Constantin Brâncuşi

Cultura europeană a existat de când există Europa. În epoca contemporană, dar mai ales
după Al Doilea Război Mondial, comunitatea europeană a fost guvernată şi determinată de politic şi
economic, aspectul cultural „acel ciment indispensabil pentru consolidarea edificiului“ fiind din ce
în ce mai mult uitat, deşi după cum spunea marele Eugen Ionescu: „Sunt în lume multe lucruri care
ne separă, dar există şi unul care ne apropie: cultura!"
Poziţia şi destinul istorico-geografic al românilor, plasaţi la punctul de întâlnire a două lumi,
au avut drept rezultat o cultură originală, născută în tiparul naţional devenit creuzetul în care s-a
produs sinteza dintre Orient şi Occident. Această capacitate de sinteză, a fost, ca şi latinitatea şi
ortodoxia, o trasătură fundamentală a spiritualităţii româneşti, aflată, mai multe veacuri în căutarea
destinului ei european. În secolul al XX-lea, cultura românească şi-a găsit acest destin, integrându-
se pentru totdeauna în aria largă a spiritualitătii europene şi mondiale.
În mişcarea culturală europeană, românul Constantin Brâncuşi (1876-1957), stă alături de
cei mai mari artişti ai lumii. Considerat de majoritatea criticilor drept cel mai mare sculptor al
secolului al XX-lea, Constantin Brâncuşi este fără îndoială artistul pe care România l-a dat omenirii.
Născut la Hobiţa, urmează diverse şcoli de profil din România după care îşi urmează calea. Aşa a
ajuns în atelierul lui Rodin unde a fost acceptat ca practician. Deşi tânăr, realizează că nu se poate
dezvolta în umbra maestrului său. Se spune despre Constantin Brâncuşi că este artistul modern al
secolului al XX-lea, prilej de mândrie pentru noi, românii. În sculpturile sale se regăseşte, exprimată
cu fidelitate şi minuţiozitate de bijutier, arta culturală, întreg patrimoniul cultural românesc.
Faptul ca acest sculptor expunea lucrări la Paris, Praga, Munchen, New York, Boston, încă
înainte de izbucnirea primului război mondial, demonstrează că era nu doar o personalitate
europeană, ci una care a intrat în istoria universală a artei. Deşi s-a născut în România şi tot aici a
făcut primii paşi în sculptură, Brâncuşi s-a afirmat cu adevărat în Franţa, unde a realizat cele mai
multe dintre operele sale. Tudor Arghezi afirma: “Cel care nu a putut fi stimat în România îşi va
găsi locul în colecţiile din străinătate, alături de alţi clasici”. De altfel, celebrul artist s-a stins din
viaţă la Paris, ultima sa mărturisire - făcută arhiepiscopului Teofil, de la biserica ortodoxă din
capitala Franţei, fiind: “Mor cu inima tristă, pentru că nu mă pot întoarce în ţara mea”. În opera sa,
Brâncuşi a oglindit felul de a gândi lumea a ţăranului român. Prin obârşia sa ţărănească, şi-a aflat
rădăcinile adânci ale operei sale în tradiţiile, miturile şi funcţia magică a artei populare româneşti.
Prin Brâncuşi, arta noastră populară a devenit inteligibilă lumii întregi. Iluminat de cultul
pământului patriei şi al strămoşilor săi, sculptorul, este fascinat de zorii naşterii omului,
descoperind, în fluxul imemorial al vremii, momentele cruciale ale vieţii - naşterea, iubirea, munca,
creaţia, moartea. Unele dintre cele mai cunoscute opere ale sale sunt: “ “Sărutul” (1907),
“Somnul” (1908), “Muza adormită” (1909-1910), “Pasărea măiastră” (1910), “Prometeu”
(1911), “Domnişoara Pogany” (serie 1912-1933), “Primul pas” (1913) lucrări ce marchează
aplecarea spre valorile artelor arhaice. Recunoaşterea sa pe plan naţional şi internaţional se
datorează, în principal, ansamblului sculptural de la Târgul Jiu, tripticul Masa tăcerii, Poarta
sărutului şi Coloana fără sfârşit (1937-1938) - capodoperă a marelui artist. Aici, ca şi în alte opere,
Brâncuşi regăseşte dimensiunile artei populare, ale întregului patrimoniu cultural românesc, pe care
le-a introdus în atmosfera agitată a artei moderne. Aceste lucrări depăşesc limitele concretului,
generând diverse interpretări ale semnificaţiei celor trei sculpturi. Mac Constantinescu, un cunoscut
al artistului, spunea în “Colocviul Brâncuşi” că ansamblul reprezintă ,,înfăptuirea unei vechi
dorinţe, aceea de a lăsa pe pământul românesc concretizarea în bronz şi piatră a tot ce a gândit
mai profund şi mai îndelung’’. Iar A. Ghenie spunea că ,,un ţăran din Gorj a făcut pentru ţara sa
ceea ce pentru alte ţări n-au putut face decât regii şi împăraţii’’.
Atitudinea constructivă, pozitivă, ce se degajă din această abordare a fenomenelor vieţii face
din Brâncuşi unul din creatorii ce au marcat decisiv evoluţia sculpturii moderne. În atelierul său din
inima Parisului, Brâncuşi şi-a creat o lume a lui, cu un cadru şi o atmosferă românească. Muzeul
Naţional de Artă Modernă din Paris are un număr important de lucrări ale lui Brâncuşi, lăsate prin
testament moştenire României, dar acceptate cu bucurie de Franţa, împreună cu tot ce se afla în
atelierul său, după refuzul guvernului comunist al României anilor 1950 de a accepta lucările după
moartea sculptorului. În România, in perioada comunistă, Brâncuşi a fost contestat ca unul din
reprezentanţii formalismului burghez cosmopolit. Totuşi, în decembrie 1956, la Muzeul de Artă al
Republicii din Bucureşti s-a deschis prima expoziţie personală Brâncuşi din Europa. Abia în 1964
Brâncuşi a fost „redescoperit” în România ca un geniu naţional şi, în consecinţă, ansamblul
monumental de la Târgu-Jiu cu Coloana fără sfârşit, Masa tăcerii şi Poarta sărutului a putut fi
amenajat şi îngrijit, după ce fusese lăsat în paragină un sfert de veac şi fusese foarte aproape de a fi
dărâmat.
Un loc aparte în eseistica lui Marin Sorescu îl ocupă medalioanele cultural-literare, prin
care este evocată personalitatea complexă a lui Brâncuşi. Se poate vorbi de un adevărat cult pentru
acest titan al pietrei. Cine se apropie de opera lui, ca să ia contact cu ea trebuie să recurgă la un
adevărat ritual: „La intrarea în opera lui Brâncuşi ar trebui o răzătoare, să te ştergi pe picioare
de toate legendele pe care le-ai auzit despre el.” Mesajul scriitorului e clar: îţi trebuie o anumită
stare de curăţenie spirituală, pentru a păşi pe teritoriul sacrului, căci arta brâncuşiană are ceva sfânt
în ea, iar cea care ne ajută să ne ridicăm sufletul de la profan la sacru este Coloana fără sfârşit :
„Fără coloana lui, cerul s-ar lăsa mai repede cu noi.”
 Personalitate artistică europeană, Brâncuşi şi-a împlinit destinul, şi, aşa cum scria James T.
Farell, „in afară de Shakespeare şi Beethoven se spune că mai există un Dumnezeu; acesta este
românul Brâncuşi , un strigăt în noaptea infinitului”.

Bibliografie:

Ciupercă, I., Cozma E., Istorie, Ed. Corint, Bucureşti, 2006, pag. 18-19
Grigorescu, Dan, Brâncuși și secolul său, Editura Artemis, București, 1993