MINISTERUL AFACERILOR INTERNE AL REPUBLICII MOLDOVA din ____, _____________ 2016 /__________/ LUCHIN L.

ACADEMIA „ŞTEFAN CEL MARE”

CHIŞINĂU 2016

Introducere
CATEDRA „Procedură penală şi Criminalistică” În ultimul timp, în contextual reformei judiciare şi de drept, legislaţia procesual-
penală a cunoscut transformări substanţiale impuse de realităţile sociale şi economice,
precum şi de tendinţa de ajustare a legislaţiei unor standarde general recunoscute.
Cauzele penale trebuie să fie soluţionate cît mai repede posibil, menţinînd totodată
standarde înalte de echitate şi justeţe. Cam aceasta ar fi, în esenţă, cerinţa de bază înaintată
azi organelor judiciare de către societate.
În situaţia unei vădite creşteri a criminalităţii, cu care se confruntă în prezent
Lecţie de fond societatea, în perioada de tranziţie, impune în mod imperios majorarea la maximum a
randamentului activităţii tuturor organelor de protecţie a ordinii sociale, în special a celor
cu funcţie de urmărire penală. Combaterea eficientă a infracţiunilor prin descoperirea la
timp şi cercetarea lor în conformitate cu cerinţele legii, este unul dintre imperativele
determinante privind crearea condiţiilor de devenire a unui stat de drept.
La disciplina „ Criminalistica” În realizarea acestui deziderat un rol deosebit îi revine procedurii penale care
contribuie la creşterea eficienţei luptei împotriva criminalităţii. Organele de urmărire
TEMA: Tactica cercetării la faţa locului şi alte genuri de cercetare ca acţiuni de penală, numai folosind cu abilitate dispoziţiile legale, pot să asigure descoperirea
urmărire penală infracţiunilor şi dovedirea vinovăţiei infractorilor, să soluţioneze în mod legal şi echitabil o
cauză penală.
1. Noţiunea de cercetare la faţa locului şi altor genuri de cercetare Fiecare act infracţional se desfăşoară într-un anumit spaţiu. El este legat de
2. Pregătirea pentru cercetarea la faţa locului. intervenţia omului. Infractorul, utilizînd diverse mijloace, mecanisme, obiecte sau
3. Faza statică şi faza dinamică a cercetării la faţa locului. Procedee tactice de substanţe, oricît de pregătit ar fi sau cum nu s-ar strădui, lasă în lumea materială urme ale
cercetare la faţa locului, activităţii ilicite. Depistarea la timp, fixarea, examinarea, ridicarea şi valorificarea acestor
4. Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului, urme au o deosebită importanţă pentru, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor.
5. Examinarea corporală, examinarea exterioară a cadavrului, Legislaţia de procedură penală în vigoare prevede efectuarea de către organele de
6. Examinarea animalelor şi a lor cadavre. urmărire penală a cercetării la faţa locului, specificată în art.118 al Codului de Procedură
7. Exhumarea cadavrului Penală al Republicii Moldova.
Locul unde făptuitorul şi-a desfăşurat activitatea infracţională sau locul unde au
parvenit consecinţele infracţiunii sau au fost depistate urme ale săvîrşirii faptei
prejudiciabile, reprezintă sursa celor mai ample şi în acelaşi timp celor mai obiective date
AUTOR: faptice.
C. Rusnac Cercetarea la faţa locului, problemă care va fi tratată în lucrare constituie una
dintre cele complicate şi mai importante acţiuni de urmărire penală, ale cărei rezultat
condiţionează, de obicei, nu numai determinarea direcţiei, ci şi anumite activităţi
procedurale sau special[ de investigaţie. Aşadar, începînd cu cercetarea locului faptei
APROBAT prejudiciabile şi luînd decizia respectivă de a porni urmărirea penală pe cazul sesizat,
la şedinţa Catedrei Şef Catedră ulterior se vor desfăşura o serie de acţiuni de urmărire penală şi operaţii tactice complexe
„Procedură penală şi din care derivă următoarele acţiuni:
„Procedură penală şi Criminalistică Criminalistică”  Reţinerea bănuitului;
  Percheziţia corporală a bănuitului ;
 Percheziţia la domiciliu şi la serviciul a acestuia;
 Audierea bănuitului, părţii vătămate şi a martorilor oculari;
 Prezentarea spre recunoaştere.
1 animale
Printre activităţile importante care contribuie la realizarea scopului procesului
penal, în vederea aflării adevărului, se enumără şi cercetarea la faţa locului, care ocupă
un loc important în procesul probaţiunii.1
Conform Dicţionarului de Procedură penală, cercetarea la faţa locului este un
procedeu probatoriu care constă în cercetarea amănunţită a locului unde sa comis fapta, cu
scopul de a cunoaşte exact situaţia locului săvârşirii infracţiunii, de a descoperi şi fixa
urmele infracţiunii, de a stabili poziţia şi starea mijloacelor materiale de probă şi
împrejurările în care infracţiunea a fost săvârşită.2
O definiţie asemănătoare o întâlnim şi la autorul român A. Ciopraga şi anume:
cercetarea la faţa locului reprezintă un procedeu probatoriu care constă în cercetarea
amănunţită a locului unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, cu scopul de a cunoaşte
exact situaţia locului săvârşirii infracţiunii, de a descoperi, fixa şi ridica urmele infracţiunii,
de a stabili poziţia şi starea mijloacelor materiale de probă în vederea stabilirii naturii şi
împrejurărilor comiterii infracţiunii.3
Cercetarea la faţa locului este o acţiune de urmărire penală urgentă, de ne amânat,
cu o rezonanţă deosebită în ansamblul preocupărilor consacrate soluţionării unei cauze
penale concrete.
Ca activitate iniţială, urgentă a urmăririi penale, cercetarea la faţa locului este de
neînlocuit şi trebuie să fie efectuată cu maximum de operativitate, obiectivitate şi
profesionalism, fiindcă ea, nu poate fi repetată în aceleaşi condiţii datorită modificării
inevitabile a aspectului locului faptei.4
Cercetarea locului săvârşirii faptei face parte din activităţile de urmărire penală şi
constă în cunoaşterea nemijlocită a locului unde s-a săvârşit infracţiunea, sau a locului în
care au fost descoperite urmele acesteia, în vederea descoperirii, fixării şi ridicării urmelor
şi nu în ultimul rînd în stabilirea împrejurărilor în care infracţiunea a avut loc.5
Deci, prin cercetarea la faţa locului, organul de urmărire penală stabileşte
împrejurările în care a fost comisă fapta, identifică pe infractor sau delimitează sfera
persoanelor bănuite, persoanelor care au cunoştinţă despre infracţiunea respectivă şi autorul
său.6
1
Tudor Osoianu, Victor Orîndaş, Procedură penală, Chişinău 2004, cit pag. 175.
2
Gheorghe Antoniu, Nicolae Volonciu, Nicolae Zaharia, Dicţionar de procedură penală,
Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti 1988, pag. 48.
3
Aurel Ciopraga, Ioan Iacubuţă, Tratat de tactică criminalistică, Edtitura Gama, Iaşi 1996,
pag. 219.
4
Mihail Gheorghiţă, Tactica cercetării la faţa locului, Chişinău 2004, op. cit. pag. 5.
5
Camil Suciu, Criminalistica Vol. III, Bucureşti 1972, cit. pag. 503.
6 7
Ion Mircea, Criminalistica ediţia a II a, Chemarea Iaşi 1990, cit. pag. 232.
2
Art. 118 CPP al RM reglementează:
(1) În scopul descoperirii şi ridicării urmelor infracţiunii, a mijloacelor materiale
de probă pentru a stabili circumstanţele infracţiunii ori alte circumstanţe care au
importanţă pentru cauză, organul de urmărire penală efectuează cercetarea la faţa locului
a terenurilor, încăperilor, obiectelor, documentelor, animalelor, cadavrelor umane sau de
(2) Se interzice cercetarea la faţa locului a încăperii sau a domiciliului fără
acordul scris al proprietarului sau al posesorului.
(3) Organul de urmărire penală cercetează obiectele vizibile, iar în caz de
necesitate, permite accesul la ele în măsura în care nu se încălcă drepturile omului. În
anumite cazuri, persoana care efectuează urmărirea penală, dacă este necesar, execută
diferite măsurări, fotografieri, filmări, întocmeşte desene, schiţe, face mulaje şi tipare de
pe urme de sine stătător sau cu ajutorul specialistului în materia respectivă. Locul
cercetării poate fi înconjurat de colaboratorii organelor de menţinere a ordinii publice.
(4) Obiectele descoperite în timpul cercetării la faţa locului se examinează la
locul efectuării acestei acţiuni şi rezultatele examinării se consemnează în procesul-verbal
al acţiunii respective. Dacă pentru examinarea obiectelor şi documentelor se cere un timp
mai îndelungat, precum şi în alte cazuri, persoana care efectuează urmărirea penală le
poate ridica pentru a le examina în sediul organului de urmărire penală. Pentru aceasta,
obiectele şi documentele se împachetează, se sigilează, pachetul se semnează şi despre
aceasta se face menţiune în procesul-verbal.
În urma efectuării cercetării la faţa locului pot fi stabilite următoarele sarcini
importante pentru desfăşurarea de mai departe a cercetării la faţa locului, şi acestea sunt:
1. obiectul infracţiunii, adică asupra cui a fost îndreptată acţiunea (inacţiunea)
criminală, care este obiectul nemijlocit al atentării, particularităţile fizice şi psihice
ale părţii vătămate. În această privinţă, cele mai multe informaţii le furnizează
obiectul material al infracţiunii, natura, caracterul şi modul de dispunere a
urmelor;
2. latura obiectivă a infracţiunii, sau mai bine zis metoda de săvîrşire a faptei,
acţiunile sau inacţiunile făptaşului la faţa locului, timpul şi locul săvîrşirii faptei,
consecinţele acţiunilor sau inacţiunilor făptuitorului, prezenţa legăturii cauzale
dintre acţiunile sau inacţiunile făptaşului şi consecinţele survenite;
3. latura subiectivă, adică forma de vinovăţie cu care a acţionat făptuitorul,
manifestată fie sub forma intenţiei, fie sub forma imprudenţei, în diversele lor
modalităţi, poate fi desprinsă cu ocazia cercetării la faţa locului din materialitatea
faptei, deoarece după cum se ştie, poziţia psihică a făptuitorului nu poate fi izolată
de elementul material, de activitatea prin mijlocirea căruia se realizează; 7
4. Subiectul infracţiunii sau altfel spus numărul persoanelor participante la
infracţiune, vârsta aproximativă a acestora, genul de ocupaţie sau profesie, starea
sănătăţii (prezenţa unor boli, defecţiuni fizice), informaţia care o posedă
făptuitorul despre regimul de lucru a persoanei despre familia asupra căreia se
pregăteşte actul ilicit.
Aurel Ciopraga, Criminalistica, Junimea Iaşi 1996, cit. pag. 221.
 O altă sarcină pusă în faţa cercetării la faţa locului este locul şi timpul, în care a
fost comisă fapta precum şi metodele şi mijloacele folosite la săvârşirea acesteia.
Locul faptei în adevăratul sens al cuvântului, este partea de loc sau de încăpere,
sectorul în limitele căruia au fost ori pot fi depistate urmele infracţiunii. 8
Locul săvârşirii infracţiunii, coincide sau nu coincide cu locul reclamat, se
determină, fixează şi examinează căile de pătrundere a făptuitorului, deplasarea şi ieşirea
lui, urmele de picioare, urmele mijloacelor de transport, a petelor de sînge, a fragmentelor
de ţesături.
La modul general, scopurile cercetării la faţa locului sunt:
 Fixarea situaţiei apărute în urma unor sau altor acţiuni;
 Depistarea urmelor şi a corpurilor delicte înregistrate în cazul examinat;
 Clasificarea împrejurărilor de fapt ale incidentului în cauză;
 Depistarea altor circumstanţe utile cauzei cercetate;
 Administrarea datelor pentru organizarea urmării infractorilor şi reţinerii lor,
pentru efectuarea altor acţiuni de urmărire penală.
Principiile cercetării la faţa locului
Ca orişice altă activitate, cercetarea la faţa locului se desfăşoară conform anumitor
reguli sau idei diriguitoare, principii stabilite, care au fost evidenţiate în activitatea de
efectuare a tuturor tipurilor de cercetare şi acte de urmărire penală. Acestea pot fi divizate
în principii cu caracter procedural şi principii cu caracter tactic.
Printre principiile cu CARACTER PROCEDURAL al cercetării la faţa locului pot fi
numite:
 Legalitatea tuturor acţiunilor ale ofiţerului de urmărire penală în cadrul cercetării
la faţa locului sau a altui gen de cercetare.
 În cazurile necesare, ofiţerul de urmărire penală este în drept să antreneze în
calitate de participant la acţiunea dată specialişti respectivi. Specialistul participant la
efectuarea acţiunilor de cercetare, contribuie la depistarea, fixarea, ridicarea şi păstrarea
urmelor, înregistrarea rezultatelor acestei acţiuni de urmărire penală şi la evaluarea lor,
oferă consultaţii ofiţerului de urmărire penală în acţiunile ce necesită cunoştinţe speciale;
 Obiectele depistate în timpul cercetării la faţa locului sunt examinate nemijlocit la
locul efectuării acestei acţiuni de urmărire penală, rezultate examinării fiind consemnate
într-un proces verbal. În cazul în care pentru examinarea obiectelor şi documentelor ce cere
un timp mai îndelungat, precum şi în cazurile lipsei condiţiilor şi mijloacelor respective la
locul faptei, persoana care efectuează urmărirea penală le poate examina mai detailat în
sediul organului de urmărire penală. În acest scop, obiectele şi documentele ridicate la locul
faptei se împachetează, se sigilează, pachetul se semnează, lucru despre care se face
menţiune în procesul verbal;
 La efectuarea cercetării sunt inadmisibile acţiunile ce înjosesc demnitatea
persoanei sau prezintă pericol pentru viaţa şi sănătatea participanţilor la acţiunile de
urmărire penală;
8 11
Mihail Gheorghiţă, Tactica cercetării la faţa locului, Chişinău 2004, op. cit. pag. 7.
3
 Desfăşurarea şi rezultatele cercetării locului faptei urmează să fie înregistrate în
procesul verbal respectiv.9
În afară de principiile procedurale docrtina procesual penală şi cea criminalistică
au mai stabilit un şir de principii cu CARACTER TACTIC ale cercetării la faţa locului, şi
anume:
 Principiul operativităţii, care presupune efectuare cercetării îndată ce activitatea
infracţională s-a epuizat şi făptuitorul a părăsit locul infracţiunii. Realizarea fără întîrziere a
cercetării locului faptei, asigură, descoperirea şi valorificarea probelor materiale ale
infracţiunii înainte ca acestea să fie distruse sau să suporte modificări.
Aşa, de pildă, vîntul şi razele solare grăbesc reducerea în volum a detaliilor urmelor,
iar ploaia şi zăpada, de multe ori, chiar le distrug, devenind astfel inutile cercetării
criminalistice. Tot aşa se poate întîmpla şi cu cunoştinţele pe care le au martorii despre
infracţiune. Prin scurgerea timpului, multe amănunte din secvenţele săvîrşirii faptei, în mod
obiectiv, se uită, la care putem adăuga şi posibilitatea influenţării martorilor de către
persoanele interesate în cauză, pentru a denatura intenţionat declaraţiile. 10
Practica organelor de urmărire penală demonstrează că cercetarea întîrziată a locului
faptei reduce esenţial eficacitatea acestei activităţi, implicit, şansa descoperirii la timp şi
cercetarea completă a infracţiunii în cazul infracţiunilor violente (omor, furt, tîlhărie) sau al
accidentelor rutiere, cercetarea în mod operativ al locului faptei se impune şi de necesitatea
orientării cercetării faptei, inclusiv în baza elaborării, potrivit datelor obţinute a celor mai
reale versiuni privind natura împrejurărilor şi autorul faptei.
Ofiţerul de urmărire penală este obligat să întreprindă toate măsurile în vederea
fixării şi constatării situaţiei, clarificării sub toate aspectele, complet şi obiectiv a
circumstanţelor legate de cercetarea cazului. Anume în acest scop sunt aplicate activităţile
de urmărire penală, inclusiv şi la cercetarea la faţa locului.11
 Conducerea unică în timpul cercetării locului faptei presupune o organizare justă
şi efectuarea acestei activităţi de la bun început şi pînă la finele ei de către o singură
persoană, fără înlocuirea ei. Aceasta înseamnă că, indiferent de numărul de participanţi la
cercetarea locului infracţiunii şi apartenenţa lor departamentală, echipa sosită prima la faţa
locului începe efectuarea cercetării după anumite metode, procedee, direcţii etc.,
determinate de superiorul acesteia, unul dintre ofiţerii de urmărire penală. Celelalte echipe,
ulterior sosite la locul faptei pot fi incluse în procesul cercetării numai cu acordul
conducătorului care deja a organizat şi efectuează acţiunea care fost redată mai sus. Totuşi,
aceste echipe îndeplinesc în mod obligatoriu indicaţiile persoanei care conduce cercetarea
locului faptei şi sunt incluşi ca participanţi la acţiunea dată de urmărire penală în procesul
verbal, întocmit de prima echipă sosită la faţa locului.
O astfel de condiţie exclude anumite repetări a acţiunilor, asigură buna organizare şi
desfăşurare a cercetării, evită elementele de fals, dezordine şi superficialitate în activitatea
atît de importantă a participanţilor a urmăririi penale.
9
Mihail Gheorghiţă, Tactica cercetării la faţa locului, Chişinău 2004, op. cit. pag. 12-13.
10
Mihai Apertrei, Drept procesual penal, Editura Victor, Bucureşti 2001.
Mihail Gheorghiţă, Tactica cercetării la faţa locului, Chişinău 2004, op. cit. pag. 13-14.
 La asigurarea cercetării eficiente, obiective, parţiale şi exhaustive, în afară de înaltul
profesionalism, vor contribui şi celelalte calităţi ale ofiţerului de urmărire penală:
1. Spiritul de observaţie;
2. Capacitatea de sinteză şi analiză logică;
3. Răbdarea şi alte calităţi pe care trebuie să le posede un lucrător al organelor
de urmărire penală.
Cercetarea în grabă şi superficială nu ajută niciodată la descoperirea urmelor
infracţiunii sau infractorului, ci, invers cauzează doar complicaţii suplimentare în
activitatea de urmărire penală.12
 Principiul efectuării cercetării la faţa locului în mod organizat, care prevede
coordonarea activităţii membrilor echipei de cercetare, desfăşurarea ei în mod metodic,
într-o succesiune şi ordine bine stabilită. Eficienţa cercetării la faţa locului este
condiţionată, între altele, de caracterul calificat, organizat ce i se imprimă acestei activităţi,
care să asigure utilizarea judicioasă a forţelor umane şi materialele ce sunt folosite la
realizarea acesteia.
Ofiţerul de urmărire al secţiei de urmărire penală, care este şi şeful echipei de
cercetare, trebuie să specifice de la bun început sarcinile ce le revin fiecărui participant
(fiecărui membru al echipei), inclusiv cele cu atribuţii operative şi de pază, coordonează
acţiunile tuturor participanţilor la cercetare. De exemplu: în cazul unui furt prin spargere,
ofiţerul poliţiei criminale poate fi abilitat cu urmărirea instrumentelor utilizate de infractor
şi a bunurilor sustrase.
Specialistul criminalist se va ocupa de ridicarea şi conservarea urmelor şi a
obiectelor purtătoare de urme ale infracţiunii. Tehnicianul va fotografia sau imprima pe
banda video magnetică locul faptei, urmele şi obiectele din spaţiul cercetat. Toate aceste
activităţi se vor ordona în funcţie de necesitatea protejării urmelor, de posibilitatea de
aplicare a anumitor mijloace tehnico-ştiinţifice adecvate situaţiei existente şi, fireşte,
potrivit celor două faze de cercetare la faţa locului.13
Metodica şi succesiunea cercetării la faţa locului include organizarea corectă şi
efectuarea planificată a oricărei acţiuni. Metodica este utilizarea cea mai eficientă şi
consecventă a metodelor şi procedeelor referitoare la obiectele depistate în procesul
cercetării şi împrejurărilor în care au fost găsite. Succesiunea presupune respectarea ordinii
stricte în efectuarea acţiunilor de depistare şi examinare a urmelor, obiectelor, a
împrejurărilor în care au fost depistate.
Metodele şi succesiunea respectivă de activitate la faţa locului sunt determinate la
începutul acestei acţiuni de conducătorul echipei operative de urmărire penală şi numai el
pe parcursul cercetării poate decide privind unele sau altele modificări, în funcţie de
situaţia creată.14
Principiul cercetării la faţa locului în mod complex şi obiectiv, referitor la activitatea
de urmărire penală, fără discuţie, principiul obiectivităţii presupune examinarea în mod
12
Mihail Gheorghiţă, Tactica cercetării la faţa locului, Chişinău 2004, op. cit. pag. 17.
13
Ion Neagu, Tratat de drept procesual penal, Bucureşti, 2004.
14
Mihail Gheorghiţă, Tactica cercetării la faţa locului, Chişinău 2004, op. cit. pag. 16-17.
4
succesiv şi consecvent a spaţiului unde s-a comis fapta, a tuturor obiectelor existente la faţa
locului, cauzal legate cu fapta cercetată, excluzîndu-se în mod categoric factorul subiectiv.
Obiectivitatea, atribut ce contribuie să călăuzească întreaga activitate a organului de
urmărire penală, impune celui chemat să efectueze cercetarea a tuturor constatărilor
desprinse ca urmă a unei temeinice examinări a situaţiei de fapt existente la faţa locului.
Obiectivitatea ce trebuie să călăuzească activitatea organului de urmărire penală presupune,
fixarea cu fidelitate a configuraţiei locului faptei, consemnarea situaţiilor de fapt constatate
în momentul în care a venit în contact cu faţa locului, chiar dacă pînă în acel moment
ambianţa de la faţa locului a suferit modificări.
E posibil ca pînă la momentul sosirii organului de urmărire penală, la locul unde
urmează a se efectua cercetarea, locul faptei sa fi suferit unele schimbări, provocate, aşa
cum sa văzut, de o mulţime de factori. Principiul obiectivităţii obligă organul de urmărire
penală să fixeze şi să consemneze urmele exacte cît şi cele ne exacte care se află la locul
savîrşirii faptei. Dacă s-ar proceda astfel, adică dacă pe baza indicaţiilor martorilor oculari
sau ale altor persoane, s-ar încerca să se restabilească aspectul iniţial al locului faptei, n-ar
exista riscul fixării greşite a ambianţei de la locul savîrşirii faptei, cu recursiuni asupra
rezultatelor cercetării. La etapa iniţială organele de drept încalcă cest principiu, deoarece
restabilirea situaţiei iniţiale se realizează prin mijlocirea aprecierilor subiective fie ale
martorilor, fie ale celor care au depistat infracţiunea, mijloacelor materiale de probă, ori ale
altor persoane, care, fireşte, pot fi exacte, dar şi ne exacte.
Dacă în cursul cercetării se resimte necesitatea restabilirii aspectului iniţial al locului
infracţiunii, organul de urmărire penală, pe baza arătărilor persoanelor pe care le-am
enumerat mai sus, va trebui sa determine în ce constau modificările survenite, cine şi în ce
scop le-a produs. Declaraţiile acelor ascultări în vederea refacerii ambianţei iniţiale de la
faţa locului vor fi consemnate în procesul verbal ce se încheie cu această ocazie, iar
mijlocul de verificare a exactităţii acelor declaraţii îl constituie fie reconstituirea
declaraţiilor, fie reconstituirea unor secvenţe sau chiar a întregii activităţi infracţionale.
Rezultatele obţinute în urma încercării de restabilire a situaţiei iniţiale vor fi comunicate
celor ce participă la efectuarea cercetării la faţa locului, deoarece aceştia pot explica
prezenţa sau absenţa unor urme.
Dacă situaţia reclamă în mod evident elaborarea anumitor versiuni, de cercetare,
cum ar fi percheziţia, ridicarea de obiecte şi documente, ascultarea unor persoane,
concluziile privind natura faptei, personalitatea făptuitorului, modul în care a activat şi alte
împrejurări ce constituie obiectul probaţiunii sub formă ipotetică se vor configura doar la
finele activităţii, în baza analizei tuturor constatărilor făcute asupra stărilor de fapt existente
la momentul cercetării locului faptei.
 Principiul cercetării la faţa locului în mod minuţios.
Această regulă tactică exprimă dezideratul potrivit căruia cu ocazia cercetării la faţa
locului trebuie căutate, ridicate şi fixate, în vederea examinării lor ulterioare, toate urmele
şi mijloacele materiale de probă aflate într-un raport sau altul cu fapta săvîrşită astfel încît
nici un aspect avînd legătură cu infracţiunea comisă sau cu făptuitorul acesteia să nu fie
ignorat, să nu rămînă în afara cercetărilor, cerinţa examinării cît mai detaliate a locului
săvîrşirii infracţiunii este consecinţa faptului că în cazul comiterii unor infracţiuni, cel puţin
pînă într-un anumit stadiu al investigaţiilor, organul de urmărire penală nu poate opera o
selecţie, nu poate face o categorie a urmelor şi mijloacelor materiale de probă ca fiind
importante sau, dimpotrivă, lipsite de importanţă.
Se ştie, pe întreg parcursul efectuării cercetării la faţa locului, examinarea
modificărilor materiale presupuse a fi o consecinţă a infracţiunii săvîrşite, e însoţită de un
permanent proces de gîndire de analiză a fiecărei urme, fiecărui mijloc material de probă
precum şi de sinteză, de integrarea acestora în sfera împrejurărilor în care s-a săvîrşit.
Astfel, dacă uşa magaziei din care s-au sustras anumite bunuri poartă semnele unor urme
de forţare acestea se asociază în mod logic, de pildă, cu ranga metalică sau toporul
descoperit în apropierea acestui loc. Aceleaşi instrumente, aflate într-un alt context, nu mai
permit asemenea asocieri.
Aşa, de pildă, dacă în încăperea în care s-a descoperit cadavrul victimei unei
infracţiuni de omor prin împuşcare, se găseşte un corp contondent, un topor acestea nu se
mai asociază în mod logic cu urmele existente pe cadavru.
Asemenea urme se asociază însă cu arma de foc, iar această împrejurare va constitui
punctul de plecare pentru dirijarea cercetărilor în vederea descoperirii tubului de cartuş ori
a urmelor de pătrundere a proiectilelor în diferite obiecte.
Afară de descrierea amănunţită a tot ce se observă la locul infracţiunii, este necesar
să fie fixate prin fotografiere, atât în ansamblu cît şi în detaliu, deoarece aparatul de
fotografiat imprimă pe peliculă tot ce se află în faţa obiectivului, fără aprecieri, fără
prejudecăţi, fapt care, de multe ori, s-a dovedit a fi de mare utilitate cercetării
criminalistice.
În fine putem concluziona asupra celor ce precedă, putem spune că e preferabil să se
fixeze urme şi obiecte cu privire la care mai târziu se va stabili că nu aveau nici o legătură
cu cauza cercetată, decât să se ignore, pe temeiul inexistenţei unei atare relaţii, urme şi
obiecte ce se dovedesc a fi fost utile cauzei.
 Principiul utilizării efective a mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice.
Practica organelor de urmărire penală demonstrează că aplicarea mijloacelor
tehnico-criminalistice la cercetarea locului faptei constituie unul din factorii ce înlesnesc
esenţial eficacitatea acestei activităţi. Utilizarea judicioasă a tehnicii din dotarea organelor
de urmărire penală amplifică perceptibilitatea urmelor infracţiunii şi altor mijloace
materiale de probă, asigurând, în consecinţă, eficienţa activităţii de cercetare. Locul faptei
conservă o seamă de modificări latente cunoscute în criminalistică sub denumirea de „urme
vizibile”, cum, sunt amprentele papilare create prin depuneri sudoripare pe suprafeţele
absorbante, pete de sânge pe suporturi cromatice omogene cu sângele, micro-urmele de
textile, de păr, de factorii suplimentari ai împuşcăturii, a căror cercetare este de neînceput
fără punerea lor în evidenţă cu ajutorul mijloacelor tehnice-criminalistice, a dispozitivelor
de iluminare inclusiv cu radiaţii invizibile, a tehnicii optice de mărire, a materialelor de
relevare şi conservare.
Situaţia de la faţa locului nu de puţine ori reclamă aplicarea unor mijloace mai
sofisticate pentru depistarea urmelor, armelor, instrumentelor, a substanţelor explozive sau
stupefiante ascunse în special, detectoarelor de metale, de explozie şi de cadavre , a radio-
dozimetrelor.
În fine, mijloacele tehnice-criminalistice contribuie la fixarea obiectivă a locului
faptei şi a cercetării lui. Sfera mijloacelor speciale frecvent aplicate în legătură cu
5
cercetarea la faţa locului cuprinde aparatele de înregistrare fotografică şi filmare, diverse
instrumente de măsurare şi reprezentare grafică a locului cercetat. 15
 Principiul efectuării cercetării la faţa locului prin respectarea cerinţelor morale.
Pentru respectarea acestor cerinţe, persoanele din echipa de cercetare în tot timpul
desfăşurării a activităţii lor, trebuie să nu admită prezenţa persoanelor străine, să aibă o
comportare serioasă faţă de corpul victimei, de obiectele ce formează îmbrăcămintea intimă
a acesteia, de obiectele din locuinţă, explicîndu-le persoanelor cărora le aparţin că
cercetează obiectele respective nu din curiozitate ci din necesitate pentru descoperirea
urmelor infracţiunii. Datele obţinute din diferite declaraţii, în legătură cu viaţa intimă a
unor persoane, se păstrează în taină, putînd fi dezvăluite numai celora care sunt interesaţi
direct în cauză sau persoanelor chemate să le utilizeze ca probe în cauză. De asemenea, în
cazul fixării şi ridicării unor urme, se caută ca, pe cît posibil, să nu se degradeze anumite
bunuri de valoare din proprietatea victimei ori a altor persoane.
2
În condiţiile specifice cercetării la faţa locului, pregătirea activităţii presupune
parcurgerea a două etape. Astfel, este necesară desfăşurarea unor activităţi până la
deplasarea la faţa locului, urmând ca pregătirea să fie definitivată odată cu sosirea echipei
la locul faptei. Privită în ansamblu, pregătirea cercetării la faţa locului are un caracter
unitar, fiecare dintre activităţi succedându-se într-o ordine logico-operativă, de modul în
care se realizează şi rezultatele uneia depinzând caracteristicile celei ce va urma.
ACTIVITĂŢI PREGĂTITOARE, CARE SE EFECTUEAZĂ PÂNĂ LA
DEPLASAREA LA FAŢA LOCULUI:
1. Primirea, consemnarea şi verificarea sesizării
Conform legii procesual penale16, organele judiciare se sesizează despre săvârşirea
unei infracţiuni prin: plângere, denunţ sau din oficiu. Indiferent de forma pe care o poate
îmbrăca sesizarea17 sau de persoana care o face, este necesar să se depună toată diligenţa,
pentru obţinerea cât mai multor date despre natura faptei, locul şi timpul când a fost
săvârşită. Practic, pentru evitarea situaţiilor de formare a echipei într-o componenţă
necorespunzătoare, deplasărilor inutile, la adrese greşite sau fictive, organul judiciar, pe
lângă identificarea persoanei care a făcut plângerea sau denunţul, va căuta să afle, din surse
cât mai sigure şi demne de încredere, ce anume infracţiune, unde şi când a fost comisă,
numărul victimelor, volumul şi natura pagubelor cauzate, dacă făptuitorul se cunoaşte sau
nu, a fost reţinut de către opinia publică sau de către poliţiştii care au ajuns primii la faţa
locului. În mod evident, de rapiditatea cu care se obţin aceste informaţii depind modul de
constituire şi, implicit, componenţa echipei de cercetare, deplasarea cu rapiditate la faţa
locului şi efectuarea în bune condiţii a activităţii de cercetare la faţa locului.
15
Ion Neagu, Tratat de drept procesual penal, Bucureşti, 2004.
16
Art. 262 din Codul de Procedură Penală
17
N.A. – în scris sau oral, de la persoana vătămată, o persoană care a aflat despre săvârşirea
unei infracţiuni sau de la un funcţionar ce face din cadrul organelor judiciare.
 2. Pregătirea echipei, asigurarea prezenţei altor persoane, a căror participare este
necesară
În ceea ce priveşte componenţa echipei, trebuie subliniat că au trecut mai bine de 30
de ani, de când doctrina de specialitate a cunoscut şi a asimilat termenul de echipă
complexă de cercetare la faţa locului.
În opinia noastră, echipa, în funcţie de particularităţile fiecărui caz în parte, va
cuprinde o grupă de specialişti, ce vor asigura partea cu caracter tehnic a activităţii –
căutarea, revelarea, fixarea, ridicarea, examinarea la faţa locului a cadavrului (dacă este
necesar), a urmelor şi mijloacelor de probă – şi o grupă de anchetatori, ce prin desfăşurarea
unor activităţi specifice, concură la realizarea scopului activităţii. Conlucrarea, între cele
două componente ale echipei de cercetare, este necesar să tindă către perfecţiune, practica
demonstrând că, efectiv, activităţile se completează reciproc, rezultatele uneia determinând
efectuarea alteia, până în momentul epuizării tuturor posibilităţilor.
Din rândul specialiştilor de la faţa locului, vor face parte, în funcţie de natura
infracţiunii şi a locului de cercetat, tehnicieni criminalişti, medici legişti, personal cu câini
de urmărire, tehnicieni auto, specialişti în probleme de protecţia muncii, specialişti din
diferite alte domenii, care pot concura la buna desfăşurare a activităţii.
În situaţia în care făptuitorul a fost prins şi imobilizat la faţa locului sau dacă
persoanele interesate o cer, la desfăşurarea cercetării la faţa locului pot participa şi avocaţi
din oficiu sau aleşi, după caz.
3. Pregătirea mijloacelor tehnico-ştiinţifice criminalistice
Indiferent de simplitatea sau complexitatea lor mijloacele tehnico-ştiinţifice
criminalistice trebuie să răspundă unor cerinţe printre care importante apreciez a fi
următoarele:
- să răspundă exact activităţilor care se anticipează că se vor desfăşura la faţa
locului;
- să poată fi manevrate rapid şi cu uşurinţă;
- să permită exploatarea cu maximă acurateţe a urmelor investigate;
- să permită aplicarea unor procedee de lucru sigure;
- să nu afecteze ori să contamineze urmele prin desfăşurarea operaţiilor specifice de
căutare, descoperire, revelare, fixare, ridicare sau ambalare;
- să asigure conservarea adecvată a urmelor;
- să asigure independenţa tehnică a operaţiunilor în condiţii de teren etc.
Fără a prezenta exhaustiv problematica, vor fi avute în vedere:
4. Luarea măsurilor de protecţie
Luarea măsurilor de protecţie implică o detaliată pregătire, anterioară prezentării la
faţa locului. In funcţie de informaţiile pe care le deţine, organul de cercetare trebuie sa ia
toate masurile, necesare şi suficiente, astfel încât viaţa, sănătatea sau integritatea corporală
a echipei de la faţa locului să nu fie lezată sub nici o formă.
În cazul cercetărilor, care implică riscuri de ordin: chimic, fizic, biologic, radioactiv,
etc., se impun anumite măsuri, cu caracter special. În spaţiile contaminate, membrii echipei
se expun unor riscuri, organismul uman putând suferi o serie de leziuni.
5. Asigurarea deplasării cu operativitate a echipei de cercetare la fata locului.
6
Deplasarea cu operativitate a echipei la faţa locului este o problemă ce, privită şi
numai prin prisma pericolului distrugerii urmelor, plecarea sau/şi influenţarea martorilor
oculari, denaturarea poziţiei urmelor şi mijloacelor materiale de probă, devine deosebit de
importantă. Activitatea organelor judiciare a demonstrat că, atunci când echipa de cercetare
a ajuns la faţa locului, într-un timp scurt, dincolo de un beneficiu de imagine, şansele de
realizare a sarcinilor cercetării la faţa locului au fost mult mai mari, o dată cu scurgerea
timpului, acestea diminuându-se, chiar în progresie geometrică, ajungând, în multe cazuri,
la minim.
ACTIVITĂŢI PREGĂTITOARE EFECTUATE LA FAŢA LOCULUI
Aceste activităţi sunt menite a completa pe cele de la sediul organului judiciar şi a
aduce corecţiile necesare măsurilor luate de către primii ajunşi la faţa locului. Şeful echipei
de cercetare are un rol hotărâtor în organizarea şi desfăşurarea acestora, de calităţile
manageriale ale sale depinzând, în bună măsură, condiţiile în care se va efectua activitatea
propriu-zisă.
1 Verificarea modului cum s-a acţionat până la sosirea echipei, dispunerea
măsurilor necesare, în raport cu situaţia existentă la locul faptei
O dată ajunsă echipa de cercetare la faţa locului, şeful echipei se informează, cu
operativitate, despre:
→ modul cum s-a acţionat pentru salvarea victimelor;
→ dacă mai sunt persoane care necesită prim-ajutor;
→ dacă şi cum s-a asigurat paza locului faptei;
→ modul cum s-a acţionat pentru conservarea urmelor şi a mijloacelor materiale de
probă;
→ dacă există pericol iminent de incendiu, explozie, inundaţii, etc.;
De asemenea, verifică starea de fapt şi ia măsurile necesare pentru completarea şi
corectarea celor întreprinse de primii ajunşi la faţa locului, evitarea oricăror pericole şi
pentru crearea celor mai bune condiţii în care să se efectueze cercetarea la faţa locului.
2. Determinarea modificărilor ce au survenit în aspectul iniţial al locului
săvârşirii infracţiunii
Pe baza informaţiilor furnizate de către primii ajunşi la faţa locului, se vor stabili
configuraţia locului pe care s-a săvârşit infracţiunea, modificările şi natura acestora. Se va
insista pe aspectul iniţial al locului faptei, pe poziţia şi aspectul urmelor şi mijloacelor
materiale de probă. În ceea ce priveşte modificările intervenite, o atenţie deosebită se va
acorda naturii acestor modificări şi cauzelor ce le-au generat – dacă ele au apărut ca urmare
a activităţilor destinate să salveze victimele, să înlăture sau să limiteze acţiunea unor surse
de pericol ori au avut în antecedenţă factori de natură subiectivă, cum ar fi acţiunea
făptuitorului sau a altor persoane, ce au încercat să denatureze aspectul locului faptei, cu
scopul de a îngreuna sau compromite ancheta, nepriceperea sau neatenţia celor ce au luat
primele măsuri.
În situaţia în care modificările au fost determinate de acţiunea unor persoane, se va
proceda la identificarea şi audierea acestora, în ideea stabilirii acţiunilor care au determinat
modificările şi dacă a fost sau nu implicată reaua - voinţă.
3. Delimitarea şi stabilirea metodelor de cercetare a locului faptei
 În ordinea firească a lucrurilor, pentru începerea cercetării la faţa locului, se impune
stabilirea limitelor perimetrului ce urmează a fi cercetat şi a modului concret în care se va
face aceasta.
Considerăm ca demnă de subliniat o clasificare a metodelor de cercetare la faţa
locului, prezentată în doctrină, ce face referire la o metodă subiectivă, o metodă obiectivă şi
la una mixtă sau combinată.
Astfel, metoda subiectivă este caracterizată prin aceea că, echipa de cercetare
procedează la căutarea, descoperirea, relevarea, fixarea şi ridicare urmelor şi mijloacelor
materiale de probă, urmând cât mai fidel traseul parcurs de făptuitor din momentul
pătrunderii în câmpul infracţional şi până la părăsirea acestuia. Această metodă are
avantajul că, se pot obţine rapid unele date şi indicii, ce pot canaliza cercetările, pentru
identificarea urgentă a făptuitorilor, recuperarea prejudiciului, etc. Are dezavantajul unei
anumite superficialităţi, locul faptei neputând fi examinat sistematic şi detaliat.
Metoda obiectivă constă în examinarea locului faptei într-o anumită ordine,
făcându-se abstracţie de modul şi succesiunea acţiunilor presupuse a fi fost desfăşurate de
făptuitor în câmpul infracţiunii. Deşi presupune un volum de timp şi implicarea unui
personal mai numeros, metoda are avantajul că permite o examinare amănunţită a locului,
permiţând descoperirea tuturor urmelor ce au legătură cu cauza.
Metoda mixtă sau combinată impune ca, pe parcursul cercetării, să fie folosită atât
metoda subiectivă cât şi metoda obiectivă, alternându-se cele două metode, în raport de
particularităţile cauzei şi diferitele momente ale cercetării.
Cercetarea poate fi efectuată prin mai multe procedee tactice:
a) concentric – de la periferii spre centru.
b) excentric – de la centru la periferii.
c) liniar – dea lungul sectorului cercetat(pe linii drepte de la o margine la
cealaltă, pe liniile sectoarelor sau pătratelor).
d) frontal – deplasarea frontal de la locul impactului spre periferie pe o linie
dreaptă. Ex. cercetarea accidentului rutier, de la locul tamponării pe urmele de frânare spre
periferie.
e) Pe sectoare – locul infracţiunii sau al consecinţelor ei se împarte în sectoare
(pătrate, dreptunghiuri egale) ca tabla de şah şi o latură se notează cu cifre, iar alta cu litere.
Indiferent de metoda aleasă, optimul presupune examinarea sistematică,
multilaterală şi obiectivă a locului săvârşirii infracţiunii.
4. Stabilirea sarcinilor pentru fiecare membru al echipei
Cronologic, ultima înaintea începerii efective a cercetării la faţa locului, este
activitatea pregătitoare care pune cel mai mult în valoare capacitatea managerială a şefului
echipei. Există o situaţie de fapt, personal specializat, resurse materiale şi un scop.
Stabilirea modului în care sunt puse cel mai bine în valoare resursele, raportat la condiţiile
situaţiei specifice pentru atingerea scopului, cade în sarcina acestei persoane.
General valabil este faptul că şeful echipei de cercetare este o persoană ce are
calitatea de organ judiciar competent a efectua activitatea. El poartă, în principal,
răspunderea pentru întreaga desfăşurare a activităţii, atât sub aspectul respectării legalităţii,
drepturilor persoanelor participante, cadrului procedural, etc., cât şi sub aspectul diligenţei
ce se depune pentru realizarea scopurilor cercetării la faţa locului.
7
3
Din considerente de ordin psiho-pedagogic îmi voi permite să subliniez, în
continuare, că cercetarea la faţa locului parcurge două faze, şi anume:
 faza statică
 faza dinamică
Această distincţie are un caracter convenţional, util din punct de vedere ştiinţific,
însă nu trebuie acceptat ca ceva rigid şi absolut.
Multitudinea şi diversitatea situaţiilor ce pot fi întâlnite în practică, pot impune ca,
unele dintre activităţile din faza statică, să se execute în faza dinamică şi, invers, cele două
faze putându-se întrepătrunde, raţiunea fiind dată de necesitatea obţinerii cu rapiditate a
unor rezultate care să poată constitui un punct de plecare al anchetei. Este necesară o
precizare: dacă rigiditatea este dăunătoare, haosul constituie, cu adevărat, un pericol –
desfăşurarea cercetării la faţa locului în mod haotic, în numele unui bine generic, chiar
dacă, cu o ţintă absolut legitimă şi remarcabilă, are un rezultat sigur: compromiterea
întregii anchete.
Cercetarea la faţa locului în faza statică
Caracteristic acestei faze este faptul că se procedează la o examinare atentă a locului
faptei, fără a i se aduce acestuia nici o modificare. Vor fi prezentate, în continuare,
activităţile asimilate de către doctrină – cu observaţia că şi practica judiciară le-a confirmat
– acestei faze într-o succesiune cronologică, ce are ca fundament atât principii logice, cât şi
necesităţi de ordin operativ.
 Debutul constă în observarea locului faptei. În cazul încăperilor, aceasta se
efectuează dintr-un singur loc, iar în cazul unor suprafeţe cu o anumită întindere, se
procedează la parcurgerea acestora astfel încât să poată fi observat orice element de natură
să intereseze ancheta. Momentul este prielnic pentru ca, şeful echipei să verifice, în
concret, dacă perimetrul, ce urmează a fi cercetat, a fost corect delimitat, urmând a se
proceda în funcţie de situaţie.
 Paralel cu observarea locului faptei, este necesară orientarea topografică şi
criminalistică a acestuia. Orientarea topografică presupune orientarea locului faptei, în
funcţie de punctele cardinale, iar orientarea criminalistică are în vedere orientarea în
interiorul perimetrului de cercetat, în funcţie de reperele ce caracterizează sistemul de
referinţă, în momentul efectuării activităţii – clădiri, copaci izolaţi, şosele, drumuri de
acces, locul unde a fost descoperit cadavrul, locul unde se observă abandonat mijlocul de
transport folosit de către făptuitori, etc.
 Conturarea unor versiuni, care să aibă ca obiect căile folosite, de către
participanţii la activitatea ilicită, pentru acces şi pentru părăsirea locului faptei – analizând
natura şi aspectul locului faptei – ajută la precizarea mai bună a limitelor perimetrului de
cercetat şi a metodelor ce vor fi folosite pentru efectuarea cercetării la faţa locului.
 După efectuarea activităţilor descrise mai sus – activităţi pe care le consider de
debut – urmează stabilirea căilor de acces şi a locurilor ce pot fi folosite pentru
deplasare în interiorul locului de cercetat, de către membrii echipei. Această activitate
trebuie efectuată de către specialistul criminalist, persoană care este abilitată pentru
desfăşurarea acestei activităţi de calificarea pe care o are – existând, în acest sens, şi
dispoziţii de uz intern, în Ministerul Administraţiei şi Internelor, ce prevăd, atunci când
cercetarea la faţa locului se efectuează de către personal încadrat în acest minister, anumite
obligaţii pentru fiecare participant, în funcţie de structura organizatorică din care provin.
Este necesar să fie observată aici necesitatea păstrării cât mai intacte a locului faptei,
ce impune atât alegerea oportună a căilor de acces, cât şi limitarea, la strictul necesar, a
numărului de persoane ce vor pătrunde în perimetrul pe care se efectuează cercetările,
astfel încât să se evite apariţia unor atitudini permisive faţă de şefii ierarhici ai celor ce
constituie echipa, reprezentanţii mass-media, diverşi cunoscuţi, care să facă posibilă
distrugerea urmelor iniţiale şi crearea altora; urme care să inducă în eroare ancheta şi să
îngreuneze finalizarea corectă a cauzei 18.
După stabilirea căilor de acces în interiorul perimetrului de cercetat, va pătrunde
şeful echipei, însoţit, în primul rând, de specialistul criminalist dar şi de alţi specialişti –
medici legişti, toxicologi, armurieri, etc. – în funcţie de specificul activităţii infracţionale
cercetate. O dată cu intrarea în locul săvârşirii infracţiunii, pentru a se putea face aprecieri
corecte asupra situaţiei, este necesar să se acorde atenţie şi să se noteze ora pătrunderii în
câmpul infracţiunii, starea instalaţiilor, aparatelor, a uşilor, ferestrelor, sistemelor de
închidere, cu care sunt prevăzute acestea, starea sistemelor de iluminare, de aprovizionare
cu energie electrică, gaze naturale şi apă, de condiţionare şi filtrare a aerului, vizibilitate,
situaţia atmosferică, mirosurile persistente, starea căilor de acces, amplasarea diferitelor
obiecte, starea şi poziţia victimelor, a cadavrului, etc.
Există situaţii când, pătrunderea în perimetrul de cercetat, în funcţie de modul de
efectuare a activităţii ilicite, nu se face decât după înlăturarea pericolelor iminente –
localizarea şi stingerea incendiilor, dezamorsarea dispozitivelor ce pot produce explozii,
verificarea nivelului de radioactivitate sau de compuşi toxici din aer, deconectarea
sistemelor de aprovizionare cu gaze sau energie electrică.
 dată cu parcurgerea locului faptei, se va proceda la marcarea şi protejarea
locurilor unde se găsesc urme ori mijloace materiale de probă, fiind notată dispunerea
acestora, în raport cu reperele şi alte urme sau mijloace materiale de probă, cu care se
învecinează. Aici trebuie făcută o precizare: în fapt, are loc o intensă activitate de căutare a
urmelor şi mijloacelor de probă, nimeni nu trebuie să accepte că ar putea fi vorba despre un
fel de survolare a locului faptei, urmând a se marca tot ce, eventual, „sare în ochi”.
Cercetarea la faţa locului este caracterizată de meticulozitate iar profesionalismul impune o
atenţie mărită la fiecare amănunt.
Pe măsura desfăşurării activităţii, toate urmele şi mijloacele materiale de probă vor
fi analizate, trebuind să fie avute în vedere următoarele elemente: poziţia, starea în care se
18
V. Bercheşan, C. Pletea, I.E Sandu op. cit pag. 45
8
prezintă, amplasarea, forma şi dimensiunile, categoriile de urme, ce apar ca evidente pe
mijloacele materiale de probă descoperite. Când precizarea raporturilor de distanţă, dintre
reperele descoperite în câmpul infracţional, poate contribui la explicarea mecanismului
producerii infracţiunii, se recomandă fixarea exactă a poziţiei fiecărui reper, prin raportarea
la alte două.
O atenţie deosebită, apreciez că, trebuie acordată aşa-numitelor urme de poziţie.
Analizând şi căutând explicaţii cu privire la existenţa, poziţia, starea de degradare, etc., a
pieselor de mobilier, a instalaţiilor sanitare, instalaţiilor de aclimatizare, obiectelor de
veselă, electrocasnice, altor obiecte de folosinţă îndelungată, se pot obţine date ce pot fi
importante, prin coroborare, în ansamblul anchetei penale.
În raport cu cele care se descoperă, ţinând cont de cum evoluează procesul complex
al elaborării şi verificării de versiuni, se vor stabili zonele, respectiv locurile, unde se
impune desfăşurarea unor operaţiuni de revelare a urmelor latente, particularizate, din
punct de vedere al procedeelor folosite, în funcţie de natura lor – urme de mâini, de sânge,
urme lăsate de diferite părţi ale corpului, etc. – şi de timpul scurs de la săvârşirea
infracţiunii.
 Tot în faza statică, este oportună folosirea câinelui de urmărire pentru prelucrarea
urmelor de miros. Ca regulă, trebuie să se insiste asupra necesităţii ca această activitate să
fie desfăşurată într-un stadiu al activităţii, în care mirosurile, legate de activitatea
infracţională sau de participanţii la aceasta, să nu fie viciate şi amestecate cu mirosuri
specifice ale celor ce fac parte din echipa de cercetare, ale mijloacelor de transport ori
diferitelor echipamente deplasate la faţa locului. Conducătorul câinelui de urmărire va fi
însoţit, pe traseul pe care îl va parcurge câinele, de încă 1-2 membri din echipă, practica
demonstrând că, în funcţie de rezultatele prelucrării urmei de miros, trebuie luate unele
măsuri operative cum ar fi: imobilizarea făptuitorului, în cazul când câinele indică cu
certitudine o persoană ca fiind creatoarea urmei prelucrate, luarea unor măsuri de
conservare şi pază, în cazul unor urme sau mijloace materiale de probă ce sunt găsite pe
traseul parcurs de câine, luarea măsurilor de acordare a primului ajutor, în cazul
descoperirii unor persoane în suferinţă, etc. Traseul parcurs de câine, manifestările
specifice de comportament şi rezultatele prelucrării urmelor de miros vor fi fixate într-un
proces verbal ce se va anexa procesului verbal de cercetare la faţa locului.
Aspectul locului faptei, mijloacele materiale de probă şi urmele descoperite vor fi
fixate prin înregistrările de sunet şi imagine, practica subliniind importanţa fixării
imaginilor de orientare a locului faptei, imaginilor tip schiţă, celor care au ca obiect doar
locul faptei şi a imaginilor ce reprezintă obiectele principale.
Pe parcursul desfăşurării activităţilor, constatările făcute se notează provizoriu 19,
urmând ca acestea să fie folosite ulterior, după terminarea activităţii, la întocmirea
procesului verbal de cercetare la faţa locului.
Sintetizând cele arătate cu privire la faza statică, trebuie subliniat că aceasta
constituie debutul cercetării la faţa locului, echipa ia contact nemijlocit cu locul faptei, prin
activităţile desfăşurate se formează o imagine generală asupra locului faptei, asupra naturii
activităţii cercetate şi principalelor repere, care pot avea relevanţă pentru anchetă, se
19
A. Ciopraga op. cit. pag. 70
înlătură orice posibilitate de distrugere sau dispariţie a urmelor şi mijloacelor materiale de
probă.
Cercetarea la faţa locului în faza dinamică
Faza dinamică se distinge prin complexitate, presupunând participarea tuturor
membrilor echipei la efectuarea investigaţiilor şi folosirea integrală a mijloacelor tehnico-
ştiinţifice criminalistice, aflate la dispoziţia lor. După efectuarea activităţilor specifice fazei
statice se procedează la examinarea minuţioasă a tuturor urmelor şi mijloacelor materiale
de probă descoperite în perimetrul cercetat – cu privire la care se apreciază că au legătură
cu săvârşirea infracţiunii – existând posibilitatea mişcării obiectelor purtătoare de urme, în
funcţie de posibilităţile tehnice din dotare.
Nu se pune problema de a repeta ceva, ci este vorba despre o continuare firească,
într-o nouă fază, de natură a completa şi desăvârşi cercetarea la faţa locului.
 Se va examina atent fiecare obiect, eventual, cadavrul sau cadavrele, în cazul
activităţilor infracţionale ce au avut ca rezultat moartea uneia sau a mai multor persoane,
urmărindu-se descoperirea tuturor urmelor care interesează cercetarea şi a indiciilor, în
legătură cu modul de formare, poziţia şi alte elemente, în conexiune cu urmele, de natură a
explica desfăşurarea activităţii infracţionale. Trebuie insistat pe examinarea multilaterală a
fiecărei urme, ce va fi fixată prin înregistrarea de imagini, prin măsurători în raport cu alte
urme descoperite, cadavru sau alte repere situate în câmpul infracţional, va fi analizată sub
aspectul naturii, culorii, formei, mirosului, etc. urmând a se stabili, în concret, metodele de
ridicare şi modul de ambalare, în vederea transportului la sediul laboratoarelor unde vor fi
expertizate.
Cercetarea la faţa locului nu se poate rezuma doar la o survolare a suprafeţei locului
săvârşirii infracţiunii, urmată de o inventariere a urmelor şi mijloacelor materiale de probă.
Ţinând seama de finalitatea ei, de rolul şi locul acestei activităţi în economia
anchetei penale, conducătorul echipei de cercetare are obligaţia de a coordona eforturile
echipei, în direcţia explicării fiecărei acţiuni sau fenomen, în urma căruia s-au produs
modificări în starea sistemului de referinţă, devenit loc al faptei. Căutarea, descoperirea şi
examinarea de urme şi mijloace materiale de probă, la faţa locului, nu trebuie acceptată ca
un scop în sine. Simpla existenţă a unei urme, descoperite în perimetrul în care s-a săvârşit
o infracţiune, nu înseamnă nimic sau înseamnă foarte puţin, dacă ea nu este relaţionată cu
activitatea infracţională şi identitatea făptuitorilor.
În context, interpretarea existenţei, naturii, poziţiei, mecanismului de formare şi a
altor elemente ce caracterizează urmele şi mijloacele materiale de probă, devine deosebit
de importantă; trebuie considerată elementul necesar să facă conversia unor stări de fapt, în
elemente de anchetă.
Şeful echipei de cercetare la faţa locului va primi, centraliza şi analiza informaţiile
oferite de activităţile membrilor echipei, urmând ca, pe baza acestora, să dea dispoziţiile
necesare pentru orientarea activităţii, în scopul obţinerii maximului de informaţii.
Pe parcursul tratării problematicii din această secţiune, nu am făcut referiri la natura
urmelor, la locurile unde pot fi găsite şi suprafeţele predabile a păstra cel mai bine
caracteristicile ce pot conduce la identificarea factorului creator, considerând, pe baza unor
argumente de natură psiho-pedagogică, că este oportun a analiza aspectele arătate în cadrul
unui demers ştiinţific, cu caracter preponderent de tehnică criminalistică.
9
4
Există două tipuri de fixare:
1. Procesuală
2. Tehnică
Doctrina, pornind de la norma juridică de bază, detaliază aspectul, făcând distincţie
între fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului prin descriere şi fixarea cu ajutorul
mijloacelor tehnice.
În doctrina de specialitate se subliniază că, pe lângă procesul verbal de cercetare la
faţa locului, înregistrări de sunet şi imagine, schiţe, etc. este important să se analizeze
notiţele luate de către membrii echipei de cercetare deplasate la faţa locului, ca un element
de bază pentru aflarea adevărului. Notiţele ajută la întocmirea procesului verbal de
cercetare la faţa locului şi la întocmirea altor documente de-a lungul anchetei, fapt care
impune ca membrii echipei să nu se bazeze numai pe memorie, fiecare trebuind să aibă un
carnet de notiţe în care succesiunea datelor şi informaţiilor să fie redate logic şi sistematic.
Acest carnet, în unele cazuri, poate fi examinat de către instanţele judiciare. Recomandabil
ar fi ca la baza redactării acestor notiţe să stea observaţiile personale înregistrate prin
intermediul unui reportofon.
Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului prin proces-verbal
Din punctul de vedere al UP, procesul-verbal de cercetare la faţa locului este un
mijloc de probă cu semnificaţie majoră în soluţionarea cauzei, constituindu-se, în acelaşi
timp, şi ca o dovadă de natură a demonstra îndeplinirea tuturor dispoziţiilor legale, în cea
ce priveşte desfăşurarea cercetării la faţa locului. Acesta trebuie să reprezinte o reproducere
fidelă a întregii activităţi desfăşurate, un inventar şi, nu numai, al tuturor urmelor şi
mijloacelor materiale de probă descoperite. Lectura acestui act procedural trebuie să ofere,
chiar şi celui care nu a participat la efectuarea acestei activităţi, posibilitatea de a-şi
reprezenta cu uşurinţă scena locului infracţiunii, cu toate modificările, ce constituie un
rezultat al faptei săvârşite.
În legătură cu procesul-verbal de cercetare la faţa locului, atât doctrina cât şi practica
judiciară au subliniat necesitatea satisfacerii unor cerinţe, după cum urmează:
1. Obiectivitate – procesul-verbal trebuie să conţină descrierea locului săvârşirii
infracţiunii, a urmelor şi mijloacelor materiale de probă, astfel cum se prezintă acestea în
momentul în care organul judiciar desfăşoară activitatea, descrierea fiecărui segment de
activitate efectuat şi rezultatele obţinute, descrierea eventualelor incidente şi a
consecinţelor acestora, etc., în deplină concordanţă cu realitatea. Caracterul obiectiv
presupune ca, în cuprinsul procesului-verbal, să îşi găsească locul doar constatările proprii
ale membrilor echipei, nu şi supoziţii sau deducţii desprinse din experienţa anterioară ori
suprapuse pe influenţe ale persoanelor interesate.
2. Să fie complet – procesul-verbal trebuie să conţină, în măsura în care este permis
termenul, absolut toate detaliile legate de desfăşurarea activităţii şi desfăşurarea activităţii
şi de rezultatele obţinute. Foarte important este că orice omisiune poate avea efecte
deosebite asupra întregii anchete, putându-se pierde sau diminua valoarea probantă într-un
anumit context, cu consecinţe directe, legate de modul de soluţionare a cauzei.
3. Să se caracterizeze prin precizie şi claritate – precizia redactării este dată de
consemnarea exactă a constatărilor organului judiciar, iar claritatea presupune folosirea
unui limbaj adecvat, care să poată conduce la o bună înţelegere la lectură, trebuie să existe
o corespondenţă perfectă între mesajul transmis şi cel receptat, eventualii factori
distorsionaţi să nu aibă legătură cu redactarea procesului-verbal. Trebuie eliminate
exprimările ambigue, improprii, care pot genera confuzii, interpretări diferite, etc.
4. Să fie concis20 – procesul-verbal trebuie să redea într-o formă concentrată ceea ce
a fost constatat de către organul judiciar. În cuprinsul procesului-verbal trebuie să-şi
găsească locul doar aceste constatări, nu şi comentarii, posibile explicaţii, etc. De observat
este şi că nu trebuie trecut dintr-o extremă în alta, în sensul că nu trebuie făcute concesii
caracterului complet; nu este normal să se renunţe la a se consemna date, ce pot conduce la
lămurirea împrejurărilor comiterii infracţiunii, din ignoranţă sau din alte motive.
În ceea ce priveşte conţinutul procesului-verbal, potrivit prevederilor legale, se poate
aprecia că trebuie observate trei părţi: o parte introductivă, una descriptivă şi, cea din urmă,
finală.
Partea introductivă trebuie să conţină date ce atribuie caracter procedural
procesului-verbal, date referitoare la participanţi, date privitoare la locul şi timpul efectuării
precum şi alte menţiuni.
În partea descriptivă a procesului-verbal se consemnează toate activităţile
întreprinse şi rezultatele obţinute.
Partea finală a procesului-verbal de cercetare la faţa locului, va avea ca obiect
menţiuni cu privire la:
• Urmele şi mijloacele de probă ridicate la faţa locului, raţiunea care a stat la baza
ridicării acestora, mijloacele şi metodele folosite pentru ridicare.
• Măsurile dispuse, ca exemplu, cu privire la persoanele vătămate, făptuitori,
cadavru, vehiculele implicate în săvârşirea infracţiunii, porţiunea de teren pe care s-a
desfăşurat activitatea, restabilirea circulaţiei rutiere, a furnizării de energie electrică, gaze
naturale, apă, etc.
• Înregistrările de sunet şi imagine – dacă s-au făcut, mijloacele folosite, alte
menţiuni legate de poziţia în care au funcţionat aparatele – atunci când aceasta este relevant
pentru calitatea sau caracteristicile înregistrărilor – materiale folosite, surse de iluminare,
etc.
• Observaţii cu privire la distrugeri sau alte implicaţii ale desfăşurării activităţii ce ar
fi putut prejudicia interesele unor persoane fizice sau juridice – s-a întrerupt furnizarea de
energie electrică şi, ca urmare, a fost întreruptă temporar activitatea la un punct de lucru; au
fost folosite unele persoane care, fiind scoase din procesul tehnologic, ar fi putut produce
unele pierderi de randament; etc. – observaţii ale martorilor asistenţi, obiecţii ale
20
În unele lucrări apare termenul de „succint”, cu acelaşi înţeles – a se vedea în acest sens
A. Ciopraga, op. cit. pag 78
10
persoanelor interesate în cauză ori afectate într-un fel sau altul prin efectuarea activităţii,
etc.
Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului prin înregistrări de sunet şi imagine
Indiferent de tehnologia uzitată21 – fotografie alb-negru sau color; film, înregistrări
magnetice, digitale, pe suport informatic, etc. – înregistrările de sunet şi imagine trebuie să
îndeplinească, pentru a putea fi acceptate în domeniul judiciar, următoarele condiţii:
• Înregistrările de sunet şi imagine trebuie să se realizeze rapid şi, relativ, simplu,
cerinţele muncii impunând ca operaţiunile necesare să se realizeze într-un timp scurt,
pentru a putea fi utile în continuarea – cu operativitate – a cercetărilor, iar cerinţele
necesare pentru calitate să poată fi realizate de către un personal, a cărui specializare să nu
fie costisitoare.
• Înregistrările de sunet şi imagine trebuie să fie obiective, să reprezinte o copie cât
mai fidelă a realităţii, eventualele distorsiuni sau pierderi să nu poată afecta sau pune sub
semnul întrebării utilitatea în cadrul procesului judiciar.
• Înregistrările de sunet şi imagine trebuie să suporte o procedură de certificare –
modul de lucru trebuie să permită o protecţie împotriva falsificării totale ori parţiale. Toţi
cei interesaţi trebuie să fie convinşi că ceea ce văd şi aud, efectiv, a fost constatat la faţa
locului.
Înregistrările de sunet şi imagine pot fi clasificate în trei mari categorii:
1. înregistrări ale locului faptei.
2. înregistrări ale activităţilor ce se desfăşoară la faţa locului.
3. înregistrări ale urmelor şi mijloacelor materiale de probă care se ridică în vederea
continuării cercetărilor; ale persoanelor care sunt conduse sau aduse la sediul organului
judiciar, de asemenea, pentru continuarea cercetărilor; ale urmărilor pe care persoane
interesate le reclamă ca aducătoare de prejudiciu; ale altor aspecte de natură a interesa sub
aspectul măsurilor legale, luate de către echipa deplasată la faţa locului.
Fixarea rezultatelor cercetării la faţa locului prin schiţa locului faptei reprezintă o
modalitate de reprezentare a locului infracţiunii, în ansamblu, a poziţiei obiectelor şi
urmelor, a raporturilor de distanţă dintre acestea – toate acestea mărite sau micşorate la
scară – ce are menirea de a ilustra constatările cuprinse în partea descriptivă a procesului
verbal, de a facilita formarea unei imagini cât mai apropiate de realitate, astfel încât
constatările, cuprinse în procesul verbal, să fie înţelese mai uşor.
În funcţie de cum, la executarea schiţei, se respectă sau nu reprezentarea
proporţională a dimensiunilor reale, ale elementelor perimetrului în care s-a efectuat
cercetarea, se poate distinge între două modalităţi de realizare a planului schiţă: schiţa
executată la scară (desen schiţă) şi schiţa realizată pe baza liberelor aprecieri ale celui care
o întocmeşte (plan schiţă).
Pentru a-şi atinge scopul, schiţa trebuie să se caracterizeze prin următoarele:
21
N.A. – pe parcursul acestei secţiuni nu voi detalia modalităţi şi procedee de folosire a
fiecărei tehnologi în parte, considerând că astfel de observaţii îşi pot găsi un loc oportun în
cadrul unei lucrări cu un mai pronunţat caracter tehnic unde, probabil, pe parcursul unui
capitol distinct se pot detalia toate aspectele pertinente problemei
 → Exactitate – la întocmirea schiţei, este necesară fixarea cât mai corectă a
dimensiunilor reperelor ce interesează ancheta – obiecte, distanţe, unghiuri, etc. – fiecare
dimensiune intercorelându-se cu celelalte, o eroare generând alte erori.
→ Cotare – principial, trebuie utilizat acelaşi sistem de cotare pentru a reprezenta
distanţele dintre şi dimensiunile fiecărei urme sau mijloc material de probă, descoperite la
faţa locului. Astfel, se recomandă utilizarea sistemului metric, distanţele, atât cele mari cât
şi cele mici, urmând a fi indicate cu cifre multiplu cu două zecimale, în funcţie de
necesităţi.
→ Întocmire la scară – cum este imposibil ca toate dimensiunile să fie redate, în
cadrul schiţei, în mărime naturală, trebuie stabilit un raport între mărimea obiectelor şi
distanţelor din schiţă şi dimensiunile reale, raport ce reprezintă scara schiţei. În practică, se
foloseşte adesea scara 1:100 – în fapt 1 cm. pe schiţă, echivalând cu 1 m în teren.
→ Orientare – pentru o bună înţelegere a schiţei, aceasta trebuie să fie orientată în
funcţie de punctele cardinale, ce pot fi stabilite cu ajutorul busolei din dotarea truselor
criminalistice sau cu ajutorul unor repere din teren. Se uzitează ca partea din dreapta schiţei
să fie orientată pe direcţia Nord-Sud.
→ Claritate – schiţa trebuie să conţină doar elementele de interes pentru anchetă,
foarte importante fiind aici priceperea şi rigoarea celui care o întocmeşte în a surprinde
esenţialul, aglomerarea de detalii într-un spaţiu, prin natura lucrurilor, de dimensiuni reduse
putând să obosească, să îngreuneze – în loc să uşureze – înţelegerea situaţiei de la faţa
locului.
→ Reprezentare prin semne convenţionale criminalistice – este necesară utilizarea
de semne convenţionale, întrucât acestea sunt uşor de reprezentat şi de recunoscut şi înţeles
de către orice persoană ce vrea să citească schiţa prin simpla consultare a legendei. Altfel,
ar trebui ca cel care întocmeşte schiţa să aibă un talent deosebit la desen – lucru greu de
conceput în practică – chiar şi în aceste condiţii, putându-se produce ilaritate, confuzii, etc.
→ Individualizare – schiţa se individualizează prin menţionarea următoarelor date:
titlu, activitatea ale cărei rezultate au stat la baza întocmirii, datele de identificare ale celui
care a întocmit schiţa, data întocmirii, scara la care a fost executată, semnăturile martorilor
asistenţi şi ale părţilor, dacă acestea au participat la desfăşurarea activităţii şi legenda.
În ceea ce priveşte procedeele sau tehnicile folosite la întocmirea unei schiţe,
literatura de specialitate face referire la: schiţa executată în proiecţie orizontală sau desenul
în plan orizontal; schiţa executată în proiecţie verticală; rabatarea planurilor de proiecţie
sau metoda cutiei desfăşurate; schiţa în secţiune.
Amplasarea, pe schiţă, a elementelor de interes pentru anchetă necesită, indiferent de
procedeul de efectuare folosit, apelarea la tehnici ajutătoare precum: tehnica punctelor
extreme; tehnica axelor principale; caroiajul imaginar.
Nu am insistat pentru a detalia tehnicile, pe care le-am prezentat mai sus, întrucât
militez pentru tratarea la un alt nivel a problemei. În condiţiile depunerii unor eforturi
deosebite de către structurile administrative, în cadrul cărora îşi desfăşoară activitatea
organele judiciare, pentru dotarea cu tehnologii de ultimă oră, schiţele trebuie şi pot fi
făcute pe calculator, cu rezultate, evident, superioare – utilizându-se programe ce fac
obiectul unui domeniu relativ nou, design-ul – de către membri ai echipelor deplasate
pentru cercetarea la faţa locului, ce pot fi specializaţi fără un efort ieşit din comun, din
11
punct de vedere al cheltuielilor şi al timpului în care pot căpăta deprinderile necesare.
Principalele programe sunt: 2D şi 3D.
Schiţele, executate în programul 2D, apar sub forma plană, cel care cercetează cauza
putând viziona spaţiul de la faţa locului din mai multe unghiuri. În programul 3D, imaginea
apare tridimensională, atât organele judiciare cât şi alte persoane interesate putând să
perceapă locul în care s-a consumat infracţiunea, în spaţiu. Acesta poate schimba unghiul
de studiere a spaţiului cercetat, pentru a intra în detalii. Pentru a se obţine o astfel de
imagine, se foloseşte, într-o prima etapă, un program ce este utilizat, de obicei, în
arhitectura. Este vorba de Autocad. Ulterior, se creează texturile şi se aplică lumini, camere
de filmat, etc. Modul de lucru, particularităţi, dificultăţi, eventuale proceduri sau
metodologii trebuie să constituie obiectul unei lucrări de specialitate strictă; în prezentul
demers ştiinţific apreciez că este suficient semnalarea aspectului şi sublinierea faptului că
schiţa computerizată reprezintă un pas înainte, efectuarea ei nepresupunând eforturi
deosebite sau perioade de timp suplimentar pentru execuţie, în multe ţări fiind folosită pe
plan larg.
Asemănător poate fi tratată şi problema în materia procedeelor de efectuare a
măsurătorilor şi de transpunere a elementelor din teren, pe schiţă. Doctrina recomandă
folosirea procedeului punctului de întretăiere, procedeul triangulaţiei, procedeul
coordonatelor rectangulare, procedeul Wild. Pe piaţa produselor, ce pot fi utilizate în aşa-
numitul domeniu „forensic”, există suficiente tehnologii care pot executa măsurători
digitale, rigoarea şi precizia fiind la parametri net superiori tehnicilor clasice.
La fel ca în cazul înregistrărilor de sunet şi imagine şi în cazul schiţei se pot distinge
mai multe categorii de schiţe. Astfel, se pot executa schiţe de orientare, schiţe care să aibă
ca obiect doar locul faptei, schiţe doar a unei porţiuni din locul faptei, schiţe care să
urmărească reprezentarea poziţiei obiectelor principale şi urmelor descoperite, schiţe de
detaliu, schiţe ale activităţilor desfăşurate de către echipa de cercetare la faţa locului.
5
Examinarea corporală (art.119 CPP Republicii Moldova) constă în efectuarea de
către organul de urmărire penală a examinării corporale a bănuitului, învinuitului
inculpatului, martorului sau a părţii vătămate cu consimţământul acestora sau în baza
ordonanţei motivate a ofiţerului de urmărire penală cu autorizaţia judecătorului de
instrucţie pentru a constata dacă pe corpul acestora există urme ale infracţiunii sau semne
particulare în cazul în care pentru aceasta nu este necesară expertiza medico-legală.
În rezultatul examinării corporale se stabileşte prezenţa pe corpul persoanei a:
a) caracteristicilor individuale, caracterul lor şi localizarea.
b) leziunilor corporale uşoare, caracterul şi localizarea lor.
c) urme de particule, pe care persoana examinată le-a luat de la locul infracţiunii
sau le-a lăsat acolo.
d) caracteristicilor, ce indică la executarea de către examinat a unei activităţii
profesionale.
Această acţiune de urmărire penală se înfăptuieşte prin ordonanţa anchetatorului.
Dacă examinarea corporală se efectuează asupra unei persoane de alt sex şi este necesară
dezbrăcarea acesteia, atunci, ofiţerul de urmărire penală nu participă la examinarea
corporală, iar aceasta este efectuată de medic. La procesul verbal de examinare corporală
după necesitate pot fi anexate fotografiile şi desenele caracteristicilor individuale şi a
leziunilor.
Analizând particularităţile efectuării cercetării la faţa locului în cadrul investigării
omorului, în contextul mai larg al efectuării acestei activităţi în cadrul investigării mai
multor genuri de infracţiuni, îmi permit să subliniez că dacă ar fi să fie evaluată
complexitatea şi dificultatea efectuării cercetării la faţa locului, de departe, cercetarea la
faţa locului ce se desfăşoară în cadrul investigării omorului este mai complexă şi mai
dificilă, cu consecinţe de o amploare mai greu de evaluat, faţă de orice altă cercetare la faţa
locului ce s-ar efectua în cadrul investigării unei alte infracţiuni 22.
De obicei , la omor, totul se pune în mişcare atunci când este descoperit un
cadavru ce prezintă semnele morţii violente, sunt descoperite fragmente sau resturi de
cadavru ori schelete de natură umană. Pentru reuşita anchetei este foarte important modul
cum se acţionează încă din momentul descoperirii cadavrului.
Examinarea exterioară a cadavrului poate fi efectuată la locul descoperirii lui în
procesul cercetării la faţa locului. Cadavrul este obiectul principal în procesul cercetării.
Mersul şi rezultatele cercetării lui sînt reflectate în procesul-verbal de cercetare la faţa
locului. Dacă însă cadavrul se examinează la instituţia de expertiză medico-legală se
întocmeşte un proces-verbal aparte de examinare a cadavrului.
Legea obligă efectuarea cercetării cadavrului cu participarea medicului-specialist
în domeniul medicinii-legale. Cercetarea se înfăptuieşte, de regulă, de la cap la picioare.
Totodată amănunţit se cercetează: poziţia precisă a cadavrului faţă de alte obiecte fixe din
câmpul infracţional şi poziţia lui; hainele cu care este îmbrăcat cadavrul şi obiectele ce se
află în acestea; corpul cadavrului, urme şi leziuni pe el; albia cadavrului şi petele
cadaverice; armele şi obiectele cu care puteau fi cauzate leziunile de pe cadavru şi care au
fost găsite în procesul cercetării.
După cercetare cadavrul se dactiloscopiază, se fotografiază după metoda
fotografierii de semnalmente şi se îndreaptă împreună cu îmbrăcămintea la Centrul de
expertiză Medico Legală.
6.
La cercetarea animalelor şi a lor cadavre este necesar de stabilit:
a) denumirea animalului.
b) rasa, sexul, vârsta dacă este posibil.
22
N.A. - cele arătate formează ipoteza cadru, o altă situaţie mai des întâlnită vizând
dispariţia unei persoane cu privire la care există suspiciuni de natură a contura posibilitatea
de a fi victima unui omor.
12
c) semnele apartenenţei animalului unei anumite
gospodării sau a unei persoane: marcarea, specificul potcovării.
d) caracteristici individuale: culoare, specificul rasei,
semnele traumelor anterioare.
La cercetare este raţional de a antrena specialistul veterinar sau zootehnicianul.
7
Exhumarea cadavrului se face în baza ordonanţei motivate a organului de urmărire
penală, cu autorizarea judecătorului de instrucţie şi cu înştiinţarea rudelor.
Exhumarea cadavrului se face în prezenţa procurorului şi a specialistului în
domeniul medicinii legale, cu anunţarea prealabilă a serviciului sanitar epidemiologic din
localitate.
După exhumare, cadavrul poate fi dus la instituţia medicală respectivă pentru
efectuarea altor investigaţii.
Motivele de solicitare a exhumării judiciare pot fi diferite. În majoritatea cazurilor
aceasta este dispusă pentru efectuarea expertizei pe cadavre neautopsiate, deşi au existat
motive de efectuare a autopsiei. Uneori exhumarea este motivată prin necesitatea prelevării
mostrelor probelor biologice (sânge, fire de păr) şi altor probe de laborator sau altor tipuri
de expertize, pentru identificarea cadavrului, pentru reînhumarea cadavrului în alt loc, în
scop ştiinţific, istoric etc.
Expertiza medico-legală pe cadavru
Din punct de vedere juridic, exhumările pot fi de trei feluri: aprobate oficial (legale),
criminale şi întâmplătoare. Din categoria exhumărilor aprobate oficial fac parte toate
exhumările amintite anterior. Exhumările ilegale pot fi efectuate în scop de profanare a
cadavrelor, din motive religioase, din răzbunare, şantaj, motive necrofilice. Exhumările
întâmplătoare se întâlnesc în domeniul construcţiilor (demolarea clădirilor vechi, săpături
pentru fundament sau ţevi, cabluri), în agricultură etc.
Perioada lungă de înhumare sau eventualele modificări cadaverice distructive
avansate nu pot fi motivul prin care se refuză efectuarea exhumării. Exhumarea este
precedată de măsurile: de identificare a locului unde se află cadavrul, atât pe baza unor
documente, cît şi prin declaraţiile martorilor; fotografierea sau înregistrarea video a
mormântului; descrierea exactă în procesul verbal a locului înhumării, tipului mormântului,
datelor de identificare de pe obiecte funerare (cruce, piatră funerară, monument). Fiecare
etapă se descrie amănunţit în procesul verbal şi se fixează prin fotografiere sau înregistrare
video.
Se descriu: tipul şi culoarea solului, adâncimea la care se află sicriul, inscripţiile de
pe sicriu, materialul din care este confecţionat sicriul şi obiectele din interiorul acestuia,
modul de fixare a capacului, existenţa şi caracterul defectelor sau deformărilor sicriului.
După ridicarea capacului sicriului se fac demersuri pentru identificarea cadavrului.
Se descrie îmbrăcămintea, alte obiecte din interiorul sicriului. În conformitate cu actele
normative, examinarea cadavrului se efectuează în locul unde se află cadavrul sau la o
morgă din apropiere. În caz de suspiciune de deces prin intoxicaţie se va recolta solul de
sub sicriu şi deasupra acestuia, obiectele din sicriu care pot conţine substanţa toxică.
Trebuie subliniat faptul că efectuarea etapelor tehnice de exhumare a cadavrului, cum ar fi
dezgroparea şi scoaterea cadavrului, nu intră în competenţa experţilor medico-legali, prin
urmare ofiţerul de urmărire penală este obligat să asigure prezenţa personalului tehnic.
Având în vedere faptul că exhumarea presupune anumite dificultăţi în plan organizatoric şi
tehnic, precum şi faptul că aceasta poate fi cauza unor stări de stres pentru rudele
decedatului, solicitarea efectuării acesteia trebuie să fie bine întemeiată. Se recomandă ca
înainte de a fi solicitată oficial exhumarea, anchetatorul să consulte în prealabil un expert
medico-legal cu privire la utilitatea, posibilităţile şi limitele acestei expertize medico-legale
pentru rezolvarea cazului de faţă.
Ţinând cont de gradul crescut de dificultate a acestui tip de expertize, este
recomandat ca din componenţa echipei să facă parte cei mai experimentaţi criminalişti şi
experţi medico-legali.

13