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor
sociale de stat, începând cu 1 ianuarie 2009.2
Punctajul mediu anual aferent pensiilor din sistemul public se
poate majora prin măsuri adoptate prin hotărâri ale Guvernului.3

11. Pensia anticipată

şi pensia anticipată parţială

Asiguraţii care a depăşit stagiul complet de cotizare cu cel puţin


10 ani pot solicita pensia anticipată cu cel mult 5 ani înaintea
vârstelor standard de pensionare.
Cuantumul pensiei anticipată se stabileşte în aceleaşi condiţii
cu cel al pensiei pentru limită de vârstă (art. 49 alin. 3).
De reţinut este că la stabilirea stagiului de cotizare pentru
acordarea pensiei anticipate nu se au în vedere perioadele asimilate,
- cursurile de zi ale învăţământului universitar, sau satisfacerea
serviciului militar, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat -,
precum şi perioadele în care asiguratul a beneficiat de pensie de
invaliditate. 4

1 Art.20 din Legea nr. 487/2007 privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2007 (publicată în Monitorul Oficial al României,

Partea I, nr. 1047 din 29 decembrie 2007).


2 Art. 80 alin. 3 a fost modificat prin Legea nr. 250/2007.
3 Art. 81 din Legea nr. 19/2000, modificat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 321/2005(publicată în Monitorul Oficial al

României, Partea I, nr. 1113 din 15 noiembrie 2005). Curtea Constituţională prin Decizia nr. 162/2004 referitoare la excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81, 89 şi 187 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de
asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 18 mai
2004), a constatat ca textul articolelor sunt conforme cu legea fundamentală.
4 A se vedea art. 50 alin. 11 introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2001.

95
La data îndeplinirii condiţiilor pentru a beneficia de pensie
pentru limită de vârstă, pensia anticipată devine pensie pentru limită
de vârstă şi se recalculează prin adăugarea perioadelor asimilate şi a
eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de anticipare,
trecerea la pensia pentru limită de vârstă făcându-se la cerere.1
Conform art. 50 alin. (1), asiguraţii care au realizat stagiile
complete de cotizare, precum şi cei care au depăşit stagiul complet
de cotizare cu până la 10 ani pot solicita pensie anticipată parţială cu
reducerea vârstelor standard de pensionare cu cel mult 5 ani.
Cuantumul ei se stabileşte din cuantumul pensiei pentru limită
de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiul de cotizare
realizat şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de
pensionare.
Diminuarea cuantumului pensiei anticipată parţială se face
conform tabelului următor.

Stagiul de cotizare realizat peste stagiul standard Procentul de diminuare pentru


complet de cotizare prevåzut în anexa nr. 3 fiecare lunå de anticipare
(coloanele 3 ¿i 6) (%)
pânå la 1an 0,50
peste 1an 0,45
peste 2 ani 0,40
peste 3 ani 0,35
peste 4 ani 0,30
peste 5 ani 0,25
peste 6 ani 0,20
peste 7 ani 0,15
peste 8 ani 0,10
între 9 si 10 ani 0,05

Potrivit art. 51 din Legea nr. 19/2000, asiguraţii care au


desfăşurat activităţi în condiţii deosebite sau speciale, dar care nu se
pot pensiona cu reducerea vârstei de pensionare pe această bază,
pot beneficia de pensie anticipată parţială. În aceste cazuri reducerea
vârstei standard de pensionare nu poate fi mai mare de 5 ani.
La împlinirea vârstelor standard de pensionare, pensia
anticipată parţială devine pensie pentru limită de vârstă.
Trecerea de la pensia anticipată parţială la pensia pentru limită
de vârstă se face, la cerere, prin eliminarea diminuării avută în

1 Art. 49 alin. 3 a fost modificat prin Legea nr. 250/2007.

96
vedere mai sus şi prin adăugarea perioadelor standard de
pensionare. Astfel, pensia anticipată devine pensie pentru limită de
vârstă şi se recalculează prin adăugarea perioadelor asimilate şi a
eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de anticipare.1

12. Pensia de invaliditate

Condiţiile de pensionare
Potrivit art. 53 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, au dreptul la
pensie de invaliditate asiguraţii care şi-au pierdut total sau cel puţin
jumătate din capacitatea de muncă, din cauza:
a) accidentelor de muncă;
b) bolilor profesionale şi tuberculozei;
c) bolilor obişnuite şi accidentelor care nu au legătură cu
munca.
La stabilirea pensiei de invaliditate, asiguraţilor li se acordă un
stagiu potenţial, determinat ca diferenţă între stagiul complet de
cotizare şi stagiul de cotizare realizat efectiv până în momentul
încadrării într-un grad de invaliditate. În cazul asiguraţilor care au
realizat cel puţin jumătate din stagiul de cotizare necesar, stagiul
potenţial se determină ca diferenţă între stagiul complet de cotizare şi
stagiul de cotizare necesar. Stagiul potenţial rezultat conform art. 59
alin. (1) şi (2)2 nu poate fi mai mare decât stagiul de cotizare pe care
asiguratul l-ar fi putut realiza de la data ivirii invalidităţii până la
împlinirea vârstei standard de pensionare, vârstă la care, poate
solicita o pensie pentru limită de vârstă.
Beneficiază de pensie de invaliditate şi asiguraţii care au
satisfăcut serviciul militar în termen sau militar cu termen redus, a
fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat.
Au dreptul la pensie de invaliditate, şi elevii, ucenicii şi studenţii
care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de
muncă datorită accidentelor sau bolilor profesionale survenite în
timpul şi din cauza practicii profesionale.
Persoanele care şi-au pierdut total sau parţial capacitatea de
muncă şi marii mutilaţi, ca urmare a participării la lupta pentru victoria
Revoluţiei din decembrie 1989, care erau cuprinşi într-un sistem de
1 A se vedea art. 52 Legea nr. 19/2000, modificat prin Legea nr. 250.
2 Modificat prin Legea nr. 338/2002 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 25 iunie 2002).

97
asigurări sociale anterior datei ivirii invalidităţii din această cauză au
dreptul şi la pensie de invaliditate, indiferent de vechimea în muncă,
pe timpul cât durează invaliditatea, stabilită în aceleaşi condiţii în care
se acordă pensia de invaliditate persoanelor care au suferit accidente
de muncă.
Conform art. 57 alin. (1), asiguraţii care şi-au pierdut
capacitatea de muncă datorită unei boli obişnuite sau a unor
accidente care nu au legătură cu munca beneficiază de pensie de
invaliditate, dacă îndeplinesc stagiul de cotizare necesar în raport cu
vârsta, după cum urmează:

Vârsta asiguratului Stagiul de cotizare necesar


în momentul ivirii invaliditå¡ii (ani)
sub 25 ani 5
25-31 ani 8
31-37 ani 11
37-43 ani 14
43-49 ani 18
49-55 ani 22
peste 55 ani 25

Beneficiază de pensie de invaliditate şi asiguraţii care, până la


data ivirii invalidităţii, au realizat cel puţin jumătate din stagiul de
cotizare menţionat mai sus.
De asemenea, asiguraţii care au realizat stagii în condiţii
deosebite sau specile beneficiază de pensie de invaliditate, dacă au
realizat cel puţin jumătate din stagiul de cotizare necesar, în raport cu
vârsta avută la data expertizării medicale.
Au dreptul la pensie de invaliditate şi persoanele care la data
ivirii invalidităţii nu mai au calitatea de asigurat, dar îndeplinesc
condiţiile.
În cazul în care invaliditatea s-a ivit ca urmare a unui accident
de muncă, a unei boli profesionale, a tuberculozei, precum şi în
situaţiile în care invaliditatea s-a ivit în timpul şi din cauza îndeplinirii
obligaţiilor militare, asiguratul poate beneficia de pensie de
invaliditate, indiferent de stagiul de cotizare (art. 58 din Legea nr.
19/2000).
Asiguraţilor care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de
handicap preexistent calităţii de asigurat li se acordă un stagiu
potenţial determinat ca diferenţă între stagiile de cotizare cerute de

98
art. 47 din Legea nr. 19/2000 şi stagiile de cotizare realizate efectiv.
În cazul elevilor, ucenicilor, studenţilor, stagiul potenţial luat în calcul
la stabilirea pensiei de invaliditate îl constituie stagiul complet de
cotizare (art. 60).
La împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzută de
Legea nr. 19/2000 pentru obţinerea pensiei pentru limită de vârstă,
beneficiarul pensiei de invaliditate poate opta pentru cea mai
avantajoasă dintre pensii.
Indemnizaţia pentru însoţitor acordată pensionarilor încadraţi în
gradul I invaliditate, se menţine indiferent de pensia pentru care se
optează de către pensionar.
Gradele de invaliditate
În conformitate cu art. 54 din Legea nr. 19/2000, în raport cu
cerinţele locului de muncă şi cu gradul de reducere a capacităţii de
muncă, invaliditatea este de:
a) gradul I, caracterizată prin pierderea totală a capacităţii de
muncă, a capacităţii de autoservire, de autoconducţie sau de
orientare spaţială, invalidul necesitând îngrijire sau supraveghere
permanente din partea altei persoane;
b) gradul II, caracterizată prin pierderea totală a capacităţii de
muncă, cu posibilitatea individului de a se autoservi, de a se
autoconduce şi de a se orienta spaţial, fără ajutorul altei persoane;
c) gradul III, caracterizată prin pierderea a cel puţin jumătate
din capacitatea de muncă, individul putând să presteze o activitate
profesională.
Revizuirea medicală
În temeiul art. 62 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, pensionarii de
invaliditate sunt supuşi revizuirii medicale, în funcţie de afecţiune, la
intervale de 6-12 luni, până la împlinirea vârstelor standard de
pensionare, la termenele stabilite de casele teritoriale de pensii.
După fiecare revizuire, medicul expert al asigurărilor sociale din
cadrul casei teritoriale de pensii emite o nouă decizie prin care se
stabileşte:
a) menţinerea în acelaşi grad de invaliditate;
b) încadrarea în alt grad de invaliditate;
c) încetarea calităţii de pensionar de invaliditate, ca urmare a
redobândirii capacităţii de muncă.

99
Dreptul la pensie de invaliditate se modifică sau încetează
începând cu luna următoare celei în care s-a emis decizia de
revizuire medicală.
Neprezentarea, din motive imputabile pensionarului, la
revizuirea medicală atrage suspendarea plăţii pensiei începând cu
luna următoare celei care era prevăzută revizuirea medicală.
Nu sunt supuşi revizuirii medicale periodice pensionarii de
invaliditate care:
• prezintă invalidităţi care afectează ireversibil capacitatea
de muncă;
• au împlinit vârstele pentru obţinerea pensiei pentru limita
de vârstă;
• au vârstă mai mică cu până la 5 ani faţă de vârsta
standard de pensionare şi au realizat stagiile complete de cotizare.
Revizuirea medicală se poate efectua şi la cererea
pensionarilor, dacă starea sănătăţii lor s-a îmbunătăţit sau, s-a
agravat.
Pensionarii de invaliditate cu excepţia celor care nu sunt supuşi
revizuirii medicale periodice, sunt obligaţi să urmeze programele
recuperatorii întocmite de medicul expert al asigurărilor sociale care a
emis decizia de încadrare în grad de invaliditate, în vederea
reintegrării socioprofesionale în aceeaşi muncă sau în altă muncă.
Neîndeplinirea din motive imputabile pensionarului, a obligaţiilor
prevăzute în programele recuperatorii întocmite de medicul expert al
asigurărilor sociale, atrage suspendarea plăţii pensiei, începând cu
luna următoare constatării neîndeplinirii acestor programe.
Suspendarea se face prin decizia emisă de Casa teritorială de
pensii şi încetează cu luna următoare reluării sau, începerii
programelor recuperatorii întocmite de medicul expert al asigurărilor
sociale.

13. Pensia de urmaş

Pensia de urmaş pentru copii


Au dreptul la pensie de urmaş copiii, dacă persoana decedată
era pensionar sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii.
Potrivit art. 66 din Legea nr. 19/2000, copiii au dreptul la pensie
de urmaş:
a) până la vârsta de 16 ani;

100
b) dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ, până la
terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani;
c) pe toată durata invalidităţii de orice grad, dacă aceasta s-a
ivit până la vărsta de 16 ani sau în perioada în care îşi continuă
studiile într-o formă de învăţământ.
Pensia de urmaş pentru soţul supravieţuitor
Soţul supravieţuitor, la fel ca şi copiii, are dreptul la pensie de
urmaş, dacă persoana decedată era pensionar sau îndeplinea
condiţiile pentru obţinerea unei pensii.
El are dreptul la pensie pe tot timpul vieţii, la împlinirea vârstei
standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin 15
ani.
În cazul în care durata căsătoriei este mai mică de 15 ani, dar
de cel puţin 10 ani, se diminuează cuantumul pensiei de urmaş cu
0,5% pentru fiecare lună, respectiv 6,0% pentru fiecare an de
căsătorie în minus. Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de
urmaş, indiferent de vârstă, pe perioada în care este invalid de gradul
I sau II, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin 1 an.
De asemenea are dreptul la pensie de urmaş, indiferent de
vârstă şi de durata căsătoriei, dacă decesul soţului susţinător s-a
produs ca urmare a unui accident de muncă, a unei boli profesionale
sau tuberculozei şi dacă nu realizează venituri lunare dintr-o activitate
profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau acestea sunt
mai mici de o pătrime din salariul mediu brut pe economie.1
În perioada în care nu realizează venituri lunare dintr-o
activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau
acestea sunt mai mici de o pătrime din salariul mediu brut pe
economie, soţul supravieţuitor care are în îngrijire la data decesului
susţinătorului unul sau mai mulţi copii în vârstă de până la 7 ani
beneficiază de pensie de urmaş până la data împlinirii de către
ultimul copil a vârstei de 7 ani.
Soţul supravieţuitor care nu îndeplineşte condiţiile beneficiază
de pensie de urmaş pe o perioadă de 6 luni de la data decesului,
dacă în această perioadă nu realizează venituri lunare dintr-o
activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau
acestea sunt mai mici de o pătrime din salariul brut pe economie.2
Potrivit art. 74 din Legea nr. 19/2000, soţul supravieţuitor care
are dreptul la o pensie proprie şi îndeplineşte condiţiile pentru
1 Art. 68 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2001.
2 Art. 69 din Legea nr. 19/2000, modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2001.

101
obţinerea pensiei de urmaş după soţul decedat poate opta pentru cea
mai avantajoasă pensie.
Beneficiarii pensiei de urmaş, copiii şi soţii invalizi sunt
expertizaţi, supuşi revizuirii medicale şi au obligaţia de a urma
programele recuperatorii întocmite de medicul expert al asigurărilor
sociale conform aceloraşi reglementări prevăzute pentru pensia de
invaliditate.
În această categorie se includ copiii care au pensie de urmaş,
pe toată durata invalidităţii de orice grad şi soţul supravieţuitor, pe
perioada în care este încadrat în gradul I sau II de invaliditate.

Cuantumul pensiei de urmaş


Pensia de urmaş este condiţionată de dreptul la pensie al
susţinătorului decedat şi este diferenţiată în raport cu numărul
urmaşilor care au dreptul la pensie.
Baza de calcul a pensiei de urmaş în sistemul public o
constituie, după caz:
a) pensia pentru limită de vârstă în plată sau la care ar fi avut
dreptul susţinătorul decedat;
b) pensia de invaliditate gradul I, în cazul în care decesul
susţinătorului a survenit înaintea îndeplinirii condiţiilor pentru
obţinerea pensiei pentru limită de vârstă şi era în plată cu pensie de
orice grad, pensie anticipată, pensie anticipată parţială sau ar fi avut
dreptul la una dintre aceste categorii de pensie.
c) pensia de serviciu aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul
susţinătorul decedat, dacă aceasta este mai avantajoasă decât
pensia pentru limită de vârstă (art. 71 alin. 1)1.
Cuantumul pensiei de urmaş, se stabileşte procentual din
pensia susţinătorului, în funcţie de numărul urmaşilor îndreptăţiţi,
astfel:
a) pentru un singur urmaş – 50%
b) pentru 2 urmaşi – 75%
c) pentru 3 sau mai mulţi urmaşi – 100% (art. 71).
Potrivit art. 72, cuatumul pensiei de urmaş, în cazul orfanilor de
ambii părinţi reprezintă însumarea drepturilor de urmaş, calculate
după fiecare părinte.
Ori de câte ori se modifică numărul urmaşilor, pensia se
recalculează.
1 Modificat prin Legea nr. 338/2002.

102
14. Stabilirea şi plata pensiilor

Art. 82 din Legea nr. 19/2000 prevede că pensia se acordă la


cererea persoanei îndreptăţite, a mandatarului desemnat de acesta
cu procură specială, a tutorelui sau curatorului acesteia.
Cererea şi actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor legale
se depun la casa teritorială de pensii în raza căreia se află domiciliul
asiguratului.
Potrivit art. 83 din Legea nr. 19/20001, drepturile de pensie
pentru limită de vârstă se acordă şi se plătesc de la data îndeplinirii
condiţiilor de pensionare dacă cererea a fost depusă în termen de 30
de zile de la această dată.
Drepturile de pensie anticipată sau pensie anticipată parţială se
acordă şi se plătesc:
a) de la data îndeplinirii condiţiilor, dar nu înaintea încetării
calităţii de angajat, în cazul persoanelor prevăzute la art. 5 alin. (1)
pct. I, II, III, dacă cererea a fost depusă în termen;
b) de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare, în cazul
persoanelor prevăzute la art. 5 alin. (1) pct. IV, V, dacă cererea a fost
depusă în termen.
În cazul persoanelor prevăzute la art. 5 alin. (2), ale căror cereri
au fost depuse în termen, drepturile de pensie pentru limită de vârstă,
pensie anticipată sau pensie anticipată parţială se acordă de la data
îndeplinirii condiţiilor de pensionare, dar nu înainte de data încetării
calităţii de asigurat.
În cazul persoanelor ale căror cereri de pensionare au fost
depuse cu depăşirea termenului, drepturile de pensie se acordă şi se
plătesc:
a) de la data depunerii cererii, în cazul pensiei pentru limită de
vârstă;
b) de la data depunerii cererii, dar nu înainte de data încetării
calităţii de asigurat, în cazul persoanelor prevăzute la art. 5 alin. (1)
pct. I, II şi III, care solicită pensie anticipată sau pensie anticipată
parţială;

1 Modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2003.

103
c) de la data depunerii cererii, în cazul persoanelor prevăzute la
art. 5 alin. (1) pct. IV şi V, care solicită pensie pentru limită de vârstă,
pensie anticipată sau pensie anticipată parţială;
d) de la data depunerii cererii, dar nu înainte de data încetării
calităţii de asigurat, în cazul persoanelor prevăzute la art. 5 alin. (2),
care solicită pensie pentru limită de vârstă, pensie anticipată sau
pensie anticipată parţială1.
Drepturile la pensia de invaliditate se acordă:
a) de la data încetării plăţii indemnizaţiei pentru incapacitate
temporară de muncă, dacă cererea a fost depusă în termen de 60 de
zile de la data emiterii deciziei medicale de încadrare în grad de
invaliditate;
b) de la data încetării plăţii indemnizaţiei pentru incapacitate
temporară de muncă, dar nu înainte de data încetării calităţii de
asigurat, dacă cererea a fost depusă în 60 de zile, în cazul
persoanelor prevăzute la art. 5 alin. (2);
c) de la data depunerii cererii, dar nu înainte de data încetării
calităţii de asigurat, în cazul persoanelor prevăzute la art. 5 alin. (2),
ale căror cereri au fost depuse cu depăşirea termenului prevăzut la
lit. a);
d) de la data depunerii cererii, în cazul persoanelor care la data
solicitării pensiei de invaliditate nu mai au calitatea de asigurat.2
Drepturile la pensia de urmaş, în cazul persoanelor care
îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 19/2000 la data
decesului susţinătorului asigurat, se acordă la cerere, după cum
urmează3:
a) începând luna următoare decesului, în cazul în care
susţinătorul decedat era pensionar, dacă cererea a fost depusă în
termen de 90 de zile de la data decesului;
b) de la data decesului susţinătorului, în cazul în care
susţinătorul decedat nu era pensionar la data decesului, dacă
cererea a fost depusă în termen de 90 de zile de la această dată;
c) de la data depunerii cererii, în situaţiile în care s-au depăşit
termenele prevăzute la lit. a) şi b).
Dacă persoana care solicită pensie de urmaş se regăseşte în
situaţia prevăzută la art. 5 alin. (2), drepturile de pensie se acordă

1 Art. 83 din Legea nr. 19/2000, modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2003.
2 Art. 84 din Legea nr. 19/2000, modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2003
3 Art. 85 alin. 1 din Legea nr. 19/2000 modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2003.

104
conform prevederilor de mai sus, dar nu înaintea încetării calităţii de
asigurat.
Din art. 85 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000 rezultă că:
• în cazul în care urmaşul îndeplineşte condiţiile ulterior
datei decesului susţinătorului asigurat, dreptul la pensia de urmaş se
acordă de la data îndeplinirii lor, dacă cererea a fost depusă în
termen de 90 de zile de la această dată;
• drepturile la pensie se acordă de la data depunerii cererii,
în situaţia în care s-a depăşit termenul de 90 de zile.
Plata pensiilor
Pensia se plăteşte lunar, personal titularului, mandatarului
desemnat de acesta prin procură specială sau reprezentantului legal
al acestuia, în funcţie de opţiune, prin mandat poştal, cont curent sau
cont de card, în condiţiile negociate prin convenţiile încheiate de
CNPAS cu Compania Naţională «Poşta Română» - S.A., respectiv cu
bănci.
Casele teritoriale de pensii transmit lunar la domiciliul
beneficiarilor din România, prin Compania Naţională «Poşta
Română» - S.A., taloanele de plată a drepturilor, indiferent de
modalitatea de plată pentru care s-a optat.
Închepând de la 1 ianuarie 2007 cheltuielile pentru transmiterea
şi achitarea, precum şi cele pentru transmiterea taloanelor de plată la
domiciliul beneficiarilor din ţara noastră se suportă din bugetele din
care se finanţează drepturile respective. Pentru celelte drepturi
băneşti se suportă din bugetele din care se finanţează drepturile
respective şi se determină după cum urmează:
a) prin aplicarea unui coeficient negociabil, ce nu poate depăşi
1,3% din valoarea sumelor virate, în situaţia în care achitarea
drepturilor se efectuează la domiciliul beneficiarilor;
b) prin plata unor sume care se negociază pe baza tarifelor
poştale, în situaţia beneficiarilor care au optat pentru efectuarea
plăţilor în cont curent sau cont de card şi cărora li se transmite la
domiciliu numai talonul de plată.
În situaţia în care beneficiarii au optat pentru plata în cont
curent sau cont de card, casele teritoriale de pensii efectuează plata
acestor drepturi la banca pentru care s-a optat. Se poate achita un
comision bancar, negociabil, ce nu poate depăşi 0,15% din sumele
virate şi care se suportă din bugetul din care se finanţează drepturile
respective.

105
Plata pensiei se suspendă, începând cu luna următoare celei în
care:
a) pensionarul îşi stabileşte domiciliul pe teritoriul unui stat cu
care România a încheiat convenţii de asigurări sociale, dacă în cadrul
acesteia se prevede că pensia se plăteşte de către celălalt stat;
b) beneficiarul unei pensii anticipate sau al unei pensii
anticipate parţiale se regăseşte în una dintre situaţiile prevăzute la
art. 5 alin (1) pct. I şi II.
c) beneficiarul unei pensii de invaliditate nu se prezintă la
revizuirea medicală periodică;
d) beneficiarul unei pensii de urmaş realizează dintr-o activitate
profesională venituri brute lunare mai mari decât jumătate din salariul
mediu brut pe economie;
e) copilul urmaş nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art.
66 lit b) şi c);
f) soţul supravieţuitor, beneficiarul unei pensii de urmaş se
recăsătoreşte (art. 92) 1.
Se suspendă şi în cazul în care taloanele de plată au fost
returnate la casa teritorială de pensii. Suspendarea operează
începând cu luna următoare celei de-a treia luni consecutive de
returnare a taloanelor(art. 921).2
Reluarea în plată a pensiilor suspendate se face la cerere,
începând cu luna următoare celei în care a încetat cauza suspendării,
dacă cerea a fost depusă în termen de 30 de zile de la data încetării
cauzei suspendării.
În situaţia care cererea de reluare în plată a fost depusă după
expirarea termenului de 30 de zile, plata pensiei se face începând cu
luna următoare celei în care a fost depusă cererea.
Reluarea în plată a pensiei de urmaş suspendată ca urmare a
neîndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 66 lit. b) şi c) se face de la
data începerii anului şcolar sau de la data emiterii deciziei medicale
de încadrare într-un grad de invaliditate (art. 93).
Plata pensiei încetează începând cu luna următoare celei în
care:
a) beneficiarul a decedat;
b) beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile legale în temeiul
cărora i-a fost acordată pensia;

1 Modificat prin Ordonanţa de urgenţa a Guvernului nr. 9/2003.


2 Articolul 921 a fost introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 69/2006.

106
c) urmaşul a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească
rămasă definitivă pentru infracţiunea de omor sau tentativă de omor
comisă asupra susţinătorului.

15.Cumulul pensiei cu alte venituri

Art. 94 din Legea nr. 19/20001 prevede că pot cumula pensia cu


veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul
veniturilor respective:
a) copiii urmaşi orfani de ambii părinţi, pe perioada şcolarizării,
până la vârstele prevăzute la art. 66 lit. a) şi b)2;
b) nevăzătorii;
c) pensionarii pentru limită de vârstă.
Beneficiarii pensiei de urmaş pot cumula pensia cu veniturile
realizate dintr-o activitate profesională, dacă veniturile brute lunare
realizate nu depăşesc o pătrime din salariul mediu brut pe economie.
De asemenea, pensia de invaliditate de gradul III poate fi
cumulată cu salariul (art. 54 lit. c).
Întrucât, potrivit Legii nr. 19/2000, pensia anticipată şi pensia
anticipată parţială (art. 49-52) constituie categorii distincte de pensii,
rezultă, per a contrario, că este interzis cumulul acestor pensii cu
salariul.
Capitolul VI

AJUTORUL SOCIAL, SERVICIILE SOCIALE


ŞI CANTINELE DE AJUTOR SOCIAL

1. Consideraţii generale privind ajutorul social

Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat3, prevede


acordarea ajutorului social familiilor şi persoanelor cu venituri mici
1 Modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2001.
2 Acest text prevede:
„Copiii au dreptul la pensie de urmaş:
a) până la vârsta de 16 ani;
b) dacă îşi continuă studiile într–o formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de
26 de ani“.
3 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 20 iulie 2001, modificată ulterior, inclusiv prin Legea nr. 115/2006

(publicată în Monitorul Oficial al Rom\niei, Partea I, nr. 408 din 11 mai 2006). Prin Hotărârea Guvernului nr. 5/2007, (publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 12 ianuarie 2007), se garantează nivelul lunar al venitului minim garantat pe anul
2007.

107
sau fără venituri, în situaţiile şi pe perioadele în care acestea nu pot
să-şi asigure prin propriile eforturi condiţiile minime de trai.
Potrivit actului normativ menţionat, ajutorul social este o formă
de asistenţă socială ce se întemeiază pe principiul solidarităţii sociale
şi care se concretizează în acordarea unor sume de bani diferenţiate
în raport de numărul de persoane din familie, precum şi persoanelor
singure, cu venituri scăzute, sub un prag considerat ca minim
garantat, finanţate din bugetele locale şi din unele venituri ale
bugetului de stat.
Din această definiţie rezultă următoarele caracteristici ale
ajutorului social:
– este o formă de protecţie socială, care se întemeiază pe
principiul solidarităţii sociale;
– constă în plata lunară a unei sume de bani ce se suportă din
bugetele locale şi din sumele primite de la bugetul de stat;
– principalii beneficiari sunt familiile, precum şi persoanele
singure, fără venituri sau cu venituri mici;
– scopul pentru care se acordă este acela de a asigura
beneficiarilor un venit minim garantat care să asigure existenţa
persoanelor respective.

2. Beneficiarii ajutorului social

Beneficiarii ajutorului social distribuit prin sistemul asistenţei


sociale în temeiul art. 1 alin. 1 din Legea nr. 416/2001 sunt familiile şi
persoanele singure, cetăţeni români, fără venituri sau cu venituri mici.
De asemenea, pot beneficia de ajutor social şi familiile sau
persoanele singure, cetăţeni ai altor state sau apatrizi, care au
reşedinţa sau domiciliul în România.
Au dreptul la venitul minim garantat şi soţii despărţiţi în fapt,
dacă ancheta socială justifică acordarea acestuia.
Beneficiază şi persoanele fără domiciliu sau reşedinţă şi fără
locuinţă, aflate în situaţie de nevoie, pe baza declaraţiei pe propria
răspundere că nu au solicitat ajutorul social de la alte primării.
Persoanele fără locuinţă beneficiază de ajutor social numai pe
perioada în care se află în evidenţa serviciilor publice de asistenţă
socială din cadrul unităţilor administrativ-teritoriale în care trăiesc(art.
3).1
1 Art. 3 a fost modificat prin Legea nr. 115/2006.

108
Conform art. 1 din Normele metodologice aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 1010/20061, beneficiază de drepturile
prevăzute de Legea nr. 416/2001 familiile şi persoanele singure care
locuiesc în România, cu sau fără cetăţenie română, precum şi
apatrizii.
Familiile şi persoanele singure care nu au cetăţenie română
beneficiază de prevederile Legii nr. 416/2001, dacă se află în una
dintre următoarele situaţii:
a) cetăţenii străini, pe perioada în care au domiciliul sau,
reşedinţa în ţara noastră;
b) cetăţenii străini şi apatrizii care au dobândit, statutul de
refugiat în România sau cărora li s-a acordat o altă formă de protecţie
prevăzută de lege;
În sensul art. 2 din Legea nr. 416/2001, termenul familie
desemnează soţul şi soţia sau soţul, soţia şi copiii lor necăsătoriţi,
care au domiciliul ori reşedinţa comună prevăzută în actele de
identitate şi gospodăresc împreună.
Se consideră familie şi persoana care locuieşte împreună cu
copiii aflaţi în întreţinerea sa şi se află în una dintre următoarele
situaţii:
a) este necăsătorită;
b) este văduvă;
c) este divorţată;
d) al cărei soţ/soţie este declarat/declarată dispărut/dispărută
prin hotărâre judecătorească;
e) nu a împlinit vârsta de 18 ani şi se află în una dintre situaţiile
prevăzute la lit. a)-d).
Se consideră familie şi fraţii fără copii, care gospodăresc
împreună şi care nu au domiciliul sau reşedinţa comună cu părinţii.
Se asimilează termenului familie bărbatul şi femeia necăsătoriţi,
cu copiii lor şi ai fiecăruia dintre ei, care locuiesc şi gospodăresc
împreună.
Prin termenul copil se înţelege copilul provenit din căsătoria
soţilor, copilul unuia dintre soţi, copilul adoptat, precum şi copilul dat
în plasament familiei sau persoanei ori pentru care s-a instituit tutela
sau curatela, potrivit legii.
Prin termenul persoană singură se înţelege persoana care a
împlinit vârsta de 18 ani, locuieşte şi se gospodăreşte singură.

1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din 11 august 2006.

109
Beneficiază de acest venit şi familiile sau persoanele singure,
cetăţeni ai altor state sau apatrizi, care au reşedinţa sau, după caz,
domiciliul în România.1
În sfârşit, potrivit art. 7 din Legea nr. 416/2001, persoanele apte
de muncă2, ce nu realizează venituri din salarii sau din alte activităţi,
se iau în considerare la stabilirea numărului membrilor de familie
pentru determinarea nivelului de venit pe familie numai dacă fac
dovada faptului că sunt în evidenţa agenţiei teritoriale pentru
ocuparea forţei de muncă, pentru încadrare în muncă, şi nu au
refuzat un loc de muncă ori participarea la serviciile pentru stimularea
ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de aceste
agenţii.3

3. Condiţiile necesare

pentru atribuirea ajutorului social

În principal, acordarea ajutorului social este legată de pragul de


sărăcie, care diferă în funcţie de nivelul veniturilor şi componenţa
familiei.
Pentru anul 2007 nivelul lunar al venitului minim garantat
prevăzut la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 416/2001, este de:
a) 173 lei pentru familiile formate din 2 persoane;
b) 241 lei pentru familiile formate din 3 persoane;
c) 300 lei pentru familiile formate din 4 persoane;
d) 356. lei pentru familiile formate din 5 persoane;
e) câte 24 lei pentru fiecare altă persoană peste numărul de 5
persoane, care face parte din familie.
Nivelul lunar al venitului minim garantat pentru persoanele
singure, este de 96 lei.4
Pentru a stimula interesul faţă de muncă al persoanelor din
familiile beneficiare de ajutor social, prin art. 6 alin. 1 din Legea nr.
416/2001 s-a stabilit că familiile şi persoanele singure cu venituri nete

1 Art. 2 a fost modificat prin Legea nr. 115/2006.


2 Art. 71 a fost introdus prin Legea nr. 115/2006 şi prevede că: prin persoană aptă de muncă se înţelege persoana care îndeplineşte
următoarele condiţii:
a) are vârsta cuprinsă între 16 ani şi vârsta standard de pensionare;
b) nu urmează o formă de învăţământ cursuri de zi prevăzută de lege;
c) are starea de sănătate şi capacitatea fizică şi psihică corespunzătoare, care o fac aptă pentru prestarea unei munci.
Incapacitatea fizică şi psihică este dovedită cu acte eliberate în condiţiile legii
3 Art. 7 a fost modificat prin Legea nr. 115/2006.
4 Articol modificat prin Hotărârea Guvernului nr. 5/2007.

110
lunare până la nivelul venitului minim garantat beneficiază de o
majorare cu 15% a cuantumului ajutorului social pe familie, în cazul
în care cel puţin un membru al familiei face dovada că lucrează pe
bază de contract individual de muncă, are statut de funcţionar public
sau prestează o activitate, realizând venituri cu caracter salarial.
Pentru sumele acordate ca ajutor social, una dintre persoanele
majore apte de muncă din familia beneficiară are obligaţia de a
presta lunar, la solicitarea primarului, acţiuni sau lucrări de interes
local, fără a se putea depăşi regimul normal de lucru şi cu
respectarea normelor de securitate şi igienă a muncii.
Fac excepţie familiile pentru care ajutorul social rezultat din
calcul este de până la 50 lei/lună; pentru acestea orele de muncă se
stabilesc trimestrial şi se efectuează în prima lună de plată.
Orele de muncă se calculează proporţional cu cuantumul
ajutorului social de care beneficiază familia sau persoana singură, cu
un tarif orar corespunzător salariului de bază minim brut pe ţară
garantat în plată, raportat la durata medie lunară a timpului de
muncă.
Numărul zilelor de lucru, limitate la norma lunară de 21,25, se
stabileşte prin împărţirea orelor de muncă calculate la 8 ore/zi.
Fracţiile se întregesc în plus.

4. Stabilirea cuantumului şi plata

ajutorului social

Potrivit art. 9 din Legea nr. 416/2001, ajutorul social se acordă


pe bază de cerere şi declaraţie pe propria răspundere, însoţite de
actele doveditoare privind componenţa familiei şi veniturile membrilor
acesteia.
Existenţa oricăror alte venituri decât cele care pot fi dovedite
cu acte se menţionează în declaraţia pe propria răspundere a
persoanei care solicită ajutorul social.
Cererea şi declaraţia pe propria răspundere, se semnează şi
se înaintează de către reprezentantul familiei.
Reprezentantul familiei poate fi, unul dintre membrii familiei
care are capacitate deplină de exerciţiu ori, în cazurile prevăzute de
lege, tutorele sau curatorul persoanei îndreptăţite.
În situaţiile prevăzute la art. 2 alin. (2), reprezentantul familiei
este persoana care asigură creşterea şi îngrijirea copiilor, dacă

111
aceasta are capacitate deplină de exerciţiu sau, după caz,
reprezentantul legal al acesteia.
Titularul ajutorului social este reprezentantul familiei, iar
beneficiarul ajutorului social este familia.1
Cererea de acordare a ajutorului social se soluţionează în
termen de maximum 30 de zile de la data înregistrării.
Ancheta socială se efectuează de personalul serviciului public
de asistenţă socială din subordinea consiliului local sau, de
persoanele cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale din aparatul
propriu de specialitate al primarului.
Stabilirea dreptului la ajutorul social şi a cuantumului acestuia
se face prin dispoziţie scrisă a primarului.
În termen de maximum 10 zile lucrătoare de la efectuarea
anchetei sociale, primarul are obligaţia să emită dispoziţia de
acordare sau de respingere a cererii privind ajutorul social.
Dreptul se acordă începând cu luna următoare înregistrării
cererii.
Cuantumului ajutorului social se stabileşte ca diferenţă între
nivelurile prevăzute la art. 4 şi venitul net lunar al familiei sau al
persoanei singure (art. 5 alin. 1).
La stabilirea venitului net lunar al familiei şi, după caz, al
persoanei singure, se iau în considerare toate veniturile pe care
membrii acesteia le realizează, inclusiv cele care provin din drepturi
de asigurări sociale de stat, asigurări de şomaj, obligaţii legale de
întreţinere, indemnizaţii, alocaţii şi ajutoare cu caracter permanent şi
alte creanţe legale.
Stabilirea dreptului la ajutor social se realizează ţinându-se
seama de bunurile familiei sau, după caz, ale persoanei singure,
cuprinse în următoarele liste:
a) lista bunurilor considerate de strictă necesitate pentru
nevoile familiale2;
b) lista bunurilor care nu sunt considerate de strictă necesitate
pentru nevoile familiale3;
c) criteriile privind limitele minime şi maxime ale veniturilor
potenţiale provenite din valorificarea bunurilor ce depăşesc cantitativ

1 Art. 9 a fost modificat prin Legea nr. 115/2006.


2 A se vedea Anexa 4 din Normele metodologice.
3 A se vedea Anexa 5 din Normele metodologice.

112
categoriile de bunuri considerate de strictă necesitate pentru nevoile
familiale1.
Plata ajutorului social se efectuează lunar, prin stat de plată
sau, după caz, pe bază de mandat poştal, în cont curent personal
sau prin alte forme de plată stabilite de ordonatorul principal de
credite, ţinând seama de solicitarea beneficiarului.

5. Obligaţiile titularilor şi

ale beneficiarilor de ajutor social

Titularul ajutorului social are obligaţia să comunice primarului,


în scris, orice modificare cu privire la domiciliu, venituri şi la numărul
membrilor familiei, în termen de 15 zile de la data la care a intervenit
modificarea.
În cazul în care modificările nu conduc la majorări sau
diminuări ale ajutorului social mai mari de 5 lei pe familie, ajutorul
social stabilit anterior nu se modifică.
Modificarea cuantumului sau încetarea dreptului la ajutorul
social se face prin dispoziţie scrisă a primarului, începând cu luna
următoare celei în care au intervenit modificările.2
În vederea urmăririi respectării condiţiilor de acordare a
dreptului la ajutorul social, primarii dispun efectuarea de anchete
sociale la interval de 6 luni sau ori de câte ori este nevoie.
În cazul în care se constată situaţii ce conduc la modificarea
cuantumului sau la încetarea dreptului la ajutor social, primarul emite
o nouă dispoziţie scrisă.
Modificarea cuantumului prevăzut sau încetarea dreptului se
stabileşte începând cu luna următoare celei în care s-a efectuat
ancheta socială.3
Persoanele apte de muncă pentru care se acordă ajutorul
social au obligaţia să dovedească cu acte, din 3 în 3 luni, că
îndeplinesc condiţiile.

1 A se vedea Anexa 6 din Normele metodologice.


2 Art. 14 a fost modificat prin Legea nr. 115/2006.
3 Art. 141 a fost introdus prin Legea nr. 115/2006.

113
6. Suspendarea şi încetarea

plăţii ajutorului social

Neîndeplinirea obligaţiilor atrage suspendarea plăţii ajutorului


1
social.
Suspendarea plăţii ajutorului social se face începând cu luna
următoare celei în care nu mai sunt îndeplinite obligaţiile.2
Prezentarea de către titular a dovezilor, în termen de 3 luni de
la data suspendării efective a plăţii ori a modificării cuantumului
ajutorului social, are ca efect reluarea plăţii drepturilor începând cu
luna următoare.3
Dreptul la ajutor social încetează în următoarele situaţii:
a) în cazul în care beneficiarii nu mai îndeplinesc condiţiile;
b) în cazul în care plata ajutorului social a fost suspendată şi,
în termen de 3 luni de la data suspendării plăţii, nu au fost îndeplinite
obligaţiile.
În cazul în care se constată că dreptul la ajutorul social a fost
stabilit pe baza unor date eronate privind componenţa familiei sau
veniturile realizate ori pe parcursul acordării au intervenit modificări
ale acestora, primarul suspendă plata ajutorului social şi solicită
verificarea cauzelor care au generat această situaţie.
În situaţia în care, în urma verificării se constată că familia sau
persoana singură are dreptul în continuare la ajutorul social în
cuantumul anterior stabilit, drepturile neridicate de către titular se
achită acestuia, pe bază de cerere înregistrată la primar.
Dacă, în urma verificării se constată că familia sau persoana
singură are dreptul la un ajutor social în sumă mai mare, noul
cuantum se stabileşte printr-o nouă dispoziţie scrisă a primarului.4
Sumele încasate necuvenit, cu titlu de ajutor social, se
recuperează de la titularul dreptului ajutorului în termenul de
prescripţie stabilit de lege pentru creanţele bugetare.

7. Alte categorii de prestaţii familiale

1 Art. 16 a fost modificat prin Legea nr. 115/2006.


2 Art. 17 a fost modificat prin Legea nr. 115/2006.
3 Art. 18 a fost modificat prin Legea nr. 115/2006.
4 Art. 201 a fost introdus prin Legea nr. 115/2006.

114
În afara ajutorului social, Legea nr. 416/2001 prevede că mai
pot fi acordate: ajutorul pentru încălzirea locuinţei1; ajutorul social
care se acordă soţiilor celor care satisfac serviciul militar obligatoriu;
alocaţia pentru copiii nou-născuţi.
A. Ajutorul pentru încălzirea locuinţei
Conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2003,
privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei precum şi a
unor facilităţi populaţiei pentru plata energiei2, familiile şi persoanele
singure cu venituri reduse, care utilizează pentru încălzirea locuinţei
energie termică furnizată în sistem centralizat, beneficiază de ajutor
lunar pentru încălzirea locuinţei prin compensarea procentuală a
valorii efective a facturii la energie termică, denumită în continuare
compensare.
În funcţie de veniturile medii nete lunare pe membru de
familie, pentru perioada ianuarie-martie 2008 a sezonului rece 1
noiembrie 2007-31 martie 2008, compensarea procentuală a valorii
efective a facturii la energie termică, se acordă după cum urmează:
a) în proporţie de 90% pentru familie, în situaţia în care venitul
net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei
singure, se situează până la 125 lei;
b) în proporţie de 80% pentru familie, în situaţia în care venitul
net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei
singure, se situează între 125,1 lei şi 170 lei;
c) în proporţie de 70% pentru familie, în situaţia în care venitul
net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei
singure, se situează între 170,1 lei şi 210 lei;
d) în proporţie de 60% pentru familie, în situaţia în care venitul
net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei
singure, se situează între 210,1 lei şi 250 lei;
e) în proporţie de 50% pentru familie, în situaţia în care venitul
net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei
singure, se situează între 250,1 lei şi 290 lei;
f) în proporţie de 40% pentru familie, în situaţia în care venitul
net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei
singure, se situează între 290,1 lei şi 345 lei;

1 A se vedea Hotărârea de Guvern nr. 1197/2007,( publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 687 din 9 octombrie

2007).
2 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 25 februarie 2003) modificată ulterior, inclusiv prin Ordonanţa de

urgenţă a Guvernului nr. 121/2007(publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 747 din 5 noiembrie 2007).

115
g) în proporţie de 30% pentru familie, în situaţia în care venitul
net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei
singure, se situează între 345,1 lei şi 390 lei;
h) în proporţie de 20% pentru familie, în situaţia în care venitul
net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei
singure, se situează între 390,1 lei şi 440 lei;
i) în proporţie de 10% pentru familie, în situaţia în care venitul
net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei
singure, se situează între 440,1 lei şi 500 lei.1
Persoanele singure ale căror venituri se situează în limitele
prevăzute mai sus beneficiază de o compensare mai mare de 10%
faţă de proporţiile stabilite pentru familie.
Pentru familiile şi persoanele singure prevăzute la lit. a),
beneficiare ale ajutorului social stabilit potrivit prevederilor Legii nr.
416/2001, compensarea se acordă în proporţie de 100%.
Compensarea se acordă pe o perioadă de 12 luni în situaţia în
care beneficiarii au optat pentru facturare în condiţiile prevăzute la
art. 1 alin. (1) lit. a) şi la art. 11.
Ea se acordă pe o perioadă de 5 luni în situaţia în care
beneficiarii au optat pentru facturare în condiţiile prevăzute la art. 1
alin. (1) lit. b) şi c) şi la art. 11.
Acesta se acordă pe o perioadă de 12 luni, diferenţiat pentru
perioada sezonului rece şi pentru restul anului, în situaţia în care
beneficiarii au optat pentru facturare în condiţiile prevăzute la art. 1
alin. (1) lit. d).2
Valoarea efectivă a ajutorului se calculează în funcţie de
compensare, ca procent din valoarea facturii calculată prin înmulţirea
consumului defalcat pe consumatori individuali cu preţul local al
energiei termice facturate populaţiei.3
Familiile şi persoanele singure cu venituri reduse, care
utilizează pentru încălzirea locuinţei gaze naturale, beneficiază de
ajutor lunar pentru încălzirea locuinţei pe perioada sezonului rece,
după cum urmează:
a) familiilor şi persoanelor singure al căror venit net mediu
lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se
situează până la 125 lei li se acordă lunar o sumă de 233 lei;

1 Art. 5 alin. 2 a fost modificat prin Hotărârea Guvernului nr. 1197/2007.


2 Art. 1 alin. 1 lit. d: facturarea şi plata în sistem de tarifare binom.
3 Art. 5 a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2006.

116
b) familiilor şi persoanelor singure al căror venit net mediu
lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se
situează între 125,1 lei şi 170 lei li se acordă lunar o sumă de 144 lei;
c) familiilor şi persoanelor singure al căror venit net mediu
lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se
situează între 170,1 lei şi 210 lei li se acordă lunar o sumă de 122 lei;
d) familiilor şi persoanelor singure al căror venit net mediu
lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se
situează între 210,1 lei şi 250 lei li se acordă lunar o sumă de 100 lei;
e) familiilor şi persoanelor singure al căror venit net mediu
lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se
situează între 250,1 lei şi 290 lei li se acordă lunar o sumă de 78 lei;
f) familiilor şi persoanelor singure al căror venit net mediu
lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se
situează între 290,1 lei şi 345 lei li se acordă lunar o sumă de 56 lei;
g) familiilor şi persoanelor singure al căror venit net mediu
lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se
situează între 345,1 lei şi 390 lei li se acordă lunar o sumă de 39 lei;
h) familiilor şi persoanelor singure al căror venit net mediu
lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se
situează între 390,1 lei şi 440 lei li se acordă lunar o sumă de 28 lei;
i) familiilor şi persoanelor singure al căror venit net mediu
lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, se
situează între 440,1 lei şi 500 lei li se acordă lunar o sumă de 17 lei.1
Ajutorul pentru încălzirea locuinţei, nu poate depăşi o valoare
calculată prin înmulţirea consumului maxim lunar stabilit pe tip de
apartament şi în funcţie de zona de temperatură cu preţul local de
referinţă.
În vederea stabilirii ajutorului lunar în condiţii de echitate se
instituie zone de temperatură.
Prin familie se înţelege soţul, soţia, precum şi alte persoane,
indiferent dacă între acestea există sau nu relaţii de rudenie, care au
acelaşi domiciliu sau reşedinţă ori care locuiesc şi gospodăresc
împreună, sunt înscrise în cartea de imobil şi sunt luate în calcul la
stabilirea cheltuielilor de întreţinere a locuinţei.
Prin persoană singură se înţelege persoana care a împlinit
vârsta de 16 ani, locuieşte şi se gospodăreşte singură.

1 Art. 6 a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2006 şi Hotărârea Guvernului nr. 1097/2007.

117
Beneficiază de aceste drepturi familiile şi persoanele singure,
cetăţeni români, precum şi cetăţeni străini ori apatrizi cu domiciliul
sau, după caz, reşedinţa în România.1
Ajutorul se acordă familiilor, respectiv persoanelor singure,
numai pentru locuinţa de domiciliu sau, de reşedinţă a acestora.

B. Alocaţia pentru copiii nou-născuţi


Conform art. 25 din Legea nr. 416/2001, mamele au dreptul la
o alocaţie pentru fiecare dintre primii 4 copii născuţi vii, în cuantum de
204 lei.
Acordarea dreptului şi plata alocaţiei pentru copiii nou-născuţi
se realizează pe bază de cerere şi acte doveditoare, prin dispoziţie a
primarului localităţii în a cărei rază domiciliază mama sau, unde a fost
înregistrată naşterea copilului.
Alocaţia prevăzută mai sus se acordă o singură dată pentru
fiecare copil născut viu, în termen de maximum 12 luni de la naşterea
copilului.2
Alocaţia se poate acorda reprezentantului legal al copilului
atunci când mama nu este în situaţia de a beneficia de acest drept.
Fondurile necesare pentru plata alocaţiilor pentru copiii nou-
născuţi se suportă din bugetul de stat (art. 26).
Alocaţia pentru copiii nou-născuţi se acordă la cerere, o
singură dată, pentru fiecare dintre primii 4 copii nou-născuţi vii.
Solicitarea acordării alocaţiei pentru copiii nou-născuţi se face
până la împlinirea de către copil a vârstei de 12 luni.
Cererea se înregistrează la primarul comunei, oraşului,
municipiului sau, după caz, al sectorului municipiului Bucureşti în
care domiciliază mama sau, după caz, în care a fost înregistrată
naşterea copilului.
Actele doveditoare pentru stabilirea şi acordarea dreptului
privind alocaţia pentru copiii nou-născuţi sunt certificatul de naştere,
în original şi în copie, al copilului pentru care se solicită alocaţia,
declaraţia pe propria răspundere privind rangul copilului nou-născut,
precum şi, copiile de pe certificatele de naştere ale copiilor născuţi
anterior.3

1 Art. 9 a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2006.


2 Art. 25 alin. 3 a fost modificat prin Legea nr. 115/2006 şi prin Hotărârea Guvernului nr. 5/2007.
3 Art. 47 din Normele metodologice.

118
În urma analizei cererii şi a actelor doveditoare primarul
dispune, în cel mult 10 zile de la data înregistrării cererii, acordarea
sau neacordarea alocaţiei pentru copiii nou-născuţi, prin dispoziţie
scrisă.
În cazul neacordării alocaţiei pentru copiii nou-născuţi
dispoziţia scrisă a primarului, cuprinzând şi motivele de respingere,
este comunicată solicitantului în termen de 5 zile de la data emiterii
acesteia.1
Alocaţia pentru copiii nou-născuţi se acordă în cuantumul
prevăzut de actele normative în vigoare la data naşterii copilului.
Plata alocaţiei pentru copiii nou-născuţi se efectuează de
primar, pe stat de plată, în termen de 10 zile de la data primirii
sumelor.2

D. Ajutoarele de urgenţă
Guvernul poate aproba prin hotărâre, la propunerea
Ministerului Muncii, Familiei, şi Egalităţii de Şanse acordarea de
ajutoare de urgenţă familiilor sau persoanelor singure aflate în una
dintre situaţiile de necesitate cauzate de calamităţi naturale, incendii,
accidente, precum şi pentru alte situaţii deosebite.3
Propunerea de acordare a ajutoarelor de urgenţă are la bază
solicitarea unui membru de familie sau a persoanei singure, precum
şi ancheta socială prin care se certifică existenţa situaţiilor de
necesitate sau, după caz, a situaţiilor deosebite în care se află
familiile ori persoanele singure.
Ancheta socială este avizată de primar şi de prefect şi este
efectuată de direcţia teritorială în colaborare cu personalul serviciului
public de asistenţă socială din subordinea consiliului local al comunei,
oraşului, municipiului sau, după caz, al sectorului municipiului
Bucureşti ori, al compartimentului de asistenţă socială din aparatul de
specialitate al primarului comunei, oraşului, municipiului sau, al
sectorului municipiului Bucureşti, în a cărui rază teritorială locuieşte
solicitantul.4.
Ajutoarele de urgenţă se acordă pentru acoperirea nevoilor de
bază ale familiei sau persoanei singure, în vederea susţinerii
acestora.

1 Art. 48 din Normele metodologice.


2 Art. 51 din Normele metodologice.
3 Art. 53 din Normele metodologice.
4 Art. 54 din Normele metodologice, a se vedea şi anexa 4 din aceleaşi norme.

119
Primarul poate acorda ajutoare de urgenţă familiilor sau
persoanelor singure aflate în situaţii de necesitate datorate
calamităţilor naturale, incendiilor, accidentelor, precum şi pentru alte
situaţii deosebite stabilite prin hotărâre a consiliului local. 1
Ajutoarele de urgenţă se pot acorda în bani şi/sau în natură.
Familiile şi persoanele singure, pentru aceeaşi situaţie,
ajutoare de urgenţă suportate atât de la bugetul de stat, cât şi de la
bugetul local. 2
În cazul decesului unei persoane din familia beneficiară de
ajutor social sau al persoanei singure beneficiare de ajutor social,
primarii pot dispune acordarea unui ajutor reprezentând o parte din
cheltuielile cu înmormântarea3.
Ajutorul se acordă unei singure persoane care poate fi, soţul
sau soţia supravieţuitoare, copilul, părintele, tutorele, curatorul,
moştenitorul în condiţiile dreptului comun sau, în lipsa acestuia,
persoana care dovedeşte că a suportat cheltuielile cu
înmormântarea.4

E. Ajutorul de deces
Art. 1 din Legea nr. 578/2004 privind acordarea unui ajutor
lunar pentru soţul supravieţuitor5, dispune că soţul supravieţuitor al
unei persoane care, la data decesului, avea calitatea de pensionar,
beneficiază, la cerere, de un ajutor lunar.
Acesta se acordă soţului supravieţuitor care, la data solicitării,
îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a) este pensionar din sistemul public de pensii şi are cel puţin
vârsta standard de pensionare;
b) nu beneficiază de pensie din alte sisteme neintegrate
sistemului public;
c) nu s-a recăsătorit după decesul soţului;
d) durata căsătoriei cu soţul care a decedat a fost de cel puţin
10 ani;
e) nu se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (1)
din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare;
f) are domiciliul pe teritoriul României.

1 Art. 57 din Normele metodologice.


2 Art. 61 din Normele metodologice.
3 Art. 62 din Normele metodologice.
4 Art. 63 din Normele metodologice.
5 Publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 1223 din 20 decembrie 2004, modificată ulterior, inclusiv prin Legea nr.

225/2007 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 498 din 25 iulie 2007).

120
Ajutorul lunar se acordă în situaţia în care cuantumurile
drepturilor de pensie realizate la data solicitării de către beneficiari
sunt mai mici de:
a) 364 lei, în situaţia soţului supravieţuitor care beneficiază de
pensie stabilită în baza prevederilor Legii nr. 19/2000, sau stabilită în
fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, precum şi în situaţia
soţului supravieţuitor care beneficiază atât de pensie stabilită în fostul
sistem al asigurărilor sociale de stat, cât şi în fostul sistem al
asigurărilor sociale pentru agricultori;
b) 140 lei, în situaţia soţului supravieţuitor care beneficiază
numai de pensie stabilită în fostul sistem al asigurărilor sociale pentru
agricultori.
Cuantumul ajutorului lunar este de:
a) 90 lei lunar, pentru soţul supravieţuitor care se regăseşte în
situaţiile prevăzute a);
b) 35 lei lunar, pentru soţul supravieţuitor care se regăseşte în
situaţia prevăzută la lit. b).
În situaţia în care durata căsătoriei cu soţul care a decedat a
fost mai mică de 10 ani, dar de cel puţin 5 ani, cuantumul ajutorului
lunar se diminuează proporţional.
Ajutorul lunar se stabileşte prin decizie emisă de casa
teritorială de pensii în termen de 30 de zile de la data depunerii
cererii.
Se acordă şi se plăteşte de către casele teritoriale de pensii
începând cu data de întâi a lunii următoare depunerii cererii (art. 6
alin. 2 şi 3).

8. Serviciile sociale

Prin art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 68/20031, serviciile


sociale au fost definite ca reprezentând ansamblul complex de
măsuri şi acţiuni realizate pentru a răspunde nevoilor sociale
individuale, familiale sau de grup, în vederea prevenirii şi depăşirii
unor situaţii de dificultate, vulnerabilitate sau dependenţă pentru
prezervarea autonomiei şi protecţiei persoanei, pentru prevenirea

1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 619 din 30 august 2003, aprobata cu modificări prin Legea nr. 515/2003,

(publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 861 din 4 decembrie 2003), modificată ulterior prin Ordonanţa Guvernului
86/2004, (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 799 din 30 august 2004) şi prin Legea nr. 488/2004 (publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1078 din 19 noiembrie 2004).

121
marginalizării şi excluziunii sociale, pentru promovarea incluziunii
sociale şi în scopul creşterii calităţii vieţii.
Serviciile sociale sunt asigurate de furnizorii de servicii sociale.
În funcţie de complexitatea situaţiei, serviciile sociale pot să fie
furnizate în sistem integrat, prin asocierea serviciilor medicale,
educaţionale, de locuire şi de ocupare în muncă.
Principiile şi valorile care stau la baza furnizării serviciilor
sociale sunt:
a) solidaritatea socială;
b) unicitatea persoanei;
c) libertatea de a alege serviciul social în funcţie de nevoia
socială;
d) egalitatea de şanse şi nediscriminarea la accesul la servicii
sociale şi în furnizarea serviciilor sociale;
e) participarea beneficiarilor la întregul proces de furnizare a
serviciilor sociale;
f) transparenţă şi responsabilitate publică în acordarea
serviciilor sociale;
g) proximitate în furnizarea serviciilor sociale;
h) complementaritate şi abordare integrată în furnizarea
serviciilor sociale;
j) concurenţă şi competitivitate în furnizarea serviciilor sociale;
i) confidenţialitate;
k) parteneriat între părţile implicate în procesul de furnizare a
serviciilor sociale şi beneficiarii acestora.

Tipologia serviciilor sociale


Serviciile sociale pot fi servicii sociale cu caracter primar şi
servicii sociale specializate, ambele categorii având caracter proactiv
(art. 31).
Serviciile sociale cu caracter primar sunt serviciile sociale care
au drept scop prevenirea sau limitarea unor situaţii de dificultate ori
vulnerabilitate, care pot duce la marginalizare sau excluziune
socială.(art. 32).
Serviciile sociale definite mai sus sunt următoarele:1
a) activităţi de identificare a nevoii sociale individuale, familiale
şi de grup;
b) activităţi de informare despre drepturi şi obligaţii;
1 Articol introdus prin Ordonanţa Guvernului 86/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 799 din 30 august

2004.

122
c) măsuri şi acţiuni de conştientizare şi sensibilizare socială;
d) măsuri şi acţiuni de urgenţă în vederea reducerii efectelor
situaţiilor de criză;
e) măsuri şi acţiuni de sprijin în vederea menţinerii în
comunitate a persoanelor în dificultate;
f) activităţi şi servicii de consiliere;
g) măsuri şi activităţi de organizare şi dezvoltare comunitară în
plan social pentru încurajarea participării şi solidarităţii sociale;
h) orice alte măsuri şi acţiuni care au drept scop prevenirea sau
limitarea unor situaţii de dificultate ori vulnerabilitate, care pot duce la
marginalizare sau excluziune socială.
Funcţiile serviciilor sociale cu caracter primar sunt:
a) evidenţierea, diagnosticarea şi evaluarea nevoilor sociale
individuale, familiale şi de grup;
b) informarea asupra situaţiilor de risc social, precum şi asupra
drepturilor sociale ale persoanei;
c) identificarea persoanelor şi familiilor aflate în situaţii de risc,
în vederea realizării de acţiuni şi măsuri cu caracter preventiv;
d) furnizarea de măsuri de urgenţă în vederea înlăturării
situaţiei de dificultate în care se poate găsi o familie sau o persoană
la un moment dat;
e) sensibilizare asupra necesităţilor sociale existente sau
latente şi asupra resurselor umane, materiale şi financiare necesare
satisfacerii lor;
f) dezvoltarea de programe cu caracter comunitar, în scopul
promovării sociale a indivizilor şi colectivităţilor;
g) prevenirea oricărei forme de dependenţă prin acţiuni de
identificare, ajutor, susţinere, informare, consiliere;
h) asigurarea transferului şi monitorizării beneficiarului, atunci
când situaţia acestuia o cere, spre serviciile sociale specializate;
i) gestionarea activă a procedurilor de conlucrare cu celelalte
servicii, cum ar fi cele educaţionale, medicale, de locuire, ocupare şi
altele asemenea;
j) consiliere pentru persoanele şi familiile care adoptă copii sau
care au minori în plasament ori încredinţare;
k) consiliere pentru tinerii care părăsesc instituţiile pentru
protecţia copilului.
Serviciile sociale specializate sunt serviciile sociale care au
drept scop menţinerea, refacerea sau dezvoltarea capacităţilor
individuale pentru depăşirea unei situaţii de nevoie socială.

123
Serviciile sociale definite mai sus sunt următoarele1:
a) recuperare şi reabilitare;
b) suport şi asistenţă pentru familiile şi copiii aflaţi în dificultate;
c) educaţie informală extracurriculară pentru copii şi adulţi, în
funcţie de nevoia fiecărei categorii;
d) asistenţă şi suport pentru persoanele vârstnice, inclusiv
pentru persoanele vârstnice dependente;
e) asistenţă şi suport pentru toate categoriile definite la art. 25;
f) sprijin şi orientare pentru integrarea, readaptarea şi
reeducarea profesională;
g) îngrijire social-medicală pentru persoanele aflate în
dificultate, inclusiv paleative pentru persoanele aflate în fazele
terminale ale unor boli;
h) mediere socială;
i) consiliere în cadru instituţionalizat, în centre de informare şi
consiliere;
j) orice alte măsuri şi acţiuni care au drept scop menţinerea,
refacerea sau dezvoltarea capacităţilor individuale pentru depăşirea
unei situaţii de nevoie socială.
Serviciile de îngrijire social-medicală sunt acordate persoanelor
care se găsesc în situaţia de dependenţă parţială sau totală de a
realiza singure activităţile curente de viaţă, celor izolate, precum şi
celor care suferă de afecţiuni fizice, psihice, mentale sau senzoriale.
Se acordă în colaborare cu furnizorii de servicii medicale.
Furnizarea serviciilor medicale se asigură de către personal
specializat.
Principalele categorii de persoane cărora li se adresează
serviciile de îngrijire social-medicală sunt persoanele vârstnice,
persoanele cu handicap, bolnavii cronici, persoanele care suferă de
boli incurabile, copiii cu nevoi speciale, persoanele victime ale
violenţei în familie.
Serviciile de îngrijire social-medicală sunt servicii sociale,
servicii medicale şi servicii conexe acestora.
Serviciile de îngrijire social-medicală de natură socială pot fi
următoarele:
a) servicii de bază: ajutor pentru igiena corporală, îmbrăcare şi
dezbrăcare, igiena eliminărilor, hrănire şi hidratare, transfer şi
mobilizare, deplasare în interior, comunicare;

1 A se vedea art. 34 alin. 2 introdus prin Ordonanţa Guvernului nr. 86/2004.

124
b) servicii de suport: ajutor pentru prepararea hranei sau
livrarea acesteia, efectuarea de cumpărături, activităţi de menaj,
însoţirea în mijloacele de transport, facilitarea deplasării în exterior,
companie, activităţi de administrare şi gestionare, activităţi de
petrecere a timpului liber;
c) servicii de reabilitare şi adaptare a ambientului: mici
amenajări, reparaţii şi altele asemenea.
Serviciile de îngrijire social-medicală de natură medicală pot fi
reprezentate de activităţi complexe de diagnostic, tratament, îngrijiri
şi altele asemenea, recomandate şi realizate în conformitate cu
tipurile de afecţiuni pe care le prezintă beneficiarii de servicii sociale.
Serviciile de îngrijire social-medicală de natura serviciilor
conexe, interdisciplinare pot fi servicii de recuperare şi reabilitare,
kinetoterapie, fizioterapie, terapie ocupaţională, psihoterapie,
psihopedagogie, logopedie, podologie şi altele asemenea.
Funcţiile serviciilor sociale specializate sunt:
a) găzduire, îngrijire, recuperare, reabilitare şi reinserţie socială
şi profesională a persoanelor cu handicap, bolnavilor cronici,
persoanelor dependente de consum de alcool sau de droguri,
persoanelor victime ale violenţei în familie sau ale traficului de
persoane;
b) găzduire, îngrijire, recuperare, reabilitare şi reinserţie socială
a persoanelor vârstnice aflate într-o situaţie de nevoie socială;
c) suport şi asistenţă pentru copiii şi familiile în dificultate;
d) găzduire şi educaţie specială pentru copiii sau tinerii cu
handicap ori care prezintă dificultăţi de adaptare, altele decât cele din
învăţământul special organizat pentru preşcolarii şi elevii cu
deficienţe;
e) găzduire în sistem protejat, pe perioadă determinată, a
tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie a copilului;
f) inserţie socială şi profesională a tinerilor care părăsesc
sistemul de protecţie a copilului;
g) găzduire pe perioadă determinată a persoanelor fără
adăpost;
h) asistenţă şi suport pentru asigurarea unei vieţi autonome şi
active persoanelor de vârsta a treia, precum şi servicii de îngrijire
acordate vârstnicilor aflaţi într-o situaţie de dependenţă;
i) furnizare de măsuri de suport pentru integrarea în muncă,
altele decât cele prevăzute de legislaţia în vigoare;

125
j) furnizare de măsuri de readaptare şi de reorientare
profesională stabilite prin legislaţia în vigoare;
k) primire şi îngrijire în situaţii de urgenţă, cu sau fără găzduire,
acordarea de sprijin ori acompaniament social, adaptarea la o viaţă
activă sau inserţia socială şi profesională a persoanelor ori familiilor
în dificultate sau în situaţii de risc;
l) consiliere juridică;
m) informare, consiliere, sprijin şi tratament specializat.
Funcţiile prevăzute mai sus sunt completate şi extinse cu
funcţiile derivate din serviciile sociale prestate de către instituţiile
abilitate prin legi speciale.

Furnizorii de servicii sociale


Aceştia pot fi persoane fizice sau juridice, publice ori private.
Furnizorii publici pot fi:
a) serviciul public de asistenţă socială la nivel judeţean şi local;
b) alte servicii publice specializate la nivel judeţean sau local;
c) instituţiile publice care au constituite compartimente de
asistenţă socială.
Furnizorii privaţi pot fi:
a) asociaţiile şi fundaţiile, cultele religioase şi orice alte forme
organizate ale societăţii civile;
b) persoane fizice autorizate;
c) filialele şi sucursalele asociaţiilor şi fundaţiilor internaţionale
recunoscute în conformitate cu legislaţia în vigoare;
d) organizaţiile internaţionale de profil.
Furnizorii de servicii sociale pot organiza şi acorda servicii
numai dacă sunt acreditaţi.
Societăţile comerciale pot furniza servicii sociale numai prin
intermediul fundaţiilor proprii înfiinţate în acest scop (art. 11)1.
Furnizorii pot organiza şi acorda servicii sociale:
a) la domiciliul beneficiarului;
b) în instituţii publice şi private de asistenţă socială;
c) în alte categorii de instituţii publice sau private, prevăzute de
lege (art. 14)2.
În procesul de furnizare se pot implica membri de familie, alte
persoane fizice, voluntari, precum şi tineri care au optat pentru
serviciul utilitar militar alternativ (art. 18)1.
1 Modificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 86/2004.
2 Modificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 86/2004.

126
Serviciile sociale sunt realizate de personal de specialitate
format în instituţii de învăţământ superior de stat şi particulare,
precum şi de personal care a dobândit competenţe în procesul de
formare şi de perfecţionare continuă (art. 19).
Cele cu caracter primar sunt furnizate de personal de
specialitate format în instituţii de învăţământ superior de stat şi
particulare, precum şi de personal care a dobândit competenţe în
procesul de formare şi de perfecţionare continuă.
Echipa interdisciplinară poate cuprinde asistent social, asistent
maternal, îngrijitor, însoţitor, asistent personal, ajutor menajer,
educator specializat, psihoterapeut, psihopedagog, psiholog, terapeut
ocupaţional, kinetoterapeut, logoped, pedagog social, asistent
medical şi medic, mediatori şi facilitatori comunitari şi sanitari,
consilier juridic, jandarm şi poliţist de proximitate, precum şi alte
profesii conexe domeniului social şi medical (art. 20)2.
Asistentul social are următoarele atribuţii principale în
furnizarea serviciilor sociale:
a) sensibilizarea şi informarea cu privire la serviciile sociale;
b) identificarea persoanelor şi familiilor aflate în dificultate,
precum şi a cauzelor care au generat vulnerabilitate şi nevoie socială;
c) consilierea, orientarea şi ajutorul pentru realizarea
demersurilor necesare obţinerii drepturilor sociale;
d) elaborarea planului de intervenţie;
e) participarea la elaborarea planului individualizat de asistenţă
şi îngrijire;
f) participarea la monitorizarea, evaluarea şi controlul serviciilor
sociale;
g) participarea la elaborarea strategiilor şi planurilor de
asistenţă socială judeţene şi, locale (art. 21.)3

Beneficiarii de servicii sociale


Beneficiarii de servicii sociale sunt:
a) persoane şi familii aflate în dificultate sau risc;
b) grupuri sociale în situaţii de dificultate sau risc, generatoare
de marginalizare sau excluziune socială;
c) comunitatea care are nevoie de sensibilizare, prevenire şi
combatere a situaţiilor de dificultate sau risc (art. 23).1

1 Modificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 86/2004.


2 Modificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 86/2004.
3 Modificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 86/2004.

127
Beneficiază cetăţenii români care au domiciliul ori reşedinţa în
ţara noastră, precum şi cetăţenii români fără domiciliu.
Cetăţenii altor state, precum şi apatrizii beneficiază de servicii
sociale, în conformitate cu prevederile tratatelor şi acordurilor la care
România este parte, dacă au domiciliul sau reşedinţa în ţara noastră.
Beneficiază şi cetăţenii străini sau apatrizii care au permisiunea
de şedere în România, cei împotriva cărora s-a dispus măsura luării
în custodie publică, precum şi cei aflaţi în centrele de cazare din zona
de tranzit a ţării nostre (art. 24).
Beneficiarii de servicii sociale pot fi: copii, persoane vârstnice,
persoane cu handicap, persoane dependente de consumul de
droguri, alcool sau alte substanţe toxice, persoane care au părăsit
penitenciarele, familii monoparentale, persoane afectate de violenţa
în familie, victime ale traficului de fiinţe umane, persoane infectate
sau bolnave HIV/SIDA, fără venituri sau cu venituri mici, imigranţi,
persoane fără adăpost, bolnavi cronici, persoane care suferă de boli
incurabile, precum şi alte persoane aflate în situaţii de nevoie socială
(art. 25)2.
Beneficiarii de servicii sociale au următoarele drepturi:
a) să li se respecte drepturile şi libertăţile fundamentale, fără
discriminare pe bază de naştere, rasă, sex, religie, opinie sau orice
altă circumstanţă personală ori socială;
b) să fie informaţi asupra situaţiilor de risc, precum şi asupra
drepturilor sociale;
c) să li se comunice, în termeni accesibili, informaţiile privind
drepturile fundamentale şi măsurile legale de protecţie, precum şi
cele privind condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a le obţine;
d) să participe la procesul de luare a deciziilor în furnizarea
serviciilor sociale;
e) să li se asigure păstrarea confidenţialităţii asupra informaţiilor
furnizate şi primite;
f) să li se asigure continuitatea serviciilor sociale furnizate, atât
timp cât se menţin condiţiile care au generat situaţia de dificultate;
g) să fie protejaţi de lege atât ei, cât şi bunurile lor, atunci când
nu au capacitate de decizie, chiar dacă sunt îngrijiţi în familie sau într-
o instituţie;
h) să li se garanteze demnitatea şi intimitatea;
i) să li se respecte viaţa intimă;
1 Modificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 86/2004.
2 Modificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 86/2004

128
j) să participe la luarea deciziilor privind intervenţia socială care
li se aplică, putând alege variante de intervenţii, dacă acestea există;
k) să participe la evaluarea serviciilor sociale primite;
l) să participe în organismele de reprezentare ale furnizorilor de
servicii sociale;
m) să fie respectate toate drepturile speciale care privesc
minorii sau persoanele cu handicap.

9. Cantinele de ajutor social

În conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 208/19971,


cantinele de ajutor social sunt unităţi publice de asistenţă socială, cu
personalitate juridică, care funcţionează în subordinea consiliilor
locale şi prestează servicii sociale gratuite sau contra cost
persoanelor aflate în situaţii economico-sociale sau medicale
deosebite.
Din definiţie rezultă următoarele trăsături:
– cantinele de ajutor social sunt unităţi publice de asistenţă
socială;
– au personalitate juridică;
– funcţionează în subordinea consiliilor locale;
– prestează servicii gratuite sau contra cost persoanelor aflate
în situaţii economico-sociale sau medicale deosebite.
De serviciile cantinelor de ajutor social pot beneficia, pe o
perioadă de cel mult 90 de zile pe an, în temeiul art. 2 din Legea nr.
208/1997, următoarele categorii de persoane:
a) copiii în vârstă de până la 18 ani, aflaţi în întreţinerea acelor
familii al căror venit net mediu lunar pe o persoană în întreţinere este
sub nivelul venitului net lunar pentru o persoană singură, luat în
calcul la stabilirea ajutorului social;
b) tinerii care urmează cursuri de zi la instituţiile de învăţământ
ce funcţionează, până la terminarea acestora, dar fără a depăşi
vârsta de 25 de ani, respectiv 26 de ani în cazul celor care urmează
studii superioare cu o durată mai mare de 5 ani, care se află în
situaţia prevăzută la a);
c) persoanele care beneficiază de ajutor social sau de alte
ajutoare băneşti şi al căror venit este de până la nivelul venitului net

1 Privind cantinele de ajutor social (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr 363 din 17 decembrie 1997).

129
lunar pentru o persoană singură, luat în calcul la stabilirea ajutorului
social;
d) pensionarii;
e) persoanele care au împlinit vârsta de pensionare, aflate într-
una dintre următoarele situaţii: sunt izolate social, nu au susţinători
legali, sunt lipsite de venituri;
f) invalizii şi bolnavii cronic;
g) orice persoană care, temporar, nu realizează venituri.
Cantinele de ajutor social prestează, următoarele servicii
sociale persoanelor îndreptăţite:
a) pregătirea şi servirea a două mese, zilnic, de persoană,
prânzul şi cina, în limita alocaţiei de hrană prevăzute de
reglementările legale;
b) aprovizionarea, contra cost, de la sediul cantinei cu produse
agroalimentare de bază, la preţurile la care acestea au fost
achiziţionate;
c) transport gratuit numai pentru persoanele care beneficiază
de distribuirea hranei la domiciliu;
d) pregătirea şi distribuirea hranei prin centre mobile, pentru
situaţii deosebite (art. 3).
Serviciile sociale prevăzute la art. 3 lit. a) se prestează gratuit
pentru persoanele care nu au venituri sau ale căror venituri sunt sub
nivelul venitului net lunar, pentru o persoană singură, luat în calcul la
stabilirea ajutorului social.
Persoanele îndreptăţite să beneficieze de serviciile cantinei de
ajutor social, şi care realizează venituri ce se situează peste nivelul
venitului net lunar pentru o persoană singură, luat în calcul la
stabilirea ajutorului social, pot beneficia de serviciile cantinei de ajutor
social, cu plata unei contribuţii de 30% din venitul pe persoană, fără a
se depăşi costul meselor servite, calculat pe aceeaşi perioadă.
Beneficiarii de ajutor social au dreptul la serviciile cantinei de
ajutor social pe bază de anchetă socială, potrivit dispoziţiei primarului
(art. 4).
Cererile pentru prestarea serviciilor de asistenţă socială de
către cantinele de ajutor social se aprobă de către primar sau de o
persoană împuternicită de acesta (art. 6 alin. 1).
Cantinele de ajutor social pot organiza, cu aprobarea consiliului
local, în funcţie de condiţiile de care dispun, gospodării-anexă cu
profil agroalimentar şi zootehnic, ca activităţi autofinanţate, pentru
îmbunătăţirea hranei persoanelor asistate (art. 10).

130
Sponsorizările şi donaţiile în bani şi în natură făcute de
persoanele fizice, române sau străine, cantinelor pot fi folosite numai
în scopul dezvoltării şi îmbunătăţirii calităţii serviciilor pe care le
prestează (art. 11).
Hrana pentru cele două mese se distribuie, de regulă, o dată pe
zi, la sediul cantinei, sau prin punctele de servire organizate în acest
scop.
Persoanelor care, din motive obiective, verificate prin ancheta
socială, nu se pot deplasa la sediul cantinei, li se distribuie hrana
pentru cele două mese zilnice la domiciliu, o dată pe zi, transportul
gratuit al acesteia fiind aprobat de directorul cantinei de ajutor social.
În cazurile de urgenţă, servirea mesei la cantina de ajutor social
poate fi aprobată, pentru cel mult şapte zile, de către directorul
cantinei (art. 6 alin. 2).

CAPITOLUL VII

DREPTURI DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ


ALE COPIILOR

1. Prestaţiile familiale

Prestaţiile de asistenţă socială pot fi acordate în bani, sub


formă de compensaţii, indemnizaţii speciale, alocaţii sau ajutoare, şi
în natură, sub forma unor servicii sociale diverse.
Cele mai importante şi extinse ajutoare în bani sunt prestaţiile
familiale. Ele reprezintă principalul instrument al politicilor familiale

131
care urmăresc să asigure familiei protecţie, condiţii de perpetuare şi
dezvoltare care să-i permită să-şi exercite plenar funcţiile1.
Termenul de „prestaţii familiale” se foloseşte în prezent pentru
toate alocaţiile şi ajutoarele care se atribuie în favoarea familiei cu
copii.
Prestaţiile familiale în bani pot îmbrăca o mare diversitate de
forme, fiind diferite ca sumă, destinaţie, arie de cuprindere şi condiţii
de atribuire. Astfel, alocaţiile pentru copii pot fi universale sau
condiţionate. Ele pot reprezenta o sumă fixă, sau sunt stabilite în
funcţie de venitul familiei, numărul copiilor în îngrijire, sau în raport de
vârsta acestora.
Valoarea prestaţiilor diferă de la o ţară la alta şi poate fi
cuprinsă între 3% şi 25% dintr-un câştig mediu. Prestaţiile pot fi
progresive, crescând începând cu al doilea copil, sau pot fi diminuate
ori chiar sistate după un anumit număr de copii. Limita de vârstă a
copiilor până la care se acordă alocaţiile diferă de la o ţară la alta şi
în general este fixată între 14 şi 16 ani. Această limită poate fi mai
ridicată în cazul copiilor care urmează o şcoală, sunt studenţi sau
suferă de o invaliditate.
În cele ce urmează ne vom referi la următoarele prestaţii şi
măsuri de protecţie socială a copiilor şi familiilor:
– alocaţia de stat pentru copii;
– alocaţia suplimentară pentru familiile cu copii;
– asistenţa socială a copilului aflat în dificultate.

2. Noţiunea şi caracteristicile alocaţiei de stat pentru copii

Alocaţia de stat pentru copii, reglementată prin Legea nr.


61/19932, este una din principalele prestaţii de asistenţă socială ce
constă într-o sumă de bani pe care statul o acordă familiilor cu copii
în vederea acoperirii nevoilor de creştere şi educare a acestor copii.
Din această definiţie rezultă şi caracteristicile principale ale
alocaţiei de stat pentru copii, şi anume:
– este un ajutor (o prestaţie) în bani, care are semnificaţia de
sprijin, de participare;

1A se vedea Niculina Racoceanu, Organizarea asistenţei sociale în alte ţări, în “Muncă şi progres social”, nr. 1-2/1993, p. 66.
2 Privind alocaţia se stat pentru copii, (republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 28 februarie 2007),
modificată ulterior prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2007 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684
din 8 octombrie 2007).

132
– este acordată de stat, plata făcându-se din bugetul de stat;
– se acordă, familiilor cu copii;
– este menită să acopere nevoile de creştere şi educare a
copiilor.
Pe lângă caracterul universal al alocaţiei de stat, Legea nr.
61/1993 stabileşte următoarele reguli principale:
– mărirea vârstei copilului până la care se acordă alocaţia de
stat;
– eliminarea plafonului de venit în raport cu care se plăteşte;
– indexarea periodică a sumelor;
– posibilitatea încasării alocaţiei de stat direct de către copil.
Legea nr. 61/1993 a stabilit un regim unitar pentru plata
alocaţiei de stat pentru copii, indiferent de locul de muncă al părinţilor
ori al susţinătorilor legali. Totodată, prin prevederile art. 10 alin. (3)
din lege, a fost pus de acord regimul alocaţiei cu dispoziţiile art. 49
alin. (2) din Constituţie.

3. Titularul dreptului la

alocaţia de stat pentru copii şi beneficiarul acesteia

În sistemul Legii nr. 61/1993 – ca de altfel şi în celelalte acte


normative care au reglementat alocaţia de stat pentru copii (Decretul
nr. 246/1977 şi Decretul nr. 410/1985) –, trebuie să se facă distincţia
între titularul dreptului la alocaţie şi beneficiarul acestui drept, primul
fiind persoana pentru care dreptul se plăteşte, iar cel de-al doilea fiind
cel care încasează efectiv suma.
În considerarea caracterului şi finalităţii dreptului la alocaţie,
titularul acesteia este întotdeauna copilul. Aceasta rezultă cu
pregnanţă din titlul Legii nr. 61/1993, precum şi din prevederile
acesteia. În acelaşi sens este şi practica judiciară. Astfel, s-a stabilit
că alocaţia se cuvine copiilor, iar părinţii au obligaţia de a o folosi în
interesul lor; aceasta nu constituie un drept al părintelui, ci al
copilului, căruia îi este destinată1. Ea face parte din bunurile copilului,
şi părintele care a încasat-o are obligaţia de a o preda acestuia2.
Alocaţia se acordă persoanelor încadrate în muncă, dar cu destinaţia

1 Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 416/1963 în Culegere de decizii, 1963, p. 62.
2 Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 767/1985 în Revista română de drept nr. 1/1986, p. 59.

133
de a fi folosită la acoperirea nevoilor de creştere şi educare a
copiilor1.
Beneficiarul alocaţiei de stat pentru copii este persoana care
încasează efectiv alocaţia. În conformitate cu prevederile art. 4 din
Legea nr. 61/1993, alocaţia de stat pentru copii se plăteşte: unuia
dintre părinţi, pe baza acordului acestora; în caz de neînţelegere, pe
baza deciziei autorităţii tutelare ori a hotărârii judecătoreşti, părintelui
căruia i s-a încredinţat copilul spre creştere şi educare; tutorelui,
curatorului, persoanei căreia i-a fost dat în plasament familial copilul,
inclusiv asistentului maternal sau persoanei căreia i-a fost încredinţat
copilul în vederea adopţiei, în condiţiile legii; după împlinirea vârstei
de 14 ani, plata alocaţiei de stat pentru copii se poate face direct
titularului, cu încuviinţarea reprezentantului său legal.2

4. Categoriile de copii care au dreptul la alocaţie

În art. 1 şi 2 din Legea nr. 61/1993 sunt enumerate categoriile


de copii care au dreptul la alocaţie.
Art. 1 prevede:
„Se instituie alocaţia de stat pentru copii ca formă de ocrotire a
statului acordată tuturor copiilor, fără discriminare.
Beneficiază de alocaţie de stat pentru copii toţi copiii în vârstă
de până la 18 ani“.3
Conform art. 2, beneficiază de alocaţie de stat pentru copii şi
copiii cetăţenilor străini şi ai persoanelor fără cetăţenie rezidenţi, în
România, dacă locuiesc împreună, cu părinţii.4
Au dreptul la alocaţia de stat, şi copiii care însoţesc părinţii
aflaţi în interes de serviciu în străinătate. Pe perioada cât părintele în
numele căruia s-a stabilit plata alocaţiei se află în străinătate, plata
drepturilor cu acest titlu se face părintelui care rămâne în ţară, sau
persoanei care are împuternicire5.
În afară de copiii născuţi din căsătoria părinţilor, sunt îndreptăţiţi
la alocaţie în aceleaşi condiţii: copiii din căsătoria anterioară a unuia
dintre soţi, aflaţi în îngrijirea lui; copiii din afara căsătoriei; copiii
1 Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 1819/1975 în Revista română de drept nr. 4/1976, p. 51.
2 Art. 4 a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2007.
3 Art. 1 a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2007.
4 Art. 2 a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2006.
5 Art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 591/1993 privind măsurile pentru aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 61/1993 referitoare la

gestionarea fondurilor, stabilirea şi plata alocaţiei de stat pentru copii, (republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din
12 ianuarie 1998), modificată ulterior, inclusiv prin Hotărârea Guvernului nr. 1150/2007, (publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 671 din 1 octombrie 2007).

134
adoptaţi; copiii primiţi spre creştere, în baza încredinţării lor de
organele competente, potrivit prevederilor legale. În legătură cu
această din urmă categorie de copii, trebuie specificat că textul legal
se referă, în primul rând, la cei puşi sub tutelă (art. 113 şi urm. din
Codul familiei), deoarece drepturile şi îndatoririle tutorelui, cu privire
la persoana minorului, au acelaşi conţinut ca şi îndatoririle părinteşti.
Desigur că “primiţi spre creştere” sunt şi copiii daţi în plasament, în
condiţiile art. 55 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi
promovarea drepturilor copilului1.
În temeiul art. 5 din Legea nr. 61/1993, prevede că lunar,
serviciile de stare civilă ale consiliilor locale comunale, orăşeneşti,
municipale şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti au obligaţia de a
comunica direcţiilor de muncă, şi protecţie socială judeţene, respectiv
a municipiului Bucureşti, situaţia privind copiii care au decedat2.

5. Procedura de stabilire şi plată a alocaţiei

Stabilirea dreptului la alocaţie de stat pentru copii se realizează


pe baza cererii şi actelor din care rezultă îndeplinirea condiţiilor de
acordare a acestui drept3.
Cererea se face în numele copilului de către reprezentanţii
legali ai minorului – părinţi, tutore, persoana căreia i-a fost dat în
plasament familial copilul, sau încredinţat spre creştere şi educare.
Dreptul la alocaţie se stabileşte începând cu luna următoare
celei în care s-a născut copilul, iar plata drepturilor se face începând
cu luna următoare depunerii cererii (art. 6).4
Totodată, copilul care a împlinit vârsta de 14 ani este în drept,
cu încuviinţarea reprezentantului său legal, să înainteze el însuşi o
cerere pentru stabilirea dreptului la alocaţie de stat.
Alocaţia de stat pentru copiii pentru care s-a stabilit protecţia
socială se virează în conturile personale deschise pentru aceştia de
către reprezentanţii legali. Sumele cu titlu de alocaţie de stat pentru
copii se capitalizează până la împlinirea de către aceştia a vârstei de
14 ani. După împlinirea de către titular a vârstei de 14 ani, alocaţia de
stat poate fi plătită direct acestuia, sau, în funcţie de opţiunea lui,
poate fi capitalizată în continuare în contul personal al acestuia, până

1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iunie 2004.
2 Art. 5 a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2007.
3 A se vedea art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 591/1993.
4 Art. 6 a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2007.

135
la împlinirea vârstei de 18 ani. Ea se acordă titularului la împlinirea de
către acesta a vârstei de 18 ani. 1
Cuantumul alocaţiei este stabilit într-o sumă fixă, independent
de numărul copiilor şi rangul acestora.
Începând cu luna ianuarie 2007, cuantumul lunar al alocaţiei
este de 25 de lei.2
Dreptul alocaţiei de stat pentru copii se stabileşte începând cu
luna următoare celei în care s-a născut copilul, iar plata alocaţiei se
va face începând cu luna următoare depunerii cererii, aceasta
putându-se face şi pentru perioadele anterioare, dar nu mai mult de
12 luni (art. 6, alin. 4 şi 5 din lege)3.
Plata se face de către unităţile de învăţământ prin conturi
personale deschise la Societatea Comercială „Banc Post S.A.” pentru
copiii şcolari; prin oficiile poştale pentru copiii cu handicap şi prin
organele administraţiei publice locale. Plata pentru copiii cu handicap,
precum şi pentru cei care au contractat o invaliditate de gradul I sau II
până la împlinirea vârstei de 16 ani, se efectuează de către
Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap.
Plata încetează începând cu luna următoare celei în care nu
mai sunt îndeplinite condiţiile de acordare (depăşirea vârstei legale,
internarea, mai mult de 15 zile, în instituţii de ocrotire ori asistenţă
socială care le asigură întreţinerea completă din partea statului,
nefrecventarea cursurilor învăţământului obligatoriu).

6. Noţiunea şi specificul alocaţiei familiale complementare şi


alocaţiei de susţinere pentru familia monoparentală

Conform art. 36 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.


105/2003 privind alocaţia familială complementară şi alocaţia de
susţinere pentru familia monoparentală4, alocaţia familială
complementară şi alocaţia de susţinere sunt forme de sprijin cu
destinaţie specială acordate din bugetul de stat şi nu se iau în
considerare la stabilirea altor drepturi şi obligaţii şi se supun
executării silite în condiţiile dispoziţiilor privind executarea silită a
creanţelor bugetare, numai pentru recuperarea sumelor plătite
necuvenit cu acest titlu.
1 Art. 4 alin. 4 şi 5 au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2007.
2 Stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 57/2007 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 26 ianuarie 2007).
3 Art. 6 alin. 4 şi 5 modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2007.
4 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 747 din 26 octombrie 2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 41/2004

(publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 250 din 22 martie 2004).

136
Această alocaţie prezintă următoarele caracteristici:
– îndeplinirea condiţiilor pentru acordarea ei se dovedeşte prin
livretul de familie, document instituit prin lege şi al cărui conţinut este
reglementat prin Hotărârea Guvernului nr. 495/19971. El cuprinde
principalele date cu privire la componenţa familiei, filiaţia copiilor şi
situaţia lor juridică faţă de reprezentanţii legali;
– este o prestaţie în bani, care se constituie într-o măsură
compensatorie luată de Guvern;
– se adresează familiilor formate din soţ, soţie şi copii în
vaârstă de până la 18 ani, aflaţi în întreţinea acestora, şi familiilor
monoparentale formate din persoana singură şi copii în vârstă de
până la 18 ani aflaţi în întreţinere în vederea ameliorării situaţiei lor
materiale, mai ales în condiţiile scăderii semnificative a puterii de
cumpărare şi a veniturilor populaţiei;
– este o prestaţie familială de asistenţă socială, suportată de la
bugetul de stat.
Ca natură juridică, alocaţia familială complementară şi alocaţia
de susţinere pentru familia monoparentală, ca şi alocaţia de stat
pentru copii, face parte din categoria prestaţiilor necontributive. Într-
adevăr, şi în cazul său, finanţarea este asigurată de la bugetul de stat
şi este destinată familiilor cu mai mulţi copii.

7. Titularul dreptului la alocaţia familială complementară şi


alocaţia de susţinere pentru familia monoparentală

Potrivit art. 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.


105/2003, titularul alocaţiei familiale complementare sau al alocaţiei
de susţinere este reprezentantul familiei, iar beneficiarul este familia.

8. Categoriile de familii care beneficiază de alocaţia familială


complementară şi alocaţia de susţinere pentru familia
monoparentală

Beneficiază de alocaţia familială complementară, familiile


formate din soţ, soţie şi copiii în vârstă de până la 18 ani aflaţi în
întreţinerea acestora, care locuiesc împreună
Conform art. 5, din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
105/2003 beneficiază de alocaţie de susţinere familiile formate din

1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 12 septembrie 1997.

137
persoana singură şi copiii în vârstă de până la 18 ani aflaţi în
întreţinere şi care locuiesc împreună cu aceasta, denumite familii
monoparentale.
Prin persoană singură se înţelege persoana care se află în una
dintre următoarele situaţii:
a) este necăsătorită;
b) este văduvă;
c) este divorţată;
d) al cărei soţ/soţie este declarat/declarată dispărut/dispărută
prin hotărâre judecătorească;
e) al cărei soţ/soţie este arestat/arestată preventiv pe o
perioadă mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de
libertate şi nu participă la întreţinerea copiilor;
f) nu a împlinit vârsta de 18 ani şi se află în una dintre situaţiile
prevăzute la lit. a)-e);
g) a fost numită tutore sau i s-au încredinţat ori dat în
plasament unul sau mai mulţi copii şi se află în una dintre situaţiile
prevăzute la lit. a)-c), cu excepţia asistentului maternal profesionist
(art. 6).
Beneficiază de alocaţiile prevăzute la art. 1 şi 5 familiile ai căror
membri sunt cetăţeni români care locuiesc în România, precum şi
cetăţeni ai altor state ori apatrizi care au domiciliul sau, reşedinţa în
ţara noastră, în condiţiile legislaţiei române (art. 9).
Sunt consideraţi ca făcând parte din familia definită la art. 1 şi 5
şi copiii adoptaţi, încredinţaţi sau aflaţi în plasament familial ori pentru
care s-a instituit tutela (art. 10).
Familiile care au în întreţinere copii de vârstă şcolară, definite la
art. 1 şi 5, beneficiază de alocaţie familială complementară sau de
alocaţie de susţinere, în condiţiile în care copiii urmează o formă de
învăţământ organizată (art. 11).
Cuantumul alocaţiei familiei complementare este de:
a) 36 lei pentru familia cu un copil;
b) 42 lei pentru familia cu 2 copii;
c) 47 lei pentru familia cu 3 copii;
d) 52 lei pentru familia cu 4 sau mai mulţi copii.(art. 3)1.

1 A se vedea şi Hotărârea Guvernului nr. 4/2007 privind corectarea limitelor de venituri şi indexarea cuantumului alocaţiei familiale

complementare şi al alocaţiei de susţinere pentru familia monoparentală (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21
din 12 ianuarie 2007).

138
Pentru familiile care sunt beneficiare de ajutor social în baza
Legii nr. 416/2001 cuantumul alocaţiei familiale complementare
prevăzut la art. 3 se majorează cu 25% (art. 4).
Alocaţia de susţinere se acordă lunar familiilor monoparentale
dacă realizează venituri nete lunare pe membru de familie de până la
1,5 milioane lei (art. 7).
Cuantumul alocaţiei de susţinere este de:
a) 52 lei pentru familia cu un copil;
b) 62 lei pentru familia cu 2 copii;
c) 70 lei pentru familia cu 3 copii;
d) 79 lei pentru familia cu 4 sau mai mulţi copii (art. 8).

9. Stabilirea şi plata drepturilor

Potrivit art. 13 din Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.


105/2003, alocaţiile se acordă pe bază de cerere însoţită de actele
doveditoare privind componenţa familiei şi veniturile acesteia.
La stabilirea veniturilor pe baza cărora se acordă alocaţia
familială complementară şi alocaţia de susţinere se iau în considerare
toate veniturile pe care membrii familiei la realizează, inclusiv cele
care provin din drepturi de asigurări sociale de stat, asigurări pentru
şomaj, obligaţii legale de întreţinere, indemnizaţii cu caracter
permanent, precum şi alte creanţe legale.
Dacă familia are în proprietate terenuri, clădiri, spaţii locative
sau alte bunuri, mobile ori imobile, la stabilirea venitului net lunar se
iau în considerare arenda, chiriile, alte fructe civile, naturale sau
industriale, produse de acestea (art. 16).
Dreptul la alocaţii prevăzute pentru familiile beneficiare de
ajutor social se stabileşte numai pe baza cererii întocmite de
reprezentantul familiei, documentele justificative pentru acordarea
alocaţiei fiind cele pe baza cărora s-a acordat dreptul la ajutorul
social (art. 18).
În vederea verificării îndeplinirii de către solicitant a condiţiilor
de acordare a alocaţiei familiale complementare sau a alocaţiei de
susţinere, primarul dispune, în mod obligatoriu, efectuarea anchetei
sociale în termen de 15 zile de la data înregistrării cererii.
Dreptul la alocaţie se acordă începând cu luna următoare
înregistrării cererii (art. 21).

139
Plata se realizează, pe bază de mandat poştal sau în cont
curent personal (art. 26).
Modificarea cuantumului se face începând cu luna următoare
celei în care au intervenit modificările (art. 27).
În vederea urmăririi respectării condiţiilor de acordare a
dreptului la alocaţie, primarii dispun efectuarea de anchete sociale la
interval de 6 luni.
Plata alocaţiei familiale complementare şi a alocaţiei de
susţinere se suspendă în luna următoare celei în care se constată
una dintre următoarele situaţii:
a) nerespectarea prevederilor art. 29;
b) pe perioada încredinţării copilului unei instituţii de asistenţă
socială sau unui asistent maternal profesionist.
c) direcţia teritorială constată că dreptul la alocaţia familială
complementară sau la alocaţia de susţinere a fost stabilit pe baza
unor date eronate privind componenţa familiei ori veniturile realizate
sau pe parcursul acordării au intervenit modificări ale acestora;
d) pe o perioadă de 3 luni consecutive se înregistrează
mandate poştale returnate pentru titularul alocaţiei familiale
complementare sau, al alocaţiei de susţinere
Prezentarea de către titular, în termen de 3 luni de la data
suspendării plăţii alocaţiei familiale complementare sau de susţinere,
a dovezilor privind îndeplinirea pe perioada suspendării a condiţiilor
atrage reluarea plăţii, inclusiv a sumelor cuvenite pe perioada
suspendării (art. 30)1.
Dreptul la alocaţia familială complementară sau la alocaţia de
susţinere încetează în luna următoare celei în care se constată una
dintre situaţiile:
a) beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile;
b) plata a fost suspendată şi, în termen de 3 luni de la data
suspendării, nu au fost prezentate dovezi că sunt îndeplinite condiţiile
(art. 31).

10. Noţiuni introductive privind

protecţia şi promovarea drepturilor copilului

1 Modificat prin Legea nr. 41/2004, (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 250 din 22 martie 2004).

140
Conform art. 2 din Legea nr. 272/20041 privind protecţia şi
promovarea drepturilor copilului orice alte reglementări adoptate în
domeniul respectării şi promovării drepturilor copilului2, precum şi
orice act juridic emis sau, încheiat în acest domeniu se subordonează
cu prioritate principiului interesului superior al copilului.
Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în
legătură cu drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor copilului, altor
reprezentanţi legali ai săi, precum şi oricăror persoane cărora acesta
le-a fost plasat în mod legal.
Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate
demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile
publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele
soluţionate de instanţele judecătoreşti.
Persoanele prevăzute mai sus sunt obligate să implice familia3
în toate deciziile, acţiunile şi măsurile privitoare la copil şi să sprijine
îngrijirea, creşterea şi formarea, dezvoltarea şi educarea acestuia în
cadrul familiei.

11. Beneficiarii dreptului la protecţie şi asistenţă

Conform art. 3 din Legea 272/2004, beneficiarii acestor drepturi


sunt:
a) copiii cetăţeni români aflaţi pe teritoriul României;
b) copiii cetăţeni români aflaţi în străinătate;
c) copiii fără cetăţenie aflaţi pe teritoriul României;
d) copiii care solicită sau beneficiază de o formă de protecţie în
condiţiile reglementărilor legale privind statutul şi regimul refugiaţilor
în România;
e) copiii cetăţeni străini aflaţi pe teritoriul României, în situaţii de
urgenţă constatate, de către autorităţile publice române competente.

12. Principiile respectării şi garantării drepturilor copilului

1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iunie 2004.
În temeiul acestei legi, Agentia Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului a adoptat Ordinul nr. 219/2006 privind activităţile de
identificare, intervenţie şi monitorizare a copiilor care sunt lipsiţi de îngrijirea părinţilor pe perioada în care aceştia se află la muncă
în străinătate (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 23 iunie 2006).
2 Conform art. 4 lit. a), copil este persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nu a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu, în

condiţiile legii.
3 Conform art. 4 lit. b), familie este dedinită ca fiind părinţii şi copiii acestora.

141
Potrivit art. 6 din Legea nr. 272/2004, principiile respectării şi
garantării drepturilor copilului sunt:
a) respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului superior
al copilului;
b) egalitatea şanselor şi nediscriminarea;
c) responsabilizarea părinţilor cu privire la exercitarea
drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti;
d) primordialitatea responsabilităţii părinţilor cu privire la
respectarea şi garantarea drepturilor copilului;
e) descentralizarea serviciilor de protecţie a copilului,
intervenţia multisectorială şi parteneriatul dintre instituţiile publice şi
organismele private autorizate;
f) asigurarea unei îngrijiri individualizate şi personalizate pentru
fiecare copil;
g) respectarea demnităţii copilului;
h) ascultarea opiniei copilului şi luarea în considerare a
acesteia, ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate;
i) asigurarea stabilităţii şi continuităţii în îngrijirea, creşterea şi
educarea copilului, ţinând cont de originea sa etnică, religioasă,
culturală şi lingvistică, în cazul luării unei măsuri de protecţie;
j) celeritate în luarea oricărei decizii cu privire la copil;
k) asigurarea protecţiei împotriva abuzului şi exploatării
copilului;
l) interpretarea fiecărei norme juridice referitoare la drepturile
copilului în corelaţie cu ansamblul reglementărilor din această
materie.
Drepturile sunt garantate tuturor copiilor fără nici o discriminare,
indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau altă
opinie, de naţionalitate, apartenenţă etnică sau origine socială, de
situaţia materială, de gradul şi tipul unei deficienţe, de statutul la
naştere sau de statutul dobândit, de dificultăţile de formare şi
dezvoltare sau de alt gen ale copilului, ale părinţilor ori ale altor
reprezentanţi legali sau de orice altă distincţie (art. 7).

13.Drepturile şi libertăţile copilului

Potrivit art. 8 din Legea nr. 272/2004, copilul are dreptul la


stabilirea şi păstrarea identităţii sale.

142
Copilul este înregistrat imediat după naştere şi are de la
această dată dreptul la un nume, dreptul de a dobândi o cetăţenie şi,
dacă este posibil, de a-şi cunoaşte părinţii şi de a fi îngrijit, crescut şi
educat de aceştia.
Părinţii aleg numele şi prenumele copilului.
Copilul are dreptul de a-şi păstra cetăţenia, numele şi relaţiile
de familie, fără nici o ingerinţă.
Dacă se constată că un copil este lipsit, în mod ilegal, de
elementele constitutive ale identităţii sale sau de unele dintre
acestea, instituţiile şi autorităţile publice sunt obligate să ia de
urgenţă toate măsurile necesare în vederea restabilirii identităţii
copilului.
Unităţile sanitare care au în structură secţii de nou-născuţi
şi/sau de pediatrie au obligaţia de a angaja un asistent social sau,
după caz, de a desemna o persoană cu atribuţii de asistenţă socială.
În vederea stabilirii identităţii copilului părăsit sau găsit ori a
părinţilor acestuia, organele de poliţie competente au obligaţia de a
desemna una sau mai multe persoane responsabile cu realizarea
demersurilor ce le revin, pentru înregistrarea naşterii copilului (art. 9).
Certificatul medical constatator al naşterii, atât pentru copilul
născut viu, cât şi pentru copilul născut mort, se întocmeşte în termen
de 24de ore de la naştere.
Răspunderea pentru îndeplinirea obligaţiei revine medicului
care a asistat sau a constatat naşterea şi medicului şef de secţie.
Când naşterea a avut loc în afara unităţilor sanitare, medicul de
familie având cabinetul înregistrat în raza teritorială unde a avut loc
naşterea este obligat ca, la cererea oricărei persoane, în termen de
24 de ore, să constate naşterea copilului, după care să întocmească
şi să elibereze certificatul medical constatator al naşterii copilului,
chiar dacă mama nu este înscrisă pe lista cabinetului său (art. 10).
În situaţia în care copilul este părăsit de mamă în maternitate,
unitatea medicală are obligaţia să sesizeze telefonic şi în scris
direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului şi organele
de poliţie, în termen de 24 de ore de la constatarea dispariţiei mamei.
În termen de 5 zile de la sesizarea, se întocmeşte un proces-
verbal de constatare a părăsirii copilului, semnat de reprezentantul
direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului,
reprezentantul poliţiei şi al maternităţii; când starea de sănătate a
copilului permite externarea, în baza procesului-verbal, direcţia

143
generală de asistenţă socială şi protecţia copilului va stabili măsura
plasamentului în regim de urgenţă pentru copil.
În termen de 30 de zile de la întocmirea procesului-verbal,
poliţia este obligată să întreprindă verificările specifice privind
identitatea mamei şi să comunice rezultatul acestor verificări direcţiei
generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.
În situaţia în care mama este identificată, direcţia generală de
asistenţă socială şi protecţia copilului va asigura consilierea şi
sprijinirea acesteia în vederea realizării demersurilor legate de
întocmirea actului de naştere.
Dacă, în urma verificărilor efectuate de poliţie, nu este posibilă
identificarea mamei, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia
copilului transmite serviciului public de asistenţă socială în a cărui
rază administrativ-teritorială s-a produs naşterea dosarul cuprinzând
certificatul medical constatator al naşterii, procesul-verbal, dispoziţia
de plasament în regim de urgenţă şi răspunsul poliţiei cu rezultatul
verificărilor.
În termen de 5 zile de la primirea documentaţiei, serviciul public
de asistenţă socială are obligaţia de a obţine dispoziţia de stabilire a
numelui şi prenumelui copilului, în conformitate cu prevederile Legii
nr. 119/1996, şi de a face declaraţia de înregistrare a naşterii la
serviciul de stare civilă competent.
După înregistrarea naşterii copilului, serviciul public de
asistenţă socială are obligaţia de a transmite direcţiei generale de
asistenţă socială şi protecţia copilului actul de înregistrare a naşterii
copilului (art. 11).
În situaţia copilului găsit, precum şi a celui părăsit de părinţi în
alte unităţi sanitare, a cărui naştere nu a fost înregistrată, obligaţia de
a realiza demersurile prevăzute de lege pentru înregistrarea naşterii
copilului revine serviciului public de asistenţă socială în a cărui rază
administrativ-teritorială a fost găsit sau părăsit copilul.
Expertiza medico-legală necesară pentru înregistrarea naşterii
copilului este gratuită (art. 12).
Unităţile sanitare, unităţile de protecţie socială, serviciile de
îngrijire de tip rezidenţial, entităţile fără personalitate juridică, alte
persoane juridice, precum şi persoane fizice, care internează sau
primesc în îngrijire femei gravide ori copii care nu posedă acte pe
baza cărora să li se poată stabili identitatea, sunt obligate să anunţe,
în termen de 24 de ore, în scris, autoritatea administraţiei publice

144
locale în a cărei rază îşi au sediul sau, după caz, domiciliul, în
vederea stabilirii identităţii lor.
Cel care ia un copil pentru a-l îngriji sau proteja temporar, până
la stabilirea unei măsuri de protecţie, are obligaţia de a-l întreţine şi,
în termen de 48 de ore, de a anunţa autoritatea administraţiei publice
locale în a cărei rază teritorială îşi are sediul sau domiciliul (art. 13).
Copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte
directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care
copilul a dezvoltat legături de ataşament.
Copilul are dreptul de a-şi cunoaşte rudele şi de a întreţine
relaţii personale cu acestea, precum şi cu alte persoane alături de
care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, în măsura în care acest
lucru nu contravine interesului său superior.
Părinţii sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot
împiedica relaţiile personale ale acestuia cu bunicii, fraţii şi surorile ori
cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de
familie, decât în cazurile în care instanţa decide în acest sens,
apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui
dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului (art.
14).
Potrivit art. 15 din Legea nr. 272/2004, relaţiile personale se pot
realiza prin:
a) întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care
are, dreptul la relaţii personale cu copilul;
b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia;
c) găzduirea copilului pe perioadă determinată de către
părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuieşte în
mod obişnuit;
d) corespondenţă ori altă formă de comunicare cu copilul;
e) transmiterea de informaţii copilului cu privire la părintele ori
la alte persoane care au, dreptul de a menţine relaţii personale cu
copilul;
f) transmiterea de informaţii referitoare la copil, inclusiv
fotografii recente, evaluări medicale sau şcolare, către părintele sau
către alte persoane care au dreptul de a menţine relaţii personale cu
copilul.
Transmiterea informaţiilor se va face cu respectarea interesului
superior al copilului, precum şi a dispoziţiilor speciale vizând
confidenţialitatea şi transmiterea informaţiilor cu caracter personal.

145
Copilul care a fost separat de ambii părinţi sau de unul dintre
aceştia printr-o măsură dispusă în condiţiile legii are dreptul de a
menţine relaţii personale şi contacte directe cu ambii părinţi, cu
excepţia situaţiei în care acest lucru contravine interesului superior al
copilului.
Instanţa judecătorească, luând în considerare, cu prioritate,
interesul superior al copilului, poate limita exercitarea acestui drept,
dacă există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică,
mentală, spirituală, morală sau socială a copilului (art. 16).
Copilul ai cărui părinţi locuiesc în state diferite are dreptul de a
întreţine relaţii personale şi contacte directe cu aceştia, cu excepţia
situaţiei în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.
Exercitarea dreptului va fi facilitată de Autoritatea Naţională
pentru Protecţia Drepturilor Copilului, în colaborare cu Ministerul
Afacerilor Externe, pe baza unei proceduri aprobate prin ordin comun
(art. 17).
Copiii neînsoţiţi de părinţi sau de un alt reprezentant legal ori
care nu se găsesc sub supravegherea legală a unor persoane au
dreptul de a li se asigura, în cel mai scurt timp posibil, reîntoarcerea
alături de reprezentanţii lor legali.1
Deplasarea copiilor în ţară şi în străinătate se realizează cu
înştiinţarea şi cu acordul ambilor părinţi; orice neînţelegeri între părinţi
cu privire la exprimarea acestui acord se soluţionează de către
instanţa judecătorească.
Părinţii sau, altă persoană responsabilă de supravegherea,
creşterea şi îngrijirea copilului sunt obligaţi să anunţe la poliţie
dispariţia acestuia de la domiciliu, în cel mult 24 de ore de la
constatarea dispariţiei (art. 18).
Misiunile diplomatice şi consulare ale României au obligaţia de
a sesiza Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului
cu privire la copiii cetăţeni români aflaţi în străinătate care, din orice
motive, nu sunt însoţiţi de părinţi sau de un alt reprezentant legal ori
nu se găsesc sub supravegherea legală a unor persoane din
străinătate.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului va
lua măsurile necesare pentru întoarcerea copilului la părinţi sau la un
alt reprezentant legal, imediat după identificarea acestora. În cazul în
care persoanele identificate nu pot sau refuză să preia copilul, la
1 Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului a aprobat Planul-cadru de acţiune în vederea reintegrării sociale a
copiilor străzii prin Ordinul nr. 100/2006 (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 3 aprilie 2006).

146
cererea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului,
tribunalul de la domiciliul copilului sau Tribunalul Bucureşti, în situaţia
în care acest domiciliu nu este cunoscut, va dispune plasamentul
copilului într-un serviciu de protecţie specială propus de Autoritatea
Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului.
Procedura de întoarcere a copiilor în ţară, de identificare a
părinţilor sau a altor reprezentanţi legali ai copiilor, modul de
avansare a cheltuielilor ocazionate de întoarcerea în ţară a acestora,
precum şi serviciile de protecţie specială, publice sau private,
competente să asigure protecţia în regim de urgenţă a copiilor aflaţi
în situaţia prevăzută la alin. (1) se stabilesc prin hotărâre a
Guvernului (art. 19).
Misiunile diplomatice şi consulare străine au obligaţia de a
sesiza Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi
Autoritatea pentru Străini despre toate situaţiile în care au cunoştinţă
de copii cetăţeni străini aflaţi pe teritoriul României, care, din orice
motive, nu sunt însoţiţi de părinţi sau de un alt reprezentant legal ori
nu se găsesc sub supravegherea legală a unor persoane. În cazul în
care autorităţile române se autosesizează, acestea vor înştiinţa de
urgenţă misiunea străină competentă cu privire la copiii în cauză.
În situaţia copiilor, Autoritatea Naţională pentru Protecţia
Drepturilor Copilului, până la definitivarea demersurilor legale ce cad
în competenţa Autorităţii pentru Străini, va solicita Tribunalului
Bucureşti stabilirea plasamentului copilului într-un serviciu de
protecţie specială propus de Autoritatea Naţională pentru Protecţia
Drepturilor Copilului.
Măsura plasamentului durează până la returnarea copilului în
ţara de reşedinţă a părinţilor ori în ţara în care au fost identificaţi alţi
membri ai familiei dispuşi să ia copilul.
În cazul nereturnării copilului, acesta beneficiază de protecţia
specială (art. 20).
În vederea aplicării prevederilor art. 19 şi 20 se încheie tratatele
necesare cu statele sau cu autorităţile statelor vizate, pe baza
propunerilor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului
şi ale Ministerului Afacerilor Externe, precum şi a altor instituţii
interesate.
Copilul are dreptul la protejarea imaginii sale publice şi a vieţii
sale intime, private şi familiale.

147
Este interzisă orice acţiune de natură să afecteze imaginea
publică a copilului sau dreptul acestuia la viaţă intimă, privată şi
familială.
Participarea copilului în vârstă de până la 14 ani la dezbateri
publice în cadrul unor programe audiovizuale se poate face numai cu
consimţământul scris al acestuia şi al părinţilor sau, al altui
reprezentant legal.
Copiii nu pot fi folosiţi sau expuşi de către părinţi, reprezentanţi
legali sau alte persoane responsabile de creşterea şi îngrijirea lor, în
scopul de a obţine avantaje personale sau de a influenţa deciziile
autorităţilor publice.
Consiliul Naţional al Audiovizualului monitorizează modul de
derulare a programelor audiovizuale, astfel încât să se asigure
protecţia şi garantarea dreptului copilului prevăzut mai sus (art. 22).
Copilul are dreptul la libertate de exprimare.
Libertatea copilului de a căuta, de a primi şi de a difuza
informaţii de orice natură, care vizează promovarea bunăstării sale
sociale, spirituale şi morale, sănătatea sa fizică şi mentală, sub orice
formă şi prin orice mijloace la alegerea sa, este inviolabilă.
Părinţii sau, alţi reprezentanţi legali ai copilului, persoanele care
au în plasament copii, precum şi persoanele care, prin natura funcţiei,
promovează şi asigură respectarea drepturilor copiilor au obligaţia de
a le asigura informaţii, explicaţii şi sfaturi, în funcţie de vârsta şi de
gradul de înţelegere al acestora, precum şi de a le permite să-şi
exprime punctul de vedere, ideile şi opiniile.
Părinţii nu pot limita dreptul copilului minor la libertatea de
exprimare decât în cazurile prevăzute expres de lege (art. 23).
Copilul capabil de discernământ are dreptul de a-şi exprima
liber opinia asupra oricărei probleme care îl priveşte.
În orice procedură judiciară sau administrativă care îl priveşte
copilul are dreptul de a fi ascultat. Este obligatorie ascultarea copilului
care a împlinit vârsta de 10 ani. Cu toate acestea, poate fi ascultat şi
copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea
competentă apreciază că audierea lui este necesară pentru
soluţionarea cauzei.
Dreptul de a fi ascultat conferă copilului posibilitatea de a cere
şi de a primi orice informaţie pertinentă, de a fi consultat, de a-şi
exprima opinia şi de a fi informat asupra consecinţelor pe care le
poate avea opinia sa, dacă este respectată, precum şi asupra
consecinţelor oricărei decizii care îl priveşte.

148
În toate cazurile, opiniile copilului ascultat vor fi luate în
considerare şi li se va acorda importanţa cuvenită, în raport cu vârsta
şi cu gradul de maturitate a copilului.
Orice copil poate cere să fie ascultat conform dispoziţiilor. În
caz de refuz, autoritatea competentă se va pronunţa printr-o decizie
motivată.
Dispoziţiile legale speciale privind consimţământul sau prezenţa
copilului în procedurile care îl privesc, precum şi prevederile
referitoare la desemnarea unui curator, în caz de conflict de interese,
sunt şi rămân aplicabile (art. 24).
Copilul are dreptul la libertate de gândire, de conştiinţă şi de
religie.
Părinţii îndrumă copilul, potrivit propriilor convingeri, în alegerea
unei religii, în condiţiile legii, ţinând seama de opinia, vârsta şi de
gradul de maturitate a acestuia, fără a-l putea obliga să adere la o
anumită religie sau la un anumit cult religios.
Religia copilului care a împlinit 14 ani nu poate fi schimbată fără
consimţământul acestuia; copilul care a împlinit vârsta de 16 ani are
dreptul să-şi aleagă singur religia.
Atunci când copilul beneficiază de protecţie specială,
persoanelor în îngrijirea cărora se află le sunt interzise orice acţiuni
menite să influenţeze convingerile religioase ale copilului (art. 25).
Copilul are dreptul la liberă asociere în structuri formale şi
informale, precum şi libertatea de întrunire paşnică.
Autorităţile administraţiei publice locale, unităţile de învăţământ
şi alte instituţii publice sau private competente iau măsurile necesare
asigurării exercitării corespunzătoare a drepturilor prevăzute mai sus
(art. 26)
Copilul aparţinând unei minorităţi naţionale, etnice, religioase
sau lingvistice are dreptul la viaţă culturală proprie, la declararea
apartenenţei sale etnice, religioase, la practicarea propriei sale religii,
precum şi dreptul de a folosi limba proprie în comun cu alţi membri ai
comunităţii din care face parte.
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării asigură şi
urmăreşte exercitarea drepturilor prevăzute mai sus (art. 27)
Copilul are dreptul la respectarea personalităţii şi individualităţii
sale şi nu poate fi supus pedepselor fizice sau altor tratamente
umilitoare ori degradante.
Măsurile de disciplinare a copilului nu pot fi stabilite decât în
acord cu demnitatea copilului, nefiind permise sub nici un motiv

149
pedepsele fizice ori acelea care se află în legătură cu dezvoltarea
fizică, psihică sau care afectează starea emoţională a copilului (art.
28).
Copilul are dreptul să depună singur plângeri referitoare la
încălcarea drepturilor sale fundamentale, este informat asupra
drepturilor sale, precum şi asupra modalităţilor de exercitare a
acestora (art. 29).

14. Mediul familial şi îngrijirea alternativă

Potrivit art. 30 din Legea nr. 272/2004, copilul are dreptul să


crească alături de părinţii săi.
Părinţii au obligaţia să asigure copilului, de o manieră
corespunzătoare capacităţilor în continuă dezvoltare ale copilului,
orientarea şi sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a
drepturilor sale.
Părinţii copilului au dreptul să primească informaţiile şi
asistenţa de specialitate necesare în vederea îngrijirii, creşterii şi
educării acestuia.
Ambii părinţi sunt responsabili pentru creşterea copiilor lor.
Exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti
trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului şi să asigure
bunăstarea materială şi spirituală a copilului, în special prin îngrijirea
acestuia, prin menţinerea relaţiilor personale cu el, prin asigurarea
creşterii, educării şi întreţinerii sale, precum şi prin reprezentarea sa
legală şi administrarea patrimoniului său.
În cazul existenţei unor neînţelegeri între părinţi cu privire la
exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti, instanţa
judecătorească, după ascultarea ambilor părinţi, hotărăşte potrivit
interesului superior al copilului (art. 31).
În conformitate cu art. 32 din Legea nr. 272/2004, copilul are
dreptul să fie crescut în condiţii care să permită dezvoltarea sa fizică,
mentală, spirituală, morală şi socială. În acest scop părinţii sunt
obligaţi:
a) să supravegheze copilul;
b) să coopereze cu copilul şi să îi respecte viaţa intimă, privată
şi demnitatea;
c) să informeze copilul despre toate actele şi faptele care l-ar
putea afecta şi să ia în considerare opinia acestuia;

150
d) să întreprindă toate măsurile necesare pentru realizarea
drepturilor copilului lor;
e) să coopereze cu persoanele fizice şi persoanele juridice care
exercită atribuţii în domeniul îngrijirii, educării şi formării profesionale
a copilului.
Copilul nu poate fi separat de părinţii săi sau de unul dintre ei,
împotriva voinţei acestora, cu excepţia cazurilor expres şi limitativ
prevăzute de lege, sub rezerva revizuirii judiciare şi numai dacă acest
lucru este impus de interesul superior al copilului (art. 33).
Serviciul public de asistenţă socială va lua toate măsurile
necesare pentru depistarea precoce a situaţiilor de risc care pot
determina separarea copilului de părinţii săi, precum şi pentru
prevenirea comportamentelor abuzive ale părinţilor şi a violenţei în
familie.
Orice separare a copilului de părinţii săi, precum şi orice
limitare a exerciţiului drepturilor părinteşti trebuie să fie precedate de
acordarea sistematică a serviciilor şi prestaţiilor prevăzute de lege, cu
accent deosebit pe informarea corespunzătoare a părinţilor,
consilierea acestora, terapie sau mediere, acordate în baza unui plan
de servicii (art. 34).
Dacă există motive temeinice de a suspecta că viaţa şi
securitatea copilului sunt primejduite în familie, reprezentanţii
serviciului public de asistenţă socială ori, ai direcţiei generale de
asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivelul sectoarelor
municipiului Bucureşti au dreptul să viziteze copiii la locuinţa lor şi să
se informeze despre felul în care aceştia sunt îngrijiţi, despre
sănătatea şi dezvoltarea lor fizică, educarea, învăţătura şi pregătirea
lor profesională, acordând, la nevoie, îndrumările necesare.
Dacă, în urma vizitelor efectuate, se constată că dezvoltarea
fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului este
primejduită, serviciul public de asistenţă socială este obligat să
sesizeze de îndată direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia
copilului în vederea luării măsurilor prevăzute de lege.
Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului este
obligată să sesizeze instanţa judecătorească în situaţia în care
consideră că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru
decăderea, totală sau parţială, a părinţilor ori a unuia dintre ei din
exerciţiul drepturilor părinteşti (art. 36).
Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului va
lua toate măsurile necesare pentru ca părinţii decăzuţi din drepturile

151
părinteşti, precum şi cei cărora le-a fost limitat exerciţiul anumitor
drepturi să beneficieze de asistenţă specializată pentru creşterea
capacităţii acestora de a se ocupa de copii, în vederea redobândirii
exerciţiului drepturilor părinteşti.
Părinţii care solicită redarea exerciţiului acestor drepturi
beneficiază de asistenţă juridică gratuită(art. 37).
Orice copil care este, temporar sau definitiv, lipsit de ocrotirea
părinţilor săi sau care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate
fi lăsat în grija acestora are dreptul la protecţie alternativă.
Protecţia include instituirea tutelei, măsurile de protecţie
specială prevăzute de prezenta lege, adopţia. În alegerea uneia
dintre aceste soluţii autoritatea competentă va ţine seama în mod
corespunzător de necesitatea asigurării unei anumite continuităţi în
educarea copilului, precum şi de originea sa etnică, religioasă,
culturală şi lingvistică (art. 39).
Tutela se instituie, de către instanţa judecătorească în a cărei
circumscripţie teritorială domiciliază sau a fost găsit copilul, în situaţia
în care ambii părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din
exerciţiul drepturilor părinteşti sau li s-a aplicat pedeapsa interzicerii
drepturilor părinteşti, puşi sub interdicţie, declaraţi judecătoreşte morţi
sau dispăruţi, precum şi în cazul în care, la încetarea adopţiei,
instanţa judecătorească hotărăşte că este în interesul copilului
instituirea unei tutele (art. 40).
Potrivit art. 41 din Legea nr. 272/2004, pot fi tutori persoanele
fizice sau soţul şi soţia împreună, care au domiciliul în România şi nu
se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de
lege.
Persoana fizică sau familia care urmează a fi tutore trebuie să
fie evaluată de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia
copilului cu privire la garanţiile morale şi condiţiile materiale pe care
trebuie să le îndeplinească pentru a primi un copil în îngrijire.
Evaluarea se realizează de către direcţia generală de asistenţă
socială şi protecţia copilului de la domiciliul persoanei sau familiei,
acordându-se prioritate membrilor familiei extinse a copilului.
Conform art. 42 din Legea 272/2004, instanţa judecătorească
numeşte cu prioritate ca tutore, dacă motive întemeiate nu se opun, o
rudă sau un afin ori un prieten al familiei copilului, în stare să
îndeplinească această sarcină.
Persoana fizică, respectiv soţii care urmează a fi tutori sunt
numiţi pe baza prezentării de către direcţia generală de asistenţă

152
socială şi protecţia copilului a raportului de evaluare a acestora.
Propunerea se va face ţinându-se seama de relaţiile personale, de
apropierea domiciliilor, precum şi de opinia copilului.

15. Sănătatea şi bunăstarea copilului

Potrivit art. 43 din Legea 272/2004, copilul are dreptul de a se


bucura de cea mai bună stare de sănătate pe care o poate atinge şi
de a beneficia de serviciile medicale şi de recuperare necesare
pentru asigurarea realizării efective a acestui drept.
Accesul copilului la servicii medicale şi de recuperare, precum
şi la medicaţia adecvată stării sale în caz de boală este garantat de
către stat, costurile aferente fiind suportate din Fondul naţional unic
de asigurări sociale de sănătate şi de la bugetul de stat.
Organele de specialitate ale administraţiei publice centrale,
autorităţile administraţiei publice locale, precum şi orice alte instituţii
publice sau private cu atribuţii în domeniul sănătăţii sunt obligate să
adopte, toate măsurile necesare pentru:
a) reducerea mortalităţii infantile;
b) asigurarea şi dezvoltarea serviciilor medicale primare şi
comunitare;
c) prevenirea malnutriţiei şi a îmbolnăvirilor;
d) asigurarea serviciilor medicale pentru gravide în perioada
pre- şi postnatală, indiferent dacă acestea au sau nu au calitatea de
persoană asigurată în sistemul asigurărilor sociale de sănătate;
e) informarea părinţilor şi a copiilor cu privire la sănătatea şi
alimentaţia copilului, inclusiv cu privire la avantajele alăptării, igienei
şi salubrităţii mediului înconjurător;
f) dezvoltarea de acţiuni şi programe pentru ocrotirea sănătăţii
şi de prevenire a bolilor, de asistenţă a părinţilor şi de educaţie,
precum şi de servicii în materie de planificare familială;
g) verificarea periodică a tratamentului copiilor care au fost
plasaţi pentru a primi îngrijire, protecţie sau tratament;
h) asigurarea confidenţialităţii consultanţei medicale acordate la
solicitarea copilului;
i) derularea sistematică în unităţile şcolare de programe de
educaţie pentru viaţă, inclusiv educaţie sexuală pentru copii, în

153
vederea prevenirii contactării bolilor cu transmitere sexuală şi a
gravidităţii minorelor.
Părinţii sunt obligaţi să solicite asistenţă medicală pentru a
asigura copilului cea mai bună stare de sănătate pe care o poate
atinge şi pentru a preveni situaţiile care pun în pericol viaţa, creşterea
şi dezvoltarea copilului.
Copilul are dreptul de a beneficia de un nivel de trai care să
permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială.
Copilul cu handicap are dreptul la îngrijire specială, adaptată
nevoilor sale.
Copilul cu handicap are dreptul la educaţie, recuperare,
compensare, reabilitare şi integrare, adaptate posibilităţilor proprii, în
vederea dezvoltării personalităţii sale.

16. Educaţie, activităţi recreative şi culturale

Copilul are dreptul de a primi o educaţie care să îi permită


dezvoltarea, în condiţii nediscriminatorii, a aptitudinilor şi personalităţii
sale.
Părinţii copilului au cu prioritate dreptul de a alege felul
educaţiei care urmează să fie dată copiilor lor şi au obligaţia să
înscrie copilul la şcoală şi să asigure frecventarea cu regularitate de
către acesta a cursurilor şcolare.
Copilul care a împlinit vârsta de 14 ani poate cere încuviinţarea
instanţei judecătoreşti de a-şi schimba felul învăţăturii şi al pregătirii
profesionale (art. 49).
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, ca organ de
specialitate al administraţiei publice centrale, precum şi
inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ, ca instituţii ale
administraţiei publice locale cu atribuţii în domeniul educaţiei, sunt
obligate să întreprindă măsuri necesare pentru:
a) facilitarea accesului la educaţia preşcolară şi asigurarea
învăţământului general obligatoriu şi gratuit pentru toţi copiii;
b) dezvoltarea de programe de educaţie pentru părinţii tineri,
inclusiv în vederea prevenirii violenţei în familie;
c) organizarea de cursuri speciale de pregătire pentru copiii
care nu pot răspunde la cerinţele programei şcolare naţionale, pentru
a nu intra prematur pe piaţa muncii;

154
d) organizarea de cursuri speciale de pregătire pentru copiii
care au abandonat şcoala, în vederea reintegrării lor în sistemul
naţional de învăţământ;
e) respectarea dreptului copilului la timp de odihnă şi timp liber,
precum şi a dreptului acestuia de a participa liber la viaţa culturală şi
artistică;
f) prevenirea abandonului şcolar din motive economice, luând
măsuri active de acordare a unor servicii sociale în mediul şcolar,
cum sunt: hrană, rechizite, transport şi altele asemenea.
Potrivit art. 49 din Legea nr. 272/2004, copilul are dreptul la
odihnă şi vacanţă.
Copilul trebuie să beneficieze de timp suficient pentru odihnă şi
vacanţă, să participe în mod liber la activităţi recreative proprii vârstei
sale şi la activităţile culturale, artistice şi sportive ale comunităţii.
Autorităţile publice au obligaţia să contribuie, la asigurarea condiţiilor
exercitării în condiţii de egalitate a acestui drept.
Autorităţile publice au obligaţia să asigure, locuri de joacă
suficiente şi adecvate pentru copii, în mod special în situaţia zonelor
intens populate.

17. Protecţia specială a copilului

lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi

Potrivit art. 50 din Legea nr. 272/2004, protecţia specială a


copilului reprezintă ansamblul măsurilor, prestaţiilor şi serviciilor
destinate îngrijirii şi dezvoltării copilului lipsit, temporar sau definitiv,
de ocrotirea părinţilor săi sau a celui care, în vederea protejării
intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora.
Copilul beneficiază de protecţia specială până la dobândirea
capacităţii depline de exerciţiu.
La cererea tânărului, exprimată după dobândirea capacităţii
depline de exerciţiu, dacă îşi continuă studiile într-o formă de
învăţământ de zi, protecţia specială se acordă, pe toată durata
continuării studiilor, dar fără a se depăşi vârsta de 26 de ani.
Tânărul care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu şi a
beneficiat de o măsură de protecţie specială, dar care nu îşi continuă
studiile şi nu are posibilitatea revenirii în propria familie, fiind
confruntat cu riscul excluderii sociale, beneficiază, la cerere, pe o

155
perioadă de până la 2 ani, de protecţie specială, în scopul facilitării
integrării sale sociale. În cazul în care se face dovada că tânărului i s-
au oferit un loc de muncă şi/sau locuinţă, iar acesta le-a refuzat ori le-
a pierdut din motive imputabile lui, în mod succesiv, aceste prevederi
nu mai sunt aplicabile (art. 51).
Măsurile de protecţie specială a copilului care a împlinit vârsta
de 14 ani se stabilesc numai cu consimţământul acestuia. În situaţia
în care copilul refuză să îşi dea consimţământul, măsurile de
protecţie se stabilesc numai de către instanţa judecătorească, care,
în situaţii temeinic motivate, poate trece peste refuzul acestuia de a-şi
exprima consimţământul faţă de măsura propusă.
Măsurile de protecţie specială a copilului sunt:
a) plasamentul;
b) plasamentul în regim de urgenţă;
c) supravegherea specializată (art. 55).
Potrivit art. 56 din Legea nr. 272/2004, de măsurile de protecţie
specială, beneficiază:
a) copilul ai cărui părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi
din exerciţiul drepturilor părinteşti sau cărora li s-a aplicat pedeapsa
interzicerii drepturilor părinteşti, puşi sub interdicţie, declaraţi
judecătoreşte morţi sau dispăruţi, când nu a putut fi instituită tutela;
b) copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi
lăsat în grija părinţilor din motive neimputabile acestora;
c) copilul abuzat sau neglijat;
d) copilul găsit sau copilul abandonat de către mamă în unităţi
sanitare;
e) copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi
care nu răspunde penal.
Părinţii, precum şi copilul care a împlinit vârsta de 14 ani au
dreptul să atace în instanţă măsurile de protecţie specială instituite de
prezenta lege, beneficiind de asistenţă juridică gratuită.

18. Protecţia copilului care a săvârşit o faptă penală

şi nu răspunde penal

Potrivit art. 80 din Legea nr. 272/2004, pentru copilul care a


săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde
penal, la propunerea direcţiei generale de asistenţă socială şi

156
protecţia copilului în a cărei unitate administrativ-teritorială se află
copilul, se va lua una dintre măsurile prevăzute la art. 55 lit. a) şi c).
În dispunerea uneia dintre măsurile prevăzute la art. 55 lit. a) şi
c), Comisia pentru Protecţia Copilului, atunci când există acordul
părinţilor sau al altui reprezentant legal1 al copilului, ori, instanţa
judecătorească, atunci când acest acord lipseşte, va ţine seama de:
a) condiţiile care au favorizat săvârşirea faptei;
b) gradul de pericol social al faptei;
c) mediul în care a crescut şi a trăit copilul;
d) riscul săvârşirii din nou de către copil a unei fapte prevăzute
de legea penală;
e) orice alte elemente de natură a caracteriza situaţia copilului.
Măsura supravegherii specializate constă în menţinerea
copilului în familia sa, sub condiţia respectării de către acesta a unor
obligaţii, cum ar fi:
a) frecventarea cursurilor şcolare;
b) utilizarea unor servicii de îngrijire de zi;
c) urmarea unor tratamente medicale, consiliere sau
psihoterapie;
d) interzicerea de a frecventa anumite locuri sau de a avea
legături cu anumite persoane.
În cazul în care menţinerea în familie nu este posibilă sau
atunci când copilul nu îşi îndeplineşte obligaţiile stabilite prin măsura
supravegherii specializate, comisia pentru protecţia copilului ori,
instanţa judecătorească, poate dispune plasamentul acestuia în
familia extinsă ori în cea substitutivă, precum şi îndeplinirea de către
copil a obligaţiilor prevăzute mai sus (art. 81).
Este interzis să se dea publicităţii orice date referitoare la
săvârşirea de fapte penale de către copilul care nu răspunde penal,
inclusiv date privitoare la persoana acestuia (art. 83).

19. Protecţia copilului împotriva exploatării

Potrivit art. 85 din Legea nr. 272/2004, copilul are dreptul de a fi


protejat împotriva oricăror forme de violenţă, abuz, rele tratamente
sau neglijenţă.
Orice persoană fizică sau juridică, precum şi copilul pot sesiza
autorităţile abilitate de lege să ia măsurile corespunzătoare pentru a-l
1 Conform art. 4 lit. g) din Legea nr. 272/2004, reprezentant legal al copilului este părintele sau persoana desemnată potrivit legii să

exercite drepturile şi să îndeplinească obligaţiile părinteşti faţă de copil.

157
proteja împotriva oricăror forme de violenţă, inclusiv violenţă sexuală,
vătămare sau de abuz fizic sau mental, de rele tratamente sau de
exploatare, de abandon sau neglijenţă.
Angajaţii instituţiilor publice sau private care, prin natura
profesiei, intră în contact cu copilul şi au suspiciuni asupra unui
posibil caz de abuz, neglijare sau rele tratamente au obligaţia de a
sesiza de urgenţă direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia
copilului.
Părinţii copilului sau, alt reprezentant legal al acestuia,
autorităţile publice şi organismele private au obligaţia să ia toate
măsurile corespunzătoare pentru a facilita readaptarea fizică şi
psihologică şi reintegrarea socială a oricărui copil care a fost victima
oricărei forme de neglijenţă, exploatare sau abuz, de tortură sau
pedeapsă ori tratamente crude, inumane sau degradante.

20. Protecţia copilului împotriva exploatării economice

Conform art. 87 din Legea nr. 272/2004, copilul are dreptul de a


fi protejat împotriva exploatării şi nu poate fi constrâns la o muncă ce
comportă un risc potenţial sau care este susceptibilă să îi compromită
educaţia ori să îi dăuneze sănătăţii sau dezvoltării sale fizice,
mentale, spirituale, morale ori sociale.
Este interzisă orice practică prin intermediul căreia un copil este
dat de unul sau de ambii părinţi ori de reprezentantul lui legal în
schimbul unei recompense sau nu, în scopul exploatării copilului sau
a muncii acestuia.
În situaţiile în care copiii de vârstă şcolară se sustrag procesului
de învăţământ, desfăşurând munci cu nerespectarea legii, unităţile de
învăţământ sunt obligate să sesizeze de îndată serviciul public de
asistenţă socială. În cazul unor asemenea constatări, serviciul public
de asistenţă socială împreună cu inspectoratele şcolare judeţene şi
cu celelalte instituţii publice competente sunt obligate să ia măsuri în
vederea reintegrării şcolare a copilului.
Inspecţia Muncii, în colaborare cu Autoritatea Naţională pentru
Protecţia Drepturilor Copilului, are obligaţia de a promova campanii
de conştientizare şi informare:
a) pentru copii - despre măsurile de protecţie de care pot
beneficia şi despre riscurile pe care le implică cazurile de exploatare
economică;

158
b) pentru publicul larg - incluzând educaţie parentală şi activităţi
de pregătire pentru categoriile profesionale care lucrează cu şi pentru
copii, pentru a-i ajuta să asigure copiilor o reală protecţie împotriva
exploatării economice;
c) pentru angajatori sau potenţiali angajatori.

21. Protecţia copilului împotriva consumului de droguri

Conform art. 88 din Legea nr. 272/2004, copilul are dreptul de a


fi protejat împotriva folosirii ilicite de stupefiante şi substanţe
psihotrope.
Este interzisă vânzarea de solvenţi copiilor, fără acordul
părintelui ori al altui reprezentant legal.
Agenţia Naţională Antidrog, în colaborare cu Autoritatea
Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copiilor, şi, cu alte autorităţi
sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, are
obligaţia de a lua măsurile corespunzătoare pentru:
a) prevenirea folosirii copiilor la producţia şi traficul ilicit al
acestor substanţe;
b) conştientizarea publicului larg şi, în mod particular, a copiilor
cu privire la această problematică, inclusiv prin intermediul sistemului
de învăţământ şi, prin introducerea acestui subiect în programa
şcolară;
c) sprijinirea copiilor şi familiilor acestora, prin consiliere şi
îndrumare - dacă este necesar, de natură confidenţială, dar şi prin
elaborarea de politici şi strategii care să garanteze recuperarea fizică
şi psihică şi reintegrarea socială a copiilor dependenţi de droguri,
inclusiv prin dezvoltarea în acest scop de metode de intervenţie
alternativă la instituţiile psihiatrice tradiţionale;
d) dezvoltarea suplimentară a sistemelor pentru adunarea unor
date reale asupra apariţiei consumului de droguri la copii, ca şi
asupra implicării acestora în producţia şi traficul ilicit de droguri;
evaluarea permanentă a acestor situaţii, a progreselor realizate, a
dificultăţilor întâmpinate şi, respectiv, a obiectivelor propuse pentru
viitor;
e) dezvoltarea unui sistem de informare publică care să reducă
toleranţa în ceea ce priveşte consumul de droguri şi să ajute la
recunoaşterea primelor simptome de consum de droguri, mai ales în
rândul copiilor.

159
22. Protecţia copilului împotriva abuzului sau neglijenţei

Prin abuz asupra copilului se înţelege orice acţiune voluntară a


unei persoane care se află într-o relaţie de răspundere, încredere sau
de autoritate faţă de acesta, prin care este periclitată viaţa,
dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea
corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului.
Prin neglijarea copilului se înţelege omisiunea, voluntară sau
involuntară, a unei persoane care are responsabilitatea creşterii,
îngrijirii sau educării copilului de a lua orice măsură subordonată
acestei responsabilităţi, fapt care pune în pericol viaţa, dezvoltarea
fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală,
sănătatea fizică sau psihică a copilului (art. 89).
Sunt interzise aplicarea pedepselor fizice sub orice formă,
precum şi privarea copilului de drepturile sale de natură să pună în
pericol viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau
socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului,
atât în familie cât şi în orice instituţie care asigură protecţia, îngrijirea
şi educarea copiilor (art. 90).
În vederea asigurării protecţiei speciale a copilului abuzat sau
neglijat, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului
este obligată:
a) să verifice şi să soluţioneze toate sesizările privind cazurile
de abuz şi neglijare, inclusiv cele venite din partea asistenţilor
familiali;
b) să asigure prestarea serviciilor prevăzute la art. 107,
specializate pentru nevoile copiilor victime ale abuzului sau neglijării
şi ale familiilor acestora (art. 92).
În cazul în care abuzul sau neglijarea a fost săvârşită de către
persoane care, în baza unui raport juridic de muncă sau de altă
natură, asigurau protecţia, creşterea, îngrijirea sau educaţia copilului,
angajatorii au obligaţia să sesizeze de îndată organele de urmărire
penală şi să dispună îndepărtarea persoanei respective de copiii
aflaţi în grija sa (art. 96).

160
23. Protecţia copilului împotriva răpirii

sau oricăror forme de traficare

şi împotriva altor forme de exploatare

Copilul are dreptul la protecţie împotriva oricărei forme de


exploatare.
Instituţiile şi autorităţile publice, potrivit atribuţiilor lor, adoptă
reglementări specifice şi aplică măsuri corespunzătoare pentru
prevenirea, între altele:
a) transferului ilicit şi a nereturnării copilului;
b) încheierii adopţiilor, naţionale ori internaţionale, în alte
scopuri decât interesul superior al copilului;
c) exploatării sexuale şi a violenţei sexuale;
d) răpirii şi traficării de copii în orice scop şi sub orice formă;
e) implicării copiilor în conflicte armate;
f) dezvoltării forţate a talentelor copiilor în dauna dezvoltării lor
armonioase, fizice şi mentale;
g) exploatării copilului de către mass-media;
h) exploatării copilului în cadrul unor cercetări ori experimente
ştiinţifice (art. 99).

161
CAPITOLUL VIII

ASISTENŢA SOCIALĂ
A PERSOANELOR VÂRSTNICE

1. Noţiunea de persoană vârstnică

În ţara noastră, se estimează că în anul 2025, din totalul


populaţiei prezumate, aproximativ 21% vor fi bătrâni, cu alte cuvinte
unul din mai puţin 5 locuitori va fi trecut de 60 de ani1.
În lume se utilizează două criterii pentru a considera că o
persoană este vârstnică: biologic şi cronologic2. Cel de-al doilea este
cel mai frecvent utilizat. Deci, dacă se are în vedere vârsta de
pensionare, o persoană este calificată ca fiind vârstnică după ieşirea
sa la pensie pentru limită de vârstă.
Potrivit art. 1 alin. 4 din Legea nr. 17/20003, sunt considerate
persoane vârstnice, persoanele care au împlinit vârsta de pensionare
stabilită de lege, adică 60 de ani pentru femei şi 65 de ani pentru
bărbaţi. Atingerea acestei vârste de pensionare se va realiza în 13
ani de la data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul
public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, prin creşterea
vârstei de pensionare, pornindu-se de la 57 de ani pentru femei şi de
la 62 de ani pentru bărbaţi.4

2. Reglementarea măsurilor de asistenţă socială

a persoanelor vârstnice

Persoanele vârstnice au dreptul la asistenţă şi alte forme de


protecţie socială potrivit dispoziţiilor Legii nr. 17/2000, în raport cu
situaţia socio-medicală şi cu resursele economice de care dispun (art.
1).
În temeiul art. 2 din Legea nr. 17/2000 asistenţa socială pentru
persoanele vârstnice se realizează prin servicii şi prestaţii sociale5.

1 A se vedea Nicole Delpérée, Protecţia drepturilor şi libertăţilor persoanelor vârstnice, Institutul Român pentru Drepturile Omului,
Bucureşti, 1995, p. 17.
2 A se vedea Dan Enăchescu, Mihai Gr. Marcu, Sănătate publică şi management sanitar, Editura ALL, Bucureşti, 1995, p. 118-119.
3 Privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, (republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 6 martie 2007).
4 A se vedea art. 41 din Legea 19/2000.
5 Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 6 martie 2007.

162
Măsurile de asistenţă socială prevăzute în acest act normativ
sunt complementare celor reglementate prin sistemul asigurărilor
sociale.
Ca să beneficieze de măsurile de protecţie socială prevăzute
de Legea nr. 17/2000, persoana vârstnică1 trebuie să se găsească în
una dintre situaţiile menţionate la art. 3 şi anume:
a) nu are familie sau nu se află în întreţinerea unei sau unor
persoane obligate la aceasta, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare;
b) nu are locuinţă şi nici posibilitatea de a-şi asigura condiţiile
de locuit pe baza resurselor proprii;
c) nu realizează venituri proprii sau acestea nu sunt suficiente
pentru asigurarea îngrijirii necesare;
d) nu se poate gospodări singură sau necesită îngrijire
specializată;
e) se află în imposibilitatea de a-şi asigura nevoile socio-
medicale, datorită bolii ori stării fizice sau psihice.

3. Evaluarea situaţiei persoanelor vârstnice

care necesită asistenţă socială

Nevoile persoanelor vârstnice se evaluează prin anchetă


socială care se elaborează pe baza datelor cu privire la afecţiunile ce
necesită îngrijire specială, capacitatea de a se gospodări şi de a
îndeplini cerinţele fireşti ale vieţii cotidiene, condiţiile de locuit,
precum şi veniturile efective sau potenţiale considerate minime
pentru asigurarea satisfacerii nevoilor curente ale vieţii.
Nevoile celor aflaţi în situaţia de pierdere totală sau parţială a
autonomiei, care pot fi de natură medicală, socio-medicală, psiho-
afectivă, se stabilesc pe baza grilei naţionale de evaluare a nevoilor
persoanelor vârstnice, care prevede criteriile de încadrare în grade
de dependenţă (art. 5).
Încadrarea în grade de dependenţă se face potrivit
recomandărilor prevăzute în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr.
896/2000:
1. Evaluarea statusului funcţional cu privire la activităţile de
bază şi instrumentale ale vieţii de zi cu zi se realizează prin
observaţia asupra activităţilor efectuate de persoana vârstnică, fără
ajutorul altei persoane. Ajutoarele materiale şi tehnice, respectiv
1 Conform art. 1 alin. 4 din Legea nr. 17/2000, presoana vârstnică este cea care a împlinit vârsta de pensioanre potrivit legii.

163
ochelari, proteze auditive, baston, cadru etc. sunt considerate ca fiind
utilizate de persoana evaluată.
2. Evaluarea statusului senzorial şi psiho-afectiv este necesară
avându-se în vedere condiţia obligatorie de integritate psihică şi
mentală a persoanei vârstnice pentru a fi aptă să efectueze
activităţile de bază şi instrumentale ale vieţii de zi cu zi.
3. Fiecare activitate evaluată în Grila naţională de evaluare a
nevoilor persoanelor vârstnice se cuantifică cu cifrele 0, 1, 2.
4. Se recomandă încadrarea persoanelor vârstnice evaluate în
următoarele grade de dependenţă:
a) gradul IA – persoanele care şi-au pierdut autonomia
mentală, corporală, locomotorie, socială şi pentru care este necesară
prezenţa continuă a personalului de îngrijire;
b) gradul IB – persoanele grabatare, lucide sau ale căror funcţii
mentale nu sunt în totalitate alterate şi care necesită supraveghere şi
îngrijire medicală pentru marea majoritate a activităţilor vieţii curente,
noapte şi zi. Aceste persoane nu îşi pot efectua singure activităţile de
bază de zi cu zi;
c) gradul IC – persoanele cu tulburări mentale grave (demenţe),
care şi-au conservat în totalitate sau în mod semnificativ facultăţile
locomotorii, precum şi unele gesturi cotidiene pe care le efectuează
numai stimulate. Necesită o supraveghere permanentă, îngrijiri
destinate tulburărilor de comportament, precum şi îngrijiri regulate
pentru unele dintre activităţile de igienă corporală;
d) gradul IIA – persoanele care şi-au conservat autonomia
mentală şi parţial autonomia locomotorie, dar care necesită ajutor
zilnic pentru unele dintre activităţile de bază ale vieţii de zi cu zi;
e) gradul IIB – persoanele care nu se pot mobiliza singure din
poziţia culcat în picioare, dar care, o dată ridicate, se pot deplasa în
interiorul camerei de locuit şi necesită ajutor parţial pentru unele
dintre activităţile de bază ale vieţii de zi cu zi;
f) gradul IIC – persoanele care nu au probleme locomotorii, dar
care trebuie să fie ajutate pentru activităţile de igienă corporală şi
pentru activităţile instrumentale;
g) gradul IIIA – persoanele care se deplasează singure în
interiorul locuinţei, se alimentează şi se îmbracă singure, dar care
necesită un ajutor regulat pentru activităţile instrumentale ale vieţii de
zi cu zi; în situaţia în care aceste persoane sunt găzduite într-un
cămin pentru persoane vârstnice ele sunt considerate independente;

164
h) gradul IIIB – persoanele care nu şi-au pierdut autonomia şi
pot efectua singure activităţile vieţii cotidiene. Îngrijirea persoanelor
vârstnice în cămin se poate realiza după cum urmează:
– persoanele încadrate în gradele de dependenţă IA, IB şi IC
sunt îngrijite în secţii pentru persoane dependente;
– persoanele încadrate în gradele de dependenţă IIA, IIB şi IIC
sunt îngrijite în secţii pentru persoane semidependente;
– persoanele încadrate în gradele de dependenţă IIIA şi IIIB
sunt îngrijite în secţii pentru persoane independente.

4. Servicii comunitare

pentru persoanele vârstnice

Conform art. 7 din Legea nr. 17/2000, serviciile comunitare


pentru persoanele vârstnice se realizează cu consimţământul
acestora şi au în vedere:
a) îngrijirea temporară sau permanentă la domiciliu;
b) îngrijirea temporară sau permanentă într-un cămin pentru
persoane vârstnice;
c) îngrijirea în centre de zi, cluburi pentru vârstnici, case de
îngrijire temporară, apartamente şi locuinţe sociale, precum şi altele
asemenea.
În situaţia în care starea de sănătate a persoanei vârstnice nu
permite obţinerea consimţământului acesteia, pentru acordarea
îngrijirilor decizia se ia de serviciul social al consiliului local sau de
direcţia de asistenţă socială din cadrul direcţiilor generale de muncă
şi protecţie socială judeţene şi a municipiului Bucureşti, pe baza
anchetei sociale şi a recomandărilor medicale făcute de medicul de
familie, prin consultarea şi a medicului specialist, cu acceptul rudelor
de gradul I ale persoanei respective sau, în lipsa acestora, cu
acceptul unui alt membru de familie.
În cazul decesului persoanei vârstnice lipsite de susţinători
legali sau când aceştia nu pot să îşi îndeplinească obligaţiile familiale
datorită stării de sănătate sau situaţiei economice precare, serviciile
comunitare asigură înmormântarea.
Serviciile comunitare asigurate persoanelor vârstnice la
domiciliu sunt:
a) servicii sociale privind, în principal, îngrijirea persoanei,
prevenirea marginalizării sociale şi sprijinirea pentru reintegrarea

165
socială, consiliere juridică şi administrativă, sprijin pentru plata unor
servicii şi obligaţii curente, îngrijirea locuinţei şi gospodăriei, ajutor
pentru menaj, prepararea hranei;
b) servicii sociomedicale privind, în principal, ajutorul pentru
realizarea igienei personale, readaptarea capacităţilor fizice şi
psihice, adaptarea locuinţei la nevoile persoanei vârstnice şi
antrenarea la activităţi economice, sociale şi culturale, precum şi
îngrijirea temporară în centre de zi, aziluri de noapte sau alte centre
specializate;
c) servicii medicale, sub forma consultaţiilor şi îngrijirilor
medicale la domiciliu sau în instituţii de sănătate, consultaţii şi îngrijiri
stomatologice, administrarea de medicamente, acordarea de
materiale sanitare şi de dispozitive medicale (art. 8).
Serviciile menţionate la lit. a) şi b) se asigură fără plata
contribuţiei persoanelor care, evaluate potrivit grilei naţionale, nu au
venituri sau ale căror venituri sunt mai mici de 5 ori decât nivelul
venitului net lunar luat în calcul la stabilirea ajutorului social pentru o
persoană singură (art. 9 alin. 2).
Persoanele care realizează venituri ce se situează peste nivelul
prevăzut, beneficiază de servicii cu plata unei contribuţii, în funcţie de
tipul de servicii acordate şi de venitul persoanei, fără a se depăşi
costul acestora calculat pentru perioada respectivă (art. 10).
Soţul şi rudele care au în îngrijire o persoană vârstnică
dependentă pot beneficia de program lunar redus de lucru, de o
jumătate de normă, cu suportarea drepturilor salariale pentru cealaltă
jumătate de normă din bugetul local, corespunzător salariului brut
lunar al asistentului social debutant cu pregătire medie. Timpul cât
soţul şi rudele au fost încadrate în aceste condiţii se consideră, la
calculul vechimii în muncă, timp lucrat cu normă întreagă.
În afară de serviciile comunitare la domiciliu, se acordă astfel
de servicii în cămine. Acestea sunt:
a) servicii sociale, care constau în:
– ajutor pentru menaj;
– consiliere juridică şi administrativă;
– modalităţi de prevenire a marginalizării sociale şi de
reintegrare socială în raport cu capacitatea psihoafectivă;
b) servicii sociomedicale, care constau în:
– ajutor pentru menţinerea sau readaptarea capacităţilor fizice
ori intelectuale;
– asigurarea unor programe de ergoterapie;

166
– sprijin pentru realizarea igienei corporale;
c) servicii medicale, care constau în:
– consultaţii şi tratamente la cabinetul medical, în instituţii
medicale de profil sau la patul persoanei, dacă aceasta este
imobilizată;
– servicii de îngrijire-infirmerie;
– asigurarea medicamentelor;
– asigurarea cu dispozitive medicale;
– consultaţii şi îngrijiri stomatologice (art. 14).
Îngrijirea în cămine reprezintă o măsură de asistenţă socială şi
poate fi dispusă cu titlu de excepţie. De aceea, accesul unei
persoane vârstnice în cămin se face avându-se în vedere
următoarele criterii de prioritate:
a) necesită îngrijire medicală permanentă deosebită, care nu
poate fi asigurată la domiciliu;
b) nu se poate gospodări singură;
c) este lipsită de susţinători legali sau aceştia nu pot să îşi
îndeplinească obligaţiile datorită stării de sănătate sau situaţiei
economice şi a sarcinilor familiale;
d) nu are locuinţă şi nu realizează venituri proprii.

5. Organizarea şi funcţionarea căminelor

pentru persoane vârstnice

În conformitate cu prevederile art. 18 din Legea nr. 17/2000,


căminul pentru persoane vârstnice este instituţia de asistenţă socială
cu personalitate juridică, care acordă îngrijire acestor persoane.
Căminele asigură condiţii corespunzătoare de găzduire şi de
hrană, îngrijiri medicale, recuperare şi readaptare, activităţi de
ergoterapie şi de petrecere a timpului liber, asistenţă socială şi
psihologică.
Ele au secţii pentru:
a) persoane dependente;
b) persoane semidependente;
c) persoane care nu sunt dependente.
Principalele obiective ale unui cămin sunt:
a) să asigure persoanelor vârstnice îngrijite maximum posibil de
autonomie şi siguranţă;

167
b) să ofere condiţii de îngrijire care să respecte identitatea,
integritatea şi demnitatea persoanei vârstnice;
c) să permită menţinerea sau ameliorarea capacităţilor fizice şi
intelectuale ale persoanelor vârstnice;
d) să stimuleze participarea persoanelor vârstnice la viaţa
socială;
e) să faciliteze şi să încurajeze legăturile interumane, inclusiv
cu familiile persoanelor vârstnice;
f) să asigure supravegherea şi îngrijirea medicală necesară,
potrivit reglementărilor privind asigurările sociale de sănătate;
g) să prevină şi să trateze consecinţele legate de procesul de
îmbătrânire (art. 19).

6. Procedura de stabilire, suspendare

şi încetare a drepturilor de asistenţă socială

pentru persoanele vârstnice

Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 17/2000, asistenţa socială se


acordă la cererea persoanei vârstnice interesate, a reprezentantului
legal al acesteia, a instanţei judecătoreşti, a personalului de
specialitate din cadrul consiliului local, a poliţiei, a organizaţiei
pensionarilor, a unităţilor de cult recunoscute în România sau a
organizaţiilor neguvernamentale care au ca obiect de activitate
asistenţa socială a persoanelor vârstnice (art. 27).
Dreptul la asistenţă socială se stabileşte pe baza anchetei
sociale, cu respectarea criteriilor prevăzute în grila naţională de
evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice.
Dacă perioada în care asistenţa socială a persoanelor vârstnice
este temporară, dar nu mai mare de 6 luni, acordarea serviciilor de
asistenţă socială se suspendă prin decizie motivată a celui care a
stabilit dreptul. La încetarea suspendării reluarea acordării serviciilor
sau prestaţiilor de asistenţă socială se face pe bază de anchetă
socială (art. 35).

168
CAPITOLUL IX
PROTECŢIA ŞI PROMOVAREA DREPTURILOR
PERSOANELOR CU HANDICAP

1. Noţiunea de persoană cu handicap

Art. 2 din Legea nr. 448/20061, prevede că persoanele cu


handicap sunt acele persoane cărora, datorită unor afecţiuni fizice,
mentale sau senzoriale, le lipsesc abilităţile de a desfăşura în mod
normal activităţi cotidiene, necesitând măsuri de protecţie în sprijinul
recuperării, integrării şi incluziunii sociale.
Din această definiţie legală, rezultă ceea ce caracterizează
persoana cu handicap:
– această persoană prezintă afecţiuni fizice, senzoriale sau
mentale;
– aceste afecţiuni o împiedică sau îi limitează accesul normal şi
în condiţii de egalitate la viaţa socială;
– persoana respectivă necesită măsuri de protecţie specială în
vederea integrării şi incluziunii sociale.

2. Încadrarea în grad de handicap

Potrivit art. 84 Legea nr. 448/2006, persoanele cu handicap


beneficiază de drepturile legale pe baza încadrării în grad de
handicap, în raport cu gradul de handicap.
Încadrarea în grad şi tip de handicap a copiilor cu handicap se
face de comisia pentru protecţia copilului, iar a adulţilor cu handicap se
face de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap.
Comisiile sunt organe de specialitate ale consiliilor judeţene,
după caz, ale consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.
Criteriile medico-psihosociale pe baza cărora se stabileşte
încadrarea în grad de handicap sunt aprobate prin ordin comun al
ministrului sănătăţii publice şi al ministrului muncii, solidarităţii sociale
şi familiei.
Gradele de handicap sunt: uşor, mediu, accentuat şi grav.

1 Privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1006

din 18 decembrie 2006), modificată ulterior, inclusiv prin Legea nr. 275/2007 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
700 din 17 octombrie 2007).

169
Tipurile de handicap sunt: fizic, vizual, auditiv, surdocecitate,
somatic, mintal, psihic, HIV/SIDA, asociat, boli rare.
Odată cu emiterea certificatului de încadrare în grad şi tip de
handicap, comisia de evaluare are obligaţia de a elabora programul
individual de reabilitare şi integrare socială a adultului cu handicap.
Aşadar, încadrarea sau respingerea încadrării într-o categorie
de persoane cu handicap, adulţi şi copii care necesită protecţie
specială în raport cu gradul de handicap, se atestă prin certificat emis
de comisiile menţionate mai sus.
Legea stabileşte că eliberarea certificatului este scutită de taxă
de timbru.
Certificatele astfel emise pot fi contestate, în termen de 30 de
zile de la comunicare, la comisia superioară de expertiză medicală a
persoanelor cu handicap, secţiunea pentru adulţi sau, secţiunea
pentru copii. Contestaţia va fi soluţionată prin decizie, în termen de
45 de zile lucrătoare de la data înregistrării.

3. Principiile care stau la baza protecţiei şi promovării drepturilor


persoanelor cu handicap

Conform art. 3 din Legea nr. 448/2006, protecţia şi promovarea


drepturilor persoanelor cu handicap au la bază următoarele principii:
a) respectarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale
omului;
b) prevenirea şi combaterea discriminării;
c) egalizarea şanselor;
d) egalitatea de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în
muncă şi ocuparea forţei de muncă;
e) solidaritatea socială;
f) responsabilizarea comunităţii;
g) subsidiaritatea;
h) adaptarea societăţii la persoana cu handicap;
i) interesul persoanei cu handicap;
j) abordarea integrată;
k) parteneriatul;
l) libertatea opţiunii şi controlul sau decizia asupra propriei vieţi,
a serviciilor şi formelor de suport de care beneficiază;
m) abordarea centrată pe persoană în furnizarea de servicii;
n) protecţie împotriva neglijării şi abuzului;

170
o) alegerea alternativei celei mai puţin restrictive în determinarea
sprijinului şi asistenţei necesare;
p) integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap,
cu drepturi şi obligaţii egale ca toţi ceilalţi membri ai societăţii.

4. Drepturi de care beneficiază persoanele cu handicap

Aşa cum prevede art. 6 persoanele cu handicap beneficiază de


drepturi la:
a) ocrotirea sănătăţii - prevenire, tratament şi recuperare;
b) educaţie şi formare profesională;
c) ocuparea şi adaptarea locului de muncă, orientare şi
reconversie profesională;
d) asistenţă socială, respectiv servicii sociale şi prestaţii sociale;
e) locuinţă, amenajarea mediului de viaţă personal ambiant,
transport, acces la mediul fizic, informaţional şi comunicaţional;
f) petrecerea timpului liber, acces la cultură, sport, turism;
g) asistenţă juridică;
h) facilităţi fiscale;
i) evaluare şi reevaluare prin examinarea la domiciliu a
persoanelor nedeplasabile de către membrii comisiei de evaluare, la
un interval de 2 ani.
Promovarea şi respectarea drepturilor revin, în principal,
autorităţilor administraţiei publice locale unde îşi are domiciliul sau
reşedinţa persoana cu handicap şi, în subsidiar, respectiv
complementar, autorităţilor administraţiei publice centrale, societăţii
civile şi familiei sau reprezentantului legal al persoanei cu handicap.

5. Obligaţiile persoanelor cu handicap, ale familiei sau


reprezentanţilor legali

Persoanele cu handicap au următoarele obligaţii:


a) să se prezinte, din oficiu sau la solicitare, pentru evaluare şi
reevaluare, la comisiile cu competenţă în domeniu;
b) să depună diligenţele necesare pentru a beneficia de
drepturile prevăzute de lege;
c) să urmeze activităţile şi serviciile prevăzute în planul de
recuperare pentru copilul cu handicap, respectiv în planul individual de
servicii al adultului cu handicap;

171
d) să depună diligenţe pentru încadrarea în muncă, în raport cu
pregătirea, posibilităţile fizice şi psihice, pe baza recomandărilor
comisiei cu competenţă în domeniu;
e) să colaboreze cu asistenţii sociali şi specialiştii care au ca
scop recuperarea, reabilitarea, orientarea profesională şi integrarea
socială;
f) să aducă la cunoştinţă direcţiilor generale de asistenţă socială
şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor
municipiului Bucureşti, în termen de 48 de ore de la luarea la
cunoştinţă, orice modificare cu privire la gradul de handicap, domiciliu
sau reşedinţă, starea materială şi alte situaţii de natură să modifice
acordarea drepturilor prevăzute de lege(art. 58).
Persoana care are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere un
copil sau adult cu handicap are următoarele obligaţii principale:
a) să asigure creşterea şi îngrijirea corespunzătoare a persoanei
cu handicap;
b) să respecte şi/sau să urmeze activităţile şi serviciile prevăzute
în planul de recuperare pentru copilul cu handicap, respectiv în planul
individual de servicii al adultului cu handicap;
c) să însoţească persoana cu handicap, la termenul necesar sau
la solicitare, pentru evaluare şi reevaluare, la comisiile cu competenţă
în domeniu;
d) să se prezinte la solicitarea direcţiilor generale de asistenţă
socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor
municipiului Bucureşti;
e) să colaboreze cu asistenţii sociali şi specialiştii care au ca
scop recuperarea, reabilitarea, orientarea profesională şi integrarea
socială;
f) să comunice direcţiilor generale de asistenţă socială şi
protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor
municipiului Bucureşti, în termen de 48 de ore de la luarea la
cunoştinţă, orice modificare cu privire la gradul de handicap, domiciliu
sau reşedinţă, starea materială, precum şi alte situaţii de natură să
modifice acordarea drepturilor prevăzute de lege (art. 59).

6. Servicii sociale

Dreptul la asistenţă socială sub formă de servicii sociale se


acordă la cerere sau din oficiu, pe baza actelor doveditoare.
Persoanele cu handicap beneficiază de servicii sociale acordate:

172
a) la domiciliu;
b) în comunitate;
c) în centre de zi şi centre rezidenţiale, publice sau private.
Serviciile sociale destinate persoanelor cu handicap sunt
proiectate şi adaptate conform nevoilor individuale ale persoanei (art.
31).

7. Prestaţii sociale pentru persoanele cu handicap

Dreptul la asistenţă socială sub formă de prestaţii sociale se


acordă la cerere sau din oficiu, pe baza actelor doveditoare.
Plata se face începând cu luna următoare depunerii cererii şi
încetează cu luna următoare încetării dreptului la prestaţia socială
respectivă (art. 56).
Copiii cu handicap, inclusiv copiii cu handicap de tip HIV/SIDA,
beneficiază de alocaţie de stat în condiţiile şi în cuantumul prevăzut de
lege, majorat cu 100%. Nu pot beneficia copiii cu handicap care se
află în internate sau centre de plasament aferente unităţilor ori
instituţiilor de învăţământ special sau în alte tipuri de instituţii publice
cu caracter social, cu excepţia centrului de tip respiro, în care se
asigură întreţinere completă din partea autorităţii administraţiei publice.
Copiii cu handicap de tip HIV/SIDA beneficiază de o alocaţie
lunară de hrană, calculată pe baza alocaţiei zilnice de hrană stabilite
pentru consumurile colective din unităţile sanitare publice. De acest
drept poate beneficia copilul bolnav de SIDA numai pe perioada în
care este îngrijit în familie
Adultul cu handicap vizual grav primeşte pentru plata
însoţitorului o indemnizaţie echivalentă cu salariul net al asistentului
social debutant cu studii medii din unităţile de asistenţă socială din
sectorul bugetar, altele decât cele cu paturi.
Adultul cu handicap beneficiază de următoarele prestaţii sociale:
a) indemnizaţie lunară, indiferent de venituri:
1. în cuantum de 179 lei, pentru adultul cu handicap grav;
2. în cuantum de 147 lei, pentru adultul cu handicap accentuat;
b) buget personal complementar lunar, indiferent de venituri:
1. în cuantum de 80 lei, pentru adultul cu handicap grav;
2. în cuantum de 60 lei, pentru adultul cu handicap accentuat;
3. în cuantum de 30 lei, pentru adultul cu handicap mediu.
Beneficiază de prestaţia socială prevăzută la lit. b) şi familia sau
reprezentantul legal al copilului cu handicap grav, accentuat ori mediu

173
pe perioada în care îl are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere. Nu
pot beneficia de aceasta:
a) persoanele cu handicap îngrijiţi şi protejaţi în centre
rezidenţiale publice, cu excepţia centrului de tip respiro;
b) persoanele cu handicap care sunt reţinuţi sau condamnaţi
definitiv la o pedeapsă privativă de libertate, pe perioada reţinerii,
arestării ori detenţiei;
c) persoanele cu handicap grav sau accentuat care realizează
venituri, aflaţi în îngrijirea şi protecţia asistentului personal profesionist.
Nu pot beneficia de prevederile lit. a) adulţii cu handicap grav
sau accentuat care nu realizează venituri, aflaţi în îngrijirea şi protecţia
asistentului personal profesionist.

8. Orientarea şi formarea profesională

Orice persoană cu handicap care doreşte să se integreze sau să


se reintegreze în muncă are acces gratuit la evaluare şi orientare
profesională, indiferent de vârstă, tipul şi gradul de handicap.
Beneficiază de orientare profesională, persoana cu handicap
care este şcolarizată şi are vârsta corespunzătoare în vederea
integrării profesionale, persoana care nu are un loc de muncă, cea
care nu are experienţă profesională sau cea care, deşi încadrată în
muncă, doreşte reconversie profesională.
Formarea profesională se organizează prin programe de iniţiere,
calificare, recalificare, perfecţionare şi specializare.
În vederea asigurării evaluării, orientării, formării şi reconversiei
profesionale, autorităţile publice au obligaţia să ia următoarele măsuri
specifice:
a) să realizeze/diversifice/susţină financiar programe privind
orientarea profesională a persoanelor cu handicap;
b) să asigure pregătirea şi formarea pentru ocupaţii necesare în
domeniul handicapului;
c) să coreleze pregătirea profesională a persoanelor cu
handicap cu cerinţele pieţei muncii;
d) să creeze cadrul necesar pentru accesul la evaluare şi
orientare profesională în orice meserie, în funcţie de abilităţile
persoanelor cu handicap.
În realizarea drepturilor, autorităţile publice au obligaţia să ia
următoarele măsuri specifice:

174
a) să promoveze conceptul potrivit căruia persoana cu handicap
încadrată în muncă reprezintă o valoare adăugată pentru societate şi,
în special, pentru comunitatea căreia aparţine;
b) să promoveze un mediu de muncă deschis, inclusiv şi
accesibil persoanelor cu handicap;
c) să creeze condiţiile şi serviciile necesare pentru ca persoana
cu handicap să poată alege forma de conversie/reconversie
profesională şi locul de muncă, în conformitate cu potenţialul ei
funcţional;
d) să înfiinţeze şi să susţină complexe de servicii, formate din
unităţi protejate autorizate şi locuinţe protejate;
e) să iniţieze şi să dezvolte forme de stimulare a angajatorilor, în
vederea angajării şi păstrării în muncă a persoanelor cu handicap;
f) să acorde sprijin pentru organizarea unei pieţe de desfacere
pentru produsul muncii persoanei cu handicap;
g) să diversifice şi să susţină diferite servicii sociale, respectiv
consiliere pentru persoana cu handicap şi familia acesteia, informare
pentru angajatori, angajare asistată şi altele asemenea;
h) să promoveze serviciile de mediere pe piaţa muncii a
persoanelor cu handicap;
i) să realizeze/actualizeze permanent baza de date, pentru
evidenţierea ofertei de muncă din rândul persoanelor cu handicap;
j) să dezvolte colaborări cu mass-media, în vederea creşterii
gradului de conştientizare/sensibilizare a comunităţii cu privire la
potenţialul, abilităţile şi contribuţia persoanelor cu handicap la piaţa
muncii;
k) să realizeze, în colaborare sau parteneriat cu persoanele
juridice, publice ori private, programe şi proiecte având ca obiectiv
creşterea gradului de ocupare;
l) să iniţieze şi să susţină campanii de sensibilizare şi
conştientizare a angajatorilor asupra abilităţilor persoanelor cu
handicap;
m) să iniţieze programe specifice care stimulează creşterea
participării pe piaţa muncii a forţei de muncă din rândul grupurilor
supuse riscului major de excluziune socială.

9. Încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap

175
Persoanele cu handicap au dreptul de a munci şi de a realiza
venituri în conformitate cu prevederile legislaţiei muncii, precum şi cu
dispoziţiile speciale din prezenta lege.
Prin persoană cu handicap se înţelege şi persoana invalidă
gradul III.
Autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau
private, care au cel puţin 50 de angajaţi, au obligaţia de a angaja
persoane cu handicap într-un procent de cel puţin 4% din numărul
total de angajaţi.
Cele care nu angajează persoane cu handicap pot opta pentru
îndeplinirea uneia dintre următoarele obligaţii:
a) să plătească lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând
50% din salariul de bază minim brut pe ţară înmulţit cu numărul de
locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap;
b) să achiziţioneze produse sau servicii de la unităţi protejate
autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă echivalentă cu suma
datorată la bugetul de stat.
Fac excepţie instituţiile publice de apărare naţională, ordine
publică şi siguranţă naţională.
Angajarea persoanei cu handicap în muncă se realizează în
următoarele forme:
a) pe piaţa liberă a muncii;
b) la domiciliu;
c) în forme protejate.
Formele protejate de angajare în muncă sunt:
a) loc de muncă protejat;
b) unitate protejată autorizată (art. 78).
Persoanele cu handicap angajate la domiciliu beneficiază din
partea angajatorului de transportul la şi de la domiciliu al materiilor
prime şi materialelor necesare în activitate, precum şi al produselor
finite realizate.
Unităţile protejate pot fi:
a) cu personalitate juridică;
b) fără personalitate juridică, cu gestiune proprie, sub formă de
secţii, ateliere sau alte structuri din cadrul operatorilor economici,
instituţiilor publice ori din cadrul organizaţiilor neguvernamentale,
precum şi cele organizate de persoana cu handicap autorizată, să
desfăşoare activităţi economice independente.
Unităţile protejate autorizate beneficiază de următoarele drepturi:

176
a) scutire de plata taxelor de autorizare la înfiinţare şi de
reautorizare;
b) scutire de plată a impozitului pe profit, cu condiţia ca cel puţin
75% din fondul obţinut prin scutire să fie reinvestit pentru restructurare
sau pentru achiziţionarea de echipamente tehnologice, maşini, utilaje,
instalaţii de lucru şi/sau amenajarea locurilor de muncă protejate;
c) alte drepturi acordate de autorităţile administraţiei publice
locale finanţate din fondurile proprii.
Persoanele cu handicap aflate în căutarea unui loc de muncă
sau încadrate în muncă beneficiază de următoarele drepturi:
a) cursuri de formare profesională;
b) adaptare rezonabilă la locul de muncă;
c) consiliere în perioada prealabilă angajării şi pe parcursul
angajării, precum şi în perioada de probă, din partea unui consilier
specializat în medierea muncii;
d) o perioadă de probă la angajare, plătită, de cel puţin 45 de
zile lucrătoare;
e) un preaviz plătit, de minimum 30 de zile lucrătoare, acordat la
desfacerea contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului
pentru motive neimputabile acestuia;
f) posibilitatea de a lucra mai puţin de 8 ore pe zi, în cazul în
care beneficiază de recomandarea comisiei de evaluare în acest sens;
g) scutirea de plata impozitului pe salariu.
Angajatorii persoanelor cu handicap beneficiază de următoarele
drepturi:
a) deducerea, la calculul profitului impozabil, a sumelor aferente
adaptării locurilor de muncă protejate şi achiziţionării utilajelor şi
echipamentelor utilizate în procesul de producţie de către persoana cu
handicap;
b) deducerea, la calculul profitului impozabil, a cheltuielilor cu
transportul persoanelor cu handicap de la domiciliu la locul de muncă,
precum şi a cheltuielilor cu transportul materiilor prime şi al produselor
finite la şi de la domiciliul persoanei cu handicap, angajată pentru
muncă la domiciliu;
c) decontarea din bugetul asigurărilor pentru şomaj a cheltuielilor
specifice de pregătire, formare şi orientare profesională şi de încadrare
în muncă a persoanelor cu handicap;
d) o subvenţie de la stat.

177
CAPITOLUL X
PROTECŢIA SOCIALĂ A VETERANILOR, INVALIZILOR,
ORFANILOR ŞI VĂDUVELOR DE RĂZBOI, PRECUM ŞI
A FOŞTILOR DEŢINUŢI POLITICI

1. Calitatea de veteran de război

În conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 44/19941, au


calitatea de veteran de război persoanele care au participat la primul
sau al doilea război mondial în armata română şi s-au aflat într-una
din următoarele situaţii:
a) au luptat în unităţi militare – subunităţi, mari unităţi sau
comandamente – la diferite eşaloane ori au făcut parte din
formaţiunile logistice, astfel cum sunt prevăzute în Nomenclatorul
Marelui Stat Major;
b) au acţionat în unităţile speciale din zona interzisă la
dezamorsarea proiectilelor, precum şi la curăţarea teritoriului de mine
până la 31 decembrie 1946;
c) au fost comandanţi militari sau comandanţi ai gărzilor militare
ori membri în comisiile militare de control şi recepţie în întreprinderi
furnizoare de material de război, prevăzute în Nomenclatorul Marelui
Stat Major;
d) au luptat pe teritoriul naţional vremelnic ocupat de inamic,
împotriva acestuia, în unităţi ori formaţiuni constituite, recunoscute ca
atare de Marele Stat Major;
e) au făcut parte din justiţia militară, poliţia militară,
jandarmerie, din unităţi de pompieri militari şi companii de poliţie din
cadrul Ministerului de Interne, care au acţionat în zona de operaţiuni
ori s-au aflat în unităţi sau formaţiuni constituite şi au acţionat în
timpul războiului, în perioadele arătate în Nomenclatorul Marelui Stat
Major;
f) au devenit invalizi de război;
g) au fost prizonieri de război.
Sunt consideraţi, de asemenea, veterani de război:

1 Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 28 octombrie2002, modificată prin Legea nr. 303/2007 (publicată

în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 20 noimebrie 2007). A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 1768/2006 (publicat
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 999 din 14 decembrie 2007).

178
a) cetăţenii români din orice teritoriu care s-au înrolat voluntar şi
au luptat în rândurile armatelor Naţiunilor Unite;
b) locuitorii din provinciile româneşti, vremelnic ocupate în
perioada 1940-1945, care au fost încorporaţi sau mobilizaţi în mod
obligatoriu şi au luptat în armatele altor state, în cazul în care şi-au
păstrat sau redobândit cetăţenia română şi domiciliul în România;
c) persoanele de naţionalitate germană care au fost încadrate
obligatoriu în unităţi ale armatei germane, în cazul în care şi-au
păstrat sau redobândit cetăţenia română şi domiciliul în România.
În temeiul art. 3 din Legea nr. 44/1994, invalid de război este
veteranul de război care a suferit prin rănire sau accidentare în timpul
sau din cauza războiului o invaliditate atestată printr-un act medical
legal.
Invalizii de război, indiferent de gradul de invaliditate, îşi
dovedesc calitatea prin procesul-verbal de clasare şi decizia de
pensie respectivă.
Prizonier în război, în conformitate cu prevederile art. 4, poate
fi:
a) persoana capturată de inamic în cursul operaţiunilor de
război, indiferent dacă a fost combatant sau necombatant, precum şi
cea asimilată cu aceasta potrivit convenţiilor internaţionale la care
România este parte;
b) persoana care, după încetarea ostilităţilor, la 23 august
1944, a fost dezarmată de trupele sovietice sau germane, sau, chiar
nedezarmată, a fost internată în lagăre de prizonieri;
c) elevul şcolilor militare de ofiţeri, subofiţeri şi maiştri militari,
trimis la studii în Germania, precum şi soldatul şi cadrul aflaţi în
această ţară la specializare, consideraţi prizonieri de război de către
autorităţile germane la 23 august 1944.
Legiuitorul a reglementat în mod expres în art. 7 din Legea nr.
44/1994 categoriile de persoane care nu pot dobândi calitatea de
veteran de război, şi anume, acea persoană care:
a) a comis acte de trădare de patrie ori a acceptat să fie folosită
de inamic ca spion sau agent de diversiune pe teritoriul ţării, fapte
constatate printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă;
b) a luptat ca voluntar în armate străine împotriva ţării sau a
Naţiunilor Unite ori a săvârşit acte de teroare şi crime împotriva
populaţiei autohtone din teritoriile vremelnic ocupate de inamic;
c) a dezertat din armata română în timpul războiului;

179
d) a obţinut actul doveditor prevăzut la art. 5 alin. 1 prin
declaraţii false ori prin manopere dolosive constatate prin hotărâre
judecătorească rămasă definitivă sau când hotărârea comisiei de
reconstituire dată în condiţiile art. 5 alin. 4 a fost anulată.

2. Văduva de război

Potrivit art. 9 din Legea nr. 44/1994, văduva de război este


soţia supravieţuitoare a celui decedat pe front, prizonierat sau ca
urmare a rănilor ori a bolilor contractate pe front sau în prizonierat.

3. Drepturile veteranilor şi văduvelor de război,

potrivit Legii nr. 44/1994

Potrivit art. 16 din Legea nr. 44/1994, veteranii şi văduvele de


război beneficiază de următoarele drepturi:
a) câte 12 călătorii gratuite, dus-întors, sau 24 călătorii simple,
în cursul unui an calendaristic, la clasa I pe calea ferată, la tren de
orice rang, pentru marii mutilaţi, pentru invalizii de război, precum şi
pentru veteranii de război decoraţi cu ordine şi medalii de război.
Veteranii de război decoraţi cu Medalia «Crucea comemorativă
a celui de-al doilea război mondial, 1941-1945», cei nedecoraţi,
precum şi văduvele de război au dreptul, în cursul unui an
calendaristic, la 6 călătorii interne gratuite, dus-întors, sau la 12
călătorii simple pe calea ferată, la tren de orice rang. Generalii şi
ofiţerii călătoresc la clasa I, iar ceilalţi veterani de război, decoraţi cu
Medalia «Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial,
1941-1945», cei nedecoraţi, precum şi văduvele de război, la clasa a
II-a.
Cei care locuiesc în mediul rural au dreptul, în cursul unui an
calendaristic, la 12 călătorii interne, dus-întors, gratuite, pe mijloacele
de transport auto, dacă nu există posibilitatea să călătorească pe
calea ferată, sau la 12 călătorii interne gratuite, dus-întors, pe căile
fluviale, la alegere.
În cadrul numărului de călătorii stabilit pentru titulari, aceştia le
pot folosi şi pentru însoţitori. Tichetele de călătorie gratuite pot fi
utilizate şi de către soţul/soţia sau alte persoane mandatate de titulari
să le reprezinte interesele, pe bază de procură autentificată, nefiind
necesară prezenţa titularului la efectuarea călătoriei.

180
b) gratuităţi pe mijloacele de transport în comun în mediul
urban (metrou, tramvai, troleibuz, autobuz);
c) prioritate la repartizarea şi închirierea locuinţelor din fondul
locativ de stat;
d) prioritate în acordarea de credite pentru construirea sau
cumpărarea de locuinţe în condiţii avantajoase;
e) scutirea de plata impozitelor şi taxelor locale. Aceste scutiri
se aplică şi văduvelor nerecăsătorite ale veteranilor de război;
f) scutirea de plata abonamentului unui post telefonic, precum
şi a abonamentelor de radio şi televiziune. Aceste scutiri se aplică în
proporţie de 50% şi văduvelor supravieţuitoare ale veteranilor de
război, care nu s-au recăsătorit;
g) acordarea unui ajutor anual pentru acoperirea unei părţi din
costul chiriei, energiei electrice şi energiei termice - aprovizionării cu
combustibil lichid, solid sau gaze naturale, - pentru nevoi casnice, al
cărui cuantum se va stabili, în funcţie de evoluţia preţurilor, prin
hotărâre a Guvernului1, pe baza propunerilor asociaţiilor veteranilor
de război. Ajutorul anual se va asigura prin organele care efectuează
plata indemnizaţiilor de veteran de război, din fondurile puse la
dispoziţie în acest scop de la bugetul de stat;
h) asigurarea gratuit a 4 m3 lemne de foc sau echivalent
cărbuni pentru marii mutilaţi de război din mediul rural şi urban care
folosesc asemenea combustibil;
i) asigurarea de facilităţi la obţinerea buteliilor de aragaz;
j) asistenţă medicală gratuită în toate instituţiile medicale civile
de stat sau militare şi asigurarea de medicamente gratuite atât în
tratamentele ambulatorii, cât şi pe timpul spitalizării;
k) bilete de tratament gratuite, în staţiunile balneoclimaterice,
pe baza reglementărilor stabilite de Ministerul Apărării Naţionale,
Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Ministerul Muncii,
Familiei şi Egalităţii de Şanse şi de Ministerul Sănătăţii Publice, în
limita a minimum 4% din numărul total al veteranilor, văduvelor de
război şi văduvelor veteranilor de război; contravaloarea biletelor
asigurate de Ministerul Muncii, Familiei, şi Egalităţii de Şanse, în
limita plafonului de 3% din numărul veteranilor, văduvelor acestora şi
al văduvelor de război, se suportă din fondurile bugetului asigurărilor
sociale de stat şi se distribuie prin casele teritoriale de pensii, iar
contravaloarea biletelor asigurate de Ministerul Sănătăţii Publice, în
1 A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 1344/2005 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 991 din 9 noiembrie

2005).

181
limita a minimum 1% din numărul veteranilor, văduvelor acestora şi al
văduvelor de război, se suportă din Fondul de asigurări sociale de
sănătate şi se distribuie prin casele de asigurări de sănătate
judeţene. Din numărul total de bilete gratuite primite de asociaţiile de
veterani de război 10% vor fi repartizate văduvelor de război şi celor
de veterani de război care nu s-au recăsătorit;
l) obţinerea gratuită de către invalizii de război a protezelor care
se acordă conform contractului-cadru. De aceleaşi drepturi
beneficiază şi veteranii de război, a căror stare de sănătate s-a
înrăutăţit datorită împrejurărilor în care au participat pe front, pe baza
recomandărilor medicale;
m) reduceri cu 50% ale costului biletelor de intrare la toate
spectacolele, iar la serbările naţionale li se vor rezerva 5% din totalul
locurilor;
n) acces gratuit la manifestările cultural-sportive organizate de
unităţile Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului Internelor şi
Reformei Administrative;
o) accesul la Cercul Militar Naţional, la cercurile militare de
garnizoană, la casele de cultură, la căminele de garnizoană, la
restaurantele şi popotele aparţinând Ministerului Apărării Naţionale şi
Ministerului de Interne, precum şi la locurile de agrement ale acestora
în aceleaşi condiţii ca şi cadrele active. 1
În temeiul art. 13 din Legea cu nr. 44/19942, veteranii de război
cărora le-au fost acordate ordine şi medalii pentru faptele de arme
săvârşite pe câmpul de luptă, beneficiază de următoarele drepturi,
dacă nu le-au primit prin alte legi de împroprietărire, de la data
decorării şi până în prezent şi dovedesc cu acte legale dreptul
solicitat:
a) cei decoraţi cu Ordinul „Mihai Viteazul” sau Ordinul „Virtutea
Aeronautică” cu spade, clasa cavaler:
– împroprietărirea cu un lot de 5 ha teren agricol, din rezerva
creată conform Legii nr. 18/1991 în localitatea de domiciliu, sau un
loc de casă de 500 m2 în municipiul, oraşul sau comuna în care
domiciliază decoratul;

1 Art. 16 a fost modificat prin Legea nr. 303/2007.


2 A se vedea Hotărârea de Guvern nr. 1217/2003, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. 13 alin. 3
si 4 din lege, privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, (publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 755 din 28 octombrie 2003), modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 1301/2004 (publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 20 august 2004).

182
– cei decoraţi cu Ordinul „Mihai Viteazu“ o rentă lunară,
echivalentă cu solda de bază a unui sublocotenent;
– cei decoraţi cu Ordinul „Virtutea Aeronautică“ cu spade, clasa
Cavaler de o rentă lunară echivalentă cu solda de grad a unui
sublocotenent;
b) cei decoraţi cu Ordinul “Steaua României” cu spade şi
panglică de „Virtute Militară” sau Ordinul „Steaua României” cu
spade, Ordinul „Virtutea Aeronautică” cu spade, Ordinul „Coroana
României” cu spade şi panglică de „Virtute Militară” sau Ordinul
„Coroana României” cu spade, Ordinul „Crucea Regina Maria”,
Medalia „Virtutea maritimă”, Medalia „Serviciul Credincios” cu spade,
Medalia „Bărbăţie şi Credinţă” cu spade, Crucea „Serviciul
Credincios” cu spade, Crucea „Meritul Sanitar” şi Medalia „Virtutea
Ostăşească“:
– împroprietărirea cu 500 m2 pentru loc de casă în municipiul,
oraşul sau comuna în care domiciliază sau, dacă acest lucru nu este
posibil, cu 1 ha teren arabil în extravilan;
Cei decoraţi cu ordinele sau medaliile prevăzute la lit. b)
beneficiază de o rentă lunară echivalentă cu 75% din solda de grad a
unui sublocotenent.
Veteranii care nu sunt decoraţi cu ordine, medalii sau cruci de
război, dar cărora le-a fost conferită Medalia «Crucea comemorativă
a celui de-al doilea război mondial, 1941-1945» beneficiază de o
rentă lunară echivalentă cu 50% din solda de grad a unui
sublocotenent.1
În conformitate cu art. 10 din Legea nr. 44/1994, în cadrul
vechimii utile la pensie recunoscută veteranilor de război se include
timpul participării la război, precum şi perioadele de prizonierat, de
spitalizare şi de concedii medicale ca urmare a rănilor suferite în
război sau în prizonierat, indiferent de teatrul de operaţiuni pe care
aceştia au luptat.
Mai întâi trebuie să precizăm că art. 9 din Legea nr. 44/1994
statuează că văduva de război este soţia supravieţuitoare a celui
decedat pe front, în prizonierat, sau ca urmare a rănilor ori bolilor
contractate pe front sau în prizonierat.
În baza art. 1 lit. c) din Legea nr. 49/1991, văduvele de război,
dacă nu s-au recăsătorit, beneficiază de o indemnizaţie lunară, la
cerere.

1 Art. 14 a fost modificat prin Legea nr. 303/2007.

183
Ca şi pentru veteranii de război, aceste indemnizaţii nu
afectează plafoanele de venituri în funcţie de care se stabilesc chiriile
pentru locuinţele din fondul locativ de stat, bursele pentru elevi şi
studenţi şi ajutoarele sociale.
Este necesar să precizăm că au fost recunoscute anumite
drepturi şi soţiilor supravieţuitoare ale veteranilor de război care nu
au calitatea de văduvă de război.
Potrivit art. 11 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 44/1994, soţia
supravieţuitoare a veteranului de război care nu s-a recăsătorit
beneficiază de jumătate din indemnizaţia de veteran de război şi din
renta lunară prevăzută la art. 13, precum şi de jumătate din numărul
călătoriilor gratuite, la care avea ori trebuia să aibă dreptul, potrivit
legii, soţul decedat.
Văduvele de război care nu s-au recăsătorit beneficiază de
100% din indemnizaţia de veteran de război, dacă soţii acestora
înaintea decesului nu au fost decoraţi cu ordine sau medalii de război
ori cu Medalia „Crucea comemorativă al celui de-al doilea război
mondial 1941-1945“.
În afară de indemnizaţie, văduvele de război mai beneficiază şi
de drepturile prevăzute de Legea nr. 44/1994, reglementate în
favoarea veteranilor de război nedecoraţi, printre care menţionăm:
– 6 călătorii interne gratuite dus-întors sau 12 călătorii simple
pe calea ferată;
– gratuităţi pe mijloacele de transport în comun în mediul urban;
– scutirea de impozitare a indemnizaţiilor şi a rentei lunare
acordate potrivit prezentei legi, de impozitul pe salarii, impozitul pe
clădiri, pe terenurile din municipii, oraşe, comune. În acest caz
scutirea de impozite se acordă şi soţiilor supravieţuitoare ale
veteranilor de război care nu s-au recăsătorit;
– asistenţă medicală gratuită în toate instituţiile medicale civile
de stat sau militare şi asigurare gratuită de medicamente atât în
tratamente ambulatorii, cât şi pe timpul spitalizării.
Veteranii de război, şi văduvele de război suferinzi pot
beneficia, la cerere şi, de internare în centre de îngrijire şi asistenţă şi
alte aşezăminte de ocrotiri sociale ce se vor mai înfiinţa (art. 17 alin.
1).
Veteranilor şi văduvelor de război li se asigură în mod gratuit
locuri de înhumare în cimitirele militare şi civile, sau incinerare, după
caz. Veteranilor de război li se asigură funeralii cu onoruri militare
potrivit ultimului grad avut la data decesului, conform reglementărilor

184
în vigoare pentru cadrele militare active. Slujbele religioase se
asigură gratuit de către capelani în garnizoanele militare (art. 17 alin.
3).
În cazurile în care una şi aceeaşi persoană se încadrează atât
în categoria de veteran de război, cât şi în aceea de fost deţinut
politic sau deportat, inclusiv prizonier de război în fosta U.R.S.S., luat
după 23 august 1944 sau, deşi declarat înainte de această dată, a
fost reţinut după data armistiţiului, beneficiază cumulativ de drepturile
băneşti pe perioadele corespunzătoare calităţii avute, cu condiţia ca
perioadele să fie distincte (art. 12 alin. 3).
Aceştia nu poate cumula celelalte drepturi, altele decât cele
băneşti, dar va avea dreptul să opteze pentru cele mai avantajoase
sau să le obţină pe cele care nu sunt prevăzute în prezenta lege, dar
sunt recunoscute prin lege pentru cealaltă categorie sau celelalte
categorii în care se încadrează (art. 12 alin. 4).

4. Drepturile acordate invalizilor,

orfanilor şi văduvelor de război,

potrivit Legii nr. 49/19991

Aceste drepturi au un caracter predominant reparatoriu şi


servesc pentru satisfacerea nevoilor materiale ale unor persoane cu
venituri mici, în vederea compensării privaţiunilor de ordin social şi
material la care beneficiarii lor au fost sau continuă să fie expuşi2.
Natura juridică a drepturilor acordate invalizilor, orfanilor şi
văduvelor de război este o natură juridică complexă, pentru că ele
conţin elemente specifice atât drepturilor de asigurări sociale cât şi
celor de asistenţă socială.
Potrivit Legii nr. 49/19913 invalizii şi accidentaţii de război au
dreptul la pensie de invaliditate.
Modul de stabilire a pensiei pentru aceste categorii de
persoane indiferent dacă erau sau nu încadraţi în muncă înainte de a
deveni invalizi, diferă în funcţie de gradul de invaliditate, astfel:

Gradul de invaliditate Cuantumul lunar al pensiei

1 Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 1 aprilie 1999, modificată ulterior.
2 A se vedea Alexandru Athanasiu, op. cit., p. 158-159.
3 Privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război (publicată în Monitorul Oficial al României,

Partea I, nr. 162 din 1 august 1991), modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 215/2000.

185
Mari mutilaţi şi gradul I 200
Gradul II 180
Gradul III 120

Văduvele de război au dreptul la pensie I.O.V.R. în cuantum de


100 lei.
Conform art. 3 al Legii nr. 49/1999, invalizii şi accidentaţii de
război, marii mutilaţi şi cei încadraţi în gradul I de invaliditate primesc,
pe lângă pensia I.O.V.R., şi o sumă fixă pentru îngrijire de 280 lei
lunar.
Invalizii şi accidentaţii de război au dreptul să primească, pe
timpul cât sunt încadraţi în muncă atât pensia I.O.V.R. cât şi salariul.
La încetarea activităţii au dreptul să primească, pe lângă pensia
I.O.V.R. şi pensia de asigurări sociale la care sunt îndreptăţiţi.
Văduvele de război care au dreptul la pensia I.O.V.R. primesc,
pe lângă această pensie, şi pensia de asigurări sociale.
În conformitate cu dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 49/1999, copiii
celor morţi sau dispăruţi în război, precum şi ai celor care la data
decesului erau pensionari I.O.V.R., au dreptul la pensie de urmaş, în
condiţiile în care se acordă, pensiile de urmaş în cadrul asigurărilor
sociale de stat.
Văduvele de război au dreptul la pensie de urmaş indiferent de
durata căsătoriei cu soţul decedat. Soţiile celor care la data decesului
erau pensionari I.O.V.R. au dreptul la pensie de urmaş în condiţiile în
care se acordă, pensiile de urmaş în cadrul asigurărilor sociale de
stat.
Conform art. 11 soţia supravieţuitoare (văduvă de război) are
dreptul să cumuleze această pensie cu pensia pentru munca depusă
şi limită de vârstă, ceea ce, de asemenea, constituie o excepţie de la
dreptul comun unde există doar posibilitatea opţiunii între pensia
propriu-zisă şi cea de urmaş.
În legătură cu modul de stabilire a pensiei de urmaş, Legea nr.
49/1999, instituie o măsură de favoare cât priveşte baza de calcul a
acesteia, precizând că dacă susţinătorul, la data decesului, cumula
pensia I.O.V.R. cu o altă pensie de asigurări sociale, pensia de
urmaş se stabileşte luându-se în calcul pensia cea mai avantajoasă
(art. 5 alin. 4).
Pensia accidentaţilor de război în afara serviciului ordonat este
de 50% din cuantumurile prevăzute pentru invalizii de război,
diferenţiat în funcţie de gradul de invaliditate în care sunt încadraţi şi

186
pot fi cumulate cu o altă pensie de asigurări sociale şi pot constitui
baza pentru acordarea pensiei de urmaş (art. 6 alin. 2).
Potrivit art. 7 din Legea nr. 49/1999, pensionarii I.O.V.R. au
dreptul, în mod gratuit, la asistenţă medicală în spitale şi ambulatoriu,
întreţinere şi medicamente pe timpul internării. De asemenea,
beneficiază de trimitere la tratament în staţiunile balneoclimaterice.

5. Indemnizaţii acordate invalizilor de război,

veteranilor de război şi văduvelor de război,

potrivit Legii nr. 49/1991

Legea nr. 49/1991, prevede că invalizilor de război, veteranilor


de război şi văduvelor de război li se acordă o indemnizaţie după
cum urmează:
a) invalizilor de război:
– 200 lei lunar, pentru marii mutilaţi şi cei încadraţi în gradul I
de invaliditate;
– 180 lei lunar, pentru cei încadraţi în gradul II de invaliditate;
– 150 lei lunar, pentru cei încadraţi în gradul III de invaliditate.
b) veteranilor de război:
– 12,50 lei lunar;
c) văduvelor de război, dacă nu s-au recăsătorit:
– 12,50 lei lunar (art. 1).1
Invalizii, precum şi veteranii de război primesc, pe lângă
indemnizaţiile de mai sus, şi un spor de câte 3 lei lunar pentru primul
an de participare la război, indiferent de durata participării, la care se
adaugă câte 3 lei pentru fiecare lună de participare la război ce
depăşeşte un an calendaristic (art. 2).

6. Drepturile foştilor deţinuţi politici

Aceste drepturi sunt prevăzute Decretului-lege nr. 118/1990


privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive

1 Aceste indemnizaţii se indexează periodic. Începând cu 1 ianuarie 2006 se indexează cu 5%, aşa cum prevede art. 1 din temeiul

Hotărârii Guvernului nr. 1768/2006 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 999 din 14 decembrie 2006), a se vedea
şi Legea nr. 88/2004 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 316 din 9 aprilie 2004).

187
politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945,
precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri1.
Conform art. 1 din decret, constituie vechime în muncă şi se ia
în considerare la stabilirea pensiei şi a celorlalte drepturi ce se
acordă, în funcţie de vechimea în muncă, timpul cât o persoană,
după data de 6 martie 1945, pe motive politice:
a) a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei
hotărâri judecătoreşti rămase definitivă sau a fost lipsită de libertate
în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracţiuni politice;
b) a fost privată de libertate în locuri de deţinere în baza unor
măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de
represiune;
c) a fost internată în spitale de psihiatrie;
d) a avut stabilit domiciliu obligatoriu;
e) a fost strămutată într-o altă localitate.
De aceleaşi drepturi beneficiază şi persoana care:
a) a fost deportată în străinătate după 23 august 1944;
b) a fost constituită în prizonier de către partea sovietică după
data de 23 august 1944 ori, fiind constituită ca atare, înainte de
această dată, a fost reţinută în captivitate după încheierea
armistiţiului.
Persoanele aflate într-o astfel de situaţie beneficiază de scutire
la plata impozitelor şi taxelor locale2.
Fiecare an de detenţie sau internare pentru situaţiile de mai sus
se consideră ca vechime în muncă un an şi şase luni.
Perioadele în care a avut domiciliu obligatoriu sau a fost
strămutată în altă localitate constituie vechime în muncă, dacă
persoanele în cauză fac dovada că nu au putut să se încadreze în
muncă în funcţii pentru care aveau pregătirea profesională.
Se consideră vechime în muncă şi perioada în care o persoană
aflată într-una dintre situaţiile prevăzute mai sus nu s-a putut încadra
ca urmare a unei invalidităţi de gradul I sau II survenite în timpul în
care s-a aflat în acea situaţie sau, ulterior, dacă dovedeşte că
aceasta s-a produs din cauza ori în legătură cu persecuţia la care a
fost supusă.

1 Republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 18 martie 1998, modificat ulterior, inclusiv prin Legea nr. 19/2007

(publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 17 ianuarie 2007).


2 Art. 6 alin. 1 a fost modificat prin Legea nr. 563/2001 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 30 octombrie

2001).

188
În cazul celor decedaţi, urmaşii acestora au dreptul la pensie de
urmaş, cu luarea în calcul a vechimilor stabilite.
Persoanele care s-au aflat în situaţiile prevăzute la art. 1 alin.
(1) lit. a), b) şi e) şi alin. (2) au dreptul la o indemnizaţie lunară de 100
lei pentru fiecare an de detenţie, strămutare în alte localităţi,
deportare în străinătate sau prizonierat, indiferent dacă sunt sau nu
sunt pensionate.
Persoanele care s-au aflat în una dintre situaţiile prevăzute la
art. 1 alin. (1) lit. c) şi d) au dreptul la o indemnizaţie lunară de 50 lei
pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de
domiciliu obligatoriu, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate1.
Conform art. 4 din acest act normativ, soţul (soţia) celui
decedat, din categoria celor dispăruţi sau exterminaţi în timpul
detenţiei, internaţi abuziv în spitale de psihiatrie, deportaţi, prizonieri
sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, are dreptul la o
indemnizaţie lunară de 100 lei neimpozabilă, dacă ulterior nu s-a
recăsătorit.
De aceleaşi drepturi beneficiază soţul (soţia) celui decedat
după ieşirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după
întoarcerea din strămutare, din deportare, din prizonierat sau după
încetarea măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu, dacă ulterior
nu s-a recăsătorit.
Beneficiază de indemnizaţia lunară de 100 lei neimpozabilă şi
soţul (soţia) celui decedat care, din motive de supravieţuire, a fost
nevoit (nevoită) să divorţeze de cel închis, internat abuziv în spitale
de psihiatrie, deportat, prizonier, strămutat sau căruia i s-a stabilit
domiciliu obligatoriu, dacă nu s-a recăsătorit şi dacă poate face
dovada că a convieţuit cu victima până la decesul acesteia.2
Indemnizaţiile lunare acordate nu afectează plafoanele de
venituri în funcţie de care se stabilesc chiriile pentru locuinţele din
fondul locativ de stat, bursele pentru elevi şi studenţi şi ajutoarele
sociale(art. 5).
De asemenea, persoanele aflate în una dintre situaţiile
prevăzute la art. 1 şi 4 vor beneficia de următoarele drepturi:
a) asistenţă medicală şi medicamente, în mod gratuit şi
prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât şi pe timpul spitalizărilor;
b) transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun
aparţinând societăţilor cu capital de stat sau privat (autobuz,
1 Art. 3 a fost modificat prin Legea nr. 232/2006 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 13 iunie 2006).
2 Art. 4 a fost modificat prin Legea nr. 19/2007 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 17 ianuarie 2007).

189
troleibuz, tramvai, metrou); în cazul societăţilor cu capital privat,
costul abonamentelor de transport se decontează integral de la
bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază
domiciliază beneficiarul.1
c) douăsprezece călătorii gratuite, anual, pe calea ferată
română, cu clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu
mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale, după
caz, la alegere, folosirea acestora fiind posibilă şi de către însoţitori,
membri de familie, în cadrul numărului de călători stabilit pentru
titular;
d) un bilet pe an, gratuit, pentru tratament într-o staţiune
balneoclimaterică;
e) scutire de plata taxelor de abonament pentru radio şi
televizor;
f) prioritate la instalarea unui post telefonic, precum şi scutire
de plata taxei de abonament;
g) acordarea la cerere, cu titlu gratuit, a unui loc de veci.2
Aceştia mai beneficiază de:
a) prioritate la repartizarea de către consiliile locale a unei
locuinţe din fondul locativ de stat;
b) prioritate la acordarea, prin unităţile C.E.C., de credite
avantajoase pentru cumpărarea, construirea sau repararea de
locuinţe proprietate personală(art. 7).

1 Art. 6 alin. 2 lit. b a fost modificat prin Legea nr. 232/2006.


2 Art. 6 alin. 2 lit. g a fost modificată prin Legea nr. 563/2001.

190