Sunteți pe pagina 1din 16

REFERAT

COMUNICAREA DE MASĂ
CUPRINS:

1. INTRODUCERE.........................................................................................................................
2. CONCEPTUL DE COMUNICARE DE MASĂ..........................................................................
3. FUNCŢIILE COMUNICĂRII DE MASĂ...................................................................................
 Funcţia de informare. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .. . . . . . . .. . . . .
 Funcţia de interpretare..............
 Funcţia instructiv .culturali .a to a re . .
 Funcţia de liant....................
 Funcţia de divertisment..............
 Funcţia expresivă....................
 Funcţia critică.....................
 Funcţia emotivă.....................
 Funcţia conativă (persuasivă sau
retorică ..............................
 Funcţia poetică.....................
 Funcţia referenţială.................
 Funcţia metalingvistică..............
 Funcţia fatică......................
4. MIJLOACELE COMUNICĂRII DE MASĂ................................................................................
5. CANALUL DE TRANSMITERE.................................................................................................
6. PUBLICUL.................................................................................................................................
7. CONŢINUTUL...........................................................................................................................
8. TIPOLOGIA INSTITUŢIILOR DE PRESĂ................................................................................
9. ROLUL MASS-MEDIA ÎN SOCIETATE....................................................................................
BIBLIOGRAFIE.................................................................................................................................
1. INTRODUCERE

Viaţa omului contemporan este influenţată de bombardamentul informaţional (cantitatea,


frecvenţa, simplitatea/complexitatea mesajelor mass-media), flux continuu de imagini, sunete şi
semne care deseori iau forma transparenţei, fiind preluate subliminal.
Comunicarea este o caracteristică fundamentală a existenţei, în cadrul funcţiilor
manageriale reprezentând un proces al transferului informaţiei, scopul său constituindu-l
transmiterea/recepţia de semnificaţii, în vederea obţinerii unor efecte pragmatice, conform unor
regului/convenţii stabilite.
Sistemul comunicării de masă, iniţiat odată cu apariţia tiparului, în secolul al XV-lea, a
cunoscut o dezvoltare reală abia în secolul al XIX-lea, pentru ca în ultimul veac al mileniului
trecut să aibă un caracter realmente exploziv, odată cu generalizarea audio-vizualului.
Comunicarea de masă este un ansamblu de fenomene socio-culturale, strâns legate de
evoluţiile din domeniul ştiinţei şi tehnologiei, ceea ce implică unele trăsături specifice, fiind
foarte utilă în management deoarece presupune difuzarea informaţiilor de la un emiţător către o
masă de receptori.
Modelul comunicării de masă, se poate rezuma la formula „someone says something on
somebody” (cineva spune ceva cuiva), direcţiile principale fiind stabilite de răspunsurile la
întrebările: cine spune? ce spune? prin ce canal? cui? cu ce efect?.
Imaginea ziaristului independent este la ora actuală depăşită; fiecare (fie că lucrează
pentru un cotidian, radio sau TV), aparţine unui grup (un ansamblu care funcţionează după
anumite reguli).
Se poate reduce paradigma comunicării de masă la doi termeni: ce se spune? (mesaj şi
mijloc de comunicare) şi cine? (producător şi receptor), context în care se poate afirma că
„societăţile se deosebesc între ele mai mult prin natura mijloacelor prin care comunică oamenii,
decât prin conţinutul comunicării”.

3
2. CONCEPTUL DE COMUNICARE DE MASĂ

De cele mai multe ori, la nivelul cunoaşterii comune, comunicarea de masă este
identificată drept mass-media1. Nu există nici o îndoială că trebuie să se înscrie în această
categorie radiodifuziunea, televiziunea, cinematograful, presa, cartea, discursurile, benzile,
casetele, videocasetele, afişul publicitar, iar cuvântul, telefonul, telegraful, scrisul sunt mijloace
de comunicare, chiar dacă ele în loc de emiţători către marele public servesc la stabilirea de relaţii
interpersonale.
Astfel, putem defini comunicarea de masă ca fiind ansamblul procedeelor - presă,
radio, televiziune, cinema etc. - prin care se realizează informarea, propaganda şi acţiunea
asupra opiniei publice2.
1. Emiţătorul (o „persoană instituţionalizată” sau un grup de persoane) este un mare
producător de mesaje.
Comunicarea de masă este influenţată de ansamblul de fenomene socio-culturale
(determinate de evoluţiile în domeniul ştiinţei şi tehnologiei), în prezent putându-se realiza
transmiterea „instantanee” a unui mesaj către un public variat şi numeros. Emiţătorul, în acest
caz, este un profesionist al comunicării, un jurnalist sau o organizaţie de comunicare, un post de
radio, un canal de televiziune, un ziar (grupuri sociale specializate; antrepenorii de presă şi
personalul lor).
2. Presa de masă, reprezintă conversaţia tuturor cu toţi şi a fiecăruia cu celălalt.
Prin comparaţie, în toate celelalte modalităţi de comunicare (directă, indirectă, multiplă)
emiţătorul de mesaje este unul singur3. Diferenţa dintre modurile de comunicare este dată de
mijloacele4 prin care se face comunicarea şi de numărul receptorilor5 de mesaje.
3. Caracterul unidirecţional şi mediat al comunicării.
Emiţătorii şi receptorii de mesaje sunt separaţi spaţial şi temporal, iar informaţiile se
transmit prin intermediul unei tehnologii moderne, specifice „erei electronice”.
4. Reacţia grupului receptor de mesaje faţă de grupul emiţător (feed-back-ul) este lentă, chiar de
indiferenţă.

1 media = mijloace de comunicare (procesele de mediere); mass-media = mijloace de comunicare pentru un mare
public, un public de masă; mai nou este acceptat conceptul de media.
2 sociologul francez A. Cuvillier.
3 emiţătorii de mesaje nu mai sunt indivizi, ci grupuri de indivizi, iar mesajele nu mai reprezintă doar părerea unuia,
ci a întregului grup.
4 ziarul, radioul, televiziunea.
5 grupuri largi, colectivităţi umane, fapt care constituie socializarea audienţei (a receptării).
Când ea se produce, receptorii devin, la rândul lor, purtători ai unor noi mesaje. În acest
context, evidenţiem trei caracteristici ale comunicării sociale prin intermediul presei, care o
diferenţiază de toate celelalte forme ale comunicării:
caracterul instantaneu – informează despre un eveniment simultan desfăşurării lui sau cu un
decalaj foarte mic;
permanenţa – nu cunoaşte nicio întrerupere (adaptivă timpului – din perspectivă istorică);
caracterul universal – prezentă peste tot şi în orice moment.
Presa6 poate fi definită ca un tip de comunicare socială şi aceasta îndeplineşte următoarele
condiţii:
periodicitatea pregnantă (apariţie cotidiană);
consum imediat (fără întârziere) - mesajul jurnalistic este extrem de perisabil;
eterogenitatea conţinuturilor efemere şi varietatea incoerentă a funcţiilor - ziarul este un
conglomerat de ştiri şi satisface gusturile cele mai diverse;
grija pentru actualitate;
producţie - difuzare densă pentru o mare şi enormă conglomeraţie de persoane: colectivitate în
omogenitate, masă în eterogenitate;
Se poate aprecia că, în general, în procesul comunicării sociale se pot instaura două mari
tipuri de relaţii:
directe - comunicarea între două sau mai multe persoane, aflate în poziţii de proximitate; acestea
interacţionează şi se influenţează reciproc. Un astfel de tip de comunicare poartă numele de
comunicare interpersonală.
indirecte - comunicarea este mijlocită de un instrument care permite transferul mesajului de la
emiţător către receptor(i). În astfel de cazuri, comunicarea este mediată.
Medierea se realizează prin „echipamente tehnice care permit oamenilor să comunice
expresia gândirii lor, oricare ar fi scopul acestei gândiri”.
Din dorinţa de a asigura o arie de cuprindere cât mai mare a mesajelor, dar şi de a
amplifica durata acestora, oamenii au inventat noi şi noi mijloace tehnice, orientându-se spre
soluţii capabile să asigure capacitate mare de înglobare, rezistenţă sporită a suportului mesajului
informaţional, multiplicarea rapidă a acestuia, creşterea vitezei de transmisie către destinatari, etc.
Sistemul mass-media este alcătuit din elemente ce pot fi ordonate în funcţie de diferite
criterii:

6 Rogers Clausse - Brevès considerations sur la terminologie et la méthodologie de la communication.

5
1.suportul pe care este transmis mesajul:
- media tipărite (cărţi, ziare, reviste, afişe);
- media electronice (radio, televiziune, calculatoare).
2.modelul de achiziţionare a produselor:
- cumpărate direct (cărţi, ziare, reviste, casete, CD-uri);
- pentru care se plăteşte o taxă de acces (televiziunea prin cablu, internet etc.);
- pentru care nu se plăteşte un preţ direct (radioul şi televiziunea comercială);
- pentru care se plăteşte numai pentru unitatea aleasă din ansamblul întregului produs.
3.conţinut:
- media de informare;
- media de divertisment;
- media de publicitate.
4.mărimea publicului:
- media de masă;
- media de grup (televiziunea cu circuit închis);
- media individuală (aparatul foto, walkman-ul).
5.caracteristicile tehnice:
- media de difuzare (transmit mesaje: cablul, undele hertziene);
- media autonome (traduc semnalele şi permit înţelegerea mesajului: radioul,
monitorul TV, consola de joc, lectorul CD).
6.funcţie:
- media de informare (stochează şi prelucrează date);
- media de reprezentare (permit lectura mesajelor);
- media de distribuţie (transmit mesajele – sistemele de telecomunicaţii).
7.modul de corelare a comunicatorilor:
- media off-line – conţin meaje pe un suport ce nu permite comunicarea
directă (cartea, ziarul, CD-ul, banda electromagnetică);
- media on-line – transmit mesaje, leagă comunicatorii, oferă servicii
(ansamblul magistralelor informaţiei).
La ora actuală pe lângă tipurile tradiţionale au apărut şi media noi ce combină elemente
textuale şi grafice cu sunete şi imagini, motiv pentru care sunt numite cu termenul generic de
multimedia (e-mail, WWW, jocuri video, televiziune digitală, presa scrisă digitală, etc.).
3. FUNCŢIILE COMUNICĂRII DE MASĂ

a. FUNCŢIA DE INFORMARE
Ziarele, revistele, radioul, televiziunea şi Internetul sunt canale care pe lângă satisfacerea
nevoii de informare, influenţează, orientează şi dirijează opinia publică, interesele şi motivaţiile
oamenilor, conştiinţele chiar dincolo de propria voinţă. Mass-media poate realiza chiar
distrugerea discernământului, instalarea unei apatii, poate distruge voinţa de a înţelege şi a
acţiona (”disfuncţia de narcotizare”).
a. FUNCŢIA DE INTERPRETARE
În calitate de consumatori de informaţii, oamenii sunt „ajutaţi direct” în interpretarea unor
evenimente prin producţii specifice de tipul editorialului sau al comentariului. Dacă editorialul
reprezintă punctul de vedere al ziarului sau al unui angajat al ziarului, comentariul zilei
reprezintă, de regulă, punctul de vedere al unui colaborator sau al unui invitat, putând fi diferit de
cel al ziarului. În practica jurnalistică, comentariul zilei şi editorialul sunt plasate pe pagini
diferite.
Autorul comentariului zilei/invitatul studioului de ştiri al unei televiziuni realizează
“ierarhii de importanţă”, emite judecăţi orientative de valoare plecând de la evenimentul
comentat, sens în care, ca şi în cazul editorialului, contează foarte mult începutul şi finalul
mesajului (oamenii îşi creează o imagine pozitivă despre o persoană dacă sunt enumerate mai
întâi calităţile şi în final defectele).
a. FUNCŢIA INSTRUCTIV-CULTURALIZATOARE
Acest lucru se realizează prin difuzarea de informaţii cultural-ştiinţifice (supliment literar
artistic). Se remarcă şi un efect subliminal, persuasiv putând fi promovate valori, modele
comportamentale ce ţin de paradigma culturală a societăţii 7, însă prin intermediul acestei funcţii
comunicarea în masă contribuie la stabilitatea societăţii.
a. FUNCŢIA DE LIANT
Este consecinţa celor anterioare şi se referă la faptul că poate genera un mecanism de
solidaritate socială8.
a. FUNCŢIA DE DIVERTISMENT
Radioul şi televiziunea realizează numeroase emisiuni de divertisment (mult mai ieftine în
comparaţie cu participarea la concerte/spectacole), însă există tendinţa de a transforma totul în
spectacol, prin detaşarea de problemele grave (selecţia, amplificarea cauzelor/consecinţelor
7 Pe de o parte pot fi promovate „valori negative” (câştiguri fără muncă, prin intermediul emisiunilor tip „Te uiţi şi
câştigi”), iar pe de altă parte reprezintă un „mecanism de validare” (un artist, un cântăreţ ajunge “la modă” prin
mass-media).
8 În cazul unor calamităţi naturale (ex. inundaţiile din 1999, 2007, tsunami) sau cazuri sociale individuale.

7
evenimentelor, îndeosebi în cazul accidentelor, calamităţilor, prezentarea unor imagini
„impresionante”).
a. FUNCŢIA EXPRESIVĂ
Din punct de vedere al funcţionării ei, mass-media este un forum în care indivizii sau
diversele grupuri sociale îşi pot face cunoscute opiniile şi câştiga o identitate culturală, politică,
socială. Realizarea acestei funcţii depinde de măsura în care diversele curente de opinie îşi găsesc
expresia mediatică.
a. FUNCŢIA CRITICĂ
Se referă la o categorie diversă de activităţi mediatice, îndeosebi a rolului tradiţional de
„câine de pază” pe care mass-media îl joacă, în numele opiniei publice, faţă de sistemul de
guvernare al statului, de investigarea sau punerea în lumină a situaţiilor/aspectelor anormale din
viaţa socială, precum şi confruntarea unor curente diferite de opinie care se manifestă prin
intermediul său.
a. FUNCŢIA EMOTIVĂ
Constă în evidenţierea stării interne a emiţătorului. Este extrem de importantă, în
campaniile electorale, când candidatul trebuie să ştie să-şi exprime foarte bine emoţiile în contact
cu realităţile.
a. FUNCŢIA CONATIVĂ (PERSUASIVĂ SAU RETORICĂ)
Construcţia mesajului este la modul imperativ prin excelenţă (ex. „Dacă doriţi să vină
prosperitatea, votaţi-ne!”), indicându-se răspunsul dorit.
a. FUNCŢIA POETICĂ
Se referă în special la mesaj, limbajul poetic punând accentul pe modul cum se spune,
cum se vorbește, spre deosebire de limbajul ştiinţific, care pune accentul pe “ce se spune”
(anumite reclame fac apel la acest tip de mesaj, în special cele pentru serviciile turistice).
a. FUNCŢIA REFERENŢIALĂ
Vizează contextul în care are loc transmiterea unui mesaj, putând fi împărţită în două:
funcţia propriu-zis referenţială (axată pe conţinutul comunicării) şi funcţia contextuală sau
situaţională (ţine cont de cadrul în care se desfăşoară procesul de comunicare) (ex. un mesaj
electoral pentru Transilvania trebuie să ţină cont de contextul emoţional real existent).
a. FUNCŢIA METALINGVISTICĂ
Seriozitatea mesajului, ironia acestuia (uneori este necesar să se atragă atenţia asupra
codului utilizat, fie prin gesturi - zâmbet în colţul gurii, fie în perifraze explicative - glumesc,
desigur). Râsul telespectatorilor din “off” atrage atenţia asupra glumelor.
a. FUNCŢIA FATICĂ
Are în vedere caracteristicile canalului de comunicare şi controlul bunei funcţionări a
acestuia (ex. gesturile, formulele de salut, “alo” cu care începem fiecare convorbire telefonică).

4. MIJLOACELE COMUNICĂRII DE MASĂ

Presa este desigur cel mai vechi mijloc de comunicare de masă şi în calitate de produs al
erei industriale dispune de toate posibilităţile (tehnice, economice, sociale, culturale) pentru
apariţia unor ziare de mare tiraj şi la preţuri accesibile unui public de masă.
De-a lungul timpului tirajele ziarelor au cunoscut o creştere substanţială (după inventarea
rotativei, ajungând la 12.000-18.000 exemplare pe oră), iar secolul al XIX-lea este caracterizat de o
diversificare a acestora (pe categorii de interes, vârstă, profesie, apartenenţă socială/politică, pregătire
intelectuală, etc.), dezvoltându-se concomitent şi instituţiile specializate în comunicarea de masă,
agenţiile de ştiri9.
Secolul al XX-lea a adus o extraordinară îmbogăţire şi diversificare 10 a presei, atât în ceea
ce priveşte tehnica de imprimare, cât şi în ceea ce priveşte calitatea ziarelor, comercializarea şi
difuzarea lor. O etapă deosebit de importantă în dezvoltarea comunicaţiilor moderne a fost
determinată de tehnologia din domeniul electricităţii şi electronicii (apariţia telegrafului,
telefonului, fonografului, radioului, cinematografului, televiziunii).
În ultimele decenii ale acestui secol se impune calculatorul, care permite păstrarea/prelucrarea
informaţiilor în diverse moduri şi cu maximă rapiditate. Pe lângă funcţia de „bancă de date”, acesta este
o modalitate modernă de lucru (editare, prelucrare, punere în pagină, titrare, realizare propriu-zisă a
publicaţiilor).
Internetul a revoluţionat lumea computerelor şi comunicaţiilor, fiind un mecanism de
difuzare a informaţiei şi un mediu de colaborare/interactivitate între indivizi/calculatoare fără
limite de ordin geografic, paginile web devenind din simple furnizoare de informaţii centre de
servicii interactive, care permit utilizatorilor acces rapid la datele, bunurile şi serviciile pe care le
doresc.

9 în 1832, Charles Auguste Havas înfiinţează la Paris un birou de ştiri, care în 1835 va deveni „Agenţia de presă
Havas”; ulterior, în 1849, ia naştere la Belin, „Agenţia Wolf”, iar în 1851 este creată „Agenţia engleză Reuter”; în
1848 se constituie prima agenţie de presă americană „Associated Press”.
10 existenţa unei prese politice (exprimă opiniile unor grupuri sociale sau politice), a unei prese a elitelor
intelectuale (nu au acces decât cititorii avizaţi), ai unor grupuri restrânse, a unei prese specializate (cu caracter
sportiv, economic, juridic etc.), a unei prese literar artistice, a unei prese pentru femei, pentru copii şi adolescenţi, de
popularizare ştiinţifică, a presei centrale, dar şi locale, a presei de scandal etc.

9
5. CANALUL DE TRANSMITERE

Mesajele create în comunicarea de masă sunt distribuite publicului cu ajutorul unui


ansamblu de tehnologii, suma mijloacelor tehnice de transmitere, a modalităţilor de expresie şi a
instituţiilor aferente constituind „mediile de transmitere”, care sunt clasificate în:
autonome: în care suportul de transmitere poartă în el mesajul. O parte dintre aceste suporturi
nu necesită instalaţii tehnice de decodare (cărţile, ziarele, revistele, afişele), în timp ce altele da
(televizorul, radioul, casetofonul etc.) prin care mesajul este transformat din forma inaccesibilă,
în care a circulat până la receptor, în forme accesibile simţurilor şi gândirii umane.
de difuzare: în care suportul are doar misiunea de a transmite un mesaj (releele, cablul,
satelitul, etc).
de comunicare: suporturi ce permit realizarea dialogului la distanţă (telefonul, e-mail).
O altă caracteristică a mediilor este aceea că ele pot asigura (non)permanenţa mesajelor, una
dintre deosebirile fundamentale ale presei scrise faţă de cea audio-vizuală (în cazul primeia contactul
cu mesajele este prelungit/reluat – cititorul este activ, putând clarifica/relua/depozita anumite pasaje,
în timp ce, emisiunile de radio/TV consumă actul comunicarii odată cu terminarea transmiterii).
Canalul de transmitere influenţează elaborarea mesajului, prin „traducerea” lui dintr-o formă
în alta, în raport de mediul de transmitere (cuvântul vorbit - unda electromagnetică), context în care se
poate modifica structura sa (pentru a mări calitatea şi eficacitatea actului de comunicare).
În concluzie, evoluţiile tehnologice ale canalelor de transmitere au modificat şi vor
modifica tehnicile de lucru, căile de acces, calitatea conţinuturilor mesajelor şi aşteptările
publicului în acest domeniu.

6. PUBLICUL

Datorită avantajelor oferite de noile tehnologii, numărul celor ce au acces la mesajele


comunicării de masă atinge cifre de-a dreptul impresionante, audienţa (unui spectacol, a unui
program de ştiri sau a unei publicaţii) putând cuprinde milioane de oameni (care nu se cunosc
între ei, nu trăiesc în acelaşi spaţiu şi nu împărtăşesc aceeaşi limbă, religie, convingeri politice
ori nivel de trai) conectaţi între ei numai prin consumul unor mesaje mass-media identice şi
trăirea unor stări, în general, asemănătoare.
Astfel, receptorul cuprinde o multitudine de indivizi (dispersaţi pe o largă arie geografică
şi eterogeni din punct de vedere profesional), determinând comunicatorii să fie preocupaţi permanent
de trezirea/menţinerea atenţiei unui public cât mai numeros şi variat, sens în care mesajele devin din
ce în ce mai puţin personale/contextuale/specializate deoarece ele trebuie să fie accesibile/atractive
pentru o audienţă mare (în condiţiile în care receptorii sunt caracterizaţi prin dispersie, anonimitate,
lipsă de organizare socială, inconsistenţă în compoziţie). Totuşi, concomitent cu multiplicarea ofertei
au fost create programe specializate care se adresează unui public ţintă, oarecum mai omogen
(iubitorii de sport, filme, desene animate, de muzică), care însă nu anulează caracterul eterogen al
micro-audienţelor (deşi indivizii au o preocupare/interes comun, nu împărtăşesc prea multe valori
comune, nu ocupă acelaşi spaţiu şi nu crează o formă de organizare socială).
Utilizarea canalelor de comunicare moderne şi distribuţia/dispersia mesajelor conduce
la pierderea interacţiunii dintre emiţător şi receptor (feed-back-ul dispare), comunicarea devenind
unidirecţională (de la emiţător la receptor), dominantă, monopolizatoare (răspunsul receptorilor
este slab, întârziat şi rareori are puterea de a schimba traseul/conţinutul comunicării).
Prin urmare, există două forme de non-comunicare ce afectează comportamentul
receptorilor care nu pot comunica:
direct cu emiţătorii11. Deşi există forme de interacţiune, acestea sunt extrem de selective şi fără
mare putere de influenţare. Pentru remediere/minimalizare, instituţiile mass-media încurajează
(scrisori, telefoane, spaţii speciale) pentru publicarea opiniilor consumatorilor. Totuşi, feed-back-
ul este lent, greoi, fără efecte consistente şi imediate.
nici măcar între ei, neexistând un sistem de comunicare complex.
În consecinţă, în comunicarea de masă, audienţa este constituită dintr-o multitudine de
oameni, aflaţi în imposibilitatea de a comunica între ei sau cu persoanele ce au produs mesajele
respective care consumă un produs mass-media în urma unei decizii liber asumate.

7. CONŢINUTUL

Cea mai importantă caracteristică a conţinuturilor vehiculate în comunicarea de masă


provine din faptul ca ele sunt oferite spre consum, un produs mass-media fiind o marfă/serviciu,
vândut unor consumatori potenţiali, în concurenţă cu alte produse din aceeaşi categorie.
Deoarece scopul principal este de a atrage un număr cât mai mare de consumatori,
comunicarea de masă oferă o mare varietate de conţinuturi, atractive şi accesibile, mereu înnoite
şi permanent promovate prin diferite campanii de publicitate.
11 Consumatorul media nu poate inflenţa scrierea/publicarea/transmitera unui articol/material/emisiuni şi nu poate
da o replică imediată.

11
La modul general, oferta mass-media cuprinde următoarele tipuri de mesaje:
informaţii - pot fi atât sub forma datelor brute, neprelucrate (rezultate sportive, cotaţii bursiere,
buletin meteo etc.), cât şi sub forma datelor prelucrate (ştirile şi jurnalele de actualităţi,
reportajele, anchetele etc.). Deseori, informaţiile sunt impregnate cu elemente de divertisment
(talk-show) sau cu elemente spectaculoase (jurnale de actualităţi).
divertisment - în prezent mass-media este cea mai mare furnizoare.
idei şi opinii - prin contactul cu presa, oamenii pot afla care sunt părerile unor semeni de-ai lor
(specialişti, editorialişti, reprezentanţi ai publicului) îndeosebi în cadrul emisiunilor de
dezbatere, interviuri, emisiuni ori pagini tematice.
mesaje cu caracter educaţional
Diversitatea receptorilor îi obligă pe emiţători să uniformizeze/standardizeze conţinuturile
comunicate, aplicând principiul numerelor mari (mesajele trebuie să fie accesibile cât mai multor
oameni, reper fiind „omul mediu” considerat centrul gravitaţional faţă de care se raportează
mesajele: conţinuturile, formele de ambalare, ordonarea textelor, accentele afective sunt raportate
la atitudinile, interesele şi aspiraţiile acestui public mediu). Acesta este motivul pentru care
conţinutul comunicării de masă va fi caracterizat prin claritate, simplitate, atractivitate, trăsături
care asigură accesul direct şi rapid.
Deoarece organizaţiile care produc/controlează comunicarea de masă sunt întreprinderi
private, cererea de profit (concretizată în audienţe) va influenţa emiţătorii, context în care,
sistemul va fi orientat/condus spre publicitate.

8.TIPOLOGIA INSTITUŢIILOR DE PRESĂ

a.)În funcţie de periodicitate există: publicaţii cotidiene, săptămânale, lunare, trimestriale şi


anuale. De altfel, cu cât publicul este mai specializat și mai limitat numeric, cu atât mai rare sunt
publicaţiile. În ceea ce privește cotidienele există două tipuri de publicaţii: cele cu şase apariţii pe
săptămână şi cele care au și ediţii de duminică. În ţările anglofone, numărul de duminică este
considerat o ediţie specială, cu numeroase suplimente (sport, cultură, finanţe, divertisment, sfaturi
practice, anunţuri şi foarte multe reclame), pregătite cu foarte mult timp înainte.
b.)Referitor la tiraj, numărul de exemplare nu poate fi judecat decât în manieră relativă, în
funcţie de dimensiunile populaţiei unei ţări, de suprafaţa acesteia, de gradul de alfabetizare, de
dezvoltarea celorlalte forme de mass-media etc. La modul absolut, cel mai mare tiraj din lume este
deţinut de cotidianul japonez Yomuri Shimbun, cu un total de 14,5 milioane de exemplare zilnic, iar
în Europa conduce Norvegia la criteriul numărului de ziare vândute la mia de locuitori cu 610
exemplare, după care urmează Elveția (592), Suedia (472), Finlanda (471) și Franța (156) Pe
celelalte continente ca referință este Japonia (575) și SUA (226).
c.)Cu privire la formatul în care sunt tipărite, se observă că aceste dimensiuni derivate iniţial
din exigenţele tipografice, au devenit mărci ale anumitor formate-tip de presă scrisă: cotidienele au,
în general, format mare, revistele – format „tabloid”, iar magazinele lunare – format mic. Se
constată tendinţa de a găsi o identitate vizuală aparte prin excepţiile de la formatele standard, în
măsură să promoveze mai uşor un anume produs mass-media, de pildă, alegând formatul „tabloid”
pentru un cotidian ca Libération sau cel mic pentru un cotidian ca Neue Kronen Zeitung.
d.)Cât priveste aria de difuzare publicaţiile din Europa au o circulaţie locală, regională şi
naţională, iar în afara graniţelor naţionale un ziar sau o revistă de prestigiu circulă în aceeaşi
formă şi cu acelaşi conţinut ca şi ediţia pentru publicul intern. Tendinţele actuale sunt ca din
perspectiva prestigiului, a tradiţiei sau a importanţei politice, cele mai reprezentative să fie
cele care au o circulaţie naţională, însă din persectivă economică, în ceea ce priveşte tirajele şi
veniturile, mult mai importante sunt cele cu circulaţie regională:
în Germania piaţa este dominată de regionale ca Westdeutsche Allgemeine, Haniversche
Allgemeine, Freie Presse ș.a. cu tiraje mai mari decât ziarele cu circulaţie naţională, cum
sunt Frankfurter Allgemeine Zeitung sau Die Welt;
în Franţa, ziare ca Ouest-France, La Voix du Nord, Sud-Ouest depăşesc sau sunt egale în
tiraje cu cotidienele de prestigiu, precum Le Figaro, Le Monde, France Soir sau
Libération;
în Italia, cotidienele metropolitane controlează piaţa presei scrise: Corrierre della Sera
(Milano), La Republica (Roma), La Stampa (Torino) etc.
e.)În ceea ce priveşte conţinutul majoritatea cotidienelor sunt generaliste pentru a răspunde
intereselor şi aşteptărilor publicului lor numeros şi eterogen. Există însă şi excepţii semnificative,
cotidiene specializate, de mare circulaţie, cum sunt cele sportive - La Gazzetta della Sport,
L’Équipe, economice – Financial Times, Il Sole, Handelsblatt sau chiar confesionale - La Croix
etc. În presa anglo-saxonă tendinţa este de a separa publicaţiile „de calitate” de cele „populare”:
primele abordează subiecte cu impact social major (evenimente politice de pe plan naţional şi
internaţional sau aspecte economice/sociale) şi menţin un ton, neutru, echilibrat: Daily
Telegraph, The Times, The Guardian, The Independent;

13
celelalte abordează subiecte de tip senzaţional (evenimente din viaţa personală a vedetelor şi a
oamenilor politici) şi promovează un stil afectiv, bazat pe naraţiuni de tip senzaţional cu
exagerări şi aluzii, chiar şi afirmaţii nedemonstrate: The Sun, Daily Mirror, Daily Mail, Daily
Express.
În Anglia această opoziţie este evidentă. Orientarea publicaţiilor săptămânale şi lunare
este strict specializată în majoritatea cazurilor. Se constată că peisajul acestor produse este
deosebit de variat şi cuprinde următoarele categorii:
publicaţii de informare politică şi generală, categorie din care fac parte cele mai prestigioase
reviste şi magazine, cum sunt: The Observer, cel mai vechi din Europa, cu apariţie neîntreruptă
din 1791, Stern, Der Spiegel, Die Zeit, Paris-Match, Figaro Magazine, Nouvel Observateur etc.
publicaţii economice cum e renumitul The Economist;
presa feminină cu următoarele subclase:
- presa de informare şi divertisment: Elle, Femme actuelle, Oggi, Bild der Frau, Woman’s Day;
- presa casei şi a familiei: Das Haus, Good Housekeeping;
- presa sentimentală: Brigitte, Famigla Cristiana;
- publicaţiile de modă: Marie-Claire, Burda etc.;
presa pentru copii şi adolescenţi, presa confesională şi presa de divertisment (presa sportivă,
de popularizare știinţifică, de pildă, National Geographic, Science et vie, presa de hobby, presa
de artă, presa de informare în legătură cu noutăţile cinematografice, de radio şi de televiziune).
Cele mai mari tiraje de presă ne-cotidiană sunt deţinute de: Auf einem Blick, Hör zu sau TV-
Movie (Germania), What/s on TV, Radio Times, TV Times (Anglia), TV Sorrisi e Canzoni, Telesette
(Italia), Télé 7 Jours, Télé Z, Télé Star (Franţa) etc.
f.)Un ultim criteriu de clasificare, din ce în ce mai puţin relevant în epoca modernă, este
momentul apariţiei. Monopolul deţinut timp de trei secole de presa scrisă asupra distribuţiei
informaţiilor corelat cu diversele ritmuri ale vieţii urbane şi cu posibilităţile de transport aflate la
dispoziţia redacţiilor au făcut ca ediţiile diferite (de dimineaţă, de prânz şi de seară) să fie un
fenomen strict metropolitan. Apariţia audiovizualului a pus la dispoziţia oamenilor un mijloc
rapid şi personalizat de obţinere a informaţiilor, la orice oră din zi şi din noapte. În aceste condiţii,
ediţiile de prânz şi de seară au devenit inutile, mai ales că privatizarea consumului cultural,
datorită televiziunii, internetului, a redus drastic numărul celor care ies după-amiaza în oraş. Prin
urmare, ziarele de prânz şi seara au devenit ziare de dimineţa. Acest moment de difuzare este cel
mai potrivit în perioada actuală pentru presa scrisă cotidiană, deoarece permite organizarea optimă
a producţiei.

9.ROLUL MASS-MEDIA ÎN SOCIETATE

Secolul XX a demonstrat că omul modern nu poate fi perceput în afara spaţiului comunicării, în


contextul dezvoltării media, inovaţiilor tehnologice şi fenomenului comunicării de masă, concomitent
cu apariţia/dezvoltarea/cristalizarea profesiei/atribuţiilor/drepturilor/obligaţiilor de jurnalist.
Pornind de la definiţia “knowledge is power” se poate afirma că puterea de informare a
media a provocat schimbări substanţiale la nivelul moravurilor, obiceiurilor şi chiar în structura
socială, fiind apreciată ca o alternativă funcţională la instituţiile statului, deoarece răspunde la nevoile
de informare actuale, dirijează emoţiile publicului fiind răspunzătoare pentru deciziile acestuia în
societate.
Presa deţine monopolul informaţiei, fiind purtătoarea de informaţii (rol de informare) şi
al fondului de cunoştinţe propriu unei comunităţi, preluând o parte din funcţiile îndeplinite de
instituţiile statului (şcoala, biserica, etc.) – rol social.
Pe lângă locul de dezbatere/exprimare a opiniei publice, presa este un instrument de
cenzură şi control al gesturilor celorlalte trei puteri ale statului (legislativă, executivă şi
judecătorească), fiind considerată a patra putere în stat (sistemul de reprezentativitate), a patra
stare a societăţii (voce publică a claselor sociale nereprezentate în Parlament) şi “câinele de
pază” al democraţiei (dat de libertatea presei).
Lupta pentru eliminarea cenzurii a promovat patru tipuri de argumentaţii, ce convergeau
în contestarea autorităţilor care limitau şi controlau activitatea presei:
Abordarea teologică – opune cenzurii facultatea divină a raţiunii proprie fiecărui individ (este
susţinută însă necesitatea intervenţiei statului în scopul eliminării materialelor periculoase);
Drepturile cetăţenilor – argument puternic în lupta pentru eliminarea cenzurii (se referă la dreptul
natural, fiind respins atât controlul statului asupra presei, cât şi justificările de ordin religios);
Teoria utilitarismului – plasează libertatea presei pe primul loc în lista elementelor ce asigură o
bună guvernare în folosul cetăţenilor (hărţuirea societăţii civile de către stat);
Atingerea adevărului prin discuţii publice libere între cetăţeni – acest principiu este şi astăzi
una dintre liniile directoare ale demersului jurnalistic (chiar dacă întreaga omenire cu o singură
excepţie ar fi de aceeaşi părere şi doar o singură persoană ar fi de părere contrară, omenirea n-
ar fi mai îndreptăţită să reducă la tăcere acea unică persoană decât ar fi îndreptăţită aceasta

15
din urmă să reducă la tăcere întreaga omenire).

BIBLIOGRAFIE

Balaban D., Comunicare mediatică, Ed. Tritonic, 2009.


Coman M., Introducere în sistemul mass-media, Ed. Polirom, 2007.
Creţu A., Peptan E., Comunicare de masă, Ed. Academia de Studii Economice, 2004.
Dâncu V.S., Cultură si comunicare de masă, Universitatea Babeş Bolyai, Cluj Napoca, 2000.
Dâncu V.S., Comunicarea simbolică, Arhitectura Discursului publicitar, Dacia, Cluj-Napoca, 1999.
Dâncu V. S., Ţara spectatorilor fericiţi, Dacia, Cluj-Napoca, 2000.
Drăgan I., Propaganda politică, Viitorul social nr.4, 1974.
Enescu Gh., Tratat de logică, Ed. Lider, Bucureşti, 1997.
Melvin L., Ball-Rokeach S., Teorii ale comunicării de masă, Ed. Polirom, 2008.
Nadolu B., Sociologia comunicării de masă, Ed.Excelsior Art, 2008.
Popescu C.F., Manual de jurnalism, Ed. Tritonic, 2005.
Stoiciu G., Orientări operaţionale în cercetarea comunicării de masă, Ed. Ştiinţifică şi
enciclopedică, Bucureşti, 1981.