Colegiul National “Calistrat Hogas“ Tecuci

Gogota Madalina-Elena

Fibrele poliamidice

Acestea sunt constituite din macromolecule filiforme (fara catene laterale) in

care grupele amidice, care sunt polare si hidrofile, alterneaza cu portiuni de
catene hidrocarbonate nepolare si hidrofobe, asemanator cu structura fibrelor
proteinelor.

Nylon :

Aceste fibre sunt folosite pentru obtinerea articolelor turnate, a textilelor si

a suturilor medicale. Fibrele de nailon sunt rezistente si mult mai rezistente decat
matasea si relativ insensibile la umezeala si mucegai.

Nylon-ul este o poliamida obtinuta din petrol. Nylon-ul se topeste si apoi

arde rapid, daca flacara ramâne pe fibra topita. Daca se poate mentine flacara pe
nylon-ul care arde, se simte un miros de plastic ars.

Fibrele poliesterice :

Acestea au ca reprezentant important Terilena (Terom, Dacron) care rezulta

prin poliestificarea (cu eliminare de apa) a acidului tereftalic cu 1,2 etandiol. Acest
tip de fibre au caracter puternic hidrofob si sunt rezistente la lumina,caldura,
sifonare.

Poliesterul este un polimer obtinut dintr-un amestec de carbune, apa si

produse petroliere. Poliesterul se topeste si arde în acelasi timp, topitura si cenusa
pot sa adere repede la orice suprafata, se lipeste inclusiv de pielea omului,
generând arsuri. Fumul de la poliesterul ars este negru, însotit de un miros
dulceag.

Fibrele de acril :

Fibrele de acril sau tehnologic acrilonitrilul sunt obtinute din produse

petroliere naturale. Acrilii ard usor datorita structurii lor specifice. Un chibrit sau o
tigareta cazuta pe o patura de acril o poate arde; viteza de ardere este mare, daca
Colegiul National “Calistrat Hogas“ Tecuci
Gogota Madalina-Elena

nu se intervine pentru stingere. Cenusa este densa. Mirosul este neplacut,

astringent.

Dintre fibrele preparate prin polimerizare radicala doua au o importanta

deosebita: fibrele acrilice si fibrele polivinilalcoolice. De fapt, fibrele acrilice au la
baza copolimeri ai acrilonitrilului cu acetat de vinil, metil, metacrilat etc.
Copolimerul este dizolvat într-un solvent potrivit (ca dimetilformamida, dimetil
sulfoxid, carbonat de etilena, solutii de tiocianat) si se fileaza prin filare umeda sau
uscata.

Polimerizarea ionica :

Polimerizarea ionica este utilizata la obtinerea fibrelor de polipropilena si

polietilena. Fibrele de polipropilena au avut o dezvoltare dinamica în ultimi ani,
datorita rezistentei ia agentii chimici, precum si datorita greutatii specifice foarte
mici. O asemenea structura se obtine doar prin polimerizarea ionica. Unul dintre
sistemele catalitice utilizate este Ziegler-Natta, adica TiCl3 + Al(C2H5)3. Filarea se
face din topitura.

Polimerul :

Polimerul este o substanta macromoleculara a carei molecule este formata

prin unirea in lant a doua sau mai multe molecule de monomer.

Polimerul se dizolva în apa fierbinte si se fileaza într-o baie de sulfat de

sodiu. Urmeaza tratarea cu formaldehida, pentru a esterifica o parte din grupele
OH. Astfel se confera polimerului rezistenta la apa.

Fibrele obisnuite prin polimerizare sau copolimerizarea clorurii de vinil

(CH2=CHCl) au o importanta mai mica datorita temperaturii joase de topire.

Nailon, scris și nylon(în engleză nylon, iar în franceză nylon) este nume un generic
folosit pentru un grup de fibre textile din polimeri sintetici, cunoscuți sub numele
Colegiul National “Calistrat Hogas“ Tecuci
Gogota Madalina-Elena

de poliamide. Este primul polimer sintetic care a avut succes comercial, datorită
faptului că este ieftin, ușor, fin și tare.

A fost produs pentru prima dată pe data de 28 februarie, 1935 de către Wallace
Carothers la firma americană DuPont.
Etimologie
Cuvântul din română nailon / nylon, este un împrumut din
limba engleză: nylon Circulă numeroase etimologii asupra originii cuvântului
„nylon”, cum este aceea care afirmă faptul că nylon provine de la NY (New York)
și LON (London), sau aceea că provine de la inițialele prenumelor soțiilor
inventatorilor.
Explicația următoare, oferită de mai multe dicționare etimologice (între care cel al
lui Dauzat[3]) este destul de plauzibilă: potrivit acestei explicații, este vorba
deacronimul format de inițialele prenumelor soțiilor celor cinci chimiști de
la DuPont de Nemours care au colaborat la inventarea textilei, și
anume : Nancy, Yvonne,Louella, Olivia și Nina.
Descriere[modificare | modificare sursă]
Nailonul este un material termoplastic mătăsos, folosit pentru prima dată la
fabricarea periuțelor de dinți (1938), apoi la ciorapi de damă (1940). Actualmente
este folosit la fabricarea hainelor, a frânghiilor, a periilor, a corzilor de instrumente
muzicale etc. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost folosit în loc
demătase la confecționarea parașutelor.
Colegiul National “Calistrat Hogas“ Tecuci
Gogota Madalina-Elena

Funie de nailon
Formulă de reacție
O formulă tipică de reacție este următoarea:
Colegiul National “Calistrat Hogas“ Tecuci
Gogota Madalina-Elena

Fotosinteza

Fotosinteza este procesul de fixare a dioxidului de carbon din atmosferă de către plantele verzi (cu clorofilă), în
prezența radiațiilor solare, cu eliminare de oxigen și formare de compuși organici (glucide, lipide, proteine) foarte
variați. Deși apa participă în fotosinteză, ca și dioxidul de carbon, ea nu constituie, nici chiar când este în cantități
reduse, un factor limitant pentru toate speciile. Intensitatea fotosintezei se exprimă cantitativ prin volumul de gaz
degajat pe unitate de timp.

Apa în fotosinteză
Fără apă, viața plantelor, ca de altfel a tuturor viețuitoarelor de pe Terra, este imposibilă. După cum se știe, globul
pământesc este aprovizionat cu apă în mod inegal. Cele mai puține precipitații, inegal distribuite în cursul anului,
cad în deșerturi. Deșerturile se găsesc pe aproape toate continentele, ocupând suprafețe mai mari sau mai mici,
populate cu o floră și o faună specifică. Toate procesele metabolice depind de cantitatea de apă din țesuturi. Un
deficit de apă în țesuturile asimilatoare influențează direct procesul fotosintezei atât în faza de lumină, cât și în faza
de întuneric, provocând inhibarea acestuia. Deoarece principalul rezultat al pierderilor turgescenței îl constituie
închiderea stomatelor, schimbul de gaze care are loc în fotosinteză, respirație și fotorespirație, este mult îngreunat.
Totuși, și alți factori nonstomatici intervin în reducerea fotosintezei sub influența deficitului și stresului de apă.

Adaptări ale organismelor

Deși speciile de plante care cresc în ținuturile aride aparțin mai multor familii botanice, ele capătă mai mult sau mai
puțin același aspect. Astfel datorită apei insuficiente, o parte din plantele din deșerturi și-au pierdut frunzele, care
s-au transformat în spini pentru a împiedica transpirația, asimilația clorofiliană fiind preluată de către tulpinile verzi
Colegiul National “Calistrat Hogas“ Tecuci
Gogota Madalina-Elena

ce au clorofilă. Tulpinile verzi, asimilatoare, pot fi sferice, lățite ca niște frunze sau cilindrice și ramificate ca niște
candelabre. Deși suculente, conținând o mare cantitate de apă acumulată de țesutul acvifer, animalele nu se pot
atinge de ele datorită spinilor puternici ce constituie o bună armă de apărare. Și acești spini nu sunt altceva decât
frunzele reduse la nervura principală.Aceste forme de adaptare se întilnesc mai ales la plantele de deșert, cele din
familia Cactaceae numite simplu – cactuși și care sunt caracteristice (cu unele excepții) deșertului Mexican. Dacă nu
chiar toate speciile de plante care trăiesc în locuri secetoase au imitat, mai mult sau mai puțin, forma cactusului, în
schimb toate au păstrat caracteristicile de bază: stomatele sunt deschise numai noaptea, cuticula frunzelor este
groasă și impermeabilă, plasma celulară se păstrează întotdeauna, indiferent de temperatură, în stare hidratată.

Unele alge produc in anumite condiții hidrogen în loc de oxigen.

Reacții fotochimice
În stadiul dependent de lumină (reacția la lumină),clorofila absoarbe energia luminoasă, care stimulează unii
electroni din moleculele de pigment, transferându-i pe straturi cu niveluri mai ridicate de energie. Aceștia părăsesc
clorofila și trec printr-o serie de molecule, formând NADPH (o enzimă) și molecule ATP care stochează energia.
Oxigenul rezultat în urma reacțiilor chimice este eliberat în atmosferă prin porii frunzelor.

Reacții nefotochimice ( de întuneric )

Ciclul Calvin (descoperit de Melvin Calvin) reprezintă o serie de reacții biochimice, care au loc in stroma
organismelor fotosintetice, în timpul fazei de întuneric. În cadrul acestui proces, energia cinetică a fotonilor este
transformată în energie chimică de legatură. NADPH și ATP sunt compușii care conduc la cel de al doilea stadiu al
fotosintezei, (sau ciclul Calvin).În acest stadiu, glucoza este produsă folosindu-se dioxid de carbon din atmosferă.

Aspectul energetic al fotosintezei

Au trebuit să treacă încă 44 ani pentru ca aspectul energetic al fotosintezei să fie cunoscut. Meritul revine
medicului și fizicianului german Robert Mayer, care a aplicat legea conservării energiei la viețuitoare. Astfel, în 1845
el a publicat lucrarea "Mișcarea organică în relație cu metabolismul", în care a explicat clar transformarea energiei
în procesul fotosintezei. În timpul efectuării fotosintezei, plantele înmagazinează energia luminii solare sub formă
de energie chimică.ei în natură. Plantele nu creează energie, ci numai o transformă pe cea primită de la soare. În
plus, Mayer afirmă că viața animalelor este dependentă de această proprietate unică a plantelor verzi. Astfel
energia consumată de animale în timpul vieții provine din radiațiile solare. Acest fapt stabilește ferm procesul de
fotosinteză ca fiind unul dintre fenomenele cele mai importante din lumea viețuitoarelor. Ecuația generală a
fotosintezei putea fi scrisă atunci:

Poluarea aerului si fotosinteza[

Este poate necesar de reamintit că rolul epurator al aerului ambiant, atribuit plantelor este totuși limitat, astfel că
este iluzoriu să considerăm că oxigenul produs de o pădure poate compensa pe cel consumat de către avioanele cu
reacție la decolarea de pe un aerodrom. În schimb, rolul fizic al plantelor este mult mai important. Diferitele
plantații de arbori, de garduri vii sau de masive împădurite vor avea un rol fizic de dispersare a poluanților,
modificând asperitățile naturale ale solului, producând modificări higrometrice și de temperatură locale, toate
favorizând o mai bună dispersare sau fixare la sol a diferiților poluanți emiși în atmosferă. Aceasta presupune în
primul rând, cunoașterea mecanismelor de intoxicare a plantelor cu poluanții aerului, pentru a putea imagina apoi
fie o modalitate de atenuare a efectelor, fie un mod de selecționare a speciilor rezistente. Astfel, principalii poluanți
întâlniți sunt: dioxidul de sulf, derivații fluorului, oxizii de azot,ozonul și numeroase alte substanțe produse de
Colegiul National “Calistrat Hogas“ Tecuci
Gogota Madalina-Elena

diferite industrii, ca acidul clorhidric, pulberile, monoxidul de carbon. Ei limitează suprafața activă fotosintetic a
frunzelor.

Ozonul și agenții oxidanți

Ozonul și oxidanții sunt poluanți fotochimici care se formează sub acțiunea radiațiilor luminoase (în special UV)
asupra unui amestec de poluanți de tipul SO2, NOx și hidrocarburi nesaturate. Ei sunt întâlniți adesea în regiuni cu
poluare puternică, unde condițiile climatice cu curenți slabi de aer permit stagnarea unor mase poluante, creîndu-
se astfel condiții favorabile reacției dintre diferiții poluanți.Plantele din aceste zone prezintă pete necrotice
localizate între nervuri pe una sau alta din fețele frunzei,în funcție de poluantul în cauză.O expunere prelungită
produce o cloroză a frunzei, îmbătrânirea prematură și eventual căderea frunzelor atacate. Pe lângă aspectul
fundamental, cercetarea acțiunii ozonului și a oxidanților asupra fotosintezei, prezintă și o importanță practică. Se
știe că prezența poluanților poate produce diminuarea creșterii plantelor prin reducerea fotosintezei, datorită
distrugerii țesuturilor. Numeroși cercetători au observat o reducere a creșterii plantelor, expuse acțiunii oxidanților,
chiar și în absența necrozelor. S-a observat o reducere a creșterii cu 10 % la o varietate de tutun expusă timp de 3-4
săptămâni la concentrații ale oxidanților cuprinse între 0,03 și 0,22 ppm. Această diminuare afectează mai mult
varietățile existente.O expunere de 3 săptămâni la concentrații comparabile celor înregistrate în natură, împiedică
înflorirea la tomate.Numeroși alți factori ar putea și ei constitui cauza diminuării procesului de creștere, iar dintre
aceștia amintim: modificările anatomice ale țesuturilor foliare, intensificarea respirației, diminuarea fotosintezei,
scăderea cantității de clorofilă, creșterea permeabilității pereților celulari etc. Studiile efectuate asupra rolului
stomatelor în absorbția ozonului și oxidanților au scos în evidență faptul că stomatele nu constituie singura cale de
pătrundere a poluantului în plante.

Monoxidul de carbon (CO)

Influența acestui poluant asupra fotosintezei a fost studiată la alga verde unicelulară Chlorella. Rezultatele au arătat
o inhibare reversibilă a procesului care depinde de presiunile parțiale ale monoxidului de carbon și ale oxigenului.
S-ar părea că această inhibare a fotosintezei se datorează fixării monoxidului de carbon pe nucleul metalic al unei
enzime care transportă oxigenul în procesul de fotosinteză. Inhibarea fotosintezei se accentuează sub acțiunea
luminii.
Colegiul National “Calistrat Hogas“ Tecuci
Gogota Madalina-Elena

Transformari energetice in organismal uman

In orice organism viu este un sistem energetic. Cantitatea de energie primita de la

mediu este egala cu cantitatea de energie consumata, plus acumularile. Daca
acumularile sunt pozitive atunci acest organism va creste in greutate, daca acestea
sunt negative va scadea in greutate. Intr-un organism sanatos este de dorit ca
acumularile sa se mentina constante in timp.

Asemenea motorului de automobil, care, pentru a functiona are nevoie de

carburanti (furnizeaza energie), lubrifianti (protejeaza motorul si asigura ungerea)
si apa (asigura racirea) si organismul omului, pentru a functiona are nevoie de
sursa de energie (care este asigurata de alimente), de substante de protectie
(asigurate de vitamine, saruri minerale, fier, iod, acizi grasi nesaturati, etc.), de
substante de racire (apa).

Daca motorul nu poate functiona decat in limita carburantului disponibil, nici

omul nu poate munci decat in masura in care dispune de energia chimica furnizata
de hrana absorbita. Omul are nevoie nu numai de energie sub forma de alimente,
ci si de lichide pentru a mentine bilantul hidric la

nivelul normal. Consumul mediu de apa este evaluat la 35g/kg de greutate

corporala (sau 2-2,5l/zi).

Apa continuta in alimente sau absorbita sub forma de bautura este eliminata
in mod permanent prin rinichi si glandele sudoripare. Ceea ce corpul elimina nu
este niciodata apa pura, ci intotdeauna un lichid incarcat cu deseuri (uree, clorura
de sodiu si diversi alti metaboliti). Prin transpiratie, pe vreme rece, se evapora
250-1700 g apa. In cazul unei munci fizice dificile, prestata pe vreme uscata si
calda, cantitatea de transpiratie poate atinge chiar 10-15 l in 24 ore. Pe aceasta
cale, organismul combate de fapt supraincalzirea. Pentru evaporare se consuma o
cantitate de caldura de 600 calorii pentru 1 l de sudoare. Daca aceasta caldura ar fi
toata furnizata de corpul omenesc, temperatura lui ar cobori cu aproximativ 10°C.
Colegiul National “Calistrat Hogas“ Tecuci
Gogota Madalina-Elena

Cu toate ca hrana contine o importanta cantitate de lichid (de exemplu,

carnea 70-80%; painea 43%, fructele 85%; cartofii 78%; pastele fainoase 14%)
aceasta nu este suficienta si trebuie completata, in functie de necesitatile
individuale, cu 0,5-1 litru de lichid si chiar cu 1,5-2 litri in anotimpul cald cand
pierderile de apa prin transpiratie sunt mai ridicate. Bauturile digestibile, cum sunt
ceaiul, cafeaua sau supa, sunt indicate in acest scop.

Un regim alimentar rational cere ca substantele nutritive sa fie alcatuite

dintr-o lista variata de alimente, iar rationalizarea regimului alimentar presupune
si o justa repartizare pe mese a hranei zilnice.

Cunoasterea surselor si consumului de energie in organismul omului a

principiilor alimentare, a fenomenelor fiziologice si a alimentatiei prezinta o mare
insemnatate pentru alegerea solutiilor celor mai pertinente.

Degradarea moleculelor organice mentine constanta cantitatea de energie

necesara corpului uman: aceasta cantitate variaza cu varsta, sexul si efortul depus
de individ.

Categoria Aportul energetic

Copil (1-3 ani) 1270 kcal
Copil (4-9 ani) 1750 kcal
Baiat (10-12 ani) 2190 kcal
Fata (10-12 ani) 1950 kcal
Adolescent (13-19 ani) 2680 kcal
Adolescenta (13-19 ani) 2140 kcal
Barbat adult 2700 kcal
Femeie adulta 2000 kcal
Persoana in varsta De la 1500 pana la 2100 kcal

Tabelul 1. Variatia energiei

Colegiul National “Calistrat Hogas“ Tecuci
Gogota Madalina-Elena

Cui se datoreaza aceste variatii ale cantitatii necesare de energie?

La copil aportul energetic variaza cu varsta. El depinde in mod egal de viteza

de crestere a copilului si de activitatea fizica a acestuia. Variatia aportului in timpul
cresterii se datoreaza formarii de tesuturi ale organismului.

La persoanele in varsta nevoia de energie este influentata si de diminuarea

fortei masei musculare si reducerea activitatilor fizice.

Diferenta dintre barbati si femei este ca la barbati nevoia de energie este

mai putin importanta pentru ca masa de tesut adipos este de cele mai multe ori
mai mica decat la femei deci si energia necesara pentru arderea acestor grasimi
este mai mica.

Glucide, lipide si proteine

Functionarea celulei pretinde o anumita energie, o cantitate variabila

necesara indeplinirii functiilor acesteia. Exista diferite forme de stocare a energiei.
Aceste surse, care sunt alcatuite in mare parte din alimente, permit furnizarea
continua de energie catre toate celulele corpului.

Energia este preservata sub forma de:

· Glucide (hidratii de carbon) – se gasesc in muschi si in ficat – constituie

elementele principale ale alimentatiei vegetariene. Constituentul de baza este
glucoza. Toti hidratii de carbon trebuie sa se descompuna in glucoza, pentru ca
intestinul sa-I poata asimila.

Glucoza in sine este, deci, hidratul de carbon care cel mai bine asimilat si care
degaja o cantitate importanta de energie.

Masurarea valorii energetice a glucozei. Aceasta se va face pe baza principiului

calorimetriei. Se va pune o cantitate mica de glucoza in calorimetru si este arsa
permitand astfel masurarea caldurii eliberate prin arderea ei.
Colegiul National “Calistrat Hogas“ Tecuci
Gogota Madalina-Elena

C6H12O6 + 6O2 → 6CO2 + 6H2O

Energia eliberata: (2860 + 0) – (0+0)=2860 Kj

Reactia de oxidare elibereaza in totalitate energia continuta de glucoza,

pentru ca produsii de reactie (O 2 si CO2) au energia nula. Un mol de glucoza
elibereaza 2860 kj,dar μ C6H12O6= 180g/mol de unde rezulta ca 1 gram glucide =
2860/180 = 17Kj. Prin calcul asemantor rezulta:

1 g de glucide 17 Kj
1 g de proteine 17 Kj
1 g de lipide 38 Kj

Valorile energetice

Zaharul constituie unul din alimentele de baza ale omului. Valoarea lui
alimentara este data de cantitatea mare de energie pe care o produce in organism
si de rapiditatea si gradul in care se asimileaza. In timp ce 1 kg de paine neagra
asigura organismului 2200 de calorii, iar 1 kg de carne de vaca 1500 de calorii, un
kilogram de zahar asigura circa 4000 calorii. In organism zaharul se asimileaza in
numai 15 minute de la consumare, in timp ce la alte alimente asimilarea se
produce dupa 60 - 90 de minute.

Amidonul care se afla in toate vegetalele si in produsele care provin din ele
(cereale, faina, paine, paste alimentare), precum si in ficat, intr-o combinatie
chimica identica, este format din mai multe zaharuri de baza legate chimic.

Celuloza este elementul mai mult sau mai putin rigid al vegetalelor. Ea nu
se gaseste numai in lemn ci si in partile fragede ale plantei. Celuloza inveleste
substanta moale, adesea lichida, pe care o contine celula. Desi celuloza este un
hidrat de carbon, ea nu are valoare nutritiva, constituind o substanta balast.

· Lipidele (grasimile) sunt substante organice produse atat in regnul animal

– il stocheaza in tesutul subcutant, in epiploon sau in jurul organelor interne – cat
Colegiul National “Calistrat Hogas“ Tecuci
Gogota Madalina-Elena

si in ce vegetal – plantele il acumuleaza in jurul elementelor reproducatoare. Din

cele mai vechi timpuri grasimile si-au gasit diferite intrebuintari in alimentatie,
medicina, industrie.

Valoare energetica a lipidelor este de doua ori mai mare decat a proteinelor
si a glucidelor. Ele se descompun din acizi grasi si glicerina. Bila transforma
grasimile insolubile in grasimi solubile prin descompunerea acizilor grasi, conditie
indispensabila a trecerii lor in sange.

Tabel 3. Continutul de substanta de rezerva in semintele oleaginoase si

amidonoase
Seminte Specia vegetala Lipide Glucide
Oleaginoase Floarea soarelui 45-55 10
Nuci de cocos 65 12

Ricin 60-65 15

Amidonoase Boabe grau 1.8 69

Boabe mazare 1.9 53

Boabe orez 1.3 77

· Proteinele sunt, din punct de vedere chimic, compusi macromoleculari

naturali, cu structura polipeptidica, care prin hidroliza formeaza α-amino acizi.
Ele contin pe langa carbon, hidrogen, oxigen, azot, sulf, potasiu si halogeni.

Unele proteine vegetale pot inlocui cu succes proteinele animale, de

exemplu proteinele din carne pot fi inlocuite de soia. Semintele de plante
oleaginoase dau de asemenea procente ridicate de proteine: floarea-soarelui,
arahide, bumbacul.

Enzimele sunt proteine speciale ce intermediaza sau acclereaza toate

reactiile chimice din corpul uman. Corpul uman are nevoie de 3 mari retele
enzimatice:
Colegiul National “Calistrat Hogas“ Tecuci
Gogota Madalina-Elena

1. Enzimele din alimente, care se gasesc in majoritatea hranei vegetale

organice proaspete. Acestea joaca un rol important in procesul digestiei.
Din pacate, gatirea, conservarea, depozitarea si combinerea cu produse
chimice diminueaza sau distrug potentialul enzimatic al hranei noastre.

2. Enzimele metabolice, care sunt esentiale pentru toate functiile

corpului precum productia de noi enzime, reciclarea, detoxifierea,
imunitatea.

3. Enzimele digestive, care sunt secretate prin tubul digestiv. Acestea

hidrolizeaza sau descompun hrana pe care o consumam in particule
suficient de mici pentru a putea fi folosite de corp.

Potentialul enzimatic: o resursa limitata. Potentialul enzimatic este

capacitatea de a produce enzime. Acest potential, primit la nastere, este limitat si
exhaustiv. Calitatea si durata de viata a individului depinde de felul in care isi
foloseste potentialul enzimatic. Aproximativ 230.000 celule sunt create in fiecare
secunda, adica aproape 20 bilioane zilnic. Fiecare transformare celulara necesita
sute de pasi biochimici, care nu pot fi indepliniti corect fara enzimele metabolice.
Din pacate, proastele noastre obiceiuri de a manca ne epuizeaza potentialul
enzimatic. Mai mult, acestea ingreuneaza regenerarea si capacitatea de protectie
a corpului si vor continua sa faca acest lucru la fiecare masa de la care lipsesc
enzimele. De fiecare data cand consumam mancaruri gatite cu deficit enzimatic,
cantitatea de globule albe (leucocite) a corpului creste la fel ca atunci cand suntem
bolnavi sau infectati cu un virus sau o bacterie. In capul listei cu astfel de hrana se
afla bauturile racoritoare, conservele cu carne, produsele zilnice cu indulcitori si
produsele din faina alba

Sucurile digestive descompun proteinele alimentare in aminoacizii. In afara

de rolul lor in formarea proteinelor, anumiti aminoacizi indeplinesc in organismul
animal unele functiuni fiziologice specifice sau sunt precursori ai unor compusi cu
rol esential in functionarea organismului. Glicocolul este precursor al sarcosinei si
al creatinei, care sub forma fosfatului, fosfocreatinei sau acidului creatinfosforic,
constituie rezerve de energie ale organismului. Aminoacizii sunt precursorii
Colegiul National “Calistrat Hogas“ Tecuci
Gogota Madalina-Elena

aminelor biogene si ai aminoalcoolilor, substante cu rol fiziologic de mare

importanta pentru buna functionare a organismului.
Colegiul National “Calistrat Hogas“ Tecuci
Gogota Madalina-Elena

Reglarea pH-ului in organism

Natura Suc Oţet Must Lapte Bere Salivǎ Apa mǎrii Apǎ de spǎlare
soluţiei de lǎmâie
Valoare pH 2 3 4 6,5 5 7 8,5 9

Variaţia foarte restrânsa a valorii normale a pH-lui, în comparaţie cu variaţia valorii

altor parametrii ai homeostazei mediului intern, rezultǎ din faptul cǎ majoritatea
enzimelor ce controleazǎ metabolismul celular au un pH optim de acţiune, cu
limite foarte apropiate şi dependent de valorile lui extracelulare. Din acest motiv
menţinerea pH-ului mediului intern este o condiţie obligatorie pentru
desfǎşurarea activitǎţii metabolice a organismului. Pentru îndeplinirea acestei
condiţii, echilibrul acido-bazic prezintǎ mecanisme complete şi rapide, legate de
desfǎşurarea funcţiilor vitale ale organismului.
Tendinţele de variaţie, în sensul creşterii sau scǎderii pH-ului în diferite condiţii de
activitate a organismului, sunt controlate prin intermediul sistemului tampon ale
sângelui si prin intermediul activitǎţii diferitelor organe (în special rinichiul si
plǎmânul). Sistemul tampon este format fie dintr-un acid slab şi sarea sa cu o
bazǎ tare, fie dintr-o bazǎ slabǎ şi sarea sa cu un acid puternic. Deoarece tendinţa
de creştere a aciditǎţii (scǎderea pH-ului) este preponderentǎ în organismul uman,
sistemele tampon antiacide sunt bine reprezentate. Unele sisteme tampon din
organism sunt constituite numai din substanţe anorganice iar altele din substanţe
organice (mai mult sau mai puţin complexe). În ordinea complexitaţii lor
crescânde, principalele sisteme tampon din organism sunt:
1) sistemul tampon acid carbonic-bicarbonat,
2) sistemul tampon al fosfaţilor,
3) sistemul tampon al unor acizi organici şi
4) sistemul tampon al hemoglobinei.
Colegiul National “Calistrat Hogas“ Tecuci
Gogota Madalina-Elena

Dintre sistemele tampon din organism cel mai important şi mai rapid
controlat este sistemul bicarbonat/acid carbonic ( HCO /CO ). Importanţa sa
deosebitǎ rezultǎ din faptul cǎ, pe de o parte, CO este produs continuu de cǎtre
metabolismul celular, iar pe de altǎ parte, acesta formeazǎ cu apa, în prezenţa
anhidrazei carbonice, acidul carbonic (H CO ) care disociaza uşor HCO şi H . Acest
sistem cuprinde exces de componenţǎbazicǎ (bicarbonat). Într-adevǎr,
concentraţia bicarbonatului de sodiu din sânge este de 20 de ori mai mare decât
cea a acidului carbonic. Datoritǎ acestui fapt, sistemul tamponeazǎ eficient acizii
realizând pǎstrarea constantǎ a pH-ului mediului intern (sângelui). Un alt aspect
care conferǎ sistemului tampon bicarbonat/acid carbonic o
importanţǎ functionalǎ deosebitǎ este posibilitatea de reglare foarte rapidǎ a
concentraţiei lui sanguine datoritǎ controlului respiraţiei, care se realizeazǎ prin
valoarea presiunii lui parţiale din sângele arterial, prin intermediul
chemoreceptorilor periferici din sinusul carotidian şi ai celor centrali din sistemul
nervos. Astfel, o creştere a presiunii partiale a CO şi, implicit, a concentraţiei
sangiune a H (acidoza) va determina creşterea frecvenţei respiratorii şi eliminarea
excesului de CO . În condiţiile scǎderii presiunii parţiale a CO (alcaloza) frecvenţa
respiratorie scade. Din mecanismele prezentate rezultǎ cǎ funcţia respiratorie are
o importanţǎ deosebitǎ în menţinerea echilibrului acido-bazic al organismului.
Colegiul National “Calistrat Hogas“ Tecuci
Gogota Madalina-Elena

Ce ascund sucurile artificiale din comert

S-au scris multe informaţii şi date despre sucurile acidulate şi îndulcitorii de sinteză. Sper că au rămas
puţini părinţi care mai oferă copilului lor aceste băuturi periculoase pentru sănătatea micuţilor. Din păcate
însă majoritatea dintre ei au ales “sucurile naturale”. Dar să vedem ce e natural în aceste sucuri.

Din păcate, apa e singura componentă naturală lipsită de calorii, care hitratează corpul. Pe rafturile
magazinelor găseşti diverse “sucuri naturale”, cu pai fără pai, cu desene, cu vitamine, cu multe “beneficii”
pentru sănătatea copilului. Dar dacă te uiţi mai atent pe eticheta din spate ai să vezi că realitatea e alta: zahăr,
concentrate natural din suc de fruce, acidifianţi şi apă.

Astfel produsul natural pe care îl cupărăm este un sirop de zaharoză cu o cantitate extreme de mica de suc
concentrat (10-30%), cu arome edentic naturale, adică vorbind în E-uri: E330- acid citric, E300 – vitamina C,
160a – betacaroten, E952 – ciclamat de sodiu, E951 – aspartam, E950 – acetsulfam, E211 – benzoat de sodiu
şi dioxid de carbon.
Colegiul National “Calistrat Hogas“ Tecuci
Gogota Madalina-Elena

Cum ne distrug sănătatea aceste E-uri?

Prezenţa acestor aditivi este extrem de periculoasă:

 Acidul citric consumat frecvent poate ataca smalţul dentar.

 Betacarotenul este un colorant portocaliu artificial, ce nu poate fi utilizat de organism. Culoarea
însă influenţează acceptabilitatea alimentelor, modificând perceperea gustului. În general, alimentele
care au o culoare intensa sunt percepute ca având o savoare mai puternicâ.
 Chiar dacă vitamina C este trecută pe etichetă, nu ştim dacă este artificială sau naturală.
 Aspartamul este un indulcitor şi potenţiator de gust artificial, extrem de sarac în calorii, care
poate fi obţinut şi din organisme modificate genetic, doza zilnica fiind de 40 mg/kg corp.
 Benzoatul de sodiu este un conservant artificial, doza zilnica admisă – de 5 mg/kg corp – putând
provoca alergii.

 Precizarea „suc natural” este trecuta pe ambalajul produsului cu litere foarte mari şi putem fi astfel
influentaţi uşor. Informaţiile compoziţionale şi nutriţionale sunt înscrise cu caractere extrem de mici,
pe spatele produsului, şi avem astfel falsa impresie că vom cumpara un produs care e sănătos (spre
deosebire de sucurile acidulate obişnuite).

Atunci ce mai bem?

 Alternativa este să faci suc natural din fructe proaspete – pune fructele în blender şi apoi poţi dilua
piureul rezultat cu puţină apă; e de preferat această metodă pentru ca astfel folosim şi pulpa
fructului. Copiii au o capacitate de învăţare enormă, însă prin imitaţie, de aceea părinţii sunt
responsabili să ofere un model de consum alimentar sănătos.