Fiziologia auzului :

a) Funcţia auditivă
Pavilionul urechii captează sunetele din mediul extern şi le transportă prin conductul
auditiv extern până la nivelul membranei timpanice. Aceasta vibrează şi transmite unda
sonoră către lanţul osicular. Acesta din urmă transmite unda spre membrana ferestrei
ovale şi de aici la nivelul perilimfei. Dacă excitaţia sonoră depăşeşte 80 dB, muşchiul
scăriţei se contractă reflex blocând transmiterea undelor sonore şi protejând ȋn acest
mod auzul. Undele sonore periodice transmise de scăriţă ȋn fereastra ovală se
transformă ȋn vibraţii spre membrane bazilară. De asemenea, lichidele urechii interne ce
poartă denumirea de organul Corti va transforma informaţia sonoră ȋn curent bioelectric.
Pe calea nervului acustic, impulsul electric se va transmite până la cortex, unde se va
transforma ȋn senzaţie de percepţe.
b) Funcţia vestibulară
Scopul analizatorului vestibular este de a ajuta omul să se orienteze ȋn spaţiu şi să ȋşi
menţină echilibrul atât cel static cât şi cel dinamic. Aparatul neurosenzorial este
reprezentat de organul Scarpa, de unde excitaţiile sunt preluate de nervul vestibular şi
apoi sunt transmise către trunchiul cerebral.
Hipoacuzie de transmisie :
Orice problemă la nivelul urechii externe sau mixte care împiedică sunetul să fie
transportat este cunoscută sub denumirea de hipoacuzie de transmisie. Hipoacuziile de
transmisie sunt de obicei de grad uşor-moderat, începând cu 25 dB până la 65 dB. În
unele cazuri, hipoacuzia de transmisie este temporară. În funcţie de cauza acesteia,
administrarea de medicamente sau o operaţie pot ajuta. O hipoacuzie de transmisie
poate fi de asemenea recuperată cu ajutorul protezelor auditive (TORP), a unui implant
de ureche medie, sau a unui implant cu conducere osoasă.

Audiograma ȋn cazul unui auz normal Audiograma ȋn cazul unei hipoacuzii de

transmisie

Hipoacuzie neurosenzorială :

Aceasta poate fi uşoară, moderată, severă sau profundă. Hipoacuzia neurosenzorială

uşoară-severă poate adesea să fie recuperată cu ajutorul protezelor auditive, sau cu un
implant de ureche medie. Implanturile cohleare sunt adesea soluţia pentru hipoacuziile
severe şi profunde. Unele persoane au o hipoacuzie neurosenzorială numai în zona
frecvenţelor înalte, ceea ce poartă denumirea de surditate parţială. În aceste cazuri sunt
afectate doar celulele ciliate de la baza cohleei. În zona vârfului cohleei, numită apex,
celulele ciliate care sunt responsabile de procesarea sunetelor joase sunt intacte.
Stimularea combinată, electrică şi acustică, sau EAS, a fost concepută special pentru
aceste cazuri.
 Audiograma ȋn cazul unei hipoacuzii Audiograma ȋn cazul unei hipoacuzii mixte
neurosenzoriale

Hipoacuzie mixtă :

O hipoacuzie mixtă este o combinaţie între hipoacuzia neurosenzorială şi cea de

transmisie. Este rezultatul problemelor atât în urechea internă şi externă sau în zona
externă a urechii medii. Opţiunile de recuperare includ tratamentul medicamentos,
operaţia, protezele auditive, un implant de ureche medie sau un implant cu conducere
osoasă.

Hipoacuzie neuronală :

O problemă care este rezultatul absenţei sau afectării nervului auditiv poate fi numită
hipoacuzie neuronală. Hipoacuzia neuronală este de cele mai multe ori profundă ca
grad şi permanentă. Protezele auditive şi implanturile cohleare nu pot ajuta deoarece
nervul nu este capabil să transmită informaţia către creier. În multe cazuri, un implant
auditiv de trunchi cerebral (ABI) poate fi o soluţie pentru tratarea acestui tip de
hipoacuzie.
 Hipoacuzia neuronală

Biomecanica

Sunetele sunt vibraţii invizibile care se deplasează prin aer. Ele sunt cunoscute ca
unde sonore. Anumite unde sonore sunt de intensitate ȋnaltă sau joasă, tari sau ȋncete.
Când urechiile noastre captează undele sonore, ele le transformă ȋn mesaje pe care
creierul le poate ȋnţelege.

1) Sunetele pătrund
în canalul urechii
2) Timpanul și cele
trei oscioare
vibrează
3) Lichidul se
deplasează prin
urechea internă
4) Nervii acustici
comunică cu
creierul

Funcționarea auzului normal

 Urechea are trei părți principale: urechea exterioară (captează undele sonore şi le
direcţionează spre urechea medie), urechea medie (transformă undele sonore în unde
de presiune mecanică, care sunt apoi tranferate la lichidul din urechea internă) și
urechea internă-cohlee (tranformă undele de presiune în semnale sonore pe care
creierul le poate înțelege). Urechea externă este împărțită în pavilion și canalul auditiv
extern.
Urechea medie este un spațiu care conține aer, care este în mod normal, sigilat
lateral cu timpanul, si are trei oscioare mici (ciocan, nicovală și scărița) care sunt
implicate în conducția de sunet. Sunetul este colectat de către pavilion și dirijat prin
canalul auditiv extern. Molecule de aer sub presiune determina timpanul să vibreze.
Undele sonore de frecvență joasă produc vibrații lente și sunete de înaltă frecvență
produc vibrații rapide. Acestea mișcă oscioarele și cauzeză vibrația ferestrei ovale.
Vibrația este transferată la cohlee în formă de melc în urechea internă. Cohleea este
căptușită cu peri sensibili care declanșează generarea semnalelor nervoase care sunt
trimise la creier.