Sunteți pe pagina 1din 1

Moara cu noroc

Nuvelă solidă, „cu un solid subiect de roman” (G. Călinescu), „Moara cu noroc” ilustrează epic
și estetic concepția etică a lui Ioan Slavici, iar personajele cu destin tragic din nuvelă sunt victime ale
încălcării învățăturilor străvechi. Scriitorul este adeptul unui „realism poporal”, în conformitate cu
care idea de om sărac, dar fericit, predomină în nuvelele sale.
Tema realistă a nuvelei este banul, reper social major pentru mica burghezie în curs de formare.
Subiectul nuvelei urmează parcursul clasic al momentelor subiectului. Schimbarea meseriei
produce o schimbare de destin si nu de statut social, așa cum spera Ghiță.
Strategiile narative regăsite în nuvelă sunt discursul epic obiectiv, care se realizează la persoana
a III-a. Regăsim prezența demiurgului, care este omniprezent, omnipotent și omniscient. Romanul
este structurat asemeni unui roman, având 17 capitole și un motiv literar care asigură coerență
nuvelei: drumul.
Drumul este perceput ca semn al destinului uman (locuri bune, locuri rele, răscrucea- opțiune în
existența personajului).
Prin mama lui Ana, autorul oferă două perspective asupra destinului uman: bogăția cu
neliniștea presupusă și sărăcia, garanție a liniștii sufletești. Ghiță nu are tăria de caracter de a alege;
pasiunea pentru bani îi „împăienjenește ochii”. Acesta își pierde reperele morale: bunătatea,
corectitudinea, cinstea etc.
Personajele principale pe care le regăsim în nuvelă sunt Lică Sămădăul și Ghiță. Cele
secundare sunt: Ana, soacra lui Ghiță, tâlharii, oamenii lui Lică și Pintea.
Ghiță este carcaterizat direct de către autor, care realizează deasemenea și analiza psihologică.
Caracterizarea indirectă reiese din personalitatea divergentă a lui Ghiță; incongruența gândului cu
fapta, cu exprimarea intențiilor. Acesta este un caracter aflat în discuție, sub influența banilor. Lică
este catalizatorul răului, determinând expansiunea acestuia în sufletul lui Ghiță.
Lică este un personaj construit atât cu mijloacele realismului, cât și cele ale romanticului. Este
atât un caracter, un personaj tipic pentru societatea ardeleană în secolul XIX-lea, cât și un personaj
excepțional, romantic, cu o puternică trăsătură demonică. Problemele de conștiință ale lui Lică sunt
superficiale, fragile, instabile și sunt generate de frică (frica de Dumnezeu și frica de moarte).
Ghiță și Lică sunt și personaje destin, supuse implacabil semnelor tragice ale lumii: „așa le-a
fost data”.
Perspectiva obiectivă este adeseori tributară subiectivismului autorului care se implică pentru a
sancționa moral personajele.
Trăsăturile moderne ale nuvelei se regăsesc în criza comunicării dintre Ghiță și Ana și
sentimentul însingurării într-un unvers uman ostil. De asemenea, descrierea pustei cu expresivitatea
specifică zonelor de câmpie din Vestul sălbatic american.
După cum aprecia criticul literar Pompiliu Marcea: „nuvelele lui Slavici au importanță pentru
proză cum a avut-o Eminescu pentru poezie, Caragiale pentru teatru și Creangă pentru povestire”.