Cursul 5

Curgeri în jurul corpurilor

simple şi a carenelor de navă
După cum a rezultat în cazul general, bazat pe metodele analizei
dimensionale şi rezistenţa la înaintare a unui cilindru este alcătuită
din două componente:
• rezistenţa de presiune sau de formă, este generată de
forţele de presiune care acţionează perpendicular pe suprafaţa
cilindrului;
• rezistenţa de frecare este datorată forţelor de frecare
care acţionează pe suprafaţa cilindrului.
În cazul cilindrului, cele două componente nu sunt practic
independente.
Apariţia fenomenului de desprindere a curgerii în orice zonă a
corpului generează rezistenţă de formă. La valoarea critică a
numărului Reynolds, rezistenţa de formă a cilindrului scade puternic,
iar rezistenţa de frecare creşte uşor.
Principial, problema de fond constă în identificarea
limitelor de aplicabilitate ale metodelor de evaluare şi a
tehnicilor de suprapunere (superpoziţie) a forţelor de
natura potentială şi respectiv a celor de natură vâscoasă.
 Cazul unor corpuri simple

Rezistenţa la înaintare a unei sfere la numere

Reynolds subunitare este mult mai mare decât
aceea a unui cilindru, iar variaţia coeficientului
rezistenţei la înaintare faţă de numărul Reynolds
este similară cu aceea a cilindrului.
În domeniul subcritic, Re = 3 x 105 , coeficientul
rezistenţei la înaintare CD atinge valoarea 0,4.
În domeniul supracritic coeficientul CD scade la
valoarea 0,1. Vârtejurile Karman sunt absente în
cazul sferei.
Curgerea în jurul plăcii plane aşezate perpendicular
pe direcţia curentului este similară cu aceea în jurul
sferei, cu excepţia faptului că locaţia fenomenului de
desprindere este fixă. Coeficientul rezistenţei la
înaintare nu depinde prea mult de numărul Reynolds,
iar dintre componentele rezistenţei la înaintare
lipseşte rezistenţa de frecare.
Placa plană aşezată pe direcţia curentului este
caracterizată prin prezenţa componenţei de
rezistenţă de frecare, iar presiunea din stratul limită
este constantă pe toată lungimea plăcii. La valoarea
critică a numărului Reynolds apare o creştere a
rezistenţei la înaintare, deoarece fenomenul de
desprindere este absent şi tranziţia spre regimul
turbulent conduce la creşterea rezistenţei.
Practic interesează identificarea fenomenelor de
curgere în jurul unui corp. Sintetic acest lucru se
refera la:
- Curgerea la valori mici ale ale numarului Reynolds,
(creeping flow);
- Curgerea în regim laminar (laminar flow);
- Apariţia fenomenului de separatie (flow separation);
- Crearea de turbioane staţionare închise sau
reataşate la corp (eddy making);
- Curgerea turbulentă (turbulent flow);
- Apariţia vârtejurilor dezvoltate, de tip Karman
(vortex).
În continuare sunt prezentate câteva vizualizări de
curgeri pentru înţelegerea fenomenelor menţionate.
Curgere Hele Shaw în jurul unui cilindru pentru numere
Re foarte mici (creeping flow). Curgerea în jurul unui
cilindru cu v = 1 mm/s între doi pereţi de sticlă distanţate
la 1 mm. Este practic cazul unui fluid ideal. Deşi corpul
are forma plină nu apar separaţii ale curgerii.
Curgere Hele Shaw care nu poate surprinde curgerea cu
circulatie. Este curgerea în jurul unei plăci înclinate fără
apariţia unei forţe verticale. Este practic o curgere
potenţială.
Curgere în jurul unui cilindru pentru Re = 0.16. Este o
curgere potenţială dar perturbările datorate corpului
dispar mai lent faţă de primul caz prezentat.
Curgere laminara în jurul unui profil NACA pentru Re =
7000. Este o curgere fără separaţie dar se observă deja
tendinţe de separaţie la bordul de fugă.
Curgere laminară cu separaţie în jurul unei elipse pentru
Re = 4000. Se observă fenomenul de separaţie în zona
din spate a corpului.
Apariţia stratului limită la un corp de revoluţie pentru Re =
6000. Se poate observa rapida tranziţie spre turbulenţă şi
reataşarea la suprafaţa corpului, inclusiv o zonă scurtă de
recirculaţie a curentului (turbion).
Separarea stratului limită pentru un profil NACA dispus în
curent la un unghi de incidenţă de 5o. Separaţia apare în a
doua jumatate pe lungimea profilului, pe suprafaţa
superioară. Pe suprafaţa inferioară curentul rămâne
ataşat, ieşind tangenţial la bordul de fugă.
Separaţie cu desprindere
de turbioane staţionare
pe direcţia curgerii. În
secvenţa a doua, atât
distanţa de la corp pâna
la centrul vârtejurilor cât
şi distanţa dintre centrele
lor creşte odata cu
creşterea nr. Reynolds.
Comparativ cu imaginile
anterioare aici sunt
reprezentate contururile
(frontierele) zonelor de
recirculaţie. În cazul al
doilea secvenţă este la
limita cazului curentului
staţionar. Frontiera de
recirculaţie se subţiază
şi dispare în amonte.
În acest caz, pentru Re
= 2000, se poate vedea
clar stratul limită. Este
laminar în zona frontală,
apare separaţia şi se
transformă în curgere
turbulentă cu vârtejuri
staţionare (turbioane).
În secvenţa a doua Re =
10000 şi apectul curgerii
se modifică. În acest
interval al numerelor Re
coeficientul CD ramâne
practic constant.
Vârtejuri Karman care apar în spatele unui cilindru
circular şi se dezvoltă în amonte.
Exemplificare – curgerea în jurul unui profil
(cavalet, aripă de ruliu, etc)
Practic, din vizualizarea prezentată, se poate observa
apariţia fenomenului de separaţie pentru curgerea în jurul
unui profil care poate fi reprezentată ca în figură. Sunt
prezentate atât cazul suprafeţei de separaţie desprinse cât
şi cazul suprafeţei de separaţie reataşate la corp.
 Curgerea în jurul carenelor navale
După cum a rezultat din analiza fenomenelor de
curgere prezentate anterior, curgerea în jurul
unei carene poate fi prezentată sintetic conform
figurii.
Considerăm un corp profilat care se deplasează imersat
departe de suprafaţa liberă. Este practic cea mai simplă
problemă de rezistenţă la înaintare având în vedere că, în
acest caz, nu apar valurile de suprafaţă create de corpul
dat. Dacă se neglijează vâscozitatea (fluid perfect),
distribuţia presiunilor (legate de viteză prin legea lui
Bernoulli) pe corp este ca in figura. Linia de referinţă este
presiunea hidrostatica. În acest caz, forţa totală rezultantă
este nulă (paradoxul lui d’Alembert).
În acest caz, fară considerarea vâscozităţii, forţele
datorate presiunii vor fi, în toate punctele, normale
la suprafaţa corpului. În consecinţă, forţa totală
rezultantă este nulă (paradoxul lui d’Alembert).
Este ca şi cum forţele din prova se opun mişcarii în
timp ce forţele din pupa o susţin.
Dacă nu se mai neglijează vâscozitatea (fluid
vâscos), distribuţia presiunilor pe corp se modifică,
forţa totală care acţionează asupra corpului fiind
diferita de zero.
După cum s-a analizat, fluidul aflat în contact
imediat cu suprafaţa corpului se deplasează odata
cu acesta, în aceeaşi direcţie şi care, gradual, de la
prova spre pupa, devine ca grosime din ce în ce mai
mare.
Viteza în interiorul acestui strat variază de la viteza
suprafeţei corpului pâna la cea a curentului
potenţial. Acest strat este stratul limită.
În cazul în care corpul are forme mai pline, curentul
părăseşte suprafaţa corpului, aparând fenomenul de
desprindere într-un punct care se numeşte punct
de separaţie. Presiunea totală în zona pupa se
reduce crescând rezistenţa la înaintare.
Componenta de separaţie a rezistenţei la înaintare
se evidenţiază prin existenţa unor turbioane (eddy)
care constituie practic o pierdere de energie.
Dată fiind diversitatea şi complexitatea formelor
navelor, un element important în studiul curgerii în
jurul carenelor este apariţia fenomenului de
desprindere a liniilor de curent, care se poate produce
în două moduri diferite.
În primul caz, viteza particulelor de fluid în vecinătatea
corpului descreşte gradual, până când se anulează şi
apoi devine negativă. Linia de separaţie are o direcţie
transversală faţă de aceea a curgerii locale, aşa cum
se poate observa din figura. Apariţia liniilor de
separaţie transversale constituie un fenomen
nedorit, care conduce la creşterea rezistenţei la
înaintare şi care se poate manifesta în mod specific
în regiunile situate în faţa sau în spatele discului
propulsorului.
Linii de separaţie transversală
În cel de-al doilea caz, liniile de curent
specifice curgerii tridimensionale pot deveni
convergente datorită modificării dimensiunilor
locale ale corpului. Se generează o linie de
separaţie longitudinală, care este
caracteristică în special zonelor prova ale
carenelor. În secţiune transversală, linia de
separaţie poate avea formă de bulă (A) sau
de spirală care generează vârtejuri, ca în
cazul vârtejurilor de gurnă (B).
Linie de separaţie longitudinală
O metoda preliminară, relativ ieftină, de evaluare a
curgerii în jurul unei carene de navă o constituie
vizulalizarea cu vopsea specială sau cu fire de lâna
a liniilor de curent prin probe in tunele
aerodinamice.
Practic, în proiectarea optimă a corpului
navei, trebuie avut în vedere şi controlul liniei
de separaţie longitudinale, astfel încât siajul
din spatele corpului să fie optim şi cât mai
uniform posibil.
Uniformitatea siajului în planul discului
propulsorului este importantă pentru
funcţionarea propulsorului cu performanţe
hidrodinamice optime. Funcţionarea acestuia
într-un câmp puternic neuniform şi nestaţionar
este sursa principală a vibraţiilor în bolta
pupa.