Sunteți pe pagina 1din 5

A B

AB
Poziția inimii în corp.
Inima omului este un organ lung de
aproximativ 15 cm, cu un diametru de 11 – 12
cm, și poate cântări până la 275 - 300 grame.
Aproximativ 250g la femei și 275g la bărbați. Are
formă de pară, cu vârful orientat spre stânga,
sprijinindu-se de diafragmă
Evoluția inimii[modificare | modificare sursă]
Nevertebrate[modificare | modificare sursă]
Râma nu are de fapt „inimă”. La această
specie apar cinci arce aortice care deservesc
acest rol.
Multe nevertebrate, precum bivalvele
(scoicile), au un sistem circulator deschis, unde
sângele circulă liber prin cavitatea corporală.
La aceste animale sângele este de obicei
colectat într-o serie de cavități specializate, de
unde este îndreptat către inimă și reeliberat în
organism.
Vertebrate[modificare | modificare sursă]
Inimile peștilor sunt bicamerale: un atriu și
un ventricul. La pești, sistemul este format dintr-
un singur circuit. Sângele trece prin branhii,
apoi în organism, iar apoi ajunge la inimă. Inima
este unicul mușchi care se contractă ritmic, pe
tot parcursul vieții.
Amfibienii și reptilele (exceptând crocodilii)
au inimă tricamerală, în care sângele oxigenat
de la plămâni și cel neoxigenat din organism
intră prin atrii separate, și este trimis prin valva
spirală către vasul de sânge corespunzător -
aorta pentru cel oxigenat și artera pulmonară
pentru cel neoxigenat. Valva spirală este
esențială pentru a reduce gradul de amestecare
a celor două tipuri de sânge, permițând astfel
animalului o rată metabolică mai înaltă, o
activitate mai intensă decât altfel.
Crocodilii, păsările și mamiferele dețin inimi
cu patru camere complet separate. Există astfel
două „pompe”, una pentru atrii și una pentru
ventricule. Se consideră că inima tetracamerală
a păsărilor a evoluat independent de cea a
mamiferelor.
Parametrii generali Frecvența cardiacă
normală este de 60-80 bătăi pe minut, cu un
debit cardiac de 3-4 l/min. Presiunea:
• sistolică - 115-140 mmHg • diastolică - de
75-90 mmHg • medie - Nu se face medie! E total
eronat
Valorile sunt valabile pentru persoanele
adulte!
0

S-ar putea să vă placă și