PLANUL LUCRĂRII

1. DEFINIŢIA BOLII
2. ETIOPATOGENIE
3. ANATOMIE PATOLOGICĂ
4. PREZENTAREA CELOR MAI IMPORTANTE FORME CLINICE
(SIMPTOMATOLOGIE, DIAGNOSTIC CLINIC ŞI PARACLINIC,
TRATAMENT)
5. DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL
6. PROGNOSTIC
7. TRATAMENT PROFILACTIC
8. TERAPIA FIZICALĂ ŞI DE RECUPERARE
 TERMOTERAPIE
 ELECTROTERAPIE
MASAJUL
KINETOTERAPIA

CURA BALNEARĂ
TERAPIA OCUPAŢIONALĂ
GIMNASTICA MEDICALĂ

BIBLIOGRAFIE
 Tratamentul balneofizioterapeutic în CIFOZE

1. GENERALITĂŢI ŞI DEFINIŢIA BOLII

Coloana vertebrală este elementul esenţial de menţinere. Ea

dispune de un mare grad de mobilitate ce interesează articulaţiile
intervertebrale, avînd amplitudine variabilă de la regiune la regiune.
Curburile coloanei vertebrale au apărut ca o adaptare la
ortostatism. Curbura toracală o găsim la nou-născut, curbura
cervicală apare cînd copilul ia poziţia şezînd, iar cea lombară odată
cu mersul. Acum apar solicitările muşchilor flexori şi extensori ai
rahisului pentru susţinerea rahisului.

Cifozele sunt încurbări exagerate ale coloanei, cu concavitatea

orientată posterior.

Cifoza dorsală este o accentuare a curburii fiziologice a

coloanei în regiunea toracală. Se poate socoti cifoză atunci cînd firul
cu plumb, atingînd vîrful curburii dorsale, se găseşte faţă de apofiza
spinoasă a vertebrei C7 la mai mult de 3 cm depărtare. Este cea
mai frecventă deviaţie a coloanei.

Cifolordoza (cifoza dorsală şi lordoza lombară) este o

accentuare a celor două curburi vertebrale, echilibrate şi
compensîndu-se reciproc.

Cifoza lombară şi inversiunea vertebrală este o cifoză lombară

prin retroversia bazinului, compensată dorsal.

Cifoza totală este continuarea celei dorsale şi lombare,

însonţindu-se de înfundarea toracelui, este o cifoză lungă, întîlnită
la cei cu relaxare ligamentară şi musculară.

2
 Tratamentul balneofizioterapeutic în CIFOZE

Multe sechele, după îmbolnăviri sau intervenţii chirurgicale îşi

lasă amprenta prin modificări ale atitudinii în totalitate sau numai
a unor segmente ale corpului. Chiar şi organele de simţ pot altera
această atitudine, în sensul că avînd auzul defectuos la o ureche,
aceasta îl obligă pe cel în cauză la o atitudine asimetrică a capului,
rotat într-o parte, pentru a auzi mai bine. Văzul, la rîndul lui,
influenţează atitudinea capului şi a trunchiului prin aplecarea
înainte pentru a apropia ochii de obiect.

Atitudinea corectă a corpului este semn al echilibrului fizic şi

psihic, rezultantă a dezvoltării normale şi armonioase a corpului.

2. ETIOLOGIE

Cifozele au cauze multiple, unele predispozante ca:

 insuficienţa musculară, cum este cazul la adolescenţi, care au
crescut repede în înălţime, fără a avea un tonus muscular şi
ligamentar suficient; poziţia greşită în bancă sau la locul de
muncă, miopia.
 La adult spondilita anchilozantă este una din cauzele cele mai
frecvente ale cifozelor cervico-dorsale progresive şi ireductibile.
 Vîrstnicii cu osteoporoză sau osteomalacie şi tasare anterioară a
discurilor intervertebrale prin hipotonia paravertebralilor
prezintă, de asemenea, o cifoză mai mult sau mai puţin
accentuată, localizată de obicei cervico-dorsal la bărbaţi şi
dorso-lombar la femei.

După etiologia lor, cifozele se împart în:

a). funcţionale; la ele nu se constată modificări morfologice ale

coloanei vertebrale. Ele sunt:
 Habituale (de obişnuinţă, de deprindere)
 De creştere – produse din cauza disproporţiei dintre
creşterea exagerată în înălţime şi nedezvoltarea corectă a
muşchilor
 Profesională – sunt profesii în care predomină atitudinea
cifotică; ex: munca la birou.
 Compensatorii şi datorate defectelor unor analizatori (cifoza
miopilor)

Toate acestea sunt uşor de corectat (prin probe funcţionale de

extensie), uneori prin simpla îndepărtare a cauzei care le-a produs.

3
 Tratamentul balneofizioterapeutic în CIFOZE

Dacă nu sunt tratate, ele pot determina modificări anatomice în

structura coloanei vertebrale şi devin funcţionale.

b). patologice – prezintă modificări (deseori ireductibile) ale coloanei

vertebrale; tratamentul lor este complex (ortopedic, chirurgical,
kinetoterapeutic), el putînd avea rezultate pozitive dacă se înlătură
la timp cauza care le-a produs şi se prelungeşte tratamentul.
Tipurile de cifoze patologice sunt:
 Congenitale: platispondilia, agenezia discului intervertebral,
microspondilia
 Traumatice: luxaţia şi fractura vicios consolidată, hernia de
disc, cifoza histero-traumatică, sdr. lui Kummel-Verneuil
 Infecţioase – tuberculoza osoasă (morbul lui Pott), cifoza
tetanică, osteomielită
 Distrofice – epifizita / osteocondrita vertebrală (boala
Scheuermann), insuficienţa musculo-ligamentară distrofică
 Reumatice (inflamatorii) – spondilita anchilozantă,
spondilodiscartroze, canalul lombar strîmb, Tumorale –
mielomul multiplu, metastaze osoase
 Paralitice (neurologice)– este compromisă musculatura
regiunii, paralizia cerebrală infantilă, sindroame
extrapiramidale
 Endocrine şi carenţiale – osteoporoza, boala Cushing,
rahitism, osteomalacia
 Senile – prin involuţia osoasă şi insuficienţa musculaturii
 Psihotice – în afecţiuni psihice depresive
 Cifoze medicamentoase – administrarea îndelungată de
cortizon, insulină, curara, pot dete4rmina apariţia
fracturilor de coloană şi a cifozei consecutive.

3. ANATOMIE PATOLOGICĂ

Din punct de vedere anatomopatologic, cifozele pot fi:

a). tipice, atunci cînd se produc prin exagerarea curburilor
cifotice normale (dorsală şi sacro-coccigiană)
b). atipice, atunci cînd se produc prin exagerarea altor curburi
decît a celor normale.

În boala Scheuermann, pierderea elasticităţii nucleului pulpos

şi împuţinarea substanţei discului duc la o micşorare a spaţiului
intervertebral, deoarece în partea posterioară micile articulaţii
menţin bine vertebrele; această apropiere se face mai mult în partea

4
 Tratamentul balneofizioterapeutic în CIFOZE

anterioară. Această sporire a presiunii la partea anterioară a unor

corpuri vertebrale în creştere duce la tulburări în dezvoltarea
epifizelor şi la formarea de vertebre uşor cuneiforme.

Cifoza dorsală se compensează superior prin înclinarea gîtului

şi capului înainte, iar inferior prin accentuarea curburii lombare.
Omoplaţii sunt depărtaţi de torace prin întinderea muşchiului
trapez şi a romboizilor şi scurtarea marelui pectoral. Toracele este
înfundat şi umerii duşi înainte.

4. PREZENTAREA CELOR MAI IMPORTANTE FORME CLINICE

Platispondilia se caracterizează prin lăţirea corpurilor vertebrale.

Este o cifoză congenitală care se manifestă încă din copilărie printr-
o supleţe anormală a rahisului şi printr-o deformaţie cifo-scoliotică,
fără dureri şi contractură.
Radiografia arată lăţirea în ambele dimensiuni ale mai multor
corpuri vertebrale.
Diagnosticul diferenţial se face cu turtirea traumatică a
corpilor vertebrali.

Agenezia discului (parţială sau totală), de origine congenitală, dar şi

inflamatorie, se manifestă tardiv, prin fenomene discrete: dureri cu
caracter de lumbago, cifoză cu curbură mică, mai frecventă în
regiunea cervicală şi lombară, mai rar în cea dorsală.
Radiologic se observă un bloc format din două sau mai multe
corpuri vertebrale, cu osificarea ligamentului intervertebral.

Cifoza cu microspondilie se manifestă radiologic prin vertebre ale

căror corpuri sunt oprite în dezvoltare. Clinic există o cifoză
accentuată, dar mai ales, apar tulburări nervoase determinate de
compresiuni medulare grave. Tratamentul este chirurgical, cu
rezecţia corpului vertebral.

Epifizita vertebrală (boala Scheuermann) se caracterizează clinic

prin cifoză dorsală însoţită de dureri, care apar în perioada de
creştere (11-18 ani).
În perioada de creştere, cînd apare cifoza adolescenţilor şi în
special în cursul unei creşteri rapide, pe lîngă diversele tulburări
endocrine, intervine o insuficienţă a muşchilor şi a ligamentelor
care susţin coloana. In creşterea rapidă a scheletului, muşchii nu

5
 Tratamentul balneofizioterapeutic în CIFOZE

se pot dezvolta în aceeaşi măsură, ci seamănă cu nişte elastice

întinse care nu pot face fată noilor cerinte. Coloana ia o atitudine
usor cifotică, iar presiunea in partea anterioară a corpurilor
vertebrale creşte. Tinerii care au o cifoză cu mare curbură obosesc
destul de repede şi au dureri spontane şi provocate de tentativele de
îndreptare a coloanei, precum şi la presiune.
Radiologic, cînd cifoza tinde să se consolideze, vertebrele apar
mai turtite anterior decît posterior şi au marginile superioare şi
inferioare neregulate.
Diagnosticul diferenţial se va face cu:
 morbul lui Pott în faza incipientă. În cifoza adolescenţilor
curbura este mare, nu unghiu-lară, ca în morbul lui Pott.
Durerile sînt mai puţin accentuate şi corespund unui număr mai
mare de vertebre, contrar durerilor limitate la una, două
vertebre, ca în tuberculoză. Rigiditatea coloanei nu este
întovărăşită de contractura muşchilor din jgheaburile vertebrale,
aşa cum se întîlneşte în morbul lui Pott.
 Insuficienţa vertebrală care apare la fetiţe între 10-15 ani, în
urma unui surmenaj fizic sau psihic; insuficienţa este
musculară, iar radiografia nu arată nimic.

Tratamentul bolii Scheuermann:

La începutul bolii, bolnavul va păstra o bună parte din zi repaus
culcat şi va face gimnastică foarte uşoară şi masaj potrivit pentru a-
şi întări muşchii şanţurilor vertebrale. Se va recomanda purtarea
unui aparat susţinător, care va corecta pe cît posibil cifoza, care va
fi scos în timpul şedinţelor de gimnastică, precum şi noaptea, cînd
este indicat ca bolnavul să doarmă într-un pat de gips. Aceste
îngrijiri vor continua pînă ce evoluţia bolii se va opri, deci pînă la
dispariţia durerilor.
În acelaşi timp, se va prescrie o cură helio-marină sau măcar raze
ultra-violete, medicaţie recalcificantă. Cînd fenomenele dureroase
încetează, bolnavii trebuie să facă activ gimnastică pentru
corectarea cifozei, şi anume: înot pe uscat cu corectarea gibozităţii,
purtarea unei rigle sau baston între umeri şi pe sub braţe, purtarea
unor greutăţi pe cap, canotaj cu spătar.

Cifoza din spondilita anchilozantă nu este obligatorie, dar apare la

cei mai mulţi bolnavi, deoarece şi-au continuat munca în poziţie de
flexie a coloanei. Apariţia cifozei se datoreşte în primul rînd
contracturii musculare. Numai în faze mai tardive se poate ajunge
la o cifoză stabilă, prin anchiloză fibroasă sau osoasă.

Cifoza profesională: atitudinile cifotice dureroase, fără modificări

aparente radiografice, se întîlnesc la cei care practică o profesie care
cere o atitudine specială (lucrătoarele de croitorie). Durerea este de
6
 Tratamentul balneofizioterapeutic în CIFOZE

obicei interscapulară; muşchii care acoperă regiunea interscapulară

se contractă, pentru a fixa omoplaţii să dea un punct solid de
sprijin braţelor; după un efort îndelungat, muşchii aceştia se
surmenează şi apar dureri.

Cifoza bătrînilor se întîlneşte frecvent. Contrar cifozei adolescenţilor

care interesează ultimele vertebre toracale, cifoza bătrînilor îşi are
sediul mai înalt, fiind numai o accentuare a curburii dorsale. În
general, afecţiunea se observă la indivizi cu o vîrstă înaintată (60 —
70 de ani), uneori însă poate exista şi la oameni mai tineri, mai ales
la cei care au de exercitat o meserie care îi obligă să stea continuu
plecaţi. Cauzele instalării cifozei sunt: slăbirea muşchilor,
ligamentelor şi osteoporoza. Cifoza se instalează în cele mai multe
cazuri în mod lent. Nu prezintă dureri, nici spontane, nici
provocate. Cifoza este ireductibilă. Mişcările coloanei în porţiunea
lombară şi cervicală sînt normale.
Radiologic, la nivelul cifozei, apar modificări caracteristice
cifozei (îngustări ale discurilor la partea anterioară), precum şi
modificări datorate osteoporozei.
Diagnosticul diferenţial se face cu cifozele carenţiale şi cu
boala Paget.
Tratamentul este mult îngreunat din cauza vîrstei înaintate a
bolnavilor, precum şi a diferitelor afecţiuni cronice pe care le au.

Cifoza histero-traumatică apare consecutiv accidentelor (fie de

muncă, fie din cauza războiului, fie din pricina mijloacelor de
locomoţie etc.) şi se caracterizează printr-o cifoză, care merge de la
o uşoară curbare a regiunii dorsale pînă la adevărate atitudini
vicioase. In cazul acesta bolnavul se curbează foarte mult, aşa încît
priveşte continuu pămîntul, silit fiind la aceasta de către cifoza
generalizată la care se poate adăuga şi flexia celor două articulaţii
coxo-femorale. Mulţi dintre bolnavii amintiţi au dureri de-a lungul
coloanei vertebrale, o micşorare în puterea musculară a membrelor
inferioare care îi sileşte să meargă sprijinindu-se cu unul sau două
bastoane. Frecvent se asociază tulburări psihomotorii.
Obiectiv, în afară de atitudinile amintite, nu se constată nimic,
nici clinic, nici radiologic.

Sindromul lui Kummel-Verneuil apare după traumatisme adesea

neînsemnate care ating direct sau indirect coloana vertebrală. El
evoluează în 3 stadii:
 In primul stadiu se observă, pe lîngă fenomenele traumatice
imediate, şi dureri cu caracter nevralgic (intercostale, sciatice,
abdominale) şi unele tulburări motorii (contracturi, parezii).
Aceste manifestări patologice durează numai cîteva zile. După

7
 Tratamentul balneofizioterapeutic în CIFOZE

acest interval, fenomenele se îmbunătăţesc mergînd pînă la dis-

pariţia lor.
 Al doilea stadiu este acela al unei stări relativ bune, în care
bolnavul îşi poate începe ocupaţiile obişnuite. Acest „interval
liber", poate dura uneori 1—2 ani,
 În al treilea stadiu reapar durerile şi se instalează diformitatea
vertebrală sub forma ei cifotică, accentuîndu-se într-un punct
printr-o proeminenţă a apofizei spinoase a unei vertebre. In acest
stadiu, se pot ivi şi fenomene de compresiune medulară,
radiculară sau radiculo-cordonală.
În ceea ce priveşte diagnosticul diferenţial, anamneza este de
mare însemnătate, pentru că forma cifozei şi uneori chiar
aspectul radiografic sunt asemănătoare celor datorite
spondilitelor infec-ţioase şi în special morbului lui Pott. Un
alt diagnostic diferenţial trebuie făcut cu platispondilia
congenitala descoperită cu ocazia unui traumatism.
Tratamentul este chirurgical, indicat mai ales cînd există
fenomene de compresiune medulară.

Cifoza tetanică are o evoluţie în 3 perioade:

 prima de decalcificare,
 a doua de diformitate
 a treia de recalcificare puternică a vertebrelor, care formează
unghiul gibozităţii.
Tratamentul este ortopedic (imobilizare în pat de gips) sau
ortopedico-chirurgical.

Cifoza medicamentoasă: administrarea unor anumite medicamente

sau aplicarea unor mijloace terapeutice de şoc folosite în special în
neurologie, poate duce la apariţia unor fracturi de coloană şi la
cifoza consecutivă. Sînt cunoscute astfel cifozele după
administrarea de insulină, curară, cortizon sau după electroterapie
de şoc.
Bolnavii ajung să facă de obicei aceste fracturi, după ce
primesc zilnic 100—200 mg de cortizon timp de 1—2 luni. Ei pre-
zintă şi în acest timp o eliminare excesivă de calciu, fosfor şi azot şi
o osteoporoză a coloanei. Pentru prevenirea acestor complicaţii, se
recomandă administrarea concomitenta de testosteron, care
favorizează retenţia de calciu, fosfor şi azot în timpul administrării
cortizonului şi limitarea dozelor de cortizon, mai ales la bolnavii
predispuşi spre osteoporoză (bătrîni, femei după menopauză şi
bolnavi cu artrite reumatice severe).
Este indicat tratamentul fracturilor apărute în urma medicaţiei de
şoc şi prevenirea cifozelor.

8
 Tratamentul balneofizioterapeutic în CIFOZE

5. DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL

Cifozele trebuiesc diferenţiate de atitudinea cifotică, cînd

curbura se redresează în decubit ventral sau se hipercorectează la
contracţia voluntară a musculaturii spatelui, iar cînd nu se poate
corecta astfel, este o cifoză fixă sau rigidă.
Trebuie eliminate toate cauzele de miopatii care predomină la
nivelul musculaturii trunchiului.

6. PROGNOSTIC

Evoluţia şi prognosticul depind foarte mult de anumiţi factori:

 Etiologia cifozei
 Momentul diagnosticului: cînd acesta se pune în stadiile iniţiale,
cînd nu apar modificări organice (ci numai funcţionale), evoluţia
este favorabilă;
 Cu cît tratamentul este aplicat mai precoce şi este mai complex
şi de lungă durată, cu atît prognosticul este mai bun;
 Vîrsta pacientului: cifoza adolescenţilor are prognostic bun (dacă
se iau măsuri la timp pentru a se împiedica formarea unei cifoze
definitive).

7. PROFILAXIE

Cauzele care contribuie la modificarea ţinutei corecte a

trunchiului sunt multiple. Între acestea trebuie menţionată, în
primul rînd, poziţia copilului în bancă, la şcoală sau la masa de
lucru de acasă, unde îşi petrece o bună parte din zi, tocmai în
perioada de creştere şi care are influenţă asupra coloanei
vertebrale. Pentzru eliminarea acestei cauze favorizante de atitudine
vicioasă, indicăm folosirea băncilor individuale care se pot modifica
cu uşurinţă după talia elevului.
Banca de şcoală trebuie să aibă următoarele dimensiuni:
 Înălţimea scaunului să fie egală cu lungimea gambei, laba
piciorului să se sprijine pe sol,
 Adîncimea scaunului să fie ceva mai mică decît lungimea
coapsei, astfel ca circulaţia sîngelui şi nervii să nu fie comprimaţi
în plica poplitee
 Înălţimea şi înclinarea spătarului să fie pînă la nivelul
omoplaţilor
9
 Tratamentul balneofizioterapeutic în CIFOZE

 Înclinarea suprafeţei mesei să fie astfel încît privirea să cadă

perpendicular pe suprafaţa cărţii.

Pentru prevenirea atitudinilor vicioase se recomandă:

 Cunoaşterea cauzelor şi a împrejurărilor care determină
atitudinea vicioasă şi înlăturarea lor la timp
 Îmbunătăţirea stării de sănătate (procedee de călire, exerciţii
fizice, etc)
 Îmbunătăţirea factorilor şi condiţiilor activităţii şi odihnei zilnice.

8. TERAPIA FIZICALĂ ŞI DE RECUPERARE

Terapia fizicală şi de recuperare este practic cea mai

importantă, cu cea mai mare eficacitate. Ea începe concomitent cu
celelalte terapii, cît mai precoce, după stabilirea diagnosticului
clinico – funcţional.
Medicina fizicală de recuperare a devenit, în ultimul sfert al
secolului XX o specialitate modernă, fundamentată ştiinţific, cu
dezvoltarea unor metode de tratament activ, prin exerciţii
terapeutice şi educarea bolnavilor.

 ELECTROTERAPIE

Are unele aplicaţii în deformările coloanei. Rolul său este de a

reduce retracţiile şi contracţiile prin încălzirea profundă a regiunii
(ultrasunete, diadinamici), de a asupliza musculatura şi ligamentele
retractate şi sclerozate (ionizările cu iodura de potasiu 4-5%,
ultrasunete cu hidrocortizon 1% sau fenilbutazona), de a limita
efectele dureroase sau anchilozele artrozelor secundare.
Contracturile musculare, mai ales cele dureroase la solicitările
pasive, de întindere, mai pot beneficia de băi de lumină infraroşii,
masaj, iar hipotoniile musculare de termoterapie, curenţi aperiodici
de joasă frecvenţă, curenţi faradici şi galvanizări.
Electroterapia locală se adresează atât durerii ca simptom
(electroterapie antalgică simptomatică), cât şi contracturii
musculare şi ea sursă generatoare de durere (electroterapie
antalgică patogenică).
Dintre metodele mai importante de electroterapie amintim:
galvanizările, ionoterapia electrică, faradizarea, curenţii
diadinamici, razele ultraviolete şi ultrasunetele.

10
 Tratamentul balneofizioterapeutic în CIFOZE

Ultrasunetele se folosesc în special pentru efectul

mecanic, micromasajul celular, creşterea temperaturii locale prin
frecarea indusă de bombardamentul cu ultrasunete, efectul
fibrolitic ce dezorganizează procesele incipiente de fibrozare.
Galvanizarea transversală este decontracturantă şi antalgică,
efectul antalgic fiind potenţat de alegerea unor soluţii
medicamentoase cu efect anestezic de suprafaţă (xilină, novocaină).
Esenţial este ca mărimea electrozilor să acopere integral zona de
tratat, intensitatea curentului să fie la prag şi durata tratamentului
suficient de mare (peste 20 de minute).
Curenţii diadinamici al căror efect antalgic este foarte bine
cunoscut acţionează şi patogenetic prin contracţiile musculare pe
care le induc formele excitomotorii (RS, PS, PL). Şi aici, dozarea
intensităţii şi durata şedinţei condiţionează efectul terapeutic.
Curentul interferenţial în aplicaţie statică, dar mai ales
dinamică, folosind frecvenţe excitomotorii în forma SPECTRU,
aduce o contribuţie substanţialâ în pregătirea musculaturii pentru
programele de kinetoterapie.

 TERMOTERAPIE

Termoterapia locală se foloseşte ca procedură de relaxare

musculară, creşterea metabolismului tisular local prin vasodilataţia
cutanată şi musculară. Mijloacele se aleg în funcţie de posibilităţi şi
pot fi extrem de simple sau sofisticate. Important este ca indicaţia
de termoterapie să fie corectă şi metodologia de aplicare să fie
respectată.
Termoterapia cuprinde proceduri ce dezvoltă o mare cantitate de
căldură. Efectele de bază ale termoterapiei sunt:
 analgezia,
 hiperemia,
 hipertermia locală şi sistemică,
 creşterea tonusului muscular,
 creşterea elasticităţii ţesutului conjunctiv.

Aceste efecte cumulate sunt favorabile pentru pregătirea

programelor de kinetoterapie şi masaj.

Metodologia de termoterapie include tehnici variate de aplicaţii:

 Căldură profundă, produsă de diatermie şi ultrasunete

11
 Tratamentul balneofizioterapeutic în CIFOZE

 Căldură superficială, produsă de celelalte tehnici, în care efectul

de penetraţie este mai redus, de numai cîţiva centimetri de la
tegument.

Căldura umedă sub forma împachetărilor cu parafină, cu nămol

şi nisip este mai benefică decît căldura uscată.

Încălzirea superficială se realizează cu lampa Solux,

cataplasma cu muştar, sare caldă, parafină etc. Pentru încălzirea
structurilor profunde se folosesc microundele sau undele scurte.

1. Împachetarea nămol
Constă în aplicarea nămolului la o temperatură de 38 - 40°C
pe o anumită regiune. Durata unei şedinţe este de 20 -- 40 minute.
Acţiunea: nămolul are mai multe efecte:
- efect mecanic, producând excitaţia pielii
- efect fizic, temperatura corpului creşte cu 2 - 3°C;
- efect chimic, prin rezorbţia unor substanţe biologic active prin
piele din nămol.

2. Băile de abur complete

Se execută într-o cameră supraîncălzită de vapori, la
temperatură de 40°C. Se mai pot practica în dulapuri speciale
orizontale sau verticale.
Se pleacă de la o temperatură iniţială de 38 - 42°C şi se urcă
treptat la 50 ~ 55°C. În timpul procedurii se pune o compresă rece
pe cap, ceafă sau inimă. Baia se termină cu o procedură de răcire.

3. Băile de aer cald folosesc căldura uscată, cu temperatura

între 60 - 120°C, care provine de la radiatoare supraîncălzite în
atmosferă închisă.
Sunt mai uşor suportate decât cele de abur cald. Transpiraţia
se instalează mai încet, dar cantitatea e mai abundentă decât la
băile de abur.

4. Băile de lumină se realizează în dulapuri de lemn cu becuri,

iar cele parţiale în dispozitive adaptate. Durata băilor este de 5 - 20
minute. Căldura radiantă produsă de băile de lumină e mai
penetrantă decât cea de abur sau aer cald, iar transpiraţia începe
mai devreme.

12
 Tratamentul balneofizioterapeutic în CIFOZE

5. Băile de soare şi nisip utilizează spectrul solar complet.

Expunerea la soare se face cu precauţie, 2-3 minute pentru fiecare
parte a corpului, cantitatea se creşte treptat în zilele următoare.
Aceste băi sunt indicate mai ales la copii, în perioada de
creştere (ele stimulează metabolismul fosfo-calcic şi cel al vitaminei
D) şi contraindicate la persoanele cu probleme cardiace.

6. Cataplasmele
Constau în aplicarea în scop terapeutic a diverselor substanţe,
la temperaturi variate asura diferitelor regiuni ale corpului.
Ele acţionează prin factorul termic. Cataplasmele calde se
folosesc pentru efectul lor hiperemiant şi rezorbiv, precum şi pentru
acţiunea antispastică şi antialgică. La cataplasmele cu plante
medicinale se mai adaugă şi efectul chimic.

 MASAJUL

Definiţia masajului

Prin noţiunea de masaj se înţelege o serie de manipulări

manuale, variate, aplicate simetric la suprafaţa organismului în
scop terapeutic. Acţiunea fiziologică a acestor manevre constă în
aceea că în timpul executării lor pornesc spre sistemul nervos
central impulsuri nervoase de la terminaţiile nervoase profunde
cutanate. Acestea măresc excitabilitatea şi întăresc starea
funcţională a scoarţei cerebrale.

Efectele masajului

Efecte locale
1. Acţiune sedativă asupra:
- durerilor de tip nevralgic;
- durerilor musculare şi articulare.
Acţiunea sedativă se obţine prin manevre uşoare, lente care
stimulează repetat extraceptorii şi proprioceptorii existenti.

2. Acţiunea hiperemiantă locală se manifestă prin încălzirea şi

înroşirea tegumentului asupra căruia se exercită masajul această
acţiime se exercită prin manevre mai energice care comprimă
alternativ vasele sangvine.

3. Îndepărtarea lichidelor de stază cu accelerarea proceselor de

resorbţie în zona masată. Masajul permite înlăturarea lichidelor de
stază. Acest efect este benefic la persoane cu insuficienţă venoasă
13
 Tratamentul balneofizioterapeutic în CIFOZE

periferică şi apare după manevre profunde care conduc lichidul de

stază de la periferie spre centru.

Efecte generale
Creşterea metabolismului bazal stimulează funcţiile
aparatului respirator şi circulator, influentează favorabil starea
generală a organismului, îmbunătăţeşte somnul, îndepărtează
oboseala musculară.
Toate aceste efecte generale se explică prin acţiunea masajului
asupra pielii care este un organ bine vascularizat şi mai ales bogat
inervat.

Mecanisme de acţiune

Cea mai importantă acţiune fiziologică a masajului este

reprezentată de mecanismul reflex asupra organelor interne.
Aceasta se explică prin stimulii care pleacă prin exteroceptori şi
proprioceptori, care simt de diferite intensităţi pe cale aferentă către
SNC, iar de acolo pe cale aferentă, ajung la organele interne în
suferinţă.

Un alt mecanism al masajului este acţiunea mecanică produsă

de manevrele mai dure ca frământarea: contratimpul, mângăluirea,
rulatul, ciupitul, tapotamentul care se face transversal pe fibrele
musculare ceea ce duce la tonifierea musculaturii, îmbunătăţirea
funcţiei şi forţei musculare care participă la mişcarea într-o
articulaţie.

Descrierea regiunii anatomice:

Coloana vertebrală este un sistem complex, în structura

căruia intră 33 – 34 vertebre, 344 de suprafeţe articulare, 24 de
discuri, 365 de ligamente şi asupra căreia acţionează 750 de
muşchi.
Cele 5 segmente ale coloanei vertebrale sunt: cervical (7
vertebre), dorsal (12 vertebre), lombar (5 vertebre), sacral (5
vertebre) şi coccigian (4-5 vertebre sudate între ele).

Regiunea dorsală se delimitează în partea superioară prin linia

imaginară ce trece prin C7, spina omoplatului şi acromion. În
partea inferioară se delimitează prin linia imaginară ce trece prin
T12 şi coastele flotante.
Musculatura regiunii este bine dezvoltată. Muşchii mai
importanti sunt: marii dorsali, trapezii inferiori, intercostalii,

14
 Tratamentul balneofizioterapeutic în CIFOZE

iliocostalii, muşchii proprii ai coloanei vertebrale (paravertebralii

dorsali, intervertebralii, interspinoşii şi transverso- spinoşii). În
partea superioară a regiunii dorsale sunt: muşchii romboizi,
muşchii supra- şi subspinoşi la splina omoplatului, dar intră şi la
regiunea cefei şi cea dorsala.

15
 Tratamentul balneofizioterapeutic în CIFOZE

Tehnica de masaj

Masajul regiunii dorsale se execută aşezând bolnavul în

decubit ventral, cu mîinile pe lîngă corp. Bolnavul este acoperit cu
un cearceaf lăsând descoperită numai regiunea de masat.
Se începe cu netezirea sau efleurajul cu ambele palme întinse,
pornind de la partea inferioară a toracelui pe muşchii paravertebrali
şi muşchii dorsali, partea superioară a trapezilor, înconjurând
umerii.
A doua formă de netezire se face tot cu palmele întinse pe
părţile laterale ale toracelui tot de jos în sus făcând terminaţia la
C7. 0 altă formă de netezire este netezirea pe coloană cu două
degete depărtate de la T12 la C7, cu spina vertebrală între degetele
depărtate de la mâna stângă atât pe partea opusa noua cât şi pe
partea noastra.
Ultima netezire este pieptene şi se face pe muşchii bine
dezvoltaţi, marii dorsali, derulând pumnul de la rădăcină către
vârful degetelor de 5-6 ori. Urmează frământarea sau petrisajul cu
toate formele sale, frământarea cu o mână începând cu partea
opusă nouă, în 2-3 straturi de muşchi, prin compresiuni şi relaxări
dintre police şi celelalte 4 degete, ridicând muşchiul de pe planul
osos. Pe aceleaşi direcţii se execută şi frământarea cu două mâini şi
contratimp. După fiecare se face netezirea de întrerupere.
Geluirea este tot o frământare ce se face pe coloană cu 2
degete depărtate cu spina vertebrală între degete (T12-C7). 0 altă
direcţie a geluirii cu degetele apropiate se face pe muşchii
paravertebrali dorsali.Toate formele frământării se fac de 2-3 ori pe
fiecare direcţie. După netezirea de întrerupere urmează fricţiunea
care se face pe coloana dorsală (T12-C7) cu două degete depărtate
cu mişcări de sus în jos, stânga-dreapta, circular dreapta, circular
stânga. 0 altă direcţie de fricţiune este intercostală cu degetele
depărtate cu mişcări circulare şi o alta cu degetele apropiate pe
muşchii paravertebrali dorsali.
După fricţiune urmează tapotamentul care se face pe muşchii
bine dezvoltaţi ca marii dorsali şi trapezii inferiori având în vedere
evitarea rinichilor. Formele tapotamentului sunt: căuş, partea
cubitală a degetului şi pumn.
Urmează vibraţia care se face cu palma întreagă pe toată
suprafaţa musculară prin trenuri vibratorii destul de profunde şi
rapide pentru a ajunge vibraţia şi la organele interne .
După toate netezirile de întrerupere masajul se termină tot cu
o netezire.

16
 Tratamentul balneofizioterapeutic în CIFOZE

După aceea facem kinetoterapie deoarece avem articulaţiile

costo-vertebrale care trebuiesc mobilizate. Pentru acest lucru facem
mişcarile de inspiratie-expiratie masorul ţinând palmele
perpendiculare pe coloana dorsală şi spunându-i bolnavului să
tragă aer în piept după care bolnavul expiră aerul, iar masorul
apasă prin vibraţii coloana dorsala (de 2-3 ori).

Indicaţii : spondiloza anchilozantă, sechele posttraumatice în

această regiune, deformări de coloană toracală, cum ar fi cifoza sau
devieri laterale ale coloanei -scolioze, în contracturi musculare de
diferite cauze.

Contraindicaţii: boli dermatologice, boli hemoragice, inflamaţii

acute ale organelor abdominale, TBC, boli vasculare, boli
infecţioase.

 KINETOTERAPIE

Exerciţiile pentru corectarea cifozei urmăresc:

I. Tonifierea musculaturii paravertebrale cervicale, în sensul
scurtării musculaturii posterioare (prin mişcări concentrice) şi
alungirea celei anterioare a gîtului şi toracelui (prin mişcări
excentrice)
II. Ştergerea deprinderii greşite şi formarea unei atitudini corecte
a corpului
III. Corectarea sau prevenirea deviaţiilor compensatorii ale
coloanei vertebrale sau a celorlalte regiuni ale corpului.

Mijloacele folosite sunt:

 Exerciţii statice:
- eforturi izometrice executate cu extensia trunchiului
- stînd în picioare corect
- stînd în genunchi
- stînd în decubit dorsal şi ventral
- stînd atîrnat

 exerciţii dinamice – extensia şi întinderea coloanei vertebrale,

apoi exerciţii pentru cap, gît, membre, care să amplifice
extensia trunchiului.

Pentru îngreunări se folosesc bastoane aşezate la spate sub axile,

mingi medicinale purtate pe cap sau aruncate cu ambele mîini
deasupra capului.

17
 Tratamentul balneofizioterapeutic în CIFOZE

Exerciţiile vor fi întrerupte de frecvente mişcări de respiraţie şi

relaxare.
Deosebit de utile sunt exerciţiile de redresare pasivă şi pasiv-
activă la scară fixă, la perete şi, mai ales, în faţa oglinzii.

În cazul atitudinii cifotice, trebuie să învăţăm pacientul să-şi

formeze simţul poziţiei corecte, prin autocontrol continuu, lucru
posibil datorită supleţei coloanei vertebrale.
Se are în vedere poziţia defectuoasă a capului căzut înainte,
care trebuie redresată prin contracţia musculaturii cefei, cu
corectarea curburii cervicale, menţinînd privirea înainte, paralelă
cu pămîntul.

Tonifierea şi reechilibrarea musculaturii paravertebrale este

unul din obiectivele principale :
 din decubit ventral se execută gradat ridicarea capului,
umerilor, membrelor superioare (pentru tonifierea
musculaturii dorsale bilaterale),
 ridicarea ambelor membre inferioare tonifică musculatura
lombară ;
 ridicarea membrelor ipsilaterale tonifică musculatura
unilaterală paravertebrală respectivă

Un alt obiectiv al tratamentului fizical-kinetic îl constituie

asuplizarea coloanei vertebrale. Pentru a se realiza acest lucru este
necesar să se acţioneze în sensul:
 eliberării mişcării în articulaţiile interapofizare posterioare,
 contracararea tendinţei la cifozare,
 împiedicarea agravării unei eventuale scolioze preexistente,
 îmbunătăţirea mobilităţii costo-vertebrale.

Tehnica de lucru indicată derivă în mare măsură din metoda

Klapp. Cifoza dorsală se corectează prin exerciţii de întindere a
coloanei din cele trei poziţii de bază (decubit, şezând, ortostatism),
de fapt, conştientizarea poziţiei „de a sta înalt" sau „a sta drept".
Postura se controlează în oglindă, urmărind alungirea gâtului şi a
trunchiului în ax. Exerciţiile devin mai eficiente dacă se oferă
bolnavului câţiva parametri care să-i permită să conştientizeze
corecţia posturală (o rezistenţă uşoară aplicată de palma
terapeutului pe creştetul bolnavului, o carte aşezată pe creştet etc.).
Din metoda Klapp se folosesc poziţiile lordozante plecând din
poziţia de start „în genunchi".
Extensiile active, mersul în patru labe, tracţiunile prin propria
greutate a corpului (atârnat la spalier), unele sporturi (volei,
18
 Tratamentul balneofizioterapeutic în CIFOZE

baschet, înotul pe spate), toate pot fi exploatate pentru îndeplinirea

aceluiaşi obiectiv.
Pentru tonifîerea musculaturii paravertebrale se folosesc
tehnici globale clasice, dar sunt şi unele manevre particulare
deosebit de utile deoarece, deşi se adresează în principal
musculaturii paravertebrale, antrenează în lucru şi musculatura
centurilor scapulo-humerale.

EXERCIŢII PENTRU MOBILIZAREA COLOANEI DORSALE.

 Din decubit dorsal, cu muschii flectati si bratele intinse lateral,

se duc genunchi la piept si se revine la pozitia de plecare.
 Din pozitie sezand, inclinati laterale si rotiri ale trunchiului;
 Din pozitie cvadripeda, ridicarea in extensie maxima a
membrelor inferioare (alternativ), concomitent cu flectarea
membrului superior din coaste;
 Din pozitie cvadripeda, bolnavul arunca bratele brusc inainte si
lateral.
 Din decubit ventral, ridicarea capului-trunchiului, poziţia
membrelor superioare schimbându-se pentru a grada efortul (pe
lângă corp, sub bărbie, pe ceafa, pe umeri).
 În decubit ventral cu bazinul la marginea mesei, membrele
inferioare atâmând, se fac extensii din şold cu genunchii întinşi.
 Din pozitia „în genunchi" cu un baston în mâini, redresarea
completă a trunchiului, extensia braţelor şi menţinerea pentru
câteva secunde a poziţiei de maximă extensie.

Exerciţiile pot fi deosebit de variate, se pot realiza în condiţii de

dotare minimă şi nu pierd din valoare decât datorită lipsei de
continuitate.

Putem vorbi de cure balneokinetoterapeutice, adică de

proceduri de kinetoterapie aplicate în bazine cu apă dulce sau
carbogazoasă. Avantajele acestei metode constau în acţiunea fizică
a apei de a "descărca" mişcarile în mare parte, de acţiunea
gravitaţiei.
De asemenea apa opune o rezistenţa la miscare, ceea ce face ca
partea izometrică a contractiei să reprezinte mai mult din mişcare,
crescînd astfel tonusul muscular.
La aceste acţiuni se mai adaugă efectele termalităţii apei asupra
vasomotricităţii şi efectele tonifiante asupra sistemului nervos
central şi periferic. In cazul apelor carbogazoase este de adaugat
efectul binefăcator al sărurilor şi bulelor de gaz degajate.
19
 Tratamentul balneofizioterapeutic în CIFOZE

De asemenea, masajul subacvatic sau talasoterapia, pot da

rezultate bune. Sînt importante două metode în tratamentul
profilactic al deformarilor:
- înotul
- gimnastica respiratorie.

Inotul trebuie să fie simetric şi făcut mulţi ani la rănd (bras, spate,
fluture, delfin). Este un excelent mijloc activ de autocontrol, de
reechilibrare a curburilor coloanei vertebrale şi de dirijare a
dezvoltarii simetrice a toracelui.
Gimnastica respiratorie, în apă, se face sub forma de inot sau
programe specializate. Exerciţiile se execută timp de 10-15 minute,
bolnavul fiind imersionat pînă la bărbie, membrele inferioare
întinse şi atingînd fundul bazinului cu vîrful degetelor de la
picioare. Această gimnastică asuplizează curburile, nivelează
centurile, stimulează autocontrolul şi favorizează dezvoltarea
simetrică a toracelui şi cresterea capacităţii vitale.

 CURA BALNEARĂ

Bolnavul cu cifoză poate beneficia de tratament balneo-fizical

în staţiuni profilate pe tratamentul afecţiunilor aparatului
locomotor (Felix, Eforie Nord, Mangalia, Techirghiol etc.), unde
asocierea factorilor naturali (apa minerală, nămol terapeutic,
climatul) este benefică şi, împreună cu programele de kinetoterapie
adecvate, pot contribui la recuperarea funcţională.

Tratamentul balnear vizează următoarele obiective:

 Încetinirea procesului degenerativ
 Îmbunătăţirea circulaţiei locale şi generale
 Ameliorarea sau menţinerea mobilităţii articulare şi a forţei
musculare.

Tipuri de ape:
 Ape termale algominerale (Felix, 1 Mai, Geoagiu)
 Ape sărate concentrate (Sovata, Amara, Techirghiol)
 Ape sărate iodurate (Bazna)
 Ape sulfuroase sărate (Călimăneşti, Govora)
 Ape sulfuroase termale (Herculane)

Terapia cu nămol acţionează prin cei trei factori cunoscuţi:

termic, fizic (mecanic) şi chimic.
Staţiunile indicate sunt:
20
 Tratamentul balneofizioterapeutic în CIFOZE

 Techirghiol (şi tot litoralul) care are nămol sapropelic;

 Amara, Sovata, Telega, Bazna, Slănic Prahova (nămoluri de
lacuri sărate);
 Vatra Dornei, Borsec, Felix (turbă);
 Govora (nămol silicos şi iodat);
 Geoagiu (nămoluri feruginoase)

 TERAPIA OCUPAŢIONALĂ

Este o metodă de reeducare activă care completează

kinetoterapia folosind diverse activităţi adaptate la tipul de
deficienţe motorii ale individului cu scop recreativ şi terapeutic,
ajutând bolnavul să folosescă mai bine muşchii rămaşi indemni şi
recuperând funcţia celor afectaţi de boală, contribuind astfel la
readaptarea funcţională la gesturile vieţii curente.
Prin această terapie se evită pasivitatea în care se fixează
bolnavul spitalizat pe perioade mai lungi, trezindu-i interesul
pentru diverse mişcări utile şi contribuind astfel la readaptarea
funcţională la efort.
Principalele efecte pe care le urmărim prin aplicarea terapiei
ocupaţionale sunt:
- mobilizarea unor articulaţii şi creşterea amplitudinii lor;
- dezvoltarea forţei musculare;
- restabilirea echilibrului psihic.

Bolnavul cu cifoză trebuie să evite activităţile care necesită

flexia coloanei cum ar fi: grădinăritul, împletitul răchitei, cusutul la
maşină, roata olarului.
Se mai pot include unele activităţi sportive: înot, volei,
baschet.

Rezultatele depind de gradul de stabilizare a evoluţiei bolii şi

de încadrarea raţională a ergoterapiei în complexele de recuperare
şi readaptare funcţională.

 GIMNASTICA MEDICALĂ

Corectarea curburii dorsale se face prin tonificarea musculaturii

paravertebrale în scurtare, din poziţii care să fixeze regiunea
lombară şi cervicală în poziţie corectă. Se lucrează, în special, din
şezînd sau şezînd pe genunchi, din culcat, din pe genunchi cu
sprijin pe palme şi trunchiul atîrnat la scară fixă, elongaţii la
21
 Tratamentul balneofizioterapeutic în CIFOZE

căpăstru, redresări active cu control, în faţa oglinzii, transport de

greutăţi pe cap.
Pentru apropierea omoplaţilor se fac exerciţii libere sau cu
diferite aparate portabile (greutăţi, bastoane) cu rotarea externă a
braţelor, prin contracţia muşchilor mic rotund şi subspinos, cu
apropierea omoplaţilor de linia mediană (de coloană) prin contracţia
trapezului şi romboidului cu inspiraţie iar la revenire expiraţie.
Acelaşi rezultat îl obţinem lucrînd şi cu braţele întinse şi ridicate la
orizontală, duse spre înapoi pentru apropierea omoplaţilor de
coloană şi torace.
Deblocarea toracelui, care se prezintă cu un stren înfundat, se
obţine prin exerciţii de respiraţie amplă. Coastele care sunt fixate
de coloana dorsală pot fi antrenate în momentul inspirului şi să
contribuie la redresarea coloanei dorsale, prin depărtarea între ele
şi ridicarea lor. Toracele şi respiraţia costală se reeducă prin
mobilizări pasive, presiuni şi tracţiuni asupra coastelor, ţinînd cont
de momentul inspirului şi expirului, cu scopul de a mări
elasticitatea condro-costo-vertebrală, şi prin mişcări active de
respiraţie. Presiunile şi tracţiunile se aplică perpendicular pe axul
de rotaţie a articulaţiei costovertebrală, la nivelul arcului posterior
sau la nivelul deplasării coastelor mai mari.
Mişcările pasive cu presiuni şi tracţiuni pe claviculă şi stern
vizează mobilizarea toracelui în partea lui superioară, iar cînd sunt
aplicate pe regiunea laterală, vizează mobilizarea toracelui în partea
mijlocie şi inferioară.

Alte două sporturi sînt importante în tratamentul profilactic al

deformarilor:
- înotul
- gimnastica respiratorie.

Inotul trebuie să fie simetric şi făcut mulţi ani la rînd (bras,

spate, fluture, delfin). Este un excelent mijloc activ de autocontrol,
de reechilibrare a curburilor coloanei vertebrale şi de dirijare a
dezvoltarii simetrice a toracelui.
Gimnastica respiratorie, în apă, se face sub forma de inot sau
programe specializate. Exerciţiile se execută timp de 10-15 minute,
bolnavul fiind imersionat pînă la bărbie, membrele inferioare
întinse şi atingînd fundul bazinului cu vîrful degetelor de la
picioare. Această gimnastică asuplizează curburile, nivelează
centurile, stimulează autocontrolul şi favorizeazş dezvoltarea
simetrică a toracelui şi cresterea capacităţii vitale.

22
 Tratamentul balneofizioterapeutic în CIFOZE

BIBLIOGRAFIE

TRATAT DE MEDICANĂ INTERNĂ – REUMATOLOGIE

- Păun Radu, Ed. Medicală, Bucureşti, 1999

CLINICA SI TRATAMENTUL BOLILOR REUMATICE -

- Stefan Suteanu- Editura Medicala - Bucuresti 1977

ELECTROTERAPIE
-Radulescu Andrei - Editura Medicala - Bucuresti 1991

ANATOMIA SI FIZOLOGIA OMULUI

-Dr.Roxana Maria Albu - Editura Corint - Bucuresti 1996

RECUPERAREA MEDICALA LA DOMICILIUL BOLNAVULUI

-Tudor Sbenghea - Editura Medicala - Bucuresti 1996

REUMATOLOGIE
-Prof. Dr. - Eugen Popescu-Ed. National- Bucuresti 1997

COMPENDIU DE MEDICINA FIZICA SI RECUPERARE

-Dr. Adriana Nica-Ed. Universitara Carol Davila
Bucuresti1998

KINETOTERAPIA PROFILACTICA TERAPEUTICA SI DE

RECUPERARE
-Tudor Sbenghe - Editura Medicala - Bucuresti 1998

FIZIOKINETOTERAPIE SI RECUPERARE MEDICALA

-Iaroslav Kiss- Editura Medicala- Bucuresti 1999

COMPENDIU DE REUMATOLOGIE
-Eugen D. Popescu, Ruxandra Ionescu - Editura Tehnica -
Bucuresti 1999.

23