MINISTERUL EDUCAȚIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII

UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAȚIONALĂ DIN MOLDOVA

FACULTATEA ,,ȘTIINȚE ECONOMICE’’
SPECIALITATEA : BUSINESS ȘI ADMINISTRARE
RELAȚII INTERNAȚIONALE, ȘTIINȚE POLITICE ȘI JURNALISM

Referat
,,Rolul PTS In Dinamica Social-Economică a Societății’’

Student anul 1 : Niculcea Cristian

Profesor: Prozorovschi Svetlana

Chișinău 2018
PROGRESUL TEHNIC-ŞTIINŢIFIC ŞI ROLUL LUI LA INTENSIFICAREA PRODUCŢIEI

1. Noţiunea progresului tehnioo-ştiinţific şi direcţiile principale de dezvoltare ale

lui

Cercetarea ştiinţifică şi inovarea reprezintă pîrghia esenţială pentru ridicarea

nivelului economic al fiecărei naţiuni şi influenţează hotărîtor adaptarea
întreprinderilor dintr-o ţară la modificările care au loc pe plan mondial. Procesul
inovaţional reprezintă un proces complex de introducere permanentă a noutăţilor
în viaţa economică, de generare şi implementare a noilor idei care se
concretizează în procese, produse, lucrări, servicii destinate pieţei (vezi 1, p.5).
Accelelarea cordială a progresului tehnico-ştiinţific (P.T.Ş.) este o problemă de
importanţă majoră. Numai pe baza lui se poate asigura lansarea de mai departe a
economiei, de a ridica eficacitatea ei şi calitatea producţiei, a asigura mai din plin
cerinţele populaţiei. P.T.Ş. înrîureşte asupra tuturor elementelor producţiei. După
cum confirmă calculele specialiştilor în domeniu, circa 3/4 din creşterea
productivităţii muncii se asigură ca rezultat al introducerii cuceririlor ştiinţei şi
tehnicii (2, c.24).
Se pot deosebi patru direcţii principare de înrîurire a PTŞ asupra eficienţei
producţiei:
- perfecţionarea mijloacelor de muncă (crearea noilor unelte de muncă, crearea şi
folosirea a noi sisteme de maşini, automatizarea proceselor de producţie, robot-
tehnică, desăvîrşirea construcţiei şi modernizarea utilajului etc.);
- perfecţionarea obiectelor de muncă ( crearea şi aplicarea obiectelor de muncă
noi, materiale mai economice, îmbunătăţirea calităţii obiectelor de muncă,
lărgirea asortimentului materialelor ce se aplică etc.);
- perfecţionarea tehnologiilor de producţie (elaborarea proceselor tehnologice în
principiu de caracter nou, introducerea metodelor progresiste de prelucrare a
materialelor etc.);
- perfecţionarea organizării şi conducerii producţiei (rîdicarea nivelului de
specializare, perfecţionarea structurii producţiei, introducerea sistemelor
automatizate de conducere etc.). Toţi aceşti factori duc la intensificarea
producţiei, se află în interconexiune şi interdependenţă (condiţionare reciprocă) (3,
p.15).
Strategia dezvoltării P.T.Ş. la etapa curentă este supusă scopului asigurării
dezvoltării economiei naţionale pe cale intensivă care să corespundă cerinţelor
economiei de piaţă.
P.T.Ş. se desfăşoară în două forma condiţionate reciproc:
- pe cale de evoluţie tehnică, ceea ce înseamnă o dezvoltatre lentă, fără
schimbări radicale în fundamentul ştiinţific şi tehnic;
- în formă revoluţionară, în urma căreia apar principial noi tipuri de tehnică şi
tehnologii ca rezultat al revoluţiei tehnico-ştiinţifice, care are o mare influienţă la
dezvoltarea forţelor de producţie.
După esenţa şi conţinutul său aceasta-i revoluţie în dezvoltarea forţelor de
producţie. Ea se exprimă prin prefacerea întregii baze tehnice a societăţii, a
formelor şi metodelor de organizare şi conducere a producţiei.
Conţinutul revoluţiei tehnico-ştiinţifice se reflectă prin creşterea radicală a rolului
ştiinţei în societate, transformarea ei nemijlocit în forţă de producţie; prin
schimbări radicale în tehnică, în aplicarea unor tehnologii şi izvoare de energie de
principiu noi; automatizare complexă, dezvoltarea ciberneticii şi perfecţionarea în
baza lor a metodelor de organizare a producţiei, muncii şi dirijării. Aşadar,
revoluţia tehnico-ştiinţifică se manifestă prin schimbări radicale în sistemul ştiinţă
- tehnică - producţie.
Spre deosebire de revoluţia tehnico-ştiinţifică prgresul tehnico-ştiinţific este
proces de evoluţie. Proporţiile şi ritmurile lui la întreprindere, în ramuri depinde
de volumul cunoştinţelor ştiinţifice acumulate şi nivelul lor de materializare.
Progresul tehnico-ştiinţific - este procesul obiectiv de acumulare al cunoştinţelor
ştiinţifice, ce asigură perfecţionarea permanentă a elementelor materiale şi
substanţiale a forţelor de producţie, formelor şi metodelor de organizare a
producţiei şi de sporire a eficacităţii ei (4, p.92-93).
Principalele direcţii ale P.T.Ş. care determină dezvoltarea economică a ţării în
perspectivă sînt: mecanizarea şi automatizarea complexă a proceselor de
producţie; electrificarea şi chimizarea producţiei; trecerea la tehnologii noi care
asigură economisirea materialelor şi energiei; aplicarea materialelor constructive
şi surse energetice noi; biotehnologiile; introducerea tehnicii electronice de calcul,
mijloace informatice etc.

2. Sistemul de indicatori prin care se exprimă eficacitatea economică a

progresului tehnico-ştiinţific
O deosebită importanţă economică are aprecierea obiectivă a stării P.T.Ş. şi
înrîuririi lui la rezultatele producţiei. În acest scop se folosesc următorii indicatori
care exprimă nivelul tehnico-economic al producţiei şi calitatea producţiei
fabricate (tab.2).
Tabelul nr.2
Principalii indicatori ai nivelului tehnico-economic
a producţiei fabricate (4, p.97-98)
 Indicatorii
măsură
1 2
Producţia, indicatorii căreia
depăşesc sau corespund celor mai
înalte cuceriri ale ştiinţei şi
tehnicii (categoria superioară)
Volumul producţiei noi
volumul
total al producţiei
Producţia, indicatorii tehnico-
economici căreia nu corespund
cerinţelor, învechită moral,ce
urmează a fi modernizată sau
Unitatea de
Tipul, denumirea, volumul, %
faţă de numărul tipurilor,
denumirilor, felurilor de
producţie fabricate
Mln. lei, % către
Tipuri, feluri, denumiri, %
către numărul total al tipu-
rilor, felurilor, denumirilor
producţiei
încetarea fabricării ei

Volumul fabricării acestei Mln. lei , % către volumul

producţii total al producţiei marfă

Producţia învechită care urmează Tipuri, feluri, denumiri, %

eliminarea din producţie către numărul lor total care
se fabrică
Producţia care de prima dată Tipuri, feluri, denumiri, %
se fabrică în ţară către numărul lor total care
se fabrică
Producţia care se fabrică în Tipuri, feluri, denumiri, %
termen pînă la 3 ani către numărul lor total care
se fabrică
Volumul fabricării acestei Mln. lei, % către volumul
producţii total al producţiei

Gradul de mecanizare şi automa-

tizare a muncii:
- numărul lucrătorilor care Mii muncitori, % către
înfăptuiesc lucrul mecanizat numărul lor total
şi automatizat în integru
 1
2

- numărul lucrătorilor care Mii muncitori, % către

în perioada prognozată vor numărul total ce activează
fi angajaţi în procese în sectoarele de bază ale
de muncă mecanizate şi producţiei
automatizate în integru
în sectoarele de bază ale
producţiei

în sectoarele secundare Mii muncitori, % către

ale producţiei numărul total, ocupaţi
în
procesele nemecanizate
în
sectoarele secundare
ale
producţiei
Reducerea absolută a numărului Mii muncitori, % către
muncitorilor ocupaţi la lucrul numărul total ocupaţi cu
manual la cele mai de răspundere munca manuală în sectoarele
sectoare de lucru în producţia de bază şi secundare
de bază şi secundară (în dome-
niul de calcul)

Reducerea relativă a numărului Mii muncitori, % către

muncitorilor în rezultatul numărul total de muncitori
introducerii măsurilor de reduşi relativ
creştere a gradului tehnico-
economic al producţiei

Reducerea preţului de cost al Mln. lei, % către volumul

producţiei în perioada calculată total de reducere a preţului
pe contul măsurilor de creştere de cost al producţiei în
a gradului tehnico-economic al perioada ce se calculează
producţiei

Sporirea productivităţii muncii %

pe contul creşterii nivelului
tehnic al producţiei

De rînd cu indicatorii sus-menţionaţi se calculează şi indicatorii specifici anumitor

ramuri. (Exemplu, în energetică - folosirea combustibilului (cărbunilor)
convenţional la 1 kW/oră de energie eliberată; în industria alimentară - gradul de
extragere al producţiei finite din materia primă - zahăr, suc, ulei vegetal şi etiric
etc.).
Se folosesc pe larg în practică analiza dinamicii la aşa indicatori ca: înzestrarea
muncii cu energie electrică şi termică, cu fonduri, randamentul fondurilor,
eficienţa investiţiilor capitale şi pe prim-plan creşterea productivităţii muncii, de
asemenea mulţi alţi indicatori. La lucrările practice aceste probleme le vom
analiza minuţios.

3. Prognozarea dezvoltării progresului tehnico-ştiinţific

Prin prognozare se determină direcţiile prinipale de dezvoltare ale eonomiei
naţionale pe baza unei analize ştiinţifice minuţioase, prin aplicarea inovaţiilor
ştiinţifice, introducerea tehnicii şi tehnologiilor noi. Din cîteva variante ale
prognozei se alege varianta cea mai raţională, optimă.
Practica confirmă că este imposibil de a asigura o bună eficacitate în conducerea
eonomiei, fără prognozarea direcţiilor principale ale dezvoltării progresului
tehnico-ştiinţific. Aceasta ne dovedeşte şi experienţa ţărilor cu economia bine
dezvoltată.
De exemplu, această formă de dirijare este pe larg aplicată în SUA, care, după
opinia lui A.P.Ermilov (5, p.5-6), menţine locul de lider în acest domeniu în lumea
de apus. Aceasta se confirmă mai întîi prin aceea, că aici zeci de mii de specialişti
se ocupă cu prognozarea. Prognoze elaborează un număr mare de firme comerciale
particulare, organizaţii de stat de nivel diferit, instituţii ştiinţifice, corporaţii
industriale, bănci etc. În rîndul doi, cercetările ştiinţifice în domeniul prognozării
ale specialiştilor americani au un caracter a tot cuprinzător. La momentul actual
nu se întîlneşte vreun sector economic important unde nu s-ar întreprinde
cercetări ştiinţifice de prognozare. Se prognozează dezvoltarea economiei la nivel
internaţional, a unor ţări aparte, grupe de ţări, economia SUA în integru şi ramuri
aparte, unele regiuni, ştate, firme mari şi mici, pieţe de desfacere a mărfurilor etc.
Experienţa pozitivă şi momentele slabe în acest domeniu pot servi ca aport bun la
analiza şi prognozarea dezvoltării economiei naţionale a Republicii Moldova, care
în timpul de faţă se află în criză generală.
În practică se elaborează prognoze de scurtă durată (pe 1-5 ani), prognoze pe
termen mediu (pe 10-15 ani), prognoze de lungă durată (pe 15-20 şi mai mulţi ani).
Experienţa mondială inclusiv şi a ţărilor fostei U.R.S.S. cunoaşte peste 130 de
metode diferite de prognozare care pot fi grupate în trei grupe mari (vezi schema
2):

- prognozarea pe baza extrapolării;

- prognozarea prin metodele de expertiză;
- prognozarea prin metodele de modelare.

Schema nr.2
Clasificarea generală a metodelor şi sistemelor de prognozare
ce se folosesc în practică ş8, p.106î
 Remarcă:
1) – Extrapolarea dinamică variabilă (alternativă);
2) – Extrapolarea alternativelor legate între ele;
3) – Extrapolarea după curba ocolită;
4) – Aprecierea după tipul “interviu”;
5) – Aprecierile de expertiză analitice;
6) – Metoda analizei morfologice;
7) – Metodele de comisii;
8) – Metoda “ofensiva creierului”;
9) – Metoda Delfi;
10) – Metoda evaluării ponderate;
11) – Analogia istorică
12) – Metoda de scenariu;
13) – Modele a unui şir de publicări;
14) – Analiza informaţie de patent;
15) – Modele statistice;
16) – Modele economico-matematice.

Funcţiile de bază ale prognozelor sînt:

- analiza ştiinţifică a proceselor economice şi tendinţelor tehnico-economice,
aprecierea situaţiei create într-un anumit sector, a problemelor vitale ce necesită
realizarea;
- aprecierea tendinţelor ale anumitor fenomene care pot avea loc în viitor sub
înrîurirea anumitor factori şi precizarea problemelor ce necesită realizarea;
- determinarea variantelor de alternativă de dezvoltare în perspectivă, acumularea
materialului ştiinţific pentru argumentarea deciziei optime, care ar da o mai mare
înrîurire la dezvoltarea de mai departe a economiei, ştiinţei şi tehnicii, la
realizarea problemelor de gospodărie şi sociale.
Diversele prognoze, ce se elaborează pot fi clasificate în modul următor:
- prognoze ce redau dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii şi înrîurirea lor la dezvoltarea
economiei naţionale;
- prognoze demografice şi de ocupaţie ale forţelor de muncă;
- prognoze despre resursele naturale şi aplicarea lor în economie;
- prognoze economice (despre dezvoltarea construcţiilor capitale şi fondurillor fixe,
dezvoltarea economiei şi schimbărilor structurale în ea, cu privire la nivelul de
viaţă, cerere şi ofertă, dezvoltarea diferitor ramuri din sferele productive şi
socială, dezvoltarea relaţiilor economice cu alte ţări) etc.;
- prognoze sociale care redau diferite aspecte ale nivelului de viaţă în localităţile
urbane şi rurale, dezvoltarea învăţămîntului public, culturii, ocrotirii sănătăţii etc.;
- prognoze teritoriale ale resurselor de materie primă şi diferite multe alte
prognoze.
După cum vedem şi în condiţiile relaţiilor de piaţă prognozarea nu-şi pierde
actualitatea sa şi noi trebuie să ne folosim de ele în activitatea economică.

4. Metodologia de calcul a eficienţei economice a introducerii tehnicii şi

tehnologiilor noi
În scopul accelerării progresului tehnico-ştiinţific o deosebită importanţă are
caracteristica obiectivă a realizărilor lui, inclusiv înrîurirea lui economică şi
tehnologică.
Aprecierea eficacităţii economice ne arată care-i înrîurirea progresului tehnic la
perfecţionarea relaţiilor de producţie şi de gospodărire ca rezultat al reînnoirii
calitative a forţelor de muncă.
Evaluarea tehnologică arată rolul progresului tehnico-ştiinţific în procesul
dezvoltării forţelor de muncă, crearea tehnicii noi, ceea ce se reflectă în creşterea
capacităţii de producţie a tehnicii noi, viabilităţii şi durabilităţii ei, în funcţiile de
economisire şi randamentul ei, în particularităţile biologice, fizice mai desăvîrşite
etc. Ele exprimă baza materială a progresului tehnico-ştiinţific.
Dar aceşti parametri noi nu se realizează în forţele de muncă de la sine,
independent de latura ecnomică a progresului tehnico-ştiinţific. Ele se manifestă
prin sistemul pîrgiilor economice: preţul de cost, preţuri, beneficiu, rentabilitate
etc. Consecinţele progresului tehnico-ştiinţific sporesc atunci, cînd în acest proces
sînt atrase toate stadiile progresului - începînd de la idee, cercetare, elaborarea
tehnicii şi tehnologiilor noi şi terminînd cu introducerea lor în sferele productivă şi
neproductivă.
Creşterea gradului de inovaţie (noutate) ca factor de accelerare a progresului
tehnico-ştiinţific trebuie să fie coordonat cu cheltuielile şi rezultatele introducerii
noutăţilor tehnice. Putem spune că noutăţile ştiinţifice nu sînt scop în sine, dar
mijlocul de bază de a asigura un efect economic şi social înalt. Iată de ce
elaborările tehnice trebuie să aibă o bună argumentare economică, adică să poarte
caracter tehnico-economic.
Criteriul de bază al eficacităţii realizărilor tehnico-ştiinţifice în ramurile
productive este sporirea producţiei netă. Ea serveşte ca izvor de creştere a
bunăstării populaţiei şi acumulării bogăţiilor. Efectul economic al progresului
tehnico-ştiinţific se exprimă printr-un sistem concret de indicatori: creşterea
productivităţii muncii vii şi materializate; reducerea preţului de cost al producţiei;
creşterea randamentului fondurilor fixe; sporirea volumului venitului şi a
rentabilităţii; sau, de exemplu în agricultură, creşterea roadei culturilor agricole şi
productivitatea vităritului; ridicarea calităţii producţiei etc.
Pentru a preţui tehnica nouă, inovaţiile, propunerile de raţionalizare, tehnologiile
noi şi ale elaborărilor se poate folosi indicatorul efectul economic anual.
Efectul economic anual se determină prin economia convenţională-anuală la
cheltuielile de producţie care se determină prin formula:

Ea =  (Cb + En.Ikb) - (Cn + En.Ikn)  x Qpn,

în care:
Ea - efectul economic anual, lei;
Cb, Cn - preţul de cost la unitatea de producţie (lucrări)
în varianta de bază şi varianta nou, lei;
Ikb, Ikn - investiţiile capitale specifice (calculate la
unitate de producţie) în varianta de bază şi
varianta nouă, lei;
En - coeficientul de eficacitate a investiţiilor capitale
(0,15);
Qpn - volumul producţiei fabricate cu ajutorul tehnicii noi.
În cazul cînd în rezultatul introducerii cuceririlor P.T.Ş. cresc preţurile de realizare
ale producţiei ca urmare a îmbunătăţirii calităţii, asortimentului şi termenul de
realizare a ei, efectul economic anual se determină ţinînd cont de sporirea
beneficiului (venitul net) după formula:
Ea =  (Cb + En.Ikb) - (Cn + En.Ikn) + (Pn -Pb) x Qn,
sau:
Ea = (Bn - Bb) x Qpn,
unde:
Pn, Pb - preţurile de realizare la o unitate de producţie în
variantele de bază şi noi, lei;
Bn,Bb - beneficiul de la realizarea producţiei de calitate
ridicată şi a producţiei de calitatea din trecut
în termenul de calcul şi precedent.
Mecanismul economic al P.T.Ş. impune orientarea întreprinderilor, agenţilor
economici spre realizarea completă a cuceririlor lui în scopul accelerării esenţiale
a dezvoltării social-economice şi sporirii eficacităţii producţiei.
Efectele economice ale introducerii şi utilizării tehnicii noi şi tehnologiilor
avansate sînt caracterizate, de regulă, cu ajutorul următorilor indicatori (vezi
6,p.319-323 şi 7,p.41-57):

1. Sporul de producţie. Acest indicator se calculează după formula:

Q = T1 (q1 -q0),
în care:
Q este sporul de producţie obţinut prin aplicarea în
producţie a tehnicii noi;
T1 - numărul de zile efectiv lucrate de la data aplicării
noului procedeu pînă la sfîrşitul perioadei;
q1,q0-producţia medie zilnică obţinută după şi înaintea
aplicării acestei măsuri.
Astfel, dacă la o întreprindere s-a introdus un procedeu tehnologic nou, după care
s-a lucrat 100 zile, iar producţia medie zilnică obţinută înainte de introducerea
procedeului respectiv a fost de 8000 bucăţi şi 10000 bucăţi după introducerea
noului procedeu, sporul total de producţie în cursul perioadei analizate este de:
100 x (10 000 - 8 000) = 200 000 bucăţi.

2. Sporul de capacitate de producţie - indicator ce exprimă diferenţa dintre

capacitatea de producţie înainte şi după aplicarea tehnicii noi. Calculele se fac
după formula:
C = (K1  d1  I1) - (K0  d0  Io),
în care:
C este sporul de capacitate de producţie obţinut ca efect al
introducerii tehnicii noi;
K1 şi K0 - mărimea capacităţilor tehnice a principalului
utilaj după şi înaintea aplicării măsurii
respective;
d1 şi d0 - indicatorul de utilizare extensivă a utilajului
după şi înaintea aplicării unei măsuri;
I1 şi I0 - indicatorul de utilizare intensivă a utilajului
după şi înaintea aplicării unei măsuri.

3. Creşterea productivităţii muncii. Sporul de productivitate al muncii exprimat

procentual, obţinut după aplicarea unei măsuri, în comparaţie cu nivelul
productivităţii muncii realizat înainte de aplicarea măsurii respective, se
calculează după formula:
W = W1 - W0  100,
W0
în care:
W este creşterea procentuală a productivităţii muncii obţinute
prin aplicarea unei măsuri;
W1 şi W0 - nivelul absolut al productivităţii muncii realizat
după şi inainte de aplicarea procedeului respectiv.
4. Economia timpului-muncă realizat prin introducerea unei măsuri tehnice se
calculează folosind formula:
Et = Q1 (t0 - t1),
în care:
Et este economia timpului de muncă realizată prin
introducerea unei măsuri (procedeu tehnic);
Q1 - cantitatea de producţie executată în perioada
analizată, după aplicarea procedeului (măsurii);
t0 şi t1 - timpul de muncă mediu cheltuit pe unitatea de
produs înainte şi după aplicarea unei măsuri.

5. Reducerea relativă a numărului de muncitori ca efect al unei măsuri tehnice

se poate calcula după formula:

în care:
Em este reducerea relativă a numărului de muncitori;
T0 şi T1 - numărul de muncitori care au lucrat efectiv
înainte şi după aplicarea măsurii tehnice;
Q0 şi Q1 - producţia totală executată înainte şi după
aplicarea măsurii tehnice.

6. Economia de materii prime, materiale, combustibil, energie etc. obţinută

prin introducerea în producţie a unei măsuri tehnice se calculează după formula:
Ec = Q1 (C0 - C1),
în care:
Ec este economia totală în unităţi naturale de materii
prime, materiale etc. de la aplicarea unui procedeu
nou pînă la sfîrşitul perioadei analizate;
Q1 - producţia executată în unităţi naturale de la
aplicarea unei măsuri tehnice şi pînă la sfîrşitul
perioadei analizate;
C0 şi C1 - consumul specific de materii prime, materiale etc.
pe unitatea de produs, înainte şi după aplicarea
noului procedeu.
7. Efectele economice ale îmbunătăţirii calităţii produselor se calculează după
formula:
B = Q1 ( p1 – p0),
în care:
B este volumul beneficiilor suplimentare, obţinute prin
 îmbunătăţirea calităţii produselor în urma aplicării
unui procedeu tehnic nou;
Q1 - cantitatea de producţie realizată după aplicarea
procedeului;
p0 şi p1 - preţul de producţie mediu unitar obţinut înainte
şi după aplicarea noului procedeu.

8. Economia din reducerea preţului de cost în urma introducerii unui procedeu

nou se calculează astfel:
Ep = Q1 (p0 - p1),
în care:
Ep este economia realizată din reducerea preţului de
cost;
Q1 - producţia în unităţi naturale, realizată de la
aplicarea unui procedeu pînă la sfîrşitul perioadei
analizate;
p0 şi p1 - preţul de cost unitar înainte şi după aplicarea
procedeului.
9. Sporirea profitului în rezultatul introducerii tehnicii şi tehnologiilor noi se
poate determina aplicînd formula:
P = ( pt - ct) Qt - (p1 - c1)  Q1,
unde - pt, ct - preţul cu ridicata (cu excluderea impozitului pe valoarea adăugată)
şi costul unitar al producţiei în perioada planificată;
p1 şi c1 - preţul cu ridicata (cu excluderea taxei pe valoarea adăugată) şi costul
unitar al producţiei în anul de pînă la aplicarea tehnicii noi, lei;
Qt, Q1 - volumul producţiei în perioada planificată şi în anul de pînă la
introducerea tehnicii noi, în unităţi naturale.
10. Economiile la import se calculează ca diferenţă dintre preţul produselor,
materialelor etc. procurate din ţară şi din import. Mai detaliat vezi capitolul 17.3.
11. Economia convenţională-anuală la cheltuielile de producţie care s-ar fi
putut obţine pe un an întreg ca efect al aplicării unei anumite măsuri
tehnice ( Se foloseşte în acest caz acelaşi procedeu de calcul ca şi în cazul
determinării economiei convenţional-anuale obţinute prin modernizarea unui
utilaj).
12. Efectul general al autogestiunii producţiei ca rezultat al introducerii tenicii şi
tehnologiilor noi în perioada planificată se calculează după formula:
Eaj = P - EnK,
unde: P - sporirea profitului (reducerea preţului de cost) de pe urma aplicării
tuturor măsurilor de introducere a tehnicii şi tehnologiilor noi, lei. Suma
rezultatelor calculelor din punctele (8) şi (9).
KŠ - investiţiile capitale pentru toate măsurile de aplicare ale tehnicii noi în
perioada planificată;
En - coeficientul normativ de eficacitate (15).
Folosind aceşti şi alţi indicatori avem posibilitatea de a analiza multilateral
eficienţa economică a progresului tehnic şi a activităţii de producţie la nivelul
întreprinderilor, ramurilor şi a economiei naţionale.
 Surse bibliografice
1. Raţiu-Suciu Ioan, Plumb Ion ş.a. - Economia ramurilor. Volumul II, Bucureşti. ASE.
-1995. -189 p.
2. Roşca P.I. Rezervî intensifikaţii proizvodstva v pişcevoi promîşlennocti.- Chişinău
Cartea Moldovenească. -1984. -125 s.
3. Golik M.P. Analiz vliania naucino-tehniceskogo progressa na ăffectivnosti
promîşlennogo proizvodstva. M. Finansî i Statistika. -1987.-160 s.
4. Ăkonomika, organizaţia i planirovanie promîşlennogo proizvodstva: Uceb. dlea
vuzov. -Minsk. Vîsş. şc. -1990. -446 s.
5. Ermilov A.P. Makroeconomiceskoe prognozirovanie v S.Ş.A.- Novosibirsk. Nauka.
-1987.
6. Ştefan C. Statistica economică şi statistica principalelor ramuri ale producţiei
materiale. Editura didactică şi pedagogică. Bucureşti.
-1973. -600 p.
7. Roşca P.I. Tehniceskii progress i ăffectivnosti vnedrenia novoi tehniki. Izd-vo
"Cartea Moldovenească". -1979. -107 s.
8. Ăkonomiceskie problemî naucino-tehniceskogo progressa: Uceb. posobie/Pod
red. G.A.Kraiuhina. 2-e izd. M. Ăkonomika. 1981. -288 s.