Sunteți pe pagina 1din 45

GEOMOFOLOGIE

Prelegerea

7

Titular curs: Conf. univ. dr. Marian ENE

RELIEFUL

STRUCTURAL

În analiza geomorfologică, structura geologică are o

importanţă deosebită prin trăsăturile specifice imprimate

formelor de relief de poziţia stratelor.

STRUCTURI GEOLOGICE:

cvasiorizontale;

monoclinale;

în domuri;

cutate;

faliate etc.

Formele de relief structurale rezultate sub acţiunea

agenţilor de modelare externi.

relief dezvoltat pe structuri sedimentare;

relief dezvoltat pe structuri magmatice şi vulcanice;

relief dezvoltat pe structuri complexe.

Legea eroziunii diferenţiale.

Structura sedimentară. Formare şi tipuri

Structuri sedimentare specifice:

structura cvasiorizontală - strate cu înclinare redusă (sub 3º);

structura monoclinală – stratele au o înclinare de la 3º la verticală sub

acţiuneaa mişcărilor tectonice;

structura în domuri stratele sunt boltite din loc în loc;

structura cutată – strate ondulate sub acţiunea mişcărilor tectonice;

structura

– impusă de mişcările tectonice de comprimare şi

verticale.

faliată

mişcărilor tectonice;  structura – impusă de mişcările tectonice de comprimare şi verticale. faliată
mişcărilor tectonice;  structura – impusă de mişcările tectonice de comprimare şi verticale. faliată
mişcărilor tectonice;  structura – impusă de mişcările tectonice de comprimare şi verticale. faliată

Dispoziţia stratelor: concordantă; discordantă

Dispoziţia concordantă depunere succesivă şi paralelă a sedimentelor, fără

întreruperi de sedimentare;

Dispoziţia discordantă – existenţa unor intervale de timp în care procesul de sedimentare încetează (lacună stratigrafică, hiatus), după care procesul se reia;

două tipuri de lacune stratigrafice : de sedimentare; de eroziune.

hiatus), după care procesul se reia; două tipuri de lacune stratigrafice : de sedimentare; de eroziune

Individualizarea unei lacune stratigrafice presupune existenţa

a trei etape (Pauliuc, Dinu, 1985):

1. Depunerea în bazinul de sedimentare (lacustru, marin

sau oceanic) a unor formaţiuni geologice urmate de exondare

(mişcări verticale pozitive sau mişcări tangenţiale de

compresiune) pentru o perioada de timp ce corespunde lacunei de sedimentare;

2. Erodarea şi îndepărtarea pe parcursul perioadei de

exondare a unui pachet de strate ce corespunde lacunei de

eroziune;

3. Coborârea regiunii ce duce la avansarea transgresivă a

mării, cu reluarea sedimentării. Diferenţa de vârstă dintre

formaţiunile de deasupra şi de sub discordanţă constituie lacuna stratigrafică (hiatusul). În cazul mai multor cicluri

succesive exondare-imersiune se pot individualiza mai multe

discordanţe într-o anumită regiune.

Tipuri de discordanţe:

Discordanţa simplă (paralelă sau falsă concordantă), presupune ca stratele

de deasupra şi de sub discordanţă să fie paralele (fig . 1). Este caracteristică

regiunilor relativ stabile (platforme), fiind produsă numai de mişcări tectonice succesive în timp de ridicare şi coborâre .

Fig. 1. Discordanţă simplă: Intervalul jurasic superior (J 3 ) cretacic superior (K 3 ) corepunde lacunei stratigrafice, interval de timp în care regiunea a fost exondată.

cretacic superior (K 3 ) corepunde lacunei stratigrafice, interval de timp în care regiunea a fost

Discordanţa unghiulară corespunde unei suprafeţe de contact a

două strate cu înclinări diferite, uneori chiar cu direcţii diferite. Situaţiile apar ca urmare a depunerii de strate noi peste strate cutate mai vechi ce

anterior au fost exondate şi erodate parţial. Sedimentarea noilor strate

se face după ce aria erodată, ca urmare a mişcărilor tectonice verticale,

este scufundată, redevenind bazin de sedimentare. În cele mai multe

cazuri, discordanţa este aproximativ paralelă cu stratele acoperitoare

(fig. 2a). În unele cazuri, discordanţa prezintă diferite unghiuri (fig. 2b) în

raport cu stratele acoperitoare (acestea acoperă un relief accidentat

fosil).

(acestea acoperă un relief accidentat fosil). Fig. 2a. Discordanţă unghiulară: Lacuna stratigrafică

Fig. 2a. Discordanţă unghiulară: Lacuna stratigrafică corespunde intervalului Carbonifer (C) - Jurasic (J);

variaţia unghiului de discordanţă (Ω) în diverse porţiuni ale structurii cutate.

Fig. 2b. Discordanţă unghiulară în raport şi cu stratele acoperitoare: Lacuna stratigrafică corespunde

intervalului Carbonifer (C) - Jurasic (J);

în raport şi cu stratele acoperitoare: Lacuna stratigrafică corespunde intervalului Carbonifer (C) - Jurasic (J);

Discordanţele unghiulare sunt produsul mişcărilor

tectonice de basculare sau de compresiune dintr-o regiune,

fiind importante pentru sunt o „înregistrare” a intervalului

temporal al acţiunii acestor mişcări.

Din analiza unei asemenea succesiuni stratigrafice (fig. 2a

şi 2b), se poate observa că mişcările tectonice se produc după depunerea celui mai nou strat de sub discordanţă (C) şi înaintea celui mai vechi strat de deasupra discordanţei (J).

celui mai nou strat de sub discordanţă (C) şi înaintea celui mai vechi strat de deasupra
celui mai nou strat de sub discordanţă (C) şi înaintea celui mai vechi strat de deasupra

Transgresiuni şi regresiuni marine

Atunci când un bazin de sedimentare traversează o perioadă de linişte

tectonică, iar aportul de material detritic de origine continentală este

constant, acumularea gravitaţională determină o sortare a acestor

materiale dinspre ţărm spre larg, rezultând următoarea succesiune:

pietrişuri, nisipuri, argile şi mâluri (fig. 3).

pietrişuri, nisipuri, argile şi mâluri (fig. 3). Fig. 3. Acumularea sortată gravitaţional a materialelor

Fig. 3. Acumularea sortată gravitaţional a materialelor detritice de origine continentală într-un bazin de sedimentare: a – pietrişuri; b – nisipuri; c argile; d – mâluri.

Periodic, un bazin de sedimentare poate fi supus unor mişcări verticale de

coborâre (înaintare transgresivă a mării prin retragerea liniei ţărmului în interiorul uscatului retragere a uscatului) sau de ridicare (retragere regresivă a mării prin

retragerea liniei ţărmului spre interiorul bazinului de sedimentare extindere a

uscatului). Transgresiunea se face progresiv (înaintarea constatntă a nivelului mării în

detrimentul uscatului), determinând depunerea materialelor într-o succesiune de

faciesuri diferite determinate de distanţa faţă de sursă şi de timp. Coloana

stratigrafică a unei serii transgresive scoate în evidenţă strate alcatuite din roci cu

granulaţie fină în partea superioară şi grosieră în bază (fig. 4).

în partea superioară şi grosieră în bază (fig. 4). Fig. 4. Succesiunea sedimentelor în cazul unei

Fig. 4. Succesiunea sedimentelor în cazul unei transgresiuni marine. 1 – 7 = linii de timp; a c = linii de facies; A – B = coloană stratigrafică (după Dumitrescu, 1962, cu modificări)

Analizând această succesiune transgresivă, se pot delimita linii de timp (1 7),

paralele cu nivelul mării, reprezentând nivelele acesteia în anumite momente ale transgresiunii şi linii de facies (a c), paralele cu fundul bazinului de sedimentare,

reprezentând limita dintre tipurile de facies. La o transgresiune, un anumit facies

este din ce în ce mai nou în sensul migrării nivelului mării.

în ce mai nou în sensul migrării nivelului mării . Fig. 4. Succesiunea sedimentelor în cazul

Fig. 4. Succesiunea sedimentelor în cazul unei transgresiuni marine. 1 – 7 = linii de timp; a c = linii de facies; A – B = coloană stratigrafică (după Dumitrescu, 1962, cu modificări)

Regresiunea se manifestă prin coborârea progresivă a nivelului

mării, ceea ce determină depunerea unei succesiuni de depozite inversă

faţă de transgresiune (calcare în bază şi conglomerate în partea

superioară). Şi la această succesiune regresivă se pot delimita linii de

timp (1’ – 5’) paralele cu fundul bazinului de sedimentare şi linii de facies,

uşor oblice în raport cu nivelul mării (a c) (fig. 5).

în raport cu nivelul mării (a – c) (fig. 5). Fig. 5. Succesiunea sedimentelor în cazul

Fig. 5. Succesiunea sedimentelor în cazul unei regresiuni marine. 1’ – 5’ = linii de timp; a – c = linii de facies; A – B = coloană stratigrafică (după Dumitrescu, 1962, cu modificări)

În general, seriile regresive se dispun cu o înclinare primară, uneori

accentuată. Seriile regresive se păstrează foarte rar ca urmare a faptului depozitele sunt erodate aproape concomitent cu coborârea nivelului mării.

În concluzie, în urma transgresiunii rezultă rezultă o coloană stratigrafică ce

reflectă o depăşire a termenilor stratigrafici mai vechi de către cei mai noi, arătând o extindere a spaţiului sedimentar, iar o regresiune reflectă o situaţie inversă.

cei mai noi, arătând o extindere a spaţiului sedimentar, iar o regresiune reflectă o situaţie inversă
cei mai noi, arătând o extindere a spaţiului sedimentar, iar o regresiune reflectă o situaţie inversă

Ciclul sedimentar

Un ciclu sedimentar reprezintă un pachet de roci cuprins între două

discordanţe, care începe cu o transgresiune şi se termină cu o regresiune

(Pauliuc, Dinu, 1985). Acest ciclu rezultă din combinarea unei coloane

transgresive urmată de una regresivă (fig. 6), scoţând în evidenţă intervalul de timp în care marea avansează în detrimentul uscatului (creşterea adâncimii apei) urmat de intervalul de timp în care marea se retrage în favoarea uscatului (scăderea adâncimii apei).

în favoarea uscatului (scăderea adâncimii apei). Fig. 6. Succesiunea depozitelor într -un ciclu sedimentar

Fig. 6. Succesiunea depozitelor într-un ciclu sedimentar complet

Realitatea demonstrează că ciclurile de sedimentare sunt mai complexe, putând fi

determinate în cadrul unui ciclu de sedimentare principal mai multe cicluri secundare. Ciclurile secundare reprezintă fluctuaţiile liniei ţărmului (avansare-

retragere) în cadrul unui proces major transgresiune regresiune (fig. 7).

Succesiunea

sedimentelor într-un ciclu sedimentar major alcătuit din cicluri sedimentare secundare

Fig.

7.

(fig. 7). Succesiunea sedimentelor într -un ciclu sedimentar major alcătuit din cicluri sedimentare secundare Fig. 7.

unităţi litostratigrafice

unităţi litostratigrafice

STRUCTURA CVASIORIZONTALĂ ŞI RELIEFUL DEZVOLTAT PE EA

Structura cvasiorizontală este acel tip de aranjare a rocilor

în care stratele au un grad de înclinare foarte redus, sub 3°

(structura perfect orizontală – 0° nu se regăseşte în natură

decât pe areale foarte restrânse, de ordinul zecilor de metri

pătraţi). Stratele sunt diferite ca grosime şi duritate, proprietăţi ce se răsfrâng în tipul de relief generat în urma

eroziuinii diferenţiale. Formele de relief structural nu apar

decât atunci când avem o alternanţă de strate alcătuite din

roci moi cu strate alcătuite din roci dure. Eroziunea în strate

moi impune versanţi domoli, pe când eroziunea în strate dure

impune versanţi abrupţi. Principala caracteristică a reliefului

dezvoltat pe structură cvasiorizontală este simetria, principalele forme generate de eroziunea diferenţială fiind:

suprafeţele structurale şi văile simetrice.

Interfluviile au aspect diferit în funcţie de stratul superior afectat de procese de eroziune. Când stratul superior este alcătuit din roci moi,

interfluviul este uşor rotunjit în regiunile de podiş (fig. 8a). Atunci când

eroziunea acţionează asupra stratului dur aflat la partea superioară, în

regiunile de podiş, interfluviul este relativ plat (fig. 8b). Pe interfluvii pot

apărea în anumite condiţii martori de eroziune, ceea ce demonstreatză ca

actualul platou structural este exhumat, eroziunea îndepărtând aproape total stratele acoperitoare.

eroziunea îndepărtând aproape total stratele acoperitoare. Fig. 8. Relief dezvoltat în structură cvasiorizontală

Fig. 8. Relief dezvoltat în structură cvasiorizontală

Interfluviile (platourile) tipice pentru structura cvasiorizontală

sunt (Ielenicz, 2004):

platourile structurale extinse pe strate din roci dure şi

care se termină la contactul cu versanţii prin cornişe abrupte;

platouri structurale plate sau rotunjite pe strate din roci

cu rezistenţă mai mică, pe care apar, în unele cazuri, martori de eroziune din roci dure aplatizaţi în partea superioară;

platouri la nivelul unui strat dur şi martori de eroziune

dacă stratul superior este alcătuit din roci moi.

;  platouri la nivelul unui strat dur şi martori de eroziune dacă stratul superior este
;  platouri la nivelul unui strat dur şi martori de eroziune dacă stratul superior este

Văile dezvoltate pe structură cvasiorizontală au caracteristică

principală simetria, prezentând versanţi abrupţi acolo unde

intersectează numai roci dure sau versanţi domoli acolo unde

intersectează numai roci moi. Când valea intersectează un

sector de alternanţă a stratelor moi cu cele dure, rezultă pe o

parte şi pe alta a albiei versanţi în trepte.

de alternanţă a stratelor moi cu cele dure, rezultă pe o parte şi pe alta a

Versanţii dezvoltaţi în strate omogene alcătuite din roci dure

sunt abrupţi, uneori la verticală, pe când versanţii dezvoltaţi

în strate alcătuite din roci moi au o pantă redusă, fiind drepţi

sau uşor concavi. Când eroziunea intersectează strate de

duritate diferită rezultă un versant complex, cu forme de relief

structural de detaliu, subordonate versantului: cornişă, terasă structurală, brână, poliţă, surplombă

de relief structural de detaliu, subordonate versantului: cornişă, terasă structurală, brână, poliţă, surplombă

Asemenea forme de relief sunt des întâlnite în regiunile de podiş, aşa cum este

cazul Podişului Colorado, unde fluviul omonim a sculptat în rocile acestuia un canion tipic pe o structură tabulară (foto 1 – 4).

Colorado, unde fluviul omonim a sculptat în rocile acestuia un canion tipic pe o structură tabulară
Colorado, unde fluviul omonim a sculptat în rocile acestuia un canion tipic pe o structură tabulară
Colorado, unde fluviul omonim a sculptat în rocile acestuia un canion tipic pe o structură tabulară
Colorado, unde fluviul omonim a sculptat în rocile acestuia un canion tipic pe o structură tabulară

STRUCTURA MONOCLINALĂ ŞI RELIEFUL

DEZVOLTAT PE EA

Structura monoclinală este determinată de acţiunea mişcărilor

tectonice verticale, cu intensitate diferită de la o regiune la alta,

prin bascularea stratelor, ceea ce face ca un capăt al acestora fie mai ridicat în raport cu celălalt. Uneori, structura monoclinală

poate fi şi rezultatul acumulării sedimentelor pe măsura retragerii apelor marine (lacustre) sau a ridicării ţărmului, în funcţie de panta

reliefului submers din apropierea liniei ţărmului (Coteţ, 1969 ).

submers din apropierea liniei ţărmului (Coteţ, 1969 ). Fig. 11. Formarea structurii monoclinale în apropierea

Fig. 11. Formarea structurii monoclinale în apropierea liniei ţărmului ca rezultat al acumulării sedimentelor pe măsura: a – retragerii apelor (regresiune); b – avansării apelor (transgresiune).

Principala caracteristică a formelor de relief pe structură monoclinală decupate

prin eroziune diferenţială este asimetria, în special la nivelul văilor, depresiunilor şi interfluviilor subsecvente. Pe o formă de relief pe structură monoclinală se

observă două tipuri majore de versanţi (fig. 12):

se observă două tipuri majore de versanţi (fig. 12): Fig. 12. Tipuri majore de versanţi dezvoltaţi

Fig. 12. Tipuri majore de versanţi dezvoltaţi pe structură monoclinală

Un versant alungit, cu pantă lină, dezvoltat pe direcţia de cădere a stratelor; Un versant scurt, cu pantă mare, dezvoltat în sens invers direcţiei de cădere a stratelor (pe capete de strat)

Complexitatea acestor două tipuri majore de versanţi este determinată şi de

alternanţa stratelor dure cu stratele moi, în multe cazuri eroziunea exercitându-se mai activ pe discontinuităţile dintre strate, cele moi fiind mai rapid erodate,

scoţând în evidenţă şi mai mult asimetria versanţilor. Având în vedere înclinarea

stratelor, dacă stratul dur se află sub cel moale, eroziunea se deplasează în adâncime şi lateral (fig. 13).

se deplasează în adâncime şi lateral (fig. 13). Fig. 13. Deplasarea eroziunii uşor lateral şi în

Fig. 13. Deplasarea eroziunii uşor lateral şi în adâncime, impusă de direcţia de cădere a stratului dur.

Formele de relief dezvoltate pe structura monoclinală

În structurile monoclinale unde există o alternanţă a stratelor dure cu cele moi, procesul de eroziune diferenţială impune trei mari forme de relief : interfluviile (cuestele),

depresiunile subsecvente şi văile structurale (subsecvente, consecvente, obsecvente),

cărora le sunt subordonate forme de relief de detaliu (cornişe, surplombe, poliţe structurale ş.a .) specifice şi reliefului tabular (fig . 14 ).

relief de detaliu (cornişe, surplombe, poliţe structurale ş .a .) specifice şi reliefului tabular (fig .

Cuestele reprezintă în totalitatea lor interfluvii asimetrice între două văi subsecvente,

caracterizate de un versant alungit (spinarea sau reversul cuestei), cu pantă redusă, dezvoltat conform cu direcţia de cădere a stratelor (foto 1 şi 2) şi un versant scurt,

abrupt (abruptul, frontul sau fruntea cuestei), uneori în trepte (în funcţie de numărul

stratelor dure şi moi intersectate de reţeaua hidrografică) . Spinarea cuestei, dacă este modelată pe un strat dur, se prezintă ca o suprafaţă structurală specifică reliefului

tabular, cu deosebirea că prezintă o înclinare mai mare de 3°. Dacă spinarea este

modelată pe roci moi, versantul prezintă în general un profil neregulat, fiind afectat de procese gravitaţionale (alunecări de teren, solifluxiuni) .

Racordul dintre cele două elemente spinarea cuestei şi fruntea cuestei se face

printr - o linie ce poate fi dreaptă, arcuită sau franjurată, numită muchia cuestei. Aceasta suferă de- a lungul timpului cele mai multe modificări sub impactul procesului de

eroziune.

Cuestele prezintă o mare varietate de forme şi dimensiuni, în funcţie de gradul de înclinare a stratelor, de numărul de strate dure în alternanţă cu strate moi intersectate de

organismul hidrologic, de gradul de fragmentare impus de dezvoltarea organismelor

fluviatile obsecvente şi consecvente ş .a.

hidrologic, de gradul de fragmentare impus de dezvoltarea organismelor fluviatile obsecvente şi consecvente ş .a.

Tipurile de cueste sunt diferenţiate după:

Modul de grupare în raport cu gradul de înclinare a stratelor cueste apropiate

(g rad ridicat de înclinare a stratelor) şi cueste depărtate (grad redus de înclinare a

stratelor) (fig . 12);

(g rad ridicat de înclinare a stratelor) şi cueste depărtate (grad redus de înclinare a stratelor)
(g rad ridicat de înclinare a stratelor) şi cueste depărtate (grad redus de înclinare a stratelor)

Raportul cu valea subsecventă de la bază şi după numărul de strate dure

intersectate cueste simple şi cueste în trepte (fig . 13) ;

de la bază şi după numărul de strate dure intersectate – cueste simple şi cueste în
de la bază şi după numărul de strate dure intersectate – cueste simple şi cueste în

Gradul de fragmentare cueste unitare şi cueste festonate (fig . 14).

 Gradul de fragmentare – cueste unitare şi cueste festonate (fig . 14).

Mai sunt şi alte tipuri de cueste, cum ar fi cele dedublate (fig . 15 a), tectonice (în lungul

unor falii) (fig . 15 b)

sunt şi alte tipuri de cueste, cum ar fi cele dedublate (fig . 15 a), tectonice

Văile dezvoltate pe structura monoclinală prezintă particularităţi aparte în funcţie de

direcţia lor de dezvoltare în raport cu dispunerea stratelor.

c Văile consecvente sunt văile care se dezvoltă pe aceeaşi direcţie cu cea de

cădere a stratelor, prezentând un profil transversal simetric, larg, iar profilul

longitudinal prezintă o pantă redusă şi este lipsit, în general, de praguri (fig . 17 a) ;

larg, iar profilul longitudinal prezintă o pantă redusă şi este lipsit, în general, de praguri (fig

c Văile obsecvente sunt văile care se dezvoltă pe direcţie opusă celei de

cădere a stratelor (dezvoltare pe capete de strat), prezentând însă, ca şi cele consecvente, simetrie în profil transversal, dar profilul longitudinal prezintă o

pantă mare şi praguri impuse de alternanţa stratelor dure cu cele moi (fig . 17 b);

longitudinal prezintă o pantă mare şi praguri impuse de alternanţa stratelor dure cu cele moi (fig

c Văile subsecvente sunt acele văi ce se dezvoltă pe o direcţie aproximativ

perpendiculară faţă de direcţia de cădere a stratelor, fiind asimetrice în profil transversal (un versant scurt, abrupt ce corespunde frunţi cuestei şi un versant lung

şi cu înclinare redusă ce corespunde spinării cuestei (fig . 17 c).

frunţi cuestei şi un versant lung şi cu înclinare redusă ce corespunde spinării cuestei (fig .

Depresiunile subsecvente se formează în anumite condiţii:

Când la baza frontului cuestei râul subsecvent intersectează strate dure,

determinând o evoluţie a acestuia prin eroziune laterală mai amplă în raport cu

adâncirea pe verticală;

Când râurile colectoare ale afluenţilor subsecvenţi ajung la un profil de echilibru,

determinând o evoluţie laterală prin eroziune a acestora.

subsecvenţi ajung la un profil de echilibru, determinând o evoluţie laterală prin eroziune a acestora.

Hogbackul este tot o cuestă, numai gradul de înclinare a stratelor şi, implicit,

al reversului cuestei este ridicat (peste 25º) . În cele mai multe cazuri, prezintă o asimetrie relativă a ambilor versanţi (fruntea şi spinarea cuestei).

Toate aceste forme de relief specifice structurii monoclinale se pot regăsi, la

scară mai mică şi pe alte tipuri de structuri, cum ar fi structura în domuri şi structura cutată.

MULŢUMESC

PENTRU

ATENŢIE!