Sunteți pe pagina 1din 5

CONTRIBUŢIA LUI CAMIL PETRESCU LA

DEZVOLTAREA ROMANULUI ROMÂNESC INTERBELIC

Poet, dramaturg, romancier, eseist Camil Petrescu ocupă în literatura română din prima jumătate a
secolului XX unul din cele mai importante locuri datorită, în primul rând, notei de elevaţie intelectuală pe
care a imprimat-o scrisului său. Autor deopotrivă atras de speculaţia abstractă, ca şi de investigarea în
adâncime a vieţii concrete, Camil Petrescu reactualizează în cadrul literaturii, spiritul pur, însetat de
esenţe.
Aflat, în vremea începuturilor sale, la confluenţa a două epoci istorice, când realismul tradiţional al
secolului al -XIX- lea făcea loc orientărilor subiectiviste din filozofia şi arta timpurilor mai noi,
dramaturgul şi romancierul Camil Petrescu păstrează o linie de echilibru între tendinţele care
subordonează creaţia activităţii introspective şi cele care o asimilează unui proces de cunoaştere obiectiv.
În acea perioadă, între cele două războaie mondiale, romanul românesc se modernizează, căpătând
ca trăsătură fundamentală distribuirea – în proporţii aproape egale – a atenţiei faţă de fenomenul de viaţă
subiectiv şi obiectiv.
Camil Petrescu este tipul de scriitor pentru care viaţa reprezintă un permanent motiv de reflecţie şi
trăire puternică, experienţele sale, de o mare diversitate, fiind trecute mereu prin filtrul unei conştiinţe
fascinate de valori absolute. În ceea ce priveşte specificul artei romancierului, el este definit, de obicei,
prin raportare la două nume celebre ale literaturii universale: Stendhal şi Proust.
Sub puterea exemplului lui Proust, Camil Petrescu a făcut din roman expunerea numai a ceea ce cu
adevărat i-a trecut prin conştiinţă. Tot de la Proust a deprins metoda întreruperii cursului actual al
naraţiunii, prin întoarceri în trecut determinate de desfăşurările imprevizibile ale memoriei. În ceea ce
priveşte apropierea de Stendhal, Camil Petrescu adoptă acelaşi stil nud, lipsit de podoabe, urmărind
înregistrarea precisă a faptelor, în afara preocupării de efect literar.
Cu aceste influenţe universale, literatura lui Camil Petrescu se însumează noului ciclu de cultură prin
temperatura ei unică, prin creşterea din faptul arzător al vieţii, prin autenticitatea stărilor de conştiinţă
exprimate, ca şi prin refuzul consecutiv de a se opri asupra vreunei ,,intrigi cu ,,caractere, ,,moment
culminant şi ,,deznodământ. Camil Petrescu este cel ce teoretizează romanul modern, în care naratorul
se identifică cu un personaj, în care eul se află în centrul operei, şi îl respinge pe cel tradiţional în care
naratorul este omniprezent şi omniscient.
Unul din cele mai însemnate romane ale lui Camil Petrescu, în care putem identifica toate tendinţele
modernismului, este ,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, considerat ,, romanul unei
clarificări interioare. Apărut în 1930, romanul este unul modern, de tip subiectiv. Structurată în două
părţi, lucru sugerat şi de titlu, opera se axează în primul rând pe drama de conştiinţă a eroului principal.
Tânăr intelectual, cu preocupări filozofice, Ştefan îşi doreşte ca prin căsătoria cu Ela să se realizeze în
dragoste. Mariajul celor doi debutează sub auspicii materiale modeste şi totul decurge liniştit până când
Ştefan moşteneşte o avere ce aduce cu sine o radicală schimbare de destin. Cuplul se modernizează , urcă
dintr-o dată mai multe trepte pe scara socială. Vârtejul acestei ascensiuni o fascinează mai cu seamă pe
Ela, care se adaptează moravurilor noii societăţi, în timp ce Ştefan Gheorghidiu observă, intrigat,
schimbările intervenite în comportamentul soţiei sale. Odată apărută, ruptura dintre cei doi soţi se
adânceşte continuu pe tot parcursul primei părţi a cărţii.
Filonul esenţial al romanului e dat de acumularea incidentelor menite să ducă la separarea definitivă a
soţilor şi, mai ales, de relatarea amănunţită a frământărilor pe care le cunoaşte bărbatul, pus, cu brutalitate,
în faţa caracterului derizoriu al dragostei sale.
Eroul Ştefan Gheorghidiu, depăşeşte marginile înguste, anihilante ale dramei erotice care-i macină
existenţa, odată ce ia contact cu drama infernală a celui dintâi război mondial. Participarea la război
înseamnă pentru el o cotitură, în sensul că aproape tot ceea ce era tensiune şi problematică a eului
individual, îşi află o rezolvare în atitudinile eului colectiv, supus acestei încercări capitale. Eroul îşi pierde
acele dispoziţii care-l împing spre o singularizare extremă şi se cufundă în masa anonimă a oamenilor care
suferă şi-şi acceptă destinul cu o împăcare tristă, dureroasă. Această experienţă a războiului contribuie la
împlinirea sa omenească. Dacă istoria e interesată de marile bătălii care antrenează mari armate, romanul
lui Camil Petrescu reflectă mai curând aspectele neglijate şi neglijabile ale războiului: frigul, durerile de
stomac, întâmplările comice sau absurde. De pe scena istoriei, războiul se mută pe aceea a conştiinţei
individului.
Romanul e dominat de figura eroului principal, Ştefan Gheorghidiu, care narează la persoana întâi.
Faptele capătă o garanţie de autenticitate tocmai prin acest procedeu al filtrării lor prin unghiul de vedere
al unui personaj care le recepţionează cu un mare freamăt al sensibilităţii şi cu toată atenţia îndreptată
asupra semnificaţiei lor.
Comparaţia este mijlocul cel mai des folosit pentru a înfăţişa mişcările psihologice ale eroului, care se
observă cu o atenţie niciodată slăbită şi care aţinteşte o privire tăioasă asupra celor ce-l înconjoară. Există,
la Ştefan Gheorghidiu, un sadism al inciziei pe viu, în sensul că el disecă fiecare aspect al vieţii afective,
această particularitate punându-şi amprenta pe modalitatea stilistică a romanului. Construcţia cărţii îşi
trage specificul din necesitate îmbinării analizei introspective cu observarea cadrului social în care se
mişcă eroii. Planurile se îmbină armonic, iar motivele demonstraţiei psihologice şi sociale sunt astfel
conduse, încât să ofere imaginea unui tot închegat, unitar. Acţiunea se desfăşoară într-un ritm ascendent,
cu etape pregătitoare şi alte etape care marchează în chip subliniat criza morală a eroului.
În romanul lui Camil Petrescu, evenimentele par scuturate de semnificaţie şi astfel, egalizate. O anumită
estetică a romanului camilpetrescian poate fi schiţată pe baza a două principii consecutive: renunţarea la
ierarhia de semnificaţie a evenimentelor sau, în orice caz, reducerea ei drastică, şi cultivarea în consecinţă
a evenimentului comun, banal, cotidian. Autenticitatea este de asemenea o noţiune cheie în poetica
romanului camilpetrescian, autorul operând cu cel puţin două accepţii diferite ale autenticităţii:
autenticitatea e fie un mod de a trăi realitatea, fie un mod de a o cunoaşte.
Camil Petrescu este probabil cel dintâi la noi care a simţit nevoia să coboare în romanele sale viaţa de
pe scenă în stradă: atât în sensul introducerii în limbajul eroilor a banalităţilor cotidiene, cât şi în acela al
renunţării la emfaza care marca totdeauna, în romanul clasic, vorbirea şi gesturile personajelor. Scrisul
încâlcit, urmărind conturul unei gândiri reflexive peste limitele obişnuite, nepăsarea la ideea comunicării
cu publicul, lipsa de metodă în însăilarea acţiunii, dezechilibrul între naraţiune şi comentariul fastidios şi
amplu sunt de asemenea caracteristici ale romanului modern pe care scriitorul român le opune romanului
de tip clasic.
În concluzie Camil Petrescu a fost nu numai un reformator al romanului românesc ci şi un creator de
stiluri, realizând acele romane în care trăirile interioare ale personajelor sunt mult mai importante decât
acţiunea în sine. El este cel dintâi care acordă o importanţă deosebită unor evenimente considerate până
atunci fără însemnătate. Este cel care introduce în romanul românesc autenticitatea şi introspecţia,
realizând acele personaje preocupate doar de viaţa lor interioară.
Cea mai de seamă epocă din evoluţia literaturii româneşti – epoca dintre cele două războaie mondiale
– are în Camil Petrescu pe unul din exponenţii ei de frunte, un scriitor care a ilustrat-o în câteva din
direcţiile ei fundamentale şi care a reflectat-o critic în studiile şi eseurile lui
BIBLIOGRAFIE:

- Nicolae Manolescu, Arca lui Noe vol.II, editura Eminescu, an 1991 , cap. Fals tratat pentru uzul
romancierilor, pag. 64-129.
-Tudor Vianu, Arta prozatorilor români, editura Albatros, an 1977, cap. XII Romancierii pag.373
-Alexandru George, Semne şi repere, editura Cartea Românească, an 1971, cap. În jurul romanelor lui
Camil Petrescu pag.93
-Perpessicius, Menţiuni critice, editura Albatros, an 1976, Camil Petrescu: Ultima noapte de dragoste,
întâia noapte de război pag.65-69
-Ion Sîrbu, Camil Petrescu, editura Junimea, an 1973, cap.VI Romancierul, pag.207-223

Fisa de prezentare biografica a lui


Camil Petrescu
(1894-1957)
Viitorul dramaturg si romancier înzestrat s-a nascut la Bucuresti, dar a ramas orfan de ambii parinti si a
crescut la o doica din mahalaua Mosilor. Singur pe lume, micul orfan îsi întelege drama si pune burta pe
carte, la Scoala primara din Gura Oborului Vechi, apoi ca bursier intern la Liceul Sf. Sava, unde scrie
primele poezii.
Orfanul persevereaza si, în 1913, se înscrie la Facultatea de Litere si Filosofie din Bucuresti. La concursul
pentru o bursa ia media cea mai mare. Furtunosul gazetar de stânga N. D. Cocea e modelul sau spiritual (e
prototipul viitorului sau erou Gelu Ruscanu) .
În 1916, e mobilizat si pleaca pe front, unde e ranit. Însanatosit, ajunge iarasi în prima linie, dar cade
prizonier la unguri. Ambianta razboiului va intra, apoi, în celebrul roman Ultima noapte de dragoste, întâia
noapte de razboi. În 1918 e eliberat din lagar, revenind la Bucuresti. Scrie piesa Jocul ielelor. Îsi ia cu brio
licenta. E profesor la Timisoara. Devine director al Teatrului National din Bucuresti, iar în 1947 membru
al Academiei Române. Pâna la moarte, a primit numeroase ordine si medalii culturale, platind si el tribut
realismului socialist.
Se stinge la 14 mai 1957, la Bucuresti, masivul roman social închinat lui Balcescu Un on între oameni
ramânând neterminat. Vasta carte e considerata de I. Negoitescu: întreprindere jalnica.
Opera sa rezistenta ramâne cea realizata înainte de razboi, ca si în cazul lui Sadoveanu. E vorba de
romanele Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de razboi, (1930) si Patul lui Procust (1933); piesele de
teatru Jocul ielelor (1918), Suflete tari (1922) s.a.
Fisa de prezentare generala a operei
lui Camil Petrescu
Camil Petrescu este un scriitor extrem de complex ce acopera din punct de vedere artistic mai multe
genuri si a carui opera aduce o directie noua in literatura romana - modernitatea - aspect care reiese din
orientarea catre cultura apuseana, in mod special cea franceza. Astfel, opera sa are mai multe paliere intre
care amintim:
a) Dramaturgie - "Jocul ielelor", "Suflete tari", "Act venetian", "Mitica Popescu", "Caragiale in vremea
lui", "Balcescu";
b) Proza - romane - "Patul lui Procust", "Un om intre oameni", "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte
de razboi",
- nuvele - "Turnul de fildes"
c) Memorialistica - "Rapid-Constantinopol-Bjoram", "Note zilnice";
d) Filozofofie si estetica - "Doctrina substantei", "Teze si antiteze", "Husserl" - cu introducere in filozofia
fenomenologica;
e) Lirica - "Transcendentalia"; Versuri - "Ideea", "Ciclul mortii".
ZBANŢ IULIANA
CLASA a-X-a C