Sunteți pe pagina 1din 4

CURS 1

DREPTUL COMERŢULUI INTERNAŢIONAL Introducere în studiul dreptului comerțului internațional

În condiţiile revoluţiei tehnico-ştiintifice şi a revoluţiei informaţionale încheierea, reglementarea sau realizarea în aceeaşi ţară a tuturor bunurilor şi serviciilor necesare traiului cotidian este tehnic imposibilă şi economic nerentabilă. Este raţiunea pentru care statele lumii se văd determinate obiectiv să participe la circuitul mondial de valori materiale şi spirituale. Această participare nu este haotică, ea este direcţionată, reglementată de anumite reguli juridice, de anumite norme de drept. Revine între altele dreptului comertului international sarcina de a disciplina, de a reglementa relaţiile care se stabilesc în acest proces de schimb mondial de valori materiale şi spirituale. Acest proces are 2 componente: comerţ mondial cu bunuri şi servicii si activitate de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică internaţională. Cele 2 componente se reunesc într-un concept mai larg, acela de comerţ internaţional (care nu înseamnă numai comercializare, cum comerţul intern nu se reduce la comercializare). In această sferă a comerţului mondial în sensul cel mai cuprinzător se stabilesc relaţii între state suverane şi egale în drepturi, între state pe de o parte şi comercianţi (persoane fizice sau juridice) din alte state pe de altă parte sau în sfârşit între comercianţi (persoane fizice sau juridice) din diferitele state. Dreptul comertului international, într-o primă abordare, în condiţiile în care nu există pe plan mondial o definiţie sintetică a acestei discipline, poate fi considerat ca reprezentând totalitatea normelor juridice ce reglementează raporturile ce se stabilesc în sfera comerţului mondial în sensul cel mai cuprinzător al acestuia între state suverane şi egale în drepturi, între state şi profesionisti (persoane fizice sau juridice) din alte state sau între profesionisti din diferitele state. Dreptul comertului international aşa cum s-a conturat el în doctrina internaţională, iar ca instrumente interstatale în actul final al Conferinţei de la Helsinki pentru Cooperare şi Securitate în Europa (1992-1993) se precizează caracterul interdisciplinar şi pluridisciplinar al dreptului comertului international. Este primul instrument interstatal care abordează şi problematica dreptul comertului international. Din această perspectivă dreptul comertului international reprezintă o aşezare la confluenţa sistemelor naţionale de drept cu dreptul internaţional public şi cuprinde norme de drept naţional (intern) şi norme de drept internaţional care reglementează raporturile înfăţişate. Cât priveşte componenta naţională, dreptul comertului international va cuprinde toate normele de drept intern ale statelor lumii care pentru fiecare stat în parte organizează şi reglementează comerţul exterior al respectivelor state, iar în ce priveşte componenta de drept internaţional public dreptul comertului international va cuprinde acele norme de drept internaţional public care reglementează participarea statului la raporturile comerciale sau participarea statelor. Ca totalitate de norme juridice în condiţii diferite, dreptul comertului international materie interdisciplinară şi pluridisciplinară nu se prezintă ca un conglomerat de norme juridice, ca o juxtapunere mecanică de asemenea reguli obligatorii de conduită ci ca o materie juridică de sine stătătoare definită printr-un obiect propriu de reglementare şi prin metode specifice de reglementare. Cât priveşte obiectul de reglementare, acesta este dat de un fenomen obiectiv al relaţiilor sociale, respectiv de raportul juridic care se stabileşte în sfera comerţului mondial.

1

Ca expresie a caracterului de sine stătător al materiei, raportul juridic de comerţ internaţional se particularizează faţă de alte raporturi juridice. Această particularizare este dată de prezenţa concomitentă a 2 trăsături: comercialitatea şi internaţionalitatea. Comercialitatea este o trăsătură definită de fiecare sistem naţional de drept în parte. Din acest punct de vedere se reţin 2 criterii esenţiale de definire a comercialităţii:

- subiectiv care caracterizează sistemul de drept german şi de influenţă germanică. Potrivit acestui sistem de drept sunt considerate ca fiind comerciale raporturile juridice încheiate de profesionisti (comercianţi) respectiv societăţi comerciale şi persoane fizice ce au înmatriculată în Registrul Comerţului o firmă.

- obiectiv care porneşte de la natura intrinsecă, obiectivă a actelor şi faptelor juridice considerate. Sistemele de drept care reţin acest criteriu de calificare a raporturilor comerciale procedează de regulă la o enumerare în lege a actelor şi faptelor juridice pe care le califică drept comerciale. Este situaţia sistemelor de drept de inspiraţie romanistă. Întrucât viaţa economică este mult mai rapidă prin raportare la fenomenul juridic, această enumerare poate fi exhaustivă. Internaţionalitatea constă în prezenţa în structura raportului juridic considerat a unui element străin, internaţional, de extraneitate, de asemenea intensitate încât face pasibilă supunerea raportului juridic considerat, concomitent, la cel puţin două sisteme de drept diferite. Datorită faptului că acest element de extraneitate atrage problema aplicării unei legi străine, numită şi problema conflictului de legi s-a încercat definirea elementului de extraneitate în primul rând în legea naţională. Astfel, din economia dreptului român rezultă că sunt considerate ca raporturi internaţionale raporturile încheiate între parteneri având sediul, domiciliul sau reşedinţa pe teritorii străine, deci raporturile juridice încheiate cu străinătatea sau raporturile încheiate pe pieţe străine (locul încheierii). Elementul de extraneitate în optica legislaţiilor naţionale trebuie să fie atât de puternic încât să atragă aplicarea concomitentă a cel puţin două legi din două state diferite deoarece această problemă a conflictului de legi este de natură să creeze incertitudine pentru comercianţi (ei ocupându-se de comerţ, nu de drept). Prin instrumentele interstatale care se ocupă de reglementarea unor materii comerciale s-a evidenţiat preocuparea pentru definirea unitară, uniformă a elementului de extraneitate. În materie de vânzare internaţională de mărfuri Convenţia de la Viena din 1980 consideră o vânzare având caracter internaţional dacă la momentul încheierii contractului vânzătorul şi cumpărătorul îşi au sediul, domiciliul sau reşedinţa pe teritorii statale deosebite. Raportul juridic caracterizat concomitent prin comercialitate şi internaţionalitate este un raport juridic de comerţ internaţional. Al doilea element definitoriu, particularizant pentru o disciplină juridică este metoda de reglementare. Dreptul comertului international are o metodă de reglementare proprie, specifică. Aceasta este metoda dreptului uniform şi are o metodă împrumutată din dreptul internaţional privat, aceasta fiind metoda conflictuală. Cât priveşte metoda dreptului uniform aceasta are în vedere efortul sporit al comunităţii internaţionale pentru elaborarea de instrumente interstatale care să cuprindă norme de drept material reglementând domenii ale comerţului internaţional.

2

CURS 1

Exemple:

- Convenţiile de la Geneva 1930-1931 privind legea uniformă aplicabilă cambiei, biletului la ordin şi cecului;

- Convenţia de la New York 1988 privind cambia şi biletul la ordin internaţionale;

- Convenţia de la Ottawa 1988 privind contractul internaţional de factoring;

- Convenţia de la Ottawa 1988 privind contractul internaţional de leasing financiar;

- Convenţia de la Haga 1978 privind legea aplicabilă intermedierii;

Departajarea dintre dreptul comertului international şi alte materii juridice conexe

Dreptul comertului international şi dreptul internaţional public Dreptul internaţional public este un sistem de drept care coexistă cu sistemele naţionale de drept şi care reprezintă totalitatea normelor juridice elaborate de state şi care reglementează în esenţă raporturile de luptă şi colaborare dintre state suverane şi egale în drepturi. Dreptul internaţional public este un drept coordonator în sensul că norma de drept este elaborată de chiar subiectul căruia i se aplică (norma este elaborată de stat şi se aplică statelor). Dreptul internaţional public are ca subiect de drept originar, tipic statul suveran şi are ca subiecte de drept atipice, derivate organizaţiile interstatale dacă şi în măsura în care statele membre i-au conferit calitate de subiect de drept. Sfera de reglementare a dreptului comertului international este concomitent mai largă şi mai restrânsă decât aceea a dreptul internaţional public:

- este mai largă pentru că pe lângă raporturile de comerţ internaţional dintre state, dreptul comertului international reglementează şi raporturi la care participă persoane fizice sau juridice - profesionisti (comercianţi), adică alte subiecte decât cele ale dreptului internaţional public; - este mai restrânsă pentru că din totalitatea raporturilor juridice interstatale (culturale, militare, politice) dreptul comertului international reglementează numai raporturile interstatale care se leagă în sfera comerţului mondial în sensul cel mai larg al acestuia. Punctele de interferenţă sunt statul ca subiect comun de drept şi izvoarele internaţionale de reglementare.

Dreptul comertului international şi dreptul internaţional privat Dreptul internaţional privat este o ramură a fiecărui sistem naţional de drept care cuprinde totalitatea normelor juridice ce reglementează raporturile juridice civile în sens larg având un element de extraneitate (căsătoria între străini, adopţia între străini). Norma juridică de drept internaţional privat nu este o normă de drept material, nu soluţionează un raport juridic, ea este o normă de drept conflictual numită şi normă colizională pentru că indică numai care este legea străină aplicabilă. Această specificitate face ca norma de drept conflictual să fie o normă de trimitere. Norma de drept conflictual este norma care datorită punctului de legătură (datorită elementului de extraneitate) indică legea străină normal competentă.

3

Pentru a se putea stabili care este legea străină normal competentă, cel care este chemat să soluţioneze raportul juridic forul de jurisdicţie trebuie să procedeze mai întâi la calificare, la încadrarea juridică a situaţiei de fapt cu care se confruntă. Această calificare se face întotdeauna potrivit legii forului şi este diferită de la un sistem de drept la altul.

Dreptul comertului international şi dreptul internaţional economic Dreptul internaţional economic este o ramură a dreptului internaţional public, reglementând raporturile interstatale de drept public care se leagă între state, raporturi în care statul este reprezentat prin Ministrul Afacerilor Externe, raporturi în care statul apare în exerciţiul lui iure imperi (în exerciţiul puterii suverane). Dreptul comerţului internaţional reglementează raporturile interstatale comerciale de drept privat, în care statul este reprezentat de Ministrul Finanţelor şi se află în exerciţiul lui iure gestionis (de administrator de proprietate, de gestionar de proprietate sau chiar de proprietar). Deci, în nici un caz nu se poate pune semnul egalităţii între dreptul internaţional economic, care este o ramură a sistemului de drept internaţional public şi dreptul comerţului internaţional care este o materie interdisciplinară, cuprinde în mod special norme de drept privat.

4